ICCJ. Decizia nr. 140/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia civilă nr. 140/2014
Dosar nr. 2683/1/2014
Şedinţa publică de la 24 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele;
La data de 10 iulie 2014, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători recursul declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva Hotărârii nr. 3/P din 14 mai 2014 a C.S.M., secţia pentru procurori.
În susţinerea recursului, titularul acţiunii disciplinare a invocat expres exclusiv critici de netemeinicie a hotărârii atacate, solicitând admiterea recursului, desfiinţarea hotărârii nr. 3/P din 14 mai 2014 pronunţată de C.S.M., secţia pentru procurori, admiterea acţiunii disciplinare şi aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, procurorului intimat, fără a încadra în drept aceste critici.
Recurentul a menţionat, în esenţă, că hotărârea atacată este netemeinică, întrucât se întemeiază pe o apreciere greşită a conţinutului abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Cu referire punctuală la dovezile din dosar, recurentul consideră, în esenţă, că încălcarea dovedită şi recunoscută de către magistrat, a unor reguli ce au legătură cu derularea unui examen esenţial pentru evoluţia carierei sale profesionale, reţinută ca atare şi de către instanţa de disciplină, nu poate fi asociată cu integritatea pe care o presupune profesia de magistrat, iar, prin faptul că incidentul a fost cunoscut de o sferă largă de persoane, a fost afectată imaginea justiţiei.
De asemenea, se apreciază de către autorul recursului că, în ipoteza în care instanţa de disciplină considera că încălcarea normelor de conduită era minoră, putea să aplice o sancţiune mai blândă, iar nu să respingă acţiunea disciplinară.
Intimatul procuror B.A. a depus la dosar întâmpinare, la data de 4 august 2014, prin care a invocat, în temeiul art. 493 alin. (5), raportat la art. 489 alin. (1) şi (2) şi art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., nulitatea recursului declarat în cauză şi a solicitat să se dispună anularea acestuia în procedura de filtru.
Autorul excepţiei menţionate a susţinut, în esenţă, că, în actuala reglementare, C. proc. civ. permite exercitarea căii de atac a recursului exclusiv pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488, în timp ce, în recursul dedus judecăţii în cauză, recurentul ar fi criticat hotărârea atacată numai din perspectiva netemeiniciei acesteia, vizând, în fapt, reanalizarea probelor şi reevaluarea situaţiei de fapt, ceea ce nu este posibil în acest stadiu procesual.
Urmare comunicării întâmpinării, recurentul procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat să se respingă excepţia nulităţii recursului, formulată de către intimat. A precizat recurentul că, în speţă, ar fi invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la greşita apreciere a conţinutului abaterii disciplinare reglementate de textul legal menţionat.
Prin raportul asupra admisibilităţii recursului, întocmit în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a considerat, sub un prim aspect, că excepţia nulităţii recursului, invocată de intimat, nu poate fi reţinută având în vedere specificitatea cauzelor în materia contenciosului disciplinar şi faptul că, prin criticile formulate din perspectiva netemeiniciei hotărârii atacate, recurentul vizează, în realitate, chiar dacă menţionează acest lucru în mod explicit abia în răspunsul la întâmpinare, aspecte de nelegalitate a acesteia, prin modul în care, raportându-se la probatoriul cauzei, instanţa de disciplină a interpretat dispoziţiile de drept material invocate, cu referire, în special, la cele ale art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, putându-se considera că acestea vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Constatând că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum şi condiţiile de admisibilitate, în raport cu prevederile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin încheierea din data de 27 octombrie 2014, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor intimatului, precum şi a reglementărilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Legislaţia muncii, practica şi doctrina în materia răspunderii disciplinare au stabilit unanim că abaterea disciplinară reprezintă acea încălcare, cu vinovăţie, a obligaţiilor de serviciu sau a normelor comportamentale obligatorii, constând într-o acţiune sau o omisiune, săvârşite de către o persoană, subiect al unui raport de muncă.
Pentru ca răspunderea disciplinară să poată fi angajată, este necesar ca fapta ce constituie abatere disciplinară să întrunească elementele constitutive, cu referire la latura obiectivă, latura subiectivă, rezultat vătămător şi nex cauzal.
În speţă, prin hotărârea atacată, instanţa de disciplină a apreciat că nu se poate reţine în sarcina procurorului pârât B.A. săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Criticile titularului acţiunii disciplinare privind nelegalitatea înlăturării faptelor invocate din conţinutul abaterii disciplinare menţionate sunt neîntemeiate.
În ceea ce priveşte abaterea prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul a stabilit că reprezintă abatere disciplinară „manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu”.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor şi să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.
Înalta Curte reţine, în acest context, şi dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care în completarea şi circumstanţierea noţiunilor de onoare sau probitate profesionale, reglementate de art. 99 lit. a) din legea menţionată, prevăd imperativ obligaţia judecătorului de a se abţine de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie şi în societate.
Din această perspectivă, la aprecierea comportamentului intimatului pârât, în mod eronat, Secţia pentru procurori nu a constatat incidenţa acestor dispoziţii legale.
În cauză, procurorului B.A. i se impută faptul că, la proba scrisă a examenului profesional de capacitate din 5 octombrie 2013, a adoptat o conduită ce constituie fraudă şi care i-a atras eliminarea din examen.
Situaţia de fapt astfel reţinută în acţiunea disciplinară este reală şi necontestată de magistrat, fiind însuşită ca atare şi de către instanţa de disciplină.
Dacă, aşa cum s-a arătat, situaţia de fapt a fost corect stabilită sub aspectul existenţei faptei imputate, nu în acelaşi mod, secţia pentru procurori, a stabilit încadrarea faptei şi răspunderea disciplinară.
Or, în raport cu dispoziţiile exprese, ce reglementează statutul magistraţilor şi codul lor deontologic, conform cărora, judecătorii şi procurorii sunt datori a se abţine de la orice act de natură a le ştirbi demnitatea şi onoarea, în mod eronat s-a considerat că încălcarea unei norme, chiar şi din legislaţia secundară care reglementează conduita în timpul susţinerii examenului profesional de capacitate, cu consecinţa eliminării din examen, nu ar constitui latura obiectivă a abaterii disciplinare în discuţie.
Tot printr-o apreciere greşită a conţinutului acestei abateri disciplinare, raportat la particularităţile speţei, instanţa de disciplină a constatat lipsa laturii subiective, ca un alt element constitutiv al respectivei abateri.
Uşurinţa cu care magistratul nu numai că a încălcat o normă impusă de legislaţia ce reglementa conduita în timpul susţinerii unui examen esenţial pentru evoluţia carierei sale profesionale, dar şi cea cu care a declarat că a procedat la fel şi în alte cazuri, ca şi argumentele expuse de procuror pentru justificarea acestei conduite, denotă existenţa elementului intenţional, volitiv, în săvârşirea faptei, precum şi lipsa de responsabilitate pentru respectarea unei prevederi normative obligatorii, fie ea şi din legislaţia secundară.
Este întemeiată şi critica recurentului, cu privire la nelegala apreciere a instanţei de disciplină, conform căreia, urmarea produsă nu ar fi de natură a determina încrederea şi respectul opiniei publice faţă de magistrat, cu consecinţa afectării imaginii justiţiei.
Raportând dispoziţiile art. 4 la cele ale art. 90 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că legiuitorul a urmărit ca independenţa reală oferită magistraţilor să nu însemne implicit lipsa oricărei forme de răspundere a acestora.
Mai mult, instituirea răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor derivă din exigenţa de care aceştia trebuie să dea dovadă prin comportamentul lor, atât în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cât şi în afara acestora.
Aprecierile secţiei pentru procurori, cu privire la impactul pe care l-a produs incidentul asupra prestigiului justiţiei sunt, pe de o parte, într-o totală contradicţie cu normele de drept incidente în cauză şi, pe de altă parte, nereale, întrucât minimalizează faptul că acesta a fost cunoscut în mod direct de o sferă largă de persoane (lucrători ai Jandarmeriei, magistraţi, angajaţi ai C.S.M.), iar publicitatea examenului de capacitate s-a realizat pe pagina de Internet a C.S.M.
Împrejurarea că încălcarea normelor de conduită, constatată fără putinţă de tăgadă, a fost apreciată ca fiind minoră nu putea să conducă la exonerarea magistratului de orice fel de răspundere, ci putea constitui, cel mult, un aspect de care trebuia să se ţină seama în circumstanţierea cazului, la individualizarea sancţiunii.
Înalta Curte constată că criticile formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt întemeiate, probele administrate atestând existenţa faptei, a conduitei ilicite, a vinovăţiei, a rezultatului produs şi a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi respectivul rezultat.
Respingând acţiunea disciplinară, secţia pentru procurori, a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a pronunţat, astfel, o hotărâre nelegală, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Prin urmare, în temeiul art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va admite acţiunea disciplinară formulată împotriva procurorului B.A.
În consecinţă, revine instanţei de control judiciar să stabilească aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Sub acest aspect, vor fi avute în vedere: criteriile prevăzute de art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 pentru acest moment procesual din faza adoptării soluţiei; principiul proporţionalităţii, reglementat de art. 100 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; precum şi gravitatea redusă a faptei, reflectată chiar în propunerea formulată din această perspectivă de către recurentul titular al acţiunii disciplinare.
Aşadar, în temeiul art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători va aplica procurorului B.A. sancţiunea disciplinară constând în avertisment, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din aceeaşi lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva Hotărârii nr. 3/P din 14 mai 2014 a C.S.M., secţia pentru procurori în materie disciplinară.
Casează hotărârea atacată şi admite acţiunea disciplinară.
În baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplică intimatului pârât B.A. sancţiunea disciplinară constând în avertisment pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din legea menţionată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică de la 24 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 14/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 149/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
