ICCJ. Decizia nr. 688/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 688/2014

Dosar nr. 3111/110/2012

Şedinţa publică din 26 februarie 2014

Asupra recursului de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 308/D din 04 decembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3111/110/2012 al Tribunalului Bacău s-a dispus în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 al.2C. pen. şi art. 320¹ alin. (1)-(4) şi (7) C. proc. pen., condamnarea inculpatei S.G., cu domiciliu în Bacău, f.f.l. com. Cuza Vodă, jud. Constanţa, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "evaziune fiscală".

În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 comb. cu art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 1 (un) an după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durata de 4 ani, reprezentând termen de încercare, stabilit în condiţiile art. 82 C. pen., şi în temeiul art. 71 alin. (5) din acelaşi cod s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatei asupra prev. art. 83 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990 republicată şi art. 13 Legea din nr. 241/2005 o copie a prezentei hotărâri ramase definitive se va comunica la O.R.C. Bacău.

În baza art. 346 C. proc. pen. şi art. 14 C. proc. pen., art. 998C. civ.:

S-a admis acţiunea civilă promovată de A.N.A.F. şi a fost obligată inculpata S.G., la plata către partea civilă A.NA.F. (pentru statul român) a sumei totale de 559.7561ei reprezentând impozit pe profit, T.V.A., majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere, obligaţiile fiscale accesorii ce vor fi calculate de către organele de executare subordonate A.N.A.F. cf. art. 114-120¹ O.G. nr. 92/2003 până la executarea efectiva a obligaţiei principale.

S-a constatat că inculpata a fost asistata de avocat ales.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de 3001ei cheltuieli judiciare către stat (din care suma de 100 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăriri penale astfel cum rezultă din dispozitivul rechizitoriului).

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a arătat că:

La data de 22 septembrie 2008 reprezentanţii Gărzii financiare, secţia jud. Bacau au sesizat organele de urmărire penală cu privire la faptul că în urma unui control încrucişat efectuat la SC R. SA Bacau s-a stabilit că SC S.C. SRL., în perioada septembrie 2004-septembrie 2007, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a livrat către SC R. SA deşeuri neferoase în valoare totală de 1.742.420,59 lei şi a încasat contravaloarea acestora, fără ca reprezentanţii societăţii furnizoare să fi depus la organele fiscale declaraţiile privind obligaţiile datorate bugetului de stat, existând astfel bănuiala legitimă că aceste operaţiuni nu au fost înregistrate în evidenţele contabile ale societăţii.

Ca urmare a desfăşurării inspecţiei fiscale în perioada 07-29 iulie 2008 de către reprezentanţii A.F. Bacău, a fost identificat administratorul SC S.C. SRL în persoana d-nei S.G., care a fost somată în repetate rânduri să prezinte evidenţele contabile ale societăţii, inculpata nedând curs solicitării, astfel că inspecţia fiscală s-a desfăşurat la sediul organului fiscal, pe baza mijloacelor de probă pe care aceasta le-a avut la dispoziţie.

Astfel, în baza documentelor justificative furnizate de către reprezentanţii Gărzii financiare, secţia jud. Bacau, s-a constatat că inculpata S.G., în calitate de administrator al SC S.C. SRL., în perioada septembrie 2004-septembrie 2007, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a livrat către SC R. SA deşeuri neferoase şi resturi metalice reciclabile în valoare totala de 1.742.420,59 lei şi a încasat contravaloarea acestora, pentru care a emis un număr de 176 facturi fiscale, omitând să evidenţieze în actele contabile aceste operaţiuni şi venituri, şi nici nu a declarat la organul fiscal teritorial situaţiile financiare anuale aferente perioadei verificate, deconturile T.V.A. şi declaraţiile privind obligaţiile la bugetul consolidate al statului. Determinarea de către organul de inspecţie fiscală a mărimii bazei de impozitare s-a efectuat în aceste condiţii numai în baza documentelor justificative procurate de către organul de inspecţie fiscală de la SC R. SA, determinând prin estimare - în temeiul art. 65 pct. l lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Cod pr. fiscală - în concret de plata a următoarelor contribuţii bugetare: 21.381 lei + 24.414 lei majorări, la care se adaugă penalităţi de 1.336 lei, impozit pe profit de 285.496 lei, la care se adaugă 2.239,6 lei majorări + 3.165 lei penalităţi, total de plată 559.756 lei, obligaţii datorate ca urmare a livrării deşeurilor neferoase către SC R. SA în perioada septembrie 2004-septembrie 2007, în valoare totală de 1.742.420,59 lei.

Probele administrate în cauză au relevant că cele 176 de facturi fiscale emise către SC R. SA de SC S.C. SRL., în perioada septembrie 2004-septembrie 2007, fac parte din plaja de numere achiziţionate de către această societate la data de 08 septembrie 2004 şi că sumele de bani virate de SC.R. SA în contul bancar al SC S.C. SRL., reprezentând c/v deşeurilor livrate au fost ridicate din bancă de către inculpata S.G. De altfel, inculpata, în declaraţia dată în faza urmăririi penale, fi. 308, 333-334 dup, a livrat către SC.R. SA deşeuri neferoase şi resturi metalice reciclabile în valoare totală de 1.742.420,59 lei şi a încasat contravaloarea acestora, pentru care a emis un număr de 176 facturi fiscale, omiţând să evidenţieze în actele contabile aceste operaţiuni şi venituri, şi nici nu a declarat la organul fiscal teritorial situaţiile financiare anuale aferente perioadei verificate, deconturile T.V.A. şi declaraţiile privind obligaţiile la bugetul consolidat al statului.

Situaţia de fapt expusă şi reţinută este dovedită nu doar de declaraţia inculpatei de recunoaştere în totalitate a învinuirii ce i se aduce, din cadrul judecăţii, dar şi prin toate mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, respectiv:

Vol. I:- plângere Garda Financiară, secţia jud. Bacau-filele 3-5 dup, raportul de inspecţie fiscală - filele 6-39, 64-67, rulajul contului bancar al SC S.C.I. SRL.-filele 94-117, facturi fiscale aferente perioadei sept. 2004-sept. 2007-filele 123-1297, adresă R.B. nr. 1598+ înscrisuri-filele 298-303 ; vol. II:-extrase de cont-filele 13-331; proces verbal din care rezultă că societatea este radiată-fila 1; declaraţiile inculpatei S.G. - filele 308, 333-334dup., din coroborarea cărora s-a dovedit vinovăţia inculpatei S.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii faţă de care s-a dispus trimiterea sa în judecată.

În drept, fapta inculpatei S.G. care, în calitate de administrator al SC S.C. SRL., în perioada septembrie 2004 - septembrie 2007, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a livrat către SC R. SRL deşeuri neferoase în valoare totală de 1.742.420,59 lei şi a încasat contravaloarea acestora, omiţând în tot să evidenţieze în actele contabile aceste operaţiuni şi venituri, cauzând astfel un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 559.756 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Conform dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 este incriminată omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii în actele contabile sau în alte documente legale, a operaţiunilor economice efectuate sau a veniturilor realizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 sunt aplicabile oricărei persoane care are obligaţia de a urma un anumit regim contabil impus de lege. Raportat la acest fapt, subiectul activ al infracţiunii este calificat, calitatea specială cerută acestuia fiind cea de persoană obligată să conducă evidenţe financiar contabile.

Prin raportare la dispoziţiile Codului fiscal şi ale Legii nr. 82/1991 obligaţia de a ţine evidenţele financiar-contabile revine contribuabilului, prin contribuabil înţelegându-se conform art. 2 din Legea nr. 241/2005 şi art. 17 alin. (2) din C. proc. fisc. orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică care datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat. Raportat la subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 sfera noţiunii de contribuabil se reduce, norma fiind aplicabilă doar contribuabilului datorând impuneri în sistem real. în concret, obligaţia de a conduce evidenţele contabile şi fiscale este exercitată personal de către contribuabil sau este delegată unei persoane fizice sau juridice.

În cauză, inculpata, în calitate de administrator al SC S.C. SRL., avea obligaţia legala de a conduce evidenţa financiar contabila în partidă dublă.

Subiectul pasiv al infracţiunii este instituţia publică beneficiară a veniturilor fiscale eludate, în speţă A.N.A.F.

Sub aspectul laturii obiective, premisa infracţiunii de evaziune fiscală în modalitatea indicată anterior constă în efectuarea de operaţiuni comerciale sau realizarea de venituri de către făptuitor. în cauză, din coroborarea declaraţiilor inculpatei cu constatările consemnate în procesul verbal de verificare s-a stabilit că inculpata a efectuat operaţiuni comerciale, respectiv a livrat către SC.REMAT deşeuri neferoase şi resturi metalice reciclabile în valoare totală de 1.742.420,59 lei şi a încasat contravaloarea acestora, pentru care a emis un număr de 176 facturi fiscale, omiţând să evidenţieze în actele contabile aceste operaţiuni şi venituri şi nici nu a declarat la organul fiscal teritorial situaţiile financiare anuale aferente perioadei verificate, deconturile T.V.A. şi declaraţiile privind obligaţiile la bugetul consolidate al statului, astfel încât situaţia premisă cerută de lege este îndeplinită.

Elementul material al infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 constă în omisiunea de a evidenţia, în tot sau în parte, operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate.

Având în vedere situaţia premisă de existenţă a unor operaţiuni comerciale efectuate sau a unor venituri realizate de către făptuitor, contribuabilul personal sau prepusul contabil are obligaţia de a evidenţia operaţiunea sau venitul. Neevidenţierea se raportează, în sensul legii penale, la acte contabile sau alte documente legale, înţelegând prin acestea toate documentele legale întocmite în activitatea de tinere a evidentei contabile şi fiscale. Sunt acte contabile sau alte documente legale: formularele unice pe economie, cu regim juridic de document justificativ, registrele contabile, exclusiv cele obligatorii, situaţiile financiare recapitulative şi declaraţiile fiscale. Aceste înscrisuri au un regim strict de întocmire pe fond şi pe formă şi de arhivare, lipsa unui element din conţinutul unui document legal nefiind de natură să vicieze existenţa lui atât timp cât caracterul infracţional al operaţiunii nu derivă din eroarea scriptică.

Evidenţierea unei operaţiuni efectuate sau a unui venit realizat presupune mai multe etape: întocmirea documentului justificativ, înregistrarea documentului justificativ, sintetizarea operaţiunilor efectuate şi completarea declaraţiilor fiscale. Evidenţierea pentru orice operaţiune sau venit este rezultatul unor consemnări succesive în acte de natură diferită, ansamblul înregistrărilor cu privire la acea operaţiune sau acel venit realizând conţinutul obligaţiei de evidenţiere. Iniţial, operaţiunea efectuată sau venitul realizat presupune întocmirea sau receptarea unui document justificativ: factură, bon de consum, bon de primire, notă de recepţie, chitanţă, stat de salarii, proces verbal de recepţie. Pe baza acestui document se efectuează înscrierea operaţiunii în registrele contabile ale societăţii. Pe baza acestor registre contabile se întocmesc, la finele perioadei fiscale (lunar, trimestrial sau anual) situaţiile fmanciar-contabile recapitulative iar ulterior, pe baza situaţiei financiare recapitulative, contribuabilul depune declaraţia fiscală, la termenele indicate de lege. Faţă de aceste etape se analizează elementul material al infracţiunii de evaziune fiscală în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Elementul material al infracţiunii implică patru inacţiuni: neîntocmirea documentului justificativ, neînregistrarea documentului justificativ, neîntocmirea situaţiei financiare anuale şi nedepunerea declaraţiei fiscale în ipoteza în care contribuabilul ignoră integral obligaţiile sale financiar contabile.

Raportat la elementul material al infracţiunii judecate în prezentul dosar penal, din coroborarea inventarului întocmit de către organele de urmărire penală, cu declaraţia inculpatei şi procesul verbal de verificare precum şi raportat la documentele depuse la dosar s-a constatat faptul că inculpata, în perioada septembrie 2004-septembrie 2007, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, nu a ţinut o evidenţă contabilă care să poată produce efecte juridice, respectiv societatea administrată de inculpata, SC S.C. SRL, a livrat către SC.R. SRL deşeuri neferoase şi resturi metalice reciclabile în valoare totala de 1.742.420,591ei şi a încasat contravaloarea acestora, pentru care inculpata a emis un număr de 176 facturi fiscale, omiţând să evidenţieze în actele contabile aceste operaţiuni şi venituri, şi nici nu a declarat la organul fiscal teritorial situaţiile financiare anuale aferente perioadei verificate, deconturile T.V.A. şi declaraţiile privind obligaţiile la bugetul consolidate al statului.

Urmarea imediată constă în diminuarea sarcinii fiscale a contribuabilului, infracţiunea existând de la data exigibilităţii obligaţiei fiscale, indiferent de termenul de scadenţă a acesteia, între activitatea ilicită a făptuitorului şi urmarea imediată trebuie să existe un raport de cauzalitate direct, în cauză diminuarea sarcinii fiscale fiind efectul omisiunii de evidenţiere a operaţiunilor comerciale efectuate, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind de 559.7561ei, cuantum precizat în raportul de inspecţie fiscală şi necontestat de inculpată nici în faza urmăririi penale şi nici în cursul judecaţii.

Sub aspectul laturii subiective infracţiunea de evaziune fiscală în forma prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 se comite cu intenţie directă calificată prin scop. Scopul săvârşirii infracţiunii este sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Din analiza actelor dosarului se constată că inculpata a acţionat cu intenţie directă, activitatea sa ilicită având o întindere mare în timp, aceasta cunoscând faptul că mărfurile livrate nu pot fi individualizate şi nu se pot percepe obligaţiile fmanciar-fiscale în lipsa evidenţierii lor în contabilitate.

În prezenta cauză, nu numai că valoarea prejudiciului creat urmare săvârşirii faptei de către inculpata este mai mare de 50.000 euro, dar indiferent de suma pe care inculpata apreciază că o datorează statului aceasta nu a înţeles să o achite nici în cursul urmăririi penale şi nici până la primul termen de judecată, astfel încât, dispoziţiunile art. 10 din Legea nr. 241/2005 nu sunt incidente în cauză.

La realizarea procesului de individualizare a pedepsei ce s-a aplicat inculpatei au fost avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege (de la 2 ani la 8 ani), circumstanţele de fapt şi modul concret de comitere a acesteia, precum şi circumstanţele vizând persoana inculpatei.

Recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana inculpatului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. Astfel:

- "conduita bună", în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., nu se reduce, în mod exclusiv, la absenţa antecedentelor penale;

- "stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită", în sensul art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., în raport cu specificul infracţiunilor, nu se regăseşte în prezenta cauză;

- "atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor", în sensul art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., nu se reduce la recunoaşterea săvârşirii infracţiunii, pe fondul existenţei, la dispoziţia organelor judiciare, a probelor care dovedesc săvârşirea faptelor.

De altfel conduita procesuală a inculpatei, constând în recunoaşterea faptelor, a primit deja eficienţa juridică constând în reducerea limitelor de pedeapsă, conform art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

Faţă de cele arătate anterior, instanţa a condamnat inculpata la o pedeapsă cu închisoare de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320¹ alin. (1)-(4) şi (7) C. pen. pen., iar în baza art. 65 C.penal s-a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durata de lan după executarea pedepsei principale, ca pedeapsa complementară.

Referitor la pedeapsa accesorie şi cea complementară, tribunalul s-a raportat la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la Protocoalele Adiţionale şi la jurisprudenţa C.E.D.O. în materie (ex. cauzele Hirst c. Marii Britanii, Sabău şi Pîrcălab c. României s-a) care în conformitate cu art. 11 alin. 2 şi la art. 20 din Constituţie fac parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenţiei de către România prin Legea nr. 30/1994, dar şi la Decizia nr. 74/2007 pronunţată de secţiile unite, ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea recursului în interesul legii.

Faţă de jurisprudenţa Curţii Europene în materie, secţiile unite, ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au pronunţat în acelaşi sens în soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 74/2007, stabilind că dispoziţiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile înscrise în art. 71 alin. (3) C. pen.

În prezenta cauză, faţă de natura faptelor săvârşite de inculpata, Tribunalul a apreciat că nu se justifică şi interzicerea dreptului de a alege, prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., nefiind proporţională faţă de scopul limitării acestui drept. Restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor poate fi dispusă doar dacă este necesară, iar o astfel de măsură trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o. O aplicare automată a pedepsei accesorii a dreptului de a vota, încalcă atât principiul proporţionalităţii cât şi art. 3 din Primul Protocol adiţional.

Însă, instanţa a reţinut că natura faptei săvârşite, ansamblul circumstanţelor personale ale inculpatei, duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor electorale prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, motiv pentru care exerciţiului acestora va fi interzis pe durata executării pedepsei principale.

Totuşi, lipsa antecedentelor penale, ce relevă o bună conduită a inculpatei anterior comiterii faptei pentru care s-a dispus condamnarea acesteia prin prezenta, conduita acesteia pe parcursul desfăşurării procesului până la acest moment, sunt tot atâtea elemente ce conduc instanţa la concluzia că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpata şi aceasta nu va mai săvârşi infracţiuni, astfel că, s-a făcut aplicarea prevederilor art. 81 C. pen., dispunându-se suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată a termenului de încercare calculată conform art. 82 C. pen., şi în temeiul art. 71 alin. (5) din acelaşi cod a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

S-a atras atenţia inculpatei asupra disp. art. 83 C. pen. privitoare la revocarea în cazul săvârşirii unei infracţiuni.

În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990 republicată şi art. 13 Legea din nr. 241/2005 s-a dispus ca o copie a prezentei hotărâri ramase definitive să se comunice la O.R.C. Bacau.

Sub aspectul laturii civile, referitor la sumele solicitate de A.N.A.F. reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat de inculpata prin fapta comisă, având în vedere mijloacele de probă administrate în cauză, din cuprinsul cărora rezultă caracterul cert al acestuia şi cuantumul, Tribunalul faţă de disp. art. 346 C. proc. pen. şi art. 14 C. proc. pen., dar şi principiul disponibilităţii care guvernează acţiunea civila, a admis acţiunea civilă promovată şi a obligat inculpata la plata către partea civilă A.N.A.F. (pentru statul român) a sumei totale de 559.7561ei reprezentând impozit pe profit, T.V.A., majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere, obligaţiile fiscale accesorii ce au fost calculate de către organele de executare subordonate A.N.A.F. cf. art. 114-120¹ O.G. nr. 92/2003 până la executarea efectiva a obligaţiei principale.

Cât priveşte obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de Legea nr. 251/2005 (art. 11 din lege), Tribunalul a constatat că urmare verificărilor efectuate de organele de urmărire penală s-a stabilit că inculpata nu deţine bunuri asupra cărora să se poată institui măsuri asigurătorii, fila 4-adresa din 12 august 2008, iar SC S.C. SRL, a fost radiata din evidentele O.R.C. Bacău (fila 1-3 vol. 2 dup.).

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpata la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat (din care suma de 100 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăriri penale astfel cum rezultă din dispozitivul rechizitoriului).

În cauză au formulat apel în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.

În motivele scrise de apel ale procurorului s-a criticat sentinţa penală atacată sub aspectul netemeiniciei atât în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatei S.G., cât şi în ceea ce modalitatea de executare a acesteia.

S-a apreciat că pedeapsa de doar doi ani închisoare aplicată inculpatei este prea mică raportat la pericolul social concret al faptei săvârşite şi la urmările produse, astfel încât pedeapsa nu-şi poate atinge scopul de reeducare şi nici nu realizează funcţia de prevenţie generală. Astfel, în speţă, trebuie avut în vedere că inculpata, în calitate de administrator al SC S.C. SRL, în perioada sept. 2004 - sept. 2007, a livrat către SC R. SRL deşeuri neferoase în valoare de 1.742.420,59 lei şi a încasat contravaloarea acestora, însă a omis în tot să evidenţieze în actele contabile aceste operaţiuni şi venituri. Din probele administrate reiese că inculpata nu a ţinut contabilitatea societăţii, astfel că omisiunea evidenţierii este totală şi permanentă. De asemenea, bilanţul contabil şi declaraţiile fiscale nu au fost întocmite şi nici depuse la organele fiscale, având drept rezultat imposibilitatea reprezentării stării de fapt fiscale şi determinării obligaţiilor fiscale de către A.N.A.F. Prin fapta sa, inculpata a cauzat bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 559.756 lei.

La stabilirea cuantumului pedepsei şi a modalităţii de executare, instanţa a avut în vedere doar conduita inculpatei pe tot parcursul procesului penal şi faptul că aceasta este la prima încălcare a legii penale, însă nu a ţinut seama de caracterul continuat al infracţiunii săvârşite, de perioada lungă de timp în care a comis fapta, de valoarea deosebit de mare a prejudiciului cauzat şi nerecuperat, în cauză neputând fi luate măsuri asigurătorii întrucât inculpata nu are în proprietate bunuri mobile sau imobile.

Faţă de cele precizate, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea apelului şi desfiinţarea sentinţei penale nr. 308/D din 4 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bacău, reţinerea cauzei spre rejudecare şi pe fond majorarea pedepsei aplicate inculpatei S.G. pentru infracţiunea de evaziune fiscală dedusă judecăţii, cu executare în regim de detenţie.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa penală apelată, prin prisma motivelor invocate de apelant, precum şi sub toate aspectele, Curtea de Apel a reţinut următoarele:

Prima instanţă a apreciat în mod corect că din probele administrate legal şi declaraţia de recunoaştere a inculpatului rezultă situaţia de fapt redată în considerentele sentinţei penale recurate şi vinovăţia inculpatei. De altfel, inculpata nu a formulat apel în cauză, ceea ce înseamnă că nu este nemulţumită de soluţia de condamnare dispusă de prima instanţă.

Astfel, Tribunalul Bacău a făcut o descriere detaliată a situaţiei de fapt, expunând pe larg activitatea infracţională desfăşurată de inculpată, dar şi mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi pledoaria de vinovăţie adoptată de S.G. în faţa primei instanţe, care au confirmat pe deplin activitatea infracţională expusă în considerentele rechizitoriului. De asemenea, a dat o încadrarea juridică este în concordanţă cu faptele reţinute potrivit procedurii speciale şi simplificate de judecare a cauzei în baza recunoaşterii vinovăţiei, în conformitate cu prevederile art. 320¹ C. proc. pen., mai puţin concordantă cu valoarea prejudiciului de 559.756 lei, adică echivalentul a peste 100.000 euro, ceea ce atrage incidenţa elementului circumstanţial agravant de la alin. (2) a art. 9 din Legea nr. 241/2005 şi, implicit, un tratament sancţionator mai sever. Prin urmare, în baza art. 334 C. proc. pen. se va dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 9, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41, alin. (2) C. pen. şi art. 320¹, alin. (1)-(4) şi (7) C. proc. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 9, alin. (1), lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 41, alin. (2) C. pen. şi art. 3201, alin. (1)-(4) şi (7) C. proc. pen.

Consecinţa directă a reţinerii alin. (2) a art. 9 din Legea nr. 241/2005 este majorarea minimului special, redus prin aplicarea art. 320 C. proc. pen., de la 1 an şi 4 luni închisoare, la 2 ani şi 8 luni închisoare. Cu referire la cuntumul pedepsei, Curtea constată, pe baza propriei reevaluări asupra individualizării pedepsei, faţă şi de criticile formulate în apel, că, deşi inculpata este la prima încălcare a legii penale, examinarea criteriilor de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. se efectuează în mod plural, fără preeminenţa vreunuia din acestea.

Raportat la gravitatea faptei săvârşite, cu un prejudiciu material substanţial, produs la nivelul anilor 2004-2007 şi neachitat nici măcar parţial, la împrejurările săvârşirii faptei, respectiv prin ignorarea totală a normelor legale privitoare la ţinerea contabilităţii a SC S.C. SRL, instanţa de apel apreciază că doar o pedeapsă de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenţie mai poate realiza reeducarea inculpatei S.G. şi asigura reintegrarea sa socială.

În sfârşit, analizând dosarul sub toate aspectele, Curtea a identificat un alt motiv de nelegalitate a sentinţei penale atacate, respectiv neluarea sechestrului asigurător, în baza art. 163 C. proc. pen. şi art. 2 din Legea nr. 241/2005, raportat la art. 357, alin. (2), lit. c) C. proc. pen., asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatei S.G., până la concurenţa sumei debitului principal, la care se adaugă accesoriile fiscale. Măsura procesuală a sechestrului asupra bunurilor inculpatei a fost şi cerută de partea civilă la prima instanţă prin aceiaşi cerere de constituire de parte civilă (fila 22 dpi).

Conform art. 163, alin. (2) C. proc. pen., măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a pagubei."

Luarea măsurilor asigurătorii nu presupune o dovadă prealabilă a existenţei şi a valorii bunurilor asupra cărora măsura este instituită, aceasta fiind o problemă de punere în executare de către organele prevăzute de lege, care încheie în acest sens un proces-verbal despre întreaga procedură a sechestrului, inclusiv despre existenţa şi valoarea bunurilor asupra cărora sechestrul se instituie.

De asemenea, potrivit art. 353 C. proc. pen., în cazul în care se admite acţiunea civilă, instanţa examinează, potrivit art. 163 C. proc. pen., necesitatea luării măsurii asigurătorii privind reparaţiile civile, dacă asemenea măsuri nu au fost luate anterior, dispoziţiile din hotărâre în această privinţă fiind executorii.

Din examinarea dispoziţiilor legale relative la măsurile asigurătorii s-a constatat că se face distincţie între luarea acestei măsuri care presupune o dispoziţie a instanţei de judecată şi aducerea la îndeplinire a acesteia, care se face de organele precizate şi potrivit procedurii detaliate în art. 164-167 C. proc. pen.

Mai mult, potrivit art. 2 din Legea nr. 241/2005, în cazul infracţiunilor prevăzute de această lege luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, iar această normă legală este imperativă şi nu lasă loc de interpretare.

În aceste condiţii, în mod eronat prima instanţă nu a dispus luarea măsurilor asigurătorii.

Faţă de aceste considerente, Curtea a constatat că în mod nelegal nu s-a dispus asupra luării măsurii sechestrului, sens în care recursul declarat de partea civilă va fi admis, iar sentinţa penală va fi desfiinţată şi sub acest aspect.

Pentru aceste considerente, constatându-se întemeiate motivele de apel invocate Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, în baza art. 379, pct. 2, lit. a) C. proc. pen.,

Prin Decizia penală nr. 76 din 23 aprilie 2013, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, în baza art. 379, pct. 2, lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva sentinţei penale nr. 308/D din 04 decembrie 2012 a Tribunalului Bacău, pronunţată în Dosarul nr. 3111/110/2012, cu privire la încadrarea infracţiunii, pedeapsa aplicată, neinstituirea de măsuri asigurătorii şi greşita aplicare a suspendării condiţionate a executării pedepsei.

A desfiinţat sentinţa penală apelată cu privire la aceste aspecte, a reţinut cauza spre rejudecare şi în fond.

În baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 9, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41, alin. (2) C. pen. şi art. 320¹, alin. (1)-(4) și (7) C. proc. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 9, alin. (1), lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 41, alin. (2) C. pen. şi art. 320¹, alin. (1)-(4) și (7) C. proc. pen.

În baza de art. 9, alin. (1), lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 41, alin. (2) C. pen. şi art. 320¹, alin. (1)-(4) și (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpata S.G., cu date de stare civilă cunoscute, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.

A înlăturat aplicarea art. 81, art. 82, art. 83 şi art. 71, alin. (5) C. pen.

În baza art. 2 din Legea nr. 241/2005 a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatei S.G., până la concurenţa sumei de 559.756 lei, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii până la executarea efectivă a debitului.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

A constatat că inculpata a fost reprezentată de apărător ales.

În baza art. 192, alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva sus-menţionatei decizii a declarat recurs inculpata S.G., în motivele scrise depuse la dosarul cauzei la filele 3,4, respectiv 17,18, invocând cazurile de casare prev. de art. 385 pe. 17 şi 14 C. proc. pen., motivul de recurs vizând netemeinicia hotărârii pronunţate în apel referitor la modul de executare a pedepsei aplicate, în sensul că în mod greşit s-a dispus înlăturarea aplicării disp. art. 81 C. pen. respectiv suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Examinând recursul declarat de inculpata S.G. prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi prin prisma art. 5 din N.C.P., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidenţă se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă şi aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârşirii faptei şi la data judecării recursului şi instituţiile incidente în raport cu incriminarea sau sancţiunea (care agravează, atenuează sau înlătură răspunderea penală şi limitele de pedeapsă).

Examinarea încadrării juridice dată faptei se impune pentru a se stabili dacă suntem în prezenţa unei dezincriminări, urmare abrogării unor texte de lege cât şi sub aspectul situaţiei premisă pentru analiza, în concret, a consecinţelor privind regimul sancţionator.

Textul legal incident în cauză este cel prev. de art. 9, alin. (1), lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

Textul sus-menţionat actualizat cu modificările aferente, la data de 22 martie 2013 arată că:

(1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: (...).

b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; (...).

(2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani.

Acelaşi text, actualizat cu modificările din data de 01 februarie 2014, prevede că:

b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; (...).

Analizând textul incriminator din această perspectivă, Înalta Curte constată că dispoziţiile în baza cărora a fost condamnată inculpata nu au suportat modificări, constatându-se astfel că cele două texte de lege sunt identice, atât în ceea ce priveşte conţinutul infracţiunii, cât şi al regimului sancţionator, motiv pentru care disp. art. 5 din N.C.P. privind legea penală mai favorabilă nu îşi găsesc aplicarea, pedeapsa fiind încadrată în acelaşi limite în ambele reglementări.

Potrivit dispoziţiilor art. 385⁶ alin. (2) C. proc. pen. instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385⁹ din acelaşi cod.

Din această perspectivă, analizând solicitarea inculpatei S.G. de reanalizare a deciziei atacate prin prisma modului de executare a pedepsei aplicate, în sensul că în mod greşit s-a dispus înlăturarea aplicării disp. art. 81 C. pen. respectiv suspendarea condiţionată a executării pedepsei, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor C. proc. pen. raportate la cazurile de casare care au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, cu referire la data la care a fost pronunţată decizia atacată, respectiv 23 septembrie 2013, cazul de casare indicat de disp. art. 385⁹ pe. 172 C. proc. pen. se aplică atunci când „hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii", ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.

Mai mult decât atât, inculpata a beneficiat de disp. art. 320¹ C. proc. pen., iar prin prisma acestui caz de casare nu se poate reindividualiza pedeapsa deja aplicată.

În condiţiile modificărilor aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, judecata în recurs înseamnă o verificare a hotărârii recurate numai sub acele aspecte care se încadrează într-unui din cazurile de casare prev. de art. 385⁹ C. proc. pen.

Aşa cum s-a arătat şi în literatura de specialitate, recursul constituie o jurisdicţie exercitabilă numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări ale legii ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii. De aceea, instanţa de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăţiei şi pedepselor aplicabile; nu judecă procesul propriu zis, judecând exclusiv dacă din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În acest context, recursul nu este o cale de atac asemănătoare apelului, natura sa juridică fiind în principiu cea a unei căi de reformare sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze exact în parametrii în care a avut loc judecata în primele două grade de jurisdicţie (fond şi apel).

Or, cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. a fost abrogat, sub aspectul reindividualizării pedepsei.

Noile dispoziţii ale art. 385⁹ pct. 14 astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 15 din Legea nr. 2/2013 se referă doar la cazul în care se poate face recurs atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că din sfera de cenzură a acestei instanţe, în calea de atac a recursului a fost exclusă greşita individualizare a pedepsei în raport cu prevederile art. 72 C. pen., rămânând astfel numai situaţia în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat, pedeapsa aplicată inculpatei încadrându-se în limitele prevăzute de textele de lege incriminatoare.

Faţă de considerentele anterior expuse, constatând că nu este incident vreunul dintre cazurile de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata S.G.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata S.G. împotriva Deciziei penale nr. 76 din 23 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 februarie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 686/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174...		ICCJ. Decizia nr. 689/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... →

ICCJ. Decizia nr. 688/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 688/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs