ICCJ. Decizia nr. 432/2015. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 432/2015
Dosar nr. 4474/1/2014
Şedinţa publică din 02 aprilie 2015
Asupra contestaţiei de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin motivele scrise, contestatorul U.C., în esenţă, a arătat că instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra împăcării părţilor, ca o cauză de încetare a procesului penal, prev. de art. 10 alin. (1) lit. h), cu privire la care existau probe în dosar, respectiv cele două acorduri de mediere încheiate cu partea civilă B.M. şi partea civilă SC M. SRL.
Analizând contestaţia formulată, Înalta Curte constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 3105 din 05 decembrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis recursul declarat de inculpatul U.C. împotriva deciziei penale nr. 251/A din 30 decembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
A casat, în parte, decizia penală recurată şi, în parte, sentinţa penală nr. 496 din 20 decembrie 2012 a Tribunalului Timiş, numai sub aspectul neaplicării dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi a menţinut pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare aplicată inculpatului U.C.
A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
A respins, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara şi de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş împotriva aceleiaşi decizii penale.
A respins, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă SC V. Kft împotriva aceleiaşi decizii penale.
Examinând contestaţia în anulare prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind, deci, o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi relative la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuindu- se astfel la consolidarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.
Potrivit dispoziţiilor art. 426 C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când deşi legal citată a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre aceasta imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c) când hotărârea a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d) când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g) când şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. pen., instanţa, constatând că cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este unul dintre cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen. şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.
Prin încheierea din 19 martie 2014 a fost admisă în principiu contestaţia în anulare formulată de condamnatul contestator, instanţa constatând îndeplinite condiţiile prev. de art. 431 alin. (2) C. proc. pen. şi, fixând, totodată, termen pentru soluţionarea cauzei la data de 2 aprilie 2014, cu citarea contestatorului.
Pe fondul contestaţiei, Înalta Curte constată că, cazul de contestaţie în anulare invocat de contestator, prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen. anterior se regăseşte în art. 426 lit. b) C. proc. pen. actual, respectiv „când inculpatul a fost condamnat deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal".
Înalta Curte reţine că, la judecarea în calea de atac a recursului, contestatorul a depus două acorduri de mediere, din care rezulta că s-a împăcat cu părţile civile B.M. şi SC M. SRL.
Însă, analizând actele dosarului reiese că, decizia penală nr. 3105 din 05 decembrie 2014 a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, considerând legea penală mai favorabilă ca fiind legea veche.
Prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 Curtea Constituţională a decis că dispoziţiile art. 5 din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea l egii penale mai favorabile. Ca urmare, aplicarea legii penale mai favorabile se face în mod global, prin alegerea unei singure legi cu privire la toate instituţiile de drept substanţial incidente.
Este adevărat că, potrivit noului C. proc. pen., încheierea unui acord de mediere poate constitui o cauză care înlătură răspunderea penală, având ca efect încetarea procesului penal, însă, Înalta Curte observă că instanţa de recurs a considerat că legea penală mai favorabilă pentru inculpat este legea veche, astfel că aplicarea legii s-a făcut în mod global şi nu pe instituţii autonome.
Raportându-ne la acest aspect rezultă că instanţa de recurs a făcut o corectă aplicare a legii, existenţa acordurilor de mediere încheiate de inculpat cu cele două părţi civile neavând, la momentul respectiv, acelaşi efect pe care l-ar fi avut sub aplicarea noului C. pen. şi a C. proc. pen.
De altfel, potrivit C. pen. anterior pentru infracţiunea de înşelăciune nu era prevăzută împăcarea părţilor ca şi cauză de înlăturare a răspunderii penale.
În acest context, Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de către contestatorul U.C. împotriva deciziei penale nr. 3105 din 05 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 6785/30/2010.
În ceea ce priveşte solicitarea de suspendare a executării deciziei penale nr. 3105 din 05 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, instanţa o va respinge ca neîntemeiată având în vedere respingerea ca nefondată a contestaţiei în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării deciziei penale nr. 3105 din 05 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 6785/30/2010.
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de către contestatorul U.C. împotriva deciziei penale nr. 3105 din 05 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 6785/30/2010.
Obligă contestatorul la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, azi 02 aprilie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 424/2015. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 49/2015. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
