ICCJ. Decizia 236/2013. Abuz în serviciu contra intereselor publice

Decizii CSJ şi ICCJ - Completul de 5 Judecători

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizia penală nr. 236/2013

Dosar nr. 4684/1/2013

Şedinţa publică de la 19 decembrie 2013

Asupra recursurilor de faţă,

În baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

A. Judecata în primă instanţă

I. Prin Sentinţa penală nr. 314 din 25 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 10153/1/2011, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul CÂNDEA PETRACHE sub aspectul săvârşirii instigării la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 248 C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din instigare la infracţiunea de fals intelectual în legătură directă cu o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în instigare la infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului CÂNDEA PETRACHE sub aspectul săvârşirii instigării la infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul BĂRBULESCU ADRIAN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de fals intelectual în legătură directă cu o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie prevăzută de art. 289 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului BĂRBULESCU ADRIAN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul ICLEANU GEORGE sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului ICLEANU GEORGE sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul Român de Informaţii.

În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea următoarelor înscrisuri:

- adresa din 18 ianuarie 2005 întocmită de inculpatul CÂNDEA PETRACHE;

- raportul din 25 ianuarie 2005 de verificare a îndeplinirii condiţiilor de vânzare şi stabilire a oportunităţii vânzării locuinţei de serviciu, întocmit de inculpaţii BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ;

- contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 18 martie 2005 încheiat între Serviciul Român de Informaţii şi inculpatul CÂNDEA PETRACHE

În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul CÂNDEA PETRACHE a sumei de 17.076,057 RON.

În baza art. 192 alin. (1) pct. 3 lit. b) C. proc. pen. inculpaţii CÂNDEA PETRACHE, BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ au fost obligaţi la plata sumei de câte 1.300 RON, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

II. Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Rechizitoriul nr. 9/P/2011 din 19 decembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, inculpatul CÂNDEA PETRACHE, general de brigadă (r), pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 248 C. pen. şi instigare la infracţiunea de fals intelectual în legătură directă cu o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; inculpatul BĂRBULESCU ADRIAN, general de brigadă (r), pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. şi fals intelectual în legătură directă cu o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; inculpatul ICLEANU GEORGE, colonel (r), pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. şi fals intelectual în legătură directă cu o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; inculpatul VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ, locotenent colonel (r), pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. şi fals intelectual în legătură directă cu o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, pe baza probatoriului administrat pe parcursul urmăririi penale (înscrisuri, declaraţiile inculpaţilor, declaraţiile martorilor O.C.A., S.A.M., R.M., O.M.N., O.S., T.V., P.M., documente din dosarele privind cumpărarea locuinţelor de serviciu de către lt. col. M.A. şi col. C.R., raportul de constatare tehnico-ştiinţifică şi anexele acestuia, suplimentul la raportul de constatare tehnico-ştiinţifică), prin actul de sesizare s-au reţinut următoarele:

Inculpatul general de brigadă (r) CÂNDEA PETRACHE a activat, până la pensionarea sa în anul 2006, în cadrul Serviciului Român de Informaţii (S.R.I.), îndeplinind succesiv mai multe funcţii, ultima fiind aceea de şef al Corpului de control (U.M. X1 Bucureşti), în care a fost numit în luna mai 1999, când a fost mutat în interesul serviciului din Garnizoana Focşani în Garnizoana Bucureşti.

Începând cu luna septembrie 1999, acesta a locuit în apartamentul 79, situat în Bucureşti, B-dul D., sector 4, achiziţionat de pe piaţa liberă la data de 03 august 1999 şi având statut de "cămin de garnizoană", repartizat conform procedurilor interne privind utilizarea fondului imobiliar.

Prin raportul din 06 ianuarie 2005, acesta a solicitat adjunctului Directorului Serviciului Român de Informaţii schimbarea regimului locuinţei din "cămin de garnizoană" în "locuinţă de serviciu", "cu posibilitatea păstrării în custodie, pe o perioadă de 4 (patru) luni, a inventarului de cameră", motivând că întâmpină dificultăţi în stabilirea reşedinţei/domiciliului şi în utilizarea, în nume propriu, a unor contracte cu furnizorii de utilităţi (energie electrică, telefon, cablu).

După obţinerea acestei aprobări, s-a încheiat contractul de închiriere pentru suprafeţele cu destinaţie de "locuinţă de serviciu", înregistrat sub nr. 2.360.100 din 15 ianuarie 2005, având ca obiect apartamentul respectiv, specificându-se că va fi folosit de chiriaş şi familia sa compusă din 2 (doi) membrii (CÂNDEA PETRACHE - titular şi C.F. - soţie), termenul de închiriere fiind de 3 (trei) ani, cu începere din 15 ianuarie 2005 până la 15 ianuarie 2008, iar chiria lunară fiind în cuantum de 248.304 RON.

Ulterior, prin raportul din 18 ianuarie 2005, adresat conducerii Inspectoratului pentru Managementului Resurselor Material - Financiare şi a Patrimoniului (I.M.R.M.F.P.), titularul contractului de închiriere recent încheiat, a învederat că împreună cu soţia mai deţine un apartament proprietate personală cu două camere în municipiul Focşani, care se încadrează în situaţia stipulată în prevederile art. 1 alin. (3) lit. a) din O.D. nr. S/1011/30 decembrie 2004 (împrejurare nereală, întrucât acel apartament nu avea regimul special la care se referea norma respectivă), exprimându-şi opţiunea pentru cumpărarea în rate a locuinţei de serviciu, sens în care a solicitat dispunerea demersurilor necesare evaluării şi derulării procedurilor stabilite.

Pe exemplarul nr. 2 al raportului, în urma discuţiei purtate cu şeful I.M.R.M.F.P. - col. S.A.M., audiat ca martor în cauză, a rezoluţionat: "conform celor comunicate de către cond. IMRFMP, în baza stipulărilor O.D. S/1011/2004, se va constitui o comisie (prin O.Z.U.) formată din locţiitor, ofiţer de asig. juridică şi ofiţer de resurse umane, care va analiza oportunitatea (precizez de asemenea că ap. de 2 camere din Focşani are 46 mp, cu 3 persoane care locuiesc, periodic) şi va întocmi raportul conform anexei nr. 3, în 3 ex., ce se va înainta la Dir. "G" (ex. 1), IMRMFP (ex. 2). Originalul prezentei adrese se va restitui unităţii noastre".

După primirea originalului, i-a nominalizat, prin rezoluţie scrisă, pentru a face parte din comisie, pe inculpaţii col. BĂRBULESCU ADRIAN, lt. col. ICLEANU GEORGE şi mr. VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ, subliniind totodată că "Ex. nr. 1 a fost restituit pentru conformare la procedura stipulată de S/1011/2004, menţionată, de altfel şi în precizările adnotate pe ex. 2, procedură ce ar trebui să se desfăşoare şi într-un timp util!".

În continuare, s-a emis ordinul de zi pe unitate prin care cei trei ofiţeri au fost numiţi în comisia pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor de vânzare şi stabilirea oportunităţii vânzării locuinţei de serviciu, care au procedat la completarea formularului tipizat al raportului înregistrat din 25 ianuarie 2005, propunând aprobarea solicitării, cu menţiunea expresă că: "Titularul contractului se încadrează în prevederile art. 1 alin. (3) lit. "a)" din O.D. nr. S/1011/30 decembrie 2004" ("excepţia prevăzută la art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 562/2004 nu se aplică" în situaţia "când solicitantul are calitatea de proprietar al altei locuinţe în conformitate cu normele interne specifice" - n.n. - împrejurare necorespunzătoare adevărului, deoarece apartamentul 15 din municipiul Focşani, str. U., nu se încadra în această categorie de locuinţe cu regim special, acesta făcând, ulterior, obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 27 noiembrie 2006 la Biroul Notarului Public O.M. din Focşani).

Acest raport a fost transmis Direcţiei logistice (U.M. X2 Bucureşti), care, în urma exprimării opţiunii de cumpărare a locuinţei cu plata în rate lunare pe o perioadă de 20 ani de către gl. bg. CÂNDEA PETRACHE, formulată prin raportul din 07 martie 2005, a procedat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 18 martie 2005, semnat de col. T.V. - şef unitate şi mr. P.M. - contabil şef, în calitate de vânzători şi de general de brigadă CÂNDEA PETRACHE, în calitate de cumpărător, preţul total al locuinţei fiind de 122.923,94 RON, conform fişei de evaluare întocmită în conformitate cu Anexa nr. 5 la O.D. S/1011/30 decembrie 2004, locuinţa fiind predată pe bază de proces-verbal semnat de sus-numiţii la data de 22 martie 2005.

Iniţial, cumpărătorul a optat, conform contractului, să cumpere apartamentul în rate, astfel că a achitat avansul de 20%, în sumă de 24.584,78 RON, rămânând de plată, în 240 rate lunare, până în luna martie 2025, suma de 98.339,15 ROL, cu o dobândă de 8%, conform desfăşurătorului şi angajamentului de plată, pentru ca la data de 12 mai 2006 să achite integral creditul cu chitanţa din 12 mai 2006.

Conform concluziilor raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de către specialişti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie la data de 08 iulie 2011, inculpatul gl. bg.(r) CÂNDEA PETRACHE nu întrunea condiţiile impuse de lege pentru cumpărarea locuinţei de serviciu, restricţia incidentă fiind menţionată la art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 562/2004, întrucât acesta a deţinut în proprietate o locuinţă care îndeplinea condiţiile minimale prevăzute de Legea locuinţei nr. 114/1996, iar comisia de verificare a îndeplinirii condiţiilor legale de vânzare şi a oportunităţii vânzării, formată exclusiv din cadrele unităţii, la care solicitantul îndeplinea funcţia de comandant, a reţinut, prin Raportul nr. S/2.034.597 din 25 ianuarie 2005, că sunt întrunite condiţiile legale în sensul celor solicitate, deşi nu a verificat situaţia locativă şi încadrarea în prevederile Legii nr. 562/2004 (nefiind depuse acte în acest sens, iar ulterior nesolicitându-se clarificări).

În ceea ce priveşte prejudiciul total produs Serviciului Român de Informaţii, specialistul DNA a stabilit suma de 33.725,05 RON, reprezentând diferenţa dintre suma de minim 156.649 RON, reprezentând valoarea de piaţă a apartamentului la momentul transferului de proprietate şi suma de 122.923,94 RON, achitată de către cumpărătorul CÂNDEA PETRACHE, la care se adaugă suma de 47.491,5 RON, penalităţi calculate pentru neplata unei obligaţii care se face venit la bugetul de stat, respectiv a diferenţei de preţ.

S-a considerat de către procuror că această diferenţă de preţ constituie şi avantajul patrimonial obţinut prin cumpărarea imobilului la un preţ situat sub nivelul de piaţă, în condiţiile oferite limitativ numai unei anumite categorii de persoane care întruneau cerinţele Legii nr. 562/2004, în categoria avantajelor de care a beneficiat solicitantul încadrându-se şi facilităţile oferite pentru achitarea apartamentului prin acordarea unui credit cu o dobândă redusă.

Faţă de cele arătate, s-a concluzionat că vânzarea apartamentului nr. 79, situat în Bucureşti, B-dul D., sector 4, către inculpatul gl. bg. (r) CÂNDEA PETRACHE, s-a făcut cu încălcarea normelor în materia vânzării locuinţelor de serviciu de către coinculpaţi şi deci, implicit cu încălcarea obligaţiilor legale şi a sarcinilor de serviciu ce le reveneau, după cum urmează:

- inculpatul gl. bg. (r) CÂNDEA PETRACHE, în calitatea sa de solicitant, nu s-a conformat prevederilor art. 2 din Ordinul Directorului Serviciului Român de Informaţii nr. S/1011 din 30 decembrie 2004 pentru aprobarea "Instrucţiunilor privind procedura vânzării unor locuinţe de serviciu aflate în administrarea Serviciului Român de Informaţii", în sensul că nu a întocmit solicitarea în conformitate cu prevederile Anexei nr. 1 la respectivele instrucţiuni şi nu a depus declaraţia pe proprie răspundere întocmită potrivit Anexei nr. 2, care trebuia să cuprindă precizările că nu se încadrează în prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 562/2004, întrucât nu deţine şi nu a deţinut el, soţia sau copii aflaţi în întreţinere o locuinţă proprietate personală (1), locuinţa deţinută nu îndeplineşte condiţiile minimale prevăzute de Legea nr. 114/1996 (2) şi dacă se încadrează sau nu se încadrează într-una din situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (3) lit. a) - c) din instrucţiuni (3). Acesta s-a limitat la întocmirea raportului nr. S/2.034.573 din 18 ianuarie 2005, adresat conducerii Inspectoratului pentru Managementului Resurselor Material Financiare şi a Patrimoniului, în cuprinsul căruia a consemnat nereal că locuinţa pe care o deţine în proprietate în municipiul Focşani se încadrează în situaţia stipulată de prevederile art. 1 alin. (3) lit. a) din O.D. nr. S/1011/30 decembrie 2004 şi pe care a făcut menţiunile olografe (ordine rezolutive), analizate mai sus, fără a prezenta acte justificative.

S-a arătat de către parchet că nu trebuie omisă nici menţiunea că această "procedură ar trebui să se desfăşoare şi într-un timp util!", scrisă de inculpat pe exemplarul nr. 1 al raportului adresat Inspectoratului pentru Managementului Resurselor Material Financiare şi a Patrimoniului, de natură să sugereze membrilor comisiei o anumită urgenţă pentru derularea procedurii.

De asemenea, invocarea îndemnului/impulsului Directorului Serviciului Român de Informaţii de atunci, A.R.T., făcut în prima decadă a lunii ianuarie 2005 "cumpăraţi-vă apartamentul pentru a nu vi-l cumpăra alţii", nu justifică încălcarea procedurii stabilite de actele normative în materie şi comunicarea de date incomplete comisiei.

S-a mai susţinut prin actul de sesizare că demersurile făcute de inculpat pentru schimbarea regimului apartamentului din "cămin de garnizoană" în "locuinţă de serviciu" şi încheierea unui nou contract de închiriere, deşi, în timpul cercetărilor a fost identificat contractul de închiriere din 01 februarie 2003 privind acelaşi apartament, însă care făcea referire doar la persoana sa ca având calitatea de chiriaş, demonstrează reaua sa credinţă de a se conforma obligaţiilor legale impuse, respectiv de a formula solicitarea şi a depune declaraţiile pe propria răspundere ale sale şi soţiei, toate cu scopul de a cumpăra apartamentul în condiţii avantajoase, deşi nu îndeplinea condiţiile legale.

- inculpatul gl. bg. (r) BĂRBULESCU ADRIAN, în calitatea sa de locţiitor al şefului Corpului de control din cadrul Serviciului Român de Informaţii şi preşedinte al comisiei de verificare a îndeplinirii condiţiilor legale de vânzare şi a oportunităţii vânzării locuinţei de serviciu către gl. bg. (r) CÂNDEA PETRACHE, nu i-a solicitat acestuia să depună cererea, declaraţiile pe proprie răspundere ale titularului şi soţiei acestuia, precum şi orice alte înscrisuri necesare pentru dovedirea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Legea nr. 562/2004, H.G. nr. 2.336/2004 şi O.D. nr. S/1011/2004 (contract de închiriere, acte de proprietate privind alte imobile deţinute), limitându-se la analizarea raportului adresat Inspectoratului pentru Managementului Resurselor Material Financiare şi a Patrimoniului şi ordinelor rezolutive ale şefului său.

De asemenea, a semnat fără obiecţiuni raportul nr. S/2.034.597 din 25 ianuarie 2005, în calitate de preşedinte al comisiei şi "pentru" şeful U.M. X1 Bucureşti propunând aprobarea solicitării şi atestând nereal că titularul contractului se încadrează în prevederile art. 1 alin. (3) lit. a) din O.D. nr. S/1011 din 30 decembrie 2004.

- inculpaţii col. (r) ICLEANU GEORGE şi lt. col. (r) VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ, făcând parte din comisia de verificare a îndeplinirii condiţiilor legale de vânzare şi a oportunităţii vânzării locuinţei de serviciu către gl. bg. (r) CÂNDEA PETRACHE, au recunoscut că, în cursul lunii ianuarie 2005, după ce li s-a adus la cunoştinţă de către col. BĂRBULESCU ADRIAN că fac parte din comisie, au studiat/consultat pe bază de semnătură prevederile O.D. nr. S/1011/2004 şi, cu toate că nu existau declaraţiile pe proprie răspundere ale solicitantului şi soţiei acestuia, au semnat fără obiecţiuni raportul cu propunere de aprobare a solicitării în care se consemnează că solicitantul se încadrează în prevederile art. 1 alin. (3) lit. a) din ordin.

Cei doi ofiţeri, alături de comandantul lor, gl. bg. CÂNDEA PETRACHE, au făcut parte şi din comisia care a analizat, la nivelul unităţii, solicitările de cumpărare a locuinţelor de serviciu formulate de col. C.R. şi lt. col. M.A., ocupându-se de strângerea documentelor necesare pentru constituirea dosarelor acestora, în care se regăsesc atât cererile adresate comandantului unităţii cât şi declaraţiile pe proprie răspundere cu privire la îndeplinirea condiţiilor legale, întocmite conform anexelor (1) şi (2) din O.D. nr. S/1011/2004, împrejurare care demonstrează încă o dată că aveau cunoştinţă de condiţiile pe care trebuiau să le îndeplinească solicitanţii şi interdicţiile prevăzute de actele normative în această materie.

Totodată, s-a arătat prin rechizitoriu că cei patru inculpaţi au nesocotit prevederilor Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie (publicat în M. Of. nr. 22/8.02.1990) şi Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat (publicată în M. Of. nr. 180/29.07.1992) care, coroborate cu prev. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 562/2001, instituiau interdicţia pentru o persoană să cumpere mai multe locuinţe în regim subvenţionat. Din actele dosarului rezultă că gl. bg. (r) CÂNDEA PETRACHE cumpărase de la I.J.G.C.L. Vrancea, împreună cu soţia, un astfel de apartament, situat în municipiul Focşani, str. T., judeţul Vrancea, având suprafaţa totală de 84,60 mp, din care suprafaţă utilă 82,15 mp, conform contractului de vânzare-cumpărare din 31 octombrie 1990, la preţul de 221.650 RON, achitat cu un avans de 66.550 RON şi cu un împrumut de la C. de 155.100 RON.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică, s-a arătat că fapta inculpatului general de brigadă (r) CÂNDEA PETRACHE, constând în determinarea inculpaţilor general de brigadă (r) BĂRBULESCU ADRIAN, colonel (r) ICLEANU GEORGE şi locotenent colonel (r) VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ, să-şi exercite defectuos atribuţiile de serviciu ce le reveneau, în cadrul comisiei desemnată prin ordin de zi pe unitate, să verifice şi să analizeze solicitarea sa de cumpărare a locuinţei de serviciu, situată în Bucureşti, B-dul D., sector 4, propunând prin raportul nr. S/2.034.597 din 25 ianuarie 2005 aprobarea acesteia, deşi ştia că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 562/2004, întrucât împreună cu soţia deţinuse anterior şi alte locuinţe care îndeplineau cerinţele minime legale, iar apartamentul proprietate personală din municipiul Focşani nu se încadra în categoria locuinţelor cu regim special la care se referă art. 1 alin. (3) lit. a) din O.D. nr. S/1011 din 30 decembrie 2004, cauzându-se astfel o pagubă Serviciului Român de Informaţii, în cuantum de 33.725,05 RON reprezentând diferenţa dintre valoarea de piaţă a apartamentului la momentul transferului de proprietate (156.649 RON) şi suma achitată (122.923,94 RON), beneficiind de un avantaj patrimonial, întruneşte elementele constitutive ale instigării la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 comb. cu art. 248 C. pen.

Fapta aceluiaşi inculpat, constând în determinarea inculpaţilor BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ să ateste în conţinutul raportului din 25 ianuarie 2005, de verificare a îndeplinirii condiţiilor de vânzare şi stabilirea oportunităţii vânzării locuinţei de serviciu, că "Titularul contractului se încadrează în prevederile art. 1 alin. (3) lit. "a" din O.D. nr. S/1011 din 30 decembrie 2004", deşi apartamentul 15 din municipiul Focşani, str. U., nu făcea parte din această categorie de locuinţe cu regim special, preluându-se astfel formularea făcută de el în conţinutul raportului nr. S/2.034.573 din 18 ianuarie 2005, adresat conducerii I.M.R.M.F.P., întruneşte elementele constitutive ale instigării la infracţiunea de fals intelectual în legătură directă cu o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 289 C. pen. comb. cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Faptele inculpaţilor BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ, constând în exercitarea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu ce le reveneau în cadrul comisiei, desemnată prin ordin de zi pe unitate, să verifice şi să analizeze îndeplinirea condiţiilor de vânzare şi stabilirea oportunităţii vânzării locuinţei de serviciu, situată în Bucureşti, B-dul D., sector 4, către gl. bg. (r) CÂNDEA PETRACHE, în sensul că, deşi nu au depus minime diligenţe pentru verificarea şi obţinerea de la solicitant şi soţia acestuia (ambii trecuţi în contractul de închiriere din 15 ianuarie 2005) a declaraţiilor pe proprie răspundere cu privire la situaţia lor locativă anterioară şi a documentelor referitoare la imobilele avute în proprietate, au propus prin raportul din 25 ianuarie 2005 aprobarea solicitării formulate, având drept consecinţă încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 18 martie 2005 şi implicit dobândirea proprietăţii asupra apartamentului "locuinţă de serviciu", cu toate că nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 562/2004, întrucât acesta împreună cu soţia deţinuse anterior şi alte locuinţe care îndeplineau cerinţele minime legale, iar apartamentul proprietate personală din municipiul Focşani nu se încadra în categoria locuinţelor cu regim special la care se referă art. 1 alin. (3) lit. a) din O.D. nr. S/1011 din 30 decembrie 2004, cauzându-se astfel Serviciului Român de Informaţii o pagubă în cuantum de 33.725,05 RON reprezentând diferenţa dintre valoarea de piaţă a apartamentului la momentul transferului de proprietate (156.649 RON) şi suma achitată (122.923,94 RON), asigurându-i astfel un avantaj patrimonial, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. şi fapta aceloraşi inculpaţi de atestarea nereală, în conţinutul raportului din 25 ianuarie 2005, a împrejurării că "Titularul contractului se încadrează în prevederile art. 1 alin. (3) lit. a) din O.D. nr. S/1011 din 30 decembrie 2004", deşi apartamentul 15 din municipiul Focşani, str. U., nu se încadra în această categorie de locuinţe cu regim special, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual în legătură directă cu o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie prev. de art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În cursul urmăririi penale, Serviciul Român de Informaţii, în temeiul art. 15 C. proc. pen., s-a constituit parte civilă cu suma de 96.890,06 RON, reprezentând diferenţa între valoarea achitată de solicitant actualizată la nivelul lunii noiembrie 2009 şi valoarea de piaţă a imobilului la acelaşi moment de 57.500 euro (247.347,75 RON), stabilită prin expertiza tehnică de evaluare a imobilului (raportul din 03 noiembrie 2009) efectuată în cadrul anchetei administrative.

III. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 22 decembrie 2011.

Înainte de începerea cercetării judecătoreşti, după constatarea regularităţii actului de sesizare, inculpaţii au învederat faptul că nu doresc ca judecarea cauzei să se facă în procedura simplificată prevăzută de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen.

Partea civilă, prin consilier juridic a arătat că înţelege să îşi precizeze poziţia sub aspectul laturii civile, în sensul că achiesează la suma stabilită prin raportul de constatare întocmit de către specialiştii Departamentului Naţional Anticorupţie, modificându-şi astfel pretenţiile civile la suma de 33.725,05 RON.

Toţi inculpaţii au fost de acord să dea declaraţii în faţa instanţei, astfel că au fost ascultaţi, declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei. De asemenea, s-a dispus readministrarea probelor testimoniale administrate în cursul urmăririi penale, fiind ascultaţi, la termenul din 17 septembrie 2012 martorii S.A.M., R.M., O.S., P.M., O.M.N., martorul T.V. la termenul din 27 septembrie 2012, iar O.C.A. la termenul din 30 octombrie 2012.

La solicitarea inculpaţilor, Înalta Curte a încuviinţat administrarea probei cu înscrisuri, în acest sens solicitându-se o serie de relaţii de la Serviciul Român de Informaţii, care au fost ataşate la dosar. Totodată, au fost ascultaţi în calitatea de martori, numiţii C.R., M.A. şi O.C., propuşi de către inculpatul BĂRBULESCU ADRIAN

Având în vedere că toate înscrisurile care stăteau la baza acuzării constituiau documente clasificate, Înalta Curte Casaţie şi Justiţie a solicitat declasificarea acestora, precum şi a Ordinului nr. S/1011 din 03 decembrie 2004, în extras, respectiv a dispoziţiilor şi a anexelor aplicabile în cauză, care după declasificare, au fost ataşate la dosar.

Întrucât cu ocazia dezbaterilor ce au avut loc la termenul din 25 ianuarie 2013, precum şi prin concluziile scrise ce au fost depuse la dosar, inculpaţii BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ au formulat noi apărări, în sensul că nu puteau să verifice dacă locuinţa deţinută de către CÂNDEA PETRACHE se încadra în condiţiile art. 1 alin. (3) lit. a) din Ordinul nr. S 1011/2004 întrucât informaţia era clasificată (iniţial aceştia au arătat că nu au verificat informaţiile oferite de către inculpatul CÂNDEA PETRACHE pentru că nu aveau acces la dosarul de personal al acestuia), Înalta Curte a dispus repunerea cauzei pe rol în vederea completării cercetării judecătoreşti.

În acest sens s-a dispus reaudierea inculpaţilor şi s-au solicitat informaţii suplimentare de la Serviciul Român de Informaţii cu privire la înţelesul noţiunii de "proprietar al unei locuinţe deţinute în conformitate cu normele interne specifice", la modalitatea de verificare a acestei informaţii de către membrii comisiei de verificare a îndeplinire a condiţiilor vânzării, precum şi la nivelul de clasificare pentru care aveau autorizaţie de acces inculpaţii.

IV. Analizând întregul material probatoriu administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut următoarele:

Inculpatul CÂNDEA PETRACHE, general de brigadă (r), a activat până la pensionarea sa din anul 2006, în cadrul Serviciului Român de Informaţii, îndeplinind succesiv mai multe funcţii, ultima fiind aceea de Şef al Corpului de control (U.M. X1 Bucureşti), în care a fost numit în luna mai 1999, când a fost mutat în interesul serviciului din Garnizoana Focşani în Garnizoana Bucureşti.

La data de 3 august 1999, Serviciul Român de Informaţii a achiziţionat de pe piaţa liberă, contra sumei de 31.550 RON, apartamentul nr. 79, situat în Bucureşti, B-dul D., sector 4. În contractul de vânzare-cumpărare s-a menţionat expres că "acest apartament va avea destinaţia de locuinţă de serviciu (cămin de garnizoană)".

Potrivit Ordinului nr. 586154 din 23 august 1999, locuinţa i-a fost repartizată inculpatului CÂNDEA PETRACHE, iar la data de 01 februarie 2003 între acesta şi unitatea militară X2 Bucureşti s-a încheiat un "contract de închiriere pentru suprafeţele cu destinaţia de locuinţă de serviciu", pe o durată de 3 ani, prin care locuinţa de serviciu situată în Bucureşti, B-dul D., sector 4, i-a fost închiriată (contract de închiriere şi proces-verbal de predare primire a locuinţei de serviciu din 1 februarie 2003).

La data de 7 decembrie 2004 a fost adoptată Legea nr. 562/2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare.

Art. 2 din lege statua că poate cumpăra o singură locuinţă de serviciu titularul contractului de închiriere, dacă o deţinea în baza unui contract valabil încheiat, fiind exceptate de la aceste prevederi persoanele a căror activitate a încetat prin demisie sau din motive imputabile lor, precum şi persoanele care au deţinut ori deţin în proprietate, ele sau soţul, soţia ori copii aflaţi în întreţinere, o locuinţă proprietate personală care îndeplineşte condiţiile minimale prevăzute de Legea locuinţei nr. 114/1996 (art. 2 alin. (2) lit. b).

În vederea aplicării de către Serviciul Român de Informaţii a prevederilor Legii nr. 562/2004 fost emisă H.G. nr. 2.336 din 14 decembrie 2004, publicată în M. Of. nr. 2/3.01.2005, prin care s-a aprobat trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a locuinţelor de serviciu aflate în administrarea Serviciului Român de Informaţii precum şi Normele Metodologice privind vânzarea unor locuinţe de serviciu aflate în administrarea Serviciului Român de Informaţii. În Anexa I a Hotărârii de Guvern anterior menţionată, la poziţia 753 figura locuinţa din b-dul D., sector 4.

În conformitate cu art. 10 din H.G. 2.336/2004, a fost emis Ordinul Directorului S.R.I. nr. S/1011 din 30 decembrie 2004, care, în art. 1 alin. (3) stabilea excepţii de la prevederile art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 562/2004, pentru următoarele situaţii:

a) când solicitantul are calitatea de proprietar al altei locuinţe în conformitate cu normele interne specifice;

b) când solicitantul a deţinut o locuinţă corespunzătoare şi a pierdut calitatea de proprietar al acesteia în urma unei hotărâri definitive;

c) când solicitantul a deţinut în proprietate o locuinţă corespunzătoare care a fost vândută sau donată Serviciului Român de Informaţii sau altei instituţii din sistem, anterior publicării Legii nr. 562/2004.

d) când solicitantul sau membrii de familie ai acestuia deţin în proprietate o locuinţă închiriată altui cadru al Serviciului Român de Informaţii, anterior publicării Legii nr. 562/2004, în condiţiile reglementărilor interne şi se angajează să vândă locuinţa chiriaşului;

Totodată, a fost reglementată şi procedura de cumpărare, stabilindu-se că, în vederea cumpărării locuinţei de serviciu, titularul contractului de închiriere trebuia să adreseze comandantului unităţii în care era încadrat o cerere, întocmită conform prevederilor anexei I la Ordinul nr. S1011, însoţită de o declaraţie pe proprie răspundere, întocmită conform prevederilor anexei II, şi de copii ale actelor de identitate şi ale actelor de stare civilă pentru toţi membrii de familie menţionaţi în contractul de închiriere, precum şi alte documente justificative, după caz (art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordinul nr. S/1011/2004).

Şeful unităţii dispunea măsuri de verificare a datelor înscrise de solicitant în formularul de cerere, iar rezultatul acestora se consemna într-un raport care se prezenta în şedinţa comisiei ce se constituia în fiecare unitate, formată din comandant, şeful compartimentului personal şi consilierul juridic, care verifica îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru vânzarea locuinţei de serviciu şi a oportunităţii vânzării. Concluziile favorabile ale comisiei se transmiteau unităţii abilitate pentru evaluarea preţului de vânzare, cu avizul unităţii ce deţinea locuinţa în evidenţele contabile şi însoţite de cererea de cumpărare.

În cazul în care comisia constata că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru vânzarea locuinţei de serviciu ori vânzarea nu este oportună, concluzia urma să fie adusă la cunoştinţa persoanei solicitante, împotriva acestei hotărâri putându-se formula contestaţie la adjunctul directorului care coordona activitatea logistică şi financiară (art. 4 alin. (2) şi (3) din H.G. nr. 2.336/2004).

Procedura de evaluare a locuinţelor de serviciu în vederea vânzării era stabilită de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 562/2004 şi ale art. 8 alin. (1) din Ordinul nr. S1011/2004, preţul calculându-se prin actualizarea cu rata inflaţiei a preţului de achiziţie şi a celorlalte cheltuieli efectuate de către Serviciul Român de Informaţii, la valoarea totală aplicându-se taxa pe valoare adăugată.

După apariţia acestor dispoziţii legale şi, având în vedere că, prin H.G. nr. 2.336/2004, Anexa I poziţia 753, locuinţa din B-dul D., sector 4 fusese inclusă în lista imobilelor care puteau fi înstrăinate potrivit prevederilor Legii nr. 562/2004, inculpatul CÂNDEA PETRACHE, deşi cunoştea faptul că nu îndeplineşte condiţiile legale pentru achiziţionarea locuinţei de serviciu, prin raportul din 18 ianuarie 2005 adresat conducerii Inspectoratului pentru Managementului Resurselor Material Financiare şi a Patrimoniului, a solicitat dispunerea demersurilor necesare evaluării şi derulării procedurilor în vederea cumpărării locuinţei.

În cuprinsul raportului, inculpatul a învederat că împreună cu soţia mai deţine un apartament proprietate personală cu două camere în municipiul Focşani şi că se încadrează în situaţia stipulată în prevederile art. 1 alin. (3) lit. a) din Ordinul nr. S/1011/30 decembrie 2004, respectiv are calitatea de proprietar al altei locuinţe în conformitate cu normele interne specifice ale Serviciului Român de Informaţii.

Raportul a fost restituit unităţii conduse de inculpat în vederea efectuării verificărilor prevăzute de către Ordinul nr. S 1011/2004.

Pe unul dintre exemplarele raportului inculpatul CÂNDEA PETRACHE a pus următoarea rezoluţia: "conform celor comunicate de către cond. IMRFMP, în baza stipulărilor O.D. S/1011/2004, se va constitui o comisie (prin O.Z.U.) formată din locţiitor, ofiţer de asig. juridică şi ofiţer de resurse umane, care va analiza oportunitatea (precizez de asemenea că ap. de 2 camere din Focşani are 46 mp, cu 3 persoane care locuiesc, periodic) şi va întocmi raportul conform anexei nr. 3, în 3 ex., ce se va înainta la Dir. "G" (ex. 1), IMRMFP (ex. 2). Originalul prezentei adrese se va restitui unităţii noastre".

Pe celălalt exemplar, prin rezoluţia aceluiaşi inculpat, au fost nominalizaţi pentru a face parte din comisie, inculpatul BĂRBULESCU ADRIAN, care, la acea dată, îndeplinea funcţia de locţiitor al comandantului unităţii, şi inculpaţii ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ, subliniind totodată că "Ex. nr. 1 a fost restituit pentru conformare la procedura stipulată de S/1011/2004, menţionată, de altfel şi în precizările adnotate pe ex. 2, procedură ce ar trebui să se desfăşoare şi într-un timp util!".

Prin Ordin de zi pe unitate, cei trei ofiţeri, respectiv BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ au fost numiţi în comisia pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor de vânzare şi stabilirea oportunităţii vânzării locuinţei de serviciu.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 din Anexa 2 a H.G. 2.336/2004 şi ale art. 2 şi 3 din Ordinul Directorului Serviciului Român de Informaţii S/1011/2004, datele înscrise în declaraţia solicitantului şi toate documentele depuse de către acesta în susţinerea cererii trebuiau verificate şi analizate de către comisie.

Fără a controla în niciun fel realitatea informaţiilor cuprinse în declaraţia inculpatului CÂNDEA PETRACHE şi fără a-i solicita documente şi informaţii suplimentare, la data de 25 ianuarie 2005 membrii comisiei au întocmit Raportul de verificare a îndeplinirii condiţiilor de vânzare şi stabilire a oportunităţii vânzării locuinţei de serviciu, propunând aprobarea solicitării, cu menţiunea că "titularul contractului se încadrează în prevederile art. 1 alin. (3) lit. a) din O.D. nr. S/1011/30 decembrie 2004", respectiv că calitatea de proprietar al altei locuinţe în conformitate cu normele interne specifice Serviciului Român de Informaţii.

În realitate, apartamentul pe care îl deţinea inculpatul CÂNDEA PETRACHE în municipiul Focşani, str. U. nu se încadra în această categorie de locuinţe cu regim special, iar inculpatul nu îndeplinea nici condiţiile prevăzute de Legea nr. 562/2004, întrucât art. 2 alin. (2) lit. b) excepta de la posibilitatea cumpărării locuinţei de serviciu persoanele care au deţinut ori deţin în proprietate, ele sau soţul, soţia ori copii aflaţi în întreţinere, o locuinţă proprietate personală care îndeplineşte condiţiile minimale prevăzute de Legea locuinţei nr. 114/1996. Or, chiar dacă locuinţa al cărei proprietar era în acel moment, respectiv ap. 15 din str. U. din Focşani, nu îndeplinea condiţiile minimale prevăzute în Anexa 1 a Legii nr. 114/1996, având o suprafaţă utilă de 51,15 mp (suprafaţa minimă conform legii pentru un apartament de 2 camere fiind de 52 mp), inculpatul CÂNDEA PETRACHE deţinuse anterior locuinţe care îndeplineau aceste condiţii, respectiv apartamentul din Focşani, str. T., înstrăinat la data de 13 noiembrie 1995 şi care avea o suprafaţă utilă de 84,68 mp (suprafaţa minimală pentru o familie cu 3 persoane fiind de 66 mp.), apartamentul 12 din Focşani, str. M., dobândit de familia CÂNDEA PETRACHE şi F. în baza unui contract de schimb imobiliar, şi ulterior înstrăinat, apartament cu trei camere şi cu o suprafaţă utilă de 75,96 mp, faţă de suprafaţa minimală de 66 mp.

Raportul întocmit de comisia de verificare a fost transmis Direcţiei logistice (U.M. X2 Bucureşti), fiind avizat de către şeful acestei unităţi şi contabilul şef. Prin adresa din 21 februarie 2005, inculpatului i s-a comunicat preţul locuinţei, stabilit în baza fişei de evaluare întocmită potrivit Anexei 5 la Ordinul nr. S1011 din 30 decembrie 2004.

La data de 25 februarie 2005, inculpatul CÂNDEA PETRACHE a solicitat Inspectoratului pentru Managementului Resurselor Material Financiare şi a Patrimoniului, reevaluarea preţului de 122.923,94 RON, susţinând că apartamentul este semidecomandat, este situat într-un bloc construit în anul 1967, iar suma stabilită depăşeşte valoarea de piaţă, echivalând cu preţul unui apartament dintr-un bloc nou, cu trei-patru camere, aflat în administrarea aceluiaşi serviciu.

Cererea sa a fost respinsă, arătându-se că preţul de vânzare a fost stabilit potrivit procedurii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordinul nr. S1011/2004 şi art. 4 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 562/2004, prin actualizarea cu rata inflaţiei a preţului de achiziţie şi a celorlalte cheltuieli efectuate de către Serviciul Român de Informaţii, la valoarea totală aplicându-se şi taxa pe valoare adăugată, menţionându-se că prevederile legale sunt fără echivoc şi nu permit utilizarea altor elemente de calcul în stabilirea preţului de vânzare al locuinţei de serviciu.

În aceste condiţii, la data de 07 martie 2005, inculpatul CÂNDEA PETRACHE şi-a exprimat opţiunea de cumpărare a locuinţei cu plata în rate lunare pe o perioadă de 20 ani, şi, ca atare s-a procedat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 18 martie 2005, semnat de martorii T.V. - şef unitate şi P.M. - contabil-şef, în calitate de vânzători şi de general de brigadă CÂNDEA PETRACHE, în calitate de cumpărător.

La data de 12 mai 2006 inculpatul CÂNDEA PETRACHE a achitat integral creditul cu chitanţa din 12 mai 2006, iar ulterior, la 18 mai 2006 l-a înstrăinat contra sumei de 140.000 RON.

Deşi toţi cei patru inculpaţi trimişi în judecată au recunoscut situaţia de fapt astfel cum aceasta a fost anterior expusă, prin apărările pe care şi le-au formulat au încercat să-şi justifice acţiunile prin prisma naturii activităţii din cadrul Serviciului Român de Informaţii şi a caracterului clasificat al unor informaţii la care nu aveau acces decât în anumite condiţii.

Inculpaţii BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ au arătat că nu aveau posibilitatea de a examina dosarul de personal al comandantului unităţii, pentru a controla realitatea datelor menţionate inculpatul CÂNDEA PETRACHE, pentru aceasta fiind necesară aprobarea Directorului Serviciului Român de Informaţii, că au apreciat suficientă declaraţia olografă a inculpatului CÂNDEA PETRACHE, motiv pentru care nu i-au mai solicitat să dea o altă declaraţie în forma prevăzută de Ordinul nr. S1011/2004. Totodată au susţinut că nu puteau verifica dacă locuinţa deţinută la Focşani de acesta se încadrează în prevederile art. 1 alin. (3) lit. a) din Ordinul nr. S1011/2004, întrucât informaţia era clasificată, nivelul fiind "strict secret", iar accesul era permis doar în caz de deconspirare sau de pericol asupra statului acesteia. În aceste condiţii, au soluţionat cererea doar în baza declaraţiei solicitantului arătând că nu aveau niciun motiv pentru a se îndoi de realitatea afirmaţiilor acestuia, întrucât funcţiile pe care inculpatul CÂNDEA PETRACHE le-a deţinut de-a lungul timpului în cadrul Serviciului Român de Informaţii îi permiteau deţinerea unei asemenea locuinţe cu statut special.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul CÂNDEA PETRACHE, acesta s-a apărat arătând că întreaga responsabilitate aparţine membrilor comisiei, susţinând că în cauză nu sunt întrunite condiţiile instigării la infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată coinculpaţii, întrucât nu a făcut niciun fel de presiuni asupra acestora şi nici nu le-a solicitat soluţionarea favorabilă a cererii sale. Totodată a arătat că nu a depus toate actele necesare întrucât, din cauza problemele de serviciu în care era implicat zilnic, nu a avut timpul necesar pentru a se deplasa la Focşani, unde acestea se găseau. De asemenea, a menţionat că referirea la faptul că încadrează în situaţia de excepţie prevăzută de dispoziţiile art. 1 alin. (3) lit. a) din Ordinul nr. S1011/2004 s-a datorat unei confuzii pe care a făcut-o, în sensul că a interpretat că reglementarea se referă la condiţiile minimale de spaţiu, iar datele pe care le-a oferit membrilor comisiei conduceau implicit la concluzia că apartamentul din Focşani nu constituia o locuinţă deţinută în conformitate cu normele interne specifice ale Serviciului Român de Informaţii.

Aceste apărări au fost apreciate ca nefondate de către prima instanţă.

Astfel, instanţa fondului a constatat că, deşi informaţia privind deţinerea unei "locuinţe în conformitate cu normele interne specifice" menţionată în art. 1 alin. (3) lit. a) din Ordinul Directorului SRI S/1011/2004 făcea parte din categoria informaţiilor prevăzute la art. 15 lit. b) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, nivelul de clasificare fiind strict secret, inculpaţii BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ deţineau, în perioada anilor 2004 - 2005 autorizaţie de acces la informaţii secret de stat, nivelul de secretizare "strict secret".

De asemenea, având în vedere atribuţiile de serviciu care le reveneau în calitatea lor de membrii ai comisiei de verificare a îndeplinirii condiţiilor de vânzare şi stabilire a oportunităţii vânzării locuinţei de serviciu (prev. de art. 2 şi 3 din Ordinul nr. S 1011/2004), aceştia justificau şi nevoia de a cunoaşte, fiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 33 din Anexa la H.G. 585/2002 pentru accesul la informaţii.

Susţinerea că, invocarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) lit. a) din Ordinul nr. S 1011/2004 bloca orice fel de activitate a comisie, care trebuia doar să ia act de această situaţie specială ce constituia o excepţie de la art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 562/2004, este infirmată de prevederile Ordinului anterior menţionat ce reglementa procedura vânzării locuinţelor de serviciu şi în baza căruia inculpaţii îşi desfăşurau activitatea.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (2), solicitarea trebuia întocmită în conformitate cu Anexa nr. 1 şi trebuia însoţită de o declaraţie pe proprie răspundere întocmită conform Anexei 2, şi de copii ale actelor de identitate şi ale actelor de stare civilă pentru toţi membrii de familie menţionaţi în contractul de închiriere, precum şi alte documente justificative, după caz.

Anexa nr. 1, ce constituia un formular tipizat de cerere, enumera şi toate documentele ce trebuiau depuse, constând în declaraţia pe proprie răspundere, copii ale actelor de identitate, precum şi copii ale documentelor care dovedesc încadrarea în situaţia prevăzută la art. 1 alin. (3). De asemenea, exista şi menţiunea expresă că, în cazul în care solicitantul se află într-una din situaţiile prevăzute ale art. 1 alin. (3) aceasta va fi precizată şi se vor anexa documentele justificative.

Ca atare, instanţa a apreciat că inculpaţii BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ erau obligaţi să solicite inculpatului CÂNDEA PETRACHE documente justificative din care să rezulte că se încadra în situaţia specială prevăzută de art. 1 alin. (3) lit. a) sau să procedeze la verificarea susţinerilor acestuia, îndeplinind toate condiţiile prevăzute de lege pentru a avea acces la această informaţie clasificată. Această concluzie este întărită şi de depoziţiile martorului O.A., fost şef al Direcţiei juridice a Serviciului Român de Informaţii, care a arătat că, în ipoteza în care un dosar nu era complet, solicitantului i se punea în vedere să completeze documentele, iar dacă nu se conforma, cererea sa era respinsă.

În ce priveşte apărarea inculpatului CÂNDEA PETRACHE, în sensul că a fost în eroare, considerând că art. 1 alin. (3) lit. a) din Ordinul nr. S 1011/2004 se referă la suprafaţa minimă obligatorie prevăzută de lege, instanţa de fond a apreciat că o asemenea susţinere este total neplauzibilă în raport de perioada îndelungată în care a activat în cadrul Serviciului Român de Informaţii şi de importantele funcţii deţinute (şef al Corpului de Control al Directorului Serviciului Român de Informaţii la data formulării cererii), fiind astfel exclus ca acesta să nu cunoască conţinutul noţiunii de "proprietar al unei locuinţe în conformitate cu normele interne specifice", cu atât mai mult cu cât, în calitatea sa de comandant al unităţii, făcea parte din comisia de verificare şi analiză a oportunităţii vânzării locuinţelor de serviciu.

S-a apreciat că împrejurarea că inculpatul a făcut referire la adresa locuinţei din Focşani şi a depus copii de pe actele de identitate nu poate constitui un argument în susţinerea apărări formulate, de vreme ce chiar acesta, în declaraţia dată în faţa instanţei, a arătat că în ipoteza în care se deţinea o locuinţă în condiţiile art. 1 alin. (3) lit. a) din Ordinul nr. S 1011/2004, aceasta putea constitui chiar domiciliul respectivei persoane menţionat ca atare în documentele de identitate.

Toate aceste date, coroborate cu faptul că inculpatul nu a indicat care erau acele normele interne specifice care făceau referire la spaţiul minim obligatoriu şi în raport de care a fost în eroare, prima instanţă neidentificând atare dispoziţii în conţinutul ordinului intern ce reglementa procedura vânzării locuinţelor de serviciu, au condus la concluzia că, în realitate, acesta a avut cunoştinţă atât de conţinutul dispoziţiei cât şi de faptul că, la acel moment nu îndeplinea condiţiile legii pentru achiziţionarea locuinţei de serviciu. Inculpatul nu a făcut referire la locuinţele pe care anterior le deţinuse în proprietate şi care îndeplineau condiţiile minimale de spaţiu prevăzute de Legea nr. 114/1996, tocmai pentru că situaţia reglementată în art. 1 alin. (3) lit. a) din Ordinul nr. S 1011/2004, pe care a invocat-o, constituia un caz în care nu se aplica interdicţia prevăzută de art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 562/2004 (aceea ca să nu deţină sau să nu fi deţinut în proprietate alte locuinţe ce îndeplineau condiţiile din Legea nr. 114/1996).

Înalta Curte a apreciat că în cauză sunt realizate condiţiile instigării, chiar dacă, astfel cum susţine apărarea, probatoriul administrat nu a demonstrat faptul că, prin rugăminţi, îndemnuri, promisiuni, etc. inculpatul i-ar fi determinat pe membrii comisiei să îi soluţioneze favorabil cererea. Aceasta întrucât instigarea poate fi nu numai evidentă, deschisă, explicită, când instigatorul prezintă deschis scopul său, acela de a-l convinge pe instigat la săvârşirea faptei, ci şi insidioasă sau ascunsă, când acest scop nu este expus.

Prima instanţă a considerat că afirmarea faptului că locuinţa proprietate personală se încadrează în prevederile art. 1 alin. (3) lit. a) din Ordinul nr. S1011/2004 realizează condiţiile unei instigări ascunse, având în vedere că inculpatul CÂNDEA PETRACHE cunoştea caracterul extrem de sensibil al acestei informaţii (nivelul de clasificare fiind "strict secret") şi împrejurarea că era mai dificil de verificat, pentru accesarea documentelor fiind necesar ca solicitarea să-i fie adresată chiar Directorului Serviciului Român de Informaţii, sperând astfel că, prin invocarea acestei situaţii, dat fiind şi statutul şi funcţia pe care o deţinea la acel moment, membrii comisiei nu se vor îndoi de realitatea susţinerilor sale, nu vor face alte verificări şi nici nu îi vor solicita alte documente suplimentare, ceea ce s-a şi întâmplat.

În raport de susţinerea părţii civile din cursul urmăririi penale în sensul că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 562/2004 locuinţa de serviciu ar fi avut statutul de "cămin de garnizoană" şi că astfel nu ar fi vândută, Înalta Curte a apreciat că se impune a fi făcută o precizare. Astfel, prima instanţă a constatat că, deşi concluziile anchetei interne a Serviciului Român de Infirmaţii sunt prezentate în cuprinsul rechizitoriului, inculpaţilor nu li se aduc niciun fel de acuzaţii sub acest aspect. Prin actul de sesizare în sarcina inculpaţilor BĂRBULESCU ADRIAN, VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ şi ICLEANU GEORGE s-a reţinut că nu i-au solicitat inculpatului CÂNDEA PETRACHE să depună cererea, declaraţiile pe proprie răspundere ale titularului şi soţiei acestuia, precum şi orice alte înscrisuri necesare pentru dovedirea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Legea nr. 562/2004, H.G. nr. 2.336/2004 şi O.D. nr. S/1011/2004 (contract de închiriere, acte de proprietate privind alte imobile deţinute), limitându-se la analizarea raportului adresat Inspectoratului pentru Managementului Resurselor Material Financiare şi a Patrimoniului şi menţiunilor din cuprinsul rezoluţiilor puse de acesta pe cerere, propunând aprobarea solicitării şi atestând nereal că titularul contractului se încadrează în prevederile art. 1 alin. (3) lit. a) din O.D. nr. S/1011 din 30 decembrie 2004.

De altfel, pe de o parte, locuinţa deţinută în regim de "cămin de garnizoană" este în realitate tot o locuinţă de serviciu (în contractul prin care a fost achiziţionat menţionându-se expres că "acest apartament va avea destinaţia de locuinţă de serviciu cămin de garnizoană)", diferenţa fiind dată de modalitatea de achitare a utilităţilor care se plăteau de direct de către chiriaş, în cazul locuinţei de serviciu, sau de unitate, cu banii de la chiriaşi, în cazul căminului de garnizoană (declaraţie martor T.V.).

De asemenea, în cuprinsul contractului de închiriere încheiat la data de 01 februarie 2003, pe o durată de 3 ani, între inculpat şi unitatea militară X2 Bucureşti, cât şi al procesului-verbal de predare primire a locuinţei situată în Bucureşti, B-dul D., sector 4, se fac menţiuni referitoare la faptul că locuinţa reprezintă "locuinţă de serviciu" (contract de închiriere şi proces-verbal de predare primire a locuinţei de serviciu din 1 februarie 2003).

Mai mult decât atât, împrejurarea că apartamentul putea fi vândut rezultă şi din aceea că acesta figura la poziţia 753 din Anexa I a Hotărârii de Guvern nr. 2.336 din 14 decembrie 2004, dată în aplicarea Legii nr. 562/2004 care cuprindea lista imobilelor care puteau fi înstrăinate de către Serviciul Român de Informaţii.

Pe de altă parte, nu inculpaţii BĂRBULESCU ADRIAN, VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ şi ICLEANU GEORGE erau cei care trebuiau să verifice situaţia apartamentului, (mai ales că în actele pe care Serviciul Român de Informaţii le-a încheiat acesta figura ca "locuinţă de serviciu") ci Direcţia Logistică (U.M. X2 Bucureşti), în al cărei patrimoniu se afla locuinţa, şi care a şi alcătuit lista cu imobilele din Anexa 1 a H.G. 2.336/2004.

Activitatea comisiei privea analiza actelor prezentate de către solicitant, care se refereau strict la îndeplinirea de către acesta a condiţiilor legale pentru achiziţionarea unei locuinţe de serviciu, comisia făcând doar propunerea de aprobare a solicitării. Raportul acesteia trebuia, şi a şi a fost avizat, conform dispoziţiilor H.G. nr. 2.336/2004 şi ale Ordinului nr. S 1011/2004, de către de către Şeful Direcţiei logistice şi contabilul şef al acestei unităţi.

În acelaşi sens este şi declaraţia martorului P.M. care arată că în vederea avizării, Direcţia logistică verifica existenţa raportului încheiat de către comisie, existenţa fişei de evaluare a imobilului, concordanţa dintre preţul din contract şi cel din fişa de evaluare, dar şi dacă apartamentul ce se afla în patrimoniul său putea fi vândut, respectiv dacă era menţionat în Anexa 1 a H.G. nr. 2.336/2004.

Concluzionând, Înalta Curte a reţinut că, dincolo de împrejurarea că acuzarea nu a vizat şi aspectul la care a făcut referire partea civilă, instanţa neputând schimba obiectul judecăţii, şi de faptul că punctul acesteia de vedere este discutabil (astfel cum s-a arătat chiar S.R.I. considera apartamentul "locuinţă de serviciu", făcând menţiune expresă în acest sens în contractul de închiriere din 2003, iar ulterior l-a trecut pe lista imobilelor din Anexa 1 H.G. nr. 2.336/2004), nu membrii comisiei erau cei care trebuiau să analizeze dacă locuinţa putea fi sau nu înstrăinată.

Deşi s-a constatat, în raport de probatoriul administrat, că inculpaţii BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ şi-au exercitat defectuos atribuţiile de serviciu, prin atestarea faptului că inculpatul CÂNDEA PETRACHE îndeplineşte condiţiile legii pentru cumpărarea locuinţei încadrându-se în prevederile art. 1 alin. (3) lit. a) din Ordinul nr. S 1011/2004, fără a dispune nicio verificare şi fără a-i solicitat acestuia acte doveditoare, Înalta Curte a apreciat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen.

Astfel, s-a considerat că infracţiunea reprezintă o variantă calificată a abuzului în serviciu contra intereselor publice, iar pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii simple, prev. de art. 248 C. pen., este necesar să se producă urmarea imediată prevăzută de lege, respectiv o paguba patrimoniului părţii civile sau o tulburare însemnată a bunului mers al acesteia.

Instanţa de fond a reţinut că, atât parchetul, cât şi partea civilă au considerat că prin faptele inculpaţilor s-a produs o pagubă în patrimoniul Serviciului Român de Informaţii, constând în diferenţa dintre valoarea de piaţă a apartamentului la momentul transferului de dreptului de proprietate care s-ar fi ridicat, conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică la suma de 156.649 RON şi preţul plătit de către inculpatul CÂNDEA PETRACHE de 122.923,94 RON.

Înalta Curte a constatat, însă, că Serviciului Român de Informaţii nu avea posibilitatea legală de a tranzacţiona locuinţele pe piaţa liberă şi de a obţine astfel un preţ mai ridicat decât cel rezultat din înstrăinarea apartamentului către inculpatul CÂNDEA PETRACHE Conform legii, vânzarea se făcea numai către proprii angajaţi, iar modalitatea de stabilire a preţului era aceeaşi, indiferent de persoana cumpărătorului, inculpatul CÂNDEA PETRACHE sau orice alt salariat al Serviciului Român de Informaţii.

Astfel, s-a reţinut că preţul de vânzare a locuinţelor se stabilea în baza dispoziţiilor legale, respectiv art. 4 din Legea nr. 562/2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu locuinţele de serviciu şi art. 8 din Ordinul nr. S1011/2004 al Directorului Serviciului Român de informaţii, dat în aplicarea legii. Conform art. 4 alin. (1) lit. a) din lege, pentru locuinţele date în folosinţă înainte de anul 1990, evaluarea în vederea stabilirii preţului se făcea în temeiul art. 6 alin. (1) din Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar potrivit alin. (1) lit. b) a aceluiaşi articol, pentru locuinţele achiziţionate, indiferent de anul dării în folosinţă, evaluarea se făcea în baza preţului de achiziţie actualizat cu rata inflaţiei. La preţul de vânzare se aplica şi taxa pe valoare adăugată.

În cauză, preţul de vânzare a fost stabilit în conformitate cu dispoziţiile legale anterior menţionate, fiind compus din preţul de achiziţie şi celelalte cheltuieli efectuate de către Serviciul Român de Informaţii, respectiv taxele notariale, valoarea fiind actualizată cu rata inflaţiei din luna anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi ultima lună pentru care s-a publicat rata inflaţiei (pct. 7 lit. a) din Anexa 5 a Ordinului nr. S1011/2004).

De altfel, chiar partea civilă, prin Inspectoratului pentru Managementului Resurselor Material Financiare şi a Patrimoniului, răspunzând solicitării inculpatului CÂNDEA PETRACHE de reevaluare a preţului de vânzare în raport de vechimea apartamentului (construit în anul 1967) şi de modul de compartimentare (semidecomandat), dar şi de preţul stabilit pentru alte apartamente nou construite şi cu un număr mai mare de camere, a arătat că prevederile legale sunt fără echivoc şi nu permit utilizarea altor elemente de calcul în stabilirea preţului de vânzare al locuinţei de serviciu.

De asemenea, Înalta Curte a constatat că aceeaşi modalitatea de stabilire a preţului ar fi fost aplicabilă şi în ipoteza în care inculpatul nu ar fi cumpărat apartamentul la acel moment, ci ulterior, în anul 2006, după intrarea în vigoare a Legii nr. 357/2006 care a modificat art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 562/2004, şi când acesta ar fi îndeplinit toate condiţiile prevăzute de lege pentru achiziţionarea locuinţei de serviciu.

În acest sens s-a reţinut că, prin Legea nr. 357/2006 a fost eliminată interdicţia de a fi deţinut anterior în proprietate alte locuinţe, prevăzându-se că se exceptează doar persoanele care deţin în proprietate o locuinţă care îndeplineşte condiţiile minimale prevăzute de Legea nr. 114/1996, iar apartamentul proprietate personală nr. 15 din str. U., Focşani nu îndeplinea aceste exigenţe, suprafaţa utilă fiind de 51,15 mp, faţă de minimul prevăzut de lege de 52 mp.

Concluzionând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că, în condiţiile în care au fost respectate toate dispoziţiile legale privind evaluarea locuinţei şi stabilirea preţului, partea civilă, Serviciul Român de Informaţii, nu a suferit nicio pagubă prin înstrăinarea apartamentului, primind de la inculpat acelaşi preţ pe care l-ar fi obţinut şi în dacă acesta îndeplinea cerinţele legii, sau pe care le-ar fi obţinut de la orice alt salariat al Serviciului Român de Informaţii, respectiv chiar suma cu care aceasta a achiziţionat apartamentului (şi care reprezenta chiar preţul pieţei), reactualizată conform ratei inflaţiei, la care s-au adăugat şi toate celelalte cheltuieli.

Dincolo de lipsa unei temei legal care să îi permită Serviciului Român de Informaţii să înstrăineze locuinţele pe piaţa liberă, ipoteza avansată de către parchet şi partea civilă, constând în existenţa unei pagube rezultată din raportarea preţului de vânzare la preţul pieţei, pune în discuţie toate vânzările locuinţelor de serviciu făcute în baza dispoziţiilor Legii nr. 562/2004, întrucât în toate cazurile preţul de vânzare, stabilit conform legii, era mai mic decât cel al pieţei, legiuitorul urmărind, în mod evident, să acorde anumite facilităţi angajaţilor din sistemul de apărare şi securitate naţională pentru achiziţionarea locuinţelor de serviciu.

De asemenea, este de menţionat şi faptul că practica Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie în cauze similare este în acelaşi sens, reţinându-se astfel Sentinţa penală nr. 1508 din 28 octombrie 2011 definitivă prin Decizia nr. 58 din 13 februarie 2012 a Completului de 5 judecători, instanţa arătând că nu se poate face confuzie între nerespectarea condiţiilor legale de vânzare şi vânzarea pentru un preţ nelegal stabilit, iar în situaţia în care evaluarea apartamentelor a fost făcută cu respectarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 562/2004, nu se poate susţine existenţa unui prejudiciu.

În raport de considerentele anterioare, stabilind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu sub aspectul laturii obiective, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte a dispus achitarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000.

Pe cale de consecinţă, având în vedere lipsa prejudiciului reclamat de către partea civilă, Înalta Curte a constatat că nu sunt îndeplinite nici condiţiile pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală a inculpaţilor, şi, ca atare, a respins acţiunea civilă ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte cea de-a doua infracţiune şi încadrarea juridică dată acesteia, prin rechizitoriu, Înalta Curte a avut în vedere faptul că în sarcina inculpaţilor a fost reţinută forma calificată a falsului intelectual prev. de art. 289 combinat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (respectiv art. 25 rap. la art. 289 combinat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000), ca infracţiune în legătură directă cu infracţiunea asimilată infracţiunii de corupţie prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000, fapta constând în consemnarea în conţinutul raportului de verificare a îndeplinirii condiţiilor de vânzare şi stabilire a oportunităţii vânzării locuinţei de serviciu, că "titularul contractului se încadrează în prevederile art. 1 alin. (3) lit. a) din O.D. nr. S/1011/30 decembrie 2004".

Instanţa fondului a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în forma actuală, sunt în legătură directă cu infracţiunile de corupţie sau infracţiunile asimilate acestora falsul şi uzul de fals săvârşite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracţiunile prev. de secţiunea a 2-a şi a 3 a sau săvârşite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune.

Înalta Curte a constatat însă, că la data săvârşirii faptelor, respectiv 25 ianuarie 2005, în raport de modul de reglementare, infracţiunea prev. de art. 17 lit. c) nu putea fi reţinută ca infracţiune în legătură directă cu infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. În acest sens s-au reţinut următoarele:

Articolul 13² din Legea nr. 78/2000 a fost introdus prin Legea nr. 521/2004 privind modificarea şi completarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, ca infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, publicată în M. Of. din 29 noiembrie 2004.

Deşi a inclus această nouă incriminare, care constituie forma calificată a infracţiunii de abuz în serviciu, legiuitorul nu a modificat şi teza cadru a art. 17 din aceeaşi lege, prin care se stabileau categoriile de infracţiuni care sunt în legătură directă cu infracţiunile de corupţie sau cele asimilate acestora.

Astfel, potrivit art. 17 din legea nr. 78/2000 "în înţelesul prezentei legi, următoarele categorii de infracţiuni sunt în legătură directă cu infracţiunile de corupţie sau cu infracţiunile asimilate acestora, prevăzute de art. 10 - 13", la lit. c) fiind menţionate falsul şi uzul de fals săvârşite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracţiunile prev. de secţiunea a 2-a şi a 3-a sau săvârşite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune.

Este adevărat că dispoziţia de la lit. c) a art. 17 din Legea nr. 78/2000 face trimitere la una dintre infracţiunile prevăzute în secţiunea a 3-a (infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţiei), însă sfera infracţiunilor din această secţiune ce pot fi considerate în legătură directă cu infracţiunile de corupţie rămâne circumscrisă tezei iniţiale a art. 17, care restrânge aceste infracţiuni la cele prevăzute de art. 10 - 13 din lege.

În mod evident, instanţa de fond a apreciat această împrejurare ca o scăpare a legiuitorului, care a şi fost corectată la scurt timp, pe calea unei ordonanţe de urgenţă, respectiv O.U.G. 124/2005 publicată în M. Of. nr. 842/2005/19.05.2005, prin care s-a fost modificat art. 17 din Legea nr. 78/2000, prin eliminarea sintagmei "prevăzute de art. 10 - 13", forma actuală făcând referire la "infracţiunile asimilate acestora".

Această omisiune de corelare a textelor, în urma introducerii de noi articole în secţiunea a 3-a a Legii nr. 78/2000 (art. 13¹ şi art. 13²) produce consecinţe în plan juridic, în sensul că, în raport de art. 7§1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, de principiul legalităţii incriminării şi cel al neretroactivităţii legii penale, până la modificarea Legii nr. 78/2000 prin O.U.G. nr. 124/2005, infracţiunile enumerate în art. 17 din aceeaşi lege puteau fi în legătură directă doar cu infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie prevăzute în art. 10 - 13.

În aceste condiţii, prima instanţă a apreciat că legea penală mai favorabilă inculpaţilor este legea în vigoare la data săvârşirii faptei, care, astfel cum s-a arătat anterior, nu incrimina forma calificată a falsului intelectual ca infracţiune în legătură directă cu infracţiunea asimilată infracţiunilor de corupţie prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000.

Ca atare, în baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei, din infracţiunea de fals intelectual în legătură directă cu o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie prevăzută de art. 289 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., pentru inculpaţii BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ, respectiv în instigare la infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., pentru inculpatul CÂNDEA PETRACHE

Totodată instanţa fondului a apreciat că oricum prevederile art. 334 C. proc. pen., privind schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, ar fi devenit incidente şi faţă de concluzia conform căreia în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., neputând fi reţinută forma calificată a falsului intelectual, ca infracţiune în legătură directă cu o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, atunci când pentru aceasta din urmă s-a dispus achitarea.

În raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., respectiv de la 6 luni la 5 ani, Înalta Curte a constatat că, potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, iar conform art. 124 C. pen., în cazul în care acesta a fost întrerupt, cum este situaţia prezentei cauze, prescripţia înlătură răspunderea penală dacă termenul de prescripţie este depăşit cu încă jumătate.

Faţă de data săvârşirii faptei, respectiv 25 ianuarie 2005, prima instanţă a constatat că termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale de 7 ani şi 6 luni s-a împlinit la data de 24 iulie 2012.

Înalta Curte a pus în discuţie incidenţa acestor dispoziţii legale, iar inculpaţii şi-au manifestat dorinţa de continuare a procesului penal în conformitate cu dispoziţiile art. 13 C. proc. pen., solicitând pronunţarea unei soluţii de achitare întemeiată pe prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Instanţa a constatat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective. Astfel, inculpaţii BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ, funcţionari aflaţi în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ocazia întocmirii raportului din 25 ianuarie 2005 au atestat în cuprinsul acestuia o împrejurare necorespunzătoare adevărului, respectiv că "titularul contractului se încadrează în prevederile art. 1 alin. (3) lit. a) din Ordinul nr. S 1011 din 30 decembrie 2004".

Înalta Curte a reţinut că locuinţa din str. U. din Focşani, deţinută de către inculpatul CÂNDEA PETRACHE nu se încadra în situaţia specială prevăzută de dispoziţiilor ordinului intern anterior menţionat, împrejurare ce a rezultat, atât din declaraţia inculpatului, din concluziile anchetei administrative interne din cadrul Serviciului Român de Informaţii, cât şi faptul că la data de 27 noiembrie 2006 acesta a fost înstrăinat de către inculpat, la aceeaşi dată achiziţionându-şi un nou apartament în Focşani.

După cum au recunoscut chiar inculpaţii, aceştia nu au verificat în niciun fel datele oferite de inculpatul CÂNDEA PETRACHE, deşi erau obligaţi să îi ceară dovezi în sprijinul declaraţiei sale sau să solicite accesul la documentele clasificate care atestau sau nu susţinerile acestuia. În aceste circumstanţe de fapt, instanţa de fond a considerat că deşi nu au urmărit rezultatul faptei, totuşi inculpaţii au prevăzut că există posibilitatea ca solicitantul să nu îndeplinească toate condiţiile prevăzute de lege pentru cumpărarea locuinţei de serviciu şi că împrejurările pe le consemnează în cuprinsul raportului să nu fie corespunzătoare adevărului şi, au şi acceptat astfel producerea acestui rezultat.

Din perspectiva laturii subiective, forma de vinovăţie cu care aceştia au acţionat a fost apreciată ca fiind a intenţiei indirecte, infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. putând fi comisă cu intenţie, în ambele forme ale sale prevăzute de dispoziţiile art. 19 alin. (1) pct. 1 C. pen. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul CÂNDEA PETRACHE, instanţa de fond a constatat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 25 C. pen. rap. la art. 289 C. pen., sub forma instigării insidioase sau ascunse.

Ca atare, Înalta Curte a constatat că în cauză este dovedită vinovăţia inculpaţilor, astfel că, având în vedere dispoziţiile art. 13 alin. (3) C. proc. pen., constatând împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor sub aspectul infracţiunii de fals intelectual prevăzută la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., respectiv instigare la această infracţiune în ceea ce-l priveşte pe inculpatul CÂNDEA PETRACHE

Ca o consecinţă a constatării vinovăţiei inculpaţilor, în baza art. 348 C. proc. pen. Înalta Curte a dispus şi desfiinţarea înscrisurilor: adresa din 18 ianuarie 2005 întocmită de inculpatul CÂNDEA PETRACHE, raportul din 25 ianuarie 2005 de verificare a îndeplinirii condiţiilor de vânzare şi stabilire a oportunităţii vânzării locuinţei de serviciu, întocmit de inculpaţii BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ dar şi a contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 18 martie 2005 încheiat între Serviciul Român de Informaţii şi inculpatul CÂNDEA PETRACHE

Astfel cum a arătat şi partea civilă cu ocazia dezbaterilor, Înalta Curte a constatat că nu mai este posibilă repunerea în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunii prin desfiinţarea şi a contractului de vânzare-cumpărare subsecvent, prin care, la 18 mai 2006, inculpatul CÂNDEA PETRACHE înstrăinând către D.I. apartamentul nr. 79, situat în Bucureşti, B-dul D., sector 4. Imobilul a intrat astfel, în circuitul civil şi, întrucât cumpărătorul, numitul D.I. (cetăţean american) nu are nicio calitate în prezenta cauză, instanţa de fond nu a putut dispune măsuri prin care să îi fie afectat dreptul său de proprietate. Cumpărătorul, în opinia instanţei de fond, este un subdobânditor de bună-credinţă şi cu titlu oneros al imobilului, situaţia sa reprezentând o excepţie de la aplicarea principiului efectelor nulităţii, resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, când anularea actului iniţial nu atrage şi anularea actului subsecvent.

Având în vedere împrejurarea că, prin vânzarea apartamentului pe care l-a obţinut prin săvârşirea infracţiunii, inculpatul a CÂNDEA PETRACHE a obţinut un beneficiu constând în diferenţa dintre preţul la care apartamentul a fost vândut (140.000 RON) şi cel la care a fost achiziţionat (122.923,94 RON), în baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. prima instanţă a dispus confiscarea specială de la acesta a sumei de 17.076,057 RON, sumă ce nu serveşte la despăgubirea părţii civile, în condiţiile în care s-a constatat că în patrimoniul acesteia nu s-a înregistrat nicio pagubă prin înstrăinarea imobilului.

Faţă de împrejurarea că inculpaţii au solicitat continuarea procesului penal, în baza art. 192 alin. (1) pct. 3 lit. b) C. proc. pen. inculpaţii CÂNDEA PETRACHE, BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

B. Judecata în recurs

I. Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpaţii ICLEANU GEORGE, VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ, BĂRBULESCU ADRIAN, CÂNDEA PETRACHE şi partea civilă Serviciul Român de Informaţii.

Ministerul Public a criticat, în esenţă, hotărârea primei instanţe sub următoarele aspectele:

1. Greşita schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de instigare la infracţiunea de fals intelectual, în legătură directă cu o infracţiunea asimilată infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în instigare la infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., reţinută în privinţa inculpatului CÂNDEA PETRACHE şi greşita schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de fals intelectual, în legătură directă cu o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, prev. de art. 289 C. pen., combinat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, reţinută în sarcina inculpaţilor BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ, în infracţiunea de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., apreciind că în mod eronat prima instanţă a reţinut "că la data săvârşirii faptelor, respectiv 25 ianuarie 2005, în raport de modul de reglementare, infracţiunea prev. de art. 17 lit. c) nu putea fi reţinută ca infracţiune în legătură directă cu infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen.".

2. Greşita achitare a inculpaţilor BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen. şi a inculpatului CÂNDEA PETRACHE pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 25 C. pen., rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 248 C. pen.

În legătură cu primul motiv de recurs s-a susţinut că la data de 25 ianuarie 2005, data comiterii faptelor erau incidente dispoziţiile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 care făceau referire la infracţiunile prevăzute în Secţiunea a 3-a, secţiune în care era cuprinsă şi infracţiunea prevăzută de art. 13², reglementată încă din data de 29 noiembrie 2004 prin apariţia Legii nr. 521/2004.

Ca argument în susţinerea acestei concluzii a fost invocat art. 5 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 potrivit cu care "În înţelesul prezentei legi, sunt infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie infracţiunile prevăzute la art. 10 - 13", textul de lege scăpând modificărilor aduse Legii nr. 78/2000, în condiţiile în care în cadrul Secţiunii a 3-a, referitoare la infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie au fost introduse infracţiunile prev. de art. 13 prin Legea nr. 161/2003 şi art. 13 prin Legea nr. 561/2004.

Referitor la limitele de pedeapsă ale infracţiunii de fals intelectual, infracţiune aflată în legătură directă cu infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial sunt, s-a arătat că în raport de dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cuprinse între 6 luni şi 7 ani (ca urmare a majorării cu doi ani a maximului prevăzut de lege pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen.).

În conformitate cu dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a arătat că termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, iar potrivit art. 124 C. pen., în cazul în care termenul de prescripţie a fost întrerupt, prescripţia înlătură răspunderea penală dacă termenul de prescripţie este depăşit cu încă jumătate.

Faţă de data săvârşirii faptei, respectiv 25 ianuarie 2005 s-a arătat că termenul prescripţiei speciale nu s-a împlinit.

Ca atare, s-a arătat că se impune condamnarea inculpaţilor BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual în legătură directă cu o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 289 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi a inculpatului CÂNDEA PETRACHE pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de fals intelectual în legătură directă cu o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Referitor la cel de al doilea motiv de recurs s-a arătat că, în mod eronat instanţa de fond a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen., întrucât nu s-a produs urmarea imediată prevăzută de lege, respectiv o pagubă patrimoniului părţii civile sau o tulburare însemnată a bunului mers al acesteia.

Probatoriul administrat în cauză conturează elementele constitutive ale infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, fiind evident că au fost încălcate dispoziţiile legale ce reglementau procedura vânzării apartamentului către inculpatul CÂNDEA PETRACHE, persoană care nu se încadra în categoria celor ce întruneau cerinţele Legii nr. 562/2004, astfel că Serviciul Român de Informaţii a suferit o pagubă prin vânzarea apartamentului la un preţ mai mic, ca facilitate pe care legiuitorul a prevăzut-o doar pentru cei ce cad sub incidenţa legii. Pentru aceleaşi considerente s-a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului CÂNDEA PETRACHE, respectiv instigare la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen.

Totodată, s-a arătat că, urmare activităţii infracţionale imputată inculpaţilor din prisma calităţilor deţinute (respectiv aceea de şef al Corpului de Control în cadrul SRI pe care o îndeplinea inculpatul CÂNDEA PETRACHE, locţiitor al şefului Corpului de Control din cadrul SRI şi preşedinte al comisiei de verificare a îndeplinirii condiţiilor legale de vânzare şi a oportunităţii vânzării locuinţei de serviciu, calitate aparţinând inculpatului BĂRBULESCU ADRIAN şi de membri în cadrul acestei comisii, respectiv inculpaţii ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ) precum şi de consecinţele faptelor lor, s-a produs o tulburare însemnată bunului mers al Serviciului Român de Informaţii.

Partea civilă, Serviciul Român de Informaţii, prin motivele de recurs a criticat sentinţa sub aspectul modului de soluţionare a laturii civile, apreciind, în esenţă, că, în mod greşit, s-a respins acţiunea civilă, concluzia primei instanţe fundamentată pe concluzia eronată că Serviciul Român de Informaţii nu a suferit vreun prejudiciu prin înstrăinarea locuinţei de serviciu unei persoane fizice care nu avea acest drept, întrucât acelaşi preţ l-ar fi obţinut şi prin vânzarea către o persoană îndreptăţită.

Totodată s-a menţionat că această concluzie vine în contradicţie cu rezultatul cercetării judecătoreşti care a stabilit în mod indubitabil că ieşirea din proprietatea statului a locuinţei de serviciu a fost făcută prin încălcarea flagrantă a Legii nr. 562/2004, a Ordinul nr. S 1011/2004 cât şi a Codului penal.

Inculpaţii ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ, prin motivele scrise de recurs au criticat sentinţa primei instanţe sub următoarele aspecte:

• Greşita reţinere, sub aspectul laturii subiective, de către instanţa de fond a vinovăţiei inculpaţilor sub forma intenţiei indirecte;

• Greşita reţinere a împrejurării că inculpatul CÂNDEA PETRACHE nu avea calitatea de proprietar al altei locuinţe în conformitate cu normele interne specifice şi, deci nu se încadra în prevederile art. 3 lit. a) din Ordinul Directorului S.R.I. Nr. S/1011 din 30 decembrie 2004;

• Greşita obligare a inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de desfăşurarea procesului penal.

Cu privire la primul motiv de recurs, s-a susţinut că din probatoriul dosarului nu rezultă acele fapte materiale concrete care să fi determinat membrii comisiei să întocmească acel raport care le este imputat. Instanţa a reţinut forma de instigare insidioasă, dar actul la care se instigă poate fi înfăptuit de către autor şi fără vinovăţie. S-a arătat că inculpaţii nu au cunoscut situaţia inculpatului CÂNDEA PETRACHE şi, nu aveau dreptul şi nici nu puteau să o cunoască. Mai mult, conform Ordinul Directorului S.R.I. Nr. S/1011 din 30 decembrie 2004, nu comisia era datoare să verifice autenticitatea şi conţinutul documentelor care erau prezentate de către titularul cererii. Aceste documente trebuiau să fie verificate de comandantul structurii militare, în speţă chiar de general CÂNDEA PETRACHE Tot sub aspectul vinovăţiei, inculpaţii au arătat că au acţionat cu bună-credinţă şi nu au pus niciodată la îndoială că cele prezentate de condamnatul lor, prin înscrisurile depuse la dosar, nu ar fi reale şi nu ar corespunde adevărului. Mai mult, ceea ce au cerut generalului CÂNDEA PETRACHE au solicitat şi celorlalte cadre care au cumpărat locuinţele respective, iar ordinul era restrictiv cu privire la documentele ce trebuiau prezentate.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, s-a precizat că nici până la acest moment procesual nu s-a lămurit dacă inculpatul CÂNDEA PETRACHE era sau nu proprietar al unei locuinţe în conformitate cu normele interne specifice, însă orice împrejurare nelămurită profită inculpaţilor.

Referitor la al treilea motiv de recurs, inculpaţii au menţionat că au solicitat continuarea procesului penal şi după ce instanţa a pus în vedere eventuala schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de fals intelectual în legătură directă cu o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. şi împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru această infracţiune, fiind convinşi că instanţa de fond va dispune achitarea lor pentru toate infracţiunile cu care a fost sesizată.

Inculpatul CÂNDEA PETRACHE prin motivele de recurs a criticat sentinţa penală, întrucât a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale instigării la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 25 C. pen. rap. la art. 289 C. pen. şi, în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva sa sub aspectul săvârşirii acestei infracţiuni, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 şi 16 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte prima infracţiune, respectiv instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 13 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 248 C. pen., s-a apreciat că soluţia pronunţată de instanţa de fond este corectă, temeinică şi legală, atât în ceea ce priveşte argumentele soluţiei de achitare, cât şi temeiul achitării.

Inculpatul BĂRBULESCU ADRIAN a criticat soluţia instanţei de fond în legătură cu infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen., solicitând achitarea pentru această infracţiune, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv intenţia, urmând a se constata ulterior incidenţa dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen., cum de altfel corect a constatat şi prima instanţă.

II. Cauza a fost înregistrată pe rolul Completului de 5 judecători, - Penal 1 la data de 24 septembrie 2013.

Întrebaţi fiind de Preşedintele Completului de 5 Judecători, dacă doresc să dea declaraţii în faţa instanţei de recurs potrivit dispoziţiilor art. 385¹⁴ alin. (1¹) C. proc. pen. sau îşi rezervă dreptul la tăcere conform dispoziţiilor art. 70 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii au menţionat că nu doresc să dea declaraţie.

La termenul din data de 2 decembrie 2013, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, în temeiul art. 302 alin. (2) C. proc. pen. a respins toate cererile în probaţiune formulate de către reprezentantul Ministerului Public, cât şi de către recurenţii inculpaţi, apreciind că, pe de o parte, în raport de motivele care au condus la adoptarea soluţiei instanţei de fond, nu se impune readministrarea probei testimoniale, iar pe de altă parte, cu privire la solicitările inculpaţilor, de emitere a unei adrese şi de completare a probaţiunii cu audierea a doi martori, în legătură cu acest ordin al SRI, sunt chestiuni lipsite de pertinenţă, în raport cu obiectul cauzei.

III. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu conform dispoziţiilor art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 judecători, reţine următoarele:

1. În ce priveşte recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie

1.1. În ce priveşte critica referitoare la greşita schimbare a încadrării juridice, prin înlăturarea referirii la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu consecinţa pronunţării unei greşite soluţii de încetare a procesului penal sub aspectul săvârşirii de inculpaţi a infracţiunii de fals intelectual în forma instigării (inculpatul C.) sau autoratului (inculpaţii B., I. şi V.).

Aşa cum rezultă din actul de sesizare, inculpaţii au fost trimişi în judecată, între altele, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în legătură directă cu o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie prev. de art. 289 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, la instigarea inculpatului CÂNDEA PETRACHE, inculpaţii BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ au atestat nereal în conţinutul raportului din 25 ianuarie 2005 (de verificare a îndeplinirii condiţiilor de vânzare şi stabilirea oportunităţii vânzării locuinţelor de serviciu) faptul că "titularul contractului se încadrează în prevederile art. 1 alin. (3) lit. a) din O.D. nr. S/1011 din 30 decembrie 2004", deşi apartamentul nr. 15 din municipiul Focşani, str. U. nu făcea parte din această categorie de locuinţe cu regim special, preluându-se astfel formularea făcută de inculpatul C. în conţinutul raportului din 18 ianuarie 2005.

Deşi a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective în privinţa tuturor celor patru inculpaţi (cu reţinerea formei de participaţie corespunzătoare, menţionată în actul de sesizare), instanţa de fond a constatat că, în raport de data săvârşirii faptei (25 ianuarie 2005) este împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale, de 7 ani şi 6 luni şi, pe cale de consecinţă, a dispus încetarea procesului penal pentru această infracţiune.

În acest sens, instanţa de fond a înlăturat din încadrarea juridică referirea la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi, prin aceasta, majorarea cu 2 ani a maximului special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea prev. de art. 289 C. pen., cu consecinţa reducerii termenului de prescripţie specială a răspunderii penale, de la 12 ani la 7 ani şi 6 luni.

Pentru a proceda astfel, instanţa de fond a avut în vedere două considerente:

- pe de o parte soluţia de achitare dispusă pentru infracţiunea prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen.(neputând fi reţinută forma calificată a falsului intelectual, ca infracţiune în legătură directă cu o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, atunci când pentru aceasta din urmă s-a dispus achitarea);

- pe de altă parte împrejurarea că la data săvârşirii faptelor (25 ianuarie 2005), în raport de modul de reglementare, infracţiunile enumerate în art. 17 din Legea nr. 78/2000 puteau fi în legătură directă numai cu infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie prevăzute în art. 10 - 13 din aceeaşi lege (la acea dată nu era incriminată forma calificată a falsului intelectual, ca infracţiune în legătură directă cu infracţiunea asimilată infracţiunilor de corupţie prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000).

Completul de 5 judecători, va analiza în acest context doar cea de-a doua parte a argumentaţiei instanţei de fond, căci doar aceasta are o existenţă de sine stătătoare (cele dintâi considerente depind de soluţia adoptată în cazul infracţiunii prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 şi vor fi analizate ulterior, odată cu cealaltă critică formulată de Parchet).

Instanţa de recurs reţine astfel că la data de 25 ianuarie 2005 Legea nr. 78/2000 incrimina patru categorii de infracţiuni, cuprinse în secţiunile 2, 3, 4 şi 4¹ din capitolul III al legii:

- infracţiuni de corupţie (secţiunea a 2-a);

- infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie (secţiunea a 3-a);

- infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie sau cu cele asimilate acestora (secţiunea a 4-a);

- infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene (secţiunea 4¹).

În cea de-a doua categorie se regăsea şi varianta calificată a infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000, imputată celor patru inculpaţi din prezenta cauză.

În privinţa infracţiunii prev. de art. 17 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege, aceasta se regăsea în secţiunea infracţiunilor în legătură directă cu infracţiunile de corupţie sau cu cele asimilate acestora, fiind astfel incriminat falsul săvârşit pentru a ascunde comiterea uneia dintre infracţiunile prevăzute în secţiunile a 2-a şi a 3-a sau cel săvârşit în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune.

Aşa cum se poate observa, textul art. 17 lit. c) nu făcea referire la o infracţiune anume, ci trimitea la categoria în care acestea se încadrau (infracţiuni de corupţie, aflate în secţiunea a 2-a şi infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, aflate în secţiunea a 3-a).

Completul de 5 judecători, reţine că referirea la infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie, "prevăzute la art. 10 - 13", cuprinsă în alin. (1) al art. 17 din Legea nr. 78/2000, nu are semnificaţia restrângerii incriminărilor din acest ultim text de lege, ci reprezintă strict o chestiune de necorelare şi de tehnică legislativă deficitară, care nu pune în discuţie nici principiul legalităţii incriminării şi nici pe cel al neretroactivităţii legii penale, aşa cum eronat a apreciat prima instanţă.

În acest sens, este de observat că până la modificarea Legii nr. 78/2000 prin Legea nr. 161/2003 şi mai apoi prin Legea nr. 521/2004, exista o perfectă concordanţă între conţinutul alin. (1) al art. 17 şi cel al lit. c) al art. 17, întrucât infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie (cuprinse în secţiunea a 3-a la care făcea referire art. 17 lit. c)) erau strict cele prevăzute la art. 10 - 13 (la care făcea referire art. 17 alin. (1) din lege).

Prin Legea nr. 161/2003 a fost incriminată, ca infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, varianta calificată a infracţiunii de şantaj prev. de art. 13¹, iar prin Legea nr. 521/2004 a fost incriminată varianta calificată a infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 13².

Extinderea sferei infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie prin cele două acte normative menţionate anterior, nu a fost urmată de o modificare corespunzătoare a părţii introductive a alin. (1) al art. 17 din Legea nr. 78/2000, care a păstrat astfel referirea iniţială, aspect corectat abia ulterior, prin O.U.G. nr. 124/2005, în contextul mai multor modificări aduse legii în discuţie.

Această omisiune a legiuitorului nu poate fi interpretată ca o voinţă de a limita sfera de incidenţă a infracţiunilor menţionate în art. 17 lit. a) - k) doar la o parte din infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie, mai precis la cele din forma iniţială a legii, cu excluderea celor adăugate ulterior.

O asemenea interpretare simplistă este contrară spiritului legii, fiind absurd să se considere că aceeaşi realitate socială a impus atât incriminarea unor fapte noi ca infracţiuni asimilate celor de corupţie (şi prin aceasta, extinderea sferei de aplicare a Legii nr. 78/2000), cât şi lăsarea în afara protecţiei legii penale a unor conduite aflate în legătură directă cu noile incriminări introduse (şi, prin aceasta, restrângerea câmpului de acţiune a legii).

De altfel, Legea nr. 78/2000 conţine şi în prezent necorelări legislative, în ciuda modificărilor aduse acestui act normativ de-a lungul timpului.

Astfel:

- deşi secţiunea a 3-a, a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, a fost extinsă prin introducerea incriminărilor din art. 13¹ şi 13² ( a se vedea anterior), potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 "în înţelesul prezentei legi, sunt infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie infracţiunile prevăzute la art. 10 - 13".

Prin urmare, chiar dacă textul alin. (1) al art. 17 din lege a fost modificat prin O.U.G. nr. 124/2005, înlăturându-se astfel referirea la art. 10 - 13 şi aparenta restrângere a sferei de aplicare a infracţiunilor menţionate în art. 17 lit. a) - k), această intervenţie legislativă nu a vizat şi art. 5 alin. (2) din lege.

Or, dacă s-ar merge pe interpretarea simplistă îmbrăţişată de prima instanţă, ar însemna că nici în prezent art. 17 lit. c) nu se referă şi la art. 13² din lege, pentru că această din urmă infracţiune nu este una asimilată infracţiunilor de corupţie conform textului art. 5 alin. (2).

Mai mult, existenţa şi poziţionarea acestui din urmă text în cuprinsul Legii nr. 78/2000 (în secţiunea 1 referitoare la categoriile de infracţiuni) ar conduce la o contradicţie în termeni, căci pe de o parte este cert că infracţiunea prev. de art. 13² se regăseşte în secţiunea a 3-a referitoare la infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie, dar pe de altă parte ea nu are acest statut, căci excede limitării impuse de art. 5 alin. (2).

- deşi din cuprinsul art. 17 alin. (1) rezultă că infracţiunile menţionate la lit. a) - k) se raportează la infracţiunile din secţiunile a 2-a (de corupţie) şi a 3-a (asimilate celor de corupţie), denumirea secţiunii a 4-a este "infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie".

Or, mergând pe logica primei instanţe, ar însemna că infracţiunile din art. 17 lit. a) - k) ar trebui raportate în realitate doar la infracţiunile de corupţie (potrivit titlului secţiunii), iar nu şi la cele asimilate (indiferent că este vorba despre cele din art. 10 - 13 sau se adaugă şi cele din art. 13¹ şi 13²).

- deşi în enumerarea cuprinsă în partea introductivă a art. 17 alin. (1) se regăsesc, odată cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 124/2005, şi infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene (din secţiunea 4¹ a legii), totuşi niciuna dintre incriminările menţionate în art. 17 lit. a) - k) nu face referire şi la aceste din urmă infracţiuni, ci doar la cele de corupţie (secţiunea a 2-a) şi asimilate celor de corupţie (secţiunea a 3-a), păstrându-se astfel varianta iniţială a legii.

În concluzie, instanţa de recurs reţine că la data de 25 ianuarie 2005 era incriminată forma calificată a falsului intelectual, ca infracţiune în legătură directă cu infracţiunea asimilată infracţiunilor de corupţie prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000; lipsa unei referiri la această din urmă infracţiune în partea introductivă a art. 17 alin. (1) nu afectează existenţa incriminării în discuţie, căci conţinutul constitutiv al infracţiunii trebuie analizat prin raportare la textul care o prevede, iar acesta este art. 17 lit. c), iar nu partea introductivă a art. 17 care are doar rolul de a fixa legătura dintre infracţiunile menţionate la lit. a) - k) cu toate celelalte categorii de infracţiuni din lege, fără excluderea vreuneia din ele.

Necorelarea diferitelor texte din cuprinsul Legii nr. 78/2000, care mai există şi în prezent, nu are nicio legătură cu principiile la care a făcut referire prima instanţă, astfel încât din această perspectivă înlăturarea din încadrarea juridică a art. 17 lit. c), cu consecinţa reducerii maximului special al infracţiunii de fals intelectual şi a termenului de prescripţie specială, este nelegală.

În consecinţă, instanţa de recurs constată ca fiind întemeiată această critică a Parchetului.

1.2. În ce priveşte critica referitoare la greşita achitare a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000.

Aşa cum rezultă din considerentele hotărârii atacate, instanţa de fond a reţinut că, deşi inculpaţii B., I. şi V., la instigarea inculpatului C., şi-au exercitat defectuos atribuţiile de serviciu (prin atestarea faptului că acesta din urmă îndeplineşte condiţiile legii pentru cumpărarea locuinţei şi se încadrează în prevederile art. 1 alin. (3) lit. a) din Ordinul nr. S 1011/2004, fără a dispune însă vreo verificare şi fără a-i solicita acte doveditoare), în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., întrucât nu s-a produs nicio pagubă în patrimoniul Serviciului Român de Informaţii.

În acest sens, instanţa de fond a apreciat că S.R.I. nu a suferit nicio pagubă prin înstrăinarea apartamentului către inculpatul C., în condiţiile în care au fost respectate toate dispoziţiile legale privind evaluarea locuinţei, iar preţul stabilit şi încasat de la inculpat ar fi fost acelaşi atât în situaţia în care el ar fi îndeplinit cerinţele legale pentru a cumpăra imobilul, cât şi în ipoteza în care ar fi fost vândut către alt angajat al S.R.I.

Având în vedere aceste considerente care au stat la baza soluţiei de achitare a inculpaţilor, analiza criticii formulate de Parchet vizând această soluţie se va rezuma la cenzurarea concluziei la care a ajuns instanţa de fond cu privire la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege în ce priveşte urmarea imediată a infracţiunii prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., mai exact dacă prin faptele inculpaţilor s-a produs sau nu o pagubă în patrimoniul părţii civile.

Instanţa de recurs constată că apartamentul dobândit în condiţii nelegale de către inculpatul C. a intrat în patrimoniul S.R.I. prin achiziţionarea sa de pe piaţa liberă, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică la data de 3 august 1999.

Destinaţia locuinţei achiziţionate a fost menţionată expres în acel act autentic, fiind vorba despre întrebuinţarea sa viitoare ca locuinţă de serviciu (cămin de garnizoană).

Prin efectul Legii nr. 562/2004 şi a actelor subsecvente, patrimoniul S.R.I. a suferit o diminuare atât locativă (prin înstrăinarea locuinţelor de serviciu pe care le avea în administrare), cât şi valorică (prin înstrăinarea respectivelor locuinţe la un preţ avantajos pentru cumpărători, mai mic decât valoarea de piaţă a acestora), însă acest fapt a fost acceptat de către legiuitor ca o facilitate acordată angajaţilor instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, condiţionată însă de îndeplinirea unor cerinţe prevăzute de lege.

Mai mult, în urma operaţiunilor de vânzare-cumpărare, sumele încasate cu titlu de preţ nu intrau în patrimoniul S.R.I, ci se făceau venit la bugetul de stat (art. 8 din Legea nr. 562/2004), ceea ce înseamnă că S.R.I. nu doar că "pierdea" locuinţele de serviciu înstrăinate în condiţiile legii, dar nu avea nici posibilitatea de a achiziţiona în mod direct şi nemijlocit alte asemenea locuinţe cu sumele obţinute din vânzare.

În măsura în care înstrăinarea unui imobil din patrimoniul S.R.I. s-a făcut în condiţii nelegale (cum chiar instanţa de fond a reţinut că s-a întâmplat în speţă), această operaţiune depăşeşte limitele acceptate de legiuitor pentru diminuarea respectivului patrimoniu şi dobândeşte un caracter păgubitor pentru titularul acestuia.

Considerentele pentru care instanţa de fond a reţinut inexistenţa unei pagube, ca urmare imediată a infracţiunii analizate sunt eronate şi din alte perspective.

Astfel, prima instanţă omite faptul că Legea nr. 562/2004 nu a stabilit o obligaţie pentru instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde locuinţele de serviciu pe care le aveau în administrare, ci a dat posibilitatea tranzacţionării acestor locuinţe între respectivele instituţii şi personalul propriu care le deţinea în baza unui contract de închiriere.

În consecinţă, persoanele care aveau vocaţia de a dobândi aceste imobile puteau opta între cumpărarea lor în condiţiile legii şi păstrarea statutului anterior, de chiriaş, fapt prevăzut în mod expres în art. 8 din Normele metodologice privind vânzarea unor locuinţe aflate în administrarea S.R.I.

Cu alte cuvinte, chiar în condiţiile existenţei Legii nr. 562/2004, diminuarea patrimoniului S.R.I. nu era obligatorie, ci era condiţionată de manifestarea de voinţă a titularului contractului de închiriere de a cumpăra imobilul, însoţită evident de îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de lege.

Argumentul primei instanţe, în sensul că oricum S.R.I. nu ar fi putut obţine alt preţ pe imobilul în litigiu, indiferent cui l-ar fi înstrăinat şi de perioada de timp în care aceasta s-ar fi produs, pleacă de la premisa greşită că, prin efectul Legii nr. 562/2004, patrimoniul L. al S.R.I. ar fi fost unul "în lichidare", ceea ce contravine atât literei, cât şi spiritului legii sus-menţionate.

În măsura în care titularul contractului de închiriere al unui asemenea imobil nu-şi manifesta voinţa de a-l cumpăra ori, deşi formula o cerere în acest sens, nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege pentru a-l dobândi, imobilul ar fi rămas în continuare în patrimoniul S.R.I., păstrând regimul juridic al unei locuinţe de serviciu.

În acelaşi timp, Completul de 5 judecători, constată că inexistenţa prejudiciului este argumentată de către prima instanţă şi prin aceea că preţul achitat de inculpatul C. ar fi fost acelaşi şi în anul 2006 când, odată cu modificarea art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 562/2004, inculpatul ar fi îndeplinit toate condiţiile prevăzute de lege pentru achiziţionarea locuinţei de serviciu.

Or, împrejurarea că inculpatul C. ar fi îndeplinit aceste cerinţe în anul 2006 reprezenta un eveniment viitor şi nesigur, ce nu trebuie privit exclusiv prin prisma modificărilor aduse textului de lege menţionat anterior. Astfel, cumpărarea imobilului era condiţionată şi de calitatea de chiriaş, care putea fi pierdută, între altele, prin încetarea raportului de muncă cu S.R.I. din motive imputabile titularului de contract ori prin mutarea în interesul serviciului într-o altă localitate, situaţii în care inculpatul C. ar fi putut teoretic să se găsească în perioada 2005 - 2006.

În acest context, nu este lipsit de interes faptul că, începând cu data de 1 august 2005 (aşadar, anterior modificării Legii nr. 562/2004 din anul 2006), inculpatul CÂNDEA PETRACHE a fost trecut în rezervă, el nemaiactivând în cadrul S.R.I. (a se vedea Decretul nr. 798 din 2005).

Concluzionând, instanţa de recurs reţine că problema pagubei produse în patrimoniul S.R.I., ca urmare imediată a infracţiunii prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., nu trebuie analizată exclusiv din perspectiva preţului stabilit şi încasat pentru imobilul în cauză, căci pe această cale s-ar ajunge la situaţia absurdă în care, deşi se constată că o procedură legală a fost ignorată, nu există practic nicio sancţiune şi niciun remediu pentru a îndrepta această stare de fapt.

Aşa cum s-a arătat anterior, aplicarea Legii nr. 562/2004 a condus implicit la diminuarea patrimoniului S.R.I., fără ca aceasta să reprezinte o pagubă, în înţelesul legii penale. Acest efect colateral a căpătat însă conotaţie penală atunci când înstrăinarea locuinţelor pe care respectiva instituţie le avea în administrare, s-a făcut cu ignorarea dispoziţiilor legale.

Într-o asemenea situaţie, în care nu mai există niciun temei legal pentru afectarea patrimoniului S.R.I., paguba este reprezentată de valoarea de piaţă a imobilului înstrăinat în mod fraudulos, diminuată cu suma achitată ca şi preţ de către cumpărător, calculată conform dispoziţiilor favorabile ale Legii nr. 562/2004.

În speţă, potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică existent la dosar, valoarea de piaţă a apartamentului la momentul transferului de proprietate a fost de 1.566.490.000 ROL, iar suma achitată ca şi preţ de către inculpatul C. a fost de 1.229.239.431 ROL, rezultând astfel o pagubă de 337.250.569 ROL, ce a reprezentat totodată un avantaj patrimonial pentru inculpat, în sensul avut în vedere de disp. art. 13² din Legea nr. 78/2000.

Faţă de toate aceste considerente, instanţa de recurs constată că faptele inculpaţilor BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ, constând în exercitarea defectuoasă a atribuţiilor ce le reveneau în cadrul comisiei desemnată să verifice şi să analizeze solicitarea inculpatului CÂNDEA PETRACHE de cumpărare a locuinţei de serviciu pe care o ocupa, având drept consecinţă înstrăinarea nelegală a acesteia şi cauzarea unei pagube de 337.250.569 ROL, ce a reprezentat totodată un folos patrimonial obţinut de inculpatul C., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în varianta calificată prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen.

În mod corespunzător, fapta inculpatului CÂNDEA PETRACHE, de a-i determina pe ceilalţi trei inculpaţi să-şi exercite defectuos atribuţiile în cadrul comisiei menţionate anterior, cu consecinţele acolo prevăzute, întruneşte elementele constitutive ale instigării la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în varianta calificată prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen.

În consecinţă, Completul de 5 judecători, constată ca fiind întemeiată şi cea de-a doua critică formulată de Parchet, ce a pus în discuţie greşita achitare a inculpaţilor pentru infracţiunea prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen.

De asemenea, având în vedere cele expuse la pct. 1.1. cu privire la incriminarea din art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, precum şi prezentele considerente, instanţa de recurs constată că nu există niciun temei legal pentru schimbarea încadrării juridice şi înlăturarea raportării infracţiunii de fals intelectual la cea prevăzută în legea specială, în condiţiile în care falsul comis de inculpaţii BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ, la instigarea inculpatului CÂNDEA PETRACHE şi materializat în conţinutul raportului din 25 ianuarie 2005, a fost săvârşit în realizarea scopului urmărit prin infracţiunea prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., ca infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie.

În aceste condiţii, în raport de maximul special al infracţiunii prev. de art. 289 C. pen. majorat ca efect al reţinerii disp. art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, instanţa de recurs constată că nu mai sunt incidente dispoziţiile legale privind prescripţia răspunderii penale şi nu mai există astfel un temei legal pentru soluţia de încetare a procesului penal dispusă cu privire la infracţiunea sus-arătată.

Faţă de toate aceste considerente, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. Completul de 5 judecători, va admite recursul Parchetului, va casa în totalitate sentinţa atacată şi, rejudecând pe fond, va dispune condamnarea celor patru inculpaţi atât pentru infracţiunea prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., cât şi pentru cea prev. de art. 289 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu reţinerea formei de participaţie corespunzătoare (instigare, în cazul inculpatului C. şi autorat, în cazul inculpaţilor BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ).

La individualizarea pedepselor, instanţa de recurs va avea în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, persoana inculpaţilor, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

În aprecierea gravităţii faptelor comise, Completul de 5 judecători, constată că, în ciuda funcţiei ocupate, de şef al Corpului de Control din cadrul S.R.I. şi a obligaţiilor care-i reveneau potrivit regulamentelor militare, inculpatul CÂNDEA PETRACHE nu a avut nicio reţinere atunci când a hotărât să dobândească imobilul în care locuia, deşi cunoştea că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege.

Conduita sa imorală a trecut în sfera ilicitului penal în momentul în care a constituit el însuşi comisia care trebuia să verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru cumpărarea imobilului, desemnându-i ca membri pe ceilalţi trei inculpaţi, deşi cunoştea că aceştia îi sunt subordonaţi, iar mai apoi determinându-i să încalce legea, prin întocmirea unui raport ce îi era favorabil, deşi cunoştea că nu îndeplineşte condiţiile pentru a putea cumpăra locuinţa de serviciu pe care o ocupa.

În privinţa inculpaţilor BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ, relaţia de subordonare în care se găseau cu inculpatul C. nu reprezintă o scuză pentru superficialitatea de care au dat dovadă în exercitarea atribuţiilor ce le reveneau în calitate de membri ai comisiei sus-arătate, în condiţiile în care nu au depus minime diligenţe pentru a obţine de la inculpatul C. şi soţia sa declaraţiile pe proprie răspundere cu privire la situaţia lor locativă anterioară şi, eventual, documentele referitoare la imobilele avute în proprietate, înscrisuri în raport de care ar fi putut constata că nu erau îndeplinite cerinţele prevăzute de Legea nr. 562/2004 pentru vânzarea-cumpărarea locuinţei de serviciu în litigiu.

Procedând astfel, inculpaţii au manifestat un dispreţ pentru lege şi pentru integritatea patrimoniului instituţiei pe care o reprezentau, fiind preocupaţi de satisfacerea intereselor patrimoniale ale şefului lor, cărora le-au dat curs fără vreo reţinere.

În privinţa circumstanţelor personale, dincolo de lipsa antecedentelor penale (condiţie sin qua non pentru calitatea de ofiţer S.R.I.) urmează a fi reţinute vârsta, starea de sănătate, precum şi cariera meritorie pe care inculpaţii au avut-o anterior comiterii faptelor, împrejurare căreia instanţa de recurs îi va recunoaşte efecte în condiţiile art. 74 lit. a) C. pen.

În raport de cele expuse, instanţa de recurs va stabili pedepse cu închisoarea orientate sub minimul special, iar ca modalitate de executare a pedepsei rezultante, apreciind că scopul educativ al acesteia poate fi atins şi fără executarea ei efectivă, prin privare de libertate, va face aplicarea art. 81, 82 C. pen. şi va dispune suspendarea condiţionată a executării pe durata unui termen de încercare.

În baza art. 359 C. proc. pen. va atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor legale vizând revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În privinţa pedepselor accesorii, ţinând seama de criteriile prevăzute de art. 71 alin. (3) C. pen., va interzice inculpaţilor dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, însă în baza art. 71 alin. (5) C. pen. va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate pe durata termenului de încercare stabilit pentru pedeapsa principală.

2. În ce priveşte recursul declarat de partea civilă Serviciul Român de Informaţii (S.R.I.)

Partea civilă a criticat în esenţă concluzia la care a ajuns instanţa de fond cu privire la inexistenţa unui prejudiciu produs prin faptele inculpaţilor şi a solicitat obligarea lor la acoperirea acestuia, astfel cum a fost constatat şi stabilit prin actul de sesizare.

În ce priveşte existenţa pagubei, ca şi valoarea acesteia, instanţa de recurs face trimitere la cele deja expuse (a se vedea recursul Parchetului, pct. 1.2.), nefiind necesare consideraţii suplimentare.

În ce priveşte latura civilă, Completul de 5 judecători, constată că art. 14 alin. (3) C. proc. pen. reglementează două modalităţi de recuperare a pagubei, potrivit legii civile:

a) în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, prin desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris şi prin orice alt mijloc de reparare;

b) prin plata unei despăgubiri băneşti, în măsura în care repararea în natură nu este cu putinţă.

În speţă, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, repunerea părţilor în situaţia anterioară (prin desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare şi restituirea reciprocă a prestaţiilor) nu mai este posibilă, întrucât inculpatul CÂNDEA PETRACHE a înstrăinat între timp apartamentul în litigiu către un subdobânditor de bună-credinţă.

În aceste condiţii, întrucât restituirea prestaţiilor în natură nu mai poate avea loc, recuperarea pagubei se va face prin modalitatea reglementată de lege în mod subsidiar, respectiv prin echivalent bănesc, fiind astfel vorba despre diferenţa dintre valoarea de piaţă a apartamentului la momentul transferului de proprietate către inculpatul C. (1.566.490.000 ROL) şi suma achitată de acesta cu titlu de preţ (1.229.239.431 ROL).

În consecinţă, admiţând acţiunea civilă, urmează a obliga inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 33.725,0569 RON (337.250.569 ROL) către partea civilă Serviciul Român de Informaţii, în condiţiile în care prejudicierea acesteia a fost rezultatul unic al conduitei infracţionale adoptate de toţi inculpaţii şi sancţionate prin condamnarea lor pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 248 C. pen.

În egală măsură însă, ca efect al condamnării inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, urmează a dispune în baza art. 348 C. proc. pen. anularea următoarelor înscrisuri:

- adresa din 18 ianuarie 2005 întocmită de inculpatul CÂNDEA PETRACHE;

Prin urmare, Completul de 5 judecători, constată întemeiat şi recursul părţii civile S.R.I., îl va admite, iar cu ocazia rejudecării cauzei conform art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. va admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul Român de Informaţii şi va obliga inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 33.725,0569 RON către partea civilă.

În baza art. 348 C. proc. pen. va dispune anularea următoarelor înscrisuri:

- adresa din 18 ianuarie 2005 întocmită de inculpatul CÂNDEA PETRACHE;

3. În privinţa recursurilor formulate de inculpaţii CÂNDEA PETRACHE, BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ

Examinând motivele de recurs formulate de inculpaţi, instanţa de recurs constată că ele pun în discuţie două aspecte: pe de o parte lipsa intenţiei, ca formă de vinovăţie cu care se reţine că au fost comis ambele infracţiuni deduse judecăţii, iar pe de altă parte lipsa unei activităţi de instigare desfăşurate de inculpatul CÂNDEA PETRACHE, prin care să-i fi determinat pe ceilalţi inculpaţi să comită infracţiunea de fals intelectual.

În ce priveşte prima critică, inculpaţii BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ au susţinut în esenţă că nu au discutat cu inculpatul C. despre cumpărarea locuinţei sale de serviciu, iar veridicitatea şi caracterul complet al datelor referitoare la situaţia sa locativă, menţionate de către acesta în raportul întocmit (şi asimilat cu o declaraţie pe proprie răspundere), erau asumate de către el, neexistând nicio obligaţie pentru membrii comisiei de a le verifica şi nicio răspundere în legătură cu realitatea şi exactitatea acestora.

Analizând această critică, instanţa de recurs reţine următoarele:

Prin Legea nr. 562/2004 s-au autorizat instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională să vândă unele locuinţe de serviciu pe care acestea le aveau în administrare la data intrării în vigoare a legii (a se vedea dispoziţiile art. 1).

Potrivit art. 2 alin. (2) lit. b), erau exceptate de la aplicarea legii persoanele care au deţinut sau deţin în proprietate, ele sau soţul, soţia ori copiii aflaţi în întreţinere, o locuinţă proprietate personală care îndeplineşte condiţiile minimale prevăzute de Legea locuinţei nr. 114/1996.

În speţă, la data adoptării legii, situaţia locativă a inculpatului CÂNDEA PETRACHE şi a soţiei sale (fiica acestora, C.L.M. devenise majoră la data 4 august 1995) era următoarea:

- între 31 octombrie 1990 şi 13 noiembrie 1995 (aşadar, înainte de intrarea în vigoare a legii) au deţinut un apartament de 4 camere situat în municipiul Focşani, str. T., cu o suprafaţă de 84,68 mp, superioară celei minimale, de 66 mp, prevăzută de Legea locuinţei pentru trei persoane;

- între 13 noiembrie 1995 şi 27 februarie 1997 (aşadar, înainte de intrarea în vigoare a legii) au deţinut o casă de locuit (parter şi etaj), compusă din de 4 camere şi dependinţe situată în municipiul Focşani, str. C.;

- între 27 februarie 1997 şi 25 iunie 1997 (aşadar, înainte de intrarea în vigoare a legii) au deţinut un apartament de 3 camere situat în municipiul Focşani, str. M., cu o suprafaţă de 75,96 mp, superioară celei minimale, de 66 mp, prevăzută de Legea locuinţei pentru trei persoane - fiica inculpatului devenise majoră, dar se afla în continuarea studiilor;

- începând cu data de 27 februarie 1997 erau proprietari ai unui apartament de 2 camere situat în municipiul Focşani, str. U.

Normele metodologice privind vânzarea unor locuinţe de serviciu aflate în administrarea S.R.I., aprobate prin H.G. nr. 2.336 din 14 decembrie 2004 stabileau în esenţă:

- documentele necesare (art. 2):

• cererea de cumpărare (adresată de titularul contractului de închiriere comandantului unităţii în care este încadrat);

• copia contractului de închiriere a locuinţei de serviciu;

• declaraţia dată în nume propriu de către fiecare dintre membrii familiei, majori, menţionaţi în contractul de închiriere, din care să rezulte că îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege;

• copii ale actelor de identitate şi ale actelor de stare civilă ale tuturor membrilor familiei, menţionaţi în contractul de închiriere;

• dovada din care să rezulte că locuinţa deţinută în garnizoana din care au fost mutaţi nu a îndeplinit condiţiile minimale prevăzute de Legea locuinţei sau că a fost cedată, în condiţiile legii, instituţiei publice din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională (numai în cazul cadrelor mutate în interesul serviciului).

- procedura de urmat:

• constituirea de către comandant a unei comisii în vederea verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru vânzarea locuinţei de serviciu şi a oportunităţii vânzării (art. 3 şi 4);

• întocmirea unui raport de către această comisie, care putea fi favorabil (caz în care se transmitea unităţii abilitate pentru evaluarea preţului de vânzare) sau nefavorabil, în situaţia în care se constata că nu erau îndeplinite condiţiile pentru vânzare ori aceasta nu era oportună (caz în care hotărârea se comunica solicitantului, iar acesta o putea contesta la adjunctul directorului S.R.I. care coordona activitatea logistică şi financiară).

Prin raportare la aceste dispoziţii legale, sunt vădit nefondate susţinerile recurenţilor, în sensul că membrii comisiei nu aveau nicio obligaţie de a verifica datele privitoare la situaţia locativă a solicitantului, în speţă a inculpatului CÂNDEA PETRACHE

Dimpotrivă, verificarea datelor înscrise de solicitant în cerere şi a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru vânzarea locuinţei de serviciu, era atribuţia exclusivă a comisiei prevăzute de lege, fiind chiar raţiunea de a fi a acesteia.

Or, aşa cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză, inculpaţii BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ, în calitate de membri ai comisiei constituite în baza H.G. nr. 2.336/2004, nu i-au solicitat inculpatului CÂNDEA PETRACHE toate documentele prevăzute de acest act normativ, fiind astfel în imposibilitate de a verifica legalitatea cererii formulate de către acesta din urmă.

Declaraţia pe proprie răspundere prevăzută de normele metodologice avea în vedere îndeplinirea de către petent şi membrii majori ai familiei sale, a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 562/2004, cu referire la situaţia lor locativă, atât prezentă, cât şi anterioară intrării în vigoare a legii.

Aşa cum se poate lesne constata, menţiunea cuprinsă în rezoluţia pusă chiar de inculpatul C. pe propria cerere, dincolo de împrejurarea că nu constituia o declaraţie în condiţiile legii, nu acoperea decât situaţia locativă a familiei sale la momentul întocmirii cererii.

Or, legea îi excepta de la beneficiul ei nu doar pe cei care deţineau, la data intrării în vigoare, a unei locuinţe în proprietate care să îndeplinească cerinţele minimale impuse de Legea nr. 114/1996, ci şi pe aceia care deţinuseră asemenea locuinţe într-o perioadă anterioară.

Apărările pe care inculpaţii BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ şi le-au făcut atât în faţa primei instanţe, cât şi în faţa instanţei de recurs, aduc în discuţie doar situaţia locativă a inculpatului C. la momentul formulării cererii, prin raportare la ordinul O.D. nr. S/1011 din 30 decembrie 2004 emis de directorul S.R.I. în condiţiile art. 10 din Normele metodologice.

Inculpaţii omit însă două aspecte esenţiale:

- indiferent de conţinutul ordinului sus-arătat şi independent de împrejurarea că au avut sau nu acces la acesta (datorită caracterului său de document clasificat), respectivul act normativ nu putea contraveni dispoziţiilor Legii nr. 562/2004 şi nici Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 2.336/2004, întrucât era dat în aplicarea acestora şi avea o forţă juridică inferioară lor.

Prin urmare, principala obligaţie a inculpaţilor BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ era aceea de a verifica dacă situaţia locativă, trecută şi prezentă, a petentului CÂNDEA PETRACHE îndeplinea condiţiile prevăzute de lege, nefiind posibil ca un ordin să contravină sau să adauge la lege, aspect elementar pentru orice absolvent al facultăţii de drept (cum era cel puţin unul dintre inculpaţi, respectiv ICLEANU GEORGE).

- inculpaţii BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ au întocmit raportul favorabil inculpatului CÂNDEA PETRACHE fără a verifica şi situaţia sa locativă anterioară, lucru care ar fi fost posibil dacă i-ar fi cerut acestuia din urmă o declaraţie pe proprie răspundere conform dispoziţiilor legale.

Aşa cum o probează înscrisurile aflate la dosar, anterior intrării în vigoare a legii, inculpatul C. deţinuse alte 3 imobile pe care între timp le înstrăinase şi care depăşeau suprafaţa minimală prevăzută de Legea locuinţei, astfel încât, independent de situaţia sa locativă de la momentul întocmirii cererii, el era exceptat de la aplicarea Legii nr. 562/2004 conform art. 2 alin. (1) lit. b), în varianta în vigoare la acea dată.

În fapt, este evident că prin modul în care a procedat (fără a da declaraţii pe proprie răspundere, doar cu o menţiune într-o rezoluţie privitoare la situaţia prezentă), inculpatul CÂNDEA PETRACHE a urmărit eludarea dispoziţiilor legale printr-o conduită omisivă, fiind pe deplin conştient că nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege pentru a cumpăra imobilul în care locuia, în primul rând prin raportare la situaţia sa locativă anterioară intrării în vigoare a acesteia.

Or, întocmind şi semnând raportul din 25 ianuarie 2005, în care au propus aprobarea cererii inculpatului C. şi au specificat că acesta se încadrează în prevederile art. 1 alin. (3) lit. a) din O.D. nr. S/1011 din 30 decembrie 2004, inculpaţii BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ şi-au însuşit în terminis susţinerea petentului făcută în cererea formulată (şi care avea în vedere exclusiv situaţia locuinţei deţinute la acea dată în municipiul Focşani), dovedind o dată în plus că nu au analizat (în lipsa declaraţiilor prevăzute de lege) şi situaţia anterioară intrării în vigoare a legii, în raport de care cererea inculpatului C. nu (mai) putea fi admisă.

Procedând astfel, inculpaţii BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ au acceptat că prin conduita lor, care va sta la baza deciziei părţii civile de a semna contractul de vânzare-cumpărare cu inculpatul C., patrimoniul acesteia va fi păgubit, prin înstrăinarea unui imobil în condiţii nelegale, rezultat socialmente periculos pe care, chiar dacă nu l-au urmărit, l-au prevăzut, împrejurări care conturează forma de vinovăţie a intenţiei indirecte, cu care au comis atât infracţiunea de abuz în serviciu, cât şi pe cea de fals intelectual.

În ce priveşte critica referitoare la activitatea de instigare desfăşurată de inculpatul C., aceasta urmează a fi analizată din două perspective: pe de o parte relaţiile existente între inculpatul C. şi inculpaţii BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ, iar pe de altă parte conduita adoptată de inculpatul C. vizavi de cererea pe care a formulat-o.

În acest sens, instanţa de recurs constată că BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ se aflau într-un raport de subordonare faţă de inculpatul CÂNDEA PETRACHE, ei având calitatea de inspectori în cadrul Corpului de Control al S.R.I. condus la acea vreme de inculpatul C.

Este de observat că desemnarea celor trei inculpaţi ca membri ai comisiei de verificare a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru vânzarea locuinţei de serviciu s-a făcut chiar de către inculpatul C., prin rezoluţia pe care el însuşi a pus-o pe propria cerere, deşi scriptic aceasta fusese adresată Inspectoratului pentru managementul resurselor material-financiare şi a patrimoniului, respectiv colonelului S.M.

În fapt, procedând astfel, inculpatul C. s-a bazat pe ascendentul moral şi profesional pe care îl avea faţă de inculpaţii BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ, care se aflau într-o situaţie cel puţin ingrată: pe de o parte erau subordonaţi ierarhic inculpatului, iar pe de altă parte erau puşi în situaţia de a cenzura legalitatea unei cereri formulate de acesta, ceea ce implica obligaţia de a-i solicita lămuriri şi eventuale acte, în ipoteza în care starea de fapt ar fi impus-o.

Această situaţie a fost resimţită de către membrii comisiei chemate să analizeze cererea inculpatului C., fapt care a rezultat din declaraţiile inculpaţilor I. şi V.

Astfel, inculpatul I. a arătat că " am fost surprins că pentru şeful unităţii (adică inculpatul C.) nu a fost desemnată o comisie din afara unităţii (care să analizeze cererea sa), dar nu aveam ce să zic".

Din declaraţiile date de acelaşi inculpat a rezultat că respectiva comisie a analizat trei cereri de cumpărare a locuinţelor de serviciu; dacă la dosarele celorlalţi doi petiţionari existau în integralitate documentele prevăzute de lege, în cazul inculpatului C. lipsea declaraţia pe proprie răspundere, fapt pe care inculpatul I. l-a adus la cunoştinţa preşedintelui comisiei, adică inculpatului B. (care era locţiitorul inculpatului C. la conducerea Corpului de Control).

Sesizat de inculpatul I., inculpatul B. "a părut ofensat" şi i-a dat să citească rezoluţia inculpatului C. pe propriul raport (exemplarul 2), în care într-o paranteză făcea referiri la situaţia unui apartament din Focşani.

Edificatoare pentru situaţia în care s-au aflat membrii comisiei este afirmaţia cuprinsă de asemenea în cuprinsul declaraţiei inculpatului I., în sensul că "nu mi-am închipuit că, chiar comandantul unităţii ar fi eludat dispoziţiile legale referitoare la vânzarea locuinţelor de serviciu".

Aceleaşi aspecte rezultă şi din declaraţiile inculpatului V. Acesta a arătat că situaţia creată prin desemnarea sa în ca membru în comisie a constituit în mod indirect "un handicap", în sensul că "nu puteam să pun la îndoială legalitatea actelor prezentate" de şeful ierarhic, fiind "o relaţie de incompatibilitate, de natură morală între statutul meu de subordonat ierarhic al comandantului şi actul constatării îndeplinirii criteriilor/excepţiilor de legalitate privind acordarea unui drept şefului unităţii".

Inculpatul V. a confirmat susţinerile inculpatului I. cu privire la constatarea inexistenţei declaraţiei pe proprie răspundere în cazul inculpatului C., precum şi la reacţia inculpatului B., care în calitate de şef al comisiei "pe un ton relativ iritat", i-a arătat cuprinsul rezoluţiei pusă de inculpatul C. pe propria cerere.

În fine, inculpatul V. a recunoscut influenţa pe care a "handicapul emoţional" generat de calitatea sa, de subordonat ierarhic faţă de inculpatul C., a avut-o asupra capacităţii sale de decizie, în sensul limitării acesteia.

Instigarea desfăşurată de inculpatul C. nu s-a rezumat însă la "temerea reverenţiară" resimţită de subordonaţii săi (şi care nu-i absolvă de vinovăţie pentru faptele comise).

În acest sens, felul atipic în care a formulat cererea de cumpărare a locuinţei de serviciu (prin referirea la locuinţa deţinută la acel moment în Focşani şi la împrejurarea că aceasta se încadra în prevederile art. 1 alin. (3) lit. a) din O.D. S/1011 din 30 decembrie 2004), dar mai ales menţiunile cuprinse în cele două rezoluţii puse de el pe propria cerere (pe fiecare dintre cele două exemplare), conturează intenţia inculpatului C. de a-i determina pe membrii comisiei să-i soluţioneze favorabil cererea, deşi el nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege pentru cumpărarea locuinţei.

Inculpatul C. nu s-a rezumat la rezoluţionarea propriei cereri (deşi aceasta era adresată Inspectoratului pentru managementul resurselor material-financiare şi a patrimoniului - I.M.R.M.F.P.) şi la desemnarea membrilor comisiei (deşi inculpatul se afla practic într-un conflict de interese), ci prin aceleaşi rezoluţii el a dat indicaţii implicite cu privire la modul de rezolvare a cererii sale.

Astfel, prin rezoluţia pusă pe primul exemplar al cererii sale, inculpatul a precizat explicit că procedura stipulată de O.D. S/1011 din 30 decembrie 2004 "ar trebui să se desfăşoare într-un timp util", iar prin rezoluţia pusă pe al doilea exemplar a menţionat că respectiva comisie "va analiza oportunitatea" vânzării şi "va întocmi raportul conform anexei nr. 3 în 3 ex., ce se vor înainta la Dir. G (ex.1), I.M.R.M.F.P. (ex. 2)".

Aceste din urmă menţiuni prezintă relevanţă sub două aspecte:

- comisia constituită conform art. 4 alin. (1) din Normele metodologice nu se limita la verificarea "oportunităţii vânzării", ci trebuia să analizeze şi "îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru vânzarea locuinţei de serviciu".

Referindu-se prin rezoluţia menţionată doar la "oportunitatea" vânzării, inculpatul C. a transmis implicit membrilor comisiei faptul că această operaţiune nu ridică probleme de legalitate, aspect pe care l-a subliniat de altfel atât în conţinutul cererii (arătând că are la Focşani un apartament cu 2 camere, "situaţie stipulată în prevederile art. 1 alin. (3) lit. a) din O.D. S/1011 din 30 decembrie 2004), cât şi cuprinsul aceleiaşi rezoluţii (când într-o paranteză a precizat că "ap. de 2 camere din Focşani are 46 mp, cu trei persoane care locuiesc, periodic").

Prin urmare, "mesajul" transmis membrilor comisiei a fost acela că din punct de vedere legal nu există vreun impediment pentru realizarea vânzării şi, de aceea, nu se impun verificări sau documente suplimentare, deşi situaţia din speţă era exact contrară.

Acest "mesaj" a fost însuşit întocmai de comisie, care a întocmit un raport favorabil inculpatului, deşi cu toţii au realizat că acesta nu a depus toate documentele necesare (a se vedea declaraţiile pe proprie răspundere cu privire la situaţia sa locativă, trecută şi prezentă).

- întocmirea unui raport şi transmiterea acestuia unităţii abilitate pentru evaluarea preţului de vânzarea avea loc, potrivit art. 4 alin. (2) din Normele metodologice doar în ipoteza în care comisia ar fi ajuns la o concluzie favorabilă vânzării.

În fapt, prin conţinutul rezoluţiei pusă pe propria cerere, inculpatul C. a exclus practic varianta în care comisia ar fi constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru vânzarea locuinţei de serviciu ori că vânzarea nu era oportună, căci într-o asemenea ipoteză hotărârea comisiei nu se mai transmitea entităţilor menţionate de inculpat în rezoluţie, ci se comunica doar persoanei solicitante, care o putea contesta la adjunctul directorului S.R.I. care coordona activitatea logistică şi financiară.

Deşi aparent rezoluţia inculpatului C. făcea referiri doar la chestiuni de formă (precizând actul care trebuia întocmit şi circuitul său ulterior), în realitate mesajul transmis membrilor comisiei era acela că soluţia pe fondul cererii nu putea fi decât una favorabilă, căci numai într-o asemenea ipoteză raportul comisiei se comunica entităţilor precizate în rezoluţie.

Prin urmare, ca şi instanţa de fond, Completul de 5 judecători, reţine că, deşi modul în care inculpatul C. i-a determinat pe membrii comisiei să îi soluţioneze favorabil cererea de cumpărare a locuinţei nu a fost unul direct şi explicit, ci unul insidios, acţiunile sale s-au circumscris formei de participaţie a instigării.

Probatoriul administrat în cauză a demonstrat că autorul moral al celor două infracţiuni a fost inculpatul CÂNDEA PETRACHE, el fiind totodată şi beneficiarul activităţii infracţionale desfăşurate de inculpaţii BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ

Inculpatul C. ştia că admiterea cererii sale de a cumpăra apartamentul în care locuia (dincolo de aspectele controversate legate de încadrarea acestuia în categoria locuinţelor de serviciu), nu se putea face decât prin încălcarea legii, context în care rolul comisiei prevăzute de Normele metodologice era unul esenţial.

Implicarea personală a inculpatului C. în desemnarea membrilor comisiei, nominalizarea acestora dintre subordonaţii săi, ca şi conţinutul celor două rezoluţii puse de el pe propria cerere, reprezintă tot atâtea modalităţi prin care inculpatul a urmărit rezolvarea favorabilă a acesteia, contrar dispoziţiilor legale, ceea ce nu se putea realiza decât prin exercitarea abuzivă de către membrii comisiei a atribuţiilor ce le reveneau potrivit actelor normative relevante, concomitent cu alterarea realităţii în înscrisurile oficiale întocmite de ei cu acest prilej.

Prin urmare, hotărârea de a săvârşi cele două infracţiuni analizate a aparţinut inculpatului C., fiind transmisă într-o formă insidioasă şi mai apoi însuşită de inculpaţii BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ, care au comis în calitate de autori faptele deduse judecăţii.

Faţă de toate aceste considerente, Completul de 5 judecători, constată că sunt neîntemeiate criticile celor patru inculpaţi, ce pun în discuţie vinovăţia lor pentru infracţiunile săvârşite, sens în care în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursurile acestora vor fi respinse ca nefondate.

4. În privinţa cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea fondului cauzei şi a căilor de atac exercitate împotriva hotărârii primei instanţe, acestea vor fi suportate de inculpaţi în condiţiile art. 191 alin. (2), respectiv art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi partea civilă Serviciul Român de Informaţii împotriva Sentinţei penale nr. 314 din 25 martie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 10153/1/2011.

Casează în totalitate sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

I. Condamnă inculpatul CÂNDEA PETRACHE (fiul lui I. şi M., născut în comuna Bilieşti, judeţul Vrancea, domiciliat în municipiul Focşani, str. C.) pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

Condamnă acelaşi inculpat pentru instigare la infracţiunea de fals intelectual în legătură directă cu o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. la o pedeapsă de 5 luni închisoare.

Conform art. 33 lit. a) raportat la 34 alin. (1) lit. b) C. pen. dispune ca inculpatul CÂNDEA PETRACHE să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Aplică inculpatului CÂNDEA PETRACHE pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

În baza art. 81 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatului CÂNDEA PETRACHE pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit conform dispoziţiilor art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate inculpatului CÂNDEA PETRACHE pe durata termenului de încercare.

În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului CÂNDEA PETRACHE asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., vizând revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

II. Condamnă inculpatul BĂRBULESCU ADRIAN (fiul lui C. şi L., născut în sectorul 6, municipiul Bucureşti, domiciliat în Bucureşti, str. E.) pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

Condamnă acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în legătură directă cu o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie prevăzută de art. 289 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. la o pedeapsă de 5 luni închisoare.

Conform art. 33 lit. a) raportat la 34 alin. (1) lit. b) C. pen. dispune ca inculpatul BĂRBULESCU ADRIAN să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Aplică inculpatului BĂRBULESCU ADRIAN pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

În baza art. 81 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatului BĂRBULESCU ADRIAN pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit conform dispoziţiilor art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate inculpatului BĂRBULESCU ADRIAN pe durata termenului de încercare.

În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului BĂRBULESCU ADRIAN asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., vizând revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

III. Condamnă inculpatul ICLEANU GEORGE (fiul lui I. şi I., născut în comuna Bălăciţa, judeţul Mehedinţi, domiciliat în municipiul Drobeta Turnu-Severin, Aleea M., judeţul Mehedinţi) pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

Conform art. 33 lit. a) raportat la 34 alin. (1) lit. b) C. pen. dispune ca inculpatul ICLEANU GEORGE să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Aplică inculpatului ICLEANU GEORGE pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

În baza art. 81 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatului ICLEANU GEORGE pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit conform dispoziţiilor art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate inculpatului ICLEANU GEORGE pe durata termenului de încercare.

În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului ICLEANU GEORGE asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., vizând revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

IV. Condamnă inculpatul VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ (fiul lui F. şi F., născut în comuna Dideşti, judeţul Teleorman, domiciliat în municipiul Bucureşti, Str. A., sector 2) pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

Condamnă acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în legătură directă cu o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie prevăzută la art. 289 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. la o pedeapsă de 5 luni închisoare.

Conform art. 33 lit. a) raportat la 34 alin. (1) lit. b) C. pen. dispune ca inculpatul VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Aplică inculpatului VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

În baza art. 81 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatului VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit conform dispoziţiilor art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate inculpatului VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ pe durata termenului de încercare.

În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., vizând revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

V. În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul Român de Informaţii şi obligă inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 33.725,0569 RON către partea civilă.

În baza art. 348 C. proc. pen. dispune anularea următoarelor înscrisuri:

- adresa din 18 ianuarie 2005 întocmită de inculpatul CÂNDEA PETRACHE;

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. obligă inculpaţii CÂNDEA PETRACHE, BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ la plata sumei de câte 975 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ocazionate de judecarea cauzei în fond, din care suma de câte 75 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi ICLEANU GEORGE, VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ, BĂRBULESCU ADRIAN şi CÂNDEA PETRACHE împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurenţii intimaţi inculpaţi CÂNDEA PETRACHE, BĂRBULESCU ADRIAN, ICLEANU GEORGE şi VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ la plata sumei de câte 375 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ocazionate de judecarea recursurilor, din care suma de câte 75 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 decembrie 2013.

Părțile dosarului

(conform datelor publicate pe portalul instanțelor)

CÂNDEA PETRACHE - Recurent (Inculpat)
BĂRBULESCU ADRIAN - Recurent (Inculpat)
ICLEANU GEORGE - Recurent (Inculpat)
VLĂDICA DUMITRU DĂNUŢ - Recurent (Inculpat)
SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII - Recurent (Parte civilă)
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - D.N.A. - Recurent

← ICCJ. Decizia 232/2013. Corupție. Trafic de influență. Legea...		ICCJ. Posibilitatea de a ataca hotărârea penală cu apel.... →

ICCJ. Decizia 236/2013. Abuz în serviciu contra intereselor publice

Părțile dosarului

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia 236/2013. Abuz în serviciu contra intereselor publice