ICCJ. Decizia nr. 21/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizia penală nr. 21/2015

Dosar nr. 393/1/2015

Şedinţa publică din 09 februarie 2015

Asupra apelului de faţă;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 653 din 20 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 4489/1/2013 a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de petentul A.G.

Împotriva acestei decizii definitive, apelantul petent a formulat cerere de apel, la data de 29 ianuarie 2015.

Cu ocazia dezbaterilor, Înalta Curte a pus în discuţie, din oficiu, inadmisibilitatea căii de atac exercitată de apelant.

Examinând excepţia inadmisibilităţii căii de atac declarate, invocată din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit art. 129 din Constituţia României, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Aşadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală.

Din economia textului menţionat rezultă însă că hotărârile judecătoreşti, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.

Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 408 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

În cauză, petentul a exercitat calea de atac împotriva unei decizii definitive, hotărâre nesusceptibilă de a fi atacată cu apel.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză, petentul A.G. a declarat apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a raportat la prevederile art. 408 C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petent împotriva deciziei atacate.

Văzând dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul A.G. împotriva Deciziei penale nr. 653 din 20 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 4489/1/2013.

Obligă apelantul la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 09 februarie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 21/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI