ICCJ. Decizia nr. 126/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia civilă nr. 126/2014
Dosar nr. 1636/1/2014
Şedinţa publică de la 27 octombrie 2014
Asupra recursurilor de faţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele;
La data de 18 aprilie 2014, a fost înregistrat sub nr. 1636/1/2014, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, recursul declarat de C.A.C. - judecător la Tribunalul Bihor - împotriva Hotărârii nr. 2/J din 30 ianuarie 2014 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 483, ale art. 487 şi ale art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.
Ulterior, la data de 5 mai 2014, pe rolul aceleiaşi instanţe, a fost înregistrat, sub nr. 1782/1/2014, recursul declarat de T.A. - judecător tot la Tribunalul Bihor - împotriva aceleiaşi hotărâri a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, invocând generic dispoziţiile art. 483 şi următoarele C. proc. civ. şi pe cele ale art. 99 lit. t) şi art. 991 din Legea nr. 303/2004, republicată.
Constatând existenţa unei strânse legături între cele două pricini, în temeiul art. 139 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., prin încheierea din şedinţa de la 27 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1782/1/2014, s-a dispus conexarea acestei cauze la cea care formează obiectul Dosarului nr. 1636/1/2014, fiind deduse, astfel, judecăţii, recursurile declarate de cei doi magistraţi împotriva aceleiaşi hotărâri a instanţei de disciplină.
Deşi şi-au structurat în mod diferit şi şi-au argumentat nuanţat considerentele ample, menţionate în dezvoltarea motivelor de recurs, magistraţii au formulat anumite critici comune, care pentru sistematizarea expunerii, vor fi prezentate şi examinate ca atare.
Astfel, în cadrul argumentelor comune invocate de judecătorii pârâţi, care s-ar circumscrie motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-au susţinut, în esenţă, cele ce succed.
1. Hotărârea atacată ar fi nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 258 C. proc. civ. de la 1865 şi ale art. 105 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, Secţia pentru judecători reţinând în mod eronat, în opinia recurentelor, că, în calitate de judecători, nu întocmeau minută în dosarele ce aveau ca obiect înmatricularea autoturismelor fără plata taxei de poluare.
Astfel, cu referire şi la dispoziţiile art. 54 lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti şi la împrejurarea că nu ar exista nicio prevedere care să impună anumite condiţii de formă ale minutei, consideră recurentele că, prin modul care, în cazul judecătorului C.A.C., minutele s-au consemnat de mână pe scurt, pe o foaie separată, aruncată după înlocuirea cu o formă tehnoredactată, ca şi prin maniera în care, în cazul judecătorului T.A., minutele s-au întocmit, tot pe scurt, pe un formular, aruncat ulterior şi înlocuit cu dispozitivul tehnoredactat al sentinţei, nu s-ar fi nesocotit, de către cei doi magistraţi, normele legale invocate.
Apreciază recurentele că, în atare situaţie, întocmirea formei tehnoredactate a minutei şi aruncarea minutei întocmite de fiecare judecător în maniera anterior arătată nu ar echivala cu neîntocmirea minutei după deliberare, cum s-ar fi reţinut, în mod nelegal, de către instanţa de disciplină.
2. Printr-o altă critică, autoarele celor două recursuri au învederat pretinsa nelegalitate a hotărârii, din perspectiva încălcării şi aplicării greşite a prevederilor art. 99 lit. t) şi ale art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.
Sub acest aspect, recurentele judecător au menţionat că nu ar fi întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare ce le-a fost reţinută, fiecăreia în parte, în sarcină.
În contextul expus, s-a susţinut, în primul rând, că nu este întrunit elementul material al laturii obiective a abaterii în discuţie, deoarece nu li se poate reproşa nicio încălcare a legii privind consemnarea rezultatului deliberării, fiind, în fapt, avute în vedere abaterile disciplinare şi infracţiunile săvârşite de alte persoane, respectiv de grefierii de şedinţe.
Nu ar exista nici urmarea faptelor reproşate magistraţilor, întrucât nu s-a săvârşit o încălcare de o gravitate deosebită, care să afecteze valabilitatea actului, lipsa gravităţii fiind recunoscută indirect de către instanţa de disciplină; după cum nu li s-ar putea imputa acestora faptul că ar fi facilitat săvârşirea faptelor ilicite de către grefieri, neexistând o legătură de cauzalitate între abaterile disciplinare în discuţie şi consecinţele infracţiunilor comise de personalul auxiliar.
S-a susţinut că nu s-ar putea stabili nici existenţa laturii subiective, întrucât, raportat la toate circumstanţele reale şi personale învederate de fiecare judecător în apărare şi probate în faţa instanţei de disciplină, nu s-ar fi dovedit că, în speţă, recurentele ar fi nesocotit, din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil vreo normă de drept material sau procesual.
În plus, recurenta T.A. a învederat nelegalitatea hotărârii şi din perspectiva pretinsei aplicări greşite a prevederilor art. 258 alin. (4) C. proc. civ. (în vigoare la 6 februarie 2013) privind obligaţia cu caracter administrativ de a completa condica de şedinţă cu soluţiile pronunţate.
A menţionat această recurentă că, şi în acest caz, atragerea răspunderii sale s-ar face, în realitate, pentru fapta altei persoane, întrucât inserarea în mod eronat pe lista de şedinţă şi în condica din camera de consiliu de la data de 6 februarie 2013, a celor 4 dosare, s-a realizat de către grefierul de şedinţă.
În ceea ce o priveşte, datorită unor probleme de sănătate şi volumului foarte mare de activitate din acea perioadă, a putut semna condica abia la data de 18 aprilie 2013, când a şi constatat eroarea şi l-a anunţat pe preşedintele instanţei, cu care s-a consultat şi împreună cu care a decis anularea respectivelor poziţii.
În situaţia dată, se consideră că, în mod greşit, instanţa de disciplină a calificat constatarea unei erori şi remedierea ei ca fiind o exercitare a funcţiei cu gravă neglijenţă, de către judecător.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursurilor, casarea în parte a hotărârii atacate, cu reţinerea cauzei spre rejudecare, ca efect al analogiei cu dispoziţiile art. 498 alin. (1) C. proc. civ., respectiv respingerea în integralitate a acţiunii disciplinare exercitate împotriva recurentelor, ca neîntemeiată.
Intimata Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, şi a reiterat, în esenţă, aspectele de fapt şi argumentele de drept care ar susţine legalitatea soluţiei primei instanţe.
Analizând hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurente şi cu apărările intimatei, în limitele cenzurii de legalitate impusă de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, în sensul şi pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Din examinarea lucrărilor prezentelor cauze conexe, rezultă că Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut săvârşirea de către fiecare recurentă în parte a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a cu aplicarea art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru nesocotirea normelor procedurale şi regulamentare privind modalitatea de întocmire a dispozitivului hotărârii judecătoreşti şi consemnarea rezultatului deliberării.
Conform art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constituie abatere disciplinară „exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă”.
În ceea ce priveşte grava neglijenţă, legiuitorul a stabilit prin dispoziţiile art. 991 alin. (2) din aceeaşi lege, că aceasta există „atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual”.
Este de necontestat că, potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, judecătorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei.
Or, respectarea dispoziţiilor privind întocmirea dispozitivului hotărârii şi consemnarea rezultatului deliberării reprezintă o îndatorire de serviciu.
Ca atare, neîndeplinirea acestei obligaţii ar putea, în condiţii determinate, să atragă răspunderea disciplinară, potrivit regimului disciplinar specific, stabilit prin statutul judecătorilor şi procurorilor, dacă în cauză ar fi întrunite condiţiile angajării răspunderii disciplinare.
În consecinţă, pentru admiterea acţiunii disciplinare, urmează a se stabili, în raport cu prevederile art. 99 lit. t) teza a II-a şi ale art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă, în speţă, sunt întrunite condiţiile respective.
Din interpretarea dispoziţiilor menţionate, Înalta Curte reţine că, pentru a se constata săvârşirea abaterii disciplinare, este necesară în primul rând, existenţa unei încălcări, din culpă, a unor norme legale, iar respectiva greşeală trebuie să fie evidentă, să aibă consecinţe grave şi să nu îşi găsească nicio justificare.
Prin urmare, numai îndeplinirea cumulativă a acestor condiţii şi inexistenţa unor cauze de exonerare legitimează angajarea răspunderii disciplinare.
În speţă, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut nerespectarea de către recurentele-pârâte a dispoziţiilor procedurale şi regulamentare privind modalitatea de întocmire a dispozitivului hotărârii judecătoreşti, iar de către recurenta T.A. şi a celor privind consemnarea soluţiilor în condica de şedinţă a camerei de consiliu.
Potrivit dispoziţiilor art. 258 C. proc. civ. de la 1865, după deliberare, se întocmeşte de îndată dispozitivul hotărârii - minuta, care se semnează, sub sancţiunea nulităţii, de către judecători, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 105 alin. (1) şi (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.
Înalta Curte constată că, într-adevăr, în privinţa dosarelor analizate în cuprinsul hotărârii atacate, s-a stabilit în mod corect că, prin modalitatea în care, judecătorul C.A.C. întocmea, la momentul deliberărilor, înscrisuri incomplete, pe care nu le semna de fiecare dată, care erau aruncate după tehnoredactarea hotărârii şi care erau înlocuite cu forme tehnoredactate ale dispozitivului, întocmite ulterior, acesta nu a respectat întocmai dispoziţiile legale menţionate.
Tot astfel, în ceea ce o priveşte pe recurenta judecător T.A., se reţine că menţionarea incompletă a rezultatului deliberărilor pe nişte „formulare de minută”, aruncate ulterior şi înlocuite cu copii ale dispozitivului, întocmite la momentul tehnoredactării hotărârilor, nu este de natură a confirma susţinerile acesteia privind greşita reţinere a încălcărilor ce i-au fost reproşate.
Aceste modalităţi de lucru, care au făcut în ambele cazuri, ca, la dosarele respective, să nu se regăsească fizic, înscrisul întocmit la momentul deliberării, în forma permisă de lege, care să cuprindă soluţia consemnată pe scurt, dar nu incomplet sau eliptic, denotă încălcarea dispoziţiilor ce reglementează imperativ desfăşurarea acestui moment procedural, atât în litera, cât şi în spiritul lor. A fost eludat, astfel, scopul reglementării, care vizează posibilitatea verificării conformităţii hotărârii redactate cu soluţia efectiv pronunţată la momentul deliberării.
Din acest punct de vedere, se constată că susţinerile recurentelor formulate din perspectiva formei, în care, grafic, (olograf sau tehnoredactat), se poate întocmi minuta, ca şi cele vizând raţiunile de ordin estetic care ar fi fost avute în vedere la momentul înlocuirii formei iniţiale a înscrisului de la momentul deliberării cu dispozitivul tehnoredactat ulterior, nu au relevanţa atribuită prin motivele de recurs, întrucât magistraţilor nu le-a fost reproşată întocmirea într-o formă sau alta a respectivului înscris, ci faptul că acesta nu se regăsea, în materialitatea lui, la fiecare dosar, după cum impune legea.
De asemenea, este de necontestat faptul că, în ceea ce priveşte cele patru dosare din şedinţa camerei de consiliu de la 6 februarie 2013, reţinute în hotărârea recurată, judecătorul a semnat menţiunile din condica de şedinţă, două luni mai târziu (la data de 18 aprilie 2013), când, dându-şi seama că nu a dispus acele măsuri, a anulat rubricile respective din condică.
Este adevărat că măsura anulării a fost dispusă după consultarea cu preşedintele instanţei şi s-a făcut în scopul corectării unei erori, însă nu este lipsit de semnificaţie faptul că situaţia expusă s-a produs şi ca urmare a conduitei judecătorului, care nu semna imediat după completare condica de şedinţă pentru camera de consiliu, în condiţiile în care condica fusese completată de către grefierul de şedinţă, atât în ceea ce priveşte termenele, cât şi soluţiile.
Prin urmare, în ceea ce priveşte existenţa unei nesocotiri evidente, indiscutabile, din culpă, a normelor de drept procesual invocate, se reţine că aceasta a fost în mod corect stabilită de către instanţa de disciplină.
De altfel, recurentele însele au recunoscut, într-o oarecare măsură, existenţa unei anumite culpe în modul particular în care au procedat numai în aceste cauze, ce aveau ca obiect înmatricularea autoturismelor fără plata taxei de poluare.
Dacă însă, prin modalitatea de necontestat în care au procedat, recurentele-pârâte au săvârşit abaterea disciplinară constând în exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă, urma a se stabili în raport şi cu celelalte condiţii impuse de textul art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Din această perspectivă, se constată temeinicia criticilor formulate de recurente.
În ceea ce priveşte caracterul grav al nesocotirii dispoziţiilor legale privind modalitatea întocmirii dispozitivului hotărârii judecătoreşti şi consemnarea soluţiilor în condica de şedinţă, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a circumscris în mod eronat faptele reproşate recurentelor unor încălcări ale normelor de drept procesual de o gravitate deosebită, care să aibă consecinţe asupra valabilităţii actelor întocmite de magistrat, a duratei procedurilor sau care produc o vătămare gravă a drepturilor sau intereselor părţilor.
În analiza efectuată, Înalta Curte are în vedere faptul că, în cauză, probatoriul administrat nu a relevat existenţa unor consecinţe asupra actului de justiţie, care să poată fi atribuite judecătorilor în cauză, după cum nu s-a demonstrat nici împrejurarea că practica acestora ar fi creat premisele activităţii infracţionale desfăşurate de personalul auxiliar.
Înalta Curte apreciază că nu este rezonabil ca, pentru stabilirea gradului de gravitate al faptei, să se reţină o legătură de cauzalitate între tehnica de redactare a actului deliberativ sau consemnarea acestuia în condică şi faptele personalului auxiliar de la registratură, arhivă şi, în special, ale grefierului de şedinţă. Astfel, modalitatea de operare a acestora, constând în înlocuirea cererii de chemare în judecată înregistrată iniţial şi repartizată aleatoriu, cu o altă cerere, în cuprinsul căreia se solicită înmatricularea unui număr mai mare de autoturisme, exclude această posibilitate, deoarece se realiza înainte de primul termen de judecată. Acesta este şi motivul pentru care, la momentul deliberării, fără să ştie şi fără să aibă cum să ştie, judecătorii recurenţi se pronunţau asupra acţiunii deja schimbate, iar în hotărârea in extenso, se regăseau toate acele autoturisme.
Conţinutul material al activităţilor ilicite desfăşurate de personalul auxiliar al Tribunalului Bihor, conturat atât de declaraţiile date în dosarul penal înregistrat la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, ataşate lucrărilor cauzei, cât şi de cuprinsul sentinţei civile nr. 2876 din 19 decembrie 2013 a Tribunalului Timiş şi al Deciziei nr. 388/A din 24 aprilie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, în special al celor desfăşurate de grefierele de şedinţă ale celor două recurente, grefiere excluse din profesie ca urmare a acestor fapte, atestă faptul că modalitatea de lucru reproşată recurentelor nu se integrează în raportul cauzal al rezultatului activităţii ilicite desfăşurate de grefierii de la Tribunalul Bihor.
Altfel spus, chiar şi în ipoteza în care dispozitivul hotărârilor s-ar fi întocmit cu respectarea prevederilor legale şi regulamentare în materie, această modalitate nu ar fi putut nici preîntâmpina, nici modifica în vreun fel săvârşirea faptelor ilicite sau rezultatul producerii lor.
Pentru aceste argumente, Înalta Curte consideră că nu se poate reţine, în sensul dispoziţiilor art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, îndeplinirea condiţiei referitoare la caracterul de gravitate.
În ceea ce priveşte condiţia referitoare la inexistenţa oricărei justificări a greşelilor constatate, instanţa reţine că modul în care recurentele pârâte au procedat în privinţa dosarelor având ca obiect înmatricularea autoturismelor fără plata taxei de poluare a fost cauzat, în primul rând, de volumul mare de activitate şi de numărul mare de dosare cu acest obiect, aspect recunoscut la nivelul conducerii Tribunalului Bihor şi care a determinat, încă din anul 2008, luarea unor măsuri de către Colegiul de conducere al tribunalului.
În mod cu totul eronat această realitate a sistemului judiciar, care îşi pune amprenta asupra modului în care magistratul îşi formează şi respectă deprinderile de bună practică, în concordanţă cu rigorile procedurale, raportată la particularităţile concrete ale speţei, din care rezultă că numai în această categorie de cauze ce intră sub incidenţa O.U.G nr. 50/2008 judecătorii au uzat de această modalitate, nu a fost avută în vedere la stabilirea aspectelor care, alături de celelalte circumstanţe relevate, să facă scuzabile greşelile comise.
Sub acest aspect, se constată că, la angajarea răspunderii disciplinare a recurentelor, nu s-a dat relevanţă împrejurării, dovedite, că faptele imputate judecătorilor pârâţi şi pretinsele consecinţe ale acestora au fost grefate pe un concurs de împrejurări în care, pe fondul unui management defectuos al activităţii, în ceea ce priveşte circuitul dosarelor, stabilirea atribuţiilor grefierilor şi controlul îndeplinirii acestora, personalul auxiliar a putut săvârşi faptele ilicite constatate.
Astfel, mecanismul ilicit de înlocuire a cererilor de chemare în judecată a fost înlesnit şi ca urmare a faptului că, în anul 2008, Colegiul de conducere al Tribunalului Bihor a stabilit ca măsurile premergătoare primului termen de judecată să fie luate de către grefierii şefi de secţie, deşi, potrivit Regulamentului de ordine interioară al instanţelor (art. 12), preşedintele putea să desemneze unul sau mai mulţi judecători de serviciu care să dispună în acest sens, precum şi împrejurării că dosarele nu erau cusute şi numerotate de către grefierul arhivar înainte de primul termen de judecată, aspecte constatate de către judecătorul delegat la acest compartiment, dar neurmate de luarea vreunei măsuri administrative.
Este adevărat că judecătorul cauzei trebuie să manifeste o diligenţă sporită în controlul activităţii grefierului de şedinţă responsabil cu gestionarea dosarului, însă, în speţă, modul particular în care grefierii au acţionat a făcut ca acest lucru să nu fie posibil.
De altfel, în ceea ce le priveşte, în momentul în care au constatat efectiv anumite aspecte neconcordante, fiecare dintre cei doi judecători a reacţionat, de exemplu, recurenta C.A.C. sesizând organele penale competente, iar recurenta T.A. procedând la anularea unor menţiuni eronate în condica de şedinţă.
De aceea, Înalta Curte consideră că şi în situaţia în care celor doi magistraţi recurenţi li s-ar putea reproşa o culpă în modul în care au nesocotit prevederile legale în discuţie, această încălcare a normelor de procedură nu poate fi plasată în sfera abaterilor disciplinare, câtă vreme legiuitorul a condiţionat acest lucru şi de lipsa oricăror justificări, care să o facă scuzabilă.
Or, a pretinde judecătorului care, în perioada verificată, avea şedinţă de cameră de consiliu pe lângă şedinţele publice de judecată, bilunar, având pe rol, în cameră de consiliu şi câte 90 de dosare, în condiţiile în care, a doua zi avea şedinţă de judecată cu 120 de cauze în primă instanţă şi care, deşi are probleme de sănătate, ce ar necesita acordarea concediului medical, participă totuşi la toate respectivele şedinţe pentru a nu perturba activitatea instanţei, să controleze în amânunt şi activitatea fiecărui grefier de şedinţă este lipsit de suport real sau rezonabil.
A ignora realităţile deficiente din sistem, sub aspectul gradului de încărcare a activităţii magistraţilor, ca şi contextul faptic, grefat pe un management defectuos şi a imputa judecătorilor, fie şi prin atragerea celei mai puţin aspre sancţiuni disciplinare, o lipsă de rigoare, care nu a avut nici consecinţele grave şi nici caracterul nescuzabil cerute de lege, ar echivala cu nerespectarea, în privinţa magistraţilor, a condiţiilor obligatorii pentru angajarea răspunderii lor disciplinare.
Pentru toate considerentele expuse, în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, se constată că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi că aspectele astfel reţinute, care relevă neîndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive, înlătură caracterul de abatere disciplinară al faptelor reţinute şi, deci înlătură temeiul răspunderii disciplinare şi pentru această abatere disciplinară.
În consecinţă, Înalta Curte va admite recursurile, va casa în parte hotărârea atacată şi, pe fond, va respinge, ca nefondată, acţiunea disciplinară exercitată faţă de judecătorii C.A.C. şi T.A. şi pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de C.A.C. şi T.A., împotriva Hotărârii nr. 2/J din 30 ianuarie 2014 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară.
Casează în parte hotărârea atacată şi pe fond, respinge, ca nefondată, acţiunea disciplinară exercitată faţă de judecătorii C.A.C. şi T.A. şi pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică de la 27 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 112/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 13/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
