ICCJ. Decizia nr. 1588/2015. SECŢIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1588/2015
Dosar nr. 1030/59/2015
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2015
Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 183/CO din data de 23 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. 1030/59/2015, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul V.D. împotriva Deciziei penale nr. 52 din 13 mai 2015 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, secţia penală, în Dosarul nr. 4588/208/2015, iar în baza dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a reţinut că, prin Decizia penală nr. 52 din 13 mai 2015, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, în Dosarul nr. 4588/208/2014, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia declarată de contestatorul - parte civilă V.D. împotriva Sentinţei penale nr. 23 din 22 ianuarie 2015 pronunţată de Judecătoria Caransebeş, în Dosarul nr. 4588/208/2014, iar în baza dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat contestatorul - parte civilă V.D. la plata sumei de 100 lei,. reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 23 din 22 ianuarie 2015 pronunţată de Judecătoria Caransebeş, în Dosarul nr. 4588/208/2014, în baza art. 447 alin. (2) C. proc. pen. anterior şi art. 83 C. pen. anterior, a fost respinsă sesizarea formulată de către petentul V.D., privind revocarea suspendării executării pedepsei aplicată condamnatului M.C.I. prin Sentinţa penală nr. 67/2012, pronunţată în Dosarul nr. 2488/208/2011 şi a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea petentului privind plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, petentul a arătat că prin Sentinţa penală nr. 67/2012 a Judecătoriei Caransebeş, M.C.I. a fost condamnat la 2 (doi) ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani şi a fost obligat la plata sumei de 6000 lei reprezentând despăgubiri civile (daune materiale şi morale) către partea civilă V.D., iar sentinţa a rămas definitivă la data de 10 septembrie 2012.
A mai arătat că fiind pusă în executare silită această hotărâre judecătorească, nu a reuşit să recupereze de la inculpat până în prezent decât suma de 890 lei, rămânând de achitat suma de 6634 lei de la plata căreia condamnatul încearcă să se sustragă şi că începând cu luna iulie 2014 nu a mai primit nicio sumă de bani.
Petentul a apreciat îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 96 alin. (2) C. pen. şi a susţinut că inculpatul nu a achitat cheltuielile de spitalizare şi nici cheltuielile către stat la care a fost obligat.
În dovedirea sesizării, a depus copie a Sentinţei penale nr. 67/2012, pronunţată de Judecătoria Caransebeş, copia Deciziei penale nr. 1181/R/2012 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţate în Dosar nr. 2488/208/2011, copii ale actelor Dosarului execuţional nr. 1373/2014 (cereri şi plângeri adresate poliţiei).
Prin Sentinţa penală nr. 67 din 16 februarie 2012, pronunţată de Judecătoria Caransebeş, în Dosarul nr. 2488/208/2011, inculpatul M.C.I. a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare cu aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. anterior.
În baza art. 81 alin. (1) C. pen. anterior s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 2 (doi) ani închisoare pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 82 C. pen. anterior.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. Potrivit art. 359 C. proc. pen. anterior, instanţa a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. anterior, a căror nerespectare poate atrage revocarea suspendării condiţionate. A obligat inculpatul la plata sumei de 6000 lei reprezentând despăgubiri civile (daune materiale şi morale) către partea civilă şi la plata sumei de 4408, 98 lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Municipal Caransebeş.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. anterior, a obligat pe inculpat la plata sumei de 900 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 193 C. proc. pen. anterior a obligat pe acelaşi inculpat la plata sumei de 400 lei către partea civilă V.D. reprezentând cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au formulat recurs atât partea civilă V.D., cât şi inculpatul M.C.I., iar prin Decizia penală nr. 1181/R din 10 septembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate împotriva Sentinţei penale nr. 67 din 16 februarie 2012 a Judecătoriei Caransebeş, decizia fiind definitivă.
Instanţa a emis adrese către Primăria de domiciliu a intimatului - Primăria Cornea, pentru a se verifica dacă acesta figurează înregistrat cu venituri, bunuri mobile sau imobile, către I.T.M. Caraş-Severin prin care să se comunice la dosar dacă acesta este angajat în prezent, dacă a fost angajat în perioada 10 septembrie 2012 - (data rămânerii definitive a hotărârii) şi până în prezent, către AJOFM Caraş-Severin pentru a se verifica dacă intimatul a solicitat un loc de muncă în perioada 10 septembrie 2012 şi până în prezent şi către executorul judecătoresc pentru ca acesta să comunice la dosar evidenţa plăţilor efectuate de către intimat.
Din observarea răspunsurilor la aceste adrese, instanţa a reţinut că intimatul nu a fost identificat cu venituri sau bunuri, nu a fost angajat în perioada 10 septembrie 2012 până în prezent şi nici nu figurează în evidenţe că ar fi căutat loc de muncă. Primăria Comunei Cornea a comunicat instanţei că intimatul nu figurează în evidenţele fiscale cu bunuri mobile sau imobile. De asemenea, executorul judecătoresc a comunicat instanţei că debitorul în data de 22 septembrie 2014 şi-a luat angajamentul să plătească lunar 50 lei.
Fiind audiat, la termenul de judecată din data de 11 decembrie 2014, intimatul condamnat a arătat că a achitat o parte din debit, în măsura posibilităţilor, că nu lucrează momentan şi că nu deţine niciun fel de bunuri.
În drept, s-a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile vechiului C. pen., în vigoare la momentul pronunţării condamnării, pe considerentul că în art. 15 din Legea de punere în aplicare a noului C. pen. se prevede în mod expres că măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal anterior se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal. Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal anterior.
De asemenea, s-a reţinut că, pentru a se putea dispune revocarea, potrivit Codului penal anterior, astfel cum era reglementată această instituţie prin dispoziţiile art. 84 C. pen. anterior şi art. 447 C. proc. pen. anterior, trebuia ca până la expirarea termenului de încercare condamnatul să nu fi îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când cel condamnat dovedeşte că nu a avut putinţa de a îndeplini acele obligaţii.
Totodată, s-a avut în vedere faptul că prin Decizia în interesul legii nr. 14/2011 s-a stabilit că sesizarea instanţei trebuie făcută înainte de expirarea termenului de încercare chiar dacă judecarea cauzei are loc anterior sau ulterior acestei date. În considerentele deciziei s-a arătat că, cererea de revocare trebuie introdusă la un moment care poate să evidenţieze intenţia condamnatului de a se sustrage de la executarea obligaţiilor civile, respectiv să demonstreze reaua-credinţă a acestuia, deoarece, din interpretarea per a contrario a art. 84 teza finală C. pen. anterior reiese că revocarea suspendării executării pedepsei nu se poate dispune dacă persoana condamnată dovedeşte că neîndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare nu s-a datorat relei sale credinţe.
Făcând aplicarea dispoziţiilor legale indicate şi a deciziei în interesul legii la situaţia de fapt reţinută, s-a concluzionat că cererea este neîntemeiată având în vedere, pe de o parte, momentul la care a fost sesizată instanţa, respectiv la jumătatea termenului de încercare, iar pe de altă parte, faptul că persoana condamnată nu figurează cu bunuri şi a plătit o parte din obligaţii. În acest context, s-a apreciat că nu se poate reţine că în acest moment se evidenţiază intenţia condamnatului de a se sustrage de la executarea obligaţiilor, nedovedind reaua-credinţă.
Având în vedere aceste considerente, a fost respinsă sesizarea formulată de către petentul V.D., privind revocarea suspendării executării pedepsei aplicată condamnatului M.C.I. prin Sentinţa penală nr. 67/2012, pronunţată în Dosar nr. 2488/208/2011.
Împotriva acestei sentinţe a declarat contestaţie, în termen legal, partea civilă V.D. care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 13 februarie 2015 sub nr. 4588/208/2014.
Prin Decizia penală nr. 265/A din 05 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 47, art. 50 raportat la art. 597 alin. (7) C. proc. pen., a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a fost declinată competenţa în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.
Pentru a hotărî astfel, curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 597 alin. (7) C. proc. pen.: "hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare".
În cauză, s-a reţinut că, sentinţa contestată a fost pronunţată de Judecătoria Caransebeş, astfel încât instanţă ierarhic superioară este Tribunalul Caraş-Severin, iar nu Curtea de Apel Timişoara, motiv pentru care a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a dispus declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Caraş-Severin la data de 23 aprilie 2015 sub nr. 4588/208/2014.
În contestaţie nu au fost solicitate şi administrate probe noi.
În motivarea contestaţiei, petentul a solicitat admiterea contestaţiei şi audierea inculpatului intimat M.C.I. pentru a dovedi reaua sa credinţă în neachitarea creanţei stabilită în sarcina inculpatului către petent şi revocarea suspendării executării pedepsei aplicate inculpatului.
Examinând sentinţa atacată prin prisma contestaţiei formulate în prezenta cauză, s-a constatat că potrivit art. 82 alin. (3) C. pen. anterior "Termenul de încercare se socoteşte de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea condiţionată a suspendării pedepsei a rămas definitivă". În speţă, pedeapsa de 2 ani închisoare la care a fost condamnat M.C.I. a fost suspendată pe durata unui termen de încercare pe 4 ani, termen care a început să curgă de la data de 10 septembrie 2012, dată la care Sentinţa penală nr. 67 din data de 16 februarie 2012 a rămas definitivă.
De asemenea, s-a ţinut cont de faptul că prin Decizia în interesul legii nr. 14/2011 la Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că sesizarea instanţei trebuie făcută înainte de expirarea termenului de încercare chiar dacă judecarea cauzei are loc anterior sau ulterior acestei date, iar în considerentele deciziei s-a arătat că cererea de revocare trebuie introdusă la un moment care poate să evidenţieze intenţia condamnatului de a se sustrage de la executarea obligaţiilor civile, respectiv să demonstreze reaua-credinţă a acestuia.
În legătură cu termenul de formulare a cererii petentului, s-a constatat că aceasta a fost formulată la data de 19 noiembrie 2014, respectiv la jumătatea termenului de încercare stabilit prin sentinţa menţionată, condamnatul mai având la dispoziţie circa doi ani, perioadă în care ar trebui să-şi execute obligaţiile civile.
În ce priveşte condiţiile privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, s-a reţinut că aceasta se dispune în situaţia în care se reţine o neexecutare culpabilă a obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre până la expirarea termenului de supraveghere.
Prin urmare, s-a reţinut că la soluţionarea sesizării de revocare a suspendării condiţionate a pedepsei, instanţa este chemată să analizeze, pe de-o parte, dacă în cauză este vorba de o nerespectarea a obligaţiilor civile impuse prin sentinţa de condamnare, iar pe de altă, în ce măsură neîndeplinirea acestor obligaţii s-a făcut cu rea-credinţă.
Din actele administrate în cauză de prima instanţă, s-a observat că intimatul M.C.I. în perioada termenului de încercare, deşi nu a realizat venituri a achitat parţial obligaţiile civile la care a fost obligat, respectiv suma de 990 lei, astfel că nu se poate reţine în sarcina condamnatului neexecutarea culpabilă a obligaţiilor civile.
Împotriva acestor dispoziţii a formulat contestaţie petentul V.D., pe care a adresat-o Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş. Cererea a fost comunicată pe cale administrativă, Tribunalului Caraş-Severin şi, ulterior, Curţii de Apel Timişoara.
Petentul a considerat decizia atacată netemeinică şi nelegală, cu motivarea că nu s-au amintit concluziile scrise depuse la dosar de către apărătorul său ales şi nici nu a fost analizată "eroarea judiciară" a primei instanţe.
Prin Decizia penală definitivă nr. 52 din 13 mai 2015, pronunţată în Dosar nr. 4588/208/2015, Tribunalul Caraş-Severin a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul - parte civilă V.D. împotriva Sentinţei penale nr. 67 din 16 februarie 2012 pronunţată de Judecătoria Caransebeş în dosarul cu acelaşi număr.
Potrivit art. 425 alin. (7) C. proc. pen., contestaţia respinsă, ca nefondată, soluţionată prin decizie, nu este supusă niciunei căi de atac.
Contestatorul - parte civilă V.D. a exercitat calea de atac a contestaţiei împotriva Deciziei penale nr. 52 din 13 mai 2015, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, în Dosarul nr. 4588/208/2015, definitivă, or a constatat curtea de apel că este inadmisibilă contestaţia exercitată împotriva unei hotărâri definitive, având în vedere că sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul legalităţii şi unicităţii acestei căi de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Împotriva acestei decizii penale, contestatorul V.D., a formulat calea de atac de faţă, fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 21 octombrie 2015, când s-a fixat termen pentru judecată la data de 20 noiembrie 2015.
Prin motivele formulate în scris, înregistrate la dosarul cauzei la data de 04 noiembrie 2015, contestatorul a solicitat revocarea sau anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate inculpatului M.C.I. ca urmare a neachitării despăgubirilor civile către contestator prin reţinerea în mod greşit de către instanţa de fond a existenţei unui angajament de plată dat în faţa executorului judecătoresc T.M., la data de 22 septembrie 2014, în sensul că lunar, inculpatul să-i achite contestatorului suma de 50 lei până la stingerea datoriei.
A mai precizat că până în prezent i-a fost achitată suma de 1460 lei, existând temerea contestatorului că până la expirarea termenului de încercare inculpatul să nu-i poată achita întreaga sumă la care a fost obligat, respectiv suma de aproximativ 6000 lei din totalul de 7524 lei.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta cale de atac este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că prin Decizia penală nr. 183/CO din data de 23 septembrie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, atacată în prezenta cauză, s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul V.D. împotriva Deciziei penale nr. 52 din 13 mai 2015 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, secţia penală, în Dosarul nr. 4588/208/2015, definitivă.
Având în vedere că V.D. a declarat cale de atac împotriva unei; hotărâri nesusceptibilă de reformare, Înalta Curte constată că prin promovarea acesteia, inculpatul a încălcat principiul unicităţii căii de atac prevăzut de lege.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României.
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Având în vedere faptul că în cauză petentul V.D. a formulat o cale de atac nerecunoscută de legea procesual penală, Înalta Curte constată contestaţia de faţă ca fiind inadmisibilă.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de V.D. împotriva Deciziei penale nr. l83/CO din data de 23 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 230 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de V.D. împotriva Deciziei penale nr. 183/CO din data de 23 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă contestatorul la plata sumei de 230 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 152/2015. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... | ICCJ. Decizia nr. 1693/2015. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
