ICCJ. Decizia nr. 72/2014. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Apel
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 72/A/2014
Dosar nr. 218/35/2013
Şedinţa publică din 01 aprilie 2014
Deliberând asupra apelului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 157/2013 a Curţii de Apel Oradea, în baza dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea penală formulată de petenta SC A.L.A.T. SRL împotriva rezoluţiei din 03 aprilie 2012 dată în Dosarul nr. 115/P/2012 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, menţinută prin rezoluţia din 13 mai 2013, emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. 261/II.2/2013 şi, obligată petenta la plata cheltuielilor judiciare către stat. A fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 alin. (4) cu raportare la art. 281 pct. 1 lit. b2) C. proc. pen. în raport cu disp. art. 21 alin. (3) teza I din Constituţia României şi corelativ cu art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Decizia este definitivă în raport de dispoziţia de respingerea a plângerii formulate împotriva rezoluţiei din 03 aprilie 2012 dată în Dosar nr. 115/P/2012 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut că petenta SC A.L.A.T. SRL Mioveni, reprezentantă prin U.D. în calitate de administrator, a solicitat cercetarea penală a procurorului N.O.T. - procuror la Parchetul de lângă Curtea de Apel Oradea şi a procurorului G.P. - procuror şef secţie urmărire penală şi criminalistică la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pentru faptul că primul a realizat o cercetare penală deficitară în Dosarul nr. 204/P/2011, iar, cel al doilea a avizat soluţia primului făptuitor sub aspectul legalităţii şi temeiniciei la care se adaugă şi faptul că ar fi modificat data unei plângeri care viza tergiversarea cercetărilor penale, prin ştergere şi suprascriere, înlocuind data de 20 ianuarie 2012 cu cea nereală de 24 ianuarie 2012, astfel că prin rezoluţia 41/11.2/2012 din 26 ianuarie 2012 a fost respinsă plângerea ca rămasă fără obiect.
Partea vătămată a susţinut că demersurile celor doi magistraţi în legătură cu soluţiile pronunţate în Dosarul nr. 204/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pe de o parte, vădesc părtinirea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, iar pe de altă parte, denotă că soluţiile pronunţate de ei au adus prejudicii părţii vătămate atât în sens material cât şi moral.
În motivele plângerii formulată de partea vătămată se arată că întreaga stare faptică pe care se bazează nemulţumirea părţii vătămate izvorăşte dintr-un dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, de către procurorul şef secţie penală I.A. (Dosar nr. 30/P/2010), avizat şi girat ca soluţie de către prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, G.V. Acest dosar a avut ca obiect infracţiunea de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, în care SC G. SRL avea calitatea de parte vătămată iar, U.D. a ajuns să fie învinuit pentru sustragerea unor elemente componente schele de foraj.
Din criticile aduse acestui material de urmărire penală rezultă că procurorii I.A. şi G.V. au procedat în dosarul penal nr. 30/P/2010 la cercetarea penală a unui executor judecătoresc şi au urmărit, prin aceasta, desfiinţarea pe motive de nelegalitate, a actelor întocmite de către acest funcţionar public, aspecte care sunt nelegale deoarece încalcă normele de competenţă după calitatea persoanei executorului judecătoresc, ceea ce atrage nulitatea absolută a urmăririi penale, conform art. 13 C. proc. pen. Această excepţie de nulitate, deşi ritmic şi permanent invocată, nu a fost observată, examinată şi reţinută nici de către parchete şi nici de către instanţe.
S-a mai arătat că declinarea competenţei de soluţionare pentru cercetarea executorului judecătoresc B.I. a survenit doar la două luni după desfiinţarea actelor întocmite de către B.I., ceea ce demonstrează că procurorii I.A. şi G.V., cu rea credinţă, au urmărit şi au reuşit să desfiinţeze actele executorului pentru a proteja interesele SC G. iar, apoi, au declinat materialul de urmărire penală prin disjungere din Dosarul nr. 30/P/2010.
Aspectele sesizate de către partea vătămată au făcut obiectul dosarului penal nr. 204/P/2011 în care, procurorul N.O. de la Parchetul de pe Curtea de Apel Oradea, în data de 19 ianuarie 2012, prin rezoluţie a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de I.A. şi G.V. pentru infracţiunea prev. de art. 246 C. pen. pe considerentul că faptele reclamate de petent nu există. Petenta a formulat plângere împotriva acestei soluţii, plângere care a făcut obiectul Dosarul nr. 175/II.2/2012, soluţionat prin rezoluţia de respingere a procurorului general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
În Dosarul nr. 130/35/2012 al Curţii de Apel Oradea, la data de 26 septembrie 2012 s-a dispus în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. respingerea plângerii formulate de A.L.A.T. SRL împotriva rezoluţiei din Dosar nr. 204/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi a rezoluţiei procurorului general în Dosarul nr. 175/II.2/2012, care au fost menţinute în totalitate.
O nouă plângere formulată de acelaşi petent care să atragă după sine responsabilizarea penală a făptuitorilor I.A. şi G.V. pentru faptele care au constituit obiectul Dosarului nr. 204/P/2011 se află sub autoritatea de lucru judecat conform aspectelor reţinute în paragraful de mai sus, pentru care s-a reţinut incidenţa prevederilor art. 10 lit. j) C. proc. pen.
Pe de altă parte şi, în completarea stării de fapt, petenta susţine că procurorul G.P. a comis infracţiunea de fals intelectual atunci când a modificat data de pe plângerea petentei, transformând cifra 20 în cifra 24 în dosarul penal nr. 130/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Petenta a susţinut că data modificată este o dată certă de înregistrare a unei plângeri împotriva tergiversării soluţionării cauzei de către procurorul N.O. şi că, prin această modificare a datei, prin rezoluţia din 26 ianuarie 2012 în Dosar nr. 41/II.2/2012, s-a dispus respingerea plângerii ca lipsită de obiect deoarece ea viza Dosarul nr. 204/P/2011 în care, la 19 ianuarie 2012, s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză faţă de făptuitorii I.A. şi G.V.
Procurorul examinând întreg conţinutul Dosarului nr. 41/II.2/2012 a constatat că în data de 20 ianuarie 2012 SC A.L.A.T. SRL a formulat o plângere în Dosarul nr. 204/P/2011 depusă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea prin care s-a solicitat examinarea motivelor care stau la baza tergiversării soluţionării cauzei de către procuror N.O.
Această plângere a fost trimisă spre repartizare procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care a rezoluţionat trimiterea cauzei la şeful secţiei de urmărire penală, G.P.
Plângerea a primit număr de ordine nr. 41/11.2/2012, conform avizului de pe copertă, la data de 24 ianuarie 2012. Până la această dată plângerea a existat pe traseul de distribuţie al documentelor dar cu data certă 20 ianuarie 2012. În data de 24 ianuarie 2012 ea s-a transformat în plângerea înregistrată în Dosar nr. 41/II.2/2012. În consecinţă, modificarea datei din 20 ianuarie 2012 în 24 ianuarie 2012 corespunde celor două momente distincte şi anume, mai întâi data certă a depunerii plângerii şi apoi data certă a înregistrării Dosarului nr. 41/II.2/2012.
Instanţa de fond a constatat că cele două date, raportate la soluţia pe fond pronunţată de procuror N.O. în Dosar nr. 204/P/2012 în care s-a emis rezoluţia din 19 ianuarie 2012, nu au relevanţă distinctă şi nu produc efecte distincte, ambele fiind ulterioare datei la care s-a pronunţat soluţia în fond, astfel că, în ambele situaţii concluzia era aceeaşi în sensul că plângerea este lipsită de obiect. S-a mai arătat că aspectele invocate împotriva soluţiei pronunţate în Dosar nr. 204/P/2011 au fost expuse şi valorificate în faţa instanţei de fond, care în cele din urmă, în mod definitiv s-a pronunţat asupra acestei soluţii şi a apreciat că netrimiterea în judecată a făptuitorilor l.A. şi G.V. este o soluţie temeinică şi legală.
În mod corect s-a apreciat de procuror că prezenta plângere formulată de aceeaşi petentă împotriva procurorilor care i-au cercetat pe făptuitorii l.A. şi G.V. nu poate fi admisă ca o formă de redeschidere şi recercetare a Dosarului nr. 204/P/2011, altminteri s-ar încălca principiul autorităţii de lucru judecat de care se bucură fondul acestei cauze. În esenţă, procurorul a mai reţinut şi faptul că magistraţii procurori nu pot fi traşi la răspundere penală pentru soluţiile pe care le pronunţă în virtutea atribuţiilor de serviciu cât timp ei îşi bazează convingerea liberă pe probele administrate, pentru atare situaţii legiuitorul lăsând la dispoziţia părţilor nemulţumite posibilitatea de a ataca soluţiile pe care le consideră nelegale sau netemeinice.
Instanţa de fond a stabilit că petenta şi-a exercitat această prerogativă şi a epuizat-o atunci când a formulat plângeri împotriva soluţiilor în Dosarul nr. 204/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Parchetul a apreciat că faptele de natură penală descrise în plângerea petentei şi imputate, sub aparenţa infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, pentru care partea vătămată formulează plângere penală împotriva procurorilor N.O. şi G.P. nu este altceva decât o nouă formă de plângere împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale ce s-a dispus în Dosarul nr. 204/P/2011. În opinia primei instanţe demersul petentei urmăreşte ca finalitate, tragerea la răspundere penală a procurorilor care au pronunţat soluţia pe care o critică pentru ca pe această cale să desfiinţeze soluţiile anunţate, lucru care echivalează cu inventarea unei noi căi de atac prevăzută de legea penală. Ca atare, pe baza raţiunilor şi probelor expuse procurorul a concluzionat că fapta reclamată nu există, motiv pentru care în cauză a dispus neînceperea urmăririi penale.
Curtea a constatat că procurorul care a dat soluţia de neîncepere a urmăririi penale şi prim procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea au pronunţat soluţii legale şi temeinice iar cercetarea penală este completă, cu respectarea principiilor de bază a urmăririi penale.
Curtea a apreciat plângerea petentei ca neîntemeiată, susţinerea acesteia fiind fără fundament, iar procurorii au procedat conform cu uzanţele şi practicile legale în materie şi nu există nici un motiv legal pentru modificarea rezoluţiilor atacate cu plângere de către petentă.
Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 alin. (4), raportat la 281 pct. 1 lit. b2) C. proc. pen., Curtea a apreciat că deşi sunt îndeplinite două dintre condiţiile cerute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv dispoziţiile a căror neconstituţionalitate se invocă sunt în vigoare şi nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei în prezenta fază a procesului.
Petenta avea posibilitatea ca, în cazul în care aprecia că procurorul învestit cu soluţionarea cauzei având ca obiect plângerea pe care a formulat-o împotriva intimaţilor, nu este imparţial, să uzeze de căile prevăzute de C. proc. pen.
De asemenea, Curtea a constatat că, instanţa de contencios constituţional a stabilit, printr-o practică constată, că îi revine legiuitorului competenţa exclusivă de a stabili normele de competenţă, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale.
Împotriva acestei decizii a declarat apel solicitând admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale vizând neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 209 alin. (4) rap. la art. 281 pct. 1 lit. b2) C. proc. pen. în raport cu disp. art. 21 alin. (3) teza I din Constituţia României şi corelativ cu art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând apelul declarat prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ:
a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;
c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate.
Instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate nu are competenţa examinării acesteia, ci exclusiv a pertinenţei excepţiei, în sensul legăturii ei cu soluţionarea cauzei, în orice fază a procesului şi oricare ar fi obiectul acestuia, şi a îndeplinirii celorlalte cerinţe legale.
În cauză, excepţia de neconstituţionalitate invocată, privind dispoziţiile art. 209 alin. (4), raportat la 281 pct. 1 lit. b2) C. proc. pen. vizează texte de lege care sunt în vigoare şi nu s-au constatat anterior, printr-o decizie a Curţii Constituţionale, că sunt neconstituţionale.
Referitor la condiţia de admisibilitate privind legătura cu soluţionarea cauzei este de observat că raportul cu soluţionarea cauzei trebuie să privească incidenţa dispoziţiei legale, a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată, în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii, adică a obiectului procesual penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti.
Astfel, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.
Aceasta presupune, pe de o parte, existenţa unei legături directe dintre norma contestată şi soluţia procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia sa în proces, ea trebuind să aibă efecte materiale asupra conţinutului deciziei judecătorului.
Dreptul de a invoca o excepţie de neconstituţionalitate este un drept subiectiv, protejat de lege, care nu are caracter absolut şi trebuie exercitat în condiţiile şi în limitele stabilite de lege (cu bună credinţă), cu respectarea scopului legii şi nu pentru a se încerca denaturarea legii sau a se împiedica aplicarea unei instituţii şi norme legale.
În speţă, petenta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 alin. (4) raportat la 281 pct. 1 lit. b2) C. proc. pen., în raport de dispoziţiile art. 21 alin. (3) teza I din Constituţia României şi corelativ cu art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În mod corect, instanţa de apel, a apreciat că textele de lege criticate nu au o legătură directă cu soluţionarea cauzei. Cum în cauză, instanţa a fost învestită să se pronunţe asupra unei plângeri fundamentată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., chiar dacă textele anterior menţionate ar fi declarate neconstituţionale, nu ar putea influenţa soluţia procesului, nefiind o chestiune care implică soluţionarea cauzei în accepţiunea dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Petenta putea uza de dispoziţiile art. 2171 C. proc. pen. anterior potrivit cărora atunci „când există o suspiciune rezonabilă că activitatea de urmărire penală este afectată din cauza împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor ori există pericolul de tulburare a ordinii publice, procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la cererea părţilor sau din oficiu, poate trimite cauza la un parchet egal în grad"".
Faţă de considerentele arătate mai sus, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, apelul declarat de SC A.L.A.T. SRL, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge apelul declarat de SC A.L.A.T. SRL împotriva sentinţei penale nr. 157/2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 01 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 785/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 776/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
