ICCJ. Decizia nr. 221/2015. SECŢIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 221/A/2015
Dosar nr. 429/57/2014
Şedinţa publică din data de 17 iunie 2015
Asupra apelului de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1 din 12 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost condamnat inculpatul S.G.B., domiciliat în Deva, Jud. Hunedoara, la:
- 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1968 şi art. 5 C. pen.
În temeiul art. 71 C. pen. din 1968 s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1968.
În baza art. 81 rap. la art. 82 C. pen. din 1968 s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. din 1968 s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C. pen. din 1968 referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni ori a neexecutării obligaţiilor civile.
A fost obligat inculpatul să plătească Statului Român, A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. Timişoara - A.J.F.P. Hunedoara suma de 12.384 lei şi accesoriile calculate până la data plăţii integrale a debitului.
În temeiul art. 13 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus comunicarea, la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de condamnare, a unei copii a dispozitivului hotărârii judecătoreşti definitive O.N.R.C.
În baza art. 2, art. 4 şi art. 6 alin. (1) lit a) din O.G. nr. 75/2001 privind cazierul fiscal, la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, o copie a dispozitivului se va comunica D.G.R.F.P. Timişoara, pentru înscrierea în cazierul fiscal.
A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a fost trimis în judecată inculpatul S.G.B. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
În fapt, s-a reţinut că în perioada 2005-2009, inculpatul, în calitate de titular al Cabinetului de Avocatură S.G.B., a omis evidenţierea în actele contabile a veniturilor realizate în cuantum de 77.396 lei, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, în cuantum de 12.384 lei reprezentând impozit pe venit din activităţile independente.
Prin încheierea de cameră preliminară pronunţată la 3 septembrie 2014 Judecătorul de cameră preliminară al Curţii de Apel Alba Iulia a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Această încheiere a rămas definitivă prin neexercitarea căilor de atac.
În faza de judecată nu s-a cerut readministrarea niciuneia dintre probele administrate în faza de urmărire penală.
Deliberând asupra cauzei prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a reţinut următoarele:
Inculpatul S.G.B. are calitatea de avocat fiind înscris în ,,Tabloul avocaţilor definitivi" din Baroul Hunedoara - fila 85 dos.u.p.
În anul 2011, inculpatul a fost suspendat din profesia de avocat prin Decizia nr. 156 din 16 septembrie 2011 ca urmare a neachitării contribuţiilor profesionale către Casa de Asigurări a Avocaţilor, U.N.B.R. şi Baroul Hunedoara - fila 84 dos.u.p.
În anul 2011, M.F.P. prin D.G.F.P. a Judeţului Hunedoara a efectuat o inspecţie fiscală privind modul de evidenţă, calcul şi declarare a obligaţiilor datorate bugetului general consolidat al statului la Cabinetul de avocat S.G.B.
Ca urmare a verificărilor efectuate s-a întocmit la 22 februarie 2011 un proces-verb al prin care s-a stabilit că titularul cabinetului de avocatură a realizat în perioada 2005-2009 venituri impozabile pe care nu le-a declarat organelor fiscale în cuantum de 77.396 lei pentru care datora un impozit pe venit de 12.384 lei - fila 8 -12 dos.u.p.
Din cuprinsul acestui proces verbal rezultă că pentru perioada supusă controlului inculpatul nu a depus la A.F.P. Deva declaraţii privind veniturile realizate şi nici nu a prezentat documente financiar - contabile necesare efectuării inspecţiei fiscale. Pentru stabilirea obligaţiilor fiscale, organele de control au procedat la reconstituirea veniturilor realizate de către cabinetul de avocatură, luând în considerare extrasele de cont emise de R.B. Deva, puse la dispoziţie de către contribuabil, şi adresa Baroului Hunedoara.
În declaraţiile date în faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală arătând că nu a ţinut evidenţă contabilă şi nu a depus declaraţiile fiscale deoarece nu avea resurse pentru a achita obligaţiile fiscale care ar fi decurs din acestea- fila 55, 58-59 dosar urmărire penală.
Avocatul desemnat din oficiu al inculpatului a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare susţinând că fapta reţinută în sarcina acestuia nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală întrucât nu se poate vorbi de o omisiune a evidenţierii veniturilor realizate în actele contabile deoarece: pe de o parte, veniturile obţinute de cabinetul de avocatură în temeiul contractului cu firma B. şi Asociaţii au putut fi reconstituie pe baza verificării conturilor bancare - în acest caz extrasul de cont reprezentând un act contabil iar, pe de altă parte, sumele încasate de la baroul de avocaţi pentru activitatea desfăşurată în calitate de avocat din oficiu sunt întotdeauna eliberate în baza unei chitanţe.
Curtea a apreciat că aceste apărări nu sunt întemeiate.
Inculpatul, în calitate de titular al cabinetului avocaţial, avea obligaţia de a întocmi documente contabile, de a conduce evidenţă contabilă şi de a înregistra veniturile şi cheltuielile realizate în Registrul de evidenţă fiscală potrivit dispoziţiilor art. 48 alin. (8) din C. fisc.
Inculpatul a recunoscut în declaraţia dată în faţa procurorului că nu a întocmit nici un document contabil (fila 59, întrebarea 1) şi nu a condus o evidenţă a încasărilor şi plăţilor (fila 59 verso întrebarea 5). Totodată, a arătat în preambulul declaraţiei (fila 58 verso) că a avut venituri din onorarii, cuantumul principal al acestora provenind din contractul de colaborare cu SC B. şi Asociaţii. în consecinţă, nu toate veniturile inculpatului proveneau de contractul încheiat cu firma SC B. şi Asociaţii şi, chiar dacă ar fi fost aşa, aceasta nu l-ar fi exonerat de obligaţia conducerii evidenţei contabile. Totodată, din procesul verbal întocmit la data de 22 ianuarie 2011 rezultă că inculpatul nu a prezentat la cererea organelor de control fiscal nici un document financiar contabil.
Faptul că s-a putut realiza o reconstituire a veniturilor impozabile ale cabinetului avocaţial nu are semnificaţia inexistenţei faptei penale.
În consecinţă, Curtea a reţinut că fapta inculpatului S.G.B., în calitate de titular al cabinetului de avocatură, de a nu evidenţia în actele contabile veniturile realizate în valoare de 77.396 lei în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, în cuantum de 12.384 lei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Având în vedere că de la momentul săvârşirii infracţiunii şi până la judecarea sa a intrat în vigoare un N.C.P., Curtea a luat în discuţie aplicarea legii penale mai favorabile. Analizând dispoziţiile celor două legi penale din perspectiva efectelor circumstanţelor atenuante şi condiţiilor suspendării condiţionate a executării pedepsei, a reţinut că sunt mai favorabile inculpatului dispoziţiile C. pen. din 1968.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, Curtea a ţinut seama de criteriile prev. de art. 72 C. pen. din 1968 respectiv de: limitele legale ale pedepsei pentru fapta săvârşită de inculpat, gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, conduita inculpatului după săvârşirea faptei, respectiv acesta a recunoscut în întregime acuzaţiile fiind de acord cu concluziile procesului verbal de inspecţie fiscală, a încercat să obţină venituri din alte surse fiind în prezent plecat la muncă în străinătate pentru obţinerea de resurse financiare, mărimea relativ mică a prejudiciului cauzat într-o perioadă de 5 ani.
Totodată, Curtea a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prev. de art. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1968, având în vedere conduita bună a acestuia anterior săvârşirii infracţiunii şi faptul că nu a mai fost confruntat cu legea penală.
Ţinând cont de persoana inculpatului, care nu a mai fost confruntat cu legea penală, are o pregătire care îi permite să evalueze corect nevoia respectării normelor sociale, Curtea a apreciat că scopul pedepsei poate fi realizat şi fără executarea acesteia astfel că, în baza art. 81 rap. la art. 82 C. pen. din 1968 a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.
În ce priveşte latura civilă, Curtea a reţinut că, în cauză, s-a constituit parte civilă Statul Român, A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. Timişoara - A.J.F.P. Hunedoara, încă din faza de urmărire penală, cu suma de 12.384 lei reprezentând impozit pe venit din activităţi independente şi accesorii calculate până la data achitării debitului (fila 52 dos u.p.). în dovedirea pretenţiilor civile a fost depus procesul verbal de inspecţie fiscală din care rezultă modul de calcul al prejudiciului (fila 8-51 dosar u.p.).
Inculpatul nu a contestat suma stabilită prin procesul verbal de inspecţie fiscală.
Împotriva acestei sentinţe, inculpatul S.G.B. a declarat apel, la data de 23 ianuarie 2015, acesta fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, primul termen de judecată fiind stabilit la data de 25 martie 2015.
În cererea de apel, inculpatul a solicitat achitarea pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 raportat la lipsa unui element constitutiv al infracţiunii, în speţă vinovăţia.
A susţinut că, în mod greşit instanţa de fond a analizat şi reţinut faptele supuse judecăţii şi anume doar parţial, în speţă, faptele fiind clare atât în ceea ce priveşte datele prezentate de D.G.F.P. Hunedoara cât şi cuantumul sumei cu care s-a constituit parte civilă şi pe care înţelege să nu le conteste.
Inculpatul a mai arătat că, fiind solicitat de către intimata parte civilă, ca urmare a nedepunerii declaraţiilor anuale de venit, s-a prezentat la sediul acesteia unde, de bună credinţă, le-a adus la cunoştinţă sursa şi cuantumul veniturilor realizate în anii supuşi inspecţiei financiare. A depus la sediul D.G.F.P. documente justificative pentru a-i fi calculate taxele datorate, solicitând să le plătească eşalonat, pentru că nu avea altă posibilitate. Nu a plătit debitul către D.G.F.P. Hunedoara pentru că i-au fost blocate conturile în întregime, acest aspect evidenţiind lipsa sa de vinovăţie.
În final, a arătat că, în momentul de faţă, doreşte să plătească eşalonat până la acoperirea întregii datorii, solicitând instanţei să se pronunţe asupra aspectelor referitoare la blocarea integrală a contului şi consecinţelor sale, precum şi asupra faptului dacă neplata unei creanţe bugetare din lipsa de posibilităţi face dovada directă a vinovăţiei penale sub forma intenţiei directe.
La primul termen de judecată în calea de atac a apelului, faţă de lipsa inculpatului S.G.B., citat atât la domiciliul procesual ales din Irlanda, cât şi la domiciliul din ţară, astfel cum acestea a fost indicate în declaraţia de apel, precum şi la adresa din Baia de Arieş, jud. Alba, adresă de la care dovada a fost restituită la dosar cu menţiunea „destinatar plecat în străinătate, membrii familiei refuză primirea", date fiind şi prevederile art. 10 din Legea nr. 241/2005, care prevăd clauza de impunitate în situaţia în care se achită prejudiciul, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuţie necesitatea reluării procedurii de citare cu apelantul inculpat atât în Irlanda, cât şi în ţară, la domiciliile cunoscute, pentru a fi încunoştinţat că, până la noul termen de judecată, are posibilitatea să achite prejudiciul de 12.384 lei produs Statului Român, prin fapta de evaziune fiscală reţinută în sarcina sa, împreună cu accesoriile calculate până la data plăţii integrale a debitului, constatând că, pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că ar fi de acord să achite prejudiciul cauzat, fără a contesta în vreun fel, în cuprinsul declaraţiilor, sub aspectul laturii obiective, că nu ar fi săvârşit fapta de evaziune fiscală pe parcursul desfăşurării profesiei de avocat.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat a susţinut că se poate acorda un nou termen de judecată, pentru a i se da inculpatului posibilitatea să achite prejudiciul.
Reprezentantul Ministerului Public a fost de acord cu amânarea în raport cu obiectul cauzei, solicitând citarea apelantului inculpat cu menţiunea că are posibilitatea să achite prejudiciul sau să facă dovada achitării acestuia până la noul termen de judecată.
Examinând apelul declarat, prin prisma dispoziţiilor art. 417 şi art. 420 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că, prima instanţă a stabilit în mod corespunzător starea de fapt, încadrarea juridică şi vinovăţia inculpatului S.G.B. în legătură cu fapta pentru care a fost trimis în judecată, fiind îndeplinite condiţiile impuse de legiuitor prin dispoziţiile art. 396 alin. (2) C. proc. pen. pentru pronunţarea unei soluţii de condamnare.
Astfel, având în vedere probele administrate în cauză, Înalta Curte reţine că fapta inculpatului S.G.B. constând în aceea că, în perioada 2005-2009, în calitate de titular al Cabinetului de Avocatură S.G.B., a omis evidenţierea în actele contabile a veniturilor realizate în cuantum de 77.396 lei, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, în cuantum de 12.384 lei reprezentând impozit pe venit din activităţile independente, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Conform art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: (...) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.
Se constată că, în anul 2011, M.F.P. prin D.G.F.P. a Judeţului Hunedoara a efectuat o inspecţie fiscală privind modul de evidenţă, calcul şi declarare a obligaţiilor datorate bugetului general consolidat al statului la Cabinetul de Avocat „S.G.B." Urmare a verificărilor efectuate, s-a întocmit, la data de 22 februarie 2011, un proces-verbal prin care s-a stabilit că, avocatul S.G.B., titularul cabinetului de avocatură, a realizat în perioada 2005-2009 venituri impozabile pe care le-a ascuns şi nu le-a declarat organelor fiscale, în cuantum de 77.396 lei, pentru care datora un impozit pe venit de 12.384 lei (fila 8 - 12 dos.u.p.).
Din cuprinsul acestui proces verbal rezultă că, pentru perioada supusă controlului, inculpatul S.G.B. nu a depus la A.F.P. Deva, declaraţii privind veniturile realizate şi nici nu a prezentat documente financiar - contabile necesare efectuării inspecţiei fiscale. Pentru stabilirea obligaţiilor fiscale, organele de control au procedat la reconstituirea veniturilor realizate de către cabinetul de avocatură, luând în considerare extrasele de cont emise de R.B. Deva, puse la dispoziţie de către contribuabil, şi adresa Baroului Hunedoara.
În declaraţiile date în faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală arătând că nu a întocmit nici un document contabil (fila 59, întrebarea 1), nu a condus o evidenţă a încasărilor şi plăţilor (fila 59 verso întrebarea 5) şi nu a depus declaraţiile fiscale deoarece nu avea resurse pentru a achita obligaţiile fiscale care ar fi decurs din acestea (fila 55, 58-59 dosar urmărire penală).
Ca atare, în condiţiile în care inculpatul S.G.B., în calitate de titular al cabinetului de avocat, avea obligaţia de a întocmi documente contabile, de a conduce evidenţă contabilă şi de a înregistra veniturile şi cheltuielile realizate în Registrul de evidenţă fiscală potrivit dispoziţiilor art. 48 alin. (8) din C. fisc., Înalta Curte consideră lipsită de temei solicitarea inculpatului de a fi achitat pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 raportat la lipsa unui element constitutiv al infracţiunii, în speţă vinovăţia.
Infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului S.G.B. nu constă în neplata vreunei datorii fiscale, ci în omisiunea de a înregistra veniturile realizate în calitate de avocat, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Prin urmare, nu neplata debitului i se impută inculpatului.
În plus, se poate constata că, deşi pe de o parte, inculpatul susţine că, în mod greşit instanţa de fond a analizat şi reţinut faptele supuse judecăţii, acesta apărându-se în calea de atac a apelului, în drept, cu privire la neîntrunirea elementelor constitutive, la lipsa tipicităţii faptei sale, susţinând că nu a avut vreo intenţie frauduloasă în ceea ce priveşte neplata debitului care i-a fost stabilit în sarcină, pe de altă parte acesta precizează că faptele sunt clare atât în ceea ce priveşte datele prezentate de D.G.F.P. Hunedoara cât şi cuantumul sumei cu care această instituţie s-a constituit parte civilă, pe care înţelege să nu le conteste.
Faţă de susţinerile inculpatului, încă din cursul urmăririi penale, în sensul că doreşte să achite întreaga datorie, aspect reiterat şi prin cererea de apel, se constată că, deşi Înalta Curte a amânat judecarea cauzei în apel, apreciind necesar ca inculpatul S.G.B. să fie citat atât la domiciliul procesual ales din străinătate, cât şi la domiciliile cunoscute în ţară, cu menţiunea că are posibilitatea să achite prejudiciul de 12.384 lei produs Statului Român prin fapta de evaziune fiscală reţinută în sarcina sa, împreună cu accesoriile calculate până la data plăţii integrale a debitului, până la momentul soluţionării apelului, inculpatul nu a făcut dovada achitării integrale a prejudiciului cauzat, fapt care ar fi condus la aplicarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005.
În ceea ce priveşte aplicarea art. 5 C. pen., de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei intrând în vigoare un nou C. pen., Înalta Curte constată că prima instanţă, analizând dispoziţiile celor două legi penale din perspectiva efectelor circumstanţelor atenuante şi condiţiilor suspendării condiţionate a executării pedepsei, a reţinut corect că sunt mai favorabile inculpatului dispoziţiile C. pen. din 1968.
Totodată, se constată că instanţa de fond a realizat o justă individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, ţinând seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. din 1968, reţinând în favoarea inculpatului şi circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1968, având în vedere conduita bună a acestuia anterior săvârşirii infracţiunii şi faptul că nu a mai fost confruntat cu legea penală.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, constatând că nu există niciun motiv de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii instanţei de fond, Înalta Curte va respinge ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.G.B. împotriva sentinţei penale nr. 1 din 12 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va obliga apelantul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat inculpatul S.G.B. împotriva sentinţei penale nr. 1 din 12 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 180/2015. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni la... | ICCJ. Decizia nr. 225/2015. SECŢIA PENALĂ. Revocarea... → |
|---|
