ICCJ. Decizia nr. 68/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Contestaţie în anulare - Apel
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 68/A /20 15
Dosar nr. 5602/2/2014
Şedinţa publică din 26 februarie 2015
Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 1348/A din 4 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 431 alin. (2) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de inculpatul B.A.C. împotriva deciziei penale nr. 948/A din 08 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, prin decizia penală nr. 948/A din 08 septembrie 2014 a aceleiaşi instanţe (Dosar nr. 60373/3/2010), s-a dispus, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelurilor formulate de apelantul Parchetul de pe lângă Î.C.C.J - D.N.A. şi apelanţii inculpaţi C.C.C., B.Ş.N., B.A.C. şi C.G. împotriva sentinţei penale nr. 877/F din 12 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
A fost desfiinţată în parte sentinţa penală nr. 877/F din 12 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi rejudecând:
I. În baza art. 255 C. pen. (1969) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat C.C.C. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei principale.
La baza art. 65 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969) şi dreptul de a mai ocupa vreo funcţie în cadrul vreunei societăţi comerciale pentru o durată de 5 ani.
În baza art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat C.C.C. la pedeapsa de 4 (patra) ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. (1969), s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969) şi dreptul de a mai ocupa vreo funcţie în cadrul vreunei societăţi comerciale pentru o durata de 5 ani.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. (1969), cu aplicarea art.5 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculparalui şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani, sporita cu 1 an, inculpatul executând în final o pedeapsa rezultanta de 6 (şase) ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 35 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a aplicat pe lângă pedeapsa principală pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969) şi dreptul de a mai ocupa vreo funcţie în cadrul vreunei societăţi comerciale pentru o durata de 5 ani.
În baza art. 422 C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. (1969) s-a dedus din pedeapsa durata reţinerii şi a arestului preventiv de la data de 20 noiembrie 2010 pană la data de 11 februarie 2011.
II. În baza art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 255 C. pen. (1969) şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.Ş.N. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. (1969), s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969) şi dreptul de a mai ocupa vreo funcţie în cadrul vreunei societăţi comerciale pentru o durata de 5 ani.
În baza art. 422 C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. (1969) s-a dedus din pedeapsa durata reţinerii şi a arestului preventiv de la data de 20 noiembrie 2010 până la data de 11 februarie 2011.
III. În baza art. 26 C. pen. (1969) raporat la art. 255 C. pen. (1969) şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.A.C. la pedeapsa de 6 (sase) luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 81 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale şi a pedepselor accesorii pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni stabilit în condiţiile art. 82 C. pen. (1969).
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen. (1969).
În baza art. 422 C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. (1969) s-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat în cauză de la data de 20 noiembrie 2010 pană la data de 11 februarie 2011.
IV. În baza art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 255 C. pen. (1969) şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul C.G. la pedeapsa de 6 (sase) luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 81 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale şi a pedepselor accesorii pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni stabilit în condiţiile art. 82 C. pen. (1969).
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen. (1969).
În baza art. 422 C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. (1969) s-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat în cauză de la data de 20 noiembrie 2010 până la data de 11 februarie 2011.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 877/F din 12 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, iar în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei decizii, la data de 10 septembrie 2014, a formulat contestaţie în anulare B.A.C., invocând cazul de contestaţie prevăzut de art. 426 lit. h) C. proc. pen. şi arătând, în esenţă, că instanţa nu a procedat la audierea sa, deşi audierea era legal posibilă.
S-a arătat că sunt întrunite ambele condiţii necesare pentru existenţa acestui caz de contestaţie, pentru că în mod greşit instanţa de apel nu a procedat la ascultarea inculpatului prezent, în condiţiile în care declaraţia inculpatului constituie una dintre formele prin care acesta îşi exercita dreptul la apărare, prin propria persoană, în cadrul procesului penal.
Cu privire la cererea de suspendare a executării hotărârii a cărei anulare se cere, contestatorul a învederat că aceasta se impune, întrucât rezultă neechivoc mdeplinirea condiţiilor de admisibilitate a contestaţiei în anulare şi, în mod cert, neaudierea inculpaţilor în condiţiile în care ascultarea acestora, prezenţi în instanţă şi fără a-şi exercita dreptul la tăcere, era legal posibilă, evidenţiază caracterul întemeiat al cererii.
Procedând la examinarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, în baza art. 431 C. proc. pen., curtea de apel a constatat că aceasta este inadmisibilă.
Astfel, a arătat că, în conformitate cu art. 431 alin. (2) C. proc. pen., instanţa, constatând că cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.
În raport de aceste dispoziţii, curtea a reţinut că prezenta contestaţie în anulare îndeplineşte parţial condiţiile necesare pentru a fi admisă în principiu, în sensul că a fost formulată în termen legal şi s-a invocat unul din motivele prevăzute la art. 426 C. proc. pen., anume cel de la lit. h) a textului legal menţionat — neaudierea inculpatului prezent atunci când aceasta era legal posibilă.
Însă, s-a apreciat că nu este îndeplinită ultima condiţie prevăzută de art. 431 alin. (2) C. proc. pen., anume ca în sprijinul contestaţiei să se depună sau să se invoce dovezi care să se află la dosarul cauzei.
În acest sens, curtea a observat că, din cuprinsul încheierii din data de 1 septembrie 2014, termen la care s-a acordat cuvântul în dezbateri şi ulterior s-a dispus amânarea pronunţării asupra apelurilor declarate în cauză, rezultă că instanţa de apel a întrebat expres pe inculpaţii prezenţi şi asistaţi de apărători (între aceştia şi numitul B.A.C., contestator în cauza de faţă) „dacă mai solicită admiterea unor alte mijloace de probă, sau, în raport de declaraţiile detaliate pe care le-au dat în faza de judecată şi în faza de urmărire penală, mai doresc să dea declaraţii suplimentare". Din aceeaşi încheiere a rezultat că, la întrebarea instanţei singurul inculpat care a solicitat administrarea unor probe, prin apărătorul ales, a fost C.G. În aceste condiţii, s-a constatat că rezultă cu claritate că nici unul dintre inculpaţi nu şi-a exprimat cu acea ocazie dorinţa de a da declaraţii în faţa Curţii de Apel, aspect deloc surprinzător în contextul în care, anterior, la momentul depunerii cererilor de probe, inculpaţii nu solicitaseră reaudierea.
Raportat la aceste aspecte, curtea a constatat că la dosarul cauzei nu există probe în sensul că numitul B.A.C. nu ar fi fost audiat de instanţa de apel, deşi audierea era legal posibilă. Astfel, s-a arătat că, deşi inculpatul a fost prezent în instanţă, acesta, întrebat expres, nu şi-a exprimat voinţa de a fi audiat. În aceste condiţii, reţinând şi dispoziţiile art. 83 lit. a) C. proc. pen. care prevăd că inculpatul are dreptul de a nu da nicio declaraţie pe parcursul procesului penal, curtea a observat că audierea inculpatului B.A.C. nu era legal posibilă, atâta timp cât acesta, deşi întrebat, nu şi-a manifestat dorinţa de a da o declaraţie.
Drept urmare, instanţa a constatat că împrejurarea invocată de petent ca motiv al contestaţiei în anulare formulate nu există în realitatea obiectivă, iar dovezile invocate de petent în sprijinul contestaţiei în anulare infirmă expres cele arătate de acesta.
Împotriva acestei decizii a formulat apel contestatorul B.A.C. care a considerat că este admisibilă calea de atac în raport de dispoziţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. Astfel, a apreciat că, întrucât curtea de apel s-a pronunţat în primă instanţă cu privire la contestaţia în anulare, hotărârea dată este supusă apelului, menţiunea „definitivă" din dispozitiv fiind irelevantă, în raport de dispoziţiile legale aplicabile. Pe fond, a considerat că s-a făcut o greşită aplicare a legii, arătând că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate şi este incident cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. h) C. proc. pen. pentru că instanţa nu a procedat la audierea inculpatului.
Examinând cauza prin prisma susţinerilor contestatorului, Înalta Curte apreciază apelul declarat de acesta ca fiind inadmisibil pentru următoarele considerente:
În prezenta cauză, cererea introductivă de instanţă este reprezentată de contestaţia în anulare formulată de inculpatul B.A.C. împotriva deciziei penale nr. 948/A din 08 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ca instanţă de apel. Aşadar, dispoziţiile legale aplicabile în cauză sunt cele prevăzute de art. 426-432 C. proc. pen. referitoare la calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.
Analizând dispoziţiile cuprinse în Secţiunea 1 a Capitolului V din Titlul III C. proc. pen., se constată că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în cazurile menţionate la art. 426 C. proc. pen., iar potrivit art. 432 alin. (1) C. proc. pen., dacă găseşte contestaţia întemeiată, instanţa desfiinţează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere şi procedează de îndată la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desfiinţare. Totodată, dispoziţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. prevăd că decizia dată în contestaţia în anulare îndreptată împotriva unei hotărâri pronunţate în apel este definitivă.
Pe de altă parte, din examinarea dispoziţiilor art. 408 C. proc. pen. se constată că doar sentinţele sunt susceptibile de reformare prin calea de atac a apelului, dacă nu se prevede altfel.
În aceste condiţii, raportat la dispoziţiile textelor de lege anterior menţionate, se constată că numitul B.A.C. a declarat apel împotriva unei hotărâri definitive (decizie pronunţată în contestaţia în anulare ce a vizat o altă decizie pronunţată în apel), investind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acesteia, deşi calea de atac promovată nu întruneşte cerinţele legale.
Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării apelului şi împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive, o asemenea cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile (...) pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". În consecinţă, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a, va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul B.A.C. împotriva deciziei penale nr. 1348/A din 04 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, iar în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că apelantul se află în culpă procesuală, îl va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul B.A.C. împotriva deciziei penale nr. 1348/A din 04 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 26 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 679/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 756/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
