ICCJ. Decizia nr. 239/2015. SECŢIA PENALĂ

Decizii penale ICCJ 2015

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 239/A/2015

Dosar nr. 1614/54/2014

Şedinţa publică din 24 iunie 2015

Asupra apelurilor penale de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 40 din 3 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 396 C. proc. pen. cu aplicarea art. 374 alin. (4) C. proc. pen., art. 375 şi art. 377 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul D.C., domiciliat în Craiova, judeţul Dolj, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., la pedeapsa amenzii penale de 13.500 de lei, reprezentând 180 de zile - amendă, stabilită potrivit art. 61 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. combinat cu art. 21 C. proc. pen. s-a admis în parte acţiunea civilă şi în temeiul art. 2223 şi art. 2224 C. civ., a fost obligată SC A.R.A. SA la plata sumei de 10.729,48 lei daune materiale şi la plata sumei de 66.636 lei, echivalentul a 15.000 euro la cursul B.N.R. de la data sentinţei, cu titlu de daune morale.

În baza art. 398 C. proc. pen. raportat la art. 274 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească suma de 554,1 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care, 314,10 lei cheltuieli judiciare la urmărirea penală.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 276/P/2014 din data de 02 octombrie 2014, emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în temeiul art. 327 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus trimiterea în judecată - în stare de libertate - a inculpatului D.C. pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul infracţiunilor de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 C. pen. (pct. 2 din rechizitoriu), deoarece vătămările suferite de D.G. şi G.I. nu sunt prevăzute de legea penală

În temeiul art. 329 C. proc. pen., s-a dispus ca dosarul cauzei, însoţit de rechizitoriu şi o copie certificată a acestuia, să fie trimise la Curtea de Apel Craiova, competentă să judece cauza în fond.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 30 ianuarie 2013, lucrătorii de poliţie F.D. şi I.F. de la B.R.D.N.E. - Serviciul Rutier din cadrul I.P.J. Olt, au fost sesizaţi telefonic de către ofiţerul de serviciu al acestei instituţii, că pe raza com. Optaşi din judeţul Olt, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unui număr de trei persoane.

Organele de poliţie s-au deplasat imediat la faţa locului, unde au efectuat, în baza art. 60 rap. la art. 192 C. proc. pen., cercetarea locului faptei constatând că, în accident au fost implicate autoturismele conduse de către D.C. şi G.F. (filele 1-4)

Deoarece în urma accidentului G.R. a suferit leziuni grave, ce au necesitat îngrijiri medicale, aceasta a formulat plângere la data de 01 august 2013, prin care a cerut tragerea la răspundere penală a lui D.C. pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă (fila 14).

Iniţial cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, însă ulterior s-a constatat că D.C. are calitatea de avocat, motiv pentru care, prin Ordonanţa nr. 4136/P/2013 a fost declinată competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, la 30 iunie 2013, inculpatul D.C. a circulat pe traseul Bucureşti-Craiova cu autoturismul, în care se mai afla şi soţia sa D.G., iar la finele autostrăzii Bucureşti-Piteşti, s-a înscris pe DN 65-E574 pentru a se deplasa spre municipiul Slatina.

Când a ajuns la Km 81.4, în timp ce urca o pantă situată în afara localităţii Optaşi din judeţul Olt şi a intrat într-o curbă marcată cu indicatoarele: deosebit de periculoasă şi depăşirea interzisă, unde partea carosabilă era umedă, datorită neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum, a derapat părăsind sensul său de mers şi ajungând pe contrasens, a intrat în coliziune cu autoturismul condus de către G.F., în care se mai aflau, pe bancheta din spate, soţia sa G.R. şi G.I.

În urma coliziunii au suferit leziuni G.R., G.I. şi D.G., care au fost transportate la S.J.U. Slatina, în vederea examinării constatându-se că numai prima a suferit leziuni grave, care necesitau îngrijiri medicale, impunându-se internarea acesteia.

Întrucât leziunile suferite de către D.G. şi G.I. nu au necesitat îngrijiri medicale, nu a fost necesară internarea acestora.

Aşa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală din 25 iunie 2014 întocmit de I.M.L. Craiova la cererea persoanei vătămate G.R., leziunile suferite de aceasta (politraumatism, fractură pertrohanteriană şold stâng, contuzie coloană cervicală) au necesitat pentru vindecare 140 zile de îngrijire medicală (filele 92-93).

Cu ocazia audierii, inculpatul D.C. a recunoscut că accidentul s-a produs din culpa sa, întrucât, în timp ce circula cu autoturismul în panta unde era o curbă deosebit de periculoasă, iar carosabilul era umed şi alunecos, nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic, motiv pentru care a derapat şi a pătruns cu autoturismul pe contrasens, intrând în coliziune cu autoturismul condus de G.F. în care se afla şi persoana vătămată (filele 134, 136-137, 142-143, 149-150).

La cererea sa şi a persoanei vătămate, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice, din care rezultă că accidentul soldat cu vătămarea corporală a persoanei vătămate G.R., s-a produs din cauza neadaptării de către inculpat a vitezei de circulaţie la condiţiile de trafic, încălcând dispoziţiile art. 123 alin. (1) lit. b) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002.

Astfel, s-a constatat că, în drept, fapta inculpatului D.C. constituie infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen.

Referitor la leziunile suferite de D.G. şi G.I., din actele dosarului a rezultat că acestea nu au fost grave şi nu au necesitat îngrijiri medicale, astfel că, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus clasarea faptei, întrucât nu este prevăzută de legea penală.

Mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare a locului faptei (filele 1-4); planşe fotografice (filele 5-10); schiţa locului faptei (fila 11); plângerile persoanei vătămate (filele 14-17, 22-25); declaraţiile persoanei vătămate (filele 32-34, 72-73); certificat medico-legal din 2013 (fila 36); copie foaie de observaţie clinică din 2013 (filele 40-58); raport de expertiză medico-legalănr. 1636/A/2014 din data de 25 aprilie 2014 (filele 92-93); raport de expertiză tehnică (filele 100-107); raport de inspecţie tehnică a autovehiculului (fila 122); declaraţiile inculpatului D.C. (filele 132-133, 136-137, 142-143); copie poliţă asigurare răspundere civilă emisă de SC A.R.A. SA (fila 135) fişe cazier (fila 160).

D.C., avocat în cadrul Baroului Dolj, nu are antecedente penale, nu este cercetat şi nici judecat în alt dosar.

Prin ordonanţa din 20 mai 2014 s-a început urmărirea penală cu privire la infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen.

Prin ordonanţa din 08 iulie 2014 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă faţă de inculpatul D.C., iar prin ordonanţa din 8 august 2014 s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de acesta, cu privire la infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen.

Inculpatului D.C. i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile prevăzute de art. 108 şi art. 83 C. proc. pen., aşa cum rezultă din procesele-verbale întocmite la 08 iulie 2014.

Inculpatului i-a fost asigurată asistenţa juridică în timpul urmăririi penale, fiind asistat de apărătorul ales - avocat H.P. (delegaţie din 08 iulie 2014, aflată la fila 140 din dosar.

G.R., în calitate de persoană vătămată, a declarat că se constituie parte civilă, urmând să comunice instanţei de judecată, cuantumul despăgubirilor materiale.

Persoanei vătămate i-a fost asigurată asistenţa juridică, fiind asistată în cursul urmăririi penale de apărătorul ales - avocat T.A. - delegaţie din 01 august 2013, aflată la fila 12 din dosar.

Constatând că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă şi există probele necesare şi legal administrate, precum şi că fapta de vătămare corporală din culpă există, a fost săvârşită de inculpatul D.C. şi acesta răspunde penal.

Primind cauza spre competentă soluţionare, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a înregistrat-o la data de 03 octombrie 2014, sub nr. 1614/54/2014, primul termen de judecată fiind stabilit la data de 03 noiembrie 2014, în procedura de cameră preliminară.

La termenul din 03 noiembrie 2014, prin încheiere necontestată, Judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 346 al.l şi 2 C. proc. pen. a constatat legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. 276/P/2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, faţă de inculpatul D.C., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen., dispunând începerea judecăţii faţă de inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen.

Totodată, prin aceeaşi încheiere s-a respins ca neîntemeiată cererea privind prelungirea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice formulată de inculpat şi s-a fixat termen la data de 08 decembrie 2014, pentru citarea părţilor.

Pentru a dispune astfel, Judecătorul de cameră preliminară a reţinut că, în ceea ce priveşte cererea de prelungire a dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice formulată de inculpatul D.C., aceasta este neîntemeiată, deoarece împrejurările negative invocate pot fi înlăturate în condiţiile în care în familia inculpatului există şi alte persoane care posedă permis de conducere - faţă de care nu există dovezi că ar fi în imposibilitate de a conduce autoturisme pe drumurile publice - aşa cum a recunoscut inculpatul, astfel că aceste persoane pot asigura deplasarea zilnică a fiicei minore la grădiniţă.

În acelaşi timp, s-a reţinut că exercitarea profesiei de avocat nu este îngrădită pentru inculpat prin lipsa posibilităţii de a mai conduce autoturisme, deoarece această activitate nu este una intrinsecă profesiei menţionate.

Judecătorul de cameră preliminară a mai apreciat şi că, în raport de condiţiile care au condus la producerea accidentului de circulaţie şi de norma legală de care este acuzat inculpatul că ar fi încălcat-o, conducerea de către inculpat a unui autovehicul prezintă pericol pentru siguranţa circulaţiei rutiere.

Prin încheierea de la data de 08 decembrie 2014, ulterior citirii în extras de către grefierul de şedinţă, în baza art. 374 C. proc. pen. a actului prin care s-a dispus începerea judecăţii, instanţa l-a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., iar faţă de răspunsul afirmativ al acestuia, a procedat la audierea inculpatului, în conformitate cu dispoziţiile art. 378 C. proc. pen.

La cererea părţii civile, instanţa a dispus încuviinţarea probei cu înscrisuri, precum proba privind audierea părţii vătămate G.R. şi a martorei G.O.M., acordând un nou termen de judecată la 24 februarie 2015 dar şi pentru realizarea unui acord între inculpat şi partea civilă, referitor la latura civilă a cauzei, acord care nu s-a realizat nici între inculpat şi partea civilă şi nici între aceasta şi asigurătorul de răspundere civilă.

La termenul din data de 24 februarie 20015 au fost audiate partea civilă şi martorul G.A.M.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa a reţinut aceeaşi stare de fapt ca cea din rechizitoriu şi anume că la data de 30 ianuarie 2013, inculpatul D.C. a circulat pe traseul Bucureşti-Craiova cu autoturismul, în care se mai afla şi soţia sa D.G., iar la finele autostrăzii Bucureşti-Piteşti, s-a înscris pe DN 65-E574. Când a ajuns la km 81.4, în timp ce urca o pantă situată în afara localităţii Optaşi din judeţul Olt şi a intrat într-o curbă marcată cu indicatoarele curbă deosebit de periculoasă şi depăşirea interzisă, unde partea carosabilă era umedă, datorită neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum, a derapat, a ajuns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu autoturismul, condus de către G.F., în care se mai aflau, pe bancheta din spate, soţia sa G.R. şi G.I.

Întrucât leziunile suferite de către D.G. şi G.I. nu au necesitat îngrijiri medicale, nu a fost necesară internarea acestora.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului D.C. constând în aceea că din culpă, datorită neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum, a accidentat în urma coliziunii dintre două autovehicule pe partea civilă G.R. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzute şi pedepsite de art. art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen., instanţa de fond a reţinut că elementul material al acestei infracţiuni consta în acţiunea inculpatului de a nu respecta semnificaţia indicatoarelor de avertizare şi a marcajelor rutiere, prin adaptarea vitezei de deplasare a autovehiculului pe care îl conducea şi în raport de condiţiile meteorologice, urmarea imediată constând în producerea unui accident de circulaţie soldat cu victime şi pagube materiale.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că inculpatul acţionat din culpă potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (4) lit. a) C. pen., întrucât deşi a prevăzut rezultatul faptei sale, nu l-a acceptat, socotind fără temei că nu se va produce, posibil, datorită abilităţilor sale.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, lipsa antecedentelor penale ale infractorului, conduita sa după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Pentru aceste motive, în baza art. 396 C. pen. a condamnat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de 196 alin. (2) şi (3) C. pen., la pedeapsa amenzii penale, reprezentând 180 de zile - amendă, stabilită potrivit art. 61 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cuantum suficient în opinia instanţei pentru atingerea scopului şi îndeplinirea funcţiilor de constrângere, de reeducare şi de exemplaritate ale pedepsei, deoarece inculpatul nu are antecedente penale, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului, a solicitat judecarea sa prin procedura recunoaşterii vinovăţiei, a regretat fapta, încât instanţa a avut convingerea că scopul pedepsei poate fi atins prin pedeapsa amenzii penale aplicate.

În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa de fond a reţinut că partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma totală de 100.000 de euro, la cursul oficial de la data pronunţării sentinţei, din care 15.000 de lei reprezentând despăgubiri materiale, sumă solicitată potrivit dovezilor scrise prezentate - copiile chitanţelor şi declaraţiei martorului propus.

S-a reţinut că inculpatul şi asigurătorul de răspundere civilă nu au achiesat la pretenţiile părţii civile, cerând obligarea lor doar în limita sumei dovedite.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale (art. 1349, 1357 C. civ.) ce reprezintă dreptul comun la data faptelor, trebuie verificată existenţa condiţiilor esenţiale ale acestei răspunderi, respectiv, existenţa prejudiciului şi întinderea acestuia, existenţa unei fapte culpabile a inculpatului, existenţa vinovăţiei pe baza criteriilor prevăzute de art. 1358 C. civ. - dar şi existenţa eventuală a unei culpe concurente a părţii civile, potrivit art. 1371 C. civ. - şi a raportul de cauzalitate dintre fapta generatoare şi prejudiciu.

În acelaşi timp Curtea a ţinut seama şi de dispoziţiile art. 2223 şi 2224 alin. (2) C. civ., asigurătorul urmând să răspundă pentru fapta inculpatului în limitele obligaţiilor ce revin acestuia din contractul de asigurare obligatorie dar şi de regimul juridic special instituit de legislaţia asigurărilor pentru accidente de autovehicule, reprezentat de prevederile art. 41-44, art. 49-51, art. 55 si art. 57 alin. (1) din Legea nr. 136/1995.

În ceea ce priveşte prejudiciul, s-a constatat că acesta este reprezentat de paguba suferită de partea civilă ca urmare a faptei inculpatului. Acest prejudiciu, ce constă în sumele de bani cheltuite de partea civilă pentru vindecarea sa dar şi din suferinţa sa fizică şi psihică, sume rezulte din înscrisurile depuse şi din declaraţia martorului cauzei, întinderea acestui prejudiciu fiind contestată.

Curtea a reţinut ca fiind dovedite cheltuielile de transport pentru deplasări la tratamente, recuperare, evaluări medicale( 2.777,14 lei), medicamente (531 lei), recuperare medicală (6.000 de lei), îngrijire la domiciliu (5.000 de lei), cheltuieli ce au fost reduse potrivit culpei reţinute de 25%., după cum se va arăta.

În aceste condiţii s-a reţinut că acest prejudiciu este cert, determinat şi actual, fiind o consecinţă directă a faptei culpabile a inculpatului, iar repararea prejudiciului material suferit vizează dauna efectiv suferită (damnum emergens).

S-a mai reţinut că partea civilă a solicitat şi daune morale în sumă de 96.600 de euro - potrivit declaraţiei de constituire de parte civilă - la cursul B.N.R. de la data sentinţei.

Referitor la acest aspect, prima instanţă a reţinut că, cuantumul daunelor morale trebuie sa asigure doar repararea prejudiciului moral, nu şi a celui material, pe care partea civilă poate sa-1 pretindă în mod separat, ţinându-se cont de criteriile stabilite de actele normative respective, dar si de contextul economico social în care partea se află, stabilirea cuantumului despăgubirilor morale fiind, într-adevăr, atributul instanţei de judecata, însă nu pe criterii subiective, ci pe criteriile obiective - examinarea jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cât și a C.E.D.O, pentru ca, pe de o parte, partea vătămată sa fie just despăgubită, dar pe de alta parte, aceasta despăgubire să nu constituie o îmbogăţire fără just temei, care trebuie sa fie relevante si justificate.

Fără a nega suferinţa fizică şi psihică încercată de partea civilă ca urmare a diverselor tratamente medicale şi a duratei acestora, s-a reţinut că se poate aprecia în raport de natura acestor tratamente, de vârsta părţii civile dar şi de sprijinul primit de membrii familiei în compensarea acestor suferinţe, că aceste daune morale trebuie să fie reduse la suma de 20.000 de euro, sumă redusă, de asemenea, potrivit culpei părţii civile şi actualizată la cursul B.N.R. la data sentinţei.

În ceea ce priveşte vinovăţia în săvârşirea faptelor ilicite reţinute în sarcina inculpatului, instanţa a constatat că aceasta îmbracă forma culpei, potrivit considerentelor arătate, iar legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciul pretins, a cărui acoperire s-a solicitat prin acţiunea civilă, rezultă neîndoielnic din considerentele hotărârii de condamnare, întrucât în lipsa faptei inculpatului, partea civilă nu ar fi suferit vătămarea corporală constatată.

În acelaşi timp curtea a constatat că există o culpă concurentă şi a părţii civile, care la rândul ei, nu a evitat cel puţin mărirea prejudiciului, deşi putea să o facă, prin purtarea centurii de siguranţă pe timpul deplasării cu autoturismul în care se afla, în condiţiile în care există obligaţia purtării centurii de siguranţă -art. 99 alin. (1) pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2002 - culpă pe care Curtea a apreciat-o la 25%.

Constatând îndeplinirea condiţiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale, Curtea a obligat SC A.R.A. SA la acoperirea prejudiciului arătat, sumele în euro urmând a fi convertite în lei la cursul B.N.R. la data pronunţării sentinţei.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel partea civilă G.R., partea responsabilă civilmente SC A.R.A. SA şi inculpatul D.C.

Partea civilă G.R. a criticat hotărârea instanţei de fond pentru netemeinicie cu privire la soluţionarea laturii civile a cauzei sub aspectul stabilirii cuantumului prejudiciului moral la doar 20.000 euro, cu privire la stabilirea culpei concurente a părţii civile pe motiv că nu a purtat centura de siguranţă, precum şi cu privire la neobligarea asigurătorului la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi începând cu data de 12 martie 2014.

A solicitat admiterea apelului, casarea hotărârii atacate şi acordarea despăgubirilor civile reprezentând prejudiciul moral în cuantum de 100.000 euro, apreciat ca fiind justificat, înlăturarea culpei concurente de 25% întrucât inculpatul a recunoscut în totalitate vinovăţia în producerea accidentului, iar cu privire la culpa părţii vătămate nu s-au pus concluzii şi nu s-au administrat probe, precum şi obligarea societăţii de asigurare la plata penalităţilor de întârziere pentru refuzul de a plăti daunele generate de accident înainte de soluţionarea definitivă a cauzei.

Inculpatul D.C. a criticat hotărârea instanţei de fond cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate, solicitând, în raport de împrejurările cauzei şi de circumstanţele sale personale, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amînarea executării pedepsei în condiţiile prevăzute de art. 83 C. pen.

Partea responsabilă civilmente SC A.R.A. SA a solicitat admiterea apelului şi diminuarea cuantumului daunelor morale la care a fost obligată faţă de partea civilă.

Examinând apelurile declarate în raport de motivele invocate, de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

1. În ce priveşte apelul declarat de inculpatul D.C., Înalta Curte constată că acesta este fondat sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei pentru următoarele considerente:

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpatul D.C. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., reţinându-se în sarcina sa că la data de 30 ianuarie 2013, în timp ce circula pe traseul Bucureşti-Craiova cu autoturismul, în care se mai afla şi soţia sa D.G., la km 81.4, în timp ce urca o pantă situată în afara localităţii Optaşi din judeţul Olt, datorită neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum, a derapat, a ajuns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu autoturismul, condus de către G.F., în care se mai aflau, pe bancheta din spate, soţia sa G.R. şi G.I.

Întrucât leziunile suferite de către D.G. şi G.I. nu au necesitat îngrijiri medicale, nu a fost necesară internarea acestora.

În cauză s-a făcut aplicarea art. 374 C. proc. pen., instanţa de fond luând act că inculpatul solicită judecarea numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, aducându-i-se totodată la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Audiat cu privire la acuzaţile aduse, inculpatul D.C. a recunoscut că accidentul s-a produs din culpa sa, întrucât, în timp ce circula cu autoturismul în panta unde era o curbă deosebit de periculoasă, iar carosabilul era umed şi alunecos, nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic, motiv pentru care a derapat şi a pătruns cu autoturismul pe contrasens, intrând în coliziune cu autoturismul condus de G.F. în care se afla şi persoana vătămată.

La^! cererea părţii civile, instanţa a dispus încuviinţarea probei cu înscrisuri, precum proba privind audierea părţii vătămate G.R. şi a martorei G.O.M., acordând un termen de judecată pentru realizarea unui acord între inculpat şi partea civilă, referitor la latura civilă a cauzei, acord care nu s-a realizat nici între inculpat şi partea civilă şi nici între aceasta şi asigurătorul de răspundere civilă.

În raport de probele administrate în cauză în faza de urmărire penală, situaţia de fapt a fost corect stabilită de instanţa de fond, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului, Înalta Curte constată că instaţa de fond a stabilit în mod corect că, în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., referitoare la împrejurările în care s-a comis infracţiunea, de starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, de rezultatul produs, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului şi conduita sa ulterioară săvîrşirii faptei, pedeapsa amenzii penale în cuantum de 13.500 de lei, reprezentând 180 de zile - amendă este corect individualizată, de natură să-şi atingă scopul de reeducare şi exemplaritate.

Se constată, totodată, din ansamblul probator existent la dosar, că inculpatul a avut încă de la început o atitudine procesuală corectă, recunoscând că accidentul de circulaţie s-a produs din vina sa, întrucât nu a adaptat viteza la condiţiile meteorologice existente şi a ignorat indicatoarele şi marcajele rutiere, a regretat fapta şi consecinţele acesteia, se află la primul contact cu legea penală, are o familie organizată, iar nivelul de pregătire îi permite să conştientizeze gravitatea faptei, astfel încât, Înalta Curte apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi prin amânarea aplicării acesteia în condiţiile prevăzute de art. 83 alin. (1) C. pen.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că apelul declarat de inculpat este fondat urmând a fi admis.

2. În ce priveşte apelul declarat de partea civilă G.R., Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:

Din ansamblul probator existent la dosar rezultă că partea civilă G.R. a fost victima accidentului de circulaţie produs la data de 30 ianuarie 2013 de către inculpatul D.C., iar în urma coliziunii, aceasta a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 140 zile de îngrijiri medicale.

În faţa instanţei, G.R. s-a constiuit parte civilă cu suma de 100.000 euro, din care suma de 15.000 lei reprezentând daune materiale, iar diferenţa de 96.600 euro reprezentând daune morale.

În ce priveşte daunele materiale, acestea au fost dovedite cu înscrisurile depuse la dosar şi depoziţia martorului audiat, instanţa apreciind în mod corect că reprezintă un prejudiciu cert, determinat şi actual, fiind consecinţa directă a faptei inculpatului.

Potrivit actelor depuse la dosar, partea civilă a făcut dovada daunelor materiale suferite, reprezentând cheltuielile de transport pentru deplasări la tratamente, recuperare, evaluări medicale (2.777,14 lei), medicamente (531 lei), recuperare medicală (6.000 de lei), îngrijire la domiciliu (5.000 de lei), cheltuieli care au însumat 14.308,14 lei.

În ce priveşte cuantumul daunelor morale, instanţa de fond a apreciat în mod corect că suma de 20.000 euro reprezintă o justă despăgubire a părţii vătămate, raportat la suferinţa fizică şi psihică la care aceasta a fost supusă şi în acord atât cu legislaţia naţională, cât şi cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a C.E.D.O.

Daunele morale au ca finalitate compensarea suferinţelor psihice şi fizice ale victimei accidentului de circulaţie, suferinţe care nu pot fi înlăturate prin sume de bani şi nu pot constitui o îmbogăţire fără justă cauză.

La stabilirea cuantumului daunelor morale, instanţa s-a raportat la gravitatea suferinţei de ordin fizic suportată de către partea civilă, raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale, operaţiile suferite dovedite cu actele medicale depuse la dosar, traumele fizice şi psihice care afectează negativ participarea părţii civile la viaţa socială şi de familie, precun şi alterarea condiţiilor sale de viaţă, ulterior accidentului de circulaţie, apreciind în mod just că suma de 20.000 euro cu titlu de daune morale este de natură să compenseze efectul negativ al faptei ilicite imputabile inculpatului.

Procedând la soluţionarea acţiunii civile, instanţa de fond a constatat din analiza probelor existente la dosar, că vinovăţia inculpatului în săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa îmbracă forma culpei, iar legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciul produs părţii vătămate îl reprezintă modul imprudent în care inculpatul a condus autoturismul, fără să adapteze viteza de deplasare la condiţiile meteorologice nefavorabile şi ignorând semnificaţia indicatoarelor de avertizare şi a marcajelor rutiere, urmarea imediată constând în producerea unui accident de circulaţie soldat cu victime şi pagube materiale.

Nu numai că inculpatul nu a contestat culpa sa exclusivă în producerea accidentului de circulaţie, culpă care rezultă şi din concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, din care rezultă că accidentul soldat cu vătămarea corporală a persoanei vătămate G.R., s-a produs din cauza neadaptării de către inculpat a vitezei de circulaţie la condiţiile de trafic, dar instanţa trebuia să pună în discuţia părţilor culpa părţii vătămate în producerea pagubelor suferite şi să dea posibilitatea acesteia să-şi producă probe în apărare.

Pe de altă parte, atâta vreme cât inculpatul a recunoscut învinuirea adusă, solicitând judecarea pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, iar instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că în mod greşit s-a reţinut existenţa unei culpe concurente din partea părţii civile la producerea prejudiciului, cu consecinţa diminuării cuantumului sumelor reprezentînd daunele materiale şi morale, acordate, culpă ce nu a fost reţinută prin actul de sesizare.

Cu privire la acest aspect, apelul declarat de partea civilă este fondat, urmând a fi admis.

În ce priveşte motivul de apel referitor la obligarea societăţii de asigurare la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi, de la data de 12 martie 2014, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, penalităţile de întârziere urmând a fi calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii de obligare, dacă acestea nu au fost plătite.

3. În ce priveşte apelul declarat de partea responsabilă civilmente SC A.R.A. SA, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat având în vedere considerentele avute în vedere cu ocazia examinării apelului declarat de partea civilă.

Prin motivele de apel formulate, partea responsabilă civilmente a solicitat reducerea cuantumului daunelor morale acordate părţii civile, cu motivarea că aceasta nu a rămas cu traume permanente.

Trebuie avut însă în vedere că traumele suferite de victimă i-au alterat pentru o perioadă lungă de timp condiţiile de viaţă, astfel că, aşa cum s-a mai menţionat, suma de 20.000 euro acordată cu titlu de daune morale, nu constituie o îmbogăţire fără justă cauză, ci este de natură să compenseze suferinţele fizice şi psihice al părţii civile.

Prin urmare, apelul declarat de partea responsabilă civilmente SC A.R. SA este nefondat, urmând a fi respins.

Având în vedere cele menţionate, Înalta Curte constată că apelurile declarate de partea civilă G.R. şi inculpatul D.C. împotriva sentinţei penale nr. 40 din 3 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, sunt fondate, urmând ca în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. să fie admise.

Se va desfiinţa în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

Se va înlătura dispoziţia de condamnare a inculpatului D.C. şi în baza art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., se va stabili faţă de inculpat pedeapsa amenzii penale de 13.500 de lei, reprezentând 180 de zile - amendă.

În baza art. 396 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 83 C. pen. se va amâna aplicarea faţă de inculpatul D.C. a pedepsei amenzii stabilite, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, în condiţiile art. 84 C. pen.

Conform art. 85 C. pen. va fi obligat inculpatul D.C. ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C. pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei.

Se va admite, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă G.R. şi,. în temeiul art. 2223 şi art. 2224 C. civ., va obliga SC A.R.A. SA la plata către aceasta a sumei de 14.308,14 lei reprezentând daune materiale şi a echivalentului în lei a sumei de 20.000 euro, la cursul B.N.R. de la data plăţii.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se va respinge, ca nefondat, apelul declarat de partea responsabilă civilmente SC A.R.A. SA împotriva aceleiaşi sentinţe.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată partea responsabilă civilmente SC A.R.A. SA la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul D.C., se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelurile declarate de partea civilă G.R. şi inculpatul D.C. împotriva sentinţei penale nr. 40 din 3 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

Înlătură dispoziţia de condamnare a inculpatului D.C., domiciliat în Craiova, judeţul Dolj, fără antecedente penale şi în baza art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., stabileşte faţă de inculpat pedeapsa amenzii penale de 13.500 de lei, reprezentând 180 de zile - amendă.

În baza art. 396 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 83 C. pen. amână aplicarea faţă de inculpatul D.C. a pedepsei amenzii stabilite, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, în condiţiile art. 84 C. pen.

Conform art. 85 C. pen. obligă inculpatul D.C. ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

f) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj, la datele fixate de acesta;

g) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

h) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

i) să comunice schimbarea locului de muncă;

j) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C. pen.-privind revocarea amânării aplicării pedepsei.

Admite, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă G.R. şi, în temeiul art. 2223 şi art. 2224 C. civ., obligă SC A.R.A. SA la plata către aceasta a sumei de 14.308,14 lei reprezentând daune materiale şi a echivalentului în lei a sumei de 20.000 euro, la cursul B.N.R. de la data plăţii.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de partea responsabilă civilmente SC A.R.A. SA împotriva aceleiaşi sentinţe.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul D.C., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă partea responsabilă civilmente SC A.R.A. SA la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 iunie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 224/2015. SECŢIA PENALĂ		ICCJ. Decizia nr. 314/2015. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea... →

ICCJ. Decizia nr. 239/2015. SECŢIA PENALĂ

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 239/2015. SECŢIA PENALĂ