ICCJ. Decizia nr. 135/2015. Penal

Decizii penale ICCJ 2015

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 135/A/2015

Dosar nr. 1561/59/2014

Şedinţa publică din 16 aprilie 2015

Asupra apelului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 228/PI din 17 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. 1561/59/2014, în baza art. 485 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. proc. pen., a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara cu inculpatul M.D.I., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, obiect al cauzei penale nr. 362/P/2013.

În baza art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, a art. 5 C. pen. şi art. 63 alin. (3) teza a II-a, a condamnat pe inculpatul M.D.I. la 3.000 RON amendă penală.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 631 C. pen. din 1969.

În baza art. 485 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a respins acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara cu inculpata E.D.N., cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, obiect al cauzei penale nr. 362/P/2013.

A trimis dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale cu privire la inculpată.

În baza art. 486 alin. (2) C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpaţii la câte 150 RON fiecare cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 07 noiembrie 2014, a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub Dosar nr. 1561/59/2014 referatul întocmit de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în Dosarul de urmărire penală nr. 362/P/2013, cu propunere de încheiere, în cursul urmăririi penale, a unui acord, ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei şi a stabilirii limitelor acestuia privind pe inculpaţii:

- M.D.I., faţă de care s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Fals în înscrisuri sub semnătură privată”, prev. şi ped. de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplic. art. 5 noul C. pen.

- E.D.N., faţă de care s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Fals în înscrisuri sub semnătură privată”, prev. şi ped. de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplic art. 5 noul C. pen.

S-a reţinut, în esenţă, prin referat că la data de 24 iulie 2013 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, sub nr. 362/P/2013, plângerea persoanei vătămate S.R. prin care aceasta a solicitat tragerea la răspundere penală a numiţilor E.D.N. şi P.D., avocaţi în cadrul Baroului Timiş, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „înşelăciune”, „Fals” şi „Uz de fals”, constând în faptul că aceştia l-au reprezentat în Dosarul nr. 941/325/2010 al Judecătoriei Timişoara, fără a avea niciun mandat din partea sa. Urmarea a fost că s-a procedat la executarea silită asupra proprietăţii sale de 3/8 din imobilul situat în Recaş, jud. Timiş, ulterior executarea silită extinzându-se şi asupra unui imobil pe care îl avea în proprietate în Timişoara.

Prin rezoluţia nr. 362/P/2013 din data de 21 ianuarie 2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în temeiul art. 228 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de E.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Fals în înscrisuri sub semnătură privată”, prev. şi ped. de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 noul C. pen., constând în faptul că, împreună cu suspectul M.D.I. au încheiat, în mod fals, contractual de asistenţă juridică din 26 octombrie 2010, în care drept client a fost înscrisă persoana vătămată S.R. pentru care a semnat suspectul M.D.I. şi M.D.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată”, prev. şi ped. de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplic. art. 5 noul C. pen., constând în faptul că, împreună cu suspecta E.D.N. au încheiat, în mod fals, contractual de asistenţă juridică din 26 octombrie 2010, în care drept client a fost înscrisă persoana vătămată S.R. pentru care însă a semnat el. De asemenea, în numele persoanei vătămate S.R., a scris şi semnat declaraţia de recurs.

Prin ordonanţa nr. 362/P/2013, din data de 27 ianuarie 2014, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în temeiul art. 249 alin. (1), (3) C. proc. pen. raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi art. 10 lit. b¹) C. proc. pen., art. 90 C. pen. şi art. 91 C. pen., art. 228 C. proc. pen., art. 209 alin. (3) şi (4) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor E.D.N., cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Fals în înscrisuri sub semnătură privată”, prev. şi ped. de art. 290 C. pen. şi M.D.I., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată” (2 fapte), prev. şi ped. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi aplicarea sancţiunii administrative a amenzii.

Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii E.D.N., M.D.I. şi P.D., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „înşelăciune”, prev. şi ped. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., iar în ceea ce-l priveşte pe ultimul şi pentru săvârşirea infracţiunii de „Fals în înscrisuri sub semnătură privată”, prev. şi ped. de art. 290 C. pen.

Prin ordonanţa nr. 362/P/2013, din data de 20 mai 2014, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în temeiul art. 304 C. proc. pen. şi art. 335 C. proc. pen., s-a dispus infirmarea ordonanţei pronunţate în Dosarul nr. 362/P/2013 la data de 27 ianuarie 2014 şi redeschiderea urmăririi penale în ceea ce-i priveşte pe învinuiţii E.D.N., M.D.I. şi pe făptuitorul P.D., un exemplar din ordonanţă, împreună cu dosarul cauzei fiind înaintate judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Timişoara, pentru a se pronunţa asupra temeiniciei şi legalităţii ordonanţei, în conformitate cu prevederile art. 335 alin. (4) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 131/C/PI din 26 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 692/59/2014 al Curţii de Apel Timişoara, judecătorul de cameră preliminară a admis cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi, în temeiul art. 335 alin. (4) C. proc. pen., a confirmat ordonanţa din data de 20 mai 2014 dispusă în Dosarul nr. 362/P/2014 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale.

Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara nr. 362/P/2013, din data de 13 octombrie 2014, în temeiul art. 309 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva numitei E.D.N. pentru săvârşirea infracţiunii de „Fals în înscrisuri sub semnătură privată”, prev. şi ped. de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 noul C. pen. şi a numitului M.D.I. pentru săvârşirea infracţiunii de „Fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată”, prev. şi ped. de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplic. art. 5 noul C. pen.

Din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că persoana vătămată S.R. este fiul numitei S.P., al cărei concubin este inculpatul M.D.I. Deoarece cel din urmă avea nevoie de o sumă de bani pentru susţinerea unor activităţi comerciale pe care le desfăşura la firma proprie, a accesat un împrumut bancar de la Banca R.D. Recaş în anul 2005.

Garantarea împrumutului s-a făcut cu imobilul situat în Recaş, jud. Timiş, din care martora S.P. deţinea în proprietate cota de 5/8, iar persoana vătămată S.R. deţinea în proprietate cota de 3/8, ambii proprietari fiind de acord să garanteze împrumutul în cotele pe care le aveau în proprietate.

În urma imposibilităţii de rambursare a sumei de bani împrumutate de la Banca R.D. Recaş, inculpatul M.D.I. a căutat o soluţie pentru un nou împrumut, sens în care l-a contactat pe numitul S.F., care a postat un anunţ într-un ziar că oferă împrumuturi de bani cu dobândă. În acest sens s-a încheiat contractul de împrumut cu garanţie imobiliară dintre S.F. (împrumutător) şi S.P. (împrumutată), autentificat din 12 noiembrie 2007 la B.N.P. B.A. Conform contractului, martora S.P. lua împrumut suma de 35.500 euro pentru o perioadă de 6 luni, urmând ca suma împrumutată să fie restituită în tranşe egale de 1.750 euro/lună timp de 5 luni, iar în luna a 6-a, diferenţa de 26.750 RON. împrumutul a fost garantat de către martora S.P. cu cele 5/8 cotă de proprietate din imobilul situat în Recaş.

Întrucât martora S.P. nu a respectat condiţiile contractuale, la data de 15 iunie 2009, împrumutătorul S.F. a solicitat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut, fiind înregistrat dosarul execuţional nr. 400/2009 al Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti M.S.R.M.A.I. La finele acestei executări silite, cota de 5/8 a fost adjudecată de creditorul S.F., la licitaţia organizată la data de 07 decembrie 2008, întocmindu-se şi actul de adjudecare din 11 ianuarie 2010.

Tot în luna ianuarie 2010, persoana vătămată S.R. (care din anul 2001 nu mai locuia în Recaş, ci în Timişoara, str. M.D.J. nr. 5) a plecat în Germania pentru a lucra ca măcelar detaşat al firmei SC T.C. SRL.

La data de 15 ianuarie 2010, numitul S.F., care a devenit proprietarul cotei de 5/8 din imobilul situat în Recaş, jud. Timiş, a formulat o acţiune la Judecătoria Timişoara prin care a chemat în judecată pe pârâtul S.R., care era proprietarul cotei de 3/8, solicitând ieşirea din indiviziune, atribuirea întregului imobil pârâtului, cu obligarea celui din urmă la plata unei sulte care s-a stabilit, în urma efectuării unei expertize imobiliare, la suma de 172.975 RON.

Având în vedere faptul că persoana vătămată era plecată la lucru în Germania, inculpatul M.D.I., care a intrat în posesia citaţiei, a contactat-o, în mod întâmplător, pe holurile instanţelor de judecată, pe inculpata E.D.N., avocat în Baroul Timiş, care a fost de acord să preia cauza.

În acest sens, inculpata E.D.N. a încheiat şi semnat contractul de asistenţă juridică din 26 octombrie 2010, în care s-a consemnat, în mod fals, faptul că persoana vătămată S.R. este client, însă, în numele acestuia, a semnat inculpatul M.D.I., motiv pentru care în sarcina acestora s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de „Fals în înscrisuri sub semnătură privată”, prev. şi ped. de art. 290 C. pen. (infracţiune care absoarbe infracţiunea de uz de fals, folosirea înscrisului falsificat pentru întocmirea împuternicirii avocaţiale a Cabinetului de Avocat E.D.N. intrând în latura obiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen.).

Inculpata E.D.N. s-a prezentat la termenele stabilite de instanţă, iar la termenul din 19 aprilie 2011, a depus, prin fax, concluzii scrise privind partajarea în natură, solicitând completarea raportului de expertiză întocmit în cauză, în sensul determinării a două loturi, corespunzător cotelor de proprietate.

Prin sentinţa civilă nr. 9577 din 19 aprilie 2011 a Judecătoriei Timişoara, pronunţată în Dosarul nr. 941/325/2010, imobilul a fost atribuit pârâtului S.R. cu obligarea acestuia la plata sultei de 172.975 către reclamantul S.F.

De menţionat că, de la data încheierii contractului de asistenţă juridică şi până la soluţionarea procesului, inculpata E.D.N. nu a luat legătura nici o dată cu persoana vătămată S.R. pentru a afla poziţia procesuală a acestuia.

Întrucât sulta nu putea fi achitată, persoana vătămată S.R. neavând cunoştinţă de proces, iar inculpatul M.D.I. nu avea banii necesari, cel din urmă l-a contactat pe numitul P.D., avocat în Baroul Timiş, în vederea formulării cererii de apel şi susţinerea acestuia.

În acest sens s-a încheiat contractul de asistenţă juridică din 01 iunie 2011 între avocatul P.D. şi M.D.I., cel din urmă prezentându-se ca reprezentant al persoanei vătămate S.R., în calitate de tată vitreg.

Cu ocazia dezbaterilor ce au avut loc la Tribunalul Timiş, avocatul P.D. a contestat o valoare de 140.000 RON, apreciată ca fiind nereală în comparaţie cu valoarea stabilită a imobilului (276.760 RON), instanţa de judecată punând în vedere timbrarea cu suma de 2.205,5 RON.

Urmarea faptului că inculpatul M.D.I. nu a dispus de suma de bani necesară timbrării de către avocat a apelului, prin decizia civilă nr. 537/A din 28 iunie 2012 a Tribunalului Timiş, pronunţată în Dosarul nr. 941/325/2010 a fost anulat apelul ca netimbrat.

Nici despre această cauză persoana vătămată S.R. nu a avut cunoştinţă.

În continuare, inculpatul M.D.I., deşi nu dispunea de resursele financiare necesare exercitării căii de atac a recursului prin angajarea unui avocat, a întocmit în fals declaraţia de recurs, pe care a scris-o şi a semnat-o în numele persoanei vătămate S.R.

Având în vedere faptul că recursul nu a fost timbrat, prin decizia civilă nr. 2243/R din 01 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în Dosarul nr. 941/325/2010, s-a respins recursul ca netimbrat.

Persoana vătămată S.R. nu a avut cunoştinţă nici despre această cauză.

Faptele, aşa cum au fost descrise mai sus, sunt probate cu plângerea şi declaraţia persoanei vătămate S.R., înscrisurile aflate la dosar, declaraţia martorei S.P. şi ale inculpaţilor M.D.I. şi E.D.N., care au recunoscut săvârşirea acestora.

La data de 27 februarie 2013, creditorul S.F. a solicitat executarea silită a sentinţei civile nr. 9577 din 19 iunie 2011, prin care persoana vătămată S.R. a fost obligat la plata sultei în sumă de 172.975 RON, fiind constituit dosarul execuţional nr. 258/2013 al S.C.P.E.J. M. şi Asociaţii.

Procedura s-a finalizat prin vânzarea la licitaţie publică a imobilului din Recaş, jud. Timiş, devenit, conform hotărârii judecătoreşti menţionată anterior, proprietatea persoanei vătămate S.R.

Prin procesul verbal de licitaţie imobiliară din 26 septembrie 2013 imobilul a fost adjudecat de către creditorul S.F. cu suma de 145.000 RON, sens în care s-a întocmit actul de adjudecare din 26 septembrie 2013.

Cu prilejul acestei executări, stabilindu-se că persoana vătămată S.R. are domiciliul în Timişoara, i s-au comunicat formele de executare, modalitate în care persoana vătămată S.R. a aflat situaţia juridică în care se află, existând pericolul ca, în afara pierderii cotei de 3/8 din imobilul din Recaş, jud. Timiş, executarea silită să se extindă şi asupra altor bunuri pe care le deţinea, în vederea acoperirii părţii de sultă neachitată în raport cu valoarea de adjudecare a imobilului, precum şi a cheltuielilor de executare.

Acesta a fost şi motivul pentru care persoana vătămată S.R. a formulat plângere penală, acesta neavând o reprezentare legală în faţa instanţelor de judecată.

Prin procesele-verbale din data de 16 octombrie 2014 li s-a adus la cunoştinţă inculpaţilor, înainte de a-i audia, faptul că prin ordonanţa din data de 19 mai 2014 s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatei E.D.N. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Fals în înscrisuri sub semnătură privată”, prev. şi ped. de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 noul C. pen., iar împotriva inculpatului M.D.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Fals în înscrisuri sub semnătură privată” (2 fapte), prev. şi ped. de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplic. art. 5 noul C. pen.

Cu aceeaşi ocazie, în aplicarea dispoziţiilor art. 108 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţilor le-a fost pus în vedere posibilitatea încheierii, în cursul urmăririi penale, a unui acord ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei.

Inculpatul M.D.I., în cuprinsul declaraţiei de inculpat din aceeaşi dată, a precizat că doreşte încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, în vreme ce inculpata E.D.N. a precizat, de asemenea, la data de 22 octombrie 2011, că doreşte încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei.

Apreciind că, din probele administrate, rezultă suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpaţilor,instanţa de fond a constatat aplicabile în cauză prevederile art. 480 C. proc. pen.

Faţă de împrejurarea că în interesul urmăririi penale este necesară încheierea unui acord ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei de către inculpaţii M.D.I. şi E.D.N., având ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, în temeiul art. 478 alin. (2) C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a formulat propunerea cu privire la avizarea încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei cu inculpaţii:

1). E.D.N., fără antecedente penale, în următoarele limite: - în baza art. 290 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 63 alin. (3), teza a II-a C. pen. din 1969 amendă penală de la 500 RON la 30.000 RON;

2). M.D.I., cu antecedente penale - în baza art. 290 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (2 acte materiale), cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 63 alin. (3), teza a II-a C. pen. din 1969 amendă penală de la 500 RON la 30.000 RON.

La data de 24 octombrie 2014, s-a încheiat cu inculpata E.D.N., cercetată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de „Fals în înscrisuri sub semnătură privată”, prev. şi ped. de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 noul C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, în conformitate art. 478 şi urm. C proc. pen., acord de recunoaştere a vinovăţiei, prin care aceasta, în prezenţa apărătorului ales a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei şi recunoaşte încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală.

De asemenea, s-a consemnat în acord că inculpata îşi însuşeşte propunerea procurorului de aplicare a pedepsei amenzii în cuantum de 5000 RON, stabilită prin referatul nr. 362/P/2013 din data de 22 octombrie 2014.

La data de 31 octombrie 2014 s-a încheiat cu inculpatul M.D.I., cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de „Fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată”, prev. şi ped. de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (2 fapte), cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 5 noul C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, în conformitate art. 478 şi urm. C. proc. pen., acord de a recunoaştere a vinovăţiei prin care acesta, în prezenţa apărătorului ales a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei şi recunoaşte încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală.

De asemenea, s-a consemnat în acord că inculpatul îşi însuşeşte propunerea procurorului de aplicare a pedepsei amenzii în cuantum de 6.000 RON, stabilită prin referatul nr. 362/P/2013 din data de 22 octombrie 2014.

A fost înaintat instanţei dosarul de urmărire penală nr. 362/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

La termenul de judecată din data de 15 decembrie 2014, instanţa, în temeiul art. 484 C. proc. pen., a ascultat procurorul, inculpaţii, apărătorii acestora şi partea vătămată.

În concluziile expuse, inculpatul M.D.I. şi apărătorul său, avocat ales T.C., au solicitat admiterea acordului, pronunţarea unei hotărâri potrivit acordului, condamnarea inculpatului şi aplicarea pedepsei amenzii astfel cum s-a prevăzut în acord.

În concluziile expuse, inculpata E.D.N. şi apărătorii acesteia, avocaţi aleşi, au solicitat admiterea acordului, potrivit art. 396 C. proc. pen., să se dispună renunţarea la aplicarea pedepsei, aplicarea unui avertisment potrivit art. 80 şi art. 81 noul C. pen.

Analizând acordul de recunoaştere a vinovăţiei înaintat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, şi faţă de concluziile expuse de inculpaţi şi apărătorii acestora, instanţa a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480 - 482 C. proc. pen., numai cu privire la inculpatul M.D.I.

Examinând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Persoana vătămată S.R. este fiul numitei S.P., al cărei concubin este inculpatul M.D.I.

Inculpatul M.D.I. având nevoie de o sumă de bani pentru susţinerea unor activităţi comerciale pe care le desfăşura la firma proprie, a accesat un împrumut bancar de la Banca R.D. Recaş în anul 2005.

Garantarea împrumutului s-a făcut cu imobilul situat în Recaş, jud. Timiş, din care concubina inculpatului şi mama persoanei vătămate S.P. deţinea în proprietate cota de 5/8, iar persoana vătămată S.R. deţinea în proprietate cota de 3/8, ambii proprietari fiind de acord să garanteze împrumutul în cotele pe care le aveau în proprietate.

În urma imposibilităţii de rambursare a sumei de bani împrumutate de la Banca R.D. Recaş, inculpatul M.D.I. a căutat o soluţie pentru un nou împrumut, sens în care l-a contactat pe numitul S.F., care a postat un anunţ într-un ziar că oferă împrumuturi de bani cu dobândă. În acest sens s-a încheiat contractul de împrumut cu garanţie imobiliară dintre S.F. (împrumutător) şi S.P. (împrumutată), autentificat din 12 noiembrie 2007 la B.N.P. B.A. Conform contractului, martora S.P. a împrumutat suma de 35.500 euro pentru o perioadă de 6 luni, urmând ca suma împrumutată să fie restituită în tranşe egale de 1750 euro/lună timp de 5 luni, iar în luna a 6-a, diferenţa de 26.750 RON. Împrumutul a fost garantat de către martora S.P. cu cota de 5/8 ce o deţinea din imobilul situat în Recaş.

La data de 15 ianuarie 2010, numitul S.F., care a devenit proprietarul cotei de 5/8 din imobilul situat în Recaş, jud. Timiş, a formulat o acţiune la Judecătoria Timişoara prin care a chemat în judecată pe persoana vătămată S.R., care era proprietarul cotei de 3/8, solicitând ieşirea din indiviziune, atribuirea întregului imobil pârâtului, cu obligarea celui din urmă la plata unei sulte care s-a stabilit, în urma efectuării unei expertize imobiliare, la suma de 172.975 RON.

Trebuie precizat că de la data încheierii contractului de asistenţă juridică şi până la soluţionarea procesului, inculpata E.D.N. nu a luat legătura nicio dată cu persoana vătămată S.R. pentru a afla poziţia procesuală a acestuia.

Întrucât sulta nu putea fi achitată, persoana vătămată S.R. neavând cunoştinţă de proces, iar inculpatul M.D.I. nu avea banii necesari, acesta din urmă l-a contactat pe numitul P.D., avocat în Baroul Timiş, în vederea formulării cererii de apel şi susţinerea acestuia.

În acest sens, s-a încheiat contractul de asistenţă juridică din 01 iunie 2011 între avocatul P.D. şi M.D.I., inculpatul prezentându-se ca reprezentant al persoanei vătămate S.R., în calitate de tată vitreg.

Despre această cauză persoana vătămată S.R. nu a avut cunoştinţă.

În aceste condiţii, inculpatul M.D.I., deşi nu dispunea de resursele financiare necesare exercitării căii de atac a recursului prin angajarea unui avocat, a întocmit în fals declaraţia de recurs, pe care a scris-o şi a semnat-o în numele persoanei vătămate S.R.

Având în vedere faptul că recursul nu a fost timbrat, prin decizia civilă nr. 2243/R din 01 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în Dosarul nr. 941/325/2010, s-a anulat recursul ca netimbrat.

Instanţa a reţinut situaţia de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în faza urmăririi penale, respectiv: declaraţii suspecţi, declaraţii persoană vătămată, declaraţii martor şi înscrisuri.

Instanţa de fond a reţinut că, în drept, fapta inculpatului M.D.I. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută de art. 290 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, respectiv art. 322 C. pen.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii instanţa a reţinut că elementul material constă în acţiunea de falsificare constând în încheierea contractelor de asistenţă juridică de inculpat cu avocat E.D.N. şi avocat P.D., în numele persoanei vătămate S.R. prin contrafacerea subscrierii şi a întocmirii declaraţiei de recurs prin scrierea şi semnarea acesteia în numele persoanei vătămate S.R.

Sub aspectul laturii subiective, instanţa de fond a reţinut că inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, conform dispoziţiilor art. 19 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea lor prin săvârşirea faptei.

Cu privire la legea penală mai favorabilă, instanţa de fond a constatat că în acord s-a reţinut ca fiind mai favorabile dispoziţiile C. pen. din 1969.

În consecinţă, a constatat faptul că din probele administrate în cursul urmăririi penale au rezultat suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului, că maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului în cuprinsul actului de inculpare este mai mic de 7 ani închisoare, că acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost încheiat în formă scrisă şi conţine menţiunile prevăzute de art. 482 C. proc. pen., iar cu ocazia încheierii acestuia inculpatul a fost asistat de avocat ales T.C.

Faţă de considerentele arătate, în baza art. 485 alin. (1) lit. a) raportat la art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara cu inculpatul M.D.I., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. din 1969 obiect al cauzei penale nr. 362/P/2013.

În ce priveşte individualizarea pedepsei şi cuantumul acesteia, instanţa a constatat prin acordul încheiat între procuror şi inculpat s-a prevăzut pedeapsa amenzii în cuantum de 6.000 RON. Având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen. din 1969, care arată că stabilirea cuantumului pedepsei se ţine cont de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, precum şi dispoziţiile art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., instanţa a apreciat că aplicarea unei pedepse cu amendă în cuantum de 3.000 RON este în măsură să conducă la o reeducare a inculpatului şi la prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de către acesta.

Aşa fiind, în baza art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, a art. 5 C. pen. şi art. 63 alin. (3) teza a II-a C. pen. din 1969, a condamnat pe inculpatul M.D.I. la 3.000 RON amendă penală.

În ceea ce o priveşte pe inculpata E.D.N., instanţa a constatat următoarele:

La data de 24 octombrie 2014 s-a încheiat cu inculpata E.D.N., cercetată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de „Fals în înscrisuri sub semnătură privată”, prev. şi ped. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, în conformitate art. 478 şi urm. C. proc. pen., acord de recunoaştere a vinovăţiei, prin care aceasta, în prezenţa apărătorului ales R.V. a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei şi recunoaşte încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală.

În cuprinsul acordului s-a menţionat că inculpata îşi însuşeşte propunerea procurorului de aplicare a pedepsei amenzii în cuantum de 5000 RON, stabilită prin referatul nr. 362/P/2013 din data de 22 octombrie 2014.

În concluziile expuse în faţa instanţei, inculpata E.D.N. şi apărătorii acesteia, avocaţi aleşi R.V. şi B.D. au solicitat admiterea acordului, iar potrivit art. 396 C. proc. pen., să se dispună renunţarea la aplicarea pedepsei şi aplicarea unui avertisment potrivit art. 80 şi art. 81 noul C. pen.

Potrivit art. 479 C. proc. pen., acordul de recunoaştere a vinovăţiei are ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi priveşte felul şi cuantumul pedepsei precum şi forma de executare a acesteia.

Analizând acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi având în vedere poziţia inculpatei şi a apărătorilor acesteia în faţa instanţei, instanţa de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 480 - art. 482 C. proc. pen.

Astfel, a reţinut că la încheierea acordului inculpata a fost asistată de avocat ales, că din probe rezultă date suficiente cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatei, iar pentru infracţiunea pentru care s-a încheiat acordul legea prevede pedeapsa amenzii alternativă cu pedeapsa închisorii mai mică de 7 ani.

În ce priveşte condiţiile de formă şi conţinutul acordului; instanţa a constatat că acordul de recunoaştere a vinovăţiei s-a încheiat în formă scrisă şi are conţinutul prevăzut de art. 482 C. proc. pen., este semnat de procuror, inculpată şi avocatul ales al acesteia.

Cu privire la încadrarea juridică a faptei, s-a reţinut în acord infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, şi faţă de data comiterii acesteia, a fost identificată legea penală mai favorabilă ca fiind C. pen. din 1969, fapta fiind încadrată în dispoziţiile art. 290 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. De asemenea, în ce priveşte felul şi cuantumul, precum şi forma de executare a pedepsei, în acord s-a prevăzut pedeapsa amenzii în cuantum de 5.000 RON.

Cu privire la acest aspect, în concluziile expuse în faţa instanţei la termenul din data de 15 decembrie 2014, inculpata E.D.N. şi apărătorii aleşi ai acesteia, au solicitat să se dispună renunţarea la aplicarea pedepsei şi aplicarea unui avertisment potrivit art. 80 şi art. 81 noul C. pen.

În atare situaţie, s-a constatat că în faţa instanţei inculpata, asistată de avocaţi aleşi, nu a mai menţinut poziţia exprimată în acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat cu procurorul nici cu privire la legea penală mai favorabilă aplicabilă şi nici cu privire la felul, cuantumul şi forma de executare a pedepsei.

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o procedură specială prevăzută de C. proc. pen., iar în această procedură instanţa nu poate decât să verifice dacă au fost respectate dispoziţiile care reglementează condiţiile încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţie, forma şi conţinutul prev. de art. 480 - art. 482 C. proc. pen. şi să pronunţe o soluţie potrivit art. 485 C. proc. pen.

Efectuând această verificare, s-a constatat că în faţa instanţei inculpata a avut o altă poziţie decât cea exprimată în acord, nemai însuşindu-şi menţiunile din acord cu privire la legea penală aplicabilă, felul, cuantumul şi forma de executare a pedepsei.

Ca atare, în baza art. 485 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., instanţa de fond a respins acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara cu inculpata E.D.N., cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, obiect al cauzei penale nr. 362/P/2013 şi a trimis dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale cu privire la inculpată.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă instanţa de fond a reţinut că până la data pronunţării sentinţei, între părţi nu s-a încheiat o tranzacţie sau un acord de mediere.

Aşa fiind, în temeiul art. 486 alin. (2) C. proc. pen., instanţa a lăsat nesoluţionată această acţiune.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara invocând netemeinicia sentinţei penale nr. 228/PI din 17 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

În dezvoltarea motivelor de apel formulate de Parchet s-au învederat, în esenţă, următoarele aspecte:

Sesizată cu acordul de vinovăţie instanţa trebuia să aibă în vedere declaraţiile inculpatei care a menţionat expres că solicită admiterea acestuia şi în consecinţă trebuia să o condamne la pedeapsa amenzii penale de până la 5000 RON în conformitate cu dispoziţiile art. 63 alin. (3) C. pen. din 1969.

Faptul că inculpata a solicitat o altă modalitate de executare a pedepsei, respectiv amânare executării pedepsei şi aplicarea unui avertisment, este irelevant câtă vreme aceasta a solicitat admiterea acordului de recunoaştere a vinovăţie.

Susţinerea instanţei în sensul că nu sunt întrunite condiţiile art. 480-482 C. proc. pen. pentru că inculpata nu-şi mai menţine poziţia exprimată în acordul de recunoaşterea a vinovăţiei este în contradicţie cu declaraţiile acesteia care a solicitat expresis verbis admiterea acordului încheiat.

A mai învederat că, din examinarea condiţiilor prevăzute de art. 480-482 C. proc. pen. rezultă că sunt întrunite exigenţele legale referitoare la încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, astfel că, se impunea ca instanţa să ia act de existenţa acestuia şi să să-l valideze aşa cum a fost încheiat.

Pentru aceste motive, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Parchetul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a hotărârii apelate şi rejudecând, să se pronunţe o hotărâre temeinică.

Apelul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta:

Obiectul acordului de recunoaştere a vinovăţiei îl constituie recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, din partea inculpatului, şi priveşte felul şi cuantumul pedepsei şi forma de executare a acesteia.

Din conţinutul reglementării - art. 480 C. proc. pen. - se înţelege că încadrarea juridică a faptei nu poate face obiectul negocierii, inculpatul neavând altă posibilitate decât să recunoască atât fapta reţinută de organele de urmărire penală, cât şi încadrarea juridică dată prin actul de inculpare. Aceasta, deoarece sistemul procesual penal este în continuare guvernat de principiul legalităţii iar acest principiu se opune unei negocieri asupra aspectelor de legalitate.

Aşadar, inculpatul şi procurorul pot negocia doar cu privire la felul şi cuantumul pedepsei, precum şi cu privire la forma de executare a acesteia, în condiţiile recunoaşterii necondiţionate de către inculpat a comiterii faptei şi a încadrării juridice.

Limitele de pedeapsă pe care le poate avea în vedere procurorul la încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei nu pot fi decât cele prevăzute de lege pentru infracţiunea ce face obiectul acordului, cu luarea în considerare a tuturor cauzelor de reducere sau de agravare a pedepsei.

În ceea ce priveşte condiţiile încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, art. 480 noul C. proc. pen., reglementează că acesta se poate încheia numai cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani.

Prin „pedeapsa prevăzută de lege” se înţelege, potrivit art. 187 noul C. pen., pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.

O altă condiţie pentru încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei este aceea ca din probele administrate până la momentul încheierii acestuia să rezulte suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului.

O condiţie aptă să asigure un echilibru între cele două părţi ale acordului de recunoaştere a vinovăţiei este cea privind asistenţa juridică obligatorie a inculpatului la încheierea acestuia.

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei trebuie să conţină elementele necesare de identificare a inculpatului, descrierea faptelor, încadrarea juridică a acesteia, aspecte pe care le conţine rechizitoriul. În plus, acordul de recunoaştere a vinovăţiei trebuie să conţină declaraţia expresă a inculpatului prin care recunoaşte comiterea faptelor şi acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală precum şi felul, cuantumul şi forma de executare a pedepsei, soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord.

Având în vedere considerentele de ordin doctrinar expuse, dispoziţiile art. 420 alin. (8) C. proc. pen. potrivit cărora „instanţa verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a oricăror probe administrate în faţa instanţei de apel”, în speţă, declaraţia inculpatei E.D.N. din data de 16 aprilie 2015, instanţa de control judiciar constată şi reţine următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 478 şi urm. C. proc. pen., la data de 24 octombrie 2014 s-a încheiat cu inculpata E.D.N., cercetată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. şi ped. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, acord de recunoaştere a vinovăţiei, prin care aceasta, în prezenţa apărătorului ales, a declarat în mod expres că recunoaşte comiterea faptei şi încadrarea juridică dată faptei pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală.

În cuprinsul acordului de recunoaştere s-a menţionat că inculpata îşi însuşeşte propunerea procurorului de aplicare a pedepsei amenzii în cuantum de 5000 RON, stabilită prin referatul procurorului nr. 362/P/2013 din data de 22 octombrie 2014.

În faţa instanţei de fond, inculpata E.D.N. şi apărătorii acesteia, au solicitat admiterea acordului, iar potrivit art. 396 C. proc. pen., să se dispună renunţarea la aplicarea pedepsei şi aplicarea unui avertisment potrivit art. 80 şi art. 81 noul C. pen.

Analizând acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi având în vedere poziţia inculpatei şi a apărătorilor acesteia, instanţa de fond a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 480 - art. 482 C. proc. pen.

În acest sens, s-a motivat că la încheierea acordului inculpata a fost asistată de avocat ales, din probe rezultă date suficiente cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatei, iar pentru infracţiunea pentru care s-a încheiat acordul legea prevede pedeapsa amenzii alternativă cu pedeapsa închisorii mai mică de 7 ani.

În ceea ce priveşte condiţiile de formă şi conţinutul acordului, instanţa de fond a reţinut că acordul de recunoaştere a vinovăţiei s-a încheiat în formă scrisă şi că are conţinutul prevăzut de art. 482 C. proc. pen., în sensul că este semnat de procuror, inculpată şi avocatul ales al acesteia.

Instanţa de prim grad a mai reţinut că referitor la încadrarea juridică a faptei, în acordul de recunoaştere s-a reţinut infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar faţă de data comiterii acesteia, a fost identificată legea penală mai favorabilă (C. pen. din 1969), fapta fiind încadrată în dispoziţiile art. 290 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

De asemenea, în ceea ce priveşte felul şi cuantumul precum şi forma de executare a pedepsei, s-a reţinut că în acord s-a prevăzut pedeapsa amenzii în cuantum de 5.000 RON.

Cu privire la acest din urmă aspect, în faţa instanţei de fond, la termenul din data de 15 decembrie 2014, inculpata E.D.N. şi apărătorii aleşi ai acesteia, au solicitat să se dispună renunţarea la aplicarea pedepsei şi aplicarea unui avertisment potrivit art. 80 şi art. 81 noul C. pen.

Aşa cum s-a arătat, potrivit art. 479 C. proc. pen., acordul de recunoaştere a vinovăţiei are ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi priveşte felul şi cuantumul pedepsei precum şi forma de executare a acesteia.

În atare situaţie, este de observat că în faţa instanţei de fond inculpata, asistată de avocaţi aleşi, nu a mai menţinut poziţia exprimată în acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat cu procurorul nici cu privire la legea penală mai favorabilă aplicabilă şi nici cu privire la felul, cuantumul şi forma de executare a pedepsei.

Cum acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o procedură specială prevăzută de C. proc. pen., în această procedură instanţa nu poate decât să verifice dacă au fost respectate dispoziţiile care reglementează condiţiile încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţie, forma şi conţinutul prev. de art. 480 - art. 482 C. proc. pen. şi să pronunţe o soluţie potrivit art. 485 C. proc. pen.

Efectuând această verificare, s-a constatat că în faţa instanţei inculpata a avut o altă poziţie decât cea exprimată în acord, în sensul că nu şi-a mai însuşit menţiunile din acord cu privire la legea penală aplicabilă, felul, cuantumul şi forma de executare a pedepsei.

Pentru lămurirea acestui aspect, instanţa de apel a procedat la ascultarea inculpatei E.D.N. doar cu privire la aspecte legate de valabilitatea exprimării consimţământului.

În declaraţia dată în faţa instanţei de apel la data de 16 aprilie 2015, inculpata a arătat următoarele:

„În faţa organului de urmărire penală înainte de a se încheia acordul de recunoaştere a vinovăţiei am fost astfel consiliată de apărătorul meu ales, în persoana altui apărător ales şi în acest fel s-a încheiat acordul de recunoaştere a vinovăţiei pe care l-am semnat, recunoscând toate faptele pretins săvârşite de mine, care au făcut obiectul acuzaţiei procurorului, acord pe care l-am semnat în prezenţa procurorului şi a apărătorului ales de la acea dată. Atunci când am semnat acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost exclusiv voinţa mea, chiar dacă apărătorul ales m-a sfătuit în sens contrar, însă ulterior semnării acestuia dându-mi seama de consecinţele pedepsei pe care am acceptat-o şi pe care urma să o execut asupra profesiei mele, în faţa instanţei de fond am adoptat poziţia de neînsuşire a acestui acord de vinovăţie. Atunci am înţeles ca activitatea de urmărire penală să continue în ceea ce mă priveşte şi să hotărască procurorul dacă mă trimite în judecată pentru faptele pretins săvârşite. Nu pot spune că nu am înţeles condiţiile legale referitore la încheierea acordului de vinovăţie, la momentul respectiv am ştiut exact ce semnez, consiliată fiind aşa cum am arătat de avocatul meu, însă ulterior am raportat această opţiune a mea la exercitarea profesiei mele. Precizez că am semnat acel acord ca „să se termine odată”.

În acest context, se pune problema dacă inculpata îşi poate retrage consimţământul exprimat în faza de urmărire penală pentru încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei.

Este de acceptat că inculpatul se poate răzgândi înainte ca procurorul să sesizeze instanţa de judecată cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei, ceea ce ar impune ca procurorul să nu mai sesizeze instanţa de judecată cu acordul încheiat, urmând să continue urmărirea penală. În aceste condiţii, fiind în cursul urmăririi penale, inculpatul ar trebui să îşi manifeste în scris această voinţă sau ca ea să fie consemnată într-un proces-verbal de către organul de urmărire penală.

Potrivit dispoziţiilor art. 485 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. instanţa „respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480-482 cu privire la toate faptele reţinute în sarcina inculpatului care au făcut obiectul acordului, sau dacă apreciază că soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului”.

Din economia textului rezultă situaţiile în care instanţa respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale, adică atunci când constată că nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile prevăzute în dispoziţiile art. 480-482 C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de textul legal menţionat, instanţa de control judiciar reţine următoarele:

- pentru infracţiunea pentru care s-a încheiat acordul de recunoaştere legea prevede pedeapsa amenzii sau închisorii de cel mult 7 ani;

- din probele administrate au rezultat suficiente date cu privire la existenţa faptelor pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatei;

- inculpata a beneficiat de asistenţă juridică obligatorie;

- acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost încheiat în formă scrisă;

- conţinutul acordului de recunoaştere a vinovăţiei îmbracă forma impusă de dispoziţiile art. 482 alin. (1) lit. a)-i) C. proc. pen. în sensul că acesta cuprinde: data şi locul încheierii; numele, prenumele şi calitatea celor între care se încheie; date privitoare la persoana inculpatului, prevăzute la art. 107 alin. (1); descrierea faptei ce formează obiectul acordului; încadrarea juridică a faptei şi pedeapsa prevăzută de lege; probele şi mijloacele de probă; declaraţia expresă a inculpatului prin care recunoaşte comiterea faptei şi acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală; felul şi cuantumul, precum şi forma de executare a pedepsei ori soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat; semnăturile procurorului, ale inculpatului şi ale avocatului.

Totodată, în raport de actele şi lucrările dosarului de urmărire penală instanţa de apel constată îndeplinită şi condiţia alternativă prev. de art. 485 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., apreciind că soluţia cu privire la care s-a ajuns la acordul intervenit între procuror şi inculpată este justificată în raport cu gravitatea infracţiunii sau periculozitatea inculpatei.

Este de observat că inculpata nu a invocat aspecte de nelegalitate vizând condiţiile exprimării consimţământului său la momentul încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei.

Pe de altă parte, este de remarcat că soluţia de respingere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, reglementată de art. 485 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., nu presupune existenţa şi verificarea condiţiei de menţinere ori de retractare a consimţământului exprimat de inculpat la momentul încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, ceea ce, într-o interpretare logică, înseamnă că inculpatul nu-şi poate retrage consimţământul, rolul judecătorului fiind acela de ratificare a acordului de voinţă al celor două părţi implicate, de aplicare a pedepsei şi individualizare a acesteia, potrivit criteriilor generale şi speciale de individualizare. Astfel, şi în acest caz, instanţa exercită funcţia de judecată, care este însă mai restrânsă decât într-o procedura obişnuită. De aici, specificitatea soluţiilor pe care le poate adopta instanţa învestită cu soluţionarea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei.

Aşa fiind, în condiţiile arătate, sesizată cu acordul de vinovăţie instanţa trebuia să aibă în vedere declaraţiile inculpatei care a menţionat expres că solicită admiterea acestuia şi în consecinţă trebuia să o condamne la pedeapsa amenzii penale de până la 5.000 RON în conformitate cu dispoziţiile art. 63 alin. (3) C. pen. din 1969.

Faptul că inculpata a solicitat o altă modalitate de executare a pedepsei, respectiv amânare executării pedepsei şi aplicarea unui avertisment, este irelevant, aspectul invocat nu putea impune instanţei o asemenea soluţie, câtă vreme ea a solicitat admiterea acordului de recunoaştere a vinovăţie.

Susţinerea instanţei în sensul că nu sunt întrunite condiţiile art. 480-482 C. proc. pen. pentru că inculpata nu-şi mai menţine poziţia exprimată în acordul de recunoaşterea a vinovăţiei este în contradicţie cu dispoziţiile art. 480-482 şi respectiv art. 485 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., cu declaraţiile acesteia, care a solicitat „expresis verbis” admiterea acordului încheiat.

Cum din examinarea condiţiilor prevăzute de art. 480-482 C. proc. pen. rezultă că sunt întrunite exigenţele legale referitoare la încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, se impunea ca instanţa de fond să ia act de existenţa acestuia şi să-l valideze aşa cum a fost încheiat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. urmează a admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, a desfiinţa în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând, a admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara cu inculpata E.D.N. cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. şi ped. de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., obiectul cauzei penale nr. 362/P/2013.

În temeiul art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 63 alin. (3) teza a II-a C. pen. va condamna pe inculpata E.D.N. la 5.000 RON amendă penală.

Urmează a menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Văzând dispoziţiile art. 275 alin. (6) C. proc. pen. celelalte cheltuieli judiciare urmează a rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva sentinţei penale nr. 228/PI din 17 decembrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând:

În temeiul art. 485 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. proc. pen. admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara cu inculpata E.D.N. cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. şi ped. de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., obiectul cauzei penale nr. 362/P/2013.

În temeiul art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 63 alin. (3) teza a II-a C. pen. condamnă inculpata E.D.N. la 5.000 RON amendă penală.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată E.D.N. în sumă de 50 RON, până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 aprilie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 133/2015. Penal		ICCJ. Decizia nr. 14/2015. Penal. Furtul (art.228 NCP). Recurs... →

ICCJ. Decizia nr. 135/2015. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 135/2015. Penal