ICCJ. Decizia nr. 330/2015. SECŢIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 330/A/2015
Dosar nr. 6783/2/2014
Şedinţa publică din 29 septembrie 2015
Asupra apelului de faţă,
În baza actelor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 52/F din 20 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 6783/2/2014, în baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), b) raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior, a fost condamnată inculpata N.V.R. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 30 000 RON, pentru săvârşirea infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, în formă continuată, iar în baza art. 81, art. 82 alin. (2) C. pen. anterior, a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 1 an, ce reprezintă termen de încercare, atrăgându-se atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 84 C. pen. anterior, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 19 raportat la art. 397 C. proc. pen., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a fost obligată pe inculpata N.V.R. la plata obligaţiilor fiscale accesorii aferente debitului principal de 2.734.700 RON, calculate de la data scadenţei până la data plăţii efective.
A fost menţinut sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa nr. 1633/P/2012 din 22 septembrie 2014 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, până la concurenţa sumei reprezentând obligaţiile fiscale accesorii aferente debitului principal de 2.734.700 RON, calculate de la data scadenţei până la data plăţii efective.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 900 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Analizând probatoriul administrat în cauză, în procedura simplificată prevăzută de art. 375 C. proc. pen., Curtea de apel a reţinut că acuzarea a făcut dovada situaţiei de fapt expuse în actul de sesizare, din probe rezultând indubitabil că, în perioada februarie 2007- martie 2013, cu ocazia autentificării actelor de înstrăinare a imobilelor, notarul public N.V.R. a încasat şi nu a vărsat la bugetul statului, în termen de 30 de zile de la scadenţă, suma totală de 2.734.700 RON, reprezentând impozit pe veniturile realizate din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, această faptă constituind infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.
A constatat că inculpata a recunoscut săvârşirea faptei, mărturisirea acesteia coroborându-se cu celelalte mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale: sesizarea emisă de D.G.F.P. Ilfov; procesul-verbal întocmit de inspectorii din cadrul A.N.A.F. - D.G.F.P Ilfov; declaraţiile fiscale 100 şi 208 transmise organelor de urmărire penală; raportul de constatare întocmit de specialiştii antifraudă din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - D.G.A.F. Direcţia de Combatere a Fraudelor.
Având în vedere dispoziţiile art. 771 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., potrivit cărora impozitul prevăzut la alin. (1) şi (3) calculat şi încasat de notarul public se virează până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut, nevărsarea sumelor datorate la această scadenţă constituie infracţiune doar după trecerea unui termen de 30 de zile de la această dată.
A apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. anterior referitoare la forma continuată a infracţiunii, aceasta epuizându-se la data de 25 martie 2015, astfel cum rezultă din raportul de constatare tehnico ştiinţifică întocmit de specialiştii antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti), faţă de care a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, care prevăd pedeapsa cu închisoarea cuprinsă intre 1 şi 6 ani, limite de pedeapsă care au fost majorate la acest cuantum prin Legea nr. 50 din 14 martie 2013 (publicată în Monitorul Oficial nr. 146/19.03.2013), intrată în vigoare anterior momentului epuizării infracţiunii.
Referitor la incidenţa dispoziţiilor art. 5 din noul C. pen., privind aplicarea legii mai favorabile, a apreciat că dispoziţiile prevăzute de C. pen. anterior referitoare la tratamentul sancţionator, în ansamblu, sunt mai favorabile.
La individualizarea sancţiunii şi proporţionalizarea acesteia, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 72 alin. (1) şi ale art. 52 din C. pen. anterior şi anume gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, circumstanţele personale ale inculpatei, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală şi limitele de pedeapsă stabilite de lege.
În ceea ce priveşte persoana inculpatei N.V.R., a considerat că acesta a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârşirea faptei, este integrată social, îşi asigură existenţa prin mijloace oneste, conştientizează consecinţele pe care le implică săvârşirea de fapte antisociale, prezintă un nivel motivaţional crescut de a nu mai repeta pe viitor o conduită ilicită similară, aspecte ce au fost valorificate prin prisma circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.
De asemenea, a reţinut în beneficiul inculpatei circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, aceasta achitând debitul principal în cuantum de 2.734.700 RON.
Punând în balanţă ansamblul acestor considerente, prin prisma dispoziţiilor legale invocate anterior, a apreciat că în cauză se impune aplicarea unei amenzi penale, a cărei executare va fi suspendată condiţionat, această măsură fiind aptă să atingă scopul preventiv şi punitiv al sancţiunii.
Sub aspectul laturii civile, a reţinut că partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat obligarea inculpatei la plata sumei de 2.734.700 RON, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii aferente acestei sume, calculate de la data scadenţei până la data plăţii efective.
Având în vedere concluziile raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de specialiştii antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, din care rezultă că debitul principal, în cuantum de 2.734.700 RON, a fost deja achitat de inculpată, capătul de cerere vizând această sumă solicitată de către partea civilă este neîntemeiat.
Cu toate acestea, s-a constatat faptul că inculpata nu a făcut dovada achitării obligaţiilor fiscale accesorii aferente debitului principal de 2.734.700 RON, sume pe care partea civilă este îndreptăţită să le obţină în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticând hotărârea atacată sub aspectul greşitei aplicări a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) şi b) C. pen. anterior şi, pe cale de consecinţă, a art. 76 lit. e) teza 1 C. pen. anterior.
La judecarea apelului, Parchetul de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat că nu mai susţine motivele scrise şi că, faţă de Decizia nr. 363 din 07 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 495/06.07.2015, care a declarat neconstituţional art. 6 din Legea nr. 241/2005, solicită achitarea inculpatei pentru fapta pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.
Examinând apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin prisma motivelor susţinute în şedinţa din data de 29 septembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 363 din 07 mai 2015, publicată în Monitorul oficial, Partea I nr. 495/06.07.2015 s-a constatat că dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi sancţionarea evaziunii fiscale sunt neconstituţionale, apreciindu-se că nu i se poate pretinde unui subiect de drept să respecte o lege care nu este clară, precisă, previzibilă şi accesibilă, întrucât acesta nu îşi poate adapta conduita în funcţie de ipoteza normativă a legii.
Cum, în conformitate cu dispoziţiile art. 31 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, Înalta Curte constată că prin declararea ca neconstituţionale a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 241/2005 a operat o dezincriminare a acestei infracţiuni.
Totodată, constată că solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din cuprinsul motivelor scrise ale apelului, se reţine că fapta săvârşită de inculpată întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, nesusţinută de către procurorul de şedinţă, este neîntemeiată.
De asemenea, din examinarea legislaţiei penale în vigoare, Înalta Curte nu a identificat vreo normă în care să fie posibilă încadrarea juridică a faptei concret săvârşite de către inculpata N.V.R.
Faţă de aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) raportat la art. 396 alin. (5) rap. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. şi la Decizia nr. 363 din 07 mai 2015 a Curţii Constituţionale a României, o va achita pe inculpata N.V.R. pentru infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., iar în baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., va lăsa nesoluţionată latura civilă.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 52/F din 20 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 6783/2/2014, desfiinţează în tot sentinţa penală atacată şi rejudecând:
În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. şi la Decizia nr. 363 din 07 mai 2015 a Curţii Constituţionale a României, achită pe inculpata N.V.R. pentru infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.
În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. lasă nesoluţionată latura civilă.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei căi de atac rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 septembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 315/2015. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 333/2015. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
