ICCJ. Decizia nr. 784/2015. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 784 /20 15
Dosar nr. 95/43/2015
Şedinţa publică din 05 iunie 2015
Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 11 din 21 aprilie 2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a dispus, în baza art. 599 alin. (1) şi art. 597 alin. (4) rap. la art. 598 alin. (1) lit. c), d) C. proc. pen., respingerea, ca nefondată, a contestaţiei la executare formulată de petentul-condamnat D.R., deţinut în Penitenciarul Miercurea-Ciuc, împotriva sentinţei penale nr. 14/CC din 25 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş în Dosar nr. 33/43/2014, definitivă prin decizia penală nr. 1890 din 02 iunie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 14/CC din 25 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş în Dosar nr. 33/43/2014, definitivă prin decizia penală nr. 1890 din 02 iunie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-au hotărât următoarele:
În temeiul art. 23 din Legea nr. 255/2013 privind punerea în aplicare a C. proc. pen., a fost admisă sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din Penitenciarul Miercurea Ciuc cu privire la persoana privată de libertate D.R.
În baza art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 s-a constatat intervenirea legii penale mai favorabile pentru pedeapsa principală de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate, prev. de art. 189 alin. (1), (2) din vechiul C. pen., aplicate condamnatului D.R. prin sentinţa penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosar nr. 602/64/2008, definitivă prin decizia penală nr. 1705 din 21 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În baza art. 6 alin. (1) C. proc. pen., a fost redusă pedeapsa principală stabilită în sarcina condamnatului D.R. prin sentinţa penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate, prev. de art. 189 alin. (1), (2) din vechiul C. pen., de 8 ani închisoare la 7 ani închisoare.
În conformitate cu decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rap. la art. 447 alin. (3) C. proc. pen., a fost menţinută pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, stabilită potrivit legii vechi prin sentinţa penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 1705 din 21 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În baza art. 23 alin. (4) din Legea nr. 255/2013, s-a dedus din pedeapsa principală rezultantă de 8 ani închisoare durata reţinerii din 05 februarie 2008 şi cea executată, din 24 mai 2013 până la zi şi a fost menţinută starea de arest a condamnatului.
A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 70 din 22 mai 2013 emis de Curtea de Apel Braşov în baza sentinţei penale arătate mai sus şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare, în baza prezentei hotărâri.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosar nr. 602/64/2008, definitivă prin decizia penală nr. 1705 din 21 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie condamnatului i-a fost aplicată o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare, în urma contopirii a două pedepse cu închisoarea, dintre care una de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (1), (2) din vechiul C. pen.
Limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă, respectiv de art. 205 alin. (1) C. pen. sunt închisoarea de la.1 la 7 ani, astfel încât pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată în baza legii vechi, depăşeşte maximul special de 7 ani închisoare prevăzut de legea nouă.
Faţă de cele reţinute, s-a constatat că deveneau incidente disp. art. 6 alin. (1) C. pen., potrivit cărora: "Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii (...) a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim".
În conformitate cu decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rap. la art. 447 alin. (3) C. proc. pen., a fost menţinută pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, stabilită potrivit legii vechi prin sentinţa penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosar nr. 602/64/2008, definitivă prin decizia penală nr. 1705 din 21 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece, urmând paşii indicaţi de instanţa supremă privind descontopirea pedepselor componente, reducerea pedepsei potrivit legii noi (de la 8 la 7 ani închisoare) şi contopirea acestora potrivit art. 39 C. pen. (două pedepse a câte 7 ani închisoare fiecare), s-ar ajunge la o rezultantă de 9,4 ani închisoare, mai mare de cea de 8 ani închisoare aplicată potrivit legii vechi.
Asupra contestaţiei la executare, Curtea de Apel Târgu Mureş a reţinut că motivele invocate nu se încadrează în cazurile strict şi limitativ prev. de art. 598 alin. (1) lit. c), d) C. proc. pen.
Astfel, s-a invocat mai întâi existenţa unei nelămuriri la executare, în sensul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., constând în aceea că nu se cunoaşte de unde vine pretinsul spor de pedeapsă, acela de 1 an închisoare.
Aşa cum rezultă din motivarea hotărârii atacate, petentului nu i-a fost aplicat vreun spor de pedeapsă, ci situaţia acestuia a fost analizată în urma sesizării Comisiei din cadrul Penitenciarului Miercurea Ciuc, în privinţa incidenţei art. 6 C. pen. pentru aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei.
Or, în absenţa aplicării unui spor de pedeapsă, nu se poate reţine existenţa unei nelămuriri la executare.
Şi al doilea motiv a fost considerat ca nefondat, respectiv existenţa unei cauze de micşorare a pedepsei. În mod eronat susţine petentul că, prin sentinţa nr. 14/CC din 25 aprilie 2014, în cadrul unei contestaţii la executare, nu ar fi permisă reindividualizarea judiciară a pedepsei prin aplicarea pretinsului spor de 1 an închisoare.
Aşa cum s-a arătat, hotărârea atacată a fost pronunţată în urma sesizării Comisiei din cadrul penitenciarului, constituită în baza H.G. nr. 836/2013 şi a fost pronunţată în cadrul procedurii speciale, reglementate de art. 23 din Legea nr. 255/2013, iar aplicarea art. 6 alin. (1) C. pen. s-a făcut în conformitate cu cele statuate prin decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (desigur, cu observaţiile cuprinse în considerentele deciziei penale nr. 1890/2014, prin care a fost respinsă contestaţia petentului-condamnat), fără a se face o nouă contopire a pedepselor componente şi fără aplicarea vreunui spor.
De altfel, motivele contestaţiei la executare au fost invocate şi în faţa instanţei supreme cu ocazia dezbaterilor din 02 iunie 2014, când s-a judecat contestaţia formulată de petent împotriva sentinţei penale nr. 14/CC din 25 aprilie 2014 (pag. 2 din decizia nr. 1890/2014).
Aşadar, criticile aduse de contestator nu constituie nici "nelămurire la executare" şi nici "cauză de micşorare a pedepsei" în sensul art. 598 alin. (1) lit. c) sau d) C. proc. pen.
Împotriva sentinţei penale nr. 11 din 21 aprilie 2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 21 aprilie 2015, a formulat contestaţie contestatorul D.R., criticând sentinţa atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen. contestaţia împotriva executării hotărârilor penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
Astfel, contestaţia la executare reprezintă mijlocul procesual ce poate fi exercitat pentru soluţionarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii penale definitive sau după executarea hotărârii penale definitive, dar în legătură cu aceasta.
Contestatorul D.R. a invocat cazurile prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. pen., respectiv când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută şi când se invocă o cauză de micşorare a pedepsei.
Astfel, ceea ce a invocat contestatorul nu ţine de executarea deciziei penale sus-menţionate, neconstituind nici nelămuriri cu privire la respectiva hotărâre şi nici vreo împiedicare la executare, în mod corect instanţa fondului apreciind că criticile aduse de contestator nu constituie nici "nelămurire la executare" şi nici "cauză de micşorare a pedepsei" în sensul art. 598 alin. (1) lit. c) sau d) C. proc. pen.
În concret, contestatorul este nemulţumit de faptul că prin sentinţa penală nr. 14/CC din 25 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş în Dosar nr. 33/43/2014, definitivă prin decizia penală nr. 1890 din 02 iunie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost admisă sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din Penitenciarul Miercurea Ciuc cu privire la persoana privată de libertate D.R. şi, în baza art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, s-a constatat intervenirea legii penale mai favorabile pentru pedeapsa principală de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate, prev. de art. 189 alin. (1), (2) din vechiul C. pen., aplicate condamnatului D.R. prin sentinţa penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosar nr. 602/64/2008, definitivă prin decizia penală nr. 1705 din 21 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar, în baza art. 6 alin. (1) C. proc. pen., a fost redusă pedeapsa principală stabilită în sarcina condamnatului D.R. prin sentinţa penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate, prev. de art. 189 alin. (1), (2) din vechiul C. pen., de 8 ani închisoare la 7 ani închisoare.
Însă, pentru a se respecta decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rap. la art. 447 alin. (3) C. proc. pen., a fost menţinută pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, stabilită potrivit legii vechi prin sentinţa penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 1705 din 21 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, deşi a fost admisă sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din Penitenciarul Miercurea Ciuc cu privire la condamnatul D.R. şi i s-a redus pedeapsa pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate, prev. de art. 189 alin. (1), (2) din C. pen. anterior, de la 8 ani închisoare la 7 ani închisoare, pedeapsa rezultantă a rămas tot de 8 ani închisoare, acesta fiind motivul pentru care este nemulţumit contestatorul, acesta solicitând reducerea pedepsei la 7 ani închisoare.
Însă, în mod corect, s-a apreciat că, deşi în hotărârea prin care a fost admisă sesizarea Comisiei de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile, se combină etapa evaluării teoretice ce corespunde legii noi cu menţinerea pedepsei rezultante, aplicată potrivit legii vechi, nemaifăcându-se aplicarea art. 39 C. pen. întrucât s-ar ajunge la o pedeapsă rezultantă mai mare, se impune menţinerea hotărârii, respectiv a pedeapsei de 8 ani închisoare.
Astfel, după ce s-a constatat că deveneau incidente disp. art. 6 alin. (1) C. pen., potrivit cărora: "Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii (...) a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim" şi s-a redus pedeapsa pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate de la 8 ani închisoare la 7 ani închisoare deoarece limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă, respectiv de art. 205 alin. (1) C. pen. sunt închisoarea de la 1 la 7 ani, astfel încât pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată în baza legii vechi, depăşeşte maximul special de 7 ani închisoare prevăzut de legea nouă, instanţa a fost nevoită să pună în aplicare dispoziţiile deciziei nr. 1 din 14 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În conformitate cu decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rap. la art. 447 alin. (3) C. proc. pen., a fost menţinută pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, stabilită potrivit legii vechi prin sentinţa penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosar nr. 602/64/2008, definitivă prin decizia penală nr. 1705 din 21 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece, urmând paşii indicaţi de instanţa supremă privind descontopirea pedepselor componente, reducerea pedepsei potrivit legii noi (de la 8 la 7 ani închisoare) şi contopirea acestora potrivit art. 39 C. pen. (două pedepse a câte 7 ani închisoare fiecare), s-ar fi ajuns la o pedeapsă rezultantă de 9,4 ani închisoare, mai mare de cea de 8 ani închisoare aplicată potrivit legii vechi.
În concluzie, prin aplicarea legii noi ca lege penală mai favorabilă, deşi s-a redus pedeapsa pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, ca urmare a aplicării regulilor de la concursul de infracţiuni, potrivit cărora la pedeapsa cea mai grea este obligatoriu aplicarea unui spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite (art. 39 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.), s-ar fi ajuns la o situaţie mai grea pentru condamnatul D.R.
În consecinţă, instanţa, deşi a redus pedeapsa pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal de la 8 ani la 7 ani închisoare a păstrat pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare nemaidispunând contopirea pedepselor şi aplicarea sporului de pedeapsă.
De asemenea, în mod corect a constatat instanţa fondului, că motivele contestaţiei la executare au fost invocate şi în faţa instanţei supreme cu ocazia dezbaterilor din 02 iunie 2014, când s-a judecat contestaţia formulată de petent împotriva sentinţei penale nr. 14/CC din 25 aprilie 2014, instanţa supremă făcând o analiză completă şi pertinentă cu privire la modalitatea de aplicarea a legii penale mai favorabile şi a deciziei nr. 1/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru considerentele arătate mai sus, având în vedere că criticile aduse de contestator nu constituie nici "nelămurire la executare" şi nici "cauză de micşorare a pedepsei" în sensul art. 598 alin. (1) lit. c) sau d) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul D.R. împotriva sentinţei penale nr. 11 din 21 aprilie 2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondată contestaţia formulată de condamnatul D.R. împotriva sentinţei penale nr. 11 din 21 aprilie 2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 783/2015. Penal | ICCJ. Decizia nr. 904/2015. Penal → |
|---|
