ICCJ. Decizia nr. 1410/2015. SECŢIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1410/2015
Dosar nr. 187/35/2015
Şedinţa publică din 21 octombrie 2015
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 55/PI din 9 iunie 2015 Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de condamnata L.V. în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. împotriva executării dispoziţiilor Deciziei penale nr. 317/A din 23 aprilie 2015 pronunţate de Curtea de apel Oradea în Dosarul nr. 3474/271/2010, obligându-o la cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut, în esenţă că petenta condamnată L.V. prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea la data de 07 mai 2015 a formulat contestaţie la executare împotriva Deciziei penale nr. 317/A din 23 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 3474/271/2010.
S-a reţinut că, la termenul din data de 09 iunie 2015 apărătorul ales al petentei condamnate L.V. a precizat contestaţia formulată în sensul că, a înţeles că conteste executarea Deciziei penale nr. 317/A din 23 aprilie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 3474/271/2010, că temeiul de fapt al contestaţiei îl constituie existenţa unei nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută precum şi a unei împiedicări la executarea Deciziei penale nr. 317/A din 23 aprilie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 3474/271/2010. Detaliind motivele de fapt ale contestaţiei formulate apărătorul ales al petentei condamnate a considerat că decizia atacată nu este legală şi temeinică deoarece rechizitoriul emis în 17 februarie 2010 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea în Dosarul nr. 1875/P/2008 nu este nici semnat şi nici asumat, că rechizitoriul priveşte aceleaşi fapte ca şi cele cu care instanţa a fost sesizată în dosarul în care s-a pronunţat decizia contestată, că nu există nicio bază legală pentru condamnarea contestatoarei, iar aceasta conduce la existenţa unei împiedicări la executarea hotărârii. Deopotrivă, s-a mai arătat că privarea de libertate a petentei contestatoare nu este legală şi că nu este respectat principiul protejării persoanei împotriva arbitrariului, fiind încălcat şi principiul legalităţii; temeiul de drept al contestaţiei îl constituie dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
S-a reţinut că, contestaţia la executare este un mijloc procesual, cu caracter jurisdicţional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, în cursul executării sau chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea acesteia.
Deopotrivă, s-a apreciat că contestaţia contra executării hotărârii penale poate fi formulată în cazurile explicit şi limitativ prevăzute de art. 598 C. proc. pen., fiind o modalitate de înlăturare sau de modificare a pedepsei, fără însă a putea fi analizate ori reanalizate aspecte de fond deja avute în vedere de instanţe la momentul soluţionării cauzei.
S-a constatat că niciunul dintre motivele de fapt invocate în susţinerea contestaţiei la executare nu se încadrează în vreuna dintre cele două ipoteze prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.. Astfel, netemeinicia hotărârii de condamnare, lipsa de bază legală a acesteia, caracterul arbitrar al privării de libertate, caracterul nelegal al privării de libertate nu constituie incidente relative la executarea Deciziei penale nr. 317/A din 23 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 3474/271/2010.
Prin aceste motive de contestaţie s-a apreciat că se tinde la repunerea în discuţie a situaţiilor de fapt şi de drept ce au intrat în puterea lucrului judecat urmărindu-se anularea hotărârii definitive de condamnare pronunţate (astfel cum s-a şi solicitat de avocatul ales al petentei contestatoare) ceea ce atrage inadmisibilitatea contestaţiei la executare.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie, condamnata L.V., solicitând admiterea acesteia, anularea mandatului de executare iar, pe fond, admiterea contestaţiei în anulare.
Totodată, a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale şi a solicitat constatarea neconstitutionalitătii dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Concluziile apărătorului ales al condamnatei şi reprezentantul Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri urmând a nu mai fi reluate.
Analizând cererea condamnatei L.V. de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţine că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 modificată şi republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţei judecătoreşti privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonanţe sau a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror îri faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. Astfel, o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate poate fi primită atunci când îndeplineşte condiţiile peremptorii de admisibilitate anterior menţionate.
Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992 modificată şi republicată rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial, excepţia să aibă ca obiect neconstitutionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare şi norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii.
Stabilirea acestui interes se face de către instanţă, pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport cu procesul în care a intervenit şi a efectului pe care decizia Curţii Constituţionale o produce în soluţionarea procesului principal, respectiv asupra conţinutului hotărârii ce se va pronunţa în cauză.
Dacă cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu, pe cale de consecinţă, este irelevantă situaţia în care o excepţie de neconstituţionalitate nu are legătură cu cauza în care a fost invocată.
Totodată, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 modificată şi republicată, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale anterior menţionate, rezultă că sesizarea Curţii Constituţionale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepţia invocată, se solicită constatarea neconstituţionalităţii unei prevederi dintr-o lege, iar nu şi atunci când se tinde la modificarea şi completarea acesteia, aspect care este de competenţa exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţia României.
Or, în speţă, excepţia ridicată de petent tinde la completarea legii procesual penale în sensul că art. 598 alin. (1) C. proc. pen., nu reglementează eroarea judiciară, privarea de libertate, printre cazurile contestaţiei la executare şi prin urmare nu se garantează principiul dreptul la libertate şi siguranţă, aspect ce excede competenţei funcţionale a Curţii Constituţionale, astfel cum este prevăzută în art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, cum de altfel, s-a stabilit în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional ( în acest sens, Decizia nr. 152 din data de 12 octombrie 1999, publicată în M.O. nr. 3/2000; Decizia nr. 6 din data de 18 ianuarie 2000 publicată în M. Of nr. 127/2000; Decizia nr. 393/1997, publicată în M.Of. nr. 143/1998; Decizia nr. 63/1998 publicată în M. Of. nr. 195/1998).
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, va respinge ca nefondată, cererea formulată de condamnata L.V., privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen., constatând că excepţia este inadmisibilă.
Referitor la contestaţia formulată, Înalta Curte, constată că aceasta este nefondată pentru considerentele ce vor fi expuse.
Având în vedere că, contestatoarea L.V. şi-a întemeiat contestaţia la executare pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. care pot fi invocate şi reţinute numai atunci când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, se apreciază că, în mod corect prin hotărârea atacată s-a constatat ca, practic, pe calea contestaţiei la executare se tinde, la repunerea în discuţie a unor situaţii de fapt şi de drept care au intrat în puterea lucrului judecat, hotărârea contestată neputând fi schimbată sau modificată, aceasta beneficiind de o prezumţie de legalitate şi temeinicie.
Drept urmare, va respinge ca nefondată, contestaţia formulată de condamnata L.V. împotriva sentinţei penale nr. 55/PI din data de 9 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va obliga contestatoarea condamnată la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de condamnata L.V., privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen., constatând că excepţia este inadmisibilă.
Cu apel în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnata L.V. împotriva sentinţei penale nr. 55/PI din data de 9 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă contestatoarea condamnată la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1378/2015. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 1422/2015. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
