ICCJ. Decizia nr. 219/2015. Penal

Decizii penale ICCJ 2015

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 219/A/2015

Dosar nr. 64/36/2014

Şedinţa publică din 12 iunie 2015

Asupra apelurilor penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 147/P din 29 decembrie 2014, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a dispus, în baza art. 386 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinute inculpatului D.V. din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. 1969 în infracţiunea de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 249 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul D.V. , executor judecătoresc la B.EJ. D.A. Constanţa, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu.

În baza art. 71 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 12 din Legea nr. 187/2012, a aplicat inculpatului D.V. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. 1969.

În baza art. 81 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani, calculat potrivit art. 82 alin. (1) C. pen. 1969.

A pus în vedere inculpatului D.V. dispoziţiile art. 83 C. pen. 1969 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. 1969, a suspendat executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. 1969 pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

Prin aceeaşi sentinţă, s-a dispus, în baza art. 386 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinute inculpatului B.H. din infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. 1969 în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul B.H. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 12 din Legea nr. 187/2012, a interzis inculpatului B.H., cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 12 din Legea nr. 187/2012, a interzis inculpatului B.H., cu titlu de pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei principale de 2 ani închisoare aplicată inculpatului B.H. pe un termen de supraveghere de 3 ani stabilit potrivit art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu referire la art. 404 alin. (2) C. proc. pen., a stabilit ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul B.H. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;

f) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii comunitare;

g) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei;

h) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile în cadrul uneia dintre următoarele 2 entităţi: Direcţia de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa sau Căminul pentru Persoane Vârstnice din Municipiul Constanţa.

În baza art. 94 alin. (1) C. pen., a mai dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) — e) C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probaţiune Constanţa.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului B.H. asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în situaţia nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse, a neîndeplinirii obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre sau a săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

A dispus ca pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 65 alin. (1) cu referire la art. 66 lit. a), b) C. pen. aplicată inculpatului B.H. să se execute din momentul în care pedeapsa principală devine executabilă ca urmare a anulării sau revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

La baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul B.H. la plata către partea civilă C.D. a:

- sumei de 44.000 euro (în echivalent RON la cursul Băncii Naţionale a României de la data plăţii efective), cu titlu de daune materiale;

- sumei de 5.000 RON, cu titlu de daune morale, respingând restul pretenţiilor morale solicitate până la 10.000 RON.

În baza art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen., a obligat inculpaţii B.H. şi D.V. la plata sumei de câte 2.200 RON fiecare către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 272 C. proc. pen., a dispus ca onorariul parţial în cuantum de 75 RON pentru avocatul desemnat din oficiu R.E.I. să se suporte din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art. 276 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul B.H. la plata către partea civilă C.D. a sumei de 3.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat şi cheltuieli de transport).

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul întocmit de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa la data de 27 ianuarie 2014, în Dosarul nr. 708/P/2012, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor:

- D.V. - pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. 1969,

- B.H. - pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. 1969.

infracţiuni cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 1969.

Prin rechizitoriu s-a reţinut că inculpatul B.H. a indus şi a menţinut în eroare pe partea vătămată C.D. cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare - cumpărare autentificat din 30 septembrie 2011 şi pe parcursul derulării demersurilor pentru perfectarea contractului de vânzare -cumpărare în scopul obţinerii pentru sine de foloase materiale injuste, faptă care constituie infracţiunea de înşelăciune prev. de disp. art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.

Pentru inculpatul D.V. s-a reţinut că, în calitate de executor judecătoresc, a încălcat prevederile disp. art. 500 alin. (3) şi art. 500 alin. (4) vechiul C. proc. civ. cu prilejul derulării procedurii de executare silită în Dosarul nr. 307/2012 şi nu a procedat la înştiinţarea părţii vătămate C.D. cu privire la derularea procedurii executării silite, cu consecinţa vătămării intereselor legale ale părţii vătămate, faptă care constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa la data 29 ianuarie 2014.

În ceea ce priveşte competenţa materială după calitatea persoanei (având în vedere calitatea de executor judecătoresc a inculpatului D.V. în cadrul B.E.J. D.V. la data comiterii presupusei fapte reţinută prin rechizitoriu), Curtea a constatat că sunt incidente prev. art. 28¹ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. 1969 (în vigoare la data sesizării instanţei) care prevăd că: „Curtea de Apel: pct. 1 judecă în primă instanţă: (...) b) infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale şi de procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe, precum şi de avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti şi de controlorii financiari ai Curţii de Conturi".

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, Curtea a constatat că sunt incidente prev. art. 30 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. 1969 (în vigoare la data sesizării instanţei) care prevăd că: „(1) Competenţa după teritoriu este determinată de: a) locul unde a fost săvârşită infracţiunea", cu menţiunea că prin rechizitoriu s-a reţinut că presupusele infracţiuni pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii B.H. şi D.V. au fost săvârşite în Mun. Constanţa.

Curtea a reţinut că la data de 01 februarie 2014, deci ulterior înregistrării prezentei cauze pe rolul Curţii de Apel Constanţa, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind noul C. proc. pen.

Curtea a constatat că, şi potrivit dispoziţiilor noi privind competenţa instanţelor judecătoreşti, competenţa de soluţionare a prezentei cauze revine Curţii de Apel Constanţa.

Astfel, potrivit art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. "Curtea de Apel judecă în primă instanţă: (...) d) infracţiunile săvârşite de avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti, de controlorii financiari ai Curţii de Contur, precum şi auditori publici externi".

De asemenea, în ceea ce priveşte competenţa teritorială, Curtea a constatat că după data de 01 februarie 2014 sunt incidente prev. art. 41 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. 1969 (în vigoare la data sesizării instanţei) care prevăd că: „(1) Competenţa după teritoriu este determinată, în ordine, de: a) locul săvârşirii infracţiunii", cu menţiunea că prin rechizitoriu s-a reţinut că presupusele infracţiuni pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii B.H. şi D.V. au fost săvârşite în Mun. Constanţa.

Coroborând cele două criterii de stabilire a competenţei (competenţa materială după calitatea persoanei şi competenţa teritorială), Curtea a constatat că, competenţa de soluţionare în primă instanţă a prezentei cauzei revine Curţii de Apel Constanţa având în vedere şi reglementarea situaţiilor tranzitorii prev. de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010, raportat la calitatea de executor judecătoresc a inculpatului D.V. şi la faptul că presupusele infracţiuni au fost comise în Mun. Constanţa.

Având în vedere că la data de 01 februarie 2014, data intrării în vigoare a noului C. proc. pen., nu începuse cercetarea judecătorească în prezenta cauză, în temeiul art. 6 alin. (1), (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010, dosarul a fost trimis judecătorului de cameră preliminară pentru a se parcurge procedura de cameră preliminară prev. de art. 342 - art. 348 C. proc. pen.

În această procedură inculpaţii D.V. şi B.H. nu au formulat cereri sau excepţii cu privire la legalitatea adrriiriistrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, potrivit art. 344 alin. (2) C. proc. pen.

Prin încheierea de şedinţă din data de 17 martie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată în Dosarul nr. 64/36/2014, definitivă prin necontestare, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul întocmit la data de 27 ianuarie 2014 în Dosarul nr. 708/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa privind pe inculpatul D.V., trimis în judecată în stare de libertate pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. 1968, şi pe inculpatul B.H., trimis în judecată în stare de libertate pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. 1968, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

Totodată s-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii D.V. şi B.H. şi s-a stabilit termen de judecată pentru data de 03 aprilie 2014.

La termenul de judecată din data de 03 aprilie 2014 cauza s-a amânat pentru pregătirea apărării de către avocatul ales al inculpatului B.H., contractul de asistenţă juridică fiind încheiat în dimineaţa zilei de 03 aprilie 2014.

La termenul de judecată din data de 08 mai 2014, apărătorul ales al părţii vătămate C.D. a depus la dosar constituirea de parte civilă doar faţă de inculpatul B.H. cu:

- suma de 44.000 euro, calculate la cursul zilei la data plăţii, reprezentând daune materiale constând în obligaţia asumată la capitolul 5 "Alte obligaţii" din Antecontractul de vânzare-cumpărare, autentificat din 29 septembrie 2011; daunele materiale au fost majorate la termenul din data de 18 noiembrie 2014 cu suma de 800 RON reprezentând cota plătită de către partea vătămată C.D. pentru branşamentul cu gaze a scării unde se afla imobilul respectiv;

- suma de 10.000 RON reprezentând daune morale, constând în prejudiciul moral suferit ca urmare a neexecutării obligaţiei.

La acelaşi termen de judecată din data de 08 mai 2014, Curtea a adus la cunoştinţa inculpaţilor B.H. şi D.V. prevederile art. 374 alin. (2) şi art. 374 alin. (4) C. proc. pen., ambii inculpaţi precizând că nu solicită aplicarea procedurii de judecată simplificate prev. de art. 374 alin. (4) C. proc. pen.

Cercetarea judecătorească a început la termenul din data de 08 mai 2014, Curtea dând citire actului de sesizare al instanţei.

În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi inculpatul D.V., inculpatul B.H., partea vătămată C.D. şi martorii C.M., A.A.A., D.V., M.M., C.N.B., C. N., D.P., A.M., A.N. şi I.A.

Apărătorul ales al inculpatului D.V. a depus la dosar decizia pronunţată de Î.C.C.J. în recurs în interesul legii nr. 8 din 10 iunie 2013 şi înscrisuri în circumstanţiere pentru inculpatul D.V., constând în recomandări întocmite de către Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti şi de către Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Apărătorul ales al părţii vătămate C.D. a depus la dosar adresa din 29 septembrie 2011 a Asociaţiei de proprietari T. către SC C. SA Constanţa prin care s-a precizat că numitul C.D. a achitat în calitate de viitor proprietar, prin B.H., contribuţia la partea comună pentru branşamentul scării la instalaţia de gaze naturale, la dosar fiind depusă şi chitanţa aferentă de plată a sumei de 800 RON.

Dezbaterile au avut loc la termenul din data de 18 noiembrie 2014, potrivit art. 388 C. proc. pen., părţile punând concluzii atât asupra fondului cauzei cât şi, raportat la schimbările legislative intervenite la data de 01 februarie 2014, asupra cererilor formulate la acelaşi termen de către apărătorii celor doi inculpaţi de schimbare a încadrării juridice dată faptelor reţinute prin rechizitoriu:

- pentru inculpatul B.H. din infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. 1969 în infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.;

- pentru inculpatul D.V. din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. 1969 în infracţiunea de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Înainte de încheierea dezbaterilor care au avut loc la termenul din data de 18 noiembrie 2014, Curtea a acordat inculpatului D.V. ultimul cuvânt, potrivit art. 389 C. proc. pen., inculpatul susţinând că este nevinovat şi că şi-a făcut datoria; deşi legal citat, având angajat un avocat ales şi având termen în cunoştinţă, inculpatul B.H. a lipsit de la termenul de judecată din data de 18 noiembrie 2014, nedepunând la dosar nici o dovadă privind imposibilitatea obiectivă de prezentare în faţa Curţii la acest termen.

Curtea a amânat pronunţarea pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise la dosar.

Cu privire la fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B.H., Curtea a reţinut că în luna august 2011 partea vătămată C.D., student la Universitatea Maritimă Constanţa, a dat un anunţ în ziarul T. cu privire la intenţia de a achiziţiona o garsonieră sau un apartament în Municipiul Constanţa.

Partea vătămată C.D. a fost contactată telefonic de inculpatul B.H. care i-a oferit lui C.D., spre vânzare, garsoniera - proprietate personală situată în Municipiul Constanţa, b-dul T. nr. 225.

În urma negocierilor purtate, partea vătămată a declarat că a fost de acord cu preţul propus de inculpatul B.H., respectiv suma de 26.000 euro şi, în consecinţă, partea vătămată C.D. şi tatăl său, martorul C.M., au convenit cu inculpatul B.H. să încheie cu acesta un antecontract de vânzare - cumpărare şi să se plătească un avans de 22.000 euro deoarece partea vătămată nu dispunea de suma integrală care reprezenta preţul convenit, aspecte care reies din coroborarea declaraţiilor date de către partea vătămată C.D. cu declaraţiile inculpatului B.H. şi cu declaraţiile martorului C.M.

Partea vătămată C.D., martorul C.M. şi inculpatul B.H. s-au deplasat la B.N.P. C.P. şi A.A.A. unde, în prezenţa notarului public A.A.A. s-a procedat la încheierea, în formă autentică, a antecontractului de vânzare - cumpărare autentificat din 29 septembrie 2011.

Potrivit antecontractului de vânzare - cumpărare încheiat în formă autentică coroborat cu declaraţia notarului public A.A.A., cu declaraţiilor date de către partea vătămată C.D., de inculpatul B.H. şi de martorul C.M., s-au stabilit următoarele:

- preţul imobilului garsonieră a fost stabilit de comun acord la suma de 26.000 euro;

- la momentul perfectării antecontractului de vânzare - cumpărare partea vătămată C.D. a achitat învinuitului B.H. suma de 22.000 euro prin virament bancar din contul lui C.M. - tatăl cumpărătorului deschis la Banca R.D. în contul inculpatului B.H. deschis la aceeaşi bancă;

- diferenţa de preţ de 4.000 euro urma să fie achitată de către partea vătămată C.D. în 2 tranşe, respectiv suma de 2.000 euro până la data de 30 septembrie 2012 şi suma de 2.000 euro până la data de 30 septembrie 2013;

- actul autentic de vânzare cumpărare a garsonierei urma să fie încheiat la data de 30 septembrie 2013, în caz contrar inculpatul B.H. urmând să îi achite părţii vătămate dublul avansului primit sau partea vătămată putând să se adreseze instanţei civile în vederea obţinerii unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de contract de vânzare-cumpârare pentru garsoniera respectivă;

- s-a convenit de comun acord ca eliberarea garsonierei de către inculpatul B.H. să se facă la data de 31 octombrie 2011, dată la care partea vătămată urma să intre în posesia de fapt a bunului imobil;

- la data de 29 septembrie 2011 imobilul care a făcut obiectul promisiunii bilaterale de vânzare - cumpărare făcea obiectul unei ipoteci instituite în favoarea SC E.C.A. SA pentru suma de 7.500 euro.

Conform capitolului 6 din antecontractul de vânzare - cumpărare s-a procedat la notarea antecontractumi de vânzare - cumpărare în CF a localităţii Constanţa nr. XX (nr. CF vechi YY), în conformitate cu prevederile Legii nr. 7/1996 republicată.

Curtea a reţinut că martora notar public A.A.A. a declarat că inculpatul B.H. şi-a îndeplinit obligaţia de a radia ipoteca instituită asupra imobilului din Municipiul Constanţa, b-dul T. nr. 225, ipoteca fiind radiată la data de 7 octombrie 2011 şi a predat cheile imobilului către C.D. care a intrat în posesia de fapt a acestuia.

După intrarea părţii vătămate C.D. în posesia de fapt a imobilului din Municipiul Constanţa, b-dul T. nr. 225, între C.D. şi inculpatul B.H. au apărut discuţii în urma cărora inculpatul a solicitat restituirea cheilor garsonierei, motivând că nu are să locuiască şi nici nu are unde să mute mobila din garsonieră.

În aceste împrejurări, partea vătămată a solicitat serviciile de asistenţă juridică ale avocatului D.V., încheindu-se în acest sens contractul.

La data de 14 octombrie 2011, av. D.V. însoţită de partea vătămată C.D. s-a deplasat la B.N.P. A.A.A. unde, în prezenţa inculpatului B.H., unde notarul public a procedat la autentificarea actului adiţional la antecontractul de vânzare — cumpărare autentificat din 29 septembrie 2011 (încheierea de autentificare din 14 octombrie 2011) prin care partea vătămată C.D. şi inculpatul B.H. au convenit de comun acord ca:

- diferenţa de preţ de 4.000 euro rămasă de plată să fie plătită de partea vătămată inculpatului B.H. până la data de 25 ianuarie 2012;

- inculpatul B.H., în calitate de promitent — vânzător să elibereze apartamentul promis spre vânzare până la data de 15 ianuarie 2012, iar actele de vânzare — cumpărare să fie perfectate până la data de 25 ianuarie 2012.

La data de 25 ianuarie, 2012 av. D.V. s-a deplasat la B.N.P. A.A.A., conform celor convenite la data de 14 octombrie 2011, pentru încheierea contractului de vânzare - cumpărare a imobilului din Municipiul Constanţa, b-dul T. nr. 225.

Inculpatul B.H. nu s-a prezentat în faţa notarului public dar l-a trimis, în calitate de mandatar pe av. C.N. care urma să solicite prelungirea termenului de încheiere a contractului de vânzare — cumpărare a imobilului în litigiu, cu trei luni, aspecte care reies din contractul de asistenţă juridică din data de 22 ianuarie 2012 coroborate cu declaraţiile martorului C.N., cu declaraţiile părţii vătămate C.D. şi cu declaraţiile martorei A.A.A.; această prelungire a termenului a fost motivată, astfel cum a declarat martorul C.N., de dorinţa inculpatului B.H. de a-şi finaliza amenajările la un imobil unde ar fi intenţionat să se mute.

Partea vătămată C.D. nu a fost de acord cu termenul de trei luni care fusese propus de B.H. prin mandatarul său - avocat C.N., şi în consecinţă s-a procedat la mtocrnirea unui înscris olograf intitulat proces - verbal prin care părţile au convenit ca vânzarea - cumpărarea să fie perfectată până la data de 30 ianuarie 2012.

Ulterior, termenul menţionat în cuprinsul înscrisului întocmit a fost modificat pentru data de 6 februarie 2012.

Înscrisul intitulat "proces-verbal" a fost redactat olograf de av. D.V., iar modificările asupra termenului stabilit pentru perfectarea vânzării-cumpărării din 30 ianuarie 2012 în 6 februarie 2012 s-au realizat cu acordul ambelor părţi.

Perfectarea contractului de vânzare - cumpărare la data de 25 ianuarie 2012 nici nu ar fi fost posibilă deoarece, astfel cum a declarat notarul public A.A.A., cartea funciară a imobilului din Municipiul Constanţa, b-dul T. nr. 225, fusese blocată ca urmare a extrasului de autentificare solicitat de B.N.P. M.M. pentru acelaşi imobil la data de 13 ianuarie 2012, având în vedere că inculpatul B.H. făcuse demersuri în cursul lunii decembrie 2011 să vândă aceeaşi garsonieră unei alte persoane pentru suma de 31.000 euro, astfel cum reiese din declaraţiile date de către inculpatul B.H. coroborate cu declaraţiile martorei M.M. (notar public).

Astfel, între notarul public A.A.A. şi notarul public M.M. a avut loc o discuţie telefonică cu privire la demersurile făcute de ultimul notar, comunicându-i-se notarului public M.M. că referitor la acest imobil exista deja un promitent - cumpărător.

Referitor la împrejurările în care notarul public M.M. a solicitat Biroului de Carte Funciară extras de autentificare pentru imobilul din Municipiul Constanţa, b-dul T. nr. 225, aceasta a declarat că în cursul lunii ianuarie 2012 s-a prezentat la biroul său notarial inculpatul B.H. care şi-a exprimat intenţia de a înstrăina imobilul din Municipiul Constanţa, b-dul T. nr. 225, cumpărător fiind altă persoană decât partea vătămată C.D.; întrucât s-a constatat existenţa notării antecontractului de vânzare - cumpărare încheiat cu partea vătămată C.D., notarul public M.M. i-a comunicat inculpatului B.H. că se află în imposibilitatea încheierii unui alt contract de vânzare - cumpărare cu o altă persoană sau numai cu acordul expres al primului promitent - cumpărător; după această discuţie, inculpatul B.H. nu a mai revenit la B.N.P. M.M.

La data de 13 februarie 2012 partea vătămată C.D. a procedat la notificarea inculpatului B.H. prin intermediul B.E.J. D.D. solicitându-i prezenţa la sediul notarului public A.A.A. la data de 20 februarie 2012, ora 12⁰⁰, în vederea achitării sumei de 4.000 euro reprezentând restul de preţ al vânzării imobilului din Municipiul Constanţa, b-dul T. nr. 225, şi a perfectării contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică.

Din declaraţiile martorului A.A.A., Curtea a reţinut că la data de 20 februarie 2012, ora stabilită, s-a prezentat doar partea vătămată C.D. la sediul B.N.P. A.A.A.; deoarece inculpatul B.H. nu a sosit, notarul public l-a contactat telefonic pe acesta, B.H. menţionându-i că se va prezenta, dar mai întârzie.

La ora 12²⁰, la sediul B.N.P. A.A.A. s-a prezentat avocat A.M., care primise, în aceeaşi zi, procură autentificată din 20 februarie 2012 la B.N.P. C.N. din partea inculpatului B.H.; conform acestei procuri, av. A.M. a fost împuternicit să-l reprezinte pe inculpatul B.H. la semnarea încheierii de certificare, sens în care declaraţia inculpatului B.H. care urma să se consemneze în cuprinsul încheierii urma să aibă următorul conţinut "Eu B.H., domiciliat în Municipiul Constanţa, b-dul T. nr. 225, reprezentat prin mandatar, domnul avocat A.M., în legătură cu promisiunea de vânzare a imobilului meu, declar că mă consider dezlegat de obligaţia de a-l vinde promitenrului cumpărător, deoarece acesta a încălcat termenii antecontractului de vânzare — cumpărare autentificat din 29 septembrie 2011 la Biroul Notarilor Publici C.A. şi actelor modificatoare ulterioare".

În aceste condiţii, notarul public A.A.A. a procedat la întocmirea încheierii de certificare din 20 februarie 2012, ora 16⁴⁵.

Din declaraţiile date de către martora notar public A.A.A. coroborate cu declaraţiile inculpatului B.H. şi cu antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat din 01 august 2011, actul adiţional şi contractul de vânzare cumpărare autentificat din 06 octombrie 2011 la B.N.P. A.A.A. Curtea a mai reţinut că o parte din suma de 22.000 euro achitată cu titlu de avans de către partea vătămată C.D., respectiv suma de 4.000 euro, a fost folosită de inculpatul B.H. pentru achiziţionarea unui teren în intravilanul localităţii L., judeţul Constanţa (preţul total al acestui teren fiind de 8.000 euro, însă inculpatul B.H. a plătit un avans de 4.000 euro la data de 01 august 2011, deci înainte de primirea la data de 29 septembrie 2011 a sumei de 22.000 euro de la partea vătămată C.D.).

În acest sens, Curtea a reţinut că la data de 30 septembrie 2011 inculpatul B.H. a achitat vânzătorilor D.D. şi D.R. suma de 1.700 euro reprezentând avans din preţul total de 8.000 euro al terenului achiziţionat de învinuit (actul adiţional autentificat din 30 septembrie 2011). Suma de 1.700 euro a rezultat din retragerile în numerar pe care B.H. le-a făcut la data de 30 septembrie 2011 din contul bancar deschis la Banca R.D. din suma de 22.000 euro.

De asemenea, Curtea a constatat că la data de 6 octombrie 2011 inculpatul B.H. a achitat integral preţul terenului achiziţionat de la familia D. perfectându-se contractul de vânzare - cumpărare a acestui teren, conform încheierii de autentificare din 6 octombrie 2011 a B.N.P. A.A.A.

Suma de bani pe care inculpatul B.H. a achitat-o pentru a plăti preţul integral al terenului, respectiv suma de 2.500 euro a fost retrasă în numerar din contul inculpatului deschis la Banca R.D., din suma de 22.000 euro virată de partea vătămată (extrasul de cont).

Deci, în total, pentru datoriile expuse mai sus, inculpatul B.H. a cheltuit suma de 11.500 euro din avansul de 22.000 euro primit de la partea vătămată C.D.

Curtea a mai reţinut că, conform extraselor de cont furnizate de Banca R.D. din cuprinsul cărora rezultă modalitatea de utilizare a sumei de 22.000 euro de către inculpatul B.H. a rezultat că în perioada 30 septembrie 2011 — 31 ianuarie 2012 acesta a retras, în mod succesiv sume de bani contul fiind închis la data de 31 ianuarie 2012.

Constatând că nu îi sunt suficienţi banii pentru edificarea construcţiei pe terenul cumpărat în comuna L., prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 14 decembrie 2011, inculpatul B.H. a înstrăinat acest teren către martorul A.N. în schimbul sumei de 8.000 euro, martorul A.N. precizând că, în realitate, a achitat inculpatului B.H. suma de 5.000 euro, diferenţa de 3.000 euro reprezentând o compensare cu preţul unui viitor drept de abitaţie viageră pentru inculpatul B.H.

Din declaraţiile martorilor A.N. şi I.A., Curtea a reţinut că pe la jumătatea lunii ianuarie 2012 inculpatul B.H. a solicitat martorului A.N. un împrumut pentru suma de 25.000 euro pentru a restitui avansul primit de la partea vătămată C.D., împrumut pe care îl va restitui în scurt timp având în vedere că inculpatul susţinea că a găsit un alt cumpărător care îi dădea mai mult pentru garsoniera sa; martorul A.N. i-a spus inculpatului B.H. că nu îl împrumută, dar îl va pune în legătură cu martorul I.A. (cumnatul martorului A.N.), I.A. fiind de acord să îl împrumute pe inculpatul B.H. cu suma de 25.000 euro pentru o perioadă de 2 săptămâni.

La data de 18 ianuarie 2012 inculpatul B.H. s-a prezentat în faţa notarului public C.N. unde s-a încheiat contractul de împrumut autentificat din 18 ianuarie 2012, contract conform căruia inculpatul a primit împrumut de la martorul I.A. suma de 25.000 euro.

Conform prevederilor acestui contract s-a stabilit că inculpatul B.H. s-a obligat să-i restituie împrumutătorului suma de 25.000 euro până la data de 31 ianuarie 2012 fără dobândă.

Notarul public C.N.B. a declarat că suma de 25.000 euro nu s-a dat în prezenţa sa şi nu a cunoscut împrejurările şi motivele care au determinat realizarea acestui împrumut.

După acordarea împrumutului, A.N. a aflat de la inculpatul B.H. că "a intrat în bani" nereuşind să-i restituie promitentului — cumpărător. Totodată, inculpatul B.H. i-a precizat că a găsit o altă persoană care-i oferise suma de 32.000 RON drept preţ al garsonierei din Municipiul Constanţa, b-dul T. nr. 225, preţ mai mare decât cel oferit de promitentul cumpărător dar cel de-al doilea cumpărător s-a răzgândit deoarece aflase de notarea antecontractului de vânzare — cumpărare a imobilului.

În aceste condiţii, martorul A.N. a declarat că l-a sfătuit pe martorul I.A. să demareze procedurile de executare silită a bunurilor inculpatului B.H. în scopul recuperării sumei de 25.000 euro.

Conform declaraţiilor martorului I.A., după ce inculpatul B.H. a primit suma de 25.000 euro, acesta s-a întâlnit cu martorul I.A. în prezenţa martorului A.N. propunându-i împrumutătorului I.A. să-i restituie suma de 19.000 euro, iar diferenţa să o restituie când va avea posibilitatea, aspect pe care martorul I.A. nu l-a acceptat.

Martorul I.A. i-a spus inculpatului B.H. că va proceda la executarea silită a contractului de împrumut prilej cu care, împrumutătorul a declarat că nu a remarcat nicio opoziţie din partea inculpatului B.H., acesta fiind de acord cu procedura de executare silită.

Martorul I.A. a mai precizat că inculpatul B.H. a avut cunoştinţă despre faptul că obiectul executării silite îl va constitui imobilul din Municipiul Constanţa, b-dul T. nr. 225, situaţie cu care acesta a fost de acord; inculpatul B.H. i-a comunicat lui I.A. dorinţa sa de a înstrăina imobilul în litigiu în schimbul sumei de 32.000 euro, rugându-l pe împrumutător să treacă drept preţ al vânzării această sumă.

Ca urmare a acordului martorului I.A., preţul de pornire al licitaţiei organizate pe parcursul executării silite a fost de 32.000 euro. Deoarece la licitaţia organizată la data de 04 mai 2012 nu s-a prezentat nicio altă persoană în afara martorului I.A. interesată de achiziţionarea imobilului din Municipiul Constanţa, b-dul T. nr. 225, martorul I.A. a achiziţionat imobilul respectiv pentru suma de 32.000 euro consemnând la dispoziţia executorului judecătoresc suma de 7.000 euro, reprezentând diferenţa dintre preţul de adjudecare al garsonierei şi creanţa sa de 25.000 euro.

Martorul I.A. a menţionat că aflând că inculpatul B.H. se judecă cu o persoană şi fiindu-i teamă că va pierde garsoniera, a vândut garsoniera numitei A.Ş. pentru suma de 30.000 euro, ieşind astfel în pierdere cu suma de 2.000 euro prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 30 iulie 2012 la B.N.P. S.D.

Prin urmare, Curtea a reţinut că la data de 14 octombrie 201 linculpatul B.H. şi partea vătămată C.D. au autentificat actul adiţional la antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat din 29 septembrie 2011 (încheierea de autentificare din 14 octombrie 2011) prin care părţile au convenit de comun acord ca actul de vânzare-cumpărare a garsonierei să fie încheiat în formă autentică până la data de 15 ianuarie 2012, dată până la care partea vătămată C.D. trebuia să plătească inculpatului B.H. diferenţa de preţ de 4.000 euro rămasă de plată.

Din starea de fapt astfel cum a fost reţinută mai sus, Curtea a constată că ulterior datei de 14 octombrie 2011 inculpatul B.H. a invocat în mod nereal diverse situaţii (nu are unde să locuiască, nu are unde să-şi mute mobila din garsonieră, că partea vătămată nu şi-a achitat diverse obligaţii) pentru a nu încheia cu partea vătămată C.D. actul autentic de vânzare cumpărare a garsonierei, adevăratul motiv fiind acela că inculpatul B.H. a încercat să vândă garsoniera unei alte persoane pentru un preţ mai mare, aspect care reiese din următoarele mijloace de probă:

- din declaraţiile martorei M.M. reiese că în luna decembrie 2011, înainte de sărbători, inculpatul B.H. s-a prezentat cu un alt bărbat la Biroul Notarului Public M.M. şi a spus că intenţiona să încheie un act autentic de vânzare cumpărare a unui imobil însă notarul public M.M. a constatat din extrasul CF că la foaia de sarcini era notată de B.N.P. A.A. promisiunea de vânzare a aceluiaşi imobil către altă persoană, notarul public A.A. confirmându-i telefonic această notare, aspecte care se coroborează cu declaraţiile martorei A.A.;

- din declaraţia inculpatului B.H. reiese că în cursul lunii decembrie 20011 a negociat cu o altă persoană care a fost de acord să îi dea 30.000 euro sau 31.000 euro pentru garsonieră;

- nu este întemeiat motivul (constând în starea de sănătate care nu îi permitea să se deplaseze, respectiv o operaţie la începutul lunii ianuarie 2012 de scoatere a unei proteze şi şuruburi din picior) invocat de către inculpatul B.H. privind imposibilitatea de a se prezenta la B.N.P. A.A. în data de 25 ianuarie 2012 pentru a încheia cu partea vătămată C.D. actul autentic de vânzare cumpărare a garsonierei, aspect care reiese din declaraţia martorului C.N., avocat angajat de către inculpatul B.H. pentru a-l reprezenta în data de 25 ianuarie 2012 în faţa notarului public A.A., reiese că acest martor s-a întâlnit în oraş cu inculpatul B.H. în data de 25 ianuarie 2012 şi i-a înmânat procesul verbal întocmit de către notarul public A.A.;

- în acelaşi sens Curtea a avut în vedere şi declaraţiile coroborate ale martorilor A.N. şi I.A. din care reiese că inculpatul B.H. s-a întâlnit cu ei la jumătatea lunii ianuarie 2012 pentru a le solicita acordarea unui împrumut de 25.000 euro; declaraţiile celor doi martori se coroborează şi cu declaraţia martorului C.N. şi cu actul autentic constând în contractul de împrumut autentificat din 18 ianuarie 2012 la B.N.P. C.N., contract conform căruia inculpatul a primit împrumut de la martorul I.A. suma de 25.000 euro, inculpatul B.H. prezentându-se personal în data de 18 ianuarie 2012 în faţa notarului public; prin urmare, atâta timp cât în data de 18 ianuarie 2012 inculpatul B.H., este evident că şi în data de 25 ianuarie 2012 acesta se putea deplasa la B.N.P. A.A. însă nu a dorit acest lucru pentru a amâna semnarea actului de vânzare cumpărare cu partea vătămată C.D.;

- de asemenea, Curtea a avut în vedere şi extrasele de cont furnizate de Banca R.D. din cuprinsul cărora rezultă modalitatea de utilizare a sumei de 22.000 euro de către inculpatul B.H. a rezultat că în perioada 30 septembrie 2011 — 31 ianuarie 2012 inculpatul B.H. a retras, în mod succesiv sume de bani contul fiind închis la data de 31 ianuarie 2012, aspecte din care reiese că acesta s-a putut deplasa în luna ianuarie 2012;

- nu sunt întemeiate nici motivele (constând în faptul că nu are unde să locuiască, nu are unde să-şi mute mobila din garsonieră) invocate de către inculpatul B.H. pentru a justifica obţinerea unui nou termen de amânare a încheierii cu partea vătămată C.D. a actului autentic de vânzare cumpărare a garsonierei având în vedere declaraţia martorului A.N. care a precizat: "Inculpatul mi-a spus, până în 15 ianuarie 2012, că a mutat mobila la cineva în Mun. Constanţa deoarece urma să încheie actul autentic. Nu mi-a solicitat ca el personal să se mute la ferma mea şi am înţeles că în ianuarie 2012 intenţiona să se mute la un văr al său din localitatea Cobadin";

- nu este întemeiat nici motivul (constând în faptul că partea vătămată C.D. a refuzat să îi achite unele îmbunătăţiri ale garsonierei) invocat de către inculpatul B.H. pentru neexecutarea de către partea vătămată C.D. a obligaţiilor care îi reveneau, atâta timp cât prin antecontractul de vânzare -cumpărare autentificat la B.N.P. A.A. din 29 septembrie 2011 şi prin actul adiţional la antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat din 29 septembrie 2011 (încheierea de autentificare din 14 octombrie 2011) nu erau prevăzute asemenea obligaţii pentru partea vătămată C.D.; mai mult, Curtea a reţinut că partea vătămată a achitat (în calitate de viitor proprietar) suma de 800 RON, pentru inculpatul B.H., contribuţia la partea comună pentru branşamentul scării la instalaţia de gaze naturale, la dosar fiind depusă şi chitanţa aferentă de plată a sumei de 800 RON;

- nu este întemeiat nici motivul invocat de către inculpatul B.H. cu privire la faptul că iniţial s-a stabilit ca termenul de încheiere a actului autentic de vânzare cumpărare a fost stabilit pentru data de 30 septembrie 2013 având în vedere că la data de 14 octombrie 2011 părţile au autentificat B.N.P. A.A.A. actul adiţional la antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat din 29 septembrie 2011 (încheierea de autentificare din 14 octombrie 2011) prin care partea vătămată C.D. şi inculpatul B.H. au convenit de comun acord ca:

- diferenţa de preţ de 4.000 euro rămasă de plată să fie plătită de partea vătămată inculpatului B.H. până la data de 25 ianuarie 2012;

- inculpatul B.H., în calitate de promitent - vânzător să elibereze apartamentul promis spre vânzare până la data de 15 ianuarie 2012, iar actele de vânzare - cumpărare să fie perfectate până la data de 25 ianuarie 2012.

Faţă de ansamblul aspectelor expuse, Curtea a reţinut că adevăratul motiv pentru care inculpatul B.H. nu a dorit să încheie la data de 25 ianuarie 2012 cu partea vătămată acrul autentic de vânzare cumpărare a garsonierei a fost determinat de faptul că inculpatul B.H. a constatat ulterior autentificării actului adiţional din 14 octombrie 2011 că nu îi sunt suficienţi banii pentru edificarea construcţiei pe terenul cumpărat în comuna L., prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 14 decembrie 2011, şi în acest condiţii inculpatul B.H. a încercat să găsească un cumpărător care să îi dea mai mult pe garsonieră, respectiv 31.000 euro.

Curtea a mai reţinut că în declaraţia dată în faţa instanţei inculpatul B.H. a precizat că avea cunoştinţă că, potrivit antecontractului de vânzare cumpărare, dacă se răzgândea trebuia să-i plătească părţii vătămate C.D. suma de 44.000 euro (dublul avansului primit de la acesta) însă s-a împrumutat de la martorul I.A. cu suma de 25.000 euro pentru a-i restitui părţii vătămate C.D. doar avansul primit şi să anuleze antecontractul, însă partea vătămată C.D. nu a fost de acord cu acest lucru.

Faptul că inculpatul B.H. a dorit de fapt doar să-şi vândă garsoniera pentru un preţ mai mare reiese şi din faptul că în procedura executării silite inculpatul B.H. a solicitat ca preţul de pornire a licitaţiei din 04 mai 2012 pentru vânzarea garsonierei să fie de 32.000 euro (spre deosebire de preţul de 26.000 euro stabilit cu partea vătămată C.D.) precum şi din faptul că nu a adus la cunoştinţa părţii vătămate C.D. că imobilul respectiv este scos la licitaţie.

Cu privire la fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul D.V., Curtea a reţinut că la data de 3 februarie 2012 martorul I.A. s-a adresat B.EJ. D.V. cu cerere de executare silită a contractului de împrumut autentificat din 18 ianuarie 2012 prin care l-a împrumutat pe inculpatul B.H. cu suma de 25.000 euro, sumă nerestituită la termenul scadent.

La B.EJ. D.V. s-a format dosarul de executare silită nr. 307/012 iar la data de 3 februarie 2012 executorul judecătoresc D.V. s-a adresat Judecătoriei Constanţa cu cerere de încuviinţare a executării silite, cererea fiind admisă prin încheierea nr. 2056 din 14 februarie 2012 a Judecătoriei Constanţa pronunţată în dosarul civil nr. 2905/212/2012.

Inculpatul D.V. a întocmit procesul - verbal de stabilire a cheltuielilor de executare şi a emis somaţie către inculpatul B.H. la data de 29 februarie 2012.

Inculpatul D.V. a solicitat Biroului de cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa notarea somaţiei din anul 2012 şi eliberarea extrasului de carte funciară pentru informare.

Această cerere a fost înregistrată din 6 martie 2012, iar la data de 7 martie 2012 s-a procedat la eliberarea extrasului de carte funciară pentru informare din cuprinsul căruia rezulta, în mod explicit, că în cartea funciară a imobilului din Municipiul Constanţa, b-dul T. nr. 225, partea a III-a erau notate:

- antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat din 29 septembrie 2011 a B.N.P. A.A.A.,

- actul adiţional autentificat din 14 octombrie 2011 la antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat din 29 septembrie 2011,

- încheierea de certificare din 20 februarie 2012 emisă de B.N.P. A.A.A.

Deşi existau aceste notări în extrasul de carte funciară a imobilului, executorul judecătoresc D.V. nu a procedat la înştiinţarea titularului acestor drepturi (respectiv pe partea vătămată C.D.) despre executare imobilului respectiv.

Preţul de pornire al licitaţiei organizate pentru data de 04 mai 2012 la sediul B.E.J. D.V. a fost de 32.000 euro.

Din procesul verbal întocmit de către inculpatul D.V. cu ocazia licitaţiei organizată la data de 04 mai 2012 cu privire la garsoniera inculpatului B.H. Curtea a reţinut că s-a prezentat doar martorul I.A. interesat de achiziţionarea imobilului din Municipiul Constanţa, b-dul T. nr. 225, şi după 3 strigări martorul I.A. a achiziţionat imobilul respectiv pentru suma de 32.000 euro consemnând la dispoziţia executorului judecătoresc suma de 7.000 euro, reprezentând diferenţa dintre preţul de adjudecare al garsonierei şi creanţa sa de 25.000 euro.

După adjudecarea imobilului de către martorul I.A., în baza actului de adjudecare emis la data de 5 iunie 2012, acesta l-a înstrăinat către numita A.Ş. prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 30 iulie 2012 la B.N.P. S.D. în schimbul sumei de 30.000 euro.

Referitor la rezolvarea acţiunii penale, Curtea a avut în vedere dispoziţiile art. 396 alin. (1) C. proc. pen. care prevăd: "(1) Instanţa hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal".

În ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, Curtea a reţinut că s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

- D.V. - pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. 1969,

- B.H. - pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. 1969.

infracţiuni cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 1969.

La termenul din data de 18 noiembrie 2014, potrivit art. 388 C. proc. pen., apărătorii aleşi ai celor doi inculpaţi au formulat cerere de schimbare a încadrării juridice dată faptelor reţinute prin rechizitoriu:

Cu privire la fapta reţinută inculpatului B.H., raportat la starea de fapt reţinută mai sus la punctul 5.1., Curtea a constatat că inculpatul B.H. a indus în eroare pe partea vătămată C.D. ulterior datei de 14 octombrie 2011, când părţile au autentificat B.N.P. A.A.A. actul adiţional la antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat din 29 septembrie 2011 (încheierea de autentificare din 14 octombrie 2011) invocând diferite motive nereale pentru a nu se încheia la data de 25 ianuarie 2012 actul de vânzare cumpărare a garsonierei pentru care se încheiase anterior un antecontract de vânzare cumpărare pentru preţul de 26.000 euro, scopul urmărit de către inculpatul B.H. fiind acela de obţine un preţ mai bun de la alt cumpărător pentru aceeaşi garsonieră (32.000 euro) şi cauzând astfel o pagubă părţii vătămate C.D. prin faptul că acesta nu a putut deveni proprietarul garsonierei respective şi nici nu îl poate obliga pe inculpatul B.H. să încheie un act autentic de vânzare cumpărare în condiţiile în care garsoniera respectivă a fost vândută la licitaţie în cadrul unei proceduri de executare silită şi ulterior a fost vândută unei alte persoane, această faptă circumscrindu-se astfel unei fapte ilicite penale de înşelăciune.

Curtea a reţinut că la data de 01 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind noul C. pen. şi Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului C. pen.

Infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. 1969 are următoarea reglementare:

"(1) Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.

(3) Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate."

Infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) C. pen. în vigoare din 01 februarie 2014 are următoarea reglementare:

"Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani".

Prin urmare, Curtea a constatat că sunt incidente prevederile art. 5 alin. (1) C. pen. nou privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei: "În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă."

Examinând comparativ incriminările infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. 1969 raportat la cea prev. de art. 244 alin. (1) C. pen. în vigoare din 01 februarie 2014, Curtea a constatat că reglementarea penală mai favorabilă este cea prev. de art. 244 alin. (1) C. pen. în vigoare din 01 februarie 2014 raportat la limitele speciale de pedeapsă (închisoare de la 6 luni la 3 ani) în condiţiile în care infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. 1969 este sancţionată cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.

În consecinţă, în baza art. 386 C. proc. pen., Curtea a schimbat încadrarea juridică dată faptei reţinute inculpatului B.H. din infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. 1969 în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

Faţă de ansamblul aspectelor expuse, Curtea a constatat că fapta inculpatului B.H. care a indus în eroare pe partea vătămată C.D. ulterior datei de 14 octombrie 2011 când părţile au autentificat B.N.P. A.A.A. actul adiţional la antecontractul de vânzare — cumpărare autentificat din 29 septembrie 2011 (încheierea de autentificare din 14 octombrie 2011) invocând diferite motive nereale pentru a nu se încheia la data de 25 ianuarie 2012 actul de vânzare cumpărare a garsonierei pentru care se încheiase anterior un antecontract de vânzare cumpărare pentru preţul de 26.000 euro, scopul urmărit de către inculpatul B.H. fiind acela de obţine un preţ mai bun de la alt cumpărător pentru aceeaşi garsonieră (32.000 euro) şi cauzând astfel o pagubă părţii vătămate C.D. prin faptul că acesta nu a putut deveni proprietarul garsonierei respective şi nici nu îl poate obliga pe inculpatul B.H. să încheie un act autentic de vânzare cumpărare în condiţiile în care garsoniera respectivă a fost vândută la licitaţie în cadrul unei proceduri de executare silită şi ulterior a fost vândută unei alte persoane, întruneşte elementele constitutive ale infracţiuniide înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

Sub aspectul laturii obiective, Curtea a reţinut că în perioada decembrie 2011 - ianuarie 2012 inculpatul B.H. a invocat în mod nexeal diferite motive (nu are unde să locuiască, nu are unde să-şi mute mobila din garsonieră, că partea vătămată nu şi-a achitat diverse obligaţii) pentru a nu încheia cu partea vătămată C.D. actul autentic de vânzare cumpărare a garsonierei la data de 25 ianuarie 2012 pentru preţul de 26.000 euro, astfel cum părţile au convenit de comun acord la data de 14 octombrie 2011 prin actul adiţional la antecontractul de vânzare cumpărare a garsonierei.

Curtea a constatat însă că adevăratul motiv a fost însă determinat de faptul că inculpatul B.H. a încercat să vândă garsoniera unei alte persoane pentru un preţ mai mare (aprox. 31.000 euro); deoarece nu a reuşit pentru că era blocată cartea funciară a imobilului respectiv (ca efect al notării antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu partea vătămată C.D.) a făcut un împrumut de la martorul I.A. pentru suma de 25.000 euro şi ulterior garsoniera a fost vândută pentru preţul de 32.000 euro în cadrul unei proceduri de executare silită pentru restituirea acestui împrumut, inculpatul B.H. neaducând la cunoştinţa părţii vătămate C.D. că imobilul respectiv este executat silit şi astfel cauzând părţii vătămate o pagubă importantă prin faptul că acesta nu a putut deveni proprietarul garsonierei respective şi nici nu îl poate obliga pe inculpatul B.H. să încheie un act autentic de vânzare cumpărare în condiţiile în care garsoniera respectivă a fost vândută la licitaţie în cadrul unei proceduri de executare silită şi ulterior a fost vândută unei alte persoane.

Folosul patrimonial astfel obţinut de către inculpatul B.H. este injust, având în vedere că prin antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat din 29 septembrie 2011 la B.N.P. A.A. inculpatul B.H. s-a obligat faţă de partea vătămată C.D. potrivit pct. 4 par. 3 din antecontract "să nu închei după data semnării prezentului antecontract nicio promisiune de vânzare, promisiune de ipotecare, act de dispoziţie sau de cedare a vreunui drept în legătură cu imobilul descris în cuprinsul acestui act către terţi".

Sub aspectul laturii subiective, Curtea a constatat că inculpatul B.H. a acţionat cu intenţie directă, acest aspect reieşind din aspectele expuse la reţinerea stării de fapt la pct. 5.1. cu privire la netemeinicia motivelor invocate de către inculpatul B.H. pentru imposibilitatea prezentării la B.N.P. A.A. în data de 25 ianuarie 2014 pentru încheierea actului autentic precum şi pentru amânarea încheierii actului autentic.

Curtea a mai constatat că nu se poate reţine doar o neexecutare de către inculpatul B.H. a clauzelor antecontractului de vânzare cumpărare, ci din totalitatea demersurilor efectuate de către acesta reieşind că a urmărit de fapt să îl inducă în eroare pe partea vătămată C.D. pentru a nu încheia actul autentic şi între timp să reuşească să vândă acelaşi imobil unei alte persoane pentru un preţ mai mare.

Cu privire la fapta reţinută inculpatului D.V., raportat la starea de fapt reţinută mai sus la pct. 5.2., Curtea a constatat că în procedura executării silite a imobilului garsoniera - proprietate personală a inculpatului B.H. situată în Municipiul Constanţa, b-dul T. nr. 225, inculpatul D.V. nu l-a înştiinţat pe partea vătămată C.D. despre vânzarea la licitaţie publică a acestui imobil, în condiţiile în care în cartea funciară a acestui imobil s-a notat la foaia de sarcini la pct. 3 antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat din 29 septembrie 2011 de către B.N.P. A.A. între inculpatul B.H. în calitate de promitent vânzător şi partea vătămată C.D. în calitate de promitent cumpărător.

Curtea a reţinut că potrivit art. 500 alin. (3) vechiul C. proc. civ. (în vigoare la data efectuării de către inculpatul D.V. a procedurii de executare silită a imobilului menţionat mai sus) executorul judecătoresc va cere biroului de carte funciară să-i comunice drepturile reale şi alte sarcini care grevează imobilul urmărit Titularii acestor drepturi vor fi înştiinţaţi despre executare şi vor fi citaţi la termenele fixate pentru vânzarea imobilului, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 500 alin. (4) C. proc. civ.

Curtea a constatat că nu este întemeiată apărarea inculpatului D.V. prin care a susţinut că nu avea obligaţia de a-l încunostinta pe partea vătămată C.D. cu privire la executarea silită a imobilului respectiv deoarece antecontractul de vânzare cumpărare notat în Cartea funciară a imobilului la foaia C nu reprezintă un drept real sau o sarcină ci un drept de creanţă.

Este adevărat că prin decizia nr. 8 din 10 iunie 2013 pronunţată în interesul legii de către Î.C.CJ. s-a decis că acţiunea prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acţiuni personale imobiliare, reţinându-se în motivare că prin această acţiune reclamantul îşi valorifică un drept de creanţă, respectiv dreptul de a cere încheierea contractului.

Curtea a reţinut însă că în sensul sarcinilor care se menţionează la foaia C de sarcini a cărţii funciare a unui imobil nu sunt doar dezmembrămintele dreptului de proprietate ci toate sarcinile care grevează imobilul şi sunt însoţite de interdicţia de grevare, închiriere sau înstrăinare a imobilului.

Astfel, Curtea a avut în vedere că atât literatură juridică cât şi practică judiciară s-a avut în vedere că la foaia C de sarcini a unui imobil se înscriu:

- drepturile de superficie,

- servitutea asupra imobilului aservit,

- dreptul de uz,

- dreptul de uzufruct,

- dreptul de abitaţie,

- ipoteca, precum şi:

- locaţiunea, vânzarea unei păduri spre tăiere, cesiunea de venituri;

- faptele, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum şi acţiunile privitoare la drepturile înscrise în această parte;

- sechestrul, urmărirea silită a imobilului sau a veniturilor sale.

Prin urmare, Curtea a constatat că notarea în carte funciară a imobilului respectiv la Foaia C de sarcini la pct. 3 a antecontracrul de vânzare-cumpărare autentificat din 29 septembrie 2011 de către B.N.P. A.A. între inculpatul B.H. în calitate de promitent vânzător şi partea vătămată C.D. în calitate de promitent cumpărător constituie o sarcină (în sensul unui drept personal al părţii vătămate C.D.) care greva imobilul respectiv atâta timp cât atrăgea interdicţia de înstrăinare a imobilului respectiv.

În acest sens, Curtea a reţinut că prin antecontracrul de vânzare - cumpărare autentificat din 29 septembrie 2011 la B.N.P. A.A. inculpatul B.H. s-a obligat faţă de partea vătămată C.D. potrivit pct. 4 par. 3 din antecontract "să nu închei după data semnării prezentului antecontract nicio promisiune de vânzare, promisiune de ipotecare, act de dispoziţie sau de cedare a vreunui drept în legătură cu imobilul descris în cuprinsul acestui act către terţi".

De asemenea, Curtea a mai reţinut că în momentul în care în luna decembrie 20011 inculpatul B.H. a încercat să vândă acelaşi imobil unei alte persoane la Biroul notarului public M.M. aceasta i-a spus inculpatului B.H. că acea notare reprezintă o interdicţie de înstrăinare.

Curtea a constatat că această interdicţie de înstrăinare vizează atât varianta vânzării prin act autentic de vânzare cumpărare cât şi vânzarea în cadrul unei proceduri de executare silită, legiuitorul ne făcând nici o distincţie cu privire la modalitatea prin care se poate realiza înstrăinarea imobilului.

Faţă de aspectele expuse mai sus, Curtea a constatat că inculpatul D.V., în calitate de executor judecătoresc, avea obligaţia, prevăzută de art. 500 alin. (3) vechiul C. proc. civ., să înştiinţeze pe partea vătămată C.D. despre executarea silită a imobilului care făcea obiectul antecontractului de vânzare cumpărare (notat la foia C de sarcini a imobilului) şi să-l citeze la termenele fixate pentru vânzarea imobilului.

Curtea a constatat că nu este întemeiată nici apărarea inculpatului D.V. prin care a invocat nerespectarea de către registratorul din cadrul O.C.P.I. Constanţa a prevederilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 (în forma vigoare la data de 06 martie 3012 când s-a notat somaţia imobiliară), atâta timp cât inculpatului D.V. îi revenea obligaţia prevăzută de art. 500 alin. (3) vechiul C. proc. civ., să înştiinţeze pe partea vătămată C.D. despre executarea silită a imobilului care făcea obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare.

În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 alin. (1) C. pen. 1969 pentru care s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriu a inculpatului D.V., Curtea a constatat că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă fără putinţă de tăgadă că inculpatul D.V. a omis "cu ştiinţă" să înştiinţeze pe partea vătămată C.D. despre executarea silită a imobilului respectiv.

În acest sens, Curtea a reţinut că din nici un mijloc de probă administrat în prezenta cauză (în cursul urmăririi penale sau a cercetării judecătoreşti):

- nu reiese că inculpatul D.V. l-ar fi cunoscut anterior pe inculpatul B.H. sau pe vreunul dintre martorii A.N. sau I.A., acestea find persoanele care au discutat cu inculpatul D.V. privind executarea imobilului respectiv; din declaraţia martorului I.A. coroborată cu declaraţia martorului A.N. (cumnatul martorului I.A.) reiese că pentru a-şi recupera suma de 25.000 euro împrumutată inculpatului B.H. au mers la Biroul executorului judecătoresc D.V. deoarece era cel mai apropiat de domiciliul martorului D.V.;

- nu reiese că inculpatul D.V. a omis cu ştiinţă să încunoştinţeze pe partea vătămată C.D. despre executarea silită a imobilului respectiv, atâta timp cât nu s-a dovedit că prin acest demers ar fi urmărit sau acceptat vătămarea intereselor părţii vătămate C.D.;

- nu reiese că în alte dosare execuţionale similare inculpatul D.V. ar fi înştiinţat şi citat pe promitenţii cumpărători menţionaţi în antecontractul de vânzare cumpărare notat în foaia C de sarcini a imobilului care făcea obiectul executării silite, pentru a se putea reţine că în prezenta cauză inculpatul D.V. a procedat cu totul altfel decât procedase anterior în dosare execuţionale asemănătoare.

În consecinţă, Curtea a constatat că sunt aplicabile cu privire la această faptă prevederile art. 4 alin. (2) C. proc. pen.: "După administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului".

Prin urmare, Curtea a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 alin. (1) C. pen. 1969 sub aspectul laturii subiective a acestei infracţiuni, neputându-se reţine fără putinţă de tăgadă că inculpatul D.V. a comis infracţiunea cu forma de vinovăţie cerută de lege, respectiv cu intenţie directă potrivit art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen. 1969 sau cu intenţie indirectă potrivit art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen. 1969.

Curtea a constatat totuşi că deşi inculpatul D.V. nu a prevăzut rezultatul faptei sale (vătămarea intereselor părţii vătămate C.D. prin neînştiinţarea acestuia despre executarea silită a imobilului respectiv), inculpatul D.V. trebuia şi putea să-l prevadă având în vedere atât pregătirea sa profesională de executor judecătoresc cât şi experienţa profesională raportat la obligaţia de a cunoaşte şi aplica prevederile art. 500 alin. (3) vechiul C. proc. civ., impunându-se reţinerea comiterii de către inculpatul D.V. a infracţiunii de neglijenţă în serviciu.

Curtea a reţinut că la data de 01 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind noul C. pen. şi Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului C. pen.

Infracţiunea de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin. (1) C. pen. 1969 are următoarea reglementare:

"(1) Î ncălcarea din culpă, de către un funcţionar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă."

Infracţiunea de neglijenţă în serviciu prev. de art. 298 C. pen. în vigoare din 01 februarie 2014 are următoarea reglementare:

"Încălcarea din culpă de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu, prin nemdeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă."

Examinând comparativ incriminările de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin. (1) C. pen. 1969 raportat la cea prev. de art. 298 C. pen. în vigoare din 01 februarie 2014, Curtea a constatat că reglementarea penală mai favorabilă este cea prev. de art. 249 alin. (1) C. pen. 1969 raportat la limitele speciale de pedeapsă (închisoare de la o lună la 2 ani) în condiţiile în care infracţiunea de neglijenţă în serviciu prev. de art. 298 C. pen. în vigoare din 01 februarie 2014 este sancţionată cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

În consecinţă, în baza art. 386 C. proc. pen., Curtea a schimbat încadrarea juridică dată faptei reţinute inculpatului D.V. din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. 1969 în infracţiunea de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Curtea a constatat că fapta inculpatului D.V. care, în calitate de executor judecătoresc în cadrul B.E.J. D.V., nu a înştiinţat pe partea vătămată C.D., potrivit art. 500 alin. (3) vechiul C. proc. civ., cu privire la procedura executării silite a imobilului garsonieră proprietatea inculpatului B.H. care încheiase anterior cu partea vătămată C.D. antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat din 29 septembrie 2011 la B.N.P. A.A., antecontract care fusese notat la pct. 3 în foaia C de sarcini a imobilului respectiv, şi a produs astfel o vătămare importantă a intereselor legale ale părţii vătămate C.D. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Inculpatul D.V. îndeplineşte cerinţa subiectului activ de funcţionar public, în sensul art. 147 alin. (1) C. pen. 1969, având în vedere că activitatea unui executor judecătoresc se circumscrie serviciilor de interes public, în sensul art. 145 C. pen. 1969.

Sub aspectul laturii obiective, Curtea a reţinut că în perioada martie - mai 2012, după încuviinţarea executării silite a imobilului, inculpatul D.V. a omis să înştiinţeze pe partea vătămată C.D., cu privire la procedura executării silite a imobilului garsonieră proprietatea inculpatului B.H., potrivit art. 500 alin. (3) vechiul C. proc. civ.: executorul judecătoresc va cere biroului de carte funciară să-i comunice drepturile reale şi alte sarcini care grevează imobilul urmărit. Titularii acestor drepturi vor fi înştiinţaţi despre executare şi vor fi citaţi la termenele fixate pentru vânzarea imobilului, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 500 alin. (4) C. proc. civ., efectuarea acestei înştiinţări şi citaţii reprezentând astfel îndatoriri de serviciu.

Sub aspectul laturii subiective, Curtea a constatat că inculpatul D.V. a acţionat cu forma de vinovăţie a culpei fără prevedere prev. de art. 19 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. pen. 1969, inculpatul D.V. trebuind şi putând să prevadă vătămarea importantă a intereselor legale a părţii vătămate având în vedere atât pregătirea sa profesională de executor judecătoresc cât şi experienţa profesională raportat la obligaţia de a cunoaşte şi aplica prevederile art. 500 alin. (3) vechiul C. proc. civ.

Este mdeplinită şi cerinţa urmării produse prin comiterea acestei infracţiuni, respectiv vătămarea importantă a intereselor legale ale părţii vătămate C.D., având în vedere că acesta nu a putut deveni proprietarul garsonierei respective şi nici nu îl poate obliga pe inculpatul B.H. să încheie un act autentic de vânzare cumpărare în condiţiile în care garsoniera respectivă a fost vândută la licitaţie în cadrul unei proceduri de executare silită şi ulterior a fost vândută unei alte persoane.

În acelaşi sens, Curtea a avut în vedere şi perspectivele reduse ale părţii vătămate C.D. de executare a clauzei prevăzute în antecontractul de vânzare cumpărare încheiat cu inculpatul B.H., respectiv obligaţia inculpatului B.H. de a plăti părţii vătămate C.D. suma de 44.000 euro (dublul avansului primit) fiindcă nu şi-a respectat obligaţia de a-i vinde imobilul respectiv, având în vedere atât faptul că părţii vătămate i s-au respins 2 acţiuni în instanţă prin care a solicitat anularea executării silite a garsonierei respective cât şi faptul că inculpatul B.H. nu deţine bunuri mobile sau imobile din a căror executare silită să se obţină suma de 44.000 euro.

Faţă de modalitatea de soluţionare a acţiunii penale astfel cum a fost expusă mai sus la pct. 6.1. şi 6.2., Curtea a constatat că se impune condamnarea:

- inculpatului B.H. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.;

- inculpatului D.V. pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Curtea a constatat că aplicarea legii penale mai favorabile potrivit art. 5 C. pen. se face global, cu privire la toate instituţiile, fie cele prevăzute în C. pen. 1969 fie cele prevăzute de C. pen. în vigoare din 01 februarie 2014. În acest sens, s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 (publicată în M. Of. al României, partea I nr. 372/20.05.2014), prin care, cu unanimitate de voturi, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, decizia fiind definitivă şi general obligatorie.

Prin urmare, la individualizarea judiciară a pedepsei pentru inculpatul B.H., s-au avut în vedere dispoziţiile prevăzute de C. pen. 1969, iar la individualizarea judiciară a pedepsei pentru inculpatul B.H., dispoziţiile prevăzute de C. pen. în vigoare din 01 februarie 2014.

Având în vedere aspectele expuse mai sus, pentru inculpatul B.H. s-au avut în vedere dispoziţiile prevăzute de art. 74 C. pen. în vigoare din 01 februarie 2014 privind criteriile generale de individualizare a pedepsei:

"(1) Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite;

b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii;

d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;

e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;

g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială."

Prin urmare, Curtea a reţinut modalitatea concretă de comitere a faptei de către inculpatul B.H., motivul săvârşirii acţiunii şi scopul urmărit (multitudinea de demersuri efectuate de acesta cu rea credinţă pentru a nu încheia cu partea vătămată C.D. în data de 25 ianuarie 2015 actul autentic de vânzare cumpărare a garsonierei, timp în care inculpatul B.H. a căutat să vândă aceeaşi garsonieră unei alte persoane pentru un preţ mai mare), consecinţele infracţiunii comise (neîncheierea cu partea vătămată C.D. a actului autentic de vânzare cumpărare a garsonierei, în prezent existând posibilităţi reduse a părţii vătămate de a valorifica antecontractul de vânzare cumpărare în condiţiile în care garsoniera respectivă a fost executată silit, iar din preţul obţinut s-a achitat un împrumut de 25.000 euro luat de inculpatul B.H. de la martorul I.A.), conduita inculpatului B.H. după comiterea infracţiunii (nu a recunoscut comiterea infracţiunii, invocând în mod nereal nerespectarea de către partea vătămată C.D. a unor obligaţii din antecontractul de vânzare cumpărare).

Raportat la aspectele expuse mai sus, precum şi la limitele speciale de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) C. pen. (închisoare de la 6 luni la 3 ani), la cuantumul ridicat al prejudiciului cauzat părţii vătămate (44.000 euro, reprezentând potrivit antecontractului de vânzare cumpărare dublul avansului primit de inculpatul B.H. de la partea vătămată C.D.), Curtea a aplicat inculpatului o pedeapsă orientată spre maximul special al pedepsei, respectiv pedeapsa de 2 ani închisoare.

În ceea ce priveşte pedepsele accesorii şi pedepsele complementare, Curtea a avut în vedere dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului C. pen.: "În cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă", fiind astfel aplicabile dispoziţiile prevăzute de C. pen. în vigoare din 01 februarie 2014.

În consecinţă, raportat la natura mfracţiunii comise şi de modalitatea de comitere a acesteia, în baza art. 65 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 12 din Legea nr. 187/2012, Curtea a interzis inculpatului B.H. cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 61 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 12 din Legea nr. 187/2012, Curtea a interzis inculpatului B.H., cu titlu de pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

Având în vedere aspectele expuse mai sus, pentru inculpatul D.V. s-au avut în vedere dispoziţiile prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen. 1969 privind criteriile generale de individualizare a pedepsei:

"(1) La stabilirea şi aplicarea pedepselor se fine seama de dispozifiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. "

În consecinţă, la stabilirea pedepsei aplicată inculpatului D.V. pentru comiterea infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., Curtea a avut în vedere limitele de pedeapsa prevăzute de lege (închisoare de la o lună la 2 ani), modul şi împrejurările de săvârşire a faptei, gradul de pericol social al faptei, urmările produse (perspectivele reduse ale părţii vătămate C.D. de executare a clauzei prevăzute în antecontractul de vânzare cumpărare încheiat cu inculpatul B.H., respectiv obligaţia inculpatului B.H. de a plăti părţii vătămate C.D. suma de 44.000 euro (dublul avansului primit) fiindcă nu şi-a respectat obligaţia de a-i vinde imobilul respectiv, având în vedere atât faptul că părţii vătămate i s-au respins 2 acţiuni în instanţă prin care a solicitat anularea executării silite a garsonierei respective cât şi faptul că inculpatul B.H. nu deţine bunuri mobile sau imobile din a căror executare silită să se obţină suma de 44.000 euro), astfel că a aplicat inculpatului D.V. o pedeapsă orientată între minimul special şi maximul special al pedepsei, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare.

În raport de aspectele expuse mai sus, prin care s-a constatat că pentru inculpatul D.V. legea penală mai favorabilă global este C. pen. 1969, Curtea a făcut aplicarea prev. art. 71 C. pen. 1969.

Prin urmare, în ceea ce priveşte interzicerea cu titlul de pedeapsă accesorie, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. 1969, Curtea a constatat, în baza art. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, corelat cu art. 1 din Legea nr. 30/1994 privind ratificarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a protocoalelor adiţionale la aceasta convenţie, şi cu art. 11 din Constituţia României, inaplicabilitatea de plano a acestor dispoziţii legale interne, în lumina celor statuate de Curte în cauza Hirst c. Marii Britanii.

Astfel, Curtea a stabilit că interzicerea absolută a drepturilor electorale, automată şi discreţionară, ca urmare a condamnării unei persoane la o pedeapsă privativă de libertate, este de natură să încalce dreptul prevăzut de art. 3 din Protocolul nr. 1, constând în dreptul la alegeri libere.

În acest sens, Curtea nu a acceptat o interzicere absolută a dreptului de vot al unui condamnat, indiferent de circumstanţe, în temeiul dreptului intern şi intră în marja de apreciere a fiecărui stat stabilirea de limitări ale drepturilor cetăţeneşti, fie pe cale legislativă, fie pe cale judiciară a individualizării sancţiunilor, cu singurul amendament al stabilirii unor criterii rezonabile şi pertinente, ţinând de natura sau de gravitatea faptelor săvârşite.

Pe cale de consecinţă, Curtea nu a făcut aplicabilitatea art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen. constând în interzicerea dreptului de a alege autorităţile publice sau în funcţii elective publice.

Faţă de ansamblul motivelor expuse, în baza art. 71 C. pen. 1969 cu referire la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, Curtea a aplicat inculpatului D.V. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. 1969.

Şi în ceea ce priveşte individualizarea modalităţii de executare a pedepsei Curtea a constatat că sunt incidente aspectele expuse mai sus cu privire la Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 a Curţii Constituţionale (publicată în M. Of. al României, partea I nr. 372/20.05.2014), prin care, cu unanimitate de voturi, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, decizia fiind definitivă şi general obligatorie.

Prin urmare, raportat la aspectele expuse anterior, la individualizarea judiciară a modalităţii de executare a pedepsei pentru inculpatul B.H. s-au avut în vedere dispoziţiile prevăzute de C. pen. 1969 iar la individualizarea judiciară a pedepsei pentru inculpatul B.H. s-au avut în vedere dispoziţiile prevăzute de C. pen. în vigoare din 01 februarie 2014.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a modalităţii de executare a pedepsei, Curtea a avut în vedere asigurarea mdeplinirii scopului educativ, preventiv şi coercitiv al pedepsei.

Raportat la modalitatea concretă a faptei, la vârsta inculpatului B.H. (61 ani în prezent), la starea de sănătate a acestuia (prezintă sechele în urma unui accident rutier din 2011 pentru care a suferit o operaţie la piciorul stâng, iar în februarie 2014 a suferit câteva fracturi costale — dosar instanţă), la faptul că nu a suferit anterior alte condamnări precum şi la cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicată (2 ani închisoare), Curtea a constatat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 91 C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, apreciind că aplicarea pedepsei şi, chiar fără executarea acesteia, inculpatul B.H. nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată, raportat la modalitatea de comitere a faptei şi la necesitatea conştientizării de către inculpat a faptei sale şi a consecinţelor produse, raportat la atitudinea procesuală a acestuia de nerecunoaştere a faptei comise.

În consecinţă, în baza art. 91 alin. (1) C. pen., Curtea a dispus suspendarea executării pedepsei principale de 2 ani închisoare aplicată inculpatului B.H. pe un termen de supraveghere de 3 ani stabilit potrivit art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu referire la art. 404 alin. (2) C. proc. pen., pe durata termenului de supraveghere, Curtea a impus inculpatului B.H. respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;

f) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii comunitare;

g) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei;

În baza art. 94 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) – e) C. pen. se vor comunica Serviciului de Probaţiune Constanţa.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a atras atenţia inculpatului B.H. asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în situaţia nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse, a nemdeplinirii obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre sau a săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

Având în vedere că regimul pedepsei accesorii urmează regimul pedepsei principale a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 65 alin. (1) cu referire la art. 66 lit. a), b) C. pen. aplicată inculpatului B.H. se va executa din momentul în care pedeapsa principală devine executabilă ca urmare a anulării sau revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a modalităţii de executare a pedepsei pentru inculpatul D.V., Curtea a avut în vedere asigurarea îndeplinirii scopului educativ, preventiv şi coercitiv al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. 1969.

Raportat la modalitatea concretă a faptei, la vârsta inculpatului D.V. (46 ani în prezent), la natura infracţiunii comise, la forma de vinovăţie (culpă fără prevedere), la faptul că nu a suferit anterior alte condamnări, la cuantumul pedepsei care urmează a fi aplicată (1 an închisoare), Curtea a constatat că sunt îndeplinite cerinţele art. 81 C. pen. 1969 privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei, apreciindu-se că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpatul D.V. şi, chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va mai săvârşi alte infracţiuni.

În consecinţă, în baza art. 81 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., Curtea a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani, calculat potrivit art. 82 alin. (1) C. pen. 1969.

Curtea a pus în vedere inculpatului D.V. dispoziţiile art. 83 C. pen. 1969 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. 1969, Curtea a suspendat executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. 1969 pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

Cu privire la rezolvarea acţiunii civile, Curtea a constatat că la termenul de judecată din data de 08 mai 2014, apărătorul ales al părţii vătămate C.D. a depus la dosar constituirea de parte civilă doar faţă de inculpatul B.H. cu:

- suma de 44.000 euro, calculate la cursul zilei la data plăţii, reprezentând daune materiale constând în obligaţia asumată la capitolul 5 "Alte obligaţii" din Antecontractul de vânzare - cumpărare, autentificat din 29 septembrie 2011; daunele materiale au fost majorate la termenul din data de 18 noiembrie 2014 cu suma de 800 RON reprezentând cota plătită de către partea vătămată C.D. pentru branşamentul cu gaze a scării unde se afla imobilul respectiv;

- suma de 10.000 RON reprezentând daune morale, constând în prejudiciul moral suferit ca urmare a neexecutării obligaţiei.

Curtea a constatat că daunele materiale în cuantum de 44.000 euro solicitate de către partea vătămată C.D. sunt dovedite şi întemeiate, raportat la obligaţia contractuală a inculpatului B.H. prevăzută la pct. 5 al antecontractului de vânzare cumpărare încheiat cu partea vătămată C.D. şi autentificat din 29 septembrie 2011 la B.N.P. A.A.: "în cazul în care mă voi răzgândi sunt de acord ca, cumpărătorul-promitent să aibă, la alegerea sa, unul din următoarele drepturi: fie să îi achit de două ori suma dată cu titlu de avans (n.r. 22.000 euro), fie să se adreseze instanţei judecătoreşti competente în vederea obţinerii unei hotărâri judecătoreşti care să fină loc de contract de vânzare-cumpărare privind apartamentul sus-menţionat".

Faţă de aspectele expuse la pct. 5.1., Curtea a constatat că nu este întemeiată apărarea inculpatului B.H. prin care a invocat nerespectarea de către partea vătămată C.D. a unor obligaţii contractuale.

De asemenea, raportat la faptul că garsoniera respectivă a fost executată silit şi ulterior adjudecatarul a vândut garsoniera unei alte persoane, Curtea a constatat că partea vătămată C.D. nu mai are posibilitatea obţinerii unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare privind garsoniera respectivă, raportat la faptul că părţii vătămate i-au fost respinse deja două contestaţii prin care a solicitat anularea licitaţiei prin care s-a executat silit garsoniera.

Curtea a mai avut în vedere şi principiul disponibilităţii care guvernează soluţionarea acţiunii civile, respectiv faptul că partea vătămată C.D. a precizat că se constituie parte civilă doar faţă de inculpatul B.H.

În consecinţă, în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 1068 - art. 1069 vechiul C. civ. (în vigoare la data comiterii faptei), Curtea a obligat inculpatul B.H. la plata către partea civilă C.D. a sumei de 44.000 euro (în echivalent RON la cursul Băncii Naţionale a României de la data plăţii efective), cu titlu de daune materiale.

În ceea ce priveşte daunele morale solicitate de către partea civilă C.D., Curtea a constatat că este evident că toate demersurile efectuate de către inculpatul B.H. pentru amânarea încheierii actului autentic de vânzare cumpărare a garsonierei precum şi faptul că a aflat ulterior garsoniera respectivă a fost vândută în cadrul unei proceduri de executare silită au fost de natură să îi creeze părţii civile C.D. o stare de nelinişte, de tensiune, de îngrijorare cu privire la recuperarea avansului de 22.000 euro plătit inculpatului B.H., cauzându-i astfel suferinţe psihice.

În consecinţă, Curtea a obligat inculpatul B.H. la plata sumei de 5.000 RON, apreciind că acest cuantum este suficient pentru compensarea suferinţelor psihice suferite în condiţiile în care inculpatul B.H. urmează a fi obligat la plata unor daune materiale în cuantum de 44.000 euro; în consecinţă, Curtea a respins restul pretenţiilor morale solicitate de partea civilă C.D. până la 10.000 RON.

Cu privire la cheltuielile judiciare, Curtea a constatat că potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. pen.: "În caz de renunţare la urmărirea penală, condamnare, amânare a aplicării pedepsei sau renunţare la aplicarea pedepsei, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, cu excepţia cheltuielilor privind avocaţii din oficiu şi interpreţii desemnaţi de organele judiciare, care rămân în sarcina statului".

Curtea a avut în vedere la evaluarea cuantumului cheltuielilor judiciare avansate de către stat următoarele:

- prin rechizitoriu s-a stabilit efectuarea unor cheltuieli judiciare în cuantum de câte 1.500 RON pentru fiecare dintre cei doi inculpaţi;

- cercetarea judecătorească a durat aprox. 1 an, fiind acordate 6 termene de judecată, fiind citate părţile, martorii propuşi din rechizitoriu, apreciindu-se că s-au avansat cheltuieli judiciare în cuantum de 1.400 RON, deci câte 700 RON pentru fiecare dintre cei doi inculpaţi.

În consecinţă, în baza art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen., Curtea a obligat de fiecare dintre inculpaţii B.H. şi D.V. la plata sumei de câte 2.200 RON fiecare către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 272 C. proc. pen., onorariul parţial în cuantum de 75 RON pentru avocatul desemnat din oficiu R.E.I. se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art. 276 alin. (1) C. proc. pen., Curtea a obligat inculpatul B.H. la plata către partea civilă C.D. a sumei de 3.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată (2.500 RON-onorariu avocat şi 1.000 RON-cheltuieli de transport, potrivit chitanţei depusă la dosar de către avocatul ales al părţii vătămate C.D.).

Împotriva sentinţei penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi inculpaţii D.V. şi B.H.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a criticat greşita schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului D.V. din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. anterior în infracţiunea de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 C. pen. anterior.

Apelantul inculpat D.V. a solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală) şi, în subsidiar, aplicarea unei pedepse cu amenda penală.

I. 1. Referitor la primul motiv de apel, inculpatul D.V. a arătat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de neglijentă în serviciu sub aspectul laturii obiective, prima instanţa apreciind în mod greşit că avea obligaţia de a încunoştinţa partea vătămată potrivit art. 500 alin. (3) C. proc. civ. anterior. În acest sens, a susţinut că, potrivit legii, notarea în cartea funciară a unui antecontract de vânzare - cumpărare nu are ca efect interdicţia de înstrăinare a imobilului respectiv, ci doar efect de opozabilitate faţă de terţi. Din perspectiva obligaţiei asumată prin antecontract de inculpatul B.H. de a nu înstrăina imobilul către terţi, faptul notării antecontractului în cartea funciară este lipsită de relevanţă, obligaţia astfel asumată fiind valabilă chiar şi în absenţa notării antecontractului de vânzare în cartea funciară. Dacă această obligaţie ar fi valorat, potrivit legii, o interdicţie de vânzare, ea producea efecte independent de faptul notării sau nu în cartea funciară a promisiunii de vânzare. Or, nu există niciun temei legal şi nicio raţiune pentru care o interdicţie de vânzare asumată convenţional de proprietarul imobilului să împiedice vânzarea bunului în cadrul unei executări silite, câtă vreme în acest ultim caz, vânzarea nu este liber consimţită, nu este rezultatul voinţei proprietarului bunului, ci se produce independent de voinţa acestuia.

În acest sens, inculpatul a invocat prevederile art. 19 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 26 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 7/1996, art. 38 din aceeaşi lege, art. 41 alin. (2) lit. h) şi k) din Ordinul nr. 633/2006 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară, precum şi dispoziţiile art. 491 - 493 C. proc. civ. anterior.

Un ultim argument îl reprezintă, în opinia apelantului, faptul respingerii contestaţiei la executare formulată de partea vătămată C.D., fiind evident că în măsura în care instanţa civilă ar fi constatat existenţa unei interdicţii de vânzare, ar fi anulat procesul verbal de licitaţia imobiliară şi toate actele subsecvente acestuia, repunând părţile în situaţia anterioară.

II. 2. A doua critică vizează inexistenţă urmării imediate ca rezultat al infracţiunii. Apelantul a arătat că în cazul infracţiunii de neglijenţă în serviciu, pentru existenţa infracţiunii nu este suficient să se constate o neîndeplinire sau o îndeplinire defectuoasă a îndatoririlor de serviciu, ci trebuie a se stabili că această faptă a cauzat o vătămare importantă a intereselor legale ale unei persoane.

Vătămarea suferită de partea vătămată nu se poate aprecia din oficiu, ignorând manifestarea de voinţă a acesteia. Cu ocazia dezbaterilor pe fond a cauzei, partea vătămată, prin apărătorul ales, a arătat că nu a suferit nicio vătămare de pe urma acţiunii sau inacţiunii inculpatului D.V., prejudiciul rezultând din refuzul inculpatului B.H. de a perfecta contractul de vânzare - cumpărare în formă autentică, iar nu din procedura execuţională declanşată cu privire la imobilul în litigiu, sens în care pretenţiile civile au fost formulate doar împotriva inculpatului B.H. Pe de altă parte, faptul că partea vătămată C.D. nu a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu nu este rezultatul omisiunii inculpatului D.V. de a înştiinţa partea vătămată asupra executării silite a aceluiaşi imobil. Pe cale de consecinţă, apelantul inculpat a precizat că nu se poate reţine că omisiunea încunoştinţării părţii vătămate cu privire la executare conform art. 500 alin. (3) C. proc. civ. anterior a condus la imposibilitatea dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu de către partea vătămată, ori că a produs orice alt gen de vătămare a intereselor legale ale acesteia.

I.3. O ultimă critică în cadrul primului motiv de apel vizează inexistenta legăturii de cauzalitate între inacţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului D.V. şi urmarea imediată cerută de lege pentru existenţa infracţiunii, respectiv între omisiunea inculpatului de a încunoştinţa partea vătămată C.D. cu privire la executarea silită a imobilului ce făcea obiectul antecontractului de vânzare - cumpărare perfectat cu B.H. şi pretinsa vătămare importantă a intereselor legale ale părţii vătămate, vătămare care în aprecierea instanţei de fond a constat în imposibilitatea părţii vătămate de a dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.

II. În ceea ce priveşte motivul subsidiar de apel, inculpatul D.V. a criticat operaţiunea de individualizare a pedepsei realizată de prima instanţă, care s-a raportat la alte criterii decât cele prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, apreciind că scopul pedepsei, cât şi funcţiile acesteia pot fi pe deplin realizate prin aplicarea unei pedepse cu amenda penală, cu menţinerea dispoziţiilor privind suspendarea condiţionată.

I. Apelantul inculpat B.H. a solicitat achitarea arătând că nu a intenţionat să înşele partea vătămată, nu a avut reprezentarea noţiunii juridice a actului şi partea vătămată, la rândul ei, nu şi-a respectat propriile obligaţii cuvenite, perfectarea contractului în formă autentică devenind imposibilă din cauza promitentului cumpărător. Totodată, în cauză nu s-a făcut dovada că s-au folosit manopere dolosive cu ocazia încheierii contractului, în lipsa acestora neexecutarea obligaţiilor ce derivă din contract nu constituie infracţiunea de înşelăciune. Chiar în motivarea sentinţei penale se concluzionează că decizia de a nu încheia vânzarea a intervenit mai târziu după încheierea antecontractului. Atât antecontractul, cât şi actul adiţional au fost încheiate cu bună credinţă şi numai ulterior, la un interval de peste o lună de zile, au intervenit tensiuni între părţi, apelantul inculpat arătând că a vrut să vândă imobilul unei alte persoane la un preţ mai mare, preţ care s-a şi adjudecat la licitaţie, considerându-se din acest motiv ca fiind el cel înşelat. Apelantul inculpat a mai solicitat să se aibă în vedere că a intenţionat în două rânduri să restituie suma de 22.000 de euro părţii vătămate, aceasta din urmă refuzând de fiecare dată.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei, apelantul inculpat a solicitat înlăturarea măsurii prev. de art. 93 alin. (3) C. pen. întrucât este pensionat medical definitiv, are grave sechele fizice, urmarea unui accident auto, fiind nevoit să se deplaseze în baston, are 62 de ani şi 51 de Kg, nefiind apt să presteze muncă fizică în folosul comunităţii.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, apelantul inculpat B.H. a arătat că prejudiciul este în valoare de 22.000 de euro, suma efectivă predată de partea vătămată. În acest sens, a precizat că instanţa de fond nu trebuia să acorde părţii vătămate daune materiale de 44.000 de euro, atâta timp cât în proces nu s-a pus în discuţie culpa în sens civil a părţilor. Mai mult, există elemente de culpă comună în executarea contractului. În plus, este pensionar, are o stare de sănătate precară, medicamentaţia necesară şi diferitele consulturi de specialitate necesitând costuri ridicate, ceea ce nu-i permite plata sumelor la care a fost obligat de prima instanţă.

Analizând apelurile declarate în cauză, prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspecte de fapt şi de drept, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că apelurile declarate de inculpaţi sunt întemeiate şi urmează a fi admise, iar apelul declarat de parchet este nefondat, pentru motivele ce se vor expune în continuare.

Având în vedere natura criticilor formulate în prezenta cauză, Înalta Curte va analiza în primul rând apelul declarat de inculpatul B.H., urmând a analiza motivele invocate de inculpatul D.V. şi, în cele din urmă, apelul declarat de parchet.

Referitor la apelul declarat de inculpatul B.H., se constată că instanţa de fond a stabilit în mod corect vinovăţia inculpatului, făcând o justă analiză a probelor adrninistrate pe parcursul procesului penal.

În ceea ce priveşte starea de fapt, Înalta Curte constată că, din probele administrate în cauză, analizate în considerentele sentinţei penale apelate, rezultă că inculpatul B.H. a indus-o în eroare pe partea- vătămată C.D., ulterior datei de 14 octombrie 2011, când părţile au autentificat la B.N.P. A.A.A. actul adiţional la antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat din 29 septembrie 2011, invocând diferite motive nereale pentru a nu se încheia la data de 25 ianuarie 2012 actul de vânzare - cumpărare al garsonierei pentru care se încheiase anterior un antecontract de vânzare - cumpărare pentru preţul de 26.000 euro (nu are unde să locuiască, nu are unde să-şi mute mobila din garsonieră, că partea vătămată nu şi-a achitat diverse obligaţii), scopul urmărit de inculpatul B.H. fiind acela de a obţine un preţ mai bun de la alt cumpărător pentru aceeaşi garsonieră (32.000 euro) şi cauzând astfel o pagubă părţii vătămate C.D., constând în suma de bani plătită cu titlu de avans inculpatului B.H.

Fapta astfel descrisă, şi care nu este contestată de inculpat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) C. pen., legea nouă fiindu-i mai favorabilă, sub aspectul limitelor de pedeapsă, inculpatului B.H.

Chiar dacă intenţia de a înşela partea vătămată a intervenit ulterior încheierii promisiunii bilaterale de vânzare - cumpărare, astfel cum rezultă din probele administrate şi cum, de altfel, recunoaşte chiar inculpatul, această împrejurare nu poate înlătura caracterul penal al faptei comise de inculpatul B.H. Infracţiunea de înşelăciune subzistă şi în cazul în care inducerea în eroare a părţii vătămate a intervenit pe parcursul derulării convenţiei încheiate între părţi. Pe cale de consecinţă, instanţa de apel nu poate reţine motivul apelantului inculpat B.H. conform căruia se comite infracţiunea de înşelăciune doar în cazul în care s-au folosit manopere dolosive cu ocazia încheierii contractului.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că nu poate reţine doar o neexecutare de către inculpatul B.H. a clauzelor antecontractului de vânzare-cumpărare, din totalitatea demersurilor efectuate de către acesta rezultând faptul că inculpatul a urmărit de fapt să inducă în eroare partea vătămată pentru a nu se încheia actul autentic şi între timp să reuşească să vândă acelaşi imobil unei alte persoane pentru un preţ mai mare.

În acest sens, rezultă cu certitudine că sub aspectul laturii subiective, inculpatul B.H. a acţionat cu intenţie directă, motiv pentru care susţinerea acestuia că nu a intenţionat să o înşele pe partea vătămată este neîntemeiată.

Totodată, susţinerile apelantului inculpat în sensul că încheierea în formă autentică a contractului de vânzare - cumpărare a devenit imposibilă din cauza promitentului cumpărător care nu şi-a respectat obligaţiile sunt simple afirmaţii, nedovedite în niciun fel, apelantul inculpat neprecizând în ce mod partea vătămată nu şi-a respectat obligaţiile asumate prin antecontract.

Faptul că a încercat în două rânduri să restituie suma primită părţii vătămate, aceasta din urmă nefiind de acord, în condiţiile în care prin antecontract inculpatul, în calitate de promitent vânzător, se obligase să restituie dublul avansului primit, în cazul în care se va răzgândi, nu poate conduce la înlăturarea răspunderii sale penale, ci constituie un element de individualizare judiciară a pedepsei.

Referitor la cel de al motiv de apel al inculpatului B.H., Înalta Curte îl apreciază ca fiind întemeiat, impunându-se înlăturarea măsurii de supraveghere instituită în sarcina acestuia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Potrivit art. 93 alin. (3) C. pen., măsura de supraveghere nu se poate institui dacă inculpatul nu este apt de a presta o muncă din cauza stării de sănătate, situaţie incidenţă în prezenta cauză.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că inculpatul este pensionat medical, a fost supus unei intervenţii chirurgicale ca urmare a unei fracturi la nivelul gleznei stângi, în cursul anului 2011, rămânând cu sechele, are o vârstă înaintată - 62 de ani, motiv pentru care instanţa de apel apreciază că inculpatul B.H. nu este apt să presteze o muncă în folosul comunităţii.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Înalta Curte va reţine, în parte, motivele invocate de către apelantul inculpat, impunându-se reducerea despăgubirilor materiale la care a fost obligat de către instanţa de fond.

Astfel, întinderea despăgubirii ce i se acordă părţii civile nu depinde de starea materială a autorului prejudiciului, motiv pentru care Înalta Curte nu poate primi această solicitare a apelantului.

Motivul de apel al inculpatului este însă întemeiat având în vedere natura delictuală a răspunderii civile a inculpatului în speţa dedusă judecăţii. în acest sens, se constată că prejudiciul cauzat părţii civile de către inculpat constă în suma de bani înmânată acestuia din urmă cu titlu de avans cu ocazia încheierii promisiunii bilaterale de vânzare — cumpărare, respectiv 22.000 de euro.

Instanţa de apel apreciază că nu se poate dispune obligarea inculpatului la plata dublului avansului primit de la partea vătămată, respectiv suma de 44.000 de euro, întrucât această sumă îşi are izvorul în clauzele promisiunii bilaterale de vânzare - cumpărare. Or, răspunderea inculpatului este angajată în procesul penal pe temei delictual, nefiind de natură contractuală. În acest sens, instanţa de apel apreciază că nu există legătură de cauzalitate între fapta inculpatului constând în inducerea în eroare a părţii vătămate şi valoarea prejudiciului constând în plata unei sume în plus, egală cu avansul plătit de partea vătămată, care derivă din neexecutarea antecontractului de vânzare - cumpărare.

Referitor la apelul declarat de inculpatul D.V., Înalta Curte constată că instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt, însă modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 500 alin. (3) C. proc. civ. anterior a condus la pronunţarea unei soluţii de condamnare a inculpatului.

Astfel, Curtea a arătat că inculpatul D.V., în calitate de executor judecătoresc, avea obligaţia, prevăzută de art. 500 alin. (3) C. proc. civ. anterior, să înştiinţeze pe partea vătămată C.D. despre executarea silită a imobilului care făcea obiectul antecontractului de vânzare cumpărare (notat la foia C de sarcini a imobilului) şi să-l citeze la termenele fixate pentru vânzarea imobilului.

Obligaţia inculpatului rezulta, în opinia instanţei de fond, din faptul că notarea în carte funciară a imobilului, respectiv la Foaia C de sarcini la punctul 3, a antecontractului de vânzare - cumpărare autentificat din 29 septembrie 2011 de către B.N.P. A.A. între inculpatul B.H. în calitate de promitent vânzător şi partea vătămată C.D. în calitate de promitent cumpărător, constituia o sarcină (în sensul unui drept personal al părţii vătămate C.D.) care greva imobilul respectiv atâta timp cât atrăgea interdicţia de înstrăinare a imobilului respectiv.

Totodată, interdicţia de înstrăinare rezulta din faptul că, prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat din 29 septembrie 2011 la B.N.P. A.A., inculpatul B.H. s-a obligat faţă de partea vătămată C.D., potrivit pct. 4 parag. 3 din antecontract, să nu încheie, după data semnării antecontractului, nicio promisiune de vânzare, promisiune de ipotecare, act de dispoziţie sau de cedare a vreunui drept în legătură cu imobilul către terţi.

Curtea a mai constatat că această interdicţie de înstrăinare vizează atât varianta vânzării prin act autentic de vânzare cumpărare, cât şi vânzarea în cadrul unei proceduri de executare silită, legiuitorul nefacând nici o distincţie cu privire la modalitatea prin care se poate realiza înstrăinarea imobilului.

Înalta Curte constată că interpretarea eronată a dispoziţiilor legale incidente în speţă a condus la pronunţarea unei soluţii greşite de condamnare a inculpatului D.V.

Potrivit art. 246 C. pen. anterior, constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane.

Conform art. 249 C. pen. anterior, neglijenţa în serviciu presupune încălcarea, din culpă, de către un funcţionar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin nemdeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă dacă s-a cauzat (...) o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane.

Se constată că cele două infracţiuni au acelaşi element material al laturii obiective care constă într-o acţiune sau inacţiune, efectuată în cadrul exercitării legale a serviciului, care, însă, reprezintă, fie o neîndeplinire a îndatoririlor de serviciu, fie o îndeplinire defectuoasă a acestora.

Rezultă că, în cadrul tipicităţii obiective a mfracţiunii de abuz/neglijenţă în serviciu, trebuie analizată sfera atribuţiilor de serviciu ce-i incumbă autorului infracţiunii, pentru a se stabili care dintre acestea nu au fost îndeplinite sau au fost îndeplinite în mod defectuos.

În speţă, trebuie stabilit dacă inculpatului D.V., în calitate de executor judecătoresc, îi revenea obligaţia de a încunoştinţa partea vătămată despre executarea silită a imobilului ce făcea obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare.

În acest sens, se impune analizarea dispoziţiilor legale incidente în prezenţa speţă, a jurisprudenţei şi doctrinei în materie.

Potrivit art. 500 alin. (3) C. proc. civ. anterior, executorul judecătoresc va cere biroului de carte funciară să-i comunice drepturile reale şi alte sarcini care grevează imobilul urmărit. Titularii acestor drepturi vor fi înştiinţaţi despre executare şi vor fi citaţi la termenele fixate pentru vânzarea imobilului.

Din prevederile legale precitate rezultă că obligaţia de încunoştinţare de către executorul judecătoresc se referă numai la titularii drepturilor reale şi sarcinilor ce grevează imobilul urmărit.

Însă, partea vătămată C.D. nu era titularul unui astfel de drept, ci a unui drept de creanţă.

Aşa cum s-a arătat în literatura de specialitate, promisiunea de a contracta are ca efect principal naşterea unui raport juridic obligaţional de sorginte contractuală, fiind în prezenţa unei obligaţii contractuale de a face, respectiv obligaţia de a încheia contractul în viitor. Dacă promitentul cumpărător nu îşi respectă obligaţia şi vinde unei alte persoane, beneficiarul cumpărător nu poate cere predarea bunului, întrucât nu a devenit proprietar, iar vânzarea încheiată cu o altă persoană este - cu rezerva fraudei — valabilă; promitentul cumpărător poate cere daune interese. Dacă însă lucrul se mai găseşte în patrimoniul vânzătorului şi nu există alte impedimente legale, promitentul cumpărător poate cere instanţei de judecată să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare — cumpărare, care va avea caracter constitutiv de drepturi, operând şi transferul dreptului de proprietate.

Referitor la natura juridică a acestei acţiuni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit prin decizia nr. 8 din 10 iunie 2013 pronunţată în interesul legii că acţiunea prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare - cumpărare a unui imobil are caracterul unei acţiuni personale imobiliare, reţinându-se că prin această acţiune reclamantul îşi valorifică un drept de creanţă, respectiv dreptul de a cere încheierea contractului. În motivarea deciziei, s-a mai reţinut că antecontractele de vânzare - cumpărare pe care s-au întemeiat acţiunile intentate anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ. dau naştere unui raport juridic obligaţional, în conţinutul căruia intră un drept de creanţă căruia îi corespunde o obligaţie de a face. Acţiunea civilă prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare, în materia obligaţiilor de a face izvorâte din antecontract, are caracter personal, deoarece prin ea reclamantul îşi valorifică un drept de creanţă, respectiv dreptul de a cere încheierea contractului. Atunci când dreptul de creanţă are ca obiect un imobil, acţiunea este imobiliară, fără însă ca, prin aceasta, să se schimbe felul acţiunii, dedus din natura dreptului care se valorifică.

Deşi reţine caracterul personal al dreptului părţii vătămate C.D., instanţa de fond constată că sarcinile care se menţionează la foaia C de sarcini a cărţii funciare a unui imobil nu sunt doar dezmembrămintele dreptului de proprietate ci toate sarcinile care grevează imobilul şi sunt însoţite de interdicţia de grevare, închiriere sau înstrăinare a imobilului.

În legătură cu acest aspect, se constată că potrivit art. 26 alin. (4) din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996 (publicată în M. Of. nr. 201/03.03.2006) înscrierile în cartea funciară sunt de trei feluri: a) intabularea, având ca obiect înscrierea definitivă a drepturilor reale; b) înscrierea provizorie a drepturilor reale sub condiţia justificării ulterioare; c) notarea, având ca obiect înscrierea drepturilor personale, a actelor şi faptelor juridice referitoare la starea şi capacitatea persoanelor, acţiunilor şi căilor de atac în justiţie, precum şi a măsurilor de indisponibilizare, în legătură cu imobilele din cartea funciară.

Conform art. 38 din aceeaşi lege, actele şi faptele juridice, privitoare la drepturile personale, la starea şi capacitatea persoanelor în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară, vor putea fi înscrise, la cerere, cu efect de opozabilitate pentru terţe persoane.

De asemenea, potrivit art. 39 alin. (9) din Ordinul nr. 633 din 13 octombrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară (publicat în M. Of. nr. 1049/29.12.2006), partea C a cărţii funciare se referă la dezmembrămintele dreptului de proprietate: uzufruct, uz, abitaţie, servitutile în sarcina imobilului, superficie şi sarcini (ipoteci, privilegii), precum şi faptele juridice, drepturile personale referitoare la drepturi reale înscrise în această parte, urmăririle imobiliare etc. Din enumerarea cuprinsă în textul de lege este evident că nu se poate pune semnul egalităţii între sarcinile imobilului şi drepturile personale în legătură cu imobilul respectiv.

Art. 42 alin. (2) din acelaşi ordin face o enumerare a obiectului notării în cartea funciară, menţionând la lit. k) promisiunea stabilită prin convenţie de a încheia un contract de înstrăinare cu privire la bunul imobil.

Aşa cum s-a arătat şi în literatura de specialitate, în cartea funciară sunt notate anumite drepturi de creanţă, fapte sau raporturi juridice în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară, astfel încât terţii să aibă cunoştinţă de situaţia juridică reală a imobilului, iar drepturile şi interesele lor să fie cât mai bine apărate. Drepturile de creanţă nu-şi schimbă caracterul prin notarea în cartea funciară şi nu devin reale, chiar dacă şi ele capătă caracterul de opozabilitate, întrucât acest caracter nu este de esenţa şi natura acestor drepturi, ci permite titularului să-şi valorifice dreptul în contradictoriu cu orice altă persoană interesată. Pe de altă parte, principiul publicităţii materiale a cărţilor funciare nu se aplică drepturilor de creanţă şi altor drepturi personale care nu sunt dobândite şi nici nu devin valabile prin înscrierea lor în cartea funciară.

Mai mult, notarea unui drept personal, a unui act sau fapt juridic în legătură cu imobilul înscris în cartea funciară nu blochează cartea funciară şi nu scoate imobilul în cauză de la comerţul juridic. Prin urmare, oricine este liber să încheie şi după notare acte de orice fel asupra drepturilor tabulare. Numai că, în toate cazurile, drepturile sau actele vor fi înscrise în cartea funciară pe riscul său.

Astfel cum s-a arătat şi în literatura juridică, notarea promisiunii de vânzare — cumpărare este opozabilă doar terţilor dobânditori prin acte voluntare cu titlu gratuit sau oneros încheiate ulterior de promitentul vânzător, însă nu va avea niciun efect faţă de locatarii ulteriori, creditorii chirografari urmăritori sau faţă de creditorii ipotecari sau privilegiaţi ulteriori şi, respectiv, faţă de adjudecatarul imobilului, care îl va dobândi liber de orice sarcini reale sau personale, întrucât o astfel de promisiune nu ridică promitentului vânzător dreptul de a dispune de bunul său în favoarea altuia (beneficiarul promisiunii) şi nici nu are ca efect indisponibilizarea lui. Totuşi, în materia notării, nu intră în categoria terţilor părţile contractante, care rămân şi sunt ţinute de obligaţiile asumate prin contractul încheiat personal sau prin reprezentant.

Concluzionând, rezultă că notarea în cartea funciară a unui antecontract de vânzare-cumpărare nu are ca efect interdicţia de înstrăinare a imobilului respectiv, ci doar efect de opozabilitate faţă de terţi.

Totodată, interdicţia de vânzare trebuie notată ca atare în cartea funciară.

Pe de altă parte, obligaţia stabilită prin antecontract în sarcina inculpatului B.H. de a nu înstrăina imobilul era valabilă, indiferent de faptul notării sau nu în cartea funciară, şi îi incumba doar acestuia, neputând fi extinsă şi asupra altor persoane.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că inculpatului D.V., în calitate de executor judecătoresc, nu îi revenea obligaţia de a încunoştinţa partea vătămată C.D. despre executarea silită a imobilului ce făcea obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu sub aspectul laturii obiective, fapta reţinută în sarcina inculpatului D.V. nefiind prevăzută de legea penală.

Având în vedere cele arătate şi soluţia ce se va pronunţa în cauză, instanţa de control judiciar constată că acest motiv de apel primează şi face inutilă analizarea celorlalte motive invocate de inculpat.

Referitor la apelul declarat de parchet, dată fiind soluţia de achitare a inculpatului D.V., pe temeiul prev. de art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. — fapta nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea motivului invocat, privind forma de vinovăţie a intenţiei (şi nu a culpei) cu care s-a săvârşit pretinsa activitate infracţională a inculpatului. Întrucât s-a constatat că fapta inculpatului D.V. nu întruneşte condiţiile tipicităţii obiective a infracţiunii, analizarea tipicităţii subiective a acesteia nu se mai impune. În raport de aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat apelul declarat de parchet.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., va admite apelurile declarate de inculpaţii D.V. şi B.H., va desfiinţa, în parte, sentinţa penală atacată după cum urmează:

Cu privire la inculpatul D.V., va dispune achitarea acestuia pentru comiterea infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. anterior, în temeiul art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen.

Pe cale de consecinţă, va înlătura obligarea inculpatului la plata sumei de 2.200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, sumă la care fusese obligat de către instanţa de fond.

Cu privire la inculpatul B.H., va înlătura măsura de supraveghere instituită în sarcina acestuia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Pe latură civilă, va reduce cuantumul daunelor materiale la care a fost obligat inculpatul B.H. către partea civilă C.D. de la 44.000 euro (în echivalent RON la cursul Băncii Naţionale a României de la data plăţii efective) la 22.000 euro (în echivalent RON la cursul Băncii Naţionale a României de la data plăţii efective).

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva aceleiaşi sentinţe.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de inculpaţii D.V. şi B.H. împotriva sentinţei penale nr. 147/P din data de 29 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală menţionată şi rejudecând:

În baza art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen., dispune achitarea inculpatului D.V. pentru comiterea infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. anterior.

Înlătură măsura de supraveghere instituită în sarcina inculpatului B.H. de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Reduce cuantumul daunelor materiale la care a fost obligat inculpatul B.H. către partea civilă C.D. de la 44.000 euro (în echivalent RON la cursul Băncii Naţionale a României de la data plăţii efective) la 22.000 euro (în echivalent RON la cursul Băncii Naţionale a României de la data plăţii efective).

Înlătură obligarea inculpatului D.V. la plata sumei de 2.200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva aceleiaşi sentinţe.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul B.H. în cuantum de 200 RON plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul D.V. în cuantum de 50 RON se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 215/2015. Penal		ICCJ. Decizia nr. 220/2015. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 219/2015. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 219/2015. Penal