ICCJ. Decizia nr. 723/2015. SECŢIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 723/2015
Dosar nr. 306/54/2015
Şedinţa publică din 22 mai 2015
Asupra contestaţiei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 38 din 2 martie 2015 a Curţii de Apel Craiova s-a admis sesizarea, secţiei penale şi pentru cauze cu minori, Compartimentul Executări Penale, în vederea anulării mandatului de executare a pedepsei nr. 629 din 2 februarie 2015, emis pe numele persoanei condamnate M.L.M., cu ultimul domiciliu din România în Craiova, judeţul Dolj, în prezent încarcerat în Penitenciarul din Vigevano, Italia.
S-a dispus anularea mandatului de executare.
Onorariul avocat oficiu a rămas în sarcina statului.
Pentru a se pronunţa această hotărâre, s-au reţinut următoarele:
La data de 25 februarie 2015, s-a înregistrat sesizarea Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, Compartimentul Executări Penale, potrivit dispoziţiilor art. 554 C. proc. pen. şi art. 27 lit. g) din Regulamentul de Ordine Interioară, aprobat prin hotărârea C.S.M. nr. 387/2005, în vederea soluţionării cauzei având ca obiect anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 629 din 2 februarie 2015, emis pe numele persoanei condamnate M.L.M.
În raport de actele şi lucrările dosarului, s-au constatat următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 302 din 17 octombrie 2014, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 31/A din 30 ianuarie 2015 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, a fost admisă cererea formulată de autorităţile judiciare italiene, privind transferarea persoanei condamnate M.L.M., deţinut în Penitenciarul Vigevano - Italia, în vederea executării pedepsei închisorii într-un penitenciar din România.
Astfel, a fost recunoscută hotărârea autorităţilor italiene, respectiv sentinţa penală nr. 164/2013 pronunţată de Tribunalul din Vigevano prin care persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, incriminată şi în codul penal român, ca infracţiunea de viol în forma agravată prevăzută de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. c) C. pen.
Totodată, s-a dispus transferarea persoanei solicitate în vederea continuării executării pedepsei, într-un penitenciar din România, substituindu-se pedepsele accesorii aplicate de autorităţile italiene în interdicţia prevăzută ca pedeapsă accesorie de codul penal român, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. f) şi k) C. pen.
Prin aceeaşi hotărâre s-a dedus din pedeapsă perioada executată de 685 de zile, calculată de autorităţile italiene până la data de 13 mai 2014, la care se adaugă 135 zile de liberare anticipată, considerate executate în baza legislaţiei statului de condamnare, deducându-se în continuare perioada executată de la 13 mai 2014 la zi.
Ca urmare a sentinţei penale mai sus arătate, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 629/2014, ce a fost înaintat Ministerului Justiţiei şi I.G.P.R. Interpol în vederea transferării condamnatului într-un penitenciar din România.
Mandatul de executare a pedepsei nu a fost pus în executare, întucât prin adresa din 18 februarie 2015, Ministerul Justiţiei din Italia, Departamentul pentru afaceri de Justiţie - D.G.J.P. a comunicat că, în raport de faptul că faţă de persoana solicitată se apropie data eliberării prevăzută pentru 12 martie 2015, fiind de acord cu părerea negativă exprimată de către Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Pavia, nu se va mai elibera autorizaţia necesară pentru predare.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, la data de 24 martie 2015, a formulat contestaţie, prin apărătorul desemnat din oficiu, condamnatul M.L.M.
Examinând cererea de contestaţie formulată în prezenta cauză, Înalta Curte constată următoarele:
Art. 135 alin. (13) lit. a) din Legea nr. 302/2004 prevede că, după emiterea mandatului de executare la pedeapsa închisorii sau la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, în urma recunoaşterii hotărârii, dacă transferul condamnatului nu mai poate avea loc, instanţa dispune anularea mandatului de executare iar recunoaşterea hotărârii străine nu mai produce efecte decât cu privire la starea de recidivă.
Dispoziţia menţionată este imperativă iar legea nu distinge între motivele pentru care transferul persoanei condamnate nu mai poate avea loc.
În speţă, aşa cum rezultă din actele indicate de instanţa de fond, autorităţile judiciare italiene au comunicat că nu mai sunt de acord cu transferul iar autoritatea judiciară română a aplicat întocmai prevederile legii, an ulând mandatul emis de instanţa română.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică astfel că, în conformitate cu disp. art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul M.L.M. împotriva sentinţei penale nr. 38 din 2 martie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestaţia formulată de condamnatul M.L.M. împotriva sentinţei penale nr. 38 din 02 martie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 722/2015. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 732/2015. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
