ICCJ. Decizia nr. 171/2015. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Apel
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 171/A/2015
Dosar nr. 294/42/2013
Şedinţa publică din 13 mai 2015
Asupra apelurilor de faţă,
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 132 din 22 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie, în Dosarul nr. 294/42/2013 s-a dispus, în baza art. 396 pct. 5 C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatei T.M., notar public, pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., faptă din data de 12 august 2011, parte vătămată O.N. şi fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (două fapte din datele de 12 august 2011 şi 05 septembrie 2011), toate cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.
S-a luat act că partea vătămată O.N., nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.
În baza art. 580 rap. la art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus anularea înscrisurilor respectiv, contractul de vânzare-cumpărare autentificat din anul 2011 şi încheierea de completare din 5 septembrie 2011 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti nr. 244/P/2012 din 09 aprilie 2013, a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata T.M., notar public, pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanei şi fals intelectual, prev. de art. 246 şi art. 289 C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în exerciţiul funcţiei de notar public a procedat la perfectarea contractului de vânzare cumpărare autentificat din 12 august 2011 încheiat de O.N., în calitate de vânzător prin mandatarul său G.G. şi G.I., în calitate de cumpărător, fără a fi în posesia extrasului de Carte Funciară, din care reieşea că proprietarul terenului care a făcut obiectul vânzării nu era de acord cu înstrăinarea lui, încălcând prevederile legale.
În actul se sesizare s-a mai reţinut că inculpata a comis şi două infracţiuni de fals intelectual, în condiţiile în care în contractul de vânzare cumpărare a menţionat nereal că terenul nu este afectat de sarcini, conform extrasului de CF nr. XX din data de 11 august 2011, deşi la acea dată nu i se comunicase extrasul. Totodată, la data de 05 septembrie 2011 a întocmit şi autentificat încheierea de completare a contractului de vânzare cumpărare din data de 12 august 2011 prin inserarea notării din extrasul de Carte Funciară, primit ulterior. A consemnat însă, că decizia emiterii încheierii s-a făcut la sesizarea lui G.G., căruia i s-ar fi eliberat două exemplare.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti, au fost readministrate probele cu martori, au fost audiate partea vătămată şi inculpata şi s-au solicitat relaţii de la diverse instituţii.
Cu ocazia soluţionării cauzei, judecătorul fondului a apreciat cu privire la existenţa/inexistenţa extrasului de carte funciară că, potrivit adresei din 20 noiembrie 2013 emisă de UNNPR şi înaintată instanţei, extrasul de carte funciară pentru autentificarea unui act translativ de proprietate nu era - în luna august 2011 - o condiţie a validităţii contractului de vânzare - cumpărare.
Pe de altă parte, la data de 12 august 2011 (data autentificării contractului de vânzare cumpărare din anul 2011) Cartea Funciară a terenului ce a făcut obiectul vânzării - cumpărării nu avea nicio notare în Partea a III-a, privind sarcinile, aşa cum se reţine în rechizitoriu prin expresia „fără a fi în posesia extrasului de Carte Funciară pentru autentificare, din care reieşea că proprietarul terenului care a făcut obiectul vânzării nu este de acord cu vânzarea lui".
În atare situaţie, notarul public s-a asigurat că sunt îndeplinite cerinţele legii civile şi anume că există consirnţământul părţilor, că acestea au capacitate de exerciţiu, că bunul ce urmează a fi vândut se află în circuitul civil în momentul încheierii contractului, că este determinat, licit şi posibil, că se află în proprietatea vânzătorului, iar preţul este sincer şi serios.
Sub acest aspect, reţinut că notarul public a solicitat extrasul de carte funciară pentru autentificare, dar neprimindu-l în termenul stabilit, a perfectat actul conform planificării, nu înainte de a primi garanţia de la proprietar prin mandatarul său că terenul nu are impedimente la vânzare, de a i se prezenta un extras de carte funciară pentru autentificare pentru acelaşi teren eliberat în anul anterior, care confirma garanţiile date şi de a se informa şi a primi informaţii de la BCPI Buzău, cu referire la inexistenţa notării unor sarcini (în acest sens a se vedea listingul convorbirilor telefonice din data de 11 august 2011).
Mai mult decât atât, notarul public s-a asigurat că procura specială dată de O.N. lui G.G. nu a fost revocată.
Tot sub acest aspect, a avut în vedere şi dispoziţiile art. 1557 C. civ. anterior, care prevedeau că „e valid aceea ce face mandatarul în numele mandantului, atâta timp cât nu cunoaşte moartea lui sau existenta uneia din cauzele ce desfiinţează mandatul". Aceeaşi dispoziţie o regăsim şi în art. 2036 noul C. civ., în care se statuează că „tot ceea ce mandatarul a făcut în numele mandantului este socotit valabil făcut în executarea acestuia".
Ca atare, în opinia judecătorului fondului legea nu prevedea ca notarul să deţină fizic extrasul de carte funciară, ci doar că trebuie să se informeze şi să ţină cont de menţiunile din cartea funciară.
Mai mult decât atât, în art. 4 din Protocolul nr. 1404/2010, publicat în M. Of. nr. 475/2010 se precizează că notarii pot obţine informaţii despre menţiunile din Cartea Funciară, prin orice mod de informare. În măsura în care notarul s-a informat (solicitarea extrasului şi relaţiile telefonice au rol de informare) şi nu există nicio menţiune - aşa cum este cazul în speţă - este evident că nu a îndeplinit defectuos actul respectiv. De altfel, potrivit art. 4 din Protocolul mai sus menţionat, dar şi în conformitate cu dispoziţiile Legilor nr. 36/1995 şi nr. 7/1996, notarul are dreptul să solicite informaţii de această natură prin orice mijloace, ceea ce în speţă s-a şi făcut.
În concluzie, a apreciat că, contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat fără a exista fizic extrasul de Carte Funciară; notarul public şi-a îndeplinit obligaţia de informare şi la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare nu exista nicio menţiune în Cartea Funciară, deşi trebuia să existe, fiind expirat termenul pentru soluţionarea cererii de eliberare a extrasului pentru autentificare.
În legătură cu notarea ca sarcină a unei interdicţii de înstrăinare şi revocarea mandatului, judecătorul fondului a reţinut următoarele:
Cât priveşte notarea ca sarcină a unei interdicţii de înstrăinare, în considerarea celor menţionate la Punctul I, la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare, instanţa de fond a apreciat că nu exista nicio menţiune în Cartea Funciară cu privire la notarea ca sarcină a unei interdicţii de înstrăinare, deoarece legea nici nu o prevedea.
Astfel, a reţinut că art. 19 alin. (1) şi nu art. 112 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 indicat în mod eronat în rechizitoriu ca ş cadru legal ce defineşte noţiunea de sarcină, deşi reglementează procedura efectuării lucrărilor de cadastru, enumera ex-haustiv sarcinile care se notează în Partea a III-a (C/l) a Cărţii Funciare a unui imobil şi anume: dreptul de superficie, uzufruct, uz, folosinţă, abitaţie, servituţile în sarcina fondului aservit, ipoteca şi privilegiile imobiliare, precum şi locaţiunea şi cesiunea de venituri pe timp mai mare de 3 ani; faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum şi acţiunile privitoare la drepturile reale înscrise în această parte; sechestrul, urmărirea imobilului şi a veniturilor sale şi orice modificări, îndreptări sau inserări ce s-ar face cu privire la înscrierile făcute în această parte.
Ca atare, a apreciat că nu exista nicio menţiune despre notarea ca sarcină a unei interdicţii de înstrăinare.
Prin intrarea în vigoare la data de 01 octombrie 2011 a noului C. civ., se adaugă alte 23 de situaţii juridice, supuse notării în Cartea Funciară (a se vedea în acest sens art. 902 şi 903 C. civ.), reţinând faptul că în art. 902 alin. (2) noul C. civ. se statuează că „sunt supuse notării în Cartea Funciară (..) pct. 8 „Interdicţia convenţională de înstrăinare sau degrevare a unui drept înscris".
Constată astfel, că şi în această situaţie, interdicţia de înstrăinare trebuie să facă în mod obligatoriu obiectul unei convenţii bilaterale ori multilaterale de voinţă, iar printr-o interpretare per a contrario, declaraţia notarială din 11 august 2011 - act juridic unilateral ce consemnează voinţa generică a proprietarului de a nu vinde - nu constituie o sarcină ce poate fi notată în Cartea Funciară.
A mai subliniat faptul că, înscrierile în Cartea Funciară au ca efect opozabilitatea faţă de terţi, iar nu limitarea dreptului de dispoziţie în sensul inalienabilităţii sau indisponibilizării bunului imobil. în speţă, proprietara îşi indisponibilizează bunul imobil prin propria voinţă, exprimată în mod unilateral, aparent fără un scop anume, punându-se în situaţia de a-şi interzice sie însăşi înstrăinarea bunului.
Conform doctrinei şi practicii notariale, valabilitatea inalienabilităţii sau indisponibilizării convenţionale este condiţionată de justificarea unui interes serios şi legitim, aspecte ce nu reies din declaraţia notarială a părţii vătămate, în caz contrar, adică în lipsa oricăreia din aceste cerinţe, stipularea unei interdicţii de înstrăinare poate fi considerată nulă de instanţa de judecată pentru obiect ilicit (art. 5 şi art. 963 C. civ. anterior) efect ce nu poate fi acoperit nici atunci când interdicţia a fost notată în Cartea Funciară.
Cu privire la revocarea mandatului, a constatat că singura modalitate de a împiedica vânzarea terenului de 3.700 m.p. era aceea a revocării exprese sau tacite a procurii speciale, dată lui G.G. de O.N. şi care să fie şi adusă la cunoştinţa mandatarului, or, nici până la data pronunţării nu a operat o astfel de revocare a procurii şi cu atât mai puţin să fie adusă la cunoştinţa mandatarului.
De altfel, pe întreg parcursul procesului penal, partea vătămată O.N. a manifestat o poziţie pasivă faţă de această cauză - la urmărirea penală nu a fost audiată, iar în instanţă a fost audiată la penultimul termen de judecată, deşi au fost acordate în acest sens, nenumărate termene. Pe de altă parte, plângerea penală a fost formulată după câteva luni.
În acest context, a apreciat că nu poate fi acceptată ipoteza susţinută de acuzare, că declaraţia notarială din 11 august 2011 constituie o revocare a mandatului, deoarece revocarea mandatului - presupune o procedură de urmat, finalizată cu înscrierea revocării într-un registru special.
Pentru aceste considerente a apreciat că la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare, interdicţia de vânzare-cumpărare nu reprezenta o sarcină ce trebuia notată în Cartea Funciară şi revocarea procurii nu s-a efectuat până la data pronunţării.
În legătură cu aspectele invocate de inculpată în apărare, privind calitatea de funcţionar public sau funcţionar a notarului public, în considerarea incriminării din art. 246 C. pen., în urma realizării unei analize teoretice a elementelor constitutive, în concluzie, a reţinut că, sub aspectul laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu, notarul public s-a abătut în parte de la prevederile disp. art. 51 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară, art. 70 din Ordinul nr. 70 C/1995 şi Punctul II din Ordinul nr. 309/2010 ale Ministrului Justiţiei, deoarece a răspuns cerinţei legale de a solicita extrasul de Carte Funciară pentru autentificare, dar neprimindu-l în termen a procedat la autentificarea contractului.
Astfel, a apreciat că această abatere nu invalidează contractul de vânzare - cumpărare, deoarece în conţinutul lui a consemnat un adevăr şi, anume, că la data autentificării bunul vândut nu era ipotecat, sechestrat sau gajat şi nu era afectat de sarcini.
A apreciat că sub aspectul laturii subiective, fapta trebuie comisă cu intenţie directă sau indirectă în momentul perfectării actului, iar în contextul probator administrat, trimiterea pentru obţinerea extrasului de Carte Funciară, dar şi informarea cu privire la situaţia juridică a terenului conduc la concluzia că, inculpata nu a avut reprezentarea comiterii unei fapte penale.
Mai mult decât atât, a reţinut că T.M. nu a prevăzut rezultatul socialmente periculos al raportării inexistenţei sarcinilor la un extras de Carte Funciară neprimit şi nu a acceptat rezultatul socialmente periculos.
Prin urmare, autentificarea contractului de vânzare-cumpărare de către notarul public T.M., care avut convingerea că extrasul de carte funciară ce va fi primit ulterior, nu va reda o altă situaţie - împrejurări care nu au fost puse sub semnul întrebării nici de vânzător prin mandatar şi nici de cumpărător - reprezintă o faptă dar care nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege [art. 16 alin. (1) lit. b), teza a II-a C. proc. pen.].
Referitor la infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, a reţinut că potrivit acestui text de lege „falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări", întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual.
Analizând din punct de vedere juridic elementele ce caracterizează latura obiectivă şi subiectivă a infracţiunii, instanţa de fond a reţinut că menţiunile din încheierea de completare din 05 septembrie 2011, constând în consemnarea, că actul s-a întocmit la sesizarea lui G.G., pe de o parte, iar, pe de altă parte, că pentru G.G. s-au eliberat două exemplare, nu sunt esenţiale şi producătoare de consecinţe juridice, deoarece nu alterează substanţa/esenţa înscrisului.
Cu alte cuvinte, cerinţa legii este în sensul că faptele sau împrejurările atestate în mod mincinos, precum şi faptele sau împrejurările ce nu au fost inserate în cuprinsul actului, trebuie să fie apte prin ele însele sau prin modul în care se repercutează asupra conţinutului actului în ansamblul său şi să genereze efecte de drept.
În acest sens, urmează a se observa că G.G. a declarat în faţa instanţei că şi-a dat acordul, fiind citat în acest scop la biroul notarial.
Mai mult decât atât, menţiunea din finalul încheierii în sensul că din cele patru exemplare, două s-au eliberat părţii, nu este de natură a afecta conţinutul actului şi a genera efecte de drept.
În concluzie, a reţinut că vinovăţia sub forma intenţiei - directe sau indirecte - este exclusă şi în cazul acestei fapte considerată a fi infracţiunea prev. de art. 289 vechiul C. pen., şi în această situaţie, a apreciat că faptele nu au fost săvârşite cu vinovăţia prevăzută de lege pentru a întruni elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. anterior.
Faţă de toate aceste considerente, în temeiul art. 396 pct. 5 C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatei T.M. pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., faptă din data de 12 august 2011 (parte vătămată O.N.) şi fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (două fapte din datele de 12 august 2011 şi 05 septembrie 2011).
Pe latură civilă, a luat act că partea vătămată O.N., nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.
Deşi, a apreciat că faptele săvârşite de T.M., nu sunt de natură penală, iar în cauză nu există constituire de parte civilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 580 rap. la art. 25 alin. (3) C. proc. pen. a dispus anularea contractului de vânzare - cumpărare autentificat din anul 2011 şi încheierea de completare din 5 septembrie 2011 şi a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi inculpata T.M., criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a solicitat desfiinţarea sentinţei şi condamnarea inculpatei T.M. sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (1968), având în vedere că în calitate de notar public, prin încălcarea dispoziţiilor legale, a atestat în cuprinsul actului de vânzare cumpărare din 12 august 2011 a imobilului - teren intravilan în suprafaţă de 3681 m.p. suprafaţă măsurată, cu nr. CF YY din 11 martie 2010, în mod nereal, faptul că vânzătoarea O.N. o garantează pe cumpărătoare împotriva viciilor ascunse sau aparente, a oricărei evicţiuni totale sau parţiale, precum.şi faptul că bunurile vândute nu sunt vândute sau ipotecate, sechestrate sau gajate şi sunt libere de sarcini conform extrasului de CF nr. ZZ din 11 august 2011, extras care nu era comunicat notarului public la data perfectării contractului. Ulterior, după primirea extrasului de carte funciară, constatând că era notată o sarcină - interdicţia de vânzare conform declaraţiei notariale din 11 august 2011, inculpata pentru a da aparenţă de legalitate contractului de vânzare cumpărare autentificat deja, prin încheierea din 5 septembrie 2011, a dispus completarea contractului cu date nereale, în sensul că reprezentarea vânzătoarei s-a realizat de către G.G., în baza procurii din 24 august 2010 nerevocată, conform certificatului din 11 august 2011.
Or, din probele administrate în cauză, inclusiv declaraţia lui G.G., nu rezultă că acesta a formulat o astfel de cerere, mai mult, încheierea de completare a fost depusă, la Primăria comunei M. în luna februarie 2013.
Parchetul a criticat sentinţa şi sub aspectul greşitei achitări a inculpatei T.M. pentru comiterea infracţiunilor de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (1968), având în vedere că din probele administrate rezultă fără echivoc că, în calitate de notar public, a consemnat date nereale în cuprinsul contractului de vânzare cumpărare, privind împrejurarea că imobilul ce a făcut obiectul vânzării-cumpărării nu era afectat de sarcini, în condiţiile în care nu era în posesia extrasului de carte funciară şi exista o interdicţie de vânzare şi, ulterior, în cuprinsul încheierii din anul 2011, dată în completare la contractul de vânzare-cumpărare, a consemnat, în mod nereal, că actul a fost întocmit la sesizarea lui G.G., care o reprezenta pe vânzătoare în baza unei procuri autentificate şi nerevocate.
În concluzie, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi condamnarea inculpatei pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual (2 fapte), în considerarea dispoziţiilor C. pen. anterior, ca fiind lege penală mai favorabilă, la o pedeapsă neprivativă de liberate - suspendare condiţionată, anularea celor două acte respectiv, contractul de vânzare cumpărare din data de 12 august 2011 şi încheierea de completare din data 05 septembrie 2011.
Inculpata T.M. a criticat sentinţa sub aspectul netemeiniciei şi nelegalităţii, în sensul că, în mod greşit, s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, conform dispoziţiilor art. 580 C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (3) C. proc. pen., anularea contractului de vânzare cumpărare din data de 12 august 2011 şi a încheierii de completare din data 05 septembrie 2011, în condiţiile în care a constatat că partea vătămată O.N. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 30 octombrie 2014, sub nr. 294/42/2013, fiind fixat prim termen de judecată, în apel, la data de 3 decembrie 2014.
La primul termen de judecată din data de 3 decembrie 2014, Înalta Curte a pus în vedere inculpatei T.M. dacă doreşte să dea declaraţii în faţa instanţei de apel sau înţelege să se prevaleze de dreptul la tăcere, prevăzut de art. 70 alin. (2) C. proc. pen., inculpata învederând instanţei că nu doreşte să facă declaraţii suplimentare în cauză şi îşi menţine declaraţiile date anterior, poziţia sa procesuală fiind consemnată în cuprinsul încheierii.
La acelaşi termen de judecată în temeiul art. 420 alin. (4) C. proc. pen. a acordat cuvântul părţilor cu privire la cererile de probatorii iar după deliberare au fost încuviinţate cererile de probatorii formulate de parchet şi inculpată privind audierea martorilor G.G., T.F., F.E.V., M.I.T. şi H.E.G., fiind acordat termen la data de 21 ianuarie 2015 când s-a dispus citarea martorilor G.G., T.F. şi F.E.V.
La termenul de judecată din data de 21 ianuarie 2015 s-a procedat la audierea martorilor G.G., T.F. şi F.E.V., depoziţiile acestora fiind ataşate la dosarul cauzei, a fost respinsă cererea de probatorii în completare formulată de apărătorul intimatei inculpate T.M. privind audierea martorului P.E.M., ca nefiind utilă soluţionării cauzei în raport de teza probatorie invocată şi cererea de solicitare a înregistrării audio, a şedinţei de judecată, de la Curtea de Apel Ploieşti, de la termenul când s-a realizat audierea martorului P.E.M., pentru motivele arătate în cuprinsul încheierii de la acea dată.
La termenul din data de 4 martie 2015 s-a procedat la audierea martorilor M.I.T. şi H.E.G., declaraţiile acestora fiind ataşate la dosarul cauzei, fiind acordat termen pentru dezbaterile pe fond la data de 15 aprilie 2015, fiind amânată pronunţarea succesiv la datele de 29 aprilie 2015 şi 13 mai 2015.
Examinând apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi inculpata T.M., prin prisma dispoziţiilor art. 417 şi art. 420 C. proc. pen., Înalta Curte constată că este fondat apelul Parchetului şi nefondat apelul declarat de inculpată, pentru următoarele considerente:
Referitor la criticile formulate de Parchet, Înalta Curte apreciază că sunt întemeiate, având în vedere că prima instanţă a interpretat în mod eronat probatoriul administrat în cauză şi, pe cale de consecinţă, a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi fals intelectual (2 fapte) pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei T.M.
Analizând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte reţine că, deşi prima instanţă a reţinut aceiaşi situaţie de fapt ca şi cea care a fundamentat actul de acuzare, respectiv, că în calitate de notar public, la data de 12 august 2011, inculpata T.M. a procedat la perfectarea actului de vânzare cumpărare autentificat din anul 2011, încheiat între G.G., mandatar al vânzătoarei O.N. şi G.I., în calitate de cumpărător, fără a avea extrasul de carte funciară, în mod eronat a reţinut, în baza adresei din 20 noiembrie 2013 comunicată de UNNPR, că obţinerea extrasului de carte funciară nu era o condiţie pentru validitatea contractului de vânzare-cumpărare şi că notarul s-a asigurat că sunt îndeplinite cerinţele legii civile - consimţământul părţilor - şi, având în vedere informaţiile primite de la OCPI Buzău, a reţinut că nu sunt notate sarcini. în CF în legătură cu imobilul ce face obiectul tranzacţiei precum şi împrejurarea că procura specială dată de vânzătoarea O.N. mandatarului, nu a fost revocată.
Mai mult, judecătorul fondului a reţinut că prin declaraţia notarială din 11 august 2011 este consemnată voinţa generică a proprietarului de a nu vinde şi nu constituie o sarcină care se impunea a fi înscrisă în cartea funciară, motivat de faptul că înscrierile în cartea funciară au ca efect opozabilitatea faţă de terţi şi nu limitarea dreptului de dispoziţie în sensul inalienabilităţii sau indisponibilizării bunului imobil.
Înalta Curte constată că numita O.N. a dobândit terenul arabil în suprafaţă totală de 3681 m.p., conform măsurătorii cadastrale (conform actului de proprietate -3700 m.p.), situat în extravilanul corn. M., jud. Buzău, tarlaua AA cu nr. cadastral DD, înscris în CF sub nr. WW, potrivit încheierii din data de 17 aprilie 2009, în baza sentinţei civile nr. 7646 din 18 decembrie 2008 a Judecătoriei Buzău (Dosar nr. 7222/200/2008) şi a contractului de vânzare cumpărare autentificat din 11 martie 2010, prin care G.G. i-a vândut cota sa indiviză de ½, obţinută prin sentinţa civilă susmenţionată, în scopul reîntregirii proprietăţii.
După dobândirea dreptului de proprietate asupra întregii suprafeţe de teren, prin procura specială de vânzare autentificată din 24 august 2010 la B.N.P. L.S. şi V.D., numita O.N. l-a mandatat pe G.G., concubinul său la acea dată, să vândă în condiţiile cele mai favorabile şi cui va crede de cuviinţă terenul în suprafaţă totală de 3681 m.p., conform măsurătorii cadastrale (3700 m.p. conform actului de proprietate), mandat special de care G.G. a uzat abia după ce relaţia de concubinaj dintre cei doi a încetat (în cursul anului 2011).
În acest context, la data de 10 august 2011 G.G. s-a prezentat la biroul notarului public T.M. pentru a obţine informaţii privind actele necesare realizării perfectării contractului de vânzarea asupra terenului, pe care intenţiona să-l vândă, în baza procurii speciale de vânzare, numitei G.I., mama sa. După ce inculpata T.M. i-a comunicat care sunt actele necesare pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare, a doua zi, martorul G.G. a prezentat actele în completare cerute de inculpată, care i-a solicitat să revină la data de 12 august 2011, împreună cu mama sa, pentru încheierea contractului.
La data de 11 august 2011, inculpata T.M., a emis două adrese, una către Registrul Naţional de Evidenţă a Revocării Procurilor pentru a verifica dacă nu s-a realizat o revocare a procurii speciale de vânzare autentificată din anul 2010 şi a constatat că nu există niciun act juridic de revocare, potrivit certificatului din 11 august 2011 al R.N.P.R. şi una către O.C.P.I. Buzău prin care a solicitat emiterea unui extras de carte funciară, pentru autentificare, referitor la terenul ce urma să facă obiectul contractului de vânzare cumpărare.
În legătură cu solicitarea de eliberare a extrasului de carte funciară, din actele şi lucrările dosarului rezultă că, cererea inculpatei a fost înregistrată la OCPI Buzău din 11 august 2011, ora 11:12, conform fişei de borderou şi istoricului acţiunilor din Registrul general de intrare, termenul fixat pentru comunicarea extrasului fiind fixat automat, la data de 16 august 2011.
Se mai reţine, tot în baza probatoriului administrat, că în aceeaşi zi, din 11 august 2011, orele 11:08, a fost înregistrată şi cererea formulată de O.N. de notare a declaraţiei notariale din 11 august 2011 emisă de B.N.P. Asociaţi F.E.R. şi F.I.R., prin care s-a notat interdicţia de înstrăinare a imobilului prin mandatar, sub C/1 din CF VV (provenită din CF pe hârtie cu nr. UU) UAT Mărăcineni, pentru care s-a fixat termen automat de rezolvare, tot în sistem informatic, data de 17 august 2011. Demersul de notare a acestei interdicţii de vânzare a numitei O.N. fiind determinat de încetarea relaţiei de concubinaj cu G.G. şi aflarea de către partea vătămată a activităţilor întreprinse de G.G. pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare.
Relevantă în acest sens este declaraţia notarului public F.C.I.R. care a arătat că, la data de 11 august 2011, s-a prezentat la biroul său notarial numita O.N. pentru revocarea unei procuri speciale de vânzare pe care nu o avea la ea şi nici nu a putut oferi informaţii privind numărul şi data autentificării ei, ci doar a precizat numele notarului public care a întocmit-o, cu referire la L.S., împrejurarea în care s-a notat declaraţia notarială a lui O.N. de interdicţie a înstrăinării imobilului (din 11 august 2011).
De asemenea, partea vătămată O.N. a arătat în declaraţiile date, că a dorit să revoce procura specială de vânzare dată lui G.G. însă biroul notarului public unde a autentificat-o era închis, fiind perioada concediilor (adresa din 8 noiembrie 2012 a B.N.P. L.S. şi V.D.), astfel că s-a prezentat la B.N.P. Asociaţii F.E.R. şi F.I.R. pentru întocmirea declaraţiei notariale în legătură cu instituirea interdicţiei de înstrăinare şi depunerea acestei declaraţii notariale autentificate la O.C.P.I. Buzău pentru notarea în cartea funciară, în scopul împiedicării înstrăinării vânzării.
După înregistrarea cererii formulate de inculpată la O.C.P.I. Buzău, lucrarea a fost repartizată spre soluţionare martorei T.F., asistent registrator care după efectuarea verificărilor necesare a constatat că sistemul informatic nu îi permite procesarea cererii, întrucât pe flux exista în lucru o altă cerere înregistrată cu privire la acelaşi imobil (nr. cadastral şi carte funciară), împrejurare în care s-a procedat la decalarea termenelor de soluţionare, cererea inculpatei fiind soluţionată la data de 17 august 2011, iar cea a părţii vătămate la data de 16 august 2011, astfel cum rezultă din registrul general de intrare electronic şi centralizatorul zilnic al OCPI Buzău, eliberarea extrasului de carte funciară către biroul notarial al inculpatei fiind realizat la data de 18 noiembrie 2011.
În aceste împrejurări, cu ocazia soluţionării cererii numitei O.N., registratorul desemnat cu soluţionarea lucrării, martora F.E.V., a apreciat în baza cererii, actelor depuse şi verificărilor efectuate de asistentul registrator, M.T., că se impune notarea în cartea funciară, fila III, a declaraţiei notariale autentificate din 11 august 2011 emisă de B.N.P. Asociaţii F.E.R. şi F.I.R. privind interdicţia de înstrăinare a imobilului, prin mandatar, C/1 din CF VV (provenită din CF pe hârtie cu nr. UU) UAT Mărăcineni, sens în care, a dispus admiterea cererii numitei O.N. prin încheierea din data de 16 august 2011. Împrejurarea relevată de inculpată că la momentul admiterii cererii de notare de către registratorul F.E.V. nu exista niciun referat întocmit de asistentul registrator nu are relevanţă sub aspectul valabilităţii notării interdicţiei în carte funciară în contextul în care împotriva acestei încheieri nu a fost exercitată calea de atac prevăzută de lege. În acest sens prezintă relevanţă şi depoziţiile martorei O.A. care a arătat că nu era necesar întocmirea unui referat de către asistentul registrator pentru respingerea unei cereri, dar nici nu era interzis.
Prin urmare, la data de 17 noiembrie 2011, când s-a soluţionat cererea formulată de inculpata T.M. având ca obiect eliberarea extrasului de carte funciară asupra aceluiaşi imobil, exista în lucru cererea părţii vătămate O.N. de notare a interdicţiei de înstrăinare a bunului ce făcea obiectul contractului de vânzare cumpărare, aspect de care inculpata T.M. nu a luat cunoştinţă la data de 12 august 2011, întrucât cererea sa nu a fost soluţionată, potrivit centralizatorului de la OCPI Buzău unde este menţionată data de 18 august 2011 şi nici nu a primit relaţii de la OCPI Buzău prin alte modalităţi de comunicare (telefon, fax), împrejurare în care, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, a procedat la încheierea şi autentificarea contractului de vânzare cumpărare a imobilului susmenţionat (din 12 august 20011), deşi nu avea extrasul de carte funciară al terenului ce forrna obiectul vânzării.
Apărarea inculpatei T.M. că i s-ar fi comunicat telefonic de angajaţii OCPI Buzău, la data de 12 august 2011, relaţii în legătură cu situaţia imobilului pentru care a solicitat eliberarea extrasului de carte funciară în sensul că nu este grevat de sarcini, nu poate fi primită, în contextul în care, potrivit probelor administrate rezultă că cererea acesteia nu a fost lucrată în sistemul informatic întrucât exista pe flux o cerere anterioară cu privire la acelaşi imobil, cerere care s-a dovedit a fi formulată de O.N. pentru înscrierea interdicţiei de vânzare în baza declaraţie notariale autentificate de acesta la B.N.P. Asociaţii F.E.R. şi F.I.R.
De asemenea, împrejurarea că OCPI Buzău nu oferea informaţii prin telefon cu privire la situaţia imobilelor pentru care s-au formulat cereri pentru eliberarea extraselor de carte funciară este confirmată şi de angajaţii acestei instituţii, respectiv, martorii T.F., F.E.V. şi M.I.T. care au arătat în mod constant în depoziţiile lor, că după înregistrarea cererilor având ca obiect obţinerea extrasului de carte funciară sau înscrierea unei interdicţii, acestea erau repartizate la un asistent registrator care efectua verificarea actelor ce însoţeau cererea şi situaţia imobilului, după care prezenta lucrarea unui referent care decidea cu privire la modalitatea de soluţionare a cererilor. Toţii martorii au confirmat faptul că datorită volumului mare de lucru erau întârzieri în soluţionarea lucrărilor, însă nu se dădeau informaţii prin telefon cu privire la modalitatea de soluţionare ci numai în legătură cu stadiul soluţionării lucrărilor.
Relevantă sub acest aspect este şi depoziţia martorei Ş.P. care a arătat că a depus cererea de eliberarea a extrasului de carte funciară formulată de notarul public T.M., la OCPI Buzău, la data de 11 august 2011, împreună cu borderoul, iar la data de 12 august 2011 când s-a prezentat pentru ridicarea extrasului i s-a comunicat că lucrarea nu a fost soluţionată, sens în care a informat-o pe T.M. Aceasta a luat legătura telefonic cu cei de la Oficiu de cadastru pentru a i se comunica situaţia cererii. Prin urmare, niciunul dintre martorii audiaţi nu confirmă susţinerea inculpatei ca angajaţii OCPI Buzău i-ar fi comunicat telefonic situaţia juridică a terenului ci doar stadiul soluţionării cererii.
Contrar celor reţinute de instanţa de fond şi susţinute de apărare în legătură cu împrejurarea că notarul public nu avea obligaţia de a deţine extrasul de carte funciară la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare ci doar obligaţia de a se informa cu privire la situaţia juridică a imobilului, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 54 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, publicată în M. Of. al României nr. 201/03 martie 2010 în vigoare la momentul încheierii şi autentificării contractului de vânzare cumpărare din 12 august 2011 şi a art. IV „Atribuţii ce revin UNNPR şi notarilor publici" din Ordinul nr. 309/2010 pentru aprobarea Protocolului de colaborare încheiat între Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România privind modul de efectuare a operaţiunilor de publicitate imobiliară, în aplicarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, publicat în M. Of. Partea I, text în vigoare din data de 13 aprilie 2011, notarul public avea obligaţia legală ca la momentul autentificării actului prin care se constituie, se modifică sau se stinge un drept real imobiliar, să solicite un extras de carte funciară pentru autentificare sau, după caz, certificat de sarcini, iar pe perioada valabilităţii extrasului de carte funciară pentru autentificare, registratorul nu putea efectua niciun fel de înscriere în cartea funciară, cu excepţia aceleia pentru care a fost eliberat extrasul.
În acelaşi sens sunt şi prevederile art. IV pct. 2 din Protocolul de Colaborare nr. 429312/1404 din 26 aprilie 2010 încheiat între Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România privind modul de efectuare a operaţiunilor de publicitate imobiliară, în aplicarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, publicat în M. Of. Partea I, cu aplicabilitate din 21 octombrie 2010, în sensul că, autentificarea actelor prin care se transmit, se constituie, se modifică sau se sting drepturile reale imobiliare se face numai după obţinerea extrasului de carte funciară pentru autentificare sau, după caz, a certificatului de sarcini şi a documentaţiei cadastrale, contrar celor reţinute de judecătorul fondului care a apreciat că la autentificarea actului de vânzare cumpărare nu era necesar obţinerea extrasului de carte funciară ci exista doar obligaţia notarului public de a se informa cu privire la situaţia imobilului ce urma să facă obiectului contractului de vânzare cumpărare.
Mai mult, chiar în interpretarea dată de instanţa de fond cu şi susţinută de apărare privind existenţa doar a obligaţiei de informare a notarului public în legătură cu situaţia imobilului ce urma să facă obiectului contractului de vânzare cumpărare, întemeiate pe dispoziţiile art. III.4. din Ordinul nr. 309/2010, potrivit cărora oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară are printre obligaţii şi pe cea de eliberare la cererea notarilor publici extrase sau, după caz, copii ale cărţilor funciare ori certificate de sarcini, care pot fi transmise între notarul public şi birourile de cadastru şi publicitate imobiliară prin fax sau prin altă modalitate de comunicare, însă eliberarea extrasului nu va fi condiţionată de primirea cererilor în original, care vor fi transmise ulterior, se constată că, din probele administrate în cauză şi expuse pe larg în cele ce preced, nu rezultă că inculpata T.M. s-a informat cu privire la situaţia juridică a terenului ci doar a solicitat informaţii de la OCPI Buzău în legătură cu stadiul soluţionării cererii de eliberare a extrasului de carte funciară.
Prin urmare, din interpretarea dispoziţiilor normative enunţate rezultă în mod clar obligaţia inculpatei T.M., ca în exercitarea atribuţiilor ce îi reveneau, în calitate de notar public, să solicite, la momentul autentificării contractului de vânzare cumpărare a imobilului - teren arabil în suprafaţă totală de 3681 m.p., conform măsurătorii cadastrale (conform actului de proprietate 3700 m.p.), situat în extravilanul corn. M., jud. Buzău, tarlaua AA cu nr. cadastral DD, înscris în CF sub nr. WW, potrivit încheierii din data de 17 aprilie 2009 - un extras de carte funciară. Obligaţia existenţei unui extras de carte de funciară la momentul perfectării şi autentificării contractului de vânzare cumpărare nu a fost îndeplinită de către inculpată fapt ce a condus la îndeplinirea defectuoasă a unui act în exercitarea activităţilor de serviciu, după cum nu s-a putut dovedi nici împrejurarea că au fost obţinute relaţii prin telefon sau prin alte mijloace de comunicare de la OCPI Buzău cu privire la situaţia juridică a imobilului ce forma obiectul contractului de vânzare-cumpărare.
De asemenea, nu poate fi primită nici apărarea inculpatei în sensul că a procedat la încheierea contractului de vânzare cumpărare la data de 12 august 2011 urmare insistenţelor lui G.G. care a şi asigurat-o că nu este niciun impediment la vânzare, în contextul în care chiar martorul a arătat în mod constant în depoziţiile sale, că a fost programat la data de 12 august 2011 pentru întocmirea contractului de vânzare cumpărare de către notarul T.M., iar, după ce s-a prezentat, contractul era deja întocmit de aceasta din urmă, fiind doar semnat de către părţi, după cum, a relatat şi faptul că nu cunoştea nimic în legătură cu împrejurarea că ar fi fost necesar un extras de carte funciară, aceste aspecte fiind confirmate şi de martorele G.I. şi B. (fostă T.) A.
De altfel, împrejurarea invocată de inculpată în apărare nu are relevanţă sub aspectul îndeplinirii obligaţiei care îi revenea în calitate de notar public la momentul autentificării actelor prin care se transmit, se constituie, se modifică sau se sting drepturile reale imobiliare de a obţine extrasul de carte funciară pentru autentificare, prin urmare, nerespectarea obligaţiei impuse de lege şi autentificarea contractului de vânzare cumpărare din anul 2011, reprezintă o îndeplinirea defectuoasă a unui act ce intra în atribuţiile sale de serviciu. Mai mult, prin modalitatea în care a acţionat, T.M. a nesocotit dispoziţiile legale care reglementează activitatea notarilor publici - art. 45 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, care instituie în sarcina notarului public obligaţia de a desluşi raporturile reale între părţi cu privire la actul pe care vor să-l încheie, de a verifica dacă intenţia părţilor este de face tranzacţia şi cunosc efectele actelor întocmite precum şi dacă scopul pe care-l urmăresc este în conformitate cu legea, or, în contextul în care exista notată o interdicţie de vânzare din partea proprietarului bunului imobil pe care martorul G. îl reprezenta în baza unei procuri speciale, aspect ce putea fi verificat de către notar doar la primirea extrasului de carte funciară, este evident că, prin autentificarea contractului de vânzare cumpărare în lipsa extrasului de carte funciară şi-a îndeplinit în mod defectuos obligaţia de verifica voinţa părţilor.
În ceea ce priveşte susţinerea apărării privind notarea în mod eronat în cartea funciară a interdicţiei de vânzare, argument însuşit şi de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că notarea în cartea funciară a unei clauze de inalienabilitate exista şi în vechea reglementare din legea specială, fiind instituită în mod expres şi în noul C. civ. [art. 902 alin. (1) şi art. 881 alin. (1) teza a II-a] şi, spre deosebire de înscrierea provizorie şi intabulare care au ca obiect drepturi reale imobiliare, reprezintă înscrierea ce are ca obiect şi alte drepturi decât cele tabulare, în sensul că obiectul notării îl pot constitui şi alte drepturi decât cele tabulare, fapte sau raporturi juridice în legătură cu imobilul şi ea poate fi înscrisă în cartea funciară numai în cazurile ordonate de lege, având ca efect opozabilitatea faţă de terţi şi numai în mod excepţional, efectul doar de informare. De asemenea, art. 38 din Legea nr. 7/1996, în vigoarea la data de 11 august 2011 (abrogat prin art. 87 pct. 4 din Legea nr. 71/2011), definea obiectul notării ca fiind actele şi faptele juridice privitoare la drepturile personale, la starea şi capacitatea persoanelor în legătură cu imobilele înscrise în cartea funciară, acestea puteau fi înscrise în cartea funciară la cerere, cu efect de opozabilitate pentru terţe persoane.
Totodată, în conţinutul dispoziţiilor art. 141 pct. 5 din Legea nr. 7/1996 [art. 19 pct. 1.B lit. b) din Legea nr. 7/1996, republicată] şi art. 142 pct. 2 din aceiaşi lege [art. 19 pct. 1.C lit. b) din Legea nr. 7/1996, republicată] printre categoriile de înscrieri în cartea funciară în cuprinsul părţii a II-a şi a IlI-a erau menţionate şi faptele, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum şi acţiunile referitoare la celelalte drepturi tabulare. Mai mult, notarea interdicţiei de vânzare în cartea funciară era prevăzută în mod expres şi -în conţinutul art. 42 alin. (2) lit. h) (interdicţia de înstrăinare sau grevare a imobilului, precum şi modalităţile interdicţiei de strămutare sau grevare) din Ordinul nr. 633 din 13 octombrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară, publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 1.049/29 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data: de 11 august 2011 [ordin abrogat prin art. 2 lit. a) din 700 din 9 iulie 2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, publicat în M. Of. al României nr. 571/31 iulie 2014].
Stabilind limitele şi acestui tip de înscriere, în conţinutul art. 26 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 7/1996 se prevede că, notarea are ca obiect înscrierea drepturilor persoanelor, a actelor şi faptelor juridice referitoare la starea şi capacitatea persoanelor, a acţiunilor şi căilor de atac în justiţie, precum şi a măsurilor de indisponibilizare, în legătură cu imobilele din cartea funciară, prin urmare, instituie condiţia existenţei unei legături între actul sau faptul ce se solicită a fi notat şi imobilul pentru care se solicită efectuarea notării.
În cauză se constată, pe de o parte că, înscrierea interdicţiei de vânzare a fost făcută în baza unor dispoziţii legale expres prevăzute de lege, cu efecte de opozabilitate faţă de terţi şi nu cu efect de informare, pe cale de consecinţă, dacă notarul public T.M. ar fi obţinut extrasul de carte funciară, ar fi putut constata existenţa acestei interdicţii de vânzare făcute chiar de titularul dreptului de proprietate al imobilului, în baza menţiunilor consemnate în foia a IlI-a a C.F. (extras) şi nu ar fi încheiat/autentificat actul de vânzare cumpărare dintre G.G., mandatar special, şi G.I., cumpărător, iar pe de altă parte, între demersul făcut de O.N., proprietarul imobilului, de notare a interdicţiei de vânzare şi imobilul teren arabil în suprafaţă totală de 3681 m.p., conform măsurătorii cadastrale (conform actului de proprietate 3700 m.p.), situat în extravilanul com. M., jud. Buzău, tarlaua AA cu nr. cadastral DD, înscris în CF sub nr. WW, potrivit încheierii din data de 17 aprilie 2009, există o legătură, în sensul că, a interdicţia de vânzare a vizat tocmai acest imobil.
Nu se poate aprecia, astfel cum a reţinut judecătorul fondului, că prin notarea acestei interdicţii de vânzare a terenului în cartea funciară s-a limitat dreptul de dispoziţie în sensul inalienabilităţii sau indisponibilizării bunului imobil chiar de către proprietar care în această modalitate îşi impune o interdicţie de înstrăinare, având în vedere că, legea cadastrului a renunţat la efectul constitutiv al înscrierilor de carte funciară reglementând cu caracter de principiu fundamental, efectul de opozabilitate în materia publicităţii imobiliare, iar prin notarea interdicţiei de vânzare nu s-a instituit în cauză o interdicţie de vânzare pentru proprietar ci o interdicţie de vânzare pentru cel ce era împuternicit în baza procurii speciale să efectueze vânzarea imobilului, în împrejurările faptice descrise anterior (timpul scurt de la momentul aflării de către O.N. a demersurilor efectuate de G.G., fostul concubin, de a înstrăina terenul în baza procurii speciale de vânzare, fapt ce nu i-a mai permis proprietarului imobilului să revoce procura respectivă în timp util şi să-l încunoştinţeze despre revocarea mandatului). Prin urmare, notarea interdicţiei de vânzare reprezenta voinţa de proprietarului bunului imobil de a nu mai permite ca vânzarea terenului să se realizeze de către martorul G.G., în respectarea principiului disponibilităţii recunoscut proprietarului bunului, fără a considera că prin acesta s-a instituit o interdicţie de vânzare chiar pentru O.N.
Ca atare, Înalta Curte nu poate primi nici susţinerea instanţei de fond în legătură cu împrejurarea că singura modalitate de a împiedica vânzarea terenului în suprafaţă de 3.700 m.p. era de aceea de revocare expresă sau tacită a procurii speciale dată lui G.G. de către O.N. şi care trebuia adusă la cunoştinţa mandatarului, având în vedere, pe de o parte, argumentele expuse în cele ce preced cu privire la posibilitatea notării în cartea funciară a interdicţiei de vânzare, iar pe de altă parte, efectele notării în cartea funciară a acestei interdicţii de vânzare şi scopul instituirii ei de către titularul dreptului de proprietate, de a împiedica vânzarea terenului până la revocarea de către mandant a procurii speciale de vânzare.
Această apreciere este susţinută, contrar celor reţinute de prima instanţă referitor la pasivitatea părţii vătămate, chiar de demersurile realizate de O.N. care, iniţial, a solicitat unui notar revocarea procurii speciale de vânzare însă, întrucât nu avea actul asupra ei a procedat la întocmirea unei declaraţii notariale de notare a interdicţiei de înstrăinare a imobilului, pentru care a solicitat notarea în cartea funciară. Ulterior, partea vătămată a făcut demersurile necesare pentru revocarea procurii speciale de vânzare din 24 august 20101, sens în care a şi revocat procura dată lui G.G. la data de 17 august 2011, astfel cum rezultă din declaraţia notarială autentificată din anul 2011 la B.N.P.A. L.S. şi V.D.
Revenind la activitatea infracţională desfăşurată de inculpata T.M., Înalta Curte reţine că, după încheierea şi autentificarea contractului de vânzare-cumpărare din 12 august 2011 prin care s-a transmis dreptul de proprietate a imobilului - teren arabil în suprafaţă totală de 3681 m.p., conform măsurătorii cadastrale (conform actului de proprietate 3700 m.p.), situat în extravilanul corn. M., jud. Buzău, tarlaua AA cu nr. cadastral DD, înscris în CF sub nr. WW, potrivit încheierii din data de 17 aprilie 2009, către G.I., contrar obligaţiei legale cuprinse în prevederile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi activităţii notariale, art. 54 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 şi pct. II.4 din Ordinul nr. 309/2010, aceasta nu a solicitat înscrierea contractului la OCPI Buzău, având în vedere că nu i-a fost eliberat extrasul de carte funciară, prin atitudinea sa inculpata făcând dovada că a autentificat un act, îndeplinindu-şi astfel, cu ştiinţă, în mod defectuos atribuţiile ce îi reveneau în calitate de notar public.
Ulterior, după comunicarea extrasului de carte funciară de către OCPI Buzău, inculpata pentru a da aparenţă de legalitate contractului încheiat, a menţionat împrejurări nereale în conţinutul încheierii de completare cu privire la situaţia imobilului ce a făcut obiectul vânzării-cumpărării, în sensul că, bunurile vândute nu sunt ipotecate, sechestrate sau gajate şi nu sunt afectate de sarcini conform extrasului de CF nr. TT din 11 august 2011 eliberat de OCPI Buzău. În acest context, a inserat în încheierea de completare din 5 septembrie 2009 a contractului de vânzare cumpărare, menţiunea că, „(..) bunurile vândute nu sunt ipotecate, sechestrate sau gajate şi nu sunt afectate de sarcini cu excepţia declaraţiei autentificate din 11 august 2011 de B.N.P. F.E.R. şi F.I.R., conform extrasului de CF nr. TT din 11 august 2011 eliberat de OCPI Buzău (..)" şi împrejurarea că această încheiere de completarea a fost dispusă urmare solicitării lui G.G.
Or, din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că martorul G.G. a formulat o cerere de completare a contractului de vânzare cumpărare, aspect confirmat şi de către martor în depoziţiile date în cursul procesului penal, acesta arătând că a fost luat cunoştinţă de acest act abia în anual 2012, după cum din materialul probator administrat, rezultă că martorul G.G. nici nu mai putea formula o astfel de cerere având în vedere că procura specială de vânzare i-a fost revocată prin declaraţia autentificată din 17 august 2011 de către partea vătămată O.N.
Nu poate fi acceptată nici ipoteza susţinută de apărare că o astfel de completare putea fi realizată şi din oficiu de către notarul public care a întocmit actul, având în vedere dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 36/1995 care stabilesc atât condiţiile în care, din oficiu, pot fi îndreptate erorile materiale sau completate actele notariale ce cuprind omisiuni vădite, respectiv, cu acordul părţilor, acord care a lipsit în cauza, de faţă, cât şi aspectele ce pot face obiectul acestor îndreptări/completări, respectiv, acele erori materiale sau omisiuni vădite ce rezultă din conţinutul actului şi cuprinsul lucrărilor existente la momentul perfectării actului şi nu cu referire la aspecte noi ce rezultă din alte lucrări ulteriore acestui moment. Or, în cauză, încheierea de completare a contractului de vânzare cumpărare din anul 2011 conţine referiri la aspecte noi privind situaţia juridică a imobilului care nu au fost cunoscute la momentul perfectării actului, prin urmare, nu - se putea dispune o astfel de completare din oficiu, scopul întocmirii el de către inculpata T.M. fiind de a da aparenţa de legalitate unui act ce cuprindea menţiuni nelegale făcute chiar de către inculpată, în lipsa extrasului de carte funciară, la momentul autentificării contractului.
După întocmirea încheierii de completare, inculpata a depus, la data de 6 septembrie 2011, o cerere la OCPI Buzău de înscriere în cartea funciară a contractului de vânzare - cumpărare din 12 august 2011 şi a încheierii completatoare, înregistrată la Oficiul Cadastrului din anul 2011, respinsă prin încheierea din 19 septembrie 2011, rămasă definitivă prin necontestare.
În consecinţă, faţă de situaţia de fapt expusă, reţinută pe baza declaraţiilor martorilor, declaraţia părţii vătămate O.N., actelor şi lucrărilor care au stat la baza întocmirii şi autentificării contractului de vânzare cumpărare din anul 2011 şi încheierii de completare a contractului autentificată din 5 septembrie 2009, registrelor, evidenţelor în sistem informatic, actelor transmise de OCPI Buzău, Înalta Curte constată că, fapta inculpatei T.M., care în calitate de notar public, a autentificat la data de 12 august 2011 contractul de vânzare cumpărare din anul 2011, prin care G.G. în calitate de mandatar al numitei O.N. a vândut imobilul - teren arabil în suprafaţă totală de 3681 m.p., conform măsurătorii cadastrale (conform actului de proprietate 3700 m.p.), situat în extravilanul com. M., jud. Buzău, tarlaua AA cu nr. cadastral DD, înscris în CF sub nr. WW, potrivit încheierii din data de 17 aprilie 2009 - numitei G.I., mama sa, în calitate de cumpărător, în lipsa extrasului de carte funciară, cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi regulamentare, încălcându-şi astfel atribuţiile de serviciu şi cauzând vătămarea intereselor legale ale părţii vătămate O.N., ca urmare a transferării dreptului de proprietate asupra unui imobil asupra căreia partea vătămată a notat în cartea funciară interdicţia de vânzare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (1968).
În apărare sa inculpata T.M. a susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor nici sub aspectul laturii obiective nici al laturii subiective, având în vedere că lipsa extrasului de carte funciară nu reprezintă o îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, în contextul în care aceasta a obţinut în altă modalitate informaţii de la OCPI Buzău în legătură cu situaţia juridică a terenului iar autentificarea actului de vânzare cumpărare în lipsa acestui extras poate constitui cel mult o neglijenţă a notarului public în realizarea atribuţiilor ce îi reveneau la momentul autentificării actului.
Referitor la apărările inculpatei sub aspectul lipsei elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în modalitatea normativă reţinută prin actul de sesizare - îndeplinirea în mod defectuos a unui act ce intră în atribuţiile sale de serviciu -, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate, pentru argumentele arătate pe larg la analizarea probatoriului administrat în cauză, astfel că, o reanalizare a acestor elemente nu se mai justifică.
Sub aspectul laturii subiective, Înalta Curte reţine că infracţiunea prev. de art. 246 C. pen. se comite numai cu intenţie, directă sau indirectă, iar din materialul probator administrat în cauză, rezultă dincolo de orice îndoială că la data de 12 august 2011, inculpata T.M., cu ştiinţă, a autentificat contractul de vânzare cumpărare din anul 2011 în lipsa extrasului de carte funciară, acţionând cu forma de vinovăţie cerută de lege - intenţia indirectă - în sensul că a prevăzut rezultatul faptei sale, nu l-a urmărit dar a acceptat posibilitatea producerii lui. Apărarea inculpatei că prin menţionarea în cuprinsul actului autentificat a numărului extrasului de carte funciară, se presupune în mod raţional că aceasta a obţinut informaţii prin telefon despre situaţia juridică a imobilului şi doar dintr-o lipsă de diligentă echivalentă culpei (culpa levisima) a procedat la întocmirea/autentificarea contractului, fără a aştepta primirea, în formă scrisă, a extrasului de la OCPI Buzău, nu poate fi primită de către Înalta Curte, în contextul în care numărul menţionat în cuprinsul actului este numărul cererii formulate de inculpată pentru eliberarea extrasului, cunoscut de aceasta încă de la momentul înregistrării la OCPI Buzău, care, într-adevăr, este şi numărul lucrării în baza căruia s-a eliberat extrasul de carte funciară, însă la data de 17 august 2011 şi nu la data 11 august 2011, astfel cum s-a menţionat de către inculpată. Faţă de aceste considerente, nu poate fi primită nici apărarea formulată, în subsidiar, de inculpată că nu există nici măcar o culpă a inculpatei ci doar o abatere de la normele regulamentare privind activitatea notarială, cu referire la omisiunea obţinerii extrasului de carte funciară, care nu ar atrage răspunderea penală.
Urmarea imediată a faptei inculpatei de a autentifica contractul de vânzare cumpărare din anul 2011 în lipsa extrasului de carte funciară s-a produs, în sensul vătămării intereselor legale ale părţii vătămate O.N. prin transmiterea dreptului de proprietate către martora G.I., contrar voinţei părţii vătămate. Totodată, din probele administrate rezultă că, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor ce îi reveneau în calitate de notar, prin autentificarea contractului de vânzare cumpărare, proprietatea imobilului - teren arabil în suprafaţă totală de 3681 m.p., conform măsurătorii cadastrale (conform actului de proprietate 3700 m.p.), situat în extravilanul com. M., jud. Buzău, tarlaua AA cu nr. cadastral DD, înscris în CF sub nr. WW, potrivit încheierii din data de 17 aprilie 2009 - a fost transmisă în patrimoniul lui G.I., cauzând, astfel, o vătămare a intereselor legale a părţii vătămate.
În legătură cu infracţiunile de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (1968), contrar celor reţinute de judecătorul fondului, se constată că, prin atestarea în conţinutul contractului de vânzare cumpărare din data de 12 august 2011 a împrejurării că bunurile vândute nu sunt ipotecate, sechestrate sau gajate şi nu sunt afectate de sarcini conform extrasului de CF nr. TT din 11 august 2011 eliberat de OCPI Buzău, în condiţiile în care inculpata nu avea un extras de carte funciară, aşa cum rezultă din probele administrate, la acea dată (cererea nici nu a fost soluţionată, întrucât în sistemul informatic al OCPI Buzău figura în lucru o altă cerere cu privire la acelaşi imobil, respectiv, cea de notare a interdicţiei de vânzare formulată de partea vătămată O.N.), inculpata T.M. a alterat adevărul prin atestarea unor împrejurări neconforme cu realitatea.
Ceea ce trebuie remarcat este faptul că în cazul infracţiunii de fals intelectual alterarea adevărului nu priveşte materialitatea înscrisului în forma şi sursa acestuia, ci menţiunile inserate în înscrisul întocmit de funcţionarul public competent. în cauză, inculpata T.M., deşi cunoştea obligaţia ce îi revenea în exercitarea atribuţiilor de serviciu la autentificarea unui contract de vânzare de cumpărare, a menţionat în cuprinsul actului împrejurări necorespunzătoare în legătură cu situaţia terenului ce face obiectul vânzării, în sensul că nu este grevat de sarcini, deşi nu avea un extras de carte funciară emis de OCPI Buzău, împrejurare care ulterior s-a dovedit a fi neconformă cu realitatea, asupra bunului fiind instituită interdicţia de vânzare, prin mandatar chiar de către proprietarul terenului, O.N.
Sub aspectul laturii subiective, se constată că prin modalitatea în care a acţionat, atestând în mod nereal, cu ştiinţă, că imobilul nu este grevat de sarcini, inculpat T.M. a comis fapta cu forma de vinovăţie cerută de lege - intenţia directă.
În baza probatoriul administrat, Înalta Curte constată că prin menţionarea în conţinutul încheierii de completare din 5 noiembrie 2011 a contractului de vânzare - cumpărare, a împrejurării că actul a fost întocmit la solicitarea lui G.G., că aspectele completate au fost omise la momentul autentificării actului şi a împrejurării că două exemplare ale încheierii au fost remise lui G.G., în condiţiile în care, încheierea de completare a fost efectuată de inculpata T.M. după primirea extrasului de carte funciară în care era notată interdicţia de vânzare a imobilului, instituită de O.N., aspecte care nu au fost omise la momentul încheierii/autentificării contractului din anul 2011, întrucât nu exista un extras de carte funciară eliberat de OCPI Buzău la acea dată, iar martorului G.G. nu i-au fost înmânate cele două exemplare ale actului, acesta intrând în posesia încheierii de completare abia în anul 2012, potrivit declaraţiei sale, este realizat elementul material al infracţiunii de fals intelectual în forma atestării unor împrejurări necorespunzătoare adevărului în conţinutul încheierii de completare, fiind periclitată încrederea publică acordată unui actului oficial întocmit de către notar şi chiar valabilitatea actului.
Argumentele judecătorului fondului că menţionarea în cuprinsul încheierii a împrejurării că au fost remise două exemplare martorului G.G. la momentul autentificării, nu este o împrejurare esenţială şi producătoare de consecinţe juridice, deoarece nu alterează substanţa/esenţa actului nu poate fi primită de Înalta Curte, având în vedere că în cazul infracţiunii de fals intelectual nu este prevăzută condiţia esenţială, ca înscrisul respectiv să fie apt să producă consecinţe juridice, prin urmare, atestarea în conţinutul actului a unor împrejurări nereale cu privire la situaţia de fapt ce a condus la întocmirea acelui act este suficientă pentru realizarea elementului material al laturii obiective.
Sub aspectul laturii subiective, Înalta Curte reţine că, prin modalitatea în care acţionat inculpata T.M. a avut reprezentarea subiectivă a faptei şi a comis-o cu forma de vinovăţie cerută de lege - intenţia directă, inserarea acelor împrejurări neconforme cu realitatea în conţinutul încheierii de completare fiind făcute tocmai pentru a da aparenţă de legalitate unui contract autentificat de inculpată prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor ce îi reveneau în calitate de notar public.
Pe cale de consecinţă, materialul probator administrat astfel cum a fost analizat pe larg în cele ce preced, a dovedit fără putinţă de tăgadă, că inculpata T.M., la data de 12 august 2011, a atestat, în mod nereal, în conţinutul contractului de vânzare cumpărare din anul 2011 împrejurarea că bunurile vândute nu sunt ipotecate, sechestrate sau gajate şi nu sunt afectate de sarcini conform extrasului de CF nr. TT din 11 august 2011 eliberat de OCPI Buzău, în condiţiile în care inculpata nu avea un extras de carte funciară iar, la data de 5 septembrie 2011, a menţionat în mod nereal, în conţinutul încheierii de completare din 5 noiembrie 2011 a contractului de vânzare - cumpărare, împrejurarea că actul a fost întocmit la solicitarea lui G.G., că aspectele completate au fost omise la momentul autentificării actului şi împrejurarea că două exemplare ale încheierii au fost remise lui G.G., faptele inculpatei întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (1968).
Stabilind vinovăţia inculpatei sub aspectul comiterii faptelor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, Înalta Curte va admite apelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, va desfiinţa, în parte, sentinţa penală atacată, urmând să dispună condamnarea inculpatei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual (2 fapte).
Având în vedere că de la data sesizării instanţei şi până la pronunţarea hotărârii în apel, 13 mai 2015, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., se impune o analiză a incidenţei dispoziţiilor privind aplicarea legii penale mai favorabile.
Potrivit dispoziţiilor art. 5 C. pen. în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidenţă se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă şi aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârşirii faptei şi la data judecării recursului şi instituţiile incidente în raport cu incriminarea sau sancţiunea (care agravează sau atenuează răspunderea penală şi limitele de pedeapsă).
Legea penală mai favorabilă nu poate fi stabilită în abstract ci pe baza unor criterii concrete, referitoare la menţinerea incriminării faptelor săvârşite în legea penală nouă şi posibilitatea ca aceasta să retro activeze, în sensul că ar fi mai favorabilă cu privire la condiţiile de incriminare, condiţiile de tragere la răspundere, regimul sancţionator.
Examinarea încadrării juridice dată faptei se impune pentru a stabili dacă suntem în prezenţa unei dezincriminări, urmarea abrogării unor texte de lege şi sub aspectul situaţiei premisă pentru analiza, în concret, a consecinţelor privind regimul sancţionator.
Se reţine că inculpata T.M. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (1969) şi două infracţiuni, de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (1969), toate aflate în concurs real, art. 33 lit. a) C. pen. (1969), incriminate în continuare în C. pen. în art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 321 C. pen.
Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, analiza comparativă a normelor de incriminare nu a evidenţiat deosebiri esenţiale privind conţinutul constitutiv al infracţiunii care să atragă incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 3 şi 4 din Legea nr. 187/2012 (fapta comisă sub imperiul legii vechi să nu mai constituie infracţiune sub imperiul legii noi datorită lipsei unui element constitutiv ori formei de vinovăţie cerută de lege), textul art. 297 C. pen. eliminând doar cerinţa ca fapta să fie săvârşită „cu ştiinţă" care stabilea doar foram de vinovăţie - intenţia - în condiţiile în care forma de vinovăţie a infracţiunilor este instituită de dispoziţiile art. 16 alin. (6) C. pen. e „fapta constând într-a acţiune sau inacţiune constituie infracţiune când este săvârşită cu intenţie iar fapta comisă din culpă constituie infracţiune numai când legea o prevede în mod expres", prin urmare, legea nouă nu va retroactiva sub acest aspect.
În ceea ce priveşte regimul sancţionator şi circumstanţele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptei reţinute în sarcina inculpatei, se constată că sub aspectul limitelor speciale de pedeapsă, în noua reglementare minimul special a fost majorat de la 6 luni la 2 ani închisoare, iar maximul special al pedepsei închisorii a fost majorat de la 3 ani la 7 ani închisoare, corelativ fiind stabilită aplicarea obligatorie a pedepsei complementare a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică, astfel că lege nouă nu va retroactiva nici sub acest aspect.
În ceea ce priveşte infracţiunile de fals intelectual, se constată că textul art. 321 C. pen. în esenţă reia textul art. 289 C. pen., singura modificare o reprezintă referirea la un „funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu" - persoană care poate întocmi un înscris oficial, precizarea fiind făcută pentru a înlătura deficienţa din reglementare unde se menţiona doar „funcţionar" deşi, în considerarea art. 150 alin. (2) C. pen. (1968), doar funcţionarul public putea întocmi un înscris oficial, ca atare, lege nouă nu va retroactiva nici sub acest aspect.
Sub aspect sancţionator, se constată că în noua reglementare minimul special al pedepsei închisorii a fost majorat de la 6 luni la 1 an închisoare, prin urmare, legea penală mai favorabilă este tot lege penală anterioară.
Înalta Curtea are în vedere, totodată, în aprecierea legii penale mai favorabile şi faptul că cele trei fapte au fost comise în concurs real, iar potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. care prevăd că în cazul concursului se aplică pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite [în vechea reglementare potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., în cazul concursului se aplica pedeapsa cea mai grea, iar aplicarea sporului în cuantum de până la 5 ani era facultativă], astfel, legea nouă nu va retroactiva întrucât s-ar putea ajunge la aplicarea unei pedepse rezultante mai mari inculpatului.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatei, Înalta Curte, reţinând vinovăţia acesteia în comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi fals intelectual (2 fapte) pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată şi, în considerarea argumentelor care au determinat stabilirea legii penale mai favorabile ca fiind C. pen. anterior, va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., respectiv, dispoziţiile părţii generale a acestui cod, gradul de pericol social al faptelor, valorile sociale lezate, limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare (din legea specială şi C. pen.), scopul urmărit şi consecinţele activităţii infracţionale dar şi datele ce caracterizează persoana inculpatei precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală a acesteia.
La aprecierea gradului ridicat de pericol social al infracţiunilor comise de către inculpata T.M., Înalta Curte nu se raportează doar la natura acestora, ci are în vedere modalitatea desfăşurării activităţii infracţionale (autentificarea unui contract de vânzare cumpărare fără existenţa unui extras de carte funciară, atestând în mod nereal în conţinutul acestuia că bunul ce face obiectul vânzării este liber de sarcini, urmată de întocmirea unei încheieri de completare a contractului după primirea extrasului de carte funciară şi în care se menţiona notarea interdicţie de vânzare a imobilului la cererea proprietarului bunului, pentru a da aparenţă de legalitate contractului de vânzarea cumpărare, atestarea în mod nereal în conţinutul acestei încheieri a împrejurărilor întocmirii acestui din urmă act cu referire la persoana care a solicitat întocmirea lui, omisiunile de la momentul autentificării contractului de vânzare cumpărare şi nu în ultimul rând remiterea exemplarelor către solicitant), care prezintă elementele constitutive ale mai multor infracţiuni (abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi fals intelectual - 2 fapte), aflate în concurs real, modalitatea concretă în care acesta a acţionat(după realizarea acestor activităţi ilicite a transmis cu întârziere la oficiul de cadastru şi către Primăria M. actele translative de proprietate pentru înscrierea în evidentele cadastrale şi ale unităţii administrativ teritoriale locale), precum şi urmarea produsă prin săvârşirea faptelor, prin care au fost afectate relaţiile sociale privind corectitudinea celor care întocmesc acte oficiale, prestigiul instituţiei publice din care face parte şi inculpata.
Deşi, inculpata T.M. nu a recunoscut comiterea faptelor astfel cum au fost reţinute în actul de sesizare şi constatate de instanţa de control judiciar în baza probatoriului administrat, analizând circumstanţele personale ale acesteia cu referire la lipsa antecedentelor penale, cariera profesională îndelungată astfel cum rezultă din actele în circumstanţiere depuse la dosarul cauzei (peste 25 ani desfăşurând activităţi de avocat şi notar), conduita bună în cadrul comunităţii din care face parte, conduita sa procesuală de a se prezenta de fiecare dată în faţa instanţei şi starea sa de sănătate, Înalta Curte apreciază că sunt elemente care justifică reţinerea în favoarea acestuia a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen., fiind împrejurări favorabile inculpatei şi urmează a fi valorificate de către instanţă în procesul de individualizare judiciară al pedepselor ce vor fi stabilite.
Ca urmare, reţinând împrejurările relevate ca circumstanţe atenuante favorabile şi coroborându-le cu toate celelalte elemente cu relevanţă în evaluarea periculozităţii sociale a inculpatei, Înalta Curte în considerarea dispoziţiilor art. 76 alin. (2) lit. e) C. pen. raportat şi la limitele minime speciale de pedeapsă stabilite de lege pentru cele trei infracţiuni prev. de art. 246 şi art. 289 C. pen. (1968), de 6 luni închisoare, apreciază că nu se impune aplicarea unei pedepse chiar sub minimul special prevăzut de lege, ci se impune condamnarea inculpatei T.M. la pedeapsa amenzii penale, în cuantum de 15.000 RON pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi de câte 5.000 RON pentru comiterea infracţiunilor de fals intelectual, pedepsele aplicate fiind suficiente şi apte să asigure realizarea scopului preventiv educativ al sancţiunii penale, astfel cum este prev. de art. 52 C. pen.
Întrucât inculpata T.M. a comis faptele din prezenta cauză înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele, se constată că sunt îndeplinite condiţiile concursului real de infracţiuni, şi în baza art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. c) C. pen. (1968), va contopi pedepsele aplicate inculpatei T.M., stabilind ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea, de 15.000 RON amendă penală.
De asemenea, va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 631 C. pen. (1969) privind înlocuirea acestei pedepse cu pedeapsa închisorii în condiţiile în acre se sustrage, cu rea credinţă de la executarea amenzii.
Va menţine celelalte dispoziţii le sentinţei atacate.
Referitor la apelul inculpatei T.M., Înalta Curte apreciază că este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispoziţiile art. 25 alin. (3) C. proc. pen. chiar dacă nu există constituire de parte civilă în cauză, instanţa este obligată să se pronunţe şi cu privire le desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris sau la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.
Argumentele judecătorului fondului că deşi nu se poate reţine din probele administrate că în cele două acte oficiale, întocmite de notarul public T.M., nu au fost menţionate împrejurări de natură a afecta conţinutul actului şi a genera efecte de drept, nu pot fi reţinute de către Înalta Curte.
Astfel, având în vedere că instanţa de control judiciar a apreciat asupra existenţei vinovăţiei inculpatei cu privire la comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual (2 fapte) în legătură cu încheierea/autentificarea contractului de vânzare cumpărare din 12 august 2011 şi a încheierii de completare a contractului susmenţionat, autentificată de inculpata T.M., în calitate de notar public, din 5 septembrie 2011, se constată că, se impune anularea celor două înscrisuri, acte oficiale întocmite de inculpată, pentru a nu produce efecte juridice pe viitor, prin urmare, va menţine dispoziţiile sentinţei sub acest aspect.
Pentru toate aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 421 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata T.M. împotriva sentinţei penale nr. 132 din 22 septembrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi, va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care o va desfiinţa, în parte, urmând să dispună condamnarea inculpatei T.M. sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (1968) şi art. 289 C. pen. anterior (2 fapte), pentru considerentele expuse în cuprinsul deciziei.
Văzând dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. pen., va obliga inculpata la plata sumei de 1500 RON cheltuieli judiciare către stat.
Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanta inculpată la plata sumei de 225 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial pentru avocatul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerul Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul declarat de Parchetul de pe lăngă Curtea de Apel Ploieşti împotriva sentinţei penale nr. 132 din 22 septembrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând:
În baza art. 246 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. (1969), art. 76 alin. (2) lit. e) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., condamnă pe inculpata T.M. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor la pedeapsa de 15.000 RON amendă penală.
În baza art. 289 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. (1969), art. 76 alin. (2) lit. e) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., condamnă pe aceeaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, la pedeapsa de 5.000 RON amendă penală (fapta din data de 12 august 2011).
În baza art. 289 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. (1969), art. 76 alin. (2) lit. e) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe aceeaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, la pedeapsa de 5.000 RON amendă penală (fapta din data de 05 septembrie 2011).
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. c) C. pen. (1969) contopeşte pedepsele aplicate inculpatei şi dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai mare, de 15.000 RON amendă penală.
Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 631 C. pen. (1969).
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata T.M. împotriva aceleiaşi sentinţe.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă inculpata la plata sumei de 1500 RON cheltuieli judiciare către stat.
Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă apelanta inculpată la plata sumei de 225 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial pentru avocatul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerul Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 170/2015. Penal. Vătămarea corporală din... | ICCJ. Decizia nr. 179/2015. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
