ICCJ. Decizia nr. 215/2015. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 215/2015
Dosar nr. 20983/280/2013
Şedinţa publică din 10 iunie 2015
Asupra apelului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 4250 din 13 noiembrie 2014, pronunţată de Judecătoria Piteşti, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.(1968) s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta R.G.C., domiciliată în mun. Piteşti, jud. Argeş, în contradictoriu cu intimaţii I.F., H.F.C. şi P.E.M., împotriva rezoluţiei emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti în Dosarul nr. 7612/P/2011 din data de 07 decembrie 2012, pe care a menţinut-o ca legală şi temeinică.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.(1968) a fost obligată petenta să achite către stat suma de 200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinu că la data de 01 octombrie 2013 a fost înregistrată la Judecătoria Piteşti plângerea formulată de petenta R.G.C. împotriva soluţiei dispuse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti în Dosarul nr. 7612/P/2011, după ce a formulat o plângere în condiţiile art. 275 şi următoarele C. proc. pen.
Petenta a solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei, iar pe fond, trimiterea cauzei la procuror, pentru a începe urmărirea penală a întregului complex faptic cu pluralitate de făptuitori, în scopul strângerii de probe definite de art. 63 C. proc. pen. pentru aflarea adevărului definit de art. 3 C. proc. pen., în condiţiile art. 200 C. proc. pen., actele premergătoare invocate de procuror neîndeplinind condiţiile cerute de lege pentru a fi valabile.
S-a reţinut că a precizat petenta că probele pe care le solicită sunt:
- cercetare la faţa locului la toate cele cinci imobile, pentru a se observa distrugerile ce au fost provocate, confruntare;
- a se elucida pe bază de probe moartea suspectă a tatălui său, în Rm. Vâlcea, distrugerea bunurilor din patrimoniul transmis la 30 octombrie 1996 de I.F. - bunica sa, în mod special legatul pe care i l-a transmis prin testamentul cu titlu universal din 1996 care a început sa producă efecte din 30 octombrie 1996, şi,
- să se demonstreze de ce nu-i sunt respectate drepturile expres prevăzute în lege
În temeiul art. 170 C. proc. pen. a solicitat restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor de către învinuite cu respectarea dispoziţiilor C. civ. care prevede în mod expres instituţiile de ordine publica
A menţionat petenta că H.F.C. nu a semnat actul de vânzare-cumpărare din 06 februarie 1997, nu a depus procura pe numele M.G., identificata de notar, actul nefiindu-i opozabil ei, fiind lovit de nulitate absoluta (motivele explicite se regăsesc in dosar).
A mai arătat că a formulat plângere împotriva Rezoluţiei pronunţata în Dosarul nr. 7612/P/2011, solicitând desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei la procuror pentru reluarea şi continuarea cercetărilor întrucât, în mod greşit s-a dispus neînceperea urmăriri penale, faţă de numitele I.F., H.F.C. şi P.E.M., cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen., denunţare calomnioasă prev. de art. 259 C. pen., furt calificat prev. de art. 208-209 C. pen. şi fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen.
A precizat petenta că rezoluţia emisă este incompletă, netemeinica, nelegală şi nedovedita, îndeplinind condiţiile de nulitate expres prevăzute de art. 197 C. proc. pen., deoarece - este întocmită posibil datorită unui număr mare de dosare, în grabă, sau din ordinul unui sef ierarhic superior, fără ca procurorul să ţină cont de Contextul European privind protecţia drepturilor ei, context care are un caracter obiectiv neexclusiv şi evolutiv pe de o parte iar, pe de altă parte, este întocmită fără să se ţină cont de dispoziţiile art. 1 și 3 C. pen.
S-a precizat că din examinarea Rezoluţiei şi a argumentelor procurorului, prin prisma situaţiei de fapt a petentei, a rezultat că niciuna din dispoziţiile legii invocate mai sus nu este respectată, motiv pentru care Rezoluţia este o dovada a faptului ca petenta nu este numai o victimă a învinuitelor l.F. din Rm. Vâlcea, H.F.C. din Germania, P.E. din Piteşti, dar şi o victimă a conflictului neconstituţional dintre procuror si puterea legislativa, acesta nerespectând actele normative emise de puterea legislativă.
Astfel, s-a arătat că întocmirea rezoluţiei s-a făcut fără sa se ţină cont că drepturile petentei sunt prevăzute în mod expres în lege şi că legea este încălcată de învinuite şi nici de:
a. situaţia de fapt şi de drept care demonstrează că în cauză există unitatea infracţionala continuata cu pluritate de făptuitori, prevăzuta de lege sub denumirea de "Infracţiuni contra patrimoniului" (distrugerea, furtul, abuzul de încredere, etc.) infracţiuni continuate cu,
b. unitatea infracţionala recunoscuta de asemenea de lege, sub denumirea de infracţiuni, contra libertăţii subsemnatei, (ameninţarea, şantajul, etc.) la care au participat mai multe persoane, (intimatei l.F., fiica sa H.F.C., și complicii, avocaţi executori, experţi, etc.) care au săvârşit mai multe acte și fapte materiale de asemenea,
c). continuata cu unitatea infracţionala recunoscuta de lege cu denumirea de infracţiuni care împiedica înfăptuirea justiţiei, cele mai relevante fiind cele din ultima perioada descris de legea penala in art. 264 C. pen., 2671, 261 C. pen. încercarea de a determina mărturia mincinoasa, împiedicarea participării la expertize, omisiunea sesizării organelor judiciare, 286 C. pen. - posibila falsificare a ştampilei de pe procura din Germania, uzul de fals - cu scopul de a se îmbogăţi fără just temei etc.
A mai susţinut petenta că un exemplu în acest sens a fost că infracţiunea contra patrimoniului său este continuata de învinuitele l.F., fiica sa H.F.C. și P.E.M., cu unitatea infracţionala cu pluritate de făptuitori prevăzută de lege sub denumirea prin Infracţiuni care să îngreuneze înfăptuirea justiţiei, precum instigarea lui C.L. din satul Cochinesti judeţul Argeş sa depună înscrisuri în care să facă declaraţii mincinoase la instanţe, (v. Dosarul nr. 7081/280/2011 aparat ilegal etc.) să facă uz de acte inopozabile ei care îndeplinesc condiţiile de nulitate absolută, (a se vedea actul din 05 mai 1998, săvârşind infracţiunile prevăzute de lege, să ascundă că a făcut evaziune fiscală deoarece imobilele, terenul si construcţii au alte caracteristici decât cele prezentate de aceasta în actul de vânzare inopozabil petentei şi a cărui nulitate absoluta a solicitat să fie constatată.
A arătat în continuare că, întrucât fraudarea sa este evidentă, infracţiunile învinuitelor fiind continuate, petenta necunoscând de existenta Dosarului nr. 7683/P/2010 a precizat că nu este aplicabil principiul de drept ne bis in idem întrucât faptele contra patrimoniului sunt continuate, motiv pentru care se impune cercetarea în continuare a intimatelor şi a întregului complex faptic cu pluritate de făptuitori, în continuare arătând ca nu a intervenit prescripţia nefiind aplicabile nici dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. cum eronat susţine procurorul, deoarece puterea legislativă a prevăzut în mod expres în art. 122 alin. (2) din cap. II cu titlul "Prescripţia" ca aceasta se aplica " în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni".
Întrucât învinuitele, după ce au săvârşit infracţiunile contra patrimoniului asupra căruia petenta are drepturi, garantate de lege, constituţie si C.E.D.O., o parte de infracţiuni enumerate de procuror, învinuitele au continuat această infracţiune în faţa instanţelor de judecată, prin acte si fapte care au îngreunat înfăptuirea justiţiei si respectarea legii de către instanţe, ultima dintre infracţiunile de fals în declaraţii fiind făcută în fila 76 a Dosarului nr. 5666/109/2011 existent pe rolul Tribunalului Argeş Piteşti.
De aceea, a susţinut că se impune reluarea şi continuarea cercetărilor deoarece, daca se făceau cercetări în dosarele civile aflate pe rolul instanţelor de judecata se constata că învinuitele au făcut declaraţii neconforme cu realitatea îngreunând de această dată înfăptuirea justiţiei, nemaivorbind de distrugerile bunului pe care i l-a transmis bunica sa, bun asupra căruia are un drept real de proprietate.
De asemenea, nici raportul de expertiza din data de 18 ianuarie 2001 invocat de procuror, nu poate fi luat în seamă deoarece expertul nu a examinat scrisul şi semnătura învinuitelor ci numai doua înscrisuri autentice de la notarul V.P. din Vilcea care a înscris date false.
A mai arătat că prin mandantul său, la organul de politie, petenta, în contradictoriu şi în demonstrarea nevalabilităţii raportului de expertiză, a demonstrat cu înscrisul autentic, emis de notarul P.E. şi originalul existent la aceasta, respectiv că semnătura de pe o cerere a tatălui său este diferita cu semnăturile de pe actele din 06 februarie 1997 și din 05 mai 1998 defăimate inopozabile lovite de nulitate absoluta pentru motivele expres prevăzute de lege şi de aceea se impune efectuarea de expertize grafologice si grafoscopice.
În contradictoriu cu susţinerile procurorului, a arătat petenta că în Dosarul nr. 2697/P/2000 a fost depusa o procura tradusa pe numele M.G., deşi conform menţiunilor făcute în procesul verbal de autentificare din 06 februarie 1997, de notarul V.P. acesta a identificat pe M.G. ca semnatara a actului de vinzare - cumpărare defăimat fals și lovit de nulitate absoluta din 1997 persoana pentru care învinuitele nu au depus procura emisa în B.H. Germania.
Mai mult nici autorizaţia traducătoarei nu are numărul 88 înscris de d-ul notar V.P.
Totodată, conform adresei din 01 iunie 2007 emisa de M.A.E. prin consulul general al României a rezultat că a fost fraudată atât legea germană cât şi cea română, cât şi Convenţia de la Haga din 1961 referitoare la obligativitatea legalizării si supra legalizării actelor emise de o ţară străină, nimeni neputând-o obliga să recunosc o asemenea hotărâre străină, înscris cu care învinuitele au înşelat autorităţile române și i-au încălcat dreptul real de proprietate, posesie și folosinţa și rezerva legala.
Mai mult, a arătat că au instigat şi pe C.L. să săvârşească infracţiunea de înşelătorie a instanţelor de judecata prin prezentarea la mai multe cicluri procesuale în care petenta a pierdut. Ca este aşa rezultă din Dosarele civile existente pe rolul instanţelor nr. 7081/280/2011; nr. 1020/1/2010, nr. 6399/280/2006 etc.
Pe aceasta cale a arătat că ultima infracţiune, intimatele au săvârşit-o la data 25 februarie 2013 prin declaraţiile din fila 76 a Dosarului nr. 5666/109/2011 nemaivorbind de utilizarea de chitanţe fără toate datele de identificare utilizate prin complici în faţa instanţelor de judecata în cauză fiind înşelat şi statul, făcând evaziune fiscala neplătind nici taxele de timbru.
A concluzionat petenta că din cele de mai sus rezultă că nu s-au făcut cercetări în cauză, că prescripţia a fost întreruptă prin acte emise şi fapte comise de făptuitoarele care au continuat infracţiunile contra patrimoniului cu infracţiunea care a dus la îngreunarea înfăptuirii justiţiei şi de aceea se impune desfiinţarea rezoluţiei cu trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 222, 275-278 C. proc. pen.
La dosarul cauzei, petenta a depus concluzii scrise şi înscrisuri, singura probă admisă şi administrată de instanţă, faţă de prevederile clare ale art. 2781 alin. (7) C. proc. pen.(1969).
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că potrivit Referatului cu propunere de neîncepere a urmăririi penale şi documentelor din dosarul de urmărire penală, la data de 11 noiembrie 2011 numita R.G.C., prin mandatarul R.E.M. din Piteşti, a înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti o plângere penala prin care solicita efectuarea de cercetări faţă de numitele I.F., H.F.C. şi P.E.M. şi C.L., care au acţionat cu alte persoane descrise în Dosarele penale nr. 2697/P/2000 al Parchetului de pe lingă Judecătoria Piteşti și nr. 423/P/2008 al Parchetului de pe lingă Curtea de Apel Piteşti pentru comiterea mai multor infracţiuni.
Prin falsuri în acte oficiale (contracte de vânzare cumpărare) făptuitorii au înstrăinat fără drept în anii 1996-1998, bunurile cuvenite numitei R.G.C. în urma defuncţilor I.F. și I.E.E.M.
Prin procesul verbal încheiat la 31 iulie 2012 i s-a adus la cunoştinţă acestuia prevederile art. 222 C. proc. pen., solicitându-i-se să facă declaraţii scrise in fata organului de urmărire penala şi să indice probe pentru susţinerea plângerii, inclusiv să precizeze faptele reclamate, reclamantul arătând ca se va prezenta la 08 august 2012 pentru audieri.
Astfel reclamantul, care a fost invitat pentru a da declaraţii în mod repetat, a depus la dosar mai multe seturi de documente la data de 07 mai 2012 şi 08 august 2012, menţionând şi istoricul faptelor ce le reclama, fapte petrecute în perioada 30 octombrie 1996 - august 1999, aspecte confirmate şi de declaraţiile numitului R.M. din Dosarul nr. 4015/P/2009.
Cu ocazia audierilor efectuate in cauza, la data de 08 august 2012, numitul R.E.M. a declarat ca cele doua contracte de vânzare cumpărare din 06 februarie 1997 şi din 05 mai 1998, sunt false, prezentând şi motivele de nulitate absolută.
De asemenea, a solicitat efectuarea de cercetări cu privire autentificarea notariala încheiată la 16 ianuarie 1997 la B.N.P., P.V. Rm. Vâlcea şi la procura întocmita în limba germană de făptuitoarea H.F. care a făcut obiectul acestui act notarial, procura prin care numita M.G. era împuternicită să facă acte de dispoziţie în numele său.
S-a reţinut că reclamantul menţiona că în aceste acte a fost scris greşit numele mandatarului şi contestând ştampila de autentificare. Reclamantul arata că cele trei făptuitoare au făcut declaraţii mincinoase în faţa Curţii de Apel Piteşti, făcând menţiune la Decizia nr. 1866/A/2004 a acestei instanţe. In cele din urma se reclama faptul ca cele 3 făptuitoare au sustras mai multe obiecte de mobilier pe care mama mandantei sale i le transmisese acesteia din urmai actele de proprietate ale bunurilor mandantei sale, R.G.C.
Prin rezoluţia din data de 07 decembrie 2012 dispusă în Dosarul nr. 7612/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale, faţă de pe numitele l.F., H.F.C. şi P.E.M. cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 C. pen., a infracţiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen., a infracţiunii de denunţare calomnioasă prev. de art. 259 C. pen., a infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208-209 C. pen. şi a infracţiunii de fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen.
În motivarea Rezoluţiei s-a reţinut că din cuprinsul actelor premergătoare efectuate în cauză, rezultă incidenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) şi g) C. proc. pen., astfel încât propunerea organelor de cercetare penală este legală şi temeinică.
Astfel în speţă urmează a se dispune în baza art. 10 lit. f) teza finală C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de numitele l.F., H.F.C. şi P.E.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen., a infracţiunii de denunţare calomnioasă prev. de art. 259 C. pen., a infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208-209 C. pen. şi a infracţiunii de fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen. întrucât aspectele sesizate cu privire la aceste fapte au mai făcut obiectul cauzei penale nr. 7683/P/2010 aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti ce a fost soluţionată prin rezoluţia din data de 02 noiembrie 2011, în speţă fiind aplicabil principiul de drept ne bis in idem (nimeni nu poate fi tras la răspundere de două ori pentru aceeaşi fapta).
De asemenea în ceea ce priveşte fapta de falsificare a contractului de vânzare-cumpărare din 06 februarie 1997 autentificat la B.N.P., V.P. sesizată de către numitul R.M. arătăm că aceasta a format obiectul Dosarului penal nr. 2697/P/2000 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cauza penală ce a fost soluţionată prin Rezoluţia nr. 2697/P/2000 din data de 27 martie 2001 prin care s-a dispus în baza art. 11 pct. 1 lit. a) rap la art. 10 lit. a) C. proc. pen. clasarea cauzei penale întrucât prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 18 ianuarie 2001 s-a constatat faptul că înscrisul mai sus menţionat nu a fost falsificat.
Cu privire la celelalte înscrisuri reclamate de către numitul R.M. ca fiind false s-a arătat că în cauză s-a împlinit termenul de prescripţie al infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. pen., faptele reclamate fiind săvârşite în perioada 1996-2000, din actele premergătoare efectuate în cauză reieşind că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. conform cărora termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare un an dar care nu depăşeşte 5 ani, urmând a se dispune în cauză în baza art. 10 lit. g) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de numitele l.F., H.F.C. şi P.E.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 288 C. pen.
Analizând actele dosarului, instanţa a apreciat ca fiind necesar trasarea în mod concret a limitelor judecăţii, pentru o mai bună înţelegere a soluţiei dispuse.
Astfel, procedura reglementată de art. 2781 C. proc. pen.(1968) este una specială, având ca obiect, în mod limitativ contestarea soluţiilor de neîncepere a urmăririi penale, scoaterii de sub urmărire penală şi încetarea urmăririi penale.
Limitele judecării acestor plângeri se pot stabili prin interpretarea sistematică a art. 2781 C. proc. pen. Astfel se observă că în alin. (1) este clar specificată calitatea procesuală activă, având posibilitatea de a formula plângere persoana vătămată şi orice alte persoane ale căror interese legitime au fost vătămate.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă, s-a arătat că aceasta trebuie dedusă pe cale de interpretare din cuprinsul alineatului 4, fiind obligatorie introducerea în cauză în calitate de intimaţi a persoanei faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale.
Totodată alineatul 7 stabileşte fără echivoc că judecătorul, soluţionând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată pe baza probelor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.
Soluţiile ce pot fi dispuse sunt de asemenea limitativ reglementate de alin. (8), nefiind indicată posibilitatea extinderii procesului penal sau conexarea anumitor dosare.
În aceste condiţii trebuie observat că solicitările petentului de constatare a nulităţii absolute a anumitor contracte, sau cercetarea altor fapte, care nu au făcut obiectul cercetării în cadrul dosarului de urmărire penală, apare ca fiind inadmisibilă, sens în care instanţa nu le va analiza.
Sub acest aspect, este de menţionat că petentul are posibilitatea formulării unei alte plângeri penale pentru cercetarea morţii suspecte despre care face vorbire în plângere.
De altfel, competenţa nu aparţine instanţei sesizate privitor la această infracţiune.
În continuare instanţa a reţinut faptul că aspectele cu care petenta a înţeles să sesizeze organele de poliţie au fost clarificate prin declaraţia pe care acesta a dat-o în faţa organelor de poliţie la data de 08 august 2012 prin mandatarul său, având în vedere că plângerile formulate în scris sunt redactate prin folosirea neadecvată a instituţiilor de drept, fiind de natură a crea confuzii şi dificultăţi în înţelegerea acestora.
În consecinţă, în mod corect procurorul a reţinut incidenţa principiului ne bis in idem şi a prescripţiei răspunderii penale.
De asemenea, în mod corect s-a reţinut neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, deoarece intimatele aveau calitatea de părţi în dosarele civile respective.
De asemenea, s-a reţinut că nu se pot susţine argumentele petentei, potrivit cărora, intimatele au săvârşit infracţiuni continuate, sens în care prescripţia răspunderii penale a intervenit, astfel cum s-a arătat în Rezoluţia atacată.
Astfel, infracţiunea continuată reprezintă unitatea legală de infracţiune, alcătuită din mai multe acte materiale, întrunind elementele constitutive ale aceleiaşi infracţiuni, săvârşite la un interval de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale.
S-a arătat că nu se poate vorbi de infracţiunea de fals în înscrisuri oficiale ca fiind continuată, deoarece aceste înscrisuri, în varianta descrisă de petentă, au fost falsificate printr-un singur act material.
Mai mult decât atât, contractul de vânzare cumpărare din 06 februarie 1997 a făcut obiectul Dosarului nr. 2697/P/2010, stabilindu-se că nu a fost falsificat.
De asemenea nici în cazul infracţiunii de uz de fals nu se poate reţine forma continuată, deoarece, astfel cum s-a arătat s-a stabilit că un înscris nu a fost falsificat, iar în cazul celorlalte înscrisuri a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru infracţiunea de fals material.
În ceea ce priveşte infracţiunea de furt calificat, s-a reţinut că petenta a precizat că este vorba de sustragerea unor obiecte de mobilier, sens în care nu se poate pune problema de existenţa unei infracţiuni continuate. Şi această faptă a făcut obiectul unei cercetări penale anterioare, fiind soluţionată definitiv.
Având în vedere toate aceste aspecte, instanţa a constatat că soluţia pronunţată de procurorul de caz este legală şi temeinică, urmând a fi respinsă plângerea petentei ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel petenta R.G.C. care a considerat că hotărârea apelată este nelegală şi netemeinică.
Prin Decizia penală nr. 1111/A din 11 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins ca inadmisibil apelul petentei R.G.C., domiciliată în municipiul Piteşti, judeţul Argeş, împotriva sentinţei penale nr. 4250 din 13 noiembrie 2014, pronunţată de Judecătoria Piteşti, în Dosarul nr. 20983/280/2013.
A fost obligată apelanta - petenta la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel, examinând hotărârea apelată, din perspectiva dispoziţiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen., rap. la alin. 6 lit. a) al aceluiaşi articol, a constatat că încheierea prin care judecătorul fondului a respins ca nefondată plângerea apelantei, este definitivă.
Constatând că apelanta a exercitat o cale de atac neprevăzută de legea penală, Curtea a respins ca inadmisibil apelul, potrivit art. 421 pct. l lit. a) C. proc. pen., cu consecinţa obligării apelantei la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii, petenta R.G.C. a formulat apel, fără să-l motiveze.
Examinând apelul declarat de petenta în raport de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil.
Petenta R.G.C. a declarat apel împotriva Deciziei penale nr. 177/A din 11 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care s-a respins ca inadmisibil apelul declarat de aceasta împotriva sentinţei penale nr. 4250 din 13 noiembrie 2014, pronunţată de Judecătoria Piteşti, hotărârea pronunţată în apel fiind definitivă
Potrivit dispoziţiilor C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Limitând calea de atac a apelului exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, C. proc. pen. a stabilit principiul unicităţii acesteia, astfel că recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală, apare ca fiind o soluţie inadmisibilă.
Faţă de cele menţionate, Înalta Curte constată că apelul declarat de petenta R.G.C. împotriva Deciziei penale nr. 177/A din 11 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, este inadmisibil, urmând a fi respins în baza art. 421 pct. l lit. a) C. proc. pen.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată apelanta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petenta R.G.C. împotriva Deciziei penale nr. 177/A din data de 11 martie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă apelanta petenta la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 205/2015. Penal | ICCJ. Decizia nr. 219/2015. Penal → |
|---|
