ICCJ. Decizia nr. 31/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Comentarii

0



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizia penală nr. 31/2015

Dosar nr. 2952/1/2014

Şedinţa publică din 02 martie 2015

Asupra apelului de faţă;

Din actele dosarului constată următoarele:

A. Judecata în fond

I. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., secţia de combatere a corupţiei, din 5 decembrie 2012, emis în Dosarul nr. 246/P/2012, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului B.Ş.A. pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în calitate de medic la S.C.U. Floreasca a încercat zădărnicirea punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei nr. 196 din 20 iunie 2012 privindu-l pe condamnatul N.A., activitatea infracţională obiectivându-se prin următoarele acţiuni:

1. internarea în noaptea de 20/21 iunie 2012 a persoanei condamnate N.A. în secţia pe care o coordona, fără nicio indicaţie terapeutică pentru specializarea chirurgie cardio-vasculară;

2. preluarea controlului asupra comunicării publice în perioada 21 iunie - 22 iunie 2012, deşi nu avea calitatea de purtător de cuvânt (şi prin urmare nu putea emite opinii care să reflecte poziţia oficială a unităţii de spital al cărei angajat este) şi crearea impresiei că o intervenţie pe care avea de gând să o facă asupra cordului era iminentă, cu toate că nu acesta constituia motivul urgenţei medicale;

3. inculpatul B.Ş.A. putea să dea chiar el indicaţia de transfer a persoanei condamnate într-un loc de detenţie, dar nu a dorit acest lucru sub nicio formă, astfel cum reiese din convorbirea purtată cu jurnalistul T.R.;

4. atât inculpatul B.Ş.A. cât şi martorul B.M. au primit, în seara de 23 iunie 2012 intervenţia lui G.E.D., care îi avertizează că ceilalţi medici nu ar fi de acord cu „ceva”, în legătură cu transferul lui N.A. la o unitate de deţinere, ceea ce denotă preexistenţa unei înţelegeri care viza chiar zădărnicirea punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei închisorii;

5. inculpatul B.Ş.A. a reuşit, prin atitudinea sa, să pună în dificultate chiar şi pe managerul spitalului care, în final, a convocat o comisie la data de 25 iunie 2012, ce a avut ca rezultat sesizarea I.N.M.L., cu consecinţa amânării răspunsului cerut de poliţie legat de momentul transferului persoanei condamnate într-o unitate de deţinere.

Probatoriul administrat în faza de urmărire penală a constat în: proces verbal sesizare din oficiu din data de 22 iunie 2012 (filele 21 - 23, vol. 22), proces verbal din 25 iunie 2012 de efectuare acte premergătoare conform art. 224 C. proc. pen. (filele 15-20, vol. 2), proces verbal din 26 iunie 2012 de aducere la cunoştinţă învinuire C.N. (filele 26 - 28, vol. 2), declaraţie învinuit C.N. din 26 iunie 2012 (filele 29 - 34, vol. 2), proces verbal din 26 iunie 2012 de aducere la cunoştinţă a învinuire G.D. (filele 35 - 36, vol. 2), declaraţie învinuit G.D. din 26 iunie 2012 (filele 38 - 44, vol. 2), proces verbal din 26 iunie 2012 de aducere la cunoştinţă a învinuirii A.M. (filele 47 - 48, vol. 2), declaraţie învinuit A.M. din 26 iunie 2012 (filele 49 - 55, vol. 2), proces verbal din 26 iunie 2012 de aducere la cunoştinţă învinuire B.Ş.A. (filele 58 - 60, vol. 2), declaraţie învinuit B.Ş.A. din 26 iunie 2012 (filele 61-66, vol. 2), proces verbal din 18 iulie 2012 de aducere la cunoştinţă învinuire M.R.A. (filele 70-71, vol. 2), declaraţie învinuit M.R.A. din 18 iulie 2012 (filele 73 - 77, vol. 2), declaraţie învinuit M.R.A. din 06 noiembrie 2012 (filele 78 - 79, vol. 2), proces verbal din 18 iulie 2012 de aducere la cunoştinţă învinuire B.P.S. (filele 82 - 84, vol. 2), declaraţie învinuit B.P.S. din 18 iulie 2012 (filele 85 - 88, vol. 2), proces verbal din 06 noiembrie 2012 de aducere la cunoştinţă învinuire G.E.D. (filele 91-94, vol. 2), declaraţie olografa G.E.D. din 06 noiembrie 2012 (filele 95 - 96, vol. 2), declaraţie învinuit G.E.D. din 06 noiembrie 2012 (filele 97 - 100, vol. 2), declaraţie martor L.I. din 18 iulie 2012 (filele 101 - 102, vol. 2), declaraţie olografa L.I. din 25 iunie 2012 (filele 107 - 111, vol. 2), declaraţie L.I. din 25 iunie 2012 (filele 103 - 106, vol. 2), declaraţie martor S.L.M. din 26 iulie 2012 (filele 112-118, vol. 2), declaraţie olografa S.L.M. din 25 iunie 2012 (filele 119-123, vol. 2), declaraţie martor L.N. din 18 iulie 2012, (filele 124 -129, vol. 2), declaraţie olografa L.N. 25 iunie 2012 (filele 131-134, vol. 2), declaraţie martor G.L.F. din 26 iunie 2012 (filele 135-140, vol. 2), declaraţie martor din 26 iunie 2012, martor M.N. (filele 141-143, vol. 2), declaraţie olografa M.N. din 26 iunie 2012, documente depuse la dosar (filele 144 - 145, 146 - 149, vol. 2), declaraţie martor T.P. din 26 iunie 2012 (filele 150-153, vol. 2), declaraţie martor D.D. din 28 iunie 2012, documente în fotocopie depuse la dosar (filele 154 - 191, vol. 2), declaraţie martor din 28 iunie 2012, martor F.S. (filele 192-193, vol. 2), declaraţie martor S.C. din 28 iunie 2012 (filele 194 - 202, vol. 2), declaraţie martor V.V. din 05 septembrie 2012 (filele 203 - 207, vol. 2), declaraţie martor D.A.E. din 05 septembrie 2012 (filele 209 - 211, vol. 2), declaraţie martor din 15 octombrie 2012, martor B.M. (filele 212-215, vol. 2), declaraţie martor G.R.E. din 05 noiembrie 2012, martor (filele 216 - 221, vol. 2), declaraţie martor din 05 noiembrie 2012, martor N.C. (filele 222 - 225, vol. 2), declaraţie martor I. M din 05 noiembrie 2012 (filele 226 - 228, vol. 2), adresă către Înalta Curte de Casație și Justiție din 22 iunie 2012 interceptare convorbiri, referat din 22 iunie 2012, încheierea Înaltei Curții de Casație șiJ. nr. 41 din 22 iunie 2012 autorizare interceptare şi Autorizaţiile de la nr. 234 până la nr. 237 inclusiv din 22 iunie 2012 (filele 229 - 240, vol. 2), ordonanţă provizorie din 23 iunie 2012 şi Autorizaţie din 23 iunie 2012 pentru interceptare cu titlu provizoriu emise de procuror D.N.A. (filele 241 - 251, vol. 2), adresă către Înalta Curte de Casație și Justiție din 26 iunie 2012 confirmare şi interceptare convorbiri, referatul nr. 246/P/2012 din 26 iunie 2012, Încheierea nr. 42 din 26 iunie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție autorizare interceptare şi autorizaţiile de la nr. 238 până la nr. 249 inclusiv din 26 iunie 2012 (filele 252 - 280, vol. 2), proces verbal de redare convorbiri telefonice din 24 iunie 2012 (filele 290 - 300, vol. 2), proces verbal de redare convorbiri telefonice din 24 iunie 2012 (filele 301 - 309, vol. 2), proces verbal de redare convorbiri telefonice din 06 septembrie 2012 (filele 322 - 364, vol. 2), procedura M.A.I. privind modul de lucru la punerea în executare a mandatelor şi sentinţelor penale (filele 415 -422, vol. 2), adresă către A.N.P. din 25 iunie 2012 solicitare proceduri comune mod punere în executare mandate şi transfer persoane private de libertate şi adresa de răspuns a A.N.P. din 25 iunie 2012 (filele 23-440, vol. 2), adresa D.N.A. din 26 iunie 2012 către D.G.P.M.P.-S.I.C. şi documentele puse la dispoziţie de către această instituţie, referitor dosar privind punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei închisorii, privind pe condamnatul N.A., împreună cu documentele solicitate ataşate filele 2-136, vol. 3), adresa D.N.A. din data de 25 iunie 2012 către S.C.U. Floreasca şi adresa acestei unităţi spitaliceşti din 26 iunie 2012, împreună cu fotocopia Foii Clinice de Observaţii şi protocolul operator (filele 137 -180, vol. 3), adresa D.N.A. din data de 18 iulie 2012 către S.C.U. Floreasca şi adresa din 18 iulie 2012 a acestei unităţi spitaliceşti, împreună cu fişele posturilor unor medici (filele 181 - 212, vol. 3), adresa D.N.A. din data de 20 iulie 2012 către S.C.U. Floreasca şi adresa de răspuns a acestei unităţi spitaliceşti prin care înaintează Regulamentul de ordine interioară şi Organigrama S.C.U. Floreasca (filele 213 - 240, vol. 3), adresa S.C.U. Floreasca către D.N.A. din 24 iulie 2012 din 25 iulie 2012, prin care transmite organizarea pe secţii şi pe cadre medicale şi copia fişei postului personal pentru dr. Simona Petrica Bragadireanu (filele 241 - 289, vol. 3), adresa D.N.A. din data de 07 septembrie 2012 către S.C.U. Floreasca şi adresa din 12 septembrie 2012 prin care această unitate spitalicească a transmis copia Foii Clinice de Observaţii întocmită în luna ianuarie 2011, pentru pacientul N.C. şi protocolul operator încheiat (filele 290 - 467, vol. 3), adresa D.N.A. din data de 03 septembrie 2012 si adresa din data de 07 septembrie 2012, prin care ne transmite copia soluţiei dispuse în Dosarul nr. 560/P/2012 (filele 468 - 490, vol. 3), adresa D.N.A. din data de 17 iulie 2012 către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împreună cu copia procesului-verbal din data de 16 iulie 2012 întocmit în Dosarul nr. 560/P/2012, pusă la dispoziţie de către această instituţie, privind evenimentul produs în data de 20 iunie 2012 în locuinţa numitului N.A. şi cu copia raportului de expertiză medico - legală întocmit de I.N.M.L. „Mina Minovici" (filele 491 - 499, vol. 3), adresa D.N.A. nr. 246/P/2012 din data de 03 septembrie 2012 către Tribunalul Bucureşti şi adresa din data de 07 septembrie 2012 a Tribunalului Bucureşti împreună cu copia hotărârii instanţei privind sesizarea formulată de D.G.P.M.P. - Serviciul Urmăriri (filele 500 - 507, vol. 3), adresa D.N.A. din data de 28 iunie 2012 către Tribunalul Bucureşti şi adresa nr. 1/3693/C din 28 iunie 2012 a Tribunalului Bucureşti către D.N.A., cu privire la dispoziţia prin care instanţa a cerut D.G.P.M.P. să dispună efectuarea unei expertize medico-legale de către I.N.M.L. „Mina Minovici” în legătură cu punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 196/20 iunie 2012 (filele 508-510, vol. 3), adresa D.N.A. din data de 13 septembrie 2012 către A.N.P. şi adresa din 21 septembrie 2012 a A.N.P. cu privire la protocolul cadru în legătură cu transferul bolnavilor cronici încheiat între S.C.U. Floreasca şi unităţile penitenciar - spital pe raza municipiului Bucureşti (filele 511-512, vol. 3), adresa D.N.A. din 2012, împreună cu rezoluţia din data de 31 august 2012 le efectuare a unei constatări medico-legale (pe acte) din 2012, însoţită cu documentaţia necesară către I.N.M.L. „Mina Minovici" şi Raportul de expertiză medico-legală emis de I.N.M.L. „Mina Minovici" privind pe N.A. -Completare la data de 24 septembrie 2012 (filele 513 - 520), adresa D.N.A. din data de 25 iunie 2012 către I.N.M.L. „Mina Minovici" de solicitare relaţii în legătură cu înregistrarea vreunei solicitări din partea S.C.U. Floreasca în cursul zilei de 25 iunie 2012, precum şi în legătură cu temeiul legal în baza căruia I.N.M.L. poate da curs unei astfel de solicitări şi forţa probantă a actului emis ca urmare a unei astfel de solicitări şi adresa de răspuns a I.N.M.L. „Mina Minovici" către D.N.A. din data de 26 iunie 2012, împreună cu documentele respective ataşate (filele 521 - 525, vol. 3), adresa D.N.A. din data de 28 iunie 2012 către M.A.I. - D.G.P.M.P. - D.G.M.R.U. şi adresa M.A.I. - D.G.P.M.P. - D.G.M.R.U. către D.N.A., din 29 iunie 2012 împreună cu fotocopiile fişelor posturilor ale următorilor ofiţeri de poliţie: chestor de poliţie V.V., chestor de poliţie N.M., comisar şef de poliţie G.D., comisar şef de poliţie A.M. şi comisar de poliţie C.N. (filele 536 - 569, vol. 3), proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, în Dosarul nr. 246/P/2012 din data de 04 decembrie 2012, privind pe inculpatul (B.Ş.A. (filele 54 - 55, vol. 1).

II. În cursul cercetării judecătoreşti au fost administrate următoarele probe: declaraţia inculpatului B.Ş.A. (filele 27-31), proba testimonială, respectiv audierea martorilor: B.M. (filele 43-46); G.R.E. (filele 47-51); L.N. (filele 52-53); G.L.F. (filele 64-66); S.L.M. (filele 67-68); D.A.E. ( filele 69-70); I.M. (filele 71-72); N.C. (filele 73-74); L.I. (filele 83-85); T.P. (filele 86-87); M.N. (filele 88-89), S.C. (filele 109-112); D.D. (filele 113-114); G.D. (filele 158-161); T.M. (filele 162-163); M.R.A. (filele 183-185), B.P.S. (filele 189-190) şi V.V. (filele 191-193), au fost ataşate sentinţa penală nr. 835/F din 2 octombrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi Decizia penală nr. 2344 din 5 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. 36429/3/2012.

III. Prin sentința penală nr. 213 din 04 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 7787/1/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului B.Ş.A. pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului prevăzută de art. 269 C. pen. (art. 264 C. pen. anterior, cu aplic. art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000).

1. În fapt, instanţa de fond a reţinut că la data de 20 iunie 2012, Tribunalul Bucureşti, ca instanţă de executare, a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 196 din 20 iunie 2012, privind persoana condamnată N.A., urmare a Deciziei penale nr. 160 din 20 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, prin care a rămas definitivă pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. anterior, dispusă prin sentinţa penală nr. 176 din 30 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie Justiţie, secţia penală.

Mandatul de executare a pedepsei închisorii privind pe N.A. a fost remis spre executare D.G.P. a Municipiului Bucureşti, iar conform prevederilor interne trebuia pus în aplicare prin intermediul S.I.C. - Biroul „Urmăriri”, condus de comisarul şef A.M.

După pronunţarea deciziei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi după ce dispozitivul acesteia a ajuns la cunoştinţa publică, ministrul de interne în funcţie la acel moment, Ioan Rus, a luat legătura cu şeful Poliţiei Române, chestorul P.T., căruia i-a sugerat să asigure prezenţa unei ambulanţe în apropierea locuinţei lui N.A., motivat de faptul că purtase o discuţie telefonică cu acesta din urmă şi i s-a părut că nu s-ar afla într-o formă psihică bună.

Chestorul P.T. i-a transmis sugestia ministrului comisarului şef D.G., adjunctul D.G.P. a Municipiului Bucureşti. Acesta l-a apelat pe cms. şef R.G. de la Serviciul „Omoruri”, care a dat curs solicitării şefilor ierarhici, asigurând prezenţa unui echipaj medical de urgenţă de la Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti în momentul executării mandatului care-l privea pe A.N.

De asemenea, la sediul D.G.P.M.B. au fost convocaţi lucrătorii de poliţie ce urmau a aduce la îndeplinire mandatele de executare a pedepsei a lui A.N. şi a celorlalte patru persoane condamnate prin aceeaşi decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La ora 21,51 D.G.P.M.B. a recepţionat prin fax cele cinci mandate de executare a pedepsei, mandatul de executare nr. 196 din 20 iunie 2012 ce-l privea pe N.A. fiind înregistrat la S.I.C. cu nr. 241466 din 20 iunie 2012. După un interval de cca. 15 minute, documentele au fost aduse şi în original la sediul D.G.P.M.B.

Şeful Biroului „Urmăriri”, cms. şef A.M., a întocmit planul de acţiune din 20 iunie 2012, constituind echipajele ce urmau să acţioneze în conformitate cu prevederile art. 422 C. proc. pen. (anterior).

Echipa ce urma să acţioneze pentru punerea în executare a mandatului emis pe numele lui N.A. era compusă din cms. şef I.C., cms. C.N. şi ag. şef principal C.I. În sprijinul acestei echipe a mai fost constituită o echipă compusă din ag. şef principal N.C., ag. şef principal T.M. şi ag. şef H.C.M., ce avea sarcina să staţioneze în faţa imobilului din str. X, urmând să acţioneze în funcţie de evoluţia evenimentelor.

La orele 22,45 la locuinţa lui N.A. s-au prezentat cms. şef I.C. şi cms. C.N. care, în conformitate cu disp. art. 422 alin. (2) C. proc. pen. (anterior) au prezentat mandatul de executare a pedepsei închisorii, iniţial membrilor familiei persoanei condamnate şi ulterior şi lui N.A. Acesta a pretins că doreşte să-şi ia nişte cărţi din biblioteca personală situată la nivelul 1 al imobilului şi s-a deplasat în acea încăpere însoţit doar de cms. C.N. Ajuns în bibliotecă a scos un revolver pe care a încercat să-l aducă cu mâna stângă la nivelul capului, dorind să se sinucidă. În acest moment poliţistul a intervenit, intenţionând să blocheze mecanismul de dare a focului, dar nu a reuşit decât să devieze traiectul glonţului, A.N. reuşind să se auto-rănească la nivelul gâtului și umărului drept.

Incidentul a avut loc în intervalul orar 23,00-23,10, iar la orele 23,13, medicul de pe ambulanţa chemată de conducerea D.G.P.M.B. şi care era în staţionare în apropierea imobilului a fost încunoștiințat de către cms. C.N. prin cuvintele: „Veniţi (…) I s-a făcut rău!”.

Împrejurările în care a fost posibilă tentativa de suicid au făcut obiectul cercetărilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 560/P/2012, prin Ordonanţa din 24 august 2012 dispunându-se neînceperea urmăririi penale faţă de N.A., comisarul şef I.C.V. şi comisarul C.N.

După acordarea primelor îngrijiri medicale de către personalul medical de pe ambulanţă, N.A. a fost dus la Spitalul de Urgenţă Floreasca, însoţit chiar în ambulanţă şi de ag. şef N.C.

N.A. a fost primit în U.P.U. de către dr. O.B. şi dr. C.R., ocazie cu care s-au făcut procedurile de predare a pacientului, ulterior procedându-se la efectuarea investigaţiilor şi examinarea cu computerul tomograf (CT).

În aceeaşi seară s-a prezentat la spital dr. B.Ş.A., a evaluat starea pacientului şi, în baza unor date medicale puse la dispoziţie de familia lui N.A., a formulat diagnosticele secundare.

În continuare, N.A. a fost transferat la secţia A.T.I. coordonată de medicul B.Ş.A., poliţia asigurând paza salonului în care a fost internat pe toată durata spitalizării acestuia.

În dimineaţa zilei următoare, în data de 21 iunie 2012, N.A. a suportat o intervenţie chirurgicală pentru tratarea plăgilor provocate pin împuşcare, echipa medicală fiind condusă de dr. L.I. Din echipă au mai făcut parte dr. V.D. şi dr. R.I., ambii medici primari chirurgie plastică, dr. G.I. - medic anestezist şi dr. B.Ş.A., cooptat în echipa medicală datorită riscului de leziune a arterei carotide.

Post-operator numitul N.A. a fost readmis în compartimentul A.T.I. din Secţia Chirurgie cardio-vasculară unde evoluţia i-a fost urmărită de prof.dr. I.L. şi medicii A.T.I., supravegheat concomitent de dr. B.Ş.A.

Având în vedere această situaţie, la nivelul D.G.P.M.B. s-a constituit o adevărată „celulă de criză” în demersul de a fi găsite soluţii privind încarcerarea persoanei condamnate.

În aceste activităţi au fost implicaţi chestorul P.T., Şeful Poliţiei Române, adjunctul acestuia, chestorul V.V., şeful Direcţiei de Poliţie a Municipiului Bucureşti, chestorul L.G., adjunctul său, cms. şef. D.G., şeful S.I.C., cms. şef. S.C., şeful Biroului Urmăriri, cms. şef. A.M. şi cms. şef. R.G. de la Serviciul Omoruri, precum şi întregul colectiv al Biroului Urmăriri.

Poliţiştii solicitau în mod insistent să li se comunice diagnosticul persoanei condamnate şi momentul oportun al transferului.

Astfel, în dimineaţa zilei de 21 iunie 2012, cms. R.G. şeful Serviciului Omoruri, a luat legătura cu dr. B.Ş.A. care i-a comunicat că starea lui N.A. este stabilă hemodinamic, acesta era conştient şi cooperant, urmând a fi supus unei intervenţii chirurgicale în orele care urmau.

La orele 09:12, acelaşi lucrător de poliţie a purtat o discuţie cu prof. dr. L.I., care a recomandat audierea lui N.A. în dosarul ce avea obiect tentativa de suicid, în cursul zilei de 22 iunie 2012, audiere care nu a avut loc în ziua respectivă, fiind temporizată de dr. B.Ş.A..

După operaţie, alţi doi lucrători de poliţie s-au deplasat la S.C.U. Floreasca şi au luat legătura cu inculpatul B.Ş.A. căruia i-au cerut să precizeze un diagnostic post-operator, acesta punându-le la dispoziţie un înscris tehnoredactat fără parafă şi ştampilă.

La data de 22 iunie 2012 D.G.P. a Municipiului Bucureşti a solicitat copia foii clinice de observaţie privind pe N.A., dar a primit doar pag. 1 cuprinzând datele de diagnostic iniţial, având completată rubrica vizând intervenţia chirurgicală, fără a purta parafa medicului L., precum şi un document gen fişa U.P.U., de asemenea, fără parafă şi ştampilă.

În baza acestor documente medicale s-a solicitat punctul de vedere al A.N.P. vizând posibilitatea încarcerării.

La data de 23 iunie 2012, prin adresa din 23 iunie 2012, A.N.P. a precizat că responsabilitatea externării persoanei condamnate N.A. revine medicilor specialişti de la S.C.U. Floreasca, după externare urmând a fi executat mandatul, iar cu privire la condiţiile încarcerării persoanei condamnate se va decide în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 275/2006.

La aceeaşi dată, la orele 17,00, D.G.P. a Municipiului Bucureşti a revenit cu adresă la unitatea de spital, solicitând ca medicii să se pronunţe inclusiv dacă persoana condamnată poate fi transportată în vederea tratării în reţeaua sanitară a A.N.P.. Fiind o zi de vineri, poliţiştilor li s-a promis un răspuns în cursul dimineţii de luni, 25 iunie 2012.

În paralel, D.G.P. a Municipiului Bucureşti - S.I.C. a sesizat judecătorul delegat cu executarea de la Tribunalul Bucureşti, solicitând un punct de vedere legat de momentul începerii executării pedepsei. Prin adresa din 22 iunie 2012, instanţa a comunicat că atât timp cât nu există un proces - verbal de încarcerare care să ateste înmatricularea în sistemul penitenciar a persoanei condamnate, nu se putea considera că a fost începută executarea pedepsei.

În continuare, D.G.P. a Municipiului Bucureşti a cerut instanţei să se pronunţe dacă situaţia creată reprezintă un caz de împiedicare, conform art. 419 alin. (2) C. proc. pen. (anterior), procedându-se la sesizarea instanţei şi fixarea unui termen de judecată.

În dimineaţa zilei de 23 iunie 2012, cms. R.G. din cadrul Serviciului Omoruri a luat legătura cu dr. B.Ş.A. căruia i-a precizat că solicitase prin adresă ca medicul curant să se pronunţe asupra posibilităţii de transfer şi a arătat că dorea să procedeze şi la audierea lui N.A.

Medicul s-a opus, arătând că nu este posibilă audierea şi l-a invitat pe poliţist la cabinetul său, în ziua de luni 25 iunie 2012 dorind să-i prezinte coronarografia persoanei condamnate, respectiv C.D.-ul adus de familie.

În ziua de luni 25 iunie 2012, în biroul prof. dr. R.M. au fost chemaţi medicii implicaţi în terapia aplicată lui N.A. şi s-a decis să se ceară opinia I.N.M.L., căruia i-a fost transmis raportul întocmit în urma întrunirii comisiei medicale şi solicitarea D.G.P. a Municipiului Bucureşti.

Prin adresa din 26 iunie 2012 a I.N.M.L. s-a răspuns că nu există temei legal pentru o astfel de sesizare şi că răspunderea transferului pacientului revine medicului responsabil, în conformitate cu O.M.S. nr. 1091 din 07 septembrie 2006.

La aceeaşi dată, 26 iunie 2012, Tribunalul Bucureşti s-a pronunţat asupra cererii de a se constata incidenţa disp. art. 419 al.2 C. proc. pen. (anterior) prin sentinţa penală nr. 587/F, în sensul că situaţia persoanei condamnate N.A. de a se afla internat la S.C.U. Floreasca Bucureşti nu împiedică cu nimic punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei.

În dimineaţa aceleiaşi zile s-a procedat la citarea cu mandate de aducere a persoanelor implicate la sediul D.N.A., pentru a fi audiate în legătură cu modul în care au procedat la punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei închisorii, iar în după - amiaza aceleiaşi zile N.A. a fost transferat la Spitalul Penitenciar Jilava.

2. În drept, prima instanţă a reţinut că inculpatul B.Ş.A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că: „a încercat zădărnicirea punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei nr. 196 din 20 iunie 2012 privindu-l pe N.A.” (fila 38 rechizitoriu).

Textul incriminator, respectiv art. 264 C. pen. anterior (1968) avea următorul conţinut:

„(1) Ajutorul dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuia sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 7 ani.

(2) Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.

(3) Favorizarea săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată nu se pedepseşte.”

Raportarea la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 se datorează împrejurării că persoana favorizată (respectiv N.A.) a fost condamnată pentru o infracţiune de corupţie.

Art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 preciza că: „ se află în legătură directă cu infracţiunea de corupţie favorizarea persoanelor care au comis vreuna din infracţiunile prevăzute în secţiunea a 2-a şi a 3-a” (din Legea nr. 78/2000).

Competenţa de judecată a cauzei a revenit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în raport de dispoziţiile art. 35 alin. (5) C. proc. pen. (anterior), conform cărora „Tăinuirea, favorizarea infractorului şi nedenunţarea unor infracţiuni sunt de competenţa instanţei care judecă infracţiunea la care acestea se referă”.

În cuprinsul alin. (1) al art. 264 C. pen. (anterior) nu se operează vreo distincție între favorizarea infractorului necondamnat aflat în faza de urmărire penală sau în faza de judecată şi favorizarea infractorului condamnat definitiv, aflat în faza de executare a pedepsei.

Prevederile art. 35 alin. (5) C. proc. pen. (anterior) referitoare la competenţa organelor judiciare în cazul infracţiunii de favorizare a infractorului sunt, în mod evident, aplicabile şi în cazul în care această infracţiune se comite în faza de executare a hotărârii de condamnare a beneficiarului favorizării, subzistând, aşadar, raportul de accesorietate stabilit de legiuitor, raport în virtutea căruia aceeaşi instanţă care a judecat beneficiarul favorizării este competentă a judeca şi infracţiunea de favorizare a infractorului.

Aceeaşi dispoziţie se regăseşte şi în Codul de procedură penală în vigoare, respectiv art. 44 alin. (3) cate reia, în mare parte, reglementarea anterioară din art. 264, dar cu unele modificări, atât sub aspect terminologic, cât şi de conţinut.

Art. 269 din N.C.P. incriminează infracţiunea de „Favorizarea făptuitorului” cu următorul conţinut:

”(1) Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă.

(2) Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită de autor.

(3) Favorizarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.”

Comparând cele două texte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală a constatat că în noua reglementare termenul de „infractor” a fost înlocuit cu acela de „făptuitor”, motivându-se că activitatea de înfăptuire a justiţiei este împiedicată inclusiv prin sprijinirea unei persoane care a comis o faptă interzisă de legea penală dar care ar putea în concret să nu angajeze răspunderea penală datorită unor cauze care fac imposibilă întrunirea trăsăturilor esenţiale ale infracţiunii, de exemplu minoritatea sau eroarea de fapt.

De asemenea, s-a renunţat la favorizarea reală („ajutorul dat pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii”), acţiunile respective fiind prevăzute în conţinutul infracţiunii de tăinuire (art. 270 din N.C.P.).

O ultimă deosebire este dată de conţinutul alin. (3), care lărgeşte aria persoanelor ce beneficiază de o cauză de nepedepsire, făcând trimitere la noţiunea de „membru de familie” în accepţiunea art. 176 din N.C.P.

În aceste condiţii s-a constatat că pentru fapta reţinută în sarcina inculpatului şi pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, respectiv, „ajutorul dat unui infractor pentru a zădărnici executarea pedepsei” nu există nicio modificare de conţinut în N.C.P., ea regăsindu-se incriminată în forma „ajutorului dat făptuitorului în scopul împiedicării executării pedepsei”. Acţiunea ce desemna verbum regens al infracţiunii, respectiv „a zădărnici” corespunde în N.C.P. verbumului regens „a împiedica”.

Instanţa de fond a reţinut, ca lege penală mai favorabilă, legea nouă, respectiv art. 269 din N.C.P. având în vedere limitele mai reduse de pedeapsă (chiar dacă în N.C.P. limita minimă este de 1 an închisoare, iar în vechea reglementare, aceasta era de 3 luni, noile dispoziţii sunt mai favorabile, întrucât limita maximă este de 5 ani închisoare, faţă de 7 ani în vechea reglementare, iar pedeapsa închisorii este prevăzută alternativ cu pedeapsa amenzii).

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a mai avut în vedere şi abrogarea art. 17 din Legea nr. 78/2000, dispusă prin art. 79 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.

Din această perspectivă, instanţa de fond a avut în vedere noile dispoziţii, respectiv art. 269 din N.C.P., apreciate ca lege penală mai favorabilă, fără însă a fi necesară schimbarea încadrării juridice a faptei în raport de constatarea că, pentru acţiunile imputate inculpatului în actul de sesizare, conţinutul infracţiunii a rămas neschimbat faţă de vechea reglementare (art. 264 alin. (1) C. pen. anterior).

Din conţinutul laturii obiective prima instanţă a reţinut, sub aspectul faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, elementul material constând în ajutorul dat făptuitorului, în speţă condamnatului, în scopul împiedicării sau îngreunării executării unei pedepse.

Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru înfăptuirea justiţiei, iar legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective infracţiunea se poate comite doar cu intenţie directă sau indirectă.

Actele de pregătire şi tentativa, deşi posibile, nu sunt incriminate.

Infracţiunea se consumă în momentul în care este acordat ajutorul făptuitorului, chiar dacă executarea pedepsei nu a fost efectiv împiedicată sau îngreunată.

3. Analizând acţiunile imputate inculpatului prin prisma consideraţiilor teoretice expuse mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a apreciat că niciuna dintre acestea nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a făptuitorului, neexistând o suprapunere între faptă şi norma substanţială incriminatoare, fie sub aspectul laturii obiective, fie atât sub aspectul laturii obiective, cât şi a celei subiective.

a. în ce priveşte prima acuzaţie adusă inculpatului ( internarea în noaptea de 20/21 iunie 2012 a persoanei condamnate N.A. în secţia pe care o coordona, fără nicio indicaţie terapeutică pentru specializarea chirurgie cardio-vasculară).

Instanţa de fond a reţinut că în rechizitoriu se face trimitere la O.M.S.P. nr. 1706 din 2 octombrie 2007 care priveşte conducerea şi organizarea unităţilor şi compartimentelor de primire urgenţe, concluzionându-se că, examinând momentul şi procedura persoanei condamnate N.A. prin prisma acestui Ordin, este „evident că momentul internării lui N.A. a fost practic acaparat şi controlat de către inculpatul B.Ş.A.”, cu scopul apreciat în final ca fiind acela de a încerca zădărnicirea punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei.

Potrivit art. 72 din Ordinul nr. 1706/2007:

„1. Pacienţii aflaţi în stare critică, necesitând monitorizare şi ventilaţie, vor fi preluaţi de secţiile ATI în urma stabilizării şi investigării lor.

2. Internarea pacienţilor politraumatizaţi în primele 24 de ore se realizează, după caz, la secţiile de chirurgie generală sau la secţiile A.T.I. prin secţiile de chirurgie generală”.

În conformitate cu O.M.S. nr. 1500 din 24 noiembrie 2009, prin care s-a aprobat Regulamentul de organizare şi funcţionare a secţiilor şi compartimentelor de anestezie şi A.T.I. din unităţile sanitare, potrivit art. 10 pct. 7: „Medicul şef al secţiei A.T.I. sau, după caz, înlocuitorul de drept al acestuia, ori medicul de gardă din secţia ATI este responsabil de triajul corect, admisia/ internarea şi transferul/ externarea din această unitate (…).”

În situaţii excepţionale expres prevăzute de O.M.S. nr. 1706/2007, art. 69 pct. 5 este recunoscut şi dreptul medicului de gardă din U.P.U. de a interna pacientul critic într-o secţie a spitalului.

În actul de sesizare a instanţei s-a apreciat că, întrucât acest act normativ se referă la secţii şi nu la compartimente A.T.I. din cadrul secţiilor de specialitate ale spitalelor, internarea lui N.A. în secţia de chirurgie cardio - vasculară condusă de inculpatul B.Ş.A. apare „ cel puțin discutabilă şi interesată”.

S-a mai reţinut că, potrivit organigramei, la nivelul S.C.U. Floreasca Bucureşti există Secţia de cardiologie condusă de prof. univ. dr. D.M. şi care, la rândul său, are compartimentul A.T.I. dotat cu 13 paturi. De asemenea, Secţia de chirurgie plastică şi reparatorie condusă de prof. univ. dr. I.L. dispune de Compartiment A.T.I. cu 5 paturi, iar în ziua de 21 iunie 2012, prof. dr. I.L. a efectuat intervenţia chirurgicală.

În final, în actul de inculpare s-a arătat că în raport cu urgenţa medicală care a impus intervenţia chirurgicală era oportună internarea pacientului în Secţia de chirurgie plastică şi reparatorie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a constatat că situaţia premisă a tuturor activităţilor şi acţiunilor ce au urmat, a constituit-o tentativa de suicid a lui N.A., cu care inculpatul B.Ş.A. nu a avut nicio legătură.

De asemenea, s-a apreciat de către prima instanţă că inculpatul B.Ş.A. nu a avut nici un fel de implicare în decizia ca N.A. să fie transferat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, aceasta aparţinând exclusiv personalului de pe ambulanţa chemată la domiciliul lui N.A. de către conducerea D.G.P. a Municipiului Bucureşti.

Atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi martorii L.N., asistent medical la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti şi S.L.M., medic la acelaşi serviciu.

Martorul L.N. a arătat că:

„După ce am ajuns în faţa imobilului am coborât din ambulanţă şi am fost conduşi de o persoană prin subsol până la etajul 1 al clădirii, într-o încăpere unde l-am văzut pe N.A. în picioare şi cu pete de sânge pe cămaşă. Conform protocolului, am acordat pacientului primele îngrijiri.

Am procedat la pansarea rănilor, am constatat că avea o hemoragie moderată, puţin mai mare în zona umărului, însă pacientul era conştient, cooperant şi speriat.

I-am explicat pacientului că era necesar transportul la spital şi eu împreună cu doamna doctor am hotărât că acesta trebuie dus la Spitalul de Urgenţă Floreasca, având în vedere că era cel mai apropiat spital, dar şi faptul că avea toate specializările necesare, aşa cum evaluasem noi starea pacientului, respectiv specializarea cardio-vasculare şi altele”(file 53 dosar).

Acelaşi martor a mai arătat: „I-am comunicat pacientului hotărârea noastră de a-l duce la Spitalul Floreasca, iar acesta a fost de acord, fără să manifeste vreo dorinţă de a fi anunţat în mod special vreun doctor de la acel spital”.

Aceleaşi aspecte au fost relevate şi în depoziţiile martorului S.L.M., medicul de pe ambulanţă, care a prezentat starea în care a fost găsit N.A. după tentativa de suicid şi luarea deciziei de a-l transporta pe acesta la Spitalul de Urgenţă Floreasca, arătând că:

„În momentul în care am început evaluarea pacientului mi-am dat seama că este vorba de plăgi împuşcate şi am aplicat procedura conform protocolului. După ce am pansat zona gâtului am constatat că şi în zona umărului sângera şi am pansat şi această rană. Ulterior am făcut şi evaluarea celorlalţi parametri medicali, constatând că acesta avea un puseu de tensiune, în jur de 20 cu 10, pulsul, de asemenea, mărit, în jur de 130, saturaţia de oxigen în limite normale. La întrebările mele, N.A. mi-a spus că este hipertensiv, dar nu a putut să-mi precizeze tratamentul pe care îl urma (…). Plăgile împuşcate necesitau prezentarea pacientului într-o unitate de urgenţă pentru a fi examinate şi tratate. Eu împreună cu echipajul meu, conform propriilor evaluări şi ţinând cont de distanţa faţă de spital, am luat decizia să ducem pacientul la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Am adus la cunoştinţa pacientului acest lucru, care nu a făcut nici un fel de apreciere, fiind de acord cu transportul la spital”(filele 64-69 dosar fond).

Martorul a mai arătat că, în momentul în care au ajuns la U.P.U. a spitalului, N.A. a fost preluat de medicul de gardă, doctorul C.R., a fost introdus în camera de gardă, i s-a întocmit fişa de predare, fiind prezenţi asistentul de pe ambulanţă, alte cadre medicale medii, dar şi doctorul O.B.M., de asemenea, de gardă la spital.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a apreciat ca importantă şi aprecierea situaţiei medicale în care N.A. se afla în acel moment, martorul S.L.M. arătând că: „În opinia mea, în baza evaluărilor pe care le-am făcut lui N.A., consider că starea lui în acea seară era destul de gravă, având în vedere plăgile împuşcate, puseul de tensiune şi anxietatea pe care o manifesta.”

În continuare, N.A. a fost supus unor analize medicale şi ulterior condus la examenul de tomografie computerizată, în acest moment sosind şi inculpatul B.Ş.A. la spital.

După analize, N.A. a fost internat în compartimentul A.T.I. al Secţiei de Chirurgie Cardiovasculară condusă de dr. B.Ş.A., însă decizia de internare a aparţinut unui colectiv de medici, astfel cum reiese din probele administrate.

În declaraţia dată în faţa instanţei ( filele 27-31), inculpatul a arătat că „întreaga echipă de medici care se afla în acel moment în jurul pacientului, printre care dr. L., dr. B., dr. O., medicul de gardă de la Chirurgia generală, a fost de acord că cel mai bine este ca pacientul să fie transportat în A.T.I. chirurgie cardiacă, compartiment care se află în secţia de chirurgie pe care o conduc. Această măsură a fost luată pentru că pacientul prezenta probleme cardiace şi posibil leziuni ale vaselor gâtului”.

Explicaţia sa este susţinută şi de martorii audiaţi în cauză.

Martorul O.B.M., doctor care, alături de dr. C., era unul din medicii de gardă care l-au preluat pe N.A. în punctul de primiri urgenţe al spitalului, a arătat, referitor la internarea acestuia:

„Eu îmi amintesc că prima dată în acea seară l-am văzut pe dr. B.Ş.A. la examenul de computer tomograf. După această examinare s-a hotărât ca N.A. să fie internat la Secţia de Chirurgie cardio-vasculară condusă de dr. B.Ş.A. Chiar dr. B. a hotărât acest lucru, însă ştiu că a avut loc o discuţie între acesta, doctorul B. de la Chirurgie generală şi doctoriţa V. de la A.T.I. Bănuiesc că s-a luat această hotărâre fiindcă plăgile erau localizate în zona cervicală, într-un raport cu vasele de sânge importante.

Internarea unui pacient într-o anumită secţie se decide întotdeauna în urma unui consult interdisciplinar, în funcţie de regiunile anatomice vizate” (filele 189-190 dosar fond).

Martorul a explicat şi dispoziţiile Ordinului nr. 1706/2007, citat de procuror, arătând că: „în afara art. 72, în cuprinsul aceluiaşi ordin mai există şi alte dispoziţii, conform cărora nu medicul din serviciul de urgenţă, ci medicul curant este cel care decide în ce secţie trebuie internat un pacient.

În cazul domnului N.A. consider că medicul chirurg avea dreptul să decidă în ce secţie trebuie să fie internat”.

Medicul curant, raportat la intervenţia chirurgicală asupra plăgilor împuşcate care a şi avut loc a doua zi, era prof. dr. L.I., iar din probele administrate a rezultat că acesta a fost de acord cu internarea lui N.A. în compartimentul ATI al Secţiei conduse de dr. B.Ş.A.

Astfel, martorul B.M. a declarat următoarele:

„Deşi intervenţia chirurgicală urma să fie efectuată de prof. dr. L., din câte mi-am dat seama, acesta a fost de acord cu internarea lui N.A. în secţia de A.T.I. coronariană, întrucât afecţiunile care puteau crea probleme în acel interval de timp erau cele de natură cardio - vasculară.

Mie nu mi s-a părut că în noaptea respectivă dr. B.Ş.A. a avut o atitudine diferită faţă de pacientul N.A., în sensul că, în mod special, a dorit să îl interneze în secţia sa de A.T.I. Atât atitudinea sa, cât şi a celorlalţi medici, a fost una profesională, aceeaşi în toate situaţiile de încercări de sinucidere, când întotdeauna pacienţii sunt internaţi în acele secţii potrivite riscului şi specificului medical pe care îl prezintă” (filele 43-46 dosar fond).

Martorul a mai subliniat şi că, din punctul său de vedere, decizia de internare a lui N.A. într-o secţie de A.T.I. coronariană a fost una corectă, întrucât „în secţia condusă de prof. L., care este specializat în chirurgie plastică şi reparatorie, nu i se putea asigura acestuia o supraveghere a afecţiunii cardiace pe care o prezenta”.

Martorul L.I. a confirmat, la rândul său, că s-a luat hotărârea ca N.A. să fie internat în Secţia ATI Chirurgie cardiovasculară datorită afecţiunilor concomitente ale acestuia.

Martorul a arătat: „În orice caz (N.A.) nu era de internat în secţia obişnuită, cum este şi cea pe care o conduc, deoarece topografia plăgilor împuşcate necesita o supraveghere şi aceasta nu se putea realiza decât într-un serviciu de A.T.I. În secţia pe care eu o conduc nu există serviciu de A.T.I.. La mine ajung pacienţii să fie internaţi abia după ce au depăşit momentele critice şi care nu trebuie supravegheați într-o secţie de A.T.I. În spital există, într-adevăr, un serviciu de A.T.I., dar, aşa cum am arătat, pacientul a fost internat în compartimentul de A.T.I. al Secţiei de chirurgie cardiovasculară datorită afecţiunilor cardiace ale acestuia”.

Mai mult decât atât, martorul a explicat şi de ce, după intervenţia chirurgicală, pacientul a rămas internat în aceeaşi secţie: „Intervenţia chirurgicală a decurs fără probleme, iar post-operatoriu pacientul s-a întors în acelaşi compartiment de A.T.I. al Secţiei condusă de dr. B.Ş.A. Deşi eu aveam responsabilitatea intervenţiei efectuate, pacientul avea un potenţial risc cardiologic şi din acest motiv nu a fost internat în secţia mea. Repet că această situaţie nu era una neobişnuită, în acelaşi mod procedam şi cu alţi pacienţi care, fie erau peste limita celor 40 de paturi aflate în structura secţiei mele, fie aveau alte afecţiuni şi particularităţi care justificau internarea într-o altă secţie”.

Martorul B.S.P. a confirmat, la rândul său, justificarea internării lui N.A. în secţia condusă de dr. B.Ş.A. În calitate de medic anestezist în Departamentul Chirurgie Cardiovasculară, aceasta a venit la spital în dimineaţa următoare internării lui N.A., iar în timpul examinării pacienţilor aflaţi în compartimentul A.T.I. al Secţiei de chirurgie cardiovasculară, a constatat că printre pacienţi se afla şi N.A.

Martorul a arătat: „Studiind fişa pacientului, am aflat detalii ale plăgii împuşcate, dar şi despre afecţiunile preexistente, respectiv faptul că era cunoscut ca şi cardiac. În dosarul pacientului existau nişte investigaţii de dată recentă şi care vizau afecţiuni cardiace.

Din acest motiv nu m-a surprins faptul că pacientul era internat la Secţia de chirurgie cardiovasculară. Personal l-am consultat pe N.A. şi mi-am dat seama că starea acestuia la acel moment justifica internarea în această secţie, respectiv acesta era sub monitorizare strictă cardiovasculară şi sub tratament adecvat.

Analizând starea pacientului, am constatat că acesta la momentul examinării, avea hipertensiune, prezenta dureri anginoase şi tulburări de ritm cardiac. În acelaşi timp, pacientul era şi diabetic, iar pentru toate afecţiunile la care am făcut referire în acel moment se afla sub tratament” (filele 186-188 dosar fond).

În rechizitoriu s-a încercat susţinerea tezei că internarea lui N.A. de către inculpatul B.Ş.A. a avut o altă conotaţie prin trimitere la declaraţia dată în cursul urmăririi penale de managerul spitalului M.R.A., cercetat, de altfel, în calitate de învinuit în cauză. Instanţa de fond a apreciat că redarea acestei declaraţii se face în mod trunchiat, respectiv este prezentat pasajul în care, într-adevăr, managerul spitalului arată: „Nu cunosc cum putea profesorul B.Ş.A. să îl interneze pe N.A. în secţia sa, din moment ce intervenţia chirurgicală a fost efectuată de profesorul L.” (fila 11 rechizitoriu).

Prima instanţă a apreciat că s-a omis, însă, a se reda şi pasajul următor din declaraţia managerului spitalului dată în data de 18 iulie 2012 de M.R.A. în calitate de învinuit, în care acesta arată:

„Precizez că medicul L. nu are A.T.I. pe secţia sa”(fila 75, vol. II dos.urm.pen.).

Concluzionând, sub acest aspect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a apreciat că această primă acţiune reţinută de procurorul de caz în sarcina inculpatului B.Ş.A. referitoare la internarea în compartimentul ATI al secţiei pe care o conducea, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a făptuitorului, nici în ceea ce priveşte latura obiectivă şi nici latura subiectivă.

Internarea pacientului N.A. era oricum necesară fiind determinată, în mod obiectiv, de situaţia medicală în care se găsea după tentativa de suicid, situaţie ce impunea o intervenţie chirurgicală asupra plăgilor prin împuşcare.

Prima instanţă a apreciat că nu rezultă, din niciun mijloc de probă, că ofiţerii însărcinaţi cu punerea în executare a mandatului, ar fi făcut vreo solicitare medicului B.Ş.A. de a le preda în acel moment pacientul pentru a-l transporta într-un loc de deţinere, iar acesta s-ar fi opus, având în vedere că nimeni nu a contestat că acesta nu s-ar fi aflat într-o stare de urgenţă medicală, care reclama imediat transportul şi internarea în cel mai apropiat spital de urgenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a constatat că, în raport cu situaţia de fapt, a fost pe deplin probată şi explicată internarea lui N.A. în compartimentul A.T.I. al secţiei condusă de inculpat.

Din probele administrate, astfel cum au fost mai sus prezentate a rezultat că decizia de internare a aparţinut unui colectiv de medici şi s-au avut în vedere diagnosticul preliminar stabilit, antecedenţa medicală a pacientului, starea acestuia la momentul internării, care reclama o supraveghere permanentă, precum şi complicaţiile de natură cardio-vasculară ce puteau să apară, toate coroborate cu împrejurarea că în secţia doctorului L., ce urma să efectueze intervenţia chirurgicală, nu exista un compartiment de A.T.I.

Necesitatea internării lui N.A. în Spitalul de Urgenţă, precum şi diagnosticul acestuia rezultă nu doar din declaraţiile martorilor audiaţi, ci şi din Raportul de expertiză medico din 2012 întocmit de I.N.M.L. „Mina Minovici” Bucureşti, precum şi din completarea acestui raport.

În completarea raportului (filele 519-520 vol. III dos.urm.pen.) au fost atestate afecţiunile la internare ale pacientului N.A., respectiv leziunile traumatice produse prin împuşcare cu armă de foc cu glonţ, dar şi patologia cronică a acestuia, reprezentată de ateroscleroză coronariană, cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială, diabet zaharat tip II, dislipidemie mixtă şi status post tiroidectomie parţială.

S-a arată că „urgenţa medicală principală în acest caz a fost reprezentată de plăgile produse la nivel cervical datorită faptului că această zonă este străbătută de vase sanguine de calibru mare, trahee, etc, riscul vital imediat fiind lezarea unui vas mare sanguin (carotidă, jugulară) riscul potenţial fiind generat de prezenţa hematomului cervical local ca urmare a distrucţiilor de părţi moi prin efect compresiv asupra formaţiunilor anatomice cervicale”.

În acelaşi raport s-a arătat că „intervenţia chirurgicală cu rol exploratoriu şi curativ era absolut necesară pentru îndepărtarea ţesuturilor distruse, colecţiilor sanguine şi factorilor secundari ai împuşcării, pe lângă riscul compresiv cervical local existând şi un risc infecţios important”.

Un obiectiv important solicitat de anchetatori în cadrul acestei expertize a fost stabilirea medicului curant/responsabil conform prevederilor O.M.S. nr. 1091/2006 şi specializării căreia îi revenea competenţa urmăririi evoluţiei postoperatoriuii a pacientului, iar raportul menţionează explicit că acestea erau în competenţa „Chirurgiei vasculare şi chirurgiei plastice respectiv A.T.I. aferente acestor secţii”.

Mai mult decât atât, s-a solicitat explicit I.N.M.L.-ului să răspundă dacă, în raport de situaţia concretă a pacientului, s-a impus internarea de îndată a acestuia în S.C.U. Floreasca Bucureşti sau acest fapt putea fi declinat şi către o unitate spitalicească aflată în subordinea A.N.P.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a considerat că răspunsul oferit în completarea raportului la expertiză este elocvent, arătându-se că „un cadru medical, fie cu pregătire medie sau chiar cu pregătire superioară nu poate aprecia gravitatea leziunilor interne doar pe baza examenului clinic extern. Prin urmare, obligaţia medicilor de pe ambulanță era să ducă pacientul la cel mai apropiat spital de urgență, iar obligaţia medicilor de la S.C.U. şi a medicilor în general este să facă tot ce le stă în putinţă pentru sănătatea pacientului, indiferent de statutul acestuia”.

În aceste condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală a apreciat că probele administrate au arătat că internarea lui N.A. a fost o necesitate obiectiv determinată de plăgile prin împuşcare, că patologia cronică a acestuia impunea o supraveghere permanentă şi, în lipsa unui compartiment de A.T.I. în secţia doctorului care a efectuat intervenţia chirurgicală, internarea în compartimentul de terapie al secţiei conduse de inculpat a fost justificată.

Cât priveşte participarea doctorului B.Ş.A. în echipa ce a intervenit chirurgical asupra pacientului N.A. în dimineaţa zilei de 21 iunie 2012, instanţa de fond a apreciat că aceasta a fost explicată de doctorul L.I., cel care a şi condus echipa de medici şi care a fost operatorul principal. Potrivit declaraţiei dată în calitate de martor (filele 83.85 dosar fond) acesta a arătat că nu-şi aminteşte cine a avut iniţiativa ca medicul B.Ş.A. să facă parte din echipă, dar a apreciat oportună această prezenţă, deoarece una dintre plăgi a fost în apropierea carotidei, aspect ce justifica o posibilă intervenţie chirurgicală de specialitate cardiovasculară.

Relativ la atitudinea dr. B.Ş.A. de a nu permite organelor de poliţie ce au asigurat paza salonului în care a fost internat N.A. să pătrundă în acel salon, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală a apreciat că nici această acţiune a inculpatului nu îmbracă o formă penală care să poată fi obiectivată în infracţiunea de favorizare a făptuitorului, întrucât ea a fost generată de condiţiile aseptice ce trebuie asigurate şi menţinute într-un compartiment de A.T.I.

Cu referire la acest aspect, martorul S.C., şeful S.I.C. din cadrul D.G.P.M.P. a arătat că: „Ni s-a explicat din partea spitalului că, potrivit protocoalelor medicale, accesul în Secţia A.T.I. nu îl are decât personalul medical. Pe de altă parte, nici nu era obligatoriu ca poliţiştii să se afle în camera în care era pacientul, fiind suficient ca ofiţerii să se asigure că au sub supraveghere directă singura cale de acces din secţie”.

Martorul T.M., agent şef principal de poliţie în cadrul D.G.P.M.P. - S.I.C. - Biroul Urmăriri, a fost cel care a însoţit ambulanţa la spital şi a asigurat primul serviciu de pază al salonului în care a fost internat N.A. Acesta a arătat că, împreună cu colegul său, au intenţionat la început să rămână în rezerva în care a fost dus N.A., dar o asistentă le-a spus că nu au voie să stea acolo, putând însă să urmărească ce se întâmplă în salon prin intermediul unei camere de luat vederi.

Contrar afirmaţiilor din rechizitoriu acelaşi martor arată că interdicţia nu a vizat doar poliţiştii, ci şi orice altă persoană din afara spitalului care dorea să-l viziteze pe N.A..

„Cât am stat noi la uşa salonului în care era internat N.A., nu au intrat decât cadre medicale (…) cu toate că între timp veniseră mai multe peroane să se intereseze ce se întâmplă, din mediul politic şi familial. Nici membrii familiei nu au intrat în rezervă” (filele 162-163 dosar fond).

Chiar martorul I.M., ofiţer de poliţie, indicat în actul de sesizare, în declaraţia dată în faţa instanţei a făcut următoarele precizări:

„Refuzul doctorului de a ne lăsa să intrăm la N.A. nu mi s-a părut în niciun caz abuziv, l-am interpretat ca fiind ceva normal, înţelegând că este o măsură medicală de siguranţă pentru protejarea zonei sterile”(filele 71-72 dosar fond).

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a constatat că şi sub acest aspect conduita dr. B.Ş.A. s-a situat în limitele profesiei şi obligaţiilor ce-i reveneau în calitate de medic, fără a se putea decela nicio conotaţie penală.

b. în ceea ce priveşte cea de-a doua acuzaţie adusă inculpatului (preluarea controlului asupra comunicării publice în perioada 21 iunie 22 iunie 2012, deşi nu avea calitatea de purtător de cuvânt - şi prin urmare nu putea emite opinii care să reflecte poziţia oficială a unităţii de spital al cărui angajat este -, precum şi crearea impresiei că o intervenţie pe care avea de gând să o facă asupra cordului era iminentă, cu toate că nu acesta constituia motivul urgenţei medicale)

În susţinerea acestui capitol din activitatea pretins infracţională imputată inculpatului, în rechizitoriu se face trimitere la mesajele transmise de dr. B.Ş.A., preluate de cvasi-majoritatea posturilor de televiziune şi publicaţiilor.

Cu titlul de exemplu sunt redate următoarele:

- Medicul B. citat de Mediafax anterior intervenţiei chirurgicale:

„În acest moment se află la A.T.I., este stabil din punct de vedere al funcţiilor vitale, şi vom intra în operaţie în cursul dimineţii. Glonţul a intrat prin regiunea mijlocie a gâtului, dar nu se poate spune sigur dacă este vorba despre un lob tiroidian sau nu, dar este sigur o zonă grav afectată. Sperăm ca în acest moment nimic să nu îi pună viaţa în pericol. Noi facem tot ce putem pentru a-l menţine stabil. Când un proiectil intră într-un corp uman distruge tot ce întâlneşte în cale, iar infecţia este prima care intră în discuţie. Faptul că este diabetic complică foarte tare cazul. Vom intra abia mâine dimineaţă în operaţie pentru a stabiliza funcţiile vitale. Nu pot preciza dacă viaţa lui este în pericol, dar facem tot ce este posibil şi sperăm că totul va fi bine. Aparent pare calm, senin, cât se poate disimula în cazul lui. Este conştient, poate vorbi, foarte greu, este adevărat, dar vorbeşte", a declarat doctorul”.

- Medicul B. citat de Mediafax după intervenţie:

„Medicul Ş.B. a declarat că există riscul ca pacientul A.N. să facă infarct din cauza problemelor de sănătate pe care le are.”

- Medicul B. citat într-un articol de: B1.ro , 21 iunie 2012, ora 13:15 .

„Doctorul Ș.B., cel care a condus echipa de medici care l-a operat pe A.N. la Spitalul Floreasca, a confirmat că operația a fost un succes dar că starea de sănătate a pacientului este agravată de alte afecțiuni pe care acesta le avea .Afecțiunea cardiacă și diabetul pacientului sunt mai îngrijorătoare decât plaga propriu-zisă, a precizat doctorul. De asemenea, există riscul de infarct.”

- Medicul B. citat de Gândul.ro, articol din 22 iunie 2012:

“Şeful echipei care l-a operat pe N., medicul Ş.B., a spus, după operaţie, că pacientul se află sub tratament şi consiliere psihiatrică la Spitalul Floreasca şi prezintă risc de infarct. El a subliniat că medicii sunt îngrijoraţi în special de afecţiunea cardiacă a lui A.N. Întrebat dacă aceasta îi poate pune viaţa în pericol lui A.N., B. a afirmat că este de mirare că pacientul nu a suferit până acum un infarct, în situaţia în care el are stenoze pe coronare. B. a mai spus că, în acest moment, nu ar propune o intervenţie chirurgicală legată de problemele cardiace. Medicul a adăugat că A.N. suferă de mai multe afecţiuni, el enumerând afecţiuni tirodiene, diabet, dislipidemie şi hipertensiune.”

Din probele administrate în cauză a rezultat că, într-adevăr, în perioada 20 iunie 2012- 26 iunie 2012, inculpatul nu a fost purtător de cuvânt al S.C.U. Floreasca Bucureşti, acest rol revenindu-i doctorului O.B.M., audiat în calitate de martor în cursul cercetării judecătoreşti (filele 189-190 dosar fond).

Acesta a relatat că în noaptea în care N.A. a fost internat, a fost abilitat de managerul spitalului, dr. M., să facă o scurtă declaraţie de presă, iar ulterior a mai făcut o singură declaraţie, managerul spitalului atrăgându-i atenţia că atât familia lui N.A. cât şi avocaţii acestuia, nu au fost de acord să furnizeze informaţii despre starea lui de sănătate.

Acelaşi martor arată că: „în acele zile, în permanență, în faţa spitalului erau reprezentanţi mass-media care doreau să obţină informaţii. Chiar şi au am fost abordat, însă nu le-am dat nicio informaţie în urma discuţiei pe care o avusesem cu managerul spitalului”.

Totodată, martorul arată că, deşi a constatat că în acele zile doctorul B.Ş.A. a stat de vorbă cu reprezentanţii mass-media, acest lucru „nu era ceva neobişnuit, fiindcă ştiu că dr. B.Ş.A. a mai dat declaraţii presei cu referire la pacienţii pe care îi opera”.

În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorului M.R.A., care arată următoarele, cu referire la acest aspect:

„Purtătorul de cuvânt al spitalului este doctorul Oprița. Acesta a dat din câte ştiu eu, câteva comunicate de presă, însă ştiu că unele comunicate s-au dat chiar de dr. B.Ş.A.

Acest lucru nu m-a surprins, nu era un caz inedit, pentru că dr. B.Ş.A. avea pretenţia ca, pentru toţi pacienţii săi pe care îi avea internaţi în secţie, să dea numai el comunicate.

Cunoscând pretenţia dr. B.Ş.A. de a da comunicate de presă în ceea ce-i privea pe pacienţii săi, nu am luat măsuri de interzicere a acestei situaţii fiindcă am considerat că era cel mai îndreptăţit să cunoască situaţia medicală a bolnavilor pe care îi trata”.

În raport cu aceste probe, prima instanţă a constatat că acuzaţiile aduse în prima parte a acestui punct din rechizitoriu, respectiv „acapararea controlului asupra comunicării publice” nu se susţin, întrucât dr. B.Ş.A., care în mod obişnuit înţelegea să dea comunicate de presă în ceea ce-i privea pe pacienţii internaţi în secţia sa, nu a făcut decât să dea curs întrebărilor reprezentanţilor mass-media care presau în acele zile intrările şi ieşirile Spitalului de Urgenţă.

În acelaşi timp, indiferent cum au fost făcute de inculpat, cu sau fără avizul conducerii spitalului, cu sau fără calitatea de purtător de cuvânt, nu pot întruni elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a făptuitorului, nici sub aspectul laturii obiective şi nici al laturii subiective, întrucât nu se poate aprecia că aceste acţiuni reprezintă acte de împiedicare a punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei ce-l privea pe condamnatul N.A.

Nici în rechizitoriu nu se explică potenţialul infracţional al acestor comunicări cu presa decât prin prisma celei de-a doua teze enunţate în acelaşi punct, respectiv se susţine că prin aceste declaraţii inculpatul urmărea să „creeze impresia că o intervenţie pe care avea de gând să o facă asupra cordului era iminentă, cu toate că nu acesta constituia motivul urgenţei medicale”.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a constatat, sub aspectul conţinutului acestor declaraţii de presă, că doctorul B.Ş.A. a prezentat în mod obiectiv situaţia medicală a pacientului N.A., făcând trimitere la patologia asociată a acestuia care, la prezentarea în spital, pe lângă plăgile prin împuşcare, prezenta afecţiuni cardiovasculare şi diabetice.

Aceste afecţiuni au fost constatate încă din momentul examinării sale de către personalul medical al ambulanţei, din însemnările tuturor medicilor în Foaia de observaţie şi Fişa de Internare, din declarațiile personalului medical audiat, atestate, în final, în raportul de expertiza medico - legală.

Deşi în rechizitoriu s-a reţinut că medicul B.Ş.A. avea de gând să efectueze o intervenţie chirurgicală asupra cordului, chiar în comunicatul prezentat ca fiind citat din cotidianul electronic, a rezultat contrariul, respectiv: „B.Ş.A. a mai spus că, în acest moment, nu ar propune o intervenţie chirurgicală legată de problemele cardiace”.

În declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a explicat că: „(…) în funcţie de analizele medicale pe care familia mi le-a pus la dispoziţie, eu am avut în vedere şi posibilitatea că pacientul ar putea face un infarct şi în această situaţie aş fi fost nevoit să-l operez. În nici un caz, însă, eu nu am vrut să efectuez o operaţie pe cord deschis. Această recomandare nici nu există, de altfel, în documentele medicale pe care eu le-am completat”.

Din convorbirea telefonică redată în dosar pe care inculpatul a avut-o cu avocata sa, martora D.A., ca şi din declaraţiile acesteia date în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti (fila 69-70) a rezultat că acesta era preocupat de starea de sănătate a lui N.A., că îşi punea problema unei intervenţii chirurgicale dacă problemele cardiace o impuneau, fără însă ca prin aceste măsuri medicale să încerce a împiedica punerea în executare a mandatului, dat fiind că la acel moment inculpatul nici nu avea o reprezentare exactă asupra situaţiei juridice în care se afla N.A.

Astfel, martora a arătat că „Niciun moment, din discuţiile purtate cu dr. B.Ş.A., acesta nu mi-a lăsat impresia că se gândeşte în vreun mod să zădărnicească executarea mandatului. Impresia mea a fost că vrea să îl salveze în sensul medical (…). Nici un moment nu am avut reprezentarea că ceea ce se întâmplă putea avea conotaţii penale în sensul favorizării infractorului, în contextul în care totul era extrem de neclar. Personal, eu consideram că nu s-a început executarea, dar s-a dovedit ulterior că nu am avut dreptate”.

În baza acestor probe, instanţa de fond a apreciat că nu se poate concluziona, în mod ferm, că doctorul B.Ş.A. era decis să efectueze o operaţie pe cord, evidenţiindu-se numai preocuparea profesională a acestuia asupra stării de sănătate a pacientului său şi posibila înrăutățire a afecţiunilor, mai ales a celor de natură cardiacă şi în nici un caz nu se poate aprecia că scopul acestei intervenţii (care nici nu a avut loc) era acela de a zădărnici executarea pedepsei.

În plan pur teoretic acţiunea inculpatului de preluare a comunicării cu mass-media în scopul de a crea opiniei publice impresia că o intervenţie chirurgicală este iminentă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a constatat că această acţiune nu ar putea fi calificată decât, cel mult, ca un act pregătitor, care însă, nu intră sub incidenţa legii penale.

c. în ceea ce priveşte cea de-a treia acuzaţie imputată inculpatului (lipsa de acţiune a inculpatului B.Ş.A. de a da personal indicaţia de transfer a pacientului N.A. într-un loc de detenţie).

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a considerat că aceasta nu este descrisă şi analizată în actul de sesizare, ci se bazează pe o convorbire purtată de inculpat cu jurnalistul T.R., în cuprinsul căreia chiar inculpatul afirmă că putea să dea recomandarea de transfer a lui N.A. într-un loc de detenţie, dar nu a dorit să o facă.

Prima instanţă a apreciat că din probele administrate în dosar nu rezultă că inculpatul era cel care trebuia să decidă, singur, în legătură cu transferul condamnatului sau că vreun poliţist însărcinat cu punerea în executare a mandatului i-a adresat o astfel de solicitare directă şi a fost refuzat în mod neechivoc.

Instanţa de fond, analizând întregul conţinut al convorbirii purtate între inculpat şi jurnalist (transcrierea convorbirii se regăseşte la filele 328-332, vol. II dos.urm.pen.), a reţinut că inculpatul era, la acel moment, sub imperiul emoţiilor generate de anumite afirmaţii aduse de un politician la adresa capacităţii sale profesionale, iar expresia considerată de parchet edificatoare: „Sigur că pot să o dau eu! Dar n-am să o dau nici mort” (recomandarea de transfer) nu poate fi interpretată ca o probă în acuzare în condiţiile în care nu numai că nu este susţinută de alte probe, dar chiar este în contradicţie cu materialul probator administrat.

Astfel, chiar parchetul prezintă în actul de sesizare O.M.S. nr. 1091/2006 care prevede în mod expres că decizia transferului unui pacient aparţine medicului responsabil, iar la primele două puncte ale acuzării, procurorul de caz a insistat tocmai sub aspectul că nu doctorul B.Ş.A. era medicul responsabil cu internarea şi tratarea plăgilor provocate prin împuşcare.

Pe de altă parte, niciunul dintre poliţiştii cu competenţe în punerea în executare a mandatului de executare şi care au fost audiaţi în calitate de martori în dosar ( D.G., P.T., V.V., R.E.G., G.L.F., I.M., N.C., M.N., T.M.) nu a declarat că medicului B.Ş.A. i s-a adresat, în mod direct şi personal, o solicitare oficială, scrisă sau chiar verbală, de a lua o decizie privind transferul lui N.A. într-un spital penitenciar.

Martorul V.V. (declaraţii filele 191-193), arată, în mod explicit:

„Noi ştiam că şi doctorul B.Ş.A. făcea parte din medicii care îl tratau pe N.A. (…) însă solicitările noastre au fost adresate întotdeauna conducerii spitalului şi nu doctorului B.Ş.A.

În acele zile eu, cel puţin, nu am fost informat că doctorul B.Ş.A., în mod special, s-ar opune externării lui N.A.”

În completarea raportului de expertiză medico - legală (filele 519-520 din vol. III dos.urm.pen.) la care deja s-a făcut referire în capitolul dedicat analizei primei acuzaţii aduse inculpatului, la întrebarea expresă a organelor de anchetă privind competenţa deciziei externării se răspunde:

„Medicii curanţi care vin în contact direct cu pacientul sunt singurii în măsură să hotărască, de la caz la caz şi în funcţie de evoluţia afecţiunii medicale atât secţia în care este internat pacientul, durata internării şi momentul externării acestuia”.

Aşa cum s-a arătat în acelaşi raport se arată că urmărirea evoluţiei pacientului revenea chirurgiei vasculare şi chirurgiei plastice, iar în final acordul de transfer a fost semnat de doctorii L. şi B.

Acelaşi martor V.V. arată că: „Acordul pentru transferul lui N.A. a fost obţinut din partea celor doi medici care îl tratau, respectiv doctorul L.I. şi doctorul B.Ş.A., chiar în această ordine”.

Concluzionând, instanţa de fond a constatat că nici această acuzaţie adusă inculpatului nu are un suport probator, neputând fi reţinută în sarcina acestuia.

d. în ce priveşte cea de-a patra acuzaţie adusă inculpatului (cu referire la discuţiile purtate în seara zilei de 23 iunie 2012 cu numitul G.E.D., care denotă preexistenţa unei înţelegeri care viza zădărnicirea punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de către Tribunalul Bucureşti şi care-l privea pe N.A.).

Prima instanţă a considerat că această acuzaţie vine în contradicţie cu soluţia adoptată, prin acelaşi rechizitoriu cu privire la învinuitul G.E.D., faţă de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârşirea instigării la infracţiunea de favorizare a infractorului în maniera prev. de art. 25 C. pen. - art. 264 C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000, întrucât nu întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

Dialogurile purtate între B.Ş.A. şi G.E.D. sau între B.M. şi acelaşi interlocutor sunt nerelevante sub aspect penal, dovadă şi soluţia de scoatere de sub urmărire penală, astfel încât teza acuzării privind existenţa unei „înţelegeri” de zădărnicire a punerii în executare a mandatului ce-l privea pe N.A. este combătută de însăşi concluzia procurorului care reţine că nu s-a putut proba întrunirea elementelor constitutive ale instigării.

e. în ce priveşte cea de-a cincea acuzaţie adusă inculpatului (acesta a reuşit, prin atitudinea sa, să pună în dificultate chiar şi pe managerul spitalului care, în final, a fost determinat să convoace o comisie la data de 25 iunie 2012, ce a avut ca rezultat sesizarea unei alte instituţii, în speţă I.N.M.L., cu consecinţa amânării răspunsului cerut de poliţie legat de momentul transferului persoanei condamnate într-o unitate de deţinere).

Prima instanţă a reţinut, sub acest aspect, că misiunea poliţiştilor însărcinaţi cu punerea în executare a mandatului ce-l privea pe N.A. a fost întreruptă de gestul de autoagresiune al persoanei condamnate, astfel încât aceştia au acţionat în conformitate cu dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei române, dispoziţii potrivit cărora erau obligaţi să ia măsurile necesare pentru ocrotirea vieţii, sănătăţii şi integrităţii corporale a persoanelor a căror pază o asigură.

În urma acestui eveniment, necesitatea internării pacientului s-a impus cu prioritate, aspect necontestat, de altfel, în cuprinsul actului de sesizare şi dovedit de probele administrate, respectiv declaraţiile personalului medical ce au intrat în contact cu persoana condamnată, fişa medicală a pacientului şi raportul de expertiză medico - legală efectuat.

Din acest raport reiese că, având în vedere morfologia şi topografia leziunilor traumatice „în absenţa îngrijirilor medicale de urgenţă, acest tip de leziuni ar fi fost de natură să pună în primejdie viaţa victimei”.

Internarea lui N.A. a avut loc în noaptea de 20/21 iunie 2012, iar în dimineaţa zilei de 21 iunie 2012 s-a intervenit chirurgical pentru tratarea plăgilor provocate prin împuşcare.

Medicul L.I., care a efectuat intervenţia chirurgicală, audiat în calitate de martor, a arătat că, după o astfel de intervenţie, pacienţii pot rămâne în spital până la scoaterea firelor, adică după cca. 10 zile de la operaţie.

În cazul lui N.A., doctorul a arătat că după 3-4 zile de la operaţie, timp în care pacientului i s-a aplicat protocolul post-operator obişnuit, şi-a dat seama că evoluţia acestuia este bună şi putea fi externat.

În pofida acestor evidenţe, în rechizitoriu se susţine că, încă din data de 21 iunie 2012 (deci din ziua în care a avut loc intervenţia chirurgicală) s-a constituit la nivelul D.G.P.M.P. o adevărată „celulă de criză” în demersul de a fi găsite soluţii vizând încarcerarea persoanei condamnate, însă medicul B.Ş.A., prin atitudinea sa, a reuşit să amâne răspunsul cerut de poliţie legat de momentul transferului, punându-l în dificultate chiar şi pe managerul spitalului.

Aşa cum deja s-a arătat în analiza pct. 4, niciunul din poliţiştii audiaţi nu a declarat că i-ar fi formulat inculpatului B.Ş.A. o solicitare directă şi oficială privind acordul pentru transfer, fiind urmată procedura administrativă ce impunea un anume circuit al documentelor.

Este cert că discuţii neoficiale au avut loc nu numai cu medicul B.Ş.A., dar şi cu doctorul L.I.

Acesta a declarat, în faţa instanţei următoarele:

„Cred că imediat a doua zi după intervenţia chirurgicală am fost consultat, din mai multe direcţii, cu privire la posibilitatea transferului pacientului N.A. într-un loc de deţinere.

În primele două-trei zile eu am spus că acesta nu poate fi transferat, mai ales că era şi cu tuburile de drenaj asupra sa. După trei-patru zile, când mi-am dat seama că pacientul nu mai prezenta riscul unei suprainfecţii majore, specifică plăgilor împuşcate, eu am apreciat că deţinutul poate fi transferat”.

Este adevărat că în zilele ce au urmat internării, lucrătorii de poliţie au desfăşurat mai multe activităţi, adresându-se Spitalului Clinic Floreasca, A.N.P., instanţei de judecată şi I.N.M.L., dintr-un motiv exprimat foarte plastic de martorul S.C.: „fiind o situaţie cu care nu ne mai confruntasem până atunci în practică, am cerut mai multe puncte de vedere de la diferite, instituţii, inclusiv A.N.P., însă nimeni nu şi-a asumat răspunderea pentru a ne oferi un răspuns”.

De altfel, din analiza tuturor martorilor din personalul poliţienesc a rezultat că niciunul nu avea, la acel moment, reprezentarea exactă asupra situaţiei juridice în care se afla condamnatul referitor la momentul punerii în executare a mandatului, aşa încât afirmaţia din rechizitoriu potrivit căreia inculpatul „era conştient de împrejurarea existenţei mandatului de executare a pedepsei şi de misiunea poliţiştilor” nu are niciun suport, câtă vreme nici poliţiştii nu ştiau exact care e misiunea lor (unii considerau că deja mandatul a fost pus în executare în momentul în care a fost înmânat persoanei condamnate, alții apreciau că punerea în executare a mandatului implica predarea condamnatului într-un loc de deţinere).

Pe fondul acestei stări generale de confuzie şi de hiatus legislativ, în dimineaţa zilei de luni, 25 iunie 2012, în biroul dr. R.M. au fost chemaţi medicii care intraseră în contact cu terapia aplicată lui N.A. şi s-a hotărât să se ceară opinia I.N.M.L., căruia i-a fost transmis raportul întocmit în urma comisiei şi solicitarea D.G.P.M.B.

Deşi în actul de sesizare se susține că inculpatul l-ar fi pus în dificultate pe managerul spitalului, acesta a arătat că nu a avut nicio discuţie punctuală cu dr. B.Ş.A. despre posibilitatea transferării lui N.A.. Mai mult, nici organele de poliţie nu i-au adus la cunoştinţă că dr. B.Ş.A. s-ar opune transferării.

Prin urmare, Înalta Curte reţine şi sub acest aspect că, deşi fapta de întrunire a comisiei a existat în materialitatea ei, aceasta nu întruneşte elementele materiale ale infracţiunii de favorizare a făptuitorului fiindcă nu s-a constituit ca o acţiune de îngreunare a executării mandatului cu închisoarea şi nici nu a fost provocată de dr. B.Ş.A. care ar fi acţionat cu intenţie în acest scop.

Martorul L.I. a arătat, explicit, că niciunul din membrii comisiei nu s-a opus transferului, inclusiv dr. B.Ş.A. şi-a dat acordul pentru transfer şi în nici un caz acesta nu a încercat să-l influenţeze în vreun fel pe martor cu privire la acest acord.

În urma răspunsului dat de I.N.M.L. prin adresa din 26 iunie 2012, dar şi de Tribunalul Bucureşti, care la aceeaşi dată, de 26 iunie 2012, s-a pronunţat în sensul că situaţia persoanei condamnate de a se afla internat în S.C.U. Floreasca Bucureşti nu împiedică cu nimic punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei, în după-amiaza aceleiaşi zile a avut loc transferul condamnatului în baza acordului semnat succesiv de doctorii L.I. şi B.Ş.A.

Între timp se începuse şi ancheta D.N.A. în cauză şi chiar dacă martorul V.V. a învederat instanţei că a remarcat că după începerea anchetei acordul a fost obţinut rapid, Înalta Curte reţine şi observaţia dr. L.I., în sensul că personal a avut emoţii cu privire la acest acord, fiindcă în cazul lui N.A. externarea s-a făcut mult mai devreme faţă de alţi pacienţi aflaţi în situaţii similare.

În acelaşi sens sunt şi depoziţiile martorei B.S.P. (filele 186-188 dosar instanţă), care a precizat că, în opinia sa, în calitate de medic anestezist care a şi participat în echipa de intervenţie chirurgicală, în nici un caz N.A. nu ar fi putut fi externat din spital a doua zi după intervenţie datorită faptului că există un risc mare de infecţii şi nici nu se stabilizase din punct de vedere cardiovascular.

4. Concluzionând, în urma analizei fiecăreia din cele cinci acţiuni reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare a instanţei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a apreciat că niciuna dintre ele nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a făptuitorului, fie sub aspectul laturii subiective, fie atât sub aspectul laturii obiective cât şi al laturii subiective.

Inculpatului i se impută că prin cele cinci acţiuni determinate „a încercat zădărnicirea punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei nr. 196 din 20 iunie 2012 privindu-l pe A.N.”

Formularea acuzării în aceşti termeni este relativ ambiguă, deoarece verbul „a încerca” sugerează, mai degrabă, o tentativă, iar pentru această infracţiune, astfel cum s-a arătat în consideraţiile teoretice expuse în cap. IV al motivării, tentativa, deşi posibilă, nu este incriminată.

Pentru consumarea infracţiunii de favorizare a făptuitorului nu este necesar ca executarea pedepsei să fi fost efectiv îngreunată sau împiedicată, astfel că numai din această perspectivă poate fi interpretată fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv că acesta a acordat un ajutor condamnatului, însă efectele ajutorului nu s-au produs, pentru că mandatul de executare a fost pus în aplicare.

Chiar dacă acuzaţiile ar viza această ipoteză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală a constatat că elementele constitutive ale infracţiunii nu sunt întrunite întrucât norma juridică incriminează „ajutorul” dat condamnatului, ajutor care, în mod normal presupune o înţelegere între inculpat și persoana favorizată, fapt nedovedit în cauză şi nesusţinut nici chiar de acuzare, iar ajutorul trebuie să aibă drept scop împiedicarea sau îngreunarea executării pedepsei, iar analiza acţiunilor reţinute în sarcina inculpatului nu a dovedit acest scop.

Astfel, prima instanţă a reţinut că:

a. internarea condamnatului A.N. în noaptea de 20/21 iunie 2006 a fost obiectiv necesară şi decizia a aparţinut unui colectiv de medici. Patologia cronică a acestuia impunea o supraveghere permanentă, iar lipsa unui compartiment de A.T.I. în secţia doctorului care a efectuat intervenţia chirurgicală au determinat spitalizarea acestuia în compartimentul de A.T.I. al secţiei conduse de inculpatul B.Ş.A.

b. preluarea controlului asupra comunicării publice în perioada 21 iunie - 22 iunie 2012, de către inculpat nu constituie un act de împiedicare sau îngreunare a executării pedepsei şi, chiar dacă s-ar fi făcut în scopul indicat în rechizitoriu, acela de a crea impresia opiniei publice că o intervenţie chirurgicală pe cord este iminentă, această acţiune ar fi putut avea, cel mult, semnificaţia unui act pregătitor, ce nu este incriminat.

c. indicaţia de transfer a persoanei condamnate nu aparţinea doar doctorului B.Ş.A. ci şi medicului curant care a efectuat intervenţia chirurgicală, iar probele nu au dovedit un refuz explicit, oficial, al inculpatului, de a permite transferul persoanei condamnate, care nici nu era posibilă până când nu se constata că starea de sănătate a acestuia permitea externarea după operaţie.

d. existenţa unei înţelegeri cu învinuitul G.E.D. nu a fost dovedită, motiv pentru care procurorul a şi dispus scoaterea acestuia de sub urmărire penală.

e. nu s-a probat că atitudinea doctorului B.Ş.A. l-a pus în dificultate pe managerul spitalului, care a fost nevoit să convoace o comisie ce a avut drept rezultat sesizarea I.N.M.L.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a considerat totodată că că împiedicarea sau îngreunarea executării pedepsei nu s-ar mai fi putut realiza întrucât, aşa cum s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat prin Decizia penală nr. 2344 din 5 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel București, secţia a II-a penală, (filele 127-137 dosar fond), punerea în executare a mandatului şi, deci, începerea executării pedepsei a avut loc în data de 20 iunie 2012, în momentul înmânării - către condamnat - de către organele de poliţie, a mandatului.

Instanţa de fond a apreciat ca fiind important şi aspectul că, deşi această decizie a fost pronunţată, cu caracter definitiv, în data de 5 decembrie 2012, procurorul de caz emite rechizitoriul în aceeaşi dată şi sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în data de 6 decembrie 2012, ignorând această hotărâre şi dispunând trimiterea în judecată a inculpatului pentru că în perioada 20-25 iunie 2012, ar fi încercat zădărnicirea punerii în aplicare a mandatului de executare care, însă, fusese deja pus în aplicare.

B. Judecata în apel.

I.1. Împotriva sentinţei penale nr. 213 din 04 martie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a formulat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători la data de 12 august 2014, primul termen fiind fixat aleatoriu la data de 22 septembrie 2014.

2. Prin încheierea de şedinţă din data de 27 octombrie 2014, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a luat act de manifestarea de voinţă a intimatului inculpat, exprimată prin apărătorul său ales, de a da declaraţie în cauză, a admis cererea de probatorii formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. privind reaudierea tuturor martorilor propuşi în actul de sesizare al instanţei şi audiaţi în faţa instanţei de fond şi a pus în vedere intimatului - inculpat B.Ş.A. să se prezinte la termenul acordat în cauză în vederea audierii sale şi să facă dovada imposibilităţii prezentării la acest termen.

În şedinţa publică din 24 noiembrie 2014, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a procedat la audierea intimatului inculpat B.Ş.A. şi a martorilor B.M., G.R.E. şi L.N., declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei.

În şedinţa publică din 15 decembrie 2014, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a procedat la audierea martorilor S.L.M., G.L.F., I.M. şi N.C., declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei (filele 84-93 dosar recurs).

În şedinţa publică din 26 ianuarie 2015, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a procedat la audierea martorilor L.I., S.C., M.N. și D.A.E., declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei (filele 110-119 dosar).

În şedinţa publică din 20 februarie 2015, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a continuat cercetarea judecătorească cu audierea martorilor V.V., M.R.A., O.B.M. şi T.P., declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei (filele 158-165 dosar).

La acelaşi termen de judecată, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, ca urmare a susţinerilor reprezentantul Ministerului Public şi a apărătorului ales al intimatului inculpat B.Ş.A., a apreciat că nu se mai impune, reaudierea martorului D.D. directă și nemijlocită în fața instanței de apel, existând suficiente probe la dosar, inclusiv înscrisuri și acte medicale, în raport de care mărturia sa nu mai este necesară pentru soluționarea cauzei în această etapă procesuală.

Constatând că nu mai sunt alte cereri sau excepții de invocat, instanța de ultim control judiciar a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul în dezbateri. Susținerile făcute cu ocazia dezbaterilor în apel au fost în detaliu consemnate în încheierea de şedinţă din data de 20 februarie 2015, când instanţa de apel, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea asupra cauzei la data de 2 martie 2015.

În privinţa inculpatului, printr-un înscris olograf depus la dosar la 26 ianuarie 2015 acesta a precizat că înţelege să se folosească de dreptul de a fi reprezentat de către avocatul ales şi astfel de a nu fi prezent la următoarele termene de judecată, decât în măsura în care Curtea va decide contrariul (fila 110 ds.apel).

II. Examinând hotărârea instanței de fond atât prin prisma motivelor de apel formulate de Ministerul Public, cât și din oficiu, conform prevederilor art. 417 C. proc. pen., având în vedere probatoriul administrat în cauză, inclusiv declaraţiile inculpatului şi ale martorilor reaudiaţi în mod direct şi nemijlocit de către instanţa de control judiciar, Completul de 5 Judecători, în opinie majoritară, constată că apelul Parchetului este întemeiat pentru următoarele considerente.

Deşi prima instanţă a reţinut în mod corect succesiunea faptică a evenimentelor din perioada 20 iunie 26 iunie 2012 în contextul punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii emis împotriva condamnatului N.A., în mod netemeinic a considerat că nu există o suprapunere între această stare de fapt şi norma incriminatoare, nefiind astfel întrunite elementele laturii obiective şi a celei subiective ale infracţiunii de favorizare a infractorului prev. de art. 264 C. pen.1969 cu aplic. art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 (favorizarea făptuitorului prev.de art. 269 C. pen. în vigoare) pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B.Ş.A.

În acest sens, instanţa de fond a tratat în mod fragmentar acţiunile imputate inculpatului prin actul de sesizare, deşi individualizarea acestora de către procuror a fost făcută în scopul de a argumenta acuzaţia adusă inculpatului B., în sensul că acesta, prin întreaga sa conduită manifestată pe perioada spitalizării condamnatului N.A. a încercat să zădărnicească punerea efectivă în executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii, în sensul încarcerării acestuia într-un loc de deţinere.

Procedând la propria analiză a faptelor imputate inculpatului, prin prisma probatoriului pe care l-a administrat în mod nemijlocit, dar şi a celui care se află deja la dosarul cauzei, instanţa de apel, în opinie majoritară, constată că acestea dau conţinut infracţiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, inculpatul B. reuşind ca, prin modul în care a acţionat în calitate de medic la S.C.U. Floreasca, să îngreuneze încarcerarea condamnatului N.A. împotriva căruia fusese emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, ca urmare a rămânerii definitive a unei hotărâri de condamnare.

În acest context, este de reţinut că în perioada 2000-2004 inculpatul B.Ş.A. a fost membru al P.S.D. şi senator din partea acestui partid, iar în aceeaşi perioadă inculpatul N.A. a fost preşedintele aceluiaşi partid.

În privinţa inculpatului, aşa cum acesta a arătat în faţa instanţei de apel, acesta nu a fost medicul curant al condamnatului N.A. anterior evenimentului din 20 iunie 2012.

De asemenea, tot pentru conturarea contextului în care a comis faptele deduse judecăţii în prezenta cauză, din actele existente la dosar (fila 291 şi urm., vol. 3 dup) rezultă că în 27 ianuarie 2011 inculpatul B. a dispus internarea în secţia de chirurgie cardio-vasculară pe care o conducea a numitului N.C. (senator P.S.D. de Argeş în perioada 2000-2004, iar apoi preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş şi preşedinte al P.S.D. Argeş), care la data internării era cercetat pentru fapte de corupţie şi se afla sub puterea unui mandat de arestare preventivă, iar după 3 zile, în data de 30 ianuarie 2011 a fost supus unei intervenţii pe cord practicate de către inculpat, rămânând internat în secţia de chirurgie cardio-vasculară a S.C.U. Floreasca până 14 februarie 2011, cu o evoluţie „lent favorabilă”. La data de 2 februarie 2011 inculpatul N.C. a fost pus în libertate, reţinându-se, între altele în decizia instanţei că „ menţinerea arestării preventive a unui inculpat ce a suferit recent o intervenţie chirurgicală echivalează cu încălcarea art. 3 din Convenţie, pentru că C.E.D.O. a stabilit că durata excesivă a detenţiei preventive, atunci când compromite în mod grav sănătatea inculpatului, poate constitui un tratament inuman. In analizarea acestui articol, C.E.D.O. a impus drept criterii vârsta şi starea de sănătate a inculpatului, criterii care se regăsesc în situaţia de faţă. Curtea, în mod rezonabil, poate să prevadă, pe de o parte, că, dată fiind starea sa de sănătate, recurentul este mai vulnerabil decât un deţinut obişnuit. (cauza Pantea vs.România).” ( a se vedea Încheierea nr. 7/R pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. 534/109/2011).

Pentru a stabili vinovăţia inculpatului B.Ş.A. pentru faptele ce i se impută în prezenta cauză, instanţa de apel, în opinie majoritară, a analizat conduita acestuia în perioada 20 iunie -26 iunie 2012 din următoarele perspective:

a. internarea condamnatului N.A. în secţia de chirurgie cardio-vasculară condusă de către inculpatul B.Ş.A.

Fără a relua circumstanţele faptice care au determinat transportarea condamnatului N.A. la S.C.U. Floreasca, instanţa de apel, în opinie majoritară, nu contestă că internarea condamnatului într-o unitate sanitară era necesară, fiind determinată în mod obiectiv de situaţia medicală în care se găsea N.A. după tentativa de suicid (tratarea plăgilor prin împuşcare pe care şi le-a provocat), după cum nu poate reţine vreo contribuţie a inculpatului la stabilirea S.C.U. Floreasca, ca şi unitate sanitară (probabil, cea mai apropiată de domiciliul condamnatului) unde acesta din urmă a fost transportat.

Ceea ce se pune însă în discuţie este decizia de internare a condamnatului în secţia de chirurgie cardio-vasculară condusă de inculpat, prin raportare la actele normative în vigoare, la organizarea S.C.U. Floreasca şi, mai ales, la starea pacientului-condamnat la momentul prezentării sale la U.P.U. a respectivei unităţi sanitare.

Astfel, potrivit art. 67 din Ordinul nr. 1706/2007 privind conducerea şi organizarea unităţilor şi compartimentelor de primire a urgenţelor, „decizia de internare a pacienţilor aflaţi în U.P.U. şi C.P.U. aparţine, de principiu, medicilor de gardă din secţiile spitalului, la propunerea medicilor de gardă din U.P.U. sau C.P.U., luând în considerare starea clinică a pacientului, antecedentele acestuia, probabilitatea agravării stării lui, existenţa unui diagnostic final cert, conduita terapeutică necesară şi alţi factori obiectivi de ordin medical şi social care pot influenţa o asemenea decizie.”

De asemenea, potrivit art. 72 din acelaşi Ordin, „Pacienţii aflaţi în stare critică, necesitând monitorizare şi ventilaţie, vor fi preluaţi de secţiile A.T.I. în urma stabilizării şi investigării lor. Internarea pacienţilor politraumatizaţi în primele 24 de ore se realizează, după caz, la secţiile de chirurgie generală sau la secţiile A.T.I. prin secţiile de chirurgie generală”.

În ce priveşte starea în care se găsea pacientul-condamnat la momentul prezentării la spital, aceasta poate fi stabilită prin coroborarea probelor testimoniale şi a înscrisurilor medicale aflate la dosar.

Astfel, din declaraţiile tuturor persoanelor care au intrat în contact cu condamnatul în perioada scursă între tentativa de suicid şi momentul prezentării la spital (L.N., asistent medical de serviciu ambulanţă, S.L., medic de gardă ambulanţă, ambii prezenţi la domiciliul condamnatului, N.C., subofiţer de poliţie prezent la faţa locului, O.B., medic la U.P.U., B.M., L.I., medici care l-au consultat pe condamnat la spital), rezultă că acesta a fost conştient şi cooperant în toată această perioadă, fiind anxios, speriat, fără a necesita sedare, puţin palid, cu tensiunea crescută, dar echilibrată, fără a necesita intubare şi nici mască de oxigen, răspunzând obişnuit la întrebările care i se adresau.

Consultul U.P.U. a confirmat faptul că pacientul era conştient şi cooperant, stabil hemodinamic, prezentând 4 plăgi prin împuşcare penetrante, hematom latero-cervical drept neexpansiv, sonoritate pulmonară normală, murmur vezicular normal bilateral.

Din examinarea condamnatului la computer-tomograf (C.T.) a rezultat că la nivelul gâtului nu s-au evidenţiat corpi străini metalici retenţionaţi la nivelul regiunii cervicale şi al toracelui, edem sau hematom supraglotic şi nici hematom laterocervical, arterele carotide şi venele jugulare fiind omogen opacifiate; la nivelul toracelui, aorta toracică şi abdominală erau de calibru normal, omogen opacifiate, arterele pulmonare omogen opacifiate, fără trombi intraluminali, fără a se evidenţia hematom mediastinal şi nici emfizem mediastinal ( a se vedea buletinul de examen din 20 iunie 2012 ora 23.59, fila 160 vol. 3 dup).

Din completarea raportului de expertiză medico-legală efectuat în faza de urmărire penală (fila 519 vol. 3 dup) rezultă că urgenţa medicală în cazul condamnatului a fost reprezentată de leziunile produse prin împuşcare la nivel cervical, riscul potenţial fiind generat de prezenţa hematomului cervical ca urmare a distrucţiei de părţi moi prin efect compresiv asupra formaţiunilor anatomice cervicale.

În privinţa patologiei cronice a condamnatului, în raportul de expertiză se face precizarea că, în ce priveşte ateroscleroza coronariană, deşi în actele medicale examinate se face referire la rezultatele unor investigaţi coronariene efectuate la clinica Merie Lannelong Paris, acestea nu au fost puse la dispoziţia expertului, din acte reieşind că acestea s-ar afla la familia condamnatului.

În acelaşi sens sunt şi susţinerile martorului B., care a recunoscut în faţa instanţei de apel că „nu am avut documente la momentul consultării condamnatului la C.T., care să ateste afecţiunile sale preexistente.” (fila 62 verso ds.apel).

Contrar investigaţiilor medicale efectuate anterior internării şi, în special, rezultatului C.T., diagnosticul la internare semnat şi parafat de inculpatul B. cuprinde o serie de inexactităţi, de natură a crea o percepţie greşită cu privire la gravitatea reală a stării condamnatului şi a crea o justificare aparentă pentru decizia de internare a acestuia în secţia de chirurgie cardiovasculară condusă de inculpat.

În acest sens, se face vorbire, între altele, despre „hematom cervical anterior drept prin leziune pachet jugular drept extern”, precum şi despre „insuficienţă respiratorie acută de tip obstructiv”, deşi acestea nu erau susţinute probator, fapt evident chiar şi pentru o persoană fără cunoştinţe medicale (fila 62, 62 vol. 3 dup).

În aceste condiţii, instanţa de apel constată pe de o parte că internarea condamnatului în secţia condusă de inculpat nu era justificată, iar pe de altă parte, aşa cum se va vedea, această decizie a fost luată unilateral de către inculpat, contrar prevederilor legale în vigoare.

Astfel, aşa cum a rezultat din depoziţia martorului O., medic U.P.U. care l-a consultat pe condamnat la sosirea în spital, decizia de internare a condamnatului în secţia de chirurgie cardio-vasculară a fost luată de inculpatul B. şi „i-a fost comunicată” martorului „fără a i se cere vreo părere”, deşi potrivit dispoziţiilor legale citate anterior, decizia de internare aparţinea medicilor de gardă din secţiile spitalului, la propunerea medicilor de gradă din UPU, în funcţie de criteriile prevăzute de lege.

Or, aşa cum acelaşi martor a arătat în faţa instanţei de apel, în opinia sa condamnatul putea fi internat în orice secţie de chirurgie care avea şi A.T.I., martorul neputând explica de ce acesta a fost internat tocmai în secţia condusă de inculpat.

În privinţa martorului L., acesta a confirmat că în momentul în care el a ajuns la spital, pacientul-condamnat era deja internat în secţia condusă de inculpat.

De altfel, este de observat că inculpatul nici nu era de gardă în seara de 20 iunie 2012, susţinerile sale potrivit cărora se afla în linia a doua de gardă („on call”) şi că ar fi fost chemat de acasă de medicul din linia întâi (care nu avea experienţă şi ar fi fost depăşit de situaţie), nefiind dovedite prin nici un mijloc de probă. În plus, chiar dacă ar fi fost de gardă, chemarea sa de la domiciliu ar fi fost justificată doar în situaţia în care ar fi fost necesară efectuarea unei intervenţii chirurgicale cardiovasculare, ceea ce nu era cazul în speţă.

În ce priveşte internarea unui pacient în secţia condusă de inculpat, aceasta ar fi fost teoretic justificată exclusiv prin prisma unei intervenţii chirurgicale coronariene, valvulare ori vasculare ce fusese/urma a fi efectuată, ca un eveniment viitor şi sigur, iar nu ca o probabilitate condiţionată de ivirea unui eveniment neprevăzut.

De altfel, chiar şi inculpatul a recunoscut în faţa instanţei de apel că în secţia pe care o conducea erau internaţi cei care suferiseră o intervenţie cardio-vasculară, care erau ţinuţi într-o A.T.I. specială a secţiei respective.

În privinţa condamnatului, justificarea oferită de inculpat pentru decizia de internare a acestuia în secţia sa (care, contrar susţinerilor sale, a fost una care i-a aparţinut în exclusivitate, nefiind o decizie colectivă) a constat în suspiciunea de lezare a carotidei sau a jugularei în urma tentativei de suicid, deşi însuşi inculpatul admite faptul că la momentul internării nu exista nicio hemoragie, iar examenul C.T. nu atesta vreo afectare vasculară.

În acest context, este de observat că explicaţia pe care a dat-o fiecare medic implicat cu privire la această decizie a inculpatului este diferită şi nu se coroborează cu justificarea oferită de inculpat.

Astfel, martorul B. a arătat pe de o parte că, deşi pacientul nu mai sângera, exista teoretic riscul ca sângerarea să apară, iar pe de altă parte că internarea în secţia C.C.V. s-a datorat patologiei coronariene preexistente a condamnatului, care necesita supraveghere din partea personalului din această secţie; condamnatul nu avea risc de intervenţie cardiovasculară la momentul internării, dar îl putea dezvolta, pe fond emoţional, în condiţiile existenţei traumei.

La rândul său, martorul L. a arătat că nu a fost surprins de internarea condamnatului în secţia condusă de inculpat, având în vedere topografia plăgii, care era în apropierea arterei carotide.

Rezultă aşadar ca la momentul internării, pacientul condamnat prezenta în concepţia celor 3 medici (inculpatul şi martorii B. şi L.) un eventual risc cardiovascular, justificat doar teoretic, fie prin topografia unora dintre plăgi, fie prin patologia coronariană (afirmată, dar insuficient documentată), mai precis fondul emoţional care putea conduce la un infarct (deşi această din urmă motivaţie putea fi determinată de orice situaţie stresantă, iar nu doar de o traumă fizică).

Pe de altă parte, deşi a fost internat într-o secţie de chirurgie cardio-vasculară, încă din acel moment (seara zilei de 20 iunie 2012) s-a stabilit că pacientul-condamnat urma să fie operat de către martorul L., şeful secţiei de chirurgie plastică şi reparatorie (a se vedea declaraţiile acestuia şi ale martorului B.).

Or, în condiţiile în care încă de la început s-a stabilit că este un caz de competenţa secţiei de chirurgie plastică şi reparatorie, cu atât mai puţin apare ca justificată internarea condamnatului într-o secţie de chirurgie cardio-vasculară.

În realitate, aşa cum a arătat şi martorul O., medicul de la U.P.U. care l-a evaluat la primire pe condamnatul N., acesta putea fi internat în orice secţie de chirurgie care avea şi A.T.I., fie că era vorba despre cea de chirurgie plastică şi reparatorie (care urma să efectueze a doua zi intervenţia chirurgicală), fie despre orice altă secţie de chirurgie generală (potrivit organigramei S.C.U. Floreasca, în această unitate sanitară există 3 astfel de secţii).

Eventuala deteriorare a stării pacientului (care de altfel nu a avut nici un grad de probabilitate la momentul internării), putea fi gestionată oportun la nivelul oricăreia dintre secţiile menţionate anterior, atât prin prisma unei intervenţii chirurgicale de urgenţă, cât şi a îngrijirilor acordate de medicii de A.T.I.

Simplul fapt că pacientul-condamnat avea anumite afecţiuni cronice (inclusiv cele coronariene, neprobate prin acte medicale depuse la dosar) ori că în apropierea zonelor lezate prin împuşcare se aflau nişte vase de sânge, nu justificau internarea sa în clinica de chirurgie cardiovasculară condusă de inculpatul B., în condiţiile în care intervenţia care se prefigura se putea realiza de secţia de chirurgie plastică şi reparatorie.

În acest sens, ar fi fost suficientă prezenţa unui chirurg cardiovascular în echipa operatorie care avea să intervină a doua zi (ceea ce s-a şi întâmplat cu inculpatul B.), pentru a putea fi gestionată corespunzător situaţia în care, intraoperator, s-ar fi constatat că se impune şi intervenţia acestuia.

În realitate, internarea pacientului-condamnat în secţia condusă de inculpatul B.Ş.A. s-a dovedit a fi o condiţie sine qua non pentru atingerea scopului urmărit (cel puţin îngreunarea punerii în executare efectivă a mandatului emis împotriva condamnatului), căci astfel s-au creat premisele pentru întreaga desfăşurare ulterioară a evenimentelor, inculpatul reuşind să preia controlul de facto în ce priveşte comunicarea publică şi relaţia cu autorităţile în acest caz şi să se impună ca principal decident în legătură cu transferarea condamnatului într-o loc de detenţie.

În acest sens, inculpatul a dat dovadă de maximă abilitate, reuşind să stârnească şi să întreţină o stare de confuzie atât în opinia publică, cât şi în relaţia cu autorităţile cu privire la presupusa calitatea a sa de medic curant al condamnatului (ce s-a bazat tocmai pe internarea acestuia în secţia pe care o conducea), situaţie în care a devenit extrem de facilă ascunderea situaţiei medicale în care se afla pacientul (prin prezentarea acesteia ca fiind mai gravă decât era în realitate), îngreunarea accesului ofiţerilor însărcinaţi cu punerea în executare a mandatului de executare la documentele medicale solicitate şi pregătirea terenului favorabil pentru întârzierea încarcerării efective a condamnatului N.A. într-un centru de detenţie, prin preluarea de facto a atribuţiei de exprimare a acordului privind transferul condamnatului într-un centru de detenţie şi, în final, prin refuzul inculpatului de a consimţi la transfer.

b. relaţia inculpatului B.Ş.A. cu autorităţile competente să pună în executare mandatul emis împotriva condamnatului N.A.

Probatoriul administrat în cauză a demonstrat în mod indubitabil că atitudinea inculpatului B. în relaţia cu organele de poliţie pe perioada spitalizării condamnatului N.A. în secţia pe care o conducea, a fost una obstructivă, favorizată de non-implicarea şi lipsa de fermitate manifestate de conducerea spitalului.

În acest sens, conduita inculpatului de a nu permite organelor de poliţie să pătrundă în salonul în care se afla condamnatul N., de a îngrădi accesul la documentele medicale întocmite cu privire la acesta, de a le oferi informaţii necorespunzătoare adevărului cu privire la starea sa de sănătate, a avut ca scop limitarea posibilităţii autorităţilor competente de a stabili situaţia reală în care se afla pacientul-condamnat, pentru a împiedica astfel încarcerarea acestuia.

Astfel, deşi aparent lipsită de importanţă, atitudinea inculpatului de a nu permite poliţiştilor care au asigurat paza să pătrundă în salonul în care se afla internat condamnatul (în condiţiile în care membrii familiei sale intrau nestingherit), a avut ca scop şi rezultat îngrădirea posibilităţii organelor de poliţie de a percepe în mod direct şi nemijlocit care era starea reală în care se afla condamnatul (a se vedea declaraţiile martorilor I.M. şi N.C., fila 90 şi urm., ds.apel).

Contrar celor reţinute în hotărârea atacată, organele de poliţie nu au manifestat o pasivitate în ce priveşte obţinerea de informaţii cu privire la situaţia condamnatului, existând atât contacte directe între poliţişti şi medici (inclusiv inculpatul B.), cât şi o corespondenţă scrisă cu spitalul.

Relevante în acest sens sunt:

- declaraţia martorului G.R., poliţist, şeful Serviciului Omoruri din cadrul D.G.P.M.P., care a relatat atât despre discuţiile purtate cu inculpatul şi martorul L., cât şi despre adresele transmise către S.C.U. Floreasca (fila 55 şi urm., ds.apel):

„A doua zi (nn: după intervenţia chirurgicală), vineri, am trimis inclusiv o adresă în care solicitam să ni se precizeze care este starea pacientului şi când poate fi transferat, însă nu am primit un răspuns util. Abia în ziua următoare, am discutat cu inculpatul B., în cadrul convorbirii cu acesta i-am cerut acestuia să îmi comunice aceleaşi informaţii despre condamnatul N., iar acesta mi-a spus că există un risc pentru viaţa pacientului, din cauza afecţiunilor cardiace de care suferă şi că mă invită în ziua de luni doar pentru a-mi prezenta starea pacientului şi să îmi explice pe larg în ce constă riscul despre care vorbea. La întrebarea dacă poate fi sau nu transferat, inculpatul B. nu mi-a dat un răspuns ferm şi categoric.

Când m-am prezentat potrivit celor convenite, am aflat că se întrunise o comisie, care hotărâse sesizarea I.M.L., pentru a se hotărî asupra transferului condamnatului la penitenciarului. În plus, inculpatul B. mi-a prezentat în cabinetul său o imagine 3D a inimii condamnatului, ce fusese efectuată în Franţa, precizând că condamnatul N. are arterele afectate şi că există un risc major pentru viaţa sa în cazul în care ar fi transferat la penitenciar ori s-ar încerca audierea sa. Riscul pe care îl prezenta pacientul era unul letal, în cazul audierii sau al transferului la penitenciar.

Deşi am cerut o copie a foii de observaţie şi un diagnostic încă după data internări, am primit doar un diagnostic scris, un text scris în word, fără semnătură şi ştampilă, iar foaia de observaţie am obţinut-o doar la momentul realizării efective a transferului la penitenciar.

Discuţia am purtat-o cu inculpatul B., pentru că am aflat că persoana condamnată N. era internată la secţia acestuia şi că inculpatul B. este medicul său curant.

(…) Arăt faptul că, de fiecare dată când am purtat discuţii cu inculpatul B. pe tema posibilităţii audierii şi transferării condamnatului N. către penitenciar, inculpatul B. s-a opus. Dacă la început, discuţiile erau în sensul amânării unei decizii, în ultimele zile inculpatul a spus că nu va fi niciodată de acord cu transferul condamnatului în penitenciar şi că nu va semna în acest sens. Ceea ce a contat în punerea în executare efectivă a mandatului a fost hotărârea Tribunalului Bucureşti, care a constatat că nu există niciun impediment de punere în executare a mandatului.

În discuţia din ziua de sâmbătă cu inculpatul B. mi-am declinat calitatea de poliţist la Serviciul Omoruri, însă i-am solicitat să dea răspuns problemelor ridicate de noi, cât şi de S.I.C., în adresele diferite trimise la spital în legătură cu condamnatul N.. (…) Este posibil ca inculpatul B. să îmi fi spus cu acea ocazie că toate cererile vor primi răspuns pe cale instituţională.”

- declaraţia martorului S.C., poliţist, şeful S.I.C. din D.G.P.M.P., din care făcea parte şi Biroul urmăriri care avea atribuţii în legătură cu punerea în executare a mandatului emis în cazul condamnatului N. (fila 113 şi urm., ds.apel):

„ Am cerut copie de pe foaia de observație clinică şi copie de pe protocolul operator in 22 sau 23 iunie, primindu-le a doua zi. Ştiu, de asemenea, că s-a efectuat o adresă prin care solicitam spitalului să ne comunice dacă N.A. putea fi transferat in penitenciar şi din câte reţin s-a primit un răspuns că singurul care decide este medicul curant, respectiv inculpatul B.. După ştiinţa mea, B. era cel care era medicul curant având in vedere că el îl avea in evidenţă cu probleme cardiace intr-o perioadă anterioară. Poliţiştii încercau să ia legătura personal cu medicii şi singurul care refuza să dea un răspuns clar era inculpatul B., invocând că pacientul este in stare gravă ţinând seama şi de antecedentele sale medicale. S-a luat legătura şi cu doctorul L., iar acesta l-a indicat pe inculpatul B. ca fiind cel care decide asupra transferului. De altfel, aceasta a fost şi poziţia conducerii spitalului. Nu cunosc care a fost răspunsul oficial al spitalului, dar discuţiile purtate de poliţiştii de la Biroul urmăriri cu personalul medical îl indicau doar pe inculpatul B. ca fiind cel care are putere de decizie in legătură cu condamnatul N.A. Ştiu, de asemenea, că la un moment dat s-a constituit şi o comise interdisciplinară la nivelul spitalului, însă nu cunosc ce decizie s-a luat de această comisie. Reţin că la un moment dat colegul Iorga de la Serviciul urmăriri a luat legătura personal cu doctorul L. şi a obţinut in final avizul său pentru transfer, spunând însă că este necesar şi avizul lui B., care este medicul curant. De altfel, toată lumea spunea că singurul care este in măsură să-şi dea avizul este medicul curant in baza unui ordin al ministrului sănătăţii.

La nivelul, poliţiei aveam credinţa că inculpatul B. caută să amâne cât mai mult punerea în executare a mandatului emis împotriva condamnatului N.. Am avut in vedere inclusiv ceea ce ne-a spus L., in sensul că nu este chiar atât de grav să nu poată fi transferat, însă singurul care poate decide este inculpatul B., tot el fiind cel care poate să ne pună la dispoziţie actele medicale necesare pentru realizarea transferului.”

- declaraţia martorului T.P., inspectorul general al Poliţiei Române (fila 160 şi urm., ds.apel)

„ În calitatea pe care am deţinut-o in luna iunie 2012 am fost informat de către conducerea Poliţiei Capitalei pe măsura derulării evenimentelor, despre demersurile făcute de poliţişti pentru a obţine dosarul medical al condamnatului N.A. (copie de pe fişa de internare şi diagnosticul care-i fusese pus), fiind de asemenea la cunoştinţă în legătură cu demersurile făcute de către Poliţia Capitalei către IML pentru a se stabili dacă afecţiunile de care condamnatul suferă pot fi tratate in rețeaua medicală a penitenciarelor şi in raport de acestea dacă respectivul condamnat poate fi transferat in penitenciar in condiţiile în care la acel moment executarea mandatului emis împotriva sa era practic întreruptă. Știu că s-au făcut mai multe reveniri din partea poliţiei pentru a se comunica actele necesare atât către medicii care asigurau îngrijirea condamnatului, cât şi către conducerea spitalului. Răspunsurile primite de la medici atunci când acestea au fost primite, au fost doar in parte in sensul celor solicitate de către poliţie, astfel încât ulterior erau necesare alte demersuri clarificatoare.

(…) Îmi amintesc că au existat şi discuţii purtate de polițiști cu medicii implicaţi, însă in urma acestor discuţii s-a solicitat poliţiei să se emite adrese oficiale pentru a se răspunde oficial.

Deşi s-a discutat cu mai mulți medici nu se ştia cine este medicul curant, acesta fiind şi motivul pentru care s-au efectuat adresele de clarificare către spital.”

- declaraţia martorului V.V., adjunctul I.G.P.R. (fila 162 şi urm., ds.apel):

„Cunosc amănunte in legătură cu demersurile efectuate pentru punerea in executare a mandatului emis împotriva condamnatului N.A. de la conducerea Poliției Capitalei in condiţiile in care eu personal nu am avut vreo tangenţă cu medicii sau cu spitalul implicat in acest caz. Având in vedere situaţia creată in urma internării in spital al condamnatului am constatat că exista o reticenţă din partea medicilor de a răspunde Serviciului de investigaţii medicale din cadrul D.G.P.M.P., in sensul de a li se pune la dispoziţie documente medicale necesare executării acestuia, documentele fiind obţine pe căi ocolite, mai precis de către Serviciul omoruri care se ocupa de cazurile de tentativă de suicid a cărei victimă fusese condamnatul. Au existat atât demersuri concretizate in adrese instituţionale cât şi discuţii purtate de poliţişti cu medicii din spital care se ocupau de caz, însă informaţiile au fost obţinute decât in dosarul privind tentativa de suicid.”

Susţinerile martorilor în legătură cu demersurile efectuate de către organele de poliţie în acest caz sunt susţinute de înscrisurile aflate la dosar, respectiv:

- procesul-verbal din 21 iunie 2012 ora 2.30, din care rezultă conţinutul convorbirii telefonice purtate cu inculpatul B. în legătură cu starea pacientului-condamnat (fila 54, vol. 3 dup);

- procesul-verbal din 21 iunie 2012, care redă discuţia purtată de poliţişti cu inculpatul B. în legătură cu starea condamnatului N. şi diagnosticul postoperatoriu, ce a fost pus la dispoziţia poliţiştilor pe o coală albă, fără parafă sau ştampilă (fila 49-51, vol. 3 ds. apel):

- procesul-verbal din 21 iunie 2012 ora 9.12, din care rezultă că s-a luat legătura cu dr.L. anterior intervenţiei chirurgicale, care a recomandat ca audierea condamnatului solicitată în legătură cu tentativa de suicid să aibă loc a doua zi (fila 53, vol. 3 ds.apel);

- adresa din 22 iunie 2012 prin care D.G.P.M.P. - S.I.C. cere S.C.U. Floreasca să precizeze diagnosticul la internare şi postoperatoriu, precum şi dacă pacientul-condamnat poate fi transportat în vederea tratării în reţeaua medicală a A.N.P. (fila 58, vol. 3 dup);

- procesul-verbal din 22 iunie 2012 ora 17, din care rezultă refuzul managerului spitalului, martorul M. de a înregistra adresa sus-menţionată, motivat de faptul că programul registraturii instituţiei s-a încheiat la ora 15.30, dar şi împrejurarea că aspectele solicitate prin adresă vor fi comunicate ulterior (fila 59, vol. 3 dup);

- adresa din 22 iunie 2012, înregistrată la aceeaşi dată la spital, prin care D.G.P.M.P. - Serviciul Omoruri solicită de urgenţă copia foii parțiale de observaţie pentru condamnat (fila 61, vol. 3 dup);

- procesul-verbal din 23 iunie 2012, din care rezultă că s-a adus telefonic la cunoştinţa inculpatului B. adresa emisă cu o zi mai înainte, precum şi poziţia inculpatului care a menţionat că audierea condamnatului nu este posibilă şi că invită organul de poliţie (martorul G.) pentru o discuţie legată de situaţia medicală a condamnatului în ziua de 25 iunie 2012, ora 9 (fila 70, vol. 3 dup);

- procesul-verbal din 23 iunie 2012, din care rezultă că încercarea poliţiştilor de a obţine copia foii de observaţie clinică şi a protocolului operator a rămas fără rezultat (fiind zi nelucrătoare), dar şi faptul că dr. G. din secţia de chirurgie cardiovasculară a susţinut că nu este abilitat să îi ajute pe poliţişti în demersul lor (fila 73, vol. 3 dup);

- adresa din 24 iunie 2012 prin care D.G.P.M.P. - S.I.C. solicită spitalului comunicarea, în regim de urgenţă, a copiei foii de observaţie clinică, protocolului operator şi a posibilităţii transferului în siguranţă a condamnatului la o unitate medicală din reţeaua A.N.P. (fila 94, vol. 3 dup);

- procesul-verbal din 24 iunie 2012 din care rezultă că încercarea poliţiştilor de a obţine copia foii de observaţie clinică şi a protocolului operator a rămas fără rezultat (fiind zi nelucrătoare), dar şi faptul că dr.A. din secţia de chirurgie cardiovasculară a susţinut că nu este abilitat să îi ajute pe poliţişti în demersul lor, îndrumându-i să depună adresa menţionată anterior în ziua de 25 iunie 2012 la registratura spitalului (fila 95, vol. 3 dup);

- adresa din 25 iunie 2012 prin care D.G.P.M.P. - Serviciul Omoruri solicita spitalului ca în regim de urgenţă să pună la dispoziţie copia foii de observaţie clinică de la data internării la zi, inclusiv după protocolul operator şi investigaţiile medicale efectuate (C.T., buletine de analize, eventuale ecografii şi radiografii) în vederea evaluării medicale şi medico-legale a condamnatului, solicitându-se totodată să se precizeze dacă acesta poate fi transferat într-o unitate medicală a A.N.P. (fila 123, vol. 3 dup);

- procesul-verbal din 25 iunie 2012 încheiat în urma întâlnirii cu inculpatul B. convenite anterior, din care rezultă susţinerile acestuia în sensul că pacientul-condamnat nu poate fi audiat decât a doua zi; deşi i s-a adus la cunoştinţă inculpatului conţinutul adresei menţionate anterior, acesta s-a deplasat împreună cu organul de poliţie la biroul managerului spitalului, care a dispus înregistrarea ei la registratura spitalului (fila 122, vol. 3 dup).

Conţinutul unora dintre înscrisurile menţionate anterior rezultă de altfel şi din înregistrările convorbirilor telefonice purtate între persoanele implicate, cum ar fi cea din 23 iunie 2012 ora11.34 dintre inculpatul B. şi martorul G.R. (fila 304, vol. 3 dup):

G.R.: Ieri v-am lăsat la cabinetul domnului manager general M. o adresă prin care vă rugam să analizaţi posibilitatea tratării domnului N. într-un spital din sistemul penitenciar. E vorba de Rahova, evident. Rugămintea noastră oficială ar fi, mă rog, să analizaţi şi am avea şi noi nevoie de un răspuns oficial la începutul săptămânii viitoare. Al doilea aspect: dacă cumva, ţinând cont de starea curentă a pacientului, puteţi să ne spuneţi dacă poate fi audiat luni.

B.Ş.A.: Nu, asta nu cred că va putea fi audiat luni. Sincer să vă spun, nu cred. Bine, mai sunt până luni încă două zile (…).

G.R.: Atunci revin cu un telefon luni dimineaţă?

B.Ş.A.:Cred că este mult mai bine aşa, că atuncea pot să vă spun mai, mai multe. Dacă, nu ştiu cât aţi reţinut,că n-aţi reţinut, el este şi cardiac cu nişte obstrucţii pe coronare (…). Pentru că, dacă …dacă veniţi pe la mine, luni dimineaţă, vă arăt filmele cu înregistrările, cu obstrucţiile pe coronare (…). Puteţi să le vedeţi concret, nu aşa. Chiar o să, o să rămâneţi cu (…).

Această convorbire telefonică probează o dată în plus intenţia inculpatului de a abate atenţia de la motivul real al internării condamnatului în spital, care nu ţinea de afecţiunile cronice ale acestuia. Invocând patologia preexistentă a condamnatului, inculpatul intenţiona să creeze condiţiile tergiversării unei decizii privind transferul într-un loc de deţinere, inclusiv prin luarea în discuţie a necesităţii unei intervenţii chirurgicale pe cord.

În egală măsură, se remarcă abilitatea inculpatului, în condiţiile în care, deşi refuză să dea un răspuns tranşant, asumat, cu privire la chestiunea punctuală a transferului condamnatului într-un spital penitenciar, insinuează că starea de sănătate a acestuia este una gravă (însă din alte motive decât cele care au justificat internarea) şi nu ar permite părăsirea spitalului de către condamnat.

De asemenea, convorbirea demonstrează că inculpatul B. a fost la curent cu existenţa adresei emisă de D.G.P.M.P. cu o zi înainte, chiar dacă dintr-un formalism excesiv al managerului spitalului (care ridică semne de întrebare cu privire la buna sa credinţă, aşa cum se va vedea în continuare) acesta nu a fost înregistrată decât în ziua de 25 iunie 2012.

Cu alte cuvinte, nu se poate susţine că personalul S.C.U. Floreasca şi, mai ales, inculpatul B., nu au fost la curent cu solicitarea poliţiei de remitere a documentelor medicale referitoare la condamnat şi, mai important, de precizare a poziţiei cu privire la transferul acestuia într-un penitenciar.

Acest fapt rezultă de altfel şi din convorbirea telefonică din 24 iunie 2012 ora 11.58 dintre inculpatul B. şi managerul spitalului, martorul M.:

B.Ş.A.: Ai primit o scrisoare de ce spun ăştia?

Interlocutor: Da, domn’e, după ora 17, în care nu mai era nimeni în buc (…) în ăă. În spital (…) Şi le-am spus chestia asta: De ce veniţi după ora 17? Nu, că sunt eu aici de prost (…) sunt, asta este, pentru că nu mi-am terminat încă treburile.

B.Ş.A.: Îhî. Şi ce faci cu ea?

Interlocutor: Dar luni o înregistrez şi o dau la comisia medicală.

B.Ş.A.: Da, că m-a (…) m-a abordat şi pe mine unul de la poliţie şi i-am spus: Domn’e, veniţi luni de dimineaţă, stăm de vorbă, să arătăm documentele. Ceva şef de-al lor de acolo, nu ştiu ce, da.

Interlocutor: Da, foarte bine. Păi da (…). Păi da, unul o trimite la ora 17 şi unul o trimite la 20 sau 21.

B.Ş.A.: Au mai trimis încă una din asta, două?

Interlocutor: Exact. Da, la U.P.U.. (…) Şi le-am şi spus: De ce veniţi la ora asta, când registratura este închisă? Şi nu numai atât (…) da’ comisia medicală e plecată(…). Că nu pot să decid contra da, familiei (…) ă (…) comisiei medicale, dacă nu ştiu ce a fost acolo, nu? Nu-i normal? (…) Aici o să hotărască (…) nu, le-am spus! Aici o să hotărască profesorul L. şi profesorul B..Clar.Ca să ştii ce-a spus!

B.Ş.A.: (…) N. ar putea fi dus la Rahova. Asta erau breaking news.

Interlocutor: Da, probabil că na, aşa vor, na! Asta nu decideţi decât voi (…). Şi le-am atras atenţia: Când mai veniţi cu aşa ceva, vă rog foarte mult, veniţi până în ora 15! Pentru că eu nu sunt obligat să aduc oamenii de acasă! Şi în afară de asta (…). Bun, hai să spunem că nu este registratura, văd cum o înregistrez. Dar echipa medicală nu e în spital. A plecat, nu?”

Mai mult, inculpatul a cunoscut despre demersurile organelor de poliţie şi din alte surse, cum ar fi reprezentanţii mass media, relevantă în acest fel fiind convorbirea telefonică purtată în 24 iunie 2012 ora 10.17 cu numita Subţirelu (Liliana), angajată la postul de televiziune Realitatea T.V. (fila 323 şi urm., vol. 2 dup):

Interlocutoare: Păi, cică Poliţia a trimis o scrisoare încă de vineri, în care întreabă dacă poate fi transportat şi îngrijit în sistemu’ penitenciar. Şi (…).

B.Ş.A.: M-a mai întrebat cineva de la D.I.G.I. şi…(…) Dar (…) atâta vreme cât la mine nu a ajuns nici un fel de hârtie oficială în sensul ăsta, eu nici nu mi-am pus problema. Da’ chiar le-am sugera să vorbească cu L., să-l întrebe. Nici n-am fost la spital, nici n-am intenţia să mă duc curând, că am operat până aseară, târziu, şi mi-a ajuns.

Interlocutoare: (…) E, probabil că scrisoarea este trimisă către (…) conducerea spitalului, mă gândesc. Şi conducerea trebuie să întrebe medicii care se ocupă.

B.Ş.A.: (…) Cu siguranţă că ăsta este mersul logic al lucrurilor. Dar, atâta vreme cât nici nu m-au întrebat, nici n-am ştiut de această hârtie, n-am cum să le dau vreun răspuns. (…) O să facem probabil o (…) dacă aşa apare, o de asta, un conclav medical, ca să nu zic comisie şi să se ia o hotărâre.”

Din toate aceste mijloace de probă rezultă pe de o parte că organele de poliţie au manifestat diligenţa necesară în relaţia cu reprezentanţii spitalului în care se afla internat condamnatul şi, în particular, cu inculpatul B., în considerarea calităţii sale (aparente) de medic curant, solicitând atât înscrisurile medicale relevante, cât şi exprimarea poziţiei vis-a-vis de transferul condamnatului.

Pe de altă parte, atât conducerea spitalului, cât şi inculpatul B. au cunoscut despre solicitarea organelor de poliţie, însă au refuzat să o analizeze, invocând un formalism excesiv (solicitarea a ajuns la spital vineri la ora 17, medicii nu mai sunt în spital), în condiţiile în care cu toţii erau angajaţi ai unui spital de urgenţă.

Obstrucţionarea procesului de punere în executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii emis împotriva condamnatului N.A. s-a manifestat astfel prin refuzul de a pune la dispoziţia organelor de poliţie actele medicale întocmite în acest caz de personalul medical al S.C.U. Floreasca, concomitent cu tergiversarea luării unei decizii ferme cu privire la transferarea condamnatului într-un loc de deţinere, ce a culminat cu constituirea unei „comisii multidisciplinare” şi sesizarea I.N.M.L., deşi ambele proceduri nu aveau nici un temei legal (a se vedea adresele din 25 şi 26 iunie 2006 emise de I.N.M.L.).

În realitate, aşa cum rezultă din actele dosarului, înscrisurile medicale solicitate de organele de poliţie în legătură cu condamnatul N.A. nu au fost eliberate de către S.C.U. Floreasca decât ca urmare a solicitării D.N.A. din data de 25 iunie 2012 (fila 137, vol. 3 dup), după cum şi clarificarea situaţiei condamnatului, în sensul transferării sale într-un spital-penitenciar nu s-a produs decât în ziua de 26 iunie 2012, în condiţiile în care în aceeaşi zi D.N.A. a început urmărirea penală faţă de inculpatul B. şi mai mulţi lucrători de poliţie pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului, fiind audiate în aceeaşi zi mai multe persoane, inclusiv inculpatul (în calitate de învinuit), iar cu o zi mai înainte şi martorul L., adevăratul medic curant al condamnatului.

c. comunicarea publică a inculpatului B.Ş.A. pe perioada spitalizării condamnatului N.A.

Deşi nu avea calitatea de purtător de cuvânt ( şi prin urmare nu putea emite opinii care să reflecte poziţia oficială a unităţii spitaliceşti al cărei angajat era), profitând de starea de confuzie pe care a indus-o în mod deliberat cu privire la calitatea de medic curant al condamnatului N.A. ce a avut la bază internarea acestuia în secţia pe care o conducea, din 21 iunie 2012 inculpatul B. a preluat controlul asupra comunicării publice cu privire la starea condamnatului, în scopul de a crea impresia că starea de sănătate a condamnatului N. ar putea impune o intervenţie chirurgicală asupra cordului, ceea ce ar fi condus la prelungirea perioadei de spitalizare şi, prin aceasta, la întârzierea încarcerării.

Astfel, din probele administrate în cauză a rezultat că în perioada 20 iunie 2012- 26 iunie 2012, inculpatul nu a fost purtător de cuvânt al S.C.U. Floreasca Bucureşti, acest rol revenindu-i doctorului O.B.M.

În declaraţia dată în faţa instanţei de apel (filele 164-165 d.a.), acesta din urmă a relatat că:

„(…) Eu, în calitate de purtător de cuvânt al S.C.U. Floreasca, am ieşit în seara internării pentru a comunica public situaţia pacientului, însă am făcut-o aşa cum se întâmplă de fiecare dată numai după ce am avut acceptul conducerii administrative a spitalului. În perioada următoare am mai ieşit o singură dată în public la cererea managerului spitalului pentru a comunica faptul că o comise interdisciplinară a hotărât sesizarea I.M.L. -ului cu acest caz. Regula stabilită la nivelul S.C.U. Floreasca este că orice comunicare publică se face exclusiv prin intermediul meu cu acceptul conducerii spitalului. Este adevărat că în aceeaşi perioadă inculpatul B. a ieşit şi a comunicat public în legătură cu starea pacientului N., nu cunosc de ce a făcut-o, însă aşa face de obicei. Pe mine nu m-a consultat în vreun fel înainte de a se adresa publicului, nu cunosc dacă a avut acceptul spitalului.”

În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorului M.R.A., care, cu referire la acest aspect, a arătat următoarele:

„Purtătorul de cuvânt al spitalului este doctorul Oprița. Acesta a dat din câte ştiu eu, câteva comunicate de presă, însă ştiu că unele comunicate s-au dat chiar de dr. B.Ş.A.”

Împrejurarea că inculpatul a preluat în mod deliberat comunicarea publică în cazul analizat rezultă în mod indubitabil din convorbirea telefonică purtată în 23 iunie 2012 de către acesta cu numitul G.E.D., fost consilier de stat al condamnatului N.A. în perioada în care acesta din urma a ocupat funcţia de prim-ministru (fila 290 şi urm., vol. 2 dup):

Interlocutor: (…) Te-am tot sunat, da n-ai răspuns să fii cu ochii acolo, că porcu’ ăsta de (…) ăla cu barbă de la voi (n.n.: dr .L., care l-a operat pe condamnat) şi cu umflatu’ ăla beţiv (nn: dr. M., directorul spitalului) sunt împotrivă. Da?

B.Ş.A.: (…) Da’de unde ştiţi?Sigur?

Interlocutor: (…) Păi, v-au interzis să mai daţi declaraţii… (…) şi ălălaltu’(…) jegosu’ ăla, care a fost jegos toată viaţa, de aia nu l-a agreat A. (…) A zis că numai el poate să dea declaraţii.

B.Ş.A.:Cine? Numai el?

Interlocutor:Da, da.

B.Ş.A.:Când a zis asta?

Interlocutor:Ieri, la o conferinţă de presă.

B.Ş.A.: Na! Nu e adevărat, că eu le-am tăiat declaraţiile, eu i-am făcut ca să nu mai dea nimeni declaraţii.

Interlocutor:Nu, nu, nu, nu.A zis umflatu’ ala de (…) M. (…) A ieşit ăla şi a zis că nu poate să dea nimeni declaraţii, că (…). El era beat. Că ăla (…) cum îl ştiu eu. (…) Era beat şi că: Se interzice să mai zică cineva ceva şi nu ştiu ce. Că singuru’ e ăla (…) jegosu. Mda!

B.Ş.A.: Asta dimineaţă poate a zis asta! (…) Şi eu la prânz le-am interzis la toţi. Şi lui şi la toată lumea. (…) Şi a dat hârtie şi s-a terminat. A dat familia (nn: a condamnatului) hârtia şi cu asta s-a terminat.

Interlocutor: Şi (…).Păi, bineînţeles! Şi mi-a plăcut că tu ai luat pe tine, că tu eşti şef acolo, nu alţii (…).

B.Ş.A.: E! Lupta e mare, vă daţi seama!

Interlocutor: Eu ştiu.Ştiu.Ştiu.Nu (…) (…)Te rog să-i transmiţi omului nostru (nn:condamnatului) cele cuvenite din partea mea. Îmi pare rău că nu l-am putut suna, pentru că nu se poate şi să-i dea Dumnezeu sănătate! (…) Bine. Fii atent la bărbosu’ ăsta jegos (nn: dr. L.)!

B.Ş.A.: Da, da, da!

Interlocutor: Şi la umflatu’ ăla beţiv!

B.Ş.A.: Asta e. (…) Bine. Să trăiţi!

Ceea ce are relevanţă în speţă nu este atât împrejurarea că inculpatul B. şi-a arogat calitatea de purtător de cuvânt al spitalului (în condiţiile în care el obişnuia că comunice direct cu mass media atunci când pacienţii săi erau persoane publice), ci contextul în care această comunicare a avut loc şi, mai ales, conţinutul acesteia.

În acest sens, deşi în fapt nu era decât medicul în secţia căruia se afla internat condamnatul, inculpatul B. a prezentat voit denaturat starea de sănătate a condamnatului, pregătind terenul pentru o posibilă intervenţie pe cord, situaţie în care inculpatul ar fi devenit de jure medicul curant al acestuia, având dreptul exclusiv şi absolut de a dispune asupra transferării sale într-un penitenciar.

În acest sens, articolele de presă citate în actul de sesizare prezintă în mod similar aspectele transmise de către inculpat şi creează unui observator obiectiv impresia că, dincolo de urgenţa medicală care a impus internarea condamnatului în spital (concretizată în plăgile împuşcate), starea de sănătate a condamnatului este mult mai gravă, existând riscul unui infarct.

Cu alte cuvinte, preluând controlul asupra comunicării publice, inculpatul a încercat şi reuşit să mute atenţia de la unicul motiv care a determinat internarea în spital a condamnatului N. (şi, prin aceasta, neîncarcerarea sa imediată într-un penitenciar), respectiv plăgile împuşcate pe care sus-numitul şi le-a creat singur (şi care făcuseră obiectul intervenţiei chirurgicale din 21 iunie 2012), la acea afecţiune cronică ce putea avea legătură cu specializarea inculpatului şi care s-ar fi pretat la o intervenţie din partea sa ori, în prima fază, la amânarea sine die a transferării condamnatului într-un loc de detenţie.

Sunt relevante în acest sens articolele de presă publicate imediat după finalizarea operaţiei din 21 iunie 2012, care redau punctul de vedere exprimat de către inculpat:

- Mediafax: „Medicul Ş.B. a declarat că există riscul ca pacientul A.N. să facă infarct din cauza problemelor de sănătate pe care le are.”

- B1.ro : „Doctorul Ș.B., cel care a condus echipa de medici care l-a operat pe A.N. la Spitalul Floreasca, a confirmat că operația a fost un succes dar că starea de sănătate a pacientului este agravată de alte afecțiuni pe care acesta le avea. Afecțiunea cardiacă și diabetul pacientului sunt mai îngrijorătoare decât plaga propriu-zisă, a precizat doctorul. De asemenea, există riscul de infarct.”

- Gândul.ro :“Şeful echipei care l-a operat pe N., medicul Ş.B., a spus, după operaţie, că pacientul se află sub tratament şi consiliere psihiatrică la Spitalul Floreasca şi prezintă risc de infarct. El a subliniat că medicii sunt îngrijoraţi în special de afecţiunea cardiacă a lui A.N. Întrebat dacă aceasta îi poate pune viaţa în pericol lui A.N., B. a afirmat că este de mirare că pacientul nu a suferit până acum un infarct, în situaţia în care el are stenoze pe coronare. B. a mai spus că, în acest moment, nu ar propune o intervenţie chirurgicală legată de problemele cardiace. Medicul a adăugat că A.N. suferă de mai multe afecţiuni, el enumerând afecţiuni tirodiene, diabet, dislipidemie şi hipertensiune.”

Chiar dacă inculpatul nu a precizat că pacientul-condamnat urmează să fie supus unei intervenţii pe cord, acest lucru nicinu era necesar (cel puţin, nu la acel moment), fiind suficientă expunerea situaţiei-premisă („medicii sunt îngrijoraţi în special de afecţiunea cardiacă a lui A.N.”, „există riscul de infarct”) pentru a se ajunge la concluzia, neafirmată (încă) explicit, cu privire la iminenţei unei asemenea intervenţii.

Această exprimare lacunară a inculpatului se explică nu doar prin modul abil în care acesta a înţeles să comunice public, ci şi prin faptul că el nu obţinuse (încă) un acord al condamnatului N. şi/sau al familiei acestuia vis-a-vis de efectuarea unei asemenea intervenţii, care i-ar fi asigurat o spitalizare prelungită (şi, prin aceasta, o sustragere de la încarcerare), dar care ar fi comportat şi anumite riscuri.

Cu alte cuvinte, prin modul de comunicare publică, inculpatul „a pregătit terenul” pentru o intervenţie pe cord pe care era gata să o efectueze, sub condiţia exprimării acordului de către condamnat şi/sau familia acestuia, după evaluarea raportului risc/beneficiu al acestei intervenţii.

Că aşa stau lucrurile, o dovedesc menţiunile olografe ale inculpatului B. făcute în foaia de observaţie clinică generală în data de 21 iunie 2012, semnate şi parafate de către acesta, în sensul că „coroborând simptomatologia clinică (dureri precordiale, constricţie toracică cu aspectul E.K.G. cu subdenivelări repetate ale segmentului S.T. care cedează la administrare de derivaţi nitrici) şi C.T. efectuat la Centrul Chirurgical Marie Lannelong Paris în 15 martie 2012 care evidenţiază multiple plăci ateromatoase calcificate şi stenozante pe traseul coronarian, consider că pacientul trebuie tratat şi supravegheat cardiologic, cu menţinerea tratamentului antihipertensiv, antiagregant derivaţi nitrici, hipolipemianţi şi antidiabetice şi după rezolvarea-vindecarea plăgii cervicale, dacă se doreşte să fi investigat şi coronarografic clasic (angiografie coronariană) pentru a aprecia corect gradul de afectare coronariană.” (fila 176 verso, vol. 3 dup).

Prin aceste menţiuni făcute în foaia de observaţie a doua zi după internare, inculpatul B. a creat de la bun început condiţiile pentru o prelungire a spitalizării condamnatului, căci toate investigaţiile sugerate urmau a fi efectuate după vindecarea plăgii cervicale (care presupune o perioadă mai lungă decât cea minimă postoperatorie), făcându-se totodată trimitere la o „dorinţă”, probabil a condamnatului sau a familiei acestuia, cu privire la suplimentarea investigaţiilor şi cu privire la alte afecţiuni decât cele care au determinat internarea în spital.

Toate aceste aspecte sunt susţinute probator de convorbirile telefonice purtate în zilele de 23 şi 24 iunie 2012 de inculpat cu martora D.A., avocatul său, care i-a explicat acestuia care era statutul legal al condamnatului N. (nu era în executarea pedepsei), atrăgându-i atenţia asupra riscurilor pe care le presupunea o intervenţie pe cord:

- convorbirea din 23 iunie 2012 ora 18.16 dintre inculpat şi martora D. (fila 292 verso şi urm., vol. 2 dup):

B.Ş.A. : Nu, da’ ar fi. Luni dimineaţă, m-a rugat să vină un şef de la cercetări criminalistice să-mi ceară.

Interlocutoare : Da, ca să-l audieze în legătură cu dosarul de.

B.Ş.A. : Unu să-l audieze, doi: eu să-i spun dacă poate să continue tratamentul în spital de penitenciar.

Interlocutoare : Da. Păi, vor să-l încarcereze, B.

B.Ş.A. : Aşa.

Interlocutoare : Vor să-l încarcereze.

B.Ş.A. : Şi eu i-am spus: „Dom’le.” Eu i-am spus: „Dom’le, te rog frumos să vii, îţi arăt filmele, că îţi dai şi dumneata seama cum arată coronarele astea şi.” Şi a zis că da, că vine. Da’ a fost foarte la locul lui şi a zis că în funcţie de ce hotărăsc eu, aşa.

Interlocutoare : Bine, da’ tu vrei să-l operezi acum? Tu vrei să-i faci bypass-uri?

B.Ş.A. : Pot să-i fac şi Bypass-ul.

Interlocutoare : Acum după chestia asta? Păi crezi că rezistă la aşa ceva? Vezi, dracu’ să nu faci vreo nefăcută!

B.Ş.A. : Păi mai bine.

Interlocutoare : Mai ne auzim şi alte vorbe!

B.Ş.A. : Asta e întrebarea. Ştii?! Întrebarea este: îl trimitem să facă un infarct acolo şi să moară.

Interlocutoare : Nu, da’ nici să-ţi moară ţie pe masă.

B.Ş.A. : Nu-mi moare, mă, pe masă, că nu sunt aşa un dobitoc să-l omor.

Interlocutoare : Păi da, mânca-te-ar mama, da’ omu’ ăsta după ce a trecut prin ce a trecut, o fi pierdut şi el sânge, e slăbit, acum e momentul de bypass-uri? Nu ştiu. Dacă tu îţi asumi o chestie de asta şi dacă e şi el de acord. Da’ eu vreau să-ţi spun un lucru.

B.Ş.A. : Aşa.

Interlocutoare : Omu’ nu e în executarea pedepsei.

B.Ş.A. : Ştiu.

Interlocutoare : Deci ce face el aici, o ia de la zero la puşcărie. Ăsta are nevoie de o perioadă de refacere. Că după ce îi faci patru sau cinci bypass-uri, cât ziceai că are nevoie, îl trimiţi în recovery la penitenciarul Rahova? Nu ştiu ce să spun.

B.Ş.A. : Păi, îl ia imediat sau îl lasă să se vindece în.

Interlocutoare : Ştiu că ai avut o perioadă lungă în care ai stat într-un ciorap. În ce ai stai înfăşurat? Adică a fost grea refacerea. Nu uita că tu aveai la vremea respectivă cincizeci şi cinci de ani. Ăsta are şaizeci şi doi. Nu ştiu ce să spun. Habar nu am. Dacă tu îţi asumi chestia asta, da’ discută foarte serios şi cu el şi cu nevastă-sa. Spune-le că va trebui, la un moment dat, nu ştiu când, peste o lună, două, trei, cât îi dă amânare, să se ducă la puşcărie, da? Tăiat pe toate părţile.

B.Ş.A. : Eu. Eu ce să-i fac?! Da’, ştii, măcar să se ducă la puşcărie sănătos, cu bypass-uri făcute şi acolo poate să-l frece pe toate părţile, decât să plece acolo şi să păţească ca madam T., să facă infarctul acolo şi să-l aducă cu infarct şi după aia să zică ei: „Hai să-l operezi!” Da. Da’ ştii ce am să fac?! Probabil că asta trebuie să fac: să strâng şi eu o comisie. Iarăşi (…).

Interlocutoare : Ce dracu’ acum! Are opt luni de făcut. N-a crăpat nimeni acolo. Mai degrabă crapă dacă îi face vreo tâmpenie pe aici (…). Şi dacă vrea să se opereze, să stea potolit, adunat. Spune-i şi lu’ hăbăuca aia de nevastă-sa, că nici aia cred că nu ştie de creierii ei.

B.Ş.A. : Nu, sunt. toţi sunt bulversaţi.

Interlocutoare : Ce relaţii or fi şi ăia, Dumnezeu ştie ce viaţă or avea! Şi să se decidă la un fel. Dar tu trebuie să ai în vedere că nu ţi-l lasă trei luni în refacere.

B.Ş.A. : Dar nici nu-l vreau. Că mie.

Interlocutoare : Şi se duce la puşcărie, să ştii! Tăiat, cusut, cum erai şi tu, făcut ferfeniţă de la gât până la cur.

B.Ş.A. : Păi da. Păi şi eu dacă eram arestat, direct acolo mă duceam .

Interlocutoare : Păi unde crezi că te ducea? Acasă? Să-ţi facă vânt cu evantaiul?

B.Ş.A. : Bine operat şi asta e.

Interlocutoare : Pe bune îţi spun. Deci e o chestie. are termenul.

B.Ş.A. : Da’. Da’ ştii ce am zis?!

Interlocutoare : Păi ăsta, dacă tu i-ai dat Ok-ul, ţi-l ia la puşcărie până i se judecă lui c.l ăla de cerere.

B.Ş.A. : Păi eu. eu aşa mă gândeam: că dacă i se judecă cererea şi dacă i-o aprobă, prin absurd, să zic că i-o aprobă, atunci îl pot opera. Dacă.

- convorbirea din 24 iunie 2012 ora 12.57 dintre inculpat şi martora D. (fila 332 verso şi urm., vol. 2 dup):

B.Ş.A.: La uşa reanimării mele, stau doi poliţişti.

Interlocutoare: Da, păi, aşteaptă să pună în executare mandatul. E normal!

B.Ş.A.: Dar. e normal?

Interlocutoare: Procedura de punere în executare este întreruptă.

B.Ş.A.: Aşa.

Interlocutoare: În momentul în care daţi ok-ul pentru transfer, i-au pus cătuşele pe mână, l-au preluat în ambulanţa lor sau maşină ce e.

B.Ş.A.: Îhî!

Interlocutoare: Şi l-au dus la penitenciar şi întocmesc procesul verbal de aducere la îndeplinire a mandatului.

B.Ş.A.: Dar,în momentul ăsta, el fiind internat acolo şi cu poliţiştii la uşă, nu are un regim de arestat.

Interlocutoare: Nu, ţi-am spus şi ieri că n-a început executarea pedepsei.

B.Ş.A.: Bun. Bun.(…) Eu să ştii, sincer, vreau să. să mă retrag din comisia care dă verdictul.

Interlocutoare: Da, şi eu te-aş sfătui. Şi te rog, încă o dată, din tot sufletul, pentru tine, nu te grăbi cu operaţia!

B.Ş.A.: Da.

Interlocutoare: Nu ştii ce stare de sănătate are. Nu ştii cum reacţionează organismul. Nu ştii cum rezistă psihic. (…) Acum, dacă mai are nevoie să stea acolo, la tine, cât apreciaţi voi, o zi, două, dar nu lungiţi prea mult boala, da?

B.Ş.A.: Dar eu nu o lungesc deloc! În primul rând, L. este responsabil de operaţia care s-a făcut la gât, nu eu! Partea de inimă, s-o analizeze!Sunt documente, filme făcute (…) să ia cine vrea, să spună hotărârea pe care o vrea! Dar eu chiar la asta mă gândesc, să le spun aşa: Din cauza presei şi a lui M., eu mă retrag din comisia respectivă.

Interlocutoare: Da, eu nu ştiu.E foarte bine dacă te-ai gândit la asta şi vrei. Eu nu vreau să se supere el pe tine. Ştiu că voi aţi fost apropiaţi în timp, tu cu N., dar acum, ştii (…).

B.Ş.A.: Apropiaţi! El a fost şeful şi au subalternul!

Interlocutoare: (…) Dar poate găsiţi o soluţie să se restabilească în câteva zile şi să meargă unde îi e locul. Şi dacă acolo consideră de cuviinţă să-şi pună ştreangul de gât…până la urmă viaţa lui, soarta lui! N-ai ce să-i faci tu!(…)

Împrejurarea că inculpatul a fost de acord cu majoritatea sugestiilor venite din partea martorei (care îi era şi avocat în dosarul de corupţie în care era implicat), este doar o aparenţă, cea mai bună dovadă fiind modul în care inculpatul a înţeles să acţioneze în continuare.

În acest sens, el nu doar că nu s-a retras din comisia constituită sui-generis pentru cazul condamnatului N., aşa cum a susţinut în convorbirile telefonice redate, ci, aşa cum se va arăta, a încercat să împiedice în continuare transferul acestuia într-un penitenciar, prin refuzul de a-l încuviinţa (deşi în realitate nu era medicul său curant) şi inventarea unor proceduri la care, din păcate, au achiesat şi alţi medici din S.C.U. Floreasca (a se vedea sesizarea I.N.M.L.).

Este important de reţinut că anterior primei convorbiri, inculpatul aranjează o întâlnire de urgenţă cu fiul condamnatului, numitul N.A. (a se vedea convorbirea dintre cei doi din ziua de 23 iunie 2012 ora 11.34, fila 305 verso, vol. 2 dup):

B.Ş.A.: (…) Poţi să vii până la mine, la cabinet? Că am să intru în sală, am să operez ceva. Aş vrea să schimbăm două vorbe.

A.: Da, sigur că da!

B.Ş.A.: Te aştept cât poţi de repede! Pa!

A.: Mulţumesc!

d. conduita inculpatului B.Ş.A. în legătură cu transferarea condamnatului N.A. într-un loc de deţinere.

Aşa cum s-a putut constata, internarea condamnatului N.A. în S.C.U. Floreasca nu s-a datorat agravării subite a vreuneia dintre afecţiunile cronice de care acesta suferea (inclusiv patologia cardiacă), ci rezultatului actului de autoagresiune petrecut la domiciliul său cu ocazia încercării de punere în executare a mandatului emis împotriva sa, având ca rezultat 4 plăgi împuşcate.

Fiind vorba despre un caz de chirurgie plastică, medicul curant al condamnatului nu putea fi decât cel care a condus intervenţia chirurgicală efectuată în acest caz, respectiv martorul L.I., astfel încât tot acesta era cel îndrituit să dispună ulterior asupra transferării condamnatului într-un loc de deţinere.

În acest sens, audiat nemijlocit de către instanţa de apel, medicul L.I. a arătat că „pacientul N.A. era al meu ca profil de patologie de urgenţă, care de fapt determinase şi internarea sa în spitalul de urgenţă. Pacientul necesita monitorizare în continuare datorită patologiei cardiovasculare pe care o prezenta şi, întrucât era vorba despre o persoană operată, am considerat că acesta poate fi monitorizat ideal în secţia de A.T.I. a secţiei conduse de inculpatul B.”

De asemenea,în faţa instanţei de apel martorul a mai arătat că iniţial, după finalizarea intervenţiei chirurgicale, a apreciat că pacientul ar mai trebui să stea în spital circa 7-10 zile, acest interval de timp fiind explicat exclusiv prin riscul de infecţie postoperatoriu, iar nu prin raportare la alte afecţiuni preexistente sau survenite ulterior intervenţiei.

Cu toate acestea, martorul a recunoscut că a scos tuburile de dren după 48 de ore de la operaţie, iar în faţa primei instanţe a arătat că a arătat că „imediat a doua zi după intervenţia chirurgicală am fost consultat, din mai multe direcţii, cu privire la posibilitatea transferului pacientului N.A. într-un loc de deţinere. În primele două-trei zile eu am spus că acesta nu poate fi transferat, mai ales că era şi cu tuburile de drenaj asupra sa. După trei-patru zile, când mi-am dat seama că pacientul nu mai prezenta riscul unei suprainfecţii majore, specifică plăgilor împuşcate, eu am apreciat că deţinutul poate fi transferat”.

Explicitând aceeaşi problemă, martorul a arătat în cursul urmăririi penale că riscul suprainfecţiei plăgilor împuşcate era major în absenţa intervenţiei chirurgicale şi se menţinea „într-o proporţie extrem de redusă” şi în următoarele 7-8 zile post-operator, fapt ce impune măsuri terapeutice specifice, constând în antibioterapie (administrare de antibiotice) şi monitorizare atentă a evoluţiei locale.

În acelaşi sens şi declaraţiile martorului G.R., ofiţer de poliţie judiciară implicat în punerea în executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii care, relatând discuţia purtată cu martorul L. în ziua de 26 februarie 2012, a arătat că acesta i-a spus că „din punctul său de vedere pacientul poate fi transferat, întrucât perioada de risc post operator de 48 de ore trecuse de mult”.

De altfel, evoluţia postoperatorie favorabilă a condamnatului N.A. este probată şi de copia foilor de A.T.I. întocmite în perioada 21-26 iunie 2012, din care rezultă că începând cu ziua ulterioară intervenţiei chirurgicale (22 iunie 2012) starea pacientului a fost una bună, afebrilă, fără semne de inflamaţie, numărul leucocitelor (esenţial pentru a aprecia asupra unei eventuale infecţii) fiind în limite normale în ziua de 25 iunie 2012 (singura pentru care există date cu privire la această analiză medicală).

În acelaşi sens, gravitatea leziunilor care au constituit urgenţa medicală rezultă şi din convorbirea telefonică purtată de martorul B.M. cu numitul G.E.D. în ziua de 23 iunie 2012, în care cel dintâi recunoaşte că „acolo, rana nu e profundă”, constatând că în aceste condiţii „ăştia se pregătesc să-l transfere” şi criticându-l pe martorul L. care exprimase public un punct de vedere fără a-l consulta şi pe inculpatul B.:

B.M. : (…) S-a apucat el, s-a contrat un pic şi cu (…).Că i-a zis ăsta, zice: Dom’le, e la mine! Nu m-aţi aşteptat să vin şi eu? Că el, în dimineaţa aia, a avut tribunal, Ş. (…). Aţi ieşit acolo, bolnavul e la mine. Foaia e pe numele meu, acolo şi n-aţi avut răbdare să ieşiţi cu M.. S-au luat acolo (…) (nn: inculpatul B. avea aceeaşi calitate şi într-o altă cauză penală aflată pe rolul instanţelor judecătoreşti, fiind cercetat pentru fapte de corupţie).

Prin urmare, din perspectiva tratării cauzei care a determinat internarea condamnatului în spital, starea acestuia ar fi permis transferul său într-un penitenciar mai înainte de data la care a avut loc (26 iunie 2012), în condiţiile în care intervenţia chirurgicală suferită nu a fost una de amploare, evoluţia postoperatorie a fost una favorabilă, iar transferul condamnatului s-ar fi făcut oricum într-un penitenciar-spital (fie Rahova, binecunoscut inculpatului B., fie Jilava, după caz).

Cu toate acestea, ca efect al internării condamnatului în secţia pe care o conducea (în circumstanţele analizate anterior), dar şi al mesajului pe care inculpatul B. a reuşit să-l transmită în spaţiul public, potrivit căruia condamnatul ar avea probleme cardiace suficient de grave pentru a justifica o eventuală (nouă) intervenţie chirurgicală, inculpatul a reuşit să interfereze şi în procesul decizional legat de transferul condamnatului într-un loc de deţinere, deşi, prin raportare la patologia care a impus internarea în spital (cele 4 plăgi împuşcate), medicul curant al condamnatului nu era inculpatul, ci dr.L.

În acest context, arogarea calităţii de medic curant de către inculpatul B. s-a datorat exclusiv împrejurării că pacientul-condamnat era „cazat” în secţia condusă de către inculpat, din actele medicale aflate la dosar nerezultând vreun consult al condamnatului efectuat de către inculpat (existând doar o menţiunea pe care acesta a făcut-o în foaia de observaţie clinică generală în ziua de 21 iunie 2012).

Menţionarea numelui inculpatului la rubrica „medic” din foile de A.T.I. întocmite pe perioada spitalizării, a atras doar formal calitatea de medic curant a acestuia, determinată exclusiv de găzduirea condamnatului în secţia inculpatului, în condiţiile în care nici măcar medicaţia menţionată în respectivele foi nu era una prescrisă de către inculpat, fiind vorba fie de tratamentul postoperatoriu determinat strict de intervenția chirurgicală efectuată (antibiotice şi antialgice),fie de tratamentul aferent afecţiunilor cronice ale condamnatului (inclusiv cele cardiovasculare).

În ce priveşte patologia cardiovasculară a condamnatului N.A. (ateroscleroză coronariană, cardiopatie ischemică şi hipertensiune arterială), aceasta era preexistentă, fiind vorba despre afecţiuni cronice care nu au constituit cauza internării în spital şi nici nu s-au agravat în această perioadă.

Astfel, singurele menţiuni relevante făcute în foile de A.T.I. întocmite pe durata spitalizării, au vizat acuze subiective ale pacientului cu referire la existenţa sporadică a unor dureri precordiale (în zilele de 21 şi 22 iunie 2012), care au cedat rapid sub tratament medicamentos.

Cea mai bună dovadă a gravităţii reale a afecţiunilor condamnatului o constituie împrejurarea că, ulterior încarcerării sale şi până la liberarea sa condiţionată, acesta nu a formulat o cerere de întrerupere a executării pedepsei întemeiată pe motive medicale conform art. 455 rap. la art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.1969, nefiind necesară în aceeaşi perioadă vreo investigaţie ori intervenţie cardiovasculară, de natura celor sugerate de către inculpat.

Totodată, deşi ulterior liberării condiţionate, condamnatul a fost din nou condamnat la o pedeapsă privativă de libertate şi reîncarcerat, situaţia a fost identică şi în nouă perioadă de detenţie.

Mai mult, nici în perioada în care condamnatul s-a aflat în libertate (între cele două detenţii şi ulterior celei din urmă), acesta nu a suferit vreo intervenţie cardiovasculară, căci aceasta ar fi fost în mod cert mediatizată, ţinând seama de atenţia acordată de mass media persoanei condamnatului, fost prim-ministru al României.

Prin urmare, nimic din evoluţia ulterioară a condamnatului N.A. (între data transferului în penitenciar - 26 iunie 2012 - şi data pronunţării prezentei decizii - 2 martie 2015) nu a validat prognosticul alarmant şi sugestiile exploratorii şi/sau intervenţionale făcute de către inculpat în cele 7 zile de spitalizare a pacientului-condamnat, care au stat la baza refuzului de a permite încarcerarea acestuia din urmă.

În acest context, nu se poate afirma că inculpatul ar fi apreciat în mod greşit gravitatea afecţiunilor cronice cardiovasculare ale condamnatului, în condiţiile în care este de notorietate faptul că inculpatul trece drept o somitate în specialitatea sa.

În fapt, în urma coroborării probatoriului administrat în cauză, rezultă că inculpatul B. a acţionat consecvent intenţiei infracţionale de a îngreuna încarcerarea condamnatului, deşi starea reală de sănătate a acestuia nu constituia un impediment la o asemenea măsură.

În aceste condiţii, invocarea nejustificată a unei patologii cardiovasculare cronice a condus la menţinerea condamnatului în spital şi la imposibilitatea de a pune în executare efectivă mandatul emis împotriva acestuia.

În acest sens, opoziţia inculpatului la transferarea condamnatului într-un penitenciar rezultă în mod indubitabil din convorbirea telefonică purtată în ziua de 24 iunie 2012 cu numitul T.R., ziarist (fila 328 şi urm. vol. 2 dup).

Astfel, în cuprinsul discuţiei inculpatul accentuează gravitatea afecţiunii cardiovasculare a condamnatului:

T.R.: Dar el trebuie operat pe inimă acum? Sau cum e povestea? Adică are (…).

B.Ş.A.: Păi, el are nişte stenoze pe coronare, ca şi tatăl dumneavoastră, dacă nu mai grave (nn: din conţinutul convorbirii rezultă că inculpatul l-a operat anterior şi pe tatăl conlocutorului său).

T.R.: Îhî.

B.Ş.A.: Eu, însă, nu pot altceva să fac decât să le arăt filmele care există şi fără nici un dubiu (…).

T.R.: Da.

B.Ş.A.: Şi mai departe, să-şi tragă concluziile dacă vor, să vină M. (nn: M.M., fost ministru al Justiţiei) să le interpreteze, să (…).Că da (…) dacă v-aţi uita dumneavoastră la ele şi aţi vedea stenoze de 90%, ca să zic, şi atunci ce poţi să, să spui?! Nu poţi să spui decât: Asta este, îl vreţi …îl vreţi mort, îl vreţi viu, îl vreţi (…) moperat, neoperat. Luaţi-l şi faceţi ce vreţi! (…).

De asemenea, în contextul discuţiei despre constituirea unei comisii care să analizeze transferul condamnatului, inculpatul afirmă explicit că se va opune acestuia:

T.R.: (…) Recomandarea cine o dă, până la urmă? Adică o comisie, se face o comisie sau puteţi să o daţi dumneavoastră şi cu, nu ştiu, domnul L. (…).

B.Ş.A.: Domnu’ Turcescu (…).

T.R.: Da.

B.Ş.A.: Sigur că pot să o dau eu. Dar n-am s-o dau nici mort!

T.R.: Am înţeles. Da.

B.Ş.A.: Am să solicit, totuşi, o comisie (…). Păi, nu vedeţi că indiferent (…) acum ce? (…). Vorba aceea, să mă prostituez, să zic: Nu domn’e! Faceţi ce vreţi, poftiţi aici! Astea-s hârtiile, chemaţi pe cine vreţi voi, dacă vreţi şi din străinătate. Luaţi hotărârile care le doriţi dumneavoastră, numai ca să nu mă, mă implic eu! Că efectiv, de ce să mă implic? (…).Păi da (…) mai mult, o să, o să le spun aşa: Datorită acestei împroşcări cu noroi care aţi făcut-o, pur şi simplu refuz ca să-mi mai exprim un punct de vedere medical. Să găsească ei pe altcineva şi să, să facă ei ce (…).

Contrar celor susţinute de către instanţa de fond, Completul de 5 Judecători, în opinie majoritară, apreciază că discuţia dintre inculpat şi jurnalistul R.T. cu privire la refuzul inculpatului de a-şi exprima acordul în vederea transferării condamnatului N.A. nu este singulară, aceasta coroborându-se cu declaraţiile martorilor G.R.E. şi S.C. În acest sens, susţinerile inculpatului din convorbirea menţionată anterior au fost validate de deplin de conduita pe care acesta a adoptat-o, inclusiv după ce o instanţă judecătorească a constatat că nu există nici un impediment la încarcerarea condamnatului.

În ce priveşte comisia la care face trimitere inculpatul B., circumstanţele constituirii acesteia sunt în directă legătură tocmai cu implicarea sa în decizia de aprobare a transferului condamnatului într-un penitenciar, mai precis cu refuzul exprimat de inculpat.

În acest sens, martorul M., managerul S.C.U. Floreasca, a arătat că decizia de a convoca medicii, iar mai apoi, de sesizare a I.N.M.L. (deşi martorul a prevăzut răspunsul acestei instituţii, în sensul că decizia externării aparţine doar medicului curant) a fost luată în condiţiile în care niciunul dintre medici nu-şi asuma actul externării condamnatului şi al transferării acestuia într-un penitenciar, dorinţa sa fiind ca pacientul să fie externat de îndată. (fila 77 vol. 2 dup şi fila 159 ds. apel).

Susţinerile acestui martor sunt parţial exacte, căci probatoriul administrat în cauză a demonstrat că în realitate doar inculpatul B., iar nu şi martorul L., adevăratul medic curant al pacientului-condamnat, s-a opus transferului, chiar dacă acesta a încercat să pară solidar cu demersul inutil de sesizare a I.N.M.L.

Mai mult, aşa cum a arătat martorul sus-menţionat, ideea constituirii comisiei nu i-a aparţinut lui, ci conducerii spitalului, iar în ce priveşte prezenţa inculpatului B. în această comisie, martorul a susţinut că nu cunoaşte cine a avut o asemenea iniţiativă, dar şi-a explicat-o prin prisma faptului că pacientul-condamnat era internat în secţia condusă de inculpat.

Prin urmare, în ce priveşte constituirea comisiei (din care au făcut parte inclusiv un medic ORL şi unul psihiatru!), acesta a fost un demers ad-hoc, inutil şi neprevăzut de legislaţia în vigoare, în situaţia creată prin refuzul inculpatului B. de a consimţi la transfer.

Această comisie este un unicat în practica medicală curentă din România nu doar prin faptul constituirii ei, ci şi prin concluziile exprimate şi asumate de cei 5 medici semnatari, care consideră în final că „responsabilitatea atitudinii terapeutice şi eventualul transfer al pacientului A.N. este de competenţa unei expertize medico-legale”, fiind sesizat în acest sens I.N.M.L. - C.S.M.L. (fila 112 şi urm., vol. 3 dup).

Practic, prin sesizarea I.N.M.L. s-a impus în fapt punctul de vedere al inculpatului de a se tergiversa luarea unei decizii vis-a-vis de transferul condamnatului, sporindu-se starea de confuzie pe care inculpatul a creat-o şi alimentat-o în ce priveşte necesitatea spitalizării condamnatului N., prin „pasarea” deciziei referitoare la transfer către o autoritate care în realitate nu avea nicio atribuţie în acest caz,hotărârea aparţinând exclusiv medicului curant.

Mai mult, demersul comisiei era unul ilegal nu doar prin prisma neasumării „responsabilităţii atitudinii terapeutice” (care este de esenţa actului medical efectuat de către medicul curant), ci chiar prin însăşi sesizarea I.N.M.L. în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, toţi cei 5 medici din comisie fiind suficient de experimentaţi pentru a şti că o expertiză medico-legală nu se dispune decât de către un organ judiciar, în cadrul unui proces, ceea ce nu era situaţia în speţă.

În ce priveşte motivarea sesizării, aceasta face trimitere în esenţă la două elemente: pe de o parte intervenţia chirurgicală efectuată în data de 21 iunie 2012 şi posibilitatea de apariţie a unui proces septic, iar pe de altă parte „comorbidităţile asociate (afecţiunile cronice preexistente), cu accent pus pe leziunile coronariene avansate, care făceau necesară „monitorizarea cardiologică de specialitate”.

Or, dincolo de starea medicală reală, in concreto, a pacientului-condamnat la acel moment (atât din perspectiva evoluţiei postoperatorii, cât şi a afecţiunilor cardiovasculare cronice), aspectele menţionate de „comisie” nu ar fi justificat în nicio circumstanţă sesizarea Comisiei Superioare a I.N.M.L., ci reprezentau în realitate recomandări care puteau să însoţească decizia de transfer a condamnatului într-un spital-penitenciar, unde urmau să fie puse în practică.

Prin adresele din 25 şi 26 iunie 2006, I.N.M.L. a precizat, pe de o parte că nu există nici un temei legal, prin raportare la cadrul procedural reglementat de normele în vigoare (Legea nr. 459/2001 şi Normele procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale, aprobate prin Ordinul nr. 1134/C din 25 mai 2000), în baza căruia institutul să dea curs unei astfel de solicitări venite din partea unei unităţi spitaliceşti, o asemenea solicitare putând fi efectuată numai de autorităţile judiciare, iar pe de altă parte că decizia referitoare la transferul unui pacient revine medicului curant (fila 118, 136 şi 523, vol. 3 dup).

De altfel, un punct de vedere similar rezultă şi din completarea raportului de expertiză medico-legală efectuat în prezenta cauză în faza de urmărire penală (fila 520 verso, vol. 3 dup) în sensul că medicii curanţi care vin în contact direct cu pacientul sunt singurii în măsură să hotărască de la caz la caz şi în funcţie de evoluţia afecţiunii medicale durata internării şi momentul externării acestuia (inclusiv transferarea într-un loc detenţie).

În altă ordine de idei, în paralel cu sesizarea I.N.M.L., fiind sesizat de organele de poliţie, judecătorul delegat cu executarea din cadrul Tribunalului Bucureşti a sesizat la aceeaşi dată (25 iunie 2012) instanţa de executare cu privire la împrejurarea că, urmare a internării condamnatului N.A. în secţia de chirurgie cardiovasculară a S.C.U. Floreasca, organele de poliţie se află în situaţia de a nu putea pune în executare mandatul de executare a pedepsei închisorii emis cu privire la condamnat.

Prin sentinţa penală nr. 587/F din 26 iunie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a fost admisă sesizarea judecătorului delegat şi în baza art. 419 alin. (2) C. proc. pen.1969 s-a constatat că nu există nicio împiedicare la punerea în executare a mandatului sus-menţionat.

Din considerentele acestei sentinţe rezultă că:

- „ în lipsa unei hotărâri judecătoreşti de amânare a executării pedepsei închisorii, organele de poliţie puteau pune în aplicare mandatul de executare imediat după acordarea asistenţei medicale de urgenţă pentru traumatismul prin împuşcare, pentru care condamnatul ar fi fost transportat la S.C.U. Bucureşti.”

- „Nici aprecierile comisiei multidisciplinare întrunite în cadrul S.C.U. Bucureşti, reluate în adresa înaintată de spital către M.A.I. - D.G.P.M.B. - S.I.C., nu pot împiedica punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 196 din 20 iunie 2012 cu privire la condamnatul N.A.. Acestea nu încearcă decât să amâne, în mod nejustificat şi cu nesocotirea dispoziţiilor legale în materie, redate mai sus, externarea persoanei condamnate N.A. în vederea conducerii sale la un loc de detenţie, în temeiul art. 422 alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, nu se motivează deloc de ce luarea măsurilor de siguranţă în urma anesteziei generale, monitorizarea evoluţiei postoperatoriuii şi cea cardiologică de specialitate a condamnatului, şi nici tratamentul psihiatric nu se pot efectua decât în S.C.U. Bucureşti. Cât despre patologia complexă reprezentată, în esenţă, de: hipertensiune arterială tratată ineficient, boală coronariană ischemică cu leziuni multiple pe arterele coronare, diabetul zaharat, tiroidectomizat, multitudinea comorbidităţilor asociate, aceasta este preexistentă internării şi, în lipsa autoagresiunii care ar fi determinat conducerea condamnatului la S.C.U. Bucureşti, nu ar fi împiedicat cu nimic conducerea sa la locul de detenţie.

Aceasta, întrucât pentru asigurarea asistenţei medicale persoanelor private de libertate, în cadrul A.N.P. funcţionează o reţea sanitară proprie, care cuprinde: cabinete de medicină primară, cabinete de medicină dentară, farmacii, puncte farmaceutice, infirmerii, cabinete şi ambulatorii de specialitate, penitenciare-spital şi mijloace de transport medical (art. 24 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006).

Penitenciarele-spital asigură aplicarea normelor şi reglementărilor privind promovarea şi păstrarea stării de sănătate a persoanelor private de libertate în condiţii similare celor oferite în reţeaua sanitară publică şi în concordanţă cu legislaţia proprie a sistemului penitenciar, în structura medicală a acestora intrând şi următoarele secţii/compartimente: chirurgie (chirurgie generală, chirurgie toracică, ortopedie-traumatologie, O.R.L., oftalmologie, urologie, chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă etc.); A.T.I.; medicină internă/boli cronice; cardiologie; neurologie; psihiatrie/psihiatrie cronici/toxicodependenţe; endocrinologie; diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice (art. 1 alin. (4) şi art. 15 lit. b) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a penitenciarelor-spital, aprobat prin Decizia A.N.P. nr. 550/2011) .

Art. 11-15 din Ordinul comun al Ministrului Justiţiei şi Ministrului Sănătăţii nr. 125/2012, privind asigurarea asistenţei medicale persoanelor private de libertate aflate în custodia A.N.P., prevăd o serie de măsuri la primirea în penitenciar, printre care: efectuarea unui examen clinic general, cu scopul depistării semnelor evidente de agresiune, adicţii, tulburări psihice, risc de suicid, depistării bolilor infectocontagioase şi parazitare care impun izolare de colectivitate până la vindecare sau internare într-o unitate spitalicească de profil şi cunoaşterii antecedentelor patologice şi afecţiunilor cronice care impun instituirea deîndată a unei terapii medicamentoase adecvate şi regim alimentar.

În situaţia prezentării pentru primirea în unitate a unei persoane private de libertate bolnave, care necesită internare în spital sau examinări medicale suplimentare, medicul recomandă internarea/consultul medical într-un penitenciar-spital sau, după caz, în spitalul cel mai apropiat din reţeaua Ministerului Sănătăţii ori a altor ministere cu reţea sanitară proprie, consemnând recomandarea în fişa medicală şi în Registrul de consultaţii punct primire deţinuţi.

Prin urmare, medicul care examinează persoana condamnată la primirea în penitenciar decide dacă aceasta trebuie internată/consultată într-un spital din reţeaua Ministerului Sănătăţii, şi nu invers; în speţă, nu medicul de la S.C.U. Bucureşti decide dacă persoana condamnată poate fi sau nu internată într-un penitenciar-spital.

Penitenciarele-spital sunt instituţii publice de interes naţional, cu personalitate juridică, în subordinea A.N.P., şi fac parte din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională (art. 1 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a penitenciarelor-spital, aprobat prin Decizia A.N.P. nr. 550/2011).

În consecinţă, în penitenciarele-spital sunt internate numai persoane private de libertate, nefiindu-le aplicabile regulile privind transferul pacienţilor între spitalele din reţeaua Ministerului Sănătăţii. Aşadar, în cauză, imediat după acordarea asistenţei medicale de urgenţă persoana condamnată trebuia externată, mandatul de executare - pus în aplicare potrivit dispoziţiilor art. 422 alin. (1) C. proc. pen. (inclusiv prin arestarea condamnatului), iar condamnatul - dus şi încarcerat la un penitenciar-spital, având în vedere intervenţia chirurgicală la care fusese supus (potrivit înscrisurilor depuse la dosar).”;

- „Referitor la competenţa comisiei de expertiză medico-legală, la care face trimitere comisia multidisciplinară întrunită în cadrul S.C.U. Bucureşti, într-adevăr, aceasta este cea care apreciază dacă afecţiunile persoanei condamnate se pot trata sau nu în reţeaua sanitară a A.N.P., dar numai la cererea organelor judiciare.

Astfel fiind, nici susţinerile apărării cu privire la imposibilitatea încarcerării condamnatului faţă de concluziile comisiei multidisciplinare întrunită în cadrul S.C.U. Bucureşti nu pot fi reţinute.”

Este de reţinut că, deşi iniţial condamnatul N.A. a atacat această hotărâre, ulterior acesta şi-a retras recursul, iar sentinţa a rămas definitivă prin Decizia nr. 1474 din 25 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală, ceea ce prezumă în mod absolut că recurentul a achiesat atât la soluţia instanţei de fond, cât şi la considerentele hotărârii iniţial recurate (fila 502 şi urm., vol. 3 dup).

Probatoriul administrat în cauză a demonstrat că, în ciuda răspunsului formulat de I.N.M.L. (potrivit căruia decizia transferului condamnatului într-un loc de deţinere aparţinea medicului curant) şi a sentinţei judecătoreşti sus-amintite (care statua explicit că nu exista nici un impediment la încarcerarea condamnatului), inculpatul B. a refuzat să pună în executare acest din urmă act de autoritate publică.

Este relevantă în acest sens depoziţia martorului G.R., făcută în faţa instanţei de apel (fila 57 şi urm., ds.apel):

„ În ziua de marţi, 26 iunie 2012, Tribunalul Bucureşti a decis că nu există nici un impediment pentru transferul condamnatului N. la penitenciar, condiţii în care conducerea poliţiei a decis punerea în executare efectivă a mandatului de executare a pedepsei închisorii. Ştiu că de la IML se primise un răspuns, la solicitarea spitalului, în sensul că este responsabilitatea medicului curant să decidă dacă transferul la penitenciar se putea efectua.

În aceeaşi zi, am discutat separat cu inculpatul B. şi cu prof. L., acesta din urmă spunându-mi că, din punctul său de vedere, pacientul poate fi transferat, întrucât perioada de risc post operator de 48h trecuse de mult, însă acesta a precizat că opinia sa este sub rezerva celei a medicului cardiolog, respectiv a inculpatului B., unde pacientul era internat.

Inculpatul B. mi-a spus în aceeaşi zi că nu este de acord cu transferul, invocând acelaşi risc pentru viaţa pacientului.

Eu i-am spus că nu am venit să îi cer acordul pentru transfer, ci doar să redacteze scrisoarea medicală pentru pacient, care urma a fi avută în vedere de următorii medici curanţi. Discuţia s-a purtat mai mult timp, circa 30 de minute, inculpatul B. refuzând să scrie şi să semneze acea scrisoare, însă, în final, a acceptat menţionând ce anume i s-a administrat pacientului şi ce tratament va trebui să i se administreze în continuare.

Arăt faptul că, de fiecare dată când am purtat discuţii cu inculpatul B. pe tema posibilităţii audierii şi transferării condamnatului N. către penitenciar, inculpatul B. s-a opus. Dacă la început, discuţiile erau în sensul amânării unei decizii, în ultimele zile inculpatul a spus că nu va fi niciodată de acord cu transferul condamnatului în penitenciar şi că nu va semna în acest sens. Ceea ce a contat în punerea în executare efectivă a mandatului a fost hotărârea Tribunalului Bucureşti, care a constatat că nu există niciun impediment de punere în executare a mandatului.

(…) Nu am avut un acord scris din partea spitalului pentru transfer, ci doar al prof. L., sub rezerva opiniei inculpatului B.”

În acelaşi sens, martorul S.C., şeful S.I.C. din cadrul D.G.P.M.P. a precizat în declaraţia dată în faţa instanţei de apel că: „(…). La nivelul poliţiei aveam credinţa că inculpatul B. caută să amâne cât mai mult punerea în executare a mandatului emis împotriva condamnatului N. Am avut în vedere inclusiv ceea ce ne-a spus L., în sensul că nu este chiar atât de grav să nu poată fi transferat, însă singurul care poate decide este inculpatul B., tot el fiind cel care poate să ne pună la dispoziţie actele medicale necesare pentru realizarea transferului (…).”(filele 113-115 d.a.).

Susţinerile martorilor sunt confirmate de convorbirea telefonică purtată în seara zilei de 26 iunie 2012 ora 20.58 între inculpatul Bradişteanu şi martorul L. în legătura cu transferul condamnatului într-un penitenciar (fila 350 verso şi urm., vol. 2 dup):

B.Ş.A.: (…)Au venit băieţii aceia aici cu o hârtie semnată de dumneavoastră (…).

L.I.: Aşa.

B.Ş.A : (…) şi vor să-l ia.

L.I.: Semnată de mine, dar care spune că eu nu-mi asum responsabilitatea decât pentru partea mea.

B.Ş.A.: Da.

L.I.: Scrie foarte clar. Pentru celelalte probleme de patologie, echipa trebuie să spună cuvântul.

B.Ş.A.: Eu mi-am spus cuvântul, în sensul, dacă-l duc şi-l tratează şi asta, eu nu (…) nu mă pot opune.

L.I.: Ok!Şi aţi semnat un punct de vedere, bănuiesc, nu?

B.Ş.A.: Mda. Mai departe (…) (…).

L.I.: (…) Repet: din punctul de vedere al …al evoluţiei postoperatorii, nu pune probleme, dar, am subliniat explicit că nu mă pot pronunţa asupra problemelor în care nu am competenţă. Şi am solicitat avizul celor care au (…) colegilor care l-au examinat şi care au competenţă în domeniu. deci, semnătura mea asta (…) asta (…) asta aşa solicită.

B.Ş.A.: Da. Nu. Ei (…) ei aşa mi-au spus: că v-aţi dat avizul să plece.

L.I.: Da, am dat avizul (…).

B.Ş.A.: (…) Şi eu l-am dat şi eu, da’. eu nu am spus să plece. I-am dat numai ce trebuie făcut la el.

L.I.: Mda.

Din această convorbire rezultă explicit că inculpatul B. nu a fost în realitate de acord cu transferul condamnatului („eu nu am spus să plece”), ci a făcut doar menţiuni cu privire la tratamentul de urmat în continuare („dacă-l duc şi-l tratează”, „i-am spus numai ce trebuie făcut la el”).

Concluzionând, instanţa de apel, în opinie majoritară, apreciază că, prin modul în care a acţionat în legătură cu spitalizarea condamnatului N.A., inculpatul B.Ş.A. a acţionat cu intenţia de a îngreuna punerea în executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii emis împotriva condamnatului, reuşind să tergiverseze încarcerarea acestuia într-un loc de detenţie.

În acest sens, deşi urgenţa medicală în cazul condamnatului (existenţa a 4 plăgi împuşcate) nu avea legătură cu specialitatea inculpatului B., acesta a hotărât în mod unilateral internarea condamnatului în secţia pe care o conducea, reuşind să-şi aroge astfel calitatea de medic curant, condiţie obligatorie pentru a se putea implica în procesul decizional referitor la transferarea condamnatului într-un loc de deţinere.

În continuare, prevalându-se tocmai de această calitate dobândită ca urmare a internării condamnatului în secţia sa, inculpatul a reuşit să preia controlul asupra comunicării publice în cazul pacientului-condamnat N.A., abătând atenţia de la unicul motiv care a determinat spitalizarea acestuia (tratarea celor 4 plăgi împuşcate) către patologia sa cronică preexistentă, cu accentuarea celei cardiovasculare, în scopul de a amâna transferul într-un loc de detenţie, inclusiv prin crearea unui orizont de aşteptare în legătură cu necesitatea unei intervenţii chirurgicale pe cord.

Procedând astfel, inculpatul a creat în mod voit o stare de confuzie în ceea ce priveşte situaţia pacientului-condamnat, cu referire atât la natura afecţiunilor medicale ale acestuia (de urgenţă sau cronice), cât şi la gravitatea reală a lor (tradusă în necesitatea spitalizării în continuare a condamnatului), reuşind pe acest fond să blocheze decizia cerută insistent de către organele în drept cu privire la transferul său într-un loc de deţinere.

În aceste condiţii, s-a ajuns la disiparea deciziei prin constituirea unei comisii multidisciplinare neprevăzute de lege (deşi hotărârea trebuia să aparţină exclusiv medicului curant), iar mai apoi la „pasarea” responsabilităţii transferului către un terţ (I.N.M.L.), printr-o procedură de asemenea nelegală (efectuarea unei expertize medico-legale la solicitarea comisiei), aspecte care au sporit starea de confuzie şi au avut ca efect (urmărit de altfel de către inculpat), împiedicarea încarcerării condamnatului.

Această stare de fapt a fost opera inculpatului B., care a profitat de managementul defectuos (cel puţin în acest caz) de la nivelul S.C.U. Floreasca şi de pasivitatea colegilor săi care au tolerat cooptarea lor într-un demers ilegal (constituirea comisiei şi sesizarea I.N.M.L.).

Astfel, obţinerea deciziei referitoare la transferarea condamnatului într-un loc de deţinere nu a fost posibilă decât după intervenţia altor instituţii, cum ar fi I.N.M.L. (care, fiind sesizat de comisie, şi-a declinat competenţa în favoarea medicului curant), instanţa de executare (care a constatat că nu există nici un impediment pentru executarea mandatului emis) şi în final, D.N.A. (care a început urmărirea penală pentru săvârşirea în acest caz a infracţiunii de favorizare a infractorului).

De altfel, nici în aceste condiţii inculpatul B. nu a consimţit în realitate la transfer, ci decizia a aparţinut adevăratului medic curant (martorul L., care a rezolvat chirurgical urgenţa medicală a condamnatului), în timp ce inculpatul a făcut doar menţiuni cu privire la tratamentul de urmat în continuare pentru afecţiunile cronice cardiovasculare ale condamnatului.

În ce priveşte susţinerea instanţei de fond, în sensul că nu se poate pune problema împiedicării sau îngreunării executării pedepsei, căci începerea executării pedepsei a avut loc la data de 20 iunie 2012 în momentul înmânării mandatului de către organele de poliţie, fapt constatat prin hotărâre judecătorească definitivă (Decizia penală nr. 2344 din 5 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală), instanţa de apel, în opinie majoritară, reţine că o asemenea susţinere nu poate fi primită.

În acest sens, este de observat mai întâi că obiectul contestaţiei la executare soluţionate prin hotărârea sus-arătată l-a constituit solicitarea condamnatului N.A. de a i se deduce din durata pedepsei perioada în care s-a aflat în spital, iar controversa tranşată de instanţa de recurs, în opinie majoritară, a avut în vedere incidenţa art. 87 alin. (3) din C. pen. 1969.

Împrejurarea că această contestaţie la executare a fost în final admisă, iar în considerentele hotărârii sus-arătate se susţine că, în speţă, odată cu înmânarea mandatului de executare a pedepsei închisorii, ce a avut loc la domiciliul condamnatului, ar fi început executarea pedepsei, sunt chestiuni lipsite de relevanţă în cauza de faţă.

În realitate, prin dispoziţiile art. 87 alin. (3) C. pen.1969 legiuitorul a considerat că se impune, probabil din considerente umanitare, ca perioada în care un condamnat aflat în executarea pedepsei (adică în detenţie), se îmbolnăveşte şi necesită spitalizare, să fie asimilată (echivalată) cu executarea efectivă a pedepsei, chiar dacă în acea perioadă el nu a fost supus constrângerilor inerente unei privări de libertate.

Altfel spus, într-o asemenea ipoteză este evident faptul că, aflându-se internat în spital, condamnatul nu se poate găsi în acelaşi timp şi în locul în care îşi ispășește pedeapsa, nefiind vorba aşadar despre o executare efectivă a acesteia, ci de una asimilată prin voinţa legiuitorului.

Or, „executarea pedepsei” avută în vedere în cazul infracţiunii de favorizare a infractorului, ca variantă alternativă, se referă la sensul real, propriu al acestei noţiuni, adică la executarea efectivă, prin privare de libertate, căci nu se poate imagina o altă modalitate de executare a pedepsei închisorii atunci când se emite un mandat de executare în condiţiile art. 420 C. proc. pen.1969.

Cu alte cuvinte, ceea ce interesează în speţă este dacă prin acţiunile sale inculpatul B. a îngreunat, împiedicat, zădărnicit executarea pedepsei aplicate condamnatului N.A., în sensul încarcerării sale într-un loc de deţinere, fiind lipsit de relevanţă faptul că perioada în care acesta s-a aflat internat în S.C.U. Floreasca, a fost dedusă din pedeapsa de executat.

Mai mult, aşa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză (şi, în primul rând, din convorbirile telefonice purtate în zilele de 23 şi 24 iunie 2012 cu avocata sa, martora D.A.), inculpatul a fost convins că pacientul-condamnat nu începuse executarea pedepsei, acesta fiind contextul în care inculpatul a desfăşurat întreaga activitate infracţională analizată anterior.

În consecinţă, instanţa de apel, în opinie majoritară, constată că soluţia de achitare a inculpatului dispusă de instanţa de fond nu este susţinută de probatoriul administrat în cauză, astfel încât în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. va admite apelul Parchetului, va desfiinţa în totalitate sentinţa atacată şi pe fond, îl va condamna pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului prev. de art. art. 264 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

4. aplicarea legii penale mai favorabile; individualizarea pedepsei

Instanţa de apel, în opinie majoritară, constată că de la data săvârşirii infracţiunii (iunie 2012) şi până la judecarea definitivă a cauzei există o succesiune de legi penale, reprezentată de C. pen. din 1969 (sub imperiul căruia s-a comis fapta) şi C. pen. intrat în vigoare pe parcursul judecării cauzei în primă instanţă, ceea ce ridică problema aplicării legii penale în timp, mai precis incidenţa art. 4 sau, după caz, art. 5 C. pen.

Potrivit art. 264 alin. (1) C. pen. anterior, infracţiunea de favorizare a infractorului consta în „ajutorul dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii” şi se pedepsea cu închisoare de la 3 luni la 7 ani.

În speţă, fiind vorba despre favorizarea unei persoane condamnate definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni asimilate celor de corupţie (art. 13 din Legea nr. 78/2000), încadrarea juridică a faptei comise de inculpatul B. s-a făcut prin luarea în considerare a disp.art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu consecinţa legală a majorării maximului special cu 2 ani (conform art. 18 alin. (1) din aceeaşi lege).

N.C.P. incriminează în art. 269 alin. (1), sub o denumire marginală modificată („favorizarea făptuitorului”), fapta constând în „ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate”, care se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

Odată cu intrarea în vigoare a noului C. pen., art. 17 şi 18 din Legea nr. 78/2000 au fost abrogate (prin art. 79 pct. 10 din Legea nr. 187/2012), întrucât legiuitorul nu a mai dorit sancţionarea separată şi mai severă a anumitor infracţiuni prevăzute în C. pen. sau în legislaţia specială aflate în legătură directă cu infracţiunile de corupţie în sens larg (prevăzute în C. pen. sau în Legea nr. 78/2000), faptele încadrate anterior în art. 17 din Legea nr. 78/2000 continuând să fie incriminate în legislaţia penală, astfel încât problema în discuţie este aceea a aplicării legii penale mai favorabile, iar nu a dezincriminării.

Raportând conduita imputată inculpatului la conţinutul noii norme incriminatoare, se constată că aceasta continuă să fie sancţionată penal şi sub imperiul noii legi, neexistând sub acest aspect diferenţe semnificative.

În consecinţă, problema care se pune în speţă din perspectiva aplicării legii penale în timp se reduce la stabilirea legii mai favorabile, în condiţiile art. 5 C. pen.

În condiţiile în care nu există deosebiri semnificative între cele două legi succesive din perspectiva condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cu referire la situaţia din speţă, determinarea legii penale mai favorabile se va raporta la condițiile referitoare la pedeapsă, însă analizate în concret şi mod global, atât cu referire la limitele speciale, cât şi la modalităţile de individualizare.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în opinie majoritară va avea în vedere atât gradul de pericol social concret al faptei comise de inculpat, cât şi circumstanţele care caracterizează persoana inculpatului.

În acest sens, instanţa de apel reţine că inculpatul B.Ş.A., medic la S.C.U. Floreasca şi şef al secţiei de chirurgie cardiovasculară a acţionat în mod deliberat, cu intenţie directă, în scopul de a îngreuna executarea pedepsei aplicate condamnatului N.A., însemnând prin aceasta încarcerarea sa într-un loc de deţinere.

Deşi infracţiunea imputată inculpatului este una de pericol, ceea ce înseamnă că pentru reţinerea acesteia este suficient să fi existat posibilitatea de a se fi realizat unul din rezultatele prevăzute de legiuitor (în speţă, îngreunarea executării pedepsei), instanţa de apel, în opinie majoritară, constată că prin acţiunile sale inculpatul B. a reuşit să tergiverseze transferul condamnatului într-o unitate de deţinere, scopul urmărit de către inculpat fiind efectiv realizat.

În acest sens, inculpatul s-a implicat în mod abil în chestiunea spitalizării condamnatului, începând cu internarea acestuia în secţia sa (deşi urgenţa medicală nu avea legătură directă cu specializarea acesteia), continuând cu preluarea controlului asupra comunicării publice în acest caz, abaterea atenţiei către patologia cronică a condamnatului şi culminând cu blocarea deciziei referitoare la transferul acestuia într-un loc de deţinere, prin inventarea unei proceduri nelegale (sesizarea I.N.M.L. de către o comisie din spital în vederea efectuării unei expertize medico-legale).

Speculând emoţia publică creată de cazul în sine (tentativa de suicid a unui fost prim-ministru condamnat pentru fapte asimilate celor de corupţie, ce urma a fi încarcerat), dar şi propria sa notorietate (chirurg care a efectuat mai multe intervenţii pe cord, inclusiv în cazul unor persoane publice), inculpatul B. a reuşit să creeze şi să întreţină o stare de confuzie generală, căreia i-au căzut victime nu doar opinia publică, ci şi organele statului, care s-au aflat astfel în imposibilitate de a pune în executare un act al autorităţii publice, reprezentat de mandatul de executare a pedepsei închisorii emis împotriva condamnatului N.A.

În speţă, gravitatea faptelor comise de inculpat nu se traduce în numărul de zile în care condamnatul s-a aflat în spital, ci în planul conceput (şi realizat, cel puţin până la momentul transferării) de către inculpat, care şi-a pus profesia în slujba unui infractor interesat să amâne momentul depunerii sale într-un penitenciar, adică începerea executării pedepsei prin privare de libertate, aşa cum fusese stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

În egală măsură, instanţa de apel, în opinie majoritară, va lua în considerare şi circumstanţele personale ale inculpatului şi mai ales pregătirea sa profesională, prin raportare la modul în care a înţeles să-şi exercite profesia de medic anterior comiterii faptei, acesta reuşind ca prin intervenţiile chirurgicale efectuate de-a lungul timpului să salveze vieţile semenilor săi.

Punând în balanţă toate aceste circumstanţe reale şi personale, instanța de apel, în opinie majoritară, apreciază că o pedeapsă orientată către minimul special şi fără executare efectivă (prin privare de libertate), este o măsură suficientă care să asigure deopotrivă constrângerea inculpatului pentru infracţiunea comisă şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

În acelaşi timp, ţinând seama de toate circumstanţele cauzei analizate anterior, instanţa de apel, în opinie majoritară, apreciază că este necesară supravegherea conduitei condamnatului pe durata unui termen de încercare şi impunerea unor obligaţii în sarcina sa, a căror eventuală nerespectare va conduce la revocarea modalităţii de executare neprivative de libertate.

În acest context, sunt mai favorabile dispoziţiile legii vechi referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în condiţiile art. 86/1 şi urm. C. pen. din 1969, ţinând seama de sfera obligaţiilor impuse condamnaţilor (prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii este prevăzută doar de legea nouă) şi de efectele suspendării (reabilitarea de drept nu mai este prevăzută de legea nouă).

Având în vedere circumstanţele concrete ale cauzei, care impun aplicarea unei pedepse orientate către minimul special, fără executare efectivă, însoţită însă de impunerea unor obligaţii în sarcina inculpatului şi supravegherea conduitei sale pe durata unui termen de încercare, legea penală mai favorabilă stabilită în condiţiile art. 5 C. pen. şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014 este legea veche (C. pen. din 1969).

În aceste condiţii, consecutiv admiterii apelului declarat de Parchet, instanţa de control judiciar, în opinie majoritară, îl va condamna pe inculpatul B.Ş.A. la o pedeapsă orientată către minimul special prev.de art. 264 C. pen.1969, iar ca modalitatea de executare, va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare, în condiţiile art. 86¹ şi 86² C. pen. 1969.

În temeiul art. 86³ C. pen. 1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) se va prezenta, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

b) va anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) va comunica şi va justifica schimbarea locului de muncă;

d) va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. 1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În privinţa pedepselor accesorii, potrivit art. 12 din Legea nr. 187/2012, acestea se aplică potrivit legii identificate ca fiind mai favorabile în raport cu infracţiunea comisă.

Prin urmare, luând în considerare criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.1969 la care face trimitere Decizia în interesul Legii nr. 74/2007, instanţa de apel, în opinie majoritară, apreciază că inculpatul este nedemn să-şi exercite drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), şi art. 64 lit. b) C. pen. 1969 (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat).

În privinţa dreptului prev.de art. 64 lit. c) C. pen.1969, este adevărat că săvârşirea infracţiunii ce a făcut obiectul cercetărilor din prezenta cauză este intim legată de dubla calitate a inculpatului, de medic şi şef al secţiei de chirurgie cardiovasculară din cadrul S.C.U. Floreasca, însă ţinând seama de aceleaşi criterii menţionate anterior şi, îndeosebi de circumstanţele personale ale inculpatului analizate anterior, interdicţia de a ocupa funcţia, respectiv de a exercita profesia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii ar fi o măsură excesivă şi disproporţionată.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata termenului de încercare se va suspenda executarea pedepselor accesorii.

Văzând şi disp. art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Cu majoritate,

Admite apelul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. împotriva sentinţei penale nr. 213 din 04 martie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 7787/1/2012, privindu-l pe intimatul inculpat B.Ş.A.

Desfiinţează în tot sentinţa atacată şi, rejudecând:

În baza art. 264 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul B.Ş.A., cu domiciliul în Bucureşti, sector 1, la 1 an închisoare.

În baza art. 71 C. pen. (1969) interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969).

În baza art. 86¹ C. pen. (1969), dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului B.Ş.A., pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 86 ² C. pen. (1969).

În temeiul art. 86³ C. pen. (1969), pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. (1969) privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpatul B.Ş.A. la plata sumei de 6.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciarei către stat.

În baza art. 274 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului rămân în sarcina statului, iar suma de 50 lei reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 02 martie 2015.

Opinie separată, în sensul respingerii apelului formulat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A. ca nefondat.

O prima problemă pe care o ridică apelul declarat de parchet este una de drept, pornind de la stabilirea cu caracter definitiv a faptului că, perioada în care condamnatul N.A. a fost internat în S.C.U., acesta s-a aflat în executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 176 din 30 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, durata cuprinsă între 20 iunie 2012 şi 25 iunie 2012 fiind dedusă, în temeiul dispoziţiilor art. 87 alin. (3) C. pen., din pedeapsă.

Instanţele investite cu contestaţia la executare formulată de condamnatul N.A. nu au statuat exclusiv asupra incidenţei dispoziţiilor art. 87 alin. (3) C. pen. ci au analizat şi s-au pronunţat expres şi cu privire la faptul că petentul s-a aflat în executarea pedepsei pe toată durata spitalizării (de altfel, incidenţa textului era total exclusă în condiţiile în care executarea pedepsei nu începuse, art. 87 alin. (3) C. pen. prevăzând că „timpul în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se află bolnav în spital intră în durata executării, afară de cazul în care şi-a provocat în mod voit boala (…)”.

Astfel, în faţa instanţei de fond, D.N.A. a invocat inadmisibilitatea contestaţiei la executare, cu motivarea că aspectele invocate de condamnat sunt anterioare începerii executării pedepsei, care a început la data de 26 iunie 2012, împrejurarea consemnată în procesul verbal de încarcerare (fila 139 dosar fond, fila 3 sentința penală 835 din 02 octombrie 2012 a Tribunalului Bucureşti Secţia I penală).

Tribunalul a constatat neîntemeiată excepția de inadmisibilitate, reţinând că, la data de 20 iunie 2012, lucrătorii de poliţie s-au deplasat la domiciliul condamnatului, i-au înmânat un exemplar al mandatului de executare iar după incidentul relativ la actul de împuşcare acesta a fost condus la spitalul Floreasca unde a rămas internat sub paza permanentă, paza ce a fost executată în toată perioada 20 iunie 2012 - 26 iunie 2012 şi a fost executată de către poliţişti din cadrul D.G.P.M.B. Serviciul independent de reţinere şi arest preventiv şi Biroul Urmăriri, activitatea desfăşurându-se în ture de câte 8 ore cu schimbarea în post şi predarea serviciului pe bază de proces verbal (fila 7 sentința penală nr. 835 din 02 octombrie 2012).

În aceste condiţii, tribunalul s-a pronunţat pe fondul cauzei, respingând contestaţia la executare ca neîntemeiată, cu motivarea că petentul condamnat se află în situaţia de excepţie prevăzută de lege, apreciind că acesta şi-a provocat în mod voit boala.

Deşi a invocat excepţia de inadmisibilitate care a fost respinsă, parchetul nu a recurat această hotărâre, iar prin Decizia penală nr. 2344 din 5 decembrie 2012, Curtea de apel Bucureşti Secţia I penală, a admis recursul condamnatului, considerând că tentativa de sinucidere nu poate fi echivalentă cu situaţia în care se provoacă în mod voit starea de boală, şi a dedus din pedeapsa aplicată perioadă cuprinsă între 20 iunie 2012 şi 25 iunie 2012.

Art. 264 C. pen. anterior sancționa ajutorul dat unui infractor pentru a îngreuna sau zădărnici executarea pedepsei, un conţinut similar având şi prevederile art. 269 din actuala reglementare .

Astfel cum s-a arătat în doctrină (Vintilă Dongoroz, Explicaţii teoretice la codului penal român) infracţiunea este posibilă atunci când executarea pedepsei nu s-a început încă (deşi pedeapsa a fost pusă în executare sau deşi termenul de amânare a executării pedepsei a expirat), precum şi atunci când nu s-a reînceput executarea pedepsei după expirarea termenului de întrerupere a executării.

În cauză, astfel cum s-a arătat, s-a statuat cu caracter definitiv că în toată perioada internării, condamnatul N.A. s-a aflat în executarea pedepsei.

În aceste condiţii, reţinerea infracţiunii de favorizare a infractorului, în modalitatea „îngreunării sau zădărnicirii executării pedepsei” chiar în timpul executării pedepsei,când condamnatul se află sub supravegherea permanentă a organelor de poliţie, nu poate fi susţinută juridic, întrucât fie că se află internat în spital, fie că se află la penitenciar, condamnatul este în executarea pedepsei.

Legea stabileşte că, şi în cazurile în care pedeapsa aplicată este privativă de libertate, condamnatul, deşi nu se este într-un loc de detenţie, este totuşi considerat în executarea pedepsei (ex. perioada internării medicale într-o unitate din afara sistemului penitenciar,perioada pentru care s-a acordat permisiunea de ieşire din penitenciar conform legii de executare a pedepselor, perioada în care se execută activităţi lucrative în afara penitenciarului), iar îngreunarea transferului dintr-un loc pe care legea îl asimilează unui loc de executare a pedepsei (astfel cum este spitalul pe perioada internării), într-un alt loc de detenţie nu îşi găseşte acoperirea în incriminarea prevăzută de art. 264 C. pen. anterior sau 269 C. pen., întrucât, în aceste cazuri nu se aduce atingere valorii sociale ocrotite de lege, respectiv înfăptuirii justiţiei în faza punerii în executare a hotărârii judecătoreşti, condamnatul fiind în executarea pedepsei şi sub controlul total al autorităţilor statului.

De aceea, în acord cu judecătorii care au soluţionat cauza în fond, autorii opiniei separate apreciază că nu este posibilă reţinerea infracţiunii de favorizare a infractorului prin zădărnicirea punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei nr. 196 din 20 iunie 2012 privindu-l pe condamnatul N.A. (aceasta fiind acuzaţia formulată prin actul de sesizare - fila 38 rechizitoriu), în condiţiile în care mandatul fusese deja pus în aplicare.

Având însă în vedere faptul că în hotărârea apelată se analizează şi fondul cauzei, similar se va proceda şi în motivarea opiniei separate, pentru a se demonstra că, şi sub acest aspect, susţinerile Ministerului Public nu sunt întemeiate. Această analiză va porni de la situaţia existentă la acel moment, respectiv comunicarea din 22 iunie 2012 de către Tribunalul Bucureşti că mandatul emis pe numele condamnatului N.A. nu putea fi considerat executat.

În cazul infracţiunii de favorizare a infractorului actele preparatorii şi tentativa, deşi posibile, nu sunt incriminate. Pentru a se circumscrie unui ajutor dat în scopul zădărnicirii sau împiedicării executării hotărârii activitatea trebuie să se obiectiveze în acţiuni concrete care să producă urmarea imediată constând în crearea unei stări de pericol pentru înfăptuirea justiţiei în faza de executare a hotărârii judecătoreşti.

Faţă de circumstanţele cauzei, respectiv împrejurarea că, condamnatul N.A. se afla sub supravegherea permanentă a organelor de poliţie care trebuiau să pună în executare hotărârea de condamnare prin emiterea formelor necesare încarcerării, prezentarea acestora unităţii medicale şi solicitarea oficială, formulată în baza mandatului de executare a pedepsei, de a se dispune externarea şi predarea condamnatului în vederea conducerii acestuia către un loc de detenţie, constituie acte de zădărnicire sau împiedicare numai acele acţiuni de natură a tergiversa, a bloca demersurile reprezentanţilor statului învestiţi cu atribuţii în acest sens.

Ca atare, pentru a verifica dacă în cauză se poate reţine existenţa sau nu a unui act de ajutor dat în scopul îngreunării executării pedepsei, se impune o analiză a modului în care inculpatul B. Ş. a răspuns solicitărilor oficiale ale autorităților în legătură cu punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 196 din 20 iunie 2012 emis de Tribunalul Bucureşti pe numele condamnatului N.A.

Celelalte fapte care îi sunt reproşate acestuia, respectiv: internarea condamnatului în secţia pe care o conducea; împrejurarea că intenţiona, mai devreme sau mai târziu, să îl supună pe acesta unei intervenţii pe cord; afirmaţiile făcute către terţe persoane (fără atribuţii legate de punerea în executare a mandatului) în sensul că nu va fi de acord cu transferul; comunicarea publică a faptului că exista un risc de infarct date fiind leziunile coronariene, chiar dacă li s-ar acorda conotaţia susținută de către parchet,nu se pot circumscrie unor acţiuni de ajutor în sensul art. 264 C. pen. anterior și art. 269 C. pen., întrucât, prin ele însele, nu sunt apte să conducă la îngreunarea executării pedepsei. Acestea pot fi caracterizate doar ca acte pregătitoare, de natură a crea condiţiile unor acţiuni ulterioare, cu relevanţă penală numai atunci când sunt urmate de acte de executare care să se circumscrie elementului material al laturii obiective a infracţiunii.

Relaţia inculpatului B.Ş. cu autorităţile competente să pună în executare mandatul emis împotriva condamnatului N.A.

În primul rând este de observat faptul că, în cauză s-au efectuat demersuri în paralel de către Serviciul omoruri din cadrul D.G.P. a Municipiului Bucureşti, care, chiar în seara zilei de 20 iunie 2012, imediat după incident, s-a sesizat din oficiu şi făcea cercetări în dosarul având ca obiect tentativa de suicid a numitului N.A. şi de către S.I.C. - Biroul Urmăriri din cadrul D.G.P. a Municipiului Bucureşti, care avea atribuţii de punere în executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 196 din 20 iunie 2012 emis de Tribunalul Bucureşti pe numele condamnatului N.A.

Cele două demersuri nu se pot confunda şi nici cumula, singura menţiune ce se impune a fi făcută este aceea că, la data de 26 iunie 2012, seful Serviciului Omoruri, martorul G.R., a fost desemnat să conducă operaţiunile de punere în aplicare a mandatului de executare a pedepsei închisorii.

Având în vedere că fiecare acţiune/activitate efectuată de către organele de poliţie (inclusiv convorbirile telefonice) în perioada 20 iunie 2012 - 26 iunie 2012 (prima parte a zilei) a fost consemnată într-un proces verbal întocmit chiar la momentul desfăşurării ei sau în momentele imediat următoare, acestea sunt deosebit de relevante în stabilirea activităţilor ce au avut loc în vederea punerii în executare a mandatului de executare. Întrucât copia dosarului privind punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 196 din 20 iunie 2012 privind persoana condamnată N.A. a fost solicitată de D.N.A. şi obţinută în cursul zilei de 26 iunie 2012 (fila 2 vol 3 d.u.p.), la dosarul de urmărire penală nu se regăsesc şi proceselor verbale privind activitățile desfăşurate în seara aceleiaşi zile, privind transferul condamnatului la penitenciar, aceste împrejurări urmând a fi stabilite pe baza declaraţiilor martorilor implicaţi direct în această operaţiune.

Se impune în continuare detalierea activităţilor desfăşurate de cele două compartimente, în fiecare din cele 6 zile în care condamnatul N.A. a primit îngrijiri medicale la S.C.U. Floreasca, pentru a demonstra corectitudinea concluziei celor trei judecători ce au soluţionat cauza în fond, dar şi pentru a învedera contradicţiile flagrante între declaraţiile martorilor din faţa instanţei de apel (reţinute în opinia majoritară) şi aspectele rezultate din procesele verbale întocmite cu prilejul desfășurării activităţilor descrise de către martori.

Miercuri 20 iunie 2012

- În jurul orei 22,00, lucrători de poliţie din cadrul S.I.C. se deplasează la domiciliu condamnatului N.A. în vederea punerii în executare a mandatului nr. 196/20 iunie 2012 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală. Urmare a tentativei de suicid, condamnatul este condus la cea mai apropiată unitate spitalicească, S.C.U. Bucureşti (Floreasca).

Joi 21 iunie 2012

A.Serviciul Omoruri

- Ora 02,30 comisarul R.G., şeful Serviciului Omoruri, fiind în continuarea cercetărilor în Dosarul nr. 560/P/2012 al P.I.I.C.J., ia legătura telefonic cu inculpatul B.Ş., pentru a solicita relaţii cu privire la starea pacientului N.A.. „Acesta mi-a comunicat următoarele:

- Pacientul este stabil hemodinamic, conştient şi cooperant.

- În opinia sa rănile au fost provocate de un singur glonţ, aşa cum de altfel i-a relatat şi pacientul

- Acesta urmează să fie operat în cursul dimineți aceleiaşi zile” (proces verbal fila 54 vol. 3 d.u.p.).

- Ora 09,12 comisarul R.G., în continuarea cercetărilor în Dosarul nr. 255060/2012 ia legătura telefonic cu doctorul L.I. care ”mi-a comunicat faptul că peste 30 minut pacientul N.A. va fi operat sub anestezie generală, iar operaţia va dura între 1 şi 3 ore. De asemenea, dr. L.I. a recomandat ca audierea lui N.A. să aibă loc în data de 22 iunie 2012”(proces verbal fila 53 vol. 3 d.u.p.).

- după ce a avut loc intervenţia chirurgicală la care a fost supus condamnatul N.A., cms. H.A. şi cms. B.C. din cadrul D.G.P.M.P. - Serviciul Omoruri, în continuarea cercetărilor în Dosarul nr. 255060 din 21 iunie 2012 privind pe N.A., s-au deplasat la S.C.U. Bucureşti (Floreasca) „pentru verifica care este starea pacientului şi pentru a obţine un diagnostic.În procesul verbal întocmit cu această ocazie s-au mai consemnat următoarele:„În cadrul spitalului, la Clinica de Chirurgie plastică Reconstructivă au luat legătura cu doamna R.D., secretarea profesorului L. care a comunicat că acesta este plecat la o şedinţă la Colegiul medicilor. În continuare, cei doi s-au deplasat la et. 1 la secretariatul profesorului M., directorul spitalului, şi întrucât acestea era ocupat, au fost îndrumaţi de către secretară la biroul profesorului B.; „la etajul 6, la C.M.I., am luat legătura cu d.na A.D. care ne-a prezentat d-nului profesor B. Astfel, după ce ne-am declinat calitatea de poliţişti din cadrul Serviciului Omoruri şi ne-m prezentat legitimaţiile de serviciu, i-am comunica acestuia că dorim să aflăm care este starea pacientului N.A. şi să obţinem un diagnostic postoperator.

Dl. B. ne-a spus că pacientul a fost operat, este conştient şi că în acel moment vorbea în salonul său cu un psiholog din cadrul spitalului. Dl. B. ne-a prezentat un monitor pe un perete din biroul său (pe care se aflau mai multe imagini de la camerele de supraveghere video din cadrul spitalului), o imagine pe tot ecranul, cu salonul în care se afla internat dl. N.A. Astfel, am observat că dl. N.A. se afla întins pe un pat, era bandajat la gât iar lângă patul acestuia, pe un scaun se afla o doamnă îmbrăcată în halat albastru. Din gesturile pe care le făceau cei doi părea că aceşti aveau o discuţie, însă nu am auzit ce discutau întrucât imaginea nu era însoţită de sonor. Imaginea respectivă din salonul d-nului N.A. a fost lăsată pe ecran circa 10 secunde. În continuare, dl. B. ne-a pus la dispoziţie pe o coală albă, fără parafă sau ştampilă diagnosticul postoperator al pacientului N.A., acesta fiind următorul:„Autoagresiune. Traumatism prin împuşcare cu plăgi multiple regiunea cervicală atero-laterală dreapta supraclaviculară şi deltoidian drept. Hematom cervical anterior drept prin leziune pachet jugular drept extern. Fractură ram stâng cartilaj tiroid. Insuficienţă respiratorie acută de tip obstructiv. Cardiopatie ischemică. Hipertensiune arterială. Dislipidemie mixtă. Diabet Zaharat. Status post tiroidectomie parţială. Distrugere segentară cu retenţei de corpi străini. Dilacerare de muşchi sternocleido-mastoidian drept. Abraziune insulară(cca 2 cm). Acromiom drept.” (proces verbal din data de 21 iunie 2012, filele 49,50 vol. 3 d.u.p.)

B. S.I.C.

- la ora 08,20 are loc schimbarea serviciului de pază dintre D.G.P.M.B. - S.I.C. - Biroul urmăriri către D.G.P.M.B. S.I.R.A.P.. În conținutul procesului verbal întocmit cu această ocazie se consemnează faptul că „pe timpul şi la momentul predării serviciului nu au fost înregistrate evenimente deosebite, condamnatul N.A. fiind în atenţia medicilor, respectiv prof. dr. B., în stare stabilă”. (fila 52 vol. 3 d.u.p.) Referitor la acest moment al schimbării serviciului de pază, martorul I.M., arată următoarele „îmi amintesc că, atunci când s-a efectuat schimbul cu colegii de la arestul preventiv, i-am solicitat acestuia (inculpatului) să permită şi acestora să îl vadă pe condamnat, pentru a fi convinşi că se află în acea secţie, însă inculpatul s-a opus, arătând că aceste aspecte pot fi observate şi de pe monitoarele instalate în biroul său. În fapt însă, la un moment dat, profitând de împrejurarea că un alt medic a intrat în zona respectivă, u pătruns şi poliţiştii de la arestul preventiv şi aşa l-au văzut condamnat. Obiecţia inculpatului B. a fost determinată de condiţiile de asepsie ale zonei în care se afla condamnatul, care interziceau prezența oricărei persoane din exterior. Ştiu că o dată fiului condamnatului i s-a permis accesul în salonul în care se găsea acesta, împreună cu inculpatul B.”(declaraţie martor I.M., fila 90 dosar apel, în acelaşi sens fiind şi declaraţiile anterioare);

- Nuse formulează vreo solicitare de către S.I.C. către spital sau către vreunul din medicii care acordau îngrijiri medicale condamnatului N.A.. De altfel, martorul G.L., şeful Poliţei Capitalei arată cădupă ce au trecut 2-3 zile de la internare„am decis să solicităm printr-o adresă conducerii spitalului să ne comunice când şi în ce condiţii poate fi transportat A.N. la penitenciar”(fila 65 dosar fond).

Vineri 22 iunie 2012

A.Serviciul Omoruri

- Prin adresa din 22 iunie 2012, Serviciul omoruri din cadrul D.G.P. a Municipiului Bucureşti, a solicitat S.C.U. Bucureşti următoarele: „În interesul cercetărilor ce se desfăşoară în dosarul cu numărul de mai sus, vă rugăm să ne puneţi la dispoziţie, de urgenţă, copia foii parţiale de observaţiepentru pacientul N.A., CNP (…) ”(fila 61 vol. 3 d.u.p.). Adresa este primită şi înregistrată de Serviciul Registratură din cadrul spitalului şi se comunică în aceeaşi zi o copie fişei parțiale de observaţie.

B. S.I.C.

Circumstanţele în care s-a acţionat la nivelul acestui serviciu. Din declarațiile martorului S.C., ce îndeplinea la acel moment funcţia de Şef al S.I.C. din cadrul D.G.P.M.B., şi ale martorului V.V., adjunctul I.G.P.R., care avea spre coordonare activitatea poliţei judiciare, ale martorului G.L., şeful Poliţiei Capitalei a rezultat faptul că era pentru prima dată când poliţia română se confrunta cu un caz în care punerea în executare a mandatului de executare a pedepsei a fost întreruptă. În aceste condiţii, în lipsa unor prevederi în legislaţie care să reglementeze astfel de situaţii, „am început să căutăm soluţii legale, pentru a duce la îndeplinire mandatul de executare a pedepsei închisorii”.

Având în vedere împrejurarea că existau puncte de vedere diferite cu privire la momentul punerii în executare a mandatului (opinia martorului S.C. fiind în sensul că acesta „este momentul în care condamnatului i se înmânează copia mandatului de executare” declaraţie martor fila 111 dosar fond; a martorului G.L., şeful Poliţiei Capitalei fiind în sensul că „ne aflam într-un moment în care începuse procedura de punere în executare a mandatului dar nu se finalizase”- fila 66 dosar fond) s-a hotărât sesizarea judecătorului delegat din cadrul Biroului Executări penale de la Tribunalul Bucureşti pentru a-i „solicita un punct de vedere în legătură cu momentul începutului executării pedepsei” şi „totodată am solicitat în mod expres să ni se spună dacă ne aflăm într-o împrejurare care împiedică punerea în executare a mandatului”(declaraţie martor G.L. fila 65 dosar fond); „fiind într-o situaţie cu care nu ne mai confruntasem până atunci în practică, am cerut mai multe puncte de vedere de la diferite instituţii, inclusiv A.N.P., însă nimeni nu şi-a asumat răspunderea pentru a ne oferi un răspuns” (declaraţie martor S.C. fila 111 verso dosar fond).

În aceste condiţii a început o asiduă corespondenţă cu diverse instituţii, respectiv Tribunalul Bucureşti, A.N.P., I.N.M.L.. Aceste demersuri au debutat vineri 22 iunie 2012, în a doua parte a zilei, după cum urmează:

- ora 13,51 prin adresa nr. 241466, semnată de şeful S.I.C., martorul S.C., s-a solicitat Tribunalului Bucureşti să se comunice dacă s-a început executarea pedepsei (filele 55, 56 vol. 3 d.u.p.).

- ora 15,12, Tribunalul Bucureşti răspunde în sensul că, în lipsa unui proces verbal de încarcerare, emis de către o unitate de detenție din care să rezulte că persoana a fost înmatriculată de acea unitate „nu putem să comunicăm dacă acesta a început executarea pedepsei” (fila 91 vol. 3 d.u.p.).

- Primind acest răspuns şi fiind în posesia unor copii ale actelor medicale care fuseseră obţinute de către Serviciul Omoruri din cadrul aceleiaşi instituţii (respectiv diagnosticul şi copia parţială a foii de observaţie), S.I.C. se adresează Ministerului de Justiţie, A.N.P., solicitând „se ne comunicaţi dacă, având în vedere diagnosticul comunicat, cel în cauză poate fi tratat în rețeaua medicală a A.N.P.”(fila 64 vol. 3 d.u.p.). Adresa a fost transmisă prin fax la ora 16,39 (fila 65 vol. 3 d.u.p.).

- În jurul orelor 17,00,S.I.C. se adresează pentru prima dată S.C.U. Floreasca solicitând să se comunice diagnosticul la internare şi postoperator şi dacă persoana în cauză poate fi transportată în vederea tratării în reţeaua medicală a A.N.P. (fila 85 vol. 3 d.u.p.).

Din procesul verbal întocmit de agenţii însărcinați cu predarea acestei adrese (Ag. şef principal I.M. şi ag. principal I.S.), rezultă că, în jurul orelor 17,00 au înmânat-o profesorul R.M., manager, iar acesta „a afirmat că programul la registratură este până la ora 15,30”, comunicându-li-se că „adresa va fi dată la înregistrat în ziua de luni 25 iunie 2012, urmând ca ulterior să ne fie comunicate aspectele solicitate”(filele 86-87 vol. 3 d.u.p.).

Decizia profesorului M.R. de amânare a comunicării unei soluţii pentru începutul următoarei săptămâni nu a produs niciun fel de reacţie de opoziţie, de nemulţumire din partea organelor de poliţie, de solicitare fermă a unui răspuns imediat, ci dimpotrivă, s-a acceptat această situaţie. Nicio persoană din cadrul S.I.C. nu a încercat să intre în legătură cu managerul spitalului sau cu vreunul dintre medicii implicaţi direct în tratarea condamnatului pentru a-i solicita un răspuns imediat; despre existența adrese inculpatul B.Ş. a fost informat sâmbătă 23 iunie 2012, orele 11,33, de către martorul G.R., din cadrul D.G.P.M.P. Serviciul Omoruri, care l-a contactat telefonic însă nu pentru a-i solicita un răspuns rapid la cererea S.I.C., ci pentru a-i adresa „rugămintea de a ne comunica un răspuns oficial în prima parte a săptămânii următoare (25 iunie-01 iulie 2012)” (s.n. după 5-6 zile de la internare!!!), (proces verbal întocmit de către martorul G.R. fila 70 vol. 3 d.u.p.).

Sâmbătă 23 iunie 2012

S.I.C.

- ora 11,33, martorul G.R. îl contactează telefonic pe inculpatul B.Ş. pentru a-i comunica „faptul că vineri 22 iunie 2012 a fost depusă la cabinetul managerului general al S.C.U.B. o adresă prin care li se solicită să se pronunţe asupra posibilităţii transferului” şi i-am adresat„rugămintea de a ne comunica un răspuns oficial în prima parte a săptămânii următoare (25 iunie-01 iulie 2012)”precum şi dorinţa de a-l audia pe pacientul N.A. luni 25 iunie 2012 (proces verbal întocmit de către martor fila 70 vol. 3 d.u.p.).

„G.R.: Ieri v-am lăsat la cabinetul domnului manager general M. o adresă prin care vă rugam să analizaţi posibilitatea tratării domnului N. într-un spital din sistemul penitenciar. E vorba de Rahova, evident. Rugămintea noastră oficială ar fi, mă rog, să analizaţi şi am avea şi noi nevoie de un răspuns oficial la începutul săptămânii viitoare. Al doilea aspect: dacă cumva, ţinând cont de starea curentă a pacientului, puteţi să ne spuneţi dacă poate fi audiat luni” (convorbirea telefonică de sâmbătă 23 iunie 2012 ora 11.34 dintre inculpatul B.Ş. şi martorul G.R. - fila 304, vol. 3 dup).

- Împrejurarea că martorul a luat legătura cu inculpatul B.Ş. era cunoscută la nivelul S.I.C. (declaraţie martor G.L.), procesul verbal întocmit de către martorul G.R. cu acest prilej regăsindu-se la dosarul privind punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 196 din 20 iunie 2012.

- ora 12,08, S.I.C., apreciind că se află în situaţia de a nu putea pune în executare mandatul de executare a pedepsei, dat fiind incidentul intervenit, în temeiul dispoziţiilor art. 419 alin. (2) C. proc. pen. a sesizat (prin fax) Tribunalul Bucureşti pentru a analiza situaţia şi a dispune.

- Se revine cu adresă către Ministerul Justiţiei A.N.P. cu solicitarea de a se comunica dacă numitul N.A. poate fi tratat în reţeaua medicală a A.N.P., transmițând şi actele medicale ce fuseseră obţinute prin demersurile efectuate de către Serviciu Omoruri.

Răspunsul a sosit în cadrul aceleiaşi zile, ora 19,20, A.N.P.comunicând că responsabilitatea externării pacientului aparţine medicilor specialişti din cadrul Spitalului Floreasca, că după externare şi punerea în executare a mandatului nr. 196 din 20 iunie 2012 acesta va fi prezentat pentru încarcerare la Penitenciarul Rahova şi că, în funcţie de rezultatele reevaluării stării de sănătate la momentul încarcerării se vor dispune măsuri pentru asigurarea asistenței medicale de specialitate (adresa din 23 iunie 2012 - fila 76 vol. 3 d.u.p.).

- doi lucrători din cadrul D.G.P.M.P. S.I.C. (comisar I.M. şi agentul şef principal N.C.) se deplasează la S.C.U. Floreasca ”în vederea obţinerii unei copii de pe foaia de observaţie clinică şi a protocolului operator încheiat cu ocazia intervenţiei chirurgicale”(proces verbal, fila 73 vol. 3 d.u.p.). În procesul verbal întocmit cu această ocazie s-au menţionat următoarele: „La intrarea în spital, am fost îndrumaţi de la punctul de informare la registratură, unde nu am găsit pe nimeni. De asemenea, uşa biroului managerului de spital dr. M. era închisă. În continuare, ne-am deplasat la etajul 6 unde am constatat că numitul N.A. este internat în continuare în secţia chirurgie cardiacă - salonul A.T.I.. La secţia Chirurgie Cardiovaculară, am găsit pe dl. dr. G.D., căruia i-am explicat motivul prezenţei noastre, ocazie cu care acesta ne-a comunicat că nu este abilitat să ne ajute şi ne-a îndrumat către managerul spitalului sau registratură, precizându-ne totodată că fiind sâmbătă, este posibil să nu găsim pe nimeni. Acesta a încercat să ia legătura cu alte persoane din conducerea instituţiei, apelând mai multe numere de telefon, fără rezultat.

Întrucât nu am putut contacta nicio persoană din conducere şi nici nu am putut înregistra adresa noastră, am luat legătura cu poliţiştii care asigurau paza şi securitatea condamnatului, respectiv cu agentul sef M.V., tel. X, căruia i-am transmis ca în cazul în care vreuna dintre persoanele amintite mai sus îşi fac apariţia în spital, să fim anunţaţi de urgenţă”(proces verbal din 23 iunie 2012, fila 73 vol. 3 d.u.p.).

Duminică 24 iunie 2012

A.Serviciul Omoruri–fără activitate

B. S.I.C.

- ora 09,39 - se retransmite prin fax sesizarea către judecătorul delegat din cadrul Tribunalului Bucureşti pentru a se aprecia dacă există sau nu un impediment la punerea în executare a mandatului (fila 92 vol. 3 d.u.p.).

- Prin adresa din 24 iunie 2012 S.I.C. solicită S.C.U. Floreasca, să transmită, în regim de urgenţă, copia foii de observaţie clinică a condamnatului N.A., precum şi protocolul operator încheiat cu ocazia intervenției chirurgicale. Totodată s-a solicitat să se comunice dacă este posibil transferul condamnatului la o unitate medicală din reţeaua A.N.P. (fila 94 vol. 3 d.u.p.).

Din procesul verbal întocmit de aceiaşi lucrători de poliţie (comisar I.M. şi agentul şef principal N.C.) rezultă următoarele: „ne-am deplasat la etajul 1 al spitalului unde se afla situat biroul registratură şi cabinetul managerului de spital Pr.dr. R.M., însă nu a fost găsită nicio persoană căreia să-i înmânăm adresa prin care solicitam o copie a foii de observaţie cinică şi a protocolului postoperator.

În continuare, ne-am deplasat la etajul 6, Secţia de chirurgie cardiovasculară - A.T.I. unde am constatat că numitul N.A. este internat în continuare în secţia susmenţionată, unde din discuţiile purtate cu dl. dr. A., căruia i-am explicat motivul prezenţei noastre, acesta ne-a comunicat că nu este abilitat să ne ajute, iar dr. B., seful secţiei, nu se află în unitate şi nu cunoaşte dacă acesta va reveni pe parcursul zilei. De asemenea, acesta a mai afirmat că adresa pe care trebuia să o lăsăm conducerii o putem depune în ziua de luni 25 iunie 2012, după orele 8,00 la Biroul Registratură.

Întrucât nu am putut contacta nicio persoană din conducere şi nici nu am putut înregistra adresa noastră, am luat legătura cu poliţiştii care asigurau paza şi securitatea condamnatului, respectiv cu agentul şef M.V., tel. X, căruia i-am transmis ca în cazul în care vreuna dintre persoanele amintite mai sus îşi fac apariţia în spital, să fim anunţaţi de urgenţă”(proces verbal din 24 iunie 2012, fila 95 vol. 3 d.u.p.).

- S.I.C. se adresează I.N.M.L. comunicând un istoric al cauzei, împrejurarea că, dată fiind internarea condamnatului se află „în situaţia de a nu putea pune în executare mandatul în prezent”, solicitând să se examineze din punct de vedere medico legal condamnatul N.A. şi să se comunice:

- dacă afecțiunile medicale pe care le prezintă cel în cauză pot fi tratate în reţeaua medicală a A.N.P.

- dacă pacientul poate fi transportat în siguranţă pentru a fi internat într-o unitate din reţeaua medicală a A.N.P.”(fila 126 vol. 3 d.u.p.).

Luni 25 iunie 2012

A. Serviciul Omoruri

- Ora 9,00 martorul G.R., sef al Serviciul Omoruri din cadrul D.G.P.M.P. şi cms. B.C. din cadrul aceleiaşi instituţii, fiind în continuarea cercetărilor în Dosarul penal nr. 560/P/2012 privind pe N.A., s-au deplasat la S.C.U. Floreasca „în vederea audierii acestuia şi pentru a solicita conducerii spitalului mai multe documente medicale întocmite cu ocazia spitalizării pacientului”.

Din procesul verbal întocmit cu această ocazie, rezultă că inculpatul le-a comunicat că „din punctul său de vedere, pacientul nu este apt medical să dea o declaraţie întrucât se află sub tratament cu sedative. Totodată, acesta ne-a comunicat că în ziua de 26 iunie 2012 nu-i va mai administra sedative pacientului şi că, în jurul orei 12-13,00 acesta va fi apt să dea o declaraţie dacă va dori să facă acest lucru”(filele 121-122 vol. 3 d.u.p.). Se mai consemnează faptul că inculpatul i-a însoţit până la cabinetul managerului spitalului pentru a înregistra adresa din 25 iunie 2012, care a primit ulterior nr. de înregistrare la registratura spitalului din 25 iunie 2012.

Prin această adresă din 25 iunie 2012 (fila 123 vol. 3 d.u.p.) Serviciul Omoruri solicita S.C.U. Floreasca punerea la dispoziţie, de urgenţă, a unei copii de pe foaia clinică de observaţie întocmită pentru pacientul N.A., de la data internării până în ziua de 25 iunie 2012, inclusiv protocolul operator şi investigaţiile medicale efectuate (C.T., buletine de analize, eventuale ecografii şi radiografii), toate actele ştampilate şi vizate „conform cu originalul” pentru a fi folosite „în vederea evaluării medicale şi medico-legale a pacientului N.A.”.Totodată se solicita să se comunice dacă pacientul N.A. poate fi transferat într-o unitate medicală din cadrul A.N.P. Se menţionează de asemenea că răspunsul spitalului urma să fie ridicat la data de 26 iunie 2012 ora 10,00 de către cms. B.C.

B.S.I.C.

- S.I.C. nu a revenit cu o nouă cerere către spital în sensul că nu au fost transmise cele două adrese din 23 iunie 2012 şi 24 iunie 2012, care nu au putut fi înregistrate sâmbătă şi duminică datorită lipsei personalului de la registratură şi a conducerii spitalului, deşi solicitările erau diferite de cele din adresa din data de 22 iunie 2012;

- Adresa din data de 22 iunie 2012, primită vineri ora 17,00 de managerul spitalului, martorul M.R., a fost înregistrată luni ora 07,45 la registratura spitalului, din 25 mai 2012 (fila 169 vol. 2 d.u.p.).

La ora 10,00, în cadrul spitalului s-a constituit o comisie multidisciplinară, alcătuită din medicii care au acordat îngrijiri medicale condamnatului N.A. (prof. dr. I.L. - chirurgie plastică, dr. B.Ş. - chirurgie cardiovasculară, conf. dr. I.G. - A.T.I., dr. V.R. - psihiatrie şi dr. I.L. - O.R.L.), în vederea formulării unui punct de vedere faţa de cererea formulată de S.I.C., respectiv de a se comunica dacă condamnatul poate fi transportat în vederea tratării în reţeaua sanitară A.N.P.

Concluziile comisiei, după prezentarea modului în care a avut loc explorarea chirurgicală, au fost următoarele:

„Având în vedere tipul de leziune şi particularităţile chirurgicale ale cazului, considerăm că riscul evolutiv al plăgilor este grefat de posibilitatea apariţiei unui proces septic cel puţin în primele 7 zile, fapt ce impune monitorizarea pacientului şi măsuri terapeutice specifice. În acest sens considerăm că monitorizarea evoluţiei postoperatorie este necesar a fi asigurată în serviciul nostru cel puţin în primele 7 zile postoperator.

Intervenţia de urgenţă a fost efectuată în contextul unei patologii complexe reprezentată de: hipertensiune arterială tratată ineficient; boală coronariană ischemică cu leziuni multiple pe arterele coronare (vezi investigaţiile specific efectuate în clinica Centre Chirurgical Marie Lannelongue din Paris); diabetul zaharat ce a necesitat administrarea de insulină perioperator; tiroidectomizat (sub tratament permanent cu Euthyrox).

Anestezia generală: cu risc înalt datorită comorbidităţilor şi plăgilor cervicale care au impus examen ORL în prealabil şi măsuri speciale de siguranţă pentru efectuarea intubaţiei oro-traheale.

Având în vedere multitudinea comorbidităţilor, prezenţa leziunilor coronariene avansate, consideram că pacientul necesită monitorizare de cardiologică de specialitate.

În urma evaluării psihiatrice, pacientul a fost diagnosticat cu tulburare de adaptare, tentativă de suicid şi s-au făcut recomandări terapeutice corespunzătoare.

Având în vedere particularităţile cazului, respectiv multitudinea comorbidităţilor asociate şi statutul juridic special al pacientului, considerăm că responsabilitatea atitudinii terapeutice şi eventualul transfer al pacientului A.N. este de competenţa unei expertize medico-legale”.

- la ora 11,31, I.N.M.L. Mina Minovici comunică, prin fax, S.I.C. din cadrul D.G.P.M.P. răspunsul la adresa din 24 iunie 2012 (prin care solicita efectuarea unei examinări medico-legale), învederându-se, în esenţă, următoarele:

- obiectivele formulate fac obiectul lucrărilor comisiei de amânare sau întrerupere a executării pedepsei; expertiza medico-legală pentru amânarea sau întreruperea executării pedepsei se efectuează numai prin examinarea nemijlocită a persoanei de către comisie;

- răspunsul la întrebarea „dacă afecţiunile medicale pot fi tratate în reţeaua medicală a A.N.P.” poată fi dat numai prin concluziile comisiei întrunite la I.N.M.L. prin examinarea nemijlocită a persoanei;

- răspunsul la întrebarea „dacă pacientul poate fi transportat pentru a fi internat într-o unitate din reţeaua sanitară a A.N.P.”revine în sarcina medicului curant care îngrijeşte pacientul în cauză, potrivit art. 5 din Ordinul nr. 1091 din 7 septembrie 2006 privind aprobarea protocoalelor de transfer interclinic al pacientului critic (filele 118-120 vol. 3 d.u.p.).

- La ora 11,41, S.C.U., prin manager, comunică S.I.C. din cadrul D.G.P.M.P., informaţiile solicitate (diagnosticul), precum şi integral concluziile comisiei şi decizia acesteia de a sesiza I.N.M.L., pe care îl considera competent să se pronunţe asupra transferului.

Se constată, aşadar, că atât A.N.P. (încă de sâmbătă 23 iunie 2012 ora 19,20 prin adresă - fila 76 vol. 3 d.u.p.) cât şi I.N.M.L. aduceau la cunoştinţă organelor de poliţie însărcinate cu punerea în executare a mandatului faptul că responsabilitatea pentru un transfer revenea exclusiv medicilor curanţi şi nu I.N.M.L., fiind astfel mai mult decât evident că acelaşi concluzii vor fi formulate şi la sesizarea spitalului.

Deşi avea aceste informaţii, S.I.C. nu demarează nici luni, 25 iunie 2012, vreo activitate de punere efectivă în aplicare a mandatului de executare a pedepsei, (prezentarea la spital şi solicitarea oficială adresată medicilor curanţi de a se pronunţa asupra transferului) cu toate că avea pregătite toate formalităţile necesare, respectiv: adrese către Spitalul Penitenciar Rahova, proces verbal de înmânare a mandatului de executare, proces verbal de încunoştinţare a soţiei condamnatului, proces verbal de identificare, proces verbal de verificare în baza de date, fişa personală a condamnatului, copia cazierului judiciar, fişa medicală pentru deţinuţi, toate acestea datate 25 iunie 2012 (filele 98- 109 vol. 3 d.u.p.).

Pe parcursul zilei, S.I.C. se limitează la reluarea corespondenţei cu Tribunalul Bucureşti, A.N.P., I.N.M.L, astfel:

- Se înaintează o copie a evaluării comisiei interdisciplinare cu privire la starea de sănătate a condamnatului judecătorului delegat cu executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 196 din 20 iunie 2012 de la Tribunalul Bucureşti (fila 131 vol. 3 d.u.p.);

- Se înaintează o copie a evaluării comisiei I.N.M.L., cu solicitarea de a analiza evaluarea întocmită şi de a comunica un punct de vedere;

- Se înaintează o copie a aceleași evaluări Ministerului de Justiţie - A.N.P. solicitând să se comunice care sunt documentele necesare transferului, pentru ipoteza în care expertiza medico-legală este favorabilă (fila 110 vol. 3 d.u.p.).

Marţi 26 iunie 2012

I.N.M.L. Mina Minovici comunică S.C.U. Floreasca, prin adresă, un răspuns similar celui dat la 25 iunie 2012 S.I.C., respectiv că, potrivit dispoziţiilor art. 5 din Ordinul 1091 din 7 septembrie 2006 privind aprobarea protocoalelor de transfer interclinic al pacientului critic, evaluarea stării de sănătate în vederea transferului revine în sarcina medicului curant, singurul în măsură să decidă în raport cu ocrotirea stării de sănătate a pacientului (fila 167 vol. 2 d.u.p.).

Tribunalul Bucureşti Secţia I penală a soluţionat contestaţia la executare formulată de judecătorul delegat cu executarea din cadrul aceleiaşi instanţe (la sesizarea S.I.C.), prin sentinţa penală nr. 587 din 26 iunie 2012, constatând că nu există nicio împiedicare la punerea în executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 196 din 20 iunie 2012 emis de Tribunalul Bucureşti pe numele condamnatului N.A.

Întrucât dosarul de punere în executare care cuprinde toate activităţile desfăşurate de organele de poliţie în perioada 20 iunie 2012-26 iunie 2012 a fost solicitat de către D.NA chiar în cursul zilei de 26 iunie 2012 şi înaintat în aceeaşi zi, la dosarul de urmărire penală nu se regăsesc şi procesele verbale întocmite de organele de poliţie cu ocazia transferării condamnatului la penitenciar. În ceea ce priveşte modul de desfăşurare a acestor evenimente, sunt relevante declaraţiile martorului G.R. date în cursul urmăririi penale, la scurt timp de la producerea evenimentelor, acesta descriind în detaliu modul în care s-a procedat la contactarea medicilor şi a avut loc transferul condamnatului N.A.. Martorului arată următoarele: „în ziua de 26 iunie 2012 am fost sunat de către directorul general al Poliţiei Capitalei, chestorul principal G.L., care m-a rugat să mă întorc la serviciu, întrucât Tribunalul Bucureşti, ca şi instanţă de executare, a decis că starea de sănătate a lui A.N. nu constituia un impediment în calea aplicării M.E.P.I. În momentul în care m-am prezentat la serviciu, era ora 17 sau 18. S-a discutat despre modalitatea de executare a mandatului şi am fost desemnat să coordonez această activitate. Am luat legătura telefonic cu medicii L. şi B., precum şi cu managerul S.C.U. Floreasca dar nu telefonic ci printr-o persoană interpusă.

Domnul L. mi-a spus că mă aşteaptă la cabinetul lui, undeva în cartierul francez. Discuţia purtată cu profesorul L. a fost cât se poate de fermă, i-am precizat că instanţa a decis că nu există nici un impediment în vederea transferului lui N.A. şi l-am rugat să-mi elibereze o scrisoare medicală vizând starea de sănătate a pacientului la acel moment şi recomandările pentru terapia ulterioară. Medicul L. a precizat clar că din punctul său de vedere, transferul se putea efectua, sub rezerva recomandărilor celorlalţi medici curanţi.

M-am întors la S.C.U. Floreasca, unde am discutat cu managerul M.R., pe care l-am rugat să asigure o ambulanţă corespunzătoare stării pacientului iar acesta l-a desemnat pe şeful U.P.U., doctorul O.B. şi apoi i-am solicitat o copie conformă de pe foaia clinică de observaţie care îl viza pe N.A.

După această discuţie, m-am deplasat în biroul doctorului B.Ş.A., cu care am avut o discuţie mai lungă, cu menţiunea că eu i-am solicitat aceleaşi elemente şi precizări pe care i le-am cerut şi doctorului L., iar dumnealui a tergiversat să dea un răspuns clar, spunându-mi că el nu este de acord cu transferul. Eu am răspuns că nu l-am întrebat dacă este sau nu de acord cu transferul şi i-am cerut ca, în calitate de medic, să ia o coală de hârtie şi să treacă pe ea ce îi dictează conştiinţa, astfel încât viitorii medici curanţi să poată să îi asigure pacientului tratamentul adecvat (…). Cred că discuţia cu doctorul B. a durat aproximativ 20 de minute, acesta căutând practic să amâne momentul redactării scrisorii medicale, timp în care mi-a mai prezentat odată imaginea 3D a inimii. În final a acceptat să completeze acea scrisoare şi ne-a dat şi un protocol de tratament cu antibiotice.”

- Transferul condamnatului N.A. a avut loc în seara zilei de 26 iunie 2012.

Prezentarea detaliată a activităţilor desfăşurate de S.I.C. infirmă declaraţiile martorilor G.R., S.C. şi V.V. date în faţa instanţei de apel şi care au fost avute în vedere în susţinerea soluţiei de condamnare. Analiza acestor depoziţii demonstrează faptul că ele nu se coroborează, ci dimpotrivă, sunt contrazise de înscrisurile la care s-a făcut anterior referire, dar şi de celelalte probe administrate în cauză, inclusiv de declaraţiile aceloraşi martori date în faza de urmărire penală şi în faţa primei instanţe.

I. Astfel, referitor la declaraţia martorului G.R., şeful Serviciului Omoruri din cadrul D.G.P.M.P., care, în apel, a susţinut că:

- „a doua zi, vineri, am trimis inclusiv o adresă în care solicitam să ni se precizeze care este starea pacientului şi când poate fi transferat, însă nu am primit un răspuns util. Abia în ziua următoare, am discutat cu inculpatul B., în cadrul convorbirii cu acesta i-am cerut acestuia să îmi comunice aceleaşi informaţii despre condamnatul N., iar acesta mi-a spus că există un risc pentru viaţa pacientului, din cauza afecţiunilor cardiace de care suferă şi că mă invită în ziua de luni doar pentru a-mi prezenta starea pacientului şi să îmi explice pe larg în ce constă riscul despre care vorbea. La întrebarea dacă poate fi sau nu transferat, inculpatul B. nu mi-a dat un răspuns ferm şi categoric”.

Din cele anterior prezentate rezultă următoarele:

1. Singura cerere formulată de Serviciul Omoruri, condus de martor, în ziua de vineri 22 iunie 2012, a fost aceea de înaintare a fişei parţiale de observaţie, adresată conducerii spitalului şi la care s-a primit răspuns în aceeaşi zi;

2. Cererea de a se comunica diagnosticul şi dacă pacientul este transferabil a fost formulată vineri 22 iunie 2012, ora 17,00 de S.I.C., a fost adresată conducerii spitalului şi a fost primită de manager, martorul M.R.;

3. Inculpatul a fost încunoştinţat despre existenţa acestei adrese telefonic chiar de către martorul G.R., la data de 23 iunie 2012, cu solicitarea expresă ca răspunsul să fie dat la începutul săptămânii următoare.

„G.R.: Ieri v-am lăsat la cabinetul domnului manager general M. o adresă prin care vă rugam să analizaţi posibilitatea tratării domnului N. într-un spital din sistemul penitenciar. E vorba de Rahova, evident. Rugămintea noastră oficială ar fi, mă rog, să analizaţi şi am avea şi noi nevoie de un răspuns oficial la începutul săptămânii viitoare. Al doilea aspect: dacă cumva, ţinând cont de starea curentă a pacientului, puteţi să ne spuneţi dacă poate fi audiat luni” (convorbirea telefonică de sâmbătă 23 iunie 2012 ora 11.34 dintre inculpatul B.Ş. şi martorul G.R. -fila 304, vol. 3 dup).

- Acelaşi martor în faţa instanţei de apel, cu referire la întâlnirea de luni 25 iunie 2012, menţionează următoarele: „inculpatul B. mi-a prezentat în cabinetul său o imagine 3D a inimii condamnatului, ce fusese efectuată în Franţa, precizând că condamnatul N. are arterele afectate şi că există un risc major pentru viaţa sa în cazul în care ar fi transferat la penitenciar ori s-ar încerca audierea sa. Riscul pe care îl prezenta pacientul era unul letal, în cazul audierii sau al transferului la penitenciar”.

Din procesul verbal întocmit la data de 25 iunie 2012, cu ocazia prezentării în cabinetul inculpatului B., conform înţelegerii din 23 mai 2012, cu privire la aceleaşi evenimente martorul G.R. consemnează oficial următoarele:

„Azi la data de mai sus, ora 9,00, fiind în continuarea cercetărilor în Dosarul penal nr. 560/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind pe N.A., ne-am deplasat la S.C.U. Floreasca în vederea audierii acestuia şi pentru a solicita conducerii spitalului mai multe documente medicale întocmite cu ocazia spitalizării pacientului.

Cu această ocazie, la etajul 6 al spitalului, am luat legătura cu dl. prof. dr. Ş.B., căruia i-am comunicat că dorim să discutăm cu pacientul N.A. şi să-i solicităm acestuia să dea o declaraţie privind incidentul din locuinţa sa din ziua de 20 iunie 2012. Dl. prof. dr. Ş.B. ne-a comunicat că, din punctul său de vedere, pacientul nu este apt medical să dea o declaraţie întrucât se află sub tratament cu sedative. Totodată, acesta ne-a comunicat că în ziua de 26 iunie 2012 nu-i va mai administra sedative pacientului şi că, în jurul orei 12-13,00 acesta va fi apt să dea o declaraţie dacă va dori să facă acest lucru.

Tot cu această ocazie, i-am prezentat în scris d-lui prof. dr. Ş.B. solicitarea Serviciului Omoruri din 25 iunie 2012 de a ne pune la dispoziţie mai multe acte medicale necesare anchetei şi de a ne comunica dacă pacientul N.A. poate fi transferat într-o unitate din cadrul A.N.P..

În continuare, împreună cu dl. prof. dr. Ş.B. ne-am deplasat la etajul 1 al spitalului, în biroul prof. dr. M., directorul spitalului, care a luat cunoștință de conţinutul solicitări noastre şi a dispus înregistrarea acesteia la registratura spitalului din 25 iunie 2012. În prezenţa noastră dl. prof. dr. Ş.B. i-a spus prof. dr. M. că în ziua de 26 iunie 2012 nu-i va administra sedative pacientului N.A. şi că în jurul orei 12,00-13,00 acesta va fi apt să discute cu organele de poliţie. Pentru care am încheiat prezentul proces verbal ”(filele121-122 vol. 3 d.u.p.)

Se constată aşadar o contradicţie vădită între ceea ce susţine martorul G.R. în faţa instanței de apel şi cele pe care martorul însuşi le redă în procesul verbal întocmit oficial în urma discuţiei avută cu inculpatul B.Ş., precum şi cele declarate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti.

Nu exista nici un risc letal pentru pacient de a fi audiat, iar solicitarea de a se pune la dispoziţie mai multe acte medicale necesare anchetei şi de a se comunica dacă pacientul N.A. poate fi transferat într-o unitate din cadrul A.N.P. a fost adresată conducerii spitalului, cu precizarea expresă făcută în cuprinsul adresei din 25 iunie 2012 că răspunsul spitalului „urma să fie ridicat la data de 26 iunie 2012 ora 10,00 de către cms. B.C.” (fila 123 vol. 3 d.u.p.).

Se mai reţine că martorului i-au fost delegate atribuţii în legătură cu mandatul de executare a pedepsei doar în după-amiaza zilei de 26 iunie 2012, când a fost desemnat să conducă operaţiunea de încarcerare a condamnatului. Relatările pe care, în apel, la peste 2 ani şi jumătate de la incident, martorul le plasează în ziua de 25 iunie 2012, au avut loc în seara zilei de 26 iunie 2012 cu ocazia discuţiei dintre acesta şi inculpatul B. astfel cum rezultă din declaraţia aceluiaşi martor în faza de urmărire penală şi în faza cercetării judecătoreşti.

- Acelaşi martor susţine în faţa instanţei de apel că „deşi am cerut o copie a foii de observaţie şi un diagnostic încă după data internări, am primit doar un diagnostic scris, un text scris în word, fără semnătură şi ştampilă, iar foaia de observaţie am obţinut-o doar la momentul realizării efective a transferului la penitenciar”.

Din procesele verbale al căror conţinut a fost pe larg redat anterior rezultă următoarele:

1. Serviciul Omoruri din cadrul D.G.P.M.B. a formulat la data de 21 iunie 2012 o solicitare verbală inculpatului B.Ş., acesta fiind singurul din echipa de intervenție care a fost găsit în spital, de comunicare a diagnosticului (proces verbal filele 49-50 vol. 3 d.u.p.). La aceasta, inculpatul le-a înmânat, cel mai probabil prin copierea unor date din fişa medicală, diagnosticul exact, printat pe o filă A4. Diagnosticul comunicat este concordant cu cel înregistrat în actele medicale, iar dacă ar fi fost nemulţumiri faţa de forma în care s-a răspuns la o solicitare verbală, nu există nicio explicaţie logică cu privire la faptul că lucrătorii de poliţie cărora inculpatul le-a înmânat înscrisul nu au formulat o solicitare în acest sens. De asemenea, nu s-a revenit cu o adresă prin care să se solicite ca forma înscrisului prin care era comunicat diagnosticul să fie una oficială.

2. Acelaşi serviciu a solicitat vineri 22 iunie 2012, spitalului, o comunicare a fişei parţiale de observaţie, primită în aceeași zi;

3. Prin adresa din 25 iunie 2012 Serviciul Omoruri solicita S.C.U. Floreasca punerea la dispoziţie, de urgenţă, a unei copii de pe foaia clinică de observaţie întocmită pentru pacientul N.A., de la data internării până în ziua de 25 iunie 2012, inclusiv protocolul operator şi investigaţiile medicale efectuate (C.T., buletine de analize, eventuale ecografii şi radiografii), precizând expres că răspunsul spitalului „urma să fie ridicat la data de 26 iunie 2012 ora 10,00 de către cms. B.C.” (fila 123 vol. 3 d.u.p.).

4. Data de 26 iunie 2012, stabilită chiar de Serviciul Omoruri pentru a se comunica actele şi informaţiile solicitate, coincide cu „momentul realizării efective a transferului la penitenciar”.

- Martorul G.R. mai susţine: „arăt faptul că, de fiecare dată când am purtat discuţii cu inculpatul B. pe tema posibilităţii audierii şi transferării condamnatului N. către penitenciar, inculpatul B. s-a opus. Dacă la început, discuţiile erau în sensul amânării unei decizii, în ultimele zile inculpatul a spus că nu va fi niciodată de acord cu transferul condamnatului în penitenciar şi că nu va semna în acest sens. Ceea ce a contat în punerea în executare efectivă a mandatului a fost hotărârea Tribunalului Bucureşti, care a constatat că nu există niciun impediment de punere în executare a mandatului”.

1. Martorul a fost şeful Serviciului Omoruri şi a fost desemnat să conducă operaţiunile de punere în executare a mandatului doar în după - amiaza zilei de 26 iunie 2012. Astfel martorul arată:”precizez că nu eram foarte familiarizat cu punerea în executarea unui mandat, fiindcă am fost desemnat doar la această speţă să pun în executare mandatul (…). Personal am primit dispoziţia să mă ocup de punerea în executare a mandatului în data de 26 iunie 2012, în jurul orelor 18,00 şi am dus-o la îndeplinire în jurul orelor 22-23,00 când N.A. a fost transferat la penitenciar ”(fila 50 d. instanţă).

2. Astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar, dar şi din declaraţiile anterioare ale aceluiași martor, acesta a avut 4 discuţii cu inculpatul B.Ş.:

- pe data de 21 iunie 2012 la ora 02,30 o convorbire telefonică pe tema stării de sănătate („pacientul este stabil hemodinamic, conştient şi cooperant, rănile au fost provocate de un singur glonţ, urmează să fie operat în cursul dimineții aceleiaşi zile”- proces verbal fila 54 vol. 3 d.u.p.);

- pe data de 23 iunie 2012 ora 11,34 când martorul i-a solicitat telefonic inculpatului „rugămintea noastră oficială ar fi, mă rog, să analizaţi şi am avea şi noi nevoie de un răspuns oficial la începutul săptămânii viitoare. Al doilea aspect: dacă cumva, ţinând cont de starea curentă a pacientului, puteţi să ne spuneţi dacă poate fi audiat luni” (proces verbal fila 70 vol. 3 d.u.p.);

- pe data de 25 mai 2012 ora 9,00 când matorul s-a deplasat la cabinetul inculpatului, în vederea audierii condamnatului N.A. „dl. prof. dr. Ş.B. ne-a comunicat că, din punctul său de vedere, pacientul nu este apt medical să dea o declaraţie întrucât se află sub tratament cu sedative. Totodată, acesta ne-a comunicat că în ziua de 26 iunie 2012 nu-i va mai administra sedative pacientului şi că, în jurul orei 12-13,00 acesta va fi apt să dea o declaraţie dacă va dori să facă acest lucru (…) (proces verbal filele121-122 vol. 3 d.u.p., redat integral anterior).

- în seara zilei de 26 iunie 2012, cu ocazia punerii în executare a mandatului, când martorul i-a solicitat inculpatului eliberarea unei scrisori medicale vizând starea de sănătate a pacientului la acel moment şi recomandările pentru terapia ulterioară;

3. Singura discuţie a martorului cu inculpatul B.Ş. pe tema exprimării unei poziţii cu privire la transferul condamnatului într-un spital penitenciar au avut loc în seara zilei de 26 iunie 2012, când opoziţia inculpatului a fost doar momentană, astfel cum rezultă atât din procesele verbale întocmite de către acesta cât şi din declaraţiile date în cursul urmăririi penale (redată anterior) şi în faţa instanţei.

Concluzionând faţă de cele prezentate anterior, se constată că nuanţările făcute de martorul G.R. în faţa instanţei de apel sunt în totală contradicție cu conţinutul proceselor verbale încheiate de acelaşi martor în care a redat activităţile desfăşurate chiar în momentul realizării lor, cât şi cu declaraţiile date de acesta în faza de urmărire penală şi a certării judecătoreşti.

II. În ceea ce-l priveşte pe martorul S.C., şeful S.I.C. acesta a susţinut în apel următoarele:

„ Am cerut copie de pe foaia de observație clinică şi copie de pe protocolul operator în 22 sau 23 iunie, primindu-le a doua zi. Ştiu, de asemenea, că s-a efectuat o adresă prin care solicitam spitalului să ne comunice dacă N.A. putea fi transferat in penitenciar şi din câte reţin s-a primit un răspuns că singurul care decide este medicul curant, respectiv inculpatul B. După ştiinţa mea, B. era cel care era medicul curant având în vedere că el îl avea în evidenţă cu probleme cardiace într-o perioadă anterioară. Poliţiştii încercau să ia legătura personal cu medicii şi singurul care refuza să dea un răspuns clar era inculpatul B., invocând că pacientul este in stare gravă ţinând seama şi de antecedentele sale medicale. S-a luat legătura şi cu doctorul L., iar acesta l-a indicat pe inculpatul B. ca fiind cel care decide asupra transferului. De altfel, aceasta a fost şi poziţia conducerii spitalului. Nu cunosc care a fost răspunsul oficial al spitalului, dar discuţiile purtate de poliţiştii de la Biroul urmăriri cu personalul medical îl indicau doar pe inculpatul B. ca fiind cel care are putere de decizie în legătură cu condamnatul N.A. Ştiu, de asemenea, că la un moment dat s-a constituit şi o comise interdisciplinară la nivelul spitalului, însă nu cunosc ce decizie s-a luat de această comisie. Reţin că la un moment dat colegul Iorga de la Serviciul urmăriri a luat legătura personal cu doctorul L. şi a obţinut în final avizul său pentru transfer, spunând însă că este necesar şi avizul lui B., care este medicul curant. De altfel, toată lumea spunea că singurul care este în măsură să-şi dea avizul este medicul curant în baza unui ordin al ministrului sănătăţii.

La nivelul poliţiei aveam credinţa că inculpatul B. caută să amâne cât mai mult punerea în executare a mandatului emis împotriva condamnatului N. Am avut în vedere inclusiv ceea ce ne-a spus L., în sensul că nu este chiar atât de grav să nu poată fi transferat, însă singurul care poate decide este inculpatul B., tot el fiind cel care poate să ne pună la dispoziţie actele medicale necesare pentru realizarea transferului.”

Din procesele verbale întocmite de organele de poliţie, dar şi din celelalte probe administrate în cauză inclusiv declaraţiile date de acelaşi martor în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătorești, rezultă următoarele:

1. Foaia de observație clinică şi copia de pe protocolul operator s-au solicitat de către S.I.C. prin adresele întocmite sâmbătă şi duminică, care nu au mai fost transmise spitalului luni 25 iunie 2012; o adresă prin care s-au solicitat asemenea acte a fost făcută pe data 25 iunie 2012 de către Serviciu Omoruri, cu solicitarea de a se formula răspunsul până marţi 26 iunie 2012.

2. Nu a existat nicio adresă prin care să se fi solicitat transferul condamnatului şi la care să se fi răspuns în sensul indicat de martor („că singurul care decide este medicul curant, respectiv inculpatul B.”);

3. Pe toată perioada internării condamnatului N.A., nicio persoană din cadrul S.I.C. nu a luat legătură cu inculpatul B.Ş. sau cu medicul L.I. Nu există nici un proces verbal întocmit în acest sens şi niciunul dintre martorii audiaţi în cursul urmăririi penale (începând chiar cu data de 25 iunie 2012) nu a relatat că ar fi avut vreo discuţie oficială sau neoficială cu cei doi medici sau cu unul dintre aceştia (exceptând momentul externării) pe tema transferului condamnatului în penitenciar. „Pe perioada internării lui N.A. nu am fost solicitat de nicio persoană din partea poliţiei să-i acord avizul transferării pacientului până în ziua în care s-a solicitat şi s-a produs transferul pacientului”(declaraţie martor L.I. vol. 2 fila 102).

4. Împrejurările relatate de martor referitoare la obţinerea avizului de la dr. L.I. şi necesitatea de o obţine un aviz similar de la inculpatul B.Ş. au avut loc la data de 26 iunie 2012, existând o perioadă de timp, de câteva ore, între cele două momente, determinate de faptul că inculpatul B.Ş. nu era la spital, întrucât fusese citat la D.N.A. În acest sens este declaraţia aceluiaşi martor dată în faza de urmărire penală, la data de 28 iunie 2012, în care arată că, interesându-se cine este medicul curant „(…) a doua zi, pe 26 iunie 2012, ni s-a comunicat că medicul responsabil este prof. dr. L.I. Am obţinut numărul de telefon al acestuia, i-am comunicat calitatea în care îl sun şi solicitările noastre, iar acesta mi-a spus că se află la şedinţa Colegiului Medicilor şi i-am comunicat că va veni un ofiţer cu solicitarea vizând transferul lui N.A. la o altă unitate medicală. Comisarul I.M., tot din cadrul Serviciului Urmăriri a obţinut avizul pe copia solicitării noastre, fără parafă întrucât medicul a pretins că nu are parafa asupra sa, dar în formularea avizului a condiţionat externarea de un aviz al unui medic cardiolog, având în vedere nişte afecţiuni cardiace preexistente, precizând că nu este specialist în domeniu şi nu se poate pronunţa. Am făcut şi o altă adresă şi am început să îl căutăm pe dr. B., de această dată solicitarea noastră a fost primită de managerul spitalului domnul dr. M.R. care a precizat că dr. B. se află la sediul D.N.A. şi nu se ştie când va reveni, dar vom primi un răspuns.”(filele 200-201 vol. 2 d.u.p.).

5. Niciunul dintre martorii audiaţi, persoane cu funcţii de conducere la nivelul I.G.P.R.P. Capitalei, respectiv T.P. (şeful I.G.P.R.), V.V. (adjunctul al I.G.P.R.) G.L. (şeful Poliţei Capitalei) G.D. (director general adjunct al Poliţei Capitalei) şi nici chiar martorul S.C. în declaraţiile sale anterioare, nu au învederat faptul că la nivelul poliţiei ar fi existat informaţia că inculpatul s-ar opune transferului. Dimpotrivă, ascultat sub acest aspect martorul G.L.:„ nici un moment în acele zile nu mi s-a adus la cunoştinţă, în discuţiile pe care le-am avut cu dl. G.D., că doctorul B. s-ar opune transferării pacientului în penitenciar. Practic numele acestuia nici nu a fost pronunţat în acele împrejurări, eu personal nici nu-l cunosc şi toate discuțiile au fost purtate cu conducerea instituţiei.”(fila 65 d.i.). De asemenea, martorul P.T. a învederat faptul că nici nu se cunoştea cine este medicul curant, şi de aceea a fost necesar să se efectueze adrese de clarificare a acestui aspect de către spital (fila 161 dosar apel).

6. Aspectele susţinute de martorul S.C. la peste 2 ani şi jumătate de la data faptelor nu concordă cu cele declarate în cursul urmăririi penale, când a fost ascultat la scurt timp de la derularea evenimentelor (la 28 iunie 2012) şi în faţa instanţei de fond, dar nici cu celelalte probe administrate.

III. Martorul V.V., adjunctul I.G.P.R., în faţa instanţei de apel a arătat următoarele:

„Cunosc amănunte în legătură cu demersurile efectuate pentru punerea în executare a mandatului emis împotriva condamnatului N.A. de la conducerea Poliției Capitalei în condiţiile în care eu personal nu am avut vreo tangenţă cu medicii sau cu spitalul implicat în acest caz. Având în vedere situaţia creată în urma internării în spital a condamnatului am constatat că exista o reticenţă din partea medicilor de a răspunde Serviciului de investigaţii medicale din cadrul D.G.P.M.P., în sensul de a li se pune la dispoziţie documente medicale necesare executării acestuia, documentele fiind obţine pe căi ocolite, mai precis de către Serviciul omoruri care se ocupa de cazurile de tentativă de suicid a cărei victimă fusese condamnatul. Au existat atât demersuri concretizate în adrese instituţionale cât şi discuţii purtate de poliţişti cu medicii din spital care se ocupau de caz, însă informaţiile au fost obţinute decât în dosarul privind tentativa de suicid.”

1. Astfel cum menţionează chiar martorul, acesta nu a fost implicat în mod direct în activităţile desfăşurate de către organele de poliţie, împrejurările învederate fiindu-i relatate de către „conducerea Poliției Capitalei”, respectiv de D.G. şi G.L. (declaraţia dată de acelaşi martor în faţa instanţei de fond).

2. Martorii D.G. şi G.L., de la care se susţine că ar fi aflat aceste informaţii, au învederat doar faptul că se desfăşurau, în paralel, şi activităţi de către Serviciul Omoruri, nu însă că ar fi existat o „reticenţă din partea medicilor de a răspunde Serviciului de investigaţii medicale din cadrul D.G.P.M.P.”, comparativ cu modul în care s-a răspuns Serviciului Omoruri. Nici alt martor nu avansează această idee.

În fapt, astfel cum s-a arătat anterior, S.I.C. nu a efectuat nici un demers până vineri, 22 iunie 2012, ora 17, împrejurare confirmată şi de către martorul G.L. care a arătat că după ce au trecut 2-3 zile de la internare „am decis să solicităm printr-o adresă conducerii spitalului să ne comunice când şi în ce condiţii poate fi transportat A.N. la penitenciar” (fila 65 dosar fond).

3. Analiza detaliată a activităţilor desfăşurate de către S.I.C. astfel cum acestea rezultă din dosarul de executare, demonstrează faptul că, în realitate, cu excepţia adresei de vineri 22 iunie 2012, nu au existat alte solicitări ale acestui serviciu, la care spitalul să nu răspundă. De asemenea nu s-au

Concluzionând, în opinie separată, se apreciază că declaraţiile şi nuanţările martorilor G.R., S.C. şi V.V. făcute pentru prima dată în faţa instanţei de apel, nu pot fi primite, acestea fiind infirmate de restul materialului probator administrat, astfel cum a fost anterior detaliat. Dincolo de trecerea timpului, care a determinat anumite confuzii privind cronologia unor activităţi, poziţia subiectivă a martorilor, relevată de încercarea de a accentua demersurile efectuate de către organele de poliţie, este explicabilă în contextul în care persoanele însărcinate cu punerea în executare a mandatului au fost urmărite penal pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni.

Prin prezentarea tuturor operaţiunilor desfăşurate de S.I.C. - Biroul Urmăriri, aşa cum acestea rezultă din actele oficiale întocmite şi aflate la dosarul de executare, nu se doreşte o culpabilizare a organelor de poliţie, care, astfel cum s-a reţinut de procuror în susținerea soluţiei de scoatere de sub urmărire penală, „au acţionat în raport de prevederile legale şi procedurile existente la momentul punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei”, ci, doar a se demonstra că, în realitate, nu au existat demersuri cărora inculpatul să li se opună şi să conducă la întârzierea încarcerării condamnatului, astfel cum s-a reţinut în opinia majoritară.

Pe fondul lipsei unei reglementări legale care să acopere situaţia invită, S.I.C. - Biroul Urmăriri a sesizat instanţa de executare şi nu a acţionat în vederea punerii în executare a mandatului decât la data de 26 iunie 23012, după ce Tribunalul Bucureşti a stabilit legalitatea acestui demers, respectiv faptul că internarea condamnatului nu constituie un impediment în executarea pedepsei.

Concluzionând, se reţin următoarele:

1. Prima şi singura solicitare a S.I.C. Biroul Urmăriri de exprimare a unui punct de vedere pentru transferul condamnatului N.A. şi de comunicare a diagnosticului a fost formulată vineri 22 iunie 2012, orele 17,00, adresată şi primită de conducerea S.C.U. Floreasca;

2. Nu a existat nicio cerere de urgentare a unui răspuns şi nicio reacţie la decizia managerului spitalului, care, invocând terminarea programului de la registratură, a comunicat că „adresa va fi dată la înregistrat în ziua de luni 25 iunie 2012, urmând ca ulterior să ne fie comunicate aspectele solicitate, ci, dimpotrivă, s-a transmis că „am avea şi noi nevoie de un răspuns oficial la începutul săptămânii viitoare” (deci la 5-6 zile de la internare!!!); existenţa acestei adrese i-a fost adusă la cunoştinţă inculpatului B.Ş., telefonic, sâmbătă 23 iunie 2012, cu solicitarea expresă de a se formula un răspuns „la începutul săptămânii viitoare”.

3. Nu a existat nici un refuz din partea inculpatului B.Ş. sau a spitalului de a pune la dispoziţie actele medicale solicitate de organele de poliţie. Comunicarea doar a unei părți a foii medicale de observaţie s-a făcut, nu de către inculpat, ci de către spital prin conducerea acestuia, la cererea expresă a Serviciului Omoruri, care ancheta tentativa de suicid, de a se înainta o copie a foii parţiale de observaţie. Comunicarea s-a făcut în aceeaşi zi (22 iunie 2012).

În afara acestei cereri, la S.C.U. Floreasca au mai fost înregistrate două alte solicitări, pentru ambele punându-se în vedere, de către organele de poliţie, data la care se aşteaptă răspunsul, respectiv:

- Cererea S.I.C. formulată vineri 22 iunie 2012, ora 17,00 cu solicitare de răspuns „la începutul săptămânii viitoare”;

- Cererea Serviciului omoruri din 25 iunie 2012 cu solicitare de răspuns la data de 26 iunie 2012.

1. „Numeroasele adrese prin care se solicitau acte medicale şi exprimarea unui punct de vedere asupra transferului” şi la care nu s-ar fi răspuns sunt în realitate adresele întocmite sâmbătă, 23 mai 2012, şi duminică, 24 iunie 2012, care nici nu au fost înregistrate la spital întrucât lucrătorii de poliţie din cadrul S.I.C. nu au găsit nicio persoană din conducerea spitalului sau de la compartimentul registratură.

Deplasările cu aceste adrese la compartimentul registratură şi conducerea spitalului par doar de natură a acoperi trecerea timpului, în condiţiile în care se cunoştea faptul că nu există program la registratură (procesul verbal din 22 iunie 2012, fila 59 vol. 3 d.u.p.), iar telefonic se solicita „un răspuns oficial la începutul săptămânii viitoare”. Mai mult, imposibilitatea înregistrării acestor adrese nu a condus nici măcar la sesizarea telefonică a managerului spitalului, a inculpatului B.Ş. sau a profesorului I.L. pentru a comunica cererile organelor de poliţie şi a solicita un răspuns urgent. De asemenea, aceste cereri nu au fost retransmise spitalului în prima zi lucrătoare, luni 25 iunie 2012, deşi nu aveau un conținut similar celei de vineri, 22 iunie 2012.

2. Cererea organelor de poliţie de a-l vedea pe condamnatul internat a avut loc în dimineaţa zilei de 21 iunie 2012, ora 8,30, la schimbarea serviciului de pază între dintre D.G.P.M.B. - S.I.C. - Biroul urmăriri către D.G.P.M.B., S.I.R.A.P.; refuzul inculpatului nu a fost determinat de intenţia de a ascunde starea reală de sănătate a condamnatului (cum se reţine în opinia majoritară), întrucât, pe de o parte, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor N.C. şi I.M., organele de poliţie doreau doar să se convingă că persoana condamnată se află în acea secţie, iar pe de altă parte, la acel moment nici nu avusese loc intervenţia chirurgicală; aceeaşi martori au arătat că au înţeles faptul că secţia A.T.I. era o zonă sterilă, şi că, au fost invitaţi să observe salonul unde era internat condamnatul prin monitorizarea video existentă la nivelul secţiei, însă au refuzat întrucât, studiind topografia locului, şi-au dat seama că nu există o altă ieşire.

3. Temporizarea procedurii de punere în executare a mandatului a fost determinată de lipsa unui cadru legislativ care să reglementeze situaţia întreruperii procedurii de punere în executare a M.E.P.I., organele de poliţie încercând să caute modalităţile legale pentru rezolvarea cazului. În contextul unor puncte de vedere diferite, S.I.C. s-a adresat instanţei de executare pentru ca aceasta să analizeze dacă internarea condamnatului constituie un impediment la punerea în executare a mandatului.

Deşi cunoştea încă de luni 25 iunie 2012, ora 11.31, poziţia I.N.M.L., respectiv că, potrivit dispoziţiilor legale, asupra transferului se poate pronunţa doar medicul curant, un răspuns similar fiind formulat sâmbătă 23 iunie 2012 ora 19,20 de către A.N.P., fiind evident că aceiaşi soluţie urma să fie dată şi la sesizarea spitalului, organele de poliţie nu au demarat nicio acţiune prin care să solicite medicilor exprimarea unui punct de vedere sub acest aspect, ci s-au limitat la comunicare cu alte instituţii, Tribunalul Bucureşti, A.N.P. şi I.N.M.L., aşteptând o soluţie din partea acestora.

S.I.C. - Biroul Urmăriri nu a acţionat în vederea punerii efective în executare, în sensul emiterii formelor necesare încarcerării, prezentarea acestora unităţii medicale şi solicitarea oficială adresată medicilor ce aveau condamnatul în supraveghere de a dispune externarea, decât la data de 26 iunie 2012, după confirmarea de către instanţă a legalității acestei demers, respectiv a faptului că internarea unei persoane în spital nu constituie un impediment la punerea în executare a mandatului de executare a pedepsei.

De altfel, lipsa unei acţiuni concrete de punere în executare a mandatului şi rezumarea activităţii la corespondenţa cu diverse instituţii au constituit motivele pentru care, la data de 26 iunie 2012, s-a început urmărirea penală faţă de lucrătorii D.G.P.M.P. cu atribuţii sub acest aspect, cu privire la săvârşirea infracțiunii de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., soluţia de scoatere de sub urmărire penală fiind determinată de constatarea că aceştia „au acţionat în raport de prevederile legale şi procedurile existente la momentul punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei”.

4. În toată perioada internării, nicio persoană din cadrul S.I.C. nu l-a contactat personal pe inculpatul B.Ş. sau pe profesorul L.I. pentru a-i solicita un punct de vedere referitor la starea de sănătate a condamnatului.

În ceea ce priveşte poziţia inculpatului B.Ş., se reţin următoarele:

- Sesizarea I.N.M.L. s-a făcut ca urmare poziţiei unanime a medicilor ce au compus comisia constituită pentru a răspunde solicitării S.I.C. Decizia de convocare a acestei comisii nu a aparţinut inculpatului B.Ş., ci managerului spitalului, martorul M.R. În cadrul comisiei au participat medicii care au acordat îngrijiri medicale condamnatului A.N., astfel cum rezultă din menţiunile făcute de aceştia în foile de observaţie clinică generală şi în foile de A.T.I. (prof. dr. I.L. chirurgie plastică, dr. B.Ş. chirurgie cardiovasculară, conf. dr. I.G. - A.T.I., dr. V.R. - psihiatrie şi dr. I.L. - O.R.L. filele 142-180 vol. 3 d.u.p.). Concluziile comisiei se referă la necesitatea monitorizării în cadrul spitalului a evoluţiei postoperatorii cel puţin în primele 7 zile (invocându-se posibilitatea apariţiei unui proces septic), făcându-se trimitere punctuală şi la celelalte comorbidităţi ale pacientului, fără însă a se considera că acestea ar împiedica externarea.

Poziţia comisiei sub aspectul numărului de zile de îngrijiri medicale este confirmată şi de către raportul de expertiză medico-legală care a stabilit că leziunile au necesitat 14-16 zile îngrijiri medicale (fila 499 vol. 3 d.u.p.).

Nu există nicio probă din care să rezulte că membrii acestei comisii ar fi fost influențați în vreun fel de către inculpat. Dimpotrivă, martorul L.I., în mod constant, inclusiv în apel, a arătat că, fiind vorba despre o plagă împuşcată, exista un risc major de infecţie iar faţă de amploarea intervenţiei chirurgicale pacientul trebuie să stea în spital circa 7-10 zile. De asemenea, aceeaşi a fost poziţia medicului psihiatru şi în data de 26 iunie 2012, astfel cum rezultă din declaraţia martorului G.R. „am fost invitat să discut cu medicul psihiatru, care mi-a spus că starea de sănătate a lui N.A., privită prin prisma specialităţii sale, o determină să nu-şi asume responsabilitatea transferului sau audierii” (fila 219 vol. 2 d.u.p., în acelaşi sens fiind şi declaraţia din faţa instanţei);

În condiţiile în care S.I.C. cunoștea punctul de vedere al I.N.M.L., întrucât îl sesizase sub acelaşi aspect şi primise răspunsul, anterior, în cursul aceleiaşi zile, decizia spitalului de a se adresa aceleiaşi instituţii, nu a constituit o împrejurarea care să împiedice organele de poliţie să acţioneze în vederea punerii în executare a mandatului.

- În ceea ce priveşte poziţia inculpatului din data 26 iunie 2012, din declaraţia martorului G.R. dată în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de fond, rezultă că inculpatul a „tergiversat să dea un răspuns clar, spunându-mi că el nu este de acord cu transferul”, purtând o discuţie de aproximativ20 de minute, „acesta căutând practic să amâne momentul redactării scrisorii medicale, timp în care mi-a mai prezentat odată imaginea 3D a inimii. În final a acceptat să completeze acea scrisoare şi ne-a dat şi un protocol de tratament cu antibiotice”.

Se constată aşadar că, deşi a existat o opoziţie în a fi de acord cu transferul condamnatului, acesta a fost doar momentană, inculpatul acţionând în sensul cerut de organele de poliţie însărcinate cu punerea în executare a mandatului. Aceasta a fost prima şi singura solicitare care i-a fost adresată inculpatului B.Ş., iar poziţia de moment a acestuia nu se poate circumscrie unui act de îngreunare a punerii în executare a mandatului nr. 196 din 20 iunie 2012 privindu-l pe condamnatul N.A.

Referitor la celelalte fapte care îi sunt reproşate inculpatului, respectiv: internarea condamnatului în secţia pe care o conducea; împrejurarea că intenţiona, mai devreme sau mai târziu, să îl supună pe acesta unei intervenţii pe cord; afirmaţiile făcute către terţe persoane (fără atribuţii legate de punerea în executare a mandatului) în sensul că nu va fi de acord cu transferul; comunicarea publică a faptului că exista un risc de infarct date fiind leziuni coronariene, astfel cum s-a arătat şi anterior, chiar dacă li s-ar acorda conotaţia susținută de către parchet, nu se pot circumscrie unor acţiuni de ajutor în sensul art. 264 C. pen., întrucât, prin ele însele, nu lezează valoarea socială ocrotită şi nu aduc atingere ordinii juridice.

Acestea nu se înscriu în sfera acţiunii prevăzută de norma de incriminare şi nici nu se află în imediata vecinătate a acesteia în aşa fel încât să nu lase loc pentru comiterea unor acte intermediare esenţiale; ele sunt doar de natură a crea condiţiile unor acţiuni ulterioare care să producă urmarea imediată prevăzută de lege, respectiv să blocheze, să amâne demersurile reprezentanţilor statului învestiţi cu atribuţii de reluare a procedurii de punere în executare a mandatului.

Ca atare, acestea pot fi caracterizate doar ca acte pregătitoare, care sunt lipsite de relevanţă penală atunci când nu sunt urmate de acte de executare care să se circumscrie elementului material al laturii obiective a infracţiunii.

Spitalizarea condamnatului era oricum necesară fiind o urgenţă medicală, necontestată, S.C.U. Floreasca fiind unitatea medicală cea mai apropiată. Circumstanţele în care a avut loc internarea la secţia condusă de inculpat au fost amplu analizate de către judecătorii fondului, probatoriul readministrat în apel nefiind de natură a contrazice concluzia acestora pe care autorii opiniei separate şi-o însuşesc.

Se impune a se accentua faptul că, în cursul urmăririi penale, din oficiu, s-a dispus efectuarea unei expertize medico legale şi a unui supliment la aceasta, iar unul din obiective formulate de anchetatori a fost acela de a se stabili medicul curant/responsabil conform prevederilor O.M.S. nr. 1091/2006 şi specializarea căreia îi revenea competenţa urmăririi evoluţiei postoperatorii a pacientului. Conform concluziilor raportului de expertiză că acestea erau în competenţa „Chirurgiei vasculare şi chirurgiei plastice, respectiv A.T.I. aferente acestor secţii”. (fila 520 vol. 3 d.u.p.).

În cadrul S.C.U. Floreasca nu există secţie de chirurgie vasculară distinctă de cea ce chirurgie cardiovasculară, ci o unică secţie de chirurgie cardiacă şi vase mari, condusă de inculpatul B.Ş., iar în cadrul secţiei de chirurgie plastică, nu există serviciu de A.T.I., aspect confirmat de martorii L.I. şi M.R.

Raportul de expertiză a confirmat afecţiunile cardiace ale condamnatului (ateroscleroză coronariană, cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială cu valori ale tensiunii arteriale mai mari de 200/100 mmHg, afecțiuni cronice pentru care pacientul are indicaţie medicală de tratament cronic - fila 520 vol. 3 d.u.p.), iar medicii audiați în calitate de martori (B.S.P., L.I., B.M.) au evidențiat existenţa unui risc din punct de vedere cardiovascular ce se putea dezvolta pe fondul afecţiunilor preexistente, factorul agravant fiind trauma şi starea emoţională a pacientului (încercarea de a se sinucide).

Suplimentar celor reţinute de către instanţa de fond, prezintă relevanţă şi se impune a fi menţionată şi declaraţia martorului L.I. din faţa instanţei de apel, unde a învederat următoarele: „La momentul la care m-am prezentat la spital în noaptea de 20/21 iunie 2012 am constatat că pacientul era deja internat în secţia de chirurgie cardio vasculară condusă de inculpatul B., împrejurare care nu m-a surprins având în vedere rezultatele primelor investigaţii efectuate şi care, prin raportare la topografia plăgii, care era în apropierea arterei carotide. Deşi pacientul era conştient şi cooperant, evoluţia sa ulterioară ar fi putut cel puțin teoretic necesita o intervenţie de specialitate efectuată la nivelul secţiei condusă de inculpatul B., fiind vorba de un proiectil care afectase cartilajul tiroid, iar planul arterelor carotide ca şi traiectoria proiectilului se aflau în vecinătatea cartilajului tiroidian.

A fost consultat într-o comisie interdisciplinară ad hoc din care au mai făcut parte martorul B., inculpatul B. şi şeful secţiei A.T.I., doctor G. Din discuţia cu pacientul dar şi cu inculpatul B. am înţeles că pacientul avea o patologie cardiovasculară având o insuficienţă coronariană severă. Am hotărât temporizarea intervenţiei chirurgicale pentru a doua zi dimineaţă având în vedere că pacientul avea un puseu hipertensiv, suferea de diabet şi în plus suferea de o oarecare agitaţie. Intervenţia chirurgicală efectuată a doua zi a fost una strict de chirurgie plastică, însă din echipa condusă de mine au intrat pe lângă colaboratori de-ai mei de specialitate şi inculpatul B. datorită posibilei afectări a arterei carotide. Inculpatul a participat efectiv la operaţie ajutând la operaţiunile care s-au efectuat. Intra operator am constatat că nu fusese afectată carotida deşi traiectul glonţului a fost milimetric faţă de teaca vasculară, astfel încât nu a fost nevoie de intervenţia de specialitate ţinând de chirurgia cardiovasculară a inculpatului B. Practic, pacientul N.A. era al a meu ca profil de patologie de urgenţă, care de fapt determinase şi internarea sa în spitalul de urgenţă. Pacientul necesita monitorizare în continuare datorită patologiei cardiovasculare pe care o prezenta şi întrucât era vorba despre o persoană operată am considerat că acesta poate fi monitorizat ideal în secţia de A.T.I. a secţiei condusă de inculpatul B. (s.n. secţia condusă de martor nu avea un compartiment de A.T.I.). În momentul în care s-a terminat intervenţia chirurgicală am considerat că pacientul trebuie să stea în spital circa 7-10 zile, interval de timp determinat de amploarea intervenţiei chirurgicale. Riscul major pe care l-am considerat a fost de infecţie, fiind vorba de o plagă împuşcată.”

Convorbirile telefonice cu diverse persoane, fără atribuţii legate de punerea în executare a hotărârii, sunt de natură a evidenţia faptul că inculpatul nu era de acord cu transferarea condamnatului, însă legiuitorul nu sancţionează simpla intenție de a comite o infracţiune.

În ceea ce priveşte declaraţiile publice ale inculpatului, care, deşi nu avea calitatea de purtător de cuvânt a comunicat informaţii privind starea de sănătate a condamnatului N.A., conducând astfel, în opinia publică, la conturarea ideii iminenţei unei intervenţii chirurgicale asupra cordului, acestea sunt lipsite de orice relevanţă penală; întrucât nu opinia publică era cea chemată să pună în executare mandatul, ci organele de poliţie însărcinate de lege în acest scop, iar lipsa demersurilor S.I.C. nu a fost nicidecum consecința informaţiilor pe care le-a cules din presă. De altfel, analizând conţinutul acestor materiale, se constată că inculpatul B.Ş. preciza în mod expres că „în acest moment nu ar propune o intervenţie chirurgicală legată de problemele cardiace” (Gândul.ro, articol din 22 iunie 2012).

Instanţa de fond a făcut o amplă analiză a tuturor acestor acţiuni imputate, neimpunându-se reluarea argumentelor, mai ales că, aşa cum s-a arătat, ele creează doar condiţiile unor acţiuni viitoare, îmbrăcând forma unor acte premergătoare, fără relevanţă penală.

În raport de toate aceste considerente, soluţia de achitare pronunţată de cei trei judecători care au soluţionat cauza în fond, întemeiată pe dispoziţiile art. 16 lit. b) C. proc. pen., este în totală concordanţă cu materialul probator administrat, astfel că se impunea respingerea apelului declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. ca nefondat.

← ICCJ. Decizia nr. 29/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI		ICCJ. Decizia nr. 125/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

ICCJ. Decizia nr. 157/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 158/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 1/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 29/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 125/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 127/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 129/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 130/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI