ICCJ. Decizia nr. 56/2015. Penal. Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art.340 NCPP). Revizuire - Apel
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 56/A/2015
Dosar nr. 572/42/2014
Şedinţa publică din 18 februarie 2015
Deliberând asupra cauzei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 40 CC din 2 decembrie 2014 a Curţii de Apel Poieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 459 C. proc. pen. a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petenta B.M. împotriva sentinţei penale nr. 166 din 13 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosar nr. 584/42/2013.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. petenta a fost obligată Ia plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel s-au reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 166 din 13 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. 584/42/2013, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. 1968, a fost respinsă plângerea formulată de petenta B.M. împotriva ordonanţei nr. 290/P/2013 din data de 22 mai 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi a rezoluţiei nr. 911/11/2/2013 din data de 26 iunie 2013 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în contradictoriu cu intimaţii T.A.C.A., T.S., H.A.G., L.l., D.D., E.D.A. şi T.F. şi au fost menţinute soluţiile dispuse prin ordonanţa şi rezoluţia atacate.
Împotriva sus - arătatei sentinţe penale nr. 166 din 13 septembrie 2013, petenta B.M. a formulat, la data de 03 septembrie 2014, cererea de revizuire care a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. 584/42/2013. În cererea sa, petenta revizuientă B.M. nu a indicat motivele pentru care a formulat cererea de revizuire şi nici dispoziţiile legale pe care acesta se întemeiază.
Examinând cererea de revizuire formulată de revizuientă B.M., instanţa a constatat că aceasta este inadmisibilă.
În motivare, a reamintit că prin decizia în recursul în Interesul legii nr. XVII/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat că o „cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen. 1968, este inadmisibilă, cu motivarea că, „în raport cu soluţiile ce pot fi pronunţate în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen. 1968 de către judecătorul care examinează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre aceste soluţii nu implică stabilirea existenţei faptei şi a vinovăţiei, în accepţiunea prevederilor art. 345 C. proc. pen. 1968, respectiv, prin condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal".
Pe de altă parte, cât timp prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii şi împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în soluţionarea plângerilor formulate în temeiul art. 340 C. proc. pen., o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât, în situaţia contrară, s-ar contraveni principiului instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile (...) pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Împotriva sentinţei penale nr. 40 CC din 2 decembrie 2014 a Curţii de Apel Poieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, petenta B.M. a formulat apel.
Analizând apelul declarat de revizuenta B.M. împotriva sentinţei penale nr. 40 CC din 2 decembrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în raport cu conţinutul actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele se vor arăta în continuare:
Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
Art. 2781 alin. (8) C. proc. pen. 1968, prevedea că judecătorul, soluţionând plângerea, o poate respinge ca nefondată prin sentinţă, ca în speţă, iar potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 (mica reformă), împotriva hotărârii pronunţate de judecător potrivit alin. (8) nu se mai poate exercita nici o cale de atac, astfel că sentinţa pronunţată în aceste condiţii este definitivă de la data pronunţării.
Aşa cum a arătat şi instanţa de fond, cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţată în temeiul art. 2781 alin. (8) Iit. a) şi b) C. proc. pen. 1968, este inadmisibilă.
Analizând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte constată că petenta B.M. a formulat apel împotriva unei sentinţa definitive prin care a fost respinsă ca inadmisibilă o cerere de revizuire împotriva unei hotărâri pronunţate în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen. 1968.
Potrivit dispoziţiilor C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuenta B.M. împotriva sentinţei penale nr. 40 CC din 2 decembrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Potrivit art. 272 alin. (2) C. proc. pen., apelanta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuenta B.M. împotriva sentinţei penale nr. 40 CC din 2 decembrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă apelanta B.M. la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7/2015. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 66/2015. Penal → |
|---|
