ICCJ. Decizia nr. 110/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 110/2015
Dosar nr. 1803/1/2015
Şedinţa publică de la 14 septembrie 2015
Asupra cererii de recurs de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 322/A din 14 octombrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secția penală, în Dosarul nr. 568/59/2014 a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A.P.G. împotriva deciziei penale nr. 519/A din 11 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.
Pentru a pronunţa această hotărâre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a constatat că petentul A.P.G. a declarat apel împotriva unei decizii pronunţate cu privire la o contestaţie în anulare ce viza o hotărâre pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în aceeaşi cale de atac a apelului.
A menţionat că, potrivit art. 432 alin. (4) C. proc. pen., sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia pronunţată în judecarea unui astfel de apel, cum este cea apelată de petent, este definitivă.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs petentul A.P.G. la data de 14 octombrie 2014, Cauza a fost înregistrată pe rolul completului de 5 judecători al Înaltei Curţi la 8 mai 2015, sub nr. 1803/1/2015, fiind fixat termen la data de 14 septembrie 2015.
Examinând cererea de recurs cu prioritate în ceea ce priveşte admisibilitatea acesteia, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că este inadmisibilă, urmând a o respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.” Aşadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit prin norme imperative un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice. Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
În conformitate cu textul art. 432 alin. (4) C. proc. pen., sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia pronunţată în judecarea unui astfel de apel este definitivă.
În prezenta cauză, completul de 5 judecători, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat cu recursul declarat de petentul A.P.G. împotriva deciziei penale nr. 322/A din 14 octombrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secția penală, în Dosarul nr. 568/59/2014, prin care a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarant de petent împotriva deciziei penale nr. 519/A din 11 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timişoara, secția penală, hotărâre definitivă.
Instanţa constată că împotriva hotărârii penale definitive atacate în cauză a fost exercitată o cale de atac ce nu mai este prevăzută de legea penală, aspect de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege, dar şi dispoziţiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, principiul unicităţii căilor de atac şi modul de stabilire a ierarhiei acestora.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a raportat la prevederile art. 408 C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A.P.G. împotriva deciziei penale nr. 322/A din 14 octombrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 568/59/2014.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelantul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A.P.G. împotriva deciziei penale nr. 322/A din 14 octombrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 568/59/2014.
Obligă apelantul contestator la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 109/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 113/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
