ICCJ. Decizia nr. 14/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizii CSJ şi ICCJ - Completul de 5 Judecători

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizia penală nr. 14/2015

Dosar nr. 4048/1/2014

Şedinţa publică din 09 februarie 2015

Asupra apelului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 950 din 27 octombrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a condamnat pe inculpatul K.K., în baza art. 253¹ C. pen. anterior, cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, cu referire la art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 374 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.

În baza art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior în condiţiile art. 65 C. pen. anterior, a interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie publică implicând exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii pe o durată de 10 ani.

A făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 86¹ C. pen. anterior cu referire la art. 5 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului pe o durată de 4 ani, reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art. 86² C. pen. anterior.

A făcut aplicarea art. 86³ C. pen. anterior cu referire la art. 5 C. pen. în sensul că pe durata termenului de încercare condamnatul trebuie să se spună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş;

b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

A pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 86⁴ C. pen. anterior.

În baza art. 359 C. proc. pen. anterior, a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior cu referire la art. 5 C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

A obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, nr. 1057/P/2011 din 13 ianuarie 2014 a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul K.K. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 253¹ C. pen. anterior, în formă continuată (5 acte materiale).

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de K.K. sub aspectul comiterii infracţiunii de conflict de interese în formă continuată pentru faptele vizând perioada 17 decembrie 1996 - 15 iunie 2006, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Prin actul de trimitere în judecată s-au reţinut următoarele:

La data de 03 octombrie 2011, Agenţia Naţională de Integritate a trimis la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Raportul de evaluare înregistrat sub nr. 105649/G/11 din 26 septembrie 2011, prin care s-a reţinut nerespectarea dispoziţiilor legale ce reglementează conflictul de interese de către K.K., deputat în Parlamentul României, prin facilitarea succesivă a angajării fiului său, K.S. şi a soţiei sale, K.I.S. în cadrul biroului său parlamentar.

Cauza s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, sub nr. 1057/P/2011.

Prin rezoluţia cu acelaşi număr din data de 30 iulie 2012, faţă de K.K. s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de conflict de interese, prev. de art. 253¹ C. pen., în baza dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., reţinându-se că în ceea ce priveşte faptele comise după data de 03 octombrie 2006, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

La data de 23 ianuarie 2013, prin Ordonanţa nr. 933/C2/2012 a prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus, în baza dispoziţiilor art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 şi art. 220 C. proc. pen., infirmarea Rezoluţiei nr. 1057/P/2011 din data de 30 iulie 2012 şi trimiterea dosarului la Secţia de urmărire penală şi criminalistică în vederea continuării cercetărilor.

Aspecte referitoare la angajarea personalului pentru birourile parlamentare, tipurile de contracte şi perfectarea acestora:

- art. 38 alin. (6) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor (devenit art. 38 alin. (9) din lege), prevede că "angajarea personalului birourilor parlamentare ale deputaţilor (...) se face prin încheierea unui contract de muncă pe durată determinată sau a unui contract civil. În cazul angajării pe baza unui contract de muncă pe durată determinată, încadrarea salariaţilor se face prin ordin al secretarului general al Camerei Deputaţilor (...), la propunerea deputaţilor (...) în cauză, iar în cazul contractului civil, acesta se încheie între deputaţii (...) în cauză şi persoana fizică";

- potrivit art. 38 alin. (5) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, drepturile băneşti ale persoanelor angajate la birourile parlamentare ale deputaţilor şi senatorilor se asigură din sumele forfetare alocate lunar demnitarilor (suma echivalentă cu o indemnizaţie şi jumătate brută a deputatului, respectiv a senatorului);

- din textul art. 6 alin. (7) din Hotărârea nr. 1 din 30 mai 2006 pentru aprobarea Normelor privind modul de utilizare şi justificare a sumei forfetare aferente cheltuielilor efectuate de deputaţi şi senatori în circumscripţiile electorale (act normativ în vigoare până în luna iulie 2013), rezultă că în cazul contractelor individuale de muncă (în care, conform legii, deputatul nu este parte), parlamentarul completează o "cerere de încadrare în muncă pe perioadă determinată" (formular tip), prin care solicită angajarea unei persoane, indicând numele acesteia, funcţia conform nomenclatorului funcţiilor, salariul şi perioada de încadrare;

- în esenţă, dosarul conţinând formularul de contract individual de muncă semnat de viitorul angajat şi documentele specifice angajării (acte de stare civilă, acte de studii, avize medicale, fişa cazier, etc.) se depune la Direcţia resurse umane din cadrul Camerei Deputaţilor, unde este verificat şi avizat, şi ulterior trimis pentru avizare la Direcţia salarizare şi la Serviciul juridic;

- de asemenea, contractul de muncă se supune avizării deputatului care a formulat solicitarea de angajare;

- avizele se concretizează prin semnarea formularului de contract la rubricile corespunzătoare;

- după obţinerea tuturor avizelor, contractul individual de muncă este prezentat spre semnare Secretarului General al Camerei Deputaţilor ca reprezentant legal al Camerei Deputaţilor, moment din care se consideră perfectat;

- în ceea ce priveşte contractele civile, acestea se încheie direct între deputat, în calitate de beneficiar şi persoana fizică, în calitate de prestator, fără a fi necesară vreo altă viză; singura obligaţie a deputatului beneficiar vizează depunerea unui exemplar al contractului civil la Direcţia resurse umane din cadrul Camerei Deputaţilor, activitate care este formală, deoarece contractul îşi produce efecte de la data încheierii.

Situaţia de fapt:

I. Din actele de evaluare efectuate la nivelul Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi din actele de urmărire penală efectuate în cauză au rezultat următoarele:

K.K. a fost ales deputat în Parlamentul României în legislaturile 1990 - 1992, 1992 - 1996, 2000 - 2004, 2004 - 2008, 2008 - 2012, 2012 - 2016.

În perioada 03 octombrie 2006 - 30 decembrie 2008, la propunerea şi cu avizul inculpatului K.K., K.S. (fiul inculpatului) a fost angajat în cadrul biroului său parlamentar din circumscripţia electorală nr. 28 din localitatea Târgu Mureş, în baza a două contracte individuale de muncă pe durată determinată; de asemenea, în perioada 15 decembrie 2008 - 18 mai 2009, inculpatul, în calitate de beneficiar, a încheiat două contracte civile de prestări servicii în cadrul biroului său parlamentar cu K.I.S. (soţia inculpatului) şi un contract civil de prestări servicii cu K.S.

În concret:

1) La data de 03 octombrie 2006, urmare cererii de încadrare în muncă formulate de inculpatul K.K., între Camera Deputaţilor şi K.S. s-a încheiat contractul individual de muncă nr. x1/2006, pentru perioada 03 octombrie 2006 - sfârşitul mandatului de deputat; conform contractului, K.S. a fost angajat în funcţia de consilier, cu un salariu de bază brut lunar de 1.500 lei, activitatea acestuia urmând a fi desfăşurată în cadrul circumscripţiei electorale nr. 28 Mureş, la biroul parlamentar al deputatului K.K., din localitatea Târgu Mureş.

Contractul a fost avizat, între alţii, de inculpatul K.K. şi a încetat de drept la data de 15 decembrie 2008, prin expirarea termenului pentru care a fost încheiat (Ordinul nr. 1359 din 11 decembrie 2008 al Secretarului general al Camerei Deputaţilor).

Din actele dosarului (declaraţiile inculpatului şi copiile certificate ale actelor depuse în vederea angajării) a rezultat că K.S. este fiul inculpatului K.K.

2) La data de 30 decembrie 2008, conform procedurii mai sus descrise, între Camera Deputaţilor şi K.S. s-a încheiat contractul individual de muncă nr. x1/2008, pentru perioada 07 ianuarie 2009 - sfârşitul mandatului de deputat, pentru funcţia de consilier în cadrul biroului parlamentar al deputatului K.K., cu un salariu în cuantum de 2.769 lei, valoare brută lunară.

Contractul a fost avizat, între alţii, de inculpatul K.K. şi a încetat la data de 01 octombrie 2010, la cererea angajatului K.S. (Ordinul nr. 1167 din 04 octombrie 2010 al Secretarului general al Camerei Deputaţilor).

Din Adresele nr. 57/7774 din 5 octombrie 2006 şi nr. 57/395 din 15 ianuarie 2009 emise de Serviciul administrare resurse umane din cadrul Camerei Deputaţilor, a rezultat că K.S. şi-a desfăşurat activitatea de consilier în cadrul biroului parlamentar al inculpatului K.K. prin cumul, acesta având funcţia de bază la Şcoala "L.R." Târgu Mureş.

3) La data de 15 decembrie 2008, între inculpatul K.K., în calitate de beneficiar şi K.S., s-a încheiat contractul civil nr. x2/2008, având ca obiect prestarea de activităţi în cadrul biroului parlamentar al deputatului K.K., valabil pentru perioada 15 decembrie 2008 - sfârşitul mandatului; potrivit pct. II din contract, pentru executarea activităţilor stabilite, părţile au convenit un tarif brut de 16,2882 lei/oră, corespunzător funcţiei de consilier.

Acest contract a fost semnat de inculpat şi de K.S.

Din Adresa nr. 57c/7501 din 15 decembrie 2011 emisă de Direcţia de salarizare din cadrul Camerei Deputaţilor, a rezultat că în perioada octombrie 2006 - septembrie 2010, în baza celor două contracte individuale de muncă şi a contractului civil nr. x2/2008, K.S. a obţinut venituri nete în cuantum total de 49.218 lei.

4) La aceeaşi dată (15 decembrie 2008), între inculpatul K.K., în calitate de beneficiar şi K.I.S., în calitate de prestator, s-a încheiat Contractul civil nr. x2/2008, având ca obiect prestarea de activităţi în cadrul biroului parlamentar al deputatului K.K., valabil pentru perioada 15 decembrie 2008 - sfârşitul mandatului; potrivit pct. II din contract, pentru executarea prestaţiilor, părţile au convenit un tarif brut de 6,5294 lei/oră, corespunzător funcţiei de şef de cabinet.

Contractul a fost semnat de inculpat şi de K.I.S.

Din cuprinsul extrasului pentru uz oficial din registrul de căsătorie, a rezultat că K.I.S. este soţia inculpatului K.K.

5) La data de 18 mai 2009, în acelaşi mod, între inculpatul K.K. şi K.I.S., s-a încheiat contractul civil nr. x4/2009, având ca obiect prestarea de activităţi în cadrul biroului său parlamentar, valabil pentru perioada 20 mai 2009 - sfârşitul mandatului de deputat, cu un tarif brut de 6,50 lei/oră, corespunzător funcţiei de referent.

Din relaţiile comunicate de Camera Deputaţilor - Direcţia de salarizare prin Adresa nr. 57c/7501 din 15 decembrie 2011, a rezultat că în perioada decembrie 2008 - decembrie 2010, K.I.S. a fost remunerată în baza contractelor civile încheiate cu inculpatul K.K., cu suma totală de 7.445 lei.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului K.K., constând în aceea că, în perioada 03 octombrie 2006 - 18 mai 2009, în calitate de deputat în Parlamentul României, cu intenţie, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a propus angajarea în cadrul biroului său parlamentar a fiului său K.S., a avizat cele două contracte individuale de muncă încheiate cu acesta şi a încheiat trei contracte civile de prestări servicii cu soţia sa, K.I.S. şi cu fiul său, K.S., contracte în baza cărora s-a realizat în mod direct un folos material pentru aceştia în cuantum total de 56.663 lei, sume plătite din bugetul Camerei Deputaţilor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese în formă continuată, prevăzută de art. 253¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (5 acte materiale).

Faptele mai sus descrise au fost comise în baza unei rezoluţii infracţionale unice, fiind incidente dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen., având în vedere intervalul de timp în care evenimentele s-au derulat, similaritatea modului de acţiune precum şi faptul evident că s-a tins la obţinerea aceluiaşi rezultat concret.

Mijloace de probă:

- raportul de evaluare al A.N.I., înregistrat sub nr. 105649/G/II din 26 septembrie 2011 şi actele aferente;

- declaraţia inculpatului K.K.;

- declaraţiile martorilor F.R. şi M.I.;

- adresa din 15 decembrie 2011 a Camerei Deputaţilor;

- adresa din 14 decembrie 2011 a Camerei Deputaţilor - Direcţia resurse umane, referitoare la persoanele angajate la biroul parlamentar al deputatului K.K. în legislaturile 2004 - 2008 şi 2008 - 2012;

- adresa din 15 decembrie 2011 emisă de Direcţia de salarizare din cadrul Camerei Deputaţilor, privind situaţia veniturilor lunare obţinute în perioada de referinţă de către K.I.S. şi K.S. în baza contractelor încheiate la propunerea şi cu inculpatul K.K.;

- copie certificată a contractului individual de muncă nr. x1/2006 încheiat cu K.S. şi acte aferente acestuia ;

- copie certificată a contractului civil nr. x2/2008 încheiat cu K.S.;

- copie certificată a contractului individual de muncă nr. x1/2008 încheiat cu K.S. şi acte aferente acestuia ;

- copii certificate ale contractelor civile nr. x3/2008 şi nr. x4/2009 încheiate cu K.I.S.;

- fotocopii ale fişelor fiscale.

În cursul urmăririi penale, cu ocazia audierii sale, K.K. a confirmat derularea evenimentelor aşa cum au fost descrise în cuprinsul actului de trimitere în judecată, însă şi-a susţinut nevinovăţia sub aspectul comiterii infracţiunii de conflict de interese, precizând că nu există nicio interdicţie legală privind angajarea membrilor de familie în cadrul birourilor parlamentare, ci dimpotrivă era necesar ca angajaţii biroului său parlamentar să fie persoane de încredere, cu care să poată fi în contact permanent. Pe de altă parte, inculpatul a arătat că parlamentarii nu sunt funcţionari publici, motiv pentru care raportul de evaluare întocmit de inspectorii de integritate la nivelul ANI a fost anulat de instanţa de judecată (contestaţia formulată de K.K. a fost admisă prin Sentinţa civilă nr. 214 din 1 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, cauza aflându-se pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării recursului formulat de ANI).

Procedând la analiza activităţii derulate de inculpatul K.K. prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a materialului de urmărire penală, procurorul a considerat că aceasta se circumscrie infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253¹ C. pen. anterior, atât în planul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective, sens în care a adus următoarele argumente de ordin faptic şi legal.

Conflictul de interese pentru funcţionarii publici este definit în art. 13 din Recomandarea nr. 10/2000 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, conform căruia "conflictul de interese se consideră că apare atunci când funcţionarul public are un interes personal care influenţează sau pare să influenţeze îndeplinirea atribuţiilor sale oficiale cu imparţialitate şi obiectivitate. Interesele private ale funcţionarului public pot include un beneficiu pentru sine sau pentru familia sa, pentru rudele sale apropiate, pentru prieteni, pentru persoane sau organizaţii cu care funcţionarul public a avut relaţii politice sau de afaceri. Interesul personal se poate referi şi la orice datorii pe care funcţionarul public le are faţă de persoanele enumerate mai sus".

Potrivit O.E.C.D. ("Managing Conflict of Interest in the Public Service", în traducerea din "Ghidul privind incompatibilităţile şi conflictele de interese", lucrare întocmită de Agenţia Naţională de Integritate în cooperare cu Societatea Academică Română), "conflictul de interese implică un conflict între datoria faţă de public şi interesele personale ale unui oficial public. Conflictul de interese apare atunci când interesele oficialului public ca persoană privată influenţează sau ar putea influenţa necorespunzător îndeplinirea obligaţiilor şi responsabilităţilor oficiale".

Infracţiunea de conflict de interese prevăzută de art. 253¹ C. pen. a fost introdusă prin Legea nr. 278/2006 şi constă în "fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv (...)".

Din interpretarea textului de incriminare, s-a constatat că fapta intră în sfera ilicitului penal la momentul la care acţiunile funcţionarului public sunt în mod evident subsumate interesului particular în sensul că, urmare conduitei sale de a nu acţiona cu transparenţă şi de a nu se abţine de la luarea unei decizii, folosul material pentru oricare dintre persoanele menţionate în norma de incriminare a fost realizat.

În toate celelalte cazuri (de exemplu, obţinerea de avantaje nepatrimoniale ori în situaţia declanşării conflictului, dar nu şi a consumării lui printr-o decizie generatoare de folos material), încălcarea de către funcţionar a conduitei impuse de lege intră sub incidenţa procedurii de sancţionare administrativă.

Având în vedere că anterior, raportat la situaţia de fapt descrisă, faţă de K.K. s-a adoptat soluţia de neîncepere a urmăririi penale în prezenta cauză, precum şi faptul că în alte cauze similare prezentei, persoanele cercetate (foşti sau actuali parlamentari), inclusiv inculpatul K.K., au invocat în principal neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de conflict de interese, fie prin lipsa calităţii de subiect activ a parlamentarului, fie prin lipsa vinovăţiei, s-a apreciat ca fiind necesară discutarea următoarelor aspecte:

Calitatea de subiect activ al infracţiunii de conflict de interese a parlamentarilor

Infracţiunea de conflict de interese este o infracţiune cu subiect activ calificat respectiv, funcţionarul public ce are competenţa de a îndeplini acte sau/şi de a participa la luarea de decizii.

În accepţiunea dispoziţiilor art. 147 alin. (1) C. pen., prin funcţionar public se înţelege "orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145"; art. 145 C. pen. defineşte termenul public ca fiind "tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public".

În Titlul III al Constituţiei României, intitulat "Autorităţile publice" sunt cuprinse reglementări privind Parlamentul, Preşedinţia, Guvernul, organele administraţiei publice şi autoritatea judecătorească.

În vederea stabilirii calităţii de funcţionar public în sensul normei penale, nu are relevanţă titlul însărcinării sau modalitatea de învestire (alegere, numire, repartizare, concurs), fiind suficient ca subiectul calificat să exercite, în fapt, o însărcinare în serviciul unei autorităţi publice, instituţii publice, instituţii sau alte persoane juridice de interes public.

Este adevărat că, din punct de vedere administrativ deputaţii şi senatorii nu au o "fişă a postului", care să le stabilească în concret atribuţiile de serviciu [n.n. aspect invocat de inculpat în apărare], însă atribuţiile lor de serviciu derivă din interpretarea şi corelarea dispoziţiilor legale aplicabile, fiind prevăzute sub forma competenţelor, drepturilor, obligaţiilor, interdicţiilor şi incompatibilităţilor.

În contextul celor mai sus expuse, a rezultat fără dubiu că parlamentarii au calitatea de funcţionari publici în sensul normei penale, fiind, prin urmare, subiecţi activi ai infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253¹ C. pen.

De altfel, prin Decizia nr. 279/2006 a Curţii Constituţionale, decizie prin care, între altele, s-a constatat că dispoziţiile art. 38 - 41 din Legea nr. 96/2006 sunt constituţionale, s-a arătat că "suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, iar Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român. Această poziţionare a Parlamentului în sistemul autorităţilor publice implică recunoaşterea în favoarea deputaţilor şi senatorilor a unui statut special, cuprinzând şi măsuri de protecţie a demnităţii publice pe care o exercită, de natură să le asigure independenţa şi prestigiul necesar în îndeplinirea atribuţiilor, la adăpost de constrângeri materiale şi tentaţii de corupţie".

În acelaşi sens, respectiv în legătură cu statutul special al parlamentarilor, tot Curtea Constituţională, sesizată în baza dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, analizând constituţionalitatea proiectului legii de modificare a Legii nr. 96/2006, a arătat că" (...) statutul constituţional şi legal al membrilor Parlamentului, ca reprezentanţi ai poporului, este diferit de statutul funcţionarilor publici şi, în general, de al celorlalţi cetăţeni, ceea ce determină, în consecinţă, particularităţi cu privire la exercitarea anumitor drepturi [fragment care, extras din context, a fost invocat în apărare de inculpatul K.K., n.n.]" dar că "acest statut nu poate fi reţinut ca justificând o diferenţă de tratament juridic în raport cu celelalte categorii de persoane cărora li se aplică Legea nr. 176/2010 (privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice). Aceasta, întrucât, din perspectiva obiectului şi scopului acestei reglementări - care vizează asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale - toate persoanele menţionate la art. 1 alin. (1) din lege se află în aceeaşi situaţie juridică, circumscrisă încă din titlul reglementării, prin sintagma «funcţii şi demnităţi publice», în considerarea căreia le revin obligaţii specifice" (Decizia nr. 81 din 27 februarie 2013).

Folosul material

Cu ocazia audierii, inculpatul K.K. a susţinut că soţia şi fiul, acesta din urmă fiind şi profesor, au prestat efectiv activităţile pentru care s-au făcut formele de angajare/colaborare şi că au contribuit în mod real la reuşita sa de a fi ales parlamentar în cinci mandate succesive, acreditând astfel ideea că sumele achitate de la bugetul Camerei Deputaţilor cu titlu de salariu/de plată a serviciilor reprezintă o legală retribuire a muncii prestate.

Prima instanţă a reţinut că susţinerile inculpatului, chiar reale, nu au relevanţă în situaţia analizată şi nu sunt susceptibile de a înlătura răspunderea penală a acestuia; este de remarcat că norma de incriminare nu cere ca folosul realizat să fie unul injust (de exemplu, angajatul să nu fi prestat în realitate activitatea remunerată, ori persoana angajată să nu existe), ci numai ca acesta să fi fost efectiv obţinut printr-o procedură favorizantă.

Cu alte cuvinte, deşi obţinerea unui folos material este o condiţie pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253¹ C. pen., aceasta nu conferă faptei caracterul unei infracţiuni de prejudiciu, întrucât principalul fascicol de relaţii sociale apărate de lege ţine de corecta şi transparenta exercitare a autorităţii publice de către funcţionarii publici.

Latura subiectivă

Pe parcursul cercetărilor, inculpatul K.K. nu a negat în niciun moment angajarea soţiei şi a fiului său la biroul său parlamentar însă a susţinut că nu se consideră vinovat de comiterea infracţiunii pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, invocând următoarele aspecte:

- că nici un act normativ şi nici legea privind statutul parlamentarilor (în forma în vigoare la data comiterii faptelor) nu impuneau în mod expres vreo restricţie cu privire la persoana angajată;

- că o bună desfăşurare a activităţii la nivelul biroului parlamentar impunea angajarea unor persoane în care să poată avea deplină încredere;

- că până la declanşarea verificărilor de către inspectorii A.N.I., nici personalul din cadrul Secretariatului general al Camerei Deputaţilor care se ocupa efectiv de formele de angajare, nu şi-a pus problema existenţei unui conflict de interese în situaţia angajării rudelor/membrilor familiei deputaţilor la birourile parlamentare;

- că problema a fost analizată la nivelul Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi a Senatului, care la data de 18 octombrie 2011, a hotărât că angajarea rudelor la birourile parlamentare nu constituie conflict de interese.

Instanţa de fond a reţinut că argumentele invocate în apărare nu sunt apte să înlăture vinovăţia inculpatului în ceea priveşte infracţiunea de conflict de interese.

Astfel, cu ocazia audierii în prezenta cauză, martorii M.I. (şef al Serviciului juridic) şi F.R. (consilier parlamentar în cadrul Direcţiei resurse umane) au susţinut că raportat la prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 96/2006 republicată (redactarea în vigoare până în iulie 2013), în limitele funcţiei lor le incumba obligaţia de a examina propunerile de angajare a personalului birourilor parlamentare ale deputaţilor doar în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor formale (studii, stare medicală, limite de retribuire, vechime în muncă, durata contractului, etc.): martorii au mai arătat că formularea propunerii de angajare la biroul parlamentar ţinea exclusiv de voinţa deputatului în cauză, ei neavând competenţa de a verifica sau de a stabili eventuale grade de rudenie ori situaţii de incompatibilitate sau de conflict între deputat şi persoana propusă pentru angajare.

În paralel cu verificările iniţiate de Inspecţia de Integritate a A.N.I., Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, constituită în temeiul art. 60 din Legea nr. 96/2006 republicată şi întrunită la data de 18 octombrie 2011 în vederea analizării şi interpretării unitare a prevederile art. 38 alin. (6) din aceeaşi lege, a hotărât că "situaţia de conflict de interese nu poate fi reţinută în privinţa angajării personalului birourilor parlamentare ale deputaţilor şi senatorilor, prin încheierea unui contract de muncă pe durată determinată sau a unui contract civil, indiferent de calitatea persoanei angajate" (Hotărârea din data de 18 octombrie 2011, publicată în "M. Of. al României" - Partea a II-a nr. 29/C/19.10.2011).

Cu toate acestea, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor M.I. şi F.R. ulterior adoptării hotărârii sus-menţionate, cel puţin la nivelul Camerei Deputaţilor, s-a solicitat verificarea propunerilor de angajare şi sub aspectul existenţei unei relaţii de rudenie/afinitate şi nu s-au mai încheiat contracte noi prin care să fi fost angajate persoane dintre cele expres enumerate în art. 253¹ C. pen.; totuşi, contractele încheiate cu persoane din categoria celor menţionate şi aflate în derulare nu au fost reziliate.

S-a reţinut însă că respectiva comisie nu este organ de legiferare, interpretare ori de aplicare a legii în materie penală, nu se poate substitui legiuitorului şi nici puterii judecătoreşti şi nu poate formula aprecieri cu valoare de principiu ori de îndrumare în ceea ce priveşte existenţa unei infracţiuni, a conţinutului constitutiv al acesteia şi/sau a sferei de aplicare a unor norme de incriminare, astfel că hotărârea pronunţată la data de 18 octombrie 2011 nu este de natură să împiedice ori să limiteze incidenţa dispoziţiilor art. 253¹ C. pen.

Pe de altă parte, deşi hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi, nu este lipsit de importanţă faptul că, la momentul adoptării sale, mai mult de jumătate dintre participanţii la şedinţa comisiei se aflau sau se aflaseră anterior în situaţii similare de conflict de interese constând în facilitarea angajării unor rude (deputaţii A.S., G.M., P.A. şi I.L.).

În ceea ce priveşte argumentele inculpatului referitoare la relaţia de deplină încredere/confidenţialitate pe care trebuia să o aibă cu persoanele angajate/colaboratorii, s-a apreciat că nici acestea nu pot fi reţinute ca valabile şi exoneratoare de răspundere penală, fiind discutabil dacă acestea au reflectat în realitate dorinţa de a promova interesul naţional.

În condiţiile în care dreptul de a formula propunerile de angajare şi de a încheia contractele civile de prestări servicii în cadrul biroului său parlamentar, acte determinante în situaţia analizată, aparţinea exclusiv inculpatului K.K., s-a constatat că prin declanşarea procedurilor de angajare a membrilor familiei sale, interesul naţional a fost subsumat interesului particular al inculpatului; în acest context, apare ca evidentă intenţia frauduloasă a inculpatului de a acţiona în interesul direct al familiei sale, căreia i-a facilitat obţinerea de foloase materiale din bugetul Camerei Deputaţilor.

Circumstanţe personale:

Inculpatul K.K. este căsătorit, are studii superioare, este deputat în Parlamentul României din anul 1990, are un copil major şi nu are antecedente penale.

Cu ocazia audierii, acesta a recunoscut situaţia de fapt reţinută însă a susţinut că nu a comis nicio infracţiune.

Aspecte procesuale:

Cauza s-a înregistrat iniţial la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, sub nr. 1057/P/2011.

Prin rezoluţia cu acelaşi număr din data de 30 iulie 2012, faţă de K.K. s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 253¹ C. pen., în baza dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., reţinându-se că în ceea ce priveşte faptele comise după data de 03 octombrie 2006, sunt incidente dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Prin Rezoluţia nr. 1057/P/2011 din data de 07 martie 2013, ora 1200, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de K.K., pentru comiterea infracţiunii de conflict de interese în formă continuată, prevăzută de art. 253¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (5 acte materiale).

Învinuirea, drepturile conferite de lege şi obligaţiile impuse de calitatea de inculpat i-au fost aduse la cunoştinţă lui K.K. la data de 18 martie 2013; inculpatul a fost de acord să dea declaraţii în cauză.

Prin Rezoluţiile nr. 1057/P/2011 din datele de 08 octombrie 2013, 28 octombrie 2013, respectiv 27 noiembrie 2013, s-au respins cererile de suplimentare a probatoriului formulate de inculpatul K.K., în sensul solicitării de relaţii de la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.

Inculpatul nu a fost asistat juridic, iar materialul de urmărire penală i-a fost prezentat la data de 27 noiembrie 2013.

II. Din actele dosarului a rezultat că K.I.S. şi K.S. (soţia şi fiul inculpatului) au lucrat în cadrul biroului parlamentar al inculpatului K.K. şi pe perioada exercitării mandatelor de deputat în legislaturile 1996 - 2000, 2000 - 2004, dar şi în legislatura 2004 - 2008, anterior intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 253¹ C. pen., după cum urmează:

La data de 17 decembrie 1996, urmare cererii formulate de deputatul K.K., între Camera Deputaţilor şi K.I.S., s-a încheiat contractul individual de muncă nr. x5/1996, pentru perioada 01 decembrie 1996 - sfârşitul mandatului de deputat, pentru funcţia de referent, cu un salariu de bază de 405.710 lei, spor de vechime de 25% şi compensaţie de 17.000 lei.

Contractul a fost avizat, între alţii, de K.K. şi a încetat la data de 01 decembrie 1998.

La data de 14 decembrie 1998, urmare cererii formulate de deputatul K.K., între Camera Deputaţilor şi K.I.S., s-a încheiat contractul individual de muncă nr. x6/1998, pentru perioada 01 decembrie 1998 - sfârşitul mandatului ele deputat, pentru funcţia de referent, cu un salariu de bază de 1.301.830, spor de vechime 25%, spor de confidenţialitate 15% şi spor de stabilitate 11 %.

Contractul a fost avizat, între alţii, de K.K. şi a încetat la data de 11 decembrie 2000.

La data de 19 decembrie 2000, prin parcurgerea aceleiaşi proceduri, între Camera Deputaţilor şi K.I.S. s-a încheiat contractul individual de muncă nr. x7/2000, pentru perioada 11 decembrie 2000 - 11 decembrie 2002, pentru funcţia de şef de cabinet în cadrul biroului parlamentar al deputatului K.K., cu un salariu de bază lunar de 3.509.000 lei, spor de vechime 25%, spor de confidenţialitate 15% şi spor de stabilitate 17%; contractul a fost avizat, între alţii, de K.K..

La data de 06 decembrie 2002, între Camera Deputaţilor şi K.I.S. s-a încheiat contractul individual de muncă nr. x8/2002, valabil în perioada 12 decembrie 2002 - sfârşitul mandatului de deputat, pentru funcţia de şef cabinet în cadrul biroului parlamentar al deputatului K.K., cu un salariu de bază lunar de 5.025.739 lei, spor de vechime 25%, spor de confidenţialitate 15% şi spor de stabilitate 20%.

Contractul a fost avizat, între alţii, de K.K. şi a încetat de drept, prin expirarea termenului pentru care a fost încheiat, la data de 13 decembrie 2004.

La data de 20 decembrie 2004, urmare cererii formulate de deputatul K.K., între Camera Deputaţilor şi K.I.S., s-a încheiat contractul individual de muncă nr. x9/2004, pentru perioada 31 decembrie 2004 - sfârşitul mandatului de deputat, pentru funcţia de şef cabinet, cu un salariu de bază de 6.072.000 lei şi spor de vechime 25%.

Contractul a fost avizat, între alţii, de K.K. şi a încetat la data de 01 iunie 2006.

La data de 15 iunie 2006, prin parcurgerea aceleiaşi proceduri, între Camera Deputaţilor şi K.I.S. s-a încheiat contractul individual de muncă nr. x9/2006, pentru perioada 19 iunie 2006 - sfârşitul mandatului de deputat, pentru funcţia de şef cabinet în cadrul biroului parlamentar al deputatului K.K., cu un salariu de bază lunar de 797 lei, spor de vechime 25% şi spor de confidenţialitate 15%; contractul a fost avizat, între alţii, de K.K. şi a încetat de drept la data de 15 decembrie 2008, prin expirarea termenului pentru care a fost încheiat.

La data de 14 iunie 2006, între deputatul K.K., în calitate de beneficiar şi soţia sa K.I.S., în calitate de prestator, s-a încheiat contractul civil nr. y1/2006, având ca obiect prestarea de activităţi în cadrul biroului parlamentar al deputatului K.K., din localitatea Târgu Mureş, valabil pentru perioada 01 iunie 2006 - sfârşit de mandat; potrivit pct. II din contract, pentru executarea prestaţiilor, părţile au convenit un tarif brut de 4,6882 lei/oră, corespunzător funcţiei de şef cabinet.

La aceeaşi dată, între deputatul K.K. în calitate de beneficiar şi fiul său, K.S., în calitate de prestator, s-a încheiat contractul civil nr. y1/2006, având ca obiect prestarea de activităţi în cadrul biroului parlamentar al deputatului K.K., din localitatea Târgu Mureş, valabil pentru perioada 15 iunie 2006 - sfârşit de mandat; potrivit pct. II din contract, pentru executarea prestaţiilor, părţile au convenit un tarif brut de 11 lei/oră, corespunzător funcţiei de consilier.

Întrucât conflictul de interese a fost incriminat prin Legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea codului penal precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi, publicată în M. Of. nr. 601/12.07.2006, s-a constatat că raportat la faptele descrise la pct. II, sunt incidente dispoziţiile art. 10 lit. b) C. proc. pen., motiv pentru care, faţă de K.K. s-a adoptat soluţia de neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 253¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (8 acte materiale comise în perioada 17 decembrie 1996 - 15 iunie 2006).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 27 ianuarie 2014, primind prim termen de judecată la data de 15 mai 2014, iar prin încheierea definitivă din 15 mai 2014, în baza art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 255/2013 cauza a fost înaintată judecătorului de cameră preliminară în vederea realizării procedurii în conformitate cu dispoziţiile art. 342 şi următoarele.

În urma finalizării procedurii de cameră preliminară, judecătorul prin încheierea din 26 iunie 2014 (rămasă definitivă prin neformularea contestaţiei) în temeiul art. 346 alin. (1) cu referire la art. 345 alin. (1) C. proc. pen. a respins ca nefondate cererile şi excepţiile formulate de inculpatul K.K. În temeiul art. 346 C. proc. pen. a constatat legalitatea sesizării instanţei, respectiv a Rechizitoriului nr. 1057/P/2011 din 13 ianuarie 2014 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, prin care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi trimis în judecată în stare de libertate inculpatul K.K. pentru comiterea infracţiunii de conflict de interese în formă continuată, prevăzută de art. 253¹ C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod (5 acte materiale), precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. S-a dispus începerea judecăţii, stabilindu-se termen de judecată la 4 septembrie şi dispunându-se comunicarea câte unui exemplar din încheiere procurorului şi inculpatului care aveau drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.

La termenul de judecată cu procedură completă, în şedinţa publică, din 4 septembrie 2014 s-a prezentat inculpatul K.K. asistat de apărător ales. În conformitate cu prevederile art. 374 C. proc. pen., apreciindu-se procedura de citare ca legal îndeplinită şi cauza în stare de judecată, s-a dat citire actului prin care s-a dispus trimiterea în judecată, instanţa aducând la cunoştinţa acestuia în ce constă învinuirea, precum şi drepturile procesuale pe care le are şi totodată punând în vedere că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa (art. 374 alin. (4) C. proc. pen.). În acelaşi context procesual, instanţa l-a înştiinţat pe inculpat în legătură cu dispoziţia de favoare privind atenuarea răspunderii penale - art. 396 alin. (10) C. proc. pen. aplicabile în cadrul procedurii simplificate de judecată.

Inculpatul K.K., asistat de avocat ales, a declarat în faţa instanţei de judecată că solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, arătând că recunoaşte în totalitate faptele reţinute prin actul de sesizare a instanţei, fără însă a fi de acord cu încadrările lor juridice, apreciind că acest aspect nu îl privează de posibilitatea de a solicita judecata conform procedurii simplificate.

În acelaşi sens, la dosarul cauzei, inculpatul a depus şi o declaraţie (semnată şi de avocatul său) în care a făcut aceste precizări, subliniind că a comis faptele convins că ele nu constituie infracţiune, convingere întărită de cutuma existentă în sfera în care-şi desfăşoară activitatea şi confirmată de împrejurarea că interdicţia legală a survenit ulterior, când faptele încetaseră. De asemenea, s-a mai arătat în acea declaraţie extrajudiciară pe care inculpatul a înţeles să o depună la dosarul cauzei în vederea conturării poziţiei sale procesuale, că i-a fost întărită convingerea inocenţei şi de reglementările din alte state cu regim democratic.

Odată cu audierea sa nemijlocită în faţa instanţei, inculpatul a solicitat acordarea unui termen pentru a depune acte, înscrisuri în circumstanţiere. În şedinţa publică din 27 octombrie 2014 inculpatul a depus la dosarul cauzei o serie de înscrisuri cu valoare de acte în circumstanţiere: sinteze activităţi parlamentare, extrase de presă.

Având în vedere manifestarea de voinţă a inculpatului în sensul de a solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor (acte în circumstanţiere) depuse la dosar, în contextul procesual al recunoaşterii în totalitate a faptelor reţinute în sarcina sa, astfel cum au fost constatate şi descrise în actul de acuzare, precum şi aspectul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, nu a identificat vreo raţiune pentru care la termenul din 4 septembrie 2014 să respingă cererea privind judecata simplificată, cercetarea judecătorească în prezenta cauză s-a desfăşurat potrivit art. 375 C. proc. pen. - art. 377 alin. (1) C. proc. pen., cu consecinţa aplicării art. 396 alin. (10) C. proc. pen. în privinţa rezolvării acţiunii penale exercitate împotriva inculpatului K.K.

Prin urmare, instanţa a reţinut aceeaşi situaţie de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare şi recunoscută integral de către inculpat, în sensul celor arătate în actele de evaluare efectuate la nivelul Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi din actele de urmărire penală efectuate în cauză.

În consecinţă, prima instanţă a reţinut în sarcina inculpatului K.K. săvârşirea infracţiunii de conflict de interese în formă continuată, prevăzută de art. 253¹ C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (5 acte materiale), faptele descrise în actul de trimitere în judecată constituind elementele acestei infracţiuni, săvârşită în formă continuată - în baza unei unice rezoluţii infracţionale, comiţând 5 acte materiale recurente.

O primă observaţie reţinută de instanţă a fost cea legată de principiul aplicării legii penale mai favorabile conform art. 5 C. pen.

În baza evaluării globale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a identificat că lege mai favorabilă dispoziţiile art. 253¹ C. pen. anterior, constatând că limitele de pedeapsă prevăzute de lege conform vechiului C. pen. pentru infracţiunea dedusă judecăţii sunt între 6 luni şi 5 ani, pe când în conformitate cu actualul C. pen., art. 301 sancţionează aceeaşi infracţiune cu pedepse ale cărei limite sunt situate între 1 - 5 ani.

În împrejurarea în care exigenţele tragerii la răspundere penală a inculpatului K.K. au fost îndeplinite, iar conduita procesuală a inculpatului s-a manifestat în sensul recunoaşterii învinuirii în raport cu apărarea formulată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat următoarele:

Instanţa a reţinut că solicitarea privind constatarea lipsei de pericol social a infracţiunii, astfel cum a formulat apărarea nu poate fi primită în virtutea următoarelor argumente:

Infracţiunea ce face obiectul judecăţii, prin prisma calităţii subiectului activ, a împrejurărilor concrete în care a fost comisă, inclusiv a caracterului său de infracţiune continuată (5 acte materiale), a elementelor care conturează latura subiectivă - nu poate fi apreciată ca aducând o atingere minimă valorii sociale apărate de lege. Pe de altă parte, prin conţinutul său concret fapta inculpatului prezintă gradul de pericol social specific infracţiunii, neputând fi considerată ca lipsită în mod vădit de importanţă.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social, specific infracţiunii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a avut în vedere modalitatea concretă în care s-a săvârşit infracţiunea - în perioada 3 octombrie 2006 - 18 mai 2009, în calitate de deputat în Parlamentul României în mod repetat, în baza unei rezoluţii unice, propunând angajarea în cadrul biroului său parlamentar a fiului său şi a soţiei sale, contracte în baza cărora s-a realizat un folos material pentru aceştia.

Contrar celor susţinute de apărare, cu privire la pretinsa lipsă de precizie, predictibilitate şi previziune a legii penale, în sensul că la data faptelor nu exista o interdicţie legală privind angajarea membrilor de familie în cadrul birourilor parlamentare - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că infracţiunea de conflict de interese prevăzută de art. 253¹ C. pen. anterior (text legal incident în cauză) a fost introdusă prin Legea nr. 278/2006, iar interpretarea textului de incriminare determină concluzia că fapta inculpatului intră în sfera ilicitului penal în momentul în care activităţile funcţionarului public se înscriu interesului particular concretizat într-o conduită de a nu acţiona cu transparenţă şi de a nu se abţine de la luarea unei decizii, cu scopul realizării unui folos material pentru oricare dintre persoanele menţionate în norma de incriminare.

Nici apărările construite cu privire la lipsa de calitate a subiectului activ al infracţiunii, respectiv aceea de funcţionar public, nu au fost primite în considerarea faptului că în lămurirea statutului aparte al membrilor Parlamentului, Curtea Constituţională a statuat deşi "statutul constituţional şi legal al membrilor Parlamentului, ca reprezentanţi ai poporului, este diferit de statutul funcţionarilor publici şi, în general, de al celorlalţi cetăţeni (...) dar că acest statut nu poate fi reţinut ca justificând o diferenţă de tratament juridic în raport cu celelalte categorii de persoane cărora li se aplică Legea nr. 176/2010, privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice" (a se vedea Decizia nr. 279/2006 a C.C., Decizia nr. 81 din 27 februarie 2013).

S-a mai reţinut că infracţiunea de conflict de interese este prin natura sa o infracţiune de pericol, obţinerea unui folos material fiind condiţia pentru realizarea laturii obiective, fără însă a conferi acestei fapte caracterul unei infracţiuni de prejudiciu, valoarea socială ocrotită de legiuitor constând în corecta şi transparenta exercitare a autorităţilor publice de către funcţionarii publici.

În raport cu elementele de ordin subiectiv ale infracţiunii de care a fost acuzat inculpatul şi faţă de apărările formulate, instanţa de fond a reţinut că în împrejurările în care dreptul de a iniţia propuneri de angajare şi de a încheia contracte civile de prestări servicii în cadrul biroului său parlamentar aparţine într-o manieră exclusivă inculpatului, este dovedită intenţia frauduloasă a inculpatului K.K. de a acţiona în interesul direct al familiei sale, căreia i-a facilitat obţinerea de foloase materiale, ceea ce face ca interesul naţional, în slujba căruia se afla inculpatul, să fie subsumat celui particular al inculpatului.

În consecinţă, constatând întrunite cerinţele tragerii la răspundere penală a inculpatului K.K. pentru săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii, infracţiune pe care a recunoscut-o, atitudine procesuală a cărei manifestare a determinat în condiţiile legii, aplicarea dispoziţiilor privind procedura simplificată a judecăţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la individualizarea pedepsei în acord cu dispoziţiile art. 74 C. pen.

Având în vedere circumstanţele reale de comitere a faptei precum şi elementele care caracterizează persoana inculpatului, gradul de pericol social al faptei comise, precum şi funcţiile pedepsei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat că prin aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare, rezultate în urma aplicării dispoziţiilor de favoare ale art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere pe o durată de 4 ani, termen de încercare - scopul general şi special al prevenţiei sociale va fi îndeplinit. Pedeapsa astfel stabilită, în natura, cuantumul şi modalitatea de executare, a fost apreciată ca fiind de natură a restabili ordinea de drept încălcată şi a asigura deopotrivă reinserţia socială a inculpatului.

Instanţa a reţinut că inculpatul prezintă circumstanţele personale favorabile, este căsătorit, are studii superioare, nu prezintă antecedente penale, fiind apreciat în familie, la locul de muncă, societate.

În ceea ce priveşte aplicarea pedepsei complementare, s-a reţinut că pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi este o pedeapsă restrictivă de drepturi care constă într-o interzicere temporară a exerciţiului anumitor drepturi ale condamnatului ca un complement sau adaos la pedeapsa principală aplicată acestuia. Ea este o privare relativă care priveşte numai exerciţiul, nu şi capacitatea de a dobândi un astfel de drept şi temporară fiindcă nu este niciodată dispusă pe durată nedeterminată, ci numai limitată în timp.

Interzicerea unor drepturi este în acelaşi timp, o pedeapsă determinată, legea prevăzând exact drepturile al căror exerciţiu poate fi interzis, instanţa de judecată urmând să determine concret dreptul sau drepturile pe care le interzice şi durata exactă a interzicerii.

Condiţiile de aplicare a pedepsei complementare sunt prevăzute în art. 65 C. pen., ca modalitate de aplicare a interzicerea unor drepturi putând fi obligatorie sau facultativă, aplicarea ei fiind obligatorie atunci când este prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită.

Astfel, legea prevede pentru anumite infracţiuni, pe lângă pedeapsa principală a închisorii şi pedeapsa interzicerii unor drepturi, caz în care instanţa este obligată să aplice pedeapsa complementară, necesitatea acesteia fiind apreciată de legiuitor.

În speţă, însă, pentru infracţiunea prevăzută de art. 253¹ C. pen. anterior legea prevede în mod obligatoriu aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă.

În cazul infracţiunii prevăzută de art. 253¹ C. pen. anterior textul impune instanţei de judecată deopotrivă obligaţia de a aplica inculpatului pedeapsa complementară expres prevăzută de textul de lege menţionat, precum şi durata acesteia, respectiv durata maximă fără a lăsa instanţei facultatea de a aprecia cuantumul acesteia (de la 1 la 10 ani).

În virtutea considerentelor anterioare, prima instanţă, în baza art. 253¹ C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, cu referire la art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 374 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul K.K., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.

Împotriva sentinţei penale pronunţată de prima instanţă, a declarat apel, în termen legal, inculpatul K.K.

1. Prin apelul declarat în cauză, apelantul inculpat a solicitat, în principal, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, rejudecând, achitarea, în temeiul disp. art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese şi aplicarea disp. art. 18¹ C. pen. 1969, fapta fiind săvârşită fără vinovăţia prevăzută de lege.

A susţinut că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:

- Fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege;

- Instanţa a rezolvat în mod eronat problema conflictului de legi penale în timp;

- Nu au fost aplicate ori au fost greşit aplicate criteriile stabilite prin lege pentru individualizarea pedepselor;

- Rezultatul judecăţii nu este un act de dreptate, ci o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

A solicitat a se constata disproporţionalitatea pedepsei, în condiţiile procedurii simplificate, în condiţiile profilului civic şi personal impecabil, un fel de viaţă exemplar în slujba noului regim politic din România statului de drept.

Apărarea a formulat mai multe critici, susţinând că textul art. 253¹ C. pen. 1969 este o reglementare relativ nouă din 2006, cu un text de o generalitate care îl face imprevizibil, foarte permisiv în redactarea lui şi care a creat, în condiţiile unei lipse de practică instituţională şi de practică judiciară, diverse interpretări care obligă la conexiuni între norma penală cu diferite norme administrative, diferite norme din legea specială care reglementează incompatibilitatea şi conflictul de interese, precum şi din reglementări specifice locului în care se desfăşoară activitatea.

A menţionat că este relevant specificul acestei angajări, cu totul diferită faţă de un alt raport între un funcţionar public şi persoane presupus favorizate prin încălcarea conflictului de interese. Aşadar, fiind o infracţiune de pericol, pericolul evitat este de a nu se înfrunta, de a nu se supune riscului o discordanţă între interesul public slujit de funcţionar şi eventualele interese private pe care le-ar purta aceste persoane indicate în norma penală că ar trebui să fie ţinute departe de activitatea sa. Din punctul de vedere al angajării ca atare, actul de favoritism nu se manifestă nici măcar cu prilejul selecţiei, pentru simplul fapt că selecţia nu se poate face de pe piaţa liberă, nu se poate face prin concurs, nu se poate face prin scoaterea posturilor la ofertă publică, întrucât aceste posturi ale cabinetului, fiind create intuitu personae pentru păstrarea nivelului de demnitate al parlamentarului, pentru reprezentativitatea lui sunt legate de anumite relaţii de fidelitate, de o anumită consonanţă doctrinară, de prietenie politică, de biografie politică comună.

Examinând actele şi lucrările dosarului, prin raportare la motivele de apel invocate de inculpatul K.K. şi în raport cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că apelul declarat de inculpat este fondat, în parte, pentru următoarele considerente:

1. Prealabil analizării apelului declarat de inculpat, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că acesta a solicitat instanţei de fond aplicarea procedurii simplificate de judecată, reglementată de art. 374 alin. (4), art. 375 şi art. 377 C. proc. pen., ceea ce înseamnă că, în deplină cunoştinţă de cauză, inculpatul şi-a însuşit atât probatoriul administrat în faza de urmărire penală, cât şi faptele ce i se impută prin actul de sesizare.

Or, o asemenea procedură de judecată, similară cu cea reglementată în art. 320¹ din C. proc. pen. 1969 este incompatibilă cu solicitarea, respectiv pronunţarea unei soluţii de achitare pentru lipsa unui element constitutiv al infracţiunii de săvârşirea căreia inculpatul este acuzat, aşa cum a solicitat apelantul în prezenta cauză, căci recunoaşterea faptei imputate nu poate fi una calificată.

În acest sens, completul de 5 judecători face trimitere la practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cu referire la condiţiile de aplicare a dispoziţiilor art. 320¹ din C. proc. pen. 1969, care îşi păstrează actualitatea şi în prezent, prin preluarea în esenţă a reglementării anterioare în dispoziţiile noului C. proc. pen., art. 374 şi urm. C. proc. pen. (a se vedea Dosarul penal nr. 2142 din 19 iunie 2012 şi Dosarul penal nr. 3116 din 3 octombrie 2012 publicate pe www.scj.ro).

2. Dincolo de aceste considerente, Înalta Curte, completul de 5 judecători, verificând actele şi probele dosarului cu privire la infracţiunea de conflict de interese pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, constată că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt corectă, bazată pe materialul probator administrat şi just apreciat, care a confirmat existenţa faptei şi întrunirea conţinutului constitutiv al infracţiunii.

Un oficial public este în conflict de interese atunci când, în virtutea funcţiei publice pe care o ocupă ia o decizie sau participă la luarea unei decizii cu privire la care are şi un interes personal.

Conflictul de interese implică un conflict între datoria faţă de public şi interesele personale ale unui oficial public, atunci când interesele oficialului public ca persoană privată influenţează sau ar putea influenţa necorespunzător îndeplinirea obligaţiilor şi responsabilităţilor oficiale.

Probatoriul administrat confirmă pe deplin existenţa şi săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de conflict de interese, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 253¹ C. pen. anterior, reţinându-se în sarcina inculpatului K.K. că, în calitate de deputat în Parlamentul României, în perioada 03 octombrie 2006 - 30 decembrie 2008, la propunerea şi cu avizul său, K.S. (fiul inculpatului) a fost angajat în cadrul biroului său parlamentar din circumscripţia electorală nr. 28 din localitatea Târgu Mureş, în baza a două contracte individuale de muncă pe durată determinată; de asemenea, în perioada 15 decembrie 2008 - 18 mai 2009, inculpatul, în calitate de beneficiar, a încheiat două contracte civile de prestări servicii în cadrul biroului său parlamentar cu K.I.S. (soţia inculpatului) şi un contract civil de prestări servicii cu K.S.

Pentru a aprecia astfel, instanţa de fond a avut în vedere probele strânse în cursul urmăririi penale, respectiv: Raportul de evaluare al A.N.I., înregistrat sub nr. 105649/G/II din 26 septembrie 2011 şi actele aferente; declaraţia inculpatului K.K.; declaraţiile martorilor F.R. şi M.I.; Adresa nr. 51/5978 din 15 decembrie 2011 a Camerei Deputaţilor; Adresa nr. 60/7405 din 14 decembrie 2011 a Camerei Deputaţilor - Direcţia resurse umane, referitoare la persoanele angajate la biroul parlamentar al deputatului K.K. în legislaturile 2004 - 2008 şi 2008 - 2012; Adresa nr. 57c/7501 din 15 decembrie 2011 emisă de Direcţia de salarizare din cadrul Camerei Deputaţilor, privind situaţia veniturilor lunare obţinute în perioada de referinţă de către K.I.S. şi K.S. în baza contractelor încheiate la propunerea şi cu inculpatul K.K.; copie certificată a contractului individual de muncă nr. x1/2006 încheiat cu K.S. şi acte aferente acestuia; copie certificată a contractului civil nr. x2/2008 încheiat cu K.S.; copie certificată a contractului individual de muncă nr. x1/2008 încheiat cu K.S. şi acte aferente acestuia; copii certificate ale contractelor civile nr. x3/2008 şi nr. x4/2009 încheiate cu K.I.S.; fotocopii ale fişelor fiscale.

În urma propriului examen, instanţa de control judiciar reţine că inculpatul a acţionat cu forma de vinovăţie cerută de lege, respectiv cu intenţie directă, având reprezentarea că, prin acţiunea sa, realizează un folos material pentru familia sa şi urmărind producerea acestui rezultat prin comiterea infracţiunii de care este acuzat.

Pentru existenţa infracţiunii de conflict de interese, sub aspectul laturii subiective, este necesar să se facă dovada că funcţionarul care îşi exercită atribuţiile de serviciu acţionează cu voinţa de a îndeplini un act ori a participa la luarea unei decizii din care s-a obţinut direct sau indirect un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru afin până la gradul II inclusiv şi conştiinţa că prin aceasta aduce atingere reputaţiei instituţiei şi autorităţii publice.

Pentru a reţine vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii, prima instanţă a avut în vedere declaraţiile martorilor F.R. şi M.I., care se coroborează cu cele ale inculpatului, în sensul că a existat o acţiune a sa, în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, de a formula cele 5 cereri de angajare a fiului său şi soţiei sale în cadrul biroului său parlamentar şi a aviza contractul de muncă, pe perioadă determinată, în baza căruia s-a realizat, în mod direct, un folos material pentru membrii familiei sale, prevăzând urmările actelor sale şi urmărind producerea acestora.

În ce priveşte critica referitoare la imprevizibilitatea textului de lege al art. 253¹ C. pen. 1969, instanţa de control judiciar reţine că aceasta nu este fondată.

Este adevărat că norma penală privind conflictul de interese este o reglementare relativ nouă inserată în cuprinsul Codului penal în anul 2006, însă caracterul inevitabil al normei de drept se apreciază în raport cu gradul de cultură şi experienţa socială a inculpatului, condiţiile concrete de săvârşire a faptei, precum şi cu posibilitatea acestuia de informare, de acces la textele legislative.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, reţine astfel că în anul 1975 inculpatul K.K. a absolvit Facultatea de drept în cadrul Universităţii B.B., ulterior a fost consilier juridic, din anul 1995 este avocat, iar din anul 1990 a fost în mod neîntrerupt deputat (informaţii publice aflate pe pagina web a Camerei Deputaţilor, www.cdep.ro).

Prin urmare, pregătirea profesională şi funcţiile deţinute în forul legislativ al României într-o lungă perioadă de timp prezumă faptul că inculpatul are o solidă pregătire în domeniul juridic, astfel încât nu se poate prevala de necunoaşterea legii (penale sau extrapenale) ori de necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a caracterului ilicit al faptei de comiterea căreia este acuzat.

Cât priveşte susţinerea inculpatului cu privire la specificul acestei angajări a membrilor familiei, cu totul diferită faţă de un alt raport între un funcţionar public, la faptul că aceste posturi ale cabinetului, fiind create intuitu personae pentru păstrarea nivelului de demnitate al parlamentarului, pentru reprezentativitatea lui sunt legate de anumite relaţii de fidelitate, instanţa de control judiciar reţine că exercitarea dreptului de a-şi angaja personalul biroului parlamentar prin încheierea unui contract de muncă trebuie să aibă loc în condiţiile cadrului general de desfăşurare a funcţiei de deputat, care îi impuneau abţinerea de la acte în interes personal, cum ar fi procurarea unor foloase materiale membrilor familiei sale din fonduri publice.

În ce priveşte calitatea de subiect activ al infracţiunii de conflict de interese, deputatul din Parlamentul României este un funcţionar public în accepţiunea legii penale, indiferent că este vorba despre Codul penal de la 1968 sub care s-a comis fapta dedusă judecăţii (art. 147 alin. (1)) ori de Codul penal în vigoare (art. 175 alin. (1) lit. a)).

Împrejurarea invocată de inculpat, potrivit căreia situaţia de conflict de interese nu poate fi reţinută în privinţa angajării personalului birourilor parlamentare, indiferent de calitatea persoanei angajate, nu pune în discuţie calitatea de subiect activ al infracţiunii, ci întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii analizate.

Instanţa de control judiciar reţine că potrivit art. 13 din Recomandarea nr. 10/2000 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, "conflictul de interese apare atunci când funcţionarul public are un interes personal care influenţează sau pare să influenţeze îndeplinirea atribuţiilor sale oficiale cu imparţialitate şi obiectivitate. Interesele private ale funcţionarului public pot include un beneficiu pentru sine sau pentru familia sa, pentru rudele sale apropiate, pentru prieteni, pentru persoane sau organizaţii cu care funcţionarul public a avut relaţii politice sau de afaceri. Interesul personal se poate referi şi la orice datorii pe care funcţionarul public le are faţă de persoanele enumerate mai sus."

Corelând scopul urmărit prin incriminarea conflictului de interese cu modalitatea şi împrejurările concrete în care inculpatul a comis fapta, Înalta Curte apreciază că aceasta prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, astfel cum a reţinut instanţa de fond.

Astfel, în raport cu modul de săvârşire a infracţiunii de conflict de interese, prin conţinutul ei concret, urmările produse (starea de pericol la adresa valorilor sociale ocrotite de lege referitoare la funcţionarea instituţiilor şi la îndeplinirea atribuţiilor de parlamentar în conformitate cu principiile aceste demnităţi publice), datele ce caracterizează persoana inculpatului, fapta prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, astfel că nu se justifică reţinerea dispoziţiilor art. 18¹ C. pen. anterior şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ pentru a asigura reeducarea inculpatului.

În consecinţă, Înalta Curte, completul de 5 judecători constată că, din probele administrate în cauză, rezultă în mod cert că fapta există, corespunde conţinutului legal din norma de incriminare şi a fost săvârşită de inculpat cu vinovăţia prevăzută de lege.

3. Examinând cauza, în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârşirea infracţiunii de către inculpat, instanţa de control judiciar constată că legea penală mai favorabilă este legea veche, astfel cum în mod corect a apreciat prima instanţă.

În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de inculpat, se impun a fi analizate:

a) Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care este acuzat. În examinarea acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică;

b) Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării cauzei. În examinarea acestui criteriu, instanţa va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptei.

În ce priveşte evaluarea legii mai favorabile în cauză, aceasta se determină, în primul rând, după pedepsele principale prevăzute în legile succesive. Drept urmare, în raport cu acest criteriu prioritar, doar în situaţia în care pedepsele principale sunt prevăzute în aceleaşi limite ca în legea veche (acelaşi minim şi maxim special) pentru determinarea legii mai favorabile se pot avea în vedere şi limitele pedepselor complementare.

Astfel, comparând limitele de pedeapsă prevăzute de Codul penal anterior pentru infracţiunea de conflict de interese, unde era sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durata maximă, cu cele prevăzute de art. 301 C. pen., unde se prevede o sancţiune cu închisoarea de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică, se constată că legea veche este mai favorabilă.

4. Înalta Curte, completul de 5 judecători apreciază însă că se impune o reevaluare a criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. 1969, prin raportare la gradul de pericol social concret al faptei comise, la împrejurările concrete de săvârşire a acesteia, dar şi la persoana inculpatului, urmând ca, în aceste limite, apelul inculpatului K.K. să fie admis.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, prima instanţă a avut în vedere, în mod corect, gravitatea deosebită a faptei săvârşite, determinată de împrejurarea că, pe o perioadă de 3 ani (03 octombrie 2006 - 18 mai 2009), inculpatul, în calitate de deputat în Parlamentul României, cu intenţie, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a propus angajarea în cadrul biroului său parlamentar a fiului său K.S., a avizat cele două contracte individuale de muncă încheiate cu acesta şi a încheiat trei contracte civile de prestări servicii cu soţia sa, K.I.S. şi cu fiul său, K.S., contracte în baza cărora s-a realizat în mod direct un folos material pentru aceştia în cuantum total de 56.663 lei, sume plătite din bugetul Camerei Deputaţilor (5 acte materiale).

Instanţa de control judiciar constată însă că, deşi inculpatul a săvârşit fapta în formă continuată, în contextul concret al cauzei, se impune a se acorda o mai mare eficienţă cauzei speciale de reducere a pedepsei ca urmare a judecării cauzei în condiţiile optării inculpatului pentru procedura recunoaşterii vinovăţiei, precum şi profilului moral şi de personalitate pozitiv al inculpatului, conduita sa în societate, cariera de om politic.

Ţinând seama de criteriile legale enunţate, de contribuţia concretă avută la comiterea infracţiunii, de principiul proporţionalităţii pedepselor în raport cu gravitatea faptelor comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului, instanţa de apel apreciază că o pedeapsă în cuantum de 1 an şi 6 luni închisoare este de natură a realiza exigenţele scopului preventiv şi de exemplaritate al pedepsei.

În acelaşi timp, Înalta Curte apreciază că, în raport de cuantumul pedepsei principale, se impune înlăturarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) - art. 65 C. pen., fiind oportună interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. ant., ca pedeapsă accesorie.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare, completul de 5 judecători, apreciază că scopul acesteia poate fi atins şi fără executarea efectivă, respectiv în condiţiile art. 81 C. pen.

Ca urmare, se va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, atrăgându-i-se atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea beneficiului şi executarea acesteia prin cumul aritmetic în cazul săvârşirii din nou a unei infracţiuni, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă, chiar după expirarea acestui termen.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă. Astfel, instanţa va face aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., a cărei executare va fi suspendată conform art. 71 alin. (5) C. pen.

Pentru aceste considerente, urmează să fie admis apelul inculpatului în aceste limite, să fie desfiinţată sentinţa penală atacată şi, în rejudecare, să fie redusă pedeapsa principală aplicată inculpatului K.K. de la 2 ani închisoare la 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 253¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., a art. 374 alin. (4) raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Se va înlătura pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) - art. 65 C. pen. pe o durată de 10 ani şi dispoziţiile art. 86¹ - art. 86⁴ C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen. anterior se vor interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. ant. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 81 C. pen. anterior, se va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, calculat conform art. 82 C. pen. şi care se socoteşte de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În conformitate cu art. 71 alin. (5) C. pen. anterior pe durata termenului de încercare se va suspenda executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen. ant. se va atrage atenţia inculpatului K.K. asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. anterior privind cazurile de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei.

5. Cu privire la cererea formulată de apărătorul inculpatului, de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 253¹ C. pen., Secţiunea I, Cap. IV C. pen. anterior (art. 64, art. 67):

Apărătorul inculpatului a susţinut că textul art. 253¹ C. pen. anterior este neconstituţional, prin stabilirea cuantumului pedepsei complementare în mod lacunar şi fără a preciza durata, aspecte care vin în contradicţie cu cel puţin trei texte constituţionale, şi anume: art. 16 alin. (1), sub aspectul egalităţii, creează un regim clar, discriminatoriu între aceleaşi categorii de condamnaţi; art. 23 alin. (12), care prevede că orice pedeapsă trebuie să fie aplicată pe temeiul şi, în condiţiile legii; art. 53 alin. (2), care introduce în deplin consens cu jurisprudenţa europeană, în primul rând cu Carta Europeană a Drepturilor Omului, principiul proporţionalităţii între restrângerea de drepturi aplicată şi rezultatul urmărit, rezultatul benefic ordinii de drept urmărit prin această restrângere de drepturi.

Din interpretarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, rezultă că instanţa de contencios constituţional poate fi sesizată cu o excepţie de neconstituţionalitate ridicată în faţa instanţei judecătoreşti, dacă se constată îndeplinite, cumulativ, mai multe condiţii: ca excepţia de neconstituţionalitate să se refere la neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, aceasta să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, precum şi condiţia ca asupra excepţiei să nu se fi pronunţat Curtea Constituţională printr-o decizie anterioară, prin constatarea acesteia ca fiind neconstituţională.

Analizând incidenţa condiţiilor sus-menţionate în cauză, raportat la excepţia invocată de apelantul inculpat, prin apărător ales, instanţa de apel constată că excepţia se referă la un text de lege în vigoare şi nu s-a constatat neconstituţionalitatea acesteia printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, însă nu este îndeplinită una dintre cerinţele cumulative impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul ca excepţia de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că, prin excepţia invocată, apelantul pretinde că dispoziţiile art. 253¹ C. pen. anterior încalcă art. 16 alin. (1), art. 23 alin. (12) şi art. 53 alin. (2) din Constituţie, întrucât prevede pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durata maximă, în mod lacunar şi fără a preciza durata, încălcând astfel principiul proporţionalităţii între restrângerea de drepturi aplicată şi rezultatul urmărit, care trebuie să aibă loc în temeiul şi în condiţiile legii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători apreciază că pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, cererea trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice în cauză. Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenţei unui interes procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, incidenţa acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanţei şi pertinenţei asupra soluţionării cauzei.

Or, având în vedere soluţia dispusă în apelul inculpatului, prin reducerea pedepsei principale la un cuantum care fac inaplicabile dispoziţiile legale referitoare la aplicarea pedepsei complementare (a se vedea art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. 1969), excepţia neconstituţionalităţii ridicate de inculpat nu mai are niciun efect asupra situaţiei juridice a acestuia.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, prin raportare la condiţiile impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1994, invocarea textului de lege pretins neconstituţional neimpunând sesizarea instanţei de contencios constituţional.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de inculpatul K.K. împotriva Sentinţei penale nr. 950 din 27 octombrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 353/1/2014.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului K.K. de la 2 ani închisoare la 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 253¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., a art. 374 alin. (4) raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Înlătură pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) - art. 65 C. pen. pe o durată de 10 ani şi dispoziţiile art. 86¹ - art. 86⁴ C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen. anterior interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. ant. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 81 C. pen. anterior dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, calculat conform art. 82 C. pen. şi care se socoteşte de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În conformitate cu art. 71 alin. (5) C. pen. anterior pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen. ant. atrage atenţia inculpatului K.K. asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. anterior privind cazurile de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate.

Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de apelantul inculpat prin apărător, constatând că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 253¹ C. pen. este inadmisibilă.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 de lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 09 februarie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 95/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI		ICCJ. Decizia nr. 140/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI →

ICCJ. Decizia nr. 14/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 14/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI