ICCJ. Decizia nr. 127/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 127/2015
Dosar nr. 2364/1/2015
Şedinţa publică din 28 septembrie 2015
Asupra cererii de apel de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 892 din 7 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2212/1/2014, definitivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de către contestatoarea T.C. împotriva sentinţei penale din 23 mai 2014, de asemenea definitivă, pronunţată în Dosarul nr. 413/1/2014 al aceleiaşi instanţe.
Împotriva acestei decizii a formulat apel contestatoarea T.C. la data de 9 octombrie 2014, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, sub nr. 2364/1/2015.
Examinând apelul cu prioritate prin prisma admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, constată că este inadmisibil, urmând a îl respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În prezenta cauză, completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat cu apelul declarat de contestatoarea T.C. împotriva deciziei penale nr. 892 din 7 octombrie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 2212/1/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, definitivă. Prin această decizie a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de apelantă privind sentinţa penală nr. 494 din 23 mai 2014, de asemenea definitivă, pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. 413/1/2014.
Potrivit art. 129 din Constituţia României, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”. Aşadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit prin norme imperative un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice. Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
În conformitate cu textul art. 408 alin. (1) C. proc. pen., sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.
Totodată, p otrivit dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului.
per a contrario, împotriva unei decizii pronunţate în judecarea unei contestaţii în anulare, legea nu prevede nicio cale de atac.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a raportat la prevederile art. 408 C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatoarea T.C. împotriva deciziei penale nr. 892 din 7 octombrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 2212/1/2014.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelanta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelanta contestatoare T.C. împotriva deciziei penale nr. 892 din 7 octombrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 2212/1/2014.
Obligă apelanta contestatoare la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2015.
← ICCJ. Decizia nr. 125/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 129/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
---|