ICCJ. Decizia nr. 389/2015. SECŢIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizie nr. 389/A/2015
Dosar nr. 2025/54/2012
Şedinţa publică din 29 octombrie 2015
Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 4 din 14 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au dispus următoarele:
În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor comise de inculpaţii T.A., M.D. şi L.V.L., astfel:
- din infracţiunile prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215 alin. (1) şi (2), C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 292 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 291 teza I cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;
- din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. -pentru inculpata T.A.
- din infracţiunile prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 26 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;
- din infracţiunea prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., pentru inculpaţii L.V.L. şi M.D.
I. În baza art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpata T.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., lit. c) constând în interzicerea dreptului de a fi preşedinte al unei asociaţii, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpata T.A. la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, b) şi c) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. inculpata T.A. va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, b) şi c) C. pen., ca pedeapsă complementară.
II. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul M.D. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, b) şi c) C. pen., lit. c) constând în interzicerea dreptului de a fi primar, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul M.D. la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 2531 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul M.D. la pedeapsa de 9 luni închisoare şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (2) C. pen. şi 7 art. 5 C. pen., inculpatul M.D. va executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani încliisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., precum şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă, ca pedeapsă complementară.
III. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul L.V.L. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de, art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., lit. c) constând în dreptul de a ocupa funcţia de secretar, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul L.V.L. la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. inculpatul L.V.L. va executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., ca pedeapsă complementară.
În baza art. 861 C. pen. şi art. 5 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepselor sub supraveghere aplicate inculpaţilor T.A., M.D. şi L.V.L., pe durata termenului de încercare de 5 ani, compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate (3 ani), la care se adaugă un interval de timp de 2 ani, stabilit conf. art. 862 C. pen.'
În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpaţii T.A., M.D. şi L.V.L. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi;
- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte 8 zile, precum si întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.
În baza art. 864 C. pen. a atras atenţia inculpaţilor asupra cazurilor de revocare a executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii, se suspendă si executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 397alin. (1) C. proc. pen. şi art. 25 alin. (3) C. proc. pen. a dispus anularea următorului înscris fals - contract de arendă din 11 iunie 2007 (fila 97, vol. 1, dosar de urmărire penală).
În baza art. 397 C. proc. pen., art. 25 C. proc. pen. şi art. 1357 N.C.C. a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă A.P.I.A. - Bucureşti şi a obligat inculpaţii, în solidar, inculpata T.A. în solidar şi cu partea responsabilă civilmente U.A.T. a com. Devesel şi partea responsabilă civilmente Z. Devesel, iar inculpaţii M.D. şi L.V.L. în" solidar şi cu partea responsabilă civilmente U.A.T. a com. Devesel la plata sumei de 748.934,66 lei cu titlu de despăgubiri civile, precum şi la plata dobânzilor legale aferente.
A constatat acoperit prejudiciul provocat părţii civile A.P.I.A. - Bucureşti în limita sumei de 12343.08 lei.
În baza art. 397 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 252 C. proc. pen., a menţinut măsura asiguratorie, a sechestrului, instituit prin Ordonanţa nr. 147/P/2010 din data de 15 mai 2012 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova asupra bunurilor imobile ale inculpaţilor T.A., M.D. şi L.V.L. si Ordonanţa nr. 147/P/2010 din data de 15 mai 2012 asupra sumei de 489.000,00 lei din contul deschis la C.E.C. B. sucursala Dr. Tr. Severin de A.Z.D. şi asupra sumei de 612.04 lei din contul având cod I.B.A.N., deschis la C.E.C. B. sucursala Dr. Tr. Severin de A.Z.D.
În baza art. 274 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. a obligat inculpata T.A., în solidar cu partea responsabilă civilmente U.A.T. a com. Devesel şi partea responsabilă civilmente Z. Devesel, la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Suma de 300 lei reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpata T.A. a rămas în sarcina statului (1/2 din suma de 300 lei pentru fiecare dintre cei 2 avocaţi desemnaţi din oficiu).
În baza art. 274 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. a obligat inculpatul L.V.L., în solidar cu partea responsabilă civilmente U.A.T. a com. Devesel, la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Suma de 300 lei reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpatul L.V.L. a rămas în sarcina statului (1/2 din suma de 300 lei pentru fiecare dintre cei 2 avocaţi desemnaţi din oficiu).
În baza art. 274 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. a obligat inculpatul M.D., în solidar cu partea responsabilă civilmente U.A.T. a com. Devesel, la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Suma de 150 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul M.D. a rămas în sarcina statului (1/2 din suma de 300 lei).
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că activitatea infracţională desfăşurată de cei trei inculpaţi constă, în esenţă, în următoarele:
În scopul obţinerii de fonduri europene şi de la bugetul de stat, gestionate de A.P.I.A., în cursul lunii mai 2007, la iniţiativa inculpatului M.D. - primarul com. Devesel - a avut loc pe raza comunei o întrunire publică, pe parcursul căreia participanţilor li s-au făcut cunoscute avantajele înfiinţării unei asociaţii a crescătorilor de animale şi li s-a solicitat acordul în vederea înfiinţării unei astfel de asociaţii. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul L.V.L. a prezentat tuturor celor prezenţi un model de statut şi de act constitutiv al asociaţiei, convenindu-se, în principiu, asupra unei eventuale depuneri a cererii la A.P.I.A. pentru campania 2007, fără a se indica însă cine urma să efectueze acest demers.
La propunerea primarului M.D. şi a secretatului primăriei, L.V.L., care au asigurat-o că toate demersurile ce urmau a fi întreprinse sunt legale, inculpata T.A., referent achiziţii la Primăria Devesel, a acceptat să se ocupe de înfiinţarea unei asociaţii a crescătorilor de animale pentru a putea arenda/închiria cele 557 ha păşune, proprietatea Consiliului Local Devesel şi, implicit, să obţină sprijinul financiar acordat de A.P.I.A.
Ulterior întrunirii din cursul lunii mai 2007, prin Hotărârea nr. 14 din 07 iunie 2007, Consiliul Local al com. Devesel a aprobat arendarea suprafeţei de 557 ha păşune "A.C.A. din com. Devesel". Prin această hotărâre, adoptată cu 12 voturi pentru şi un vot împotrivă, s-au stabilit preţul arendei, termenul de plată, dar şi faptul că arendarea se va face pe bază de contract încheiat cu reprezentanţii desemnaţi de asociaţie prin actul constitutiv, pe o perioadă de 5 ani, cu drept de prelungire, asociaţia având şi un drept de preemţiune, prin contract interzicându-i-se arendaşului schimbarea Categoriei de folosinţă a terenului arendat şi utilizarea subvenţiilor primite în acest scop.
La art. 4 s-a precizat: „In vederea înregistrării A.C.A. din com. Devesel în R.A.F. la Judecătoria Drobeta Turnu Severin şi efectuării celorlalte formalităţi prealabile înregistrării, se aprobă utilizarea fondurilor din bugetul taxelor de păşunat, încasate până la data înregistrării. Până la înregistrarea asociaţiei, reprezentanţii desemnaţi ai acesteia, prin actul constitutiv, vor efectua formalităţile necesare acordării subvenţiilor pentru agricultură la A.P.I.A. Mehedinţi".
S-a menţionat că Hotărârea Consiliului Local a avut la bază expunerea de motive întocmită de primarul M.D., al cărei conţinut se regăseşte în integralitate în hotărâre, precum şi raportul la proiectul de hotărâre privind aprobarea arendării suprafeţelor de izlaz, proprietatea com. Devesel, de către A.C.A., întocmit de viceprimarul de la acea dată, G.N.
A fost luat în considerare şi procesul-verbal încheiat la 13 mai 2007, din care reieşea că primarul M.D., secretarul L.V.L. şi mai mulţi crescători de animale, locuitori ai comunei Devesel, au fost de acord cu înfiinţarea unei asociaţii a crescătorilor de animale.
Deşi, din punct de vedere legal, A.C.A. din com. Devesel nu exista, la data de 11 iunie 2007, în baza hotărârii Consiliului Local a fost încheiat contractul de arendă, având ca obiect suprafaţa de 557 ha. păşune.
Întrucât termenul limită de depunere a cererilor de plată expira la data de 15 mai 2007, cu toate că asociaţia care figura ca utilizator al terenului nu fusese legal constituită, inculpata T.A. a formulat, în nume personal, o cerere de plată, înregistrată la A.P.I.A din 29 mai 2007, în cuprinsul căreia a menţionat în mod nereal că este utilizatorul suprafeţei de 557 ha. păşune, situată pe raza comunei Devesel şi că deţine mai multe animale. Demersurile inculpatei s-au grefat şi pe susţinerile primarului a M.D. şi ale secretatului L.V.L., în sensul că ele au un caracter legal.
În baza cererii formulate şi a celorlalte înscrisuri depuse, inculpata a obţinut de la A.P.I.A - Centrul judeţean Mehedinţi, conform Deciziei nr. 2532949 din 15 iunie 2008, suma de 94.157,65 lei (provenită din fonduri comunitare - F.E.G.A. şi F.E.D.A.R.), care a fost virată în contul personal al acesteia şi, ulterior, transferată în contul deschis de Asociaţia Z. „Devesella C.E.C. B., Sucursala P.
După ce, prin Încheierea nr. 3/A din 25 ianuarie 2008, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în Dosarul nr. 223/225/2008, s-a dispus înscrierea Asociaţiei Z. Devesel în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, ţinut de această instanţă, în cursul anilor 2008 - 2010, inculpata, în calitate de reprezentant a acestei asociaţii, a formulat în mod succesiv cereri de plată şi a obţinut de la A.P.I.A - Centrul judeţean Mehedinţi sumele de 186.979,63 lei pentru anul 2008 (din care 124.698,20 lei fonduri europene şi 62.281,42 lei fonduri de la bugetul de stat, reprezentând plăţi compensatorii pentru zona defavorizată de condiţii naturale specifice), 224.942,86 lei pentru anul 2009 (din care 154.887,02 lei fonduri europene şi 70.055,84 lei lei fonduri de la bugetul de stat) şi 255.197,60 lei pentru anul 2010 (din care 168.855,75 lei fonduri europene şi 86.341,85 lei fonduri de la bugetul de stat), deşi asociaţia respectivă nu ă avut niciodată calitatea de utilizator al terenului în suprafaţă de 557 ha.
Sumele încasate au fost folosite pentru achiziţionarea unor autovehicule şi utilaje agricole, pentru plata impozitului datorat bugetului de stat şi pentru acordarea unor împrumuturi Primăriei com. Devesel.
Sub aspectul legii penale mai favorabile aplicabilă celor trei inculpaţi şi al încadrării juridice dată faptelor comise de aceştia, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Din analiza comparativă a sancţiunilor stabilite de lege pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 reiese că limita minimă specială, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012 - 3 ani închisoare, este mai mare decât limita minimă prevăzută de lege ulterior modificărilor intervenite prin actul normativ menţionat - 2 ani închisoare, în timp ce limita minimă prevăzută pentru infracţiunile de fals intelectual şi conflict de interese este mai mică în legea veche (C. pen.) - 6 luni decât în legea nouă (N.C.P.) - 1 an. Instanţa a apreciat, însă, că în raport de dispoziţiile legale privind concursul de infracţiuni şi cele care reglementează suspendarea pedepsei sub supraveghere în cele două legi succesive, este mai favorabilă inculpaţilor legea veche, întrucât permite cumulul juridic şi o modalitate de executare al cărui conţinut este mai uşor decât cel prevăzut de legea nouă.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpaţi, instanţa a reţinut că infracţiunea continuată este o formă legală a unităţii infracţionale, care presupune, din punct de vedere obiectiv, săvârşirea de către aceeaşi persoană, la intervale diferite de timp, a unor acţiuni sau inacţiuni care prezintă fiecare în parte conţinutul unei infracţiuni, iar, din punct de vedere subiectiv, existenţa unei singure rezoluţii privind săvârşirea acţiunii sau inacţiunii.
Unicitatea rezoluţiei infracţionale presupune, în concret, că autorul infracţiunii are de la început reprezentarea tuturor actelor de executare, toate aceste acte urmăresc un scop unic, iar, în realizarea scopului urmărit, sunt folosite aceleaşi mijloace. Dacă, pe parcursul executării actelor materiale, intervin, independent de voinţa autorului infracţiunii, impedimente care impun folosirea altor mijloace sau modalităţi de săvârşire, aceste împrejurări nu înlătură caracterul unitar al rezoluţiei infracţionale şi nu au drept „consecinţă calificarea faptelor ca fiind un concurs de infracţiuni.
Având în vedere cele expuse mai sus, instanţa de fond a constatat că, din probele administrate în cauză, a rezultat că cei trei inculpaţi au convenit să acceseze fonduri gestionate de A.P.I.A - Consiliul Judeţean Mehedinţi, prin intermediul unei asociaţii căreia să-i fie arendată suprafaţa de 557 ha păşune aparţinând Primăriei com. Devesel. Formularea cererii de plată din anul 2007 în numele inculpatei T.A. s-a datorat faptului (recunoscut de inculpată şi confirmat de martorii audiaţi) că aceasta trebuia depusă la A.P.I.A - Sucursala Mehedinţi până la data de 15 mai a fiecărui an calendaristic, iar până la acea dată nu era posibilă înfiinţarea asociaţiei crescătorilor de animale.
Instanţa de fond a apreciat că această împrejurare constituie o modalitate concretă de comitere a acţiunilor care au avut ca scop accesarea de fonduri europene şi de la bugetul naţional şi nu este suficientă să conducă la concluzia că a existat o primă rezoluţie infracţională în legătură cu actele materiale executate în anul 2007 şi o altă rezoluţie infracţională în legătură cu actele materiale executate în anii 2008-2010.
În opinia instanţei, cei trei inculpaţi, de la începutul derulării activităţii infracţionale (primăvara anului 2007), au avut reprezentarea actelor pe care urmau să le execute în vederea obţinerii de fonduri de la A.P.I.A, doar mijloacele şi metodele folosite fiind variate, în raport de împrejurarea anterior menţionată.
Pentru aceste motive, curtea de apel a reţinut că fiecare dintre cei trei inculpaţi a săvârşit o singură infracţiune, prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în calitate de autor (T.A.), respectiv complici (M.D. şi L.V.).
Instanţa a apreciat, totodată, că natura diferită a surselor de finanţară - fonduri europene şi fonduri din bugetul consolidat de stat - nu este de natură să atragă răspunderea penală a inculpaţilor pentru săvârşirea a două infracţiuni distincte cauzatoare de prejudicii, prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000 şi art. 215 C. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A.P.I.A, această instituţie are ca atribuţii aplicarea măsurilor de sprijin pentru producătorii agricoli, finanţate din bugetul U.E. prin F.E.G.A., cât şi de la bugetul de stat al României, iar potrivit art. 2 din aceeaşi lege, A.P.I.A este responsabilă cu gestionarea unor forme de sprijin destinate susţinerii agriculturii, finanţate de la bugetul de stat, precum şi cu derularea şi gestionarea fondurilor europene pentru agricultură.
În acest context, a apreciat că prejudiciul provocat de cei trei inculpaţi prin faptele comise este unic şi este localizat în dauna A.P.I.A, indiferent de diversitatea surselor de * finanţare a acestei instituţii. A admite contrariul înseamnă a admite că, în ipoteza în care sursele de finanţare a A.P.I.A ar fi fost multiple, în sarcina celor trei inculpaţi s-ar fi impus reţinerea un număr identic de infracţiuni cu numărul surselor de finanţare.
Pentru aceste considerente, instanţa a reţinut că actele materiale desfăşurate de cei trei inculpaţi, în scopul obţinerii de fonduri gestionate de A.P.I.A., realizează conţinutul constitutiv al unei singure infracţiuni, prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000, nu şi al celei, prevăzute de art. 215 C. pen.
În ceea ce o priveşte pe inculpata T.A., în sarcina căreia s-au reţinut ca infracţiuni distincte infracţiunile prevăzute de art. 292 şi 291 C. pen., instanţa a apreciat că declaraţiile false şi uzurile de fals săvârşite în scopul obţinerii de fonduri de la bugetul consolidat de stat se circumscriu infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000, fiind absorbite în conţinutul constitutiv al acestei infracţiuni.
Chiar dacă infracţiunea prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012, prevede că acţiunile întreprinse în scopul obţineriide fonduri europene şi de la bugetul de stat trebuie să se realizeze „cu rea-credinţă,, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 4 din C. pen. privind aplicarea legii penale de dezincriminare, întrucât faptele nu au fost dezincriminate, continuând să fie sancţionate de acelaşi text de lege, şi pentru că reaua credinţă, ca element determinant al laturii subiective, rezultă în mod evident din materialitatea faptelor comise de cei trei inculpaţi.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen., instanţa a constatat că ea poate fi săvârşită doar de un funcţionar. Instigator sau complice poate fi orice persoană, însă pentru existenţa coautoratului este necesar ca toţi făptuitorii să aibă calitatea cerută de lege autorului şi să săvârşească fapta în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care înscrisul este perfectat prin semnare şi aplicarea ştampilei sau a sigiliului.
Pe de altă parte, instanţa a constatat că, de la data săvârşirii faptei şi până în prezent, au intervenit modificări ale Legii nr. 78/2000, în sensul că art. 17 şi 18 din legea menţionată au fost abrogate prin Legea nr. 187/2012, astfel încât, în sarcina inculpaţilor nu se mai poate reţine faptul că au săvârşit infracţiunea de fals intelectual în scopul comiterii infracţiunii prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000.
În contextul celor precizate mai sus, s-a observat că inculpata T.A., în calitate de referent în cadrul Primăriei Devesel şi preşedinte al A.C.A. din com. Devesel, nu a formulat numai cerere prin care a solicitat arendarea suprafeţei de 557 ha păşune comunală, dar a semnat şi contractul de arendă din 2007, cunoscând faptul că asociaţia respectivă nu există.
Prin urmare, câtă vreme inculpata avea calitatea de funcţionar în sensul art. 147 C. pen., a semnat contractul din 2007 în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi a cunoscut caracterul fals al menţiunilor efectuate în cuprinsul acestuia, a apreciat că aceasta a săvârşit infracţiunea de fals intelectual în calitate de autor şi nu de complice.
În legătură cu infracţiunea de conflict de interese reţinută în sarcina inculpatului M.D., instanţa a reţinut că, din probele administrate pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, a rezultat fără niciun dubiu calitatea inculpatului de funcţionar public, în sensul art. 147 C. pen., împrejurarea că a semnat contractul din 11 iunie 2007 în exercitarea atribuţiilor de serviciu, dar şi faptul că se afla în raporturi de muncă cu inculpata T.A. Totodată, este evident şi folosul patrimonial obţinut în mod direct de către inculpata T.A. şi în mod indirect de Primăria com. Devesel, prin împrumuturile acordate din banii obţinuţi de la A.P.I.A. şi prin folosirea., autovehicululuişi utilajelor agricole achiziţionate de A.Z.D.
S-a reţinut că, deşi cei trei inculpaţi au recunoscut actele materiale reţinute în sarcina acestora prin rechizitoriul parchetului, au negat constant caracterul penal al faptelor comise, susţinând că au respectat dispoziţiile legale incidente şi instrucţiunile primite de la salariaţii A.P.I.A. - Centrul Judeţean Mehedinţi.
Admiţând faptul că cei trei inculpaţi nu au urmărit obţinerea unor foloase personale, aspect care reiese şi din modul în care au fost gestionaţi banii încasaţi de la A.P.I.A, nu poate fi ignorat faptul că această instituţie a efectuat plăţi către inculpata T.A. şi, ulterior, către A.Z.D., fără a fi îndeplinite criteriile de eligibilitate, criterii potrivit cărora solicitantul ajutorului financiar trebuia să dovedească faptul că este utilizatorul unei suprafeţe de teren (art. 7 lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006).
Or, actele dosarului dovedesc că nici inculpata T.A. şi nici A.Z.D. nu au avut calitatea de utilizatori ai suprafeţei de 557 ha păşune. Terenul respectiv a aparţinut Primăriei com. Devesel, iar prin Hotărârea nr. 14 din 07 iunie 2007, Consiliul Local Devesel a aprobat arendarea suprafeţei menţionate A.C.A. din com. Devesel, în baza hotărârii menţionate fiind încheiat contractul de arendă din 11 iunie 2007, intervenit între Primăria com. Devesel - reprezentată de inculpatul M.D. - şi A.C.A. din com. Devesel - reprezentată de inculpata T.A.
Deşi din contractul de arendă întocmit reiese că inculpata a acţionat în calitate de preşedinte al A.C.A. din com. Devesel, o persoană juridică cu această denumire nu a existat nici în momentul încheierii contractului de arendă şi nici ulterior.
În acest sens, s-a reţinut că, potrivit art. 5 din Ordonanţa nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, asociaţia - ca subiect de drept constituit pentru realizarea unor activităţi în interes general, comunitar sau personal nepatrimonial - dobândeşte personalitate juridică prin înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, iar potrivit art. 8 din acelaşi act normativ, asociaţia devine persoană juridică în momentul înscrierii în registrul menţionat.
Prin urmare, câtă vreme în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor de la Judecătoria Drobeta Turnu Severin nu a fost înscrisă o asociaţie cu această denumire, contractul de arendă din 11 iunie 2007 a fost încheiat cu o persoană juridică inexistentă.
Împrejurarea conform căreia ulterior încheierii contractului de arendă, în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor de la Drobeta Turnu Severin a fost înscrisă Asociaţia Z. Devesel, conform Încheierii cu nr. 3/A din 25 ianuarie 2008 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în Dosarul nr. 223/225/2008 nu este în măsură să înlăture caracterul penal al faptelor comise de inculpaţi, întrucât această asociaţie nu are calitatea de parte în contractul din 2007.
În aceste condiţii, instanţa a apreciat că actele materiale executate de inculpaţi în scopul obţinerii de fonduri europene au conotaţie penală, întrucât este evident faptul că cei .trei inculpaţi auacţionat cunoscând împrejurarea că nici inculpata T.A. şi nici A.Z.D. nu au calitatea de utilizatori ai terenului în suprafaţă de 557 ha păşune.
Pe de altă parte, chiar dacă a notat uşurinţa cu care au fost aprobate cererile formulate şi superficialitatea controalelor efectuate, în acest sens, de către salariaţii A.P.I.A.-Centrul Judeţean Mehedinţi, constatarea unei eventuale vinovăţii a acestora din urmă nu poate avea loc în condiţiile în care prin rechizitoriul parchetului s-a dispus faţă de aceste persoane neînceperea urmăririi penale, iar, potrivit art. 371 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare.
În concluzie, instanţa de fond a concluzionat că faptele comise de cei trei inculpaţi realizează conţinutul constitutiv al următoarelor infracţiuni:
- fapta inculpatei T.A., constând în aceea că, în perioada 2007-2010, a depus cereri de acordare a plăţilor S.A.P.S., în nume personal şi în calitate de preşedinte al Asociaţiei Z. Devesel, în cuprinsul cărora a făcut afirmaţii necorespunzătoare adevărului, în scopul obţinerii de fonduri europene şi de la bugetul de stat şi a folosit în acelaşi scop acte false (contractul din 11 iunie 2007), obţinând astfel suma totală de 761.277,74 lei, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;
- fapta inculpatei T.A., constând în aceea că, în calitate de referent în cadrul Primăriei com. Devesel şi preşedinte al Asociaţiei Z. Devesel, a semnat contractul de arendă din 11 iulie 2007, cunoscând că asociaţia respectivă nu există, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 289 alin. (1) C. pen.
- fapta inculpatului M.D., constând în aceea că, în calitate de primar al comunei Devesel, a avut iniţiativa înfiinţării unei asociaţii a crescătorilor de animale şi a atribuit în mod fictiv calitatea de utilizator al suprafeţei de 557 ha păşune unei asociaţii inexistente, contribuind astfel la obţinerea, în perioada 2007-2010, în mod fraudulos, de fonduri europene şi de la bugetul de stat, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.;
- fapta inculpatului M.D. constând în aceea că, în calitate de primar al comunei Devesel, a semnat contractul din 11 iunie 2007, cunoscând faptul că A.C.A. din Comuna Devesel nu există, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen.;
- fapta inculpatului M.D. constând în aceea că, în calitate de primar al com. Devesel, a încheiat cu inculpata T.A., cu care se afla în raporturi de muncă, contractul de arendă din n2007, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 2531 C. pen.
- fapta inculpatului L.V.L. constând în aceea că, în calitate de secretar al comunei Devesel, a făcut demersuri în vederea încheierii contractului de arendă din 11 iunie 2007, în scopul obţinerii, în perioada 2007-2010, în mod fraudulos, de fonduri europene şi de la bugetul de stat, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 26 rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.;
- fapta inculpatului L.V.L. constând în aceea că, în calitate de secretar al com. Devesel, a semnat contractul din 11 iunie 2007, cunoscând faptul că A.C.A. din com. Devesel nu există, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen.
În acest context, Curtea de Apel Craiova a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii, astfel:
- pentru inculpata T.A., din infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) şi (3) Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., infracţiunea prev. de art. 292 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., infracţiunea prev. de art. 291 teza I C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. într-o singură infracţiune prevăzută de art. 181 alin. (1) din Leg. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
- pentru inculpatul M.D., din infracţiunea prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Leg. 78/2000, infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., într-o singură infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
- pentru inculpatul L.V.L., din infracţiunea prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., într-o singură infracţiune prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
La stabilirea cuantumului pedepselor aplicate celor trei inculpaţi, instanţa de fond a avut în vedere limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor pentru infracţiunile săvârşite, circumstanţele reale în care au fost săvârşite faptele, precum şi valoarea prejudiciului cauzat.
S-a apreciat că, în raport de modul şi scopul în care au acţionat cei trei1 inculpaţi, chiar dacă cele mai multe acte materiale cu caracter infracţional au fost executate efectiv de inculpata T.A. prin prisma funcţiei de preşedinte al Asociaţiei „Z." Devesel, în cauză nu se impune diferenţierea celor trei inculpaţi sub aspectul cuantumului pedepselor rezultante aplicate.
Având în vedere împrejurarea că niciunul dintre inculpaţi nu este cunoscut cu antecedente penale, că sunt integraţi socio-profesional, că nu au acţionat în scopul obţinerii unor foloase personale, dar şi faptul că au fost prezenţi la toate termenele de judecată acordate de instanţă, excepţie făcând inculpatul M.D., care a lipsit însă din motive medicale, instanţa a apreciat că există suficiente elemente care să conducă la concluzia că scopul pedepsei, de reeducare a inculpaţilor în spiritul respectării normelor de convieţuire jşocială.şi de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, poate fi realizat şi fără executarea efectivă a pedepsei.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 861 C. pen. şi art. 5 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaţilor T.A., M.D. şi L.V.L., pe durata unui termen de încercare de 5 ani, fiind impuse măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen.
Întrucât contractul din 11 iunie 2007 conţine menţiuni false referitoare la calitatea părţilor între care a intervenit, în baza art. 397alin. (1) C. proc. pen. şi art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus anularea acestui înscris.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa a reţinut că, în concordanţă cu dispoziţiile art. 19 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 20 C. proc. pen., prin adresa din 18 aprilie 2013, A.P.I.A. - Bucureşti s-a constituit parte civilă în prezenta cauză cu suma de 765.027,65 lei, solicitând, totodată, obligarea inculpaţilor la plata dobânzilor şi a penalităţilor aferente debitului principal.
Potrivit cererii de constituire de parte civilă, suma solicitată reprezintă totalul sumei plătite Asociaţiei Z. Devesel pentru anii 2008-2011 (670.870,00 lei) şi sumei plătită inculpatei T.A. pentru anul 2007 (94.157,65 lei).
Instanţa de fond a observat, însă, că modul în care A.Z.D. a obţinut fonduri europene şi de la bugetul de stat în anul 2011 nu a făcut obiectul judecăţii în prezenta cauză, activitatea infracţională cu judecarea căreia a fost sesizată curtea limitându-se la perioada 2007- 2010.
Pe de altă parte, din cuprinsul procesului verbal din data de 06 februarie 2012 întocmit de A.P.I.A Centrul judeţean Mehedinţi, rezultă că, fiind verificat modul de efectuare a plăţilor aferente anului 2009, s-a constatat că reprezintă plată necuvenită suma de 12.343,08 lei şi că A.Z.D. a achitat cu ordinele de plată din 30 aprilie 2012 suma menţionată (fila 385 vol. II urm. pen.).
Având în vedere aceste împrejurări şi ţinând seama de dispoziţiile art. 1357 din N.C.C., potrivit cărora cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare, dispoziţiile art. 1381 N.C.C. potrivit cărora orice prejudiciu dă drept la reparaţie, dispoziţiile art. 1382 N.C.C.
- potrivit cărora cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat, dar şi dispoziţiile art. 1385 alin. (1) şi (2) din N.C.C.
- potrivit cărora prejudiciul se repară integral, iar despăgubirea trebuit să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat şi câştigul nerealizat, instanţa a constatat întrunite toate cerinţele răspunderii civile delictuale, atât a celor trei inculpaţi, cât şi a părţilor responsabile civilmente.
Curtea de apel nu a dispus obligarea celor trei inculpaţi la plata penalităţilor solicitate, întrucât din actele cauzei nu rezultă că aceştia au avut cunoştinţă despre existenţa unei astfel de clauze, iar acoperirea folosului nerealizat are loc prin plata dobânzilor legale, calculate de la data producerii pagubei şi până la achitarea integrală a debitului.
Ş-a mai constatat că prejudiciul provocat părţii civile A.P.I.A. - Bucureşti, a fost recuperat in limita sumei de 12.343.08 lei, achitată conform ordinelor de plată din 30 aprilie 2012.
Având în vedere întinderea prejudiciului provocat de cei trei inculpaţi prin faptele comise, împrejurarea că bunurile sechestrate aparţin inculpaţilor şi nu sunt exceptate de la măsura sechestrului, în vederea recuperării pagubei produse prin infracţiunile comise, instanţa a dispus, în baza art. 397 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 252 C. proc. pen., menţinerea măsurilor asigurătorii luate prin Ordonanţele cu nr. 147/P/2010 din datele de 15 mai 2012 şi 16 mai 2012 ale D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova.
Împotriva acestei sentinţe au formulat cupei, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova, inculpaţii T.A., M.D. şi L.V.L., partea civilă A.P.I.A. (A.P.I.A) şi părţile responsabile civilmente U.A.T. com. Devesel şi A.C.A. „Z.", care au criticat soluţia instanţei pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel, astfel cum au fost prezentate în scris şi susţinute oral în cursul dezbaterilor, Ministerul Public a criticat sentinţa din perspectiva următoarelor chestiuni de fapt şi de drept:
a) - greşita schimbare a încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii; s-a subliniat, sub un prim aspect, că deşi infracţiunile de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. din 1969 şi fals în declaraţii, prev. de art. 292 C. pen. din 1969, sunt infracţiuni mijloc şi intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000, aceleaşi două infracţiuni au, concomitent, o existenţă de sine stătătoare în raport cu infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 215 C. pen. din 1969, schimbarea încadrării juridice sub acest ultim aspect fiind nelegală.
În al doilea rând, s-a apreciat că, în cauză, există două persoane vătămate distincte, cu patrimonii diferite pe de o parte, fiind vorba de bugetul U.E. iar, pe de altă parte, de bugetul naţional - ambele bugete fiind doar administrate de A.P.I.A. - Bucureşti. Prin urmare, în speţă, este vorba despre două infracţiuni, aflate în concurs ideal.
În fine, Ministerul Public a considerat nelegală concluzia instanţei de fond referitoare la unicitatea rezoluţiei infracţionale a inculpaţilor pe toată perioada în care au fost comise actele deduse judecăţii. S-a subliniat că, în intervalul 2008-2010, normele pe baza cărora s-a acordat sprijin economic din fonduri comunitare ori naţionale s-au modificat, iar situaţia premisă a inculpaţilor s-a schimbat şi ea, în sensul că, iniţial, inculpata T.A. a solicitat în nume personal sprijin economic, dar ulterior, solicitările de sprijin au fost făcute de către A.Z.D., fiind evidentă, în acest context, existenţa unor rezoluţii infracţionale distincte.
b)- omisiunea instanţei de fond de a raporta infracţiunile de fals intelectual prevăzute, de art. 289 C. pen. s-a subliniat că infracţiunile de fals intelectual reţinute în sarcina fiecărui inculpat au fost săvârşite în scopul ascunderii infracţiunilor de corupţie, impunându-se raportarea acestora la dispoziţiile art. 17 lit. c) şi 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în forma anterioară datei de 01 februarie 2014) reţinută ca lege mai favorabilă;
c)- nelegala înlăturare a dispoziţiilor art. 18 alin (3) din Legea nr. 78/2000, respectiv a „consecinţelor deosebit de grave", în condiţiile în care, reţinând legea veche ca fiind mai favorabilă, instanţa de fond trebuia să menţină, în mod obligatoriu, şi dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, prejudiciul produs în cauză prin activitatea infracţională a inculpaţilor având valoarea de 667.120,09 lei (echivalentul a 163.046,49 euro), sumă ce sesubsumează exigenţelor art. 146 din vechiul C. pen.;
d)- omisiunea instanţei de fond. de a stabili durata pedepsei complementare aplicate inculpaţilor;
e)- omisiunea instanţei de fond de a anula toate înscrisurile false întocmite de către inculpaţi, respectiv: menţiunile false cuprinse în pagina nr. 36 din Instrucţiunile generale pentru fermieri privind plăţile directe pe suprafaţă în anul 2009, în care se află menţionate olograf, în fals, suprafaţa de pajişte, specia şi numărul de animale, data ieşirii la păşunat, numărul de zile de păşunat şi lucrările de întreţinere efectuate pe pajişte în 2008;
- documentul intitulat "proces-verbal" încheiat la 15 aprilie 2008 de către A.C.A. „Z." Devesel, de recepţie a lucrărilor de curăţire, întreţinere şi amenajare a suprafeţelor de islaz comunal care au fost arendate de către Primărial,.Devesel asociaţiei (lucrări ce nu s-au efectuat în realitate); menţiunile false cuprinse în pag. nr. 36 din Instrucţiunile generale pentru fermieri privind plăţile directe pe suprafaţă în anul 2009, în care se află menţionate olograf, în fals, suprafaţa de pajişte, specia şi numărul de animale, data ieşirii la păşunat, numărul de zile de păşunat şi lucrările de întreţinere efectuate pe pajişte în 2009; contractul de arendă din 11 iunie 2007, perfectat între Primăria com. Devesel şi A.C.A. din com. Devesel, reprezentată de T.A.); trei înscrisuri intitulate „proces-verbal" încheiate la 15 aprilie 2008, 10 aprilie 2009 şi 20 aprilie 2010 de A.C.A. „Z." Devesel, prin care se atestă în fals că s-au efectuat lucrări de curăţire, întreţinere şi amenajare a suprafeţelor de izlaz comunal care au fost arendate de către Primăria Devesel asociaţiei; menţiunile false cuprinse în pag. nr. 36 din Instrucţiunile generale pentru fermieri privind plăţile directe pe suprafaţă în anul 2009, în care se află menţionate olograf, în fals, suprafaţa de pajişte, specia şi numărul de animale, data ieşirii la păşunat, numărul de zile de păşunat şi lucrările de întreţinere efectuate pe pajişte în anii 2008, 2009, 2010; Declaraţie pe proprie răspundere (Anexa 32) pe numele T.A., datată 17 mai 2010, cererea de acordare a plăţilor S.A.P.S. din 29 mai 2007 la A.P.I.A. Centrul Judeţean Mehedinţi, întocmită de inculpata T.A., în nume personal şi în care a menţionat în fals declaraţia de angajament că este utilizator al celor 557 ba. izlaz comunal şi că îndeplineşte criteriile de eligibilitate; Hotărârea Consiliului Local nr. 14/2007; Declaraţiile de suprafaţă date de inculpata T.A., sub sancţiunea prevăzută de art. 292 C. pen., în care a atestat în mod mincinos şijraudulos că asociaţia are calitatea de utilizator al suprafeţei de 557 ha, în perioada 2007 - 2010;
f)- greşita obligare a părţii responsabile civilmente U.A.T. Devesel, în solidar cu inculpaţii,, atât la despăgubiri civile, cât şi la cheltuieli judiciare către stat, subliniindu-se că inculpaţii nu au fost investiţi în mod legal să încheie contractul de arendă, astfel încât nu au existat relaţii de prepuşenie în temeiul cărora să fi fost săvârşite infracţiunile deduse judecăţii;
g)- nelegalitatea soluţiei dispuse pe latură civilă sub aspectul omisiunii obligării inculpaţilor la plata penalităţilor aferente până la achitarea integrală a debitului, precum şi sub aspectul greşitei constatări că prejudiciul produs a fost achitat în parte;
h) - netemeinica individualizare a pedepselor aplicate celor trei inculpaţi, atât sub aspectul duratei, cât şi al modalităţii de executare. Făcând trimitere la conduita procesuală a inculpaţilor, la atragerea în activitatea infracţională a unui număr important de persoane, dar şi la valoarea prejudiciului cauzat, s-a apreciat necesară majorarea duratei pedepselor şi executarea lor în regim de detenţie.
Inculpata T.A. a solicitat achitarea, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., considerând, în esenţă, că probatoriul confirmă apărările sale referitoare la data reală a depunerii cererii iniţiale de plată la A.P.I.A, la caracterul eronat al menţiunii privind data de 29 mai 2007 ca dată a depunerii, dar şi la faptul că toate demersurile sale au fost concordante sfaturilor date de salariaţii A.P.I.A. Inculpata a făcut trimitere la pregătirea sa profesională redusă, la imposibilitatea de a cunoaşte toate reglementările privind constituirea unei persoane juridice şi la încrederea în măsurile dispuse în speţă de autorităţile locale, concluzionând că poziţia sa subiectivă a fost cea a unei persoane de bună-credinţă, lipsind elementul intenţional specific infracţiunilor deduse judecăţii.
Inculpatul M.D. a solicitat, în principal, achitarea sa potrivit art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., arătând că lipseşte intenţia ca element subiectiv al infracţiunilor reţinute în sarcina sa, iar, în subsidiar, reducerea pedepselor ca efect al valorificării circumstanţelor personale favorabile. Apelantul a subliniat că diferenţele dintre propunerea sa iniţială adresată Consiliului Local Devesel (respectiv concesionarea suprafeţei de 557 ha) şi hotărârea adoptată (prin care s-a stabilit încheierea unui contract de arendă) relevă inexistenţa unei activităţi de instigare din partea sa. In plus, a arătat că nu ar fi avut posibilitatea legală de a refuza aducerea la îndeplinire a hotărârii Consiliului Local, fiind obligat în virtutea funcţiei şi a dispoziţiilor legale să încheie contractul de arendă cu A.C.A. din com. Devesel.
Pe de altă parte, inculpatul a susţinut că activitatea proprie s-a limitat la însoţirea coinculpatei T. la sediul A.P.I.A în anul 2007, cererea de acordare a sprijinului financiar fiind completată în conformitate cu îndrumările salariaţilor acestei agenţii. în plus, în condiţiile în care, începând cu luna iunie 2008, inculpatul nu a mai avut calitatea de primar, nu se poate reţine implicarea sa obiectivă în formularea cererilor de plată ulterioare, aferente campaniilor derulate în intervalul 2008 - 2010.
Sub aspectul, infracţiunii prevăzute 2921 C. pen. din 1969.
apelantul a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, deoarece nu a urmărit obţinerea vreunui folos patrimonial pentru sine ori pentru membrii familiei sale.
În dezvoltarea motivelor de apel, astfel cum au fost reformulate la data de 29 septembrie 2015, inculpatul L.V.L. a apreciat că se impune, în principal, achitarea sa potrivit art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., invocând, în esenţă, inexistenta oricărei implicări proprii în depunerea şi aprobarea cererilor de plată formulate în anul 2007 sau ulterior, inculpata T. acţionând cu aprobarea membrilor consiliului director al asociaţiei, după informarea prealabilă a autorităţilor publice locale şi în concordanţă cu îndrumările primite din partea salariaţilor A.P.I.A.
Detaliind circumstanţele în care a survenit încheierea contractului de arendă din 2007, apelantul L.V. a apreciat că acţiunile sale au fost conforme exigenţelor legale, probatoriul infirmând acuzaţia că inculpatul, alături de M.D., i-ar fi propus coinculpatei T. să formuleze cererea de plată în anul 2007 în nume personal şi să administreze sumele ce urmau să revină asociaţiei ori că ar fi decis identitatea membrilor fondatori.
Sub aspectul presupusei sale contribuţii la activitatea ilicită desfăşurată în perioada 2008 - 2010, inculpatul a evidenţiat inexistenţa unei descrieri efective a actelor ce i se impută în mod obiectiv sub acest aspect, susceptibile a se circumscrie unor acţiuni repetate de complicitate şi de natură a atrage incidenţa formei continuate a infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000.
Referitor la infracţiunea de fals intelectual, apelantul a invocat inexistenţa elementului intenţional specific acestei infracţiuni, arătând că sintagma „persoană juridică" 'din cuprinsul contractului de arendă a fost urmarea unei erori, prin inserarea sa neurmărindu-se precizarea unui element de identificare specific persoanelor juridice, ci doar a unui element caracteristic unui grup de persoane fizice asociate, ce urma a dobândi personalitate juridică. În opinia apelantului, pentru infracţiunea analizată s-a împlinit, încă din data de 11 ianuarie 2014, termenul de prescripţie specială prevăzut de art. 122 lit. d) şi art. 124 C. pen. din 1969, împrejurare ce reclamă încetarea procesului penal sub acest aspect.
Apelantul a formulat şi critici privind omisiunea instanţei de fond de a realiza o analiză propriu-zisă a probatoriului administrat, de a examina detaliat toate apărările sale, inclusiv chestiunea dezincrim in arii faptei concret imputate ca efect al modificărilor aduse conţinutului infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000 sub aspect subiectiv, prin introducerea cerinţei „relei-credinţe".
În subsidiar, apelantul a solicitat reindividualizarea modalităţii de executare a pedepsei în sensul dispunerii suspendării condiţionate a executării, potrivit art. 81 C. pen. din 1969, având în vedere circumstanţele personale favorabile.
Pe latură civilă, inculpatul L.V. a invocat nelegalitatea soluţiei de admitere a acţiunii civile formulate de A.P.I.A - Bucureşti, invocând, în acest sens, propria culpă a funcţionarilor agenţiei în gestionarea cererilor de plată ce fac obiectul judecăţii, omisiunea părţii, civile de, a lua în considerare, acest,, element la exprimarea poziţiei sale pe latură civilă, dar şi greşita obligare a inculpaţilor la plata dobânzilor legale, date fiind măsurile asigurătorii anterior dispuse în cauză.
Parte a criticilor formulate în motivele scrise iniţiale de apel, referitoarela pretinse neregularităţi ale rechizitoriului şi încălcări ale dreptului la apărare în faza de urmărire penală, au fost retractate expres de către apelantul-inculpat prin motivele de apel reformulate ulterior, astfel încât, în condiţiile în care neregularităţile de acest tip invocate ar fi susceptibile a atrage exclusiv sancţiunea nulităţii relative, faţă de exigenţele art. 282 alin. (5) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte nu le va examina în prezenta decizie.
Partea civilă A.P.I.A. a solicitat desfiinţarea parţială a sentinţei şi admiterea în totalitate a pretenţiilor sale civile, susţinând că prejudiciul cauzat prin activitatea ilicită desfăşurată în perioada 2007 - 2011 se ridică la valoarea de 765.027,65 lei, iar nu 761.277, 74 lei, cum eronat a reţinut instanţa de fond. De asemenea, partea civilă a criticat neacordarea penalităţilor aferente debitului principal şi solicitate prin cererea de constituire ca parte civilă, soluţia instanţei sub acest aspect fiind contrară dispoziţiilor art. 121 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006.
Partea responsabilă civilmente U.A.T. com. Devesel a susţinut, în esenţă, nelegalitatea obligării sale solidare la plata despăgubirilor civile şi a cheltuielilor judiciare, invocând, pe de o parte, existenţa unui raport de prepuşenie limitat la relaţia cu inculpatul M.D., nu şi cu cei doi coinculpaţi. Pe de altă parte, s-a arătat că raportul de prepuşenie existent între U.A.T.C. Devesel şiynculpatul M. nu poate atrage răspunderea civilă a unităţii, întrucât încheierea contractului de arendă era obligatorie pentru inculpat, în condiţiile preexistentei unei hotărâri a consiliului local cu acest obiect. Posibila implicare a inculpatului în alte împrejurări ale comiterii faptelor ce fac obiectul judecăţii nu puteau atrage răspunderea civilă a unităţii administrativ-teritoriale, cât timp ele nu au avut legătură cu funcţia încredinţată.
Partea responsabilă civilmente A.C.A. „Z." Devesel nu a motivat apelul declarat şi, deşi legal citată, a lipsit de la dezbaterea cauzei în cel de-al doilea grad de jurisdicţie.
Pe parcursul soluţionării apelului, inculpatul L.V.L. a optat pentru a face noi declaraţii, conform art. 420 alin. (4) C. proc. pen., cei doi coinculpaţi prevalându-se, în schimb, de dreptul la tăcere.
Apelanţii nu au solicitat administrarea unor probe noi în apel, cu excepţia inculpatei T.A., a cărei cerere de efectuare a unei expertize contabile a fost respinsă prin încheierea din data de 01 octombrie 2015, pentru considerentele expuse în cuprinsul acestui act procedural.
Examinând ansamblul actelor dosarului şi sentinţa penală apelată, prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază fondate toate apelurile declarate, însă în limitele ce se vor arăta si pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
I. Prealabil examinării detaliate a motivelor de apel ce antamează chestiuni de fapt .sau.de „drept, Înalta Curte constatăcă.cenzurarea legalităţii sentinţei este condiţionată de identificarea, prioritară şi explicită, a coordonatelor normative în care poate fi soluţionat conflictul de drept dedus judecăţii. Aceasta deoarece succesiunea legilor penale intervenite de la data comiterii faptelor şi până la data judecării definitive a cauzei atrage incidenţa art. 5 C. pen., impunând determinarea acelei unice legi penale de natură să asigure, în ansamblul său, o situaţie mai favorabilă pentru cei trei apelanţi-intimaţi inculpaţi.
O astfel de analiză prealabilă este necesară, în speţă, mai ales din perspectiva consecinţelor diferite pe care, spre deosebire de C. pen. actual, aplicarea legii penale vechi, în vigoare anterior datei de 01 februarie 2014, le-ar avea asupra răspunderii penale a inculpaţilor pentru unele dintre faptele deduse judecăţii, respectiv fals intelectual iar, în cazul lui M.D., şi conflict de interese.
În acord cu dispoziţiile legii anterioare, astfel cum vor fi analizate în continuare, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale pentru cele două fapte menţionate s-a împlinit, cenzura de fond a instanţei de apel putând viza, prin urmare, exclusiv faptele incriminate de art. 181 din Legea nr. 78/2000 (ori de art. 215 C. pen. din 1969, după caz). Prin contrast, ipoteza aplicării N.C.P. ca lege mai favorabilă nu ar ridica problema prescripţiei răspunderii penale pentru vreuna dintre infracţiunile deduse judecăţii şi ar genera, ca urmare, posibilitatea sancţionării inculpaţilor pentru totalitatea faptelor incluse în obiectul iniţial al sesizării.
Evaluând strict din această perspectivă legalitatea sentinţei, Înalta Curte constată ah initio că, deşi în considerentele hotărârii, instanţa de fond a identificat explicit legea penală anterioară datei de 01 februarie 2014 ca fiind mai favorabilă, dispozitivul sentinţei reflectă doar parţial această concluzie, omiţându-se valorificarea efectivă a prevederilor art. 181 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 (în varianta anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012), precum şi a dispoziţiilor art. 146 C. pen. din 1969, cu toate consecinţele asupra limitelor speciale de pedeapsă aplicabile.
Un atare procedeu contravine exigenţelor de aplicare a normei inserate în art. 5 C. pen., astfel cum se desprind din jurisprudenţa obligatorie a Curţii Constituţionale care, prin Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 (publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014), a statuat că "Dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura in care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile", subliniind, totodată, că "determinarea concretă a legii penale mai favorabile . vizează aplicarea legii, şi nu a dispoziţiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea şi din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia care, în pofida dispoziţiilor art. 61 din Constituţie, ar permite judecătorului să legifereze".
Prin urmare, reevaluând comparativ normele existente în legile penale succesive, relevante pentru situaţia concretă a apelanţilor-intimaţi inculpaţi - respectiv normele vizând condiţiile de incriminare, condiţiile de tragere la răspundere penală, criteriul sancţiunii principale şi modalităţile normative de individualizare a executării pedepselor, Înalta Curte constată că legislaţia penală în vigoare anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 63/2012 permite, prin reglementarea mai permisivă a prescripţiei răspunderii „penale si prin efectul circumstanţelor atenuante, aplicarea unor pedepse mai reduse ori a unor modalităţi de executare mai puţin restrictive.
Astfel, sub un prim aspect, constată că pedeapsa prevăzută de art. 289 C. pen. din 1969 pentru infracţiunea de fals intelectual este închisoarea de maxim 5 ani, limită maximă identică şi în noua legislaţie.
Potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) C. pen. din 1969, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 5 ani, termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani şi curge de la data săvârşirii infracţiunii.
Dispoziţiile art. 124 C. pen. din 1969 (în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 63/2012) stabileau că prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut de art. 122 este depăşit cu jumătate. Aceasta înseamnă că, în cazul infracţiunilor de fals de natura celei analizate, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale era de 7 ani şi 6 luni, durată mai scurtă decât cea impusă de art. 122 C. pen. din 1969 (în forma modificată prin Legea nr. 63/2012) ori de art. 154 alin. (1) lit. d) - art. 155 alin. (4) din N.C.P., care prevăd, ambele, uri termen de prescripţie specială de 10 ani.
Raportat la data întocmirii contractului de arendă reţinut, în speţă, ca unic obiect al falsului intelectual - respectiv 11 iunie 2007 - rezultă că termenul de prescripţie1 specială a răspunderii penale s-a împlinit, conform legii vechi, la data de 10 decembrie 2014, împrejurare care înlătură răspunderea penală a inculpaţilor T.A., M.D. şi L.V.L. şi impune o soluţie de încetare a procesului penal sub aspectul faptei de fals intelectual, conform art. 396 alin. (6) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
În mod similar, în condiţiile în care şi pentru infracţiunea de conflict de interese prevăzută de art. 2531 C. pen. din 1969 (actual art. 301 C. pen.), limita maximă specială în ambele legislaţii succesive este de 5 ani închisoare, raportat la data săvârşirii faptei (respectiv data încheierii aceluiaşi contract de arendă din 11 iunie 2007, act care, în ipoteza acuzării, a permis beneficiarului T.A. utilizarea imediată a păşunii arendate şi obţinerea subsecventă a folosului patrimonial imputat), se constată incidenţa aceloraşi dispoziţii legale în materia prescripţiei.
Drept urmare, potrivit art. art. 122 alin. (1) lit. d) şi alin. (2), art. 124 C. pen. din 1969, termenul de prescripţie specială este, şi în acest caz, de 7 ani și 6 luni şi s-a împlinit la data de 10 decembrie 2014, fapt ce impune o soluţie de încetare a procesului penal întemeiată pe impedimentul procedural anterior enunţat.
Referitor la faptele de uz de fals şi fals în declaraţii reţinute prin rechizitoriu şi pretins comise în intervalul 2008 - 2010, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare, Înalta Curte constată temeinică soluţia primei instanţe de schimbare a încadrării juridice într-o infracţiune unică, prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000, astfel încât, la stabilirea legii penale mai favorabile, nu va avea în vedere aceste infracţiuni ca fapte djstincte.
O a doua împrejurare care conferă legii anterioare un caracter mai blând vizează efectul reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, circumstanţe cărora instanţa de apel le va da eficienţă în beneficiul inculpatei T.A., pentru considerentele ce vor fi detaliate în cele ce succed.
C. pen. în vigoare nu mai permite recunoaşterea unui efect atenuant datelor legate exclusiv de persoana, sau de conduita inculpatului, iar în absenţa altor elemente obiective, care să se subsumeze circumstanţelor expres prevăzute de N.C.P., dispoziţiile art. 75 şi art. 76 din această lege nu sunt aplicabile în speţă.
Legea veche permite, în schimb, prin raportare la dispoziţiile art. 74 şi art. 76 alin. (2) C. pen. din 1969, stabilirea unei pedepse între 3 ani şi 4 luni şi 10 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000. Deşi aceste limite sunt superioare celor reglementate, în prezent, de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (respectiv închisoare de la 2 la 7 ani), reţinerea unei eventuale pluralităţi de infracţiuni conform legii noi (prin includerea şi a falsului intelectual), alături de efectele concursului de infracţiuni în plan sancţionator, ar putea conduce, conform legii în vigoare, la aplicarea unei pedepse sensibil asemănătoare minimului de 3 ani şi 4 luni închisoare permis de legea veche.
Însă, atât în cazul inculpatei T.A., cât şi în cazul coinculpaţilor L.V. şi M.D., impunerea suspendării sub supraveghere ca modalitate de executare permite, în acod cu exigenţele Codului penal din 1969, supunerea lor unui regim mai puţin restrictiv decât cel permis de art. 91 şi urm. C. pen., precum şi efecte, în ansamblu, mai favorabile (concretizate în reabilitarea de drept la expirarea termenului de încercare în condiţiile prevăzute de art. 866 C. pen. din 1969), argumente care, coroborate, permit caracterizarea legii vechi ca fiind, în ansamblu, legea mai favorabilă în speţă.
II. Examinând circumstanţele cauzei în coordonatele specifice legii penale în vigoare la data comiterii faptelor, Înalta Curte notează, sub un prim aspect, că structura criticilor formulate în apel, evaluate comparativ cu soluţia dispusă de prima instanţă, reclamă o analiză distinctă a activităţii infracţionale desfăşurate în anul 2007, în raport de actele ulterioare, pretins comise în intervalul 2008-2010.
Apelanţii M.D. şi L.V. au negat orice implicare obiectivă în acţiunile ulterioare anului 2007, contestând fundamentul probator al concluziei contrare a instanţei în această privinţă, iar Ministerul Public a apreciat netemeinică, în mod similar, concluzia unicităţii de rezoluţie infracţională pe care s-a grefat soluţia curţii de apel, cenzurarea tuturor acestor susţineri impunând o analiză sistematică a materialului probator.
În al doilea rând, Înalta Curte subliniază că toate motivele de apel ce antamează fondul acuzaţiilor de fals intelectual aduse inculpaţilor T.A. M.D. şi L.V.L., precum şi al acuzaţiei de conflict ae interese formulată faţă de M.D., nu mai pot fi examinate în acest grad de jurisdicţie, deoarece, aşa cum s-a reţinut anterior, termenul de prescripţie specială pentru aceste fapte s-a împlinit, iar, în şedinţa publică din data de 1 octombrie 2015, în conformitate cu dispoziţiile art. 18 C. proc. pen., toţi inculpaţii, prin apărătorii aleşi, si-au manifestat opţiunea de a nu solicita continuarea procesului penal.
Prin urmare, trimiterile Înaltei Curţi, în considerentele ce succed, la conformitatea faptelor de fals şi conflict de interese cu tiparul normei de incriminare vor fi efectuate exclusiv în scopul identificării exacte a acestor din urmă dispoziţii şi al fundamentării juridice subsecvente a concluziei privind incidenţa prescripţiei.
În fine, intervenirea prescripţiei răspunderii penale pentru faptele anterior menţionate generează, de asemenea, două, urmări pe care instanţa de apel trebuie să le aibă în vedere la soluţionarea cauzei.
O primă consecinţă este aceea că, raportat la activitatea infracţională derulată în anul 2007, circumstanţele în care s-a desfăşurat întrunirea publică din data de 13 mai 2007, caracterul real al acordului locuitorilor comunei de înfiinţare a unei asociaţii a crescătorilor de animale, contextul faptic în care a fost adoptată Hotărârea Consiliului Local Devesel nr. 14 din 07 iunie 2007 şi a fost încheiat contractul de arendă din 11 iunie 2007 reprezintă chestiuni care nu mai au o relevanţă propriu-zisă din punct de vedere al răspunderii penale în prezenta cauză.
Singura activitate obiectivă susceptibilă a mai atrage răspunderea penală este cea referitoare la împrejurările în care au fost depuse la T.A.P.L.A. cererile de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă, numai în scopul lămuririi acestor împrejurări urmând a fi reevaluate chestiunile vizând modul de înfiinţare a asociaţiei crescătorilor de animale ori circumstanţele în care s-a încheiat contractul de arendă.
O a doua consecinţă a intervenirii prescripţiei este aceea că, în analiza conţinutului concret al faptelor ce se circumscriu incriminării prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte nu mai poate valorifica ipoteza folosirii unor declaraţii "false" (premisă a acuzaţiilor iniţiale, reţinută ca atare şi de prima instanţă), ci trebuie să analizeze în ce măsură documentele utilizate la A.P.I.A de către inculpata T.A. au conţinut informaţii care, fără a fi false, puteau fi caracterizate ca inexacte sau incomplete.
a) În aceste coordonate, cu privire la activitatea infracţională desfăşurată în anul 2007, constată că probele ce au fundamentat soluţia dispusă faţă de cei trei inculpaţi susţin doar parţial concluzia primei instanţe.
Contrar aprecierii curţii de apel, Înalta Curte constată că rolul determinant în adoptarea, de către T.A., a hotărârii de a formula în nume propriu cererea de plată înregistrată din 29 mai 2007, anterior finalizării procedurii de constituire a persoanei juridice pe care urma să o reprezinte, a aparţinut coinculpaţilor M.D. şi L.V., acţiunile concrete ale acestora din urmă subsumându-se unor acte de determinare specifice instigării ca formă a participaţiei penale, iar nu unei simple complicităţi.
Ierarhia funcţiilor deţinute în cadrul Primăriei Devesel de către cei trei inculpaţi relevă un vădit ascendent al apelanţilor M. si L.V. asupra coinculpatei T.A., ascendent pe fondul căruia simplul îndemn al celor dintâi de a depune cererea de plată în condiţiile particulare ale speţei era, în sine, suficient pentru a o determina pe: inculpată să pună în executare o, atare solicitare.
Pe de altă parte, este evident că implicarea inculpatei în demararea procesului de finanţare s-a realizat sub coordonarea unor persoane ce deţineau funcţii de decizie din cadrul unităţii administrativ-teritoriale şi în beneficiul patrimonial cel puţin indirect al acestei din urmă structuri. Inculpata T. nu avea nici pregătirea profesională şi nici forţa individuală de a decide şi pune în aplicare singură liotărârea de obţinere a plăţilor în cadrul S.A.P.S, iar conduita sa ulterioară, concretizată în virarea întregii sume primite ca finanţare, aferentă campaniei 2007, în contul asociaţiei înfiinţate între timp, demonstrează că ea nu a avut nici intenţia de a obţine pentru sine aceste sume de bani.
O integrală examinare a criticilor apelanţilor din perspectiva acuzaţiilor circumscrise dispoziţiilor art. 181 din Legea nr. 78/2000 implică însă cenzurarea circumstanţelor faptice ale cauzei în următoarele coordonate:
1)- stabilirea implicării obiective a tuturor celor trei inculpaţi în acţiunea de formulare/depunere a cererii de plată din data de 29 mai 2007 şi determinarea formei de participaţie penală specifică;
2)- existenţa, în cuprinsul cererii de plată ori a documentaţiei aferente, a unor menţiuni inexacte sau incomplete şi stabilirea atitudinii subiective a inculpaţilor sub acest aspect;
3)- evaluarea rezultatului produs prin prezentarea documentelor inexacte sau incomplete.
a.l) Probatoriul testimonial relevă că, subsecvent întrunirii publice din data de 13 mai 2007 şi adoptării hotărârii de constituire a asociaţiei crescătorilor de animale, demersurile propriu-zise în vederea materializării acestei hotărâri, precum şi în scopul subsecvent al obţinerii, de către comunitatea locală, a unor sume de bani în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă (S.A.P.S) au fost decise de persoane cu funcţii de conducere în cadrul primăriei, printre care primarul M.D. şi secretarul L.V.
Cei doi inculpaţi au fost cei care, întrevăzând dificultatea finalizării procesului de dobândire a personalităţii juridice de către asociaţia crescătorilor de animale anterior datei limită de depunere a cererii de plată (respectiv 15 mai 2007 şi, cu penalităţi, maxim 9 iunie 2007) au decis, totuşi, iniţierea demersurilor orientate spre obţinerea finanţării de către persoana fizică T.A., asumându-şi, cel mai probabil, o eventuală completare/rectificare a documentaţiei aferente ulterior procesului de constituire legală a asociaţiei.
În acest sens, sunt relevante declaraţiile martorilor C. (care a arătat că iniţiatorii demersurilor ce au precedat depunerea cererii de plată şi încheierea contractului de arendă au fost M.D. şi L.V., aceştia fiind şi cei care au stabilit preţul ori clauzele contractului de arendă, L.V. fiind şi cel care a solicitat martorei să semneze, alături de T., cererea din 05 iunie 2007, în scopul obţinerii hotărârii consiliului local - fila 92 și urm., vol. 2 dup), P.F. (care, confirmând susţinerile anterioare ale martorei C.A., a precizat că inculpaţii M. şi L. au fost cei care i-au solicitat apelantei T.A. să depună la A.P.A.I.V.l. Mehedinţi cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2007 în nume personal, cu condiţia ca, după înregistrarea asociaţiei, să transfere sumele obţinute de la A.P.I.A în nume personal - fila 99/vol. 2 dup), G.M.A. (care a precizat că, în anul 2008, inculpata T. a relatat membrilor fondatori ai asociaţiei că, pentru anul 2007, a fost nevoită să formuleze cererea de plată în nume personal, la solicitarea lui L.V., „pentru a nu pierde subvenţia", fila 103/vol. 2 dup). Toate aceste susţineri au fost confirmate, în substanţă, şi în cursul judecăţii, nuanţările regăsite în ultimele declaraţii ale martorilor - determinate, preponderent, de intervalul de timp îndelungat scurs de la data evenimentelor critice - neafectând în mod radical conţinutul probelor analizate, astfel încât Înalta Curte le va avea în vedere la soluţionarea cauzei.
Inculpata T.A. însăşi a confirmat că cei doi coinculpaţi aii fost cei care i-au propus să se ocupe de înfiinţarea asociaţiei şi de obţinerea ori administrarea subvenţiilor de la A.P.I.A, asigurând-o că se vor implica şi în obţinerea documentelor necesare pentru accesarea schemelor de plăţi (fila 263/vol. 2 d.u.p.). Deşi în cuprinsul acestei declaraţii, inculpata a revenit asupra susţinerilor făcute iniţial la data de 13 aprilie 2010, în faza actelor premergătoare (când precizase explicit că cei doi coinculpaţi i-au solicitat să formuleze cererea de plată ca persoană fizică, pe numărul unic de identificare a exploataţiei), afirmând, dimpotrivă, că demersul său a fost determinat exclusiv de îndrumările primite de la salariaţii A.P.I.A, o atare susţinere este infirmată de probele administrate.
În acest sens, Înalta Curte constată că declaraţiile celor trei martore anterior menţionate se coroborează cu susţinerile martorei M.C. - funcţionar pubhc în cadrul A.P.I.A - Centrul Judeţean Mehedinţi şi persoana care a primit cererea de plată din 29 mai 2007, a înregistrat-o iar, ulterior, a înaintat-o spre procesare. Martora a precizat explicit, în ambele faze ale procesului, că apelanta T.A. a depus cererea de plată la data înregistrării, ca persoană fizică, din proprie iniţiativă, susţinând că va face ulterior dovada calităţii de utilizator al terenului, prin depunerea contractului de arendă (ceea ce s-a întâmplat abia la data de 12 iunie 2007). Martora a susţinut că, pe fondul discuţiilor privind inexistenţa, în contractul de arendă, a datelor de identificare a asociaţiei, inculpata i-a comunicat că forma de asociere nu dobândise încă personalitate juridică, fapt care, coroborat cu inserarea în contract a datelor personale de identificare a inculpatei, a determinat funcţionarul A.P.I.A să considere cererea aparţine unui fermier -persoană fizică şi să o transmită ca atare spre procesare (fila 42/2 dup şi fila 142/1 fond).
Inculpaţii M.D. şi L.V. au negat comiterea unor acte de determinare a inculpatei T.A., ambii încercând să acrediteze ideea că * implicarea lor s-a limitat la a-i pune la dispoziţie coinculpatei hotărârea consiliului local şi contractul de arendă, decizia de depunere a cererii de plată în nume personal fiind însă urmarea exclusivă a îndrumărilor date de salariaţii A.P.LA.
Înalta Curte constată însă că aceste apărări sunt infirmate neechivoc de probatoriul testimonial, astfel cum a fost detaliat în considerentele prezentei decizii, dar şi de elementele ce rezultă din succesiunea cronologică a acţiunilor premergătoare depunerii cererii jde plată.din daţade 29 mai 2007.
Înscrisurile aflate la dosar evidenţiază că, ulterior întrunirii publice din data de 13 mai 2007 şi aderării unui număr de 30-40 de locuitori ai comunei la propunerea de înfiinţare a unei asociaţii a crescătorilor de animale, T.A. a depus la A.P.I.A - Centrul Judeţean Mehedinţi - cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2007, cerere înregistrată la data de 29 mai 2007.
Invocând pretinsa hotărâre de a obţine finanţarea în numele şi în beneficiul asociaţiei crescătorilor de animale, toţi inculpaţii au susţinut, direct sau indirect, că această dată a înregistrării cererii ar fi eronată, în realitate, documentul fiind depus la data de 12 iunie 2007, după obţinerea hotărârii consiliului local şi ulterior încheierii contractului de arendă cu reprezentanţii desemnaţi ai crescătorilor de animale.
Contrar acestor susţineri, potrivit documentului intitulat „Informaţii generale pentru fermieri privind plăţile directe pe suprafaţă în anul 2007" - pct. 2.1.5 - „Intrarea solicitării (n.r. cererii de plată) se consemnează prin ştampilare, datare şi semnare pe documentele originale - pe prima pagină a formularului de solicitare şi prin trecerea în registrul intrărilor". Cererea de plată respectă întocmai aceste cerinţe, data de 29 mai 2007 fiind atât menţionată olograf de către titularul T.A. şi de funcţionarul M.C., cât şi inserată în ştampila instituţiei, aplicată pe prima pagină a formularului de cerere.
Caracterul nereal al apărărilor inculpaţilor este relevat si de examinarea înscrisurilor ataşate cererii, respectiv "Procesul verbal pentru controlul vizual al cererii de plată" - datat tot 29 mai 2007 - precum şi de declaraţiile martorei C.A., care a precizat expres, în faza de urmărire penală, că data depunerii cererii de plată a fost anterioră semnării contractului de arendă.
Motivaţia acestui demers iniţiat de inculpaţii M.D. şi Luţu Valeriu şi concretizat de coinculpata T. a fost, în mod evident, aceea a depunerii cererii de plată anterior datei de 31 mai 2007, în scopul de a asigura comunităţii locale beneficiul schemelor de sprijin financiar pe anul 2007, cu evitarea perceperii de penalităţi.
Conştientizând însă necesitatea depunerii unor înscrisuri care să probeze că titularul cererii de plată era, concomitent, şi utilizatorul legal al suprafeţei de teren, inculpaţii M. şi L.V. i-au sfătuit pe reprezentanţii prezumaţi ai asociaţiei să adreseze primăriei, la scurt timp, cererea din 05 iunie 2007, având ca obiect arendarea suprafeţelor de islaz proprietatea com. Devesel. În temeiul acestei cereri, inculpatul M.D. a convocat, la aceeaşi dată, şedinţa extraordinară a consiliului local şi a întocmit, cu avizul secretarului L.V., proiectul de hotărâre privind aprobarea arendării suprafaţelor de islaz de către A.C.A. din com. Devesel.
Subsecvent adoptării hotărârii Consiliul Local nr. 14 din 07 iunie 2007, în calitate de reprezentant al arendatorului Primăria Devesel, inculpatul M.D. a încheiat cu arendaşul A.C.A. din com. Devesel, reprezentată de T.A., contractul de arendă din 11 iunie 2007, contract depus la A.P.I.A în ziua imediat următoare, fără a se solicita însă şi eventuala rectificare a menţiunilor existente în cererea iniţială, sub aspectul identităţii sohcitantului.
Finalizarea demersurilor de dobândire a personalităţii juridice de către Asociaţia crescătorilor de animale s-a realizat abia la data de 25 ianuarie 2008, ca urmare a pronunţării încheierii nr. 3/A a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, prin care s-a admis cererea de înscriere în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor a Asociaţiei „Z." Devesel, persoană juridică reprezentantă de T.A. Din perspectiva beneficiarului schemei de sprijin aferentă anului 2007, o atare împrejurare nu a mai avut însă relevanţă, sprijinul financiar fiind deja acordat apelantei T.A. - fermier persoană fizică solicitant.
a.2) Reţinând astfel gradul de implicare obiectivă al celor trei inculpaţi în acţiunea de depunere a cererii de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2007, Înalta Curte constată că cererea de plată formulată de inculpata T.A., precum şi declaraţiile subsecvente, cuprindeau următoarele date inexacte:
- persoana fizică T.A. nu avea, la data depunerii cererii de plată, calitatea de utilizator legal al terenului - izlaz comunal aparţinând com. Devesel, suprafaţa fiind utilizată de toţi crescătorii comunei, în mod neorganizat;
- suprafaţa de teren de 557 ha, înscrisă în formularul de cerere reprezenta totalitatea suprafeţelor parcelelor de păşune comunală aferente islazului comunal, nicidecum suprafaţa aflată în folosinţa exclusivă a inculpatei apelante;
- informaţiile aferente blocurilor fizice, numărului şi suprafeţelor parcelelor înscrise în „Declaraţia de suprafaţa 2007", ataşată cererii, vizau totalitatea suprafeţelor cu destinaţia de păşune comunală, aflate în proprietatea com. Devesel, nicidecum o suprafaţă asupra căreia inculpata să deţină, în mod individual, vreun drept de folosinţă;
- declaraţia pe propria răspundere a inculpatei utilizator, în sensul că datele înscrise în cererea de plată directă pe suprafaţă şi în documentele anexate, inclusiv lista suprafeţelor, sunt reale şi valabile, apare, în contextul descris, ca fiind contrară realităţii.
Or, potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 (în forma în vigoare la data de 29 mai 2007), "Beneficiarii plăţilor directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafaţă pot fi persoanele fizice şi/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune, locatari sau altele asemenea"
Art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 prevede că, "Pentru a beneficia de acordarea de plăţi în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă, solicitanţii trebuie să fie înscrişi în Registrul fermierilor, administrat de A.P.I.A., să depună cerere de solicitare a plăţilor la termen şi să îndeplinească, printre altele, următoarele condiţii generale:
a) să exploateze un teren agricol cu o suprafaţă de cel puţin 1 ha, iar suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 ha, iar în cazul viilor, livezilor, culturilor de bamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 ha;
c) să înscrie, sub sancţiunea legii penale, date reale, complete şi perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafaţă şi în documentele anexate, inclusiv lista suprafeţelor;
f) să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţă şi să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea".
În contextul acestor exigenţele legale, cererea inculpatei din data de 29 mai 2007 şi declaraţiile anexate sunt în mod vădit inexacte, atât T.A., cât si coinculpaţii apelanţi fiind pe deplin conştienţi de acest caracter. Urmărind ca, prin acţiunile lor, să creeze aparenţa nereală că inculpata T. ar avea, ca subiect de drept distinct, calitatea de utilizator al suprafeţei de 557 ha, inculpaţii au prevăzut atingerea ce ar putea fi adusă relaţiilor sociale privind interesele financiare ale Comunităţilor Europene si încrederii publice în documentele utilizate pentru obţinerea fondurilor comunitare, şi deşi nu au urmărit o atare atingere, au acceptat posibilitatea producerii ei.
În cazul apelanţilor M.D. şi L.V., simplul îndemn ori rugăminte de a depune cererea de plată în circumstanţele speţei, urmate de punerea în executare, de către T.A., a acestei botărâri, sunt suficiente pentru a se realiza condiţiile instigării simple şi a atrage răspunderea penală a celor doi inculpaţi în calitate de instigatori la infracţiunea comisă de coinculpata-apelantă în calitate de autor. Actul de determinare a fost urmat însă şi de sprijinirea efectivă a inculpatei-apelante în demersul său ilicit, prin consilierea parţială a acesteia cu privire la procedura ce urma a fi parcursă şi prin punerea la dispoziţie a unor informaţii sau înscrisuri - botărârea consibului local şi contractul de arendă - ce au fost ulterior folosite efectiv în scopul obţinerii de fonduri comunitare aferente campaniei 2007 în mod ilicit.
Fiind expresia unei forme secundare de participaţie penală în raport cu instigarea, aceste acte de sprijinire nu atrag răspunderea penală distinctă a celor doi inculpaţi, însă ele demonstrează că, în contextul particularităţilor modului concret în care au acţionat, indiferent de scopul real urmărit, atitudinea subiectivă a apelanţilor a fost caracterizată de rea-credinţa.
În plus, gestul inculpatului M.D., de a o însoţi pe T.A. la sediul A.P.I.A în vederea depunerii documentaţiei referitoare la beneficiarul arendării, constituie o probă directă a implicării şi interesului său în reuşita demersului ilicit, probă ce se coroborează cu împrejurările ce rezultă din restul probatoriului administrat.
Acţiunile sau omisiunile salariaţilor A.P.I.A, invocate în mod constant de către apelanţi în cel de-al doilea grad de jurisdicţie, nu au semnificaţia unei cauze justificative a conduitei lor infracţionale, cum eronat a apreciat L.V. Potrivit art. 21 alin. (1) C. pen., „Este justificată fapta prevăzută de legea penală constând în exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta", iar potrivit alin. (2) al art. 21 C. pen., „Este de asemenea justificată fapta prevăzută de legea penală, constând în îndeplinirea unei obligaţii impuse de autoritatea competentă, în forma prevăzută de lege, dacă aceasta nu este în mod vădit ilegală".
Or, inserarea cu bună-ştiinţă a unor informaţii eronate în cererea de plată adresată autorităţii contractante sau în documentele ataşate acesteia nu se circumscrise unei exercitări a unui drept recunoscut de O.U.G. nr. 125/2006, în limitele şi în condiţiile prevăzute de, acest act normativ, după cum nici încheierea unui contract de arendă cu o asociere de persoane încă nedeterminate, anterior legalei constituiri a acestui subiect de drept, nu reprezenta o „obligaţie impusă consiliului local" de autoritatea contractantă, în vederea accesării schemelor de plată unică pe suprafaţă.
Verificarea sumară ulterioară a documentaţiei aferente cererii de plată din data de 29 mai 2007 ori aprecierea greşită, de către salariaţii A.P.I.A, a identităţii persoanei care, în raport de conţinutul contractului de arendare, deţinea calitatea de arendaş, sunt elemente care, în lanţul cauzal ce a precedat acordarea plăţilor în cadrul schemelor de plăţi directe acordate în anul 2007, au avut doar rolul unor factori favorizanţi, fără a avea însă relevanţă directă pentru rezultatul produs şi nici semnificaţie în planul atitudinii subiective a inculpaţilor.
În fine, caracterul obligatoriu pentru primarul comunei al hotărârii consiliului local din 07 iunie 2007, prin care se decisese arendarea suprafeţei de 557 ha teren unei asociaţii a crescătorilor de animale încă nelegal constituite, reprezintă o chestiune fără semnificaţie propriu-zisă în analiza conţinutului constitutiv al faptei de instigare concret imputate inculpatului M.D. Indiferent de circumstanţele încheierii contractului de arendă, simplul îndemn adresat coinculpatei-apelante de a formula cererea de plată în nume propriu şi de a insera, în documentele şi declaraţiile prezentate A.P.I.A, informaţii inexacte, se circumscrie conţinutului formei de participaţie secundară a instigării.
a.3) Depunerea documentaţiei inexacte a avut ca rezultat, în speţă, obţinerea sumei de 94.157,65 lei de către persoana fizică T.A., sumă asigurată exclusiv din Fondul european pentru garantare în agricultură (şi virată ulterior, integral, în contul persoanei juridice A.Z.D.). Inculpata T.A. nu era îndreptăţită să primească finanţarea aferentă schemei de plată unică pe suprafaţă în anul 2007, deoarece, în calitate de persoană fizică, ea nu avea calitatea de utilizator legal al terenului în suprafaţă de 557 ha păşune şi nici nu îndeplinea celelalte criterii de eligibilitate prevăzute de O.U.G nr. 125/2006.
b) În ceea ce priveşte cererile de plată depuse de inculpata T.A. în perioada 2008 - 2010, examinând circumstanţele obiective ale cauzei în cele trei coordonate definite anterior, Înalta Curte reţine următoarele:
b.l) Sub aspectul existenţei, în plan obiectiv, a unor acte de sprijinire, în orice mod, a coinculpatei-apelante de către M.D. şi L.V., contrar aprecierii instanţei de fond, nu există în cauză probe cu un grad ridicat de certitudine, care să confirme, mai presus de orice îndoială rezonabilă, că cei doi inculpaţi ar fi luat parte la demersurile întreprinse, în intervalul critic, în scopul obţinerii de sprijin--financiar de către T.A. în calitate de reprezentant al Asociaţiei „Z." Devesel.
Actul de inculpare s-a fundamentat, în această privinţă, pe ipoteza existenţei unui sprijin „direct" acordat de cei doi inculpaţi în intervalul 2008-2010, sprijin materializat în „atribuirea fictivă a calităţii de arendaş unei asociaţii inexistente" şi „crearea aparenţei de legalitate a cererilor de accesare a plăţilor în cadrul S.A.P.S." Cu excepţia contribuţiei aduse la încheierea şi, ulterior, la punerea la dispoziţia inculpatei a contractului de arendă din 11 iunie 2007, nici rechizitoriul şi nici hotărârea instanţei de fond nu descriu însă conţinutul obiectiv al pretinselor acţiuni de sprijinire imputate inculpaţilor M.D. şi L.V.
Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen. (fost art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969), „O infracţiune este continuată atunci când o persoană săvârşeşte, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii (...) acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni". înţelesul expresiei „săvârşirea unei infracţiuni" este definit în mod expres de dispoziţiile art. 174 C. pen. (fost art. 144 C. pen. din 1969), prin sintagma analizată înţelegându-se „săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi participarea la comiterea acestora în calitat de coautor, instigator sau complice".
Interpretarea sistematică a acestor prevederi legale legitimează concluzia că răspunderea penală a participantului secundar - instigator sau complice - la o faptă prevăzută de legea penală poate fi atrasă pentru forma continuată a infracţiunii respective numai dacă se constată, pe de o parte, implicarea sa obiectivă în comiterea unei pluralităţi de acte materiale succesive, iar, pe de altă parte, unicitatea de rezoluţie infracţională specifică unităţii reglementate de art. 35 alin. (1) C. pen.
În principiu, în ipoteza actelor repetate comise de autor/coautori, dacă participantul secundar şi-a adus contribuţia la un singur act ilicit, fără a contribui însă în mod direct sau indirect - şi la comiterea actelor subsecvente de către autor, nu sunt realizate, în persoana instigatorului sau complicelui, cerinţele comiterii infracţiunii în forma continuată.
În cazul particular al complicelui, chiar dacă acesta a prevăzut sau ar fi putut să prevadă, în linii mari, încă de la prima sa acţiune de sprijinire, că autorul va comite ulterior acte repetate, răspunderea participantului secundar nu poate fi antrenată sub aspectul acţiunilor subsecvente, dacă, la consumarea acestora, el nu a mai contribuit direct sau indirect, prin mijloace fizice ori morale.
Aceasta deoarece răspunderea penală este întotdeauna una obiectivă, ce are ca temei o manifestare propriu-zisă în sfera realităţii sociale, contrară normelor de drept penal, şi poate fi antrenată exclusiv în scopul stingem raportului juridic de conflict născut ca urmare a comiterii faptei/faptelor obiective ilicite.
Or, în speţă, este necontestat că, ulterior dobândirii personalităţii juridice de către A.Z.D. - la data de 25 ianuarie 2008, inculpata T.A. a depus la A.P.I.A - Centrul Judeţean Mehedinţi trei cereri de plată aferente schemelor de sprijin pe suprafaţă în anii 2008-2010, respectiv cererea din 07 mai 2008, cererea din 28 aprilie 2009 şi din 17 mai 2010, cereri în baza cărora asociaţia a beneficiat de plăţi succesive în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă, astfel cum vor fi detaliate în continuare.
În schimb, implicarea obiectivă a coinculpaţilor M.D. şi L.V. în „demersurile efectuate.în intervalul 2008-2010 nu a fost probată. Cei doi apelanţi-intimaţi inculpaţi nu au mai ocupat funcţiile de primar, respectiv de secretar al Primăriei Devesel, din luna iunie 2008, respectiv noiembrie 2007, nu au avut vreo calitate în cadrul asociaţiei nou înfiinţate şi nici nu rezultă că i-ar fi consiliat pe T.A. ori pe ceilalţi membri fondatori ai asociaţiei în demersurile efectuate la A.P.I.A în scopul obţinerii de sprijin financiar.
Declaraţiile constante ale inculpatei T.A. relevă că, în intervalul 2008-2010, în calitate de reprezentant al persoanei juridice Asociaţia „Z.", a formulat personal cererile de accesare a schemelor de sprijin, prevalându-se de contractul de arendă din 11 iunie 2007 şi considerând că acesta îşi produce în continuare efectele juridice. Referitor la M.D., apelanta a susţinut explicit, în primă instanţă, că de la încetarea mandatului de primar, nu a mai purtat cu acesta discuţii legate de activitatea asociaţiei, iar în privinţa inculpatului L.V., a menţionat că, ulterior anului 2008, pe fondul cunoştinţelor juridice deţinute de inculpat, a abordat, în cadrul unor convesaţii purtate cu acesta, situaţiile în care acţiunile întreprinse de asociaţie necesitau acordul prealabil al proprietarului.
O trimitere vagă la discuţii purtate de cei trei inculpaţi pe marginea cererilor de plată formulate de Asociaţia „Z." se regăseşte şi în declaraţia martorei P.F., dată în cursul judecăţii, fără a rezulta însă că aceste discuţii s-au plasat, în timp, înaintea momentului formulării fiecărei cereri de plată supusă analizei Înaltei Curţi şi nici că ele s-au materializat în acte de consiliere efectivă a coinculpatei în vederea finalizării demersurilor sale la A.P.I.A ori, cel puţin, în acte de întărire a rezoluţiei adoptate în acelaşi scop.
De altfel, instanţa de apel constată că înseşi acuzaţiile iniţiale de complicitate la obţinerea ilegală a finanţărilor nu au fost grefate, în cazul inculpaţilor M. şi L., pe premisa comiterii unor acte distincte, succesive, de sprijinire materială sau morală a apelantei în acţiunile întreprinse în numele asociaţiei, acuzarea limitându-se la a conferi în mod repetat o astfel de valoare actului iniţial, dar singular, de remitere a hotărârii consiliului local şi contractului de arendă.
În acest context probator, Înalta Curte subliniază că prezumţia de nevinovăţie reglementată de art. 4 C. proc. pen. îşi produce pe deplin efectele exoneratoare de răspundere atunci când probatoriul administrat într-o cauză penală nu are aptitudinea de a demonstra, dincolo de orice dubiu, că acuzatul a comis infracţiunea ce i se impută. Consacrând principiul liberei aprecieri a probelor, dispoziţiile art. 103 alin. (2) C. proc. pen. impun, de asemenea, ca soluţia de condamnare să fie expresia convingerii instanţei că acuzaţia a fost probată mai presus de orice îndoială rezonabilă, reţinerea vinovăţiei unei persoane în baza unor probe indirecte, incomplete ori cu un grad ridicat de incertitudine fiind contrară acestor exigenţe.
În cauza de faţă, deşi acţiunile inculpatei T.A. realizate la A.P.I.A în intervalul 2008-2010 au fost, cel mai probabil, sprijinite moral de persoane cu funcţii de decizie în cadrul Primăriei Devesel (o dovadă în acest sens fiind aceea a utilizării ulterioare a fondurilor obţinute de asociaţie în interesul direct al consiliului local, nu al asociaţiei), identitatea dintre aceste persoane şi inculpaţii M.D. ori L.V. nu a fost demonstrată la standardul impus de normele procedurale, fapt ce atrage incidenţa impedimentului la exercitarea acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi impune achitarea acestora, în conformitate cu prevederile art. 396 alin. (5) C. proc. pen.
b.2) În cazul inculpatei T.A., fiind necontestată contribuţia sa directă la depunerea la A.P.I.A a cererilor de plată şi a documentelor necesare pentru obţinerea finanţărilor în intervalul 2008-2010, Înalta Curte constată că aceste înscrisuri ori declaraţii cuprindeau următoarele date inexacte:
- pentru campania 2008 - cerere din 07 mai 2008: - persoana juridică A.Z.D. nu avea, la data depunerii cererii de plată, calitatea de utilizator legal al terenului - izlaz comunal aparţinând com. Devesel, contractul de arendă din 11 iunie 2007 fiind încheiat anterior datei la care asociaţia a dobândit personalitate juridică.
Înalta Curte observă că, deşi un număr important de crescători de animale din comună şi-au manifestat, la data de 13 mai 2007, intenţia de a înfiinţa o asociaţie, ulterior această intenţie s-a materializat doar parţial.
Persoana juridică Asociaţia „Z." a avut, pe parcursul intervalului 2008-2010, doar şase membrii - respectiv membrii fondatori T.A., V.L., C.A., P.F., G.M.A. şi P.I. - toţi ceilalţi locuitori ai comunei, semnatari ai înscrisului denumit „Tabel nominal cu membrii asociaţiei" nemaiînţelegând, ulterior constituirii persoanei juridice, să formuleze cereri de înscriere în asociaţie. Prin urmare, numărul real al membrilor asociaţiei legal constituite a fost de şase persoane, împrejurare care ar fi trebuit să se reflecte în mod corespunzător în informaţiile inserate de inculpata T.A. în cererea de plată.
- suprafaţa de teren de 557 ha, înscrisă în formularul de cerere reprezenta totalitatea suprafeţelor parcelelor de păşune comunală aferente islazului comunal, folosit în mod neorganizat de locuitorii comunei, nicidecum suprafaţa aflată în folosinţa exclusivă a persoanei juridice A.Z.D.;
- numărul animalelor menţionate în cererea de plată - respectiv 3.660 - reprezenta totalul animalelor deţinute de crescătorii comunei, nicidecum al celor aflate în proprietatea celor şase membrii ai asociaţiei;
- declaraţia inculpatei, în calitate de reprezentant al utilizatorului persoană juridică, în sensul că datele înscrise în cererea de plată directă pe suprafaţă şi în documentele anexate, inclusiv lista suprafeţelor, sunt reale şi valabile, apare, în contextul descris, caftind contrară realităţii.
- procesul verbal din data de 15 aprilie 2008 cuprinde informaţii inexacte referitoare la condiţiile în care s-a efectuat recepţia lucrărilor de curăţire, întreţinere şi amenajare a suprafeţelor de islaz comunal. Martorele C.A. şi P.F. nu au participat la recepţia lucrărilor (acestea fiind efectuate, în realitate, de beneficiarii de ajutor social din partea primăriei, fără contribuţia financiară a asociaţiei), iar, cu excepţia celor două martore şi a inculpatei T., restul membrilor consiliului director al asociaţiei au susţinut că nu au semnat acest înscris.
- în condiţiile în care lucrările de întreţinere a păşunii nu au fost efectuate de către asociaţie, menţiunile inserate în înscrisul denumit „Instrucţiunile generale pentru fermieri privind plăţile directe pe suprafaţă în anul 2009, pagina 36" la rubrica aferentă, dar şi cele referitoare la suprafaţa păşunată şi numărul de animale care au păşunat, proprietatea pretinsă a membrilor asociaţiei, sunt inexacte.
- pentru campania 2009 - cerere din 28 aprilie 2009: - persoana juridică A.Z.D. nu avea, la data depunerii cererii de plată, calitatea de utilizator legal al terenului - izlaz comunal aparţinând com. Devesel, contractul de arendă din 11 iunie 2007 fiind încneiat anterior datei la care asociaţia a dobândit personalitate juridică.
- suprafaţa de teren de 557 ha înscrisă în formularul de cerere reprezenta 'totalitatea suprafeţelor parcelelor de păşune comunală aferente islazului comunal, folosit în mod neorganizat de locuitorii comunei, nicidecum suprafaţa aflată în folosinţa exclusivă a persoanei juridice A.Z.D.;
- declaraţia inculpatei, în calitate de reprezentant al utilizatorului persoană juridică, în sensul că datele înscrise în cererea de plată directă pe suprafaţă şi în documentele anexate, sunt reale şi valabile, apare, în contextul descris, caftind contrară realităţii.
- procesele verbale din datele de 10 aprilie 2009 şi 20 aprilie 2010 cuprind informaţii inexacte referitoare la condiţiile în care s-a efectuat recepţia lucrărilor de curăţire, întreţinere şi amenajare a suprafeţelor de islaz comunal, Înalta Curte făcând trimitere, sub acest aspect, la susţinerile martorilor - membrii ai consiliului director, analizate anterior.
- în condiţiile în care lucrările de întreţinere a păşunii nu au fost efectuate de către asociaţie, menţiunile inserate în cele două înscrisuri denumite „Instrucţiunile generale pentru fermieri privind plăţile directe pe suprafaţă în anul 2009, pagina 36" la rubrica aferentă, dar şi cele referitoare la suprafaţa păşunată şi numărul de animale care au păşunat, proprietatea pretinsă a membrilor asociaţiei, sunt inexacte.
- pentru campania 2010 - cerere din 17 mai 2010: - persoana juridică A.Z.D. nu avea, la data depunerii cererii de plată, calitatea de utilizator legal al terenului - izlaz comunal aparţinând comunei Devesel, contractul de arendă din 11 iunie 2007 fiind încheiat anterior datei la care asociaţia a dobândit personalitate juridică.
- suprafaţa de teren de 557 ha înscrisă în formularul de cerere reprezenta totalitatea suprafeţelor parcelelor de păşune comunală aferente islazului comunal, folosit în mod neorganizat de locuitorii comunei, nicidecum suprafaţa aflată în folosinţa exclusivă a persoanei juridice A.Z.D.;
- declaraţia inculpatei, în calitate de reprezentant al utilizatorului persoană juridică, în sensul că datele înscrise în cererea de plată directă pe suprafaţă şi în documentele anexate, sunt reale şi valabile, apare, în contextul descris, ca fiind contrară realităţii.
- procesele verbale din datele de 15 aprilie 2008, 10 aprilie 2009 şi 20 aprilie 2010, precum şi cele trei înscrisuri denumite „Instrucţiunile generale pentru fermieri privind plăţile directe pe suprafaţă în anul 2009, pagina 36" cuprind informaţii inexacte, sub aspectele menţionate detaliat în considerentele precedente.
În plus, pentru campania 2010, inculpata a depus şi un înscris intitulat „Declaraţie" - Anexa 52, purtând ştampila Asociaţiei „Z.", în cuprinsul căruia se menţiona că mai mulţi crescători de animale şi-au dat acordul ca inculpata T.A. să depună cerere unică de plată pe suprafaţă pentru campania 2010. Deşi semnatarii înscrisului nu erau membrii ai asociaţiei, modul de inserare a menţiunilor în cuprinsul său şi existenţa semnăturii reprezentantului ori a ştampilei asociaţiei a fost de natură a crea aparenţa contrară, informaţiile astfel prezentate autorităţii contractante având caracter inexact.
b.3) Depunerea acestei documentaţii a avut ca rezultat, în speţă, obţinerea succesivă, de către asociaţia Z., pentru campaniile aferente perioadei 2008-2010, a sumelor necuvenite menţionate corect în hotărârea primei instanţe, respectiv 667.120,09 lei (sumă din care 39.362,25 lei reprezintă fonduri asigurate din' bugetul naţional), din care s-a recuperat, ca urmare a neregulilor constatate prin procesul verbal din 06 februarie 2012 întocmit de A.P.I.A Mehedinţi, suma de 12.343,08 lei.
III. În contextul faptic astfel stabilit, Înalta Curte constată că, sub rezerva observaţiilor ce vor fi formulate în continuare, încadrarea juridică dată faptelor prin sentinţa apelată este corectă.
a) Critica Ministerului Public sub acest aspect impune, cu prioritate, examinarea măsurii îţi care obţinerea, în condiţiile specifice incriminării regăsite în art. 181 din Legea nr. 78/2000, de fonduri cu surse de provenienţă distincte - respectiv fonduri din bugetul U.E. şi fonduri din bugetul naţional - atrage incidenţa unui concurs ideal de infracţiuni.
Argumentaţia procurorului se fundamentează pe ideea caracterului distinct al patrimoniilor lezate şi, implicit, pe cea a existenţei a două persoane vătămate diferite, elemente în raport de care ar fi incidente atât dispoziţiile art. 181 din legea specială (în raport de atingerea adusă bugetului Uniunii), cât şi cele ale art. 215 C. pen. din 1969, în concurs cu art. 291 şi art. 292 din acelaşi cod (în raport de atingerea adusă bugetului naţional).
Înalta Curte constată că o atare diferenţiere a urmărilor patrimoniale cauzate printr-o acţiune unică, subsumată incriminării regăsite în Legea nr. 78/2000, este artificială, iar încadrarea juridică susţinută de procuror este lipsită de suport.
În principiu, pluralitatea de patrimonii lezate printr-o acţiune ilicită unică nu este " de natură a atrage eo ipso incidenţa unui concurs ideal de infracţiuni în condiţiile prevăzute de art. 38 alin. (2) C. pen.
Pluralitatea de persoane vătămate printr-o acţiune/inacţiune unică determină reţinerea unui concurs ideal între atâtea infracţiuni câte victime sunt exclusiv în materia infracţiunilor contra persoanei, incrirninate, în prezent, în titlul I al Părţii speciale a C. pen. Raţiunea acestei opţiuni a legiuitorului rezidă în importanţa valorilor sociale ce ar putea fi lezate prin categoria de infracţiuni analizată, valori ce antrenează drepturi fundamentale ale mediulului cum, ar fi dreptul la viaţa, la integritate corporală ori la libertate fizică şi psihică - şi a căror ocrotire reclamă recursul ca mijloace de corecţie adecvate periculozităţii abstracte a faptelor penale.
În cazul infracţiunilor contra patrimoniului, legiuitorul nu a optat însă pentru metode de ocrotire similare. O atare concluzie rezultă din aceea că legiuitorul nu a înţeles să confere caracter agravat faptelor comise prin acţiuni unice, chiar dacă au produs urmări patrimoniale negative asupra a cel puţin două persoane. Prin urmare, exceptând infracţiunile complexe, al căror obiect juridic secundar îl constituie relaţii sociale ce ocrotesc drepturi ale persoanei, dacă prin acţiunea/inacţiunea unică a autorului se aduce atingere unui număr de 2 sau mai multe patrimonii, va exista o singură infracţiune contra patrimoniului cu mai multe persoane vătămate, iar nu atâtea infracţiuni câte victime sunt.
În al doilea rând, în cazul faptelor de natura celor incriminate de art. 181 din Legea nr. 78/2000 şi comise în circumstanţe similare celor existente în speţă, se constată că distincţia dintre patrimoniile lezate prin acţiunea ce constituie verbum regens este cu totul artificială.
Potrivit art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 125/2006 (cu modificările şi completările ulterioare), "Sursa de finanţare pentru plăţile efectuate în cadrul Schemei de plată unică pe suprafaţă se asigură din F.E.G.A".
Art. 8 din O.U.G. nr. 125 /2006 defineşte, în alineatul 1, plăţile naţionale directe complementare în sectorul vegetal ca reprezentând "plăţi în cadrul schemelor de sprijin comunitare şi constau în acordarea suplimentară de sume pe suprafaţă şi/sau pe tonă şi/sau pe kilogram pentru culturile prevăzute în legislaţia în vigoare".
Alin. (2) al art. 8 prevede că "Sursa de finanţare a plăţilor naţionale directe complementare în sectorul vegetal se asigură din bugetul de stat, prin bugetul M.A.P.D.R., în limita prevederilor bugetare aprobate, şi din .F.E.A.D.R.
Potrivit art. 12 alin. (1) din O.U.G nr. 125 /2006 cu modificările şi completările ulterioare, "Cuantumul anual al plăţilor directe unice pe suprafaţă (S.A.P.S.), al P.N.D.C. în sectorul vegetal, al plăţilor pentru culturi energetice şi al plăţilor separate pentru zahăr se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea M.A.D.R., în limita sumelor alocate de la bugetul de stat şi a plafoanelor maximale aprobate României cu această destinaţie de către Comisia Europeană. Suma înscrisă în plafoanele maximale aprobate pentru plăţile din sectorul vegetal, prevăzute la, art. 2 lit. a), b), d) şi e), se constituie, după caz, din fondurile bugetului de stat şi/sau din fondurile comunitare (F.E.G.A. și/sau F.E.A.D.R.)".
Din examinarea coroborată a acestor prevederi normative, rezultă că O.U.G nr. 125/2006 reglementează schemele de plăţi directe şi plăţi naţionale complementare ce se acordă în agricultură ca un mecanism unitar, prin accesarea căruia fermierii să poată beneficia, în mod direct, de fonduri special alocate acestui sector, asigurate, în principal, din Fondul european pentru garantare în agricultură, şi, în mod complementar, din bugetul M.A.P.D.R., precum şi din Fondul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală.
Având caracter complementar schemei de plată unică pe suprafaţă, plăţile naţionale directe acordate fermierilor în sectorul vegetal se integrează, prin ipoteză, în schemele de sprijin comunitar aplicabile acestui sector, astfel încât sursele de finanţare a acestei categorii de plăţi, indiferent dacă ele se asigură din bugetul naţional ori din fonduri comunitare, nu se constituie şi, implicit, nu se ocrotesc în mod autonom, ci prin metode reglementate şi implementate unitar la nivelul Uniunii.
Faptul că parte a acestor sume provin din bugetul naţional nu schimbă aşadar, prin el însuşi, caracterul esenţialmente complementar al plăţilor directe şi nu înlătură, în privinţa lor, nici incidenţa reglementărilor comune instituite la nivelul Uniunii, implicit a mijloacelor de protecţie penală transpuse în legislaţia română prin Legea nr. 161/2003, care a completat dispoziţiile Legii nr. 78/2000.
În plus, a limita analiza de faţă la constatarea că fondurile naţionale, alocate schemelor de plăţi directe reglementate de O.U.G. nr. 125/2006, au ca sursă de provenienţă bugetul naţional, echivalează cu o abordare pur formală a sintagmei buget national, ignorându-se, în principal, particularităţile acestei expresii în contextul integrării României în U.E. şi, în mod particular, dispoziţiile art. 12 ale ordonanţei citate, care, aşa cum s-a menţionat anterior, reglementează unitar modalitatea de aprobare a plăţilor în cadrul S.A.P.S. şi al plăţilor naţionale directe complementare în sectorul vegetal, indiferent de sursa de provenienţă.
În fine, susţinerii Ministerului Public referitoare la caracterul distinct al patrimoniilor afectate prin accesarea frauduloasă a plăţilor directe i se opune un ultim argument normativ, referitor la autoritatea îndrituită să gestioneze atât fondurile europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală, cât şi fondurile naţionale. Conform art. 4 alin. (1) din O.U.G nr. 125/2006, această autoritate este unică, respectiv M.A.P.D.R.
Alin. (2) al normei enunţate prevede că "A.P.I.A. este instituţia responsabilă pentru implementarea schemelor de plăţi directe pentru agricultură, având ca sursă de finanţare F.E.G.A., F.E.A.D.R., precum şi fonduri din bugetul naţional".
Prin urmare, indiferent dacă sumele gestionate provin din fonduri comunitare ori din cofinanţarea naţională aferentă, desemnarea unei singure autorităţi naţionale competente să gestioneze totalitatea acestor fonduri, în cadrul programelor de sprijin derulate în sectorul agricol, relevă, o dată în plus, o abordare unitară a modului de gestiune a acestui tip de fonduri şi impune, în caz de fraudă, măsuri coercitive similare, o distincţie în funcţie de sursa de provenienţă a fondurilor fiind lipsită de temei juridic.
În fine, Înalta Curte notează că, din perspectiva conţinutului său constitutiv, infracţiunea prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 implică, în esenţă, o inducere în eroare a autorităţii contractante, prin folosirea unor înscrisuri inexacte sau false, reprezentând, prin urmare, o formă specială de fraudă regăsită în domeniul accesării fondurilor comunitare, ce nu ar putea fi reţinută simultan cu incriminarea generală prevăzută de.art. 215 C. pen. din 1969.
Din perspectiva acestor argumente, Înalta Curte concluzionează că fiecare act material comis de inculpata T.A. în intervalul 2007 - 2010, constând în folosirea la A.P.I.A a unor documente ori declaraţii inexacte, ce a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi plăţi naţionale complementare acestora, în cadrul mecanismului reglementat de O.U.G nr. 125/2006, întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni unice, prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, iar nu al unui concurs ideal între această infracţiune şi cea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. din 1969.
b) Fiind o infracţiune complexă, în al cărei conţinut intră, ca element constitutiv, acţiuni care constituie, prin ele însele, fapte de uz de fals ori fals în declaraţii, rezultă că infracţiunea prevăzută de art. 181 din legea specială absoarbe faptele prevăzute de art. 291 şi art. 292 C. pen. din 1969, astfel încât schimbarea încadrării juridice dispuse sub acest aspect prin sentinţa apelată este corectă.
c) În cazul inculpatei T.A., pluralitatea de acte materiale subsumate incriminării prevăzute de art. 181 alcătuieşte o unitate legală de infracţiune continuată, întrucât circumstanţele specifice în care inculpata a acţionat, hotărârea suficient de clar conturată încă din anul 2007, de a accesa în mod repetat scheme de sprijin financiar în numele asociaţiei ce urma a se înfiinţa, relevă că, indiferent de mijloacele concret utilizate, activitatea infracţională de ansamblu s-a grefat pe o rezoluţia infracţională unică, preexistentă primei cereri de plată.
Faptul că cererile ulterioare, aferente campaniilor derulate în intervalul 2008-2010, au fost formulate în numele unei.persoane juridice, iar nu de inculpata în nume propriu, nu afectează această unitate de rezoluţie, cât timp ipoteza unei atare modificări s-a prefigurat încă de la debutul activităţii ilicite şi a fost efectiv avută în vedere la conceperea planului infracţional.
Reţinerea formei continuate a infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000 atrage, în cazul inculpatei, incidenţa alin. (1) şi (3) ale normei de incriminare, în reglementarea anterioară datei de 01 februarie 2014, având în vedere valoarea totală a finanţărilor obţinute, superioară limitei de 200.000 lei prevăzută de art. 146 C. pen. din 1969.
În schimb, în cazul inculpaţilor M.D. şi L.V., constatarea inexistenţei unor probe certe de implicare în activitatea derulată în intervalul 2008 - 2010 are, ca primă consecinţă, inexistenţa situaţiei obiective premisă a infracţiunii continuate -respectiv o pluralitate de acte materiale - şi face inutilă o analiză a elementului subiectiv. *
Soluţie de achitare ce urmează a fi dispusă faţă de inculpaţi sub aspectul faptei pretins comise în acest interval de timp reclamă, totodată, menţinerea încadrării juridice distincte a acestei activităţi, respectiv cea prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu singurul corectiv adus sub aspectul pretinsei incidenţe a unui concurs ideal de infracţiuni, astfel cum rezultă din considerentele prezentei decizii.
d) În schimb, faţă de cei doi inculpaţi, critica Ministerului Public este fondată în privinţa încadrării juridice ce se impune a se da activităţii derulate de aceştia în anul 2007.
Înalta Curte apreciază că acţiunile întreprinse asupra ori împreună cu inculpata T.A. depăşesc sfera unor simple acte de sprijinire şi au, dimpotrivă, conotaţiile unei veritabile determinări la depunerea cererii de plată, specifică formei de participaţie a instigării. Notând şi cuantumul sumei efectiv obţinute în campania 2007 - cuantum inferior plafonului prevăzut de art. 146 C. pen. din 1969 - se va reţine în sarcina acestor doi inculpaţi încadrarea juridică stabilită prin rechizitoriu, respectiv art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, faptă pentru care se va dispune condamnarea lor.
Contrar susţinerilor inculpatului L.V., modificările aduse prevederilor art. 181 prin Legea nr. 187/2012 nu au avut că efect o dezincriminare a faptei în condiţiile prevăzute de art. 3 din acest ultim act normativ. în ambele variante succesive ale Legii nr. 78/2000, fapta prevăzută de art. 181 alin. (1) se comite cu intenţie, directă sau indirectă, introducerea sintagmei cu rea-credinţă având ca unică raţiune definirea mai clară a intenţiei ca element subiectiv al infracţiunii analizate, în contextul formulării actuale a art. 16 alin. (6) C. pen.
e) Referitor la criticile aduse de procuror încadrării juridice date infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. din 1969, Înalta Curte le apreciază parţial fondate.
Sub un prim aspect, notează că fapta de fals intelectual dedusă judecăţii a avut un produs unic, respectiv contractul de arendă din 11 iunie 2007, acesta fiind singurul înscris a cărui falsificare a fost descrisă în partea expozitivă a rechizitoriului. Contrar susţinerilor Ministerului Public în apel, nici hotărârea Consiliului Local nr. 14 din 07 iunie 2007 şi nici celelalte înscrisuri depuse de T.A. în susţinerea cererilor de plată adresate A.P.I.A nu au fost reţinute prin actul de inculpare ca fiind acte falsificate.
Drept urmare, atât la stabilirea încadrării juridice, cât şi la calculul termenului corespunzător de prescripţie specială a răspunderii penale, Înalta Curte s-a raportat exclusiv la contractul de arendă pretins falsificat şi la data întocmirii sale.
În al doilea rând, instanţa de apel notează că soluţia instanţei de fond de schimbare a încadrării juridice prin înlăturarea incidenţei art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 este corectă, însă pentru argumente diferite de cele regăsite în considerentele sentinţei.
Indiferent de intervenirea abrogării lor prin Legea nr. 187/2012, aceste norme speciale nu erau incidente ob initio în speţă, având în vedere particularităţile faptelor imputate inculpaţilor, respectiv infracţiuni prevăzute în secţiunea 41 a Legii nr. 78/2000, iar, pe de altă parte, conţinutul prevederilor art. 17 lit. c) din legea specială, în varianta anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012.
Astfel, potrivit art. 17 lit. c), doar „falsul şi uzul de fals săvârşite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracţiunile prevăzute în secţiunile a 2-a şi a 3-a sau săvârşite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune" constituie .infracţiuni în legătură directă,cu infracţiunile de corupţie sau asimilate, incriminate de legea specială, nu însă şi faptele de fals sau uz de fals săvârşite în scopul ascunderii uneia dintre infracţiunile prevăzute în secţiunea a 41- a a legii speciale, cum este cazul celei deduse judecăţii. Exigenţele principiului legalităţii incriminării impuneau, aşadar, să se constate că fapta concret comisă de inculpaţi se putea subsuma, teoretic, exclusiv normei generale de incriminare regăsite în art. 289 C. pen. din 1969, nu şi celei cuprinse în legea specială.
În fine, încadrarea juridică dată prin sentinţă falsului intelectual imputat apelantei T.A. este parţial incorectă. Inculpata nu a procedat la semnarea contractului de arendă în exercitarea atribuţiilor sale de referent în cadrul Primăriei Devesel, funcţie pe care, într-adevăr, o deţinea la acea dată, ci în calitate de simplu particular - pretins reprezentant al unei asociaţii în curs de constituire. Ca atare, contribuţia sa 'la consumarea acestei fapte era, teoretic, circumscrisă unui ajutor dat coinculpaţilor funcţionari publici la întocmirea actului, susceptibil a se circumscrie doar complicităţii ca formă secundară a participaţiei penale, iar nu coautoratului.
Pentru argumentele expuse în secţiunea I a considerentelor prezentei decizii, constatând însă că atât sub aspectul faptei de fals intelectual, cât şi al celei de conflict de interese (aceasta din urmă imputată exclusiv inculpatului M.) s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, Înalta Curte va dispune încetarea procesului penal.
IV. Procedând la reindividualizarea pedepselor în limitele impuse de legea penală identificată ca fiind mai favorabilă, Înalta Curte constată necesară valorificarea, în beneficiul exclusiv al inculpatei T.A., a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, cu menţinerea modalităţii de executare determinată prin sentinţă.
Astfel, apartenenţa inculpatei-apelante la un mediu profesional şi familial stabil, lipsa antecedentelor penale şi conduita conformă, în ansamblu, exigenţelor de convieţuire socială sunt elemente ce evidenţiază o periculozitate suficient de scăzută a persoanei sale, astfel încât să reclame cu necesitate reducerea pedepsei principale sub minimul special legal. Luând în considerare şi contribuţia efectivă a inculpatei la consumarea faptelor, poziţia sa în cadrul primăriei, raporturile de subordonare avute faţă de coinculpatul M.D., valoarea totală a sumelor obţinute pe nedrept de la A.P.I.A, dar şi împrejurarea că toate aceste sume au fost utilizate în beneficiul exclusiv al unităţii administrativ-teritoriale, iar nu al inculpatei personal, instanţa de apel apreciază că o pedeapsă redusă substanţial sub minimul special, până la pragul permis de art. 76 alin. (2) C. pen. din 1969, este suficientă pentru a asigura funcţiile de prevenţie şi coerciţie specifice pedepsei.
În cazul apelanţilor M.D. şi L.V., reconsiderând contribuţia lor efectivă la comiterea unui singur act material ce se subsumează conţinutului infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, dar şi rolul determinant avut în adoptarea şi, ulterior, punerea în aplicare, de către coinculpată, a rezoluţiei infracţionale, precum şi elementele ce caracterizează persoana lor (ambii fără antecedente penale, persoane integrate peLdeplin.social şi familial), concluzionează că aplicarea unor pedepse echivalente minimului special legal asigura realizarea scopului lor preventiv educativ.
Majorarea pedepselor principale, astfel cum s-a solicitat în apelul Ministerului Public, ar fi lipsită de temei. Opţiunea inculpaţilor de a nu recunoaşte acuzaţiile aduse constituie expresia modului în care aceştia au înţeles să îşi exercite dreptul la apărare garantat de lege şi, în condiţiile care nu a fost însoţită de eventuale încercări de denaturare a probatoriului ori de obstaculare a aflării adevărului, nu relevă o periculozitate superioară a persoanei lor, de natură a legitima agravarea sancţiunii principale.
În egală măsură, Înalta Curte are în vedere motivaţia reală a demersului infracţional iniţiat de toţi cei trei inculpaţii, motivaţie legată, în mod esenţial, de încercarea de obţinere a unor sume suplimentare în bugetul unităţii administrativ-teritorialS, iar nu de satisfacere a unor interese materiale proprii. Deşi nu influenţează conţinutul constitutiv al infracţiunii, o atare motivaţie nuanţează semnificativ periculozitatea persoanei inculpaţilor şi legitimează nu doar menţinerea pedepselor principale la nivelul anterior menţionat, dar şi a suspendării sub supraveghere prevăzută de art. 861 C. pen. din 1969, ca modalitate de executare. Circumstanţele personale favorabile celor trei inculpaţi, dar şi conduita lor procesuală de ansamblu formează instanţei de apel convingerea că pronunţarea condamnării constituie un avertisment suficient şi, chiar fără executarea pedepsei, aceştia nu vor săvârşi alte infracţiuni.
Atingerea acestei finalităţi reclamă, însă, supravegherea conduitei inculpaţilor pe o durată determinată, de către serviciul de probaţiune competent, context în care alegerea unei modalităţi de individualizare a executării mai puţin restrictive, cum ar fi cea prevăzută de art. 81 C. pen. din 1969, apare ca insuficientă.
Sub aspectul legalităţii aplicării pedepselor complementare, critica Ministerului Public este fondată.
Omisiunea instanţei de fond de a indica momentul de început al duratei pedepsei complementare poate genera dificultăţi în punerea în executare a acestei măsuri, mai ales în contextul opţiunii de a suspenda sub supraveghere executarea pedepsei principale.
Prin urmare, determinând ca moment iniţial al duratei pedepsei complementare data rămânerii definitive a hotărârii, Înalta Curte va reindividualiza durata acestei categorii de sancţiuni la nivelul minimului de 1 an permis de lege, apreciind că o atare durată complineşte în mod adecvat represiunea specifică pedepsei principale.
Totodată, reevaluând contextul în care fiecare dintre inculpaţi şi-a adus contribuţia la comiterea faptelor prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000, constată că M.D. şi L.V. nu s-au folosit în mod direct de funcţiile publice deţinute pentru a o determina pe coinculpată să adopte rezoluţia infracţională, ci doar indirect, speculând ascendentul avut asupra ei. In acest context, instanţa de apel apreciază suficientă interzicerea, ca pedeapsă accesorie şi complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969, urmând a menţine, doar în cazul inculpatei T., şi interdicţia suplimentară a exercitării dreptului de a deţine funcţia de preşedinte al unei asociaţii.
V. Pe latură civilă, Înalta Curte constată justă evaluarea condiţiilor răspunderii civile delictuale a celor trei inculpaţi de către prima instanţă, însă soluţia dispusă în cel de-al doilea grad de jurisdicţie cu privire la activitatea derulată în intervalul 2008-2010 are consecinţe directe distincte în planul răspunderii civile.
Astfel, sub aspectul faptei ilicite de obţinere pe nedrept, în anul 2007, a sumei de 94.157,65 lei de către inculpata T.A., constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 998 - 999 şi art. 1003 din vechiul C. civ. (aplicabil în speţă conform art. 223 raportat la art. 3, 5 din Legea nr. 71/2011), delictul fiind imputabil tuturor participanţilor la comiterea infracţiunii şi atrăgând, prin urmare, răspunderea civilă solidară a celor trei inculpaţi pentru prejudiciul cauzat părţii civile A.P.I.A.
Contrar aprecierii instanţei de fond, pentru activitatea infracţională iniţiată în anul 2007, nu poate fi antrenată însă nici răspunderea civilă delictuală a părţii responsabile civilmente A.Z.D. şi nici răspunderea U.A.T. com. Devesel.
La data comiterii, de către T.A., a primei acţiuni ce constituie elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000, Asociaţia „Z." nu dobândise personalitate juridică, astfel încât ea nu exista, ca subiect de drept distinct, titular de drepturi şi obligaţii proprii. Or, aflarea în fiinţă, la momentul comiterii delictului civil, a persoanei fizice sau juridice căreia i se solicită repararea prejudiciului, este o cerinţă premisă esenţială a răspunderii civile delictuale, a cărei neîndeplinire, în speţă, exclude evident posibilitatea antrenării răspunderii patrimoniale a asociaţiei-parte responsabilă civilmente.
Prin urmare, fiind expresia exercitării propriilor sale opţiuni, ca persoană fizică, acţiunile inculpatei-apelante comise în anul 2007 au dat naştere obligaţiei sale exclusive (alături de participanţii secundari) de reparare a pagubei, o atare obligaţie neputând incumba unui subiect de drept inexistent la data săvârşirii acelei acţiuni. Raporturile civile născute ulterior între inculpată şi asociaţia - parte responsabilă civilmente ca urmare a virării, în contul acesteia din urmă, a sumei obţinute în cadrul S.A.P.S şi utilizării sale în interesul persoanei juridice pot fi tranşate într-un alt cadru procesual, neavând însă relevanţă din perspectiva soluţiei ce poate fi dată acţiunii civile exercitată în prezenta cauză penală.
Referitor la răspunderea părţii responsabile civilmente U.A.T. com. Devesel, Înalta Curte constată că, şi în acest caz, nu sunt îndeplinite i condiţiile prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii civile solidare a acestei persoane juridice.
Sub un prim aspect, constată că, potrivit art. 35 din Decretul nr. 31/1954, „faptele licite sau ilicite săvârşite de organele sale obligă însăşi persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcţiei lor".
Răspunderea civilă delictuală a unităţii administrativ-teritoriale poate fi atrasă, prin urmare, pentru propriile, fapte ori de câte ori organele acesteia, cu prilejul exercitării funcţiei ce le revine, au săvârşit o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii. Aceasta înseamnă că fapta ilicită trebuie să se afle într-o conexiune necesară cu funcţia respectivă, să fie orientată spre realizarea unor scopuri ori interese proprii ale persoanei juridice.
Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane, juridice de drept public, titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg, printre altele, din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte.
Autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune sunt, potrivit art. 23 din acelaşi act normativ, consiliile comunale, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive. Aceste două autorităţi rezolvă treburile publice din comune, în condiţiile legii.
În îndeplinirea mandatului său, primarul asigură, potrivit art. 61 din Legea nr. 215/2001, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local; dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor cu caracter normativ ale miniştrilor, ale celorlalţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, ale prefectului, precum şi a hotărârilor consiliului judeţean, în condiţiile legii.
Totodată, în acord cu exigenţele art. 62 din legea administraţiei publice locale, primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum şi în justiţie.
Din examinarea coroborată a prevederilor legale supra citate rezultă că, eventualele fapte ilicite comise de primarul unei comune pot angaja răspunderea civilă delictuală a unităţii administrative-teritoriale numai dacă ele au fost săvârşite cu prilejul exercitării atribuţiilor specifice enumerate. O astfel de corelaţie nu există însă în speţă, actele de instigare concret-imputate inculpatului M.D. neaflându-se într-o legătură necesară cu funcţia de autoritate publică deţinută şi tinzând, dimpotrivă, la satisfacerea unor interese patrimoniale aparţinând, în principal, unui terţ (respectiv asociaţia preconizată a cerescătorilor de animale), şi doar subsidiar U.A.T.
În cazul inculpatului L.V., se constată că, pentru argumente relativ similare, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1000 alin. (3) din vechiul C. civ., iar răspunderea civilă a U.A.T. Devesel nu poate fi antrenată pentru fapta comisă de prepusul său - secretar al comunei la data critică.
Normele civile instituie, printre altele, o cerinţă expresă pentru angajarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, respectiv aceea ca prejudiciile să fi fost cauzate de către prepus „în funcţiile ce li s-au încredinţat". înţelesul acestei din urmă sintagme a fost lămurit în jurisprudenţă, stabilindu-se că răspunderea comitentului este angajată pentru daunele provocate de prepus în exercitarea atribuţiilor derivate din funcţia încredinţată, conform indicaţiilor comitentului, în limitele funcţiei şi în interesul acestuia djn urmă, precum şi în ipoteza în care prepusul acţionează în cadrul funcţiei şi în interesul comitentului, însă prin realizarea necorespunzătoare a indicaţiilor primite ori prin depăşirea lor abuzivă.
În schimb, răspunderea comitentului nu are temei legal atunci când, printre altele, faptele ilicite nu au legătură cu funcţia încredinţată, chiar dacă au fost săvârşite în timpul exercitării acesteia.
În cauza de faţă, între funcţia de secretar al com. Devesel şi acţiunea de determinare a inculpatei T.A. la folosirea unor documente inexacte la A.P.I.A nu există corelaţia necesară impusă de art. 1000 alin. (3) din vechiul C. civ., consumarea acţiunii de instigare întreprinse de apelantul L.V. fiind asigurată în contextul determinant al cunoştinţelor de specialitate juridică pe care acesta le deţinea, fără legătură propriu-zisă cu funcţia de secretar deţinută ori cu modul concret de exercitare a atribuţiilor acestei funcţii.
Neîndeplinirea condiţiilor legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale a U.A.T. com. Devesel face inutilă o examinare detaliată a criticilor de ordin procedural formulate de această parte, care, în motivele sale de apel, a invocat şi nelegalitatea dispoziţiei de introducere a sa în cauză, la cererea unei persoane neîndreptăţite, respectiv inculpatul L.V.
Înalta Curte se limitează la a sublinia că prevederile art. 21 alin. (1) C. proc. pen., la care a făcut trimitere apelanta, nu sunt aplicabile în cauză. Introducerea în proces a părţii responsabile civilmente a avut loc la data de 04 martie 2013, în temeiul altor norme procedurale - cele inserate în art. 16 alin. (1) C. proc. pen. din 1968, care reglementau posibilităţi mai largi de introducere în proces a părţii responsabile civilmente, respectiv „la cerere sau din oficiu".
În condiţiile în care introducerea U.A.T com. Devesel a fost dispusă cu respectarea exigenţelor procedurale anterioare, faţă de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 255/2013 privind punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., Înalta Curte constată valabilitatea măsurii instanţei de fond sub aspectul analizat şi lipsa de temei a cenzurării hotărârii apelate din această unică perspectivă
În ceea ce priveşte activitatea infracţională derulată în intervalul 2008-2010 de către inculpata T.A., în calitate de reprezentant al Asociaţiei Z. Devesel, sunt îndeplmite toate condiţiile prevăzute de 998-999 din vechiul C. civ. şi art. 35 din Decretul nr. 31/1954, pentru antrenarea răspunderii civile solidare a celor două părţi.
Faţă de soluţia de achitare dispusă faţă de coinculpaţii M.D. şi L.V. şi faţă de prevederile art. 25 alin. (1) şi (5) C. proc. pen., Înalta Curte va înlătura însă dispoziţia de antrenare a răspunderii civile a coinculpaţilor sub aspectul prejudiciului produs în acest interval, şi, pe cale de consecinţă, şi răspunderea civilă a părţii responsabile civilmente U.A.T. com. Devesel.
Referitor la cuantumul propriu-zis al despăgubirilor civile acordate părţii civile A.P.I.A, constată nefondate criticile formulate de această parte, dar şi de Ministerul Public.
Acordarea diferenţei de 3749,91 lei, solicitată.expres de partea civilă, nu se justifică întrucât, aşa cum a observat şi instanţa de fond, această sumă este aferentă campaniei de sprijinire a fermierilor deraiată în anul 2011. Or, implicarea inculpatei T.A. în această campanie nu a făcut obiectul judecăţii, actul de inculpare limitând acuzaţia penală la activitatea derulată de inculpată în intervalul 2007 şi 2008-2010.
Nici susţinerea Ministerului Public referitoare la greşita constatare a achitării parţiale a prejudiciului nu este fondată. Cele trei ordine de plată aflate la dosarul de urmărire penală fac dovada certă a restituirii parţiale a sumelor acordate asociaţiei „Z." Devesel de către A.P.I.A, aşa încât diminuarea corespunzătoare a cuantumului despăgubirilor civile reflectă o corectă apreciere a probatoriului. De altfel, însăşi partea civilă a reconfirmat, în apel, temeinicia soluţiei sub acest aspect, criticile sale reliefând explicit că suma de 12.343,08 lei reprezintă parte a prejudiciului total cauzat şi a fost scăzută din valoarea totală a despăgubirilor pretinse.
În schimb, criticile ambilor apelanţi menţionaţi sunt fondate sub aspectul omisiunii de acordare a penalităţilor aferente debitului principal, astfel cum a fost stabilit pe baza probelor administrate.
Potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi (5) C. proc. pen., "acţiunea civilă exercitată în cadrai procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale", respectiv "repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile".
Dispoziţiile legii civile la care face trimitere norma de procedură supra citată sunt, pe de o parte, normele generale inserate în prevederile art. 998 C. civ. din 1864 (art. 1.357 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ.), ce constituie sediul materiei răspunderii civile delictuale.
În egală măsură, sintagmei „dispoziţiile legii civile" i se circumscriu şi reglementările cu caracter special, ce instituie obligaţii particulare în sarcina persoanelor care, beneficiind în mod fraudulos de fonduri provenind din bugetul naţional sau din bugetul U.E., urmează să restituie, ulterior, sumele primite necuvenit. Aceste dispoziţii sunt cuprinse în art. 121 din O.U.G. nr. 125/2006 (potrivit căruia "Sumele necuvenite acordate sub formă de sprijin se recuperează cu aplicarea dobânzilor şi penalităţilor prevăzute de legislaţia în vigoare"), dar şi în O.G nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de finanţare aferente utilizate necorespunzător (în vigoare până la 30 iunie 2011), precum şi în O.U.G. nr. 661/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.
Cele din urmă acte normative califică, ambele, creanţele rezultate din nereguli privind sumele plătite necuvenit din fonduri comunitare ca fiind creanţe bugetare, ceea ce atrage, implicit, potrivit art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, şi incidenţa reglementărilor specifice prevăzute de C. proc. fisc., dacă ele nu contravin normelor exprese din materia recuperării acestei categorii de creanţe.
Or, „unul dintre principiile care guvernează răspunderea civilă delictuală este acela al reparării integrale a pagubei cauzate prin fapta ilicită, ceea ce presupune ca autorul prejudiciului să repare nu doar paguba efectivă, ci şi beneficiul nerealizat. În materia recuperării creanţelor bugetare de natura celor analizate, aceasta înseamnă că autorul prejudiciului trebuie obligat nu doar la plata echivalentului cuantumului sumelor plătite necuvenit din fonduri europene/din cofinanţarea aferentă, ci şi la plata creanţelor accesorii - dobânzi sau penalităţi, astfel cum sunt reglementate în legislaţia Specifică şi carer urmează fi calculate în acord cu normele acestei legislaţii.
Din perspectiva aceloraşi considerente, sunt nefondate şi criticile aduse pe latură civilă de apelantul L.V., obligarea sa la plata dobânzilor legale fiind expresia aplicării corespunzătoare a principiului reparării integrale a pagubei cauzate prin activitatea ilicită. Dispunerea unor măsuri asigurătorii nu are, în sine, relevanţă asupra dreptului părţii civile la perceperea dobânzilor aferente debitului principal, deoarece, cât timp prejudiciul nu a fost acoperit, în pofida dispunerii unor măsuri cu caracter asigurător, persoana vătămată este privată de posibilitatea de a folosi sumele de bani respective, având dreptul de a solicita, ulterior, şi acordarea eventualului beneficiu de care a fost astfel lipsită.
Referitor la dispoziţia de anulare a înscrisurilor pretins falsificate, Înalta Curte notează, sub un prim aspect, că intervenirea prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea de fals intelectual şi imposibilitatea subsecventă de stabilire a caracterului fals justifică înlăturarea dispoziţiei de anulare a contractului de arendă din 11 iunie 2007.
În al doilea rând, reţine caracterul nefondat al solicitării Ministerului Public de anulare a tuturor celorlalte înscrisuri folosite de inculpata T.A., A.P.I.A, în susţinerea cererilor de plată aferente campaniilor derulate în intervalul 2008-2010. O atare solicitare pleacă de la premisa eronată a caracterului fals al acestor înscrisuri, deşi, aşa cum rezultă din actele dosarului, niciunul dintre înscrisurile enumerate de procuror nu a fost reţinut ca produs al vreunei fapte de fals deduse judecăţii.
După cum s-a subliniat deja în considerentele prezentei decizii, rechizitoriul a limitat acuzaţia de fals intelectual la circumstanţele întocmirii unui singur înscris - contractul de arendă - toate celelalte înscrisuri fiind considerate doar inexacte şi valorificate ca atare în analiza laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000.
Prin urmare, cum analiza necesităţii desfiinţării unui înscris falsificat implică -preexistenta unei acuzaţii penale explicite sub acest aspect, evaluarea caracterului său fals fiind posibilă doar în limita acelei acuzaţii, faţă de modul de delimitare a obiectului judecăţii, Înalta Curte conchide că evaluarea caracterului fals al înscrisurilor enumerate ar exceda limitelor acestui obiect, antrenând o încălcare a dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen.
VI. În final, în considerarea soluţiei dispuse pe latură civilă şi a exigenţelor art. 274 alin. (3) C. proc. pen., va înlătura integral obligarea solidară a părţii responsabile civilmente U.A.T com. Devesel la plata cheltuielilor judiciare către stat, menţinând exclusiv obligaţia părţii responsabile civilmente A.Z.D. în solidar cu inculpata T.A.
Totodată, faţă de soluţia de condamnare menţinută, în baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen., va obliga inculpaţii M.D. şi L.V.L. la plata sumei de câte 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, luând în considerare că restul cheltuielilor judiciare, aferente acuzaţiilor pentru care nu s-a angajat răspunderea lor penală, rămân în sarcina statului, conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen.
Pentru considerente astfel expuse, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova, inculpaţii T.A., M.D. şi L.V.L., partea civilă A.P.I.A. şi părţile responsabile civilmente U.A.T. com. Devesel şi A.Z.D., va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, în fond:
Va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei T.A. în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, respectiv: 3 ani închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 2 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. din 1969, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor şi 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.
În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatei T.A. după cum urmează:
- din infracţiunile prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 215 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 292 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 291 teza I cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 în infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;
- din infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969 cu referire la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 26 rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969.
În baza art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen., va condamna pe inculpata T.A. la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având, ca .rezultat, obţinerea pe nedrept de fonduri.din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 va aplica inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul a de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine funcţia de preşedinte al unei asociaţii, pe o perioadă de 1 an, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 71 C. pen. din 1969 şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 va aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul a de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine funcţia de preşedinte al unei asociaţii, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 861 alin. (1) C. pen. din 1969 va suspenda sub supraveghere executarea pedepsei închisorii aplicate inculpatei T.A., pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi 4 luni, stabilit conform art. 862 C. pen. din 1969, termen pe durata căruia inculpata se va supune măsurilor de supraveghere stabilite prin sentinţă.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. coroborat cu art. 122 alin. (1) lit. d), art. 124 C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. va înceta procesul penal faţă de inculpata T.A., sub aspectul comiterii faptei prevăzute de art. 26 rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969.
Va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului M.D. în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, respectiv: 3 ani închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 2 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. din 1969, aplicate pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor,- 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, 9 luni închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durata maximă, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.
În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. va schimba parţial încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului M.D. după cum urmează:
- din infracţiunile prevăzute de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, respectiv art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 215 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 în infracţiunile prevăzute de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (faptă din anul 2007) şi, respectiv, art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (acte materiale din perioada 2008-2010).
În baza art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. va condamna pe inculpatul M.D. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor (faptă din anul 2007).
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 va aplica inculpatului pedeapsa complementară â interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul a de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 71 C. pen. din 1969 şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul a de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 861 alin. (1) C. pen. din 1969 va suspenda sub supraveghere executarea pedepsei închisorii aplicate inculpatului M.D. pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 862 C. pen. din 1969, termen pe durata căruia inculpatul se va supune tuturor măsurilor de supraveghere stabilite prin sentinţă.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. va achita pe inculpaţii M.D. sub aspectul comiterii faptei prevăzute de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (acte materiale din perioada 2008-2010).
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. coroborat cu art. 122 alin. (1) lit. d), art. 124 C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. va înceta procesul penal faţă de inculpatul M.D., sub aspectul comiterii faptelor prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969 şi art. 2531 C. pen. din 1969.
Va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului L.V.L. în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, respectiv: 3 ani închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 2 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. din 1969, aplicate pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor; 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.
În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. va schimba parţial încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului L.V.L., după cum urmează:
- din infracţiunile prevăzute de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, respectiv art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 215 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 în infracţiunile prevăzute de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (faptă din anul 2007) şi, respectiv, art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78 /2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (acte materiale din perioada 2008-2010).
În baza art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. va condamna pe inculpatul L.V.V. La pedeapsa de 3 ani închisoare pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor (faptă din anul 2007).
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul a de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 71 C. pen. din 1969 şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul a de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 861 alin. (1) C. pen. din 1969 va suspenda sub supraveghere executarea pedepsei închisorii aplicate inculpatului L.V.L. pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 862 C. pen. din 1969, termen pe durata căruia inculpatul se va supune tuturor măsurilor de supraveghere stabilite prin sentinţă.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. va achita pe inculpatul L.V.L. sub aspectul comiterii faptei prevăzute de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (acte materiale din perioada 2008-2010).
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. coroborat cu art. 122 alin. (1) lit. d), art. 124 C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. va înceta procesul penal faţă de inculpatul L.V.L. sub aspectul comiterii faptei prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969.
În baza art. 25 şi art. 397 C. proc. pen. coroborat cu art. 998-999, art. 1000 alin. (3) şi art. 1003 vechiul C. civ., va admite, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă A.P.I.A. şi, în consecinţă:
- va obliga inculpaţii T.A., M.D. şi L.V.L., în solidar, la plata sumei de 94.157,65 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă, precum şi la plata dobânzilor şi penalităţilor aferente, calculate în conformitate cu legislaţia fiscală;
- va obliga inculpata T.A., în solidar cu partea responsabilă civilmente A.Z.D., la plata sumei de 654.777,01 lei precum şi la plata dobânzilor şi penalităţilor aferente, calculate în conformitate cu legislaţia fiscală.
În baza art. 397 alin. (2) C. proc. pen., va menţine măsurile asigurătorii instituite prin Ordonanţa nr. 147/P/2010 din data de 15 mai 2012 a D.N.A - Serviciul Teritorial Craiova asupra bunurilor imobile ale inculpaţilor T.A., M.D. şi L.V.L., respectiv prin Ordonanţa nr. 147/P/2010 din data de 15 mai 2012 a aceluiaşi parchet asupra sumelor de bani existente în conturile deschise la C.E.C. B. -Sucursala Dr. Tr. Severin de A.Z.D., până la concurenţa sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri civile prin prezenta hotărâre.
Va înlătura dispoziţia de anulare a contractului de arendă din 11 iunie 2007.
În baza art. 274 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. va obliga inculpata T.A., în solidar cu partea responsabilă civilmente A.Z.D., la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpaţii M.D. şi L.V.L. la plata sumei de câte 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale care nu conttavin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor rămân în sarcina statului; onorariile parţiale cuvenite apărătorilor din oficiu desemnaţi pentru cei trei inculpaţi, în sumă de câte 100 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova, inculpaţii T.A., M.D. şi L.V.L., partea civilă A.P.I.A. şi părţile responsabile civilmente U.A.T. com. Devesel şi A.Z.D. împotriva sentinţei penale nr. 4 din 14 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 2025/54/2012.
Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, în fond:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei T.A. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, respectiv: 3 ani închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 2 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. din 1969, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor şi 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.
În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatei T.A. după cum urmează:
- din infracţiunile prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 215 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 292 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi artv 291 teza I cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 în infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;
- din infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969 cu referire la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 26 rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969.
În baza art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen., condamnă pe inculpata T.A. la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c)) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul a de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine funcţia de preşedinte al unei asociaţii, pe o perioadă de 1 an, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 71 C. pen. din 1969 şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul a de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţile stat şi dreptul de a deţine funcţia de preşedinte al unei asociaţii, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 suspendă sub supraveghere executarea pedepsei închisorii aplicate inculpatei T.A., pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi 4 luni, stabilit conform art. 862 C. pen. din 1969, termen pe durata căruia inculpata se va supune măsurilor de supraveghere stabilite prin sentinţă.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. coroborat cu art. 122 alin. (1) lit. d), art. 124 C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. încetează procesul penal faţă de inculpata T.A., sub aspectul comiterii faptei prevăzute de art. 26 rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului M.D. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, respectiv: 3 ani închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 2 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. din 1969, aphcate pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea oip. în numele lor; 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, 9 luni închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durata maximă, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.
În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. schimbă parţial încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului M.D. după cum urmează:
- din infracţiunile prevăzute de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, respectiv art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 215 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 în infracţiunile prevăzute de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (faptă din anul 2007) şi, respectiv, art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (acte materiale din perioada 2008-2010).
În baza art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. condamnă pe inculpatul M.D. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor (faptă din anul 2007).
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.,64, lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul a de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 71 C. pen. din 1969 şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul a de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 861 alin. (1) C. pen. din 1969 suspendă sub supraveghere executarea pedepsei închisorii aplicate inculpatului M.D. pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 862 C. pen. din 1969, termen pe durata căruia inculpatul se va supune tuturor măsurilor de supraveghere stabilite prin sentinţă.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art. 3 6 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f)) C. proc. pen. coroborat cu art. 122 alin. (1) lit. d), art. 124 C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. încetează procesul penal U.l.M. prevăzut de Legea nr. 289 alin. (1) C. pen. din 1969 şi art. 2531 C. pen. din 1969.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. achită pe inculpatul M.D. sub aspectul comiterii faptei prevăzute de art 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (acte materiale din perioada 2008-2010).
În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. schimbă parţial încadrarea juridică a - faptelor reţinute în sarcina inculpatului L.V.L., după cum urmează:"
- din infracţiunile prevăzute de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, respectiv art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 215 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 în infracţiunile prevăzute de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (faptă din anul 2007) şi, respectiv, art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1), (3)-din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (acte materiale din perioada 2008-2010).
În baza art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. condamnă pe inculpatul L.V.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor (faptă din anul 2007).
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul a de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 71 C. pen. din 1969 şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a I-a, b) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţn elective publice, dreptul a de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 861 alin. (1) C. pen. din 1969 suspendă sub supraveghere executarea pedepsei cu închisoare aplicate inculpatului L.V.L. pe durata de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 861 C. pen. din 1969 termen în care inculpatul se va supune tuturor măsurilor de supraveghere stabilite
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2009 suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art. 25 şi art. 397 C. proc. pen. coroborat cu art. 998-999, art. 1000 alin. (3) şi art. 1003 vechiul C. civ., admite, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă A.P.I.A. şi, în consecinţă:
- obligă inculpaţii T.A., M.D. şi L.V.L., în solidar, la plata sumei de 94.157,65 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă, precum şi la plata dobânzilor şi penalităţilor aferente, calculate în conformitate cu legislaţia fiscală;
- obligă inculpata T.A., în solidar cu partea responsabilă civilmente A.Z.D., la plata sumei de 654.777,01 lei precum şi la plata dobânzilor şi penalităţilor aferente, calculate în conformitate cu legislaţia fiscală.
În baza art. 397 alin. (2) C. proc. pen., menţine măsurile asigurătorii instituite prin Ordonanţa nr. 147/P/2010 din data de 15 mai 2012 a D.N.A - Serviciul Teritorial Craiova asupra bunurilor imobile ale inculpaţilor T.A., M.D. şi L.V.L., respectiv prin Ordonanţa nr. 147/P/2010 din data de 15 mai 2012 a aceluiaşi parchet asupra sumelor de bani existente în conturile deschise la C.E.C. B. - Sucursala Dr. Tr. Severin de A.Z.D., până la concurenţa sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri civile prin prezenta hotărâre.
Înlătură dispoziţia de anulare a contractului de arendă din 11 iunjie 2007.
În baza art. 274 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. obligă inculpata T.A., în solidar cu partea responsabilă civilmente A.Z.D., la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen. obligă inculpaţii M.D. şi L.V.L. la plata sumei de câte 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale care nu conttavin prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor rămân în sarcina statului.
Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor din oficiu desemnaţi pentru cei trei inculpaţi, în sumă de câte 100 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 356/2015. SECŢIA PENALĂ. Vătămarea... | ICCJ. Decizia nr. 420/2015. SECŢIA PENALĂ. Conflict de... → |
|---|
