ICCJ. Decizia nr. 179/2015. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Conflict de interese (art. 253 ind 1 C.p.). Apel

Decizii penale ICCJ 2015

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 179/A/2015

Dosar nr. 1031/46/2012

Şedinţa publică din 19 mai 2015

Deliberând asupra apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti împotriva sentinţei penale nr. 101/F din 28 mai 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 101/F din 28 mai 2014 a Curţii de Apel Piteşti a fost achitat inculpatul D.D., în baza art. 16 lit. a) C. proc. pen. pentru:

- săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000;

- săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 253¹C. pen. anterior.

În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C.O.E. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., a fost achitată inculpata C. (fostă M.) M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

În baza dispoziţiilor art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului instituit prin ordonanţele nr. 122/P/2010 din 18 august 2011 şi respectiv 01 septembrie 2011 ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, asupra imobilului „sediul vechi al C. Bank Sucursala Rm. Vâlcea".

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a se pronunţa în sensul celor menţionate, Curtea de Apel a reţinut că prin Rechizitoriul din 4 decembrie 2012 dat în Dosarul nr. 122/P/2010 a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: D.D., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi a infracţiunii prevăzută de art. 253¹ alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; C.O.E., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi a inculpatei C.M. (fostă M.M.), pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Sub aspectul situaţiei de fapt, prin actul de sesizare s-au reţinut următoarele:

Inculpatul D.D., în calitate de director al C. Bank - Sucursala R.V. şi preşedinte al comisiei de licitaţie constituită pentru vânzarea imobilului care a reprezentat sediul vechi al C. Bank din R.V., în baza unei înţelegeri prealabile realizate cu inculpaţii C.O.E. şi C.M. a dobândit în mod necuvenit, în interes propriu, prin societatea comercială interpusă SC E.V. SRL cu sediul în Rm. Vâlcea, bunul imobil anterior menţionat. S-a reţinut că inculpatul D.D. era în stare de incompatibilitate prevăzută de Normele metodologice nr. 10/2003 în vigoare la acea dată. De asemenea, s-a arătat că acelaşi inculpat a participat la licitaţia din 28 noiembrie 2007 în calitate de preşedinte al comisiei de licitaţie, utilizând în scopul mai sus arătat informaţii obţinute în virtutea funcţiei de director al C. Bank - Sucursala R.V., cât şi cele conferite de calitatea de preşedinte al comisiei de licitaţie.

S-a reţinut şi împrejurarea că acelaşi inculpat, participând la licitaţia din 28 noiembrie 2007, a acţionat cu intenţia directă de a realiza un folos material, injust pentru sine, constând în obţinerea necuvenită a imobilului menţionat mai sus, a luat decizii în acest sens deşi era într-o vădită stare de incompatibilitate, fapt ce reprezintă un conflict de interese.

În sarcina inculpatului C.O.E. s-a reţinut că, în calitatea sa de administrator al SC E.V. SRL din aceeaşi localitate, în baza unei înţelegeri prealabile avute cu inculpatul D.D. şi C.M., a participat şi şi-a adjudecat la licitaţia din 28 noiembrie 2007 imobilul reprezentând sediul vechi al C. Bank Rm.Vâlcea. Participarea inculpatului la această licitaţie a fost simulată şi realizată doar în scopul de a-l sprijini şi ajuta pe inculpatul D.D. să dobândească în mod necuvenit în interes propriu imobilul menţionat.

Pentru inculpata C.M. actul de sesizare a reţinut că, în baza unei înţelegeri prealabile realizate cu inculpaţii C.O.E. şi D.D., a participat la licitaţia din 28 noiembrie 2007, având ca obiect vânzarea imobilului mai sus menţionat. Participarea a fost simulată şi realizată doar în scopul de a-l sprijinii şi ajuta pe inculpatul D.D. să dobândească în mod necuvenit, în interes propriu, imobilul anterior menţionat.

Analizând probatoriul administrat în cauză, sub aspectul situaţiei de fapt, Curtea de apel a reţinut următoarele:

În anul 2007 inculpatul D.D. a deţinut funcţia de director al C. Bank - Sucursala R.V. şi, totodată, preşedinte al Comitetului de credit al acestei unităţi bancare. Funcţiile au fost deţinute în perioada 17 iunie 2005-01 iunie 2009.

Consiliul de administraţie al C. Bank SA, în şedinţa din 20 septembrie 2007, a aprobat vânzarea imobilului în care funcţionase sediul vechi al C. Bank - Sucursala R.V. În acest sens, s-a adoptat o hotărâre şi s-a stabilit ca imobilul să fie vândut prin procedura de vânzare la licitaţie deschisă, fără preselecţie. S-a stabilit preţul de începere al licitaţiei la suma de 2.143.182 RON, fără TVA.

Imobilul în cauză a fost reevaluat prin adresa a Direcţiei Patrimoniului C. Bank. În urma acestei reevaluări s-a comunicat către Sucursala R.V. condiţiile de vânzare a spaţiului în cauză şi preţul de începere al licitaţiei. Ca urmare a acestor dispoziţii, la data de 15 noiembrie 2007, D.D., în calitate de director al C. Bank - Sucursala R.V. a emis decizia nr. 62 prin care a fost numită comisia în vederea licitaţiei pentru vânzarea imobilului în cauză. Comisia a fost alcătuită din D.D., în calitate de preşedinte, P.V., S.M. şi B.C., în calitate de membri, la care s-a adăugat I.E., secretar de comisie.

Au fost îndeplinite formalităţile pentru publicitatea organizării licitaţiei şi s-a întocmit, totodată, şi caietul de sarcini. În ceea ce priveşte anunţul publicitar, acesta a fost transmis la redacţia ziarului R.L. prin adresa din 08 noiembrie 2007 şi către redacţia ziarului L. prin adresa din 08 noiembrie 2007. S-a confirmat de către societatea comercială care s-a ocupat cu intermedierea de comenzi publicitare primirea acestor adrese. Din probele administrate rezultă că anunţul publicitar a apărut în ziarul L. în ediţiile din 10 noiembrie 2007 şi din data de 12 noiembrie acelaşi an. Anunţul publicitar cuprinde datele necesare pentru a asigura doritorilor participarea la licitaţie.

Caietul de sarcini întocmit cu această ocazie cuprinde elemente de identificare a procedurii de licitaţie, preţul de pornire, precum şi obligaţia câştigătorului licitaţiei de a încheia contractul de vânzare - cumpărare şi să achite preţul în cel mult 10 zile de la data încheierii acestuia.

Pentru participarea la licitaţie, caietul de sarcini a fost achiziţionat de două societăţi comerciale şi de o persoană fizică, respectiv: SC E.V. SRL, pentru care reprezentantul acesteia, inculpatul C.O.E. a achitat contravaloarea caietului de sarcini; C.M., în nume propriu, şi SC D.C. SRL, ambii participanţi la licitaţie achitând contravaloarea caietului de sarcini. S-a consemnat totodată conform normelor legale şi garanţia de participaţie la licitaţie. Ulterior, participanţii la licitaţie au depus la C. SA - Sucursala R.V., plicurile conţinând oferta pentru imobil, acestea fiind înregistrate în registrul de intrare al unităţii bancare.

Licitaţia a avut loc la data de 28 noiembrie 2007 la sediul Sucursalei C. Back din R.V. Rezultă din probele administrate că la data respectivă au participat toţi cei trei ofertanţi şi, de asemenea, comisia a fost prezentă în întregul ei. Cu această ocazie, a fost încheiat procesul - verbal nr. AA/2007 în care se specifică membrii comisiei de licitaţie prezenţi, în componenţa mai sus menţionată, preţul oferit de participaţii la licitaţie şi constatările comisiei de licitaţie, respectiv împrejurarea că preţul cel mai mare a fost oferit de către SC E.V. SRL, respectiv suma de 769.500 euro. În baza acestor constatări, comisia de licitaţie a hotărât ca adjudecarea bunului scos la licitaţie să se facă în favoarea SC E.V. SRL pentru suma de 769.500 euro, fără TVA. În urma adjudecării spaţiului scos la licitaţie, C. Bank - Sucursala R.V. reprezentată prin D.D., în calitate de director, şi S.M., în calitate de director de operaţiuni, a încheiat cu SC E.V. SRL, reprezentată de C.O.E. contractul de vânzare - cumpărare autentificat la B.N.P. P.L. şi N.R. din 28 noiembrie 2007. Contractul are ca obiect material imobilul care reprezintă sediul vechi al C. Bank Rm.Vâlcea, precum şi terenul aferent în cotă parte indiviză. Conform contractului, preţul vânzării a fost de 789.500 euro, menţionându-se că firma câştigătoare a achitat 125.000 RON şi ulterior suma de 500.000 RON, urmând ca diferenţa să fie achitată până la data de 17 decembrie 2008 în caz contrar intervenind sancţiunea rezoluţiunii de drept a contractului.

Ulterior licitaţiei, centrala C. Bucureşti a modificat preţul de pornire pentru imobilul în cauză, majorându-l la 803.884 euro. Reprezentanta SC E.V. SRL a fost de acord cu modificarea preţului de vânzare şi, ca urmare, s-a încheiat un act adiţional din 28 noiembrie 2007 şi autentificat la acelaşi birou al notarilor publici la 29 noiembrie 2007.

Din probele administrate rezultă că SC E.V. SRL a achitat în întregime contravaloarea imobilului, respectiv suma de 2.883.546 RON în şase tranşe, începând cu data de 27 noiembrie 2007 până la data de 17 decembrie 2007.

Actul de sesizare a reţinut şi faptul că inculpatul D.D. a contractat un credit de nevoi personale în sumă de 1.200.000 RON pe o perioadă de 25 de ani de la C. SA - Sucursala Rm. Vâlcea, perioadă în care acesta avea şi calitatea de director al respectivei unităţi bancare. La data de 19 noiembrie 2007, inculpatul a încasat efectiv această sumă de bani. Din datele privind rulajul sumelor în contul deschis în acest scop rezultă că suma de 1.200.000 RON, provenind de la creditul acordat de C. SA - Sucursala R.V., a fost retrasă în numerar de către inculpatul D.D. în perioada 23 noiembrie 2007-03 decembrie 2007.

Acuzaţiile formulate împotriva inculpaţilor privind săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată se bazează pe următoarele probe: declaraţiile martorilor audiaţi şi în special declaraţia martorului S.F., administrator la SC D.C. SRL, participant la licitaţie, declaraţie dată în faza de urmărire penală din care ar rezulta că inculpatul D.D. a participat în calitate de preşedinte al comisiei de licitaţie cu intenţia de a dobândi pentru sine imobilul în cauză; inadvertenţele constatate de procuror în ceea ce priveşte respectarea procedurii de licitaţie; existenţa în patrimoniul inculpatul D.D. a sumei de bani pe care a obţinut-o ca împrumut de la C. Bank, considerată că a fost deţinută cu scopul de a plăti contravaloarea imobilului care a format obiectul licitaţiei; consemnarea existentă într-o agendă aparţinând inculpatului D.D. şi ridicată de la domiciliul acestuia cu ocazia percheziţiei domiciliare, potrivit căreia „sediul fostului CEC este achitat în totalitate, inclusiv actul de vânzare - cumpărare şi îţi aparţine. Proprietar este însă E.V. SRL. Costurile totale s-au ridicat la aprox. 820.000 de euro (de aici rezultă datoriile pe care le am"). Nota se adresează fiului inculpatului. De asemenea, acuzaţiile formulate de Parchet au în vedere şi transcrierea unor convorbiri telefonice în deosebi între inculpatul D.D. şi C.O.E., care potrivit acuzării ar demonstra intenţia inculpatului de a achiziţiona în nume propriu imobilul mai sus menţionat, precum şi înţelegerea frauduloasă între inculpatul D.D., iar pe de altă parte, C.O.E. şi C.M., aceasta din urmă devenind între timp soţia inculpatului C.O.E., cu scopul ca sediul C. Bank să-i revină inculpatului D.D. Parchetul are în vedere, totodată, în probele pe care le susţine relaţiile apropiate existente între inculpaţi.

Un alt argument al acuzării sunt neregulile care pot fi identificate în procedura de licitaţie a imobilului. În cauză s-au efectuat şi o constatare tehnico - ştiinţifică de către specialistul din cadrul D.N.A., precum şi un raport de expertiză încuviinţat de către instanţa de judecată. Aceste probe au avut ca obiectiv principal să stabilească provenienţa sumelor de bani utilizate pentru achiziţionarea imobilului care a format obiectul licitaţiei.

Susţinerea faptului că inculpatul D.D. s-a aflat în conflict de interese, întrucât, în calitate de director al Sucursalei C. Bank a participat la licitaţia pentru imobilul mai sus menţionat cu intenţia de a-l achiziţiona în nume propriu, se bazează pe reglementările cuprinse în Normele metodologice nr. 10/2003 ale C. Bank SA, în vigoare la acea dată, din care rezultă că inculpatul D.D. era incompatibil în calitatea de membru desemnat în cadrul comisiei de licitaţie de a putea participa ca director indirect, inclusiv prin interpuşi, membrii familiilor acestora, la procedurile de valorificare a spaţiilor devenite excedentare aflate în proprietatea băncii.

În faza cercetării judecătoreşti, Curtea a procedat la audierea inculpaţilor şi la audierea, respectiv reaudierea martorilor consemnaţi în actul de sesizare şi propuşi de către părţi.

Din examinarea probelor administrate în această cauză, Curtea a constatat următoarele:

Referitor la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 de către inculpatul D.D., latura obiectivă presupune realizarea, după caz, a unor operaţiuni financiare sau tranzacţii financiare incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană. Din examinarea acestor dispoziţii legale rezultă că în modalitatea de efectuare a unor operaţiuni financiare textul incriminator impune realizarea acestora ca acte de comerţ. A doua modalitate de săvârşire a infracţiunii ce rezultă din dispoziţiile normative mai sus menţionate, are în vedere încheierea de tranzacţii financiare. Fapta presupune şi cerinţa utilizării informaţiilor deţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite.

În legătură cu latura subiectivă a acestei infracţiuni, textul de lege are în vedere intenţia directă raportat şi la scopul prevăzut de lege.

Din ansamblul probator administrat în cauză, Curtea nu a constatat existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii, aşa cum sunt inserate în textul incriminator.

Din declaraţiile martorilor M.N., fost director al Direcţiei Patrimoniului C. Bank şi martorului V.P., director adjunct al Sucursalei C. Bank Rm.Vâlcea, audiaţi nemijlociţi şi de către instanţa de judecată, rezultă că imobilul în cauză era considerat încă din anul 2000 spaţiu excedentar. Din perioada respectivă s-a încercat de mai multe ori vânzarea imobilului la licitaţie publică fără însă ca vânzarea efectivă a acestuia să reuşească, deoarece nu s-au primit ofertele potrivit legii.

De reţinut şi faptul că la licitaţia din noiembrie 2007 preţul de pornire stabilit pentru licitaţie a fost mai mare decât pentru licitaţiile anterioare.

Iniţiativa şi procedura de vânzare ale imobilului au aparţinut Centralei C. Bank şi nu Sucursalei Rm.Vâlcea. În acest sens, aşa cum rezultă din documentele existente la dosar, dar şi din declaraţiile unor martori (a se vedea declaraţia martorului M.N.) au fost respectate procedurile prevăzute de lege, în vigoare la acea dată, pentru evaluarea imobilului, s-au obţinut avizele necesare de la structurile specializate ale Băncii, mai înainte de a se decide de către Sucursala Centrală o nouă licitaţie în vederea vânzării imobilului.

În conformitate cu aceste documente ale structurii centrale ale C. Bank, în conformitate cu legea în vigoare, D.D., în calitate de director al Sucursalei C. Bank Rm.Vâlcea, a emis decizia de stabilire a comisiei de licitaţie, componenţa acesteia fiind, de asemenea, în conformitate cu Normele metodologice ale C. Bank.

Procedura prealabilă licitaţiei s-a realizat în conformitate cu normele în vigoare la data respectivă. Publicitatea licitaţiei a fost organizată în mod corespunzător, aşa cum rezultă din actele de la dosar, dar şi din declaraţia martorului C.B. În acest sens, anunţul publicitar conţine absolut toate informaţiile obligatorii referitoare la forma şi obiectul licitaţiei, locul de unde se poate obţine caietul de sarcini, locul şi data limită de depunere a ofertelor. Martorul M.N. a confirmat că a verificat îndeplinirea formalităţilor procedurale anterioare licitaţiei de către Sucursala C. Bank Rm.Vâlcea şi a constatat că toate acestea au fost întocmite conform normelor legale. Eroarea intervenită în legătură cu data licitaţiei apărută în anunţul publicitar nu au viciat buna desfăşurare a licitaţiei. Astfel, din declaraţia martorei M.D.F., care avea calitatea de secretar la data respectivă la C. Bank, rezultă că a primit numeroase telefoane de la clienţi interesaţi în achiziţionarea imobilului. Publicitatea licitaţiei s-a realizat şi prin anunţuri afişate la sediul Sucursalei C. Bank.

Din declaraţiile martorilor audiaţi, care au fost şi membri ai comisiei de licitaţie, rezultă că procedura propriu-zisă s-a desfăşurat în conformitate cu normele în vigoare. Toţi ofertanţii au fost fizic prezenţi la licitaţie, iar comisia a procedat la deschiderea plicurilor în care se aflau ofertele celor trei participaţi. Martora E.I., care a îndeplinit şi calitatea de secretar al comisiei de licitaţie, a precizat că a întocmit procesul - verbal care a fost semnat în aceeaşi zi de către ofertanţii membrii comisiei.

Deşi este o procedură care nu este utilizată în licitaţii, majorarea preţului imobilului după achiziţionarea acestuia a fost acceptată de către ofertantul câştigător şi, în consecinţă, eventualele vicii au fost astfel acoperite. Evident că majorarea preţului imobilului nu interesa şi pe ceilalţi participanţi la licitaţie, deoarece ofertele acestora au fost anterior respinse. Preţul achitat de către firma care şi-a adjudecat imobilul a fost considerat ca fiind corespunzător de către conducerea Centralei C. Bank.

Faţă de caietul de sarcini, Curtea a constatat că acesta a cuprins informaţiile necesare pentru participanţii la licitaţie, informaţii care nu au putut fi considerate a fi confidenţiale. În baza normelor legale în vigoare, aceste informaţii erau accesibile celor care doreau să participe la licitaţie şi achiziţionau caietul de sarcini. În afară de aceste date nu au mai fost utilizate şi alte informaţii în desfăşurarea propriu-zisă a licitaţiei.

Din declaraţiile martorilor audiaţi rezultă că firma câştigătoare a licitaţiei a intrat în posesia imobilului, cu excepţia unui spaţiu destinat unui bancomat pe care l-a utilizat în continuare Sucursala C. Bank. Curtea subliniază că niciuna dintre probele administrate în cauză nu demonstrează faptul sau împrejurarea potrivit căreia inculpatul D.D. a beneficiat în vreun fel de imobilul în cauză, după efectuarea procedurilor de licitaţie.

În legătură cu plata preţului stabilit pentru acest imobil, aşa cum rezultă din expertiza contabilă judiciară dispusă în cauză, achitarea acestuia s-a făcut exclusiv prin virament bancar din contul curent şi nu există depuneri de numerar pentru această plată. Au fost identificate sumele de bani şi rulajul acestora în conformitate cu viramentele financiare efectuate.

Tot din expertiza contabilă judiciară dispusă în cauză s-a reţinut că nu sunt înregistrări financiare în perioada de referinţă din care să rezulte depuneri în numerar, direct sau mascat, în conturile SC E.V. SA de la inculpatul D.D.

Probele administrate au demonstrat că inculpatul D.D. a beneficiat în perioada de referinţă de un credit pentru nevoi personale în suma mai sus arătată de la Sucursala C. Bank Rm.Vâlcea. Curtea a constatat că nu au fost semnalate încălcări ale normelor legale în vigoare la data respectivă privind obţinerea acestui credit de către inculpatul D.D. Suma ca atare a fost aprobată în comitetul de credite al Sucursalei C. Bank Rm.Vâlcea în unanimitate de voturi.

Instanţa de fond reţine că nu există nicio probă din care să rezulte în mod clar, cert şi convingător că acest credit ar fi fost obţinut de către inculpatul D.D. cu scopul de a achita în nume propriu contravaloarea imobilului reprezentând sediul vechi al C. Bank Rm.Vâlcea. Susţinerile din rechizitoriu reprezintă simple supoziţii teoretice care nu se bazează pe niciun mijloc de probă şi care nu au valoarea unui raţionament cert, apodictic şi, prin urmare, concluziile actului de sesizare sunt aleatorii, neputând avea valoarea unor afirmaţii incriminatoare. Mai mult decât atât, din probele administrate, inclusiv declaraţia unor martore, rezultă că, în perioada de referinţă, inculpatul D.D. intenţiona cu banii obţinuţi prin creditul respectiv să achiziţioneze un apartament în Bucureşti, tranzacţie care nu s-a mai realizat.

Consemnările din agenda personală a inculpatului, invocate de acuzare pentru a susţine învinuirea, au un caracter subiectiv şi nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă. Menţiunile respective au fost efectuate în momentul în care inculpatul se afla sub un puternic impact emoţional şi mai important este faptul că prin ele însele, fără să se coroboreze cu alte mijloace de probă, rămân în zona subiectivităţii şi nu constituie elemente obiective care să susţină acuzarea.

Transcrierea unor convorbiri telefonice existente la dosarul cauzei între inculpaţi nu cuprinde afirmaţii clare din care să reiasă în mod cert, fără dubii, că între aceştia a existat o înţelegere frauduloasă cu scopul ca inculpatul D.D. să achiziţioneze imobilul în discuţie, în interes propriu.

În acest context, denunţul efectuat de martorul M.E. rămâne un fapt izolat fără a putea fi considerat un element probant în susţinerea acuzării. Totodată, Curtea a constatat că declaraţiile martorului S.F. de la urmărirea penală şi din faţa instanţei cuprind şi elemente contradictorii. Cu toate acestea în urma reaudierii de către instanţă, martorul şi-a menţinut declaraţiile date în faţa Curţii şi, prin urmare, nu există niciun indiciu pentru a înlătura aceste declaraţii ca fiind nesincere. Neconcordanţele dintre declaraţii pot fi explicate şi sub aspectul condiţiilor dificile în care martorul a fost audiat la Parchet, starea psihică în care acesta se afla şi a modalităţii în care el a receptat întrebările care i-au fost puse.

Curtea a constatat că în cauză nu există probe care să demonstreze intenţia directă a inculpatului D.D. de a folosi calitatea pe care o avea la data respectivă şi a achiziţiona printr-o procedură frauduloasă imobilul reprezentând sediul vechi al C. Bank Rm. Vâlcea în nume propriu.

În ceea ce priveşte infracţiunea de conflict de interese reţinută în sarcina aceluiaşi inculpat, Curtea a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, atâta timp cât nu există probele care să demonstreze intenţia inculpatului de a achiziţiona în nume propriu imobilul în discuţie.

Un alt aspect este şi acela că dispoziţiile art. 253¹ C. pen. anterior se referă la fapta săvârşită de un funcţionar public. Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile acestui text de lege, deoarece D.D. nu avea la data respectivă calitatea de funcţionar public. În luna noiembrie 2007, C. Bank SA era o societate comercială privată, neavând relevanţă faptul că o parte din acţiuni erau deţinute de către stat.

În baza dispoziţiilor art. 145 şi 147 C. pen. anterior rezultă că noţiunea de funcţionar public se referă la orice persoană care realizează indiferent de modalitate o însărcinare de orice natură în serviciul unei unităţi enumerate de art. 145, respectiv autorităţi publice, instituţii publice, instituţii sau alte persoane juridice de interes public.

Curtea a reţinut că C. Bank SA la data respectivă nu se încadra, conform normelor de organizare şi funcţionare, în sfera autorităţilor publice sau instituţiilor publice, fiind o persoană juridică de drept privat, care nu atrage pentru membrii sau angajaţii acestei persoane juridice incidenţa dispoziţiilor art. 145 C. pen. anterior. La dosar nu există documente din care să rezulte că această persoană juridică de drept privat a fost declarată prin hotărâre de guvern ca fiind de interes public.

În consecinţă, sub acest aspect, Curtea a constatat că inculpatul nu avea calitatea cerută de lege pentru a fi subiect al infracţiunii prevăzută de art. 253¹ C. pen.

În ceea ce priveşte complicitatea la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 în sarcina inculpaţilor C.O.E. şi C.M., Curtea nu a reţinut-o, atâta timp cât în sarcina inculpatului D.D. nu au putut fi constatate elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 78/2000. De altfel, doctrina şi jurisprudenţa în materie impun această condiţie pentru reţinerea complicităţii, respectiv să se fi săvârşit în mod nemijlocit de către o persoană ca autor o faptă prevăzută de legea penală.

Pe de altă parte, niciuna dintre probele administrate în cauză nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, în sensul de a demonstra neechivoc că inculpaţii mai sus menţionaţi au sprijinit într-o modalitate sau alta săvârşirea infracţiunii reţinută în sarcina autorului, respectiv inculpatul D.D. şi, totodată, niciuna dintre probele administrate nu demonstrează clar şi neechivoc că o astfel de acţiune, dacă ar fi existat, s-ar fi realizat sub forma intenţiei cerută de lege.

În ceea ce priveşte legea penală aplicabilă, Curtea a constatat că există o situaţie tranzitorie, dat fiind existenţa de la data la care rechizitoriul menţionează că s-ar fi săvârşit faptele până la data prezentei hotărâri a două acte normative aplicabile în materie. În raport cu aplicarea principiului legii penale mai favorabile, reglementat de dispoziţiile art. 5 C. pen., şi văzând Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, instanţa a constatat că reglementările cuprinse în art. 253¹ C. pen. anterior sunt mai favorabile inculpatului D.D. şi, prin urmare, s-a reţinut această încadrare juridică.

Pentru inculpaţii C.O.E. şi C.M. s-au reţinut dispoziţiile art. 48 C. pen. raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu menţiunea că nu se impune schimbarea de încadrare juridică, deoarece nu există diferenţe esenţiale privind definiţia complicităţii în noua reglementare faţă de dispoziţiile C. pen. anterior.

În concluzie, având în vedere argumentele mai sus expuse, în baza dispoziţiilor art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., inculpatul D.D. a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 reţinându-se că fapta imputată acestuia prin actul de sesizare nu există.

În conformitate cu aceleaşi dispoziţii normative, inculpatul mai sus menţionat a fost achitat şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 253¹ C. pen. anterior, reţinându-se că fapta nu există.

Pentru considerentele mai sus expuse, în baza dispoziţiilor art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., inculpaţii C.O.E. şi C. (fostă M.) M. au fost achitaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

În conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului instituit asupra sediului vechi al C. Bank - Sucursala Rm.Vâlcea de către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti.

În apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti se susţin următoarele argumente:

Ministerul Public arată că în mod greşit instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului D.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, soluţia temeinică fiind aceea de condamnare.

Prin sentinţa penală apelată, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului D.D. sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

În motivarea soluţiei de achitare pe considerentul că fapta nu există, Curtea de Apel Piteşti a reţinut următoarele argumente, prezentate în ordinea evidenţiată în expozitivul sentinţei, după cum urmează:

-„Nu se constată existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii aşa cum sunt inserate în textul incriminator";

-„Procedura prealabilă licitaţiei s-a realizat în conformitate cu normele în vigoare la data respectivă. Publicitatea licitaţiei a fost organizată în mod corespunzător. Eroarea intervenită în legătură cu data licitaţiei apărută în anunţul publicitar nu a viciat buna desfăşurare a licitaţiei";

-„Procedura propriu-zisă s-a desfăşurat în conformitate cu normele în vigoare";

-„Niciuna din probele administrate în cauză nu demonstrează faptul că inculpatul D.D. a beneficiat în vreun fel de imobilul în cauză după efectuarea procedurilor de licitaţie";

-„Plata preţului stabilit pentru acest imobil s-a făcut exclusiv prin virament bancar din contul curent şi nu există depuneri în numerar. Nu sunt înregistrări financiare din care să rezulte depuneri în numerar, direct sau mascat, în conturile SC E.V. SRL, de la inculpatul D.D.";

-„Nu au fost semnalate încălcări ale normelor legale în vigoare la data respectivă privind obţinerea creditului de nevoi personale de către inculpatul D.D. ";

-„Nu există nicio probă din care să rezulte în mod clar, cert şi convingător, că acest credit pentru nevoi personale ar fi fost obţinut de inculpatul D.D. cu scopul de a achita în nume propriu contravaloarea imobilului reprezentând sediul vechi al C. Bank - Sucursala R.V. Susţinerile din rechizitoriu reprezintă simple supoziţii teoretice care nu se bazează pe nici un mijloc de probă şi care nu au valoarea unui raţionament cert, apodictic şi, prin urmare, concluziile actului de sesizare sunt aleatorii, neputând avea valoarea unor afirmaţii incriminatoare";

-„Consemnările din agenda personală a inculpatului au un caracter subiectiv (...) şi au fost efectuate în momentul în care inculpatul se afla sub un puternic impact emoţional (...) iar prin ele însele rămân în zona subiectivităţii şi nu constituie elemente obiective care să susţină acuzarea";

-„Transcrierea unor convorbiri telefonice între inculpaţi nu cuprinde afirmaţii clare din care să reiasă în mod cert, fără dubii, că între aceştia a existat o înţelegere frauduloasă, cu scopul ca inculpatul D.D. să achiziţioneze imobilul în discuţie, în interes propriu";

-„Denunţul efectuat de martorul M.E. rămâne un fapt izolat fără a putea fi considerat un element probant în susţinerea acuzării. Neconcordanţele dintre declaraţiile martorului S.F. de la urmărire penală şi din faţa instanţei pot fi explicate şi sub aspectul condiţiilor dificile în care martorul a fost audiat la Parchet, stării psihice în care acesta se afla şi a modalităţii în care el a receptat întrebările ce i-au fost puse";

-„Nu există probe care să demonstreze intenţia directă a inculpatului D.D. de a folosi calitatea pe care o avea la data respectivă şi de a achiziţiona, printr-o procedură frauduloasă, imobilul reprezentând sediul vechi al C. Bank SA - Sucursala R.V. în nume propriu".

Ministerul Public arată că soluţia şi motivarea sunt contrare argumentelor expuse în susţinerea prezentului motiv de apel. Astfel:

În perioada 17 iunie 2005 - 01 iunie 2009, inculpatul D.D. a deţinut funcţia de director al C. Bank SA - Sucursala R.V. şi preşedinte al Comitetului de Credite din cadrul acestei instituţii bancare.

Prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al Centralei C. Bank SA luată în şedinţa nr. 17 din 20 septembrie 2007, a fost aprobată vânzarea imobilului în care funcţiona sediul vechi al C. Bank SA - Sucursala R.V., prin procedura de vânzare - licitaţie deschisă, fără preselecţie, preţul de începere al licitaţiei fiind de 2.143.182 RON, fără TVA (653.707 euro +TVA).

Prin adresa din 09 noiembrie 2007 a C. Bank SA - Direcţia Patrimoniu s-au comunicat condiţiile de vânzare a spaţiului şi preţul de începere al licitaţiei - 2.519.371 RON, fără TVA (768.452 euro fără TVA).

Prin decizia nr. 62 din 15 noiembrie 2007 emisă de inculpatul D.D., a fost numită Comisia în vederea susţinerii licitaţiei, alcătuită din preşedintele D.D., membrii P.V., S.M. şi B.C. şi secretarul I.E.

La licitaţie au participat trei ofertanţi:

- SC E.V. SRL Râmnicu Vâlcea, reprezentată de inculpatul C.O.E.;

- SC D.C. SRL Râmnicu Vâlcea, reprezentată de martorul S.F. şi

- inculpata C.M., ca persoană fizică.

Prin procesul-verbal de licitaţie din 28 noiembrie 2007, în urma analizei ofertelor s-a constatat că valoarea cea mai mare a ofertei a aparţinut SC E.V. SRL - 769.500 euro, fără TVA - care astfel şi-a adjudecat licitaţia.

După acest moment, în aceeaşi zi, Centrala C. Bank SA a comunicat corectarea preţului de pornire, de la 768.452 euro la 803.884 euro. Astfel, a fost întocmit actul adiţional din 28 noiembrie 2007 la procesul verbal de licitaţie, preţul de vânzare modificându-se la suma de 2.883.546 RON, adică 804.000 euro, modificare însuşită de inculpatul C.O.E. ca reprezentant al SC E.V. SRL Râmnicu Vâlcea.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public din 28 noiemrbie 2007, C. Bank SA - Sucursala Râmnicu Vâlcea, reprezentată de inculpatul D.D., în calitate de director şi S.M. - director de operaţiuni, a vândut cumpărătoarei SC E.V. SRL, reprezentată de inculpatul C.O.E., imobilul reprezentând sediul vechi al C. Bank SA - Sucursala Râmnicu Vâlcea, cu suma de 769.500 euro, adică 2.759.881,75 RON.

Prin actul adiţional la contractul de vânzare - cumpărare, autentificat din 29 noiembrie 2007, preţul a fost modificat, de la 769.500 euro (2.759.881,75 RON) la 804.000 euro (2.883.546 RON).

Prin factura fiscală din 30 noiembrie 2007 emisă de C. Bank SA - Sucursala R.V. s-a consemnat suma de 2.883.546 RON, fără TVA, sumă pe care SC E.V. SRL a achitat-o integral până la data de 18 decembrie 2007.

Ministerul Public arată că atunci când Centrala C. Bank SA a decis să vândă spaţiile excedentare, inculpatul D.D. s-a hotărât să achiziţioneze pentru sine vechiul sediu al Sucursalei Râmnicu Vâlcea, scop în care s-a desemnat în calitate de preşedinte al Comisiei de licitaţie, fiind sprijinit nemijlocit de inculpaţii C.O.E. şi C.M.

a) Succesiunea de operaţiuni bancare efectuate de inculpatul D.D. în perioada de referinţă a organizării şi desfăşurării efective a licitaţiei, asigurându-şi nelegal suma necesară în scopul achiziţionării pentru sine a imobilului în cauză, în mod disimulat, prin intermediul SC E.V. SRL reprezentată de inculpatul C.O.E.

La data de 19 noiembrie 2007, inculpatul D.D. a contractat de la unitatea bancară pe care o conducea un credit pentru nevoi personale în sumă de 1.200.000 RON, în mod abuziv, cu încălcarea normelor legale de creditare şi prin folosirea unor documente falsificate. Pentru aceste fapte, inculpatul D.D. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 75/P/2008 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, ce formează obiectul Dosarului nr. 2900/116/2012 aflat pe rolul Tribunalului Călăraşi, cu următorul termen de judecată la data de 04 septembrie 2014.

Din suma de 1.200.000 RON, 87.625 RON au fost utilizaţi pentru schimb valutar, fiind convertiţi în 25.000 euro, iar diferenţa de 1.112.400 RON a fost transferată, în aceeaşi zi, din contul curent într-un cont de privilegiu deschis tot pe numele inculpatului D.D.

La data de 20 noiembrie 2007, după numai o zi de la contractarea creditului de 1.200.000 RON, W.J.M.B., cumnatul inculpatului D.D. a transferat suma de 397.000 euro cu motivarea „alte tranzacţii valutare", din contul său deschis la R. Bank Austria în contul inculpatului D.D. deschis la C. Bank SA - Sucursala R.V.

La data de 21 noiembrie 2007, inculpatul D.D. a convertit suma de 397.000 euro în 1.389.500 RON pe care a transferat-o în acelaşi cont de privilegiu. În perioada 23 noiembrie 2007 – 03 decembrie 2007, inculpatul a ridicat, în cinci tranşe, suma totală de 2.501.875 RON (1.112.375 RON provenită din creditul acordat la 19 noiembrie 2007 şi 1.389.500 RON provenită din schimbul valutar).

În acelaşi scop, la data de 13 decembrie 2007, inculpatul a facilitat şi a aprobat acordarea, în condiţii nelegale, a unui credit de nevoi personale de 700.000 RON, numitului B.C., inginer în cadrul Sucursalei R.V., credit de care, în realitate, a beneficiat tot inculpatul D.D. Pentru aceste fapte, inculpaţii D.D. şi B.C. au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 75/P/2008 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, ce formează obiectul Dosarului nr. 2900/116/2012 aflat pe rolul Tribunalului Călăraşi, cu următorul termen de judecată la data de 04 septembrie 2014.

Prin urmare, inculpatul D.D. şi-a asigurat în contul de privilegiu, suma totală de 2.501.875 RON, cu câteva zile înainte de desfăşurarea efectivă a licitaţiei – 28 noiembrie 2007, sumă pe care a retras-o începând cu data de 23 noiembrie 2007, dată la care inculpaţii C.O.E. şi C.M. au achitat contravaloarea caietului de sarcini, iar la 27 noiembrie 2007 au depus şi garanţia de participare de câte 125.000 RON fiecare.

Suma totală de 3.201.875 RON, compusă din: 1.112.375 RON - credit de nevoi personale obţinut la 19 noiembrie 2007; 1.389.500 RON - sumă primită de la cumnatul său din Austria la 20 noiembrie 2007 şi 700.000 RON - credit obţinut de B.C. la 13 decembrie 2007, a acoperit în mod suficient preţul final de vânzare a imobilului - 2.883.546 RON, pretins a fi fost achitat de SC E.V. SRL.

Ministerul Public arată că motivarea instanţei conform căreia „nu au fost semnalate încălcări ale normelor legale în vigoare la data respectivă privind obţinerea creditului de nevoi personale de către inculpatul D.D.", nu este conformă cu realitatea şi astfel îmbracă forma unei grave erori de fapt.

Ministerul Public arată că dimpotrivă, au fost semnalate încălcări ale prevederilor legale şi în consecinţă, prin rechizitoriul nr. 75/P/2008 din 18 octombrie 2010 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor D.D. şi C.O.E. şi în stare de libertate a inculpaţilor B.C., P.L., K.F. şi C.A.M. pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie prevăzute de Legea nr. 78/2000. Între altele, s-a reţinut şi împrejurarea că, la data de 16 noiembrie 2007, inculpatul D.D., în calitate de preşedinte al Comitetului de credite din cadrul C. Bank SA - Sucursala R.V., şi-a aprobat şi a contractat un credit de nevoi personale de la aceeaşi sucursală, în cuantum de 1.200.000 RON şi un alt credit de 700.000 RON, pentru inculpatul B.C., care în realitate a fost utilizat tot de inculpatul D.D. Pentru obţinerea celor două credite, inculpatul D.D., fiind ajutat de inculpata C.A.M., a folosit documente falsificate. Cele două credite nu au mai fost returnate.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. 3890/90/2010, fiind strămutat la Tribunalul Călăraşi. Prin sentinţa penală nr. 168 din 22 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. 3890/90/2010, definitivă prin decizia penală nr. 107/A din 04 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi prin decizia penală nr. 3955 din 11 decembrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus condamnarea inculpatei Ce. (fostă C.) A.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare în condiţiile art. 86¹ C. pen. Inculpata a recunoscut săvârşirea infracţiunilor de complicitate la înşelăciune şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, reţinându-se în favoarea sa dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen.

Instanţele au reţinut în fapt că, inculpata C.A.M., funcţionar în cadrul C. Bank SA - Sucursala Râmnicu Vâlcea, cu intenţie, a înlesnit şi l-a ajutat pe inculpatul D.D. să obţină în mod necuvenit, în interes propriu şi cu încălcarea dispoziţiilor legale, cele două credite de nevoi personale, în sumă de 1.200.000 RON şi respectiv 700.000 RON, ultimul fiind obţinut de B.C. dar utilizat de D.D. Creditele au fost obţinute în baza unor documente falsificate, respectiv adeverinţele din 16 noiembrie 2007 emisă de SC M. SRL Râmnicu Vâlcea şi din 12 decembrie 2007 emisă de SC L. SRL Râmnicu Vâlcea, ambele întocmite de P.G.D., la solicitarea inculpaţilor C.A.M. şi D.D., credite care nu au fost nerambursate de inculpat, activitatea infracţională a inculpaţilor conducând la producerea unei grave pagube materiale în dauna părţii civile C. Bank SA. Inculpata i-a solicitat numitului P.G.D. să întocmească cele două adeverinţe de venit cu date nereale.

Prin încheierea de şedinţă din 08 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. 3890/90/2010, cauza a fost disjunsă în privinţa inculpaţilor D.D., C.O.E., B.C., P.L. şi K.F., care nu au recunoscut săvârşirea infracţiunilor sub aspectul cărora s-a dispus trimiterea lor în judecată, formându-se Dosarul nr. 2900/116/2012, cu termen de judecată la data de 04 septembrie 2014, pe rolul Tribunalului Călăraşi.

Ministerul Public arată că, prin urmare, în mod greşit prima instanţă consideră că inculpatul D.D. ar fi obţinut legal creditul de nevoi personale, eludând hotărârea judecătorească definitivă de condamnare a inculpatei Ce. (fostă C.) A.M. care consfinţeşte cu autoritate de lucru judecat tocmai nelegalitatea obţinerii creditului. Motivarea instanţei conform căreia „nu există nicio probă din care să rezulte în mod clar, cert şi convingător că acest credit ar fi fost obţinut de inculpat în scopul achitării, în nume propriu, a imobilului iar susţinerile din rechizitoriu ar fi simple supoziţii teoretice care nu se bazează pe nici un mijloc de probă şi nu au valoarea unui raţionament cert, apodictic, concluziile actului de sesizare fiind aleatorii, neputând avea valoarea unor afirmaţii incriminatoare" nu poate să fie împărtăşită.

Analizând modalitatea de apreciere a probelor, s-a considerat că aceasta excede cadrului procesual, nefiind îngăduit ca principiul liberei aprecieri a probelor să conducă la formarea, în mod arbitrar, a unei convingeri care nu rezultă din aprecierea completă şi justă a probelor ci din denaturarea lor, de natură a se abate de la deontologia profesională şi de la reglementările care asigură aflarea adevărului prin probe.

Ministerul Public arată că probele trebuie apreciate după încrederea pe care o produc în urma examinării lor în raport cu împrejurările cauzei şi nu pe baze apriorice, străine situaţiei dedusă judecăţii. Mijloacele de probă din care rezultă în mod clar, cert şi convingător că acest credit a fost obţinut de inculpatul D.D. tocmai în scopul achitării imobilului, sunt următoarele:

- succesiunea operaţiunilor bancare efectuate în perioada de referinţă a organizării şi desfăşurării licitaţiei, astfel încât inculpatul să-şi asigure în contul de privilegiu suma totală de 2.501.875 RON cu câteva zile înainte de licitaţie - 28 noiembrie 2007, sumă pe care a retras-o începând cu 23 noiembrie 2007, dată la care inculpaţii C.O.E. şi C.M. au achitat contravaloarea caietului de sarcini, iar la 27 noiembrie 2007 au depus garanţia de participare de câte 125.000 RON fiecare. Suma totală de 3.201.875 RON a acoperit preţul final de vânzare a imobilului - 2.883.546 RON;

- consemnările din agenda personală conform cărora sediul fostului C. Bank este achitat în totalitate, inclusiv contractul de vânzare-cumpărare, şi îi aparţine fiului său, C., deşi proprietar este SC E.V. SRL, costurile totale fiind de aproximativ 820.000 euro, de unde rezultă şi datoriile pe care le are inculpatul;

- transcrierea unor convorbiri telefonice purtate între cei doi inculpaţi din care rezultă interesul manifestat de inculpatul D.D. cu privire la imobil şi după vânzarea acestuia la licitaţia din 28 noiembrie 2007;

- denunţul formulat de M.E., declaraţia acestuia precum şi a martorilor audiaţi în prezenta cauză;

- nerespectarea dispoziţiilor legale în momentul vânzării activului;

- declaraţia martorului S.F., administrator al SC D.C. SRL Râmnicu Vâlcea din care reiese împrejurarea că acesta nu a participat la licitaţie;

- adresa din 02 septembrie 2011 emisă de Ministerul Finanţelor Publice conform căreia, la data completării declaraţiei pe proprie răspundere, inculpata C.M. a deţinut în conturile bancare numai suma de 125.000 euro, ce a fost consemnată ca şi garanţie de participare şi inexistenţa documentelor care să ateste faptul că, la 27 noiembrie 2007, aceasta ar fi deţinut diferenţa de 734.147 euro.

Motivarea instanţei conform căreia „Plata preţului stabilit pentru acest imobil (...) s-a făcut exclusiv prin virament bancar din contul curent şi nu există depuneri în numerar (...). Nu sunt înregistrări financiare din care să rezulte depuneri în numerar, direct sau mascat, în conturile SC E.V. SRL, de la inculpatul D.D." îmbracă forma unui raţionament defectuos.

Nu există nici un raţionament logico - juridic care să conducă la concluzia că, în condiţiile unui mecanism infracţional bine structurat, inculpatul D.D. ar fi depus bani în contul SC E.V. SRL, fără să se cunoască în temeiul căror raporturi juridice s-ar fi putut realiza acest transfer bancar.

b) Consemnările din agenda personală a inculpatului D.D.

La data de 01 septembrie 2010, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la locuinţa inculpatului D.D., a fost identificată o agendă în care era consemnată următoarea frază:

„C. (...)

Sediul fostului C. Bank este achitat în totalitate (inclusiv actul de vânzare-cumpărare) şi îţi aparţine. Proprietar este însă E.V. SRL. Costurile totale s-au ridicat la aprox. 820.000 euro (de aici rezultă datoriile pe care le am)".

Consemnarea a fost redactată personal de inculpatul D.D. şi adresată fiului său D.C.A.

Raportul de constatare tehnico - ştiinţifică grafică a concluzionat în sensul că scrisul a fost executat de inculpatul D.D. Acesta a recunoscut că el este autorul însemnărilor din agendă, negând însă că spaţiul i-ar aparţine şi motivând ca „am scris aceste lucruri într-un moment emoţional", fără să dea alte explicaţii referitoare la aşa zisa stare emoţională şi motivele acesteia. Consemnarea făcută în agendă are caracterul unui legat prin care îi transmite fiului său un imobil.

Ministerul Public arată că în legătură cu aceste consemnări din agenda personală a inculpatului D.D., în mod greşit instanţa de fond a apreciat că „au un caracter subiectiv (...) au fost efectuate în momentul în care inculpatul se afla sub un puternic impact emoţional (...) iar prin ele însele rămân în zona subiectivităţii şi nu constituie elemente obiective care să susţină acuzarea".

Ministerul Public susţine şi că motivarea instanţei este în contradicţie cu adevărata semnificaţie a mijlocului de probă administrat în cauză. Instanţa a considerat că declaraţia inculpatului este „regina probelor", iar susţinerea inculpatului, conform căreia ar fi scris acele lucruri într-un moment emoţional, ar corespunde adevărului, deşi niciun mijloc de probă nu demonstrează existenţa stării de emoţie şi lipsa de realitate a consemnărilor din agenda personală. Dimpotrivă, se arată în motivele de apel, adevărul celor consemnate în agendă se coroborează pe deplin cu celelalte mijloace de probă administrate în prezenta cauză (convorbirile şi comunicările telefonice, succesiunea operaţiunilor bancare efectuate de inculpat în perioada licitaţiei, nerespectarea prevederilor legale în momentul vânzării activului, declaraţiile martorilor, denunţul martorului M.E., starea de incompatibilitate a inculpatului, etc). Motivele de apel subliniază că, prin urmare, consemnările din agendă nu au un caracter subiectiv ci sunt elemente obiective care susţin acuzarea, coroborându-se pe deplin cu celelalte mijloace de probă, fără să fie redactate de inculpat într-un aşa - zis „moment emoţionat, care nu a fost dovedit în cauza dedusă judecăţii.

Chiar şi în situaţia în care inculpatul ar fi traversat o stare psihică mai puţin favorabilă, consemnările din agendă reflectă realitatea, acesta comportându-se ulterior dobândirii imobilului ca un adevărat proprietar, cu toate atribuţiile ce decurg din exercitarea dreptului de proprietate.

Ministerul Public subliniază că instanţa de fond nu a indicat nici un element de fapt care să contureze presupusul caracter subiectiv al însemnărilor, neputându-se concluziona în sensul că acestea nu ar exprima realitatea. În motivarea soluţiei nu s-a evidenţiat faptul că împrejurările nu ar corespunde adevărului, între subiectivism şi împotriva realităţii neputându-se pune semnul echivalenţei. Pronunţarea hotărârii în temeiul unor declaraţii vădit nesincere, contrazise de alte probe pertinente şi convingătoare administrate în cauză, constituie o eroare gravă de fapt (Curtea Supremă de Justiţie; decizia penală nr. 859/1996 în P.D.J.C.SJ. 1990-2000, pag. 765).

Aprecierea probelor trebuie realizată întotdeauna motivat în vederea evitării arbitrariului în procesul penal. În speţă, nemotivarea caracterului subiectiv al însemnărilor şi a „momentului emoţional", pe care l-ar fi traversat inculpatul în timpul redactării însemnărilor din agenda personală, subliniază netemeinicia soluţiei de achitare.

c) Transcrierea unor convorbiri telefonice

În convorbirea telefonică purtată între inculpaţi la 13 ianuarie 2009, inculpatul D.D. îi comunică inculpatului C.O.E. că spaţiul va fi închiriat unor persoane din Craiova ce deţin o firmă şi vor să amenajeze un cazinou, solicitându-i acestuia să execute lucrările de amenajare prin firma sa, SC E.V. SRL.

Motivele de apel arată şi că interesul manifestat de inculpatul D.D. cu privire la imobil, chiar şi după vânzarea la licitaţia din 28 noiembrie 2007, este evidenţiat şi de martorul M.E. care a confirmat intenţia inculpatului de a închiria imobilul şi demersurile făcute pentru identificarea unor potenţiale persoane interesate de închirierea spaţiului. În acest sens, martorul i l-a prezentat pe B.E., om de afaceri din Craiova, căruia inculpatul i-a arătat spaţiul, deschizând cu cheia uşa principală de acces în imobil.

În convorbirile telefonice din 28 ianuarie 2009, 29 ianuarie 2009 şi 02 februarie 2009, inculpatul D.D. i-a solicitat martorului C.C.P.E., salariat la C. Bank - Sucursala R.V. să ia cheile de la imobil pentru a-l prezenta unor persoane şi ulterior să efectueze fotografii ale spaţiului, să le listeze şi apoi să i le remită.

Martorul P.G.D. a confirmat interesul inculpatului D.D. să închirieze imobilul în numele său, cerându-i martorului să îi găsească un client pentru a-i închiria spaţiul pe 5 ani, la preţul minim de 20.000 euro/lună şi înmânându-i copii de pe schiţele cadastrale. Martorul a găsit doi clienţi din Bucureşti care au declinat oferta de închiriere.

Instanţa de fond, se arată în motivele de apel, în mod greşit a apreciat că „Transcrierea unor convorbiri telefonice între inculpaţi nu cuprinde afirmaţii clare din care să reiasă în mod cert, fără dubii, că între aceştia a existat o înţelegere frauduloasă, cu scopul ca inculpatul D.D. să achiziţioneze imobilul în discuţie, în interes propriu". În acest context „Denunţul efectuat de martorul M.E. rămâne un fapt izolat fără a putea fi considerat un element probant în susţinerea acuzării".

Transcrierea convorbirilor telefonice relevă fără putinţă de tăgadă, cert şi fără dubiu, văditul interes manifestat de inculpatul D.D. cu privire la imobil chiar şi după vânzarea lui la licitaţie.

În convorbirea telefonică din 13 ianuarie 2009, D.D. îi comunică în mod clar, inculpatului C.O.E., următoarele aspecte ce evidenţiază înţelegerea frauduloasă dintre aceştia: „(...) aproape sigur spaţiul tău va fi închiriat. Băieţii care vin de la Craiova m-au rugat să le fac rost şi de o firmă care să se ocupe şi de amenajare (...) Spune-mi, te bagi? (...) O facem, da? Aşa m-am gândit şi eu! O facem ca între prieteni (...) Joi (...) eu mă întâlnesc cu ei (...) Ei (...) au nişte cazinouri (...) Oricum va fi lucrare de (...) câteva zeci de mii de euro (...) Hai că-ncepe (...) parcă să se mai însenineze puţin şi la mine!".

În condiţiile în care martorul denunţător M.E. confirmă intenţia inculpatului de a închiria imobilul şi chiar i-l prezintă pe B.E. ca şi potenţial chiriaş, aprecierea instanţei conform căreia denunţul ar rămâne un fapt izolat, nu corespunde realităţii.

Motivele de apel arată că instanţa nu face nicio referire la martorii C.C.P.E. şi P.C.D. care, la solicitarea inculpatului, au căutat potenţiali chiriaşi, dar nici la cele două persoane din Bucureşti care şi-au manifestat interesul în acest sens - C.C.G. şi reprezentantul M. Bank Bucureşti.

Prin urmare, denunţul martorului M.E. nu rămâne un fapt izolat, ci dimpotrivă se coroborează pe deplin cu convorbirile telefonice dintre cei doi inculpaţi, cu declaraţia denunţătorului dar şi a martorilor P.G.D., C.C.P.E. şi C.C.G.

În lumina argumentelor prezentate, motivarea instanţei în sensul că "Niciuna din probele administrate în cauză nu demonstrează faptul că inculpatul D.D. a beneficiat în vreun fel de imobilul în cauză după efectuarea procedurilor de licitaţie" nu are nici un suport probator.

Mijloacele de probă a căror coroborare evidenţiază împrejurarea conform căreia inculpatul D.D. a beneficiat de imobil sunt următoarele:

- consemnările din agenda personală;

- denunţul şi declaraţia martorului denunţător M.E.;

- declaraţiile martorilor P.G.D., C.C.P.E. şi C.C.G.;

- transcrierea convorbirilor telefonice.

d) Vânzarea activului s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale

Ministerul Public arată că, în acest sens s-au evidenţiat următoarele eludări ale prevederilor legale:

d¹) vânzarea s-a realizat la data de 28 noiembrie 2007, prin licitaţie publică deschisă, fără preselecţie, încălcându-se prevederile art. 24 alin. (3) din O.U.G. nr. 88/1997 conform căruia „vânzarea activelor se face prin licitaţie deschisă, cu strigare, cu adjudecare, la cel mai mare preţ obţinut pe piaţă";

d²) anunţul publicitar prin care a fost comunicată intenţia C. Bank SA - Sucursala R.V. de a vinde imobilul a fost publicat numai în cotidianul L., fără a se respecta prevederile din capitolul III, secţiunea 2, punctul 1, lit. b) din Normele metodologice nr. 10/2002 conform cărora „anunţul publicitar se va efectua în două cotidiene, dintre care cel puţin unul va fi de circulaţie la nivel naţional, pentru două apariţii, cu 5 zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru depunerea ofertei";

d³) anunţul publicitar din ziarul L. a conţinut date nereale, specificându-se că „Sucursala C. Vâlcea are intenţia de a organiza, în data de 02 noiembrie 2007, licitaţie publică deschisă, fără preselecţie pentru vânzarea spaţiului excedentar situat în Râmnicu Vâlcea, str. C.T., dar licitaţia s-a desfăşurat la data de 28 noiembrie 2007, fără ca această zi să fie făcută publică;

d⁴) preţul de pornire al ofertei de 768.452 euro, care a stat la baza ofertelor depuse de cei trei ofertanţi şi la stabilirea adjudecatarului s-a modificat la 28 noiembrie 2007, după finalizarea licitaţiei şi încheierea contractului de vânzare - cumpărare a imobilului. Noul preţ de pornire, de 803.884 euro a fost comunicat numai inculpatului C.O.E. care a acceptat să cumpere imobilul cu suma de 804.000 euro. Întrucât preţul de pornire al ofertei a fost de 803.884 euro şi nu de 768.452 euro, sumă specificată în caietul de sarcini, rezultă că cele trei oferte depuse pentru participarea la licitaţie nu au corespuns cerinţelor beneficiarului, fiind inferioare preţului de pornire al ofertei. Prin adjudecarea spaţiului în favoarea SC E.V. SRL, cu toate că cele trei oferte au fost inferioare preţului de pornire, au fost eludate prevederile capitolului IV. 5 din Caietul de sarcini conform cărora în cazul în care „toate ofertele depuse nu satisfac cerinţele beneficiarului, comisia de licitaţie anulează procedura de licitaţie.

d⁵) SC E.V. SRL a achitat în tranşe contravaloarea activului cumpărat, ultimele plăţi în sumă de 758.546 RON fiind efectuate la 17 decembrie 2007, la 13 zile lucrătoare de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, încălcându-se astfel prevederile capitolului IV, alin. ultim din Caietul de sarcini conform cărora „licitatorul declarat câştigător este obligat, sub sancţiunea pierderii licitaţiei şi a garanţiei de participare la licitaţie să încheie contractul de vânzare - cumpărare şi să achite preţul în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la încheierea acestuia".

d⁶) martorul S.F., administrator al SC D.F.C. SRL Râmnicu Vâlcea, participant la licitaţie a declarat ca, după ce a cumpărat caietul de sarcini, făcând o ofertă de peste 700.000 euro, a renunţat la achiziţionarea imobilului, nemaifiind interesat să participe la licitaţie, situaţie pe care a adus-o la cunoştinţa inculpatului. La sfârşitul lunii noiembrie 2007, inculpatul D.D. i-a solicitat să se prezinte în biroul său, spunându-i că „s^_a rezolvat problema”, martorul înţelegând că i se va restitui taxa de participare la licitaţie. Inculpatul i-a spus martorului că licitaţia a avut loc, i-a înmânat un proces verbal cerându-i să îl semneze şi să-l ştampileze cu parafa firmei sale, lucru pe care martorul l-a şi făcut fără să citească conţinutul procesului verbal şi fără să participe la licitaţie.

Motivarea instanţei conform căreia „Procedura prealabilă licitaţiei s-a realizat în conformitate cu normele în vigoare la data respectivă. Publicitatea licitaţiei a fost organizată în mod corespunzător (...) Eroarea intervenită în legătură cu data licitaţiei apărută în anunţul publicitar nu a viciat buna desfăşurare a licitaţiei. Procedura propriu-zisă s-a desfăşurat în conformitate cu normele în vigoare", este în totală contradicţie cu prevederile mai sus menţionate şi care au fost nerespectate.

Depoziţiile unor martori conform cărora, din punctul lor de vedere, licitaţia s-ar fi desfăşurat legal, nu pot să fie luate în considerare atâta timp cât sunt contrazise de dispoziţiile legale ce au fost eludate în procedura licitaţiei. Este vorba despre Normele metodologice nr. 10/2003 emise de C. Bank SA, art. 24 alin. (3) din O.U.G. nr. 88/1997 şi capitolul IV din Caietul de sarcini.

Aprecierea instanţei în sensul că eroarea intervenită în legătură cu data licitaţiei din anunţul publicitar nu ar fi viciat desfăşurarea licitaţiei este nelegală deoarece anunţul a fost publicat într-un singur cotidian în loc de două iar anunţul din ziarul L. a conţinut date nereale, în sensul că licitaţia va avea loc la 02 noiembrie 2007 şi nu la data reală de 28 noiembrie 2007, eludându-se astfel Normele metodologice nr. 10/2003 emise de C. Bank SA.

Dimpotrivă, date fiind încălcările prevederilor legale, comisia de licitaţie trebuia să anuleze procedura de licitaţie (capitolul IV.5 din Caietul de sarcini) sau să dispună pierderea licitaţiei şi a garanţiei (capitolul IV, alin. ultim din Caietul de sarcini), lucru care nu s-a realizat în cauza dedusă judecăţii.

O procedură de licitaţie derulată cu eludarea dispoziţiilor legale este considerată de instanţă ca fiind legală. În acest context, motivarea conform căreia „Neconcordanţele dintre declaraţiile martorului S.F. de la urmărire penală şi din faţa instanţei pot fi explicate şi sub aspectul condiţiilor dificile în care martorul a fost audiat la Parchet, stării psihice în care acesta se afla şi a modalităţii în care el a receptat întrebările ce i-au fost puse.", nu poate să fie primită.

Martorul S.F. a fost audiat în faţa organului de urmărire penală, la data de 01 septembrie 2011, cu respectarea art. 78 - 85 C. proc. pen. anterior. Audierea acestuia s-a făcut în prezenţa avocaţilor B.M.C. din cadrul Baroului Vâlcea şi B.C. din cadrul Baroului Bucureşti, în calitate de apărători aleşi ai inculpaţilor C.O.E. şi C.M. Martorul a semnat personal declaraţia după ce a citit-o integral şi a constatat că cele consemnate corespund întrutotul aspectelor declarate. Declaraţia a fost semnată de procuror, ofiţerul de poliţie judiciară şi cei doi apărători aleşi ai inculpaţilor. În cuprinsul declaraţiei martorul nu a învederat organului de urmărire penală că s-ar afla într-o stare psihică specială, că nu a receptat corespunzător întrebările ce i-au fost adresate sau că a fost audiat în condiţii dificile. Nici apărătorii aleşi ai inculpaţilor nu au formulat obiecţiuni cu privire la modul în care s-a realizat audierea martorului.

Ministerul Public arată că, în declaraţia din 14 mai 2013 dată în faţa instanţei, martorul S.F. a precizat că îşi menţine declaraţia din faza de urmărire penală când s-ar fi aflat într-o stare psihică deosebită, fără să precizeze în ce a constat aceasta. În realitate, cele două declaraţii sunt contradictorii, în faţa instanţei martorul precizând că, dimpotrivă a participat la licitaţie, ocazie cu care a şi semnat procesul verbal.

În considerentele sentinţei, instanţa de fond nu arată în ce au constat presupusele „condiţii dificile" în care martorul ar fi fost audiat la organul de urmărire penală, apreciind în mod nejustificat că „nu există nici un indiciu pentru a înlătura aceste declaraţii ca fiind nesincere (...) deşi (...) cuprind elemente contradictorii.

Probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, ele urmând a fi apreciate de instanţă în ansamblul lor. Aceasta înseamnă că instanţa poate să reţină numai o parte a probelor ca fiind expresia realităţii, dar trebuie să motiveze înlăturarea celorlalte. Simpla retractare sau modificare de către inculpaţi sau martori a unor declaraţii nu poate să ducă la înlăturarea, în mod automat şi nemotivat, a declaraţiilor anterioare cât timp acestea se coroborează cu alte probe ale dosarului (în acest sens: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, decizia penală nr. 4835/2004).

Ministerul Public arată că, motivarea instanţei de fond echivalează practic cu o lipsă a motivării deoarece, luând în considerare numai probele administrate în faza cercetării judecătoreşti şi ignorându-le pe cele din faza de urmărire penală, a stabilit o stare de fapt neconformă adevărului.

Concluzia instanţei conform căreia „Nu se constată existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii aşa cum sunt inserate în textul incriminator şi nu există probe care să demonstreze intenţia directă a inculpatul D.D. de a folosi calitatea pe care o avea la data respectivă şi de a achiziţiona, printr-o procedură frauduloasă, imobilul reprezentând sediul vechi al C. Bank SA - Sucursala R.V. în nume propriu" este eronată.

Ministerul Public arată că faptele reţinute în sarcina inculpatului vizează prima modalitate de săvârşire a infracţiunii, respectiv efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, acesta fiind elementul material al laturii obiective a infracţiunii. Sintagma „operaţiuni financiare” se referă la operaţiuni ce implică circulaţia banilor şi a creditelor. Actele de comerţ sunt definite în art. 3, pct. 11 C. com. şi se referă la desfăşurarea oricărei activităţi apreciată ca act de comerţ care presupune o plată, o circulaţie a banilor sau a creditelor.

Pentru ca operaţiunile financiare, ca acte de comerţ, să poată constitui elementul material al infracţiunii, legea impune ca ele să fie incompatibile cu funcţia, atribuţiile sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, incompatibilitatea trebuind să rezulte din lege. Infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 poate fi săvârşită numai cu intenţie directă, calificată, întrucât fapta se comite „în scopul dobândirii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite". Noţiunea incriminării unor fapte asimilate celor de corupţie o constituie împiedicarea persoanelor indicate în art. 1 din Legea nr. 78/2000 să-şi traficheze funcţia. Imobilul obţinut are caracterul de „folos necuvenit", provenind din activităţi comerciale desfăşurate sub girul inculpatului aflat în stare de incompatibilitate.

Ministerul Public arată că, argumentele expuse anterior conduc la constatarea întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 (în acest sens: „Infracţiuni de corupţie - Practică judiciară", de Ana Măria Trancă, Editura Hamangiu 2011, pag.73 - 94; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, decizia penală nr. 144 din 06 iunie 2011).

Ministerul Public arată că, raportat la probele administrate în acuză, este de netăgăduit faptul că inculpatul D.D. a premeditat modul de acţiune în vederea achiziţionării în interes propriu a imobilului - sediul vechi al C. Bank - Sucursala R.V., sens în care a participat la licitaţia din 28 noiembrie 2007, fără a avea acest drept, fiind în starea de incompatibilitate prevăzută de lege, în calitate de preşedinte al Comisiei de licitaţie, luând decizii în contextul organizării şi desfăşurării acesteia şi acţionând cu intenţia directă de a realiza un folos material injust pentru sine, constând în dobândirea necuvenită a imobilului din patrimoniul C. Bank - Sucursala Râmnicu Vâlcea în mod disimulat, prin interpusa SC E.V. SRL cu încălcarea prevederilor privind conflictul de interese şi beneficiind de sprijinul nemijlocit al inculpaţilor C.O.E. şi C.M. în baza unei înţelegeri oneroase cu aceştia.

Date fiind argumentele mai sus expuse, reieşite din materialul probator administrat în cauză s-a apreciat că în mod neîntemeiat instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului D.D. sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, soluţia legală şi temeinică fiind aceea de condamnare.

2. În mod greşit prima instanţa a dispus achitarea inculpatului D.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 253 C. pen., soluţia temeinică fiind aceea de condamnare.

-„Nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese atâta timp cât nu există probe care să demonstreze intenţia inculpatului de a achiziţiona în nume propriu imobilul în discuţie";

-„ Un alt aspect este şi acela că D.D. nu avea la data respectivă calitatea de funcţionar public. În luna noiembrie 2007, C. Bank SA era o societate comercială privată, neavând relevanţă faptul că o parte din acţiuni erau deţinute de stat";

-„C. Bank SA, la data respectivă, nu se încadra (...) în sfera autorităţilor publice sau instituţiilor publice, fiind o persoană juridică de drept privat, care nu atrage pentru membrii sau angajaţii acestei persoane juridice incidenţa dispoziţiilor art. 145 C. pen. anterior. La dosar nu există documente din care să rezulte că această persoană juridică de drept privat a fost declarată, prin hotărâre de guvern, ca fiind de interes public";

-„în consecinţă, inculpatul nu avea calitatea cerută de lese pentru a fi subiect al infracţiunii prevăzută de art. 253¹ C. pen.

Ministerul Public arată că, soluţia şi motivarea nu pot să fie primite în lumina argumentelor expuse în susţinerea prezentului motiv de apel. Astfel:

a) Existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de conflict de interese

Conform pct. 10, secţiunea II, capitolul IV din Normele Metodologice nr. 10/2003 ale C. Bank SA, în vigoare la acel moment „închirierea/vânzarea prin licitaţie deschisă cu strigare a bunurilor proprietatea Băncii devenite excedentare (...) la procedurile de valorificare iniţiate de Bancă nu pot participa, în calitate de licitatori, direct sau indirect, membrii comisiei de licitaţie, soţii acestora precum şi rudele (inclusiv afinii) până la gradul al III-lea inclusiv".

Prin urmare, în calitate de membru desemnat în cadrul Comisiei de licitaţie, inculpatul D.D. era incompatibil să participe în calitate de licitator la procedurile de valorificare a spaţiilor proprietatea băncii, devenite excedentare.

Pentru a depăşi interdicţia legală, inculpatul D.D. a beneficiat de sprijinul nemijlocit al inculpaţilor C.O.E. şi C.M. Inculpata C.M. nu a dispus niciodată de suma oferită la licitaţie - 769.000 euro, cu doar 500 euro mai mică decât oferta SC E.V. SRL, administrată de soţul ei, C.O.E.

Conform art. 79 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 „Funcţionarul public este în conflict de interese dacă:

- este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice sau juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial;

- interesele patrimoniale ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice".

Un oficial public este în conflict de interese, atunci când, în virtutea funcţiei pe care o ocupă, la o decizie sau participă la luarea unei decizii la care are şi un interes personal.

În concluzie, inculpatul D.D., în calitate de director al C. Bank - Sucursala Râmnicu Vâlcea, aflându-se într-o vădită stare de incompatibilitate prevăzută de Normele Metodologice nr. 10/2003 - capitolul IV, secţiunea 2, punctul 10-a participat la licitaţia din 28 noiembrie 2007, luând decizii în acest sens şi acţionând cu intenţia directă de a realiza un folos material injust pentru sine, constând în obţinerea necuvenită a imobilului -sediul vechi al unităţii bancare.

Activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul D.D. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253¹ C. pen. anterior, atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective (intenţia directă) întrucât, aşa cum reiese din situaţia de fapt prezentată în primul motiv de apel, probele administrate în cauză demonstrează intenţia vădită a inculpatului de a achiziţiona imobilul în nume propriu.

b) Inculpatul D.D. avea calitatea de funcţionar public, fiind subiect activ al infracţiunii de conflict de interese întrucât C. Bank SA este o persoană juridică cu capital integral de stat C. Bank SA este o persoană juridică de interes public, la care Statul Român este unic acţionar prin Ministerul Finanţelor Publice.

La data săvârşirii infracţiunii, inculpatul D.D. era director al C. Bank SA - Sucursala Râmnicu Vâlcea, având calitatea de funcţionar public în accepţiunea art. 147 alin. (1) C. pen. anterior.

Dispoziţiile legale ce consfinţesc calitatea de funcţionar public a inculpatului D.D. precum şi calitatea de persoană juridică de interes public a C. Bank SA la care Statul Român este unic acţionar, sunt următoarele:

- art. 2 şi art. 7 din Ordinul nr. 979/2005 al Ministerului Finanţelor Publice, conform cărora C. Bank SA este persoană juridică română, organizată ca o societate pe acţiuni iar acţiunile care formează capitalul social al Băncii aparţin în totalitate Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice;

- art. 24 din O.U.G. nr. 88/1997, potrivit căruia societăţile comerciale la care statul este acţionar majoritar pot vinde active aflate în proprietatea lor cu aprobarea adunării generale a acţionarilor sau a consiliului de administraţie (...) Vânzarea activelor se face prin licitaţie deschisă cu strigare, cu adjudecare la cel mai mare preţ obţinut pe piaţă;

- O.U.G. nr. 42/2005 privind instituirea unor măsuri de reorganizare a C. SA în vederea privatizării: până la data transferului de proprietate asupra acţiunilor deţinute la C. SA, acestea aparţin în totalitate Statului Român care îşi exercită drepturile şi îşi asumă toate obligaţiile prin Ministerul Finanţelor Publice - art. 2 alin. (1); Ministerul Finanţelor Publice va exercita toate drepturile şi îşi va asuma toate obligaţiile ce decurg din calitatea de acţionar în numele statului la C. SA - art. 3 alin. (3); Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant al statului, ca acţionar unic, va aproba noul Statut al C. SA - art. 5 alin. (1);

- H.G. nr. 1602/2002 pentru aprobarea C. Bank SA: Statul, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, este unic acţionar al C. SA - art. 9 alin. (1); C. SA recunoaşte un singur proprietar al acestor acţiuni - Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice (art. 6); calitatea de acţionar unic dă dreptul Statului, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, de a beneficia de toate drepturile şi de a executa toate obligaţiile stipulate de legislaţia în vigoare - art. 7 alin. (1); capitalul social al C. SA este împărţit în acţiuni cu valoare nominală; acestea aparţin în totalitate Statului Român - art. 5 alin. (1).

Prin urmare, inculpatul D.D. este subiect activ al infracţiunii de conflict de interese deoarece a îndeplinit funcţia de director al C. Bank SA - Sucursala Râmnicu Vâlcea fiind astfel funcţionar public în cadrul unei persoane juridice cu capital integral de stat.

S-a apreciat că instanţa a pus semnul echivalenţei între noţiunea de funcţionar public din dreptul penal şi cea de funcţionar din dreptul administrativ. Potrivit Deciziei nr. 2/2014 a Curţii Constituţionale: „Semnificaţia noţiunii de funcţionar public în dreptul public nu este echivalentă cu cea de funcţionar din dreptul administrativ. Potrivit legii penale, noţiunea de funcţionar public are un înţeles mai larg decât acela din dreptul administrativ datorită caracterului relaţiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase cât şi împrejurării că exigenţele de apărare a avutului şi de promovare a intereselor colectivităţilor impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele de drept penal".

Date fiind argumentele mai sus expuse reieşite din materialul probator administrat în cauză se apreciază că în mod neîntemeiat instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului D.D. sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 253¹ alin. (1) C. pen., soluţia legală şi temeinică fiind aceea de condamnare.

3. În mod greşit instanţa de fond a dispus achitarea inculpaţilor C.O.E. şi C.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, soluţia temeinică fiind aceea de condamnare a fiecăruia din cei doi inculpaţi.

Prin sentinţa penală apelată, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea fiecăruia din inculpaţii C.O.E. şi C.M. sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

-„În ceea ce priveşte complicitatea la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 în sarcina inculpaţilor C.O.E. şi C.M., Curtea nu o reţine, atâta timp cât în sarcina inculpatul D.D. nu pot fi constatate elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000";

-„Niciuna din probele administrate în cauză nu demonstrează neechivoc că inculpaţii C.O.E. şi C.M. au sprijinit într-o modalitate sau alta, săvârşirea infracţiunii reţinută în sarcina autorului, respectiv inculpatul D.D. şi că o astfel de acţiune, dacă ar fi existat, s-ar fi realizat sub forma intenţiei cerută de lege".

Soluţia şi motivarea nu pot să fie primite în lumina argumentelor expuse în susţinerea motivului de apel. Astfel:

Inculpata C.M., la data săvârşirii infracţiunii, convieţuia cu inculpatul C.O.E. care deţinea calitatea de administrator al SC E.V. SRL Râmnicu Vâlcea.

La 20 iulie 2011, inculpatul C.O.E. şi-a schimbat domiciliul la adresa unde locuia inculpata C.M. iar aceştia s-au căsătorit la 12 noiembrie 2011, dată de la care inculpata şi-a schimbat numele de familie din M. în C.

Oferta depusă de persoana fizică C.M., la data de 27 noiembrie 2007 în vederea participării la licitaţia organizată la 28 noiembrie 2007 a fost de 769.000 euro. Inculpata a declarat, pe propria răspundere, că este deţinătoarea sumei de 769.000 euro, fără ca declaraţia să cuprindă data completării.

Din adresa din 02 septembrie 2011 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Informaţii Fiscale, reiese că, la data completării declaraţiei pe proprie răspundere, inculpata C.M. a deţinut în conturile bancare numai suma de 125.000 RON (34.853 euro) ce a fost consemnată, ca şi garanţie pentru participarea la licitaţia din 28 noiembrie 2007.

Nu există nici un document care să ateste faptul că, la 27 noiembrie 2007, data depunerii ofertei, inculpata C.M. a deţinut diferenţa de 734.147 euro, până la convergenţa sumei de 769.000 euro, sumă ce a constituit condiţia obligatorie pentru participarea la licitaţie.

Având în vedere argumentele prezentate în primul motiv de apel, s-a apreciat că, în sarcina inculpaţilor C.O.E. şi C.M. pot fi reţinute elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Mijloacele de probă ce fundamentează ajutorul pe care cei doi inculpaţi i l-au dat inculpatului D.D., ajutor care, sub aspectul laturii subiective, îmbracă forma intenţiei directe, sunt următoarele:

- participarea celor doi inculpaţi la aceeaşi licitaţie, C.O.E. în calitate de administrator al SC E.V. SRL şi C.M. în calitate de persoană fizică;

- declaraţia pe propria răspunderea dată de inculpata C.M. conform căreia deţine, ca persoană fizică, suma de 769.000 euro deşi, din adresa Ministerului Finanţelor Publice, reiese că, la data completării declaraţiei a deţinut doar suma de 125.000 RON care a fost depusă ca şi garanţie de participare la licitaţie;

- inexistenţa documentelor din care să rezulte că, la 27 noiembrie 2007 inculpata C.M. ar fi deţinut diferenţa de 734.147 euro, obligatorie pentru participarea la licitaţie;

- împrejurarea conform căreia oferta persoanei fizice C.M. a fost de 769.000 euro, cu doar 500 euro mai mică decât oferta inculpatului C.O.E., în calitate de administrator al SC E.V. SRL;

- înţelegerea oneroasă a celor doi soţi cu inculpatul D.D. reiese şi din participarea lor la o licitaţie trucată, atâta timp cât martorul S.F., în calitate de ofertant, nu a participat la licitaţie, nefiind nici măcar înştiinţat în legătură cu data licitaţiei;

- declaraţia martorului S.F. potrivit căreia inculpatul D.D. l-a anunţat că la licitaţie va participa şi o femeie iar licitaţia se va organiza la sfârşitul lunii octombrie 2007, data comunicată nefiind conformă cu realitatea;

- consemnările din agenda personală a inculpatului D.D. în sensul că a achitat în totalitate contravaloarea sediului fostului C. care îi aparţine fiului său, deşi proprietar este SC E.V. SRL;

- convorbirile telefonice dintre cei doi inculpaţi referitoare la amenajarea spaţiului de către inculpatul C.O.E. contra unei sume de zeci de mii de euro, lucrare care trebuie făcută „ca între prieteni";

- denunţul şi declaraţia martorului denunţător M.E. ce confirmă intenţia inculpatului de a închiria imobilul în numele său;

- legăturile personale apropiate şi de interese dintre inculpaţii C.O.E. şi C.M. care au fost stabilite şi cu ocazia efectuării urmăririi penale în Dosarele nr. 75/P/2008 şi nr. 128/P/2010 ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor;

- legăturile personale apropiate şi de interese dintre inculpaţii C.O.E. şi D.D. aşa cum au fost stabilite cu ocazia efectuării urmăririi penale în Dosarul nr. 75/P/2008 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie -Serviciul Teritorial Piteşti.

Date fiind argumentele mai sus expuse, reieşite din materialul probator administrat în cauză s-a apreciat că în mod neîntemeiat instanţa de fond a dispus achitarea fiecăruia din inculpaţii C.O.E. şi C.M. sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, soluţia legală şi temeinică fiind aceea de condamnare a fiecăruia din cei doi inculpaţi.

4. Motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii judecătoreşti, contradicţia dintre temeiul achitării - art. 16 lit. a) C. proc. pen. - şi motivarea soluţiilor de achitare pe temeiul lipsei elementelor constitutive ale infracţiunii - art. 16 lit. b) C. proc. pen. - conferind nelegalitate sentinţei penale apelate.

Prin sentinţa penală apelată, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului D.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi art. 253¹ C. pen. precum şi achitarea inculpaţilor C.O.E. şi C.M. sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Temeiul juridic al achitării reţinut în dispozitivul sentinţei penale îl constituie art. 16 lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există.

Cu toate acestea, în expozitivul sentinţei instanţa îşi motivează soluţiile de achitare pe următoarele argumente:

- lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000;

- inexistenţa probelor care să demonstreze intenţia directă a inculpatului D.D. de a-şi folosi calitatea pe care o avea la data respectivă şi de a achiziţiona imobilul printr-o procedură frauduloasă;

- lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de „conflict de interese" întrucât nu există probe care să demonstreze intenţia inculpatului de a achiziţiona imobilul în discuţie;

- omisiunea reţinerii complicităţii la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 în sarcina inculpaţilor C.O.E. şi C.M. atâta timp cât în sarcina inculpatului D.D. nu pot fi constatate elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Temeiul juridic al achitării reţinut în expozitivul sentinţei îl constituie art. 16 lit. b) C. proc. pen. (fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege) impediment ce se reţine şi atunci când faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii (latura obiectivă sau latura subiectivă). Se susţine în motivele de apel că este ştiut că singurul temei al răspunderii penale este săvârşirea unei infracţiuni. Existenţa infracţiunii implică în mod necesar existenţa unei fapte care prezintă anumite trăsături caracteristice. Inexistenţa faptei presupune în mod logic şi inexistenţa infracţiunii şi în consecinţă apare imposibilitatea fundamentării obiective a tragerii la răspunderea penală.

Prin reglementarea acestei cauze de stingere a acţiunii penale - art. 16 lit. a) C. proc. pen. - legiuitorul a avut în vedere situaţia în care fapta nu există în materialitatea sa, adică nu a existat o faptă care să fi produs modificări fizice în lumea înconjurătoare.

În speţă, organizarea, participarea şi finalizarea licitaţiei din 28 noiembrie 2007, cu tot ansamblul de elemente adiţionale, denotă existenţa unor fapte care au produs consecinţele consfinţite în contractul de vânzare - cumpărare autentificat de notarul public din 28 noiembrie 2007 prin care C. Bank SA - Sucursala Râmnicu Vâlcea, reprezentată de inculpatul D.D., în calitate de director, a vândut SC E.V. SRL, reprezentantul C.O.E., imobilul reprezentând sediul vechi al C. Bank SA - Sucursala R.V., cu suma de 804.000 euro. Prin urmare, contradicţia dintre considerentele şi dispozitivul hotărârii judecătoreşti referitoare la temeiul juridic al achitării, conferă nelegalitate sentinţei penale apelate.

Analizând probele administrate în cauză s-a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracţiuni, au fost săvârşite de inculpaţi cu vinovăţia cerută de lege şi aceştia răspund penal.

Statul de drept nu acceptă pronunţarea unei hotărâri discreţionare, care să nu fie întemeiată pe o motivare raţională, de natură să convingă asupra legalităţii şi justeţei soluţiei adoptate. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 403 (conţinutul expunerii) şi art. 424 (conţinutul deciziei instanţei de apel) C. proc. pen. care prevăd, atât pentru sentinţă cât şi pentru decizia instanţei de apel, necesitatea arătării temeiurilor de fapt şi de drept ale soluţiei ce s-a pronunţat în cauză. Lipsa unei motivări raţionale face ca hotărârea să nu fie convingătoare, să lase o suspiciune asupra conformităţii sale cu legea şi adevărul. În acest fel, instanţa de apel este împiedicată să verifice legalitatea şi temeinicia soluţiei (Tratat de Drept procesual penal de Grigore Theodoru, Editura Hamangiu 2008, pag. 827).

Considerentele sentinţei, se susţine în motivele de apel, s-au transformat într-un atac virulent, nepermis şi nelegal la adresa rechizitoriului care, în accepţiunea instanţei ar conţine simple supoziţii teoretice, elemente aleatorii, incerte, neclare, fără să se bazeze pe nici un mijloc de probă, insinuând într-un mod nepermis că martorul S.F. ar fi fost audiat la Parchet în „condiţii dificile".

Conform art. 103 alin. (1) C. proc. pen. „Probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză", consacrându-se astfel principiul liberei aprecieri a probelor, descătuşat de orice rămăşiţă a probelor formale. În speţă, aprecierea greşită, incompletă şi injustă a probelor, prin denaturarea lor, a condus la producerea unei grave erori de fapt şi implicit la pronunţarea unei hotărâri discreţionare.

Operaţiunea de apreciere a probelor nu a condus la stabilirea faptelor în conformitate cu realitatea obiectivă datorită elementelor subiective concretizate printr-un raţionament defectuos. De aceea, se solicită ca instanţa de apel să constate existenţa unei erori grave de fapt determinată de denaturarea probelor în momentul aprecierii lor şi, în acord cu dispoziţiile art. 420 alin. (9) C. proc. pen. să dea o nouă apreciere probelor înlăturând erorile de cunoaştere ce s-au produs odată cu soluţionarea fondului cauzei.

Faţă de cele mai sus expuse, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2) lit. a) C. proc. pen., s-a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie admiterea apelului declarat de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti împotriva sentinţei penale nr. 101/F din 28 mai 2014, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 1031/46/2012, desfiinţarea acesteia şi pe fond pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice, de condamnare a fiecăruia din inculpaţii D.D., C.O.E. şi C.M. sub aspectul comiterii infracţiunilor reţinute în rechizitoriu.

Ministerul Public arată că anexează motivelor de apel următoarele înscrisuri:

- extrasul de pe site-ul „portalul instanţelor de judecată” referitor la sentinţa penală nr. 168 din 22 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. 3890/90/2010, prin care s-a dispus condamnarea inculpatei Ce. (fostă C.) A.M.;

- extrasul de pe site-ul „portalul instanţelor de judecată” referitor la decizia penală nr. 107/A din 04 aprilie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 3890/90/2010 privind-o pe inculpata Ce. (fostă C.) A.M.;

- extrasul de pe site-ul „portalul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie” referitor la decizia penală nr. 3955 din 11 decembrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 3890/90/2010, privind-o pe inculpata Ce. (fostă C.) A.M.;

- extrasul de pe site-ul „portalul instanţelor de judecată” referitor la dosarul penal nr. 2900/116/2012, disjuns din dosarul penal nr. 3890/90/2010, aflat pe rolul Tribunalului Călăraşi, privindu-i pe inculpaţii D.D., C.O.E., B.C., P.L. şi K.F., cu termen de judecată la data de 04 septembrie 2014;

- sentinţa penală nr. 168 din 22 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. 3890/90/2010 prin care s-a dispus condamnarea inculpatei Ce. (fostă C.) A.M.;

- capitolul III din Rechizitoriul nr. 75/P/2008 emis de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, referitor la încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpaţii D.D., C.O.E., B.C., P.L., K.F. şi Ce. (fostă C.) A.M.

În apărare, atât concluziile scrise cât şi cele din şedinţa la care au avut loc dezbaterile, au arătat că din administrarea probatoriului, reiese caracterul contradictoriu al declaraţiei martorului S. Nici declaraţiile martorilor nici probele tehnice (raport de constatare tehnico-ştiinţifică sau expertize judiciare) a susţinut apărarea, nu conduc la concluzia că D.D. ar fi fost cel care a achiziţionat spaţiul comercial pentru care s-au efectuat cercetări în cauză.

Apărarea arată că probatoriul administrat de către organul de urmărire penală a tins spre dovedirea unor aspecte legate de încălcarea unor norme bancare în momentul organizării licitaţiei, şi s-a bazat pe declaraţiile martorului S.F. Cele probate nu sunt însă, conform apărării, de natură a duce la concluzia existentei infracţiunii de conflict de interese, respectiv nu s-a dovedit că inculpatul ar fi achiziţionat, prin interpuşi spaţiul comercial respectiv. Declaraţiile martorului S. sunt contrazise chiar de actele depuse la dosar, acesta depunând garanţia de participare la licitaţie cu doar două zile înainte de desfăşurarea acesteia. Aspectele spre care a tins probatoriul Parchetului chiar şi în faţa instanţei de apel duc doar la ideea încălcării normelor bancare fără a proba alte aspecte care să ducă la probarea infracţiunilor pentru care a fost D.D. trimis în judecată.

De asemenea, apărarea invocă normele de organizare ale C. Bank, norme care ar fi presupus interdicţia pentru angajaţi de a participa la astfel de vânzări ale activelor băncii. O astfel de încălcare ar putea avea doar sancţiuni administrative, nicidecum de ordin penal. Diferenţa între sancţiunea administrativă şi cea penală este dată de existenţa unui beneficiu injust, deci de existenţa folosului material concret, respectiv un preţ diminuat sau orice alt beneficiu.

Apărarea arată că aspectele legate de existenţa infracţiunii de conflict de interese, dar şi de cea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 78/2000 ţin, pe lângă existenţa calităţii de funcţionar public (pentru conflictul de interese) de existenţa beneficiului material injust, deci de producerea unui prejudiciu către C. Bank, prejudiciu inexistent în cauză.

Analizând infracţiunea de conflict de interese, prevăzută de art. 253¹C. pen. 1969, în cadrul conţinutului constitutiv al acesteia apărarea observă elementul material, care constă fie în îndeplinirea unui act, fie în participarea la luarea unei decizii. În timp ce îndeplinirea unui act este o acţiune exclusiv personală a funcţionarului public, fapt neîntâlnit în cauza de faţă, participarea la luarea unei decizii, care este de regulă un act colectiv, este incriminată doar în măsura în care prin aceasta se urmăreşte obţinerea unui folos material.

Apărarea arată că, în contra argumentelor susţinute în apel de către Ministerul Public, bazate pe criterii generale, fără a avea la baza practica judiciară sau legislaţie cu referire directă la obiectul susţinerilor, inculpatul D.D. nu a avut calitatea de funcţionar public. La data la care se invocă săvârşirea infracţiunilor, noiembrie 2007, conform dispoziţiilor art. 145, 147 C. pen., în vigoare la acel moment, o instituţie bancară, indiferent de capital, nu este instituţie publică, iar angajaţii acesteia nu sunt funcţionari publici. Nu există nicio menţiune specială cu privire la C. Bank relativ la caracterul de instituţie publică, mai exact persoana juridică de interes public, textul de lege aplicabil societăţilor comerciale. În luna noiembrie 2007 (momentul vânzării activului), C. SA era o persoană juridică română, subiect de drept privat, fiind organizată şi funcţionând ca bancă, potrivit Legii nr. 31/1990, privind societăţile comerciale şi O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului (neavând nici o relevanţă faptul că acţiunile erau deţinute de către stat) lipsind actul juridic (hotărârea de guvern sau alt act legislativ) care să declare C. SA ca fiind de interes public. Având în vedere că infracţiunile care au făcut obiectul trimiterii în judecată necesită calitatea specială a autorului, această condiţie nefiind îndeplinită în prezenta cauză se impune cu atât mai mult menţinerea hotărârii de fond. În concluzie apărarea susţine că în mod corect, instanţa de fond a reţinut că la data respectivă C. SA nu se încadra conform normelor de organizare şi funcţionare, în sfera autorităţilor publice sau instituţiilor publice, fiind o persoană de drept privat, care nu atrage pentru angajaţii săi incidenţa art. 145 C. pen. din 1969 raportat la art. 147 C. pen. din 1969.

La dosar a fost depusă practică judiciară, care conform apărării susţine soluţia de achitare: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 3875 din 2 noiembrie 2011 în Dosarul nr. 15/85/2004: "băncile (...) nu fac parte din categoria persoanelor de interes public, fiind persoane juridice de drept privat", pag. 17/70 alin. (2), şi prin decizia nr. 3955 din 11 decembrie 2013 în Dosarul nr. 3890/90/2010: "mai mult, în cazul inculpatului B.C. (angajat al direcţiei logistică din centrala C. Bank în funcţia de responsabil regional) nici nu se poate vorbi de un sprijin acordat în vederea neîndeplinirii vreunei atribuţiuni de serviciu, cată vreme acesta nu are calitatea cerută de lege subiectului activ în cazul infracţiunii de abuz în serviciu - funcţionar public", pag.29/3 2 alin. (2).

De asemenea apărarea arată că procedura de vânzare a respectat normele C. Vânzarea imobilului reprezentând vechiul sediu al sucursalei R.V. a C. Bank SA, situat în Rm.Vâlcea, str. C.T. a fost dispusă de către centrala C. Bank şi aprobată de către Consiliul de Administraţie al C. Bank prin Hotărârea nr. 17 din data de 20 septembrie 2007. Prin adresa din data de 09 noiembrie 2007 direcţia patrimoniu din centrala C. Bank comunica sucursalei aprobarea vânzării cât şi condiţiile acesteia:

- procedura de vânzare (cap.IV, secţiunea 2, punct 1 şi 2 din N.M. 10/2002 cu modificările şi completările ulterioare) şi preţul de începere al licitaţiei.

Apărarea arată că prima condiţie a laturii obiective a infracţiunii de conflict de interese este ca funcţionarul public să îndeplinească un act sau să participe la luarea unei decizii. Sunt avute în vedere atribuţiile de serviciu ale funcţionarului respectiv, fiind necesar ca acesta să aibă capacitatea funcţională şi materială de a îndeplini acel act, ori aşa cum s-a arătat anterior, inculpatului D.D. nu îi reveneau atribuţii decizionale de această natură, faptei lipsindu-i astfel tipicitatea cerută de legea penală.

A doua condiţie a laturii obiective, arată apărarea, constă în aceea ca, prin îndeplinirea acelui act trebuie să se realizeze un folos material injust (un beneficiu obţinut în mod gratuit sau la un preţ preferenţial) obţinut pentru sine sau pentru altul. Această condiţie nu este îndeplinită prin aceea că în chiar actul de sesizare se menţionează că preţul de achiziţie a fost peste valoarea pieţei, superior celui impus de către Consiliul de Administraţie, iar SC E.V. SRL a fost/este proprietar de fapt şi de drept, această societate comportându-se ca atare, ocupându-se de întreţinerea imobilului precum şi de culegerea fructelor civile din urma închirierii acestuia. Apărarea arată că inculpatul D.D. nu s-a bucurat în vreun fel de înstrăinării imobilului, şi nici E.V. nu a beneficiat de vreun folos necuvenit sau vreun discount.

Momentul consumării acestui tip de infracţiune este cel al realizării folosului patrimonial ca urmare a îndeplinirii actului sau participării la luarea unei decizii. Întrucât aşa cum apare consemnat atât actul de sesizare al instanţei cât şi motivele de apel, folosul patrimonial nu s-a realizat, există ipoteza unei infracţiuni neconsumate ceea ce echivalează cu inexistenţa de fapt a acesteia. Apărarea arată că este cu atât mai corectă soluţia instanţei de fond, cu cât nu a existat pericolul concret pe care l-ar fi produs presupusa faptă, motivat de faptul că nu este suficient ca funcţionarul public să îndeplinească un act, ci trebuie ca acel act să fi produs folos patrimonial funcţionarului ori altor persoane.

În ceea ce priveşte urmarea socialmente periculoasă a infracţiunii de conflict de interese, doctrina a statuat că folosul material poate fi orice beneficiu de natură economică, precum şi cumpărarea unui bun la un preţ subevaluat, însă aşa cum lesne este de observat preţul pe care E.V. a achiesat să îi plătească s-a ridicat peste valoarea de piaţă şi a fost chiar superior preţului impus de Consiliul de Administraţie, nerealizându-se astfel raportul de cauzalitate necesar laturii obiective.

Totodată, s-a observat că prima instanţă în mod corect a constatat că folosul material necuvenit de care se prevalează ancheta penală nu a existat, întrucât nu numai că intenţia realizării acestui folos nu a fost dovedită, ci întregul material probator a dovedit că adevăratul proprietar care a cules şi fructele civile şi s-a ocupat de întreţinerea şi conservarea imobilului a fost şi este SC E.V. SRL.

Apărarea ajunge la concluzia că din ansamblul probator administrat, nu doar în faza de urmărire penală, ci şi pe baza celui administrat în mod nemijlocit în faţa instanţei de judecată, Curtea a constatat inexistenţa elementelor constitutive ale infracţiunii prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, eliminând şi această condiţie negativă de punere în mişcare a acţiunii penale, nu ca pe un temei al soluţiei de achitare, ci ca un complement al verificării tuturor aspectelor legate de presupusele fapte.

Instanţa de fond a analizat fiecare infracţiune asupra căreia a fost învestită, sub toate aspectele, plecând de la condiţiile preexistente, obiectul juridic, subiectul activ calificat, şi care în speţa de faţă nu îşi găseşte aplicabilitatea, conţinutul constitutiv al infracţiunilor, precum şi latura subiectivă.

În acest sens, latura obiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 presupune atât realizarea operaţiunilor financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, cât şi cerinţa utilizării pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite, în scopul obţinerii unui folos material injust, folos material care nu este descris în cauză şi nici nu poate fi invocat.

În acest caz, din probatoriul administrat (depoziţiile martorilor M.N. - consilier direcţia patrimoniu centrală, V.P. - director sucursală până în anul 2005, C.B. - inginer, responsabil regional direcţia logistica din centrala, etc.) a rezultat că încă din anul 2000, după mutarea băncii în sediul nou, s-a încercat înstrăinarea oneroasă a imobilului, aceste iniţiative aparţinând de fiecare dată numai centralei C. SA, într-o perioada în care inculpatul D.D. nu era directorul sucursalei C. SA Rm.Vâlcea. Nici această iniţiativă de vânzare, aşa cum s-a mai arătat, nu a aparţinut inculpatului D.D., întrucât acesta nu avea putere de decizie asupra spaţiilor excedentare, aceste prerogative aparţinând în mod exclusiv centralei C. SA şi aprobate numai de către Consiliul de Administraţie.

Apărarea arată că licitaţia din noiembrie 2007 a avut un preţ de pornire superior licitaţilor precedente, aspecte care au fost dovedite prin declaraţiile membrilor comisiei (persoane care au făcut parte, cu excepţia inculpatului D.D., şi din comisiile precedente), declaraţii prin care aceştia au statuat, fără echivoc, şi respectarea procedurii de licitaţie. Preţul de pornire era superior valorii de piaţă a imobilului, aşa cum a constatat chiar expertul D.N.A. în RCTS.

De asemenea, aşa cum rezultă din absolut toate probele administrate, de la data dobândirii imobilul a fost stăpânit şi folosit în exclusivitate de proprietar - E.V. - precum şi faptul că nu există absolut nici o probă administrată care să dovedească cumpărarea în mod „mascat” a imobilului de către inculpatul D.D.

Aşa cum se arată în rechizitoriu şi ulterior în expertiza contabilă judiciară dispusă în cauză confirma/certifica (obiectiv nr. l), E.V. a făcut plata imobilului numai prin virament bancar, din contul curent, neexistând depuneri de numerar pentru această plată. Atât circuitul cât şi provenienţa banilor a fost identificată în cadrul acestui obiectiv (folosirea liniei de credit - 1.516.251 RON reprez. 52,58%, încasări clienţi - 1.242.295 RON reprez. 43,08% şi din garanţia de participare la licitaţie - 125.000 RON reprez.4,34%).

per a contrario, argumentează apărarea, dacă banii proveniţi din creditul de nevoi personale ar fi fost folosiţi la plata imobilului (ţinând cont că au fost efectuate plăţi numai prin viramente bancare), ar fi trebuit ca aceştia (banii) să intre în conturile E.V., direct, sau mascat ca depuneri de numerar ale asociatului (cont 455.1-asociaţi conturi curente) sau a altor persoane fizice (cont 462-creditori diverşi).

Expertiza contabilă judiciară dispusă în cauză a constatat (obiectiv nr. 2) ca în perioada de referinţă (16 noiembrie - 17 decembrie 2007) s-au înregistrat depuneri totale în contul 455.1 în suma de numai 176.900 RON, iar în contul 462 nu s-a înregistrat nicio operaţiune, precum şi încasarea, cu chitanţa, a unor sume de bani de la doua persoane fizice care au plătit cumpărarea unor apartamente.

În consecinţă rezultă că plata imobilului adjudecat la licitaţie (vechiul sediu al C. SA sucursala R.V.) nu a fost făcută de către SC E.V. SRL din bani având ca şi provenienţa creditul de nevoi personale al inculpatului D.D.

Motivaţia contractării creditului de nevoi personale este descrisă în concluzii scrise depuse la instanţa de fond între pag. 39-41. În motivele de apel, Parchetul interpretează succesiunea de operaţiuni bancare efectuate de către inculpat la obţinerea creditului de nevoi personale ca fiind un act de executare al infracţiunii, fără a proba în vreun fel aceste susţineri, nesocotind, susţine apărarea, în egală măsură principiul non bis în idem prin aceea ca solicită tragerea la răspundere a inculpatului pentru contractarea creditului de nevoi personale, fapte pentru care, inculpatul D.D. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 75/P/2008.

Mai mult decât atât, reprezentantul Ministerului Public critică motivarea instanţei de fond; "nu au fost semnalate încălcări ale normelor legale în vigoare la data respectivă privind obţinerea creditului de nevoi personale de către inculpat" - sub pretextul ca aceasta nu ar fi conformă cu realitatea (descrisă în rechizitoriu) şi într-o gravă eroare de fapt, întrucât instanţa nu a ţinut seama de "semnalările încălcărilor prevederilor legale" aduse prin rechizitoriul nr. 75/P/2008, neglijând însemnătatea unui rechizitoriu ca şi act de sesizare al unei instanţe şi îndoiala care planează asupra tuturor aspectelor acestuia până la intervenirea unei hotărâri definitive, fără a putea fi înlăturată prezumţia de nevinovăţie mai înainte.

Apărarea solicită înlăturarea denunţului formulat de martorul M.E., în raport de următoarele elemente:

- situaţia personală a martorului (vrăjmăşia dintre inculpat şi martor - recunoscută în denunţul formulat precum şi multiplele dosare penale în care era cercetat pentru diverse infracţiuni cu un grad de pericol social ridicat);

- sursa mărturiei (declaraţie dată în scopul de a beneficia de o cauza de impunitate - martorul era cercetat de către D.N.A. pentru obţinerea în condiţii de nelegalitate a unui credit în valoare de 70.000 euro, dosar care a rămas în nelucrare);

- modul de percepere a faptelor şi împrejurărilor de fapt (martorul a perceput presupusa infracţiune prin prisma celor relatate de procuror, aspectele asupra cărora şi-a exprimat părerea fiind consemnate în maniera dovedirii existenţei unei fapte de natura penală).

Apărarea arată că deşi depoziţiile martorului denunţător prezintă un caracter părtinitor, nu rezulta sub nicio formă un mijloc de probă din care să se distingă elementele infracţiunii, respectiv faptul că D.D. ar fi achiziţionat spaţiul respectiv, direct sau prin interpuşi: "D.D. nu mi-a dat relaţii al cui este acel spaţiu, iar eu nu cunoşteam care este situaţia juridică a imobilului respectiv şi nu i-am cerut alte detalii, întrucât nu mă interesa”, declaraţia denunţătorului M.E. dată la DNA ST Piteşti la data de 8 martie 2012. Curtea a motivat că "denunţul efectuat de martorul M.E. rămâne un fapt izolat fără a putea fi considerat un element probant în susţinerea acuzării”.

Apărarea arată că în ceea ce îl priveşte pe martorul S.F., acesta a recunoscut în mod nemijlocit în faţa instanţei că declaraţiile de la urmărirea penală au fost date în „condiţii dificile”, iar această din urmă depoziţie era cea conformă cu realitatea, fapt care s-a dovedit un pas important în aflarea adevărului întrucât se coroborează perfect cu alte probe din dosar.

De asemenea din declaraţiile date în faţa instanţei de judecată, la data de 14 mai 2013, cu respectarea legii în ceea ce priveşte audierea martorilor, reiese ca: „la Parchet în condiţiile în care am fost audiat (S.F.) pe o căldura destul de ridicată după ce s-a consemnat declaraţia mea aceasta mi-a fost citită şi eu am semnat-o, acum pot spune ca am făcut acest lucru ca primarul. Vreau să spun că nu am citit personal declaraţia. Apreciez că unele răspunsuri pe care le-am dat la Parchet au fost sugerate datorită modalităţii în care mi-au fost adresate întrebările (...) arăt că am aflat despre procedura de licitaţie din ziarul „R.L.”, în calitate de administrator al SC D.F.C. SRL Rm.Vâlcea, m-am hotărât sa particip la licitaţie în vederea achiziţionării imobilului în cauza. (...) Prin urmare am cumpărat caietul de sarcini de la secretariatul C. Bank. Ulterior am achitat taxa de licitaţie şi am fost prezent la procedura de deschidere a ofertei pentru imobil, nu am câştigat licitaţia şi am semnat procesul verbal chiar în acel moment. ÎI ştiam ca inculpatul D.D. că este directorul C. Bank, dar personal nu am avut nici o discuţie cu acesta. M-am întâlnit cu inculpatul D.D. în instituţia C. am schimbat câteva cuvinte cu acesta fără a întreba şi afla amănunte. Nu am avut nici o discuţie telefonică cu inculpatul D.D. (...) nu ştiam cine mai participa la licitaţia organizată pentru achiziţionarea imobilului cunoşteam numai aspectul că suntem trei participanţi. În nici o împrejurare inculpatul D.D. nu mi-a spus cine a câştigat licitaţia (...) am fost prezent la deschiderea plicurilor de ofertanţi. Cu această ocazie s-au deschis plicurile şi s-a anunţat ca cea mai mare oferta a avut-o inculpatul C.O.E. Pe inculpata C. (fostă M.) M. nu am cunoscut-o mai înainte de această licitaţie. În momentul în care s-au deschis plicurile mai era prezenta o doamnă, pe care nu o cunosc. Am achitat taxa de participare la licitaţie în luna noiembrie, iar după licitaţie mi-am recuperat suma. În momentul deschiderii ofertelor pentru imobil erau prezenţi şi membrii comisiei licitaţiei".

La data de 17 octombrie 2013 declara (S.F.): „nu îmi mai aduc aminte de declaraţia pe care am dat-o în faza de urmărire penală, în faţa procurorului la data de 3 septembrie 2011. Personal nu am citit declaraţia consemnată de către procuror. Arăt totuşi că aceasta declaraţie mi-a fost citită. După citirea în şedinţa publică a declaraţiei dată la Parchet la 1 septembrie 2011, precizez ca multe cuprinse în această declaraţie mi-au fost sugerate de către domnul care îmi punea întrebări (...) majoritatea celor consemnate în declaraţia de la 2 septembrie 2011 sunt rezultatul unor opinii sugerate de către domnul care mă ancheta (...) de asemenea, nu este adevărată afirmaţia din declaraţie din care rezultă ca eu am citit cele consemnate şi după citirea lor am semnat. Precizez, încă o dată, că nu am citit declaraţia, ci mi-a fost citită (...) explic neconcordanţele care există între declaraţia din septembrie 2011 dată la Parchet şi declaraţia din 14 mai 2013 dată în faţa acestei instanţe, prin aceea că între timp mi-am pus ordine în gânduri. La data audierii la Parchet, am fost luat pe nepregătite. Între timp mi-am pus ordine în gânduri şi am declarat cele consemnate în faţa instanţei. Menţin declaraţia dată în faţa instanţei la data de 14 mai 2013. În perioada de referinţa 2011, probabil am fost la DNA de două sau trei ori. Prima dată nu am semnat nicio declaraţie. Atunci când nu am semnat nicio declaraţie nu am fost decât eu şi cel de la D.N.A. Am mai fost la D.N.A. pentru a fi audiat şi în alt dosar decât cel de faţă, aşa cum este consemnat în declaraţie. Discuţia care nu s-a materializat într-o declaraţie scrisă s-a referit la dosarul din prezenta cauza (...) am participat efectiv la procedura de licitaţie la care se face referire în declaraţie".

Apărarea arată că în aceste condiţii se pune întrebarea firească pentru oricare instanţă, anume căreia dintre declaraţii să îi dea curs, consemnările din faza de urmărire penală pe care cel audiat nu le mai susţine sau depoziţiei luate în condiţiile legii în mod nemijlocit în faza de judecată. Apărarea arată că, din nicio declaraţie nu se deduce nici incidental faptul că D.D. ar fi fost cel care a achiziţionat spaţiul comercial pentru care s-au efectuat cercetări în cauză.

S-au învederat instanţei de apel şi declaraţiile celorlalţi martori despre care procurorul face vorbire în "motivele de apel", pag. 15 astfel: C.C.G. "(...) nu am fost contactată niciodată, nici telefonic şi nici în mod direct de către numitul D.D. şi nu cunosc aceasta persoana" (rechizitoriu fila 38/96, alin. (3); P.G.D.: "în legătură cu cel care era interesat de închirierea acestui spaţiu, la data respectivă cu am avut reprezentarea ca inculpatul D.D. era şi reprezentant al C. Bank"; V.P.: "până la începerea cercetărilor penale în aceasta cauză nu am cunoscut ca imobilul nu ar aparţine câştigătorului licitaţiei. Tot timpul eu am avut cunoştinţa ca proprietarul imobilului este SC E.V.", declaraţia martorului dată în faţa instanţei - Curtea de Apel Piteşti la data de 12 septembrie 2013, director adjunct al sucursalei; C.B.: "nu am auzit ca inculpatul D.D. să aibă intenţia să achiziţioneze pentru el imobilul sucursalei C.", declaraţia martorului dată în faţa instanţei Curtea de Apel Piteşti la data de 14 mai 2013, referent de specialitate (inginer); E.l.: "personal nu am auzit că altă persoană să fie posesorul acelui imobil", declaraţia martorului dată în faţa instanţei Curtea de Apel Piteşti la data de 12 septembrie 2013, consilier juridic al sucursalei.

Contrar susţinerilor din motivele apelului şi comisia de licitaţie (V.P. - director de vânzări al sucursalei, M.S. - director de operaţiuni al sucursalei, E.l. - consilier juridic şi C.B. - şef serviciu logistică) alături de inculpaţi, a susţinut, fără echivoc, participarea martorului F.S. la desfăşurarea licitaţiei. Anterior s-a arătat că însuşi F.S. a recunoscut în faţa instanţei participarea la licitaţie.

Mai mult decât atât, arată apărarea, Procurorul cataloghează în cuprinsul motivelor de apel însemnările din agenda personală pe care ca fiind un legat prin care am transmis fiului meu imobilul cu pricina, nesocotind în mod flagrant această instituţie. Astfel, prin definiţie, testamentul este un „act irevocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul încetării sale din viaţă, de tot sau o parte a avutului său, iar dispoziţiile testamentare referitoare la patrimoniul succesoral se realizează prin intermediul legatelor". Legatul este dispoziţia prin care testatorul lasă după moarte universalitatea bunurilor, particularitatea acestora sau chiar bunuri determinate, cu condiţia sine qua non ca bunurile pe care le testează să se afle în patrimoniul său, ori în cazul de faţă, însemnările nu ar putea avea valoare de legat în cadrul unui testament olograf întrucât bunul menţionat nu se afla în patrimonial inculpatului.

C. proc. pen. anterior a consacrat principiul potrivit căruia declaraţia inculpatului are valoare numai în măsura în care se coroborează cu alte probe din dosar, fapt care a stat la baza motivării soluţiei, întrucât declaraţia inculpatului fiind coroborată cu toate probele din dosar s-a dovedit şi ea demnă de luat în seamă, cu atât mai mult cu cât scopul aflării adevărului era îndeplinit.

În ceea ce priveşte presupusa nerespectare a dispoziţiilor legale în momentul vânzării pentru care pledează motivele de apel - se face precizarea că în vederea vânzării imobilului reprezentând vechiul sediu al C. Bank - Sucursala R.V., apărarea arată că probele conduc la concluzia respectării de către comisia de licitaţie legal constituită a dispoziţiilor date de către Consiliul de Administraţie al C. Bank. Totodată arată apărarea, susţinerile potrivit cărora: "au fost eludate prevederile cap. IV.5 din caietul de sarcini anume, în cazul în care „toate ofertele depuse nu satisfac cerinţele beneficiarului", comisia de licitaţie anulează procedura de licitaţie" (pag. 21 din motive de apel) sunt nefondate, chiar şi în contextul în care nu probează infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, având alt caracter: preţul cu care comisia de licitaţie a declarat adjudecatar al imobilului firma E.V. nu a fost inferior celui comunicat de către direcţia patrimoniu din centrala C. Bank. "Corectarea preţului" a venit pe mail ulterior închiderii procedurii de licitaţie şi semnării contractului de vânzare cumpărare urmare a unei erori făcute şi transmise ca atare de către direcţia patrimoniu din centrala C. Bank.

În cazul unui dezacord de majorare a sumei de bani care trebuia achitată către C. Bank, firma câştigătoare nu ar fi putut fi obligată la plata diferenţei, întrucât potrivit NM 10/2002 cu modificările şi completările ulterioare anularea licitaţiei era imposibilă: "C. poate declara nulă procedura de achiziţie, chiar după adjudecarea ei, dar înainte de semnarea contractului (...) dacă descoperă elemente de fraudă din partea ofertantului câştigător", pct. 22 din secţiunea „licitaţia deschisă fără preselecţie".

Apărarea arată că niciuna dintre cele două condiţii nu era îndeplinită: nu erau constatate elemente de fraudă din partea adjudecatarului (era vorba despre o neglijenţă a direcţiei patrimoniu din centrala C. Bank) şi, mai mult, contractul notarial de vânzare-cumpărare fusese semnat.

Apărarea arată că instanţa de fond în mod corect şi-a întemeiat soluţia de achitare pe art. 16 lit. a) C. proc. pen. pe motiv că într-adevăr fapta nu există, această împrejurare fiind analizată şi dovedită sub toate aspectele, iar susţinerile din apelul D.N.A. potrivit cărora temeiul corect ar fi fost cel prevăzut de art. 16 lit. b) C. proc. pen. - fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege sunt urmarea vădită a unei interpretări defectuoase. Deşi temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen. se referă în mod exclusiv la latura subiectivă a faptei-materializată în vinovăţie, în opinia D.N.A., acest temei se poate reţine şi în ceea ce priveşte latura obiectivă, contrar principiului de strictă interpretare a legii penale.

Prin urmare, nu există nici o contradicţie între considerentele şi dispozitivul hotărârii, referitoare la temeiul juridic al achitării, motiv pentru care s-a solicitat respingerea apelului, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. şi menţinerea sentinţei 101/F din 28 mai 2014 aceasta fiind atât legală cât şi temeinică.

Apărarea mai arată că, sub aspectele situaţiei de fapt, urmează să se reţină următoarele:

Spaţiu ce face obiectul dosarului este excedentar încă din anul 2000 când Sucursala C. Bank SA Rm.Vâlcea s-a mutat într-o locaţie nouă ["vechiul sediu C. Bank Rm.Vâlcea era pe lista spaţiilor excedentare a sistemului propuse spre vânzare sau închiriere" declaraţia de martor M.N. consilier la Direcţia patrimoniu (fost director al direcţiei) din centrala Băncii, susţinută în faţa instanţei Curtea de Apel Piteşti la data de 18 iunie 2013 pag. 2 rând 2 şi urmat.], la iniţiativa Direcţiei Patrimoniu din centrala Băncii - adresa din 14 septembrie 2007 ["am întocmit o nota de fundamentare în vederea vânzării urmând apoi celelalte proceduri respectiv avizarea acestora în consiliul tehnic al centralei şi aprobarea de către Comitetul de Direcţie şi, în final, Consiliul de Administraţie al C. Bank să" declaraţia de martor M.N., Consiliul de Administraţie al C. Bank a aprobat vânzarea imobilului reprezentând vechiul sediu al sucursalei R.V. (în şedinţa nr. 17 din data de 20 septembrie 2007).

Prin adresa din data de 09 noiembrie 2007 Direcţia Patrimoniu din centrala C. Bank comunica sucursalei aprobarea vânzării şi condiţiile acesteia: procedura de vânzare (cap.IV secţiunea 2 punct 1 şi 2 din N.M. nr. 10/2002 cu modificările şi completările ulterioare) şi preţul de începere al licitaţiei.

S-a precizat că evaluarea imobilului a fost impusă de către centrala C. de a fi făcută de către firma americană C.I. Cu privire la acest aspect în rechizitoriu la pag. 64/96 se arată că: "având în vedere ca activul a fost vândut la preţul de 804.000 euro (2.883.546 RON la cursul de 3,5865 RON. pentru un euro), preţul de pornire al licitaţiei fiind superior celui mai mare preţ stabilit de către un evaluator autorizat (637.667 euro), iar valoarea de inventar valabilă pentru anul 2007 a fost de 1.447.277 RON, la dosarul cauzei nu s-au identificat elemente din care să rezulte o eventuala subevaluare a preţului, care să conducă la producerea de pagube patrimoniului unităţii bancare care a fost proprietara spaţiului vândut".

Apărarea arată că nefiind instituţie publică, C. SA are propria procedura de lucru pentru astfel de situaţii şi anume: Norma Metodologică nr. 10/2002, privind procedurile pentru achiziţia de bunuri şi servicii, închirierea temporară a bunurilor proprietate C. SA şi vânzarea bunurilor proprietate C. SA, devenite excedentare sau scoase din folosinţa - de aceea aprobarea dată de către Consiliul de Administraţie al C. Bank SA prin care se impunea procedura de vânzare este cu trimitere la acest act normativ. Prin decizia nr. 62 emisă de către directorul sucursalei Băncii (în conformitate cu atribuţiunile/competenţele de serviciu) se stabileşte comisia de licitaţie cu respectarea strictă (în alcătuirea/componenta acesteia) a prevederilor cap. IV, secţiunea 2, pct. l şi pct. 2 din N.M. nr. 10/2002 cu modificările şi completările ulterioare.

Apărarea arată că referentul de specialitate, ing. C.B., membru al comisiei, pe lângă responsabilităţile specifice fişei postului precum redactarea anunţului publicitar şi postarea pe internet a acestuia, a primit şi responsabilităţi speciale: de a face deplasarea personal la Bucureşti cu anunţurile de publicitate către cele două cotidiene centrale. Anunţul publicitar conţine absolut toate informaţiile obligatorii din N.M. nr. 10/2002: forma şi obiectul licitaţiei, locul de unde se poate obţine caietul de sarcini, locul şi data limită de depunere a ofertelor, etc. Totodată, anunţul a fost redactat de către referentul de specialitate şi consilierul juridic al sucursalei şi verificat de către direcţia patrimoniu din centrală.

Apărarea arată că anunţul publicitar şi caietul de sarcini au fost corect şi întocmai redactate (în conformitate cu N.M. nr. 10/2002). Situaţia este confirmată în declaraţia dată în faţa instanţei Curtea de Apel Piteşti de către M.N.: „în calitate de consilier la serviciul (direcţia, n.m.) patrimoniu al C. structura centrală, am verificat documentaţia necesară organizării licitaţiei pentru atribuirea vechiului sediu al societăţii. Cu ocazia verificărilor pe care le-am efectuat am constatat că documentele pe care sucursala trebuia să le întocmească în vederea licitării şi atribuirii imobilului, existau la dosar conform normelor legale aplicabile la acea dată. În baza atribuţiunilor de serviciu am semnat documentaţia". Toate aceste aspecte sunt susţinute şi în rechizitoriu fără ca în paginile menţionate să se constate abateri de la legislaţia internă.

Depunerea la sediul celor două cotidiene centrale şi primirea de către acestea a anunţului publicitar de vânzare este reţinută şi în rechizitoriu; "în vederea organizării licitaţiei a fost întocmit anunţul publicitar care a fost transmis către redacţia ziarului R.L. prin adresa din 8 noiembrie 2008, iar către redacţia ziarului L. prin adresa din 8 noiembrie 2007. Pe aceste adrese a fost aplicată o stampila cu amprenta (...) şi s-a înscris olograf „am primit” urmată de o semnătura olografa „indescifrabilă”. Apărarea arată că observaţia potrivit căreia, după cinci ani de la eveniment, anunţul din ziarul R.L., nu a fost identificat, nu poate constitui o vinovăţie în desfăşurarea procesului de licitaţie pentru comisia de licitaţie; adresa către această publicaţie a fost depusă şi primită, existând documente care atesta acest lucru. Publicitatea în ziarul R.L. se realiza prin intermediul unui intermediar, aşa cum rezultă din contractul de prestări servicii existent. SC D.P. SRL (intermediarul) a intrat în insolvenţă, iar administratorul desemnat de către Tribunalul Bucureşti (SC A.C. SRL) a răspuns că nu a intrat în posesia documentelor care să confirme publicitatea făcută; fără ca acest aspect să însemne că publicitatea nu a fost realizată. Astfel, a fost depusă factura prin care SC D.P. SRL a plătit către SC R. România SRL (societate deţinătoare, printre altele, şi a ziarului R.L.) serviciile de publicitate aferente lunii noiembrie 2007.

Referentul de specialitate ing. C.B. a prezentat comisiei de licitaţie ambele publicaţii (ziare), prin care a dorit să arate „îndeplinirea misiunii"; comisia nu le-a reţinut pe considerentul că N.M. nr. 10/2002 nu impunea aceasta. Susţinerea acuzării conform căreia anunţul postat pe internet, nu mai poate fi identificat din punct de vedere „tehnic", nu poate constitui o vinovăţie în desfăşurare a procesului de licitaţie/a comisiei de licitaţie; anunţul a fost postat şi, potrivit N.M. nr. 10/2002 în vigoare, nu avea obligaţia reţinerii în arhiva a unui document care să certifice acest lucru. Susţinerea acuzării potrivit căreia, anunţul din ziarul L., a apărut cu o eroare materială în sensul că a fost tipărită ca dată a licitaţiei ziua de 2 şi nu 28, nu este o situaţie care să ridice suspiciuni asupra comisiei de licitaţie: anunţul a fost corect depus la furnizorul de publicitate.

Apărarea arată că un anunţ despre o licitaţie nu se anunţă în presă pentru a informa (a face cunoscut) că s-a ţinut licitaţia respectivă, anunţul despre licitaţie nu putea apărea la o dată ulterioară ţinerii acesteia (anunţul a apărut în zilele de 10 şi 12 noiembrie 2007 raportat la 02 noiembrie 2007), cu atât mai mult cu cât anunţul avea verbele la viitor („are intenţia" de „a organiza") şi nu la timpul trecut. Apărarea mai arată că orice persoană care era cu adevărat interesată, dar era în încurcătură, putea fără probleme să se lămurească telefonând, pentru că anunţul avea inserat şi textul: „informaţii se pot obţine la telefon XXX". În acest sens este şi declaraţia martorei M.D.F., secretara Băncii, dată în faţa instanţei Curtea de Apel Piteşti la data de 18 iunie 2013: „în calitatea mea de secretară la C. Bank în perioada respectivă am primit numeroase telefoane de la clienţi interesaţi să achiziţioneze imobilul în discuţie”.

Data şi ora, locul licitaţiei, îndeplinirea tuturor condiţiilor de legalitate este susţinută de declaraţiile tuturor membrilor comisiei (D.D., V.P., M.S., I.E. şi C.B.) şi de declaraţiile lui: C.O.E. (administrator al SC E.V. SRL câştigătoare a licitaţiei) şi M.M. (participant la licitaţie), existente la dosarul cauzei.

Cel de al treilea participant la licitaţie F.S. administrator la SC D.C. SRL, a dat pe parcursul cercetării judecătoreşti declaraţii total contradictorii faţă de cele susţinute în faţa organului de urmărire penală sau chiar în faţa celor două instanţe. În totală contradicţie cu cele afirmate de către acesta, sucursala judeţeană R.V. a organizat în anul 2007 o singură licitaţie de vânzare a imobilului, respectiv cea din data de 28 noiembrie 2007. Conform raportului de expertiză contabilă dispus în cauză şi chiar rechizitoriului, SC D.C. SRL prin S.F. a cumpărat o singură dată caietul de sarcini respectiv în data de 23 noiembrie 2007 şi a plătit o singură dată taxa de participare la licitaţie, cu numai două zile înainte de desfăşurarea acesteia, respectiv în data de 26 noiembrie 2007 ora 17,26.

În aceste condiţii, numărul mare de deplasări la sediul C. Bank, numărul mare de discuţii avute sau telefoane date pe tema ţinerii/amânării licitaţiei, restituirea taxei de participare, nu se susţin.

În final, în data de 29 noiembrie 2007 s-a semnat actul adiţional la contractul de vânzare cumpărare, autentificat din data de 29 noiembrie 2007 în care este stipulat şi data finală la care trebuie plătit preţul integral al imobilului ("preţul vânzării imobilului este de 804.000 euro (...) restul sumei urmând a fi achitată de SC E.V. SRL Rm.Vâlcea până la data de 2 decembrie 2007, prin virament, sub sancţiunea rezoluţiunii de drept a contractului de vânzare-cumpărare").

Apărarea arată că, aşa cum rezultă din absolut toate probele administrate spaţiul comercial a fost dobândit de către SC E.V. SRL neexistând nici o dovadă care să indice cumpărarea în mod mascat a imobilului de către D.D.

Apărarea arată că, din rechizitoriu şi din expertiza contabilă judiciară dispusă în cauză (obiectiv nr. l), reiese indubitabil că SC E.V. SRL a făcut plata imobilului numai prin virament bancar, din contul curent şi că nu există depuneri de numerar, cu excepţia taxei de participare care conform normelor interne şi legal aplicabile era obligatoriu a fi plătită în numerar. Apărarea arată că dacă plăţile au fost efectuate numai prin virament şi doar de către SC E.V. (nu şi de către persoana fizică C.O.), suspiciunile în sensul că imobilul ar fi fost cumpărat disimulat de către D.D. ar trebui să fie probate prin faptul că banii acestuia, direct sau mascat (depuneri de numerar în contul societăţii de către acţionar sau de către alte persoane fizice), să fi intrat în contul societăţii.

Expertiza contabilă judiciară dispusă în cauză probează faptul că în contul societăţii E.V. SRL nu au existat viramente sau depuneri directe de la administratorul societăţii (C.O.E. cont 455.1-asociaţi conturi curente), D.D. sau alţi creditori (cont 462-creditori diverşi) care ar putea să probeze plata directă sau prin interpuşi (de către D.D.) a imobilului reprezentând vechiul sediu al C. Bank din Rm.Vâlcea. Provenienţa/sursa banilor este de asemenea identificată în cadrul obiectivului nr. l: "folosirea liniei de credit - 1.516.251 RON reprezintă 52,58%, încasări clienţi - 1.242.295 RON reprezintă 43,08% şi din garanţia de participare la licitaţie - 125.000 RON reprezintă 4,34%. Dacă banii proveniţi din creditul de nevoi personale D.D. ar fi fost folosiţi la plata imobilului (ţinând cont că au fost efectuate numai viramente bancare), ar fi trebuit ca aceştia să intre în conturile SC E.V. SRL, direct sau mascat ca depuneri de numerar ale asociatului (cont 455.1-asociaţi conturi curente) sau a altor persoane fizice (cont 462-creditori diverşi). Expertiza contabilă judiciară dispusă în cauză a constatat (obiectiv nr. 2) că în perioada de referinţă (16 noiembrie - 17 decembrie 2007) s-au înregistrat depuneri totale în contul 455.1 în suma de 176.900 RON, iar în contul 462 nu s-a înregistrat nicio operaţiune (suma de 176.900 RON reprezintă doar 6,13% din suma totală plătită de către societate ca preţ pentru cumpărarea imobilului).

În consecinţă, conform apărării rezultă indubitabil că plata imobilului (vechiul sediu al C. SA sucursala R.V. a fost făcută de către SC E.V. SRL din bani având ca şi provenienţa surse proprii şi nu creditul de nevoi personale obţinut de către D.D.

Privitor la motivaţia scopul contractării creditului, apărarea arată că D.D. a declarat că a contractat de la C. Bank împreună cu soţia un credit în vederea cumpărării unui imobil (vila) într-o zonă deosebită din Bucureşti (zona Moxa). C.D. la data de 08 septembrie 2010 la sediul D.N.A. Serviciul Teritorial Piteşti a declarat: "am fost de acord să luam acest credit împreună în ideea de a-i cumpăra fiului nostru un imobil pe raza municipiului Bucureşti". Vila care urma a fi cumpărată era deţinută de către 3 persoane din care aprox. 2/3 (era construită astfel încât permitea să locuiască/domicilieze mai multe persoane fără a se deranja; intrarea se făcea de pe o scară comună) aparţinea unei persoane cunoscute familiei D. de aproximativ 10 ani, C.P., care domicilia şi avea firmele pe care le administra în Rm.Vâlcea. Casa (partea de imobil a lui C.P.) a fost vizitată de soţii D., ocazie cu care s-a văzut şi distribuirea celorlalte două locuinţe (un apartament cu două camere, respectiv o garsonieră) aparţinând celorlalţi doi proprietari. La momentul semnării contractului de credit, negocierile cu C.P., erau finalizate (se stabilise şi preţul părţii de imobil: aprox. 500.000 euro). Tranzacţia nu s-a mai încheiat deoarece nu s-a mai avut certitudinea vânzării părţii de imobil a unuia dintre ceilalţi doi coproprietari (apartamentul cu două camere); soţii D. fiind interesaţi de întreaga vilă, nu de o eventuala deţinere în comun a acesteia. Toată această situaţie este susţinută şi de declaraţia lui C.P. dată în faţa instanţei Curtea de Apel Piteşti la data de 29 noiembrie 2013.

Privitor la destinaţia ulterioară a creditului, după eşuarea cumpărării imobilului din str. E.T. Bucureşti, apărarea arată că din probe rezultă că o parte însemnată din bani (335.000 RON care reprezintă 27,92% din credit) a fost folosită pentru a cumpăra acţiuni la T. suma de 112.500 RON (9.38% din valoarea creditului contractat), folosită pentru plata unui avans la un autoturism marca R.R. Sport; suma de 87.625 RON (7,3% din valoarea creditului contractat) a fost schimbată în euro, transferată în străinătate prin dispoziţie de plată valutară externă. Din credit D. a plătit pentru E.D.S. (sora a denunţătorului M.E.) suma de 155.000 de euro pentru cumpărarea unui teren în Rm.Vâlcea (s-a probat această situaţie depunând la instanţa de fond copii ale contractelor de vânzare- cumpărare nr. xx/2007 încheiate cu D.I. şi C.E.D. pentru suma de 150.000 euro precum şi nr. 1460/2007 încheiat cu V.M. pentru suma de 5.000 euro).

D.D. a mai susţinut, fără să depună documente în acest sens, ca din bani având ca sursă creditul de nevoi personale, E.D.S. a cumpărat în cursul anului 2007 două loturi de pădure pentru care a plătit suma totală de 162.500 euro (100.000 euro, un lot + 62.500 euro, al doilea lot); cu aceste bunuri imobile figurează la primăria localităţii Vlădeşti (localitate vecină cu Rm.Vâlcea, în sensul de deplasare spre staţiunea Băile Olăneşti).

Toate acestea însumate reprezintă 1.668.600 RON, o sumă mult mai mare decât valoarea creditului contractat. Aceleaşi date rezultă şi din declaraţia denunţătorului M.E. dată la D.N.A. Serviciul Teritorial Piteşti în ziua de 29 februarie 2012: "numitul D.D. a solicitat restituirea sumei învestite de el pentru sora mea, respectiv suma de 500.000 euro”.

Privitor la consemnările din agendă, apărarea arată că D.D. a declarat că: "am scris aceste lucruri într-un moment emoţional deosebit de intens" pentru ca în perioada respectivă a fost diagnosticat greşit cu o boala gravă şi anunţat de medic că mai are de trăit maximum o lună de zile (raport histopatologic-biopsie). În acele momente cu adevărat unice, mi-a lipsit puterea psihică de a vorbi referitor la ceea ce se va întâmpla cu mine şi ceea ce las în urma mea cu singurul meu copil (C.A.); relaţia cu soţia era tensionată la limitele superioare ale suportabilităţii convieţuirii (aflase între timp de relaţia cu E.D.S.) şi, pur şi simplu, nu am ştiut ce explicaţii să dau cu privire la creditul contractat care se evaporase în modalitatea arătată. Am inventat aceea consemnare fără să realizez dimensiunea ulterioară a unor posibile consecinţe.

S-a precizat că înscrisurile din agenda au ca dată sfârşitul lunii aprilie 2008 fiind găsite cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 01 septembrie 2010.

Apărarea mai arată că din toate probele administrate rezultă că, de la data dobândirii, imobilul a fost stăpânit şi folosit în exclusivitate de proprietar (SC E.V. SRL):

- "la data respectivă eu am avut reprezentarea că inculpatul D.D. era şi reprezentant al C. Bank" declaraţia martorului P.G.D. dată în faţa instanţei Curtea de Apel Piteşti la data de 18 martie 2013.

-"până la începerea cercetărilor penale în această cauză nu am cunoscut că imobilul nu ar aparţine câştigătorului licitaţiei. Tot timpul eu am avut cunoştinţa că proprietarul imobilului este SC E.V. ", I.E. ("personal nu am auzit ca altă persoană să fie posesorul acelui imobil"), B.C. ("nu am auzit ca inculpatul D.D. să aibă intenţia să achiziţioneze pentru el imobilul sucursalei C."), şi C.C. (" ... nu am fost contactată niciodată, nici telefonic şi nici în mod direct de către numitul D.D. şi nu cunosc această persoană" declaraţie dată la organul de urmărire penală de către această martoră).

Apărarea mai arată că interceptările folosite de către DNA ST Piteşti în rechizitoriu indică faptul că D.D. se adresează lui C.O.E. cu: „(...) spaţiul tău din centru va fi închiriat (...)”.

Declaraţia denunţătorului M.E. dată la DNA ST Piteşti la data de 8 martie 2012 este în acelaşi sens: "D.D. nu mi-a dat relaţii al cui este acel spaţiu, iar eu nu cunoşteam care este situaţia juridică a imobilului respectiv şi nu i-am cerut alte detalii, întrucât nu mă interesa”.

Apărarea precizează că la data formulării denunţului relaţiile dintre D.D. şi denunţătorul M.E. erau de duşmănie (M.E. era cercetat în mai multe dosare penale urmare a plângerilor pe care D.D. le formulase). De asemenea M.E. era cercetat de D.N.A. Serviciul Teritorial Piteşti pentru fraudarea C. Bank - SA sucursala R.V. (prin falsificarea unei procuri notariale) cu aproximativ 70.000 euro (declaraţia dată la D.N.A. Serviciul Teritorial Piteşti în data de 8 martie 2012: "am mai fost audiat şi într-un alt dosar al acestui organ de urmărire penală, dar nu-mi amintesc în ce calitate în legătură cu împrejurările în care am obţinut un credit bancar de la C. Bank-Sucursala R.V.”).

În interceptarea redată în rechizitoriu ca fiind purtată cu C.C.E., D.D. nu înmânează cheile imobilului acestuia ci solicită să îi fie aduse cheile de la sediul C. Bank.

Analizând apelul formulat în cauză, instanţa reţine că au fost formulate două categorii de acuzaţii, referitoare la:

- infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, fapta de privindu-i pe D.D. în calitate de autor şi pe C.O.E., respectiv C.M. în calitate de complici;

- infracţiunea prevăzută de art. 253¹ C. pen. anterior, faptă privindu-l doar pe D.D., fără să se reţină şi o contribuţie accesorie pentru o altă persoană.

Pentru ambele acuzaţii instanţa de fond a pronunţat soluţii de achitare, apreciind că faptele nu există. În consecinţă, combaterea argumentelor instanţei de fond de către acuzare trebuia să conducă în apel, prin probele administrate, la dovedirea unor elemente obiective: existenţa actelor săvârşite în calitate de autor de către D.D., cumpărarea imobilului respectiv participarea în calitate de preşedinte la licitaţia în care şi-a adjudecat un imobil. Elementul comun celor două acuzaţii este reprezentat de cumpărarea imobilului de către D.D.

Înainte de analiza situaţia de fapt astfel cum rezultă din probele administrate în speţă, instanţa de apel va examina dacă modul de formulare a acuzaţiei, în acest caz particular, ar fi putut conduce la pronunţarea de soluţii de condamnare pentru ambele fapte ce formează obiectul judecăţii sau dacă, însuşi modul de formulare a acuzaţiei, excludea o soluţie de condamnare, pentru considerente ce ţin de faptul că, în raport de situaţia reţinută de acuzare prin rechizitoriu, elementele de tipicitate ale celor două infracţiuni se exclud reciproc.

Faptele pentru care s-au formulat acuzaţii sunt incriminate după cum urmează:

Art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000

Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:

a) efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale; (...)

Art. 253¹ C. pen. anterior. Conflictul de interese

(1) Fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă.

Instanţa constată imposibilitatea reţinerii ambelor infracţiuni în cazul în care acuzaţia vizează o singură conduită, de exemplu cumpărarea unui imobil, astfel cum este formulată acuzaţia în prezentul dosar. Din examinarea celor două incriminări rezultă că elementul material, actul incriminat, se realizează în cazul conflictului de interese în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, iar în cazul infracţiunii din Legea nr. 78/2000, actul are loc în afara funcţiei, însărcinării sau atribuţiei. În consecinţă, cumpărarea unui imobil, prin interpuşi, de către preşedintele comisiei de licitaţie nu poate întruni în acelaşi timp elementele de tipicitate ale conflictului de interese incriminat de C. pen. (când ar trebui să fie realizată o cumpărare a imobilului în exerciţiul atribuţiilor de serviciu) şi ale infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 (când ar trebui să fie realizată o cumpărare a imobilului în afara exerciţiului atribuţiilor de serviciu).

Chiar dacă în ambele ipoteze există o incompatibilitate cu funcţia respectivă, sursa incompatibilităţii este diferită. În cazul art. 12. lit. a) din Legea nr. 78/2000, situaţia de incompatibilitate cu funcţia deţinută apare din cauza unui act încheiat în afara serviciului. Spre deosebire de această ipoteză (a incompatibilităţii cu funcţia din cauza unui act încheiat în afara atribuţiilor de serviciu), în cazul conflictului de interese, situaţia de incompatibilitate se produce din cauza unui act încheiat în cadrul atribuţiilor de serviciu. În cazul conflictului de interese, incompatibilitatea decurge din modul de exercitare a oricăror atribuţii de serviciu ale unui subiect activ calificat ca funcţionar public şi are ca urmare obţinerea unui folos patrimonial. În cazul infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, incompatibilitatea decurge din modul de exercitare a unui anumit act exterior funcţiei, în afara îndatoririlor de serviciu (respectiv o operaţiune financiară sau o tranzacţie financiară) şi urmăreşte un scop patrimonial care nu trebuie însă efectiv realizat pentru ca fapta să fie infracţiune. Atunci când tranzacţiile sau operaţiunile financiare sunt realizate în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, sunt de natura serviciului sau atribuţiei subiectului activ, dar sunt exercitate în contra scopului funcţiei, ia naştere o infracţiune de serviciu. Exercitarea unui act de serviciu constând într-o tranzacţie financiară sau operaţiune comercială în contradicţie cu specificul acesteia, urmărindu-se un folos material care însă nu s-a realizat, reprezintă tentativa la infracţiunea de deturnare de fonduri (art. 307 C. pen.) şi nu infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000

În consecinţă, acuzaţiile formulate de Ministerul Public în ceea ce îl priveşte pe D.D. se exclud una pe cealaltă, deoarece actul obţinerii unui imobil, prin interpuşi, de către preşedintele comisiei de licitaţie nu poate fi considerat deopotrivă în interiorul şi în afara atribuţiilor exercitate. Cele menţionate anterior conduc la concluzia imposibilităţii obiective de pronunţare a unei soluţii de condamnare în raport de ambele infracţiuni ce fac obiectul acuzaţiei. Faţă de modul de formulare a acuzaţiei, cele două infracţiuni, cea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi cea prevăzută de art. 253 C. pen. anterior, nu pot să caracterizeze, din punct de vedere juridic, acelaşi act de conduită.

Pentru aceleaşi considerente ce ţin de excluderea reciprocă a elementelor de tipicitate faţă de acelaşi act de conduită şi deci a imposibilităţii ca una dintre infracţiuni să o absoarbă pe cealaltă, instanţa va proceda la examinarea caracterului fondat al fiecărei acuzaţii şi nu va examina posibilitatea unei schimbări de încadrare juridică de natură să conducă la reţinerea doar a uneia dintre cele două infracţiuni. În consecinţă, instanţa va examina în cele ce urmează, în raport de fiecare dintre acuzaţiile formulate, dacă există probe prin care să se demonstreze într-o manieră convingătoare că inculpatul D.D. a cumpărat imobilul scos la licitaţie prin intermediul lui C.O.E. şi C.M.

În ceea ce priveşte fapta pentru care este acuzat D.D. şi în raport de care C.O.E. şi C.M. au fost acuzaţi de participaţie în forma complicităţii, respectiv infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, omisiunea probării existenţei acestei fapte se răsfrânge nu numai asupra autorului, dar şi în ceea ce îi priveşte pe complici, a căror contribuţie accesorie depinde de existenţa faptei pe care se presupune că au sprijinit-o. Actele complicelui susţin o faptă comisă de către autor. Lipsa faptei autorului conduce astfel nu numai la achitarea acestuia, dar şi la achitarea pentru acelaşi temei a respectivilor complici, fără ca instanţa să mai analizeze vinovăţia acestora sau să administreze alte probe în ceea ce îi priveşte. Proba privind lipsa faptei autorului este suficientă pentru a conduce la achitarea tuturor celor acuzaţi de a fi participat la fapta respectivă.

Lipsa faptei diferă ca situaţie juridică, prin consecinţele sale, de lipsa vinovăţiei autorului. În acest din urmă caz, fapta pe care o sprijină complicele există, iar lipsa vinovăţiei autorului reprezintă o situaţie subiectivă care îi profită doar acestuia. Lipsa faptei reprezintă însă o situaţie obiectivă ce se răsfrânge asupra tuturor participanţilor care nu pot fi traşi la răspundere pentru un act care nu a existat, indiferent dacă sunt acuzaţi că l-au săvârşit ori doar sprijinit.

Elementele care trebuiau probate de către acuzare sunt, în principal, existenţa unui act de comerţ incompatibil cu funcţia (cumpărarea unui imobil al instituţiei la care era director, prin interpuşi, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000) respectiv luarea unei decizii prin care a realizat un folos propriu (desemnarea persoanei interpuse drept câştigător al licitaţiei în cadrul căreia a fost cumpărat imobilul, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 253¹ C. pen. anterior). Instanţa va analiza mai întâi probele în ceea ce priveşte actul de comerţ (dobândirea imobilului), având în vedere consecinţele pe care le produce asupra ambelor acuzaţii.

Ministerul Public a subliniat în motivele de apel că faptele reţinute în sarcina inculpatului vizează prima modalitate de săvârşire a infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, respectiv efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, acesta fiind elementul material al laturii obiective a infracţiunii.

Principala probă constă în consemnarea existentă într-o agendă aparţinând inculpatului D.D. şi ridicată de la domiciliul acestuia cu ocazia percheziţiei domiciliare, potrivit căreia „sediul fostului C. Bank este achitat în totalitate, inclusiv actul de vânzare - cumpărare şi îţi aparţine. Proprietar este însă E.V. SRL. Costurile totale s-au ridicat la aprox. 820.000 de euro (de aici rezultă datoriile pe care le am").

De asemenea acuzarea arată că inculpatul D.D. avea banii necesari cumpărării sediului, dintr-un împrumut acordat de banca la care lucra, precum şi că a făcut demersuri în vederea găsirii unui chiriaş pentru imobil, după vânzarea acestuia la licitaţie către SC E.V. SRL.

Plata preţului imobilului din banii lui D.D. (conform modului de formulare acuzaţiei, plata din banii proprii era singura variantă de plată a preţului cercetată în cursul urmăririi penale), element determinant al cumpărării imobilului de către acesta, nu a putut fi probată. Deşi demonstraţia existenţei notelor din agendă şi a demersurilor pentru găsirea unui chiriaş (convorbirea telefonică purtată între inculpaţi la 13 ianuarie 2009) sunt importante în economia cauzei, aceste împrejurări nu sunt însă suficiente prin ele însele, fără alte împrejurări de fapt, pentru stabilirea autorului infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 sau a infracţiunii de conflict de interese, în condiţiile în care ar putea fi susţinute şi alte variante, la fel de plauzibile, privind singurul demers al inculpatului pentru închirierea imobilului (declaraţiile luate în cauză au arătat că C.O.E. i-a solicitat, în raport de relaţiile de prietenie de lungă durată să îl ajute să găsească un chiriaş pentru imobilul cumpărat la licitaţie) şi în raport de natura acestui demers (solicitare adresată unei firme specializată în tranzacţii imobiliare).

Consemnările din agenda personală a inculpatului D.D., au fost explicate de către apărare într-o manieră care se coroborează cu alte mijloace de probă şi care oferă o variantă credibilă faptelor, fără relevanţă penală, opusă celei prezentate de acuzare (aflat într-o stare de sănătate gravă, acuzatul a explicat fiului său datoriile, acumulate în realitate în relaţia extraconjugală, prin cumpărarea unui bun care să arate că era preocupat de viitorul familiei). Acuzarea nu a dovedit însă că inculpatul a şi folosit banii pe care îi avea pentru cumpărarea imobilului şi nu a răspuns argumentelor apărării care a arătat că banii pentru imobilul cumpărat la licitaţie au fost plătiţi de firma câştigătoare, din venituri provenite din rulajul propriu. Acuzarea nu a argumentat nici că există un mijloc de probă prin care să se dovedească faptul că D.D. ar fi dat firmei câştigătoare vreo sumă care să justifice ideea că ar fi plătit preţul imobilului (nu au fost formulate în prezenta cauză acuzaţii privind primirea imobilului cu titlu gratuit de către D.D. de la fam. C.). Apărarea a dovedit însă modul în care au fost cheltuiţi banii din creditul luat de către D.D. şi pe care acuzarea a considerat că i-ar fi folosit în scopul cumpărării imobilului scos la licitaţie. Cu excepţia consemnării din agendă, contestată asupra conţinutului de către apărare în varianta descrisă mai sus, nicio altă probă nu susţine faptul că D.D. ar fi plătit preţul imobilului respectiv astfel cum afirmă acuzarea. În lipsa altor probe care să susţină faptele consemnate în agendă, nu există un probatoriu suficient pentru a se pronunţa o soluţie de condamnare, astfel cum instanţa va analiza în detaliu în cele ce urmează.

În acest context, Înalta Curte constată că nu există probe care să conducă la stabilirea unei situaţii de fapt clare, cu un grad de probabilitate de tipul celui necesar pentru răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie, şi anume dincolo de orice îndoială rezonabilă, şi la concluzia vinovăţiei inculpatului D.D., astfel încât principiul prezumţiei de nevinovăţie nu a fost răsturnat, iar dubiul creat profită acestuia.

Ministerul Public trebuia să dovedească fapta pentru care a formulat acuzaţiile, respectiv că D.D. a cumpărat imobilul fostului C. cu banii proprii. Probele trebuiau să se concentreze pe aspectele de fapt care dovedeau dobândirea imobilului de către acesta. Acuzarea a susţinut că proba cumpărării imobilului decurge din faptul că a plătit banii pentru imobil şi că s-a comportat ca un adevărat proprietar în raport de sediul fostului C. după înstrăinarea acestuia către SC E.V. SRL. încălcarea unor norme de desfăşurare a licitaţiei, atât timp cât nu se dovedeşte că această împrejurare i-a profitat inculpatului şi nu altor persoane (celor care au cumpărat imobilul, conform procesului verbal de adjudecare), respectiv încălcarea unor norme de creditare în obţinerea unei sume pe care acuzarea nu a dovedit că a fost folosită pentru plata imobilului, reprezintă aspecte fără legătură cu acuzaţia. În motivele de apel, acuzarea învederează în mod repetat existenţa unor probe referitoare la încălcarea unor norme în desfăşurarea licitaţiei şi adjudecarea imobilului ce face obiectul dosarului, încălcarea normelor de creditare. Aceste aspecte nu au însă legătură cu acuzaţia ce priveşte cumpărarea imobilului de către D.D. şi nu produc efecte într-un probatoriu care trebuia să se concentreze pe ceea ce dovedeşte că inculpatul a cumpărat imobilul.

Încălcările unor norme de procedură în ceea ce priveşte desfăşurarea licitaţiei şi adjudecarea (susţinute de acuzare prin raportare la modul de stabilire a preţului, la plata preţului la trei zile după expirarea datei limită stabilite în contract, la publicitatea necesară pentru desfăşurarea licitaţiei, la modul de desfăşurare a licitaţiei) respectiv încălcările unor norme în ceea ce priveşte obţinerea creditului de către D.D., lipsa banilor necesari cumpărării imobilului de către unul dintre participanţii a cărui ofertă a fost declarată necâştigătoare, eventualele înţelegeri între participanţii la licitaţie cu privire la preţ, nu pot produce efecte juridice într-o cauză în care Ministerul Public a acuzat preşedintele comisiei de licitaţie că a cumpărat imobilul prin interpuşi şi a plătit preţul vânzării din bani proprii.

Acuzarea a susţinut existenţa unui probatoriu provenind din cauze disjunse de acuzaţia de faţă (pentru care inculpatul D.D. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 75/P/2008), probatoriu care, faţă de faptul că nu a fost administrat nemijlocit de către prezenta instanţă şi nici nu provine dintr-o hotărâre definitivă, nu produce efecte în raport de acuzaţiile formulate în cauza de faţă, al cărei obiect este fără legătură cu infracţiunea de luare de mită, cu infracţiunea de înşelăciune sau cu abuzul în serviciu şi fără legătură cu faptele comise în calitate de autori de către ceilalţi participanţi la licitaţie.

Privitor la consemnările din agendă

Consemnarea a fost redactată personal de inculpatul D.D. şi adresată fiului său D.C.A.:

„C. (...)

Sediul fostului C. Bank este achitat în totalitate (inclusiv actul de vânzare - cumpărare) şi îţi aparţine. Proprietar este însă E.V. SRL. Costurile totale s-au ridicat la aprox. 820.000 euro (de aici rezultă datoriile pe care le am)”.

Înscrisurile din agenda au ca dată sfârşitul lunii aprilie 2008 fiind găsite cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 01 septembrie 2010. Ministerul Public nu a putut proba nici că inculpatul a plătit într-o manieră oarecare (direct sau indirect) preţul pe care afirmă că l-a achitat nici că în tot acest interval de mai mult de doi ani s-a manifestat ca un proprietar faţă de imobil.

Referitor la semnificaţia acestui înscris, D.D. a declarat: "am scris aceste lucruri într-un moment emoţional deosebit de intens" pentru ca în perioada respectivă a fost diagnosticat greşit cu o boala gravă şi anunţat de medic că mai are de trăit maximum o lună de zile (raport histopatologic-biopsie). În acele momente cu adevărat unice, mi-a lipsit puterea psihică de a vorbi referitor la ceea ce se va întâmpla cu mine şi ceea ce las în urma mea cu singurul meu copil (C.A.); relaţia cu soţia era tensionată la limitele superioare ale suportabilităţii convieţuirii (aflase între timp de relaţia cu E.D.S.) şi, pur şi simplu, nu am ştiut ce explicaţii să dau cu privire la creditul contractat care se evaporase în modalitatea arătată. Am inventat aceea consemnare fără să realizez dimensiunea ulterioară a unor posibile consecinţe.

Referitor la banii de care dispunea D.D.

Acuzarea arată că D.D. dispunea de banii necesari achitării plăţii imobilului. Acuzarea nu numai că nu a dovedit că a şi plătit aceşti bani, ca preţ al imobilului, dar nici nu a explicat care este valoarea probei existenţei unei sume la dispoziţia lui D.D. în raport de expertiza contabilă care confirmă faptul că preţul a fost achitat de SC E.V. SRL din fonduri proprii şi că nu a existat vreo plată provenind de la D.D. către SC E.V. SRL nici direct nici indirect (expertiză contabilă judiciară).

Referitor la modul în care a folosit banii din creditul de nevoi personale, acuzarea arată că la inculpatul dispunea de suma totală de 3.201.875 RON, compusă din: 1.112.375 RON - credit de nevoi personale obţinut la 19 noiembrie 2007; 1.389.500 RON - sumă primită de la cumnatul său din Austria la 20 noiembrie 2007 şi 700.000 RON - credit obţinut de B.C. la 13 decembrie 2007, a acoperit în mod suficient preţul final de vânzare a imobilului - 2.883.546 RON, pretins a fi fost achitat de SC E.V. SRL.

Referitor la creditul de nevoi personale obţinut de către D.D., instanţa constată că proba existenţei creditului nu echivalează cu proba faptului că banii au fost folosiţi pentru plata imobilului.

Privitor la scopul contractării creditului, apărarea arată că D.D. a declarat că l-a contractat de la C. Bank împreună cu soţia în vederea cumpărării unui imobil în Bucureşti (zona Moxa str. E.T.). C.D. la data de 08 septembrie 2010 la sediul DNA Serviciul Teritorial Piteşti a declarat: "am fost de acord să luam acest credit împreună în ideea de a-i cumpăra fiului nostru un imobil pe raza municipiului Bucureşti".

Tranzacţia nu s-a mai încheiat deoarece nu s-a mai avut certitudinea vânzării părţii de imobil a unuia dintre ceilalţi doi coproprietari (apartamentul cu două camere); soţii D.D. fiind interesaţi de întreaga vilă, nu de o eventuala deţinere în comun a acesteia. Toată această situaţie este susţinută şi de declaraţia martorului C.P., dată în faţa instanţei Curtea de Apel Piteşti la data de 29 noiembrie 2013.

Privitor la destinaţia ulterioară a creditului, după eşuarea cumpărării imobilului din str. E.T., apărarea arată că din probe rezultă că o parte însemnată din bani (335.000 RON care reprezintă 27,92% din credit) a fost folosită pentru a cumpăra acţiuni la T. suma de 112.500 RON (9.38% din valoarea creditului contractat), folosită pentru plata unui avans la un autoturism marca R.R. Sport; suma de 87.625 RON (7,3% din valoarea creditului contractat) a fost schimbată în euro, transferată în străinătate prin dispoziţie de plata valutară externă. Din credit D.D. a plătit pentru E.D.S. (sora a denunţătorului M.E.) suma de 155.000 de euro pentru cumpărarea unui teren în Rm. Vâlcea (s-a probat această situaţie depunând la instanţa de fond copii ale contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1459/2007 încheiate cu D.I. şi C.E.D. pentru suma de 150.000 euro precum şi nr. 1460/2007 încheiat cu V.M. pentru suma de 5.000 euro).

Acuzarea arată că inculpatul nu a dovedit faptul că a făcut plăţile respective, astfel cum susţine, pentru a demonstra modul în care a cheltuit creditul. Instanţa constată însă că apărarea nu trebuie să producă probe împotriva unui fapt nedovedit de acuzare. Ministerul Public trebuia să demonstreze faptele pentru care a formulat acuzaţii, respectiv că inculpatul a plătit suma primită drept credit ca preţ al imobilului adjudecat la licitaţie, fără ca apărarea să trebuiască să dovedească în prealabil faptul contrar acuzaţiilor.

Referitor la plata preţului imobilului

Rechizitoriul şi ulterior în expertiza contabilă judiciară dispusă în cauză confirmă (obiectiv nr. l), plata imobilului numai prin virament bancar, din contul curent al SC E.V. SRL, neexistând depuneri de numerar pentru această plată. Atât circuitul cât şi provenienţa banilor au fost identificate în cadrul expertizei (folosirea liniei de credit-1.516.251 RON reprez. 52,58%, încasări clienţi - 1.242.295 RON reprez.43,08% şi din garanţia de participare la licitaţie - 125.000 RON reprez. 4,34%).

Dacă banii proveniţi din creditul de nevoi personale ar fi fost folosiţi la plata imobilului (ţinând cont că au fost efectuate plăţi numai prin viramente bancare), ar fi trebuit ca aceştia (banii) să intre în conturile E.V., direct sau indirect, ca depuneri de numerar ale asociatului (cont 455.1-asociaţi conturi curente) sau a altor persoane fizice (cont 462-creditori diverşi).

Expertiza contabilă judiciară dispusă în cauză a constatat însă că (obiectiv nr. 2) în perioada de referinţă (16 noiembrie - 17 decembrie 2007) s-au înregistrat depuneri totale în contul 455.1 în suma de numai 176.900 RON, iar în contul 462 nu s-a înregistrat nicio operaţiune, precum şi încasarea, cu chitanţa, a unor s ume de bani de la doua persoane fizice care au plătit cumpărarea unor apartamente.

Sursa banilor este identificată în cadrul obiectivului nr. l: "folosirea liniei de credit - 1.516.251 RON reprezintă 52,58%, încasări clienţi - 1.242.295 RON reprezintă 43,08% şi din garanţia de participare la licitaţie - 125.000 RON reprezintă 4,34%.

În consecinţă, dacă banii proveniţi din creditul de nevoi personale obţinut de D.D. ar fi fost folosiţi la plata imobilului, faţă de faptul că plăţile s-au făcut prin virament bancar, ar fi trebuit ca acuzarea să dovedească faptul că banii au intrat în conturile SC E.V. SRL, direct sau mascat ca depuneri de numerar ale asociatului (cont 455.1-asociaţi conturi curente) sau a altor persoane fizice (cont 462-creditori diverşi). Expertiza contabilă judiciară dispusă în cauză a constatat (obiectiv nr. 2) că în perioada de referinţă (16 noiembrie - 17 decembrie 2007) s-au înregistrat depuneri totale în contul 455.1 în suma de 176.900 RON, iar în contul 462 nu s-a înregistrat nicio operaţiune (suma de 176.900 RON reprezintă doar 6,13% din suma totală plătită de către societate ca preţ pentru cumpărarea imobilului).

Cu privire la modul în care s-a exercitat dreptul de proprietate asupra imobilului

Probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti au condus la concluzia că de la data dobândirii, imobilul a fost stăpânit şi folosit în exclusivitate de proprietar (SC E.V. SRL).

Acuzarea arată că în convorbirile telefonice din 28 ianuarie 2009, 29 ianuarie 2009 şi 02 februarie 2009, inculpatul D.D. i-a solicitat martorului C.C.P.E., salariat la C. Bank - Sucursala R.V., să ia cheile de la imobil pentru a-l prezenta unor persoane şi ulterior să efectueze fotografii ale spaţiului, să le listeze şi apoi să i le remită. Martorul a declarat însă că "inculpatul D.D. nu a formulat niciun fel de solicitări cu privire la acest imobil. Este posibil să fi solicitat numitei S. angajată C. cheile de la imobilul în discuţie, dar nu din iniţiativa mea, ci din iniţiativa noului director C. - I. Nu îmi amintesc ca inculpatul D.D. să îmi fi solicitat să fotografiez imobilul în discuţie, după momentul la care acesta nu mai era directorul sucursalei C. Vâlcea”.

Martorul P.G.D. a confirmat interesul inculpatului D.D. pentru închirierea imobilul, la fel ca şi denunţătorul M.E. Contrar acuzării martorul P. a arătat că nu a primit actele clădirii ci doar o schiţă cadastrală pe care era trecută menţiunea unitate C., precum şi că D.D. nu a spus nimic despre proprietarul clădirii.

Acuzarea arată că implicarea inculpatului D.D. în anul 2008 în solicitarea de oferte de închiriere este o dovadă că ar fi fost adevăratul proprietar. C.O.E. a declarat însă la termenul de la data de 23 aprilie 2013 că i-a cerut ajutorul lui D.D., pe care îl cunoştea din anul 2004 şi cu care era prieten, dar şi altor persoane, pentru a găsi chiriaşi la imobilul nou cumpărat. Declaraţia explică şi convorbirea telefonică din 13 ianuarie 2009.

Declaraţia denunţătorului M.E. dată la DNA Serviciul Teritorial Piteşti la data de 8 martie 2012 este în acelaşi sens: "D.D. nu mi-a dat relaţii al cui este acel spaţiu, iar eu nu cunoşteam care este situaţia juridică a imobilului respectiv şi nu i-am cerut alte detalii, întrucât nu mă interesa”. Martorul nu a putut fi audiat la instanţa de apel pentru a lămuri anumite contradicţii din declaraţiile sale.

În concluzie, faţă de cele ce preced, instanţa constată că nu s-a dovedit faptul principal al acuzaţiei, respectiv cumpărarea imobilului de către D.D. cu banii luaţi drept credit. Probele acuzării au un caracter circumstanţial, indirect, fără să poată suplini lipsa probei unui element important şi anume plata sumei de 2.883.546 RON.

Faţă de modul de formulare a acuzaţiei pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, legată de cumpărarea fostului sediul al C. Bank de către inculpat, instanţa constată că soluţia de achitare, pentru D.D. ca autor şi pentru C.O.E., respectiv C.M. în calitate de complici, în considerarea lipsei faptei constând în desfăşurarea unui act de comerţ incompatibil cu funcţia de către D.D., este corectă faţă de infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce priveşte infracţiunea de conflict de interese Din modul în care Ministerul Public a formulat acuzaţia, în Rechizitoriu se menţionează următoarele:

Inculpatul D.D., în calitate de director al C. Bank - Sucursala R.V. şi preşedinte al comisiei de licitaţie constituită pentru vânzarea imobilului care a reprezentat sediul vechi al C. Bank din mun. Rm. Vâlcea, în baza unei înţelegeri prealabile realizate cu inculpaţii C.O.E. şi C.M. a dobândit în mod necuvenit, în interes propriu, prin societatea comercială interpusă SC E.V. SRL cu sediul în Rm. Vâlcea, bunul imobil anterior menţionat. S-a reţinut că inculpatul D.D. era în stare de incompatibilitate prevăzută de Normele metodologice nr. 10/2003 în vigoare la acea dată. De asemenea, s-a arătat că acelaşi inculpat a participat la licitaţia din 28 noiembrie 2007 în calitate de preşedinte al comisiei de licitaţie, utilizând în scopul mai sus arătat informaţii obţinute în virtutea funcţiei de director al C. Bank - Sucursala Rm. Vâlcea, cât şi cele conferite de calitatea de preşedinte al comisiei de licitaţie.

Având în vedere însă că participarea inculpatului în comisie nu a fost negată, existând astfel un suport faptic parţial al acuzării, considerentul soluţiei de achitare pronunţate de instanţa de fond (fapta nu există), nu este fondat în ceea ce priveşte infracţiunea de conflict de interese prevăzută de art. 253¹ C. pen. anterior. Elementul care trebuia probat de către acuzare alături de participarea în comisia de la licitaţie, era obţinerea unui folos patrimonial, direct sau indirect prin intermediul participării în comisia de la licitaţie. Dată fiind lipsa probelor concludente din care să rezulte că inculpatul, şi nu SC E.V. SRL, este adevăratul cumpărător al imobilului, instanţa va pronunţa soluţia de achitare în considerarea temeiului prevăzut de art. 16 lit. c) C. proc. pen. Vânzarea unui bun la licitaţie presupune obţinerea unui folos patrimonial, însă nu există probe concludente în dosarul de faţă în sensul că folosul patrimonial respectiv ar fi fost obţinut de către inculpat. Faţă de această acuzaţie, instanţa constată că deşi D.D. a participat în comisia de licitaţie, argumentele ce preced au condus la concluzia că inculpatul nu a cumpărat imobilul, astfel că temeiul achitării urmează a fi art. 16 lit. c) C. proc. pen., respectiv nu există probe că persoana acuzată a săvârşit infracţiunea. În raport de lipsa unui suport probatoriu din care să rezulte legătura dintre inculpat şi faptele pentru care este acuzat, instanţa nu va mai analiza, astfel cum a solicitat apărarea, elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese.

În consecinţă, Înalta Curte va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti împotriva sentinţei penale nr. 101/F din 28 mai 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa apelată şi rejudecând în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., va achita pe inculpatul D.D. pentru infracţiunea prev. de art. 253¹ alin. (1) C. pen. anterior. Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi, în cuantum de câte 75 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, împotriva sentinţei penale nr. 101/F din 28 mai 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Desfiinţează, în parte, sentinţa apelată şi rejudecând:

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit c) C. proc. pen., achită pe inculpatul D.D. pentru infracţiunea prevăzută de art. 253¹ alin. (1) C. pen. anterior.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi, în cuantum de câte 75 RON, se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 mai 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 171/2015. Penal. Abuz în serviciu contra...		ICCJ. Decizia nr. 184/2015. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 179/2015. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Conflict de interese (art. 253 ind 1 C.p.). Apel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 179/2015. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Conflict de interese (art. 253 ind 1 C.p.). Apel