ICCJ. Decizia nr. 785/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 785/2014
Dosar nr. 9830/63/2013
Şedinţa publică din 05 martie 2014
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 461 din data de 23 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 9830/63/2013, în baza art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., rap. la art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.I. la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.
S-a făcut aplicarea dispoziţiile art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. şi art. 350 C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la 03 martie 2013 la zi şi a fost menţinută starea de arest.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul G.I., în vederea introducerii în S.N.D.G.J.
A fost respinsă acţiunea civilă formulată de părţile civile F.M., F.C. şi M.F.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 5200 RON cheltuieli judiciare statului, din care suma de 4356 RON, reprezentând contravaloarea actelor medico-legale întocmite de I.M.L. Craiova, iar suma de 600 RON reprezintă onorariu avocat oficiu la urmărirea penală şi instanţă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că. rechizitoriul nr. 140/P/2013 al Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, inculpatul G.I. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omorul calificat prev. de art 175 lit. i) C. pen., reţinându-se că la începutul lunii martie 2013, inculpatul G.I. zis „R." locuia împreună cu fratele său martorul G.C. zis „B." într-un imobil de pe raza com. C., jud. Dolj, ce se învecina cu gospodăria victimei F.G. zis „J.".Inculpatul G.I. şi victima F.G. se aflau în relaţii conflictuale de o perioadă lungă de timp.
În dimineaţa zilei de 02 martie 2013, inculpatul a mers la locuinţa vărului său G.I. din aceeaşi localitate să-l ajute la sacrificarea unui porc. În jurul orelor 18,00, a plecat către casă, iar când trecea prin faţa gospodăriei vecinului său F.G. a avut un conflict cu acesta cu acte de violenţă, lovindu-l repetat la cap, corp şi peste mâini cu un obiect contondent. După consumarea agresiunii, victima F.G. a fost auzită de martorul D.G. când striga după ajutor la concubina sa I.F. Martorul a mers în locul de unde striga F.G. şi l-a găsit căzut în marginea drumului. Acesta i-a spus că a fost bătut, are mâna dreaptă ruptă şi să-l ajute să ajungă în casă. Martorul, împreună cu concubina sa N.S. l-au luat pe braţe şi l-au transportat pe F.G. în camera unde se afla concubina, sa I.F. După plecarea celor doi martori, I.F. a aflat de la concubinul ei că a fost bătut de „R.", poreclă sub care este cunoscut inculpatul G.l. În dimineaţa zilei următoare, respectiv 03 martie 2013, în jurul orelor 06.00, I.F. a constatat că F.G. decedase. Aceasta a mers la familia D. şi le-a relatat că pe timpul nopţii concubinul ei a decedat. De asemenea, i-a spus martorului D.G. că după ce l-au lăsat în cameră, concubinul i-a relatat că a fost bătut de R.
În urma efectuării necropsiei victimei F.G., Institutul de Medicină Legală Craiova prin raportul medico-legal nr. 726/A3/2013 a concluzionat că moartea a fost violentă, s-a datorat şocului traumatic şi hemoragie consecinţa unui politraumatism cu fractură de humerus drept, cubitus stâng, fracturi costale C 6, C 7 stânga şi hemotorax stâng. Leziunile de violenţă s-au putut produce prin lovire cu corp dur, între traumatism şi deces există legătură de cauzalitate directă, necondiţionată, iar în sângele recoltat de la cadavru s-a evidenţiat prezenţa a 0,65 gr‰ alcool etilic.
În timpul conflictului a suferit vătămări corporale şi inculpatul G.I.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 738/Al/2013 s-a reţinut că a prezentat la examinare plagă de 1/0,2 cm cu margini neregulate acoperite cu crustă hematică faţă dorsală falanga dreaptă proximală deget III mâna dreaptă şi o escoriaţie de circa 0,8/0,2 cm faţă dorsală mâna stângă, leziuni ce pot data din 02 martie 2013, cu privire la care s-a concluzionat că necesită pentru vindecare 5-6 zile îngrijiri medicale.
Cu ocazia audierii, G.I. a negat că l-a agresat fizic pe F.G. şi a declarat că în ziua de 02 martie 2013 a fost la vărul său G.I. să-l ajute la sacrificarea unui porc, iar la orele 18,00, a plecat acasă, unde s-a culcat până în ziua următoare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv: procesul verbal de cercetare şi planşa foto anexă; actele medico-legale şi planşa foto efectuată cu ocazia necropsiei; declaraţiile martorilor menţionaţi anterior, dar şi declaraţiile inculpatului, pe parcursul întregului penal, prima instanţă a apreciat că starea de fapt reţinută prin actul de sesizare este corectă şi dovedită şi constă în aceea că inculpatul G.I., în seara zilei de 02 martie 2013, în loc public, l-a lovit cu obiect contondent în repetate rânduri peste cap, corp şi mâini pe victima F.G., producându-i leziuni traumatice ce au condus la deces.
Deşi inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, probele administrate în cauză au dovedit comiterea infracţiunii cu vinovăţie.
Astfel, s-a arătat că martora I.F. - concubina victimei a relatat că după ce acesta a fost lăsat în cameră, de către soţii D., i-a spus că a fost bătut de numitul „R."- poreclă sub care este cunoscut în comună inculpatul.
De asemenea, audiaţi fiind martorii D.G. şi N.S. au confirmat că I.F. a venit la locuinţa lor şi le-a relatat aceste aspecte.
Martorul G.C., a relatat că, după lăsarea întunericului, fratele său G.I., a venit la geamul camerei în care se afla şi i-a spus că „s-a apucat cu vecinul lor J.", poreclă sub care era cunoscută victima F.G. Cu ocazia cercetării locului faptei s-a constatat că, din locul în care a fost găsită victima în stradă de către martorul D.G., se observa o cărare de stropi de culoare brun-roşcată către locuinţa inculpatului, care continua până în camera unde acesta dormise noaptea.
Din concluziile preliminare emise de Institutul de Medicină Legală Craiova, s-a reţinut că inculpatul G.I. a prezentat la examinare o plagă de 1x0,2 cm pe degetul trei mâna dreaptă şi o escoriţie de 0,8x0 2 cm faţa dorsală mâna stângă.
Declaraţiile inculpatului în sensul că a suferit leziunea de la mâna dreaptă în aceeaşi zi (02 martie 2013) în timp ce l-a ajutat pe vărul său G.I. la sacrificarea şi tranşarea unui porc, sunt infirmate însă de martorii H.M., l.G.G., G.I., N.E.B., G.F., N.A. şi S.I., ce au fost prezenţi la acel eveniment şi nu au confirmat rănirea inculpatului.
Existenţa leziunilor pe mâinile inculpatului coroborat cu faptul că de la locul conflictului a fost identificată o cărare de stropi de culoare brun-roşcată până în locuinţa au condus instanţa la concluzia că inculpatul a suferit leziunile de la mâini în timpul conflictului cu victima.
Cu ocazia cercetării locului faptei în data de 03 martie 2013, din locuinţa inculpatului au fost ridicate un prosop, o pereche de pantaloni tip bluejeans, o pereche de cizme şi doi lănteţi de la poarta de la intrare, bunuri pe care se observau pete de culoare brun-roşcată.
De asemenea, din locuinţa: victimei F.G. a fost ridicată o pereche de cizme de culoare albastră pe care le purtase victima când a fost agresată fizic, care prezentau pe feţele anterioare şi laterale pete de culoare brun-roşcată, despre care prin raportul de expertiză cu nr. 2896536 din 25 aprilie 2013 s-a concluzionat că analizele genetice ale probeior biologice de pe cizmele victimei au evidenţiat 4 urme de sânge uman, având profil genetic identic cu profilul genetic al inculpatului G.I.
Faţă de cele menţionate anterior prima instanţă a apreciat că, în drept, fapta inculpatului G.I., constând în aceea că, în seara zilei de 02 martie 2013, în loc public, l-a lovit cu obiect contondent în repetate rânduri peste cap, corp şi mâini pe F.G., provocându-i leziuni ce au condus la deces, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174, 175 lit. i) C. pen.
Reţinând vinovăţia inculpatului G.I., prima instanţă i-a condamnat, iar la individualizarea pedepsei, având în vedere pericolul social concret al faptelor săvârşite, dar şi persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, dar a avut o atitudine nesinceră, s-a orientat la aplicarea unei pedepse de 12 ani închisoare. Apreciind că scopul preventiv-educativ al pedepsei aplicate poate fi realizat numai prin privarea de libertate a inculpatului, s-a dispus, ca executarea pedepsei aplicate să se realizeze în regim de detenţie.
S-a făcut aplicarea art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen. De asemenea a fost dedusă prevenţia de la 03 martie 2013 la zi şi a menţinut starea de arest.
Constatând că inculpatul a comis o infracţiune de violenţă din cele prevăzute în anexa 1 a Legii nr. 76/2008, infracţiune pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii, conform accepţiunii dată termenului de art. 4 lit. b) din lege, prima instanţă în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul G.I., în vederea introducerii în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare - S.N.D.G.J.
Cu privire la latura civilă a cauzei, s-a constatat că la termenul din 11 septembrie 2013 a fost audiat numitul F.C. - fiul victimei, ce a învederat instanţei că înţelege să se constituie parte civilă cu suma de 8000 RON daune materiale, reprezentând cheltuielile de înmormântare şi pomenire a victimei. A mai arătat că fraţii săi M.F. şi F.M. nu se pot prezenta în faţa instanţei pentru a se constitui părţi civile, întrucât lucrează în străinătate.
Prima instanţă a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 1357 alin. (1) C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu, printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Întrucât partea civilă F.C. nu a făcut dovada încercării unui prejudiciu material efectiv, constând în suportarea cheltuielilor de înmormântare şi pomenire a victimei conform datinilor creştineşti, acţiunea civilă a fost respinsă, ca nedovedită.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi inculpatul G.I.
Prin decizia penală nr. 368 din 25 noiembrie 2013 Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, a înlăturat circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. şi a majorat pedeapsa aplicată de la 12 ani la 15 ani închisoare. Apelul inculpatului a fost respins, ca nefondat.
Pentru a decide astfel instanţa de apel a reţinut că, sub aspectul situaţiei de fapt, prima instanţă a făcut o temeinică evaluare a materialului probator existent în cauză, reţinând în mod corect că în noaptea de 02 martie 2013, inculpatul G.I. a lovit în mod repetat victima F.G. cu un obiect contondent în zona capului şi a trunchiului, provocându-i leziuni ce au condus în final la decesul victimei.
Pentru a reţine aceste aspecte s-au avut în vedere în principal menţiunile din procesul verbal de cercetare la faţa locului întocmit la data de 03 martie 2013 din care rezultă că de la locul în care a fost găsită victima de către martorii D.G. şi N.S. şi până la locuinţa inculpatului s-a descoperit o cărare de stropi de culoare brun roşcată ce par a fi de sânge, urme similare fiind găsite şi pe clanţa de la uşa de acces de la imobilul folosit de inculpat precum şi pe holul din apropierea uşii de la intrare şi pe găleata din acest hol - planşele foto.
Aşa cum rezultă din raportul de constatare medico - legală nr. 738/A din 21 mai 2013 în urma examinării de specialitate s-a reţinut că inculpatul prezenta o plagă de 1/0,2 cm la falanga proximală deget 3 mâna dreaptă, leziunea traumatică putându-se produce în data de 02 martie 2013, data comiterii faptei. Această leziune s-a produs cel mai probabil în timpul agresării victimei, aşa explicându-se şi urmele găsite de la locul în care s-a comis fapta şi până la domiciliul inculpatului, precum şi faptul că pe cizmele purtate de victimă la data agresiunii (obiecte ridicate de la domiciliul numitului F.G. la data de 03 martie 2013) au fost identificate urme de sânge despre care s-a stabilit că prezintă profil genetic identic cu profilul genetic al numitului G.I. (concluziile raportului de expertiză).
Toate aceste probe materiale de necontestat se coroborează integral cu declaraţiile martorei I.F. din care rezultă că victima i-a relatat, înainte de a deceda, că a avut un conflict cu inculpatul (identificat după porecla „R."), precum şi cu declaraţiile martorilor D.G. şi N S., persoane care au găsit victima căzută într-un şanţ în zona în care a fost agresată şi au ajutat-o să ajungă la el: acasă.
Deşi inculpatul a negat în permanenţă comiterea faptei, indicând că nici măcar nu s-ar fi întâlnit cu victima în seara de 02 martie 2013 instanţa de apel a reţinut că apărarea sa nu este susţinută de martorii audiaţi în cauză, fratele inculpatului declarând că cel din urmă i-ar fi spus că ar fi avut un conflict cu „J." - porecla victimei în comunitate (declaraţia dată în faza:de urmărire penală şi consemnată) iar ceilalţi martori (H.M., S.I. şi I.G.) infirmând apărarea inculpatului că leziunea descoperită la mâna dreaptă s-ar fi produs cu ocazia sacrificării unui porc în dimineaţa zilei de 02 martie 2013.
În mod legal prima instanţă a apreciat că fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă anterior, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 174 rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., fiind săvârşită în public, în sensul art. 152 C. pen.
Vinovăţia, sub forma intenţiei, rezultă fără dubiu din natura, numărul şi intensitatea loviturilor aplicate victimei, în condiţiile în care acesteia i-au fost produse patru fracturi (humerus drept, cubitus stâng şi fracturi costale la C6 şi C7 în zona stângă a toracelui) fracturi care nu se puteau produce decât prin aplicarea unor lovituri cu intensitate mare, lovituri repetate cu un corp dur, urmate de abandonarea victimei fără ajutor pe marginea drumului unde s-a produs agresiunea.
Instanţa de prim control judiciar a apreciat fondat apelul Parchetului sub aspectul individualizării sancţiunii aplicate inculpatului, respectiv reţinerea în favoarea acestuia a dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen. exclusiv în considerarea faptului că nu este cunoscut cu antecedente penale.
Recunoaşterea unor date sau împrejurări ale realităţii ca circumstanţe atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanţele avute în vedere de instanţă reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblul său, sau îl caracterizează într-o asemenea manieră pe inculpat încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită satisface imperativul unei juste individualizări a pedepsei.
În cauză însă inculpatul a comis o infracţiune de o gravitate extremă, fără nici o justificare plauzibilă, aducând atingere unor valori .sociale deosebit de importante, a avut o conduită procesuală nesinceră şi nu a manifestat în nici un moment regret pentru fapta comisă, circumstanţe în raport de care reducerea pedepsei sub minimul special exclusiv în considerarea faptului că acesta nu a mai fost condamnat penal anterior este total nejustificată.
Vârsta inculpatului, existenţa unui conflict anterior între acesta şi victimă precum şi faptul că nu are antecedente penale şi a fost un angajat care nu a creat probleme, reprezintă împrejurări ce au fost luate în considerare la individualizarea sancţiunii în limitele impuse de art. 72 C. pen. respectiv pentru stabilirea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege,însă, în opinia instanţei de apel, nu pot primi relevanţă ca circumstanţe atenuante în sensul art. 74 lit. a) C. pen. În raport de această dispoziţie nu a mai fost analizat motivul de apel privind greşita reţinere în cauză a incidenţei art. 76 lit. a) C. pen.
Referitor la omisiunea primei instanţe de a se pronunţa cu privire la corpurile delicte ataşate la dosar s-a reţinut că acestea reprezintă mijloace de probă care se păstrează în condiţiile art. 109 C. proc. pen. de către organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată până la soluţionarea definitivă a cauzei putând fi restituite persoanei căreia îi aparţin doar în cazul în care prin această restituire nu se stânjeneşte aflarea adevărului. Deşi o parte din bunuri aparţin inculpatului G.I. instanţa nu a dispus restituirea lor, apreciind că nu se poate face aplicarea dispoziţiilor art. 109 alin. (5) C. proc. pen., având în vedere poziţia procesuală în cauză şi interesul evident de a împiedica derularea normală a procesului (bunurile indicate la pct. 8 - 11 în adresa de înaintare a Parchetului) iar celelalte nu sunt supuse nici confiscării şi nici nu aparţin vreunei persoane (suport pământ, suport ciment, bucăţi de lemn decupate din lănteţii de la poarta de acces în curtea inculpatului).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, cale de atac nemotivată nici în fapt, nici în drept. În faţa instanţei de recurs, prin apărătorul său, a solicitat, în esenţă, în principal, achitarea întrucât nu există probe care să conducă la condamnarea sa, iar, în subsidiar, aplicarea legii penale mai favorabile şi reindividualizarea sancţiunii. Cazul de casare invocat este cel prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că este fondat, numai sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile:
Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecinţă, instanţa urmează să analizeze respectarea termenul de declarare a căii de atac, cât şi cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior, constată că recurentul nu a motivat calea de atac promovată în termenul legal, recursul fiind motivat oral, în faţa instanţei de recurs la termenul de judecată din data de 4 martie 2014, cu ocazia dezbaterilor.
În conformitate cu dispoziţiile art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat iar motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată. În cazul în care nu sunt respectate dispoziţiile art. 38510 alin. (1) şi (2), în temeiul alin. (21) al aceluiaşi art., instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 25 noiembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. deşi a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, se constata că potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formaie prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Având în vedere că recursul inculpatului nu a fost motivat în scris şi depus la dosar cu cel puţin 5 zile înainte de primul termen de judecată, instanţa nu va proceda la examinarea critica circumscrisă acestui caz de clasare, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute în art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
De altfel, instanţa constată că recurentul inculpat a criticat decizia atacată sub aspectul greşitei condamnări, întrucât, acesta a apreciat că, în cauză, nu au fost administrate probe care să conducă la condamnarea sa, critică ce vizează, în realitate, reevaluarea situaţiei de fapt şi reaprecierea probatoriului şi, care, în această situaţie nu poate fi subsumată cazului de casare prev. de art. 3859 pct..17 C. proc. pen. ci, fostului caz prev. de art. 3859 pct. 18 din acelaşi Cod, abrogat în prezent, ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 2/2013, caz în care criticile recurentului inculpat nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, la motivul de casare expres prevăzut de lege şi în care nu se mai regăseşte şi eroarea, gravă de fapt invocată de inculpat.
În ceea ce priveşte aplicarea legii mai favorabile, instanţa de recurs constată că este în prezenţa situaţiei descrise de art. 5 C. pen. şi anume, aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.
Cum fapta reţinută în sarcina inculpatului a fost comisă sub imperiul legii vechi, iar până la rămânerea definitivă a hotărârii a intrat în vigoare noul C. pen., Înalta Curte va supune analizei în mod comparativ influenţa modificărilor legislative privitoare la elementele constitutive ale infracţiunii şi regimul sancţionator.
Recurentul inculpat a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174- art. 175 lit. i) C. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 174 C. pen. anterior, uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Potrivit disp. art. 175 lit. i) C. pen. anterior - omorul săvârşit în public se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
În noul C. pen. omorul este incriminat în dispoziţiile art. 188 C. pen., având acelaşi conţinut ca şi în vechea reglementare, precum şi aceleaşi limite de pedeapsă.
Totodată se constată că în noua reglementare, omorul calificat prev. de art. 189 C. pen. nu mai conţine elementul circumstanţial referitor la omorul săvârşit în public. Prin urmare, omorul săvârşit în această împrejurare nu mai este incriminat sub imperiul noii legi, fapta devenind astfel un omor simplu, cu limite de pedeapsă mai scăzute.
Dacă legea nouă nu prevede o agravare a sancţiunii pentru fapta comisă, înlăturând un element circumstanţial pe care legea veche îl prevedea şi astfel sancţiona fapta mai sever, se va aplica legea nouă reţinându-se încadrarea juridică a infracţiunii în varianta simplă.
Cum în vechea reglementare omorul calificat este sancţionat cu închisoarea de la 15 la 25 de ani, Înalta Curte consideră că dispoziţiile noului C. pen. reprezintă legea penală mai favorabilă în raport de încadrarea juridică a infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului, care este de omor simplu, beneficiind astfel şi de o reducere substanţială a limitelor de pedeapsă, astfel încât, legea nouă va retroactiva şi va reglementa raporturile juridice născute sub imperiul legii vechi.
Faţă de situaţia expresă Înalta Curte în procesul de aplicare a legii penale mai favorabile, va reduce proporţional pedeapsa aplicată de instanţa de apel în raport cu limitele prevăzute de legea nouă. Nici chiar în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile instanţa de recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancţiunii, fiind obligată să reducă proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de apel (către minimum, mediu, sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu, sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de recurs nu poate stabili o sancţiune către minimul special prevăzut de legea nouă, dacă instanţa de apel a stabilit aceeaşi sancţiune către maximul special prevăzut de legea veche, aşa cum nu este posibilă nici situaţia inversă.
Ca urmare a stabilirii legii noi ca lege mai favorabilă, Înalta Curte va da eficienţă şi dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost calificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă şi în consecinţă va reduce proporţional şi pedeapsa complementară în raport de noua reglementare.
Astfel, se constată că potrivit hotărârii de condamnare inculpatului i s-a interzis, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale, iar ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei, a interzicerii exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, respectiv:
a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice;
b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
Aceste pedepse au corespondent în art. 66 lit. a) şi b) C. pen. respectiv:
a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;
b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
Aşadar, Înalta Curte va constata că pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, pe o perioadă de 2 ani are corespondent în art. 66 lit. a) şi b) C. pen., urmând a se executa în acest conţinut pentru o perioadă de 1 an, în condiţiile art. 68 C. pen.
De asemenea pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior are corespondent în art. 66 lit. a) şi b) C. pen., urmând a se executa în acest conţinut, în condiţiile art. 65 C. pen.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul G.I. împotriva deciziei penale nr. 368 din 25 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va casa, în parte decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 461 din 23 octombrie 2013 a Tribunalului Dolj şi, rejudfecând:
În baza art. 386 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică reţinută în sarcina inculpatului din infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen.
În baza art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., va dispune condamnarea inculpatul G.I. la o pedeapsă de 10 ani închisoare şi 1 an interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
Va face aplicarea dispoziţiilor art. 65 C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 03 martie 2013 la 05 martie 2014.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul G.I. împotriva deciziei penale nr. 368 din 25 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează, în parte decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 461 din 23 octombrie 2013 a Tribunalului Dolj şi, rejudecând:
În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică reţinută în sarcina inculpatului din infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen.
În baza art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplecarea art. 5 C. pen., condamnă inculpatul G.I. la o pedeapsă de 10 ani închisoare şi 1 an interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
Face aplicarea dispoziţiilor art. 65 C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 03 martie 2013 la 05 martie 2014.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 780/2014. Penal. Verificare măsuri preventive... | ICCJ. Decizia nr. 72/2014. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
