ICCJ. Decizia nr. 109/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 109/2015
Dosar nr. 1802/1/2015
Şedinţa publică de la 14 septembrie 2015
Asupra cererii de apel de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 266 din 19 septembrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secția penală, în Dosarul nr. 538/2/2014, a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de petenta I.M. împotriva sentinței penale nr. 194/F din 22 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, hotărârea fiind definitivă.
Pentru a pronunţa această hotărâre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a constatat că prin sentinţa penală nr. 194/F din 22 aprilie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca tardivă, plângerea formulată de petenta I.M. împotriva rezoluţiilor din 2012, din 2011 şi din 2009 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, hotărârea fiind definitivă.
Împotriva acestei sentinţe a formulat un nou apel petenta I.M., la data de 8 mai 2015, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, sub nr. 1802/1/2015.
Examinând cererea de apel cu prioritate în ceea ce priveşte admisibilitatea acesteia, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că este inadmisibilă, urmând a o respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”. Aşadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit prin norme imperative un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice. Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
În conformitate cu textul art. 408 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.
În prezenta cauză, completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat cu apelul declarat de petenta I.M. împotriva deciziei penale nr. 266 din 19 septembrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secția penală, în Dosarul nr. 538/2/2014, prin care a fost respins, ca inadmisibil, apelul formulat de petentă împotriva sentinţei penale nr. 194/F din 22 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, hotărâre definitivă.
Instanţa constată că în cauză a fost exercitată calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri penale definitive, aspect de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispoziţiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar şi principiul unicităţii căilor de atac şi modul de stabilire a ierarhiei acestora.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a raportat la prevederile art. 408 C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petenta I.M. împotriva deciziei penale nr. 266/A din 19 septembrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 538/2/2014.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelanta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petenta I.M. împotriva deciziei penale nr. 266/A din 19 septembrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 538/2/2014.
Obligă apelanta petentă la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2015 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 233/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 110/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
