ICCJ. Decizia nr. 683/2015. SECŢIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 683/2015
Dosar nr. 475/54/2015
Şedinţa publică din 13 mai 2015
Asupra contestaţiei penale de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 61 din data de 3 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins cererea de executare a mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Republica Bulgaria, respectiv procuror Regional Adjunct din cadrul Parchetului Regional Sofia, în Dosarul nr. 42063/13, aflat pe rolul Parchetului Regional Sofia, împotriva persoanei solicitate P. (fost S.) V.E., cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de comitere a unei infracţiuni de furt grav, prev. de art. 195 alin. (1) pct. 4 rap. la art. 194 alin. (1) rap. la art. 18 alin. (1) C. pen. al Republicii Bulgaria.
S-a dispus revocarea măsurii controlului judiciar luată prin încheierea penală din data de 28 martie 2015 a Curţii de apel Craiova.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 28 martie 2015, pe rolul Curţii de Apel Craiova a fost înregistrată sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova prin care, în temeiul art. 102 din Legea nr. 302/2004, s-a solicitat luarea măsurii arestării persoanei solicitate P. (fost S.) V.E. faţă de care s-a dispus luarea unei măsuri de siguranţă „Arest" din cauza existenţei unui pericol de a se ascunde şi de a efectua o altă infracţiune, iar infracţiunea pentru care este pus sub învinuire prevede o pedeapsă de la 1 la 10 ani, constând în aceea că persoana solicitată a părăsit teritoriul Bulgariei în pofida faptului că i s-a înmânat o interdicţie de a părăsi ţara, la data de 04 noiembrie 2013 şi nu a depus garanţia bănească în sumă de 1000 leva, care i-a fost aplicată.
La termenul de judecată din data de 28 martie 2015 persoana solicitată a fost audiată în condiţiile art. 103 alin. 7 din Legea nr. 302/2004 şi a invocat motivul opţional de neexecutare prev. de art. 98 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 302/2004.
Prin încheierea pronunţată la termenul de judecată din aceeaşi dată, 28 martie 2015, instanţa, constatând că mandatul european de arestare nu cuprinde toate informaţiile necesare pentru soluţionarea cauzei în sensul că, în cuprinsul acestuia nu se precizează fapta pentru care s-a emis mandatul astfel încât nu poate fi examinat motivul opţional de refuz de executare, invocat de persoana solicitată, a apreciat că se impune acordarea unui termen şi emiterea unei adrese către autorităţile judiciare emitente în sensul de a comunica descrierea detaliată a faptei sau a faptelor pentru care este cercetată persoana solicitată, de a indica natura şi încadrarea juridică a acestora, potrivit legislaţiei bulgare şi de a preciza dacă se încadrează sau nu în rubrica prevăzută la lit. e), cap. 1 din mandat, rubrică în care sunt enumerate faptele pentru care nu se verifică condiţia dublei incriminări.
În condiţiile în care, art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia-cadru nr. 584/2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre prevede că, în mandatul european de arestare trebuie să se indice hotărârea executorie, mandatul de arestare sau orice altă decizie judiciară executorie cu acelaşi efect, care stă la baza emiterii mandatului european de arestare s-a apreciat totodată că se impune ca autorităţile bulgare emitente să precizeze dacă există un mandat naţional de arestare sau altă decizie judiciară executorie cu acelaşi efect în temeiul căreia s-a emis mandatul european de arestare pe numele persoanei solicitate, P.V.E. respectiv să precizeze dacă Ordonanţa Parchetului Regional Sofia din data de 18 martie 2014 echivalează, potrivit legislaţiei bulgare, cu un ordin de arestare preventivă sau decizie judiciară executorie cu acelaşi efect, în sensul art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia-cadru nr. 584/2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre.
În ceea ce priveşte privarea de libertate a persoanei solicitate s-a constatat că, prin ordonanţa din 27 martie 2015, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus reţinerea acesteia pe o durată de 24 de ore, de la data de 27 martie 2015, ora 1605 până la data de 28 martie 2015, ora 1605, în temeiul art. 100 din Legea nr. 302/2005 şi s-a apreciat că, până la comunicarea informaţiilor solicitate autorităţii emitente, nu se justifică cea mai gravă dintre măsurile preventive, scopul acestora - împiedicarea sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare - putând fi atins şi în condiţiile dispunerii măsurii controlului judiciar.
Cu adresa din 01 aprilie 2015 Procuratura Republicii Bulgaria -Parchetul Regional Sofia a comunicat că, printr-o ordonanţă din 04 noiembrie 2013, persoana solicitată a fost pusă sub învinuire din cauza tentativei de săvârşire a unui furt grav pedepsit, care a avut loc la data de 03 noiembrie 2013 fiind totodată reţinută şi arestată de organele de poliţie.
Sub aspectul situaţiei de fapt s-a constatat că, la data de 03 noiembrie 2013, persoana solicitată, folosind un dispozitiv tehnic (placă de metal) a deschis prin forţare un bancomat, proprietatea băncii SC F.I.B. SA şi a început să scoată banii aflaţi în interiorul bancomatului, respectiv suma de 720 Bgn, moment în care a fost reţinut de către doi agenţi de poliţie, care au depus depoziţii în cazul de faţă.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică, s-a arătat că fapta săvârşită este prevăzută de art. 195 alin. (1) pct. 4 rap. la art. 194 alin. (1) rap. la art. 18 alin. (1) C. pen. al Republicii Bulgaria - tentativa de săvârşire a unui furt grav pedepsit, folosind un dispozitiv tehnic, pedeapsa prevăzută fiind privare de libertate între un an şi 10 ani.
S-a menţionat totodată faptul că persoanei solicitate i s-a înmânat ordonanţa de punere sub învinuire din 04 noiembrie 2013 ca şi ordonanţa procurorului din 04 noiembrie 2013 cu referire la interdicţia de a părăsi teritoriul Republicii Bulgaria până la finalizarea cauzei penale şi faptul că, în termen de 10 zile de la data de 04 noiembrie 2013 trebuie să achite cauţiune în sumă de 1.000 Bgn.
Ulterior, prin citaţie, persoana solicitată a fost încunoştinţată că trebuie să se prezinte în faţa organului de cercetare penală din cadrul Secţiei 04 de Poliţie Regională - mun. Sofia.
Fără să achite cauţiunea persoana solicitată a părăsit ţara şi nu s-a prezentat la 20 decembrie 2013 situaţie faţă de care, a fost încunoştinţat prin intermediul „Europol" să se prezinte la data de 30 ianuarie 2015. Cum nici la această dată persoana solicitată nu s-a prezentat, Parchetul Regional Sofia, printr-o ordonanţă din 18 martie 2014, a dispus căutarea şi reţinerea acestuia pe termen de 72 de ore, începând cu data pornirii acţiunii de căutare, scopul acestei reţineri, pe termen de 72 de ore, prev. de art. 64 alin. (2) C. proc. pen. al Republicii Bulgaria fiind acela ca persoana solicitată să fie prezentată la Judecătoria Sofia, care urmează să se pronunţate cu privire la reţinerea sa până la finalizarea procesului penal. S-a mai arătat că, potrivit C. proc. pen. al Republicii Bulgaria „procedura de reţinere relevă prezenţa obligatorie a inculpatului în faţa judecătorului, urmând ca procurorul să asigure prezenţa lui, inclusiv şi prin acţiunea de reţinerea pe termen de 72 de ore." şi că, dacă persoana solicitată este de acord, cauza poate fi soluţionată neîntârziat, după găsirea sa, prin încheierea unui acord cu parchetul.
S-a comunicat totodată că ordonanţa Parchetului Regional Sofia de reţinere a inculpatului din data de 18 martie 2014 echivalează cu un mandat de arestare preventivă în sensul art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia - cadru nr. 584/02 şi are ca scop trimiterea în judecată la Judecătoria Sofia pe P. (fost S.) V.E., urmând ca judecătoria să se pronunţe cu privire la reţinerea sa permanentă în cursul desfăşurării cauzei penale.
Analizând motivul opţional de refuz de executare invocat la termenul de judecată din 28 martie 2015 respectiv motivul prev. de art. 98 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 302/2004, curtea a constatat că este neîntemeiat.
Astfel, potrivit art. 98 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 302/2004 autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare „în situaţia prevăzută de art. 96 alin. (2) din prezenta lege." iar conform art. 96 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 „Pentru alte fapte decât cele prevăzute la alin. (1) - situaţie incidenţă în cauză - predarea este subordonată condiţiei ca faptele care motivează emiterea mandatului european de arestare să constituie infracţiunea potrivit legii române, independent de elementele constitutive sau de încadrarea juridică a acesteia."
Din informaţiile comunicate de autorităţile judiciare bulgare rezultă că în cauză este îndeplinită condiţia dublei incriminări, fapta pentru care este cercetată persoana solicitată de către autorităţile bulgare constituind, potrivit legii penale române infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen. actual, cu aplic. art. 5 C. pen. actual.
Solicitarea formulată de persoana solicitată, prin apărător ales, de respingere a cererii de executare a mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Republica Bulgaria motivat de faptul că mandatul european de arestare nu îndeplineşte condiţiile de fond şi formă, prevăzute de dispoziţiile art. 86 din Legea 302/2004 este însă apreciată ca fiind întemeiată.
Se reţine în acest sens că, potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004-articol cuprins în Titlul III, cap. I - Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale U.E. în aplicarea Deciziei-cadru nr. 2002/5 84/JAI privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre - Dispoziţii generale - „Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al U.E. solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privativă de libertate.", în alineatul al doilea al aceluiaşi articol precizându-se că „Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L/190/1 din 18 iulie 2002."
Potrivit art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia-cadru nr. 584/2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, în mandatul european de arestare trebuie să se indice „hotărârea executorie, mandatul de arestare sau orice altă decizie judiciară executorie cu acelaşi efect, care stă la baza emiterii mandatului european de arestare."
Corespunzător acestor dispoziţii, art. 86 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, prevăd că mandatul european de arestare trebuie să cuprindă informaţii cu privire la existenţa unei hotărâri judecătoreşti, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătoreşti executorii având acelaşi efect.
Din examinarea acestor dispoziţii rezultă aşadar că, atunci când mandatul european de arestare este emis în scopul efectuării urmăririi penale sau judecăţii trebuie să aibă la bază un mandat de arestare preventivă naţional sau o altă hotărâre judecătorească executorie având acelaşi efect, care să includă dispoziţia de arestare internă pe teritoriul statului membru emitent. Se impune totodată precizarea că mandatul de arestare preventivă naţional se emite cu dispoziţia de arestare a unei persoane pe teritoriul statului membru U.E. în conformitate cu legislaţia internă a acelui stat, legislaţie care prevede cazurile şi condiţiile arestării preventive, durata arestării, ordinul de a fi arestată persoana, locul de deţinere unde va fi depusă, ceea ce se recunoaşte fără nicio altă formalitate, pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce fiind tocmai hotărârea sau mandatul de arestare preventivă naţional.
Cu privire la necesitatea existenţei unui mandat de arestare preventivă naţional respectiv a unei hotărâri judecătoreşti executorii având acelaşi efect care să stea la baza emiterii mandatului european de arestare s-a pronunţat şi Consiliul UE, în Raportul nr. 15317/1/2007 din 27 februarie 2008, întocmit cu ocazia celei de-a patra runde de evaluare respectiv aplicarea practică a mandatului european de arestare şi procedurile de aplicare între statele membre, recomandându-se Ungariei, ale cărei autorităţi judiciare, la rubrica privind decizia pe care se întemeiază mandatul european de arestare indicau tot mandatul european de arestare, să-şi compatibilizeze legislaţia naţională cu cea europeană, în sensul că emiterea unui mandat european de arestare trebuie să fie precedată întotdeauna de un mandat naţional de arestare.
Această recomandare este în conformitate cu viziunea pe care Consiliul U.E. o are în privinţa mandatului european de arestare, Proiectul de concluzii ale Consiliului - „Acţiuni ulterioare recomandărilor din raportul final privind a patra rundă a evaluărilor reciproce cu privire la mandatul european de arestare" (Bruxelles 28 mai 2010) incluzând la pct. 2 lit. b recomandarea de a recurge la utilizarea unor măsuri alternative constând în utilizarea unor instrumente mai puţin coercitive din domeniul asistenţei judiciare (audierea prin videoconferinţă a persoanei solicitate, citarea persoanei solicitate, audierea persoanei solicitate prin intermediul comisiei rogatorii, utilizarea Sistemului de Informaţii Schengen).
Revenind la speţa de faţă, din informaţiile comunicate de autorităţile judiciare bulgare la data de 01 aprilie 2015 rezultă că, la baza emiterii mandatului european de arestare, a cărui executare formează obiectul prezentului dosar, se află ordonanţa procurorului din 18 martie 2014, ordonanţă prin care s-a dispus reţinerea persoanei solicitate pe o durată limitată în timp, de 72 de ore de la „data pornirii acţiunii de căutare". Or, în opinia instanţei această ordonanţă nu reprezintă un mandat de arestare naţional şi nici o hotărâre judecătorească având acelaşi efect în condiţiile în care, din cuprinsul aceloraşi informaţii rezultă că ordonanţa în cauză a fost emisă tocmai în vederea prezentării persoanei solicitate în faţa judecătorului competent să dispună privarea de libertate a acestuia „până la finalizarea procesului penal". Concluzia de mai sus este justificată şi în raport de faptul că, deşi în informaţiile comunicate, autorităţile judiciare bulgare emitente au specificat că ordonanţa Parchetului Regional Sofia de reţinere a inculpatului din data de 18 martie 2014 echivalează cu mandatul de arestare preventivă în sensul art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia - cadru nr. 584/2002, această menţiune este rezultatul unei aprecieri care nu are susţinere în legislaţia internă, dispoziţiile incidente din legislaţia bulgară nefiind menţionate.
Pentru considerentele de mai sus, constatând că nu este îndeplinită cerinţa prev. de art. 86 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 - art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia-cadru nr. 584/2002 - în temeiul art. 107 din Legea nr. 302/2004 a fost respinsă cererea de executare a mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Republica Bulgaria, respectiv Procuror Regional Adjunct din cadrul Parchetului Regional Sofia, în Dosarul nr. 42063/13, aflat pe rolul Parchetului Regional Sofia, împotriva persoanei solicitate P. (fost S.) V.E., cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de comitere a unei infracţiuni de furt grav, prev. de art. 195 alin. (1) pct. 4 rap. la art. 194 alin. (1) rap. la art. 18 alin. (1) C. pen. al Republicii Bulgaria şi s-a dispus revocarea măsurii controlului judiciar luată prin încheierea penală din data de 28 martie 2015 a Curţii de apel Craiova.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova criticând-o pentru netemeinicie cu privire la respingerea cererii de executare a mandatului european de arestare.
În susţinerea contestaţiei, parchetul a arătat că decizia judiciară ce a stat la baza solicitării adresată autorităţilor judiciare române o constituie ordonanţa Parchetului Regional Sofia din data de 18 martie 2014 cu privire la arestarea persoanei solicitate în vederea aducerii acesteia în faţa unui judecător, iar fapta care motivează emiterea mandatului european de arestare îl constituie, potrivit legii penale române, art. 32 rap. la art. 228, 229 C. pen., fiind îndeplinită condiţia dublei incriminări.
A arătat că ordonanţa de reţinere din 18 martie 2014 a Parchetului regional Sofia echivalează cu un mandat de arestare preventivă potrivit art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia cadru 854/2002, apreciind că instanţa nu poate respinge cererea de executare a mandatului european de arestare pe motiv că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 96 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 privitoare la co
ţinutul mandatului european de arestare.
A solicitat admiterea contestaţiei şi admiterea cererii de executare a mandatului european de arestare.
Examinând contestaţia formulată în raport de motivele invocate, de acele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, pentru următoarele considerente:
Prin cererea formulată de rolul Curţii de Apel Craiova, în temeiul art. 102 din Legea nr. 302/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a solicitat luarea măsurii arestării persoanei solicitate P. (fost S.) V.E. faţă de care, autorităţile judiciare bulgare au dispus luarea unei măsuri de siguranţă „Arest" datorită existenţei pericolului de a se ascunde şi de a efectua o altă infracţiune, iar infracţiunea pentru care este pus sub învinuire prevede o pedeapsă de la 1 la 10 ani, constând în aceea că persoana solicitată a părăsit teritoriul Bulgariei în pofida faptului că la data de 4 noiembrie 2013 i s-a înmânat o interdicţie de a părăsi ţara şi nu a depus garanţia bănească în sumă de 1000 leva, care i-a fost aplicată.
Din conţinutul documentelor înaintate de autorităţile judiciare bulgare rezultă că persoana solicitată a fost pusă sub învinuire printr-o ordonanţă din 04 noiembrie 2013, pentru o cauză de tentativă de furt grav pedepsit, care a avut loc la data de 03 noiembrie 2013, ocazie cu care a fost reţinută şi arestată de organele de poliţie, încadrarea, juridică fiind cea prevăzută de art. 195 alin. (1) pct. 4 rap. la art. 194 alin. (1) rap. la art. 18 alin. (1) C. pen. al Republicii Bulgaria - tentativa de săvârşire a unui furt grav pedepsit, folosind un dispozitiv tehnic, pedeapsa prevăzută fiind privare de libertate între un an şi 10 ani.
S-a menţionat că persoanei solicitate i s-a înmânat ordonanţa de punere sub învinuire din 04 noiembrie 2013 ca şi ordonanţa procurorului din 04 noiembrie 2013 cu referire la interdicţia de a părăsi teritoriul Republicii Bulgaria până la finalizarea cauzei penale şi faptul că, în termen de 10 zile de la data de 04 noiembrie 2013 trebuie să achite cauţiune în sumă de 1.000 Bgn.
Întrucât persoana solicitată a părăsit ţara fără să achite cauţiunea, printr-o ordonanţă din 18 martie 2014 a Parchetului Regional Sofia s-a dispus căutarea şi reţinerea acesteia pe termen de 72 de ore, cu scopul de a fi prezentată judecătorului în vederea pronunţării cu privire la reţinerea sa până la finalizarea procesului. S-a arătat că, potrivit C. proc. pen. al Republicii Bulgaria „procedura de reţinere relevă prezenţa obligatorie a inculpatului în faţa judecătorului, urmând ca procurorul să asigure prezenţa lui, inclusiv şi prin acţiunea de reţinerea pe termen de 72 de ore." şi că, dacă persoana solicitată este de acord, cauza poate fi soluţionată neîntârziat, după găsirea sa, prin încheierea unui acord cu parchetul.
S-a mai comunicat totodată că ordonanţa Parchetului Regional Sofia de reţinere a inculpatului din data de 18 martie 2014 echivalează cu un mandat de arestare preventivă în sensul art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia - cadru nr. 584/02 şi are ca scop trimiterea în judecată la Judecătoria Sofia pe P. (fost S.) V.E., urmând ca judecătoria să se pronunţe cu privire la reţinerea sa permanentă în cursul desfăşurării cauzei penale.
Potrivit art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de arestare trebuie să conţină: a) identitatea şi cetăţenia persoanei solicitate, b) denumirea adresa, numele de telefon, fax adrese e-mail alele autorităţii judiciare emitente, c) indicarea existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătoreşti executorii având acelaşi efect care se încadrează în dispoziţiile art. 88 şi 89 din prezenta lege, d) natura şi încadrarea juridică a infracţiunii, ţinându-se seama mai ales de prevederile art. 96, e) o descriere a circumstanţelor în care a fost comisă infracţiunea, f) pedeapsa pronunţată sau pedeapsa prevăzută de legea statului emitent pentru infracţiunea săvârşită, g) alte consecinţe ale infracţiunii.
Totodată, potrivit art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia-cadru nr. 584/2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, în mandatul european de arestare trebuie să se indice „hotărârea executorie, mandatul de arestare sau orice altă decizie judiciară executorie cu acelaşi efect, care stă la baza emiterii mandatului european de arestare."
Deşi autorităţile judiciare bulgare au comunicat că ordonanţa de reţinere din data de 18 martie 2014 a Parchetului Regional Sofia echivalează cu un mandat de arestare preventivă în sensul art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia cadru nr. 584/2002, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 86 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată referitor la existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătoreşti executorii având acelaşi efect.
Prin ordonanţa procurorului din 18 martie 2014, s-a dispus reţinerea persoanei solicitate pe o durată limitată în timp, de 72 de ore de la „data pornirii acţiunii de căutare", în vederea prezentării în faţa judecătorului, ceea ce nu echivalează cu un mandat de arestare naţional şi nici cu o hotărâre judecătorească având acelaşi efect.
Având în vedere cele menţionate, Înalta Curte constată că cererea de contestaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva sentinţei penale nr. 61 din data de 3 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, este nefondată, urmând ca în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinsă.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva sentinţei penale nr. 61 din data de 3 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe persoana solicitată P. (fost S.) V.E.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 80 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 67/2015. SECŢIA PENALĂ. Omorul calificat... | ICCJ. Decizia nr. 722/2015. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
