ICCJ. Decizia nr. 204/2015. Penal

Decizii penale ICCJ 2015

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 204/RC/2015

Dosar nr. 1011/1/2015

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2015

Asupra recursului în casaţie de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 565 din 22 mai 2014 a Tribunalului Prahova, secţia penală pronunţată în Dosarul nr. 7389/105/2012, în baza art. 5 C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă este Legea nr. 678/2001 şi Codul penal din 1969 şi în consecinţă, a fost condamnat inculpatul G.I.N., după cum urmează:

1) În baza art. 13 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior - la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori în formă continuată, faptă din perioada septembrie 2011 - aprilie 2012.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale;

2) În baza art. 198 alin. (1) C. pen. anterior - la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor, faptă din luna iulie 2011.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. anterior, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. anterior.

Conform art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 18 aprilie 2013 la 24 iulie 2013.

În baza art. 3 şi art. 4 lit. b) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 coroborat cu art. 118 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, s-a confiscat de la inculpat suma de 2.380 RON.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.150 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu persoanelor vătămate, în cuantum de 450 RON (câte 150 RON pentru fiecare persoană vătămată în parte) se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Prin încheierea de şedinţă din data de 13 iunie 2014, în baza art. 278 C. proc. pen., a fost admisă sesizarea din oficiu şi s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în Sentinţa penală nr. 565 din 22 mai 2014 a Tribunalului Prahova, în sensul că perioada dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului este de la 18 aprilie 2012 la 24 iulie 2013, iar nu de la 18 aprilie 2013 la 24 iulie 2013, cum din eroare s-a consemnat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin Rechizitoriul nr. 83/D/P/2012 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Ploieşti, au fost trimişi în judecată inculpaţii G.I.N. şi C.D.G., cel din urmă solicitând, la termenul de judecată din data de 9 octombrie 2012 acordat în cadrul Dosarului nr. 3647/105/2012 înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova, ca judecata să aibă loc potrivit procedurii simplificate instituite de art. 320¹ C. proc. pen. anterior, cauza fiind disjunsă în privinţa inculpatului G.I.N., atât sub aspectul laturii penale, cât şi al celei civile, cât şi în privinţa inculpatului C.D.G., sub aspectul laturii civile, cu consecinţa creării unui dosar distinct pe rolul Tribunalului Prahova, înregistrat sub nr. 7389/105/2012.

Astfel, referitor la inculpatul G.I.N., s-a reţinut că acesta a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de trafic de minori, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 13 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi act sexual cu un minor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 198 alin. (1) C. pen., cu aplicarea finală a disp. art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că în perioada septembrie 2011 - aprilie 2012, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a recrutat pe minorele P.M.E. şi S.C., prin ameninţare şi violenţă, în scopul exploatării acestora, prin obligarea la practicarea prostituţiei, pentru obţinerea unor sume de bani, scop care a fost şi atins, primind victimele în locuinţa sa din oraşul Boldeşti - Scăeni, str. V., judeţul Prahova, pentru ca acestea să întreţină raporturi sexuale cu diverşi bărbaţi, contra cost, sau a încercat să recruteze şi să oblige la practicarea prostituţiei şi pe minora C.I.R., în vârsta de 14 ani, iar în cursul lunii iulie 2011, a întreţinut raporturi sexuale cu minora în vârstă de 14 ani, P.I.E., cunoscând vârsta acesteia.

În faza de urmărire penală s-au administrat următoarele probe: proces-verbal de sesizare din oficiu, declaraţiile martorilor V.P., T.C., O.M.A., I.G.R., B.C.A., A.F., S.I., A.C., Z.D.C., T.M., C.F.V., L.A.I., I.M. şi N.M.; declaraţii părţi vătămate P.I.E., S.C. şi C.I.R.; declaraţii-inculpaţi; procese-verbale de efectuare a percheziţiilor domiciliare; procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în cauză; înscrisuri.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti, s-a procedat la audierea părţilor vătămate P.I.E., S.C. şi C.I.R., a inculpatului, a martorilor din acte, cu excepţia numiţilor B.C.A., T.M. şi N.M. (în privinţa cărora a fost constatată incidenţa art. 381 alin. (7) C. proc. pen., audierea acestora nemaifiind posibilă), a martorilor încuviinţaţi inculpatului, T.L.H. şi T.F.M.

Dintre cele trei părţi vătămate, doar S.C. s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea ambilor inculpaţi la plata sumei de 15.000 RON reprezentând daune morale.

În apărare, inculpatul a solicitat proba testimonială (probă încuviinţată de instanţă la termenul de judecată din data de 29 octombrie 2013), punerea la dispoziţie şi înmânarea CD-urilor tuturor interceptărilor telefonice şi mesajelor efectuate în cauza pe perioada martie - aprilie 2012, precum şi expertizarea interceptărilor convorbirilor telefonice (ambele respinse la acelaşi termen de judecată).

La termenul de judecată din data de 29 aprilie 2014, apreciind că soluţionarea acţiunii civile în prezentul dosar ar determina depăşirea termenului rezonabil de soluţionare a acţiunii penale, având în vedere că până la acest moment în privinţa inculpatului C.D.G. nu s-a pronunţat o hotărâre de condamnare în primă instanţă, luând în considerare faptul că prin declaraţia dată în faţa judecătorului, partea vătămată S.C. s-a constituit parte civilă în procesul penal împotriva ambilor inculpaţi, solicitând obligarea acestora la daune morale, obligaţia fiind indivizibilă, tribunalul a disjuns latura civilă a cauzei şi a dispus formarea unui alt dosar, precum şi înaintarea acestuia completului învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 3647/105/2012* cu termen de judecată la data de 13 mai 2014.

Examinând probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi cu prilejul cercetării judecătoreşti, tribunalul a reţinut vinovăţia inculpatului în comiterea faptelor reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei şi următoarea situaţie de fapt:

Începând cu luna septembrie 2011, inculpatul G.I.N. le-a racolat pe minorele P.I.E. (în vârstă de 15 ani) şi S.C. (în vârstă de 12 ani), eleve la Şcoala cu clasele I - VIII din oraşul Boldeşti - Scăeni, pe care le-a determinat să se prostitueze în folosul său, bazându-se pe existenţa neînţelegerilor din familiile acestora, a situaţiei materiale precare şi a lipsei unei stabilităţi financiare, pe fondul lipsurilor materiale inculpatul găsind o oportunitate de a profita de vârsta fragedă a lor, de faptul că erau uşor manipulabile, astfel că le-a îndemnat şi înlesnit întreţinerea de raporturi sexuale cu diverşi bărbaţi contra cost, din sumele obţinute inculpatului revenindu-i cea mai mare parte.

Relaţiile dintre inculpat şi cele două minore au debutat prin crearea convingerii acestora că vor avea o relaţie de durată, fetele acceptând invitaţia acestuia de a-l însoţi în locuinţa sa din localitatea Boldeşti - Scăeni, pentru a consuma împreună cafea, după care inculpatul a continuat să le caute la telefon.

În privinţa minorei P.l.E., astfel de relaţii au debutat şi prin întreţinerea de raporturi sexuale cu aceasta, în cursul lunii iulie 2011, când partea vătămată nu împlinise încă vârsta de 15 ani.

De asemenea, începând cu luna decembrie 2011, inculpatul a încercat să recruteze şi să oblige la practicarea prostituţiei şi pe minora C.I.R. (vecina sa), în vârstă de 14 ani.

În vederea atingerii scopului de a obţine venituri din astfel de activităţi ilicite, în scurt timp după ce a câştigat încrederea minorelor P.l.E. şi C.I.R., inculpatul, prin folosirea de violenţe sau ameninţări, deşi cunoştea vârsta acestora din discuţiile purtate, le-a creat celor două o stare de temere permanentă, obligându-le să întreţină raporturi sexuale cu diverşi bărbaţi, contra cost, la locuinţa sa, pentru a le determina să presteze astfel de activităţi inculpatul şantajându-le cu dezvăluirea acestora în faţa părinţilor.

Urmare practicării actelor sexuale, părţile vătămate primeau sume de bani cuprinse între 30 şi 50 de RON, stabilite de inculpatul G.I.N., acesta din urmă fiind cel care coordona întreaga activitate, găsind „clienţii" cu care, de altfel, stabilea şi datele când urmau a fi întreţinute astfel de raporturi, banii încasaţi în privinţa părţii vătămate S.C. revenindu-i inculpatului în totalitate, iar cei încasaţi în privinţa părţii vătămate P.l.E. - în cea mai mare parte.

Întrucât, ştiau că inculpatul „are fete la produs", mai mulţi bărbaţi l-au contactat, unii dintre aceştia, după întreţinerea de raporturi sexuale cu victimele, căutându-l la telefon, cu rugămintea de a le aduce din nou fete, în acelaşi scop.

Deşi inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor astfel cum au fost descrise în paragrafele precedente, susţinerile sale fiind în sensul că partea vătămată P.l.E. întreţinea raporturi sexuale benevol cu diverşi bărbaţi, iar contribuţia inculpatului a fost limitată la punerea la dispoziţie a locuinţei în acest scop, precum şi că această minoră nu i-a spus ce vârstă are, iar în privinţa minorei S.C. - că nu a fost implicat în niciun fel în activitatea prestată de aceasta, situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de instanţă reiese din ansamblul probelor administrate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, respectiv din declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile în special ale martorilor N.M., A.F.C., S.I., A.C., B.C.A. şi V.P., declaraţia celuilalt inculpat trimis în judecată alături de G.I.N. şi anume C.D.G., care în dosarul din care s-a disjuns prezenta cauză a recunoscut în totalitate fapta pentru comiterea căreia a fost trimis în judecată, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în cauză.

Astfel, martorii A.F.C. şi S.I., taximetrişti, au relatat inclusiv în cursul cercetării judecătoreşti, faptul că inculpatul a apelat la serviciile acestora, solicitându-le să o transporte pe P.I.E. la locuinţa sa.

De asemenea, martorul A.C. a declarat că ştia motivul pentru care P.I.E. mergea la domiciliul inculpatului, respectiv acela de a întreţine relaţii sexuale cu persoane de sex masculin, prin intermediul acestui martor inculpatul purtând o discuţie telefonică cu 5 muncitori, dornici să întreţină astfel de relaţii cu fete, persoane de la care martorul a aflat că inculpatul a fost acela care stabilea numărul bărbaţilor necesar a se prezenta la locuinţa acestuia pentru ca şi P.I.E. să se deplaseze, dar şi preţul solicitat pentru aceste servicii.

În plus, din declaraţia martorului N.M., audiat în cursul urmăririi penale, rezultă că la data de 14 aprilie 2012, în timp ce se afla în locuinţa inculpatului, P.I.E. a fost lovită de ambii inculpaţi, întrucât le-a spus că „o să meargă la poliţie", opunându-se la întreţinerea de raporturi sexuale cu clienţii aduşi de aceştia.

Şi martorul B.C.A., audiat, de asemenea, în cursul urmăririi penale, a relatat că ştie cu ce se ocupă inculpatul, respectiv, că are o fată pe nume P.I.E. căreia îi găseşte clienţi în vederea întreţinerii de relaţii sexuale contra cost, banii fiind însuşiţi de acesta, precum şi că într-una din zile, un prieten de-al său l-a contactat telefonic pe inculpat pentru a-l întreba dacă pot merge la locuinţa acestuia pentru a întreţine relaţii sexuale, răspunsul inculpatului fiind afirmativ.

Acelaşi martor a mai afirmat că la locuinţa inculpatului a mai găsit şi alte persoane, respectiv un bărbat numit „G.", însoţit de o altă fată.

În privinţa martorului V.P., s-a observat că acesta şi-a nuanţat declaraţia dată în faţa judecătorului, în sensul că a afirmat că o cunoştea pe partea vătămată S.C., însă nu i-a propus niciodată inculpatului să-i pună la dispoziţie vreo fată care să-i ofere servicii de natură sexuală, în timp ce în declaraţia dată în cursul urmăririi penale a afirmat că inculpatul i-a spus că „are o fată pe nume S.C. şi trebuie să-i plătesc pentru un raport sexual cu aceasta suma de 20 RON".

Or, declaraţia dată de acest martor în faza de urmărire penală se coroborează în totalitate cu declaraţii părţii vătămate minore S.C. date atât în cursul urmăririi penale, cât şi cu prilejul cercetării judecătoreşti, astfel că la stabilirea situaţiei de fapt este avută în vedere prima declaraţie a martorului, apreciată ca fiind cea sinceră şi care reflectă adevărul.

Principiul liberei aprecieri a probelor, enunţat de art. 1003 C. proc. pen., lasă instanţei libertatea să aprecieze concludenta tuturor dovezilor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, iar principiul aflării adevărului, consacrat prin art. 5 din acelaşi cod, impune instanţei să dea valoare acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul.

S-a avut în vedere, totodată, că nu există criterii de ierarhizare a probelor şi, ca atare, pentru valorizarea corectă a dovezilor administrate, în raport şi de scopul procesului penal, aşa cum este reglementat de art. 1 C. proc. pen., are obligaţia stabilirii situaţiei de fapt reţinând şi înlăturând motivat probele, după cum acestea se coroborează sau nu cu faptele şi împrejurările ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză.

Din perspectiva celor arătate, au fost înlăturate ca nesincere declaraţiile inculpatului, a martorului V.P. şi a părţii vătămate C.I.R., date în cursul cercetării judecătoreşti, formându-şi convingerea pe baza celorlalte dovezi aşa cum au fost analizate anterior.

În privinţa depoziţiilor martorilor audiaţi la solicitarea inculpatului, T.L.H. şi T.F.M., tribunalul a remarcat faptul că împrejurările relatate de către aceştia, chiar reale, nu au efect asupra laturii obiective sau subiective a infracţiunilor pentru care inculpatul G.I.N. a fost trimis în judecată.

Faptul că partea vătămată P.I.E. era cunoscută în comunitate ca o persoană care întreţine raporturi sexuale cu diverşi bărbaţi nu exclude reţinerea săvârşirii infracţiunii de trafic de minori, în condiţiile în care atitudinea victimelor, aparent benevolă raportată strict la întreţinerea de raporturi sexuale, trebuie interpretată prin prisma vârstei extrem de fragede - 12 ani, 14 ani, respectiv 15 ani, a situaţiei în care se aflau - în locuinţa inculpatului G.I.N., de obicei cu mai mulţi bărbaţi, astfel încât, consimţământul la întreţinerea de raporturi sexuale nu are efect asupra lipsei libertăţii de voinţă şi acţiune privitoare la exploatarea lor.

De asemenea, elementul material al infracţiunii de trafic de persoane se realizează printr-una sau mai multe dintre acţiunile prevăzute ca modalităţi alternative în normele incriminatoare, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, iar recrutarea unui minor constă în atragerea acestuia, spre a fi exploatat sexual, în vederea obţinerii de sume de bani, prin urmare pentru existenţa acestei infracţiuni nu este necesar ca traficantul să-şi însuşească toate sumele de bani.

În drept, faptele inculpatului G.I.N. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de minori în formă continuată, prev. de art. 13 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi act sexual cu un minor, prev. de art. 198 alin. (1) C. pen. anterior.

În privinţa încadrării juridice a faptelor, s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 5 C. pen. ce reglementează aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, aceasta constatându-se a fi cea veche, respectiv Legea nr. 678/2001 şi Codul penal din 1969, având în vedere împrejurarea că, referitor la pluralitatea de acte materiale, Codul penal anterior prevedea că, în situaţia săvârşirii la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, de acţiuni şi inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni, sancţiunea consta în aplicarea pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, la care se putea adăuga un spor de cel mult 5 ani, nefiind obligatorie cerinţa referitoare la unitatea de subiect pasiv, spre deosebire de Noul C. pen., care, în situaţia inexistenţei condiţiei privind unitatea de subiect pasiv, califică pluralitatea de acţiuni sau inacţiuni distincte ca fiind concurs de infracţiuni, ce se sancţionează potrivit art. 39 alin. (1) C. pen., adică aplicarea pedepsei celei mai grele, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

S-au reţinut, aşadar, încadrările juridice ale faptelor pentru comiterea cărora inculpaţii au fost trimişi în judecată în prezenta cauză ca fiind cele menţionate în paragrafele precedente.

Pe cale de consecinţă, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că, dincolo de orice îndoială rezonabilă, s-a constatat că faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpatul G.I.N., instanţa a dispus condamnarea acestuia la câte o pedeapsă pentru fiecare dintre cele reţinute în sarcina sa.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., urmând să ţină seama de gravitatea infracţiunilor săvârşite şi periculozitatea inculpaţilor, evaluate după criteriile enumerate în cuprinsul acestui articol, respectiv: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valorile ocrotite; natura şi gravitatea rezultatului produs; motivul săvârşirii infracţiunilor şi scopul urmărit; antecedentele penale ale inculpaţilor; conduita după săvârşirea infracţiunilor şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială a inculpatului.

Astfel, instanţa de fond s-a raportat la urmarea produsă, respectiv obţinerea de câştiguri urmare a îndemnării şi înlesnirii întreţinerii de raporturi sexuale, de către fete minore, cu diverşi bărbaţi, profitând de vulnerabilitatea acestora, consecinţele produse asupra persoanelor vătămate, dar şi antecedentele penale ale inculpatului, care sugerează o anumită înclinaţie a inculpatului spre ignorarea normelor de drept, urmând ca în baza acestor criterii să-i aplice inculpatului pedepse mai ferme, orientate către zona de mijloc a plajei prevăzute de textele legale incriminatoare, pe care le cuantifică la 8 ani închisoare şi 4 ani închisoare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, inculpatul G.I.N., criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală şi a solicitat în esenţă, achitarea, pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor şi a infracţiunii de trafic de minori.

În subsidiar, apelantul a solicitat redozarea pedepselor aplicate.

Prin Decizia penală nr. 1173 din 25 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 7389/105/2012 a fost admis apelul declarat de inculpatul G.I.N., împotriva Sentinţei penale nr. 565 din 22 mai 2014 pronunţată de Tribunalul Prahova, care a fost desfiinţată în parte, în latură penală, şi în consecinţă:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 8 (opt) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, pe o durată de 4 (patru) ani, după executarea pedepsei principale, în pedepsele componente de 8 (opt) ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori în formă continuată, prev. de art. 13 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, faptă din perioada septembrie 2011 - aprilie 2012 şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, pe o durată de 4 (patru) ani după executarea pedepsei principale şi respectiv 4 (patra) ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor, prev. de art. 198 alin. (1) C. pen. anterior, faptă din luna iulie 2011 şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, pe o durată de 4 (patru) ani după executarea pedepsei principale.

A fost redusă pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori informă continuată, prev. de art. 13 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, la 6 (şase) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului G.I.N., urmând ca în final acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 (şase) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

S-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 18 aprilie 2012 la 24 iulie 2013.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Examinând hotărârea apelată în raport de situaţia de fapt reţinută, de probele administrate, de criticile formulate, precum şi din oficiu sub toate aspectele, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a constatat că apelul este întemeiat, aşa cum a arătat în continuare:

Situaţia de fapt, împrejurările şi modalitatea de săvârşire a infracţiunilor au fost corect reţinute de prima instanţă, în sensul că prin Rechizitoriul nr. 83/D/P/2012 al Parchetului de pe lângă ÎCCJ - D.LI.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G.I.N., pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori în formă continuată, faptă prevăzută de art. 13 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi act sexual cu un minor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 198 alin. (1) C. pen., cu aplicarea finală a art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reţinut în esenţă, că în perioada septembrie 2011 - aprilie 2012, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a recrutat pe minorele P.I.E. şi S.C., prin ameninţare şi violenţă, în scopul exploatării acestora, prin obligarea la practicarea prostituţiei, pentru obţinerea unor sume de bani, scop care a fost şi atins, primind victimele în locuinţa sa din oraşul Boldeşti - Scăeni, str. V., judeţul Prahova, pentru ca acestea să întreţină raporturi sexuale cu diverşi bărbaţi, contra cost, sau a încercat să recruteze şi să oblige la practicarea prostituţiei şi pe minora C.I.R., în vârsta de 14 ani, iar în cursul lunii iulie 2011, a întreţinut raporturi sexuale cu minora în vârstă de 14 ani, P.I.E., cunoscând vârsta acesteia.

Probele administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de sesizare din oficiu, declaraţiile martorilor, declaraţiile părţilor vătămate, procesele-verbale de efectuare a percheziţiilor domiciliare, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, interceptate în cauză, înscrisuri, declaraţiile inculpatului şi ale coinculpatului C.D.G., au fost bine analizate şi interpretate de prima instanţă, astfel că încadrarea juridică stabilită corespunde faptelor săvârşite.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor, s-a constatat că prima instanţă a dat o interpretare excesivă criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., atunci când a apreciat că reeducarea inculpatului se poate realiza şi prin executarea unei pedepse rezultante de 8 ani închisoare.

Este adevărat că faptele comise prezintă un grad ridicat de pericol social, dar având în vedere că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale şi este un element tânăr cu posibilităţi de reeducare, Curtea a considerat că scopul pedepsei se poate realiza şi prin aplicarea unei pedepse mai blânde, deoarece, potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa reprezintă nu numai o măsură de constrângere, ci şi un mijloc de reeducare şi uneori, fermitatea sancţiunii nu asigură scopul pedepsei de reintegrare în normele de convieţuire socială.

Drept urmare, instanţa de apel a reţinut ca fiind întemeiată critica apelantului-inculpat sub aspectul individualizării pedepsei.

Împotriva Deciziei penale nr. 1173 din 25 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 7389/105/2012 a declarat recurs în casaţie Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ - DIICOT - Serviciul Teritorial Ploieşti, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Prin încheierea nr. 86/RC din 11 martie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 73 89/105/2012, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva Deciziei penale nr. 1173 din 25 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie privind pe intimatul inculpat G.I.N.

În esenţă, s-a reţinut că motivele invocate de procuror, prin care se arată că pedeapsa principală de 6 ani închisoare aplicată inculpatului G.I.N. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori în formă continuată prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior este nelegală, fiind situată sub minimul special de 7 ani închisoare prevăzut de acest text de lege, se încadrează, în ceea ce priveşte argumentele, în cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate în recursul în casaţie declarat în cauză, Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

În cauză, în baza art. 5 C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă este Legea nr. 678/2001 şi Codul penal din 1969 şi în consecinţă, inculpatul G.I.N. a fost condamnat, în primă instanţă, la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori în formă continuată (faptă din perioada septembrie 2011 - aprilie 2012), prevăzută de art. 13 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoare de la 7 ani la 18 ani şi interzicerea unor drepturi), precum şi la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor (faptă din luna iulie 2011), prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen. anterior, reţinându-se că, în perioada septembrie 2011 - aprilie 2012, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul G.I.N. a recrutat pe minorele P.I.E. şi S.C., prin ameninţare şi violenţă, în scopul exploatării acestora, prin obligarea la practicarea prostituţiei, pentru obţinerea unor sume de bani, scop care a fost şi atins, primind victimele în locuinţa sa din oraşul Boldeşti - Scăeni, str. V., judeţul Prahova, pentru ca acestea să întreţină raporturi sexuale cu diverşi bărbaţi, contra cost, sau a încercat să recruteze şi să oblige la practicarea prostituţiei şi pe minora C.I.R., în vârsta de 14 ani, iar în cursul lunii iulie 2011, a întreţinut raporturi sexuale cu minora în vârstă de 14 ani, P.I.E., cunoscând vârsta acesteia.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului, pentru fiecare infracţiune, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. anterior, prima instanţă a contopit pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. anterior.

Soluţionând apelul declarat de inculpatul G.I.N., instanţa de apel a constatat că, situaţia de fapt, împrejurările şi modalitatea de săvârşire a infracţiunilor au fost corect reţinute de prima instanţă, apreciind însă că, în ceea ce priveşte individualizarea pedepselor, instanţa de fond a dat o interpretare excesivă criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., atunci când a apreciat că reeducarea inculpatului se poate realiza şi prin executarea unei pedepse rezultante de 8 ani închisoare. Având în vedere că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale şi este un element tânăr cu posibilităţi de reeducare, instanţa de apel a considerat că scopul pedepsei se poate realiza şi prin aplicarea unei pedepse mai blânde şi, ca atare, a reţinut ca fiind întemeiată critica apelantului-inculpat sub aspectul individualizării pedepsei. În consecinţă, instanţa de apel a redus pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori informă continuată, prev. de art. 13 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, la 6 (şase) ani închisoare.

Examinând hotărârea recurată în raport cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că, pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori în formă continuată, Curtea de Apel Ploieşti a aplicat inculpatului G.I.N. o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, concluzie susţinută şi de faptul că, instanţa de apel nu a procedat la reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare prevăzute de dispoziţiile art. 74 C. pen. anterior, dispozitivul deciziei neconţinând vreo dispoziţie expresă în acest sens, iar în considerente s-a argumentat reducerea pedepsei principale doar prin referire la criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, cu privire la care se consideră că instanţa de fond le-ar fi dat o interpretare excesivă.

Astfel, se constată că, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, constituie infracţiunea de trafic de minori şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

În conformitate cu art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârşită prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra minorului, pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani şi interzicerea unor drepturi.

Prin urmare, observând că una dintre faptele reţinute în sarcina inculpatului G.I.N. se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 7 ani la 18 ani şi interzicerea unor drepturi, Înalta Curte constată că instanţa de apel a stabilit o pedeapsă nelegală, în condiţiile în care aceasta putea fi coborâtă sub minimul special, conform art. 76 C. pen. anterior, doar în ipoteza reţinerii circumstanţelor atenuante. De asemenea, în cauză, nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. anterior, inculpatul nefiind judecat în procedura simplificată, care ar fi permis reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute în norma de incriminare cu o treime.

Faţă de scopul căii de atac a recursului în casaţie, respectiv judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, se impune şi precizarea că, şi dacă s-ar aprecia că pot fi reţinute circumstanţe atenuante judiciare pentru inculpat, care să permită coborârea pedepsei sub minimul special, acest aspect nu mai poate fi examinat în recurs în casaţie. Altfel spus, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Având în vedere şi că, în sarcina inculpatului G.I.N. a fost reţinută săvârşirea a două infracţiuni, în concurs, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. anterior, Înalta Curte constată că, prin reducerea efectuată ca urmare a greşitei aplicări a legii, a uneia din cele două pedepse principale aplicate inculpatului, s-a ajuns în situaţia ca pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, dată spre executare inculpatului, să fie ea însăşi o pedeapsă nelegal aplicată.

Faţă de considerentele anterioare, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., pentru a înlătura greşita aplicare a legii, Înalta Curte va admite recursul în casaţie declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva Deciziei penale nr. 1173 din 25 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie privind pe intimatul inculpat G.I.N.

Va casa, în parte, decizia recurată şi, rejudecând:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale, aplicată inculpatului G.I.N., în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen. anterior, (faptă din luna iulie 2011) şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza II-a şi b) C. pen. anterior, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale, pedeapsă pe care o va menţine;

- 6 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori în formă continuată, prevăzută de art. 13 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (faptă din perioada septembrie 2011 - aprilie 2012) şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

Va majora pedeapsa aplicată inculpatului G.I.N. de la 6 ani la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori în formă continuată, prev. de art. 13 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (faptă din perioada septembrie 2011 - aprilie 2012).

Va menţine pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. va contopi pedepsele aplicate inculpatului G.I.N., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

Va menţine restul dispoziţiilor deciziei recurate care nu contravin prezentei decizii.

Va dispune anularea mandatului de executare emis anterior în cauză şi emiterea unui nou mandat de executare, în sensul prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Ploieşti vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Ploieşti

Împotriva Deciziei penale nr. 1173 din 25 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie privind pe intimatul inculpat G.I.N.

Casează, în parte, decizia recurată şi, rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale, aplicată inculpatului G.I.N., în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen. anterior, (faptă din luna iulie 2011) şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale, pedeapsă pe care o menţine;

- 6 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori în formă continuată, prevăzută de art. 13 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (faptă din perioada septembrie 2011 - aprilie 2012) şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza II-a şi b) C. pen. anterior, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

Majorează pedeapsa aplicată inculpatului G.I.N. de la 6 ani la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori în formă continuată, prev. de art. 13 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (faptă din perioada septembrie 2011 - aprilie 2012).

Menţine pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului G.I.N., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

Menţine restul dispoziţiilor deciziei recurate care nu contravin prezentei decizii.

Dispune anularea mandatului de executare emis anterior în cauză şi emiterea unui nou mandat de executare, în sensul prezentei decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 193/2015. Penal		ICCJ. Decizia nr. 205/2015. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 204/2015. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 204/2015. Penal