ICCJ. Decizia nr. 110/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia civilă nr. 110/2014
Dosar nr. 1721/1/2014
Şedinţa completului de filtru de la 8 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin încheierea din 22 aprilie 2014, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară în Dosarul nr. 3/P/2014, s-a admis solicitarea formulată de Inspecţia Judiciară şi, în temeiul art. 52 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 317/2004, republicată, s-a dispus suspendarea din funcţie a procurorilor O.D. şi B.M.V., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare ce formează obiectul Dosarului nr. 3/P/2014.
Împotriva încheierii menţionate, au declarat recurs procurorii pârâţi O.D. şi B.M.V., solicitând, în principal:
1. anularea încheierii menţionate, considerată ca fiind „act administrativ vătămător”, pentru „motive de nelegalitate şi netemeinicie”, în temeiul art. 1 pct. 1, art. 8 pct. 1 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu referire la art. 488 C. proc. civ.
2. să se constate că, potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu referire la art. 49 pct. 7 din Legea nr. 317/2004, republicată şi art. 2 alin. final C. proc. civ., a intervenit suspendarea de drept a măsurii dispuse, ca urmare a exercitării prezentului recurs.
În subsidiar, s-a cerut: în conformitate cu dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului emis de Secţia pentru procurori, până la soluţionarea definitivă a prezentului recurs; repunerea procurorilor O.D. şi B.M.V. în situaţia anterioară pronunţării actului atacat, sub aspectul drepturilor salariale şi vechimii în magistratură, precum şi comunicarea dispoziţiilor instanţei către intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, în conformitate cu dispoziţiile Legii contenciosului administrativ, precum şi, în temeiul dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 554/2004, să se solicite Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, comunicarea de urgenţă a încheierii din data de 22 aprilie 2014, împreună cu întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii acestui act, precum şi orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei.
Sub un prim aspect, recurenţii au susţinut şi argumentat admisibilitatea cererii de recurs astfel formulate.
Apreciază recurenţii, în esenţă, că, în raport cu dispoziţiile art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, coroborate cu cele ale Legii nr. 554/2004 şi ale Codului de procedură civilă şi faţă de imprecizia legii care nu ar cuprinde nicio dispoziţie explicită privind calea de atac împotriva măsurii suspendării disciplinare şi termenul de exercitare a acesteia, în considerarea prevederilor art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, a art. 21 din Constituţie, a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a jurisprudenţei Curţii Constituţionale, menţiunea instanţei de disciplină, în sensul că, împotriva încheierii din 22 aprilie 2014, se poate exercita recurs odată cu fondul, ar fi nelegală, prezentul recurs fiind admisibil.
În susţinerea recursului, procurorii pârâţi au invocat o serie de critici, care s-ar circumscrie, în opinia lor, motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 8 C. proc. civ.
Recursul a fost depus la data de 28 aprilie 2014 direct la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători.
După comunicarea motivelor recursului, a întâmpinării şi a răspunsului la întâmpinare, formulate în cauză, instanţa a dispus, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Examinându-se cererea de recurs, s-a constatat că aceasta îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., dar şi că, faţă de dispoziţiile art. 490 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs nu a fost depus la instanţa a cărei hotărâre se atacă, respectiv la instanţa disciplinară, în speţă, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, ci direct la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aşa cum rezultă din ştampila de înregistrare din 28 aprilie 2014 (fila 4).
În raport s-a reţinut, în subsidiar, că:
- faţă de dispoziţiile art. 51 alin. (3) teza I din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- de faptul că, prin hotărârea atacată, nu s-a soluţionat acţiunea disciplinară; de dispoziţiile art. 129 din Constituţie;
- de dispoziţiile art. 134 alin. (2) teza I din Constituţie, care exclud caracterul de act administrativ al actelor emise de Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară şi care, în această materie, asimilează Consiliul Superior al Magistraturii unei instanţe de judecată, iar nu unei autorităţi administrative, nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 554/2004;
- precum şi în considerarea dispoziţiilor art. 466 alin. (4) şi ale art. 483 alin. (1) C. proc. civ., atât recursul, cât şi cererea de suspendare a executării, deduse judecăţii în speţă, sunt inadmisibile.
Raportul a fost comunicat părţilor.
În temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ., recurenţii O.D. şi B.M.V. au depus la dosar punct de vedere cu privire la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care au invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea respectivei excepţii.
Cu referire punctuală la jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi la dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi la cele ale art. 1 alin. (5), ale art. 21 alin. (2), ale art. 21 alin. (3) raportat la art. 20, ale art. 123, ale art. 125 şi ale art. 128 din Constituţia României, autorii excepţiei au susţinut, în esenţă, că textul criticat este neconstituţional, întrucât încalcă principiul previzibilităţii normei juridice, principiul securităţii juridice, principiul dreptului la apărare, dreptul de acces liber la justiţie, al egalităţii armelor, ca garanţii ale dreptului constituţional la un proces echitabil, precum şi principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii.
Prin rezoluţia din 26 iunie 2014, faţă de dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a dispus comunicarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale către partea adversă. Intimata Inspecţia Judiciară a depus, la dosar, la data de 4 septembrie 2014, punctul de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată.
În considerarea dispoziţiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 248 alin. (1) şi cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate regularitatea declarării recursului dedus judecăţii în cauză.
Cum recursul a fost înregistrat direct la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmează a se constata nulitatea acestuia, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 490 alin. (1) teza 1 C. proc. civ.: „Recursul şi, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii (…)”
Ca atare, depunerea cererii de recurs, precum şi a motivelor de recurs formulate eventual separat, la instanţa a cărei hotărâre se atacă, este impusă sub sancţiunea nulităţii.
Nulitatea fiind expresă, consecinţa este că sancţiunea va putea fi aplicată în condiţiile art. 175 alin. (2) C. proc. civ.
Aceste dispoziţii sunt incidente, întrucât chiar legea specială, respectiv Legea nr. 317/2004, republicată, prevede în mod expres, la art. 49 alin. (7) că prevederile acestei legi speciale în materia răspunderii disciplinare a magistraţilor, se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, care, în speţă, este cel aprobat prin Legea nr. 134/2010, respectiv N.C.P.C.
Întrucât, conform art. 134 alin. (2) din Constituţia României: „Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor (…)”, dispoziţiile procedurale anterior menţionate se aplică şi hotărârilor acestei autorităţi.
În consecinţă, ţinând cont de dispoziţiile cu valoare de principiu ale art. 10 alin. (1) C. proc. civ., precum şi de faptul că, prin adresa înregistrată la Dosar sub nr. 26386 din 4 septembrie 2014 (fila 950 dosar), Consiliul Superior al Magistraturii a menţionat în mod explicit că „pe rolul Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nu figurează înregistrat recurs declarat de recurenţii B.M.V. şi O.D. împotriva încheierii din data de 22 aprilie 2014, pronunţată de Secţia pentru procurori în Dosarul nr. 3/P/2014”, urmează ca, în temeiul art. 490 alin. (1) şi al art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte să constate nulitatea recursului dedus judecăţii în cauză, ceea ce face de prisos examinarea altor aspecte, cereri sau excepţii, inclusiv a cererii privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de constituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Constată nulitatea recursului declarat de O.D. şi B.M.V. împotriva încheierii din 22 aprilie 2014, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară, în Dosarul nr. 3/P/2014.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 109/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 111/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
