ICCJ. Decizia nr. 598/2015. SECŢIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 598/2015
Dosar nr. 1049/1/2015
Şedinţa publică din 29 aprilie 2015
Asupra contestaţiei penale de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 1/CCA din data de 04 decembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Bihor, instanţa a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare declarată de contestatoarea L.V. împotriva Deciziei penale nr. 94/DCP/2014 pronunţată de Tribunalul Bihor şi pe cale de consecinţă a respins cererea de suspendare a executării Deciziei penale nr. 94/DCP/2014 pronunţată de Tribunalul Bihor.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat contestatoarea la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
A constatat că la data de 14 octombrie 2014 s-a înregistrat la Tribunalul Bihor contestaţia în anulare formulată de contestatoarea L.V. împotriva Deciziei penale nr. 95/DCP/2014 din 25 septembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Bihor, care a avut ca obiect contestaţie împotriva încheierii din data de 15 septembrie 2014 pronunţată de către Judecătoria Oradea în Dosarul nr. 319/271/2014.
În motivare, contestatoarea a arătat că a solicitat admiterea contestaţiei şi desfiinţarea deciziei atacate întrucât cauza a fost judecată, deşi procedura de citare nu a fost legal îndeplinită pentru termenul din data de 25 septembrie 2014, iar instanţa de judecată nu a fost alcătuită conform legii întrucât cauza trebuia soluţionată în complet de recurs şi în mod eronat a fost recalificată ca si contestaţie, considerând că decizia atacată este nulă absolut.
În drept, contestatoarea a invocat prevederile art. 386 lit. a), art. 388 şi art. 392 C. proc. pen.
La prezentul dosar s-a ataşat Dosarul penal nr. 319/271/2014/al al Tribunalului Bihor.
În data de 10 noiembrie 2014, intimatul S.V.l a formulat concluzii prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă şi în subsidiar ca nefondată.
Verificând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, instanţa a reţinut următoarele:
Prin Decizia penală nr. 94/DCP/2014 pronunţată de Tribunalul Bihor, în baza art. 4251 alin. (7) lit. b) C. proc. pen., a respins contestaţia petentei L.V. formulată împotriva încheierii din 15 septembrie 2014 pronunţată de către Judecătoria Oradea, ca nefondată.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petenta la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Bihor a reţinut următoarele:
A constatat că prin cererea înregistrată în data de 17 septembrie 2014, calificată administrativ ca şi contestaţie în condiţiile legii, petenta L.V. a atacat încheierea din data de 15 septembrie 2014 pronunţată de către Judecătoria Oradea în Dosarul nr. 319/271/2014, solicitând desfiinţarea acesteia şi, pe fond, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată în dosarul cu numărul de mai sus, întrucât instanţa de fond a apreciat în mod greşit că normele vizate nu ar avea legătură cu obiectul cauzei.
În drept, au fost invocate prevederile art. 295 din Legea nr. 47/1992 republicată.
Analizând contestaţia formulată din perspectiva motivelor invocate dar şi din oficiu, instanţa a reţinut că aceasta este neîntemeiată.
În speţă, petenta a invocat prin memoriul înregistrat în data de 17 martie 2014 caracterul neconstituţional al dispoziţiei „termenul prevăzut la art. 136 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara . se prorogă până la 1 ianuarie 2015" din O.U.G. nr. 103/2013, art. 5, art. 381, art. 893 teza finală din Legea nr. 304/2004, art. 1312, art. 1321 din Legea nr. 304/2004 în raport de dispoziţiile art. 1242-3, art. 126 din Constituţie, precum şi legătura pe care o au aceste dispoziţii cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Excepţia a fost pusă în discuţie la termenul de judecată din data de 15 septembrie 2014, fiind respinsă de către instanţa de fond cererea de sesizare a Curţii de Constituţionala cu motivarea că aceasta nu are legătura cu soluţionarea cauzei şi în acest fel nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Potrivit acestui text de lege, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Instanţa a constatat că obiectul judecaţii în Dosarul nr. 319/271/2014 îl formează plângerea petentei împotriva ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale şi de declinare a competenţei din 16 septembrie 2013 din Dosarul nr. 2787/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, plângere întemeiată în drept pe prevederile art. 2781 alin. (8) lit. b) şi c) C. proc. pen. din 1968, în vigoare la data sesizării instanţei.
Or, instanţa a apreciat că dispoziţiile a căror neconstituţionalitate este invocată, aşa cum o arată şi denumirea legii, vizează aspecte ţinând de organizarea judiciară, de gestionarea bugetului instanţelor judecătoreşti sau a parchetelor de pe lângă instanţe.
În reglementarea procedurii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, legiuitorul a avut în vedere situaţia în care soluţionarea cauzei aflată pe rolul instanţei de judecată depinde de legea sau de ordonanţa ori de dispoziţia dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă. Ca atare, câtă vreme soluţionarea Dosarului nr. 319/271/2014 nu depinde de dispoziţiile invocate de către petentă, Tribunalul Bihor a constatat că instanţa de fond a hotărât în mod judicios ca cererea de sesizare a Curţii Constituţionalitate formulată de către petenta este inadmisibilă.
Faţă de cele de mai sus, în baza art. 4251 alin. (7) lit. b) C. proc. pen., a respins contestaţia petentei L.V. formulată împotriva încheierii din 15 septembrie 2014 pronunţată de către Judecătoria Oradea ca nefondată şi a obligat petenta, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Împotriva Deciziei penale nr. 94/DCP/2014 pronunţată de Tribunalul Bihor, care potrivit dispoziţiilor art. 4251 alin. (7) C. proc. pen. este definitivă, petenta L.V. a formulat contestaţie în anulare.
Decizia penală nr. 94/DCP/2014 pronunţată de Tribunalul Bihor i-a fost comunicată contestatoarei în data de 29 septembrie 2014 (fila 83 Dosar nr. 319/271/2014/al al Tribunalului Bihor), aceasta primind-o efectiv în data de 03 octombrie 2014 (conform dovezii de comunicare de la fila 46 din Dosarul nr. 319/271/2014/al* al Tribunalului Bihor).
Instanţa a reţinut că în cadrul procedurii judiciare desfăşurate în fata instanţei de judecată conform art. 4251 C. proc. pen. (în Dosarul nr. 319/271/2014/al al Tribunalului Bihor), petenta L.V. a fost legal citată şi a lipsit de la soluţionarea contestaţiei.
Fiind o contestaţie formulată împotriva încheierii din data de 15 septembrie 2014 a Judecătoriei Oradea având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate, instanţa a apreciat că nu se pune problema existenţei unei condamnări, iar hotărârea a fost pronunţată de completul în faţa căruia au avut loc dezbaterile, instanţa a fost legal constituită iar procurorul a participat şi a formulat concluzii. De asemenea, judecarea contestaţiei a avut loc potrivit dispoziţiilor legale în şedinţă publică.
Instanţa a considerat că motivele invocate de contestatoare, reprezintă unele aprecieri subiective ale acestuia cu privire la corectitudinea organelor judiciare, apreciind că în sistemul judiciar se fac abuzuri de către judecători şi procurori.
Instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că soluţionarea Dosarului nr. 319/271/2014 al Judecătoriei Oradea nu depinde de dispoziţiile invocate de către petenta contestatoare, iar instanţa de fond a hotărât în mod judicios că cererea de sesizare a Curţii Constituţionalitate formulată de către aceasta este inadmisibilă.
Contestaţia în anulare reprezintă o cale de atac extraordinară care poate fi promovată în anumite cazuri limitativ prevăzute de lege, respectiv de art. 426 lit. a) -i) C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 426 C. proc. pen., contestaţia în anulare poate fi formulată numai în legătură cu hotărârile definitive.
Contestaţia în anulare are caracter de anulare deoarece urmăreşte desfiinţarea hotărârilor definitive, dar şi un caracter de retractare, întrucât priveşte numai condiţiile de formă, şi nu îşi extinde autocontrolul asupra temeiniciei şi legalităţii hotărârii.
Actuala reglementare prevede 9 cazuri de contestaţie în anulare - art. 426 lit. a) - i) C. proc. pen., iar Tribunalul Bihor a constatat că cererea contestatoarei nu se încadrează în nici unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de textul legal, în raport cu motivul invocat.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 426 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c) când hotărârea a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d) când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g) când şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Admiterea in principiu se soluţionează în procedura necontencioasă în care instanţa verifică, în cameră de consiliu, fără citarea părţilor dacă sunt invocate motivele de contestaţie în anulare din cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen.; dacă se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar; hotărârea atacată este definitivă; cererea a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 428 C. proc. pen. şi de către o persoană din cele prevăzute de art. 427 C. proc. pen.; motivele şi probele în baza cărora este formulată contestaţia în anulare au mai făcut obiectul unei alte contestaţii în anulare anterior,
Examinând cererea de contestaţie in anulare formulată conform art. 431 C. proc. pen., prin prisma motivelor invocate dar şi din oficiu, s-a constatat că aceasta este inadmisibilă în principiu. Astfel, art. 426 alin. (1) lit. a) face referire la judecata în apel iar în cazul de faţă, instanţă apreciază că ne aflăm în prezenţa unei contestaţii împotriva încheierii din data de 15 septembrie 2014 pronunţată de către Judecătoria Oradea în Dosarul nr. 319/271/2014; conform art. 36 alin. (2) C. proc. pen., Tribunalul soluţionează conflictele de competenţă ivite între judecătoriile din circumscripţia sa, precum şi contestaţiile formulate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorie în cazurile prevăzute de lege, deci nicidecum nu poate fi vorba de soluţionarea unei cereri de recurs, aşa cum consideră contestatoarea.
Prin urmare, Tribunalul, procedând la examinarea cererii, în procedura prealabilă prevăzută de art. 431 alin. (1) C. proc. pen., a constatat că cererea contestatoarei L.V. nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de lege. Astfel, chiar dacă cererea s-a făcut de către o persoană care poate fi titular în accepţiunea dispoziţiilor art. 427 C. proc. pen. şi s-a introdus în termenul prevăzut de art. 428 alin. (1) C. proc. pen., în speţă, instanţa a apreciat că nu există un caz din cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen.
În consecinţă, a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare declarată de contestatoarea L.V. împotriva Deciziei penale nr. 94/DCP/2014 pronunţată de Tribunalul Bihor şi, pe cale de consecinţă a respins cererea de suspendare a executării Deciziei penale nr. 94/DCP/2014 pronunţată de Tribunalul Bihor.
Prin contestaţia formulată în termen legal, contestatoarea L.V. a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi în rejudecare, admiterea în principiu a contestaţiei în anulare şi suspendarea efectelor Deciziei penale nr. 94/DCP/2014 pronunţată de Tribunalul Bihor.
În motivare, s-a arătat că procedura de citare cu petenta nu a fost legal îndeplinită pentru termenul din 25 septembrie 2014 şi că instanţa nu a fost constituită potrivit legii, respectiv că aceasta trebuia să fie alcătuită din trei judecători şi nu doar dintr-un singur judecător, aşa cum în mod eronat Tribunalul Bihor a soluţionat contestaţia în anulare.
Prin concluzii scrise, contestatoarea a reiterat cele relatate mai sus, menţionând că intimatul S.V.l nu are calitatea de revoluţionar.
Prin Decizia penală nr. 13/C din 20 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza dispoziţiilor art. 425 alin. (7) pct.1 lit. a) rap. la art. 432 C. proc. pen. s-a respins ca inadmisibilă contestaţia formulată de contestatoarea L.V. împotriva Deciziei penale nr. 1/CCA/2014 din 04 decembrie 2014 pronunţată de către Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 319/271/2014/al*, pe care o menţine.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de apel, examinând contestaţia prin prisma art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) rap. la art. 432 C. proc. pen., a constatat că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
În speţă, s-a reţinut că petenta L.V. a formulat plângere împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, iar la termenul de judecată din 16 septembrie 2014 aceasta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 135 din O.U.G. 103/2013, excepţie care a fost respinsă ca fiind inadmisibilă.
Această încheiere a fost atacată cu recurs la Tribunalul Bihor, cale de atac recalificată în contestaţie şi ulterior, respinsă ca nefondată.
La data de 14 octombrie 2014, petenta L.V. a introdus o contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 94/2014 a Tribunalului Bihor, arătând că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită şi că în mod greşit calea de atac a fost recalificată în contestaţie, care a fost respinsă ca inadmisibilă prin Decizia penală nr. 1/2014 pronunţată de Tribunalul Bihor.
La data de 16 decembrie 2014, petenta L.V. a declarat apel împotriva deciziei penale sus-menţionate, care a fost recalificat în contestaţie de către Curtea de Apel Oradea.
S-a reţinut că potrivit art. 432 alin. (4) C. proc. pen., sentinţa pronunţată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.
Totodată, art. 341 alin. (8) C. proc. pen. prevede că încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d), privind plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată este definitivă, iar art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 prevede că încheierea prin care se respinge cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale poate fi atacată cu recurs la instanţa ierarhic superioară. De altfel, este singura situaţie în care este admis ca o încheiere prin care instanţa de ultim grad respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, să poată fi recurată la instanţa ierarhic superioară.
În speţa de faţă, s-a reţinut că încheierea pronunţată de către Judecătoria Oradea, care urma să soluţioneze definitiv fondul cauzei, a fost atacată de către petenta la Tribunalul Bihor, iar Decizia penală nr. 94/2014 a acestei ultime instanţe prin care a fost respinsă contestaţia, a fost atacată cu contestaţie în anulare la aceeaşi instanţă, care de asemenea a respins-o prin Decizia penală nr. 1/2014, ca fiind inadmisibilă.
Instanţa a apreciat că nu este permis ca o parte să aibă posibilitatea de a exercita căi de atac împotriva soluţiilor pronunţate într-o cale extraordinară de atac, în condiţiile în care o parte dintre soluţiile date asupra fondului cauzei sunt lipsite de posibilitatea de a fi atacate cu căi ordinare de atac.
Întrucât soluţia pronunţată asupra fondului cauzei poate fi atacată în mod excepţional cu contestaţie, este firesc ca şi prezenta cale de atac declarată împotriva soluţiei dată în contestaţia în anulare să fie calificată ca fiind contestaţie şi nu apel.
Mai mult, prin încheierea penală din 07 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. 1399/83/P/2014, în baza art. 29 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992 instanţa a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., care ar contraveni dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţia României, respectiv respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie şi art. 16 alin. (1) din Constituţie în sensul că, cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, fiind vorba în esenţă despre o inadvertenţă legislativă privind exercitarea căii de atac a apelului în cazul contestaţiilor în anulare soluţionate în cauzele în care hotărârea judecătorească care dezleagă fondul pricinii este definitivă.
De asemenea, la termenul din 20 ianuarie 2015, instanţa, în baza art. 29 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992 a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 29 alin. (5) paragraf penultim din Legea nr. 47/1992 arătând că, ar contraveni art. 1 alin. (5) din Constituţie în sensul că respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 16 alin. (1) din Constituţia României cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări şi art. 21 alin. (3) din Constituţie care prevede că părţile au dreptul la un proces echitabil care să fie judecat de către o instanţă constituită legaLfiind vorba în esenţă despre o inadvertenţă legislativă privind exercitarea căii de atac a recursului în cauzele în care hotărârea judecătorească care dezleagă fondul pricinii este supusă căii de atac a contestaţiei.
Drept urmare, instanţa a apreciat că Tribunalul Bihor a soluţionat contestaţia în anulare în ultimă instanţă, astfel că împotriva Deciziei penale nr. 1/2014 nu poate fi exercitată vreo cale ordinară sau extraordinară de atac.
Împotriva Deciziei penale nr. 13/C din 20 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat contestaţie, petenta L.V.
Examinând contestaţia formulată în raport de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.
Potrivit dispoziţiilor art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, iar la alin. (7) al aceluiaşi text de lege se arată că cererea de contestaţie se soluţionează prin decizie, care nu este supusă nici unei căi de atac.
În speţă, petenta L.V. a formulat contestaţie împotriva Deciziei penale nr. 13/C din 20 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia formulată de aceasta împotriva Deciziei penale nr. 1/CCA din 4 decembrie 2014, pronunţată de către Tribunalul Bihor, hotărârea fiind definitivă.
Potrivit dispoziţiilor C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Limitând calea de atac a contestaţiei prevăzută de art. 4251 C. proc. pen. doar la hotărârile determinate de lege, C. proc. pen. a stabilit principiul unicităţii acesteia, astfel că recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală, apare ca fiind o soluţie inadmisibilă.
Faţă de cele menţionate, contestaţia formulată de petenţa L.V. împotriva Deciziei penale nr. 13/C din data de 20 februarie 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, este inadmisibilă, urmând a fi respinsă în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea L.V. împotriva Deciziei penale nr. 13/C din data de 20 februarie 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 319/271/2014/al*.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 aprilie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 49/2015. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 67/2015. SECŢIA PENALĂ. Omorul calificat... → |
|---|
