ICCJ. Decizia nr. 150/2015. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 150/A/2015
Dosar nr. 22691/271/2013**
Şedinţa publică din 29 aprilie 2015
Asupra apelului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 8 din 20 februarie 2014, Judecătoria Oradea, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul L.C., domiciliat în com. Mădăraș, jud. Bihor, cu privire la sentinţa penală a Judecătoriei Oradea, pronunţată în Dosarul nr. 9939/1985.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuientul să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.
S-a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 11 noiembrie 2013 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, petentul L.C. a solicitat revizuirea unei sentinţe penale a Judecătoriei Oradea, pronunţată în Dosarul nr. 9939/1985.
În motivarea cererii revizuentul a arătat, în esenţă, că solicită revizuirea Dosarului nr. 9939/1985 al Judecătoriei Oradea, întrucât a fost condamnat în acel dosar pentru infracţiunea de ultraj fără violenţă, fiind arestat abuziv în anul 1985 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea în colaborare cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi a fost supus unor condiţii inumane care i-au afectat viaţa şi sănătatea.
S-a constatat că după efectuarea cercetărilor, conform art. 399 alin. (5) C. proc. pen. din 1968, procurorul de la parchetul competent a înaintat dosarul instanţei la 13 decembrie 2013, cu concluzii de respingere a cererii ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe, revizuientul condamnat a formulat apel, solicitând ataşarea la dosar a actelor care au stat la baza cererii de revizuire, care i-au fost reţinute de către procuror.
Prin Decizia penală nr. 432/A din 23 septembrie 2014 a Curţii de Apel Orsadea s-a respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul L.C. împotriva sentinţei penale nr. 8 din 20 februarie 2014 a Judecătoriei Oradea şi s-a dispus obligarea apelantului la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Împotriva acestei decizii, revizuientul condamnat a formulat contestaţie în anulare, invocând cazul prevăzut de art. 426 lit. d) C. proc. pen., susţinând că împotriva judecătorilor care au compus completul de judecată ce a pronunţat decizia atacată a formulat plângeri penale la D.I.I.C.O.T., condiţii în care aceştia trebuiau să se abţină de la judecarea cauzei.
Prin cererea depusă la dosar în 9 decembrie 2014, contestatorul a mai arătat că actul de la fila 28 din dosarul curţii de apel în care s-a pronunţat decizia atacată nu a fost depus la dosarul Judecătoriei Oradea şi că nu se regăseşte la dosar cererea de recuzare pe care a formulat-o. De asemenea, contestatorul a susţinut că sentinţa penală nr. 8 din 20 februarie 2014 a Judecătoriei Oradea este nelegală, deoarece judecătorul a soluţionat cauza fără ca la dosar să se afle sentinţa atacată cu revizuire, reiterând faptul că a formulat plângere penală împotriva judecătorilor curţii de apel, pe care a depus-o la D.I.I.C.O.T.
Prin Decizia penală nr. 657/IA din 9 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 431 C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă cererea de contestaţie în anulare formulată de către petentul L.C., împotriva Deciziei penale nr. 432 din 23 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, pe care a menţinut-o.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că cererea de contestaţie în anulare este o cale extraordinară de atac, atât de anulare, cât şi de retractare, iar procedura de judecare a acesteia presupune două etape, respectiv o procedură filtru, în care se verifică admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare şi judecarea temeiniciei acesteia după admiterea în principiu.
Procedura filtru este o procedură în care instanţa verifică dacă sunt invocate motive de contestaţie în anulare dintre cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen., dacă se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, dacă hotărârea atacată este o hotărâre definitivă, respectiv dacă cererea a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 428 C. proc. pen. şi de către o persoană prevăzut de art. 427 C. proc. pen. şi dacă motivele şi probele în baza cărora este formulată cererea nu au mai făcut obiectul unei contestaţii în anulare anterioare.
S-a precizat că pot forma obiectul contestaţiei în anulare numai hotărârile judecătoreşti definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei şi anume cele prin care instanţa s-a pronunţat asupra raportului juridic de drept substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal, soluţionând acţiunea penală prin condamnare, achitare sau încetare a procesului penal.
S-a constatat că hotărârea atacată de contestator nu se înscrie în categoria celor prin care s-a soluţionat fondul cauzei, motiv pentru care cererea de contestaţie în anulare este inadmisibilă, neimpunându-se analizarea celorlalte condiţii cerute pentru admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare şi nici a aspectelor invocate de către contestator în susţinerea căii de atac exercitate.
Astfel cum s-a arătat anterior, prin hotărârea atacată s-a respins ca nefondat apelul declarat de contestator împotriva unei sentinţe penale prin care s-a respins cererea de revizuire pe care a formulat-o petentul împotriva unei hotărâri pronunţată de Judecătoria Oradea în Dosarul nr. 9939/1985.
În raport de inadmisibilitatea căii de atac exercitate, s-a concluzionat că instanţa nu poate analiza susţinerile contestatorului referitoare la incompatibilitatea judecătorilor care au compus completul de judecată care a pronunţat decizia contestată şi nici pe cele privind împrejurarea că judecătorul care a soluţionat cererea de revizuire a pronunţat hotărârea fără ca la dosarul cauzei să se afle sentinţa a cărei revizuire se solicită.
Împotriva acestei decizii, contestatorul condamnat a formulat apel, cererea fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea la data de 8 ianuarie 2015, cu nr. 22691/271/2013**.
Prin Decizia penală nr. 130/A din 17 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 50 C. proc. pen. s-a declinat competenţa de soluţionare a apelului formulat de contestatorul L.C. împotriva Deciziei penale nr. 657/A din 9 decembrie 2014 a Curţii de Apel Oradea, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 4 martie 2015.
Examinând apelul declarat de contestatorul L.C., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil întrucât decizia atacată este definitivă, nefiind susceptibilă de a fi atacată cu apel.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că prin Decizia penală nr. 651/IA din 9 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 431 C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă cererea de contestaţie în anulare formulată de către petentul L.C. împotriva Deciziei penale nr. 432 din 23 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, pe care a menţinut-o.
Potrivit art. 432 alin. (4) C. proc. pen., decizia dată în apel este definitivă.
Potrivit dispoziţiilor C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
În ce priveşte contestaţia în anulare, legiuitorul a stabilit că sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.
În cauza de faţă, decizia pronunţată de Curtea de Apel este definitivă, astfel că recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală, apare ca fiind o soluţie inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de apelantul L.C. împotriva Deciziei penale nr. 130/A din 17 februarie 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă apelantul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 aprilie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 146/2015. Penal | ICCJ. Decizia nr. 154/2015. Penal → |
|---|
