ICCJ. Decizia nr. 76/2015. Penal

Decizii penale ICCJ 2015

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 76/RC/2015

Dosar nr. 203/1/2015

Şedinţa publică din 26 februarie 2015

Asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 52 din 06 martie 2014 pronunţată de Tribunalul Mureş în Dosarul nr. 6684/102/2011, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi la art. 16 alin. (1) lit. b), teza I, C. proc. pen., ca urmare a incidenţei în cauză a art. 4 şi 5 C. pen. şi a art. 2 lit. b) din Legea nr. 678/2001 modificată prin Legea nr. 187/2012 cu trimitere la art. 182 C. pen., a fost achitat inculpatul S.A.M. de sub acuza comiterii infracţiunilor de:

- trafic de persoane în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

- trafic de minori, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi la art. 16 alin. (1) lit. b), teza I, C. proc. pen., ca urmare a incidenţei în cauză a art. 4 şi 5 C. pen. şi a art. 2 lit. b) din Legea nr. 678/2001 modificată prin Legea nr. 187/2012 cu trimitere la art. 182 C. pen., a fost achitată inculpata L.R.M. de sub acuza comiterii infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată — prevăzută şi pedepsită de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi la raportat la art. 16 alin. (1) lit. b), teza I, C. proc. pen., ca urmare a incidenţei în cauză a art. 4 şi 5 C. pen. şi a art. 2 lit. b) din Legea nr. 678/2001 modificată prin Legea nr. 187/2012 cu trimitere la art. 182 C. pen., a fost achitat inculpatul P.V.M. de sub acuza comiterii infracţiunilor de:

- trafic de persoane în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

- trafic de minori, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen.

În baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen., cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b), teza I, C. proc. pen., a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă şi conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a constatat că, în sarcina inculpatului S.A.M., s-a reţinut prin actul de sesizare că, în anul 2008, direct sau prin intermediul altor persoane, a racolat un număr de 14 victime majore (T.D.A., B.N., B.V., B.C., F.P.Ş., l.P., P.A.V., B.l., D.F.M., R.E., M.S., K.T., T.I.C., M.V. şi G.A.) pe care apoi, personal sau împreună cu ceilalţi inculpaţi, le-a transportat în Cehia, unde le-a predat unui cetăţean ucrainean, pe nume „V.", contra sumei de 125 euro/persoană şi altor comisioane, cunoscând că victimele urmau a fi exploatate în regim de sclavie, prin faptul că erau cazate în condiţii improprii traiului decent, erau obligate la muncă grea, timp de 12 - 14 ore/zi şi urmau a fi plătite cu sume care să le asigure doar alimentaţia, la nivel de subzistenţă. S-a mai reţinut că inculpatul S.A.M., în luna octombrie 2008, după ce în prealabil, prin intermediul numitului G.I. şi împreună cu ceilalţi inculpaţi, a racolat-o pe victima minoră R.E. (de 17 ani), împreună cu inculpatul P.V.M., a transportat-o în Cehia şi a predat-o patronului ucrainean „V.", cunoscând că acesta o va exploata prin muncă.

S-a mai reţinut că inculpatul P.V.M., în anul 2008, direct sau prin intermediul altor persoane, a racolat un număr de 14 victime majore (T.D.A., B.N., B.V., B.C., F.P.Ş., l.P., P.A.V., B.l., D.F.M., R.E., M.S., K.T., T.I.C., M.V. şi G.A.) pe care apoi, personal sau împreună cu ceilalţi inculpaţi, le-a transportat în Cehia, unde le-a predat unui cetăţean ucrainean, pe nume „V.", contra sumei de 125 euro/persoană şi altor comisioane, cunoscând că victimele urmau a fi exploatate în regim de sclavie, prin faptul că erau cazate în condiţii improprii traiului decent, erau obligate la muncă grea, timp de 12 - 14 ore/zi şi urmau a fi plătite cu sume care să le asigure doar alimentaţia, la nivel de subzistenţă. În sarcina aceluiaşi inculpat s-a reţinut că, în luna octombrie 2008, după ce, în prealabil, prin intermediul numitului G.I. şi împreună cu ceilalţi inculpaţi, a racolat-o pe victima minoră R.E. (de 17 ani), împreună cu inculpatul S.A.M., a transportat-o în Cehia şi a predat-o patronului ucrainean „V.", cunoscând că acesta o va exploata prin muncă.

În sarcina inculpatei L.R.M. s-a reţinut că, în anul 2008, direct sau prin intermediul altor persoane, a racolat un număr de 14 victime majore (T.D.A., B.N., B.V., B.C., F.P.Ş., l.P., P.A.V., B.l., D.F.M., R.E., M.S., K.T., T.I.C., M.V. şi G.A.) pe care apoi, personal sau împreună cu ceilalţi inculpaţi, le-a transportat în Cehia, unde le-a predat unui cetăţean ucrainean, pe nume „V.", contra sumei de 125 euro/persoană şi altor comisioane, cunoscând că victimele urmau a fi exploatate în regim de sclavie, prin faptul că urmau a fi cazate în condiţii improprii traiului decent, erau obligate la muncă grea, timp de 12 - 14 ore/zi şi urmau a fi plătite cu sume care să le asigure doar alimentaţia, la nivel de subzistenţă.

Instanţa de fond a apreciat că, în cauză, nu se poate angaja răspunderea penală a niciunui dintre cei trei inculpaţi, deoarece faptele reţinute în sarcina fiecăruia, conform noilor prevederi de drept substanţial, nu mai sunt prevăzute de legea penală. Pornindu-se de la definiţia noţiunii de „muncă forţată", astfel cum a fost aceasta explicată în conţinutul art. 2 a Convenţiei nr. 29 din 28 iunie 2930 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, şi evaluându-se conţinutul dispoziţiilor art. 182, art. 210 şi art. 211 C. pen., s-a concluzionat că activitatea infracţională desfăşurată de fiecare dintre cei trei inculpaţi în cursul anului 2008 şi pentru care, la data de 03 octombrie 2011, au fost deferiţi justiţiei prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Mureş, apreciindu-se de către procuror că se circumscrie variantei exploatării prin „încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate", în prezent abrogată, iar nu variantei „executării unei munci sau îndeplinirii de servicii, în mod forţat", nu mai este plasată în sfera ilicitului penal, nemaifiind incriminată de legea penală.

Această soluţie, în termen legal, a fost apelată de către D.I.I.C.O.T. — Serviciul Teritorial Târgu Mureş, pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitându-se, în urma admiterii căii de atac şi reformării integrale a sentinţei penale, condamnarea celor trei inculpaţi pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor prin actul de sesizare. Parchetul a opinat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane şi, respectiv trafic de minori, astfel cum sunt reglementate prin dispoziţiile art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen., chiar dacă, prin intrarea în vigoare a noului C. pen., noţiunea de exploatare (astfel cum era definită prin Legea nr. 678/2001) a suferit modificări.

S-a mai arătat că toate probele administrate în cursul procesului penal au indicat exercitarea constrângerii la executarea muncii, în mod forţat, aceasta fiind realizată prin presiune psihică, izolare, lăsarea fără documente, asigurarea de alimente la limita subzistenţei, elemente ce au avut drept consecinţă alterarea unui eventual consimţământ valabil exprimat.

Prin decizia nr. 281/A din 30 septembrie 2014 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism — Serviciul Teritorial Târgu Mureş, desfiinţată parţial sentinţa penală nr. 52 din 6 martie 2014 pronunţată de Tribunalul Mureş şi, în rejudecare, în baza art. 5 C. pen., a fost înlăturată dispoziţia primei instanţe de recalificare a faptelor inculpatului S.A.M. în prevederile art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen., ale inculpatei L.R.M. în prevederile art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi ale inculpatului P.V.M. în prevederile art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen.

A fost condamnat inculpatul S.A.M. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (1969).

A fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (1969).

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele aplicate acestui inculpat în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (1969).

A fost condamnată inculpata L.R.M. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (1969).

A fost condamnat inculpatul P.V.M. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (1969).

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. (1969), art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. (1969), constatându-se suspendarea de drept a executării pedepsei accesorii în conformitate cu art. 71 alin. (5) C. pen. (1969).

În baza art. 86, art. 86 C. pen. (1969) a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepselor aplicate inculpaţilor pe durata câte unui termen de încercare de 5 ani.

În conformitate cu prevederile art. 86 alin. (1) C. pen. (1969) au fost obligaţi inculpaţii ca pe durata termenului de încercare să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş, la datele fixate de acest Serviciu; b) să anunţe acestui Serviciu în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice acestui Serviciu schimbarea locului de muncă; d) să comunice acestui Serviciu informaţii de natură a da posibilitatea controlării mijloacelor lor de existenţă.

În conformitate cu prevederile art. 86 alin. (3) lit. d) C. pen. (1969) s-a impus inculpaţilor ca pe durata termenului de încercare să nu intre în legătură cu părţile vătămate şi cu părţile civile din prezenta cauză.

S-a atras atenţia inculpaţilor asupra prevederilor art. 84⁴ C. pen. (1969) referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii altei infracţiuni în termenul de încercare, neexecutării obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre precum şi în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiei stabilite de instanţă.

În baza art. 19, art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 998, art. 999, art. 1003 C. civ. din 1864 cu aplicarea art. 3 din Legea nr. 71/2011 au fost obligaţi inculpaţii la plata sumelor detaliate pe larg în decizie, cu titlu de pagubă materială, fiind respinse restul pretenţiilor civile formulate.

În baza art. 118 alin. (1) lit. e), alin. (4) C. pen. (1969), s-a dispus confiscarea sumei de câte 125 de euro, în echivalent în RON la data plăţii, de la fiecare inculpat.

În baza art. 162 alin. (5) C. proc. pen. s-a dispus restituirea cărţii de alegător, cărţii de identitate şi paşapoartelor înregistrate la poziţia nr. XX/2011 din Registrul de valori şi corpuri delicte al Tribunalului Mureş, titularilor acestor acte, urmând ca CD-ul înregistrat la aceeaşi poziţie să se arhiveze cu dosarul.

În baza art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat să plătească statului câte o sumă de 2600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Au fost menţinute dispoziţiile primei instanţe referitoare la avansarea onorariilor avocaţilor din oficiu în favoarea Baroului Mureş.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că, din interpretarea coroborată a probatoriului cauzei, respectiv declaraţiile învinuiţilor/inculpaţilor P.V.M., S.A.M. şi L.R.M., declaraţiile părţilor vătămate T.D.A., B.N., B.V., B.C.A., F.P.Ş., P.I., P.A.V., B.l., D.F.M., R.E., M.S., K.T., T.I.C., M.V., G.A., înscrisurile (bilete de călătorie, anunţuri la mica publicitate, adresele emise de A.N.A.F., Garda Financiară, de autorităţile străine), procesele-verbale de efectuare a percheziţiei domiciliare, copii ale înscrisurilor - acte de identitate ale terţilor găsite cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare, procesele-verbale de efectuare a percheziţiei informatice, redările convorbirilor/comunicărilor audio şi video, redările reportajelor televizate la postul P., declaraţiile martorilor, a rezultat că, în cursul anului 2008, pe baza relaţiilor de prietenie/rudenie preexistente între ei (inculpata L.R.M. este sora coinculpatului S.A.M., ambii fiind prieteni cu P.V.M.), cei trei inculpaţi au decis ca, în urma transportării persoanelor amatoare să lucreze în străinătate, să obţină pentru ei sume de bani substanţiale. Publicând în ziarul „F." anunţuri prin care ofereau locuri de muncă bine retribuite în Cehia, în domeniul construcţiilor, inculpaţii au reuşit să capaciteze cele 16 părţi vătămate, dintre care una – R.E. - era minoră în anul 2008, să lucreze în străinătate. Sub pretextul că, lucrând în domeniul construcţiilor, în Cehia, contra unui salariu de 800-1200 euro lunar, având transportul, cazarea şi masa gratuite, cele 16 victime, date fiind asigurările venite din partea celor trei inculpaţi, au înţeles să se deplaseze în Cehia, în vederea obţinerii unui salariu decent. Transportate fiind cu microbuze, conduse de inculpatul P.V.M. şi de şoferi apropiaţi inculpaţilor, în trei date diferite, victimele au ajuns pe teritoriul statului Ceh, după ce, în prealabil, documentele de călătorie, la punctul de trecere a frontierei române, rămăseseră în posesia şoferilor ce asigurau conducerea respectivelor mijloace de transport.

S-a mai reţinut că, deşi toţi cei trei inculpaţi, direct sau prin intermediul lui G.I., au dat asigurări victimelor că nu vor trebui să suporte niciun cost pentru transportul lor în Cehia, că vor beneficia de condiţii de cazare gen pensiune, pentru care nu li se va percepe vreun tarif şi că masa le va fi asigurată, gratis, de angajatorul ceh, situaţia a fost diametral opusă la momentul întâlnirii cu cel din urmă, numitul „V.", şi cu fiul acestuia, numitul I. Astfel, punctul de întâlnire al inculpaţilor cu angajatorul ceh se realiza în apropierea oraşelor Bystrany, Teplice şi Plezna, în benzinării, unde acesta achita unuia dintre inculpaţii – P.V.M. sau L.R., suma de câte 125 euro/salariat, cei din urmă remiţând angajatorului actele de călătorie (paşapoartele) ale victimelor. Ca urmare, pe parcursul şederii lor în Cehia, părţile vătămate au fost lipsite de acte de identitate, au fost cazate în condiţii improprii (câte 10-20 persoane în cameră, în condiţii igienico-sanitare extrem de precare), au fost nevoite să-şi achite din resurse proprii cazarea şi alimentaţia zilnică, necesară subzistenţei, fiecare fiind retribuită, în condiţiile desfăşurării unei munci de 11-12 ore/zi, cu suma de aproximativ 20 euro pe săptămână (şi nu 200-300 euro/săptămână cum li se promisese).

Instanţa de apel a mai reţinut că, din probele anterior enumerate, a rezultat şi faptul că, atunci când o parte din victime au constatat că sunt lipsite de documentele de identitate la întâlnirea lor cu angajatorul ceh şi că urmau a presta activităţi contra unei sume de 30 de euro pe săptămână, când şi-au manifestat nemulţumirea, dorind să plece, acestea au fost ameninţate, direct şi nemijlocit, de către inculpata L.R.M. şi fratele său, coinculpatul S.A.M., care au refuzat să le asigure transportul înapoi, în România şi le-au spus că le vor lăsa fără acte şi bani pe teritoriul Cehiei (situaţia victimelor K.T., T.I.C., M.V. şi G.A.). Pentru aceste părţi vătămate, inculpata L.R.M., la întâlnirea lor cu angajatorul ceh „V." primise, de la acesta, câte 125 euro pentru fiecare „angajat" adus.

În situaţia celorlalte 12 victime (dintre care una era minoră — R.E.), inculpatul P.V.M. sau unul dintre şoferii ce îl însoţeau au primit, de la acelaşi angajator ceh, suma de câte 125 euro/"salariat" şi au predat acestuia (angajatorului) documentele de călătorie (ce serveau şi la identificarea respectivelor victime) ale părţilor vătămate.

Raportat la situaţia de fapt astfel reţinută, instanţa de apel a apreciat că pentru caracterizarea faptelor ca infracţiuni relevante sunt următoarele împrejurări: fiecare dintre cei trei inculpaţi au dat asigurări victimelor că la angajatorul ceh vor beneficia de un salariu, lunar, cuprins între 800-1200 euro, că transportul lor în Cehia va fi gratuit, că vor beneficia de condiţii de cazare şi masă, de asemenea, gratuite; inculpaţii au ascuns faptul că fiecărei părţi vătămate urma să-i fie reţinut de către angajator documentul său de călătorie (respectiv paşaportul), că durata maximă a unei zile de lucru nu era cea legală şi că nu va beneficia de libertate de mişcare; că pentru fiecare persoană, adusă ca şi salariat, angajatorul ceh urma să primească o sumă de 125 euro; pe teritoriul statului Ceh victimele erau lipsite de libertatea de mişcare, de posibilitatea de a-şi căuta un loc de muncă corespunzător pregătirii lor profesionale; toate părţile vătămate au fost lipsite de posibilitatea realizării unui contact direct cu locuitorii oraşelor în care lucrau, datorită necunoaşterii limbii cehe, supravegherii continue ce se exercita asupra lor de către angajatorul ceh, perioadei substanţiale de timp, de peste 11-12 ore/zi, în care trebuiau să lucreze în condiţii grele, fiind în continuu ameninţate să presteze o muncă inadecvată pregătirii lor.

Faţă de aceste aspecte, instanţa de apel a constatat că inculpaţii, prin oferirea, cu bună-ştiinţă, de informaţii false părţilor vătămate, au determinat exploatarea lor, prin muncă, aceştia obţinând de la angajatorul ceh, „V.", foloase financiare, bani, în mod direct, nemijlocit, banii astfel primiţi fiind în cuantum de 125 euro pentru fiecare persoană - parte vătămată, ce o recrutau şi pe care o transportau în Cehia.

Curtea nu a împărtăşit punctul de vedere al primei instanţe, care, prin interpretarea coroborată a art. 2 din Convenţia nr. 29/1930 asupra muncii forţate a O.I.M. şi a prevederilor art. 182, art. 210 şi art. 211 C. pen., a reţinut că atitudinea antisocială manifestată de către inculpaţi în cursul anului 2008 faţă de cele 16 părţi vătămate nu mai este incriminată de legea penală ca fiind infracţiune, arătând că realităţile avute în vedere la adoptarea Convenţiei din 1930 au suferit modificări majore, în plan mondial, nu doar după încheierea celui de al doilea Război Mondial, dar şi după adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului a Adunării generale a ONU, în 10 decembrie 1948, art. 4 a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale de către Consiliul Europei în 04 noiembrie 1950, art. 4 alin. (1), (2) şi art. 2 al celui de-al IV-lea Protocol la Convenţie şi a Convenţiei Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane, adoptată la Varşovia la 16 mai 2005.

În acest context, conduita antisocială expres manifestată de către inculpaţi în cursul anului 2008 a fost apreciată că se circumscrie, din punctul de vedere al elementelor constitutive, infracţiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 pentru inculpaţii S.A.M. şi P.V.M. şi de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) pentru inculpata L.R.M., vechea reglementare fiind considerată de instanţa de apel mai favorabilă în ansamblul dispoziţiilor sale.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs în casaţie inculpaţii S.A.M. şi L.R.M., criticând-o prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cu argumentarea că infracţiunile prevăzute de art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 2 din aceeaşi lege, pentru care au fost condamnaţi, au fost dezincriminate la intrarea în vigoare a noului C. pen. În susţinerea recursului promovat, apărarea a arătat că în sfera de aplicare a noţiunii „în scop de exploatare", astfel cum este reglementată de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 678/2001 şi explicată de art. 182 C. pen., nu poate fi inclusă activitatea desfăşurată de inculpaţi, adică transportul în condiţii legale a unor persoane în Cehia, iar sintagma „în mod forţat" are sensul prevăzut de art. 2 din Convenţia O.I.M. nr. 29/1930, respectiv „orice muncă sau serviciu pretins sub ameninţarea unei sancţiuni şi pentru care persoana nu s-a oferit voluntar", în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 4 alin. (2) C. muncii.

Astfel, s-a arătat că, întrucât scopul prevăzut de art. 2 din Legea nr. 678/2001 nu a fost nici urmărit de inculpaţi şi nici atins, faptele pentru care aceştia au fost trimişi în judecată nu constituie infracţiuni şi, ca atare, sunt incidente dispoziţiile art. 4 C. pen. privind dezincriminarea faptelor.

Pe de altă parte, decizia instanţei de apel a mai fost criticată şi pe motiv că schimbarea încadrării juridice a faptelor nu a fost pusă în discuţia părţilor, încălcându-se, astfel, dispoziţiile imperative ale art. 386 C. proc. pen. şi considerând că inculpaţilor le-a fost încălcat dreptul la apărare, dreptul de a fi informaţi asupra naturii şi cauzei acuzaţiilor aduse împotriva lor şi dreptul de a dispune de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării lor, drepturi consacrate de art. 6 parag. 3 C.E.D.O.

De asemenea, făcându-se referire la jurisprudenţa C.E.D.O. (Flueraş c. României 09 aprilie 2013; Mischie c. României 16 septembrie 2014), s-a arătat că inculpaţii S.A.M. şi L.R.M. au fost condamnaţi în apel fără a fi administrate probe noi, pe baza reinterpretării probatoriului care a constituit temei de achitare în faţa instanţei de fond, deşi instanţa europeană a sancţionat în mod constant o astfel de practică.

Prin încheierea nr. 16/RC pronunţată la data de 15 ianuarie 2015 în Dosarul nr. 6684/102/2011, apreciind că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen. doar în ceea ce priveşte susţinerile inculpaţilor S.A.M. şi L.R.M. încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu recursurile în casaţie formulate de aceştia împotriva deciziei penale nr. 281/A din 30 septembrie 2014 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurenţi, aceasta fiind înregistrată pe rolul instanţei supreme sub nr. 203/1/2015.

În ceea ce priveşte susţinerile recurenţilor vizând încălcarea art. 6 parag. 3 din C.E.D.O. şi cele privind condamnarea inculpaţilor prin reinterpretarea aceluiaşi probatoriu care a fundamentat soluţia de achitare, Înalta Curte a constatat că acestea nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs în lipsa unui caz de casare care să permită acest lucru.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare preyăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile în casaţie formulate de inculpaţii S.A.M. şi L.R.M. ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În cauză, inculpatul S.A.M. a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţa de apel pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori, prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, iar inculpata L.R.M. pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), reţinându-se, în esenţă, că în anul 2008, direct sau prin intermediul altor persoane, au racolat (prin plasarea de anunţuri în presă prin care ofereau locuri de muncă bine retribuite în Cehia şi prezentarea unor condiţii de transport, cazare şi muncă atractive) un număr de 14 victime majore (T.D.A., B.N., B.V., B.C., F.P.Ş., I.P., P.A.V., B.I., D.F.M., R.E., M.S., K.T., T.I.C., M.V. şi G.A.), precum şi o victimă minoră (faptă reţinută în sarcina inculpatului S.A.M.), pe care apoi, personal sau împreună cu ceilalţi participanţi, le-au transportat în Cehia, unde le-au predat unui cetăţean ucrainean, pe nume „V.", contra sumei de 125 euro de persoană şi a altor comisioane, cunoscând că victimele urmau a fi exploatate prin muncă forţată în sensul că le erau reţinute actele de identitate, erau cazate în condiţii improprii traiului decent, erau obligate la muncă grea, timp de 12 - 14 ore/zi şi urmau a fi plătite cu sume care să le asigure doar alimentaţia, la nivel de subzistenţă.

Conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 constituia infracniunea de trafic de persoane „recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane prin amenimare, violernă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înnelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-ni exprima voima, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori alte foloase pentru oboinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane". Alin. (2) lit. a) al aceluiaşi text de lege prevedea că se sancnionează mai aspru traficul de persoane săvârnit de două sau mai multe persoane împreună.

Totodată, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 incrimina ca infracţiune „recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia". În alin. (2) era pedepsită ca formă agravantă fapta prevăzută la alin. (1) „săvârşită prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra minorului". Pe de altă parte, în alin. (3) al aceluiaşi text de lege, se arăta că pedeapsa este mai mare „dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt săvârşite în condiţiile prevăzute la art. 12 alin. (2)".

Examinând dispoziţiile noului C. pen., se constată că infracmunea de trafic de persoane nu a fost dezincriminată, însă redactarea textului este diferită.

Astfel, potrivit art. 210 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de trafic de persoane „recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia săvârnită: a) prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate; b) profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-ni exprima voima ori starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane; c) prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimoământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane".

Totodată, potrivit art. 211 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de trafic de minori „recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia". în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi text de lege, fapta este mai gravă dacă a fost săvârşită în condiţiile art. 210 alin. (1) C. pen.

Examinând comparativ cele două reglementări se observă că, dacă în art. 2 din Legea nr. 678/2001 exploatarea unei persoane în una din variante era definită ca fiind „executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod fomat ori cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate", în cuprinsul art. 182 C. pen., se prevede la lit. a) că, prin exploatarea unei persoane, se înţelege: „supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod fomat". Astfel, se constată că legea nouă sancţionează în continuare traficarea unei persoane în scopul exploatării, fără însă a se mai putea reţine, ca formă a exploatării, executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, aşa cum se prevedea în legea veche.

Având în vedere că, potrivit art. 447 C. proc. pen., pe calea recursului în casaţie, instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, textul de lege excluzând total din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu se va analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, mai constituie infracţiune prin prisma noii legi.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată, cu privire la toate actele materiale reţinute în sarcina inculpaţilor, că executarea muncii s-a făcut în mod fomat, deoarece păuţilor vătămate le-au fost prezentate condiţii de muncă şi salariu care nu existau în realitate (au fost asigurate că vor avea salariu lunar cuprins între 800-1200 euro, transport în Cehia gratuit, cazare şi masă asigurate de angajatorul ceh, durată legală a zilei de lucru), fiindu-le ascuns faptul că documentele de călătorie urmau să le fie reţinute de angajator, ceea ce s-a şi întâmplat, motiv pentru care victimele au fost lipsite de libertatea de mişcare pe teritoriul statului ceh, neputându-se întoarce în ţară şi nici părăsi localitatea unde fuseseră duse să muncească, neavând posibilitatea de a realiza un contact direct cu locuitorii oraşelor în care lucrau, datorită necunoaşterii limbii cehe, supravegherii continue exercitate asupra lor şi duratei, de peste 12 ore pe zi, în care erau obligate să lucreze în condiţii grele. Totodată, pe parcursul şederii în Cehia, părţile vătămate au fost cazate în condiţii improprii (câte 10-20 persoane în cameră, în condiţii igienico-sanitare extrem de precare), fiind nevoite să-şi achite din resurse proprii cazarea şi alimentaţia zilnică, necesară subzistenţei, fiecare fiind retribuită, în condiţiile desfăşurării unei munci de 11-12 ore/zi, cu suma de aproximativ 20 euro pe săptămână; mai mult, atunci când, observând condiţiile grele de lucru, au vrut să plece, părţile vătămate au fost ameninţate. Or, având în vedere aceste aspecte, precum şi împrejurarea că în schimbul fiecărei părţi vătămate astfel „angajate" inculpaţii au primit suma de câte 125 euro, faptele reţinute în sarcina acestora reprezintă exploatarea unei persoane prin executarea unei munci în mod forţat. Ca atare, faptele imputate celor doi inculpaţi se regăsesc şi în noua reglementare penală, având corespondent în prevederile art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. (pentru ambii inculpaţi) şi, respectiv, în dispoziţiile art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen. (în cazul inculpatului S.A.M.).

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că infracţiunile pentru care au fost condamnaţi inculpaţii S.A.M. şi L.R.M. nu au fost dezincriminate în noua reglementare, fiind, în continuare, prevăzute de legea penală, motiv pentru care, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de aceştia împotriva deciziei penale nr. 281/A din 30 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 6684/102/2011. Faţă de faptul că recurenţii se află în culpă procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga pe aceştia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii S.A.M. şi L.R.M. împotriva deciziei penale nr. 281/A din 30 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 6684/102/2011.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 850 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu desemnat acestora, precum şi suma de câte 600 RON reprezentând onorariul apărătorilor din oficiu desemnaţi pentru intimatele părţi vătămate B.N., B.V., B.C.A., F.P.Ş., T.D.A., l.P., B.l., D.F.M., P.A.V., M.S., R.E., K.T., T.l.C., M.V. şi G.A., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 75/2015. Penal		ICCJ. Decizia nr. 783/2015. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 76/2015. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 76/2015. Penal