ICCJ. Decizia nr. 242/2015. SECŢIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 242/A/2015
Dosar nr. 2101/1/2015
Şedinţa publică din 25 iunie 2015
Asupra cauzei penale de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin încheierea din 22 aprilie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 C. proc. pen., având în vedere că aceasta nu are legătură cu fondul cauzei.
În termen legal, contestatoarele SC F.R. SRL şi SC K.R. SA au declarat apeluri împotriva încheierii menţionate, solicitând admiterea acesteia şi sesizarea Curţii Constituţionale.
Apelurile declarate de contestatoare nu sunt fondate.
Examinând încheierea atacată, Înalta Curte constată că din economia prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe, stipulate expres de respectivul text de lege, şi anume:
- starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
- activitatea legii, în sensul că excepţia trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;
- prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
- interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate.
Se constată, aşadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituţionalitate, în sensul soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti.
Drept urmare, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiţie şi, pe cale de consecinţă, un control de pertinenţă al instanţei de judecată în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, vizând constatarea că aceasta are legătură cu soluţionarea cauzei.
Cu referire la condiţia de admisibilitate, privind legătura cu soluţionarea cauzei, aceasta priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstitutionalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii, adică a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti.
În orice caz, textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea şi soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată.
Totodată, instanţa în faţa căreia s-a invocat o excepţie de neconstitutionalitate nu are competenţa examinării acesteia ci, exclusiv a pertinenţei excepţiei, în sensul legăturii ei cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia şi a îndeplinirii celorlalte cerinţe legale.
Alin. (6) al aceluiaşi articol prevede că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Excepţia de neconstitutionalitate este un incident apărut în cadrul unui litigiu, ceea ce înseamnă ca invocarea ei impune justificarea unui interes. Stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinentei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.
Cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu. Irelevanţa este situaţia în care o excepţie de neconstitutionalitate nu are legătură cu cauza în care a fost invocată, aşadar nu este pertinentă pentru soluţionarea litigiului.
Examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, prin raportare la stadiul procedurii, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală o are în speţă.
Pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu solutionarea excepţiei de neconstitutionalitate, instanţa în fata căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional.
Contestatoarele SC F.R. SRL şi SC K.R. SA au susţinut, în fapt, că introducerea în cauză a acestora în calitate de „intimaţi" încalcă liberul acces la justiţie prevăzut de art. 20 alin. (2) şi art. 21 din Constituţie, care stabilesc că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, astfel că art. 34 C. proc. pen. este neconstituţional, permiţând doar un acces parţial la justiţie; încălcând principiul legalităţii şi principiul egalităţii de tratament.
Înalta Curte constată că excepţia de neconstitutionalitate invocată de contestatoarele SC F.R. SRL şi SC K.R. SA, nu are legătură cu soluţionarea cauzei. Legătura cu soluţionarea cauzei priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstitutionalitate se cere a fi constatată, în privinţa soluţiei ce se va pronunţa în procesul aflat pe rolul instanţei de judecata. Altfel spus, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie sa fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul penal, ceea ce presupune existenţa unei legături directe între norma legală contestată şi soluţia ce urmează a se da în cauza.
De altfel, în cauză a fost admisă cererea reprezentantului Ministerului Public, de introducere în calitate de intimaţi a persoanelor interesate, respectiv a părţilor SC F.R. SRL şi SC K.R. SA, ca titulari ai titlurilor de proprietate ce au făcut obiectul cercetărilor în cauză.
Contestatoarele critică formularea generică şi lipsită de precizie a textului legal, respectiv art. 34 C. proc. pen., arătând că se instituie facultatea pentru organele judiciare de a introduce terţe persoane într-un proces în curs de desfăşurare, cu eludarea garanţiilor procesuale instituite prin dispoziţiile imperative privind drepturile şi obligaţiile ce se nasc din exercitarea acţiunii penale sau civile, specifice subiecţilor procesuali.
Înalta Curte reţine că textul de lege criticat nu are o legătură directă cu soluţionarea cauzei. Cum în cauză, instanţa a fost învestită să se pronunţe asupra excepţiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 34 C. proc. pen., chiar dacă textul anterior menţionat ar fi declarat neconstituţional, nu ar putea influenţa soluţia procesului, nefiind o chestiune care implică soluţionarea cauzei în accepţiunea dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Examinând prin prisma dispoziţiilor legale menţionate apelurile formulate de contestatoarele SC F.R. SRL şi SC K.R. SA, Înalta Curte constată că prevederilor art. 34 C. proc. pen. a căror neconstitutionalitate a fost invocată, nu au legătură cu soluţionarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de contestatoarele SC F.R. SRL şi SC K.R. SA împotriva încheierii din 22 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 4588/303/2011 (nr. 2934/2014).
Obligă apelantele contestatoare la plata sumei de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 240/2015. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 242/2015. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
