ICCJ. Decizia nr. 236/2015. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Apel

Decizii penale ICCJ 2015

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 236/A/2015

Dosar nr. 4027/2/2013

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2015

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 364/F din 20 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul O.D. la pedeapsa de 1 an închisoare.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 privind aplicarea pedepsei accesorii pe durata executării pedepsei.

În baza art. 86¹ C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru un termen de încercare de 4 ani stabilit conform art. 86² C. pen. din 1969.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen. din 1969, s-a dispus ca inculpatul să se supună pe durata termenului de încercare următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele fixate de acesta; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 s-a dispus ca executarea pedepsei accesorii să fie suspendată pe durata suspendării executării pedepsei închisorii.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON, cu tiltu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial al apărătorului din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 50 RON, s-a dispus a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 601/P/2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului O.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, că la data de 24 martie 2012, ora 18,30, inculpatul O.D. a condus pe drumurile publice autoturismul marca D.L. cu numărul de înmatriculare B-xxx pe DN 51, după ce anterior consumase băuturi alcoolice, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 0,93 mg/l de alcool pur în aerul expirat, iar la analiza probelor de sânge s-a constatat că a prezentat la prima probă o alcoolemie de 1,60 g‰, iar la a doua probă o alcoolemie de 1,50 g‰ şi în privinţa căruia s-a stabilit, prin raportul de expertiză medico-legală, că a prezentat la ora conducerii autovehiculului o alcoolemie teoretică de circa 1,65 g‰.

S-a mai dispus prin rechizitoriu neînceperea urmăririi penale în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen. din 1969, în ceea ce priveşte faptul că învinuitul O.D. s-a autoaccidentat în ziua de 24 martie 2012.

Situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu a fost probată în faza de urmărire penală pe baza următoarelor mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşele foto aferente, procese-verbale de identificare a inculpatului şi planşele foto aferente, alcool test, procesul de prelevare a probelor de sânge, buletinul de examinare clinică, raportul Serviciului de Medicină Legală al judeţului Teleorman privind analizele de sânge, raportul de expertiză medico legală, acte medicale emise de Spitalul Judeţean Teleorman, procesul-verbal de redare a conţinutului apelului la DAAU 112 şi un CD înregistrat, declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpatului.

În cursul cercetării judecătoreşti, au fost audiaţi inculpatul şi martorii din rechizitoriu, respectiv N.T., T.L., R.T.C., M.G., S.S.M., P.D., O.M., B.G., P.G.M., P.F., M.P., P.A., B.M.A. şi au fost depuse înscrisuri.

Analizând ansamblul probator administrat în cauză, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:

La data de 24 martie 2012, ora 16:00, inculpatul O.D. a condus autoturismul marca D.L. cu numărul de înmatriculare B-xxx pe DN 51, după ce anterior consumase băuturi alcoolice, nu a adaptat viteza de deplasare, a pierdut controlul volanului şi a intrat în derapaj, ieşind în afara drumului public, în urma impactului rezultând vătămarea sa corporală. La faţa locului s-a prezentat un echipaj de poliţie şi deoarece inculpatul emana halenă alcoolică, rezultatul testării cu aparatul Dragger fiind la ora surprinderii de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 0,93 mg/l de alcool pur în aerul expirat, inculpatul a fost condus la Camera de Gardă a Spitalului Alexandria, unde i s-au prelevat probe de sânge, iar la analiza probelor de sânge s-a constatat că a prezentat la prima probă, recoltată la ora 19,30 o alcoolemie de 1,60 g‰, iar la a doua probă, recoltată la ora 20,30 o alcoolemie de 1,50g‰, raportul de expertiză medico-legală concluzionând că inculpatul a prezentat la ora conducerii autovehiculului o alcoolemie teoretică de circa 1,65 ‰.

Inculpatul a negat săvârşirea faptei, declaraţiile sale fiind, pe parcursul procesului penal, uşor diferite, în funcţie de faza procesuală şi probele care s-au administrat.

Astfel, în prima declaraţie dată la data de 29 iunie 2012, cu ocazia audierii de către procuror, inculpatul a arătat că în intervalul 09,00 - 17,00, cât a fost la partida de vânătoare şi după, la petrecerea care se organizează uzual după astfel de partide, nu a consumat alcool şi nici nu a mâncat. În jurul orei 17,00 s-a urcat la volanul autoturismului marca D.L., cu numărul de înmatriculare B-xxx şi a plecat, luând de la unul dintre participanţi, P.F., o sticlă de palincă de 1 litru; pe drum, din cauza denivelărilor, autoturismul s-a rostogolit, rămânând pe roţi, inculpatul reuşind să iasă, a sunat poliţia şi din cauza uscăciunii gurii a băut jumătate din sticla de palincă, fără a-şi da seama, doar după consum realizând că a băut palincă. Deoarece a constatat că a suferit vătămări şi fiind observat de un trecător, a sunat şi ambulanţa. Deplasându-se la spital a fost testat şi cu aparatul etilotest şi i-au fost prelevate şi probe de sânge.

La momentul reaudierii din data de 15 octombrie 2012, inculpatul a arătat că, de fapt, a consumat jumătate de lichid dintr-o sticlă de 500 de ml ce conţinea palincă, şi nu dintr-o sticlă de 1.000 de ml, susţinere pe care a menţinut-o şi în faţa instanţei de judecată, când arătat că a fost chiar surprins să constate că lichidul din care a băut era de fapt alcool.

Curtea de Apel Bucureşti, referitor la declaraţiile inculpatului, a avut în vedere că acesta a încercat să arate că nu a consumat alcool anterior conducerii autoturismului, ci doar după, înţelegând că nu poate contesta consumul efectiv de alcool faţă de probele evidente, cu caracter ştiinţific, care atestă fără nici o urmă de îndoială, faptul că a consumat alcool, iar revenirea asupra cantităţii consumate a fost determinată doar de împrejurarea arătată în raportul de constatare medico legală referitoare la consecinţele ingerării rapide, aşa cum a declarat inculpatul iniţial, a unei cantităţi de 500 de ml de palincă, respectiv instalarea comei alcoolice. Or, faţă de această menţiune, inculpatul a revenit şi a menţionat că de fapt a băut jumătate dintr-o sticlă de 500 de ml de alcool, nu dintr-o sticlă de 1 litru.

Instanţa de fond nu a putut ignora nici împrejurarea că prin conduita sa, inculpatul a împiedicat orice posibilitate de a se verifica ce cantitate de alcool a consumat faţă de faptul că a aruncat sticla, susţinerea sa, în sensul că din cauza situaţiei în care s-a aflat şi a vătămărilor a aruncat sticla, neputând fi reţinută, pe de o parte având în vedere că inculpatul cunoştea, chiar şi în situaţia accidentului suferit şi poate chiar cu atât mai mult, că se păstrează orice dovezi care ar putea fi relevante în cauză, înţelegând consecinţele unei asemenea conduite, pe de altă parte reţinând că în sticla respectivă se mai afla jumătate de conţinut, orice şi oricât ar fi fost acesta, de vreme ce a inculpatul a băut doar jumătate de sticlă.

Toate acestea nu fac însă decât să arate, dincolo de celelalte probe administrate, că inculpatul nu a urmărit decât să ascundă orice probă care putea să ateste consumul de alcool şi mai ales cantitatea, inculpatul ştiind că acest element este important la momentul efectuării calculului retroactiv al alcoolemiei, care are la bază cantitatea de alcool declarată de cel supus testării.

Confirmarea împrejurării primirii unei sticle de palincă pentru acasă de către martorul F. nu dovedeşte nimic în plus faţă de faptul că inculpatul a avut asupra sa o sticlă cu palincă, aspect care este necontestat de altfel şi care mai degrabă confirmă împrejurarea că inculpatul putea consuma în timpul imediat ulterior primirii sticlei, din conţinutul acesteia.

Curtea de Apel Bucureşti a constatat însă că prima declaraţie a inculpatului, referitoare la incidentul în care a fost implicat, a fost cea dată imediat după incident, la momentul recoltării probelor, aşadar practic imediat după săvârşirea faptei. Printre răspunsurile date de inculpat cu ocazia interogatoriului specific efectuat de către medicul de gardă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria în buletinul de examinare clinică, acesta a declarat că a consumat alcool în intervalul orar 09,00-18,00, concomitent cu consumul de mâncare, respectiv bere şi vin, câte 500 ml din fiecare, acelaşi buletin atestând că inculpatul prezenta la examinare semne neurofizicopsihice specifice persoanelor care au consumat alcool, referindu-se la culoarea feţei hiperemică, halenă alcoolică, conduită şi atitudine.

Aşadar, instanţa de fond a reţinut că inculpatul însuşi a recunoscut, în această primă declaraţie, faptul că a consumat o cantitate importantă de alcool, bere şi vin, în momentele imediat anterioare practic surprinderii sale, este adevărat, întâmplătoare, de către organele de poliţie, declaraţie pe care ulterior a negat-o, arătând că nu îşi aminteşte contextul în care a dat o astfel de declaraţie. Curtea nu a putut să reţină această susţinere, faţă de necontestarea sa la momentul prelevării probelor şi faţă de lipsa de consistenţă a negării, care nu a fost explicată în nici un fel de inculpat.

De asemenea, din declaraţiile martorilor care au petrecut ziua de 24 martie 2012 cu inculpatul, a rezultat că acesta a consumat bere şi vin la petrecerea desfăşurată după partida de vânătoare şi a mâncat.

Martorul P.A. a declarat că în ziua de 24 martie 2012 circula cu autoturismul marca F.F., cu numărul de înmatriculare B-zzz, dinspre Zimnicea spre Bucureşti, iar în jurul orei 17,00 a observat din sensul opus un Logan argintiu, care circula cu viteză, iar la un moment dat a derapat şi s-a rostogolit pe câmp. Martorul a mai arătat că a coborât şi a observat că şoferul era rănit, iar acesta a ieşit singur din maşina care se rostogolise, l-a întrebat pe şofer cum se simte, iar acesta i-a spus că e lovit la cap şi vrea acasă. Potrivit susţinerilor martorului, cam după 10 minute a apărut un echipaj de poliţie, apoi salvarea, dar până să vină salvarea, i-a dat şoferului apă de la el, ca să se spele pe frunte de sânge şi să bea. Martorul a subliniat în declaraţie că şoferul avea dureri de cap şi de spate destul de mari şi a stat până la venirea salvării sprijinit de autoturism, iar el nu a plecat de lângă accidentat în tot acest timp. Martorul a mai arătat că şoferul respectiv nu a băut după accident altceva decât puţină apă, pe care i-a dat-o chiar martorul, iar această susţinere este confirmată şi de martorul P.G.M., martor asistent la cercetarea la faţa locului.

Revenirea martorului P.A. din cursul judecăţii, relativ la ceea ce a văzut anterior incidentului şi respectiv la faptul că inculpatul nu mirosea a alcool este nerelevantă sub aspectul esenţial al dovedirii consumului de alcool de către inculpat, iar pe de altă parte mirosul este un simţ perceput diferit de fiecare persoană, fiind o chestiune subiectivă, percepţia unei persoane asupra acestei împrejurări neputând face vreo dovadă într-un sens sau altul în raport de celelalte probe administrate.

Referitor la declaraţiile martorilor N.T., T.L., M.G., O.M., B.G. şi S.S., care în cursul urmăririi penale au confirmat împrejurarea că inculpatul a consumat, alături de toţi participanţii la petrecere alcool şi mâncare, iar în cursul judecăţii au revenit parţial asupra menţiunii exprese referitoare la consumarea de către inculpat de alcool, arătând doar că în general s-a consumat la masă alcool, dar nu pot arăta explicit că inculpatul a consumat vreo cantitate de alcool, Curtea de Apel Bucureşti nu reţinut declaraţiile din cursul judecăţii, pe de o parte deoarece data la care acestea au fost date a fost mult ulterioară faptelor, fiind evident şi că amintirile martorilor s-au estompat prin trecerea firească a timpului, redarea faptelor fiind, în mod natural, mult mai aproape de realitate la un moment imediat săvârşirii faptelor.

Pe de altă parte, martorii nu au putut oferi explicaţii referitoare la schimbarea de atitudine şi, aşa cum a procedat şi inculpatul, au arătat că nu înţeleg de ce au dat acele declaraţii la Parchet, or, în lipa oricărei logici care să lase să se înţeleagă schimbarea de atitudine, instanţa de fond nu a reţinut astfel ca fiind fidele realităţii decât acele declaraţii date imediat după săvârşirea faptelor.

Reţinând că expertiza medico-legală privind calculul retroactiv al alcoolemiei atestă că la data de 24 martie 2012, la ora 18,30, ora când a condus, inculpatul O.D. putea avea o alcoolemie teoretică de cca. 1,65‰, (parametrii de calcul având în vedere rezultatul alcooltestului, rezultatele analizei toxicologice exprimate prin raportul nr. 416/L/2012, actul medical necontestat întocmit de medicul de gardă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria, declaraţiile martorilor, procesul-verbal întocmit cu ocazia cercetării la faţa locului, actele medicale întocmite de personalul medical de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria, declaraţiile inculpatului privind consumul de alcool după conducerea autoturismului), Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că s-a făcut dovada, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul a consumat alcool înainte de a conduce autoturismul pe drumurile publice.

Instanţa de fond a avut în vedere că buletinele de analiză toxicologice, buletinul de examinare clinică, raportul de expertiză medico-legală sunt probe ştiinţifice care atestă fără dubiu consumul de alcool anterior, reţinând că la ora testării cu alcooltestul, alcoolemia era în scădere, şi nu în urcare, aşa cum ar fi fost firesc dacă acesta ar fi consumat alcool cu puţin timp înainte de prelevarea probelor de sânge. Acest aspect este confirmat de altfel şi de martorul B.M.A., medicul de gardă de la Spitalul de Urgenţă al Municipiului Alexandria, ale cărui consemnări privind examinarea clinică sunt în sensul consumului de alcool anterior conducerii autoturismului, martorul având aceeaşi poziţie şi în cursul judecăţii.

Curtea de Apel Bucureşti nu a reţinut nici încercarea inculpatului de a-şi dovedi nevinovăţia prin inducerea ideii că fapta nu s-a consumat pe un drum public, ci pe câmp, din procesul-verbal de cercetare la faţa locului, fotografiile efectuate cu acea ocazie, declaraţia martorului P.A., declaraţia martorului M.P., care a participat la efectuarea cercetării la faţa locului, rezultând că deplasarea s-a efectuat pe drumul naţional, şi nu pe câmp, câmpul fiind doar locul final în care autoturismul condus de inculpat a derapat de pe traseul său din drumul naţional.

De asemenea, instanţa de fond nu a reţinut nici susţinerile inculpatului referitoare la posibilele defecţiuni tehnice la sistemul de direcţie ale autoturismului condus, cauzele producerii accidentului fiind nerelevante în raport de fapta reţinută, consumul de alcool peste limita legală putând fi una dintre cauze, însă starea tehnică a autoturismului nefiind o circumstanţă care să atenueze răspunderea inculpatului.

În drept, fapta inculpatului O.D., judecător la Judecătoria Zimnicea, care la data de 24 martie 2012, ora 18:30, a condus pe drumurile publice autoturismul marca D.L. cu numărul de înmatriculare B-xxx pe DN 51, după ce anterior consumase băuturi alcoolice, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de circa 1,65 ‰, îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, întruneşte atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Instanţa de fond a apreciat astfel că încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este corect reţinută în raport de noul C. pen., urmând să reţină dispoziţiile art. 5 C. pen., apreciind că în ansamblu legea penală anterioară este mai favorabilă inculpatului, sub aspectul nu neapărat al limitelor de pedeapsă, care au rămas aceleaşi, cât mai ales sub aspectul celorlalte instituţii incidente în cauză şi, în mod deosebit sub aspectul modalităţii efective de individualizare, instanţa orientându-se la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Or, referindu-se la condiţiile de aplicare ale celor două instituţii, aşa cum sunt acestea reglementate de cele două legi succesive, la conţinutul obligaţiilor impuse şi al măsurilor de supraveghere.

Curtea a apreciat că legea veche este mai favorabilă în pofida termenului de încercare mai mare, reamintind şi dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind noul C. pen.

Constatând aşadar că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, Curtea de Apel Bucureşti a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală.

La alegerea pedepsei, precum şi la individualizarea cuantumului acesteia, instanţa de fond a avut în vedere pericolul social concret al faptei săvârşite, determinat atât de modul în care fapta a fost comisă, cât şi de datele privind persoana inculpatului, alături de posibilitatea reeducării acestuia prin prisma scopului pedepsei.

În acest sens, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că inculpatul nu are antecedente penale, după cum rezultă din fişa de cazier judiciar şi a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile circumstanţe atenuante, nici cele prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, lipsa antecedentelor penale fiind de altfel o condiţie obligatorie pentru activitatea desfăşurată de inculpat şi o situaţie de normalitate în general, care nu implică şi premiere, nici cea prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, respectiv conduita bună după săvârşirea infracţiunii, reţinând că această din urmă circumstanţă nici nu se mai regăseşte în C. pen. în vigoare.

Instanţa de fond a reţinut, de altfel, la aprecierea asupra cuantumului pedepsei şi gradul de alcoolemie, foarte mare, şi împrejurarea care a determinat constatarea faptei, inculpatul nefiind surprins pur şi simplu la un control de rutină, ci provocând un accident care s-a soldat cu vătămarea sa corporală, acesta părăsind carosabilul, autoturismul răsturnându-se, or, această consecinţă a fost determinată şi de starea avansată de ebrietate în care se afla şi reducerea performanţelor de şofat, rezultatul care se putea produce putând fi şi unul mult mai grav.

Sancţiunile de drept penal nu pot acţiona eficient decât în măsura în care ele corespund principiilor fundamentale ale politicii penale şi ale dreptului penal şi dacă sunt guvernate de acestea. Aplicarea sancţiunii implică luarea în considerare a coordonatelor sociale, profesionale, comportament, atitudinea faţă de exigenţele legii penale, conduita faţă de organele judiciare. Astfel, reţinând vârsta, profesia, buna integrare socială a inculpatului anterior săvârşirii faptei şi aplicând aceste criterii în concret, având în vedere toate considerentele enunţate anterior, instanţa de fond a apreciat că o pedeapsă de 1 an închisoare este de natură să constituie un mijloc suficient de constrângere, precum şi de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, motiv pentru care a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa cu închisoarea în acest cuantum, această pedeapsă răspunzând în mod eficient dublului scop de prevenire şi sancţionare, contribuind în egală măsură la reeducarea şi atenţionarea reală a inculpatului.

Potrivit art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, Curtea de Apel Bucureşti a aplicat, pe lângă pedeapsa principală, pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei.

Instanţa de fond a subliniat că, potrivit deciziei în interesul legii nr. 74/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului dedusă din cauzele Hirst contra Regatului Unit şi Sabou şi Pârcălab contra României dispoziţiile art. 71 C. pen. din 1969 referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I, c) C. pen. din 1969 nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen. din 1969, respectiv natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, împrejurările cauzei, persoana infractorului şi interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă.

Astfel, având în vedere natura şi pericolul concret al infracţiunii, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că drepturile sus-menţionate, respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice sau de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, şi implicit încrederea persoanelor care aleg acea persoană, nu sunt compatibile cu faptul de a săvârşi o infracţiune intenţionată de natura aceleia deduse judecăţii.

Având în vedere faptul că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, că este încadrat în societate, instanţa de fond a apreciat că scopul deopotrivă sancţionator şi preventiv al pedepsei poate fi realizat şi fără executarea efectivă a acesteia, motiv pentru care, în baza art. 86¹ C. pen. din 1969 a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru un termen de încercare de 4 ani stabilit conform art. 86² C.pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a dispus ca executarea pedepsei accesorii să fie suspendată pe durata suspendării executării pedepsei închisorii.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării.

Împotriva sentinţei penale nr. 364/F din 20 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat apel inculpatul O.D.

În motivarea căii de atac, în esenţă, apelantul inculpat a invocat că sentinţa apelată a fost pronunţată de un judecător care nu a efectuat cercetarea judecătorească decât în faza ei finală, audiind un singur martor şi respingând prin încheierea din 06 octombrie 2014 probele solicitate de acesta, proba privind efectuarea unei expertize tehnice auto şi recalcularea alcoolemiei, fără a motiva respingerea acestor probe, mărginindu-se a afirma că respectivele probe sunt inutile şi nerelevante cauzei.

Cel de-al doilea judecător al fondului, care a şi pronunţat hotărârea de condamnare, nu a procedat la reaudierea inculpatului şi a martorilor în baza mărturiilor cărora a fost condamnat (conform motivării sentinţei), înlăturând în mod netemeinic apărările inculpatului, cu toate că declaraţiile unora dintre martori au fost fundamental diferite la cercetarea judecătorească faţă de cele de la urmărirea penală (martorii P.A., N.T.), încălcându-se astfel principiul nemijlocirii probelor.

În sprijinul celor susţinute a invocat jurisprudenţa C.E.D.O., respectiv cauzele Cutean contra României şi Beraru contra României.

În continuare, apelantul inculpat a susţinut că nu a condus pe drumurile publice autovehiculul implicat în evenimentul rutier, arătând că motivarea instanţei de fond este în vădită contradicţie cu probele administrate în cauză.

A arătat că declaraţiile date de martorul P.A. în cursul urmăririi penale şi pe parcursul cercetării judecătoreşti sunt contradictorii, motiv pentru care solicită să fie înlăturate din materialul probator.

A precizat că rechizitoriul şi hotărârea atacată nu clarifică cum a ajuns inculpatul pe câmp şi în ce condiţii s-a produs evenimentul rutier şi a subliniat că deplasarea de la fondul de vânătoare la DN51 se face exclusiv pe câmp, în acest sens fiind declaraţia inculpatului şi cele ale martorilor S.S.M., O.M. şi M.P.

Cu privire la împrejurarea că inculpatul ar fi consumat băuturi alcoolice, s-a arătat că în raportul de expertiză medico-legală în mod eronat s-a reţinut că ar fi consumat în intervalul orar 9⁰⁰-18⁰⁰ cantitatea de 500 ml bere şi 500 ml vin, întrucât în dosarul de urmărire penală există declaraţiile martorilor R.T.C., T.L., P.l., O.M., S.S., P.F. şi P.F., care afirmă că nu l-au văzut pe inculpat consumând băuturi alcoolice la întrunirea care a avut loc după terminarea acţiunii la fondul de vânătoare. Martorii N.T. şi M.G., care au declarat la urmărire penală că l-au văzut pe inculpat consumând o cantitate mică de bere, nu au mai susţinut aceste aspecte în cadrul declaraţiilor date în faţa instanţei.

S-a arătat că, la ora 18³⁰, inculpatul, în urma leziunilor produse, nu mai putea conduce autoturismul, aspect confirmat de apelul la serviciul de urgenţă 112, care a fost efectuat la ora 18¹⁹, ceea ce îndreptăţeşte ideea că accidentul s-a produs în jurul orei 18, contrar celor reţinute de instanţa de fond, în sensul că evenimentul rutier a avut loc la ora 18³⁰.

S-a menţionat că expertiza medico-legală s-a efectuat raportat la cantitatea de 1 litru de palincă şi s-a solicitat ca rezultatul acestei expertize să nu fie avut în vedere de către instanţă, întrucât în chiar cuprinsul acesteia se arată că un asemenea calcul retroactiv nu are valoare obiectivă de probă ştiinţifică, ci doar prelevarea probelor biologice are o asemenea valoare, cu menţiunea că prima recoltare a avut loc la ora 19. Astfel, s-a apreciat că alcoolemia de 1,60‰ putea exista indiferent dacă inculpatul ar fi consumat băuturile alcoolice înainte sau după ora 18.

Referitor la faptul că apelantul inculpat a aruncat sticla de palincă, după ce a consumat o parte din conţinutul ei, s-a susţinut că acesta (raportat şi la vătămările suferite în urma producerii evenimentului rutier) nu s-a gândit că acea sticlă va reprezenta un mijloc de probă, pentru a o conserva.

Într-un subsidiar, s-a susţinut că hotărârea atacată este contradictorie şi în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, deoarece instanţa de fond a asimilat prevederile art. 74 lit. a) C. pen. numai cu lipsa antecedentelor penale, deşi a reţinut că există împrejurări care se pot încadra în dispoziţiile art. 76 C. pen.

În concluzie, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi achitarea inculpatului O.D. în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. b) C. proc. pen. sau art. 16 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar s-a solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. din 1969.

Analizând sentinţa apelată atât din perspectiva criticilor formulate de către inculpat, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, Înalta Curte constată următoarele:

O primă critică formulată de apelantul inculpat O.D. vizează faptul că sentinţa apelată a fost pronunţată de un judecător care nu a efectuat cercetarea judecătorească decât în faza ei finală şi probele solicitate (cu expertiză tehnică auto şi recalcularea alcoolemiei) au fost respinse nemotivat. Înalta Curte reţine că acest aspect a fost remediat în calea de atac a apelului.

Astfel, instanţa de apel, la termenul din 03 februarie 2015, a procedat la reaudierea inculpatului O.D. şi a încuviinţat reaudierea martorilor P.A., N.T., P.F. şi S.E.

Martorii N.T., P.F. şi S.E. au fost audiaţi la termenul din 17 martie 2015 şi martorul P.A. a fost audiat la termenul din 09 iunie 2015.

De asemenea, Înalta Curte s-a pronunţat motivat asupra probelor solicitate de apelantul inculpat, prin încheierea din 03 februarie 2015 fiind respinsă cererea privind efectuarea unei expertize tehnice auto, pentru a verifica dacă sistemul de direcţie al autoturismului era sau nu defect la momentul producerii accidentului, apreciindu-se că această probă nu este utilă în raport de obiectul cauzei, precum şi solicitarea privind efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se efectua calculul retroactiv privind gradul de alcoolemie, apreciindu-se că nu este utilă, în raport de apărările formulate de inculpat, în sensul că consumul de băuturi alcoolice a intervenit ulterior conducerii autoturismului.

Referitor la situaţia de fapt, instanţa de apel constată că aceasta a fost în mod corect reţinută, în urma unei ample şi coroborate analize a materialului probator administrat în cauză, din acesta rezultând că la data de 24 martie 2012, în jurul orei 18,30, inculpatul O.D. a condus pe drumurile publice autoturismul marca D.L. cu numărul de înmatriculare B-xxx pe DN 51, după ce anterior consumase băuturi alcoolice, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 0,93 mg/l de alcool pur în aerul expirat, iar la analiza probelor de sânge s-a constatat că a prezentat la prima probă o alcoolemie de 1,60 g‰, iar la a doua probă o alcoolemie de 1,50 g‰, iar prin raportul de expertiză medico-legală s-a stabilit că a prezentat la ora conducerii autovehiculului o alcoolemie teoretică de circa 1,65 g‰.

Apărarea formulată de apelantul inculpat, în sensul că nu a condus pe drumurile publice autovehiculul implicat în evenimentul rutier, este contrazisă de materialul probator existent la dosar.

Astfel, în procesul-verbal întocmit la data de 24 martie 2012 de agentul de poliţie M.M.D. din cadrul secţiei 13 Poliţie Rurală Cervenia, judeţul Telorman, se reţine că inculpatul O.D. a precizat că a pierdut controlul autoturismului, răsturnându-se în afara părţii carosabile.

De asemenea, din procesul-verbal de cercetare la faţa locului rezultă următoarele: „Locul producerii accidentului este situat de DN 51 în afara localităţii Smărdioasa, judeţul Teleorman, la km. 19+800 m pe partea dreaptă a drumului în direcţia de mers comuna Smărdioasa - Oraş Zimnicea"; „Ca reper a fost stabilit stâlp susţinere reţea electrică numerotat cu numărul S. 249"; locul producerii accidentului de circulaţie am descoperit şi fixat următoarele urme şi mijloace materiale de probe: I. două urme de derapaj având traiectorii uşor curbilinii spre dreapta marcate cu jetoanele 1 şi 2 faţă de axul DN51 în direcţia com. Smărdioasa - Oraş Zimnicea având următoarele caracteristici: urma nr. 1 având începutul pe marginea din dreapta a DN 51 la 26 m de reper, continuându-se pe terenul agricol pe o lungime de 22 m sfârşitul urmei fiind marcat cu jetonul 3 locul unde au fost descoperite o bucată de plastic culoare neagră şi lângă aceasta în partea dreaptă la o distanţă de 1,80 m se observă o urmă de tasare a terenului agricol având diametrul de 1,40 m, de la jetonul 3 la marginea DN 51 este o distanţă de 7 m până la autoturismul B-xxx, 13,70 m iar până la reper o distanţă de 28 m; urma nr. 2 având începutul pe banda dreaptă a DN 51 la 1,83 m de marginea dreaptă a DN 51 şi 24,90 m de reper, până la începutul urmei 1 este o distanţă de 1,90 m, în lungime de 3,20 m pe partea carosabilă continuându-se pe terenul agricol în lungime de 25,20 m, sfârşindu-se ca şi urma 1 la jetonul 3".

Procesul-verbal de cercetare la faţa locului se coroborează cu planşele fotografice privind aspectele fixate, urmele şi mijloacele materiale de probă ridicate cu ocazia investigării tehnico-ştiinţifice a locului faptei, efectuată la data de 24 martie 2012, precum şi cu declaraţia martorului P.A., care arată în declaraţia din 06 noiembrie 2012 următoarele: În data de 24 martie 2014, circulam cu autoturismul marca F.F., având nr. de înmatriculare B-zzz dinspre Zimnicea spre Bucureşti pe DN 51, în jurul orei 17,00. La un moment dat am observat din sensul opus un Logan argintiu care circula cu viteză. Acesta a derapat şi s-a rostogolit pe câmp. Am oprit, am coborât din maşină şi am observat că şoferul era rănit. Acesta a ieşit singur din maşină, care după rostogolire era pe roţi. Şoferul era singur în maşină. L-am întrebat cum se simte, mi-a răspuns că este lovit la cap şi vrea acasă. Am sunat la 112 şi am solicitat o ambulanţă. Cam după 10 minute a apărut o maşină de poliţie şi apoi salvarea. Până să vină salvarea am acordat primul ajutor în sensul că i-am dat acestuia apă de la mine să se spele pe frunte şi să bea. Până la sosirea salvării eu am stat tot timpul lângă şofer şi nu l-am văzut să bea altceva decât apa pe care i-am dat-o eu" .

Referitor la apărarea formulată în sensul că declaraţiile date de martorul P.A. în cursul urmăririi penale şi pe parcursul cercetării judecătoreşti sunt contradictorii, solicitându-se înlăturarea acestora din materialul probator, Înalta Curte reţine că aceasta este nefondată.

În declaraţia dată în faţa instanţei de apel, martorul P.A. a susţinut că menţine declaraţia dată în faţa instanţei şi nu pe cea din faza de urmărire penală, arătând că ceea ce nu menţine este faptul că nu ar fi văzut momentul în care s-a produs accidentul. Acesta a declarat: „Eu veneam dinspre Zimnicea mergând spre Bucureşti şi la un moment dat am observat o maşină răsturnată pe câmp. Am observat însă urme de frânare în sensul de mers spre Zimnicea. Nu am reţinut însă şi nu pot aprecia pe ce distanţă de întindeau aceste urme. Am oprit autoturismul şi am mers la maşina care era implicată în accident, l-am scos afară pe şofer, care prezenta urme de sânge la nivelul capului, am luat de la maşina mea apă, i-am dat să bea un pic de apă, după care am sunat la 112 şi am anunţat accidentul. (...) Nu am stat în permanenţă alături de inculpat ci am mers la maşina mea, întrucât eram însoţit de o doamnă care lucra ca şi contabilă la o fabrică din Zimnicea. (...) Nu mi-a dictat nimeni declaraţia din cursul urmăririi penale, este adevărat că am afirmat că am văzut Loganul care circula cu viteză, a derapat şi s-a rostogolit pe câmp, însă am presupus de fapt acest lucru, datorită faptului că pe şosea am observat urmele de frânare".

Se observă că aspectele esenţiale relatate de martorul P.A. nu sunt contradictorii. Declaraţia acestuia dovedeşte faptul că apelantul inculpat circula pe DN 51. Anumite detalii se pot estompa odată cu trecerea timpului, martorul relatând aspectele legate de accident şi persoana inculpatului, astfel cum şi le aminteşte, după o perioadă îndelungată.

În consecinţă, din procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi declaraţiile martorului P.A. rezultă faptul că autoturismul se deplasa pe DN 51 şi nu pe câmp, câmpul fiind doar locul final în care autoturismul condus de inculpat a derapat de pe traseul său din drumul naţional, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.

Instanţa de apel constată că şi apărarea formulată de inculpat, în sensul că nu a consumat băuturi alcoolice şi, din greşeală, confundând sticla de palincă cu o sticlă de apă, a băut alcool după producerea accidentului, este nefondată.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere declaraţiile martorilor M.G. şi N.T. date în cursul urmăririi penale, care se coroborează cu declaraţia martorului M.B., fişa de consultaţii, buletinul de examinare clinică însoţitor al prelevării probelor biologice în vederea determinării gradului de intoxicaţie etilică şi buletinul de analiză toxicologică cu nr. 416/L din 19 aprilie 2012 emis de Serviciul de Medicină Legală a Judeţului Teleorman şi concluziile expertizei medico-legale privind calculul retroactiv al alcoolemiei.

Astfel, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, la data de 25 iunie 2015, martorul M.G. a arătat: În jurul orei 13,00 s-a pus capăt acţiunii de vânătoare şi ne-am strâns toţi pentru a servi ceva de mâncare. Paznicul a preparat tocăniţă de carne, friptură şi un aperitiv adus fiecare. La masă s-a băut bere şi apă. Nu ştiu dacă s-a băut vin. Pot să spun că l-am văzut pe dl. judecător O.D. când a băut un pahar de bere, dar nu pot afirma cât a băut, pentru că nu l-am urmărit să văd ce face. Acesta a consumat mâncarea servită".

De asemenea, martorul N.T. în cuprinsul declaraţiei dată în cursul urmăririi penale, la data de 25 iunie 2012, menţionează: „Am văzut că dl. O. a băut câteva pahare de bere, apă, dar nu pot preciza cu exactitate cât".

Revenirea parţială a martorilor, în cursul cercetării judecătoreşti, asupra menţiunii exprese referitoare la consumul băuturilor alcoolice de către inculpat, nu poate fi avută în vedere, pe de o parte deoarece momentul la care acestea au fost date este cu mult ulterior faptelor, fiind evident şi că amintirile martorilor s-au estompat prin trecerea firească a timpului, redarea faptelor fiind, în mod natural, mult mai aproape de realitate la un moment imediat săvârşirii faptelor, iar pe de altă parte declaraţiile lor iniţiale se coroborează cu restul materialului probator, aşa cum se va arăta în continuare.

Astfel, este avută în vedere fişa de consultaţii, în cuprinsul căreia s-a consemnat „Bolnav în stare avansată de ebrietate", fiind aplicată parafa medicului M.B.

La fila d.u.p., în buletinul de examinare clinică însoţitor al prelevării probelor biologice în vederea determinării gradului de intoxicaţie etilică, s-a menţionat la rubrica felul băuturii „BERE+VIN", la rubrica cantitatea „500 ml+500 ml", la rubrica intervalul de consum „de la ora 09 la ora 18", la rubrica „dacă a mâncat" a fost subliniată menţiunea „concomitent" (cu consumul de alcool), pe acest buletin, existând, de asemenea, parafa medicului M.B.

Audiat în calitate de martor la data de 26 iunie 2012, B.M.A. a declarat: „S-au pus întrebări legate de felul şi cantitatea băuturii, cu examinarea minimă a pacientului, starea lui nepermiţând efectuarea anumitor manevre medicale. A fost întrebat ce a consumat şi cantitatea băuturii, intervalul de timp, dacă a mâncat între timp, acestea notându-se în fişa de recoltare a alcoolemiei, după care s-a trecut la recoltarea probelor de sânge. Menţionez că victima a declarat că a băut toată ziua (vin şi bere), dar nu poate preciza exact cantitatea (jumătate de litru din fiecare, a spus) (...) Toate informaţiile aflate şi menţionate în fişă aparţin celui căruia i s-au recoltat probele de sânge (victima accidentului rutier). (...) Din câte îmi amintesc pacientul era coerent şi a menţionat că toată ziua a fost la un grătar unde nu mai ştie cât a băut".

În faţa instanţei de fond, martorul B.M.A. a arătat că îşi menţine declaraţia dată anterior, că inculpatul a specificat că a fost la un grătar la o cunoştinţă şi că ar fi consumat băuturi. Martorul a menţionat că nu mai ţine minte ce cantităţi de băuturi a consumat inculpatul, datorită timpului scurs de la acel moment, dar cele specificate în declaraţia de la urmărirea penală corespund adevărului.

Din buletinul de analiză toxicologică cu nr. 416/L din 19 aprilie 2012 emis de Serviciul de Medicină Legală a Judeţului Teleorman rezultă că numitul O.D. avea în data de 24 martie 2012 la ora 19,30 o alcoolemie de 1,60 g ‰, iar la ora 20,30 o alcoolemie de 1,50 g ‰, deci în scădere, iar la examinare acesta prezenta semne neurofizicopsihice specifice persoanelor care au consumat alcool, respectiv culoarea feţei hiperemică, halenă alcoolică, conduită şi atitudine.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte are în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. 1608/1/2012 din 26 septembrie 2012 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei, care s-a raportat şi la apărarea inculpatului, în sensul consumului de alcool după accident.

Astfel, s-a reţinut că, în aerul expirat, concentraţia alcoolului a fost 0,93 mg/l la ora 19,27.

La orele 19,30 şi 20,30 i s-au recoltat inculpatului probe de sânge, prin a căror analiză de laborator s-au stabilit alcoolemiile de 1,60 g‰ şi 1,50 g‰.

Varianta I a avut în vedere că inculpatul a declarat că a consumat, între orele 09,00-18,00, 500 ml bere şi 500 ml vin pe mâncate, conform buletinului de examinare şi declaraţiilor martorilor.

Varianta a II-a a avut în vedere că inculpatul a declarat că a consumat, după eveniment, mai mult de jumătate de litru de palincă, conform ordonanţei.

Prin concluziile expertizei s-a apreciat că în data de 24 martie 2011, ora 18,30, numitul O.D. ar fi avut o alcoolemie teoretică de circa 1,65 g‰ în varianta I.

În varianta a II-a inculpatul nu ar fi avut alcool în sânge.

S-a specificat şi faptul că în situaţia în care nu se precizează intervalul de timp în care a fost consumată palinca, dar din felul în care este descrisă derularea evenimentelor în declaraţia inculpatului se poate deduce că acesta a fost unul scurt, un astfel de consum este neplauzibil şi ar fi condus la o alcoolemie ce induce coma alcoolică (putând fi şi letală), lucru ce intra în contradicţie cu constatările medicului care a efectuat examinarea clinică.

Apelantul a susţinut că alcoolemia de 1,60 g‰ putea exista indiferent dacă ar fi consumat băuturile alcoolice înainte sau după ora 18. Analiza celei de-a doua probe biologice prelevate în vederea determinării gradului de intoxicaţie etilică, în urma căreia s-a stabilit o valoare a alcoolemiei de 1,50 g‰ dovedeşte că alcoolemia era în scădere, ceea ce contrazice apărările inculpatului.

Mai mult, în concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. 1608/1/2012 din 26 septembrie 2012 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei, referitor la varianta a II-a se specifică că inculpatul nu ar fi avut alcool în sânge, deoarece alcoolul nu ar fi avut timp să fie absorbit.

Concluzionând, în raport de întregul probatoriu administrat, Înalta Curte constată neîntemeiate criticile inculpatului.

În continuare, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că legea penală mai favorabilă este reprezentată de C. pen. din 1969.

Deşi art. 336 alin. (1) C. pen. actual prevede ca sancţiune închisoarea de la unu la 5 ani alternativ cu amenda, iar art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 prevedea pedeapsa cu închisoare de la 1 la 5 ani, legea nouă nu este mai favorabilă întrucât la stabilirea legii mai blânde trebuie avute în vedere toate dispoziţiile de drept substanţial, inclusiv cele referitoare la modalitatea de executare a pedepsei, obligaţiile impuse pe perioada termenului de încercare şi, nu în ultimul rând, consecinţele condamnării din perspectiva modului de reglementare a reabilitării de drept.

Din perspectiva legii noi, niciuna din modalităţile de individualizare ce exclud regimul de detenţie nu sunt reglementate în absenţa vreunei obligaţii pe perioada termenului de încercare.

În acest sens, se constată că, potrivit art. 83 şi urm. C. pen., s-ar putea dispune amânarea aplicării pedepsei pe o perioadă de 2 ani calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii, perioadă în care, conform art. 85 alin. (1) C. pen. în vigoare, inculpatul ar trebui să respecte măsurile de supraveghere constând în: prezentarea la Serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta, primirea vizitelor consilierului de probaţiune, anunţarea în prealabil despre schimbarea locuinţei şi a oricărei deplasări care depăşeşte 5 zile, precum şi a întoarcerii, comunicarea schimbării locului de muncă, comunicarea informaţiilor şi documentelor de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă.

Suplimentar, instanţa ar putea impune inculpatului respectarea uneia sau mai multora dintre obligaţiile prevăzute de art. 85 alin. (2) C. pen. în vigoare.

De asemenea, potrivit art. 91 şi urm. C. pen. în vigoare, în cazul în care s-ar dispune executarea pedepsei sub supraveghere, în mod obligatoriu s-ar impune stabilirea în sarcina inculpatului a mai multor măsuri şi obligaţii. În acest caz, chiar dacă inculpatul nu ar săvârşi o altă infracţiune în cursul termenului de încercare, la împlinirea acestui termen nu ar interveni reabilitarea de drept, similar cu dispoziţiile art. 86 C. pen. din 1969 ci, în conformitate cu dispoziţiile art. 165 rap. la art. 167 alin. (4) C. pen. în vigoare, reabilitarea ar interveni de abia după trecerea unui termen de 3 ani de la data împlinirii termenului de supraveghere.

Astfel, urmare a evaluării legii penale mai favorabile prin metoda aprecierii globale a dispoziţiilor de drept substanţial, se constată că legea veche este mai favorabilă.

Faţă de cele menţionate, Înalta Curte constată că fapta inculpatului O.D., judecător la Judecătoria Zimnicea, care la data de 24 martie 2012, în jurul orei 18:30, a condus pe drumurile publice autoturismul marca D.L. cu numărul de înmatriculare B-xxx pe DN 51, după ce anterior consumase băuturi alcoolice, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de circa 1,65 ‰, îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, întruneşte atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de fond a procedat la individualizarea cuantumului pedepsei, raportat la pericolul social concret al faptei săvârşite, determinat atât de modul în care fapta a fost comisă, cât şi de datele privind persoana inculpatului, alături de posibilitatea reeducării acestuia prin prisma scopului pedepsei.

S-a avut în vedere gradul de alcoolemie foarte mare şi împrejurarea care a determinat constatarea faptei, inculpatul nefiind surprins pur şi simplu la un control de rutină, ci provocând un accident care s-a soldat cu vătămarea sa corporală, acesta părăsind carosabilul, autoturismul răsturnându-se, or, această consecinţă a fost determinată şi de starea avansată de ebrietate în care se afla şi reducerea performanţelor de şofat, rezultatul care se putea produce putând fi şi unul mult mai grav.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte consideră că o pedeapsă de 1 an închisoare este de natură să constituie un mijloc suficient de constrângere, precum şi de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, această pedeapsă răspunzând în mod eficient dublului scop de prevenire şi sancţionare, contribuind în egală măsură la reeducarea şi atenţionarea reală a inculpatului.

Însă, instanţa de apel apreciază ca apelul inculpatului este fondat cu privire la modalitatea de individualizare a executării pedepsei.

Suspendarea condiţionată a executării pedepsei este o măsură de politică penală bazată pe încrederea în posibilitatea îndreptării inculpatului şi observarea comportării acestuia pe durata suspendării pedepsei. Rolul instituţiei suspendării condiţionate este acela de a realiza scopul pedepsei prin stimularea eforturilor de autoreeducare ale inculpatului.

Prin suspendarea condiţionată a pedepsei i se acordă posibilitatea inculpatului să se îndrepte nu prin efectul pedepsei, ci prin propria lui voinţă, punându-l la încercare să probeze, printr-o conduită ireproşabilă în tot timpul fixat, că pentru el pedeapsa nu e necesară.

Înalta Curte constată că circumstanţele personale ale apelantului (vârsta, profesia, buna integrare socială a acestuia anterior săvârşirii faptei, lipsa antecedentelor penale) impun concluzia că pronunţarea hotărârii de condamnare constituie un avertisment sever pentru inculpat, acesta dispunând de resorturi interioare suficiente pentru corectarea comportamentului său, nefiind necesară intervenţia pe parcursul termenului de încercare a Serviciului de probaţiune.

Ca atare, Înalta Curte urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. din 1969.

Faţă de cele menţionate, Înalta Curte, conform dispoziţiilor art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., urmează să admită apelul declarat de inculpatul O.D. împotriva sentinţei penale nr. 364/F din 20 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, să desfiinţeze, în parte, sentinţa penală menţionată şi rejudecând:

În baza art. 81 C.pen. din 1969 va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului O.D. pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

Conform dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei va fi suspendată şi executarea pedepsei accesorii.

Se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. din 1969.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, iar onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a apelantului inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, va fi suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de inculpatul O.D. împotriva sentinţei penale nr. 364/F din 20 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală menţionată şi rejudecând:

În baza art. 81 C. pen. din 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului O.D. pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

Conform dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. din 1969.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

O norariul de avocat pentru apărarea din oficiu a apelantului inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iunie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 220/2015. Penal		ICCJ. Decizia nr. 237/2015. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 236/2015. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Apel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 236/2015. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Apel