ICCJ. Decizia nr. 149/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia civilă nr. 149/2014
Dosar nr. 3042/1/2014
Şedinţa publică de la 2 decembrie 2014
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin sentința penală nr. 702 din 12 iulie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a condamnat pe:
- inculpatul T.I. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată;
- inculpatul M.I. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată;
- inculpatul A.P. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată;
- inculpatul F.R. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată;
- inculpatul F.L. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată;
- inculpatul D.M.B. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată.
Tuturor inculpaţilor li s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi.
Inculpaţii au fost obligaţi, în solidar, la plata sumei de 6.327.390 lei către partea civilă SC F.Î.S.E.E.S. SA, pentru inculpatul T.I. stabilind limita răspunderii civile solidare la 3.343.838 lei, iar pentru inculpatul M.I. la suma de 3.063.138,40 lei.
S-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituită asupra unor bunuri ale inculpaţilor.
Prin Decizia penală nr. 18 din 30 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a admis recursurile declarate de inculpaţii F.R., F.L., D.M.B., A.P., T.I. şi M.I. împotriva susmenţionatei sentinţe.
Casând în parte sentința recurată, numai în ceea ce privește numărul actelor materiale componente ale infracțiunilor în formă continuată şi latura civilă a cauzei, a menținut pedepsele aplicate inculpaților de prima instanță şi a admis în parte, în limita sumei de 5.672.081 lei, acţiunea civilă, obligând inculpaţii la plata acestei sume, după cum urmează:
- inculpaţii T.I., A.P., F.R., F.L. şi D.M.B., în solidar, la plata sumei de 3.304.045 lei;
- inculpaţii M.I., A.P., F.R., F.L. şi D.M.B., în solidar, la plata sumei de 2.3368.036 lei;
A respins, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. împotriva aceleiaşi sentinţe.
La data de 22 august 2014, D.M.B., F.L. şi F.R. au formulat, în temeiul art. 453 alin. (2) C. proc. pen. şi al art. 509 alin. (1) pct. 1 şi pct. 2 din N.C.P.C. (în subsidiar al art. 322 pct. 2 şi pct. 3 din Vechiul C. proc. civ.), cerere de revizuire a deciziei penale nr. 18 din 30 ianuarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători.
Revizuenţii au susţinut că cererea astfel formulată ar viza exclusiv latura civilă a hotărârii penale atacate şi au solicitat modificarea acesteia după cum urmează:
1. admiterea excepţiei de nelegalitate cu privire la raportul întocmit la data de 21 iunie 2010 de către Garda Financiară, secţia Cluj;
2. admiterea excepţiei nulităţii raportului anterior menţionat;
3. diminuarea obligaţiei revizuenţilor de a plăti în solidar suma de 5 672 081 lei către partea civilă SC S.E.M. SA, până la limita obiectului pricinii ce se află în fiinţă.
În motivarea cererii, astfel cum aceasta a fost precizată, din perspectiva motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., prin raportare la art. 302, coroborat cu art. 3856 C. proc. pen., revizuenţii au susţinut, sub un prim aspect, în esenţă, că instanţa de recurs nu s-ar fi pronunţat asupra următoarelor aspecte:
a) deşi instanţa a reţinut aplicabilitatea textului legal invocat de revizuenţi şi a apreciat că procesele-verbale întocmite de Garda Financiară pot constitui probe în dosarul penal, nu ar fi răspuns apărării formulate, în sensul că nu s-ar fi analizat faptul că a fost efectuat doar un raport şi nu s-a emis proces-verbal, cum cere textul de lege;
b) nu s-a oferit niciun răspuns solicitării lor, referitoare la necesitatea efectuării controlului la sediul agenţilor economici, iar în situaţia în care instanţa de recurs a apreciat că e suficient ca actele să fie transmise de către procuror şi de către societăţile controlate, trebuia să-şi motiveze soluţia;
c) instanţa de recurs nu s-a pronunţat cu privire la competenţa materială a Gărzii Financiare, de a face verificări privind legalitatea achiziţiilor publice;
d) Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a analizat solicitarea lor de efectuare a unor expertize contabile şi tehnice, în vederea verificării şi stabilirii exacte a prejudiciului creat, necesar pentru soluţionarea corectă a laturii civile;
e) prin Decizia nr. 18 din 30 ianuarie 2014 nu s-a răspuns în nicio manieră susţinerii referitoare la denominarea leului din 2005, considerându-se, în mod eronat, diferenţele drept un prejudiciu;
f) deşi a constatat prezenţa la dosarul cauzei a trei seturi de înscrisuri, depuse de ei la 19 decembrie 2013, Completul de 5 Judecători nu a analizat conţinutul lor. Or, respectivele înscrisuri constituie probe, prin care au arătat legalitatea desfăşurării procedurii de achiziţii publice cât şi faptul că erau şi alţi furnizori de astfel de produse pe piaţa de la care partea civilă a cumpărat la preţuri mai mari. Verificarea acestor înscrisuri era obligatorie deoarece erau esenţiale pentru stabilirea exactă a prejudiciului;
g) instanţa nu s-a pronunţat cu privire la solicitarea făcută de avocatul Ivaşcu Petru (pentru inculpatul A.P.) de a se cita partea civilă în instanţă sau măcar să-şi exprime poziţia în scris cu privire la solicitarea de înscrisuri referitoare la respectarea procedurii de achiziţie publică;
h) la termenul din 24 ianuarie 2014, F.R. a depus două colete de înscrisuri, cu opis, încuviinţate de prima instanţă şi care nu au fost avute în vedere la soluţionarea cauzei, în susţinerea legalităţii procedurilor de desfăşurare a achiziţiilor publice;
i) în apărarea lor, au susţinut faptul că partea civilă a valorificat peste 75% din produsele achiziţionate de la societăţile din grupul „F.”, cu referire la adresa din 13 octombrie 2008, transmisă de către SC S.I.S.E. M. SA către D.N.A. şi anexele acesteia, privind situaţia stocurilor existente în 2008. Ulterior, în faţa instanţei au cerut să se depună inventarul avut în vedere de către D.N.A., în valoare de 6,3 milioane lei, pretins a fi pe stoc în 2008, dar, cu privire la această solicitare, instanţa de recurs nu a oferit o motivare.
Sub un alt aspect, din perspectiva motivului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., revizuenţii au solicitat diminuarea obligaţiei lor de a plăti în solidar suma de 5 672 081 lei către partea civilă SC S.E.M. SA, până la limita obiectului pricinii ce se află în fiinţă.
În acest context, revizuenţii au susţinut, în esenţă, că prejudiciul menţionat, la care au fost obligaţi prin Decizia nr. 18 din 30 ianuarie 2014, nu ar mai subzista în patrimoniul părţii civile, având în vedere faptul că, prin contractele de cesiune încheiate, societăţile comerciale ar fi cedat toate drepturile pe care le deţineau şi care derivau din contractele de livrare către SC S.I.S.E. M. SA, precum şi împrejurarea că, deşi instanţa a reţinut nulitatea contractelor de achiziţii publice şi cu toate că societăţile comerciale încasaseră preţul produselor contractate, instanţa nu a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, iar valoarea respectivelor produse le-a fost stabilită lor în sarcină, în vederea achitării. Or, în situaţia în care piesele componente cumpărate nu mai pot fi restituite, deoarece au fost valorificate prin încorporarea lor în sistemul electric sau prin vânzarea lor către alţi furnizori de energie electrică, în opinia revizuenţilor, obiectul obligaţiei de restituire nu s-ar mai afla în fiinţă, iar SC S.I.S.E. M. SA nu ar mai avea posibilitatea de a executa obligaţia de a restitui piesele primite, ceea ce ar însemna că nici ei nu ar mai putea fi obligaţi la plata sumelor stabilite cu titlu de preţ, respectiv a prejudiciului stabilit în favoarea părţii vătămate SC S.I.S.E. M. SA.
Consideră revizuenţii că, prin raportare la situaţia concretă din speţă „obiectul pricinii”, astfel cum acesta este reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., îl constituie, fiind vorba de o cauză penală, contractele de achiziţii publice, care ar trebui privit dintr-o dublă perspectivă: a legalităţii încheierii contractelor (aspect ce a dus la condamnarea lor penală) şi a obligaţiilor reciproce ale părţilor ce derivă din aceste contracte (aspect ce a dus la obligarea lor la achitarea presupusului prejudiciu).
Revizuenţii apreciază că, prin probele administrate şi pe care le-ar putea suplimenta, s-a făcut dovada că partea civilă a vândut şi a utilizat aproape în totalitate produsele achiziţionate de la Grupul „F.”, astfel încât, cerinţa prevăzută de lege în sensul că „obiectul pricinii nu se mai află în fiinţă”, ar fi îndeplinită.
Analizând cererea şi motivele de revizuire invocate, se constată următoarele:
Completul de 5 judecători în materie civilă a fost sesizat cu o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (2) C. proc. pen., cerere prin care s-a solicitat modificarea în parte a Deciziei penale nr. 18 din 30 ianuarie 2014, pronunţată de Completul de 5 judecători în materie penală.
Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (2) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în fața instanței civile, potrivit Codului de procedură civilă.
Or, conform art. 513 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., în cadrul procedurii de judecată a cererii de revizuire, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care ea se întemeiază, iar hotărârea atacată va fi schimbată în tot sau în parte doar dacă instanța încuviințează cererea de revizuire.
Prin urmare, în lumina dispozițiilor procedurale civile ce reglementează instituția revizuirii, analiza admisibilităţii nu se limitează la a verifica doar dacă motivele invocate se regăsesc formal în cele cuprinse în economia art. 509 alin. (1) C. proc. civ., ci presupune şi incidenţa textelor de lege ce instituie cazurile de revizuire.
În cauză, revizuenţii şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ., susţinând că, prin hotărârea atacată, completul de 5 judecători nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut şi că obiectul pricinii nu se află în fiinţă.
Urmează, aşadar, a se determina măsura în care dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ. sunt incidente în cauză.
Primul motiv de revizuire, reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocat de revizuenţi, dă expresie principiului disponibilităţii în procesul civil, precum şi a obligaţiei instanţei de a soluţiona toate pretenţiile deduse judecăţii - pe cale principală accesorie şi incidentală - şi are în vedere ipotezele extra petita, minus petita şi plus petita.
Plasându-se în ipoteza minus petita, revizuenţii trebuie să demonstreze că instanţa de judecată nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, noţiune care, în procesul civil, reprezintă pretenţia efectivă dedusă judecăţii.
În cauză, în susţinerea acestui motiv de revizuire, revizuenţii au arătat că, deşi au invocat excepţia de nelegalitate a Raportului din data de 21 iunie 2010, întocmit de Garda Financiară, secţia Cluj, instanţa de judecată nu a analizat argumentele aduse de părţi, ci s-a limitat să menţioneze formal că respinge excepţia de nelegalitate.
Au mai arătat că instanţa de judecată nu a analizat excepţia de nulitate a raportului menţionat mai sus şi nici nu s-a pronunţat asupra cererii care viza efectuarea unei adrese către SC S.I.S.E. M. SA pentru a comunica cuantumul prejudiciului cu care înţelege să se constituie parte civilă.
Este evident că motivele invocate prin cererea de revizuire nu pot atrage incidenţa dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru că nu se referă la pretenţia concretă dedusă judecăţii.
Excepţiile de nelegalitate şi nulitate precum şi solicitările de efectuare a unor adrese nu pot face obiectul raportului juridic civil dedus judecăţii, ci reprezintă cereri şi apărări în combaterea pretenţiilor părţii adverse, a căror respingere de către instanţa de judecată nu atrage incidenţa motivului de revizuire la care s-a făcut referire.
În realitate, prin argumentele prezentate, revizuenţii aduc critici modului în care a avut loc judecata în procesul penal, critici care vizează aspecte de drept procesual şi care nu pot fi analizate din perspectiva textului de lege invocat.
Cât priveşte motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., doctrina şi jurisprudenţa au constatat în mod unanim că acesta se referă la ipoteza dispariţiei fizice a bunului ce a făcut obiectul cererii de chemare în judecată, ceea ce presupune ca bunul să fie cert şi determinat.
Revizuenţii au arătat că obiectul pricinii îl reprezintă contractele de achiziţii publice şi au argumentat incidenţa acestui motiv de revizuire pe împrejurarea că SC S.I.S.E.E. E.M. SA a înstrăinat majoritatea bunurilor aprovizionate de la patru societăţi, atât prin vânzare directă, cât şi prin vânzare de componente, ca materiale incluse în devizele de reparaţii acceptate şi plătite de către beneficiari, iar bunurile încă neutilizate şi aflate pe stoc pot fi utilizate conform destinaţiei lor, astfel încât valoarea lor nu poate fi apreciată drept prejudiciu.
Şi cu privire la acest motiv de revizuire se constată că nu sunt incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru că, în cadrul procesului penal, SC S.E.M. SA s-a constituit parte civilă pentru suma de 6.327.390 lei, reprezentând diferenţa între valoarea totală a achiziţiilor publice efectuate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi valoarea componentelor bonificate.
Nu se poate primi punctul de vedere al revizuenţilor, în sensul că obiectul pricinii civile ar fi reprezentat de contractele de achiziţii publice, pentru că, obiectul pricinii, în sensul art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., este, la fel ca şi în primul caz de revizuire, pretenţia concretă’ a reclamantului.
Prin urmare, prejudiciul fiind reprezentat de o sumă de bani, nu poate intra în discuţie ipoteza pieirii bunului ce a constituit pretenţia concretă dedusă judecăţii, cu atât mai mult cu cât bunurile achiziţionate, pentru a căror contravaloare a existat o constituire de parte civilă, nu au pierit în materialitatea lor, ci au intrat în circuitul civil.
De altfel, susţinerile revizuenţilor din cererea de revizuire au fost invocate şi în cadrul procesului penal, ca apărări în faţa primei instanţei şi ca motive de recurs în faţa Completului de 5 judecători.
Sub acest aspect, trebuie remarcat faptul că, deşi, prin cererea de revizuire nu s-a formulat nici o solicitare privind încadrarea juridică a faptei, existenţa infracţiunii sau cuantumul pedepsei, cererea, prin modul în care a fost concepută şi argumentată, nu vizează exclusiv latura civilă a cauzei.
În dosarul penal, revizuenţii au fost condamnaţi pentru infracţiuni de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată şi pentru complicitate la abuz în serviciu în formă continuată şi calificată, infracţiuni pentru existenţa cărora este necesar ca prin neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu să se cauzeze o pagubă patrimoniului unei instituţii de stat prevăzute de art. 145 C. pen., al unei autorităţi publice, instituţii publice sau altei persoane juridice de interes public, care să depăşească valoarea de 200.000 lei prevăzută de art. 146 C. pen.
În condiţiile în care revizuenţii nu au arătat în mod concret care este, în opinia lor, valoarea prejudiciului creat şi având în vedere că este determinant pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată ca fapta să fi avut consecinţe deosebit de grave în înţelesul dispoziţiilor art. 146 C. pen., nu se poate reţine că cererea de revizuire ar interesa exclusiv latura civilă a cauzei.
Or, potrivit art. 28 alin. (1) teza I C. proc. pen.: „Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o (...)”.
Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat din penal - cele statuate de o instanţă nu pot fi contrazise de o instanţă ulterioară, chiar dacă aparţine unei jurisdicţii diferite - se repercutează în procesul civil, în care nu se poate invalida o activitate stabilită ca fiind infracţională (cu toate consecinţele ei) pentru a justifica dreptul subiectiv al părţii.
Întrucât, soluţia de condamnare pronunţată prin decizia atacată, cu privire la latura penală, intră în sfera autorităţii de lucru judecat, instanţa civilă nu poate pronunţa o soluţie cu privire la prejudiciu şi cuantumul acestuia, câtă vreme acest aspect ar putea influenţa latura penală a hotărârii de condamnare şi ar excede condiţiei de admisibilitate impuse de art. 453 alin. (2) C. proc. pen.
Aceasta înseamnă că aspectele învederate de revizuenţi se circumscriu şi noţiunii de faptă în materie penală, fiind analizate din perspectiva elementului material al infracţiunilor pentru care aceştia au fost trimişi în judecată şi, ca atare, se impun cu autoritate de lucru judecat, instanţa civilă nemaiputând cenzura elementele hotărârii penale sub acest aspect.
În concluzie, faţă de cele mai sus expuse, cererea de revizuire este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, revizuenţii au solicitat declinarea soluţionării cauzei în favoarea instanţei penale, în ipoteza în care cererea de revizuire va fi respinsă pentru că ar viza şi latura penală a cauzei.
Acest punct de vedere nu poate fi acceptat, pentru că, aşa cum s-a arătat, prin cererea de revizuire, revizuenţii au invocat dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ.
În condiţiile în care art. 453 alin. (2) C. proc. pen. dispune că o astfel de cerere se judecă de instanţa civilă potrivit C. proc. civ., trebuie subliniat faptul că, în procesul civil, dreptul de dispoziţie al părţilor stabileşte cadrul procesual în limitele căruia are loc judecata procesului.
Prin urmare, fiind sesizată cu o cerere de revizuire care se pretinde că vizează exclusiv latura civilă a unei cauze penale şi prin care se invocă motive de revizuire specifice procesului civil, instanţa civilă este obligată să analizeze cererea în acest cadru procesual.
Respingerea cererii cu motivarea că ea este inadmisibilă prin raportare la dispoziţiile C. proc. civ., dublată de constatarea că, în fapt cererea nu vizează în exclusivitate latura civilă a cauzei nu poate determina şi o soluţie de declinare a unei cauze ce a fost deja soluţionată prin respingerea cererii ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de D.M.B., F.L. şi F.R. împotriva Deciziei penale nr. 18 din 30 ianuarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. 4963/1/2013.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 140/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 150/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
