ICCJ. Decizia nr. 78/2015. SECŢIA PENALĂ. Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni (art. 323 C.p.). Contestaţie în anulare - Apel
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 78/A/2015
Dosar nr. 518/46/2014
Şedinţa publică din 6 martie 2015
Deliberând, asupra admisibilităţii căii de atac a apelului, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 688/A din data de 15 decembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în baza art. 431 C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de condamnata A.F.G. împotriva Deciziei penale nr. 245/A din.data de 28 aprilie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1075/109/2008** al Curţii de Apel Piteşti.
Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut că la data de 6 mai 2014, inculpata A.F.G. s-a adresat Curţii de Apel Piteşti cu o contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 245, pronunţată de aceeaşi instanţă, la data de 28 aprilie 2014, în Dosarul nr.1075/109/2008.
Contestaţia a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. i) C. proc. pen., rap. la art. 16 lit. i) C. proc. pen., în sensul că au fost pronunţate două hotărâri definitive, respectiv aceasta la care se face referire şi o altă Decizie penală nr. 605/R din 29 septembrie 2010 a aceleiaşi instanţe, în Dosarul nr. 1885/216/2008, pentru aceleaşi infracţiuni.
Curtea a dispus ataşarea Dosarului nr. 1075/109/2008, în care a fost pronunţată Decizia nr. 245/2014, procedând, potrivit art. 431 C. proc. pen., la examinarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei, ocazie cu care a reţinut că cererea de contestaţie în anulare este admisibilă conform art. 431 C. proc. pen., când aceasta a fost formulată în termenul prevăzut de lege, iar motivul pe care se sprijină este dintre cele prevăzute la art. 426 C. proc. pen., în acest caz existenţa a două hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate împotriva unei persoane pentru aceeaşi faptă şi în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.
Analizând comparativ cele două decizii, susţinute a fi contradictorii, Curtea a reţinut că în Dosarul nr. 1885/216/2008, în care a fost pronunţată Decizia nr. 605/R din 29 septembrie 2010, inculpata A.F.G. a fost condamnată la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere conform art. 861, art. 862 C. pen., pe o durată de 5 ani, pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală incriminate de Legea nr. 241/2005, prin dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) şi lit. c), constând în aceea că, neevidenţiind în actele contabile ale firmei SC A.M.G.C.G.G. SRL mărfuri în valoare de 204.076,60 lei, pentru care trebuia să colecteze T.V.A. în valoare de 38.774,54 lei, a fost de natură să diminueze sursa impozabilă, cauzând statului un prejudiciu corespunzător valorii T.V.A.-ului arătat.
Curtea a mai reţinut că, în aceeaşi manieră, inculpata, în luna decembrie 2005, nu a evidenţiat în contabilitatea societăţii cantitatea de 55.940 litri motorină, în valoare de 139.489,17 lei, această sumă fiind înregistrată la capitolul „cheltuieli", astfel încât societatea şi-a diminuat profitul impozabil cu suma de 22.318,27 lei.
De asemenea, în luna iunie 2005, inculpata a procedat în acelaşi mod în privinţa unei cantităţi de 99.000 litri de motorină, în valoare de 287.091,18 lei, operaţiune neevidenţiată în contabilitate, astfel încât profitul impozabil al societăţii a fost diminuat cu 38.600 lei.
Cu referire la celălalt Dosar, respectiv nr. 1075/109/2008, în care a fost pronunţată Decizia nr. 245 din 28 aprilie 2014, s-a reţinut că inculpata a fost condamnată la o pedeapsă rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea în formă continuată şi în concurs a 4 infracţiuni, respectiv asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. de art. 323 alin. (1) C. pen., înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 656/2002 şi uz de fals, prev. de art. 291 C. pen.
Curtea a constatat că, în acea cauză, alături de inculpată, au fost trimişi în judecată şi inculpaţii A.S., Ş.C.R. şi P.V.A., pentru activitatea infracţională din februarie - august 2005, cei patru au indus în eroare partea vătămată SC L.R. SRL, cu prilejul executării unui contract de achiziţie de carburanţi, au determinat alte persoane să producă acte sub semnătură privată false (dispoziţii de încasare, facturi şi avize de expediţie) şi au disimulat adevărata circulaţie a banilor, cunoscând că provin din comiterea infracţiunii.
Este vorba de contractul din 10 februarie 2005, pentru care inculpata a lăsat drept garanţie o filă de C.E.C. în alb, refuzată la plată la data de 6 ianuarie 2006, deşi cunoştea că se află în interdicţie bancară încă din 23 noiembrie 2004 şi predase încă din decembrie 2004, carnetele de C.E.C.-uri la B.R.
Prejudiciul adus societăţii păgubite s-a reţinut a fi de 2.291.113,61 lei, echivalentul a 652.534,24 euro la data de 1 septembrie 2005, rezultând din plata parţială a facturii din 1 iunie 2005.
În legătură cu falsurile, s-a reţinut că acestea privesc un număr de 82 de dispoziţii de încasare, prin care inculpata dispunea către casierie încasarea unor sume de bani, care au fost prezentate martorei I.L.E., contabila societăţii, pentru a justifica plăţile în numerar, prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cursul urmăririi penale, demonstrându-se că au fost fictive.
De asemenea, s-a mai reţinut că inculpata împreună cu inculpatul A.S. i-au solicitat numitei B.C. să emită un număr de 6 facturi şi avize de însoţire a mărfii, în care a înscris neadevărat că delegatul din partea societăţii a fost A.S., căruia i-a atribuit o serie şi un număr de carte de identitate false, iar semnătura de pe aceste documente nu îi aparţine.
Pe parcursul derulării activităţii infracţionale, s-a constatat că inculpaţii au rulat sume mari' de bani în numerar, depunându-i şi retrăgându-i succesiv din conturile societăţilor comerciale, aşa cum rezultă din extrasele de cont, pentru ca în cele din urmă să-i folosească în interes propriu.
Curtea a constatat, din analiza comparativă, că nu poate fi vorba de hotărâri judecătoreşti pentru aceleaşi fapte, infracţiunile din cele două dosare fiind distincte, ca de altfel şi încadrarea juridică dată faptelor.
Împotriva acestei decizii, contestatoarea A.F.G. a formulat apel, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Analizând admisibilitatea în principiu a căii de atac a apelului formulat de către contestatoarea A.F.G., Înalta Curte constată că apelul este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Conform dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.
Înalta Curte constată că în cauza de faţă contestatoarea a declarat apel împotriva Deciziei penale nr. 688/A din data de 15 decembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.
În privinţa deciziei penale atacate, pronunţată în baza art. 431 C. proc. pen., legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.
Recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie' inadmisibilă în ordinea de drept.
În materia apelului, inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situaţii, respectiv când apelul este îndreptat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de apel şi când a fost declarat de o persoană care nu are calitatea procesuală de a apela. Acestora li se adaugă şi cazurile în care titularul dreptului de apel depăşeşte limitele în care i se recunoaşte dreptul său de apel, precum şi cele în care se declară apel împotriva unei hotărâri pe care aceeaşi parte o atacase anterior printr-un alt apel.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României.
În speţă, apelul nu este obiectiv încuviinţat de lege, hotărârea atacată făcând parte din cele care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu apel sau nu sunt supuse niciunei căi de atac.
Înalta Curte constată că decizia supusă controlului judiciar este definitivă astfel că demersul iniţiat de către contestatoare este inadmisibil şi, prin urmare, acesteia nu îi este recunoscută calea de atac a apelului împotriva Deciziei penale nr. 688/A din data de 15 decembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil apelul declarat de contestatoarea A.F.G. împotriva Deciziei penale nr. 688/A din 15 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatoarea A.F.G. împotriva Deciziei penale nr. 688/A din 15 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Piteşt, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 06 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 64/2015. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea... | ICCJ. Decizia nr. 88/2015. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
