ICCJ. Decizia nr. 49/2015. SECŢIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 49/A/2015
Dosar nr. 865/32/2014
Şedinţa publică din 13 februarie 2015
Asupra apelului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 30 ianuarie 2015 Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, modificată şi completată, a admis cererea revizuentului S.M. de sesizare a Curţii Constituţionale a României pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) C. proc. pen.
În temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, modificată şi completată, a respins cererea revizuentului S.M. de sesizare a Curţii Constituţionale a României pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1)ultima teză, art. 75 alin. (2) şi (3), art. 341 alin. (8) C. proc. pen. şi a Deciziei nr. 17 din 19 martie 2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţiile unite, ca inadmisibilă.
În baza art. 275 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., a obligat revizuentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că prin Încheierea penală nr. 2 din data de 18 februarie 2014, Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 74/32/2014, în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul S.M. împotriva rezoluţiei din 08 ianuarie 2014 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 223/P/2013.
În conformitate cu prevederile art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul să plătească statului 100 lei cheltuieli judiciare.
Totodată, prin încheierea din data de 05 martie 2014 din acelaşi dosar s-a dispus în temeiul art. 278 C. proc. pen. îndreptarea erorii materiale din cuprinsul minutei încheierii din data de 18 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 74/3/2014 în sensul că după alin. (1) se va consemna un nou aliniat, respectiv:
„În temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 admite cererea petentului S.M. privind sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 lit. f) C. proc. pen. şi art. 341 alin. (5)-(8) C. proc. pen. „
Pentru a pronunţa aceste încheieri instanţa a reţinut că prin plângerea formulată petentul S.M. a contestat rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din 08 ianuarie 2014 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, arătând, în esenţă că magistraţii A.G., judecător la Tribunalul Bacău, respectiv C.V., M.L. şi S.V., judecător în cadrul Curţii de Apel Bacău se fac vinovate de săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi fals material în înscrisuri oficiale în legătură cu modalitatea de soluţionare a Dosarului civil nr. 619/110/2011 soluţionat în primă instanţă la Tribunalul Bacău de către intimata A.G. şi în recurs la Curtea de Apel Bacău de completul de judecată format din intimatele C.V., M.L. şi S.V., situaţie în care se impune desfiinţarea rezoluţiei contestate şi reluarea cercetărilor în ceea ce priveşte pe magistraţii menţionaţi.
La dosar au fost depuse de către petent concluzii scrise, precum şi o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 lit. f) şi art. 341 alin. (5), (8) C. proc. pen.
A fost ataşat Dosarul nr. 223/P/2013, în care a fost dispusă soluţia contestată.
Procedănd la verificarea soluţiei în raport de actele aflate la dosar, Curtea a apreciat că aceasta este pe deplin legală şi temeinică.
Astfel, s-a reţinut că prin rezoluţia din 08 ianuarie 2014 dispusă de Parchetai de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţi judecători A.G. de la Tribunalul Bacău şi M.L., C.V., S.V. de la Curtea de Apel Bacău, sub aspectul infracţiunilor de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. şi fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 C. pen., întrucât faptele nu există.
Procurorul a avut în vedere că persoana vătămată S.M., a formulat plângere penală solicitând a se efectua cercetări faţă de magistraţii judecători A.G. de la Tribunalul Bacău, C.V., M.L. şi S.V. de la Curtea de Apel Bacău, pentru infracţiunile de fals intelectual şi fals material în înscrisuri oficiale, motivat de faptul că în hotărârile pronunţate, au reţinut fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, cu scopul de a permite Consiliului Local Salcea - Suceava să devină proprietar al unor terenuri la care nu este îndreptăţit, în detrimentul a 26 persoane între care şi persoana vătămată. Astfel, consideră că a fost încălcat dreptul la proprietate, Constituţia României, convenţia europeană.
Verificând aspectele sesizate, s-au reţinut următoarele:
În Dosarul nr. 4316/110/2007 al Tribunalului Bacău, având ca obiect anulare act administrativ, judecător A.G. a pronunţat sentinţa civilă nr. 192 din 27 martie 2008, prin care a admis în parte acţiunea privind pe contestator S.M., Comisia orăşenească Salcea, A.A. Plopeni, Consiliul Local Salcea prin primarul oraşului în calitate de pârât şi a anulat Hotărârea Consiliului Local nr. 13 din 31 mai 2006.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, contractul de concesiune a suprafeţei de 4,59 ha, nesocoteşte dispoziţiile legale, întrucât cei 26 membri asociaţi, între care se află şi persoana vătămată S.M. (descendentul lui S.V.l., cu suprafaţa de 0,39 ha) au dobândit irevocabil dreptul de proprietate pentru acest teren. Astfel, Hotărârea Consiliului Local nr. 13 din 31 mai 2006 ce se referă la contractul de concesiune dintre S.A. Plopeni şi Consiliul Local oraş Salcea, a fost anulată.
Împotriva sentinţei civile nr. 192 din 27 martie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 4316/110/2007 al Tribunalului Bacău, a declarat recurs Comisia Locală de Fond Funciar Salcea - prim primar, care a fost respins ca nefondat de către Curtea de Apel Bacău prin Decizia nr. 240/2009 din 13 martie 2009, reţinându-se că prin anularea Hotărârii Consiliului Local nr. 13/2006 nu s-a cauzat nici un prejudiciu, nefiind anulate acte emise de Comisia Locală de Fond Funciar a Oraşului Salcea.
La Tribunalul Bacău completul de judecată format din judecător A.G. a judecat şi Dosarul nr. 619/110/2011, în care S.M. ş.a., în calitate de reclamanţi, au promovat acţiunea având ca obiect anulare act emis de autorităţile publice locale, respectiv anularea hotărârii Consiliului Local nr. 4/2009.
Cererea de abţinere formulată de magistratul judecător A.G. întrucât a soluţionat şi Dosarul nr. 4316/110/2007, a fost respinsă prin încheierea din 22 martie 2011, apreciindu-se că cele două dosare au avut obiecte diferite, astfel că s-a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 24 C. proc. civ.
Ca atare, judecând în fond cauza ce forma obiectul Dosarului nr. 619/110/2011, magistrat judecător A.G. a pronunţat sentinţa civilă nr. 203 din 6 decembrie 2012, prin care, printre altele, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de S.M.
Împotriva acestei soluţii au promovat recurs S.M., F.I. -procurator pentru F.M. şi T.V.
Între motivele de recurs, S.M. a învederat că judecător A.G., ar fi trebuit să se sesizeze pentru incompatibilitatea sa întrucât soluţionase şi Dosarul nr. 4316/110/2007 şi că nu a fost comunicată încheierea de şedinţă cu ocazia dezbaterilor pe fond.
Prin Decizia nr. 2373/2013, pronunţată în Dosarul nr. 619/110/2011 al Curţii de Apel Bacău au fost respinse recursurile ca nefondate. Instanţa de fond a reţinut că împotriva Deciziei nr. 2373 din 6 iunie 2013 a Curţii de Apel Bacău pronunţată în Dosarul nr. 619/110/2011, s-a promovat cerere de revizuire, care însă a fost declinată spre soluţionare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform Deciziei nr. 3381 din 3 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 475/32/2013.
Verificările efectuate, urmare plângerii formulată de persoana vătămată, au atestat faptul că magistraţii judecători nu au săvârşit infracţiunile de fals intelectual şi fals material în înscrisuri oficiale, cu ocazia soluţionării cauzei în care S.M. a fost parte. Afirmaţia că instanţele de judecată nu au depus diligente în aflarea adevărului, reprezintă opinia subiectivă a reclamantului, având în vedere nemulţumirea sa cu privire la soluţia adoptată. Nu s-a reţinut că, completele de judecată formate din magistraţi A.G. de la Tribunalul Bacău şi M.L., C.V., S.V. de la Curtea de Apel Bacău, ar fi nesocotit dispoziţiile procedurii civile cu ocazia instrumentării cauzelor în care parte a fost şi persoana vătămată S.M. Eventualele nemulţumiri cu privire la soluţiile adoptate de către judecători, pot fi supuse controlului prin folosirea căilor de atac prevăzute de lege.
Pentru cele de mai sus, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale, întrucât faptele reclamate nu există.
Petenrul a formulat plângere împotriva acestei soluţii, iar prin rezoluţia din data de 27 ianuarie 2014 dispusă de procurorul general al Parchetului Curţii de Apel Bacău plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată, reţinându-se că procurorul de caz a stabilit o situaţie de fapt corectă, iar persoanele faţă de care au fost efectuate cercetări nu au săvârşit faptele sesizate.
Aceleaşi concluzii au fost adoptate şi de instanţa de control judiciar, întrucât din probele administrate nu s-a putut stabili din punct de vedere al realităţii faptice existenţa infracţiunilor de fals intelectual şi fals în înscrisuri oficiale în sarcina intimatelor.
Astfel, s-a apreciat că în raport de conţinutul textului legal incriminator al infracţiunii de fals în înscrisuri oficiale nu există un minim de indicii cu privire la falsificarea de către intimate a unui înscrisuri având caracter oficial prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod.
II Asupra cererii formulate de petentul S.M. privind sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 lit. f) şi art. 341 alin. (5), (8) C. proc. pen.
Normele legale faţă de care petentul invocă neconstituţionalitatea sunt art. 38 lit. f )C. proc. pen. referitoare la competenţa curţii de apel:
„Curtea de apel judecă în primă instanţăinfracţiunile săvârşite de magistraţii
- asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe.", respectiv art. 341 alin. (5), (8) C. proc. pen. referitoare la procedura de soluţionare a plângerii împotriva soluţiei de netrimitere în judecată de către judecătorul de cameră preliminară : „alin. (5) Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor alin. (8) încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă."
Se apreciază de către petent că normele legale enunţate contravin dispoziţiilor din Constituţia României prevăzute la art. 21 alin. (1)-(3), art. 24, art. 16 şi art. 129 şi art. 20.
În motivarea excepţiei petentul a arătat că, urmare a prevederilor art. 38 lit. f) C. proc. pen. se instituie posibilitatea ca magistraţi din cadrul unei curţi de apel să fie judecaţi la aceeaşi instanţă, situaţie care contravine dreptului la un proces echitabil şi aduce atingere principiilor constituţionale referitoare la nediscriminare, egalitate în faţa legii, dreptul la apărare întrucât „ nu se poate vorbi despre o cercetare obiectivă, imparţială în scopul aflării adevărului şi justei soluţionări a cauzei „
Cu privire la prevederile art. 341 alin. (5), (8) C. proc. pen. petentul a menţionat că acestea contravin dispoziţiilor art. 6 parag. 1 C.E.D.O. şi art. 2 parag. 1 din Protocolul nr. 7 - C.E.D.O., fiind încălcată publicitatea şi contradictorialitatea procedurilor, precum şi dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală.
S-a reţinut de către instanţă că prevederile legale vizate sunt în vigoare, au legătura cu soluţionarea cauzei, nu au fost declarate neconstituţionale printr-o hotărâre anterioară astfel că sunt îndeplinite condiţiile pentru sesizarea Curţii Constituţionale, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Prin urmare s-a procedat la sesizarea Curţii Constituţionale prin prezenta încheiere.
În opinia instanţei de trimitere textele legale menţionate nu contravin dispoziţiilor constituţionale, dispoziţiile privitoare la competenţă, procedura de judecată şi căile de atac fiind atributul exclusiv al legiuitorului.
În acest sens, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe decizii cu privire la constituţionalitatea prevederilor art. 2782 alin. (10) C. proc. pen. anterior care conţine prevederi similare cu art. 341 alin. (8) C. proc. pen. în vigoare de la 1 februarie 2014, reţinându-se concordanţa acestora cu prevederile constituţionale.
Urmare a acestei sesizări Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014 prin care s-a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii „fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor".
În continuare petentul a formulat prezenta cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., iar la termenul de judecată din data de 20 ianuarie 2015 a invocat o nouă excepţie de neconstituţionalitate care vizează prevederile art. 459 alin. (2) C. proc. pen.:
Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă, în camera de consiliu, fără citarea părţilor.
În cadrul concluziilor scrise instanţa a reţinut că revizuentul a extins obiectul excepţiei de neconstituţionalitate şi la dispoziţiile art. 72, alin. (1), ultima teză, art. 75, alin. (2) şi (3), art. 341, alin. (8) C. proc. pen. şi la Decizia nr. 17 din 19 martie 2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţiile unite, prin care s-a soluţionat un recurs în interesul legii. Instanţa a constatat că sesizarea Curţii Constituţionale cu obiectul extins al excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) ultima teză, art. 75, alin. (2) şi (3), art. 341, alin. (8) C. proc. pen. şi la Decizia nr. 17 din 19 martie 2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţiile unite, este inadmisibilă întrucât nu poate face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate o hotărâre judecătorească, fie ea pronunţată şi în soluţionarea unui recurs în interesul legii. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate trebuie să fie o lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă. Prin urmare, doar actele cu caracter legislativ fac obiectul controlului de constituţionalitate.
Totodată s-a reţinut că legea sau ordonanţa ori dispoziţia criticată trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. Or, dispoziţiile art. 72, alin. (1), ultima teză şi art. 75, alin. (2) şi (3) C. proc. pen. nu au legătură cu soluţionarea cererii de revizuire, ci a unei cereri de strămutare, formulată de revizuient, dar care nu face obiectul cauzei.
De asemenea, s-a constatat că extinderea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate şi la dispoziţiile art. 72 alin. (1), ultima teză, art. 75 alin. (2) şi (3), art. 341 alin. (8) C. proc. pen. şi la Decizia nr. 17 din 19 martie 2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţiile unite, nu s-a făcut în faţa instanţei de judecată, ci prin concluziile scrise, care însă au altă menire, aceea de a dezvolta concluziile orale, iar acestea din urmă au ca obiect doar excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 459 alin. (2) C. proc. pen. Nefiind invocată în instanţă, nici procurorul nu a avut posibilitatea de a-şi spune părerea.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate care vizează prevederile art. 459 alin. (2) C. proc. pen., revizuentul susţine că avem principiul de drept „a simili ad simile" deja dezbătut şi care implicit a declarat neconstituţional şi acest articol, rezolvare dată asupra art. 341 alin. (5) C. proc. pen.
Reprezentantul Parchetului a susţinut că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată pentru motivele reţinute în preambulul prezentei încheieri, astfel că nu vor mai fi reluate.
Analizând cererea revizuient prin care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a apreciat-o ca neîntemeiată pentru următoarele motive:
Textul a cărui excepţie de neconstituţionalitate a fost invocată de revizuient are următorul conţinut:
„Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă, în camera de consiliu, fără citarea părţilor."
Şi în codul de procedură penală anterior, la art. 403 alin. (1) era prevăzută aceeaşi soluţie legislativă: „Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă, în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului. Instanţa examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile prevăzute de lege şi dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu."
Acest text a fost supus controlului de constituţionalitate, între altele, prin Deciziile nr. 325/2012 şi 470/2013, reţinându-se că, prin natura şi conţinutul ei specific, o astfel de procedură prealabilă, de examinare a revizuirii sub aspectul admisibilităţii în principiu, nu vizează însăşi soluţionarea căii extraordinare de atac, ci doar verificarea întrunirii condiţiilor de exercitare a acesteia referitoare la încadrarea cererii în termenul legal, la întemeierea ei pe cazurile prevăzute în lege şi depunerea ori invocarea mijloacelor de probă în dovedirea cazului de revizuire. Altfel spus, instanţa se pronunţă asupra unei probleme care priveşte exclusiv buna administrare a justiţiei, ca şi în cazul judecării recuzării sau a strămutării pricinilor. Or, aşa cum a stabilit în repetate rânduri instanţa de contencios european a drepturilor omului, cea mai mare parte a drepturilor procedurale, prin natura lor, nu constituie în sensul Convenţiei "drepturi civile" şi deci nu intră în câmpul de aplicare al art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. In acest sens, sunt citate ca exemple: refuzul autorizării introducerii apelului pronunţat de o curte supremă - Decizia din 9 mai 1989, pronunţată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Helmers împotriva Suediei (Cererea nr. 11826/85) sau examinarea cererii de revizuire a unui proces civil - Decizia din 8 octombrie 1976, pronunţată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza X, Y şi Z împotriva Elveţiei (Cererea nr. 6916/75).
Aşadar, cât timp procedura admiterii în principiu nu priveşte însăşi judecarea pe fond a cererii de revizuire - o atare procedură fiind reglementată cu caracter exclusiv în art. 405 din acelaşi cod - Curtea a constatat că dispoziţiile criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se ocupă de fondul cauzelor, de drepturile civile, cum cere art. 6 din C.E.D.O., ci numai de aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părţilor.
Faţă de limitele şi efectele restrânse ale derulării procedurii în cadrul examinării admiterii în principiu a revizuirii, instanţa a apreciat că nu s-ar putea considera că desfăşurarea acestei etape prealabile ar fi susceptibilă de înfrângerea dreptului la apărare, întrucât presupune posibilitatea neîngrădită a oricărei persoane interesate de a se apăra ori de a-şi angaja un apărător atunci când o autoritate se pronunţă asupra unei probleme ce ţine de fondul unui litigiu şi nu asupra unor probleme procedurale luate în vederea unei mai bune administrări a actului de înfăptuire a justiţiei şi în scop preventiv în vederea înlăturării unor obstacole ce pot fi de natură să ducă la o tergiversare nejustificată a soluţionării.
Totodată, Curtea a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 129 din Constituţia României: „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."
Reglementarea unui filtru prealabil, de natură necontencioasă, care să împiedice soluţionarea unor cereri informe ori care nu se încadrează în cazurile prevăzute de lege, nu este în măsură să încalce dreptul la un proces echitabil, întrucât nu are ca obiect judecata pe fond a unei acuzaţii de natură penală.
De altfel, revizuientul are posibilitatea de a remedia neajunsurile cererii respinse ca inadmisibile, constatate de instanţă în această etapă prealabilă, şi să reia procedura în cadrul termenelor generoase prescrise de lege, dar bineînţeles în măsura în care aceste neajunsuri pot fi înlăturate, iar nu de a formula noi cereri în mod abuziv. Semnificativ este că acuzatul poate reitera calea extraordinară de atac a revizuirii în favoarea sa oricând, dreptul la un proces echitabil fiindu-i asigurat în mod nelimitat.
Pe cale de consecinţă, dispoziţiile art. 459 alin. (2) C. proc. pen., nu sunt contrare nici prevederilor constituţionale şi nici celor din pacte şi convenţii internaţionale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.
Pentru aceste considerente, aşa cum se arăta, Curtea a apreciat că excepţia de constituţionalitate este neîntemeiată.
Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72, alin. (1), ultima teză, art. 75, alin. (2) şi (3), art. 341, alin. (8) C. proc. pen. şi la Decizia nr. 17 din 19 martie 2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţiile unite, a formulat apel petentul S.M., solicitând admiterea cererii şi sesizarea instanţei de contencios constituţional.
Examinând apelul prin prisma dispoziţiilor legale înalta Curte constată că este nefundat pentru următoarele considerente:
Din examinarea dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a patru cerinţe stipulate expres de textul legal:
a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;
c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate.
Din analiza condiţiilor anterior menţionate se observă că excepţia a fost invocat în cursul unui proces aflat pe rolul instanţei de judecată, vizează parţial texte normative aflate în vigoare, respectiv art. 72 alin. (1) ultima teză, art. 75 alin. (2) şi (3), art. 341 alin. (8) C. proc. pen. care nu au fost declarate neconstituţionale, dar care nu au legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât acestea reglementează procedura strămutării şi nicidecum nu sunt incidente în calea de atac a revizuirii.
În ce priveşte Decizia nr. 17 din 19 martie 2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţiile unite, se constată că este o decizie pronunţată într-un recurs în interesul legii, astfel că dispoziţiile acesteia nu pot fi supuse controlului constituţionalităţii legilor întrucât hotărârile instanţei de judecată nu sunt acte cu caracter legislativ chiar dacă acestea conţin dispoziţii obligatorii pentru toate instanţele.
Astfel cum a constatat şi prima instanţă, în cadrul concluziilor scrise revizuentul a extins obiectul excepţiei de neconstituţionalitate invocate iniţial şi la dispoziţiile art. 72 alin. (1) ultima teză, art. 75 alin. (2) şi (3), art. 341 alin. (8) C. proc. pen. şi la Decizia nr. 17 din 19 martie 2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţiile unite.
Instanţa reţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu poate cere prin notele scrise depuse la dosar, extinderea obiectului excepţiei, deoarece, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra dispoziţiilor legale menţionate în încheierea prin care instanţa sesizează Curtea cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, în caz contrar sesizarea nefiind legală.
Ca atare, constatând corectă soluţia primei instanţe de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1)ultima teză, art. 75 alin. (2) şi (3), art. 341 alin. (8) C. proc. pen. şi a Deciziei nr. 17 din 19 martie 2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţiile unite, Înalta Curte, va respinge, ca nefondat apelul declarat de apelantul S.M. împotriva încheierii din 30 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul S.M. împotriva Încheierii din 30 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind dispoziţia prin care s-a respins cererea se sesizare a Curţii Constituţionale.
Obligă apelantul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 432/2015. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea... | ICCJ. Decizia nr. 598/2015. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
