ICCJ. Decizia nr. 780/2014. Penal. Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Contestaţie(NCPP)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 780/2014
Dosar nr. 1168/2/2014
Şedinţa publică din 04 martie 2014
Deliberând asupra contestaţiilor, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 110/F din 21februarie 2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II- a penală, a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 17 februarie 2014 de către autorităţile judiciare franceze, împotriva cetăţeanului francez T.S. (fosta A.), precum şi arestarea persoanei solicitate T.S. (fostă A.), în vederea predării către autorităţile judiciare franceze, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 21 februarie 2014. Totodată a dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare franceze, cu condiţia respectării regulii specialităţii.A fost dedusă reţinerea de 24 ore, de la data de 20 februarie 2014 ora 1500 la 21 februarie 2014 ora 1500. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astel instanţa de fond a reţinut că la data de 21 februarie 2013 Parchetul de pe lângă Curteade Apel Bucureşti a solicitat, în baza art. 102 alin. (1) şi 110 şi 113 din Legea nr. 302/2004 modif. punerea în executare amandatului european de arestare emis la data de 17 februarie 2014 de autorităţile judiciare franceze faţă de persoana solicitată T.S. (fosta A.), luarea măsurii arestării persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile, precum şi a predării bunurilor, înscrisurilor şi obiectelor identificate asupra acesteia, către autorităţile frariceze.
Curtea de Apel din Lyon-Tribunalul de Înaltă Instanţă din Lyon a emis mandat de arestare faţă de numita T.S. pentru savârşirea infracţiunilor de escrocherie în bandă organizată, spălare de bani, disimulare sau conversie a produselor rezultate dintr-o infracţiune, fapte săvârşiteîn perioada ianuarie 2012 - 04 februarie 2014 în Franţa, Hong Kong şi Israel.
Persoana solicitată T.S. a fost depistată în incinta Aeroportului Internaţional Henri Coandă în zona de cheeck-in, având asupra sa paşaportul emis de autorităţile franceze, cât şi paşaportul emis de autorităţile israeliene.
Cu ocazia percheziţiei efectuate asupra persoanei solicitate şi bagajelor acesteia au fost identificate bunuri şi înscrisuri ce urmează a fi predate autorităţilor franceze, conform solicitării acestora, aşa cum au fost identificate şi individualizate prin proces-verbal de percheziţie de la pag. 8-9, lucrarea nr. 266/11-5/2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Faptele care fac obiectul mandatului european de arestare sunt prevăzute de art. 96 alin. (1) pct. 1, 8, 9 din Legea nr. 302/2004, modificată şi republicată, iar limitele de pedeapsă prevăzute de legea franceză pentru aceste infracţiuni sunt de 10 ani închisoare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 103 din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 300/2013, s-a procedat la verificarea identităţii persoanei solicitate, care nu a contestat identitatea stabilită în cuprinsul mandatului european de arestare i s-au adus la cunoştinţă drepturile prevăzute de art. 104 din Legea nr. 302/2004, republicată, învinuirile care i se aduc de autorităţile din Franţa, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea sa către autorităţile din Franţa, precum şi consecinţele beneficiului regulii specialităţii sau ale renunţării la aceasta.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că mandatul european de arestare conţine informaţiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 300/2013 şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 88 alin. (1) din legea de mai sus.
Astfel, mandatul european de arestare a fost emis, la data de 17 februarie 2014, de către Curtea de Apel din Lyon pentru infracţiuni prevăzute la art. 96 alin. (1) pct. 1, 8, 9 din Legea nr. 302/2004 modificată, pentru care nu este necesară îndeplinirea dublei incriminări.
Totodată, Curtea a ţinut cont de faptul că mandatul european de arestare se soluţionează şi se execută în regim de urgenţă, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 110 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 şi că audierea persoanei solicitate, când nu consimte la predare, este limitată la două aspecte, respectiv, motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare şi eventualele obiecţii privind identitatea, astfel cum prevede art. 103 alin. (7) din aceeaşi lege.
Referitor la cerinţele reglementate de art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, Curtea a reţinut că persoana solicitată nu a formulat obiecţiuni în ceea ce priveşte identitatea, astfel cum a declarat la termenul de judecată din data de 21 februarie 2014.
Curtea a ţinut seama de poziţia exprimată de către persoana solicitată cu ocazia audierii sale, acesta menţionând că nu este de acord cu predarea sa în Franţa, precum şi de motivele de refuz la executare invocate.
Cât priveşte motivele de refuz al executării mandatului european de arestare, Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile reglementate de lege, deoarece nu sunt inserate în dispoziţiile art. 98 alin. (1).şi (2) din Legea nr. 302/2004 modificată, care prevăd, în mod expres şi limitativ, motivele obligatorii şi, respectiv, opţionale, de refuz al executării.
În analiza acestui aspect, instanţa a avut în vedere că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, principiu enunţat şi de art. 84 alin. (2).din legea specială internă.
În cuprinsul mandatului european de arestare sunt descrise;fapte presupus a fi fost comise în Franţa, HongKong, Israel.
Împotriva acestei sentinţe au formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, Bucureşti şi persoana solicitată T.S. (fostă A.).
Examinând contestaţiile prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată următoarele:
Cu privire la contestaţia formulatăde persoana solicitată T. (fostă A.) S., se constată că la termenul de judecată din data de 4 martie 2014 contestatoarea.persoană solicitată personal, şi-a retras calea de atac formulată.
Înalta Curte, văzând pe de o parte declaraţia contestatoarei condamnate, în sensul retragerii contestaţiei formulate, împotriva sentinţei penale nr. 110/F din 21 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aceasta reprezentând manifestarea sa unilaterală de voinţă, iar, pe de altă parte, că exercitarea oricărei căi de atac este guvernată de principiul disponibilităţii, încât partea care a exercitat o cale de atac fie ordinară fie extraordinară poate să o retragă până la închiderea dezbaterilor, va lua act de retragerea cererii.
În ce priveşte contestaţia formulată de Ministerul Public instanţa reţine că mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate. Mandatul european se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce.
Analizând actele dosarului, se constata cămandatul european de arestare are conţinutul şi forma prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013, că faptele imputate persoanei solicitate dau loc la predare, conform art. 96 alin. (1) Legea nr. 302/2004 şi că nu există motive de refuz dintre cele menţionate în art. 98 din aceeaşi lege.
Sentinţa instanţei de fond este, însă, criticabilă sub aspectul omisiunii de a dispune predarea bunurilor aparţinând persoanei solicitate T. (fostă A.) S., ridicate cu ocazia percheziţiei şi indisponibilizate prin procesul-verbal din data de 20 februarie 2014 încheiat de I.G.P.R.-Direcţia de Investigaţii Criminale (Dosar nr. 266/II-5/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti).
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013 „autoritatea judiciară de executare română poate dispune, la cererea autorităţii judiciare emitente saudin oficiu, indisponibilizareaşi predarea, în conformitate cu legea română, a bunurilor care constituie mijloace materiale de probă sau au fost dobândite de persoana solicitată ca urmare a săvârşirii infracţiunii care stă la baza mandatului european de arestare, fără a aduce atingere drepturilor pe care statul român sau terţii le pot avea asupra acestora”.
Având în vedere că autorităţile judiciare franceze au solicitat în mod expres indisponibilizarea şi predarea bunurilor, înscrisurilor identificate asupra persoanei solicitate cu ocazia efectuării percheziţiei asupra persoanei solicitate şi a bagajelor acesteia, instanţă de fond trebuia să dispună prin sentinţă şi cu privire la acest aspect.
Aşa fiind, Înalta Curte va admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 110/F din 21 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Va desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:
În baza art. 113 din Legea nr. 302/2004, va dispune predarea bunurilor aparţinând persoanei solicitate T. (fostă A.) S., ridicate cu ocazia percheziţiei şi indisponibilizate astfel cum sunt evidenţiate în procesul-verbal din data de 20 februarie 2014 încheiat de I.G.P.R. - Direcţia de Investigaţii Criminale (Dosar nr. 266/II-5/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti).
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Va lua act de retragerea contestaţiei formulată de contestatoarea persoană solicitată T. (fostă A.) S. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Onorariul interpretului de limbă franceză, echivalentul a două ore, se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Contestatoarea persoană solicitată T. (fostă A.) S. va fi obligată la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 110/F din 21 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:
În baza art. 113 din Legea nr. 302/2004, dispune predarea bunurilor aparţinând persoanei solicitate T. (fostă A.) S., ridicate cu ocazia percheziţiei şi indisponibilizate astfel cum sunt evidenţiate în procesul-verbal din data de 20 februarie 2014 încheiat de I.G.P.R. - Direcţia de Investigaţii Criminale (Dosar nr. 266/11-5/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti).
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Ia act de retragerea contestaţiei formulată de contestatoarea persoană solicitată T. (fostă A.) S. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Onorariul interpretului de limbă franceză, echivalentul a două ore, se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 04 martie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 547/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 785/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
---|