ICCJ. Decizia 1/2014. Penal. Luare de mită

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizia penală nr. 1/2014

Dosar nr. 1919/1/2013

Şedinţa publică de la 6 ianuarie 2014

A. Judecata în primă instanţă

I. Prin sentinţa penală nr. 474 din 30 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul N.A. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 194 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.

Ca pedeapsă accesorie, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., conform art. 71 C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 86² C. pen.

În conformitate cu dispozițiile art. 86³ alin. (1) lit. a)-d) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte trimestrial la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existență;

În temeiul art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86⁴ C. pen. cu referire la art. 83 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitată inculpata N.D. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată aceeaşi inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., înlăturându-se din încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu reținerea dispozițiilor art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 273 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată la 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pentru participație improprie la infracțiunea de folosire la autoritatea vamală de documente false.

Ca pedeapsă accesorie, s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., conform art. 71 C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 86² C. pen.

În conformitate cu dispozițiile art. 86³ alin. (1) lit. a)-d) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului încercare inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte trimestrial la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existență;

În temeiul art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 86⁴ C. pen. cu referire la art. 83 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitată inculpata J.I.P. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată aceeaşi inculpată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., înlăturându-se din încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu reținerea dispozițiilor art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitată aceeaşi inculpată pentru participație improprie la infracțiunea de fals intelectual la legea contabilității prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 289 C. pen. și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., înlăturându-se din încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu dispozițiile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen. s-a încetat procesul penal pornit împotriva aceleiaşi inculpate pentru participație improprie la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., înlăturându-se din încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu dispozițiile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (fapta din 31 decembrie 2003).

În baza art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată la 2 ani închisoare pentru participație improprie la infracțiunea de folosire a bunurilor societății comerciale într-un scop contrar intereselor acesteia, înlăturând din încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu dispozițiile art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 273 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată la 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pentru participație improprie la infracțiunea de folosire la autoritatea vamală de documente false.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) și art. 35 C. pen. s-au contopit pedepsele susmenționate, urmând ca inculpata J.I.P. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

Ca pedeapsă accesorie, s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., conform art. 71 C. pen.

În temeiul art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea următoarelor înscrisuri falsificate: comercial invoice (factură externă) nr. F1 din 01 octombrie 2002, comercial invoice (factură externă) nr. F2 din 01 octombrie 2002, comercial invoice (factură externă) nr. F3 din 27 septembrie 2002, comercial invoice (factură externă) nr. F4 din 27 septembrie 2002 , comercial invoice (factură externă) nr. F5 din 27 septembrie 2002, comercial invoice (factură externă) nr. F6 din 27 septembrie 2002, comercial invoice nr. F7 din 22 ianuarie 2003, comercial invoice nr. F8 din 23 ianuarie 2003, comercial invoice nr. F9 din 23 ianuarie 2003, comercial invoice nr. F10 din 26 mai 2003, comercial invoice nr. F11 din 21 mai 2003, comercial invoice nr. F12 din 20 mai 2003, comercial invoice nr. F13 din 27 iulie 2003, comercial invoice nr. F14 din 16 iulie 2003, comercial invoice nr. F15 din 16 iulie 2003, comercial invoice nr. F16 din 20 decembrie 2003, packing list of certificate of weight aferent facturilor externe nr. F1 din 01 octombrie 2002 şi nr. F2 din 01 octombrie 2002, packing list of certificate of weight aferent facturilor externe nr. F1 din 01 octombrie 2002 şi nr. F2 din 01 octombrie 2002, packing list of certificate of weight aferent facturilor externe nr. F3, F4, F5, F6 din 27 septembrie 2002, packing list of certificate of weight aferent facturilor nr. F3, F4, F5, F6 din 27 septembrie 2002, packing list of certificate of weight aferent facturilor externe nr. F3, F4, F5, F6 din 27 septembrie 2002, packing list of certificate of weight aferent facturilor externe nr. F3, F4, F5, F6 din 27 septembrie 2002, packing list of certificate of weight aferent facturilor nr. F3, F4, F5, F6 din 27 septembrie 2002, 5 „certificate of quality conformity” cu antetul şi ştampila firmei chinezeşti H.I.E.T. CO. LTD, toate datate 27 septembrie 2002, pe numele SC V. SA, avizele de însoţire a mărfii cu seria BC AAA nr. 107 din 06 decembrie 2002, nr. 108 din 07 decembrie 2002, nr. 106 din 07 decembrie 2002, nr. 101 nedatat, nr. 102 nedatat, nr. 104 nedatat, nr. 105 din 07 decembrie 2002, nr. 905 din 06 mai 2003 , nr. 906 din 08 mai 2003, nr. 907 din 10 mai 2003, nr. 909 din 30 iulie 2003, nr. 908 din 30 iulie 2003, nr. 910 din 06 august 2003, nr. 911 din 07 august 2003, nr. 912 din 24 septembrie 2003, nr. 913 din 24 septembrie 2003, nr. 919 din 26 septembrie 2003, nr. 920 din 26 septembrie 2003, nr. 921 din 26 septembrie 2003, nr. 914 din 26 septembrie 2003, nr. 915 din 26 septembrie 2003, nr. 916 din 26 septembrie 2003, nr. 917 din 26 septembrie 2003, nr. 918 din 26 septembrie 2003, nr. 929 din 11 februarie 2004 și nr. 930 din 11 februarie 2004 emise de SC V. SA, precum și a facturilor nr. F17 din 29 august 2003, nr. F18 din 30 septembrie 2003, nr. F19 din 31 octombrie 2003, nr. F20 din 30 noiembrie 2003 și nr. F21 din 31 decembrie 2003 și a chitanțelor nr. 960 din 07 august 2003, nr. 961 din 08 august 2003, nr. 962 din 11 august 2003 și nr. 963 din 12 august 2003, toate emise de SC R.G. SRL Bacău.

A fost respinsă, ca inadmisibilă, acțiunea civilă exercitată în procesul penal de partea civilă SC C. SA Bacău.

S-a luat act că părțile vătămate SC V. SA Bacău și SC R.G. SRL Bacău nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

În temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpata J.I.P. a sumelor de 122.903,0.703 RON, 58.870,9.402 RON și 80.489 dolari S.U.A. și 5.000 euro, în echivalent RON la cursul Băncii Naţionale a României din ziua plății.

S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanța nr. 68/P/2008 din 25 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secţia de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților N.A. și N.D.

S-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatei J.I.P. până la concurența sumei ce formează obiectul confiscării speciale.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpatul N.A. la plata sumei de 15.000 RON, inculpata N.D. la plata sumei de 20.000 RON și inculpata J.I.P. la plata sumei de 25.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare efectuate în procesul penal.

II. Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 68/P/2008 din 3 mai 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților A.N., D.N. și I.P.J. sub acuzația comiterii unor infracțiuni de corupție și infracțiuni conexe infracțiunilor de corupție, după cum urmează:

- N.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și șantaj prevăzută de art. 13¹ din Legea nr. 78/2000;

- D.N. pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., participație improprie la infracțiunea de folosire la autoritatea vamală de documente false în formă continuată prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 273 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și spălare de bani în legătură cu fapte de corupție și în formă continuată prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- J.I.P. pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită în formă continuată prevăzută de art. 255 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., participație improprie la infracțiunea de folosire a bunurilor societăților comerciale într-un scop contrar intereselor acestora în legătură directă cu infracțiunea de dare de mită și în formă continuată prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată cu referire la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., participație improprie la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupție și în formă continuată prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 290 C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., participație improprie la infracțiunea de fals intelectual la legea contabilității în legătură cu fapte de corupție și în formă continuată prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 37 din Legea nr. 82/1991 republicată cu referire la art. 289 C. pen. și art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., participație improprie la infracțiunea de folosire la autoritatea vamală de documente false în formă continuată prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 273 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și spălare de bani în legătură cu fapte de corupție și în formă continuată prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Inițial cercetarea inculpaților din cauză a avut loc în dosarul penal nr. 8/P/2006 al DNA, secţia de combatere a corupției, urmărirea penală fiind finalizată prin emiterea rechizitoriului din 13 noiembrie 2008.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 15083/1/2006.

Prin sentinţa penală nr. 611 din 18 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secţia penală, s-a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale și a actului de sesizare a instanței.

În motivarea sentinței s-a făcut trimitere la Decizia nr. 665 din 05 iulie 2007 a Curții Constituționale prin care se constatase neconstituționalitatea dispoziţiilor art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială [art. 24 alin. (2) şi (3) înainte de republicarea legii în forma actuală] rezultând că procedura de urmărire penală și de judecată prevăzută de art. 12 din lege era aplicabilă și foștilor membri ai Guvernului pentru fapte comise în exercițiului funcției lor.

Cum cercetarea și trimiterea în judecată a inculpatului A.N. în dosarul penal nr. 8/P/2006 avusese loc pentru pretinse infracțiuni săvârșite în perioada cât îndeplinise funcția de prim-ministru al României, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că urmărirea penală nu putea fi efectuată în lipsa avizului special prevăzut de art. 7 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială .

Prin urmare, reținându-se că a vizul privind încuviinţarea urmăririi penale pentru fapte comise în exerciţiul funcţiei de demnitate publică constituia o cerință prevăzută imperativ de lege pentru punerea în mișcare a acțiunii penale și valabila sesizare a instanței, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat nulitatea in integrum a actelor de urmărire penală efectuate în dosarul penal nr. 8/P/2006.

Așa cum rezultă din conținutul dispozitivului sentinței nr. 611 din 18 octombrie 2007, dar și din considerente, restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale s-a dispus cu privire la toate persoanele și în legătură cu toate faptele ce formaseră obiectul actului de sesizare a instanței.

Hotărârea de restituire a rămas definitivă prin decizia nr. 219 din 7 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători.

După restituirea cauzei la procuror, dosarul a fost înregistrat sub nr. 68/P/2008 la secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

Ulterior, prin rezoluția nr. 68/P/2008 din 19 iunie 2008, s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la unele dintre faptele ce au format obiectul actului de sesizare inițial și cercetarea lor separată într-un alt dosar penal.

Prin Hotărârea nr. 8 din 04 martie 2009 a Camerei Deputaților a fost încuviințată urmărirea penală a inculpatului A.N. - deputat în Parlamentul României și fost prim - ministru al României, pentru faptele formând obiectul dosarului penal nr. 68/P/2008 al Direcției Naționale Anticorupție - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin rezoluţiile nr. 68/P/2009 din 07 mai 2009 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpaţii A.N. , D.N. și I.P.J., fiindu-le adusă la cunoștință învinuirea, conform proceselor - verbale din 26 mai 2009, 25 mai 2009 și 18 mai 2009.

Au fost refăcute principalele acte de urmărire penală cu privire la toţi inculpaţii din cauză și readministrate probele pe baza cărora se dispusese inițial trimiterea lor în judecată, în dosarul penal nr. 8/P/2006.

Sub aspect probator, au fost reaudiaţi martorii cauzei şi efectuate mai multe rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică grafică, percheziţii în sistem informatic şi un raport de expertiză contabilă .

De asemenea, a avut loc prezentarea materialului de urmărire penală pentru toți inculpații şi întocmit actul de sesizare a instanţei.

Conform rechizitoriului emis în prezenta cauză, acuzațiile formulate împotriva inculpaților A.N., D.N. și I.P.J., circumscrise încadrărilor juridice susmenționate, pot fi rezumate astfel:

1. Cu referire la inculpatul A.N., s-a reținut că, în perioada 2002-2004, în susținerea unei rezoluții infracționale unice, în calitate de prim ministru al României, cu atribuții de coordonare a activității membrilor Guvernului și atribuții de control în ceea ce privește activitatea miniștrilor și atribuții de control asupra autorităților și instituțiilor publice centrale și locale prin aparatul de lucru al primului ministru, a primit în mod repetat foloase necuvenite, personal cât și prin intermediul D.N., de la coacuzata I.P.J., în scopul numirii acesteia în funcția de inspector general de stat la Inspectoratul de Stat în Construcții, după ce respectiva instituție a trecut în subordinea Guvernului, precum și pentru asigurarea unui statut care să îi confere acesteia autoritate deplină în cadrul instituției la conducerea căreia se afla.

Foloasele necuvenite au constat în contravaloarea unor bunuri achiziționate din Republica Populară Chineză, cheltuielile legate de introducerea lor în țară și transportul intern, contravaloarea unor lucrări de tâmplărie cu geam termopan executate de SC R.G. SRL Bacău la imobilul din localitatea C., str. A.T., județ Prahova, precum și în contravaloarea unor lucrări de renovare executate de SC C. SA Bacău la imobilul din București, str. C.T., sector 1.

Valoarea totală a foloaselor necuvenite primite de inculpatul A.N. de la coacuzata I.P.J. a fost stabilită pe baza raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză de expertul desemnat T.A.F., după cum urmează:

- 3.702.843.845 ROL reprezentând contravaloarea bunurilor achiziționate din Republica Populară Chineză și a cheltuielilor ocazionate de introducerea acestora în țară sub aparența unor importuri efectuate de SC V. SA Bacău și transportul pe parcurs intern;

- 2.027.844.822,27 ROL reprezentând contravaloarea lucrărilor de tâmplărie cu geam termopan executate de SC R.G. SRL Bacău la imobilul din localitatea Cornu, str. A.T., județ Prahova aparținând inculpaților A. și D.N. și suportate din fondurile SC V. SA Bacău (1.407.535.800 ROL) și SC R.G. SRL Bacău (620.309.022,27 ROL);

- 16.425.297.185,81 ROL reprezentând contravaloarea unor lucrări de construcție și renovare executate la imobilul din București, str. C.T., sector 1 și suportată din fondurile SC C. SA Bacău (12.61.443.157 ROL), SC V. SA Bacău (1.186.854.028,81 ROL) și 2.628.000.000 ROL de către coacuzata I.P.J.

De asemenea, s-a reținut că, în aceeași perioadă și în aceeași modalitate, inculpatul A.N. a primit în mod repetat foloase necuvenite și de la martorul I.P. în scopul numirii și menținerii acestuia în funcțiile de consul general și șef al Consulatului General al României la Hong Kong, precum și pentru menținerea în misiune permanentă în străinătate.

În acest caz, foloasele necuvenite au constat în contravaloarea serviciilor de achiziționare a bunurilor din Republica Populară Chineză, depozitarea lor temporară la sediul Ambasadei României din China, ambalarea, supravegherea încărcării lor în containere și organizarea transportului pe parcurs extern, bunuri introduse în țară sub aparența unor importuri efectuate de SC V. SA Bacău, societate care, ca și celelalte două firme susmenționate, era controlată și administrată în fapt de inculpata I.P.J.

Tot în sarcina inculpatului A.N. s-a reținut că pentru a ascunde infracțiunea de corupție săvârșită în exercitarea funcției de prim ministru al României, în anul 2006, după declanșarea anchetei penale și în timp ce deținea calitatea de deputat în Parlamentul României, a transmis consilierului P.I. amenințări, constând în darea în vileag a unor fapte imaginare - și anume, că acesta lucrează sub acoperire pentru anumite instituții ale statului, pentru a-l determina să-și retracteze declarațiile date în Dosarul nr. 8/P/2006 și să nu predea organelor de urmărire penală documentele doveditoare în posesia cărora se afla cu privire la achiziționarea și importul bunurilor din Republica Populară Chineză.

2. În sarcina inculpatei I.P.J. s-a reținut că a remis coacuzatului A.N., în calitate de prim ministru al României, foloase necuvenite în valoare totală de 22.155.985.853,08 ROL, în scopul numirii sale în funcția de inspector general de stat la Inspectoratul de Stat în Construcții după ce respectiva instituție trecuse în subordinea Guvernului și pentru a i se asigura un statut care să îi confere autoritate deplină în cadrul instituției la conducerea căreia aceasta se afla.

Foloasele necuvenite care au fost date coacuzatului A.N., cu excepția sumei de 2.628.000.000 ROL provenită din banii personali ai inculpatei I.P.J., au fost suportate din fondurile SC V. SA Bacău, SC C. SA Bacău și SC R.G. SRL Bacău, societăți comerciale la care inculpata deținea calitatea de acționar prin persoane interpuse și pe care continuase să le administreze în fapt după numirea în funcția de inspector general la Inspectoratul de Stat în Construcții.

De asemenea, s-a reținut că folosindu-se de autoritatea decurgând din calitatea sa de fost acționar și administrator al SC V. SA, acționar prin persoane interpuse și administrator în fapt al societăților la data respectivă, inculpata I.P.J. i-a determinat pe administratorii SC V. SA – P.C., SC R.G. SRL – B.B. - și SC C. SA – D.V. să suporte din fondurile societății cheltuieli care nu erau aferente activității acestora și care au reprezentat obiectul mitei date coacuzatului A.N.

În scopul ascunderii infracțiunilor de dare/luare de mită, inculpata I.P.J. a determinat martora P.C. să întocmească documente vamale și contabile cu un conținut nereal pentru a justifica plățile din patrimoniul SC V. SA efectuate pentru bunurile importate de coacuzații A.N. și D.N. și înregistrate în mod fictiv ca operațiuni de import efectuate de respectiva societate.

În același scop, folosindu-se de autoritatea pe care o avea asupra administratorilor celor trei societăți comerciale susmenționate, în calitate de fost acționar/administrator și administrator în fapt, inspector general de stat în cadrul Institutului de Stat în Construcții - instituție cu atribuții de control în domeniul construcțiilor și în baza relației de prietenie cu primul ministru, inculpata I.P.J. i-a determinat pe administratorii SC V. SA, SC R.G. SRL și SC C. SA să efectueze lucrări la imobilele din localitatea Cornu, județ Prahova și București, str. C.T., fără încheierea prealabilă a unor contracte cu proprietarii imobilelor, contracte pe baza cărora să se poată negocia prețul lucrărilor și să stabilească condițiile de facturare și încasare a contravalorii lucrărilor efectuate și să recupereze cheltuielile, în caz de neachitare a sumelor de bani datorate de beneficiar.

Tot în scopul ascunderii infracțiunilor de dare/luare de mită, inculpata I.P.J. i-a determinat pe numiții P.C., M.D., O.A.M., H.E., B.B., S.M., C.R.G., R.V., D.V., D.D., A.A.M. și O.M.E. să săvârșească fără vinovăție mai multe falsuri în înscrisuri sub semnătură privată, după cum urmează:

- întocmirea cu date nereale de către P.C. și M.D. a documentelor comerciale externe și de transport internațional (invoice, packing list-uri, certificate de calitate și conformitate), a centralizatoarelor de import și declarațiile pentru valoarea în vamă pentru bunurile achiziționate de inculpații A.N. și D.N. din Republica Populară Chineză și aduse în țară ca importuri efectuate de SC V. SA Bacău, înscrisuri falsificate ce au fost folosite la autoritatea vamală.

- întocmirea cu date nereale de către P.C. și H.E. a avizelor de însoțire a mărfii importate din China, completate olograf pe numele SC V. SA, înscrisuri folosite ca documente justificative pentru proveniența mărfurilor transportate pe ruta Bacău - Depozit Remat C.

- întocmirea cu mențiuni nereale a ordinelor de plată din 25 aprilie 2003 și din 14 mai 2003 de către P.C. și O.A.M. privind destinația sumei de 1.940.000.000 ROL achitată de SC V. SA în baza facturii fiscale nr. F22 din 16 mai 2003 reprezentând în realitate contravaloarea tâmplăriei cu geam termopan folosită la imobilul din localitatea Cornu aparținând soților N.;

- întocmirea de către C.R.G., la cererea lui B.B., a facturilor fiscale cu nr. F23 din 30 aprilie 2003 și nr. F22 din 16 mai 2003, precum și a facturilor cu nr. F17 din 29 august 2003, nr. F18 din 30 septembrie 2003, nr. F19 din 31 octombrie 2003, nr. F20 din 30 noiembrie 2003 și nr. F21 din 31 decembrie 2003, toate având ca mențiuni nereale adevăratul beneficiar al lucrărilor efectuate, fiind trecută în această calitate I.P.J., în loc de A. și D.N., pentru lucrările cu geam termopan executate la imobilul din localitatea Cornu, județ Prahova.

- întocmirea de către C.R.G. și S.M., la cererea lui B.B., a chitanțelor de încasare cu nr. F24 din 07 august 2003, nr. F25 din 08 august 2003, nr. F26 din 11 august 2003 și nr. F27 din 12 august 2003 care menționau în mod nereal că I.P.J. achitase din fonduri proprii sumele indicate în respectivele chitanțe, suma totală de 1.956.544.000 ROL reprezentând în realitate avans pentru lucrările ce urmau a fi executate la imobilul din localitatea Cornu fiind predată de martora S.C., angajata D.N.

- întocmirea de către B.B., S.M. și H.E. a unui număr de 99 ordine de deplasare emise de SC R.G. SRL în cursul anilor 2003-2004 cuprinzând date nereale cu privire la identitatea beneficiarului și locul în care se executa lucrarea, menționându-se în acest sens SC V. SA și punct de lucru - șantier Ploiești, deși adevărații beneficiari ai lucrării erau inculpații A. și D.N., lucrare realizată la imobilul situat în localitatea Cornu, județ Prahova.

- întocmirea cu mențiuni nereale de către R.C., la cererea lui B.B., a unui număr de 35 bonuri de consum aferente anilor 2003 -2004 și înregistrate în evidența contabilă de gestiune a SC R.G. SRL, în care a fost trecut ca beneficiar al materialelor folosite la imobilul din localitatea Cornu, SC V. SA sau I.P.J. în loc de A.N. și D.N.;

- întocmirea cu date nereale de către M.A., la cererea lui D.V., a unui număr de 4 dispoziții de încasare și a chitanțelor fiscale aferente, cu nr. 522 din 17 februarie 2003, nr. 528 din 24 februarie 2003, nr. 433 din 06 martie 2003 și nr. 445 din 24 martie 2003 eliberate de SC C. SA pe numele lui P.O., deși în realitate sumele menționate în respectivele chitanțe, în valoare totală de 978.000.000 ROL, fuseseră achitate de I.P.J., în contul lucrărilor executate la imobilul din București, str. C.T. aparținând în fapt soților N.;

- întocmirea de către M.A. și D.D., la cererea lui D.V., a dispoziției de încasare din 03 aprilie 2003 pentru suma de 1.650.000.000 ROL pe numele I.P.J., atestând-se în mod nereal că respectiva persoană creditase SC C. SA cu acea sumă de bani, precum și întocmirea subsecventă a altor 5 dispoziții de plată, la datele de 04 aprilie 2003, 09 aprilie 2003, 14 aprilie 2003 și respectiv, 21 aprilie 2003, prin care se atesta în mod nereal restituirea sumei de bani către I.P.J.;

- la aceleași date, au fost întocmite alte 5 dispoziții de încasare și chitanțele de plată aferente, cu nr. 550 din 04 aprilie 2003, nr. 602 din 09 aprilie 2003, nr. 605 din 14 aprilie 2003, nr. 609 din 21 aprilie 2003 și nr. 609 din 21 aprilie 2003, toate pe numele lui P.O., atestându-se în mod nereal că respectiva persoană achitase personal la casieria SC C. SA parte din contravaloarea facturii fiscale nr. F28 din 28 martie 2003 emisă pe numele său pentru lucrările de construcție și renovare executate la imobilul din București, str. C.T., până la concurența sumei de 1.650.000.000 ROL, deși în realitate suma fusese achitată de inculpata I.P.J.;

- întocmirea de către C.R.G., la cererea lui B.B., a facturii fiscale nr. F29 din 12 noiembrie 2003 emisă de SC R.G. SRL către SC V. SA cuprinzând mențiuni nereale cu privire la beneficiarul lucrării, prin aceea că în suma totală de 200.601.120 ROL a fost inclusă și valoarea de 88.298.833 ROL și, respectiv, 8.306.938 ROL reprezentând contravaloarea ușilor montate la obiectivul C.T.

S-a mai reținut în sarcina inculpatei I.P.J. că, prevalându-se de aceeași autoritate decurgând din calitatea sa de fost asociat și administrator/acționar prin persoane interpuse și administrator în fapt la cele trei societăți comerciale, i-a determinat pe numiții P.C., O.A.M., H.E., B.B., S.M., C.R.G., D.V., D.D. și O.E. să săvârșească fără vinovăție mai multe fapte de fals intelectual la legea contabilității, după cum urmează:

- înregistrarea în evidențele contabile ale SC V. SA Bacău a facturii nr. F29 din 12 noiembrie 2003 emisă de SC R.G. SRL Bacău și a ordinului de plată din 12 noiembrie 2003 emis de SC V. SA în baza respectivei facturi, operațiune ce a avut drept consecință denaturarea rezultatelor financiare pe anul 2003 ale SC V. SA Bacău, rezultând că în factura susmenționată era inclusă și contravaloarea unei uși metalice montată la imobilul din București, str. C.T. nr. 15;

- înregistrarea de către O.A.M., la cererea numitei P.C., în evidența contabilă a SC V. SA Bacău a facturii fiscale nr. F30 din 09 octombrie 2003 emisă de SC T.M. SA București reprezentând contravaloarea lucrărilor placaje piatră efectuate la imobilul din București, str. C.T., deși între cele două societăți comerciale nu au existat relații contractuale;

- înregistrarea de către O.A.M., la cererea numitei P.C., în evidența contabilă a SC V. SA Bacău, pe contul 121, destinat operațiunilor profit și pierderi a plății efectuate către SC T.M. SA București cu ordinul de plată din 15 octombrie 2003 aferent facturii fiscale nr. F30 din 09 octombrie 2003, operațiune ce a denaturat rezultatele financiare ale societății pe anul 2003;

- înregistrarea de către O.A.M., la cererea numitei P.C., în evidența contabilă a SC V. SA Bacău pe articolul contabil 411-472 a plăților efectuate în baza ordinelor de plată din 25 aprilie 2003 și din 14 mai 2003 corespunzătoare facturilor fiscale nr. F31 din 30 aprilie 2003 și nr. F22 din 16 mai 2003 emise de SC R.G. SRL, având ca obiect lucrările executate la imobilul din localitatea Cornu, județ Prahova;

- înregistrarea de către C.R.G. și S.M., la cererea lui B.B., în contabilitatea SC R.G. SRL, pe contul operațiunilor profit și pierderi a sumei de 611.714.639 ROL reprezentând în realitate cheltuielile ocazionate de lucrările de tâmplărie cu geam termopan executate la imobilul din localitatea Cornu, județ Prahova, operațiune ce a avut drept consecință denaturarea rezultatelor financiare ale societății pe anii 2003-2004.

Tot în sarcina inculpatei I.P.J. s-a reținut și săvârșirea infracțiunii de folosire de acte falsificate la autoritatea vamală sub forma participației improprii, cu referire la documentele de transport și documentele comerciale folosite pentru bunurile achiziționate de inculpații A.N. și D.N. din Republica Populară Chineză și introduse în țară ca importuri efectuate de SC V. SA, prin administrator P.C.

Activitatea infracțională desfășurată de inculpata I.P.J. a fost circumscrisă și infracțiunii de spălare de bani, în varianta prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, reținându-se că a disimulat proveniența sumei de 2.628.000.000 ROL primită ca mită de inculpatul A.N., introducând banii în SC R.G. ca împrumut societate și a dispus decontarea lucrărilor efectuate la imobilul din București, str. C.T. aparținând soților N. din respectiva sumă de bani, prin întocmirea fictivă a unor dispoziții de restituire a împrumutului și, corelativ, a unor dispoziții de încasare de la beneficiar P.O.

În aceeași încadrare juridică, ca act de executare săvârșit în baza unei rezoluții infracționale unice, a fost reținută și fapta inculpatei de a fi disimulat proveniența sumelor de bani din care a fost achitată contravaloarea bunurilor achiziționate de inculpatul A.N. personal, dar și prin intermediul coinculpatei D.N. și alte persoane, din Republica Populară Chineză, determinând martora P.C. să procedeze la introducerea în țară a respectivelor bunuri ca importuri efectuate de SC V. SA Bacău și să le înregistreze în evidențele contabile ca fiind transferate către un punct de lucru al societății din București.

S-a mai reținut și că, în scopul ascunderii beneficiarului real al lucrărilor executate, a determinat-o pe martora P.C. să le înregistreze și să le factureze pe numele unui beneficiar fictiv, și anume P.O.

Acțiunile de ascundere sau disimulare întreprinse de inculpata I.P.J. au vizat atât provenința bunurilor, cât și situația bunului, dispoziția bunului și circulația lor, prin ascunderea proprietarului real al acestora, crearea aparenței că bunurile ar fi fost utilizate în cadrul lucrărilor efectuate de societățile implicate sau transferate la un punct de lucru al uneia dintre societăți și, respectiv, crearea aparenței unui circuit comercial.

3. Pentru inculpata D.N., s-a reținut că, în perioada 2002-2004, în mod repetat și în baza unei rezoluții infracționale unice, i-a înlesnit coinculpatului A.N. primirea de foloase necuvenite de la I.P.J. în scopul menținerii acesteia în funcția de inspector general de stat la Inspectoratul de Stat în Construcții după ce respectiva instituție trecuse în subordinea Guvernului, precum și pentru a i se asigura în acea funcție un statut care să îi confere autoritate deplină.

Foloasele necuvenite cu privire la care a fost reținută participația inculpatei D.N. au fost reprezentate de contravaloarea bunurilor achiziționate din Republica Populară Chineză și a cheltuielilor ocazionate de introducerea acestora în țară și transportul pe parcurs intern, precum și contravaloarea lucrărilor de tâmplărie cu geam termopan executate de SC R.G. SRL Bacău la imobilul din localitatea Cornu, str. A.T., județ Prahova și suportate din fondurile SC V. SA Bacău și SC R.G. SRL Bacău, în valoare totală de 3.702.843.845 ROL și, respectiv, 2.027.844.822,27 ROL.

De asemenea, s-a reținut în sarcina inculpatei D.N. că, prin intermediul coacuzatei I.P.J., a determinat-o pe martora P.C., administrator la SC V. SA Bacău, să folosească la autoritatea vamală documente de transport și comerciale false pentru introducerea în țară a bunurilor achiziționate personal din Republica Populară Chineză sau prin intermediul altor persoane, sub forma unor importuri realizate de respectiva societate, și a înlesnit activitatea desfășurată de martora P.C. prin procurarea de documente de transport și comerciale în alb în vederea completării acestora cu date nereale și utilizarea lor la vamă.

S-a mai reținut și că aceeași inculpată era beneficiara bunurilor obținute de coinculpatul A.N. prin săvârșirea infracțiunii de luare de mită, respectiv, a bunurilor importate din Republica Populară Chineză și a lucrărilor de tâmplărie cu geam termopan executate la imobilul proprietate comună din localitatea Cornu, cunoscând de la început proveniența ilicită a acestora.

III. Dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei penale a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie sub nr. 3862/1/2010.

Conform dispozițiilor art. 15 alin. (2) C. proc. pen., SC C. SA s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 10.458.814.265 ROL, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcție executate la imobilul din București, str. C.T.

La termenul de judecată din 24 noiembrie 2010 a fost constată regularitatea actului de sesizare, subsecvent respingerii excepțiilor invocate sub acest aspect de apărarea inculpaților din cauză și a celorlalte conexe, motivele avute în vedere de instanță regăsindu-se în încheierea de la acea dată.

Au fost încuviințate apărării cererile privind copierea informaţiilor stocate în mediu optic pe cei 24 suporţi optici, 3 hard disk-uri, 1 server şi 56 CD-uri ambalate şi sigilate cu sigiliul cu impresiunea PNA 289, aflate la dosarul cauzei, procedura de punere la dispoziţia apărării a informaţiilor stocate pe suporţii optici ataşaţi dosarului de urmărire penală fiind redată în procesele-verbale din 03 februarie 2011, 04 februarie 2011, 15 martie 2011.

Inculpații N.A., N.D. şi J.I.P. au refuzat să fie ascultați în cauză la debutul cercetării judecătorești, rezervându-și acest drept pentru momentul ulterior administrării probelor din proces.

Audierea inculpaților a fost realizată la termenul de judecată din 27 februarie 2012, declarațiile fiind consemnate și atașate la dosarul instanţei.

În cursul cercetării judecătoreşti s-a procedat la audierea martorilor din lucrări, după cum urmează: martorii C.O., Ţ.M., S.G.V., R.V. şi M.D. (termenul din 22 iunie 2011); P.C. (termenul din 07 septembrie 2011): D.V., C.I., A.A.M., H.E., M.N., D.D. (termenul din 14 septembrie 2011); S.S. (termenul din 21 septembrie 2011); G.C., I.D., B.B.E. şi J.M. (termenul din 28 septembrie 2011); C.S., B.G., R.C. (şedinţa din 05 octombrie 2011); I.C.M. (şedinţa din 14 octombrie 2011); P.N.M. (şedinţa din 19 octombrie 2011); martorii U.C.O., C.D. şi U.I. (şedinţa din 31 octombrie 2011); G.E. (şedinţa din 14 noiembrie 2011); C.R.G. (şedinţele din 14 noiembrie 2011 şi 21 noiembrie 2012), R.S., A.V., S.C.V., N.A., F.D., Ş.M. (şedinţa din 21 noiembrie 2011); T.D., M.N., J.B., D.P., G.C., P.I., B.D., A.C., A.M. (şedinţa din 29 noiembrie 2011); D.Ş., F.C.N., H.I., O.A.M. (şedinţa din 14 noiembrie 2011); U.I. (şedinţele din 29 noiembrie 2011 şi 14 decembrie 2011); G.G., G.I., R.S.T., A.F.L. (şedinţa din 21 decembrie 2011); G.G., B.R.M. (şedinţa din 06 ianuarie 2012); O.V.C. şi O.A.L. (şedinţa din 17 ianuarie 2012), D.I. (31 ianuarie 2012).

În şedinţa din 27 februarie 2012, constatându-se imposibilitatea obiectivă de administrare a probei testimoniale privind martorii din lucrări B.A., S.M. şi O.E.M., s-a dat citire declaraţiilor formulate la urmărirea penală, conform dispoziţiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen.

Aceeași procedură a fost aplicată şi în cazul martorului din lucrări M.A., în şedinţa publică din 20 martie 2012.

De asemenea, la cererea apărării, au fost audiați martorii D.M.A., O.R., D.G., G.D. şi B.D., în ședința din 17 ianuarie 2012, iar martorii O.D., D.M., M.I.F., A.C.A. şi B.D.M., în şedinţa din 20 ianuarie 2012.

Prin încheierea din 06 ianuarie 2012, s-a luat act de manifestarea de voinţă a inculpatei N.D. privind renunţarea la audierea martorului Ş.M.

Totodată, prin încheierea din 17 ianuarie 2012, s-a luat act și de renunțarea inculpatului N.A. la administrarea probei testimoniale solicitată prin notele de probatorii depuse pentru termenul din 22 iunie 2011 şi încuviinţată de instanţă prin încheierea din 28 iunie 2011.

În cauză au fost audiați martorii A.B. (şedinţa din 14 noiembrie 2011), I.B. (şedinţa din 06 ianuarie 2012) şi M.M. (şedinţa din 31 ianuarie 2011), probă a cărei necesitate a rezultat din dezbateri, constatându-se, totodată, imposibilitatea audierii martorului A.M., a cărei adresă de domiciliu nu a putut fi aflată.

A fost administrată și proba cu înscrisuri în limita stabilită prin încheierea din 28 iunie 2011, precum și proba cu expertiza criminalistică a vocii şi vorbirii referitoare la autenticitatea şi realitatea convorbirilor în mediu ambiental purtate la datele de 13 martie 2006 și 14 martie 2006 între inculpatul N.A. şi martorul C.O., lucrare de expertiză depusă la dosarul de instanţă, dar și o expertiză tehnică construcţii la imobilul din localitatea Cornu - raportul întocmit aflându-se la același dosar de instanță.

În vederea lămurii expertizei contabile efectuată în cursul urmăririi penale, în conformitate cu dispoziţiile art. 124 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte a solicitat expertului contabil T.A.F. exprimarea punctului de vedere cu privire la aspectele enumerate în încheierea din 31 octombrie 2011, procedând, totodată, la chemarea în instanţă şi audierea expertului contabil în şedinţa din 10 februarie 2012.

În şedinţa din 31 ianuarie 2012, Păun Ioan a învederat că doreşte să participe în cauză ca parte vătămată în ceea ce priveşte infracţiunea de şantaj reţinută în sarcina inculpatului N.A., calitate în care a fost audiat în şedinţa din 10 februarie 2012.

Aceeaşi persoană a fost audiată și la termenul din 17 februarie 2012 în calitate de martor în legătură cu împrejurările vizând achiziționarea bunurilor din China, ca importuri efectuate de SC V. SA Bacău.

În şedinţa din 31 ianuarie 2012 s-a procedat la ascultarea înregistrărilor ambientale din 13 martie 2006 și 14 martie 2006, propuse ca mijloace de probă prin rechizitoriu, în prezența inculpaților și a martorului C.O.

IV. Pe baza probelor administrate în cursul urmării penale și în etapa cercetării judecătorești, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarea situație de fapt:

1. Cu privire la importurile din Republica Populară Chineză:

La data de 06 noiembrie 2002, M.R.S. SRL a avizat SC V. SA Bacău despre sosirea în Portul Constanța a containerului XX expediat din China, la bordul navei România II.

La data de 14 noiembrie 2002, același agent de shipping a transmis către SC V. SA Bacău și avizul privind sosirea în Portul Constanța a containerului MSCU YY la bordul navei V., pentru data de 19 noiembrie 2002.

Operațiunile de import și vămuire pentru produsele și mărfurile aflate în containerele susmenționate au fost realizate de numita P.C., administratorul SC V. SA Bacău.

Pentru întocmirea declarațiilor vamale și a declarațiilor vamale de tranzit, administratorul SC V. SA a prezentat lucrătorilor vamali mai multe facturi externe cuprinzând felul și cantitatea mărfurilor importate, valoarea acestora și firma furnizoare.

Conform declarației vamale de import nr. D1 din 27 noiembrie 2002 și nr. D2 din 27 noiembrie 2002 (DIV-uri înregistrate la Biroul vamal nr. 60 Bacău), pentru bunurile aflate în containerele susmenționate, au fost prezentate facturile externe cu nr. F1 din 01 octombrie 2002 în valoare de 9.927 dolari S.U.A., nr. F2 din 01 octombrie 2002 în valoare de 1.972,40 dolari S.U.A. și, respectiv, nr. F3 din 27 septembrie 2002 în valoare de 9.211 dolari S.U.A., nr. F4 din 27 septembrie 2002 în valoare de 4.217,95 dolari S.U.A., nr. F4 din 27 septembrie 2002 în valoare de 1.744,65 dolari S.U.A. și nr. F6 din 27 septembrie 2002 în valoare de 838,08 dolari S.U.A.

De asemenea, au fost prezentate organelor vamale și alte documente aferente fiecărei facturi externe, și anume: packing list of certificate of weight corespunzător facturilor externe nr. F1 din 01 octombrie 2002 și nr. F2 din 01 octombrie 2002, pentru bunuri în greutate netă de 3.853,40 Kg. și, respectiv, 443 Kg., packing list of certificate of weight corespunzător facturilor externe F3 din 27 septembrie 2002, nr. F4 din 27 septembrie 2002, nr. F5 din 27 septembrie 2002 și nr. F6 din 27 septembrie 2002, pentru bunuri în greutate de 2.375 Kg, 645 Kg, 356 Kg, 386 Kg și 50 Kg, precum și 5 certificate of quality conformity.

Toate aceste documente erau redactate în limba engleză și purtau antetul și ștampila firmei chinezești J.(T.)I.I.T. CO LTD în cazul facturilor externe nr. F1 din 01 octombrie 2002 și nr. F2 din 01 octombrie 2002 aferente containerului MSCU nr. YY și, respectiv, H.I.E.T. CO LTD pentru facturile externe nr. F3 din 27 septembrie 2002, nr. F4 din 27 septembrie 2002, nr. F5 din 27 septembrie 2002 și nr. F6 din 27 septembrie 2002 corespunzătoare containerului MSCU XX.

Cele două containere cu mărfuri au fost transportate pe calea ferată, pe ruta Constanța-Bacău, iar formalitățile de vamă au fost efectuate la Biroul Vamal de Interior Bacău (prin comisionarul vamal SC R. SA), după ce în prealabil fuseseră întocmite declarațiile vamale de tranzit în cadrul Biroului Vamal Constanța Port înregistrate din 20 noiembrie 2002.

Până la efectuarea operațiunilor de vămuire, containerele au fost depozitate într-un spațiu din cartierul Izvoare aparținând SC C. SA Bacău, societate care desfășura activități în comun cu SC V. SA Bacău, iar ulterior au fost preluate și transportate la Depozitul Remat C. situat pe șoseaua București - Pitești.

Pentru transportul containerelor până în cartierul I. din zona limitrofă a orașului Bacău și din acest loc la Depozitul Remat C., SC V. SA a apelat la o firmă specializată în efectuarea unor asemenea operațiuni, având în vedere dimensiunea și greutatea respectivelor containerelor.

De asemenea, a fost angajată o firmă de pază care să asigure securitatea containerelor pe perioada depozitării acestora în spațiul aparținând SC C. SA Bacău.

În vederea efectuării transportului pe ruta Bacău - Depozit Remat C., au fost întocmite mai multe avize de însoțire a mărfii, toate redactate și semnate de către P.C., administratorul SC V. SA.

Conform datelor înscrise în avizele de însoțire a mărfii nr. 105 din 07 decembrie 2002, nr. 106 din 07 decembrie 2002, nr. 107 din 06 decembrei 2002 și nr. 108 din 07 decembrie 2002, bunurile au fost transportate la un punct de lucru al SC V. SA din București, operațiune efectuată cu mențiunea nu se facturează.

Ulterior, bunurile aflate în containerele depozitate în incinta Remat C. au fost preluate și transportate la imobilul din București, str. Z. și folosite la amenajarea respectivei construcții, precum și la imobilul din București, str. C.T. și imobilul din localitatea Cornu, județ Prahova, aflat în proprietatea soților N.

Distinct de importurile efectuate în anul 2002, SC V. SA a fost beneficiara și altor asemenea operațiuni realizate în mai multe etape în cursul anului 2003, bunurile importate provenind tot din Republica Populară Chineză, conform facturilor externe de achiziție și celelalte documente comerciale folosite la autoritățile vamale române, după cum urmează:

Astfel, conform declarației vamale de import nr. D3 din 11 aprilie 2003 înregistrată la Biroul Vamal de Interior Bacău, numita P.C., administrator al SC V. SA Bacău, beneficiară a containerelor TPHU C1, CRXU C2 și RRLU C3 intrate în țară prin Portul Constanța, a prezentat lucrătorilor vamali factura externă nr. F7 din 22 ianuarie 2003 pentru bunuri în valoare 7.281,14 dolari S.U.A., factura externă nr. F8 din 23 ianuarie 2003 în valoare de 9.959,25 dolari S.U.A. și factura externă nr. F9 din 23 ianuarie 2003 pentru bunuri în valoare de 8.316,90 dolari S.U.A.

Tot astfel, pentru containerele CAXU C4, CLHU C5 și ECMU C6, descărcate în Portul Constanța în cursul lunii iulie 2003, au fost întocmite declarațiile vamale de import nr. D4 din 06 august 2003, nr. D5 din 07 august 2003 și nr. D6 din 18 iulie 2003, declarații vamale ce au avut la bază facturile externe F11 din 21 mai 2003 pentru bunuri în valoare de 1.370,60 dolari S.U.A., factura externă nr. F12 din 20 mai 2003 în valoare de 1.176,00 dolari S.U.A. și factura externă nr. F10 din 26 mai 2003 pentru bunuri în valoare de 4.460,00 dolari S.U.A.

Alte formalități de import au fost efectuate în baza facturii externe nr. F13 din 27 iulie 2003 în valoare de 3.237,40 dolari S.U.A., factura externă nr. F15 din 16 iulie 2003 în valoare de 4.275,05 dolari S.U.A. și factura externă nr. F14 din 16 iunie 2003 în valoare de 3.412,90 dolari S.U.A., pentru mărfuri transportate în containerele CLHU C7, CLHU C8 și TRLU C9 și având ca destinatar SC V. SA Bacău.

Pe baza facturilor susmenționate și în ordinea în care acestea au fost prezentate, s-au întocmit declarațiile vamale de import nr. D7 din 24 septembrie 2003, nr. D8 din 26 septembrie 2003 și nr. D9 din 26 septembrie 2003 de către Biroul vamal nr. 60 din localitatea Bacău.

De asemenea, au fost întocmite și declarații vamale de tranzit în cadrul Biroului vamal intrare nr. 197 - Port Constanța.

Ultima operațiune de import efectuată de SC V. SA Bacău a fost înregistrată cu declarația vamală de import nr. D10 din 11 februarie 2004 corespunzătoare facturii externe nr. F16 din 20 decembrie 2003, pentru bunuri în valoare 5.614,00 dolari S.U.A., transportate în containerul FSCU nr. C10.

Toate aceste facturi externe au fost eliberate sub antetul firmei chinezești C.I.T. CO LTD, având aplicată și ștampila respectivei societăți.

Ca și în cazul importurilor efectuate în anul 2002, mărfurile au fost transportate pe calea ferată, pe ruta Constanța-Bacău, iar ulterior, pe ruta Depozit I. Bacău - Depozit Remat B., cu mijloace de transport auto, prin intermediul unei firme de transport specializate.

Pentru efectuarea transportului pe ruta Bacău - Depozit Remat C. au fost întocmite mai multe avize de însoțire a mărfii cuprinzând mențiunea nu se facturează și ca destinație punct de lucru București.

Respectivele avize de însoțire a mărfii au fost completate olograf și semnate de administratorul SC V. SA Bacău.

Pentru bunurile importate în cursul anului 2003 au fost eliberate avizele de însoțire a mărfii cu nr. 905 din 06 mai 2003, 906 din 08 mai 2003, nr. 907 din 10 mai 2003, nr. 908 din 30 iulie 2003, nr. 909 din 30 iulie 2003, nr. 910 din 06 august 2003, nr. 911 din 07 august 2003, nr. 912 din 24 septembrie 2003, nr. 913 din 24 septembrie 2003, nr. 914 din 26 septembrie 2003, nr. 915 din 26 septembrie 2003, nr. 916 din 26 septembrie 2003, nr. 917 din 26 septembrie 2003, nr. 918 din 26 septembrie 2003, nr. 919 din 26 septembrie 2003, nr. 920 din 26 septembrie 2003 și nr. 921 din 26 septembrie 2003.

În ceea ce privește bunurile importate în baza facturii externe nr. F16 din 20 decembrie 2003 și pentru care a fost întocmită declarația vamală de import nr. D10 din 11 februarie 2004 au fost eliberate avizele de însoțire a mărfii nr. 929 din 11 februarie 2004 și nr. 930 din 11 februarie 2004.

Și de această dată, mărfurile depozitate în incinta Remat C. au fost încărcate și transportate ulterior la imobilul din București str. Z. și la imobilul din localitatea Cornu, județ Prahova.

În cursul urmăririi penale, în cauză s-a dispus și efectuat o expertiză tehnică de specialitate care să stabilească între altele modalitatea în care au fost înregistrate în contabilitatea SC V. SA importurile de bunuri din Republica Populară Chineză, valoarea exactă a acestora, precum și celelalte cheltuieli ocazionate de achiziționarea și introducerea în țară a bunurilor.

Prin raportul de expertiză contabilă întocmit de expert T.A.F., s-a stabilit că cele 16 facturile externe aferente importurilor din China au fost înregistrate în contabilitatea SC V. SA, valoarea totală a bunurilor importate fiind de 2.577.742.404 ROL, conform declarațiilor vamale de import corespunzătoare perioadei 27 noiembrie 2002 - 11 februarie 2004.

De asemenea, a rezultat că pentru bunurile importate conform facturilor externe prezentate la autoritatea vamală, SC V. SA a achitat cu titlu de datorie vamală, reprezentând taxe vamale, accize, comision vamal, TVA în vamă și taxă Asycuda, suma totală de 1.229.030.703 ROL, din care 424.135.776 ROL corespunzătoare importurilor efectuate în anul 2002, 725.843.996 ROL pentru importurile din anul 2003 și 79.050.931 ROL pentru bunurile introduse în țară în anul 2004.

Pe lângă datoriile vamale, SC V. SA a suportat și alte cheltuieli în legătură cu importurile din China, facturate de prestatorii interni pentru operațiunile de vămuire, transport pe calea ferată și cu mijloace auto, manipulare și pază a containerelor, în sumă totală de 588.709.402 ROL, din care suma de 51.579.530 ROL aferentă anului 2002, 487.916.844 ROL corespunzătoare anului 2003 și 49.195.028 ROL în anul 2004.

Cu referire la cheltuielile achitate prestatorilor interni, expertiza judiciară a stabilit că în contabilitatea SC V. SA au fost înregistrate documentele care atestă și justifică efectuarea plății către furnizorii de servicii, fiind menționate ca atare în cuprinsul și în anexele raportului de expertiză contabilă denumirea firmelor implicate în raporturile derulate cu SC V. SA, tipul și costul serviciilor prestate, precum și modalitatea în care a fost efectuată plata.

A rezultat astfel că, în anul 2002, pe baza facturilor fiscale nr. F32 din 20 noiembrie 2002 și nr. F33 din 20 noiembrie 2002 emise de SC S.S. SRL București, factura fiscală nr. F34 din 28 noiembrie 2002 emisă de R. SA Agenția I. - Punct B., scrisoarea de trăsură pentru vagon nr. 456 din 20 noiembrie 2002 și nr. 457 din 20 noiembrie 2002 încheiate între SNTFM CFR Marfă SA, SC S.S. SRL București și SC V. SA, factura fiscală nr. F35 din 28 noiembrie 2002 și nr. F36 din 12 decembrie 2002 emise de CFR T. SA București - District T. Bacău, scrisoarea de trăsură pentru vagon nr. 153 din 12 decembrie 2002 și nr. 457 din 12 decembrie 2002 încheiate între SNTFM CFR Marfă SA, SC V. SA și SC S.S. SRL București, a fost achitată suma totală de 51.597.530 ROL cu TVA, plăți efectuate cu nr. 302 din 21 noiembrie 2002 pentru suma de 22.505.671 ROL către S.S. SRL București, nr. 998 din 29 noiembrie 2002 pentru suma de 13.734.438 ROL către R. SA Agenția I. și filele CEC 85 din 02 decembrie 2002 și nr. 86 din 17 decembrie 2002 pentru suma de 9.945.207 ROL și respectiv 5.403.314 ROL către CFR T. SA București.

Pentru anul 2003, în baza facturii fiscale nr. F37 din 08 aprilie 2003 emisă de S.S. SRL București, a facturii fiscale nr. F38 din 11 aprilie 2003 emisă de CFR T. SA București - District T. Bacău, factura fiscală nr. F39 din 17 aprilie 2003 emisă de SC R. SA I. - Punct B., factura fiscală nr. F40 din 30 aprilie 2003 emisă de SC A.S.S. Bacău și scrisoarea de trăsură nr. 025 din 09 aprilie 2003, nr. 828 din 14 mai 2003 și nr. 829 din 14 mai 2002 emise de SNTFM CFR Marfă SA, toate aferente containerelor CRXU C2, TPHU C11 și TRLU C3, a facturilor fiscale nr. F41 din 16 iulie 2003 emisă de L.M.S. SRL Constanța, nr. F42 din 18 iulie 2003 emisă de SC R. SA I. - Punct B., nr. F43 din 21 iulie 2003 și nr. F44 din 05 august 2003 emise de SC CFR T. SA București - District T. Bacău, nr. F45 din 30 iulie 2003 emisă de SC T.D. SRL Bacău și a scrisorilor de trăsură nr. 754 din 16 iulie 2003 și nr. 755 din 05 august 2003 emise de SNTFM CFR Marfă SA, toate aferente containerului ECMU C6, a facturii fiscale nr. F46 din 05 august 2003 emisă de SC E.P. București și factura fiscală nr. F47 din 06 august 2003 emisă de SC A. CO SRL, aferente containerului CAXU C4, a facturilor fiscale nr. F48 din 06 august 2003 emisă de SC E.P. București - Punct C., nr. F49 din 06 august 2003 emisă de SC L.C. SRL Ilfov, nr. F50 din 05 august 2003 și nr. F51 din 05 august 2003, nr. F52 din 05 august 2003 emise de SC L.M.S. SRL Constanța, nr. F53 din 07 august 2003 emisă de SC R. I. - Punct B., toate eferente containerului CLHU C5, a facturilor fiscale nr. F54 din 23 septembrie 2003 emisă de SC E.P. București și nr. F55 din 24 septembrie 2003 emisă de SC L.C. SRL - Sector Agricol Ilfov, aferente containerului CLHU C7, a facturii fiscale nr. F56 din 25 septembrie 2003 emisă de SC T.E. SRL Constanța aferentă containerului TRLU C12, a facturilor fiscale nr. F57 din 22 septembrie 2003, nr. F58 din 22 septembrie 2003 și nr. F59 din 25 septembrie 2003 emise de L.M.S. SRL Constanța, nr. F60 din 22 septembrie 2003 și nr. F61 din 25 septembrie 2003 emise de L.M.S. SRL Constanța, nr. F62 din 25 septembrie 2003 emisă de SC E.P. Constanța, nr. F63 din 29 august 2003 emisă de SC R. SA București - Agenția I. și factura fiscală nr. F64 din 25 septembrie 2003 emisă de SC T.E. SRL Constanța, toate aferente containerului CLHU C8, SC V. SA Bacău a achitat suma totală de 487.916.844 ROL cu TVA.

Plățile datorate prestatorilor interni au fost achitate cu nr. 621 din 06 august 2003 pentru suma 30.000.000 ROL către SC A. CO SRL, ordin de plată din 03 iunie 2003 pentru suma de 25.709.998 ROL către SC A.S.S. Bacău, filele CEC 694 din 15 aprilie 2003 pentru suma de 17.768.009 ROL, 698 din 15 mai 2003 pentru suma de 60.721.059 ROL, 727 din 23 iulie 2003 pentru suma de 6.129.750 ROL și 728 din 11 august 2003 pentru suma de 3.164.686 ROL, toate către CFR T. SA Bacău, ordin de plată din 06 august 2003 pentru suma de 4.422.159 ROL, din 07 august 2003 pentru suma de 4.442.159 ROL, din 24 septembrie 2003 pentru suma de 6.806.384 ROL și din 26 septembrie 2003 pentru suma de 9.075.178 ROL, toate către SC E.P. SRL București, cu nr. 746 din 07 august 2003, nr. 747 din 08 august 2003, nr. 656 din 24 septembrie 2003, nr. 657 din 25 septembrie 2003 pentru suma totală de 60.000.000 ROL către SC L.C. SRL Ilfov, ordinul de plată din 05 august 2003, din 22 septembrie 2003 și din 25 septembrie 2003 pentru suma totală de 82.230.950 ROL către SC L.M.S. SRL Constanța, cu nr. 746 din 07 august 2003, nr. 747 din 08 august 2003, nr. 656 din 24 septembrie 2003 și nr. 657 din 25 septembrie 2003 pentru suma totală de 11.179.602 ROL către SC R. SA București - Agenția I., cu ordinul de plată din 08 aprilie 2003 și nr. 221 din 08 aprilie 2003 pentru suma totală de 81.568.557 ROL către SC S.S. SRL București, cu nr. 992 din 26 septembrie 2003, nr. 993 din 27 septembrie 2003 și nr. 005 din 30 septembrie 2003 pentru suma totală de 60.000.000 ROL către SC T.E. SRL Constanța și cu nr. 204 din 30 septembrie 2003 pentru suma de 19.159.000 ROL către SC T.D. SRL Bacău.

Pentru anul 2004, pe baza facturilor fiscale nr. F65 din 10 februarie 2004 și nr. F66 din 10 februarie 2004 emise de SC L.M.S. SRL Constanța, nr. F67 din 10 februarie 2004 emisă de SC E.P. SRL București, nr. F68 din 10 februarie 2204 emisă de SC T.E. SRL Constanța și factura fiscală nr. F69 din 12 februarie 2004 emisă de SC R. SA I. - Punct B., SC V. SA Bacău a achitat suma totală de 49.195.028 ROL cu TVA, plăți efectuate cu nr. 528 din 10 februarie 2004 pentru suma de 7.279.938 ROL către SC L.M.S. SRL, nr. 192 din 11 februarie 2004 și nr. 201 din 12 februarie 2004 pentru suma totală de 35.000.000 ROL către SC T.E. SRL, cu nr. 366 din 12 februarie 2004 pentru suma de 2.049.755 ROL către SC R. SA și cu ordinul de plată din 12 februarie 2004 pentru suma de 4.865.315 ROL către SC E.P. SRL.

În ceea ce privește modalitatea de evidențiere în contabilitate a bunurilor importate din Republica Populară Chineză, expertiza a constatat că înregistrările la SC V. SA nu au fost corespunzător efectuate rezultând că bunurile menționate în facturile externe nu au fost înregistrate în gestiunea societății, nu au fost întocmite note de intrare recepție - document justificativ pentru intrarea în patrimoniu a bunurilor, și nu au fost decontate în contul vreunei lucrări executate de societate sau revândute unor terți.

Bunurile ce au făcut obiectul importurilor au fost înregistrate inițial ca “mărfuri aflate în custodie la terți”, după care au fost trecute în contul “cheltuieli privind alte materiale consumabile”, fără să fie repartizate asupra niciunui obiectiv de lucrări, înregistrare ce semnifica că respectivele bunuri au constituit o cheltuială proprie a societății efectuată în cadrul activității curente.

De asemenea, s-a constatat că SC V. SA nu a efectuat nicio plată către furnizorii chinezi în baza facturilor externe emise pentru bunurile importate și nici nu a existat vreo solicitare în acest sens din partea acestora.

S-a constatat că datoria către furnizorii chinezi rezultând din valoarea facturilor externe înregistrate în contabilitatea societății a fost stinsă parțial cu sumele în valută ridicate de inculpata I.P.J. din casieria SC V. SA, ca avansuri spre decontare.

S-a stabilit că sumele predate inculpatei I.P.J. au fost retrase din conturile bancare ale SC V. SA deschise la Banca P. SA și Banca R. de către casiera societății M.A., cu motivația cheltuieli deplasare, contravaloare cost deplasare, plată cash cheltuieli deplasare sau retragere numerar.

Conform evidențelor ținute de societate, inculpata I.P.J. a ridicat din casieria societății suma de 17.000 dolari S.U.A. cu dispoziția de plată din 14 august 2002, 5.000 dolari S.U.A. cu dispoziția de plată din 23 august 2002 și suma de 5.000 EURO cu dispoziția de plată din 14 octombrie 2002.

În anul 2003, aceeași inculpată a ridicat din casieria societății și sumele de 10.000 dolari S.U.A. cu dispoziția de plată din 03 aprilie 2003, 11.000 dolari S.U.A. cu dispoziția de plată din 23 mai 2003, 2.200 dolari S.U.A. cu dispoziția de plată din 18 iulie 2003, 600 dolari S.U.A. cu dispoziția de plată din 25 august 2003, 1.000 dolari S.U.A. cu dispoziția de plată din 8.09.2003, 12.000 dolari S.U.A. cu dispoziția de plată din 23 octombrie 2003 și 6.689 dolari S.U.A. cu dispoziția de plată din 25 noiembrie 2003.

Potrivit acelorași evidențe contabile, cu dispoziția de plată din 09 august 2004, inculpata I.P.J. a retras din casieria societății și suma de 20.000 dolari S.U.A.

Suma totală de 22.000 dolari S.U.A. și 5.000 euro (echivalentul sumei de 26.931,93 dolari S.U.A. ca urmare a transformării sumei de 5.000 euro în dolari S.U.A.) retrasă de inculpata I.P.J. în anul 2002 a fost alocată în contul sumei de 27.911 dolari S.U.A. rezultată din valoarea cumulată a facturilor externe emise de furnizorii chinezi în cursul aceluiași an, închizându-se astfel articolul contabil - avansuri spre decontare ridicate de inculpata I.P.J., pentru diferența de 979,15 dolari S.U.A. neexistând alte înregistrări contabile.

Pentru anul 2003, valoarea cumulată a retragerilor în valută efectuate de inculpata I.P.J., totalizând suma de 43.489 dolari S.U.A., a fost stinsă integral cu valoarea importurilor din China rezultată din facturile externe emise de furnizorii chinezi, în cuantum de 43.489,024 dolari S.U.A., pentru diferența de 0,24 dolari S.U.A. procedându-se la egalizarea valorii facturilor cu avansurile din devize ridicate de Irina P.J.

Din suma de 20.000 dolari S.U.A., retrasă de inculpata I.P.J. în anul 2004, nu a fost compensată decât suma de 5.614 dolari S.U.A. reprezentând valoarea din devize a importurilor, rămânând o diferența neacoperită de 13.406,61 dolari S.U.A.

Cu privire la modalitatea de efectuare a înregistrărilor în contabilitatea SC V. SA Bacău vizând importul de bunuri din Republica Populară Chineză, a fost audiată în cauză martora P.C. - administrator și director general al societății, care participase la derularea formalităților de vămuire și coordonase activitatea desfășurată de angajații societății cu atribuții în organizarea și ținerea contabilității.

Conform declaraților făcute în cursul urmării penale și menținute în esență și în etapa cercetării judecătorești, importurile de bunuri din Republica Populară Chineză nu s-au efectuat din inițiativa societății și nici în scopul de a asigura desfășurarea lucrărilor de execuție contractate de societate, ci la ordinul inculpatei I.P.J., fost acționar și administrator al SC V. SA și care, din funcția de inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcții, continuase să coordoneze și să administreze în fapt întreaga activitate a societății.

Sub acest aspect, martora a menționat împrejurările care îi confereau inculpatei I.P.J. autoritate deplină în interiorul firmei, subliniind relațiile acesteia cu S.S. - fost acționar majoritar al societății și ministru secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Lucrărilor Publice, precum și legăturile personale pe care le avea cu familia A.N., prim ministru al României în acea perioadă, reprezentând interesele soților N. în relația cu societățile din Bacău implicate în edificarea construcției din București, str. Z., ai căror beneficiari erau.

Făcând referire la condițiile concrete în care au avut loc importurile de bunuri, s-a arătat că inculpata I.P.J. a efectuat o vizită în China împreună cu D.N. în luna august 2002. În preajma plecării, inculpata i-a solicitat martorei suma de 17.000 dolari S.U.A., cu titlu de avans spre decontare, spunându-i că respectiva țară este furnizor de parchet și alte materiale de construcție, de calitate și la prețuri avantajoase.

Conform susținerilor martorei, inculpata a menționat că respectiva deplasare putea constitui punctul de plecare a unei viitoare colaborări cu furnizorii chinezi, ceea ce a determinat martora să creadă că plata efectuată către inculpată cu titlu de avans spre decontare reprezenta costul unei delegații în vederea prospectării pieței de mărfuri.

La întoarcerea din China, inculpata i-a spus martorei că SC V. SA trebuie să efectueze niște importuri din China, fără să o informeze sau să îi ofere alte detalii.

În luna octombrie 2002, martora P.C. a fost contactată de inculpata I.P.J. și anunțată că urmează să plece din China un container pe adresa SC V. SA, cerând să fie informată imediat ce societatea era avizată cu privire la sosirea mărfii în Portul Constanța.

Ca atare, în luna noiembrie 2002, când societatea a fost înștiințată cu privire la sosirea în țară a două containere din China, inculpata I.P.J. s-a deplasat la sediul societății din Bacău și i-a predat martorei P.C. personal mai multe liste redactate la calculator cuprinzând bunurile ce făceau obiectul importului, documente de transport extern - conosamente, packing list în alb și facturi, de asemenea, în alb, necompletate.

În respectiva împrejurare, inculpata i-a spus martorei că bunurile importate aparțineau D.N. și fuseseră achiziționate din China.

Totodată, inculpata i-a cerut martorei P.C. să completeze facturile și documentele prezentate pe baza listelor redactate la calculator, liste care nu conțineau însă nicio mențiune cu privire la prețul sau cantitatea produselor.

Ca urmare, martora P.C. a procedat la completarea facturilor externe și a celorlalte documente aferente - packing list și certificate de calitate și conformitate, urmărind pe cât posibil să existe o corespondență între datele înscrise în acestea și cele trecute în conosamente.

Facturile în discuție purtau antetul și ștampila unor firme din China, fără alte mențiuni.

Completarea facturilor s-a efectuat în secretariatul SC C. SA, societate ce avea sediul în aceeași clădire cu SC V. SA, după terminarea programului de lucru și în condiții de strictă confidențialitate. Operațiunea de dactilografiere a fost realizată de martora M.D. - secretar la SC C. SA, cu ajutorul unei mașinii de scris, dar și pe calculator.

Pe baza acestor documente și a conosamentelor aferente, martora P.C. s-a prezentat la autoritățile vamale și a participat la efectuarea operațiunilor de vămuire.

În ceea ce privește operațiunea de înregistrare în contabilitate a importurilor, s-a arătat că procedeul folosit a urmărit, pe de o parte, să creeze aparența că bunurile fuseseră achiziționate în interesul societății și cu banii retrași din casierie de către inculpata I.P.J., iar pe de altă parte, să se ascundă identitatea adevăratului beneficiar al mărfurilor importate, care era D.N.

Tot cu relevanță în ceea ce privește modalitatea de introducere în țară a bunurilor achiziționate din China, sub aparența importurilor efectuate de SC V. SA, este și partea din declarația martorei P.C. referitoare la derularea importurilor din anul 2003.

Conform susținerilor martorei, în cazul acestor importuri, facturile externe în alb, necompletate dar având antetul și ștampila furnizorului chinez, au fost primite pe adresa SC V. SA, în plicuri expediate de la Ambasada României din China. La expeditor era trecut P.I.

Și de această dată, inculpata I.P.J. a fost cea care a predat martorei documentele externe de transport și listele cuprinzând bunurile aflate în containere. Inculpata I.P.J. era informată cu privire la fiecare etapă parcursă în operațiunea de import, aceasta fiind cea care stabilea și destinația containerelor, după parcurgerea formalităților de vămuire.

Completarea facturilor conform listelor primite de la inculpata I.P.J. a fost efectuată tot de martora P.C., cu ajutorul angajatei SC C. SA, M.D.

Pentru efectuarea transportului containerelor de la Bacău la București, au fost întocmite avize de expediție de către martora P.C. personal, în cazul importurilor din anul 2002, și martorii H.E. și O.A.M., pentru celelalte importuri.

Pe toate avizele de expediție a fost înscrisă mențiunea nu se facturează și destinația Punct de lucru București.

Martora P.C. a explicat înscrierea acestor mențiuni prin aceea că trebuia să dea mărfurilor transportate aparența unui transport intern al societății, altfel, emiterea unui aviz presupunea automat și emiterea unui facturi, or bunurile nu erau ale societății. Din același motiv, nu au fost întocmite nici note de intrare a bunurilor în gestiune, importurile fiind inițial înregistrate în contabilitate ca mărfuri aflate la terți în custodie, iar ulterior pe cheltuieli.

Atât în declarațiile date la urmărirea penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, martora P.C. a menționat că SC V. SA nu a suportat cheltuielile legate de achiziționarea bunurilor din China și nici plata transportului containerelor pe parcurs extern.

De asemenea, a menționat că remiterea sumelor în valută către inculpata I.P.J., cu titlu de avans spre decontare, a avut loc la solicitarea sa, dar în baza dispoziției primite de la inculpată și, întrucât, urmare operațiunii de import, societatea se înregistrase cu o datorie fictivă către furnizorii chinezi - reprezentând valoarea bunurilor achiziționate și plătite în China, i-a solicitat lui H.E. să stingă datoria cu sumele de bani încasate de I.P.J.

Pe baza declarației martorei P.C., dar și a celorlalte probe administrate în cauză, cu referire la declarațiile martorilor H.E., O.A.M., M.D., M.J., S.C. și P.I., precum și declarațiile persoanelor care au participat la transportarea containerelor și a celor implicate în edificarea construcției din București, str. Z. și la consolidarea și renovarea imobilului din București, str. C.T., coroborate cu conținutul și concluziile raportului de expertiză contabilă și celelalte constatări tehnico-științifice și alte înscrisuri, Ministerul Public a concluzionat că bunurile introduse în țară ca importuri din China efectuate de SC V. SA au fost achiziționate de către inculpații A.N. și D.N., regăsindu-se în imobilele proprietatea acestora, procedeul folosit având ca scop disimularea provenienței sumelor de bani din care a fost achitată contravaloarea respectivelor bunuri.

Și în aprecierea instanţei de fond concluzia parchetului este corectă și își găsește fundament în probatoriile administrate, probatoriu care demonstrează neechivoc vinovăția inculpatelor D.N. și I.P.J. în săvârșirea infracțiunilor de fals reținute în sarcina lor prin rechizitoriu comise în legătură cu efectuarea importurilor de bunuri din Republica Populară Chineză.

Se reține astfel că SC V. SA Bacău, societate înființată în anul 1994, a avut ca acționari majoritari, în perioada 23 iunie 1999-13 februarie 2002, pe S.S., M.N. și inculpata I.P.J.

În perioada 2000-25 aprilie 2005, societatea a fost administrată de P.C., desfășurând activități de execuție în domeniul construcțiilor.

Calitatea de acționari majoritari a fost deținută de aceleași persoane și în cadrul SC C. SA Bacău, societate înființată în anul 1993 și care își desfășura activitatea tot în domeniul construcțiilor. Cei trei acționari majoritari au îndeplinit și funcția de administratori ai societății și membri în Consiliul de Administrație.

De asemenea, cu aportul majoritar al acestor persoane, a fost constituită și societatea cu răspundere limitată SC R.G. SRL Bacău, cu obiect de activitate în amenajarea construcțiilor.

Funcția de administrator la SC R.G. SRL Bacău a fost îndeplinită de B.B.E.

La data de 25 septembrie 2001, inculpata I.P.J. a fost numită în funcția de inspector general de stat în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții prin Ordinul Ministrului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 1371/2001, calitate deținută la acea dată de numitul M.M.

Pentru înlăturarea situației de incompatibilitate generată de calitatea de administrator și acționar la societățile susmenționate, inculpata I.P.J. și-a înstrăinat acțiunile deținute la SC V. SA Bacău și SC C. SA Bacău, s-a retras din SC R.G. SRL Bacău și a demisionat din funcțiile deținute la aceste societăți.

În acest sens, prin contractul de cesiune de acțiuni din 24 februarie 2001, I.P.J. și-a înstrăinat acțiunile deținute la SC C. SA Bacău către P.C. pentru prețul de 145.520.000 ROL.

De asemenea, conform actului adițional din 12 februarie 2002, cu încheierea de dată certă din 15 februarie 2002 eliberată de B.N.P. O.I., inculpata I.P.J. a cesionat și acțiunile deținute la SC V. SA tot către P.C., prețul cesiunii fiind echivalentul în RON a sumei de 200.000 dolari S.U.A., sumă ce urma a fi achitată în termen de 3 ani de la data încheierii contractului.

Prin actul adițional din 20 martie 2002, inculpata I.P.J. s-a retras din SC R.G. SRL Bacău, pierzând calitatea de asociat.

Deși, conform actelor menționate, după numirea în funcția de inspector general la Inspectoratul de Stat în Construcții, inculpata I.P.J. nu mai deținea nicio calitate în cadrul celor 3 firme din Bacău, în realitate, a continuat să se ocupe de activitatea acestora prin intermediul martorei P.C., administrator la SC V. SA, societate care exercita controlul și la SC R.G. SRL Bacău, unde deținea 95% din cota de participare.

Această autoritate pe care inculpata a continuat să o aibă și după numirea în funcție la I.SC era justificată pe de o parte, de poziția actuală ocupată în cadrul celei mai înalte instituții de stat, cu atribuții de reglementare și control în domeniul construcțiilor, sector în care își desfășurau activitatea și firmele din Bacău, dar mai ales, de raporturile existente între inculpată și martora P.C. și instrucțiunile primite de la fostul acționar majoritar al societăților, S.S., pe de altă parte.

Concluzia exprimată se întemeiază pe declarațiile martorei P.C. care, așa cum s-a arătat, a subliniat în declarațiile date autoritatea deplină a inculpatei în cadrul societății după plecarea la I.SC.

Deși autoritatea inculpatei a fost justificată prin prisma relațiilor cu S.S. și apropierea ei de familia N., Înalta Curte apreciază că principala cauză a influenței exercitată asupra martorei de către inculpată era determinată de caracterul fictiv al cesiunii de acțiuni.

În realitate, cesiunea nu fost decât una formală și făcută în scopul înlăturării situației de incompatibilitate generată de numirea inculpatei într-o funcție de demnitate publică, caracterul fictiv al operațiunii rezultând din disproporția vădită dintre prețul cesiunii către martoră și prețul revânzării ulterioare a acelorași acțiuni către tatăl inculpatei, precum și din modalitatea de plată a prețului cesiunii, stipulată într-un termen de 3 ani.

Că inculpata a continuat să coordoneze activitatea comercială a firmelor din Bacău rezultă și din declarațiile persoanelor implicate în conducerea celor 3 societăți.

Relevante în acest sens sunt depozițiile martorilor H.E. și D.V. - director economic la SC V. SA și, respectiv, președinte și director general la SC C. SA, care au menționat că inculpata I.P.J. era persoana cu cea mai mare influență în societate, conducătoarea din umbră a activității și cea căreia i se raporta situația firmelor și avea putere de decizie, având raporturi directe cu P.C.

Conform declarației martorului D.V., confirmată și de celelalte persoane cu atribuții în ceea ce privește conducerea societăților, după plecarea lui S.S. în postul de secretar de stat în Ministerul Transporturilor, conducerea firmelor a fost preluată de inculpata I.P.J., la cererea expresă a acestuia.

Acest fapt rezultă și din declarația martorului S.S. care a recunoscut că o desemnase pe I.P.J. să se ocupe de problemele firmelor pe perioada cât el îndeplinea funcția de ministru secretar de stat.

În contextul celor arătate, Înalta Curte constată că inculpata I.P.J. a continuat să se implice în activitatea SC V. SA Bacău și după data numirii sale în funcția de inspector general la I.SC, având aceeași autoritate pe care o deținuse și înainte de a pierde calitatea de acționar și administrator al societății.

Folosindu-se de această autoritate, inculpata I.P.J. i-a solicitat martorei P.C. suma de 17.000 dolari S.U.A. pentru a se deplasa în China, sub pretextul prospectării pieței de desfacere a materialelor de construcție, ca posibilă sursă de aprovizionare cu mărfuri de calitate, la prețuri avantajoase, pentru societate.

Ca urmare, pe baza dispoziției de plată din 14 august 2002, martora P.C. i-a înmânat inculpatei suma de 17.000 dolari S.U.A.

În perioada 17 august 2002 – 08 septembrie 2002, inculpata I.P.J. s-a deplasat în China împreună cu inculpata D.N. și martora J.M.

Deplasarea în străinătate s-a făcut în vederea achiziționării unor bunuri de folosință casnică, mobilier, obiecte sanitare, decorațiuni interioare și alte obiecte de uz personal de către inculpata D.N., precum și pentru alegerea unor materiale de construcție, de care acesta era interesată pentru a fi folosite la imobilul aflat în construcție, din București, str. Z.

De menționat că, în acea perioadă, societățile în a căror activitate era implicată inculpata I.P.J. se ocupau de construcția imobilului din Z., terenul pe care se ridica viitoarea construcție aparținând soților N.

Conform declaraților martorilor S.S., D.V. și P.C., inculpata I.P.J. era cea care supraveghea în mod direct lucrările la imobil.

De asemenea, M.J., de profesie arhitect, acorda consiliere soților N. pe aspecte de finisaje și decorațiuni interioare și exterioare.

Ca urmare, scopul deplasării în China a inculpatei I.P.J. și a martorei M.J. a fost acela de a asigura consiliere inculpatei D.N. în achiziționarea materialelor necesare finisajelor și utilării imobilului.

De altfel, martora M.J. a confirmat acest fapt prin declarațiile date în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești.

Pe timpul șederii în China, inculpata D.N. a fost însoțită la cumpărături de martorul I.P. - consilier economic la Beijing.

În timpul vizitei efectuate, inculpatele D.N. și I.P.J. i-au comunicat martorului P.I. că bunurile achiziționate urmează să fie trimise în țară pe adresa unei societăți comerciale ale cărei date îi vor fi transmise ulterior.

O altă vizită în China a inculpatei D.N. împreună cu I.P.J. a avut loc în perioada 05 aprilie 2003-21 aprilie 2003.

Cele două inculpate au fost însoțite și de martora S.C.

Și de această dată, deplasarea în China s-a făcut în scopul achiziționării unor produse similare și alte materiale de construcție de către inculpata D.N., bunurile cumpărate sau rezervate la furnizori urmând să fie trimise în țară ulterior, prin intermediul martorului P.I.

Bunurile achiziționate cu ocazia acestor vizite, dar și altele achiziționate în cursul anilor 2002-2003, au fost expediate în țară sub aparența importurilor efectuate de SC V. SA.

În acest sens, la solicitarea inculpatei D.N., martorul P.I. a procurat facturi și alte documente comerciale în alb care au fost transmise pe adresa inculpatei D.N. din București, str. J.T. sau expediate în plic pe adresa SC V. SA Bacău, pentru a fi folosite la autoritatea vamală în vederea introducerii bunurilor în țară.

De asemenea, martorul P.I. s-a ocupat de achiziționarea bunurilor din China pentru inculpații A.N. și D.N., depozitarea temporară la sediul Ambasadei din China, ambalarea, supravegherea încărcării lor în containere și organizarea transportului pe parcurs extern.

Cu privire la această stare de fapt, martorul P.I. a formulat declarații complete, menținute pe parcursul întregului proces penal, în care a relatat împrejurările și modalitatea în care a avut loc achiziționarea bunurilor din China pentru familia N., valoarea acestora și mai ales de cine au fost achitate și cine a suportat cheltuielile privind transportul containerelor pe parcurs extern.

Conform declarației martorului P.I., prima întâlnire cu D.N. a avut loc în luna aprilie 2002, când i-a fost prezentată de pilotul L.I., cu care avea o relație apropiată, și care îl rugase să îi însoțească pe perioada cât se aflau în vizită la Beijing, cu precizarea că martorul era vorbitor de limbă chineză.

În respectiva împrejurare, inculpata D.N. a cumpărat din târgul de antichități o serie de bunuri, printre care obiecte decorative, corpuri de iluminat și alte obiecte de uz personal. O parte din bunurile achiziționate au fost luate la plecare, iar altele au rămas la sediul Ambasadei României, urmând să fie preluate cu ocazia vizitei oficiale a premierului A.N., anunțată în perioada imediat următoare.

În iunie 2002, când a avut loc vizita oficială, inculpata D.N. a cumpărat o cantitate însemnată de bunuri, din diverse magazine și din târgul de antichități.

Din același târg de antichități a fost achiziționată și o statuie de dimensiuni mari care reprezenta un călăreț pe cal, în mărime naturală, pentru care inculpatul A.N. a achitat suma de circa 4.000 dolari S.U.A.

Bunurile au fost depozitate la Ambasada României, urmând să fie încărcate în containere și transportate în țară, pe mare.

Conform înțelegerii stabilite, în ziua plecării delegației oficiale, inculpata D.N. trebuia să-i restituie martorului P.I. telefonul mobil al soției, pe care îl folosise pe durata șederii în China.

Întrucât întâlnirea dintre cei doi nu a mai fost posibilă, martorul a fost așteptat de Ș.M., aghiotantul personal al familiei N., care i-a predat telefonul și un plic din partea inculpatei D.N., cu precizarea că plicul trebuia păstrat până la următoarea vizită a inculpatei.

În plic se afla suma de 11.000 dolari S.U.A. și 2.000 yuan.

Ulterior, martorul P.I. a primit o scrisoare de la D.N., cu rugămintea de a-i cumpăra o serie de bunuri, din banii existenți.

Scrisoarea era însoțită și de o listă a bunurilor de achiziționat.

Respectiva scrisoare a fost trimisă prin curier T.

După declanșarea cercetărilor în cauză, scrisoarea în discuție a fost predată de martorul P.I. organelor de urmărire penală.

Prin raportul de constatare tehnico-științifică din 01 septembrie 2009 întocmit de IGPR - Institutul de Criminalistică, s-a stabilit că scrisul și semnătura au fost executate de inculpata D.N.

Achiziționarea bunurilor solicitate a fost realizată până la următoarea vizită a inculpatei D.N. din luna august 2002, bunurile fiind depozitate într-un hotel dezafectat din curtea Ambasadei României, cu acordul martorului D.I., ambasador în China la acea dată.

Conform declarației martorului P.I., bunurile cumpărate au fost achitate în totalitate din banii lăsați de inculpata D.N., pentru o parte din bunuri fiindu-i eliberate chitanțe pe numele său ori al Ambasadei României.

Cu ocazia vizitei din august 2002, inculpata D.N. i-a înmânat martorului P.I. suma de 30.000 dolari S.U.A. pentru a fi folosită în vederea cumpărării unor materiale de construcție, obiecte sanitare, mobilier și covoare.

De asemenea, martorul a primit și de la inculpata I.P.J. care se afla în China împreună cu D.N. și M.J., suma de 17.000 dolari S.U.A.

Din respectivele sume de bani au fost achitate cumpărăturile efectuate de cele două inculpate, cu mențiunea că pentru unele bunuri achiziționate nu s-a plătit decât un avans, urmând ca diferența de preț să fie achitată la momentul efectuării transportului la hotelul din incinta ambasadei.

În acest scop, furnizorul de mărfuri primea de la martorul P.I. o carte de vizită în care era menționată adresa Ambasadei României.

Cu privire la bunurile achiziționate și prețul plătit pentru acestea, era ținută o evidență strictă, martorul consemnând într-o agendă toate operațiunile efectuate.

În timpul vizitei din august 2002, prin intermediul cursei T., inculpata D.N. a primit o mapă sigilată, în interiorul căreia era depusă suma de încă 30.000 dolari S.U.A.

Conform declarației martorului, o parte din sumă a fost cheltuită în perioada vizitei efectuate de D.N., diferența fiindu-i lăsată în păstrare, pentru achiziții ulterioare.

La data de 05 octombrie 2002, martorul P.I. a primit de la inculpata D.N. suma de 90.000 dolari S.U.A., sumă de bani depusă într-o mapă și trimisă prin curier T.

Din această sumă de bani și din cea rămasă din timpul vizitei efectuate în august 2002, martorul a continuat să cumpere bunuri pentru inculpata D.N., conform solicitărilor primite în acest scop.

În perioada octombrie - noiembrie 2002, martorul P.I. a expediat în țară primele două containere cu bunuri.

Încărcarea containerelor s-a făcut pe timpul nopții întrucât în cursul zilei nu era permis accesul camioanelor de mare tonaj în centrul orașului Beijing.

Pentru accesul camioanelor în curtea ambasadei, s-a cerut acordul ambasadorului V.I.

Containerele au fost expediate pe adresa SC V. SA Bacău, la solicitarea inculpatelor D.N. și I.P.J.

Respectiva solicitare fusese formulată în cursul vizitei din august 2002, cele două inculpate informând martorul că i se vor comunica datele firmei pe adresa căreia se face importul.

Datele de identificare ale SC V. SA au fost trimise prin curierat.

Organizarea transportului pe parcurs extern a fost efectuată tot de martorul P.I. care a achitat și cheltuielile aferente transportului pe mare din sumele de bani primite de la D.N.

Cu privire la acest tip de cheltuială, expertiza contabilă efectuată în cauză a stabilit valoarea acesteia la suma de 28.722 dolari S.U.A., rezultând din valoarea cumulată a documentelor emise pentru transportul containerelor pe parcurs extern.

Declarația martorului P.I. furnizează informații și în ceea ce privește felul bunurilor importate, din relatările efectuate, susținute de înscrisurile prezentate în cursul anchetei penale și depuse la dosarul cauzei, rezultând că întocmise și păstrase o evidență a bunurilor încărcate în containere, cantitatea și valoarea acestora.

Listele întocmite cu ocazia încărcării bunurilor în containere au fost trimise D.N. prin intermediul martorilor G.G. și S.C.

Ambele persoane i-au fost indicate martorului de către D.N., G.G. fiind angajat al Ministerului de Externe, iar S.C. colaborator în cadrul firmei conduse de D.N.

Odată cu listele au fost trimise în plicurile expediate pe numele persoanelor susmenționate și facturile, certificatele de origine și certificate de calitate cu antetul unor firme chinezești, semnate și ștampilate în alb, ulterior folosite la autoritățile vamale române.

În cazul martorului G.G., plicurile au fost trimise pe adresa Ministerului de Externe, prin curier T., iar cele expediate pe numele martorei S.C., pe adresa din București, str. J.T.

Din declarațiile martorului P.I. rezultă că a mai primit de la inculpata D.N. și suma de 20.000 dolari S.U.A.

Predarea sumei de bani a avut loc în biroul inculpatei de la adresa sus menționată, în cadrul unei întâlniri pe care martorul a avut-o cu inculpata, la sfârșitul anului 2002, când a venit pentru o scurtă perioadă în țară.

În luna ianuarie 2003, inculpata D.N. i-a trimis martorului încă 15.000 dolari S.U.A., prin intermediul D.B., sora inculpatului A.N., care se deplasase la Beijing, cu o delegație organizată de F.I.

De asemenea, cu ocazia vizitei efectuate în China, în aprilie 2003 împreună cu I.P.J. și S.C., inculpata D.N. i-a înmânat martorului P.I. suma de 129.000 dolari S.U.A., iar înainte de plecare, și suma de 2.500 dolari S.U.A.

Conform susținerilor martorului, acesta a primit de la inculpata D.N. și suma de 60.000 dolari S.U.A. prin curier T., precum și suma de 200.000 dolari S.U.A. de la inculpații A.N. și D.N., cu ocazia vizitei oficiale din 14 mai 2003.

Suma de 200.000 dolari S.U.A. a fost predată de soții N. într-un săculeț de culoare neagră.

În cursul lunii februarie 2004, inculpata D.N. a efectuat o nouă deplasare în China, însoțită de S.C., vizită ce s-a suprapus cu delegația oficială, la circa o săptămână de la venirea inculpatei.

În respectiva perioadă, deși martorul P.I. își desfășura activitatea la Shanghai, s-a deplasat la Beijing pentru a face parte din delegația oficială.

În cursul acelei vizite, la data de 13 februarie 2004, martorul P.I. a primit de la inculpata D.N. suma de 20.000 dolari S.U.A., iar în perioada imediat următoare, la datele de 15 februarie 2004 și 19 februarie 2004, a primit sumele de 50.000 dolari S.U.A. și respectiv, 30.000 dolari S.U.A. de la inculpatul A.N.

Conform declarației martorului, suma totală primită de la inculpații A.N. și D.N. în vederea achiziționării de bunuri din China, în perioada aprilie 2002-februarie 2004, a fost de circa 700.000 dolari S.U.A. (687.500 dolari S.U.A. rezultată din calculul tranșelor menționate).

Suma predată nu a fost cheltuită în totalitate, rămânând o diferență de 118.000 dolari S.U.A. în posesia martorului.

După declanșarea anchetei penale și înregistrarea denunțului penal împotriva soților N., martorul P.I. a predat organelor de urmărire penală suma de bani rămasă în posesia sa, precum și o serie de înscrisuri doveditoare ale acuzațiilor formulate.

Cu referire la declarațiile martorului P.I., de o însemnătate deosebită în stabilirea faptelor cauzei și pentru dovedirea acuzațiilor formulate împotriva inculpatelor D.N. și I.P.J., apărarea a solicitat înlăturarea din examinare, invocând pe de o parte, impedimentul legal decurgând din calitatea de parte vătămată deținută în cauză de aceeași persoană raportat la infracțiunea de șantaj reținută în sarcina inculpatului A.N., iar pe de altă parte, lipsa de obiectivitate și caracterul profund interesat al declaraților martorului care el însuși fusese cercetat în cauză și obținuse o soluție de netrimitere în judecată tocmai pe temeiul declarațiilor incriminatoare.

Ambele pretinse impedimente la audiere sunt false și se întemeiază pe o interpretare distorsionată a legii procedurale.

În ceea ce privește pretinsa incompatibilitate dintre calitatea de martor a numitului P.I. și cea de parte vătămată a aceleiași persoane, sunt de observat următoarele:

P.I. este parte vătămată doar în infracțiunea de șantaj, iar calitatea de martor o are în legătură cu faptele și împrejurările vizând importurile din China, încadrate prin rechizitoriu ca infracțiune de luare de mită în sarcina inculpatului A.N. și folosire de documente falsificate la autoritatea vamală pentru inculpatele D.N. și I.P.J.

Interpretarea art. 82 C. pen., în care își are izvorul impedimentul legal de audiere invocat de apărare, nu poate exclude audierea ca martor a unei persoane într-o cauză vizând o anumită infracțiune, atunci când acea persoană este parte vătămată într-o cauză privind o altă infracțiune, chiar dacă cele două cauze se judecă împreună în același proces.

Sub acest aspect, prima instanţă a reținut că inclusiv apărarea recunoaște ca fiind corectă opinia exprimată în literatura juridică de specialitate, conform căreia, părțile în același proces, dar în cauze diferite (conexitate, indivizibilitate), pot fi ascultate ca martori în cauzele în care nu sunt părți.

Apărarea se prevalează însă de strânsa legătură dintre infracțiunea de șantaj și cea de luare de mită, în sensul că șantajul nu ar putea exista fără stabilirea pretinsei infracțiuni de luare de mită.

Instanţa de fond a constatat că în speță este vorba de infracțiuni distincte, aflate cel puțin formal într-o situație de conexitate consecvențională, în sensul că cea de-a doua infracțiune (șantaj) a fost săvârșită pentru a ascunde comiterea faptelor încadrate de procuror ca fiind prima infracțiune (luare de mită).

Caracteristic infracțiunilor aflate în stare de conexitate consecvențională sau etiologică este împrejurarea că cele două infracțiuni sunt distincte și independente din punct de vedere obiectiv, singura legătură dintre ele, fiind exclusiv motivația autorului care leagă subiectiv reușita uneia de săvârșirea celeilalte.

Prima instanţă a subliniat însă că cele două infracțiuni au o existență de sine stătătoare, iar judecarea lor împreună nu este deloc obligatorie, ci poate avea loc și separat, așa cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 38 C. proc. pen. cu trimitere la art. 34 lit. c) din același cod.

O interpretare contrară ar duce la consecința de neacceptat, de a se da posibilitatea autorului unei infracțiuni să compromită sau să îngreuneze cercetarea sa penală prin săvârșirea unei alte infracțiuni îndreptată împotriva persoanei care ar putea depune mărturie în proces.

În concluzie, pentru a exista incompatibilitatea prevăzută de art. 82 C. pen., calitatea de martor și de parte vătămată trebuie să se regăsească în aceeași persoană și în legătură cu aceeași cauză.

În ceea ce privește celălalt argument invocat de apărare în scopul înlăturării depoziției martorului P.I., cerere formulată și în legătură cu declarațiile martorei P.C. - alt martor important în economia dosarului, argument constând în lipsa de obiectivitate a persoanei chemate să depună mărturie și care are calitate de denunțător în cauză, lipsă de obiectivitate ce decurge din caracterul interesat în a obține și păstra o soluție de netrimitere în judecată cu privire la propria participare la săvârșirea faptelor asupra cărora dă mărturie, prima instanţă a reţinut următoarele:

Argumentul apărării nu numai că nu este de neluat în seamă, ci este chiar plauzibil, postura șantajabilă de către acuzare a persoanei chemată să depună mărturie putând naște apărării temerea justificată că aceasta ar putea denatura prezentarea faptelor în defavoarea inculpaților.

Pe de altă parte, o astfel de situație nici nu a fost prezumată de legiuitor ca născând un impediment de audiere prin instituirea unei incompatibilități și nici nu poate fi considerată ca înlăturând de plano credibilitatea unei asemenea depoziții.

Credibilitatea și greutatea declarației unui astfel de martor se analizează în concret, de la caz la caz, iar elementul hotărâtor pentru validarea forței probatorie a unei asemenea mărturii îl constituie modul și gradul în care se coroborează cu alte elemente probatorii cu grad înalt de certitudine sau, dimpotrivă, măsura în care apar neconcordanțe sau chiar contradicții cu celelalte probe din dosar, ceea ce atrage înlăturarea depoziției.

Gradul înalt de prudență cerut la examinarea unei asemenea mărturii reclamă ca o astfel de depoziție să nu fie singura probă administrată în cauză.

În speță, declarația martorului P.I. nu este nici singura proba administrată și se și coroborează cu alte probe ale dosarului, inclusiv fapte obiective, după cum se va arăta în continuare.

Este de necontestat iar actele depuse în probațiune confirmă că martorul P.I. a îndeplinit funcția de consilier economic la Ambasada României din China, făcând parte din personalul diplomatic aflat la misiune în străinătate în perioada anilor 2002-2004, când se reține că a avut loc efectuarea importurilor din China.

De asemenea, niciunul dintre inculpați nu a negat faptul de a se fi întâlnit cu martorul P.I. în cadrul deplasărilor efectuate în China.

Tot astfel, nu au fost contestate datele menționate de martor ca fiind cele la care au avut loc întâlnirile dintre el și inculpați.

Sub acest aspect, sinceritatea martorului este evidentă și nu poate fi pusă la îndoială în contextul în care verificările efectuate în evidențele Poliței de Frontieră Române cu privire la intrările-ieșirile din țară ale inculpaților A.N., D.N. și I.P.J. confirmă deplasarea acestora în China, în perioadele ce interesează.

Evidențele menționate sprijină întrutotul susținerile martorului în ceea ce privește perioadele de timp în care au avut loc întâlnirile dintre el și soții N. în cursul anilor 2002 - 2004, existând o concordanță deplină între ceea ce s-a afirmat de către martor și ceea ce rezultă din înregistrările poliței de frontieră.

De asemenea, declarația martorului se verifică și în legătură cu persoanele care s-au aflat în compania inculpatei D.N. în cadrul deplasărilor efectuate în perioada 17 august 2002 – 08 septembrie 2002 și 05 aprilie 2003 - 21 aprilie 2003, conform acelorași evidențe rezultând că inculpata I.P.J. și martorele M.J. și S.C. figurează ieșite din țară în perioada susmenționată.

De altfel, nici inculpata I.P.J. și nici martorele M.J. și S.C. nu au contestat faptul deplasării lor în China împreună cu inculpata D.N.

Nu au fost contestate nici contactele și întâlnirile cu martorul P.I.

Ceea ce s-a contestat de către apărare a fost scopul deplasărilor în China ale inculpatei D.N.

S-a susținut că deplasările în străinătate ar fi urmărit rezolvarea situației medicale pe care o avea mama inculpatei D.N., ceea ce necesita stabilirea unor contacte cu medicii chinezi, aducerea lor în țară și prescrierea unui tratament adecvat care să amelioreze/trateze prin metode naturiste respectivele afecțiunile medicale.

La cererea apărării, au fost audiați în cauză martorii D.M.A., O.R., O.D., M.F., D.B. și A.M. care au confirmat problemele medicale avute de mama inculpatei D.N., precum și preocuparea și demersurile întreprinse de inculpată în vederea recuperării medicale a mamei sale.

A fost menționată aducerea în țară a unor medici chinezi care ar fi efectuat consulturi medicale și altor persoane apropiate familiei N. și modalitatea în care s-a efectuat plata serviciilor medicale, cu accent pe suportarea împreună a cheltuielilor ocazionate de deplasarea în țară a respectivilor medicilor, precum și avansarea sumelor de bani necesare către martorul P.I., prin intermediul inculpatei D.N.

Conform susținerilor inculpatei D.N., sumele de bani predate martorului P.I. în scopul achitării cheltuielilor de transport și a celorlalte plăți efectuate subsecvent consultațiilor medicale acordate nu ar fi depășit limita de 35.000 dolari S.U.A.

Instanţa de fond a constatat însă că versiunea apărării nu este deloc credibilă și în orice caz nu înlătură ceea ce rezultă dintr-o serie de alte probe, probatoriu care, așa cum se va arăta în continuare, exclude orice dubiu în legătură cu ce sumă de bani a fost predată în realitate martorului P.I. și motivația remiterii respectivei sumei de bani de către inculpații A. și D.N.

În cadrul declarațiilor formulate, atât în cursul urmăririi penale, cât și cu ocazia audierii în fața instanței, martorul P.I. a menționat expres că relațiile sale cu membrii familiei N. au avut ca punct de plecare interesul inculpatei D.N. pentru achiziționarea unor bunuri din Republica Populară Chineză.

Interesul deosebit al inculpatei în legătură cu obiectele decorative având o anume semnificație în cultura chineză și, în general, a produselor și mărfurilor provenind din China a fost subliniat și de martorii audiați în proces la cererea apărării, fiecare în parte menționând multitudinea bunurilor de acest fel văzute de-a lungul timpului în imobilele ce au constituit locuința familiei N., inclusiv a părinților inculpatei D.N., tatăl acesteia, defunctul A.M. fiind ambasadorul României în China, o perioada lungă de timp.

Cum, în perioada 2001-2004, a fost edificată construcția situată pe terenul din București, str. Z. aparținând soților N., se poate concluziona că a existat interesul inculpatei D.N. în a procura materiale de construcție și alte obiecte necesare utilării respectivei construcții.

Deși s-ar putea susține că volumul bunurilor achiziționate din China, încărcate și transportate în 10 containere în țară, depășește cu mult necesarul amenajării unui apartament, atât cât a rămas în final în proprietatea soților N., probele administrate în cauză, cu referire la declarațiile martorilor S.S., P.C., D.V. și I.D. demonstrează că cel puțin la început nu a existat o înțelegere clară cu privire la modalitatea de împărțire a imobilului rezultat din asocierea în participațiune intervenită între proprietarii terenului și SC C. SA Bacău care a edificat construcția.

Niciunul dintre martorii audiați nu a oferit informații exacte și verificabile cu privire la conținutul înțelegerii inițiale dintre soții N. și constructorul imobilului însă tocmai lipsa de precizie a relatărilor și chiar contradicțiile existente între depozițiile martorilor unite cu lipsa unui înscris constatator al convenției la momentul începerii lucrărilor, justifică presupunerea rezonabilă că intenția inițială a fost în sensul ca întreaga construcție să rămână în proprietatea familiei N., cu excepția unui singur apartament care urma să revină acționarului majoritar al SC C. SA Bacău, martorul S.S.

Relevantă în acest sens este și declarația martorei M.D. care, audiată în cursul cercetării judecătorești, a declarat că actele referitoare la împărțirea pe nivele a imobilului din București, str. Z. au fost modificate de mai multe ori, fapt despre care a luat cunoștință în mod direct, participând personal la tehnoredactarea respectivelor înscrisuri, în calitate de secretar-dactilograf la SC C. SA.

Prin urmare, se justifică volumul mare al materialelor de construcție și alte obiecte achiziționate din Republica Populară Chineză, acestea urmând să fie încorporate în construcția din București, str. Z., compusă din parter, două etaje și mansardă.

În altă ordine de idei, este de subliniat că prin prisma funcției pe care o deținea, aceea de consilier economic la Beijing, martorul P.I. avea oportunitatea și, deopotrivă, priceperea necesară pentru a se ocupa de achiziționarea și expedierea în țară a bunurilor solicitate de inculpata D.N., sistemul relațional dobândit prin natura funcției exercitate, asigurând și posibilitatea obținerii unor facturi și documente în alb de la furnizorii de mărfuri chinezi.

Prin declarațiile formulate, martorul P.I. a recunoscut că documentele în alb folosite la efectuarea importurilor din China au fost obținute prin diligențe proprii și transmise în țară fie pe adresa SC V. SA Bacău, fie pe numele angajatului G.G. din Ministerul Afacerilor Externe ori al S.C., la adresa din București, str. J.T., în cazul acestor ultime două persoane, corespondența vizând și listele cu bunurile încărcate în fiecare container.

Înalta Curte constată că și aceste susțineri din declarația martorului se coroborează cu alte probe și fapte obiective.

Se reține astfel că martora P.C. a recunoscut primirea documentelor în alb, folosite ulterior la efectuarea importurilor, în interiorul unor plicuri expediate pe adresa SC V. SA. Respectivul plic purta mențiunea că a fost transmis de la Ambasada României, de către martorul P.I.

Plicurile în discuție au fost predate organelor de urmărire penală și se află depuse la dosarul de urmărire penală.

În condițiile în care din nicio probă administrată în cauză nu rezultă ca între martorii P.I. și P.C. să fi existat vreo relație personală sau alte raporturi de serviciu care să justifice purtarea unei corespondențe, prima instanţă a constatat că singura explicație pentru expedierea/primirea plicului în discuție nu poate fi decât cea oferită chiar de martori, și anume că în respectiva modalitate au fost transmise documentele în alb folosite ulterior la autoritățile vamale române, conform solicitărilor formulate de inculpatele D.N. și I.P.J.

Declarația martorului P.I. se susține și în ceea ce privește transmiterea listelor de bunuri către inculpata D.N. folosite la completarea facturilor externe și a celorlalte documente aferente necesare introducerii în țară a bunurilor achiziționate din China.

Conform susținerilor formulate, toate bunurile încărcate în containere au fost inventariate în cuprinsul unor liste separate, întocmite pentru fiecare container în parte, și trimise în țară inculpatei D.N., prin intermediul unor plicuri expediate pe numele destinatarilor G.G. și S.C.

Deși martora S.C. nu a recunoscut primirea unei asemenea corespondențe, este de remarcat că nu a fost în măsură să ofere nicio justificare pentru faptul că personal completase mențiunile înscrise pe un plic expediat pe numele lui P.I., purtând ștampila Oficiului poștal nr. JJ București din 27 mai 2003.

Intermedierea corespondenței prin curierat diplomatic, invocată de martorul P.I. în relație cu inculpata D.N., a fost însă recunoscută ca atare de martorul G.G., audiat în cursul cercetării judecătorești.

În ceea ce privește listele păstrate de martorul P.I. și predate organelor de urmărire după declanșarea cercetărilor penale, Înalta Curte constată că acestea reprezintă o probă certă că bunurile introduse în țară ca importuri efectuate de SC V. SA Bacău sunt cele achiziționate și plătite în China cu banii provenind de la soții N.

Se remarcă în acest sens concordanța existentă între listele predate de martorul P.I. și documentele folosite la efectuarea importurilor, fiind evidentă identitatea dintre bunurile trecute în liste și cele menționate în facturile externe de import.

De menționat și că listele predate de martorul P.I. organelor de urmărire penală au fost însoțite de o serie de alte înscrisuri, reprezentând facturi, chitanțe, contracte de vânzare mobilier, foi de expediție, foi de comandă, bonuri de garanție, liste de livrare a mărfii, contract furnizare marfă, bonuri de casă (depuse în volumul 8 urmărire penală), toate scrise cu caractere chinezești.

După traducerea înscrisurilor susmenționate, de către interpretul autorizat de limba chineză F.O.N., s-a stabilit că documentele prezentate erau acte de proveniență a unor bunuri achiziționate din China.

Prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză (a se vedea Anexa nr. 8 la Raport) a fost prezentat în detaliu conținutul fiecărui document în parte, întocmindu-se și un centralizator al furnizorilor de mărfuri. A rezultat că niciuna dintre firmele menționate în facturile externe folosite la efectuarea importurilor nu se regăsește între furnizorii chinezi din documentele de achiziție a mărfurilor.

Prin același raport de expertiză contabilă a fost comparată structura mărfurilor înscrise în declarațiile vamale de import ale SC V. SA cu cea trecută în listele provenind de la martorul P.I., rezultatul verificării încrucișate a produselor menționate în cele două tipuri de liste fiind că bunurile din evidențele martorului se regăsesc în cea mai mare parte și în declarațiile vamale de import.

În plus, s-a constatat că există concordanță și între documentele de achiziție a mărfurilor provenind de la furnizorii chinezi și listele de evidență a bunurilor întocmite de martorul P.I.

Deși nu a fost stabilită o identitate perfectă între bunurile menționate în liste și cele trecute în declarațiile vamale de import, prima instanţă a constatat că înscrisurile provenind de la martorul P.I. prezintă în continuare o valoare probatorie deosebită în ceea privește faptele vizând importurile din China.

Dincolo de faptul că diferențele existente între ceea ce menționează listele și ceea ce se consemnează în declarațiile vamale de import nu vizează chestiuni esențiale, diferențele constând, în general, în cantitatea, numărul sau felul mărfii importate în cadrul aceleiași specii, ele au și fost explicate și justificate într-un mod rezonabil de persoana care se ocupase de completarea facturilor externe în legătură cu care s-a constatat existența diferențelor, martora P.C.

Conform declarațiilor formulate, listele după care s-a efectuat completarea facturilor externe nu conțineau date privind prețul produselor importate și, uneori, nici cantitatea acestora.

De asemenea, bunurile nu erau suficient identificate prin toate elementele de individualizare.

Aspectele invocate în declarația martorei rezultă cu evidență din observarea listelor prezentate de martorul P.I.

Dificultățile legate de completarea facturilor externe cu respectarea pe cât posibil a datelor trecute în liste și în conosamente au fost evidențiate și de martora M.D. care a participat și ea la completarea documentelor.

În raport de toate cele arătate, instanţa de fond a concluzionat că facturile externe și celelalte documente folosite la autoritatea vamală română de SC V. SA au avut ca informație primară listele de bunuri trimise în țară de martorul P.I., liste care conțineau evidența bunurilor achiziționate din China personal de soții N. sau prin intermediul martorului P.I. și introduse în țară, cu ajutorul și din dispoziția inculpatei I.P.J., ca importuri efectuate de SC V. SA Bacău.

Revenind la înscrisurile în probațiune prezentate de martorul P.I., Înalta Curte constată că acestea nu pot fi considerate drept probe preconstituite în scopul dovedirii propriului denunț formulat împotriva soților N.

Sub acest aspect este de menționat că la momentul întocmirii listelor nu exista niciun indiciu pe baza căruia să se poată anticipa declanșarea anchetei penale împotriva soților N., pornită după circa 4 ani de la data primelor evenimente.

De asemenea, respectivele înscrisuri erau deopotrivă incriminatoare și pentru martorul în cauză, demonstrând propria implicare și participare la comiterea falsurilor săvârșite în legătură cu importurile din China.

Ca urmare, singura explicație pentru întocmirea și păstrarea listelor de bunuri este aceea că reprezentau mijlocul prin care martorul justifica cheltuielile efectuate din banii primiți de la soții N.

Evidența ținută de martorul P.I., prin mențiunile efectuate cu privire la bunurile cumpărate și prețul plătit pentru acestea, avea valoarea unui raport de gestiune, o dare de seamă amănunțită asupra cheltuielilor efectuate și a sumelor de bani rămase necheltuite pe care trebuia să le restituie.

Conform evidențelor ținute, martorul P.I. trebuia să restituie soților N. suma de 118.650 dolari S.U.A. rămasă necheltuită din suma totală de circa 700.000 dolari S.U.A. primită în vederea achiziționării de bunuri în perioada 2002-2004.

Respectiva sumă de bani a fost predată organelor de urmărire penală, conform procesului verbal din 05 septembrie 2006 care consemnează primirea bancnotelor însumând cei 118.650 dolari S.U.A. rămași în posesia martorului P.I.

În procesul verbal încheiat de organele de urmărire penală se consemnează seriile bancnotelor predate, precum și faptul că sumele de bani au fost trimise în țară prin intermediul Consulatului general al României din Shanghai, sumele de bani fiind predate gerantului interimar al Consulatului de către P.M.D., soția martorul P.I., care a și semnat procesele-verbale întocmite în respectiva ocazie.

În raport de consemnările efectuate în cuprinsul procesului verbal din 05 septembrie 2006, referitoare la seriile bancnotelor care au compus suma de 118.650 dolari S.U.A., apărarea inculpaților din cauză a invocat nerealitatea afirmațiilor martorului P.I. cu privire la proveniența sumei de bani predate, susținându-se că o parte din bancnotele menționate ca atare în înscrisurile depuse la dosarul de instanță au fost puse în circulație abia în anii 2005 și 2006, deci ulterior datei la care se pretindea de către martor că ar fi fost primită ultima tranșă de bani de la soții N., respectiv, 21 februarie 2004.

Cu privire la data când a avut loc emisiunea bancnotelor corp delict, apărarea a făcut trimitere la informațiile publicate pe site-ul Trezoreriei Statelor Unite ale Americii, depunând în acest sens și un înscris constatator al informației.

În opinia apărării, această dovadă constituie un motiv puternic de cenzură a declarațiilor incriminatoare, solicitându-se să se constate că există un dubiu major cu privire la sinceritatea martorului P.I. și a afirmațiilor sale referitoare la primirea sumei de 700.000 dolari S.U.A. de la soții N.

Instanţa de fond a constatat însă că apărarea invocată nu este deloc esențială în stabilirea faptelor cauzei și a provenienței sumei de bani și nici suficientă pentru înlăturarea declarației martorului P.I.

Este bine știut că banii, materializați în bancnote, sunt bunuri de gen, fungibile, care prin natura lor permit folosirea și înlocuirea cu alte bancnote de valoare echivalentă, fără a se modifica substanța acestora, orice sumă compusă dintr-un număr determinat de bancnote de aceeași valoare a cupiurii sau de valori diferite putând fi înlocuită cu aceeași sumă de bani compusă dintr-un număr diferit de bancnote de aceeași valoare a cupiurii sau de valori diferite, cu condiția ca suma de bani înlocuită să asigure aceeași valoare economică.

Or, în speță, criteriul valoric a fost respectat, bancnotele depuse la organele de urmărire penală însumând valoarea de 118.650 dolari S.U.A.

Conform evidențelor ținute de martorul P.I., acesta avea obligația de a restitui soților N. suma de 118.650 dolari S.U.A., ceea ce a și făcut, prin depunerea sumelor la dispoziția organelor de urmărire penală.

Faptul că între bancnotele restituite se regăsesc și bancnote aparținând unei emisiuni ulterioare datei la care a avut loc primirea ultimei tranșe de bani de la inculpații A. și D.N., nu are nicio semnificație aparte și nici nu duce la concluzia lipsei de sinceritate a martorului, atâta vreme cât, chiar prin efortul apărării și în încercarea de a se obține decredibilizarea martorului, s-a demonstrat, cel puțin în cazul martorului C.O., că P.I. a fost cel care i-a achiziționat bunuri din China, avansând el însuși sumele de bani necesare.

Demonstrația apărării s-a făcut pe baza informațiilor existente în memoria computerului aparținând martorului P.I. (hard disk ce a fost predat organelor de urmărire penală și cu privire la care inculpații au obținut copierea datelor în format electronic) care atestă corespondența purtată între martorul P.I. și C.O. legată de achiziționarea unor bunuri din China.

Ca urmare, aceasta poate fi explicația pentru faptul că suma de bani predată organelor de urmărire penală cuprindea și bancnote cu emisiune ulterioară ultimei tranșe primite de la inculpații N., fiind rezonabil să se creadă că martorul P.I. a efectuat comisioane și pentru alte persoane, folosindu-se de sumele de bani pe care le avea în păstrare de la soții N., prin avansarea sumelor de bani necesare achiziționării bunurilor și înlocuirea lor cu sumele primite ulterior de la beneficiari.

Tot în legătură cu suma de 118.650 dolari S.U.A. restituită de martorul P.I., apărarea a invocat și alte neregularități vizând modul în care a avut loc predarea bancnotelor și cum a fost consemnată respectiva sumă de bani, solicitându-se să se constate că în realitate banii proveneau din fondurile DNA și că introducerea acestei teze în probațiune nu a urmărit decât incriminarea pe nedrept a inculpatului A.N.

Prima instanţă a reţinut însă că nici aceste pretinse neregularități nu există, fiind infirmate de conținutul și succesiunea actelor procedurale efectuate în cauză.

Se reține astfel că o primă observație a apărării (a se vedea notele de concluzii scrise ale inculpatei D.N.) a fost în sensul că martorul P.I. a indicat inițial o altă sumă de bani decât cea care în final a fost predată organelor de urmărire penală, ca rămasă de restituit către soții N.

Această susținere a apărării este însă contrazisă de conținutul declarațiilor martorului P.I.

În chiar denunțul formulat împotriva soților N. se menționează suma de circa 100.000 dolari S.U.A. ca fiind rămasă în posesia martorului din cea primită în China de la soții N.

Or, în raport de afirmația inițială a martorului, nu există neconcordanțe cu privire la suma de bani predată organelor de urmărire penală.

De asemenea, apărarea a invocat și faptul că suma de bani menționată în denunț nu a fost predată organelor de urmărire penală odată cu celelalte înscrisuri aflate în posesia martorului și aduse din China în scopul dovedirii acuzațiilor.

Ca răspuns la aspectele invocate, instanţa de fond a aratat că introducerea în țară a sumei de 118.650 dolari S.U.A. nu se putea face prin simpla voință a martorului P.I., fiind necesară în acest scop inițierea și derularea unor proceduri specifice prin intermediul Consulatului general al României la Shanghai.

A rezultat că suma de bani a fost trimisă în țară prin intermediul corespondenței efectuate între Consulatul general al României la Shanghai și Direcția Națională Anticorupție.

Întrucât suma de bani nu putea fi adusă personal în țară, martorul P.I. a transmis din China la sediul DNA, prin fax, copia unor bancnote din cele rămase în posesia sa.

Conform proceselor-verbale din 23 martie 2006 și 24 martie 2006, corespondența a fost primită la sediul DNA, martorul P.I. confirmând telefonic expedierea acesteia.

Celelalte înscrisuri doveditoare au fost aduse în țară și predate organelor de urmărire penală, la data de 22 martie 2006.

În raport de datele la care a fost consemnată expedierea din China a bancnotelor corp delict și data la care au fost predate celelalte înscrisuri doveditoare, apărarea a solicitat să se constate că procesele-verbale referitoare la expedierea bancnotelor din China atestă o situație nereală, martorul P.I. aflându-se în țară în acea perioadă, având în vedere că predase personal celelalte înscrisuri la sediul DNA, la 22 martie 2006.

Din adresa din 22 martie 2006 rezultă însă că martorul P.I. nu a fost prezent la sediul DNA și nu a participat la predarea înscrisurilor către organele de urmărire penală. Din adresa și opisul depuse la dosar rezultă neechivoc că înscrisurile doveditoare au fost predate de avocatul V.A., apărătorul martorului P.I.

Ca atare, pe baza mențiunilor cuprinse în aceste acte, nu se poate prezuma prezența în țară a martorului P.I. pentru data de 22 martie 2006 și, pe cale de consecință, nu poate fi dovedită nici pretinsa atestare nereală cuprinsă în procesele-verbale din 23 martie 2006 și 24 martie 2006 încheiate de organele de urmărire penală în legătură cu primirea prin fax a înscrisurilor cuprinzând imaginea unor bancnote expediate din China.

Lipsită de relevanță este și împrejurarea că ora transmiterii din China a corespondenței prin fax nu corespunde orei la care trebuia înregistrată în țară primirea, raportat la diferența de fus orar, având în vedere că asemenea situații se întâlnesc frecvent în practică, justificate fiind, în principal, de particularitățile și caracteristicile aparaturii folosite și diferența de fus orar.

De asemenea, apărarea a criticat și nelegala consemnare a sumelor de bani predate de martorul P.I., susținându-se că acestea ar fi fost consemnate pe numele DNA la unitatea bancară, deși consemnarea trebuia efectuată pe numele inculpaților și la dispoziția DNA, în situația în care banii aparțineau soților N.

Prima instanţă a constatat că nici această susținere nu este întemeiată.

Prin Ordonanța procurorului din 05 septembrie 2006 s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de 118.650 dolari S.U.A. aparținând inculpaților A.N. și D.N., iar în vederea aducerii la îndeplinire a măsurii asigurătorii, a fost sesizată Băncii C.R. - Sucursala U. care a procedat la consemnarea sumei de bani pe numele inculpaților și la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție, respectându-se astfel prevederile art. 165 alin. (8) C. proc. pen.

Faptul că suma de bani predată nu a fost depusă de unitatea bancară într-un cont separat deschis pe numele inculpaților, ci în contul DNA, așa cum se susține de către apărare, nu afectează valabilitatea consemnării ca atare și nici nu demonstrează că banii proveneau din fondurile DNA, fiind o simplă eroare din partea angajaților băncii, neimputabilă în niciun fel organelor de urmărire penală și lipsită oricum de consecințe practice, în condițiile în care, chiar și în cazul consemnării sumei pe numele inculpaților, aceasta tot nu putea fi folosită, fiind indisponibilizată în favoarea DNA.

De asemenea, nu interesează că măsura asiguratorie a fost destinată să acopere un prejudiciu estimat într-un alt dosar penal deschis pe numele inculpatului A.N.

În raport de cele arătate, Înalta Curte constată că bunurile introduse în țară ca importuri efectuate de SC V. SA Bacău au fost achiziționate de inculpații A. și D.N., cu sumele de bani predate în acest scop martorului P.I., în perioada aprilie 2002 - februarie 2004.

Introducerea bunurilor în țară în această modalitate a urmărit disimularea provenienței sumelor de bani din care a fost achitată contravaloarea acestora și ascunderea adevăraților proprietari.

Deși prin rechizitoriu s-a susținut că parte din contravaloarea bunurilor achiziționate ar fi fost suportată din fondurile SC V. SA și că tot această societate achitase și cheltuielile de transport ocazionate de introducerea lor în țară, Înalta Curte constată că versiunea acuzării nu este susținută de nicio probă administrată în cauză.

Prin declarațiile date inclusiv la urmărirea penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, martora P.C. a menționat că SC V. SA nu a suportat cheltuielile legate de achiziționarea bunurilor din China și nici plata transportului containerelor pe parcurs extern.

Declarațiile martorei sunt confirmate atât de concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cursul urmăririi penale, cât și de declarațiile martorului P.I.

Astfel, prin raportul de expertiză contabilă, dar și prin explicațiile date în instanță de expertul T.A., s-a stabilit că în contabilitatea societății nu a fost înregistrată nicio datorie către furnizorii chinezi ori plata transportului pe parcurs extern, rezultând că SC V. SA nu derulase raporturi comerciale cu firme din Republica Populară Chineză, cu excepția operațiunilor de import ce formează obiectul cercetărilor în cauză.

S-a constatat că SC V. SA nu a efectuat nicio plată către furnizorii chinezi în baza facturilor externe emise pentru bunurile importate și nici nu a existat vreo solicitare în acest sens din partea acestora.

De asemenea, martorul P.I. a declarat că toate cheltuielile ocazionate de încărcarea și transportul pe mare a containerelor cu bunuri achiziționate din China au fost achitate de el, din sumele de bani primite de la soții N.

Ca urmare, acest tip de cheltuială nu poate fi introdusă în valoarea cheltuielilor efectuate de SC V. SA în legătură importurile din China, cum în mod nejustificat au apreciat procurorii de caz.

Aceeași concluzie este valabilă și în ceea ce privește sumele de bani în valută ridicate din casieria societății de către inculpata I.P.J.

Prima instanţă a constatat că nu există temeiuri care să confirme interpretarea acuzării în sensul că banii ar fi fost folosiți la achiziționarea bunurilor pentru soții N.

Din probele administrate în cauză, astfel cum au fost analizate și prezentate pe larg în cuprinsul prezentei lucrări, rezultă că martorul P.I. primise o sumă consistentă de bani de la soții N. în vederea achiziționării de bunuri din China.

Conform aceluiași probatoriu, suma de circa 700.000 dolari S.U.A. primită de la soții N., nu a fost cheltuită în totalitate, diferența rămasă de 118.650 dolari S.U.A. fiind predată organelor de urmărire penală, după declanșarea cercetărilor în cauză.

Rezultă astfel că nu a existat o motivație reală pentru soții N. de a primi vreo sumă de bani de la inculpata I.P.J., suma retrasă din fondurile SC V. SA - 80.489 dolari S.U.A. și 5.000 euro, conform dispozițiilor de încasare valutară ce poartă semnătura inculpatei, fiind cu mult inferioară sumei de 700.000 dolari S.U.A. avansată de soții N. pentru achiziționarea de bunuri.

Este adevărat că retragerea sumelor de bani din casieria societății coincide cu deplasările inculpatei I.P.J. în Republica Populară Chineză, iar respectivele deplasări s-au efectuat împreună cu inculpata D.N. însă aceste împrejurări nu demonstrează și că bunurile soților N. ar fi fost achiziționate cu banii provenind din fondurile SC V. SA Bacău.

Dimpotrivă, probatoriul administrat, cu referire la evidențele ținute de martorul P.I., dovedește că banii retrași din societate au fost folosiți în interes personal de către inculpata I.P.J.

Astfel, lista aferentă containerului expediat în țară la 02 octombrie 2002 menționează bunurile cumpărate de martorul P.I. pentru inculpata I.P.J., depozitate în 4 lăzi încărcate în respectivul container.

De asemenea, corespondența purtată între martor și inculpata D.N. confirmă că I.P.J. era beneficiara unora dintre bunurile achiziționate din China, fapt ce rezultă și din lista cuprinzând obiectele încărcate în avionul delegației oficiale, cu ocazia vizitei în China a inculpatului A.N., din mai 2003 și lista aferentă containerului TPHU C1.

Deosebit de relevante sub aspectul analizat sunt și înscrisurile depuse la dosarul de urmărire penală, reprezentând decontul sumelor de bani primite de martorul P.I. în perioada 2002-2004, inclusiv de la inculpata I.P.J., în vederea achiziționării de bunuri.

Aceste înscrisuri, total ignorate de procurorii de caz, demonstrează însă că inculpata I.P.J. avansase anumite sume de bani martorului P.I. în vederea achiziționării unor bunuri personale, valoarea sumelor predate în decursul anilor 2002-2004 și cuantumul cheltuielilor efectuate, dar și faptul că pentru o parte din bunurile achiziționate au fost folosiți chiar banii soților N., menționându-se exact sumele rămase de recuperat de la inculpata I.P.J.

Ca urmare, instanţa de fond a constatat ca total lipsită de justificare acuzația din rechizitoriu privind achiziționarea unor bunuri ale soților N. din banii provenind din fondurile SC V. SA, din probele mai sus analizate rezultând că banii retrași din societate au fost folosiți în interes personal de către inculpata I.P.J.

Ca atare, cheltuielile efectuate de SC V. SA Bacău în legătură cu importurile din China vizează exclusiv sumele achitate cu titlu de datorie vamală, reprezentând taxe vamale, accize, comision vamal, TVA în vamă și taxă Asycuda, în valoare totală de 1.229.030.703 ROL, din care 424.135.776 ROL corespunzătoare importurilor efectuate în anul 2002, 725.843.996 ROL pentru importurile din anul 2003 și 79.050.931 ROL pentru bunurile introduse în țară în anul 2004, precum și sumele facturate de prestatorii interni pentru operațiunile de vămuire, transport pe calea ferată și cu mijloace auto, manipulare și pază a containerelor, în valoare totală de 588.709.402 ROL, din care suma de 51.579.530 ROL aferentă anului 2002, 487.916.844 ROL corespunzătoare anului 2003 și 49.195.028 ROL în anul 2004.

Înregistrările din contabilitatea SC V. SA, referitoare la valoarea bunurilor importate din China, stabilite prin expertiza contabilă la suma de 2.577.742.404 ROL rezultând din valoarea însumată a facturilor externe folosite la autoritățile vamale române, au fost efectuate strict în scopul disimulării provenienței sumelor de bani din care au fost achitate în realitate și ascunderea adevăraților beneficiari.

În condițiile în care a rezultat că bunurile achiziționate din China au fost achitate exclusiv cu banii soților N., pentru introducerea lor în țară ca importuri efectuate de societate era necesară efectuarea anumitor înregistrări în contabilitatea SC V. SA care să creeze aparența că importurile au fost realizate de societate și nu de alte persoane.

Așa se explică că datoria către furnizorii chinezi rezultând din valoarea facturilor externe înregistrate în contabilitatea societății a fost stinsă parțial cu sumele în valută ridicate de inculpata I.P.J. din casieria SC V. SA, modalitate care asigura totodată și o justificare pentru retragerile de numerar efectuate fără drept de către inculpata I.P.J., ca avansuri spre decontare.

Concluzia exprimată este concordantă și cu declarațiile martorilor P.C. și H.E. - administrator și director economic la SC V. SA, ale căror relatări au fost deja expuse în cuprinsul prezentei lucrări și nu se mai impune o nouă prezentare a lor.

În altă ordine de idei, Înalta Curte constată că nu există niciun dubiu în ceea ce privește primirea sumelor de bani din fondurile SC V. SA de către inculpata I.P.J.

Prin raportul de constatare tehnico-științifică din 06 august 2009 întocmit de IGPR - Institutul de Criminalistică, s-a stabilit că dispozițiile de plată emise de SC V. SA din 14 august 2002 pentru suma 17.000 dolari S.U.A., dispoziția din 14 octombrie 2002 pentru suma de 5.000 euro, dispoziția din 03 aprilie 2003 pentru suma de 10.000 dolari S.U.A., dispoziția din 23 mai 2003 pentru suma de 11.000 dolari S.U.A., dispoziția din 18 iulie 2003 pentru suma de 2.200 dolari S.U.A., dispoziția din 25 august 2003 pentru suma de 600 dolari S.U.A., dispoziția din 08 septembrie 2003 pentru suma de 1.000 dolari S.U.A., dispoziția din 23 octombrie 2003 pentru suma de 12.000 dolari S.U.A., dispoziția din 25 noiembrie 2003 pentru suma de 6.689 dolari S.U.A. și dispoziția de plată din 09 august 2004 pentru suma de 20.000 dolari S.U.A. poartă fiecare în parte semnătura de primire a inculpatei I.P.J., cu excepția sumei de 5.000 dolari S.U.A. prevăzută în dispoziția de plată din 23 august 2002 care nu este semnată.

Având în vedere că această dispoziție de plată nu poartă semnătura inculpatei, iar la data când se pretinde că ar fi fost încasată suma prevăzută în dispoziția de plată, inculpata nici nu se afla în țară, fiind plecată în China împreună cu D.N. în perioada 17 august 2002 – 08 septembrie 2002, Înalta Curte nu a inclus în sumele de bani retrase din societate și suma de 5000 dolari S.U.A., așa cum s-a menționat de către acuzare, rezultând că suma totală primită din fondurile SC V. SA și folosită în interes personal de inculpata I.P.J. a fost de 80.489 dolari S.U.A. și 5.000 euro.

Inculpata I.P.J. nu a recunoscut primirea respectivei sume de bani și, ca explicație pentru existența semnăturii sale pe dispozițiile de plată valutară, a susținut că martora P.C. deținea mai multe asemenea formulare, semnate în alb, pentru a fi folosite la încasarea dividendelor cuvenite inculpatei în baza raporturilor contractuale derulate până la numirea în funcția de inspector general la Inspectoratul de Stat în Construcții.

Cu alte cuvinte, s-a susținut că sumele de bani ridicate din casieria SC V. SA nu au ajuns în posesia inculpatei, fiind reținute de martora P.C. și folosite în interes personal.

Înalta Curte constată însă că apărarea formulată nu este confirmată probator.

A rezultat că numirea inculpatei I.P.J. în funcția de inspector general la Inspectoratul de Stat în Construcții a avut loc la data de 23 ianuarie 2001, iar dividendele în sumă de 60.958,328 RON cuvenite inculpatei pentru anul 2000 au fost ridicate de la SC V. SA la 16 aprilie 2001.

De asemenea, a rezultat că inculpata nu avea de ridicat alte drepturi bănești de la SC V. SA ori SC R.G. SRL aferente anului 2001.

Ca urmare, se constată că nu a existat nicio motivație reală pentru semnarea în alb a unor documente de plată și nici nu se vede de ce dispoziția de plată emisă pentru anumite drepturi bănești neîncasate nu ar fi putut fi semnată odată cu primirea sumelor de bani de către inculpată.

De asemenea, este de menționat că dispozițiile de plată sunt documente cu regim special, înseriate, iar apărarea nu a demonstrat că formularele atestând plățile efectuate în anii 2002-2004 erau corespunzătoare celor folosite de societate în anul 2001, când se pretinde că ar fi fost semnate de către inculpată.

Revenind la bunurile achiziționate din China, prima instanţă a constatat că acestea nu au intrat faptic în gestiunea SC V. SA și nici nu au fost folosite în interesul societății, ceea ce demonstrează încă o dată că implicarea societății în efectuarea importului nu a urmărit decât ascunderea adevăraților beneficiari ai bunurilor.

Prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, s-a stabilit că bunurile importate din China nu au fost înregistrate în gestiunea societății, nu au fost întocmite note de intrare-recepție și nu au fost decontate în contul vreunei lucrări executate de societate sau revândute unor terți.

Bunurile ce au făcut obiectul importurilor au fost înregistrate inițial ca “mărfuri aflate în custodie la terți”, după care au fost trecute în contul “cheltuieli privind alte materiale consumabile”, fără să fie repartizate asupra niciunui obiectiv de lucrări.

Procedeul folosit a urmărit crearea aparenței că respectivele bunuri au constituit o cheltuială proprie a societății efectuată în cadrul activității curente.

Din declarațiile martorei P.C. coroborate cu documentele de transport intern și declarațiile martorilor U.I., B.G., C.D., R.S. și S.C.V., care s-au ocupat de efectuarea propriu-zisă a serviciilor de transport pe ruta Bacău - Șoseaua București - Pitești, a rezultat că bunurile încărcate în containere au fost transportate din Bacău și depozitate într-o hală din incinta Remat C.

A rezultat că respectivul depozit aparținea SC R.N. SA, societate ce avea ca director general pe martora R.V., soția consilierului personal al premierului A.N. și prieten apropiat al D.N.

Prin declarațiile date în cursul urmăririi penale, cât și în etapa cercetării judecătorești, martorul S.R. a menționat că depozitarea containerelor în spațiul SC Remat C. s-a făcut la rugămintea inculpatei D.N. și că despre acest fapt avea cunoștință și inculpatul A.N., relatând contextul în care discutase cu inculpatul pe marginea acestui subiect.

La rândul său, martora R.V. a declarat că bunurile pe care a acceptat să le depoziteze pentru o scurtă perioadă de timp în depozitul pe care îl administra aparțineau D.N. și că soțul său o rugase să efectueze acest serviciu în contul inculpatei.

În cursul cercetării judecătorești, martorii susmenționați și-au nuanțat declarațiile inițiale, susținând că solicitarea D.N. fusese formulată în legătură cu bunurile aparținând unei societăți comerciale. S-a arătat că în același depozit erau aduse și alte bunuri folosite în scopuri caritabile de către inculpata D.N.

Instanţa de fond a constatat însă că aceste ultime declarații nu schimbă cu nimic fondul problemei, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că în același loc au fost depozitate și alte bunuri decât cele care făceau obiectul importurilor, esențial fiind că primirea și depozitarea containerelor s-a făcut la cererea inculpatei D.N.

Nici faptul că intervenția inculpatei s-a făcut în favoarea unei societăți comerciale, în speță, SC V. SA, nu modifică concluzia privind adevărații proprietari ai bunurilor, în condițiile în care containerele primite în depozit și pentru care martora R.V. a semnat avizele de însoțire a mărfii aparțineau formal respectivei societăți, aceasta fiind de altfel și beneficiara declarată a importurilor efectuate din China.

Un alt argument care confirmă o dată în plus că implicarea SC V. SA în efectuarea importului nu a urmărit decât ascunderea adevăraților beneficiari ai bunurilor, rezultă și din ce anume bunuri au fost introduse în țară - în marea lor majoritate, obiecte destinate să deservească consumul casnic (cum ar fi: așternuturi de pat, perne, pături, pahare, tacâmuri, obiecte de îmbrăcăminte, ș.a.), depășind prin ipoteză nevoile economice ale unei societăți de construcții.

Pe de altă parte, din declarațiile martorilor M.G. și A.V. care au participat la descărcarea containerelor la Remat C., se reține că între bunurile depozitate se aflau și saci cu pietre de culoare verde și albă, martorul M.G. însoțind camionul care a transportat respectivele pietre de tip decorativ la imobilul inculpaților N. din localitatea Cornu, transport efectuat de martorul T.D., angajat al SC T.N.I. SRL.

De asemenea, relevante sunt și declarațiile persoanelor care au efectuat lucrările de construcție, renovare și amenajare din partea SC V. SA la imobilele situate în București, str. Z. și C.T., precum și la imobilul din localitatea Cornu, județ Prahova, martorii C.I. - maistru constructor la SC C. SA, M.N. - director coordonator de șantier, S.G.V. - conducător auto la SC C. SA, confirmând că o mare parte din materialele folosite la realizarea lucrărilor proveneau din depozitul Remat C.

În plus, martorul P.I. a confirmat că între bunurile aflate în imobilul din str. Z. se regăsesc o serie de bunuri care au fost cumpărate de el pentru soții N., asemenea obiecte regăsindu-se și în imobilul din localitatea Cornu, unde a fost invitat de familia N. cu ocazia unei vizite efectuate în țară, în vara anului 2004.

Dintre bunurile aflate în imobilul din localitatea Cornu, martorul a recunoscut mobilierul de hol, biroul, mai multe obiecte decorative, parchetul din încăperi, covoare, statuete din bronz, inclusiv statueta în mărime naturală amplasată în curtea imobilului.

Martorul P.I. a confirmat și că parchetul montat la imobilul din str. Z. este tot din cel cumpărat de el pentru soții N.

Recunoașterea bunurilor aflate în imobilul din str. Z. a fost făcută de martor pe baza imaginilor înregistrate cu ocazia unei emisiuni televizate efectuate în locuința inculpatului A.N., martorul predând organelor de urmărire penală, imediat după declanșarea cercetărilor, compact discul conținând înregistrarea respectivei emisiuni.

De asemenea, și martora M.J. a confirmat că parte din materialele de construcție, instalații sanitare, corpuri electrice și piese de mobilier folosite la imobilele din str. Z. și C.T. au fost cumpărate din China, cu ocazia vizitei efectuate împreună cu inculpatele D.N. și I.P.J., în perioada 17 august 2002 – 08 septembrie 2002.

Totodată, martora a declarat că a participat împreună cu inculpatele D.N. și I.P.J. și la sortarea bunurilor folosite la imobilele din str. Z. și C.T. și la imobilul din localitatea Cornu, deplasându-se în acest scop la Depozitul Remat C.

Prezența D.N. la Depozitul Remat C. a fost confirmată și de aghiotantul personal, U.I.

Ca urmare, prima instanţă a constatat că bunurile introduse în țară ca importuri efectuate de SC V. SA au fost transportate după efectuarea formalităților de vamă la Depozitul Remat C. într-un spațiu administrat de soția consilierului personal al inculpatului A.N.

Sub aspectul analizat, instanţa de fond nu a luat în considerare perchezițiile domiciliare efectuate la imobilul din str. Z. și nici cea efectuată la imobilul din str. C.T., reținându-se că respectivele mijloace de probă au fost declarate nule prin hotărârea de restituire a cauzei la procuror și nu au mai fost refăcute înainte de sesizarea instanței prin rechizitoriu.

În cuprinsul actului de sesizare, perchezițiile domiciliare au fost menționate între mijloacele de probă propuse în acuzare, cu argumentația că respectivele mijloace de probă fuseseră administrate în condiții de legalitate, adică cu încuviințarea instanței competente și în cursul unei urmăriri penale începute împotriva unor persoane - martorii P.C. și P.I., față de care nu s-a dispus în niciun fel prin hotărârea de restituire.

Prima instanţă a constatat însă că interpretarea acuzării este fundamental greșită și contrazice principiile care guvernează efectele nulității.

În condițiile în care hotărârea de restituire a dosarului la procuror statuează nulitatea actelor de urmărire penală efectuate în cauză, fără a face vreo distincție între aceste acte sau funcție de persoanele cu privire la care s-au efectuat, efectele nulității lovesc integral orice act procedural întocmit până la prima sesizare a instanței.

Problema nu poate fi rezolvată altfel decât privită din perspectiva hotărârii de restituire, ale cărei statuări au forța lucrului judecat.

Astfel, în condițiile în care s-a stabilit în mod definitiv că nulitatea actelor de urmărire a fost generată de neîndeplinirea prealabilă de către procuror a unei condiții impusă de lege în scopul de a acorda unele garanții procedurale ce țin de persoana celui urmărit - avizul cerut în cazul foștilor miniștri pentru fapte comise în timpul mandatului, consecința necesară este aceea că orice act de urmărire efectuat cu nerespectarea acestei condiții - garanție, este prezumat vătămător și declarat nul, nulitate reglementată de dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. și care nu poate fi înlăturată în niciun mod.

Dispoziția art. 197 alin. (3) C. proc. pen. în sensul că nulitatea prevăzută în alin. (2) al art. nu poate fi acoperită în niciun mod este clară și înlătură orice posibilă obiecție în sensul că respectivele acte de procedură ar mai putea fi salvate în vreun fel și păstrate cauzei.

Prin urmare, împrejurarea că perchezițiile domiciliare respectau formal condițiile impuse de art. 100 C. proc. pen. - urmărire penală începută și autorizarea judecătorului competent - sau că acest act de procedură nu este posibil a fi refăcut în condițiile de eficiență inițială, nu sunt în măsură să ducă la înlăturarea unei nulități pe care legea o declară de neînlăturat, odată ce ulterior s-a stabilit definitiv și cu putere retroactivă încălcarea unei cerințe esențiale de legalitate.

Deși sunt reale argumentele de oportunitate invocate de procuror, referitoare la ineficiența refacerii unei percheziții, în sfera de aplicație a art. 197 C. proc. pen., argumentul de oportunitate nu poate acoperi o nelegalitate.

În principiu, stă în sarcina procurorului obligația de a se asigura că urmărirea penală se desfășoară în depline condiții de legalitate și nu poate pretinde ca dificultățile în refacerea unei probe administrate nelegal să constituie un motiv pentru salvarea unui act nul.

Împrejurarea că cerința imperativă a necesității unui aviz de urmărire nu a putut fi prevăzută de procuror la momentul începerii anchetei, fiind decisă de Curtea Constituțională ulterior declanșării cercetărilor, îl absolvă de culpă pe procuror, dar nu salvează actul de consecința neregularității sale.

S-a mai invocat apoi faptul că perchezițiile domiciliare au fost acte de urmărire efectuate în legătură cu alte persoane vizate la acel moment în anchetă și nu îl priveau pe inculpatul A.N., astfel încât ar fi fost lovite de nulitate doar actele de urmărire penală dispuse cu privire la inculpatul A.N., iar nu cele referitoare la alte persoane, cum ar fi aceste percheziții domiciliare.

Prima instanţă a constatat, însă, pe de o parte, că hotărârea de restituire a cauzei la procuror nu a operat cu atari distincții, ci a stabilit nulitatea întregii urmăriri și a dispus refacerea ei cu privire la toate persoanele, iar pe de altă parte, cât timp un act de urmărire, chiar dispus cu privire la alte persoane, este invocat ulterior împotriva inculpatului cu privire la care s-a stabilit nelegalitatea urmăririi, actul ar putea produce efecte în contra acestuia, astfel încât, prin conexitate, nulitatea actelor privitoare la acest inculpat iradiază și asupra celorlalte acte de procedură, ale căror efecte s-ar putea răsfrânge asupra inculpatului, cum sunt perchezițiile în cauză.

Cu toate acestea, nulitatea afectează doar actul de procedură - mijlocul de probă, iar nu faptul probator în sine, care poate fi dovedit și prin alte mijloace, ceea ce în speță s-a și realizat prin depozițiile martorilor P.I. și M.J.

În raport de situația de fapt expusă rezultă cu evidență că inculpatul A.N. a primit foloase necuvenite de la inculpata I.P.J. în valoare totală de 1.229.030.703 ROL reprezentând cheltuieli ocazionate de introducerea în țară a bunurilor cumpărate din China ca importuri efectuate de SC V. SA și de 588.709.402 ROL reprezentând sumele facturate de prestatorii interni pentru operațiunile de vămuire, transport pe calea ferată și cu mijloace auto, manipulare și pază a containerelor, precum și de la martorul P.I., foloase necuvenite constând în prestarea serviciilor de achiziționare a unor bunuri din China, depozitarea lor temporară la sediul Ambasadei României din China, supravegherea încărcării bunurilor în containere și organizarea transportului pe parcurs extern.

Cu toate acestea, fapta anterior rezumată nu poate fi considerată ca infracțiune de luare mită prevăzută de art. 254 C. pen.

Potrivit art. 254 C. pen., pentru a fi luare de mită, primirea foloaselor necuvenite trebuie să fie legată de scopul îndeplinirii/neîndeplinirii, întârzierii îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale celui care a primit foloasele sau pentru efectuarea de către acesta a unui act contrar acestor îndatoriri.

În speță, acuzarea susține că actul de serviciu în legătură cu care a avut loc primirea de foloase necuvenite a constat, în cazul inculpatei I.P.J., în menținerea acesteia în funcția de inspector general la Inspectoratul de Stat în Construcții după trecerea acestei instituții în subordinea Guvernului și sub autoritatea directă a primului ministru și crearea unui statut care să îi confere autoritate deplină în cadrul instituției, iar în cazul martorului P.I., în numirea în funcțiile de consul general, șef al Consulatului General al României la Hong Kong, precum și pentru menținerea permanentă la misiune în străinătate.

Se constată însă că trecerea Inspectoratului de Stat în Construcții - instituție condusă la aceea vreme de inculpata I.P.J., în subordinea primului ministru, văzută de acuzare ca fiind contraprestația inculpatului A.N. în schimbul foloaselor primite la inculpata I.P.J., s-a petrecut în luna iunie 2004, la circa 4 luni după ultimul transport în țară al unora dintre bunurile achiziționate de inculpatul A.N., fără a exista vreo dovadă care să pună în lumină existența vreunei legături sau echivalențe între acțiunea inculpatei I.P.J. de a asigura introducerea în țară a bunurilor inculpatului A.N. în condițiile arătate în cuprinsul prezentei lucrări și schimbarea statutului Inspectoratului de Stat în Construcții.

Astfel, trecerea Inspectoratului de Stat în Construcții în subordinea Cancelariei primului ministru s-a realizat prin Legea nr. 228/01.06.2004 de aprobare a O.U.G. nr. 11/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale.

În forma inițială, Ordonanța de Urgență nu prevedea trecerea Inspectoratului de Stat în Construcții în subordinea directă a primului ministru și, de asemenea, nici forma adoptată în Camera Deputaților a legii de aprobare a respectivei ordonanțe de guvern nu cuprindea o astfel de prevedere; această modificare a statutului I.SC apare doar în forma finală a legii, adoptată în Senat.

Or, în condițiile în care prevederea legală susceptibilă de a reprezenta un beneficiu nelegitim acordat inculpatei I.P.J. de către inculpatul A.N. nu a fost instituită nici în cadrul O.U.G. nr. 11/2004 cu privire la care s-ar putea suspecta că inculpatul A.N. ar fi avut putere de decizie și nici în forma inițială adoptată de Camera Deputaților a Legii de modificare și aprobare a O.U.G, unde dat fiind statutul său de deputat s-ar fi putut suspiciona o oarecare influență, atunci nu se poate reține că această schimbare a statutului Inspectoratului de Stat în Construcții prin Legea nr. 228/2004 reprezintă un act în cadrul sau în contra îndatoririlor de serviciu ale inculpatului A.N.

Nu există niciun temei probator sau măcar o prezumție solidă că forma finală adoptată în Senat a Legii nr. 228/2004 ar fi urmarea vreunui act îndeplinit de inculpatul A.N. în legătură cu serviciul său, iar distanța relativ mare de timp de la momentul finalizării transporturilor făcute de I.P.J. în favoarea lui A.N. nu lasă loc stabilirii vreunei legături între acțiunea inculpatei I.P.J. și apariția Legii nr. 228/2004, așa cum s-ar fi putut specula în cazul în care actul normativ ce dădea un alt statut Inspectoratului de Stat în Construcții ar fi apărut imediat sau foarte aproape de momentul finalizării transporturilor de bunuri și printr-un act normativ ce ar fi intrat în competențele inculpatului A.N.

În orice caz, infracțiunea de luare de mită presupune, dacă nu săvârșirea, măcar prefigurarea săvârșirii actului în legătură cu îndatoririle de serviciu, concomitent cu primirea/acceptarea foloaselor necuvenite.

Este greu de presupus, din punct de vedere judiciar, că la momentul începerii transporturilor de bunuri - octombrie 2002, și începerea activității inculpatei I.P.J. și a martorului P.I. în legătură cu achiziționarea respectivelor bunuri - aprilie 2002, ar fi fost prefigurată schimbarea actelor normative care reglementează statutul Inspectoratului de Stat în Construcții, petrecută cu circa 2 ani ulterior și în condițiile în care aceste schimbări de organizare a aparatului guvernamental au fost solicitate de organismele Uniunii Europene, după începerea respectivelor transporturi.

Elocventă în acest sens este declarația martorului I.B. - ministru delegat pentru coordonarea autorităților de control (fosta Autoritate Națională de Control) care, audiat în cursul cercetării judecătorești, a menționat contextul și împrejurările care au făcut necesară operarea unor modificări în structura și organizarea instituțiilor cu atribuții de control.

Disputa de la acel moment dintre inculpata I.P.J. și martorul B.I. - ministru delegat al ANC care preluase în subordine Inspectoratul de Stat în Construcții și alte autorități de control din cadrul administrației publice centrale, speculată în rechizitoriu că a constituit motivul trecerii Inspectoratului de Stat în Construcții în subordinea directă a primului ministru, nu numai că este la rândul său ulterioară desfășurării transporturilor și nu putea fi prefigurată la momentul acestora pentru a se putea considera că reprezintă contraprestația primului ministru avută în vedere de pretinsa mituitoare, ci, mai mult, această dispută a avut loc în contextul și în legătură cu un ordin al ministrului M.M. care nu implica în niciun fel fapta inculpatei I.P.J.

Apoi, faptul menținerii inculpatei I.P.J. în funcția de inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcții după trecerea instituției în subordinea primului ministru, nu poate fi considerată o contraprestație a inculpatului A.N., în lipsa unor probe care să ateste în mod direct acest lucru, cât timp nu rezultă că s-ar fi pus problema înlocuirii inculpatei din funcția deținută.

Dimpotrivă, din declarațiile martorilor M.M., S.S. și D.V., rezultă că abilitățile și competența profesională ale inculpatei I.P.J. erau în afara oricăror îndoieli, astfel încât, doar faptul menținerii sale în funcție, fără a se fi demonstrat că s-ar fi pus problema înlocuirii/demiterii sau retrogradării sale, nu dovedește în sine nimic.

De asemenea, prima instanţă a constatat că nu poate fi primită în cauză nici susținerea acuzării privind pretinsa echivalență între folosul necuvenit oferit inculpatului A.N. și avantajul dobândit de inculpata I.P.J., reținându-se că veniturile obținute de firmele din Bacău nu au nicio legătură cu numirea inculpatei în funcția de inspector general la I.SC, din declarațiile martorilor S.S. și D.V. rezultând că societățile comerciale în discuție nu au participat la nicio licitație organizată în vederea contractării de lucrări, profitul crescut înregistrat în perioada 2002-2004 datorându-se lucrărilor angajate anterior.

Prin urmare, nici din acest punct de vedere nu se verifică susținerea acuzației.

Față de toate cele arătate, instanţa de fond a constatat că oferirea foloaselor necuvenite inculpatului A.N. și primite/acceptate de acesta nu au avut legătură cu un act al inculpatului A.N. în cadrul sau în contra îndatoririlor sale de serviciu, ci a reprezentat doar o acțiune a inculpatei I.P.J. făcută benevol, cel mai probabil, cu motivația obținerii și prezervării unei relații cât mai bune cu unul dintre cei mai importanți oameni din stat.

Or, o asemenea motivație, chiar dacă nu este morală, nu echivalează contraprestației pe care o pretinde legea penală de la cel mituit în schimbul primirii foloaselor necuvenite.

Cât timp în speță nu s-a demonstrat că inculpatul A.N. ar fi îndeplinit vreun act legat de atribuțiile sale de serviciu în schimbul primirii foloaselor necuvenite de la inculpata I.P.J., se constată că nu există fapta de primire în sensul unei luări de mită prevăzută de art. 254 C. pen.

În realitate, activitatea desfășurată de inculpata I.P.J. în legătură cu introducerea în țară a bunurilor achiziționate din China a reprezentat un ajutor benevol acordat inculpatului A.N. pentru justificarea averii primului ministru, în ipoteza unui control, fără a condiționa acest ajutor de o contraprestație, ci doar în speranța unei relații apropiate cu șeful guvernului.

Tot în acest sens se înscrie și ajutorul dat de martorul P.I. inculpaților A.N. și D.N. în vederea achiziționării și transportului în țară a bunurilor din Republica Populară Chineză.

Așa cum se constată din actele dosarului, nu există nicio probă din care să rezulte că inculpații A.N. și D.N. ar fi condiționat menținerea martorului P.I. la misiune permanentă în străinătate sau numirea în funcția de consul general de ajutorul dat de acesta în legătură cu achiziționarea bunurilor din China, iar martorul însuși a declarat că serviciile pe care le-a oferit nu i-au fost impuse sub amenințarea vreunui act în competența inculpatului A.N. îndreptat împotriva sa și nici în schimbul promisiunii explicite sau implicite a îndeplinirii de către inculpatul A.N. a unui act favorabil martorului, ci procurarea acestor servicii soților N. a fost acceptată de martor din considerente personale vizând oportunități viitoare și neprecizate în carieră, oportunități având un caracter pur subiectiv, a căror existență a fost prefigurată, estimată și speculată doar în conștiința martorului. P.I. a înțeles să își urmărească un interes propriu, subiectiv, prevăzut de el ca oportunitate în momentul în care i s-a solicitat sprijinul de către inculpata D.N. și a acționat benevol, venind singur în întâmpinarea rugăminții D.N., rugăminte care presupunea deopotrivă și alternativa unui refuz, eventualele consecințe nefavorabile - pierderea postului, reprezentând temeri pur subiective ale martorului, fără a se fi și dovedit existența vreunui temei obiectiv pentru acestea.

De altfel, se pare că prestarea serviciilor pentru soții N. nu a ridicat mari probleme de conștiință martorului raportat la modalitatea de introducere în țară a bunurilor (prin folosirea de documente falsificate, obținute în prealabil prin diligențe proprii), având în vedere că mai efectuase asemenea comisioane și pentru alte persoane – D.R. și C.O., în legătură cu care nu a existat un interes al anchetei pentru stabilirea condițiilor de introducere în țară a bunurilor.

În lumina celor arătate, instanţa de fond a constatat că infracțiunea de luare/dare de mită reținută în sarcina inculpaților I.P.J., D.N. și A.N. nu există, oferirea și primirea foloaselor necuvenite neavând legătură cu îndatoririle de serviciu ale inculpatului A.N.

2. Pe de altă parte, prima instanţă a constatat că infracțiunea de luare/dare de mită nu poate fi reținută nici în legătură cu pretinsele foloase necuvenite primite de inculpatul A.N. de la inculpata I.P.J. sub forma lucrărilor de construcție și renovare executate de SC C. SA Bacău la imobilul din București, str. C.T. și nici a lucrărilor de tâmplărie cu geam termopan executate de SC R.G. SRL Bacău la imobilul din localitatea Cornu, județ Prahova.

Sub acest aspect, instanţa de fond a reţinut că materialul probator administrat în cauză nu demonstrează dincolo de orice îndoială că inculpatul A.N. era proprietarul în fapt și adevăratul beneficiar al lucrărilor executate de SC C. SA Bacău la imobilul din București, str. C.T. și nici ca valorarea lucrărilor cu geam termopan executate la imobilul din localitatea Cornu, județ Prahova să fi depășit limita sumei de 60.000 dolari S.U.A. achitată către SC R.G. SRL, cu titlu de preț al lucrării.

În ceea ce privește imobilul din București, str. C.T., cercetările efectuate au stabilit că acesta aparținuse în proprietate numitei T.C. - mătușa inculpatei D.N., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 10 septembrie 2001 de B.N.P. C.M.G.

Ulterior, la data de 29 ianuarie 2002, imobilul a fost înstrăinat prin act autentic către P.O. decedat în cursul investigațiilor preliminare, cunoscut ca un apropiat al familiei N.

În raport de datele la care a operat transmiterea succesivă a dreptului de proprietate asupra imobilului, acuzarea a subliniat durata scurtă de timp scursă între cele două operațiuni juridice și legăturile strânse existente între aceste persoane și soții N.

După înregistrarea proprietății pe numele lui P.O., în perioada iunie 2002 - martie 2004, s-au efectuat o serie de lucrări de consolidare a imobilului, renovare și reamenajare, lucrări executate de SC C. SA Bacău, societate care făcea parte din firmele controlate de inculpata I.P.J.

A rezultat că lucrările de construcție nu s-au executat în temeiul unui contract sau o altă convenție care să constate drepturile și obligațiile constructorului și ale beneficiarului lucrării, valoarea acesteia și modalitatea de plată a prețului.

Nu a existat o autorizație de construcție pentru demararea și executarea lucrărilor și nici nu a fost înregistrată vreo solicitare în acest sens din partea proprietarului imobilului sau un alt reprezentant convențional.

Singura documentație referitoare la executarea lucrării a fost cea legată de întocmirea proiectului tehnic de către SC V.E. SRL, documentație ce cuprindea o descriere a imobilului, transformările funcționale propuse, amenajările interioare și cele exterioare, incluzând și curtea imobilului.

Respectiva documentație, materializată în Proiectul din anul 2002, era necesară exclusiv pentru obținerea autorizației de construcție.

Situațiile de lucrări nu au fost confirmate de beneficiar și nu a existat un diriginte de șantier care să supravegheze executarea lucrărilor din partea beneficiarului.

La terminarea lucrărilor nu a fost întocmit procesul verbal de recepție pentru întreaga lucrare și nu au existat nici procese-verbale pentru lucrările intermediare încorporate în construcție.

Nu a fost facturată valoarea totală a lucrărilor efectuate la imobil, cu excepția celor executate în anul 2002, pentru care SC C. SA Bacău a emis facturile fiscale nr. F70 din 07 februarie 2003 și nr. F71 din 28 martie 2003, în valoare de 1.000.000.000 ROL și, respectiv, 1.777.337.815 ROL, având ca beneficiar pe P.O.

În contul facturii fiscale nr. F70 din 07 februarie 2003 emisă de SC C. SA a fost achitată suma de 978.000.000 ROL cu dispozițiile de încasare și chitanțele fiscale nr. 550 din 17 februarie 2003 și nr. 528 din 24 februarie 2003 eliberate pe numele lui P.O.

Tot astfel, pentru factura nr. F72 din 28 martie 2003 a fost achitată suma de 1.650.000.000 ROL cu dispozițiile de încasare și chitanțele fiscale nr. 550 din 04 aprilie 2003, nr. 602 din 09 aprilie 2003, nr. 605 din 14 aprilie 2003, nr. 609 din 21 aprilie 2003 și nr. 609 din 23 aprilie 2003 emise pe numele lui P.O.

De asemenea, pentru diferența rezultând din plățile parțiale efectuate în baza facturilor fiscale susmenționate, prin ordinul de plată din 18 noiembrie 2005, a fost transferată suma de 146.337.815 ROL din contul lui P.O. în contul bancar al SC C. SA, achitându-se integral valoarea de 2.774.337.816 ROL înscrisă în cele două facturi.

Din verificările efectuate a rezultat că sumele de bani facturate de SC C. SA Bacău pentru lucrările executate la imobilul din C.T. au fost depuse la casieria societății de inculpata I.P.J., cu excepția sumei de 146.337.815 ROL achitată de P.O., prin virament bancar, în contul SC C. SA.

Cu privire la suma de 1.650.000.000 ROL s-a stabilit că aceasta fusese primită de la inculpata I.P.J. în baza dispoziției de încasare din 03 aprilie 2003, cu titlu de creditare societate.

Ulterior, în perioada 03 aprilie 2003 - 23 aprilie 2003, au fost emise de SC C. SA un număr de cinci dispoziții de plată care atestau restituirea împrumutului acordat societății de către inculpată.

În realitate, suma de 1.650.000.000 ROL nu a fost restituită inculpatei, eliberându-se în paralel dispozițiile de încasare și chitanțele de plată pe numele lui P.O.

În această modalitate a fost disimulată proveniența sumei de 1.650.000.000 ROL achitată de inculpata I.P.J. în contul lucrărilor executate la imobil, creându-se aparența că plata fusese efectuată de P.O.

În cursul urmăririi penale, s-a dispus și efectuat în cauză o expertiză tehnică de specialitate care să stabilească, între altele, modalitatea în care au fost înregistrate în contabilitatea SC C. SA Bacău lucrările de execuție realizate la imobilul din București, str. C.T., valoarea exactă a acestora și modalitatea de plată.

Prin raportul de expertiză contabilă întocmit de expert T.A.F., s-a stabilit că lucrările de construcție executate la obiectivul C.T. au fost înregistrate în contabilitatea SC C. SA Bacău, pe codul 6718 atribuit respectivului imobil.

Pe baza evidențelor ținute de societate, incluzând înregistrările contabile vizând situația generală a tuturor beneficiarilor de lucrări, dar și a listelor lunare întocmite pe obiectiv, expertiza contabilă a stabilit că suma totală a cheltuielilor efectuate de SC C. SA pentru lucrările executate la imobilul din C.T. a fost de 12.627.786.268 ROL, la care se adăuga profitul nerealizat și TVA, rezultând o valoare totală de 15.384.780.973 ROL.

De asemenea, a rezultat că și SC V. SA Bacău înregistrase cheltuieli în legătură cu același imobil, în valoare totală de 584.935.952 ROL, reprezentând contravaloarea unor materiale de construcții achiziționate de la SC T.M. SA București în baza facturii fiscale nr. F73 din 09 octombrie 2003 și a unei uși garaj achiziționată de la SC B.T. SRL București, cu factura nr. F29 din 12 noiembrie 2003.

A rezultat că factura emisă de SC T.M. SA pe numele SC V. SA Bacău în valoare de 484.635.392 RON a fost înregistrată inițial pe contul de cheltuieli al societății și refacturată ulterior către P.O., cu factura seria nr. F74 din 29 decembrie 2004, rămasă neachitată.

Totodată, s-a stabilit că SC R.G. SRL efectuase lucrări la imobilul din C.T. în valoare de 1495,10 euro, constând în montarea unei uși de aluminiu și executare tâmplărie PVC cu geam termopan la un balcon, cheltuială care nu a fost însă suportată de societate, ci facturată către SC V. SA.

Pe baza acestor elemente și a probatoriului testimonial administrat în cauză, s-a concluzionat că inculpatul A.N. și D.N. erau proprietarii imobilului din str. C.T. și beneficiarii lucrărilor de construcție executate la imobil de SC C. SA, contravaloarea lucrărilor efectuate constituind obiectul mitei primite de inculpatul A.N. de la coinculpata I.P.J., în scopul menținerii acesteia în funcția de inspector general la I.SC după trecerea respectivei instituții în subordinea directă a primului-ministru.

Acuzația formulată a fost susținută în raport de declarațiile martorilor D.V. - președinte la SC C. SA Bacău, M.N. - director executiv la SC V. SA Bacău, Ț.M. - director de lucrare la imobilul din C.T., din care rezulta că inculpatul A.N. și D.N. și-au exercitat prerogativele de proprietari ai imobilului pe toată perioada de derulare a lucrărilor, verificând personal stadiul și calitatea lucrărilor și stabilind destinația încăperilor imobilului, soluțiile tehnice și lucrările de design necesare.

De asemenea, din declarația martorei J.M. a rezultat că aceasta se deplasase de mai multe ori la imobilul din str. C.T., la cererea și uneori însoțită de inculpata D.N., acordând consultanță în ceea ce privește efectuarea lucrărilor.

Conform aceleiași declarații, și inculpatul A.N. efectuase o vizită la imobil, împrejurare în care și-a exprimat părerea ca destinația de birou să fie dată unei alte încăperi decât cea aleasă inițial de martoră și D.N.

Prezența inculpatului A.N. la imobilul din strada C.T. a fost confirmată și de martorul Ș.A., fost ofițer SPP și aghiotant al primului-ministru, care a menționat contextul în care l-a însoțit pe inculpat la respectivul imobil.

În cuprinsul actului de sesizare a fost subliniată, deopotrivă, împrejurarea că P.O. nu a fost văzut la imobil de nicio persoană pe toată perioada de desfășurare a lucrărilor și că singurul reprezentant din partea beneficiarilor a fost numitul G.G., un apropiat al familiei N., care se mutase în mansarda imobilului și se ocupa de supravegherea directă a lucrărilor.

Pe baza declarațiilor martorilor D.V. și P.C., s-a reținut că efectuarea lucrărilor la imobilul din str. C.T. a fost impusă de inculpata I.P.J., aceasta stabilind ca reprezentanții SC C. SA și SC V. SA Bacău să nu evidențieze numele beneficiarului în documentele contabile, situațiile de lucrări și bonurile de consum aferente, toate acestea pentru a fi ascunsă identitatea adevăraților beneficiari ai lucrării care erau soții N.

Din declarațiile acelorași persoane, dar și ale martorilor Ț.M., D.D., O.E. și G.C. - angajați la SC C. SA, a rezultat că societățile executante ale lucrărilor din str. C.T. nu au avut posibilitatea negocierii și încheierii unui contract cu beneficiarul lucrării, neavând niciun contact direct cu proprietarul imobilului, toate dispozițiile referitoare la materialele ce urmau a fi utilizate, furnizorii de materiale, modalitatea de achitare și de facturare a lucrărilor, fiind transmise prin intermediul inculpatei I.P.J.

S-a susținut de către acuzare că inculpata I.P.J. acționase în toată perioada de derulare a lucrărilor ca un reprezentant al intereselor soților N. și că procurarea respectivelor foloase necuvenite constituia obiectul mitei oferite și primite de inculpatul A.N., în valoare totală de 16.425.287.185,81 ROL, din care 12.610.433.157 ROL reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate de SC C. SA la imobilul din str. C.T., 1.186.854.028,81 ROL, contravaloarea lucrărilor efectuate de SC V. SA la același imobil (484.635.392 ROL facturate către P.O. și 702.218.638,81 ROL nefacturate) și 2.628.000.000 ROL contravaloare lucrări achitate din fondurile personale ale inculpatei I.P.J. pentru lucrări executate la imobil, în anul 2002.

Instanţa de fond a constatat însă că interpretarea acuzării nu este neapărat corectă și în niciun caz nu suplinește inexistența unor probe certe care să ateste că inculpatul A.N. era adevăratul proprietar al imobilului din str. C.T. și beneficiarul real al lucrărilor executate la imobil, în perioada iunie 2002-martie 2004.

Se reține astfel că imobilul din str. C.T. nu s-a aflat niciodată în proprietatea soților N.

Respectivul imobil aparținuse numitei T.C. - mătușa inculpatei D.N., fiind dobândit de aceasta prin act autentic de vânzare-cumpărare.

Imobilul a rămas în proprietatea T.C. o scurtă perioadă de timp, după care, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat Din 29 ianuarie 2002 de B.N.P. C.M.G., a fost înstrăinat către P.O.

Nimic din conținutul celor două contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu privire imobilul din C.T. nu sugerează ca tranzacțiile să fi fost efectuate în mod formal și ca adevăratul proprietar să fie o altă persoană decât cea menționată în acte.

Sub acest aspect, este de observat că actele au fost încheiate în nume propriu de cocontractanți și cu plata imediată a prețului stipulat.

După decesul lui P.O., imobilul a intrat în proprietatea și stăpânirea de fapt a moștenitorilor săi legali.

Acuzarea susține însă că imobilul din C.T. nu a aparținut cu adevărat defunctului P.O. și că încheierea tranzacției cu T.C. nu ar fi urmărit decât ascunderea adevăraților proprietari ai imobilului care erau soții N. și disimularea foloaselor necuvenite primite de la inculpata I.P.J., sub forma lucrărilor de construcție și renovare executate la imobil de către SC C. SA Bacău.

În esență, caracterul simulat al tranzacției este susținut cu argumente vizând împrejurările și modalitatea concretă în care s-au realizat lucrările de construcție la imobil, invocându-se faptul că nu a fost încheiat un contract de lucrări între constructor și deținătorul titlului de proprietate, că nu au existat situații de lucrări confirmate din partea beneficiarului, un deviz estimativ privind valoarea totală a lucrării și nu a fost facturată contravaloarea acestora.

Deopotrivă, a fost subliniată durata scurtă de timp în care imobilul s-a aflat în proprietatea T.C. și legăturile strânse existente între proprietarii succesivi ai imobilului și familia N.

În aprecierea primei instanţe, niciuna dintre împrejurările invocate nu este suficientă să probeze că tranzacția dintre T.C. și P.O. a fost simulată, iar în lipsa unei asemenea dovezi, lucrările de construcție executate la imobil nu pot fi considerate ca reprezentând un folos necuvenit oferit și acceptat de inculpatul A.N.

Pentru a se putea reține că tranzacția dintre T.C. și P.O. a fost una fictivă și că imobilul înstrăinat constituia proprietatea soților N., acuzarea trebuia să stabilească că T.C. nu deținuse sumele de bani necesare achiziționării imobilului de la antecesorii săi (ceea ce ar fi dat naștere prezumției că prețul vânzării fusese achitat de soții N. și, ca atare, erau proprietarii nedeclarați ai imobilului) și că P.O. nu achitase prețul prevăzut în contactul încheiat cu T.C. (ceea ce ar fi dat naștere prezumției că imobilul nu a ieșit din proprietatea soților N.).

Aceste aspecte, de o importanță deosebită în economia cazului, nu au fost deloc investigate în cursul anchetei penale și nici nu au putut fi complinite în etapa cercetării judecătorești, având în vedere particularitățile impuse de obiectul unei asemenea cercetări.

La dosarul cauzei nu există nicio probă din care să rezulte că nu T.C., ci soții N. au cumpărat imobilul din C.T. și nicio probă care să ateste că P.O. nu a achitat prețul stipulat în contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu T.C.

Dimpotrivă, alte probe și elemente de fapt pledează în favoarea apărării, spre concluzia că vânzarea-cumpărarea dintre T.C. și P.O. și-a produs efectele specifice în patrimoniul ambelor părți.

Așa cum însăși acuzarea recunoaște, P.O. era o persoană cu largi posibilități materiale, cunoscut ca fost proprietar de televiziune și cu diverse afaceri în domeniul tranzacțiilor imobiliare.

Situația materială a persoanei în cauză înlătură astfel orice suspiciune legată de o eventuală neplată a prețului vânzării.

În același sens, este de observat și valoarea importantă a moștenirii lăsate de P.O., succesorii săi legali martorii A.F.L., O.A.L. și O.V.C. dobândind mai multe imobile și alte active, conform actelor întocmite în procedura notarială a dezbaterii succesorale.

Pe de altă parte, nici relațiile apropiate dintre P.O. și soții N. nu constituie un element de probă în dovedirea afirmației privind pretinsul caracter fictiv al tranzacției, așa cum se afirmă de procurorii de caz, respectiva împrejurare constituind deopotrivă posibila explicație pentru vânzarea imobilului către P.O.

Împrejurarea că vânzarea imobilului aparținând T.C. s-a făcut către un cunoscut al familiei N. nu dovedește în sine nimic, realitatea demonstrând că nu în puține cazuri vânzările se efectuează prin intermediul unui cunoscut comun.

Totodată, a rezultat că decesul lui P.O., intervenit la scurt timp după declanșarea anchetei penale, a fost precedat de o lungă perioadă de boală, deplasări și tratamente în străinătate, ceea ce poate explica lipsa prezenței sale la imobil și neimplicarea în supravegherea lucrărilor de construcție.

Această împrejurare este dovedită cu declarațiile martorilor A.F.L., O.A.L. și O.V.C., rudele defunctului P.O., precum și cu actele medicale primite de la medicul care l-a asistat înainte de deces, înscrisuri depuse în probațiune de apărarea inculpatului A.N.

În condițiile în care a fost demonstrată starea de sănătate precară a numitului P.O. și nu a fost contestată, ci dimpotrivă, confirmată, relația de prietenie existentă între P.O. și soții N., nu se întrevede nicio rațiune pentru care să nu fie primită susținerea apărării, în sensul că, în considerarea acestor motive, soții N. s-au implicat în supravegherea lucrărilor executate la imobilul din C.T., cu precizarea că în aceeași perioadă soții N. supravegheau și lucrările de construcție ce se efectuau la propriul imobil din Z., cu aportul acelorași constructori.

În dovedirea pretinsului caracter fictiv al tranzacției privind imobilul din C.T., acuzarea a încercat să acrediteze ideea că urmașii lui P.O. nu au avut cunoștință despre existența proprietății din C.T., așa explicându-se de ce aceste persoane nu s-au implicat ei înșiși în supravegherea lucrărilor de construcție.

În cursul cercetării judecătorești a fost însă audiată fosta soție a lui P.O., martora A.F., care continuase să locuiască în același imobil cu P.O. și după data desfacerii căsătoriei și să păstreze legături personale, justificate în principal de interesul comun în diverse relații de afaceri.

Contrar susținerilor acuzării, martora a declarat că a avut cunoștință de cumpărarea imobilului din C.T., aflând acest lucru de la P.O., precum și de intenția declarată a acestuia, de a lăsa respectiva proprietate fiului său, O.V.C.

Martora nu a fost în măsură să ofere detalii și alte precizări în legătură cu efectuarea lucrărilor de renovare/amenajare a construcției, menționând că fostul soț nu îi furnizase asemenea informații.

Cert este că și copiii lui P.O., martorii O.A.L. și O.V.C., au declarat în fața instanței că au avut cunoștință despre proprietatea din C.T., dovadă în acest sens fiind și împrejurarea că respectivul imobil a fost inclus în masa bunurilor succesorale ce au făcut obiectul dezbaterii moștenirii legale de pe urma defunctului P.O.

După data decesului și dezbaterea succesiunii legale, imobilul din C.T. a revenit în proprietatea exclusivă a martorului O.V.C. care a intrat în stăpânirea imobilului, folosindu-l și în prezent.

Este adevărat că lucrările de construcție efectuate la imobilul din C.T. s-au derulat în condiții de natură a crea dificultăți în recuperarea creanței constructorului SC C. SA, în lipsa unei convenții scrise, cuvântul inculpatei I.P.J. constituind garanția primirii banilor din partea beneficiarului, însă toate aceste elemente sunt lipsite de relevanță în ceea ce privește stabilirea adevăratului beneficiar al lucrărilor.

Așa cum deja s-a arătat, acuzarea nu s-a preocupat niciun moment de aspectul vizând condițiile în care T.C. dobândise imobilul înstrăinat ulterior către P.O., interesând dacă acesta fusese cumpărat din bani proprii, adică dacă T.C. dispusese la momentul dobândirii imobilului de sumele necesare achitării prețului din contract, și nici dacă P.O. achitase, la rândul său, prețul convenit pentru dobândirea imobilului de la T.C., interesând dacă situația sa patrimonială de la momentul încheierii contactului înregistrase modificările corespunzătoare achitării prețului vânzării.

Or, în condițiile în care nu s-a stabilit că vânzarea-cumpărarea dintre T.C. și P.O. a fost una de conivență, se impune prezumția legală că proprietarul imobilului este și beneficiarul lucrărilor.

Faptul că inculpata I.P.J. s-a implicat în executarea lucrărilor la imobil, solicitând martorului D.V., președintele SC C. SA, să efectueze respectiva lucrare în condiții dezavantajoase pentru societate, adică în lipsa unui contract sau altă convenție scrisă care să constate drepturile și obligațiile constructorului și ale beneficiarului lucrării, achitând totodată și contravaloarea lucrărilor realizate în anul 2002, în numele lui P.O., nu are nicio relevanță în ceea ce privește stabilirea identității beneficiarului lucrării și nu poate fi în niciun caz interpretată ca o modalitate de procurare a unor foloase necuvenite inculpatului A.N., în condițiile în care nu s-a putut stabili că el și nu P.O. era proprietarul de fapt și adevăratul beneficiar al lucrărilor.

P.O. a decedat la scurt timp după declanșarea anchetei penale și din cauza stării de sănătate precară dinaintea datei decesului nu a putut fi audiat în cauză.

Ca urmare, rămân străine motivele care l-au determinat pe P.O. să solicite ori să accepte ca executarea lucrărilor la imobil să se facă în lipsa unui contract sau fără să își desemneze un reprezentant convențional în tot ceea ce presupunea desfășurarea acestor lucrări.

Dacă este cert că inculpata I.P.J. a contribuit la executarea lucrărilor în lipsa unui contract scris, conform declarației martorului D.V., cu aceiași valoare trebuie reținut din declarația martorului că inculpata I.P.J. nu a urmărit prejudicierea SC C. SA cu contravaloarea respectivelor lucrări de construcție, martorul declarând că primise asigurări de la inculpată că va fi plătită contravaloarea lucrărilor.

Ca atare, inculpata I.P.J. a acționat ca un garant al bonității beneficiarului P.O. și nu al inculpatului A.N., acțiune care, în planul răspunderii penale, este însă lipsită de relevanță juridică, creanța deținută de SC C. SA împotriva lui P.O. putând fi valorificată împotriva succesorilor legali, eventual, pe calea unei acțiuni civile având drept cauză îmbogățirea fără just temei.

În concluzie, contravaloarea lucrărilor de construcție efectuate la imobilul din C.T. nu poate fi considerată ca reprezentând un folos material care să fi fost oferit și acceptat de inculpatul A.N.

Acuzația de luare/dare de mită formulată împotriva inculpaților A.N. și I.P.J. a fost susținută și în legătură cu lucrările de tâmplărie cu geam termopan executate de SC R.G. SRL la imobilul din localitatea Cornu, județ Prahova, proprietatea D.N.

Potrivit actului de sesizare, în perioada martie 2003 - august 2004, SC R.G. SRL Bacău a efectuat în două etape lucrări de tâmplărie cu geam termopan la imobilul din localitatea Cornu, județ Prahova, aparținând inculpaților A. și D.N.

Lucrările efectuate nu s-au executat în temeiul unui contract sau a unei comenzi scrise din partea beneficiarilor.

Contravaloarea lucrărilor de tâmplărie a fost suportată din fondurile SC V. SA Bacău și SC R.G. SRL Bacău, societăți comerciale aflate sub autoritatea și controlul inculpatei I.P.J.

A rezultat că lucrările de tâmplărie cu geam termopan executate la imobilul din localitatea Cornu au fost înregistrate în contabilitatea SC R.G. SRL Bacău sub codurile de lucrare - „Tâmplărie V. 1” și „J. I tâmplărie Cornu”, procedeul folosit în cauză urmărind ascunderea adevăraților beneficiari ai lucrării.

Executarea lucrărilor în această modalitate a fost impusă de inculpata I.P.J., tot aceasta stabilind ca și contravaloarea lucrărilor efectuate să fie suportată din fondurile celor două societăți comerciale.

Prin declarațiile formulate în cursul procesului penal, martorii B.B.E. - administratorul SC R.G. SRL Bacău și P.C. - administrator al SC V. SA Bacău, au menționat împrejurările în care au fost demarate și executate lucrările de tâmplărie cu geam termopan la imobilul din localitatea Cornu, ambele persoane confirmând implicarea inculpatei I.P.J., precum și faptul că trebuia ascunsă adevărata identitate a beneficiarilor lucrării.

Conform declarației martorului B.B.E., în cursul lunii februarie 2003, împreună cu inculpata I.P.J., s-a deplasat la imobilul din localitatea Cornu unde, în prezența inculpaților A. și D.N., a efectuat măsurătorile necesare în vederea demarării lucrărilor.

În perioada următoare, au fost contactați diverși furnizori pentru prezentarea de oferte privind tipurile și caracteristicile de materiale, inculpata I.P.J. solicitând să fie montate geamuri termopan antiefracție și jaluzele din material textil pentru tâmplăria executată la parterul imobilului, iar profilele și accesoriile de tâmplărie din aluminiu să fie de proveniență germană.

Atât B.B., cât și martora P.C., au menționat că inculpata I.P.J. le solicitase ca valoarea lucrărilor să fie suportată din fondurile SC V. SA și SC R.G. SRL.

Ca urmare, în baza dispoziției primite de la inculpata I.P.J., SC V. SA prin administrator P.C. a transferat către SC R.G. SRL suma de 1.407.535.800 ROL (cu TVA), cu ordinele de plată din 25 aprilie 2003 și din 14 mai 2003, sumă care, potrivit susținerilor martorului B.B.E., a fost folosită în vederea achiziționării materialelor necesare efectuării lucrării.

Prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, s-a stabilit că sumele prevăzute în ordinele de plată susmenționate au fost înregistrate în contabilitatea SC V. SA ca reprezentând avans sau plăți furnizori, iar ulterior, la sfârșitul exercițiului financiar 2003, suma de 1.407.535.800 ROL a fost înregistrată în contul de profit și pierderi al societății.

În evidența contabilă a SC R.G. SRL, suma primită de la SC V. SA în vederea achiziționării de materiale a fost înregistrată pe codul de lucrare L 1040123 V. tâmplărie 1 și dublată de emiterea facturilor fiscale justificative nr. F31 din 30 aprilie 2003 și nr. F22 din 16 mai 2003, în valoare de 360.000.000 ROL (cu TVA) și, respectiv, 1.940.000.000 ROL (cu TVA).

Cele două facturi fiscale au fost eliberate de SC R.G. SRL cu motivația contravaloarea tâmplărie cu geam termopan.

Având în vedere că suma înscrisă în cele două facturi fiscale, în valoare totală de 2.300.0000.000 ROL, era superioară celei avansate cu ordinele de plată din 25 aprilie 2003 și din 14 mai 2003 emise de SC V. SA, acuzarea a concluzionat că foloasele necuvenite primite de inculpatul A.N. de la inculpata I.P.J., sub forma lucrărilor de tâmplărie cu geam termopan executate de SC R.G. SRL la imobilul din localitatea Cornu și suportate din fondurile SC V. SA, a fost de 1.407.535.800 ROL (cu TVA).

De asemenea, a rezultat că, în luna august 2003, inculpata I.P.J. i-a cerut martorului B.B. efectuarea unor lucrări de tâmplărie cu geam termopan la o terasă și extindere a imobilului din localitatea Cornu, aparținând inculpaților N.

Ca și în cazul primei lucrări, martorul B.B. a procedat la întocmirea necesarului de materiale, după care a solicitat relații inculpatei I.P.J. în legătură cu plata contravalorii lucrării.

Conform declarației martorului, inculpata I.P.J. i-a comunicat că pentru primirea banilor urmează să se deplaseze la imobilului din str. Z. unde era în construcție locuința soților N.

La locul indicat, B.B. s-a întâlnit cu martora S.C., o apropiată a inculpatei D.N., care i-a înmânat un plic cu bani.

Cu ocazia audierii sale, martora S.C. a confirmat predarea respectivului plic către B.B.

Din declarațiile martorului B.B. a rezultat că plicul primit de la inculpata D.N., prin intermediul S.C., conținea suma de 60.000 dolari S.U.A., împrejurare confirmată și de martora C.R., contabil la SC R.G. SRL Bacău.

Persoana în cauză a menționat că a participat la desigilarea plicului cu bani și că respectiva sumă de bani, în cuantum de 60.000 dolari S.U.A., era destinată lucrării cu geam termopan de la imobilul din localitatea Cornu.

Conform declarațiilor martorilor B.B. și C.R., suma de bani în valută a fost transformată în RON, de efectuarea schimburilor valutare ocupându-se martora S.M., contabil la SC R.G.

Prin declarația dată în faza de urmărire penală, în cursul cercetării judecătorești nefiind posibilă audierea martorei, aceasta fiind plecată din țară, dar comunicând instanței că își menține în totalitate declarația formulată la procuror, martora S.M. a recunoscut primirea sumei de 60.000 dolari S.U.A., precum și faptul că B.B. îi ceruse să se ocupe de transformarea valutei în RON, urmând ca pentru suma încasată să elibereze chitanțele de plată aferente, pe numele inculpatei I.P.J.

Ca urmare, în perioada 07 august 2003-12 august 2003, prin intermediul unor angajați ai SC R.G. SRL, SC V. SA și SC C. SA, a avut loc conversia valutei de 42.700 dolari S.U.A. pentru suma totală de 1.397.084.000 ROL, conform buletinelor de schimb valutar emise de Banca R.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că o primă tranșă a operațiunilor de schimb valutar a avut loc la data de 07 august 2003 pentru suma totală de 15.600 dolari S.U.A., echivalentul în RON a sumei de 510.384.000 ROL, buletinele de schimb valutar fiind emise pe numele angajaților U.C.O., G.C.M., P.C. și O.A.

La data de 08 august 2003, a fost efectuată o nouă operațiune de schimb valutar pentru suma totală de 16.000 dolari S.U.A., echivalentul în RON a sumei 522.688.000 ROL, operațiune realizată prin intermediul angajaților O.A., C.R., S.M. și U.C.O.

O altă tranșă a operațiunilor de schimb valutar a avut loc la data de 11 august 2003, buletinele de schimb valutar fiind emise pe numele angajaților D.I., B.B. și S.M., pentru suma totală de 10.900 dolari S.U.A., echivalentul în RON a sumei 357.465.000 ROL.

La data de 12 august 2003, prin intermediul contabilei S.M., a fost transformată în RON și suma de 200 dolari S.U.A., pentru care s-a obținut suma de 6.547.000 ROL.

Pentru diferența de 17.3000 dolari S.U.A. din totalul de 60.000 dolari S.U.A. nu au fost identificate buletine de schimb valutar sau alte înscrisuri care să constate conversia respectivei sume de bani.

Cu toate acestea, în contabilitatea SC R.G. SRL Bacău a fost înregistrată, ca sumă achitată în contul lucrării deschise pe obiectiv Cornu, valoarea totală de 1.956.544.000 ROL.

Respectiva înregistrare s-a făcut pe codul de lucrare L 71700170 - „J. I tâmplărie Cornu”, martora C.R. justificând deschiderea acestui cod de lucrare prin faptul că plata era efectuată de o altă persoană și nu putea fi astfel imputată în contul lucrării deschise pe numele SC V. SA.

Din declarațiile persoanei în cauză, dar și ale martorilor B.B. și P.C., a rezultat că la cererea inculpatei I.P.J. nu au fost făcute mențiunile corespunzătoare în evidențele contabile ale SC R.G. SRL cu privire la identitatea beneficiarului lucrării și de cine fusese efectuată plata sumei de 60.000 dolari S.U.A.

Pentru aducerea la îndeplinire a dispoziției primite de la inculpata I.P.J., martorele C.R. și S.M. au întocmit în fals chitanțele de încasare nr. 960 din 07 august 2003, nr. 961 din 08 august 2003, nr. 962 din 11 august 2003 și nr. 963 din 12 august 2003, atestând în mod nereal că plata sumei de 1.397.084.000 ROL (echivalentul sumei de 42.700 dolari S.U.A.) fusese achitată de inculpata I.P.J.

Emiterea chitanțelor de încasare era absolut necesară pentru introducerea sumei de 1.397.084.000 ROL în contabilitatea societății.

Tot pentru ascunderea adevăraților beneficiari ai lucrărilor executate, la data de 29 august 2003, martora C.R. a emis pe numele inculpatei I.P.J. factura fiscală nr. F17, în valoare de 1.956.544.000 ROL, cu mențiunea avans contravaloare lucrări tâmplărie cu geam termopan.

În perioada 30 septembrie 2003 - 31 decembrie 2003, pe măsura executării lucrărilor la imobil, valoarea facturii menționate a fost stornată cu facturile fiscale nr. F18 din 30 septembrie 2003, în valoare de 1.189.455.178 ROL, nr. F19 din 31 octombrie 2003, în valoare de 448.120.183 ROL, nr. F20 din 30 noiembrie 2003, în valoare de 179.329.509 ROL și nr. F21 din 31 decembrie 2003, în valoare de 139.639.132 ROL, toate purtând mențiunea contravaloare tâmplărie aluminiu storno avans.

S-a constatat că emiterea facturilor de stornare eliberate pe numele inculpatei I.P.J. a avut ca rezultat trecerea valorii înregistrate ca avans la producție realizată.

Niciuna din facturile menționate nu poartă semnătura de primire a inculpatei I.P.J.

Prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, s-a stabilit că valoarea totală a cheltuielilor înregistrate în contabilitatea SC R.G. SRL aferente codului de lucrare L 71700170 - „J. I tâmplărie Cornu” obiectiv V. Cornu, având ca beneficiar declarat pe inculpata I.P.J., a fost de 1.765.899.000 ROL, valoare incluzând costurile materialelor, manoperă, obligații similare manoperei - CAS, transport și cheltuieli indirecte.

De asemenea, a fost verificată și situația consumurilor de materiale pe lucrări/comenzi, rezultând că valoarea fără TVA a consumurilor de materiale pentru lucrarea L 71700170 - „J. I tâmplărie Cornu” era de 1.452.791.276,69 ROL.

Pentru stabilirea realității datelor înscrise în situația centralizatoare a consumurilor de materiale, au fost verificate documentele justificative primare, adică bonurile de consum eliberate pe codul de lucrare L 71700170 - „J. I tâmplărie Cornu.

Au fost identificate astfel 35 bonuri de consum, menționate ca atare în cuprinsul rechizitoriului emis în cauză, valoarea însumată a acestora fiind de 1.452.950.027,01 ROL față de 1.452.791.276,69 ROL, cât se prevedea în situația centralizatoare a consumurilor de materiale.

Din analiza comparativă a bonurilor de consum a rezultat că nu exista o corespondență deplină între exemplarele aceluiași bon de consum, pe exemplarul 2 fiind trecută mențiunea olografă „J.” sau „J.I.”.

Aceeași concluzie a fost formulată și în legătură cu bonurile de consum eliberate pentru codul de lucrare intitulat L 1040123 - „Tâmplărie V. 1”, având ca beneficiar declarat pe SC V. SA, din verificarea celor 26 bonuri de consum aferente anului 2003 și alte 9 bonuri de consum corespunzătoare anului 2004, rezultând că în majoritatea lor exemplarele nr. 2 conțineau mențiunea V. Cornu, V. 1 Cornu.

Prin raportul de constatare tehnico-științifică din 10 august 2009 întocmit de IGPR - Institutul de Criminalistică, s-a stabilit că textul inițial executat pe bonurile în discuție a fost acoperit cu pastă corectoare și efectuate noi mențiuni, prin excluderea titulaturii Cornu.

Cu privire la modalitatea de completare a bonurilor de consum materiale folosite la lucrările cu geam termopan executate la imobilul din localitatea Cornu, a fost audiat în cauză și martorul R.C. - gestionar la SC R.G. SRL.

Potrivit declarației martorului, consumul de materiale a fost înregistrat pe codurile de lucrări L 1040123 și L 7170170 care i-au fost comunicate de contabilitatea societății, lucrătorii din cadrul acestui compartiment procedând și la completarea unora din documentele justificative cu mențiunile referitoare la felul materialelor și a lucrării.

Tot astfel, martora C.R. - contabil la SC R.G. SRL, a arătat că necompletarea bonurilor de consum cu mențiunea referitoare la obiectivul Cornu ori ștergerea unei asemenea mențiuni din cuprinsul bonurilor de consum, s-a făcut la indicația conducerii societăți care nu dorea să fie cunoscut numele beneficiarului lucrării.

Și martora S.M. - contabil la aceeași societate, a recunoscut că efectuase corecturile necesare pentru anonimizarea bonurilor de consum eliberate inițial cu mențiunea Cornu, toate acestea pentru a nu fi dezvăluită identitatea soților N.

De asemenea, din declarațiile martorilor H.E. - economist la SC V. SA, C.R., S.M., G.G., B.A. și F.D. - angajați la SC R.G. SRL, a rezultat că și ordinele de deplasare întocmite în cursul executării lucrărilor la imobilul din localitatea Cornu au fost completate cu mențiuni de tipul „SC V. SA - obiectiv șantier Ploiești” sau „obiectiv Ploiești”.

Pe baza probatoriului testimonial administrat în cauză, a expertizei tehnice de specialitate și a celorlalte înscrisuri și documente contabile mai sus prezentate, acuzarea a concluzionat că valoarea foloaselor necuvenite primite de inculpatul A.N. de la inculpata I.P.J., sub forma lucrărilor de tâmplărie cu geam termopan executate la imobilul din localitatea Cornu, județ Prahova, a fost de 2.027.844.822,27 ROL, din care 620.309.022,27 ROL, costuri certe nefacturate și neîncasate de SC R.G. SRL Bacău și 1.407.535.800 ROL suportată din fondurile SC V. SA Bacău.

În contravaloarea lucrărilor efectuate nu au fost inclusă și suma de 191.522.330,61 ROL stabilită de expertul contabil judiciar, apreciindu-se că respectiva diferență nu era susținută de existență unor cheltuieli cuvenite societății.

Contrar susținerilor acuzării, prima instanţă a constatat că materialul probator administrat în cauză nu dovedește ca valoarea lucrărilor cu geam termopan executate la imobilul din localitatea Cornu, proprietatea soților N., să fi fost superioară sumei de 60.000 dolari S.U.A. achitată cu titlu de preț al lucrării.

Ca punct de plecare în analiza efectuată, s-a reținut că lucrările executate la imobilul din localitatea Cornu au fost realizate cu aportul mai multor angajați ai SC R.G. SRL, persoane care s-au și deplasat la fața locului, având în vedere specificul lucrării.

Ca atare, era exclusă posibilitatea ascunderii identității beneficiarilor lucrării, în condițiile în care era de notorietate că imobilul la care se executau lucrările constituia proprietatea soților N.

De altfel, toate persoanele implicate în executarea propriu-zisă a lucrării, cât și cele cu atribuții în organizarea și ținerea contabilității, au confirmat că le era cunoscută identitatea beneficiarilor lucrării însă acest fapt nu trebuia să se reflecte în înregistrările contabile ale societății.

Ca și în cazul importurilor din Republica Populară Chineză, inculpata I.P.J. i-a cerut martorei P.C. și prin intermediul acesteia și martorului B.B. ca lucrările efectuate să nu fie înregistrate sub numele soților N., aceeași solicitare formulându-se și în legătură cu suma de bani primită în contul lucrării de la inculpata D.N.

Din acest motiv, lucrările efectuate nu au avut la bază un contract de prestări servicii sau un deviz estimativ de lucrări.

În același scop, și suma de 60.000 dolari S.U.A. predată martorului B.B. în contul lucrării la imobil a fost înregistrată în contabilitate pe numele inculpatei I.P.J., deși nu ea avansase respectiva sumă de bani și nici măcar nu intermediase predarea banilor.

Plicul cu bani a fost înmânat administratorului B.B. de către martora S.C., angajata inculpatei D.N.

Ca urmare, spre deosebire de autorii rechizitoriului, instanţa de fond a constatat că înregistrările incomplete sau nereale din contabilitatea SC R.G. SRL nu au urmărit decât ascunderea în acte a beneficiarilor lucrării executate la imobilul din localitatea Cornu (care erau soții N.) și aceasta, nu în scopul disimulării unor foloasele necuvenite care ar fi fost oferite și acceptate de inculpatul A.N., ci pentru justificarea averii primului ministru, în ipoteza efectuării unui control, reținându-se totodată că suma de 60.000 dolari S.U.A. achitată de inculpata D.N. acoperea integral costurile lucrării la imobil.

Astfel, în cursul cercetării judecătorești, la cererea inculpatului A.N., care a contestat valoarea stabilită în cauză ca preț al lucrării, a fost încuviințată și efectuată o expertiză tehnică de specialitate, având ca obiectiv determinarea suprafeței de tâmplărie cu geam termopan montată la imobilul din localitatea Cornu, proprietatea soților N.

Prin raportul de expertiză tehnică construcții întocmit în cauză de expert judiciar B.N., s-a stabilit că tâmplăria din profile de aluminiu cu geam termopan montată la imobilul din comuna Cornu aparținând inculpatei D.N. (dobândit prin moștenire de la părinții săi) are o suprafață totală de 236,61 mp, măsurătorile efectuate incluzând întreaga construcție alcătuită din P+E (casa mare) și extindere parter.

De asemenea, a rezultat că în imediata vecinătate a imobilului, la numărul poștal 46, este amplasată și construcția numitei D.M.B., sora inculpatului A.N., alcătuită dintr-un singur corp de clădire (casa mică din lemn), având regimul de înălțime parter și mansardă.

În raport de caracteristicile materialelor folosite la confecționarea tâmplăriei și a lucrărilor de montaj, expertul judiciar a concluzionat că tâmplăria din aluminiu cu geam termopan montată în cele două imobile provine de la același executant, în speță, SC R.G. SRL Bacău.

De asemenea, s-a constatat caracterul eterogen al profilelor folosite la confecționarea tâmplăriei, cu referire la dimensiunile acestora, numărul camerelor profilate cu caracter termoizolator și la distanțele dintre foile de geam termopan, constatări pe baza cărora s-a concluzionat că prețul mediu al panourilor de tâmplărie cu geam termopan este de 115 euro/mp, exclusiv valoarea accesoriilor și a dotărilor.

În plus, s-a constatat că unele panouri de tâmplărie prezintă multiple defecțiuni și abateri dimensionale din faza de confecționare și montaj, evidențiate ca atare în cuprinsul raportului de expertiză și ilustrate prin fotografii.

Având în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică, Înalta Curte constată că valoarea lucrării de tâmplărie cu geam termopan executată la imobilul aparținând soților N. a fost supraevaluată de SC R.G. SRL, prețul stabilit la 3.984.338.822.27 ROL (1.956.544.000 ROL încasată prin plata înregistrată pe numele inculpatei I.P.J. și 2.027.844.822,27 ROL rămasă neachitată, potrivit rechizitoriului) fiind vădit disproporționat față de cel rezultat din expertiza tehnică de specialitate, respectiv, 27.210,15 euro excluzând valoarea accesoriilor și a dotărilor.

Or, în condițiile în care s-a stabilit neechivoc că inculpata D.N. achitase în contul lucrării suma de 60.000 dolari S.U.A., echivalentul a 52.668,45 euro (paritatea dolari S.U.A./euro la cursul valutar din 07 august 2003, când a avut loc predarea sumei de bani), rezultă că a fost plătită în întregime contravaloarea lucrării de tâmplărie cu geam termopan executată de SC R.G.

Deși martorul B.B. a invocat calitatea deosebită a materialelor utilizate la efectuarea lucrării, menționând în acest sens solicitările inculpatei I.P.J. privind achiziționarea de materiale de proveniență germană, instanţa de fond a constatat că la dosarul cauzei nu au fost depuse facturi sau alte documente din care să rezulte că ar fi avut loc efectuarea unor asemenea importuri și care era prețul de achiziție al materialelor.

Ca atare, prima instanţă a reţinut că nu au fost furnizate elemente convingătoare care să înlăture evaluarea făcută de expertul judiciar B.N. în legătură cu prețul real al lucrării.

Dimpotrivă, constatarea efectuată cu ocazia identificării tâmplăriei la fața locului a stabilit că lucrarea executată nu respectă criterii minime de calitate (spre exemplu, accesoriile de închidere și broaștele de la uși se blochează prin simpla apăsare, provocând autoînchideri de persoane), defecțiuni și disfuncționalități explicate de modul în care a fost confecționată și montată tâmplăria, și nu de uzura în timp a acesteia.

Pe de altă parte, costurile menționate în cauză ca fiind suportate de SC R.G. la executarea lucrării nu au putut fi comparate cu costurile practicate de aceeași societate pentru lucrările executate în aceeași perioadă de timp în favoarea altor beneficiari.

Cu ocazia efectuării expertizei contabile (din faza de urmărire penală), s-a constatat că SC R.G. SRL Bacău nu a putut prezenta documentele întocmite în relațiile comerciale derulate până la data încetării activității - în prezent, societatea fiind dizolvată, deși conform art. 25 din Legea nr. 82/1991, toate documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară se păstrează timp de 10 ani, cu începere la de data încheierii exercițiului financiar în cursul căruia au fost întocmite.

Stabilirea costurilor suportate de SC R.G. și SC V. SA în legătură cu efectuarea lucrării de la imobilul soților N. au fost determinate prin raportare la înregistrările contabile făcute sub codurile de lucrare atribuite imobilului în discuție.

Din aceeași expertiză contabilă rezultă însă că între cele două societăți comerciale existau transferuri permanente de bani justificate de efectuarea în comun a obiectivelor de lucrări, existând și situații când plățile între societăți s-au realizat înaintea emiterii facturilor justificative.

Cu această motivație, expertul contabil și, ulterior, procurorii de caz, au trecut cu ușurință peste neregularitatea rezultând din faptul că ordinele de plată din 25 aprilie 2003 și din 14 mai 2003 cu care s-a transferat suma de 1.407.535.800 ROL către SC R.G. au fost emise de SC V. înainte de eliberarea facturilor fiscale nr. F31 din 30 aprilie 2003 și nr. F22 din 16 mai 2003.

De asemenea, este de observat că valoarea totală a celor două facturi justificative este cu mult superioară sumei transferate de SC V. SA cu motivația contravaloare tâmplărie aluminiu și geam termopan.

În plus, în conținutul facturilor fiscale nu se face nicio mențiune cu privire la cantitatea materialului facturat, deși aceasta era cunoscută SC R.G., din moment ce plata materialelor fusese cerută de martorul B.B. după efectuarea măsurătorilor și stabilirea necesarului de materiale pentru executarea lucrării.

Ca urmare, nu există niciun element obiectiv pe baza căruia să se stabilească că din banii primiți de la SC V. SA au fost achiziționate materiale pentru lucrarea de tâmplărie executată la imobilul de la Cornu.

Prin declarația dată în cursul cercetării judecătorești, martora C.R. care s-a ocupat de înregistrările contabile făcute pe cele două coduri de lucrare atribuite imobilului de la Cornu, nu a fost în măsură să ofere nicio informație legată de prețul mediu practicat de SC R.G. SRL pe metru liniar sau pe metru pătrat de tâmplărie termopan, deși timp de 9 ani îndeplinise funcția de director economic la respectiva societate.

Aceeași martoră nu a putut furniza nici elementele pe baza cărora se stabilea valoarea prețului unitar pe metru liniar sau pe metru pătrat de tâmplărie termopan.

Ca atare, nu există nici un reper pe baza căruia să se poată stabili o altă valoare a lucrărilor decât cea indicată de expertul tehnic B.N. ca preț al tâmplăriei montate la Cornu, raportat la calitatea materialelor folosite.

Un alt element care pune sub semnul îndoielii concluziile expertizei contabile și ale actului de sesizare a instanței cu privire la valoarea lucrării de la Cornu îl reprezintă împrejurarea stabilită fără echivoc prin expertiza tehnică construcții că în perioada în care au avut lucrările la imobilul soților N., SC R.G. SRL a montat tâmplărie cu geam termopan și la construcția aparținând D.B., sora inculpatului A.N.

Conform susținerilor martorei D.B., pentru lucrările executate de SC R.G. SRL a achitat suma de 7.000 dolari S.U.A. cu titlu de preț al lucrării.

În dovedirea afirmației, nu a fost prezentată nicio dovadă care să constate achitarea prețului lucrării.

Constatarea capătă însă importanță în contextul în care nu s-a verificat dacă costul lucrărilor efectuate pentru D.B. a fost inclus în costul total al lucrărilor efectuate pentru soții N.

Un alt argument care pune la îndoială exactitatea consemnărilor făcute de SC R.G. SRL cu privire la ceea ce reprezintă înregistrările efectuate în contul celor două coduri de lucrare atribuite imobilului de la Cornu îl constituie includerea în același cod de lucrare L - 7170170 și a contravalorii lucrărilor executate în favoarea Universității G.B. din Bacău, așa cum rezultă din explicațiile date de expertul contabil T.A. cu ocazia audierii sale în instanță, la termenul de judecată din 10 februarie 2012.

În concluzie, instanţa de fond a constatat că materialul probator administrat în cauză nu demonstrează neechivoc ca valoarea lucrărilor executate la imobilul aparținând soților N. să fi depășit suma de 60.000 dolari S.U.A. achitată cu titlu de preț al lucrării.

Implicarea inculpatei I.P.J. în executarea lucrărilor de la Cornu a urmărit exclusiv ascunderea în acte a beneficiarilor lucrării, dar nu pentru a disimula pretinsele foloasele necuvenite oferite inculpatului A.N. - care a achitat suma de 60.000 dolari S.U.A. prin plata efectuată către martorul B.B. și care acoperea integral valoarea tâmplăriei cu geam termopan montată la imobil, ci pentru a justifica averea primului ministru, în ipoteza efectuării unui control al averii, similar importurilor de bunuri din Republica Populară Chineză.

3. În raport de considerațiile formulate, prima instanţă a constatat că în sarcina inculpatului A.N. nu se poate reține săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. pentru niciuna din acțiunile descrise în rechizitoriu.

Așa cum s-a arătat pe larg în cuprinsul prezentei lucrări, primirea, respectiv, acceptarea foloaselor necuvenite de la inculpata I.P.J. și consulul P.I. în legătură cu introducerea în țară a bunurilor achiziționate din Republica Populară Chineză nu au implicat în niciun fel atribuțiile de serviciu ale inculpatului A.N.

Or, în absența unui act de serviciu care să fi fost îndeplinit de inculpat ca un contra echivalent al foloaselor necuvenite primite, nu există fapta de primire în sensul unei luări de mită prevăzută de art. 254 C. pen.

Cu alte cuvinte, legea penală nu incriminează primirea de foloase necuvenite din partea funcționarului dacă nu există nicio legătură între faptul primirii și îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu.

Ca urmare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului A.N. pentru toate actele materiale circumscrise prin rechizitoriu infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Pe cale de consecință, a dispus și achitarea inculpatelor D.N. și I.P.J., cu reținerea aceluiași temei al achitării prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., în lipsa unui autor al infracțiunii de luare de mită, neputându-se vorbi de complicitate la această infracțiune, așa cum au fost calificate prin rechizitoriu acțiunile inculpatei D.N., ori de infracțiunea de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen. reținută în sarcina inculpatei I.P.J. în corelație cu fapta cu luare de mită pretins săvârșită de inculpatul A.N.

Trimiterea în judecată a inculpatelor D.N. și I.P.J. a avut loc și sub acuzația de săvârșire a infracțiunii de spălare de bani în legătură cu fapte de corupție prevăzută de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000.

Săvârșirea infracțiunii în modalitatea prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 a fost reținută pentru inculpata I.P.J. în raport de contribuția avută în derularea activităților desfășurate în legătură cu importul de bunuri din Republica Populară Chineză și lucrările de construcție executate la imobilele din București str. C.T. și localitatea Cornu, județ Prahova, activități circumscrie următoarelor acțiuni:

- disimularea provenienței sumei de 2.628.000.000 RON oferită și primită ca mită de inculpatul A.N. prin introducerea sumei în fondurile SC R.G. SRL ca împrumut acordat societății și decontarea lucrărilor executate la imobilul din București, str. C.T. aparținând soților N. din respectiva sumă de bani, cu întocmirea fictivă a unor dispoziții de restituire împrumut și, corelativ, a unor dispoziții de încasare pe numele lui P.O.

- disimularea provenienței sumelor de bani cu care a fost achitată contravaloarea bunurilor achiziționate de soții N. din Republica Populară Chineză și introducerea acestora în țară ca importuri efectuate de SC V. SA.

- ascunderea beneficiarului real al lucrărilor executate la imobilul din C.T., prin efectuarea de înregistrări fictive și facturarea contravalorii lucrării către P.O.

Pentru inculpata D.N., infracțiunea de spălare de bani în varianta prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. c) din lege a fost reținută în considerarea faptului că era beneficiara bunurilor obținute de inculpatul A.N. prin săvârșirea infracțiunii de luare de mită comisă în legătură cu importurile din Republica Populară Chineză și a lucrărilor de tâmplărie cu geam termopan executate de SC R.G. SRL la imobilul proprietate comună din localitatea Cornu, județ Prahova, cunoscând proveniența ilicită a acestora.

Prima instanţă a constatat însă că niciuna din activitățile susmenționate nu se circumscrie infracțiunii de spălare a banilor, așa cum este incriminată de Legea nr. 656/2002, nefiind îndeplinită una din cerințele esențiale prevăzute pentru existența laturii obiective a infracțiunii.

Așa cum rezultă din conținutul dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, infracțiunea de spălare a banilor este condiționată de originea ilicită a bunurilor cu privire la care se realizează acțiunile ce constituie elementul material al laturii obiective, legea definind caracterul ilicit al provenienței bunurilor, identificându-le numai ca bunuri provenite din săvârșirea unei infracțiuni.

Or, în condițiile în care s-a stabilit că bunurile achiziționate din Republica Populară Chineză au fost achitate din banii soților N. și nu din fondurile SC V. SA sau cu contribuția inculpatei I.P.J., aceeași concluzie fiind valabilă și în ceea ce privește lucrările executate de SC R.G. SRL la imobilul din localitatea Cornu, pentru lucrările de construcție efectuate la imobilul din București, str. C.T. rezultând că soții că soții N. nu puteau fi considerați ca beneficiari ai lucrării, Înalta Curte constată că infracțiunea de spălare a banilor nu poate fi reținută în cauză, neexistând nicio dovadă din care să rezulte că respectivele sume de bani proveneau din săvârșirea unei infracțiuni comise de inculpatul A.N.

Infracțiunea de spălare de bani presupune ca situație premisă existența unui bun provenit din săvârșirea unei infracțiuni.

Așa cum a fost concepută acuzația, infracțiunea premisă consta în foloasele necuvenite primite de inculpatul A.N. cu titlu de mită de la inculpata I.P.J.

Infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. nu a putut fi însă reținută în sarcina inculpatului A.N. și, ca atare, nu subzistă nici infracțiunea corelativă care ar fi fost săvârșită în scopul ascunderii sau disimulării produsului obținut din infracțiunea principală.

A rezultat că suma de circa 500.000 dolari S.U.A. folosită pentru achiziționarea bunurilor din China și 60.000 dolari S.U.A. aferentă lucrărilor de tâmplărie cu geam termopan executate la imobilul din localitatea Cornu au fost achitate din banii personali ai soților N., iar cu privire la aceste sume de bani, nu s-a făcut nicio dovadă că ar fi provenit din săvârșirea unei infracțiuni.

Ca urmare, în conformitate cu prevederile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., instanţa de fond a dispus achitarea inculpatelor I.P.J. și D.N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) și, respectiv, art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., înlăturând din încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu reținerea dispozițiilor art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, ca urmare a inexistenței faptei de corupție în legătură cu care să fi fost comisă pretinsa infracțiune de spălare a banilor.

Prima instanţă nu a făcut în cauză aplicarea art. 334 C. proc. pen. în ceea ce privește înlăturarea din încadrarea juridică a dispozițiilor art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, reținând pe de o parte că referirea la această dispoziție legală nu definește conținutul constitutiv al infracțiunii de bază, pe care doar o completează în ceea privește majorarea limitelor de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare, iar pe de altă parte, incidența sau nu a respectivei dispoziții legale nici nu putea fi anticipată și pusă în discuția părților înainte de închiderea dezbaterilor, constituind o chestiune legată de actul intrinsec al deliberării și subsecventă stabilirii prealabile a infracțiunii de corupție.

În schimb, s-a constatat că activitatea desfășurată de inculpatele I.P.J. și D.N. în legătură cu introducerea în țară a bunurilor achiziționate din Republica Populară Chineză se circumscrie infracțiunii de folosire la autoritatea vamală de documente falsificate prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 273 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., săvârșită sub forma participației improprie și în formă continuată.

Așa cum s-a arătat în expunerea situației de fapt, importurile de bunuri din Republica Populară Chineză nu s-au efectuat din inițiativa SC V. SA Bacău și nici în scopul de a asigura desfășurarea lucrărilor de execuție contractate de societate, ci la ordinul inculpatei I.P.J. - fost acționar și administrator al societății care, din funcția de inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcții, continuase să coordoneze și să administreze în fapt întreaga activitate a SC V. SA.

Această autoritate pe care inculpata a continuat să o aibă și după numirea în funcție la I.SC era justificată pe de o parte, de poziția actuală ocupată în cadrul celei mai înalte instituții de stat cu atribuții de reglementare și control în domeniul construcțiilor, sector în care își desfășurau activitatea și firmele din Bacău, dar mai ales de raporturile existente între inculpată și martora P.C. și instrucțiunile primite de la fostul acționar majoritar al societăților, S.S., pe de altă parte.

A rezultat că, în considerarea acestei autorități și influențe, determinată în principal de motivația martorei, interesată în obținerea și menținerea unei relații cât mai apropiate cu inculpata I.P.J., fiind evidente beneficiile decurgând din calitatea de acționar dobândită prin bunăvoința inculpatei (cesiunea de acțiuni având caracter fictiv), martora P.C. a prezentat la autoritatea vamală documente de transport și documente comerciale falsificate, procurate în prealabil de martorul P.I., care atestau, în mod nereal, că beneficiara importurilor de bunuri din Republica Populară Chineză era SC V. SA și nu soții N.

Și inculpata D.N., beneficiara directă a importurilor efectuate din China, a determinat prin intermediul coinculpatei I.P.J. folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală, înlesnind activitatea martorei P.C. prin procurarea de documente de transport și documente comerciale în alb, prin mijlocirea martorului P.I., în vederea completării acestora cu date nereale și utilizarea lor la autoritatea vamală.

Rezoluția infracțională a aparținut celor două inculpate, I.P.J. comunicând direct și explicit martorei P.C. hotărârea luată cu privire la introducerea frauduloasă în țară a bunurilor importate din China, acceptul dat de martoră în sensul completării în fals a documentelor necesare importului și folosirea lor ulterioară la autoritatea vamală având la bază constrângerea decurgând din prefigurarea riscului de a pierde anumite avantaje personale procurate de poziția pe care o ocupa în cadrul firmei, prin bunăvoința inculpatei I.P.J.

Cu toate acestea, având în vedere soluția de neurmărire penală adoptată în cauză față de martora P.C. și temeiul reținut la adoptarea soluției (lipsa vinovăției penale), prima instanţă a menținut încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu, în varianta săvârșirii sub forma participației improprii prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. (art. 25 C. pen. în ipoteza participației proprie), cu precizarea că situația juridică a inculpatelor nu a fost cu nimic modificată, acestea păstrând calitatea de instigator la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 273 din Legea nr. 86/2006, indiferent de poziția subiectivă a autorului faptei.

Documentele comerciale și de transport internațional folosite la autoritatea vamală - facturile externe (comercial invoice), packing list of certificate of weight și certificatele de calitate și conformitate, toate cu antetul și ștampila firmei chinezești H.I.E.T. CO. LTD, au fost completate cu mențiuni nereale de martorele P.C. și M.D., din dispoziția inculpatei I.P.J.

De asemenea, au fost falsificate în aceeași modalitate și tot de martora P.C., ca reprezentant legal al SC V. SA Bacău, și centralizatoarele de import și declarațiile de valoare în vamă pentru bunurile achiziționate din China de soții N.

După parcurgerea formalităților de vămuire, bunurile importate din China au fost transportate pe calea ferată, pe ruta Constanța-Bacău, iar ulterior, pe ruta Depozit I. Bacău - Depozit Remat B., cu mijloace de transport auto, prin intermediul unei firme de transport specializate.

Pentru efectuarea transportului containerelor de la Bacău la București, au fost întocmite avize de expediție de către martora P.C. personal, în cazul importurilor din anul 2002, și martorii H.E. și O.A.M., pentru celelalte importuri.

Pe toate avizele de expediție a fost înscrisă mențiunea nu se facturează și destinația Punct de lucru București, urmărindu-se astfel crearea aparenței unui transport intern al societății.

Întreaga activitate desfășurată de inculpata I.P.J. în vederea întocmirii documentelor necesare introducerii în țară a bunurilor achiziționate din China sub aparența importurilor efectuate de SC V. SA a fost calificată prin rechizitoriu și ca participație improprie la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată săvârșită în legătură cu fapte de corupție și în formă continuată prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Deși în sarcina inculpatei I.P.J., infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată a fost reținută și în legătură cu consemnările nereale cuprinse în ordinele de plată din 25 aprilie 2003 și din 14 mai 2003 care atestau plata sumei de 1.407.535.800 ROL din fondurile SC V. SA către SC R.G. SRL, Înalta Curte constată că aceste acte de executare nu pot fi incluse în conținutul unității legale de infracțiune, având în vedere că probatoriul administrat nu a demonstrat ca suma de bani prevăzută în cele două ordine de plată să fi fost folosită la achiziționarea materialelor încorporate în lucrarea de tâmplărie cu geam termopan executată de SC R.G. SRL la imobilul din localitatea Cornu.

De asemenea, nu vor fi reținute ca acte componente ale aceleiași infracțiuni nici falsurile constatate în legătură cu bonurile de consum eliberate în contul celor două coduri de lucrări sub care au fost înregistrate lucrările executate de SC R.G. SRL la imobilul de la Cornu, cu motivarea că niciunul dintre respectivele înscrisuri nu avea aptitudinea de a produce prin el însuși vreo consecință juridică.

Bonurile de consum conțineau mențiuni eronate sau incomplete numai în ceea ce privește obiectivul de lucrare în contul căreia erau decontate, fără nicio consecință însă sub aspectul volumului de cheltuieli înregistrate pe obiectiv de lucrare; or, tocmai acest fapt se cerea a fi constatat prin întocmirea respectivelor înscrisuri.

Aceeași concluzie este valabilă și în ceea ce privește ordinele de deplasare întocmite de SC R.G. SRL în timpul executării lucrărilor de la Cornu, mențiunile nereale făcute în conținutul respectivelor documente de transport referindu-se la neindicarea expresă și a localității Cornu ca parte a traseului parcurs, cu precizarea că respectiva localitate era cuprinsă în traseul deplasării efectuate la destinația înscrisă în acte - municipiul Ploiești sau București, așa cum au arătat martorii N.A. și F.D. care au participat la efectuarea transporturilor.

Or, neindicarea expresă a punctelor de oprire pe traseu, în condițiile în care deplasarea în întregul ei corespundea destinației înscrise în documentul de transport, nu poate fi considerată ca reprezentând o atestare nereală, producătoare de consecințe juridice, în sensul art. 290 C. pen.

Infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată reținută în sarcina inculpatei I.P.J. prin rechizitoriu nu subzistă nici pentru actele de executare ce vizează consemnările nereale făcute de angajații SC C. SA Bacău și SC R.G. SRL în evidențele și documentele emise în legătură cu lucrările de construcție executate la imobilul din București, str. C.T., în condițiile în care nu s-a putut stabili că soții N. erau adevărații beneficiari ai lucrărilor, ceea ce ar fi justificat intervenția inculpatei I.P.J. pentru întocmirea necorespunzătoare a înscrisurilor care atestau înregistrările și plățile efectuate în contul lucrării la imobil.

În schimb, prima instanţă a constatat că falsificarea înscrisurilor ce constată plata sumei de 60.000 dolari S.U.A. în contul lucrării de tâmplărie cu geam termopan executată de SC R.G. SRL a fost determinată de inculpata I.P.J., prin dispozițiile date în acest sens martorei P.C.

A rezultat că pentru suma de 60.000 dolari S.U.A. primită de la inculpata D.N., martorele C.R. și S.M. au întocmit în fals chitanțele de încasare nr. 960 din 07 august 2003, nr. 961 din 08 august 2003, nr. 962 din 11 august 2003 și nr. 963 din 12 august 2003, atestând în mod nereal că plata sumei de 1.397.084.000 ROL (echivalentul sumei de 42.700 dolari S.U.A.) fusese achitată de inculpata I.P.J.

Emiterea chitanțelor de încasare era absolut necesară pentru introducerea sumei de 1.397.084.000 ROL în contabilitatea societății.

Tot pentru ascunderea adevăraților beneficiari ai lucrărilor, la data de 29 august 2003, martora C.R. e emis pe numele inculpatei I.P.J. factura fiscală nr. F17, în valoare de 1.956.544.000 ROL, cu mențiunea avans contravaloare lucrări tâmplărie cu geam termopan.

În perioada 30 septembrie 2003 - 31 decembrie 2003, pe măsura executării lucrărilor la imobil, valoarea facturii menționate a fost stornată cu facturile fiscale nr. F18 din 30 septembrie 2003, în valoare de 1.189.455.178 ROL, nr. F19 din 31 octombrie 2003, în valoare de 448.120.183 ROL, nr. F20 din 30 noiembrie 2003, în valoare de 179.329.509 ROL și nr. F21 din 31 decembrie 2003, în valoare de 139.639.132 ROL, toate purtând mențiunea contravaloare tâmplărie aluminiu storno avans.

Emiterea facturilor de stornare eliberate pe numele inculpatei I.P.J. a avut ca rezultat trecerea valorii înregistrate ca avans la producție realizată.

În toate aceste cazuri, mențiunile nereale se referă la beneficiar, documentele fiind întocmite pe numele inculpatei I.P.J. și nu al D.N.

Prin urmare, infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. reținută în sarcina inculpatei I.P.J. sub forma participației improprie se circumscrie actelor de executare săvârșite în perioada 01 octombrie 2002 - 31 decembrie 2003, concretizate exclusiv în contrafacerea documentelor care au servit la efectuarea importurilor din China și a celor întocmite în vederea înregistrării sumei de 60.000 dolari S.U.A. achitată în contul lucrării de executate de SC R.G. SRL la imobilul din localitatea Cornu, înlăturându-se din încadrarea juridică referirea la dispozițiile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, ca urmare a inexistenței faptei de corupție în legătură cu care să se fi săvârșit această infracțiune.

Prima instanţă a constatat că pentru infracțiunea menționată s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale, cauză de încetare a procesului penal, conform art. 10 lit. g) teza II-a C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani.

În cazul infracțiunii continuate, se arată în art. 122 alin. (2) C. pen., acest termen începe să curgă de la data săvârșirii ultimului act de executare.

Cursul termenului de prescripție se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat inculpatului în desfășurarea procesului penal, dar - potrivit art. 124 C. pen. - dacă termenul de prescripție este depășit cu încă jumătate, prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni.

În speță, infracțiunea prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. se consideră executată la data de 31 decembrie 2003 - data întocmirii ultimei facturi fiscale eliberate în fals pe numele inculpatei I.P.J.

Ca urmare, termenul de prescripție de 7 ani și 6 luni, calculat conform art. 122 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 124 C. pen. și art. 128 alin. (1) C. pen., s-a împlinit la data de 21 octombrie 2011, prin adiționarea perioadei de timp cât cauza a fost suspendată în procedura derulată în fața Curții Constituționale, de la 27 martie 2007 la 18 iulie 2007.

Distinct de aceasta, s-a constatat că activitatea infracțională desfășurată de inculpata I.P.J. în legătură cu introducerea în țară a bunurilor achiziționate din China de soții N. se încadrează și în dispozițiile art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată.

Așa cum s-a stabilit prin probatoriul administrat în cauză, pentru bunurile introduse în țară ca importuri efectuate de SC V. SA Bacău, din dispoziția inculpatei I.P.J., societatea a suportat din fondurile proprii cheltuielile ocazionate de plata datoriei vamale, reprezentând taxe vamale, accize, comision vamal, TVA în vamă și taxă Asycuda, în valoare totală de 1.229.030.703 ROL, precum și sumele facturate de prestatorii interni pentru operațiunile de vămuire, transport pe calea ferată și cu mijloace auto, manipulare și pază a containerelor, în valoare totală de 588.709.402 ROL.

De asemenea, a rezultat că, în perioada 14 august 2002 – 09 august 2004, la ordinul inculpatei I.P.J., a fost retrasă din fondurile SC V. SA Bacău suma totală de 80.489 dolari S.U.A. și 5.000 euro, sumă primită de inculpată și folosită în interes personal, așa cum s-a arătat în cuprinsul prezentei lucrări.

Și în cazul infracțiunii de folosire a bunurilor societății comerciale într-un scop contrar intereselor acesteia, prima instanţă a înlăturat din conținutul unității legale de infracțiune actele de executare vizând prejudiciile cauzate în dauna SC C. SA și SC R.G. prin executarea lucrărilor la imobilul din București, str. C.T. și imobilul din localitatea Cornu.

Situația de fapt reținută în cauză nu susține acuzația din rechizitoriu privind pretinsul folos necuvenit primit de inculpatul A.N. sub forma lucrărilor de construcție efectuate de SC C. SA la imobilul din C.T., neexistând probe certe sau măcar o prezumție solidă care să confirme că nu P.O., ci soții N., erau proprietarii imobilului în discuție.

Ca atare, nu se poate reține în sarcina inculpatei I.P.J. fapta de a fi determinat reprezentanții legali ai SC C. SA să folosească bunurile societății comerciale într-un scop contrar intereselor acesteia, adică în interesul și în folosul inculpatului A.N., așa cum se menționează în rechizitoriu.

În ceea ce privește lucrările executate la imobilul din localitatea Cornu, a rezultat că soții N. au achitat integral contravaloarea lucrării executate de SC R.G., neexistând astfel un prejudiciu real care să fi fost cauzat prin intervenția inculpatei I.P.J. în beneficiul inculpatului A.N.

Ca urmare, în încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu se păstrează numai actele de executare care materializează prejudiciile aduse SC V. SA prin plata cheltuielilor ocazionate de introducerea în țară a bunurilor importate din China și sumele de bani în valută primite din fondurile societății de inculpata I.P.J. și folosite în interes personal.

Totodată, va fi înlăturată din încadrarea juridică a faptei referirea la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, ca urmare a inexistenței faptei de corupție în legătură cu care să se fi comis această infracțiune.

Având în vedere data săvârșirii ultimului act de executare – 09 august 2004, instanţa de fond a constatat că pentru infracțiunea prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., nu a intervenit prescripția specială a răspunderii penale, termenul de prescripție calculat conform art. 122 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 124 C. pen. și art. 128 alin. (1) C. pen., urmând a se considera împlinit la data de 30 mai 2012, având în vedere și perioada cât judecata a fost suspendată în procedura derulată în fața Curții Constituționale.

Activitatea desfășurată de inculpata I.P.J. a fost calificată prin rechizitoriu și ca participație improprie la infracțiune de fals intelectual la legea contabilității comisă în legătură cu fapte de corupție și în formă continuată prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 37 din Legea nr. 82/1001 republicată (art. 43 din Legea nr. 82/1991 în redactarea actuală a legii) cu referire la art. 289 C. pen. și art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se că, prin folosirea autorității pe care o avea asupra reprezentanților legali ai SC V. SA, SC C. SA și SC R.G. SRL, ar fi determinat persoanele cu atribuții în organizarea și ținerea contabilității celor 3 societăți comerciale să efectueze înregistrări inexacte în contabilitate, având ca rezultat denaturarea rezultatelor financiare pe anul 2003.

Prima instanţă a reţinut însă că niciunul din actele materiale componente ale infracțiunii susmenționate (indicate ca atare în cuprinsul rechizitoriului) nu poate fi atribuit inculpatei I.P.J., în condițiile în care se referă la înregistrări efectuate în legătură cu imobilul din C.T., imobil cu privire la care nu s-a putut stabili existența unui interes particular al inculpatei în a obține beneficii pentru soții N., așa cum a fost construită acuzația prin rechizitoriu, precum și la imobilul din localitatea Cornu, cu privire la care a rezultat că intervenția inculpatei I.P.J. nu a vizat decât ascunderea în acte a beneficiarilor lucrării (care erau soții N.), faptă care nu implica în niciun caz și denaturarea rezultatelor financiare ale societății.

Ca urmare, în conformitate cu prevederile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei I.P.J. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual la legea contabilității prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 43 din Legea nr. 82/1001 republicată combinat cu art. 289 C. pen. și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., înlăturând din încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu reținerea dispozițiilor art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, ca urmare a inexistenței faptei de corupție în legătură cu care să fi fost comisă pretinsa infracțiune de fals.

În consecință, răspunderea penală a inculpatei I.P.J. urmează a fi angajată pentru infracțiunile prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 273 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., această ultimă infracțiune constituind temeiul legal și pentru condamnarea inculpatei D.N.

4. Instanţa de fond a reținut că trimiterea în judecată a inculpatului A.N. a avut loc și pentru infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 13¹ din Legea nr. 78/2000.

În esență, s-a reținut în sarcina inculpatului A.N. că pentru a ascunde fapta de corupție săvârșită în exercitarea funcției de prim ministru al României, în anul 2006, după declanșarea anchetei penale și în timp ce deținea calitatea de deputat în Parlamentul României, a transmis consilierului P.I. amenințări, constând în darea în vileag a unor fapte imaginare - și anume, că acesta lucrează sub acoperire pentru anumite instituții ale statului, pentru a-l determina să-și retracteze declarațiile date în cauză și să nu predea organelor de urmărire penală documentele doveditoare în posesia cărora se afla cu privire la achiziționarea și importul bunurilor din Republica Populară Chineză.

Pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și în etapa cercetării judecătorești, cu referire la declarațiile martorului C.O. coroborate cu declarațiile părții vătămate P.I. și recunoașterea parțială a inculpatului A.N., prima instanţă a constată că acuzația formulată prin rechizitoriu este dovedită în cauză și că aceasta constituie infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 13¹ din Legea nr. 78/2000, având în vedere calitatea specială deținută de inculpat la momentul comiterii faptei.

Se reține astfel că cercetările din prezentul dosar au fost declanșate subsecvent înregistrării denunțului penal din 24 ianuarie 2006 formulat de martora P.C. împotriva inculpatei I.P.J., pe care o acuza de faptul că ordonase achiziționarea din fondurile SC V. SA Bacău a unor bunuri din Republica Populară Chineză destinate soților N.

În cadrul investigațiilor preliminare efectuate în baza acestui denunț penal, procurorul de caz a dispus citarea părții vătămate P.I. în vederea audierii sale.

La acea dată, partea vătămată P.I. îndeplinea funcția de consilier economic la Consulatul general al României la Shanghai.

În vederea prezentării la sediul DNA pentru audierea din 02 februarie 2006, conform citației primite prin fax la Consulatul general de la Shanghai, partea vătămată și-a întrerupt misiunea în străinătate, cu precizarea că, în intervalul cuprins între data primirii citației și data sosirii în țară, a încercat de mai multe ori să ia legătura cu soții N., dar fără niciun rezultat.

După revenirea în țară, și în urma discuției telefonice avute cu numitul D.G. - consilierul personal al inculpatului A.N., căruia îi comunicase că dorește să aibă o întrevedere cu A.N., partea vătămată P.I. a fost sunată de S.C. - colaboratoare a D.N., care i-a cerut să se deplaseze la locuința soților N. din str. Z.

În respectiva ocazie, atât partea vătămată, cât și soții N., și-au exprimat bănuiala că obiectul dosarului de la DNA era în legătură cu importurile din China, stabilindu-se ca partea vătămată să nu declare adevărata proveniență a sumelor de bani folosite la achiziționarea bunurilor și nici cuantumul real al acesteia.

Conform celor stabilite, declarația părții vătămate trebuia formulată în sensul că banii proveneau de la inculpata I.P.J. și că valoarea sumei primite era de circa 100.000 dolari S.U.A.

O asemenea declarație ar fi îngreunat serios cercetarea penală, partea vătămată P.I. dovedindu-se a fi un martor principal în stabilirea faptelor cauzei, având în vederea importanța relatărilor formulate și probele aduse în susținerea afirmațiilor sale.

O altă întâlnire dintre soții N. și partea vătămată P.I. a avut loc cu o zi înaintea audierii la DNA din 02 februarie 2006 și tot la imobilul din Z.

De această dată, discuțiile au avut loc și în prezența avocatului A.C., subsecvent unei discuții particulare purtate între soții N. și avocatul D.G.

Cu acea ocazie, s-a stabilit ca partea vătămată să se prezinte fără avocat la audierea programată, considerându-se că astfel se asigură o mai mare credibilitate declarației formulate de partea vătămată.

Partea vătămată a fost audiată inițial în calitate de martor în dosarul DNA, calitate menținută și cu ocazia următoarei audieri, după care, pe baza indiciilor furnizate de actele de premergătoare efectuate în cauză, parte vătămată a fost pusă sub învinuire pentru propria contribuție avută la comiterea faptei.

După ce a dobândit calitatea de învinuit în cauză, partea vătămată a luat legătura cu avocatul C.A., aducându-i la cunoștință schimbarea de calitate procesuală.

Deși avea încheiat un contract de asistență juridică cu avocatul C.A., acesta nu părea preocupat să apere interesele parții vătămate, evitând contactele cu partea vătămată și chiar exprimându-se în cadrul unei întâlniri că dacă vor crește presiunile din partea DNA este bine ca partea vătămată să ia în calcul posibilitatea de a părăsi țara o anumită perioadă de timp.

În condițiile unei urmăriri penale începute și asistarea de un avocat care în realitate reprezenta interesele soților N., partea vătămată a avut convingerea că ea trebuia să răspundă singură pentru consecințele decurgând din efectuarea importurilor.

Ca urmare, sfătuită și de martorul C.O. - un prieten apropiat, și de avocatul acestuia, A.V., partea vătămată a luat hotărârea de a se prezenta la DNA și de a formula declarații complete în legătură cu importurile din China, declarații care, spre deosebire de cele formulate inițial în calitate de martor, erau incriminatorii la adresa soților N., așa cum s-a demonstrat ulterior în procesul penal.

Declarația părții vătămate P.I. a fost consemnată în denunțul penal din 09 martie 2006 înregistrat la DNA.

Sesizarea formulată conținea o serie de precizări în legătură cu suma totală de circa 700.000 dolari S.U.A. primită de la soții N., scopul remiterii sumei de bani, suma rămasă de restituit și procedeul folosit pentru introducerea în țară a bunurilor achiziționate din China sub aparența importurilor efectuate de SC V. SA Bacău.

Totodată, în declarațiile ulterioare înregistrării denunțului, partea vătămată a făcut cunoscut organelor de anchetă că urmează să aducă din China și dovezi în sprijinul afirmațiilor sale, cu referire la suma de bani rămasă necheltuită din cea primită de la soții N., corespondența purtată cu D.N., listele de bunuri trimise în țară și celelalte documente de proveniență a mărfurilor eliberate de furnizorii chinezi.

Despre conținutul declarației și angajamentul părții vătămate privind aducerea înscrisurilor doveditoare a luat cunoștință și inculpatul A.N., prin intermediul avocaților care au participat la audierea părții vătămate.

Înainte de plecarea părții vătămate în China, martorul C.O. (care asigura găzduire în țară părții vătămate) a fost contactat telefonic de inculpatul A.N. pentru o întrevedere la Palatul Parlamentului, în zilele imediat următoare.

Întrucât era evident interesul inculpatului A.N. ca organele de anchetă să nu intre în posesia înscrisurilor deținute de partea vătămată P.I., martorul C.O. a anunțat organele de poliție judiciară ale DNA cu privire la întâlnirea programată la Palatul Parlamentului pentru data de 13 martie 2006.

Deși nu i se furnizase niciun amănunt legat de întâlnirea din 13 martie 2006, martorul a realizat că obiectul discuției nu putea fi decât deplasarea lui P.I. și a avocatului A.V. în China pentru aducerea dovezilor interesând ancheta DNA.

Pe baza denunțului din 10 martie 2006 formulat de martorul C.O., prin Ordonanța nr. 8/P/2006 din 13 martie 2006 emisă de procurorul de caz a fost autorizată cu titlu provizoriu interceptarea convorbirilor în mediu ambiental purtate între inculpatul A.N. și martorul C.O.

Ulterior, ordonanța procurorului a fost confirmată și autorizată pe mai departe efectuarea înregistrărilor ambientale, prin încheierea nr. 6 din 13 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Din respectiva înregistrare, prima instanţă a reținut că inițiativa întâlnirii din 13 martie 2006 a aparținut inculpatului A.N. și nu martorului C.O., din dialogul ce marchează debutul discuției rezultând că inculpatul inițiase întâlnirea și tot el stabilise și coordonatele discuției.

Ca atare, nu se poate susține că martorul C.O. ar fi acționat ca un agent provocator al DNA, interesat în a obține incriminarea inculpatului A.N. în legătură cu acuzațiile formulate prin denunțul părții vătămate P.I.

Dimpotrivă, convorbirile înregistrate demonstrează că întreaga discuție a fost condusă de inculpatul A.N., martorul C.O. având o poziție pur pasivă, ascultând și încercând să ofere răspunsuri la problemele pe care însuși inculpatul le aducea în atenție, evident în legătură cu consecințele decurgând din schimbarea de poziție a părții vătămate, după înregistrarea denunțului penal.

În timpul discuțiilor purtate, inculpatul A.N. și-a manifestat nemulțumirea față de ultimele declarații ale părții vătămate făcute în legătură cu cuantumul și provenința sumelor de bani din care au fost achiziționate bunurile din China, modalitatea de introducere în țară, corespondența purtată cu D.N., dar mai ales în legătură cu angajamentul părții vătămate privind aducerea și prezentarea în anchetă a unor înscrisuri și alte dovezi în sprijinul acuzațiilor formulate.

Înregistrarea ambientală evidențiază deopotrivă că inculpatul A.N. era profund îngrijorat de implicațiile produse în caz de declarațiile părții vătămate și dovezile promise organelor de urmărire penală, anticipând și evaluând comportamentul lui P.I. ca un pericol pentru ceea ce însemna mersul anchetei din perspectiva apărărilor formulate până la acel moment.

Așa cum rezultă din conținutul convorbirii înregistrate, inculpatul A.N. a încercat să convingă martorul de inutilitatea demersului juridic inițiat de partea vătămată, prezentându-i și argumentele pentru care, în opinia sa, partea vătămată nu avea motive serioase să se simtă amenințată de declanșarea anchetei penale.

În continuare, inculpatul A.N. a cerut martorului C.O. să vorbească cu partea vătămată pentru a o determina să nu aducă dovezile promise în anchetă și să revină asupra declarațiilor incriminatoare formulate la adresa sa și a coacuzatelor D.N. și I.P.J., sub amenințarea explicită că dacă comportamentului procesual al părții vătămate nu se va modifica conform celor precizate, inculpata I.P.J. va anunța public că partea vătămată era ofițer sub acoperire, ceea ce ar fi produs scandal public și grave prejudicii de imagine părții vătămate, având în vedere cariera diplomatică a acesteia.

Deși martorul C.O. a atenționat inculpatul asupra consecințelor produse de formularea unei asemenea acuzații la adresa părții vătămate, inculpatul nu a fost impresionat de cele spuse de martor, reafirmând că aceasta va fi poziția inculpatei I.P.J. în cazul în care partea vătămată va insista în demersul juridic inițiat, subliniind, în cadrul dialogului, că ceea ce făcea P.I. nu îi lăsa „posibilitatea decât a unui atac care să meargă pe toate zonele”.

Discuțiile dintre inculpatul A.N. și martorul C.O. au continuat și în ziua următoare și tot la cabinetul inculpatului din Palatul Parlamentului.

Conform celor stabilite la întâlnirea precedentă, martorul C.O. se angajase să transmită inculpatului A.N. punctul de vedere al părții vătămate în legătură cu ceea ce se discutase în ziua de 13 martie 2006.

Și de această dată, discuția s-a concentrat pe ceea ce trebuia să declare partea vătămată P.I. pentru a susține versiunea inculpatei I.P.J. în legătură cu efectuarea importurilor din China, necesitatea unei strategii comune din partea persoanelor implicate în anchetă, inclusiv prin stabilirea unor întâlniri între avocații din proces, relevanța scrisorii expediate de inculpata D.N. și prezentată deja organelor de urmărire penală, cât și o eventuală recompensă pentru partea vătămată, prin permisiunea acordată în vederea reținerii și folosirii în interes personal a sumei de bani rămasă de la soții N.

În esență, din conținutul discuției purtate rezulta că partea vătămată era dispusă să susțină în anchetă interesele soților N.

Cu toate acestea, inculpatul A.N. a formulat din nou amenințări la adresa părții vătămate P.I., afirmând că rezolvarea problemei are două variante: ”Ori să găsesc o soluție convenabilă cu el ori îl decredibilizez ca om. N-am altă variantă”.

În raport de situația de fapt expusă, reținută pe baza declarațiilor martorului C.O. și ale părții vătămate P.I., prima instanţă a constatat că inculpatul A.N. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de șantaj prevăzută de art. 13¹ din Legea nr. 78/2000.

Inculpatul și-a susținut nevinovăția, arătând că acțiunile sale nu au urmărit influențarea în anchetă a părții vătămate în scopul obținerii unui folos injust pentru sine sau pentru altul și că în orice caz afirmațiile făcute în fața martorului C.O. nu au constituit o amenințare pe care el să o fi formulat împotriva părții vătămate, declarațiile formulate referindu-se exclusiv la intenția declarată a inculpatei I.P.J. de a face publice informațiile pe care le știa chiar de la partea vătămată în legătură cu apartenența la anumite serviciile speciale.

Prima instanţă a constatat însă că susținerile formulate în apărare sunt irelevante în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de existență ale infracțiunii de șantaj.

Astfel, este de necontestat că, în cadrul discuțiilor purtate cu martorul C.O., inculpatul A.N. a proferat amenințări la adresa părții vătămate P.I., amenințări constând în afirmarea publică că partea vătămată era ofițer sub acoperire în serviciile speciale.

O asemenea declarație, făcută chiar prin intermediul inculpatei I.P.J., ar fi avut drept consecință compromiterea publică a părții vătămate P.I.

Cu ocazia audierii sale, partea vătămată a explicat consecințele decurgând din dezvăluirea publică a unei asemenea informații, pretinsa calitate de agent acoperit al serviciilor speciale deținută pe timpul mandatului oficial îndeplinit la misiune în străinătate constituind în plan personal o amenințare și un impediment real pentru continuarea activității în domeniul diplomatic și al relațiilor externe.

De asemenea, s-a menționat că formularea unei asemenea acuzații era de natură să producă grave prejudicii și în relațiile dintre cele două state, dar și altor persoane cu care partea vătămată intrase în contact pe timpul desfășurării activității în China.

Și în aprecierea Înaltei Curți, această dezvăluire era una compromițătoare pentru poziția și funcțiile oficiale îndeplinite de partea vătămată, constituind astfel o formă de constrângere morală exercitată asupra părții vătămate în scopul obținerii unui folos injust.

Împrejurarea că afirmațiile compromițătoare ar fi aparținut I.P.J. nu înlătură constrângerea morală exercitată asupra părții vătămate, o asemenea dezvăluire având aceeași greutate și impact ca și când ar fi fost făcute publice de inculpatul A.N., având în vedere că la data evenimentelor era deja declanșat scandalul privind importurile din China și era cunoscută apropierea inculpatei I.P.J. de soții N.

Or, tocmai această legătură făcută între cei doi în rândul opiniei publice asigura succesul compromiterii publice a părții vătămate, calitatea și funcțiile exercitate de inculpatul A.N. - președintele în funcție al Camerei Deputaților, fost premier și ministru de externe, constituind o confirmare că informațiile dezvăluite erau reale.

Ca urmare, indiferent de ceea ce ar fi declarat public I.P.J. cu privire la sursa informației dezvăluite, acestea ar fi fost atribuită tot inculpatului A.N., având în vedere că prin natura funcțiilor ocupate a avut acces la anumite informații, nedestinate publicului larg.

Cu alte cuvinte, I.P.J. era doar instrumentul prin intermediul căruia urma să se obțină compromiterea publică a părții vătămate, în ipoteza în care aceasta nu ar fi înțeles să-și conformeze conduita pretențiilor formulate de inculpatul A.N. în legătură cu schimbarea declarațiilor și ascunderea înscrisurilor incriminatoare deținute împotriva sa și a celorlalte persoane implicate în ancheta DNA – D.N. și I.P.J.

Îngreunarea urmăririi penale și zădărnicirea aflării adevărului în ancheta pornită de procurorii DNA, scop în vederea căruia a acționat inculpatul A.N., constituie un folos injust în accepțiunea art. 194 C. pen., neinteresând pentru existența infracțiunii și dacă respectivul folos a fost sau nu obținut în final.

În contextul celor arătate, prima instanţă a concluzionat că acțiunile săvârșite de inculpatul A.N. au fost de natură să producă o stare de puternică temere părții vătămate, aceasta având reprezentarea că prin dezvăluirea publică a afirmațiilor compromițătoare cu care era amenințat se va pune capăt definitiv carierei sale diplomatice.

Pe de altă parte, nu trebuie omisă nici împrejurarea că starea de temere produsă în psihicul părții vătămate putea fi obiectiv amplificată și de impactul cauzat de înregistrarea denunțului penal formulat împotriva inculpatului A.N. și întregul scandal mediatic generat de declanșarea investigației pornite împotriva fostului premier al României, scandal în care era implicată deopotrivă și partea vătămată P.I.

De asemenea, este de reținut că partea vătămată a ajuns în această situație prin disponibilitatea exagerată pe care a manifestat-o în a face un serviciu soților N., acceptând fără rezerve rugămintea D.N. de a se implica în efectuarea importurilor din China, toate acestea pentru a-și asigura o eventuală protecție și accesiune profesională, în alte condiții cele firești, normale.

Deși infracțiunea de șantaj subzistă, împrejurările menționate prezintă relevanță în stabilirea pericolului social concret al faptei săvârșite de inculpatul A.N. și, ca atare, vor fi avute în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei.

Vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de șantaj a fost stabilită pe baza elementelor de fapt rezultate din conținutul dialogurilor purtate cu martorul C.O.

Deși înregistrările în mediu ambiental nu au putut fi folosite ca mijloace de probă în procesul penal, având în vedere nulitatea constatată în privința tuturor actelor de urmărire penală efectuate în cauză înainte de restituirea dosarului la procuror (actele premergătoare începerii urmăririi penale constituind tot acte de urmărire penală și, ca atare, supuse refacerii pentru cazul invocării în plan probator), elementele de fapt relevate de conținutul dialogurilor interceptate au fost valorificate în cauză, reținându-se că nulitatea afectează doar actul de procedură - mijlocul de probă, iar nu faptul probator în sine, care poate fi dovedit și prin alte mijloace, ceea ce în speță s-a și realizat prin declarațiile martorului C.O.

În ședința publică de la 31 ianuarie 2012 s-a procedat la ascultarea înregistrărilor ambientale de la 13 martie 2006 și 14 martie 2006 în prezența martorului C.O., acesta confirmând conținutului dialogurilor înregistrate ca reprezentând ceea ce se discutase în respectivele ocazii.

De altfel, nici inculpatul A.N. nu a contestat conținutul dialogurilor înregistrate în mediu ambiental.

Ca atare, având în vedere că înregistrările ambientale nu au fost acceptate ca mijloace de probă în dovedirea acuzației penale (considerațiile formulate în legătură imposibilitatea legală de folosire în proces a perchezițiilor domiciliare efectuate înainte de restituirea cauzei la procuror fiind deopotrivă valabile și cu privire la înregistrările în mediu ambiental) instanţa de fond a constatat că nu este necesară o examinare separată a celorlalte obiecțiuni și neregularități invocate de apărare în susținerea cererii privind nulitatea acestor mijloace de probă.

5. În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor, cu observarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., instanţa de fond a ținut seama de împrejurările în care s-a comis activitatea infracţională, cât şi datele referitoare la persoana inculpaţilor.

S-a avut în vedere în acest sens natura şi importanţa valorilor sociale ocrotite şi puse în pericol prin acţiunile ilicite, caracterul şi gravitatea urmărilor, precum şi forma și gradul de vinovăție.

De asemenea, s-a ținut seama de datele ce caracterizează persoana inculpaților și de intervalul mare de timp scurs de la momentul săvârșirii faptelor și până în prezent, împrejurare de natură a atenua impactul acțiunilor în conștiința socială și de a îndreptăți totodată inculpații, afectați de incertitudinea situației lor juridice o perioadă considerabilă de timp, să obțină un regim sancționator mai blând.

Analizând și apreciind felul de viață al inculpaților, atitudinea lor față de familie, îndatoririle sociale, precum și conduita manifestată pe parcursul procesului penal, inculpații prezentându-se la toate termenele de judecată acordate în cauză, cu excepția acelor situații care i-au pus în imposibilitate obiectivă de participare la proces, s-a constatat că acestea nu relevă persistența unor deprinderi și mentalități antisociale de natură a impune o reacție represivă prea severă, adecvată unor asemenea particularități, ci, dimpotrivă un potențial sporit de a reacționa pozitiv.

Nivelul de instrucție și buna conduită manifestată în general înainte de săvârșirea faptelor constituie elemente care prezumă că riscul de recidivă este exclus.

Toate aceste elemente sunt deosebit de relevante în operaţiunea de individualizare a pedepsei, neputând fi ignorate în aprecierea periculozităţii sociale pe care o prezintă fiecare inculpat în parte.

Pedeapsa trebuie să fie justă şi echitabilă, corespunzătoare şansei de reeducare pe care o prezintă inculpatul, iar prevenirea generală, ca scop al pedepsei, nu trebuie să impieteze asupra prevenției speciale, scop deopotrivă urmărit prin aplicarea sancțiunii penale.

În contextul celor arătate, prima instanţă a constatat că aplicarea unor pedepse cu închisoarea în cuantumul și orientate spre minimul special prevăzut de lege pentru inculpatele D.N. și I.P.J. sunt apte să asigure reeducarea acestora.

Pentru inculpatul A.N., împrejurările menționate în cadrul expunerii vizând elementele circumstanțiale ale infracțiunii de șantaj, cu referire expresă la gradul de afectare și impactul concret cauzat asupra părții vătămate prin amenințarea cu dezvăluirea publică a pretinsei sale calități de ofițer sub acoperire în serviciile speciale, în contextul unui scandal public deja declanșat și în care era implicată și partea vătămată pentru propria contribuție avută la efectuarea importurilor, constituie elemente ce reduc semnificativ gravitatea faptei în sine și impune recunoașterea lor ca circumstanțe atenuante judiciare în sensul art. 74 alin. (2) C. pen.

Ca urmare, reținând și toate celelalte elemente cu relevanță în evaluarea periculozității sociale a inculpatului, astfel cum au fost mai sus menționate, prima instanţă a apreciat că o pedeapsă de 3 ani închisoare, stabilită cu observarea dispozițiilor art. 76 lit. b) C. pen., este suficientă să asigure scopul și funcțiile sancțiunii penale.

Totodată, aceleași elemente constituie și temeiuri de individualizare a modalității de executare a pedepselor, apreciindu-se în cazul inculpaților A.N. și D.N. că reeducarea poate avea loc și fără privare de libertate, în condițiile art. 86¹ C. pen., scop asigurat și prin controlul judiciar instituit asupra inculpaților pe toată durata termenului de încercare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, stabilit conform art. 86² C. pen.

Pentru inculpata I.P.J., executarea pedepsei rezultante urmează să se facă în regim penitenciar, având în vedere că activitatea infracțională, așa cum a fost concepută și executată, nu ar fi fost posibilă fără intervenția inculpatei, dovedindu-se că a avut o contribuție esențială la introducerea bunurilor în țară ca importuri efectuate de SC V. SA, iar acțiunile complementare derulate concomitent - retragerea unor sume importante de bani din fondurile societății comerciale, nu au urmărit decât crearea aparenței că importurile s-ar fi făcut în interesul societății, asigurându-se astfel anonimatul soților N.

Ca pedeapsă accesorie s-a interzis fiecărui inculpat exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza II-a și b) C. pen.

Pentru inculpații A.N. și D.N., pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii, conform art. 71 alin. (5) C. pen.

Complementar rezolvării laturii penale a cauzei, în conformitate cu prevederile art. 118 lit. e) C. pen., instanţa de fond a dispus confiscarea în folosul statului de la inculpata I.P.J. a sumelor de bani obținute din săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, constatând că partea vătămată SC V. SA nu s-a constitut parte civilă în procesul penal și nu a solicitat acoperirea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită a inculpatei, prejudiciu constând în sumele de 80.489 dolari S.U.A. și 5.000 euro ridicate din casieria societății și cheltuielile ocazionate de introducerea bunurilor în țară ca importuri efectuate de societate și reprezentate de plata taxelor vamale, accize, comision vamal, TVA în vamă și taxă Asycuda, în valoare totală de 1.229.030.703 ROL și a sumelor achitate prestatorilor interni pentru operațiunile de vămuire, transport pe calea ferată și cu mijloace auto, manipulare și pază a containerelor, în valoare totală de 588.709.402 ROL.

Totodată, în temeiul art. 163 C. proc. pen., s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatei I.P.J. până la concurența sumei ce formează obiectul confiscării speciale, urmând ca identificarea bunurilor ca atare să se facă de organele răspunzătoare cu aducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii, conform dispozițiilor art. 164 și urm. C. proc. pen.

Referitor la acțiunea civilă exercitată în procesul penal de partea civilă SC C. SA Bacău, aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă, având în vedere dispozițiile art. 346 alin. (2) C. proc. pen. şi soluția de achitare a inculpaților pronunțată pentru inexistența faptei indicate ca reprezentând sursa prejudiciului cauzat prin infracțiune.

S-a luat act că partea vătămată SC R.G. SRL Bacău nu a formulat pretenții civile în cauză.

Totodată, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 348 C. proc. pen., urmând a fi anulate înscrisurile falsificate.

În ceea ce privește cheltuielile judiciare ocazionate de prezentul proces, instanţa de fond a constatat că prin rechizitoriul emis în cauză nu au fost indicate elementele pe baza cărora au fost cuantificate cheltuielile stabilite la suma de 60.000 RON, situație în care, văzând volumul actelor de urmărire penale efectuate, se apreciază că respectivă sumă acoperă integral cheltuielile efectuate atât în cursul urmăririi penale, cât și în etapa cercetării judecătorești.

Prin urmare, văzând și dispozițiile art. 191 alin. (2) C. proc. pen., dar și soluțiile pronunțate în cauză raportat la învinuirile aduse fiecărui inculpat în parte, prima instanţă a dispus obligarea inculpaților A.N. la plata sumei de 15.000 RON, D.N. la 20.000 RON și I.P.J. la 25.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în procesul penal.

B. Judecata în recurs

I. Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpaţii N.A., N.D. şi J.I.P., precum şi partea civilă SC C. SA.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, la data de 22 martie 2013 sub nr. 1919/1/2013.

1. Prin motivele scrise de recurs, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a criticat hotărârea instanţei de fond sub următoarele aspecte:

- greşita achitare a inculpaţilor N.A. şi N.D. pentru autorat, respectiv complicitate la infracţiunii de luare de mită în formă continuată, precum şi a inculpatei J.I.P. pentru infracţiunea de dare de mită în formă continuată.

Cu ocazia dezbaterilor, această critică s-a restrâns la inculpaţii N.A. şi N.D., în condiţiile în care între timp s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de dare de mită imputate inculpatei J.I.P.

- greşita achitare a inculpatelor N.D. şi J.I.P. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată;

- greşita achitare a inculpatei J.I.P. pentru participație improprie la săvârşirea infracțiunii de fals intelectual la legea contabilității;

- greşita înlăturare a prevederilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 [inclusiv în ce priveşte infracţiunea prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.];

- greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor.

Prin motivele scrise de recurs inculpatul N.A. a invocat următoarele cazuri de casare:

- art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., întrucât instanţa de fond nu s-ar fi pronunţat nici cu ocazia verificării regularităţii actului de sesizare şi nici prin sentinţa atacată asupra unor cereri esenţiale, de natură să-i garanteze drepturile şi să influenţeze soluţia procesului, cereri care vizau:

- preluarea în cuprinsul prezentului dosar de urmărire penală a unor acte de urmărire penală din Dosarele nr. 10/P/2006 şi nr. 8/P/2006, deşi prin sentinţa penală nr. 611/2007 fusese constatată nulitatea acestora;

- instanţa de fond nu a cenzurat calitatea atribuită de Parchet acestor acte, respectiv aceea de “acte premergătoare”;

- nulitatea înregistrării convorbirilor purtate în mediu ambiental în zilele de 13 şi 14 martie 2006, ca urmare a lipsei unui temei legal (art. 91⁴ C. proc. pen. a fost introdus abia prin Legea nr. 356/2006);

- aplicarea art. 64 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la aceelaşi înregistrări, în considerarea concluziilor Raportului de expertiză criminalistică efectuat în cauză;

- nulitatea aceluiaşi mijloc de probă pentru neîntrunirea condiţiilor prev. de art. 91² alin. (2) C. proc. pen. (lipsa urgenţei) şi pentru competenţa judecătorului care a emis autorizaţia (preşedintele secţiei penale, iar nu al instanţei supreme);

- nulitatea aceluiaşi mijloc de probă ca urmare a inexistenţei la data la care au fost făcute înregistrările a Dosarului nr. 8/P/2006;

- imposibilitatea audierii în calitate de martor a lui P.I., în condiţiile în care acesta era şi parte vătămată (iar anterior, făptuitor şi învinuit).

- art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., întrucât instanţa de fond a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei greşite hotărâri de condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj;

- art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., întrucât în mod greşit instanţa de fond a analizat acuzaţiile care i-au fost aduse prin rechizitoriu prin prisma infracţiunii de şantaj, iar nu a infracţiunii de încercare de a determina mărturia mincinoasă;

- art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., criticându-se cuantumul şi modalitatea de executare a pedepsei stabilite de instanţa de fond.

Prin motivele scrise de recurs, inculpata N.D. a criticat sentinţa sub aspectul greşitei sale condamnări pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 273 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, aceeaşi inculpată a criticat încheierea din 24 noiembrie 2010 prin care instanţa de fond a respins excepţia nulităţii prezentării materialului de urmărire penală şi a procesului-verbal întocmit cu acest prilej.

Pe lângă aceste două critici, în motivarea scrisă a recursului inculpata a invocat şi nelegalitatea şi netemeinicia „unor considerente greşite” ale sentinţei, care în opinia sa contrazic şi/sau ignoră probele administrate, probe care dacă ar fi fost corect interpretate ori luate în considerare, „ar fi întărit soluţia de achitare” dispusă cu privire la celelalte două infracţiuni şi ar fi condus la o soluţie de achitare pentru infracţiunea pentru care a fost condamnată.

Prin motivele scrise de recurs inculpata J.I.P. a criticat sentinţa instanţei de fond sub mai multe aspecte:

- nulitatea unor dispoziţii anterioare ale procurorului cu consecinţe asupra rezolvării cauzei penale (a se vedea soluţia dispusă faţă de mai multe persoane prin rechizitoriul emis în Dosarul nr. 8/P/2008 al D.N.A., audiate ulterior ca martor);

- încadrarea juridică greşită a unor fapte şi aplicarea unor dispoziţii legale inexistente la momentul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 273 din Legea nr. 86/2006;

- necitarea în calitate de parte vătămată a Autorităţii Naţionale a Vămilor, în calitate de reprezentant al statului;

- ignorarea unor dispoziţii legale în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990;

- greşita condamnare a inculpatei pentru infracţiunile prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 273 din Legea nr. 86/2006, respectiv prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- nelegala aplicare a măsurii confiscării şi a sechestrului asigurător.

Partea civilă SC C. SA nu s-a prezentat în faţa instanţei de recurs şi nu şi-a motivat în scris calea de atac declarată.

2. Conform art. 385¹⁴ alin. (1¹) C. proc. pen., luând act şi de acordul exprimat în condiţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de recurs a procedat la ascultarea inculpaţilor N.A. (la termenul de judecată din 9 septembrie 2013), N.D. (la termenul de judecată din 4 noiembrie 2013) şi J.I.P. (la termenul de judecată din 7 octombrie 2013).

În privinţa inculpatului N.A., la solicitarea sa acesta a fost ascultat şi la termenul de judecată din 2 decembrie 2013, când a dorit să facă precizări suplimentare.

3. Prin încheierea din 3 iunie 2013, Completul de 5 judecători, s-a pronunţat asupra cererilor prealabile şi excepţiilor formulate de inculpaţi, precum şi asupra cererilor în probaţiune.

În privinţa probatoriilor administrate în faza recursului, având în vedere considerentele care au stat la baza soluţiei pronunţate de instanţa de fond cu privire la fiecare inculpat şi la fiecare infracţiune dedusă judecăţii, precum şi motivele de recurs invocate de Parchet, precum şi de inculpaţii N.A. şi N.D., Completul de 5 judecători a încuviinţat:

- pentru inculpatul N.A.: ascultarea martorei C.S. şi depunerea unor opinii legale;

- pentru inculpata N.D.: depunerea unor înscrisuri referitoare la situaţia juridică a imobilului din str. Z. pe parcursul construirii acestuia, facturi care atestă achiziţionarea din România a unor bunuri de provenienţă China, precum şi practică judiciară în materie;

- din oficiu, Completul de 5 judecători, a dispus audierea martorilor P.C. şi P.I.

În privinţa probatoriilor solicitate de inculpata J.I.P., Completul de 5 judecători, le-a respins prin încheierea din 9 septembrie 2013, apreciind că acestea sunt inutile, nepertinente şi neconcludente.

Probatoriile admise în limitele menţionate anterior au fost administrate după cum urmează:

- la termenul de judecată din 7 octombrie 2013 a fost audiată martora C.S.;

- la termenul de judecată din 4 noiembrie 2013 a fost audiat P.I., atât ca parte vătămată, cât şi ca martor;

- la termenul de judecată din 2 decembrie 2013 a fost audiată martora P.C.;

- înscrisurile încuviinţate au fost depuse la dosar la 30 septembrie 2013, 2 decembrie 2013 şi 19 decembrie 2013.

4. Referitor la compunerea Completului de 5 judecători, în cauză au fost formulate mai multe declaraţii de abţinere şi cereri de recuzare, după cum urmează:

- doamna judecător C.R. a formulat două declaraţii de abţinere, întemeiate pe art. 48 lit. d) C. proc. pen. şi art. 6 din CEDO şi motivate în esenţă pe împrejurarea că este colegă la Facultatea de Drept cu inculpatul N.A. (ambii fiind cadre universitare), respectiv pe mediatizarea unor cauze anterioare care l-au privit pe acelaşi inculpat şi la soluţionarea cărora a fost desemnată să participe.

Ambele declaraţii de abţinere au fost respinse (a se vedea încheierile din 2 aprilie 2013 pronunţate în dosarele asociate cu nr. 1919/1/2013/a4 şi nr. 1919/1/2013/a1).

- doamna judecător A.D. a formulat declaraţie de abţinere întemeiată pe disp. art. 47 alin. (2) C. proc. pen. şi motivată pe împrejurarea că a făcut parte din completul de judecată care a dispus iniţial restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale şi a actului de sesizare (a se vedea sentinţa penală nr. 611/2007 a secţiei penale a Î.C.C.J.), iar ulterior, după retrimiterea în judecată a inculpaţilor în prezenta cauză, a făcut parte din completul de judecată care s-a pronunţat asupra cererilor şi excepţiilor formulate de inculpaţi vizând regularitatea actului de sesizare a instanţei şi restituirea cauzei la procuror (a se vedea încheierea de şedinţă din 24 noiembrie 2010 pronunţată de instanţa de fond).

Declaraţia de abţinere a fost respinsă (a se vedea încheierea din 27 martie 2013 pronunţată în dosarul asociat cu nr. 1919/1/2013/a3).

- în privinţa doamnei judecător I.B., aceasta a formulat iniţial o declaraţie de abţinere întemeiată pe disp. art. 6 din CEDO şi motivată în esenţă pe mediatizarea unor cauze anterioare l-au privit pe inculpatul N.A. şi la soluţionarea cărora a fost desemnată să participe, dar şi pe împrejurarea că la data trimiterii în judecată a inculpaţilor din prezenta cauză a avut calitatea de consilier al procurorului şef al D.N.A.

Declaraţia de abţinere a fost respinsă (a se vedea încheierea din 2 aprilie 2013 pronunţată în dosarul asociat cu nr. 1919/1/2013/a2).

Ulterior, inculpatul N.A. a formulat o cerere de recuzare a doamnei judecător I.B., întemeiată pe disp. art. 47 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 6 din CEDO şi motivată pe o parte din considerentele unei sentinţe pronunţate de doamna judecător într-o altă cauză privindu-l pe acelaşi inculpat, dar şi pe calitatea pe care aceasta a avut-o într-o perioadă anterioară, aceea de consilieră a procurorului şef al D.N.A.

Acelaşi inculpat, alături de inculpata N.D. a mai formulat o cerere de recuzare a doamnei judecător I.B., întemeiată pe disp. art. 48 lit. d) C. proc. pen. şi art. 6 din CEDO, motivată de cererile şi excepţiile formulate de inculpaţi în faza recursului şi care în parte pun în discuţie calitatea de judecător a doamnei I.B.

Ambele cereri de recuzare au fost respinse (a se vedea încheierea din 3 iunie 2013 pronunţată în dosarul asociat cu nr. 1919/1/2013/a5 şi încheierea din 3 iunie 2013 pronunţată în dosarul asociat cu nr. 1919/1/2013/a6).

- în privinţa domnului judecător I.M.M., care după numirea sa ca vicepreşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a condus Completul de 5 judecători conform art. 32 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, inculpaţii N.A. şi N.D. au formulat o cerere de recuzare, întemeiată pe disp. art. 6 din CEDO şi motivată în esenţă pe o parte din considerentele unei sentinţe pronunţate de domnul judecător într-o altă cauză privindu-l pe inculpatul N.A., pe sancţiunile dispuse împotriva unui alt coinculpat, respectiv avocaţilor din acea cauză, precum şi pe aprecierile făcute de preşedintele României într-o emisiune televizată ca urmare a numirii domnului judecător în funcţia de vicepreşedinte al instanţei supreme, în contextul existenţei unei duşmănii între preşedintele României şi inculpatul N.A.

Cererea de recuzare a fost respinsă (a se vedea încheierea din 2 decembrie 2013 pronunţată în dosarul asociat cu nr. 1919/1/2013/a7).

II. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar şi din oficiu conform art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte Completul de 5 judecători reţine următoarele:

1. În ce priveşte recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie

1.1. În ce priveşte critica vizând soluţia de achitare a inculpaţilor N.A. şi N.D. pentru autorat, respectiv complicitate la infracţiunea de luare de mită în formă continuată, precum şi a inculpatei J.I.P. pentru infracţiunea de dare de mită în formă continuată.

a. Potrivit rechizitoriului, infracţiunea de luare de mită în formă continuată reţinută în sarcina inculpatului N.A. a constat în aceea că, în perioada 2002-2004, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de prim-ministru al României:

- a primit în mod repetat foloase necuvenite de la inculpata J.I.P. (inspector general de stat şi şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii) în valoare totală de 22.155.985.853,08 ROL, în scopul menţinerii, iar apoi a numirii ei în această funcţie, precum şi pentru a-i asigura un statut care să îi confere autoritate deplină în cadrul instituţiei la conducerea căreia se afla.

Această sumă se compune din:

- 3.702.843.845 ROL reprezentând contravaloarea unor bunuri achiziţionate din Republica Populară Chineză şi a cheltuielilor ocazionate de introducerea acestora în ţară şi transportul intern;

- 2.027.844.822,27 ROL reprezentând contravaloarea lucrărilor de tâmplărie cu geam termopan executate de SC R.G. SRL Bacău la imobilul situate în localitatea Cornu aparţinând inculpaţilor N.A. şi N.D. (din care 1.407.535.800 ROL suportate din fondurile SC V. SA Bacău şi 620.309.022,27 ROL suportate din fondurile SC R.G. SRL Bacău);

- 16.425.297.185,81 ROL reprezentând contravaloarea unor lucrări de construcţii şi renovare executate la imobilul situat în Bucureşti, str. C.T., sector 1, ce aparţinea în realitate inculpaţilor N.A. şi N.D. (din care 12.610.443.157 ROL suportate din fondurile SC C. SA Bacău, 1.186.854.028,81 ROL suportate din fondurile SC V. SA Bacău şi 2.628.000.000 ROL suportate din banii personali ai inculpatei J.I.P.);

- a primit de la numitul P.I. prestarea serviciilor de achiziţionare a unor bunuri din Republica Populară Chineză, depozitarea lor temporară la sediul ambasadei României din aceeaşi ţară, ambalarea, supravegherea încărcării lor în containere şi organizarea transportului pe parcurs extern, în scopul numirii şi menţinerii acestuia în funcţiile de consul general, şef al Consulatului General al României la Hong Kong, precum şi pentru menţinerea permanentă la misiune în străinătate.

În privinţa inculpatei N.D. a fost reţinută săvârşirea aceleiaşi infracţiuni de luare de mită, însă sub forma complicităţii, constând în aceea că, în perioada 2002-2004, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale i-a înlesnit inculpatului N.A. primirea de foloase necuvenite de la inculpata J.I.P. în sumă totală de 5.730.688.667,27 ROL, în scopul arătat anterior.

În privinţa inculpatei J.I.P., aceasta a fost trimisă în judecată, între altele, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, reţinându-se că în perioada 2002-2004, în mod repetat şi în baza unei rezoluţii infracţionale unice, i-a remis inculpatului N.A., prim-ministru al României, foloase necuvenite în valoare totală de 22.155.985.853,08 ROL, în scopul numirii ei în funcţia de inspector general de stat la Inspectoratul de Stat în Construcţii (I.SC), după ce această instituţie a trecut în subordinea Guvernului condus de inculpat, precum şi pentru asigurarea unui statut care să îi confere autoritate deplină în cadrul instituţiei la conducerea căreia se afla.

b. Prin sentinţa pronunţată de instanţa de fond, inculpaţii N.A., N.D., respectiv J.I.P. au fost achitaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de luare, respectiv dare de mită, soluţia întemeiată pe disp. art. 10 lit. a) (fapta nu există).

Din considerentele care au stat la baza soluţiei de achitare pentru cele două infracţiuni se reţin în esenţă următoarele:

- „ În raport de situația de fapt expusă rezultă cu evidență că inculpatul A.N. a primit foloase necuvenite de la inculpata I.P.J. în valoare totală de 1.229.030.703 ROL reprezentând cheltuieli ocazionate de introducerea în țară a bunurilor cumpărate din China ca importuri efectuate de SC V. SA și de 588.709.402 ROL reprezentând sumele facturate de prestatorii interni pentru operațiunile de vămuire, transport pe calea ferată și cu mijloace auto, manipulare și pază a containerelor, precum și de la martorul P.I., foloase necuvenite constând în prestarea serviciilor de achiziționare a unor bunuri din China, depozitarea lor temporară la sediul Ambasadei României din China, supravegherea încărcării bunurilor în containere și organizarea transportului pe parcurs extern”;

- este „ total lipsită de justificare acuzația din rechizitoriu privind achiziționarea unor bunuri ale soților N. din banii provenind din fondurile SC V. SA, din probele mai sus analizate rezultând că banii retrași din societate au fost folosiți în interes personal de către inculpata I.P.J.”;

- „oferirea foloaselor necuvenite inculpatului A.N. și primite/acceptate de acesta nu au avut legătură cu un act al inculpatului A.N. în cadrul sau în contra îndatoririlor sale de serviciu, ci a reprezentat doar o acțiune a inculpatei I.P.J. făcută benevol, cel mai probabil, cu motivația obținerii și prezervării unei relații cât mai bune cu unul dintre cei mai importanți oameni din stat”;

- „activitatea desfășurată de inculpata I.P.J. în legătură cu introducerea în țară a bunurilor achiziționate din China a reprezentat un ajutor benevol acordat inculpatului A.N. pentru justificarea averii primului ministru, în ipoteza unui control, fără a condiționa acest ajutor de o contraprestație, ci doar în speranța unei relații apropiate cu șeful guvernului”;

- în privinţa martorului P.I., „procurarea acestor servicii soților N. a fost acceptată de martor din considerente personale vizând oportunități viitoare și neprecizate în carieră, oportunități având un caracter pur subiectiv, a căror existență a fost prefigurată, estimată și speculată doar în conștiința martorului”;

- „P.I. a înțeles să își urmărească un interes propriu, subiectiv, prevăzut de el ca oportunitate în momentul în care i s-a solicitat sprijinul de către inculpata D.N. și a acționat benevol, venind singur în întâmpinarea rugăminții D.N., rugăminte care presupunea deopotrivă și alternativa unui refuz, eventualele consecințe nefavorabile - pierderea postului, reprezentând temeri pur subiective ale martorului, fără a se fi și dovedit existența vreunui temei obiectiv pentru acestea”;

- în privinţa lucrărilor executate la imobilul din str. C.T., „interpretarea acuzării nu este neapărat corectă și în niciun caz nu suplinește inexistența unor probe certe care să ateste că inculpatul A.N. era adevăratul proprietar al imobilului din str. C.T. și beneficiarul real al lucrărilor executate la imobil, în perioada iunie 2002-martie 2004”;

- în privinţa lucrărilor executate la imobilul din comuna Cornu, „materialul probator administrat în cauză nu dovedește ca valoarea lucrărilor cu geam termopan executate la imobilul din localitatea Cornu, proprietatea soților N., să fi fost superioară sumei de 60.000 dolari S.U.A. achitată cu titlu de preț al lucrării”;

- „înregistrările incomplete sau nereale din contabilitatea SC R.G. SRL nu au urmărit decât ascunderea în acte a beneficiarilor lucrării executate la imobilul din localitatea Cornu (care erau soții N.) și aceasta, nu în scopul disimulării unor foloasele necuvenite care ar fi fost oferite și acceptate de inculpatul A.N., ci pentru justificarea averii primului ministru, în ipoteza efectuării unui control, reținându-se totodată că suma de 60.000 dolari S.U.A. achitată de inculpata D.N. acoperea integral costurile lucrării la imobil”;

- „nu există niciun element obiectiv pe baza căruia să se stabilească că din banii primiți de la SC V. SA au fost achiziționate materiale pentru lucrarea de tâmplărie executată la imobilul de la Cornu”;

- „implicarea inculpatei I.P.J. în executarea lucrărilor de la Cornu a urmărit exclusiv ascunderea în acte a beneficiarilor lucrării, dar nu pentru a disimula pretinsele foloasele necuvenite oferite inculpatului A.N. - care a achitat suma de 60.000 dolari S.U.A. prin plata efectuată către martorul B.B. și care acoperea integral valoarea tâmplăriei cu geam termopan montată la imobil, ci pentru a justifica averea primului ministru, în ipoteza efectuării unui control al averii, similar importurilor de bunuri din Republica Populară Chineză”;

- în concluzie, prima instanţă a reţinut că „primirea, respectiv, acceptarea foloaselor necuvenite de la inculpata I.P.J. și consulul P.I. în legătură cu introducerea în țară a bunurilor achiziționate din Republica Populară Chineză nu au implicat în niciun fel atribuțiile de serviciu ale inculpatului A.N.

Or, în absența unui act de serviciu care să fi fost îndeplinit de inculpat ca un contra echivalent al foloaselor necuvenite primite, nu există fapta de primire în sensul unei luări de mită prevăzută de art. 254 C. pen.

Cu alte cuvinte, legea penală nu incriminează primirea de foloase necuvenite din partea funcționarului dacă nu există nicio legătură între faptul primirii și îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu”;

- în privinţa inculpatelor D.N. și I.P.J., soluţia de achitare întemeiată de asemenea pe disp. art. de art. 10 lit. a) C. proc. pen. a decurs ca o consecinţă din achitarea inculpatului N.A., întrucât „în lipsa unui autor al infracțiunii de luare de mită, neputându-se vorbi de complicitate la această infracțiune, așa cum au fost calificate prin rechizitoriu acțiunile inculpatei D.N., ori de infracțiunea de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen. reținută în sarcina inculpatei I.P.J. în corelație cu fapta cu luare de mită pretins săvârșită de inculpatul A.N.”.

c. Prealabil analizării pe fond a criticii vizând soluţia de achitare a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor de luare, respectiv dare de mită, Completul de 5 judecători reţine neconcordanţa (cel puţin parţială) între considerentele care au stat la baza acestei soluţii şi temeiul legal al soluţiei pronunţate.

Astfel, din aceste considerente rezultă că analiza actelor materiale ce au intrat în conţinutul respectivelor infracţiuni a condus instanţa de fond la un unic temei al achitării (anume acela că faptele nu au existat, în materialitatea lor), deşi situaţia de fapt reţinută de instanţă nu susţinea pe deplin o asemenea constatare.

Este astfel de observat că, în privinţa importurilor din China (şi a foloaselor primite de la inculpata J. şi martorul P.I.), instanţa de fond nu a contestat faptul material al remiterii, respectiv primirii acestora şi nici caracterul lor necuvenit, însă a considerat că aceste foloase nu au avut legătură cu un act al inculpatului A.N. în cadrul sau în contra îndatoririlor sale de serviciu.

Or, scopul pentru care foloasele necuvenite sunt remise, respectiv primite reprezintă o cerinţă esenţială a laturii subiective a infracţiunilor de dare, respectiv luare de mită, astfel încât în măsura în care o asemenea finalitate a activităţii infracţionale nu a fost probată, concluzia care se poate trage este aceea a neîntrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor analizate, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare întemeiate însă pe disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Această primă eroare a instanţei de fond nu este lipsită de relevanţă şi nu constituie doar un aspect formal, de acurateţe juridică, căci ea marchează practic limitele în care urmează a fi analizat acest prim motiv de recurs formulat de Parchet.

Cu alte cuvinte, ceea ce trebuie reexaminat cu referire la importurile din China este strict latura subiectivă a celor două infracţiuni, plecându-se astfel de la premisa, dovedită de probatoriului administrat în cauză şi regăsită explicit în considerentele hotărârii atacate, că faptul material al remiterii unor foloase necuvenite de către inculpata J. şi martorul P., respectiv al primirii lor de către inculpatul N.A., cu complicitatea parţială a soţiei sale, inculpata N.D., nu este contestat.

În privinţa actului material vizând lucrările efectuate la imobilul situat în strada C.T., soluţia de achitare a fost justificată de către instanţa de fond sub două aspecte: unul explicit şi principal (constând în esenţă în aceea că nu s-a probat împrejurarea că imobilul în cauză aparţinea inculpaţilor N. şi, deci, nici faptul că aceştia au fost beneficiarii lucrărilor de renovare prestate şi neachitate), iar altul implicit şi subsidiar (în realitate, comun în cazul tuturor actelor materiale şi deja menţionat anterior, constând în lipsa unei legături între faptul primirii foloaselor de către inculpatul N.A. și îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu).

În consecinţă, analiza soluţiei de achitare în privinţa acestui act material va trebui să poarte în principal asupra calităţii de proprietar al imobilului şi beneficiar al lucrărilor, cu referire la persoana inculpaţilor N., în condiţiile în care este de asemenea de necontestat faptul că lucrările prestate la acest imobil nu au fost achitate decât într-o mică măsură.

În fine, în privinţa lucrărilor de la imobilul din comuna Cornu, instanţa de fond nu a negat efectuarea acestora şi nici implicarea inculpatei J. (însă doar în sensul ascunderii în acte a beneficiarilor, în ipoteza în care s-ar fi ajuns la un control al averii inculpatului N.A.), ci a reţinut că valoarea acestor lucrări nu a depăşit suma de 60.000 de dolari achitată de inculpaţii N. cu titlu de preţ.

Prin urmare, pe lângă existenţa unei legături între presupusele foloase şi atribuţiile de serviciu ale inculpatului N., analiza soluţiei de achitare presupune stabilirea circumstanţelor faptice în care această lucrare a fost efectuată şi achitată.

d. În privinţa importurilor din China

Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, probatoriul testimonial (a se vedea declaraţiile martorei P.C., administrator al SC V. SA în perioada de referinţă, audiată nemijlocit de către instanţa de recurs, precum şi declaraţiile altor martori audiaţi în cauză de către instanţa de fond, angajaţi sau nu ai aceleiaşi societăţi), expertiza contabilă efectuată în cauză, precum şi înscrisurile aflate la dosar demonstrează în esenţă următoarele:

- societatea SC V. SA Bacău, coordonată şi administrată în fapt de către inculpata J.I., a fost implicată din iniţiativa acestei inculpate în efectuarea mai multor importuri de bunuri din China, care nu erau necesare şi nici destinate activităţii societăţii;

- în realitate, cu foarte mici excepţii, aceste bunuri au fost achiziţionate pentru inculpaţii N.A. şi N.D., fiind vorba în general despre materiale de construcţii şi diverse alte obiecte care au ajuns în final, fie încorporate în construcţii, fie în dotarea acestora, la cele trei imobile aparţinând familiei N. din Bucureşti (str. Z. şi, aşa cum se va arăta, în str. C.T.) şi comuna Cornu;

- de achiziţionarea, depozitarea şi expedierea bunurilor din China către România s-a ocupat martorul P.I., consilier economic la ambasada României din Beijing, care a primit în acest scop de la familia N. în perioada aprilie 2002-februarie 2004, direct sau prin intermediari, în mai multe rânduri, suma totală de 687.500 de dolari;

- după sosirea în România, SC V. SA s-a ocupat de toate formalităţile vamale şi de transportul intern, achitând din fonduri proprii, pentru întreaga perioadă şi pentru toate bunurile primite suma de 1.229.030.703 ROL cu titlu de datorie vamală (taxe vamale, accize, comision vamal, T.V.A. şi taxă asycuda) şi 588.709.402 ROL cu titlu de cheltuieli de transport intern, pază, manipulare;

- toate aceste importuri au fost înregistrate în contabilitatea SC V. SA, având la bază facturi externe şi alte documente procurate „în alb” de martorul P.I. din China, transmise şi completate ulterior în România de către martora P.C. şi o altă persoană, din dispoziţia inculpatei J. şi prezentate ulterior la autorităţile vamale.

În acest context, este adevărat că în actul de sesizare s-a reţinut ca fiind suportată de SC V. SA şi contravaloarea bunurilor importate, respectiv suma totală de 2.583.362.732 ROL, calculată prin adiţionarea sumelor menţionate în declaraţiile vamale de import aferente fiecărui transport efectuat în perioada 2002-2004, însă în mod corect aceasta nu a fost avută în vedere de către instanţa de fond, în condiţiile în care probatoriul administrat în cauză a demonstrat că bunurile au fost achiziţionate din China din banii familiei N. (care nu se regăsesc în declaraţiile de avere ale fostului prim-ministru al României).

Este necontestat faptul că în aceeaşi perioadă din contul SC V. SA au fost retrase diverse sume de bani, care au fost înmânate cu dispoziţie de plată inculpatei Jianu Irina, însă probele aflate la dosar nu au condus la concluzia că aceştia au fost folosiţi de inculpată pentru plata bunurilor achiziţionate pentru familia N.

În acest sens, corect a reţinut instanţa de fond că suma totală aflată la dispoziţia inculpatei J. în perioada de referinţă, provenind din contul SC V. SA, de 80.489 dolari şi 5000 de euro, a fost mult inferioară celor aproximativ 700.000 de dolari avansată de familia N., ajunsă în posesia martorului P. şi gestionată de acesta.

În plus, aşa cum a rezultat din evidenţele (deconturile) ţinute de martorul P., acesta din urmă a achiziţionat bunuri nu doar pentru familia N., ci şi pentru inculpata J., iar acest lucru a fost posibil tocmai pentru că inculpata i-a avansat martorului diverse sume de bani (fiind menţionat chiar la un moment dat că pentru achiziţionarea anumitor bunuri au fost folosiţi bani din cei primiţi de la familia N., care trebuiau recuperaţi de la inculpata J.).

Prin urmare, cu referire la importurile din China, eronat s-a susţinut că nu a existat o faptă în materialitatea ei, câtă vreme chiar şi instanţa de fond a constatat că suntem în prezenţa remiterii unor foloase din partea inculpatei J. (chiar dacă mediat, prin intermediul unei societăţi pe care o controla în realitate) şi a martorului P., respectiv a primirii lor de către inculpatul N., în condiţiile în care inculpata J. (prin societatea menţionată anterior) şi martorul P. au suportat cheltuieli sau au prestat servicii în legătură cu bunurile aparţinând familiei N., fără a exista vreun temei legal, fiind vorba aşadar despre foloase necuvenite.

În ce priveşte legătura dintre foloasele necuvenite primite de inculpatul N., în calitatea sa de prim-ministru al României şi exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, instanţa de recurs constată mai întâi că atât inculpata J.I.P., cât şi inculpatul P.I. şi-au desfăşurat activitatea în cadrul unor instituţii publice guvernamentale, după cum urmează:

- în cazul inculpatei J.I.P.:

Începând cu data de 22 ianuarie 2001 a fost numită în funcţia de inspector de stat şef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcţii (I.SC), instituţie subordonată Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei conform H.G. nr. 3/2001;

Începând cu data de 01 octombrie 2001, prin ordinul ministrului de resort M.T.M., a fost numită în funcţia de inspector general de stat la I.SC, instituţie reorganizată şi subordonată Ministerului Lucrărilor Publice conform O.G. nr. 63/2001;

Începând cu data de 03 noiembrie 2003, prin ordin al ministrului delegat pentru coordonarea autorităţii de control B.I., a fost numită în funcţia de preşedinte al consiliului de conducere al I.SC- inspector general de stat, ca urmare a preluării acestei instituţii în subordinea Autorităţii Naţionale de Control conform O.G. nr. 64/2003;

Începând cu data de 15 iulie 2004 prin decizia nr. 149 a inculpatului N.A. a fost numită în funcţia de preşedinte al consiliului de conducere al I.SC- inspector general de stat, ca urmare a trecerii acestei instituţii în coordonarea primului-ministru prin cancelaria sa conform modificărilor aduse O.G. nr. 11/2004 prin Legea nr. 228/2004.

- în cazul martorului P.I.:

Începând cu data de 26 aprilie 1998, prin ordin al ministrului industriei şi comerţului, a fost numit consilier economic la Ambasada României din China (Beijing);

- prin H.G. nr. 357 din 27 martie 2003 a fost numit în funcţia de consul general, şef al Consulatului General al României la Hong Kong, Regiunea Administrativă Specială Hong Kong;

- prin H.G. nr. 1098 din 18 septembrie 2003 a fost numit în funcţia de consul general, şef al Consulatului General al României la Shanghai, Republica Populară Chineză.

În privinţa numirii iniţiale a inculpatei J.I.P. în cadrul I.SC, condiţiile în care aceasta s-a făcut sunt cel puţin neclare.

Astfel, potrivit declaraţiei date în faza de urmărire penală de martorul S.S., acţionar majoritar al SC C. SA până în decembrie 2000 şi secretar de stat în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei de la aceeaşi dată, la începutul anului 2001, întâlnindu-se cu inculpata J. pe holurile ministerului, a aflat cu surprindere despre numirea ei la conducerea I.SC, deşi aceasta fusese acţionar şi vicepreşedinte la aceeaşi societate.

În contextul în care în anul 1999 inculpata J. participase împreună cu martorul S. din partea SC C. SA la negocierea unui contract de asociere cu familia N. pentru construirea imobilului din strada Z., iar mai apoi fusese desemnată de martorul S. pentru a supraveghea edificarea propriu-zisă a construcţiei, acesta a „presupus atunci că a fost numită în această funcţie (inspector general la I.SC) urmare a apropierii ei de familia N., care era beneficiara asocierii privind imobilul din str. Z.”.

În faza de judecată, deşi martorul a arătat că îşi menţine declaraţia iniţială, totuşi el a retractat afirmaţiile privind legătura dintre numirea inculpatei J. şi familia N., oferind ca explicaţie faptul că, „stând atâtea ore la audieri, probabil a fost în eroare cu privire la cele declarate, având în vedere volumul audierilor şi multitudinea problemelor dezbătute”.

O asemenea explicaţie nu poate fi primită, în condiţiile în care aşa cum s-a consemnat în declaraţia dată în faza de urmărire penală, audierea martorului, efectuată de altfel în prezenţa apărătorului ales al inculpatului N.A., a durat o oră şi jumătate, iar problematica discutată, regăsită în cele 3 pagini de declaraţie, nu a vizat decât implicarea SC C. SA în lucrările de la imobilele din str. Z. şi str. C.T.

Tot în legătură cu numirea inculpatei J. la conducerea I.SC a fost audiat în faza de judecată martorul M.M., care a susţinut în esenţă că nu s-a consultat cu inculpatul N.A. anterior acestei numiri şi că ea s-a făcut în baza a două întâlniri anterioare pe care le avusese cu inculpata J. (în perioada 1998-2000), când aceasta l-a impresionat pe viitorul ministru prin „claritatea expunerii” şi prin faptul că „este un om hotărât”.

Dincolo de împrejurarea că la momentul audierii sale martorul M. făcea la rândul său obiectul cercetării într-un dosar de corupţie similar, în ce priveşte numirea inculpatei J. la conducerea I.SC (fiind acuzat de primirea unor foloase de 3,5 miliarde ROL de la aceeaşi inculpată reprezentând contravaloarea unor lucrări efectuate la imobilul aflat în proprietatea mamei martorului de aceleaşi 3 societăţi implicate şi în prezenta cauză), dincolo de circumstanţele şi motivaţia numirii inculpatei într-o funcţie de asemenea importanţă, ca şi de notorietatea faptului că astfel de numiri se fac în România mai puţin pe criterii profesionale, rămâne constatarea că numirea inculpatei J.I. la conducerea Inspectoratului de Stat în Construcţii, instituţie subordonată la acel moment unui minister din guvernul condus de inculpatul N.A., s-a făcut exact în perioada în care aceasta supraveghea edificarea construcţiei din str. Z. aparţinând aceluiaşi inculpat şi soţiei sale, inculpata N.D.

În privinţa inculpatului N.A., acesta a ocupat funcţia de prim-ministru al României începând cu data de 28 decembrie 2000.

Potrivit art. 106 alin. (1) din Constituţia României din 1991 [devenit art. 107 alin. (1) după republicarea din anul 2003], precum şi a art. 13 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, primul-ministru este cel care conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuţiilor legale care le revin.

În privinţa Guvernului, acesta exercită conducerea generală a administraţiei publice [art. 11 lit. a) din aceeaşi lege] şi, între altele, conduce şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate din subordinea sa [art. 11 lit. l) din aceeaşi lege].

Aceasta înseamnă că, aflându-se în fruntea Guvernului, prim-ministrul exercită, prin intermediul acestuia, conducerea generală a administraţiei publice, inclusiv a organelor de specialitate, indiferent că acestea se află în subordonarea directă a Guvernului sau a ministerelor.

Cu alte cuvinte, între prim-ministru, ca şef al Guvernului şi conducătorii organelor centrale de specialitate, există un raport de subordonare administrativă, de autoritate care nu este în nici un fel afectat de împrejurarea că numirea sau revocarea lor din funcţie este făcută de alte persoane (cum ar fi de pildă un ministru), în condiţiile în care activitatea acestora din urmă este coordonată tot de către prim-ministru.

În baza acestui raport de subordonare, conducătorul unui organism central de specialitate este obligat să îndeplinească dispoziţiile prim-ministrului, care poate controla şi evalua modul în care acestea au fost respectate, cu consecinţe inclusiv în planul menţinerii sau revocării din funcţie a persoanei respective.

Prin urmare, chiar dacă nu-l numeşte şi revocă direct (din punct de vedere formal) pe conducătorul unui organ central de specialitate, este greu de acceptat că prim-ministrul nu este (măcar) consultat la luarea unor asemenea decizii; mai mult, este evident că revocarea din funcţie, ca sancţiune pentru neîndeplinirea atribuţiilor care-i revin unui asemenea conducător, va putea fi dispusă inclusiv de către prim-ministru, fiind fără relevanţă că formal aducerea la îndeplinire a unei asemenea decizii va aparţine unei alte persoane (celei care are ca atribuţie nemijlocită numirea şi revocarea din funcţie).

În caz contrar, s-ar ajunge la golirea de conţinut a dreptului de supraveghere şi control ce aparţine prim-ministrului şi care se exercită în legătură cu activitatea unui organ de specialitate care i se subordonează; este absurd, de pildă, să se susţină că, în situaţia în care prim-ministrul ar constata deficienţe în activitatea conducătorului unui asemenea organ, de natură a atrage revocarea sa din funcţie şi ar cere o asemenea sancţiune, aceasta nu ar fi aplicată de către persoana îndrituită, căci într-o asemenea ipoteză ar fi pusă în discuţie însăşi autoritatea prim-ministrului asupra unui ministru din guvernul pe care-l conduce.

Din această perspectivă, referitor la numirile şi eliberările din funcţie, atribuţiile de serviciu ale unui prim-ministru, ca funcţionar public în înţelesul legii penale, nu trebuie analizate simplist (în sensul că s-ar exercita numai cu privire la persoanele anume indicate în cuprinsul diferitelor acte normative).

Prin „îndatorire de serviciu” se înţelege tot ceea ce cade în sarcina unui funcţionar potrivit normelor care reglementează serviciul respectiv ori care sunt inerente naturii acelui serviciu; îndatoririle de serviciu trebuie respectate în egală măsură, fie că sunt specifice, fie că sunt generice, căci legea nu face vreo distincţie, ci are în vedere în cazul infracţiunilor de corupţie un act al unui funcţionar „privitor la îndatoririle sale de serviciu”, fără altă circumstanţiere.

Or, menţinerea sau eliberarea din funcţie a conducătorului unui organ central de specialitate este condiţionată de modul în care acesta îşi îndeplineşte atribuţiile de serviciu, iar evaluarea activităţii acestui conducător aparţine inclusiv prim-ministrului, fiind o îndatorire de serviciu inerentă funcţiei ocupate, de şef al Guvernului (a se vedea în acest sens dispoziţiile Legii nr. 90/2001 menţionate anterior).

Particularizând aceste considerente la situaţia din speţă, Completul de 5 judecători reţine că Inspectoratului de Stat în Construcţii era un organism tehnic specializat desemnat să exercite potrivit legii controlul de stat cu privire la respectarea disciplinei în urbanism şi a regimului de autorizare a construcţiilor, precum şi la aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul calităţii în construcţii [a se vedea art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 63/2001 privind înfiinţarea I.SC, în vigoare în perioada de referinţă].

Având în vedere atribuţiile care-i reveneau, este indubitabil că I.SC era un organ central de specialitate, iar potrivit celor expuse anterior conducătorul instituţiei se afla într-un raport de subordonare administrativă faţă de primul-ministru.

Prin urmare, chiar dacă inculpata J.I.P. nu a fost numită în funcţie de inculpatul N.A., acesta, în calitatea sa de prim-ministru avea dreptul şi obligaţia de a controla modul în care aceasta îşi desfăşura activitatea, putând decide asupra menţinerii sau eliberării sale din funcţie.

Împrejurarea că această din urmă problemă s-a pus sau nu efectiv, este lipsită de importanţă pentru stabilirea raporturilor reale dintre cei doi inculpaţi, căci ceea ce interesează este doar posibilitatea, vocaţia pe care inculpatul N. o avea în calitatea sa de prim-ministru de a decide la un moment dat asupra menţinerii sau, dimpotrivă, eliberării din funcţia deţinută în cadrul I.SC a inculpatei J.

Este evident faptul că acest drept al inculpatului N. nu era unul discreţionar (decât în măsura în care acceptăm ideea că numirea într-o asemenea funcţie are o importantă conotaţie politică), însă nici această împrejurare nu are relevanţă în prezenta analiză, căci pentru consumarea (existenţa) infracţiunii de luare de mită nu este necesar să se fi realizat efectiv scopul prevăzut de textul de lege incriminator, ci doar ca acesta să fi fost urmărit.

În acest context, prerogativele prim-ministrului rezultă şi din menţiunile pe care martorul M.M., fost ministru în guvernul condus de inculpatul N. şi cel care a numit-o iniţial în funcţie pe inculpata J., le-a făcut în cuprinsul declaraţiei pe care a dat-o în faţa instanţei de fond; fiind întrebat cu privire la circumstanţele numirii inculpatei J. ca şef al I.SC, martorul a susţinut în esenţă că nu s-a consultat cu inculpatul N.A. cu privire la această numire, arătând totodată că acesta „nu mi-a cerut niciodată să numesc sau să menţin pe cineva în funcţie, mi-a cerut poate să dau afară vreun angajat”.

Dincolo de aceste consideraţii de ordin teoretic, aşa cum demonstrează actele aflate la dosar, instituţia condusă de inculpata J. a trecut de-a lungul timpului în subordinea mai multor autorităţi (Ministerul Lucrărilor Publice, Autoritatea Naţională de Control şi prim-ministrul României, prin cancelaria sa); fiecare asemenea trecere a însemnat totodată şi o reconfirmare expresă în funcţie a inculpatei J., emiţându-se în acest sens acte cu caracter administrativ (ordine sau decizii), ultimul chiar de către inculpatul N.A.

Menţinerea în funcţie a inculpatei J. nu s-a făcut aşadar automat, ci a presupus de fiecare dată o nouă numire a acesteia, ceea ce înseamnă că cel puţin teoretic exista posibilitatea înlocuirii ei din funcţie cu prilejul schimbării raportului de subordonare directă, neexistând vreo dispoziţie legală care să impună reconfirmarea din oficiu a conducătorului instituţiei.

Concluzionând, este cert că între inculpata J., în calitate de şef al I.SC şi inculpatul N.A., în calitate de prim-ministru exista un raport de subordonare, iar acesta din urmă putea dispune asupra menţinerii, respectiv înlocuirii ei din funcţie în baza unor atribuţii de serviciu inerente funcţiei de prim-ministru, fiind astfel îndeplinită situaţia premisă a infracţiunilor de dare, respectiv luare de mită.

În cazul martorului P.I., situaţia este şi mai evidentă.

Potrivit înscrisurilor aflate la dosar, la data învestirii Guvernului condus de inculpatul N.A. (28 decembrie 2000), martorul P.I. se afla în misiune în străinătate la ambasada României din China, unde îşi desfăşura activitatea ca şi consilier economic încă din anul 1998, fiind angajat al Ministerului Industriei şi Comerţului.

Prin Memorandumul Interior din 15 martie 2002 al Ministerului Afacerilor Externe, Direcţia Asia-Pacific, aprobat de ministrul în funcţie, s-a propus prelungirea mandatului martorului P., care urma să-şi încheia activitatea în cursul lunii aprilie 2002, până la sfârşitul lunii iulie 2002, propunere motivată între altele de vizita pe care inculpatul N.A. urma să o efectueze în China în calitatea sa de prim-ministru, în luna iunie 2002 şi de cunoştinţele martorului în privinţa realităţilor politico-economice din China.

Cu toate acestea, misiunea martorului în străinătate şi, în particular, în China nu s-a încheiat la noua dată aprobată (sfârşitul lunii iulie 2002), ci a continuat şi după acest moment, fără a mai exista vreun nou Memorandum sau vreun alt înscris în acest sens.

Este însă de observat că începând cu 1 iulie 2002 martorul a fost încadrat prin transfer la Departamentul Comerţului Exterior, structură preluată din subordinea M.A.E. şi trecută în subordinea prim-ministrului (adică a inculpatului N.A.), ca efect al O.U.G. nr. 75/2002.

Mai mult, nu doar că martorul nu şi-a încheiat mandatul (contrar Programului de rotare a cadrelor aprobat de conducerea M.A.E.), ci acesta a fost „promovat”, fiind numit succesiv în funcţia de consul general, şef al Consulatului General al României la Hong Kong, Regiunea Administrativă Specială Hong Kong (în 5 aprilie 2003), iar mai apoi în funcţia de consul general, şef al Consulatului General al României la Shanghai, Republica Populară Chineză (din 18 septembrie 2003), în condiţiile în care nu era diplomat de carieră şi nici măcar angajat al M.A.E. (fiind detaşat în acest minister abia începând cu data de 12 ianuarie 2004, aşadar ulterior ambelor numiri în funcţia de consul general).

Numirea în funcţia de consul general s-a făcut prin Hotărâri ale Guvernului condus de inculpatul N.A., semnate de acesta în calitate de prim-ministru şi contrasemnate de ministrul afacerilor externe.

Este de observat că potrivit art. 27 alin. (1) din aceeaşi Lege nr. 90/2001, hotărârile de Guvern se aprobau prin consens, iar în cazul în care nu se realiza consensul, decizia finală aparţinea prim-ministrului.

Concluzionând, acelaşi raport de subordonare a existat şi în cazul martorului P.I. faţă de inculpatul N.A., în condiţiile în care cariera martorului în străinătate a continuat şi după expirarea mandatului iniţial (inclusiv a prelungirii acordate de M.A.E.), fiind apoi numit succesiv în două funcţii de consul general prin hotărâri ale guvernului condus de inculpat, astfel încât şi în acest caz este întrunită situaţia premisă a infracţiunii de luare de mită.

Odată lămurită existenţa unor raporturi de subordonare, de autoritate între inculpatul N.A., ca prim-ministru al României, pe de o parte şi inculpata J., inspector general de stat în cadrul I.SC, respectiv martorul P.I., angajat al unui minister, consilier economic în cadrul ambasadei României în China şi mai apoi consul general al României la Hong Kong şi Shanghai, pe de altă parte, raporturi care presupun anumite îndatoriri de serviciu ale celui dintâi în legătură cu numirea şi/sau menţinerea în funcţie a celor din urmă, analiza trebuie să poarte în continuare asupra titlului cu care foloasele reţinute chiar în hotărârea primei instanţe au fost date sau prestate de către inculpata J. şi de martorul P., respectiv primite de inculpatul N.A., parte din ele cu complicitatea inculpatei N.D.

Şi această parte a analizei urmează a fi făcută mai întâi pentru inculpata J., iar apoi pentru martorul P.I.

În privinţa inculpatei J., Completul de 5 judecători constată mai întâi că justificarea soluţiei de achitare cuprinsă în considerentele hotărârii instanţei de fond este străină de apărările pe care cei trei inculpaţi şi le-au făcut pe parcursul procesului.

În concret, deşi inculpaţii au negat în mod constant darea, respectiv primirea unor foloase necuvenite în legătură cu importurile din China, prima instanţă a reţinut că acestea au existat, însă au reprezentat în realitate un act benevol al inculpatei J. în beneficiul inculpaţilor N. pentru a avea o relaţie cât mai bună (mai apropiată) cu aceştia, respectiv un ajutor acordat pentru justificarea averii inculpatului N.A. şi a familiei sale, în ipoteza unui control.

Concluzionând astfel, instanţa de fond a „valorificat” o apărare pe care în realitate nu a susţinut-o nimeni.

În condiţiile în care inculpaţii nu au recunoscut existenţa unor foloase în materialitatea lor, stabilirea titlului cu care acestea au fost remise, respectiv primite presupune o analiză a circumstanţelor în care faptele au fost comise, cu referire mai ales la natura relaţiilor dintre inculpaţi şi la valoarea foloaselor date de inculpata J., respectiv primite de inculpatul N.A., cu complicitatea soţiei sale, inculpata N.D.

Potrivit propriilor declaraţii ale inculpaţilor, relaţiile dintre aceştia nu au fost unele apropiate sau de prietenie.

Astfel, inculpatul N.A. a arătat că nu a avut o relaţie apropiată cu inculpata J. şi nu a discutat cu aceasta nici măcar în legătură cu construcţia din strada Z., problemă pe care a tratat-o doar cu martorul S.S.

Inculpata N.D. a arătat că după anul 2001 inculpata J. a venit să lucreze la Bucureşti şi s-a văzut cu aceasta de câteva ori, fără a se stabili între ele relaţii de prietenie, în sensul propriu al termenului.

Aceeaşi inculpată a recunoscut că în două dintre deplasările în China făcute începând cu anul 2002 a fost însoţită de inculpata J., însă a arătat că acest aspect nu a reprezentat un semn de prietenie, astfel de vizite efectuându-le şi cu alte persoane cu care nu era neapărat în relaţii apropiate.

La rândul său, inculpata J. a arătat că nu poate caracteriza relaţia sa cu inculpata N.D. ca fiind una de prietenie, că a stat de vorbă cu aceasta de mai multe ori, dar nu au fost prieteni niciodată (deşi poate i-ar fi plăcut).

Totodată, inculpata a arătat că, dacă ar fi avut o relaţie apropiată cu familia N., aceasta ar fi presupus vizite între familii sau confidenţe, ceea ce nu s-a întâmplat.

Din aceste mijloace de probă rezultă pe de o parte că între inculpaţi nu s-au stabilit relaţii de prietenie sau măcar apropiate, iar pe de altă parte că, deşi inculpata J. se afla din punct de vedere profesional într-un raport de subordonare faţă de inculpatul N.A., acest lucru nu a împiedicat-o să o însoţească pe soţia acestuia, inculpata N.D., în unele vizite private pe care aceasta din urmă le-a făcut în China.

În egală măsură, probatoriul administrat în cauză a demonstrat că scopul acestor vizite a constat în achiziţionarea unor materiale şi obiecte folosite ulterior la lucrările de construcţii şi la decorarea celor trei imobile care aparţineau familiei N. (din str. Z., C.T. şi comuna Cornu).

Mai mult, deşi inculpata J. nu a participat la toate vizitele efectuate de familia N. în China în perioada 2002-2004, ea s-a implicat direct în suportarea cheltuielilor legate de introducerea şi transportul în România a tuturor bunurilor aduse din China, care apoi au fost disimulate din dispoziţia sa sub forma unor cheltuieli presupus efectuate de societatea care în fapt le-a suportat (şi asupra căreia inculpata J. deţinea controlul).

În privinţa valorii respectivelor cheltuieli, acestea au însumat în perioada de referinţă 1.817.740.105 ROL, adică aproape 50.000 de euro (la un curs mediu pentru perioada 2002-2004 de 36.447,74 RON/euro conform datelor oferite de Banca Naţională a României pe site-ul său oficial).

Această sumă se adaugă altor cheltuieli suportate în acelaşi mod de societăţi controlate de inculpata J. în legătură cu renovarea unui imobil aparţinând familiei N. (cel din str. C.T., care va forma obiectul unei analize distincte), rezultând o sumă totală de 18.243.037.290,81 ROL (circa 500.000 de euro), care reprezintă valoarea foloaselor materiale de care a beneficiat familia N. din partea inculpatei J.I.

Din cele expuse anterior rezultă în esenţă următoarele:

- un funcţionar public „inferior” (în persoana inculpatei J., conducător al unui organ public central de specialitate) a însoţit în vizite private în străinătate pe soţia unui funcţionar public „superior” (în persoana inculpatului N.A., prim-ministru), în subordinea căruia îşi desfăşura activitatea şi care putea dispune asupra menţinerii sau eliberării sale din funcţie;

- funcţionarul public inferior a suportat, prin intermediul unor societăţi pe care le controlează în fapt, toate cheltuielile legate de introducerea în ţară şi transportul intern al bunurilor achiziţionate din străinătate de către funcţionarul public superior, precum şi cheltuielile ocazionate de renovarea unui imobil care îi aparţinea acestuia;

- valoarea totală a acestor foloase a fost de aproximativ 500.000 de euro;

- între cei doi funcţionari sau familiile acestora nu au existat relaţii apropiate sau de prietenie;

- în perioada în care aceste foloase sunt remise, respectiv primite funcţionarul public inferior a fost reconfirmat (numit din nou) în funcţie atunci când instituţia pe care o conducea a fost trecută în subordinea directă a altei autorităţi publice din structura guvernului condus de către funcţionarul public superior; mai mult, una dintre aceste reconfirmări în funcţie a fost dispusă în mod nemijlocit chiar de funcţionarul public superior căruia îi fuseseră remise foloasele în condiţiile arătate mai sus.

Toate aceste împrejurări de fapt nu pot conduce la concluzia că întreaga conduită a inculpatei J. şi, corelativ, a inculpaţilor N.A. şi N.D. a fost una lipsită de conotaţie penală, aşa cum greşit a constatat instanţa de fond prin hotărârea atacată.

Dincolo de împrejurarea că inculpaţii nu au oferit nicio explicaţie cu privire la titlul cu care au fost date, respectiv primite aceste foloase (negând contrar evidenţei însăşi existenţa acestora), Completul de 5 judecători nu a găsit nici un argument în favoarea caracterului gratuit al demersului inculpatei J., de a suporta personal sau prin intermediul unor societăţi controlate de ea, cheltuieli importante care în mod normal incumbau familiei N. şi pe care aceasta nu şi le putea permite în limitele averii declarate potrivit legislaţiei în vigoare.

În realitate, valoarea foloaselor de care au beneficiat inculpaţii N.A. şi N.D. exclude caracterul lor gratuit nu doar în situaţia din speţă (în care acestea vin din partea unui funcţionar aflat sub autoritatea şi în subordinea celui dintâi inculpat), ci chiar şi în ipoteza în care între cel care le-a dat şi cel care le-a primit ar fi existat relaţii apropiate, de rudenie sau prietenie.

Este greu de susţinut şi acceptat că în schimbul unei sume de aproximativ 500.000 de euro, cel care asigură un asemenea folos nu pretinde nimic în schimb, cu excepţia unei „relaţii cât mai bune” cu persoana care beneficiază de ele (şi de care depinde, întâmplător sau nu, perpetuarea sa într-o funcţie publică importantă), aşa cum a considerat instanţa de fond.

În realitate, atât cel care remite foloase de o asemenea valoare, cât şi cel care le primeşte au conștiința unei prestaţii viitoare în schimbul acestor foloase necuvenite, prefigurându-se chiar şi tacit o conduită viitoare favorabilă a celui din urmă în raport cu cel dintâi ca „preţ” al acestor foloase, fiind fără relevanţă dacă această conduită va fi adoptată imediat sau după un interval de timp în raport cu remiterea foloaselor.

Cu alte cuvinte, persoana care remite foloase necuvenite de o asemenea valoare o face în considerarea unui interes propriu, actual sau viitor, iar nu dezinteresat.

Acest interes nu poate decât să fie în legătură pe de o parte cu funcţia ocupată de cel care a remis foloasele, iar pe de altă parte cu funcţia ocupată de persoana care le primeşte, în condiţiile în care aşa cum a rezultat din probatoriul cauzei, relaţiile dintre inculpaţi nu au fost unele apropiate, amicale, de prietenie, ci s-au grefat pe funcţia publică de conducere ocupată de inculpata J. aflată în subordinea inculpatului N.A., chiar şi indirectă (prin intermediul guvernului pe care acesta îl conducea).

Prin urmare, titlul şi, implicit, scopul urmărit prin remiterea, respectiv primirea foloaselor necuvenite ce fac obiectul analizei, au avut un caracter oneros şi au privit menţinerea în funcţie a inculpatei J., iar, colateral, şi prezervarea unui statut aparte pentru aceasta care a depăşit limitele corespunzătoare funcţiei respective.

Autoritatea inculpatei J. şi „trecerea” pe care aceasta şi-a asigurat-o pe lângă familia N. (prin implicarea sa în construcţia imobilului din str. Z., dar mai ales prin foloasele pe care le-a remis acesteia) rezultă implicit din declaraţia pe care martorul B.I. a dat-o în faţa instanţei de fond relativ la circumstanţele în care instituţia condusă de inculpata J. a trecut din subordinea Autorităţii Naţionale de Control în subordinea inculpatului N.A. (prin cancelaria sa).

Astfel, întrucât martorul s-a opus unei finanţări din fonduri publice a unor obiective din judeţul Vrancea, aşa cum solicitase inculpata J., aceasta l-a „reclamat” pe martor prim-ministrului N.A., care a decis în favoarea inculpatei (pe baza unui raport comun al Ministerelor de Finanţe şi al Justiţiei); ceea ce interesează nu este faptul că i s-a dat câştig inculpatei în defavoarea şefului său ierarhic (deşi acesta şi-a menţinut opoziţia chiar şi după redactarea raportului menţionat anterior, considerând că aprobarea unei asemenea finanţări este o deturnare de fonduri), ci consecinţa imediată a conflictului dintre cei doi, exprimată explicit de către martor: trecerea I.SC condus de inculpata J. din subordinea A.N.C. în subordinea guvernului (în realitate, a prim-ministrului, prin cancelaria sa).

Este adevărat că această trecere a fost decisă de Parlament, odată cu aprobarea cu modificări a unei ordonanţe emise de guvernul condus de inculpat, însă tot atât de adevărat este faptul că singura schimbare de substanţă a ordonanţei respective a vizat trecerea I.SC în coordonarea prim-ministrului N.A., prin cancelaria acestuia, fără a exista vreo motivaţie pentru acest demers (a se vedea Raportul Comisiei pentru Administraţie Publică şi Organizarea Teritoriului şi stenograma şedinţei Senatului din 19 mai 2004), în condiţiile în care majoritatea parlamentară în perioada de referinţă aparţinea partidului al cărui lider era inculpatul N.A.

Invocarea în sprijinul acestei treceri a unor pretinse cerinţe impuse de integrarea României în U.E. şi eficientizarea activităţii unor instituţii şi structuri publice, este discutabilă, în condiţiile în care, prin ipoteză, aceste „cerinţe şi necesităţi” au existat şi la momentul emiterii ordonanţei şi nu au impus atunci trecerea Inspectoratului de Stat în Construcţii în coordonarea primului-ministru (aşa cum s-a întâmplat cu alte instituţii publice).

Deşi este evident că foloasele remise de inculpata Jianu nu au avut în vedere trecerea I.SC în subordinea directă a inculpatului N.A. (ci doar menţinerea sa în funcţia respectivă, inclusiv în situaţia schimbării autorităţii care tutela I.SC), aspectele menţionate anterior, chiar dacă reprezintă o chestiune colaterală, ilustrează statutul „de facto” pe care inculpata l-a obţinut prin conduita sa infracţională.

În susţinerea soluţiei de achitare a inculpaţilor pentru infracţiunile de dare şi luare de mită, instanţa de fond a mai avut în vedere faptul că activitatea inculpatei J. în legătură cu introducerea în ţară a bunurilor achiziţionate din China ar fi reprezentat „un ajutor benevol acordat inculpatului A.N. pentru justificarea averii primului ministru, în ipoteza unui control, fără a condiţiona acest ajutor de o contraprestaţie, ci doar în speranţa unei relaţii apropiate cu şeful guvernului”.

O asemenea concluzie este contrazisă chiar de situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, făcându-se o confuzie între sumele de bani cheltuite cu achiziţionarea bunurilor din China (şi cele legate de expedierea lor în România) şi sumele de bani plătite în România, ocazionate de introducerea bunurilor în ţară (datoria vamală) şi de transportul lor intern.

Astfel, aşa cum a reţinut instanţa de fond pe baza probatoriului administrat în cauză, inculpaţii N.A. şi N.D. au pus la dispoziţia martorului P.I. circa 700.000 de dolari în vederea achiziţionării de bunuri din China, sumă care nu a fost cheltuită în totalitate (rămânând o diferenţă de 118.000 dolari pe care martorul a pus-o la dispoziţia organelor judiciare).

Din suma avansată de inculpaţii N. au fost achitate doar bunurile achiziţionate din China şi transportul extern, în timp ce după sosirea bunurilor în România, toate celelalte cheltuieli (datoria vamală, transportul intern etc.) au fost suportate de SC V. SA, la solicitarea inculpatei J., societate controlată în fapt de aceasta din urmă.

Consecutiv, toate operaţiunile legate de achiziţionarea, introducerea în ţară şi transportul intern al bunurilor respective au fost menţionate în contabilitatea societăţii menţionate anterior, ca şi cum acestea ar fi fost legal achiziţionate şi importate din China şi ar fi fost destinate activităţii curente a societăţii, deşi în realitate SC V. SA nu a avut vreo relaţie comercială cu societăţile chinezeşti care apar ca şi furnizoare ale bunurilor în cauză.

Prin urmare, ceea ce s-a disimulat în contabilitatea SC V. SA a fost:

- pe de o parte valoarea bunurilor importate (care în realitate fuseseră plătite de inculpaţii N., din fonduri care nu fuseseră menţionate în declaraţia de avere a inculpatului N.A.);

- pe de altă parte valoarea taxelor vamale şi a serviciilor prestate în România în legătură cu aceste bunuri, potrivit celor menţionate anterior (care în realitate au reprezentat foloase remise inculpatului N.A. din fondurile societăţii, la solicitarea inculpatei J.).

Cu alte cuvinte, activitatea inculpatei J. nu s-a rezumat la un ajutor dat inculpatului N. sub forma disimulării unor cheltuieli pe care acesta nu le-ar fi putut justifica din fondurile de care dispunea potrivit declaraţiei de avere; într-o asemenea situaţie ne-am fi aflat doar dacă inculpatul ar fi achitat din sume proprii toate cheltuielile legate de bunurile importate din China (achiziţionare, transport intern, datorie vamală, transport intern şi alte servicii), iar pentru a „masca” identitatea persoanei care a făcut-o (şi implicit veniturile acesteia) s-ar fi apelat la o societate comercială, care şi-ar fi însuşit doar scriptic toate aceste cheltuieli (în contabilitate), fără a achita în fapt vreo o sumă din fondurile proprii.

Or, aşa cum a reţinut chiar instanţa de fond, o parte din cheltuieli au fost efectiv suportate din fondurile SC V. SA, iar acestea au reprezentat foloasele remise inculpatului N.A. de către inculpata J.

De fapt, prin asumarea de către SC V. SA a cheltuielilor efectuate atât de către inculpatul N., cât şi de către societate în legătură cu bunurile din China, acesta din urmă a beneficiat de două tipuri de foloase:

- pe de o parte cele patrimoniale, constând în acele cheltuieli suportate efectiv de societate din fondurile proprii, în locul inculpatului;

- pe de altă parte cele nepatrimoniale, constând în ajutorul dat inculpatului N. pentru a disimula cheltuielile efectuate din fonduri proprii şi pe care ar fi trebuit să le justifice în situaţia în care i s-ar fi verificat averea declarată public.

Această situaţie de fapt conturează în realitate nu doar săvârşirea infracţiunii de dare de mită de către inculpata J., respectiv a celei de luare de mită sub forma autoratului, respectiv complicităţii de către inculpaţii N.A., respectiv N.D., ci şi a altor infracţiuni, lucru care însă va fi detaliat ulterior.

În privinţa martorului P.I., prima instanţă a reţinut, ca şi în cazul inculpatei J.I., că acesta a prestat în favoarea inculpatului N.A. mai multe servicii în legătură cu bunurile din China (constând în achiziţionarea lor, depozitarea temporară la sediul ambasadei, supravegherea încărcării bunurilor în containere şi organizarea transportului pe parcurs extern), ce reprezintă foloase necuvenite.

Cu toate acestea, ca şi în cazul inculpatei J. instanţa de fond a reţinut că martorul P. a acţionat benevol, din considerente ce ţin de „oportunităţi viitoare şi neprecizate în carieră”, iar eventualele consecinţe negative în cazul în care ar fi refuzat să presteze serviciile în favoarea familiei N. (cum ar fi pierderea postului) au fost în realitate temeri nejustificate, pur subiective.

Spre deosebire de inculpata J., care a negat însăşi existenţa foloaselor şi nu a oferit vreo explicaţia cu privire la scopul pentru care acestea au fost remise inculpatului N., martorul P.I. a arătat în declaraţiile date în cauză (urmărire penală, fond şi recurs) care au fost circumstanţele în care a prestat servicii pentru inculpatul N.A.

Ceea ce interesează din aceste declaraţii, dincolo de amănuntele faptice, este motivaţia care a stat la baza foloaselor necuvenite prestate în favoarea inculpatului N.

Astfel, din declaraţiile martorului P.I. rezultă că:

- în aprilie 2002 se apropia sfârşitul misiunii sale în China şi era interesat să rămână în continuare la post;

- cariera profesională a oricărui diplomat şi a oricărui lucrător din consulat sau ambasadă depinde 100% de instituţiile guvernamentale, ca şi de conducerea politică;

- în ce priveşte posibilitatea de a nu da curs solicitărilor venite din partea inculpaţilor N.A. şi N.D., aceasta exista doar în condiţiile în care pleca din China (consecinţa unui refuz era încheierea misiunii în străinătate);

- de regulă, orice rugăminte a unui prim-ministru este de fapt un ordin pentru funcţionarul public ce este în subordine directă;

- pe perioada cât lucrezi într-un minister, eşti subordonat direct ministrului şi prim-ministrului, cu atât mai mult când eşti în misiune externă, când intri în contact direct cu ei şi când orice greşeală sau părere de ofensă te costă postul;

- nu şi-a pus problema că serviciile procurate familiei N. ar fi ilicite, dar chiar dacă şi-ar fi pus această problemă, ce ar fi putut face? (alternativa era riscul de a-şi pierde slujba, deşi acest lucru nu i s-a spus expres);

- deşi martorul a arătat că nu poate spune că a încercat să cumpere influenţa inculpatei N.D. pentru a fi menţinut în străinătate, totuşi acesta a menţionat că şi-a dorit să aibă o relaţie cât mai bună cu inculpata, pentru a avea la cine apela în situaţia în care va avea o problemă;

- deşi nu i s-a spus că ar putea avansa în funcţie, era clar însă că fiind într-o relație bună cu o persoană importantă, eşti protejat;

- numirile în funcţiile de consul general se fac prin hotărâre de guvern, propunerea putând să vină fie de la Ministerul Afacerilor Externe, fie poate să fie o decizie politică;

- revocarea dintr-o funcţie de consul este practic inatacabilă, întrucât orice încercare ar fi fără efect, cu atât mai mult cu cât încetarea misiunii nu este motivată;

- avansarea sa în funcţia de consul general ar putea fi interpretată ca o răsplată pentru serviciile făcute familiei N.

Din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că misiunea în străinătate a martorului P. la ambasada României din China, trebuia să se încheie în luna aprilie 2002, în baza Programului de rotare a cadrelor aprobat de conducerea M.A.E.

Ca urmare a Memorandumului Interior din 15 martie 2002 al Ministerului Afacerilor Externe, Direcţia Asia-Pacific, s-a aprobat de către ministrul în funcţie prelungirea misiunii martorului până la sfârşitul lunii iulie 2002, motivată între altele de vizita pe care inculpatul N.A. urma să o efectueze în China în calitatea sa de prim-ministru, în luna iunie 2002 şi de cunoştinţele martorului în privinţa realităţilor politico-economice din China.

În aceste condiţii, interesul martorului de a rămâne în continuare la post şi după această dată, afirmat de el în declaraţiile date în cauză, era unul real şi actual, iar oportunitatea ivită pentru atingerea acestuia a fost tocmai contactul cu prim-ministrul României şi soţia acestuia, precum şi interesul acestora de a achiziţiona în condiţii de clandestinitate (cu importante sume de bani nedeclarate public, fără încheierea unor documente legale, prezentând în faţa autorităţilor vamale documente false), într-o perioadă îndelungată şi în mod repetat diverse bunuri din China.

Acceptul martorului P. de a se implica, la solicitarea inculpatei N.D., în achiziţionarea, depozitarea şi expedierea bunurilor în România a bunurilor din China, a fost exprimat tocmai într-un asemenea context, martorul neavând posibilitatea de a adopta o altă conduită cel puţin din două motive.

Astfel, misiunea sa în străinătate se încheiase, iar continuarea acesteia nu mai era posibilă decât cu încălcarea Programului de rotire a cadrelor aprobat de conducerea M.A.E.; prestarea unor servicii în favoarea prim-ministrului putea fi calea de urmat pentru atingerea obiectivului de a rămâne în continuare în străinătate.

În egală măsură, nu se poate face abstracţie de specificul activităţii desfăşurate de martor şi nici de relaţia de subordonare în care se afla faţă de prim-ministru; o misiune în străinătate poate fi întreruptă oricând, chiar înaintea termenelor prevăzute sau recomandate în diverse acte normative sau reglementări de uz intern, fără vreo motivaţie şi fără posibilitatea de contestare a unei asemenea măsuri, ceea ce înseamnă că, chiar dacă martorul s-ar fi aflat într-o altă situaţie (adică misiunea sa nu ar fi fost pe punctul de a se încheia), este puţin probabil că acesta (sau oricare altă persoană care s-ar fi aflat în aceeaşi ipoteză) s-ar fi opus unei cereri a prim-ministrului sau a soţiei sale de a se implica în activităţi care depăşeau atribuţiile de serviciu şi chiar limitele legii, temerea de pierdere a postului în cazul exprimării unui refuz fiind astfel pe deplin justificată.

Prin urmare, nu poate fi vorba despre „oportunităţi viitoare şi neprecizate în carieră” şi nici despre temeri nejustificate, pur subiective, ale martorului privind pierderea postului în cazul în care nu ar fi dat curs solicitării familiei N. de a se implica în achiziţionarea, depozitarea şi expedierea în România a bunurilor din China.

Dimpotrivă, conduita martorului a fost una adaptată contextului dat şi a fost singura care putea fi urmată pentru a-şi atinge propriul interes, acut şi actual, de a-şi continua misiunea în străinătate contrar normelor şi/sau uzanţelor din acest domeniu de activitate.

Evoluţia ulterioară a evenimentelor a demonstrat faptul că, în condiţiile în care martorul a răspuns pozitiv solicitărilor familiei N., cariera martorului în străinătate nu doar că a continuat, ci a cunoscut chiar un progres.

Astfel, în prima fază martorul şi-a continuat misiunea în străinătate la acelaşi post şi după luna iulie 2002 menţionată în Memorandum.

Este de observat că prin ordinul ministrului pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, urmare a adoptării O.U.G. nr. 75/2002, începând cu data de 1 iulie 2002 martorul P. a fost transferat în cadrul Departamentului de Comerţ Exterior, structură fără personalitate juridică în aparatul de lucru al Guvernului, subordonată prim-ministrului, adică inculpatului N.A.

Ulterior, martorul a fost numit consul general, în următoarele condiţii:

- prin H.G. condus de inculpatul N.A. nr. 357 din 27 martie 2003, martorul P.I. a fost numit în funcţia de consul general, şef al Consulatului general al României la Hong Kong, Regiunea Administrativă Specială Hong Kong.

Acest consulat fusese înfiinţat în luna ianuarie a aceluiaşi an, prin Decretul nr. 49 din 23 ianuarie 2003, conducerea acestuia fiind aşadar încredinţată martorului, deşi el nu mai ocupase o asemenea funcţie până atunci.

- după aproximativ 6 luni, prin H.G. condus de inculpatul N.A. nr. 1098 din 18 septembrie 2003, martorul P.I. a fost numit în funcţia de consul general, şef al Consulatului general al României la Shanghai, Republica Populară Chineză.

Este de precizat că respectiva funcţie fusese ocupată până la acest moment de I.S., numit prin H.G. nr. 468 din 9 iunie 2000.

La data la care s-a hotărât rechemarea lui I.S. (în aceeaşi şedinţă de guvern în care fusese numit martorul P.) era în vigoare Legea nr. 269/2003, care în art. 35 alin. (5) prevedea că durata misiunii în străinătate este, de regulă, de 4 ani (doar în ţările cu climă dificilă este de 3 ani).

Or, aşa cum se poate vedea, rechemarea consulului general în funcţie la Consulatul general al României la Shanghai s-a făcut mai înainte de expirarea duratei de 4 ani menţionate anterior.

Că acest lucru s-a produs intempestiv, rezultă şi din infogramele emise de Ministerul Afacerilor Externe, respectiv de ambasada României la Beijing.

Astfel, prin infograma M.A.E. din 22 septembrie 2003, consulului general I.S. i s-a adus la cunoştinţă că în şedinţa de guvern din 17 septembrie 2003 s-a hotărât rechemarea sa din calitatea de consul general la Shanghai, fiind rugat să ia măsuri în vederea încheierii misiunii sale. Aşa cum se poate observa, hotărârea de rechemare nu este motivată în vreun fel (de altfel, nici nu există un act normativ publicat care să prevadă aceasta, contrar principiului simetriei actelor juridice), ceea ce confirmă afirmaţiile martorului P. în această privinţă, menţionate anterior.

Prin infograma ambasadei României la Beijing din 16 decembrie 2003 s-au solicitat detalii privind încadrarea lui I.S. în cadrul acestei ambasade.

Este evident astfel că schimbarea consulului general la Shanghai nu a fost una programată, la termen, în condiţiile în care după trei luni de la luarea acestei hotărâri încă nu se comunicaseră detalii privind încadrarea sa la noul loc de muncă (în cadrul ambasadei din Beijing).

Pe de altă parte, chiar dacă la data numirii în funcţia de consul general, şef al Consulatului general al României la Hong Kong, respectiv în funcţia de consul general, şef al Consulatului general al României la Shanghai, martorul P.I. era membru (prin asimilare) al Corpului diplomatic şi consular al României, el nu era totuşi un diplomat de carieră şi nu avusese până atunci vreun grad diplomatic sau consular, fiind angajat al Ministerului Afacerilor Externe doar pe perioada în care Departamentul de Comerţ Exterior a funcţionat în subordinea acestui minister.

Bunăoară, la data numirii în funcţia de consul general, şef al Consulatului general al României la Shanghai, martorul nu era angajat al M.A.E., fiind detaşat în cadrul acestui minister abia ulterior, începând cu 12 ianuarie 2004, când şi-a luat efectiv în primire funcţia menţionată.

Dincolo de aspectele legale, circumstanțele numirii martorului în cele două funcţii de consul general conduc la concluzia că aceasta a fost mai degrabă o chestiune „intuituu personae”, iar nu o consecinţă naturală, firească a unei cariere diplomatice sau consulare solide, care să-l îndreptăţească pe martor să aspire la o asemenea funcţie.

În acest context, probatoriul administrat în cauză demonstrează că numirea martorului în funcţia de consul general nu a fost una lipsită de dificultăţi, fiind urmarea directă a intervenţiei inculpatului N.A., ca prim-ministru, în această privinţă.

Că aşa au stat lucrurile, rezultă cu claritate chiar din replicile inculpatului în cadrul dialogului ambiental purtat cu martorul C.O. în ziua de 13 martie 2006, în contextul presiunilor exercitate de inculpat asupra martorului P. pentru ca acesta să-l ajute, prin conduita sa procesuală, să scape de acuzaţiile de corupţie ce fac obiectul prezentei cauze:

- „(…) eu m-am bătut pentru el şi ştie foarte bine”;

-„(…) iar eu în perioada în care el a avut nevoie de sprijin, el l-a avut! Şi când trebuia să fie consul în Hong Kong şi consul la Shanghai, şi m-am bătut împotriva tuturor ca să meargă acolo!”.

Prin urmare, este cert faptul că inculpatul N. a avut rolul decisiv în numirea martorului în cele două funcţii de consul general, fiind astfel justificate susţinerile acestuia potrivit cărora el nu ar fi putut ocupa niciuna din respectivele funcţii fără acordul şi bunăvoinţa inculpatului, în calitatea sa de prim-ministru, după cum acesta din urmă putea să decidă oricând încheierea mandatului unei persoane aflate la post în străinătate, chiar înainte de expirarea celor 4 ani (lucru care de altfel s-a confirmat în cazul lui I.S., predecesorul martorului la conducerea consulatului din Shanghai).

De altfel, aşa cum s-a menţionat anterior, în cazul hotărârilor de guvern (actul prin care se numeşte un consul general), ultimul cuvânt aparţine prim-ministrului, atunci când nu se poate realiza consensul cerut de lege [art. 27 alin. (1) din Legea nr. 90/2001].

În consecinţă, indiferent de cadrul în care s-a purtat controversa privind numirea martorului ca şi consul general (anterior sau chiar în şedinţa de guvern corespunzătoare) şi aspectele vizate de această controversă (lipsa calităţilor necesare ori existenţa altor candidaţi la respectivele funcţii, mai potriviţi sau mai îndreptăţiţi), este cert că inculpatul N. a susţinut cauza martorului („s-a bătut pentru el”) şi a obţinut în final numirea sa în aceste funcţii.

Sintetizând cele expuse anterior şi rezultate din probatoriul cauzei cu privire la situaţia martorului P.I., Completul de 5 judecători reţine următoarele:

- printr-un memorandum interior al Ministerului Afacerilor Externe din luna martie 2002 a fost aprobată prelungirea misiunii în străinătate a martorului P.I. (consilier economic la ambasada României la Beijing) până la sfârşitul lunii iulie 2002, motivată între altele de vizita pe care inculpatul N.A. urma să o efectueze în China în calitatea sa de prim-ministru, în luna iunie 2002 şi de cunoştinţele martorului în privinţa realităţilor politico-economice din China;

- aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, prima vizită privată a inculpatei N.D. în China a avut loc în luna aprilie 2002, urmată de vizita oficială a inculpatului N.A. (însoţit de inculpata N.D.), care a avut loc la sfârşitul lunii iunie 2002;

- începând cu această dată şi până în februarie 2004, cu diferite ocazii, familia N. i-a înmânat martorului, direct sau prin intermediar, diverse sume de bani, totalizând aproximativ 700.000 de dolari, pe care să-i folosească în achiziţionarea de materiale de construcţii şi alte bunuri destinate lucrărilor efectuate la imobilele inculpaţilor N. din România (din str. Z., C.T. şi comuna Cornu);

- martorul a acceptat solicitarea familiei N. şi s-a implicat în toată această perioadă în achiziționarea pentru inculpaţi a unor bunuri din China, depozitarea lor temporară la sediul Ambasadei României din China, supravegherea încărcării bunurilor în containere și organizarea transportului pe parcurs extern;

- totodată, martorul a ţinut o evidenţă strictă a sumelor de bani primite, cheltuite şi rămase, a purtat o corespondenţă electronică cu inculpata N.D. în legătură cu serviciile prestate şi a transmis în România, la solicitarea acesteia şi a inculpatei J. listele cuprinzând bunurile încărcate în fiecare container, precum şi facturi în alb, care au fost apoi folosite la operaţiunile de vămuire;

- după prima vizită oficială a inculpatului N.A. în China (24-29 iunie 2002), începând cu data de 1 iulie 2002 martorul P.I. a fost încadrat prin transfer la Departamentului de Comerţ Exterior, structură fără personalitate juridică în aparatul de lucru al Guvernului, subordonată prim-ministrului, adică inculpatului N.A.;

- fără a exista vreun alt înscris, misiunea martorului la ambasada din Beijing s-a prelungit sine die şi după data limită menţionată în memorandumul din martie 2002;

- în perioada ianuarie - mai 2003 familia N. i-a înmânat martorului P. cea mai mare parte din cei aproximativ 700.000 de dolari, respectiv 406.500 dolari;

- în aceeaşi perioadă, martorul a fost numit consul general, şef al Consulatului nou-înfiinţat de la Hong Kong;

- în luna septembrie 2003 a fost rechemat înainte de termen consulul general de la Consulatul din Shanghai şi numit în această funcţie martorul P.I., pe care a început să o exercite efectiv din ianuarie 2004.

Simplificând şi mai mult, din materialul probator administrat în cauză rezultă în mod cert două aspecte esenţiale:

- pe de o parte că martorul P.I., a cărui misiune în străinătate trebuia să se încheie în luna iulie 2002, a acceptat solicitarea familiei N. şi a prestat în favoarea acesteia mai multe servicii necuvenite, constând în esenţă în achiziționarea pentru inculpaţi a unor bunuri din China, depozitarea lor temporară la sediul Ambasadei României din China, supravegherea încărcării bunurilor în containere și organizarea transportului pe parcurs extern, servicii care depăşeau atribuţiile sale de serviciu;

- pe de altă parte că, în condiţiile în care martorul a prestat serviciile respective, misiunea sa în străinătate (în particular, în China) a continuat şi după luna iulie 2002, el fiind iniţial transferat într-un departament guvernamental aflat în subordinea directă a inculpatului N.A., iar ulterior numit succesiv în funcţia de consul general la Hong Kong şi Shanghai, cu contribuţia directă a aceluiaşi inculpat atât legală (prin hotărâre a guvernului condus de acesta, în adoptarea căreia prim-ministrul are rolul decisiv), cât şi faptică (inculpatul N. „bătându-se împotriva tuturor” pentru ca martorul să fie numit în aceste funcţii).

Completul de 5 judecători reţine că în cazul infracţiunii de luare de mită, făptuitorul ştie că banii sau foloasele pretinse/primite/acceptate/nerefuzate sunt necuvenite şi au drept scop îndeplinirea de către el a unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau, dimpotrivă, efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.

Pentru existenţa infracţiunii este suficient să se constate că finalitatea prevăzută de lege a fost urmărită de făptuitor, indiferent dacă ea s-a realizat sau nu.

În speţă, este cert faptul că martorul P. a prestat servicii necuvenite în favoarea familiei N., conştient fiind că de conduita sa în raport cu aceasta depindea prelungirea misiunii sale în străinătate, în condiţiile în care potrivit reglementărilor interne ea trebuia să se încheie.

În egală măsură, inculpatul N.A., prin intermediul soţiei sale, inculpata N.D., a pretins şi primit aceste foloase necuvenite din partea martorului P., conştient la rândul său că în schimbul acestora, el trebuie să acţioneze în sensul dorit de către martor (menţinerea sa în misiune în străinătate), făcând în acest sens uz de prerogativele funcţiei de prim-ministru.

Aşa cum o dovedeşte probatoriul administrat în cauză, scopul pentru care foloasele au fost remise/primite s-a realizat efectiv, căci martorul şi-a continuat misiunea în străinătate, fiind la un moment dat chiar „promovat”, odată cu numirea sa de două ori la un interval de 6 luni în funcţia de consul general.

Prin urmare, în speţă există o legătură indisolubilă între serviciile necuvenite prestate de martor în favoarea inculpatului N.A. şi menţinerea martorului în misiune în străinătate (inclusiv numirea sa ca şi consul general), ca act îndeplinit de inculpat şi care a ţinut atât în drept, cât şi în fapt de funcţia pe care a ocupat-o, scopul activităţii infracţionale nefiind doar urmărit, ci şi atins.

În privinţa foloaselor procurate de martorul P., este indiscutabil că activităţile prestate de acesta în favoarea familiei N. depăşeau atribuţiile care îi reveneau potrivit postului ocupat în cadrul ambasadei României la Beijing.

Aceste foloase au fost importante pentru familia N. nu doar în sine (ca activităţi prestate de un terţ neremunerate în bani), ci şi pentru aspectele colaterale pe care acestea le-au implicat.

Nu trebuie omis faptul că martorul a primit de la familia N. o importantă sumă de bani (circa 700.000 de dolari) pentru achiziţionarea bunurilor, iar acest fapt a impus stabilirea unei relaţii de încredere între inculpaţi şi martor sub două aspecte: pe de o parte că suma de bani va fi gestionată corespunzător de către martor, iar pe de altă parte că acesta din urmă va păstra confidenţialitatea în legătură cu persoanele de la care provin banii şi destinaţia respectivelor sume.

Implicarea martorului P. în achiziţionarea bunurilor din China reprezenta o vulnerabilitate pentru familia N., prezentă şi viitoare, oferindu-i practic martorului informaţii compromiţătoare cu privire la averea lor reală, ce ar fi putut declanşa sau susţine un posibil demers vizând verificarea acestei averi, cu consecinţe pentru inculpatul N.A. atât în plan legal (constând în antrenarea răspunderii sale penale pentru fals în declaraţii şi confiscarea averii dobândite ilicit), dar şi moral (constând în afectarea imaginii sale publice).

Confidenţialitatea martorului era necesară nu numai în legătură cu banii în posesia cărora a intrat (şi modalitatea în care s-a făcut, cu încălcarea de către inculpaţii N. a reglementărilor referitoare la plafonul maxim de valută care putea fi scos în numerar din România), ci şi vis-a-vis de punerea la dispoziţie inculpatelor N.D. şi J.I. a documentelor în alb care au făcut posibilă vămuirea bunurilor pe numele SC V. SA şi ocultarea adevăraţilor destinatari ai acestora, pentru a nu fi devoalată adevărata situaţie materială a familiei N.

Importanţa foloaselor prestate de martorul P. a avut un corespondent pe măsură în conduita inculpatului N.A. vis-a-vis de cariera martorului, în condiţiile în care acesta nu doar că şi-a prelungit misiunea în străinătate, dar a şi fost „promovat” în funcţia de consul general, fapt interpretat de martor ca o „recompensă”.

Din păcate însă pentru familia N., menţinerea martorului în misiune în străinătate (având ca bonus numirea acestuia în funcţia de consul general) nu a rezolvat pe deplin problema vulnerabilităţii creată de implicarea sa în achiziţionarea bunurilor din China.

După declanşarea cercetărilor penale în prezenta cauză, martorul a înţeles să contribuie la aflarea adevărului, iar acest lucru nu s-a rezumat la declaraţii coerente şi complete, acuzatoare la adresa inculpaţilor N.A. şi N.D., ci şi la punerea la dispoziţia organelor judiciare a unor mijloace de probă în susţinerea acestor acuzaţii (suma de bani rămasă nefolosită, corespondenţa cu inculpata N.D., evidenţa ţinută cu toate sumele primite şi cheltuite, listele cu bunurile din containerele expediate, alte înscrisuri).

Aşa se explică şi comportamentul ulterior adoptat de inculpatul N.A., care a încercat pe diverse căi (incluzând oferirea de bani sau şantaj) să-l determine pe martor să abandoneze conduita de cooperare cu organele judiciare în vederea aflării adevărului.

În acest sens, inculpatul N.A. a catalogat atitudinea martorului drept „trădare” (spre deosebire de inculpata J.I., care a rămas alături de familia N.), intuind problemele pe care ar putea să le aibă din cauza martorului în situaţia în care cercetările penale în prezenta cauză ar fi fost dublate de declanşarea procedurii de verificare a averii sale (lucru care, în mod inexplicabil, nu s-a întâmplat).

Relevante sunt dialogurile ambientale purtate în biroul său de preşedinte al Camerei Deputaţilor cu martorul C.O. în zilele de 13 şi 14 martie 2006, din care esenţiale sunt următoarele susţineri ale inculpatului N.A.:

- „(…) P. şi-a schimbat declaraţia şi a spus că de fapt soţia mea i-a dat banii, este vorba de o sumă mai mare, că are inventar complet pe fiecare obiect din fiecare container, schimbând complet linia de anchetă şi chestiunea asta (…) ă (…) cum să spun?- îmi creează o problemă, îmi creează o problemă de tip juridic”;

- „El a introdus o sumă care-mi creează numai probleme:patru sute cincizeci de mii de dolari, cin’sute de mii de dolari (…)”;

- „(…) el dacă avea o anumită strategie, trebuia s-o discute şi cu mine (…). Ceea ce-a făcut el îmi creează o mare problemă (…) Suma aceea, şi (…) ă (…) şi inventaru’ pe care l-a promis, şi faptul că el a dat de bună (…) El a venit şi a anunţat că o să vină şi o să dea tot cu toate documentele, scrise de mână de soţia mea şi (…) ă (…) comenzi şi nu ştiu mai ce”;

- „Dar eu vă spun numai că şi ea (inculpata J.) se simte în aceeaşi situaţie tot cu „ori-ori”. Pentru că ea a făcut nişte declaraţii, şi-a asumat nişte lucruri (…). Ea şi le-a asumat, că erau banii ei, că a făcut nişte lucruri. Pentru ce trebuia să vină el să spună: „Dom’le sunt, nu sunt (...)?” Deci, el trebuia să (…). Nimeni n-a spu (…). El nu ştia nimic de documente, le le-a pus într-un plic şi le-a trimis. Asta era declaraţia lui şi n-avea nici un fel de problemă! Deci, ea-şi asumase această chestiune, însă a fost ideea lui. E o idee tâmpită, de-altfel, cu (…). Şi erau acolo obiecte de construcţii destul de multe (…). Ori, el vine acuma şi spune: ”Nu, domn’e! Uite pe fiecare container ce este şi vă aduc eu notiţele mele. Şi vă aduc şi scris de D.N. şi vă spun că şi bani (…) veniţi (…) ă (...) daţi de (…) D. şi de A.N”. De, asta a fost declaraţia lui, ultima! Deci, el a (…) a introdus nişte elemente noi de foarte mare dificultate şi la un alt nivel, pentru că până acum se discuta de o sută de mii materiale din containere, îi pune într-o situaţie delicată pe cei de la vamă, de la BACĂU (…). Ăştia spuneau: „Domn’e, asta am primit, asta există aici”! Deci, nu era nici un fel de problemă!”;

- „(…) pentru astfel de chestiuni sunt câteva semne de întrebare! Prima chestiune: cum dovedeşti că banii erau în China rămaşi unde? îngropaţi în curte? Doi: ăă (…) suma (…). Deci, planu’ de atac împotriva mea este pe de o parte pe luare de mită, pe de altă parte pe controlul averii! Trei: ă (…) chestiunea legată de (…) ăă (...). Toată povestea asta aruncă-n aer declaraţia de vamă, de la Bacău. Pe containere. Ă (…). Iar patru: povestea asta-nseamnă de fapt (…) ă (…) evaziune fiscală şi (…) ăă (…) şi plata taxelor vamale de către cei de la Bacău (…) ăă (…) pentru nişte bunuri personale!”;

- „Iar aici el practic nu a făcut (…) el era (…) a fost chemat să spună ce-i cu plicurile alea, că le-au găsit! Şi trebuia doar atât să spună: ”Domn’e, le-am pus într-un alt plic, le-am trimis acolo, nu ştiu despre ce e vorba! I.J. (…)” Trebuia să spună: ”I.J. s-a ocupat de toată povestea (…)” şi atât!;

- „Vorbiţi cu ei dacă ar (…). Îi spui că sunt un bun prieten şi (…). Deci, am nevoie de un anumit sprijin în perioada asta, pentru că dacă nu vorbiţi (…) pierd şi una şi alta”;

- „Şi de-asta eu cred că este foarte periculos jocu’! Ori asta (…). Cum să spun? Mie nu-mi lasă posibilitatea decât a unui atac care să meargă pe toate zonele. (…) Deci, dacă el merge în continuare cu (…). Pentru că mie mi se pare din partea lui o trădare! Deci, ceea ce-a făcut, este o trădare!”;

- „Deci, el (…) ăă (…) în ceea ce priveşte chestiunile de, dacă lucrurile merg bine (…). Păi are nişte bani, la el, care pot să rămână la el, ca să-şi acopere problemele (…)! Vă spun asta ca să (...). Deci, asta este strict între noi şi puteţi (…)”;

- „Imediat când vine, să organizăm această întâlnire! (…) Iar ei să pregătească chestiunile care să fie (…) să nu fie nocive pentru nimeni! (…) O singură dată, ne sună (…) dusă în zona I.J. I.J. îşi asumă toate lucrurile astea (...)”;

- „Ce vreau să vă rog, deci (…) ă (…) ă (…) eu încerc să evit scandalurile pe toate (…) inclusiv pe zona lui, inclusiv (…) pentru că, vă repet, rămân decât două variante: „Ori să găsesc o soluţia convenabilă cu el, ori să îl decredibilizez ca om”. N-am altă variantă”.

e. În privinţa lucrărilor la imobilul din strada C.T.

Instanţa de fond a reţinut că nu există probe certe care să ateste că inculpatul N.A. era adevăratul proprietar al imobilului din strada C.T. sector 1 şi beneficiarul real al lucrărilor executate la acest imobil în perioada iunie 2002-martie 2004; prin urmare, contravaloarea lucrărilor de construcţie efectuate nu poate fi considerată ca reprezentând un folos material care să fi fost oferit de inculpata J. şi acceptat de inculpatul N.A.

Argumentele instanţei de fond au avut în vedere următoarele:

- nu există probe care să susţină că tranzacţia dintre T.C., mătuşa inculpatei N.D. şi P.O. ar fi fost una fictivă, respectiv că T.C. nu ar fi avut la origine suma de bani necesară achiziţionării iniţiale a imobilului, după cum ulterior, P.O. nu ar fi avut posibilităţi materiale şi/sau nu ar fi achitat preţul imobilului către vânzătoarea T.C.;

- este lipsit de relevanţă că lucrările la imobil s-au desfăşurat în lipsa unui contract între constructor şi beneficiar, că nu au existat un deviz estimativ, situaţii de lucrări confirmate de beneficiar şi că nu a fost facturată contravaloarea acestora;

- implicându-se în executarea lucrărilor de către SC C. SA la acest imobil, inculpata J.I. a acţionat ca un garant al bonităţii beneficiarului P.O., iar nu al inculpatului N.A.;

- implicarea soţilor N. în supravegherea lucrărilor executate la imobilul din strada C.T. s-a făcut în baza relaţiei de prietenie în care se găseau cu P.O., în condiţiile în care acesta avea o stare de sănătate precară;

- moştenitorii lui P.O. (care a decedat la scurt timp după declanşarea anchetei penale şi nu a putut fi audiat în cauză) au avut cunoştinţă de existenţa imobilului şi au intrat în stăpânirea lui după deces, folosindu-l şi în prezent.

Spre deosebire de instanţa de fond, Completul de 5 judecători, apreciază că probatoriul administrat în cauză demonstrează în esenţă că:

- tranzacţia prin care T.C. i-a vândut imobilul din strada C.T. lui P.O. a fost una simulată, nereală;

- inculpaţii N.A. şi N.D. s-au comportat în fapt ca adevăraţii proprietari ai acestui imobil;

- contravaloarea lucrărilor executate la acest imobil şi neachitate de inculpatul N.A., în sumă de 16.425.297.185,81 ROL reprezintă foloase necuvenite remise acestuia de inculpata J.I.P., în acelaşi scop menţionat anterior, respectiv menţinerea sa în funcţia de inspector general de stat la Inspectoratul de Stat în Construcţii.

Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că la data de 10 septembrie 2001 numita C.T. a cumpărat imobilul din strada C.T. sector 1 Bucureşti cu suma de 8 miliarde ROL vechi (293.309 euro la cursul Băncii Naţionale a României 1 euro = 27.275 ROL).

După numai patru luni de la data încheierii contactului prin care a devenit proprietara imobilului din strada C.T., la data de 29 ianuarie 2002, numita C.T. a înstrăinat acelaşi imobil către numitul P.O. cu suma de 9,5 miliarde ROL vechi (342.071 euro la cursul Băncii Naţionale a României 1 euro = 27.772 ROL).

În privinţa numitei C.T., la data încheierii celor două contracte de vânzare-cumpărare, aceasta avea 93 de ani, fiind născută la 25 august 1908.

Anterior, printr-un testament autentificat la data de 01 noiembrie 1999, numita C.T. a instituit-o legatară universală pe inculpata N.D., lăsându-i toate bunurile mobile şi imobile ce se vor fi aflat în proprietatea sa la data decesului.

Este de remarcat că potrivit constatărilor notarului cuprinse în încheierea de autentificare a testamentului, numita C.T. (atunci, în vârstă de 91 de ani), era în vârstă şi nu se putea deplasa, fiind însă conştientă şi în deplinătatea facultăţilor psihice.

Din cele menţionate anterior rezultă că, deşi era o persoană în vârstă şi nedeplasabilă (circumstanţe care cu atât mai mult existau şi la 93 de ani), numita C.T. părea interesată de speculaţii imobiliare, cumpărând şi vânzând acelaşi imobil, într-o perioadă de 4 luni, contra unui profit de 1,5 miliarde RON (48.762 euro).

De altfel, consultând declaraţiile de avere ale inculpatului N.A. (accesibile publicului prin accesarea site-ului Camerei deputaţilor www.cdep.ro), dar şi înscrisurile aflate la dosar rezultă că această tranzacţie afacere nu este singura pe care T.C. a făcut-o, în ciuda vârstei sale înaintate.

Astfel, în urma decesului său, inculpata N.D. a moştenit de la mătuşa T. 3 apartamente, un teren de 2.500 metri pătraţi în comuna Voluntari, obiecte de artă şi de cult în valoare de 40.000 de euro, lucrări de pictură şi grafică de 85.000 de euro, precum şi 281.669,59 RON, 60.000 de euro şi 602.735 dolari.

În timpul vieţii, aşa cum rezultă din considerentele unei alte sentinţe penale care l-a vizat pe inculpatul N. (favorabilă acestuia şi rămasă definitivă), la 91 de ani aceeaşi mătuşă (care locuia într-un apartament la bloc) a vândut printr-un contract autentic încheiat la 19 noiembrie 1999 unui alt apropiat al familiei N. (numitul B.A.) obiecte de artă şi bijuterii contra sumei de 400.000 de dolari (a se vedea sentinţa penală nr. 1743/2011 definitivă prin decizia Completului de 5 judecători nr. 176/2012), după cum la aproape 95 de ani (12 mai 2003) aceeaşi mătuşă a achitat 3.226.000.000 RON către SC V. SA reprezentând contravaloare mobilier în baza unei facturi al cărei beneficiar era inculpata N.D.

În privinţa numitului P.O., potrivit actelor aflate la dosar, acesta a fost diagnosticat în anul 2003 cu ciroză hepatică şi cancer hepatic, suferind după această dată mai multe intervenţii chirurgicale, tratamente specifice şi internări în spital şi decedând la data de 01 mai 2006.

După decesul acestuia, au fost emise un certificat de moştenitor şi două suplimente (08 iunie 2006, 11 decembrie 2006 şi 21 noiembrie 2007).

Din cuprinsul acestor acte, completate cu hotărârea judecătorească de partaj succesoral, rezultă că averea sus-numitului era compusă din bunuri mobile (3 arme, un autoturism B. din anul 1996 şi unul L.R. din 2004), bani (66.628 euro), acţiuni la 18 societăţi comerciale (doar în 3 cazuri reprezentând capital majoritar) şi 8 imobile (terenuri şi case, dobândite prin uzucapiune, reconstituirea dreptului de proprietate, moştenire şi cumpărare).

Dintre bunurile imobile dobândite cu titlu oneros, două au fost cumpărate în 1994 şi 1996 (fiind vorba de un apartament în Bucureşti şi un teren plus construcţie în comuna P., jud. Arad), trei au fost dobândite, respectiv construite în perioada 1994-1998 (cu contribuţia egală a fostei soţii, înaintea căsătoriei sau în timpul acesteia) iar cel de-al şaselea este imobilul din str. C.T. (600 mp teren şi construcție formată din subsol, parter, etaj, mansardă, terasă şi garaj).

Din cele expuse până în prezent rezultă caracterul cel puţin atipic al tranzacţiei privitoare la imobilul sus-arătat, fiind vorba despre o speculaţie imobiliară din partea unei persoane în vârstă de 93 de ani care, în ciuda vârstei şi a faptului că nu se putea deplasa, era interesată de obţinerea de profit din tranzacţii imobiliare efectuate într-un interval scurt de timp.

În privinţa cumpărătorului, nu există date relevante pentru situaţia sa materială la data efectuării tranzacţiei, însă din examinarea actelor notariale întocmite post-mortem rezultă că P.O. deţinea acţiuni la mai multe societăţi comerciale, fără ca acestea să reprezinte neapărat o sursă certă de venituri, în condiţiile în care nu rezultă dacă ele erau profitabile şi în ce măsură, ţinând seama şi de participaţia numitului P.O. la capitalul fiecărei societăţi în parte. Nu rezultă că acesta avea la dispoziţie mari sume de bani, iar în privinţa investiţiilor imobiliare, tranzacţia din strada C.T. se deosebeşte de celelalte două nu doar prin amploare, ci mai ales prin epoca în care s-au desfăşurat (2002, faţă de 1994-1996).

Prin urmare, nu se poate susţine cu temei că „P.O. era o persoană cu largi posibilităţi materiale (…) şi cu diverse afaceri în domeniul tranzacţiilor imobiliare”, aşa cum a reţinut instanţa de fond în considerentele sentinţei recurate.

Spre deosebire de prima instanţă, Completul de 5 judecători, nu consideră ca având o valoare absolută analiza posibilităţilor materiale ale vânzătorului, respectiv cumpărătorului, în stabilirea caracterului simulat sau nu a tranzacţiei încheiate între ei.

Ceea ce interesează este dacă elementele de fapt rezultate din probatoriul administrat în cauză conduc la concluzia că adevăraţii beneficiari ai lucrărilor de renovare la imobilul din str. C.T. au fost inculpaţii N. şi, prin aceasta, dacă numitul P.O. era sau nu proprietarul real al acestui imobil.

În acest context, instanţa de recurs constată că în cauză au fost audiate în calitate de martor: mai multe persoane care au lucrat efectiv sau au fost implicate sub o altă formă la imobilul din str. C.T., fiind vorba în esenţă despre angajaţi ai firmei care a executat lucrările; apropiaţi ai familiei N.; moștenitorii numitului P.O.

Din aceste depoziţii rezultă că:

- materialele folosite la lucrările efectuate au provenit din importurile din China analizate anterior.

A rezultat astfel că bunurile importate în China au ajuns la un depozit din Chitila, unde inculpatele N.D. şi J.I., împreună cu martora J.M. le-au sortat, scriind pe ambalaje una dintre cele destinaţii finale: Z., C.T. şi Cornu.

Bunurile necesare lucrărilor din str. C.T. au fost preluate de la acest depozit, după cum au fost şi situaţii în care ele au fost aduse din str. Z.

Astfel, martora J.M., arhitect aflat în relaţii de amiciţie cu familia N., a arătat că o mare parte din materialele de construcţii folosite la imobilele din str. Z. şi str. C.T. au fost cumpărate din China (obiecte sanitare, parchet, corpuri de iluminat), după cum a remarcat în cele două imobile şi alte obiecte de decoraţiune (mobilier, perdele, lenjerii) sau aparate electrocasnice.

Este important de precizat că martora le-a însoţit pe inculpatele N.D. şi J.I. într-una dintre vizitele din China, ocazie cu care a consiliat-o pe inculpata N. asupra lucrurilor şi materialelor de construcţie văzute.

Aceeaşi martoră a arătat că în România bunurile au fost depozitate pentru o perioadă de timp în localitatea Chitila, unde martora s-a deplasat de asemenea împreună cu ambele inculpate pentru a identifica şi verifica bunurile sosite din China, sortând împreună cu cele două obiectele care urmau a fi folosite în principal la imobilele din Z. şi C.T. şi mai puţin la cel din Cornu.

Trierea obiectelor era coordonată de inculpata N., care stabilea la care dintre cele trei imobile urmau a fi duse obiectele şi puse în operă; sortarea se concretiza în însemnarea cu carioca făcută pe fiecare ambalaj a simbolului corespunzător imobilului de destinaţie: Z (pentru Z.), C.T. (pentru C.T.) şi C (pentru Cornu).

Depozitarea bunurilor sosite din China într-un depozit din C. este confirmată de martorii R.V. şi R.S. (ultimul fiind prieten apropiat cu inculpata N.D. şi consilier al inculpatului N.A.), cărora le aparţinea incinta respectivă (în fapt, fiind vorba despre o hală a SC R.N. SA, societate pe care o conduceau).

Martorul R.S. a arătat chiar că a discutat cu inculpatul N.A. despre depozitarea bunurilor, iar acesta era la curent cu conţinutul containerelor, susţinând că nu este vorba despre bunuri perisabile, ci despre materiale de construcţii, pietre etc.

Martorul S.G., şofer în cadrul SC C. SA, a arătat că a efectuat transporturi de materiale de la depozitul Remat la cele trei puncte de lucru ale societăţii, din Z., C.T. şi com. Cornu. În acest sens, martorul a arătat că o parte din paleţii transportaţi în str. Z. au fost ulterior transportaţi în str. C.T.

Martorul Ţ.M., director în cadrul SC C. SA a confirmat că materialele de construcţie pentru lucrarea din str. C.T. erau depozitate în str. Z., amintind în acest sens parchetul care era identic pentru ambele imobile, exotic, de origine chinezească.

Martorul C.I., maistru la SC C. SA, a arătat că pentru unele din materialele folosite la lucrarea din str. C.T. s-a deplasat la un depozit din C. al Remat, fiind solicitat în acest sens de către inculpata J. De aici a transportat atât în str. C.T., cât şi în str. Z. mai multe materiale (parchet, obiecte sanitare, fotolii), în funcţie de însemnările făcute cu carioca pe aceste obiecte: Z pentru Z. şi CT pentru C.T.

Obiectele sanitare montate la acest din urmă imobil erau împachetate în cutii de carton şi purtau caractere chinezeşti.

Martorul H.I., electrician la SC C. SA, care s-a ocupat de instalaţia electrică atât la imobilul din str. Z., cât şi la cel din str. C.T. a arătat că a montat corpuri de iluminat identice în ambele imobile.

Martorul M.A., instalator la aceeaşi societate, a arătat că a transportat obiecte sanitare de la un depozit din C. în str. Z., unde acestea erau depozitate şi de unde se aprovizionau şi pentru imobilul din str. C.T.

Martorul M.N., director de şantier pentru lucrările executate de la SC C. SA în str. C.T., a arătat că pentru realizarea lucrărilor de instalaţii sanitare şi electrice materialele utilizate erau de proveninţă din China, fiind aduse de la un depozit din Bucureşti.

Martora P.C., implicată în efectuarea formalităţilor vamale pentru bunurile aduse din China, precum şi în asigurarea transportului intern, a arătat că din dispoziţia inculpatei Jianu, containerele au fost trimise la un depozit Remat din C.

Martora D.D., director economic la la SC C. SA, a arătat că bunurile aduse din China pe filiera SC V. SA au fost depozitate într-o locaţie comună şi au fost puse în operă la cele două imobile din C.T. şi Z., arătând de pildă că prin firmă a circulat o poveste legată de faptul că parchetul din C.T., de provenienţă chinezească, era asemănător cu cel din Z., fiind montat de aceleaşi echipe de muncitori care aparţineau la SC C. SA, fapt confirmat şi de martorul P.I., tâmplar implicat în ambele lucrări.

În fine, martorul U.I., angajat al Serviciului de Protecţie şi Pază, care a asigurat serviciile de transport ale familiei N. în perioada 1997-2005, a arătat că a transportat-o pe inculpata N. de 2-3 ori la depozitul Remat din C., iar la solicitarea acesteia s-a deplasat cu maistrul C. de 4-5 ori la acelaşi depozit, de unde a încărcat mai multe materiale de construcţii (obiecte sanitare) pe care le-a transportat în garajul imobilului din strada Z. şi saci cu piatră albă sau colorată pe care i-a transportat la imobilul familiei N. din localitatea Cornu.

În legătură cu imobilul din strada C.T., martorul a arătat că a transportat-o acolo de mai multe ori pe inculpata N.D.

- inculpaţii N.A. şi N.D. au fost văzuţi de mai multe ori la imobilul din strada C.T., iar prin conduita manifestată la faţa locului au fost percepuţi ca adevăraţi beneficiari ai lucrărilor efectuate.

În acest sens, inculpaţii au fost văzuţi dând indicaţii cu privire la diferite soluţii tehnice sau chiar arhitectonice care trebuiau adoptate ori cu privire la destinaţia unor încăperi, solicitând chiar un grafic de lucrări.

Pe de altă parte, lucrările din str. C.T. nu s-au rezumat la consolidarea sau renovarea imobilului, ci au inclus şi dotarea cu elemente de mobilier.

De asemenea, în subsolul imobilului se afla un atelier de recondiţionat mobilier.

Astfel, martora J.M., arhitect aflat în relaţii de prietenie cu familia N., a recunoscut că a acordat consultanţă pentru imobilele din str. Z. şi C.T., atât în legătură cu amenajările exterioare, cât şi la cele interioare.

În acest sens, martora s-a deplasat periodic (săptămânal, lunar sau bilunar) la aceste imobile, de fiecare dată la solicitarea expresă a inculpatei N.D., apreciind că a efectuat 20 asemenea vizite împreună cu inculpata la imobilul din str. C.T.

De asemenea, într-o împrejurare martora l-a întâlnit la faţa locului şi pe inculpatul N.A., ocazie cu care acesta a recomandat ca destinaţia de birou să fie dată unei alte încăperi decât cea aleasă de martoră şi de inculpata N.D.

În fine, relevant este şi faptul că după începerea cercetărilor, inculpata N. i-a cerut martorei să nu spună nimic în legătură cu bunurile din China, precizându-i abia cu acea ocazie că proprietarul imobilului din str. C.T. este P.O.

Implicarea martorei J. în lucrările din str. C.T. este confirmată şi de martorul Ţ.M., directorul lucrării din partea SC C. SA, care a arătat că martora a coordonat lucrările de compartimentare ale imobilului, cele de finisaje, tot ea fiind cea care comunica inculpatei N.D. stadiul lucrărilor şi o consulta asupra materialelor folosite la finisaje.

Deşi martorul nu i-a întâlnit pe inculpaţii N. la faţa locului, acesta a asistat la mai multe convorbiri telefonice, purtate inclusiv de la telefonul său, între martora J. şi inculpata N.D. despre lucrările din C.T.

În plus, remarcând că nu există o autorizaţie de construcţie pentru imobil, martorul a sunat-o pe inculpata J., care i-a răspuns că nu are nevoie de autorizaţie, întrucât lucrează pentru prim-ministrul A.N. şi nu-i va cere nimeni autorizaţie.

Despre prezenţa inculpaţilor la imobil, martorul Ţ. a făcut trimitere la martorul C., care ar fi avut asemenea întâlniri cu inculpaţii.

În fine, martorul Ţ. a arătat că de supravegherea lucrărilor s-a mai ocupat o persoană numită G., care spunea tot timpul că a discutat cu şeful sau şefa, înţelegând că este vorba despre inculpaţii N.

Martorul D.V., preşedinte la SC C. SA a arătat că în perioada 2002-2003 a văzut-o personal în vizită la imobilul din C.T. pe inculpata N.D. de 2-3 ori, deşi de la colegii săi a aflat că ea a venit în control de mai multe ori.

Întrucât inculpata venea în vizite de control, lucru pe care îl făcea şi la imobilul din Z., martorul a perceput că beneficiarul lucrărilor la ambele imobile era familia N. Mai mult, martorul a arătat că nu l-a văzut niciodată pe P.O., singura persoană cu care comunica fiind inculpata N.D., care de cele mai multe ori venea însoţită de martora J.

În aceste vizite, ambele dădeau indicaţii sau făceau observaţii cu privire la soluţiile arhitecturale ale lucrării, precum şi alte aspecte legate de continuarea acestora. De asemenea, inculpata a atras atenţia asupra faptului că martora J. va supraveghea lucrările şi că trebuie să i se asculte sfaturile.

Martorul Ş.M., aghiotant al inculpatului N.A., a relatat că l-a însoţit pe acesta într-o vizită la imobilul din C.T., ocazie cu care o persoană pe nume G. i-a predat un pistol găsit în podul casei, pe care l-a predat ulterior unui secretar de stat din Ministerul de Interne.

Martora G.C., inginer de instalaţii în cadrul SC C. SA a arătat că nu l-a cunoscut pe beneficiarul lucrărilor din strada C.T., însă printre muncitori circula un zvon că proprietarul imobilului este inculpatul N.A.

Martorul A.C., cel care a întocmit proiectul privind amenajarea interioară a imobilului din strada C.T., a arătat că nu l-a cunoscut niciodată pe P.O., iar documentaţia a făcut-o pe baza datelor transmise de inculpata J. şi a unor măsurători făcute la imobil.

De asemenea, martorul a arătat că a primit nişte schiţe de la martorii Ţ. sau D., iar din modul în care erau concepute, a dedus că sunt ale aceluiaşi designer italian R., cu care discutase şi pentru imobilul familiei N. din str. Z.

În acest sens, este de reţinut că acelaşi martor a întocmit o documentaţie similară şi pentru imobilul din strada Z., care aparţinea familiei N.

Martorul C.I., maistru la SC C. SA, a lucrat atât la imobilul din strada Z., cât şi la cel din strada C.T.

Martorul a arătat că i-a văzut personal la acest imobil atât pe inculpata N.D. (însoţită de inculpata J. şi de martora J.), cât şi pe inculpatul N.A. (de 3-4 ori).

În legătură cu prezenţa acestuia, martorul a arătat că în luna octombrie 2003 cu ocazia uneia dintre vizite, inculpatul N.A. i-a solicitat şefului de şantier, M.N., un grafic de lucrări, din care să rezulte termenele de finalizare a acestora.

Cu ocazia altei vizite, inculpatul i-a solicitat martorului şi numitului G. (care locuia în imobil şi îndruma muncitorii), să întoarcă o piesă de mobilier (prevăzută cu vitralii) pentru a o analiza.

Acelaşi martor a arătat că în subsolul imobilului, s-a recondiţionat mobilă veche de către nişte muncitori aduşi de numitul G., iar după recondiţionare mobila a fost transportată de G. către o destinaţie necunoscută.

Martorul M.N., director în cadrul SC C. SA, care a supravegheat lucrările la imobilul din C.T., a arătat că stadiul şi calitatea acestora erau verificate periodic de martora J., care de mai multe ori a venit însoţită de inculpata N.D.

Discuţiile purtate cu ele vizau soluţiile tehnice pentru efectuarea lucrărilor solicitate, dar şi refacerea unora dintre acestea, inclusiv probleme de design.

Totodată, martorul a precizat că o dată sau de două ori imobilul a fost vizitat şi de către inculpat (însoţit de soţia sa şi de martora J.), ocazie cu care s-a solicitat întocmirea unui grafic cu finalizarea lucrărilor (martorul a arătat că inculpata ar fi făcut această solicitare), lucru care s-a şi întâmplat (graficul a fost depus de martor la imobilul din Z. sau la biroul de avocatură al inculpatului N.A.).

Martorul D.Ş., inginer în cadrul SC C. SA, a executat la imobilul din strada C.T. lucrări de montaj instalaţie aer condiţionat.

Acesta a relatat despre o vizită a inculpaţilor N., ocazie cu care martorul C. le-a prezentat stadiul lucrărilor, iar martorul D. şi-a spus părerea cu privire la amplasarea unui aparat de aer condiţionat într-un dulap de haine, arătând că montajul nu era corespunzător şi nu va fi eficient.

Martorul M.A. a arătat că a montat la imobilul din strada C.T. nu doar obiecte sanitare şi centrale termice, ci şi bucătăria (aragaz, maşină de spălat vase, chiuvetă).

Martorul G.I., angajat la SC R.G. SRL, a arăta că a montat la imobilul din strada C.T. cinci ferestre cu tâmplărie de aluminiu şi geam mat şi nişte măşti la contoarele de gaz, executând şi o uşă de garaj.

Martorul a arătat că a văzut-o pe inculpata N.D. venind în vizită o dată sau de două ori, însoţită de o femeie despre care ştia că este arhitect; cu aceste ocazii inculpata purta discuţii cu martorii C. sau M. care reprezentau SC C. SA.

- atât pe durata lucrărilor, cât şi după finalizarea acestora s-a remarcat implicarea unor persoane de încredere ale familiei N.

Martorii audiaţi în cauză, implicaţi în lucrările la imobilul din strada C.T., au confirmat prezenţa permanentă în imobil a unei persoane numite G., care supraveghea lucrările şi echipele de muncitori, precum şi prezenţa periodică a numitei J.M., care o însoţea pe inculpata N.D. şi care coordona lucrările de la imobil.

Pe de altă parte, probatoriul administrat în cauză a demonstrat faptul că în cursul anului 2005 la sediul SC C. SA a avut loc o întâlnire la care a participat numita A.M., apropiată a familiei N. şi deţinătoarea unuia dintre cele 4 apartamente situate în imobilul din strada Z., ocazie cu care aceasta a cerut lămuriri atât cu privire la acest imobil, cât şi cu privire la cel din strada C.T.

Astfel, implicarea numitei J.M., arhitect, în coordonarea lucrărilor de la imobilul din strada C.T., este recunoscută inclusiv de aceasta în declaraţiile de martor date în cauză.

Martora a arătat că între ea şi inculpatul N.A. s-au stabilit relaţii de colaborare de pe vremea când acesta a ocupat funcţia de ministru de externe, iar ulterior relaţia a evoluat într-una de amiciţie.

În privinţa implicării sale la imobilul din strada C.T., martora a susţinut că a fost vorba despre o consultanţă cu privire la amenajările interioare şi exterioare, acordată familiei N., recunoscând că a mers periodic la imobil (în total de circa 20 de ori), însoţind-o pe inculpata N.D., iar într-o împrejurare şi pe inculpatul N.A.

Gradul său de apropiere faţă de familia N., dar şi de implicare în toate cele trei imobile aparţinând acesteia (Cornu, Z. şi C.T.) este demonstrat de faptul că martora a însoţit-o pe inculpata N. într-una dintre deplasările din China, că a participat ulterior în România la sortarea bunurilor pentru cele trei imobile, iar după declanşarea cercetărilor a fost contactată de aceeaşi inculpată pentru a i se sugera anumite amănunte în legătură cu declaraţiile pe care urma să le dea la Parchet.

Din declaraţiile altor martor audiaţi în cauză (Ţ.M., D.V., C.I., H.I., M.A., M.N., P.I.) rezultă că martora J.M. era cea care controla stadiul şi calitatea lucrărilor la imobil, dând indicaţii sau făcând observaţii cu privire la soluţiile arhitecturale şi la alte aspecte legate de continuarea lucrărilor ori solicitând refacerea unora dintre ele.

Conduita acesteia, ca şi împrejurarea că o însoţea pe inculpata N.D. a contribuit la perceperea martorei J. (alături de numitul G.) ca fiind reprezentant al beneficiarului.

În privinţa numitului G.G., audiat de asemenea ca martor în prezenta cauză, prezenţa sa permanentă la imobilul din strada C.T. şi implicarea sa în supravegherea lucrărilor este dovedită de asemenea de martorii audiaţi în cauză (Ţ.M., D.V., O.E., J.M., Ş.M., C.I., H.I., M.A., M.N., F.C., D.P., G.C., P.I., G.I., D.Ş.).

Spre deosebire de martora J., a cărei prezenţă este atestată doar începând cu anul 2002, în privinţa martorului G.G. acesta se afla în imobilul din strada C.T. încă din toamna anului 2001, adică în perioada în care proprietar în acte era T.C. (imobilul a fost dobândit în septembrie 2001 şi „înstrăinat” în ianuarie 2002).

În acest sens, din declaraţiile martorilor D.V. şi D.Ş. a rezultat că, la solicitarea telefonică a inculpatei J., aceştia împreună cu alte două persoane s-au deplasat la imobilul din strada C.T. pentru a verifica şi porni instalaţia de încălzire, ocazie cu care au fost întâmpinaţi (aşa cum inculpata J. le spusese) de numitul G.

După începerea lucrărilor de renovare, acelaşi G. a fost cel care a supravegheat iniţial lucrările de demolare, decapare şi turnări betoane, iar ulterior a supravegheat executarea tuturor celorlalte lucrări (instalaţii sanitare şi electrice) şi a asigurat paza clădirii, în condiţiile în care pe perioada lucrărilor a locuit în imobil.

De asemenea, numitul G. a supravegheat şi lucrările de recondiţionare a unor piese de mobilier, desfăşurate în subsolul imobilului, iar după finalizarea acestora, a transportat mobila către o altă destinaţie.

Ca şi în cazul martorei J., şi numitul G. a fost perceput de muncitori ca fiind un reprezentant al beneficiarului sau se afla în relaţii foarte apropiate cu acesta.

Mai mult, aşa cum a relatat unul dintre martori, numitul G. spunea tot timpul că „a discutat cu şeful sau şefa”, în persoana inculpaţilor N.A. şi N.D.

Fiind audiat în cauză în calitate de martor, numitul G.G. nu a negat că este un apropiat al familiei N., în condiţiile în care a lucrat în Ministerul de Externe în perioada în care inculpatul a ocupat funcţia de ministru.

În legătură cu prezenţa sa în imobilul din strada C.T., martorul a susţinut că a avut acceptul numitului P.O. de a locui în imobil, fiindu-i prezentat de inculpata N.D.

Martorul nu a dat însă vreo explicaţie pentru prezenţa sa în imobil încă din toamna anului 2001 (când imobilul aparţinea T.C.), deşi a recunoscut explicit acest lucru în faţa instanţei de fond.

La rugămintea inculpatei, ar fi supravegheat lucrările la imobil şi l-ar fi ajutat P.O. să transfere utilităţile de pe numele fostului proprietar (D.M., de la care ar fi primit şi cheile, deşi în realitate aceasta fusese unul dintre proprietarii de la care cumpărase imobilul T.C.!).

Martorul a negat prezenţa inculpatului N.A. la imobil, dar a recunoscut prezenţa inculpatei N.D. şi a martorei J., precum şi faptul că P.O. nu a venit să supravegheze lucrările; de asemenea, martorul a recunoscut implicarea sa în recondiţionarea unor piese de mobilier.

Deşi cunoştea cine este titularul imobilului (în persoana numitului O.P.), nu a făcut cunoscut acest lucru muncitorilor, pe care nu i-ar fi auzit spunând că imobilul din C.T. aparține familiei N.

În fine, demn de reţinut pentru relaţia în care se găsea cu familia N. este împrejurarea, recunoscută de martor, că la rugămintea inculpatei N.D. a luat un plic destinat martorului P.I. aflat la ambasada din Beijing şi l-a înmânat unei persoane din serviciul de curieri diplomatici, iar subsecvent a primit pe aceeaşi filieră un plic de la martorul P., pe care l-a înmânat inculpatei.

Prezenţa martorului G. şi activităţile desfăşurate de acesta la imobilul din strada C.T. sunt confirmate şi de şoferul familiei N., martorul U.I.

Acesta l-a ajutat pe numitul G. (pe care l-a prezentat ca fiind „omul bun la toate” al familiei N.) să se mute în strada C.T. şi a dat detalii despre activitatea de recondiţionare a mobilierului care avea loc în această locaţie.

Astfel, martorul a arătat că la solicitarea inculpatei N., împreună cu G. a transportat obiecte de mobilier vechi de la Cornu în strada C.T., iar după recondiţionare mobilierul a fost dus în cea mai mare parte la imobilul din strada Z. şi în mică măsură la Cornu.

În privinţa numitei A.M., avocat al familiei N. şi deţinător al unuia dintre apartamentele din imobilul din strada Z. (preluat prin cesiune de la SC V. SA), aceasta a participat în anul 2005 la Bacău la o întâlnire cu reprezentanţii SC C. SA, care reclama datorii ale familiei N. în legătură cu imobilele din str. Z. şi C.T.

Deşi prezenţa sa la discuţii a fost doar în legătură cu primul imobil (căci potrivit martorei A., inculpata N.D. i-a comunicat că imobilul din str. C.T. nu o interesează, întrucât este al lui P.O.), martora „din proprie iniţiativă şi din curiozitate” a solicitat detalii şi cu privire la acest imobil, întrucât a apreciat că valoarea lucrărilor [despre care se presupune că nu ştia totuşi mare lucru (…)] este foarte mare faţă de ce se spunea că s-a efectuat.

Participarea martorei A. la întâlnirea cu reprezentanţii SC C. SA rezultă din declaraţiile martorilor D.V., A.A., I.D., P.C. şi D.D.

Din declaraţiile acestor martori a rezultat că întâlnirea de la Bacău a avut loc din iniţiativa martorei A., care s-a arătat surprinsă de valoarea mare a lucrărilor executate la C.T., spunând că acolo „nu s-a efectuat decât o igienizare”. Martora a solicitat detalii tehnice şi a întrebat dacă s-au întocmit situaţii de lucrări şi dacă acestea au fost semnate de beneficiar.

Deşi nu s-a prezentat ca reprezentant al beneficiarului lucrărilor din strada C.T., este cert că martora A. a solicitat relaţii şi cu privire la acest imobil, iar prezenţa sa ca avocat al familiei N. a întărit convingerea că beneficiarul era familia N.

- nimeni nu l-a văzut vreodată pe numitul P.O. la imobilul din strada C.T.

Probatoriul administrat în cauză demonstrează că lucrările la imobilul din strada C.T. au fost executate fără să existe vreun contract încheiat între beneficiar şi antreprenor.

Deşi potrivit contractului de vânzare-cumpărare numitul P.O. a devenit proprietar al acestui imobil, el nu a avut nici un contact cu societatea care a efectuat lucrările, nu a discutat cu persoana care a întocmit proiectul tehnic pentru aceste lucrări, nu a fost văzut niciodată la imobil în perioada executării acestora, nu a semnat nici un înscris în legătură cu aceste lucrări (contract, situaţii de lucrări), nu a făcut nicio plată în nume propriu pentru lucrările executate [cu excepţia sumei de 146.337.800 ROL achitată post-factum (în anul 2005) prin transfer bancar, urmare a discuţiei purtate la Bacău între reprezentanţii SC C. SA şi martora A.].

Aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, numitul P.O. nu a fost audiat în cauză datorită stării sale precare de sănătate, decedând la 01 mai 2006; fiind vizitat la spital de organele judiciare pentru a i se comunica faptul că în imobilul din strada C.T. urma să aibă loc o percheziţie, acesta a precizat: „Eu am de spus doar 2-3 propoziţii. Restul, să răspundă cine trebuie”.

În privinţa probatoriului testimonial, din declaraţiile angajaţilor SC C. SA rezultă în mod invariabil că numitul P.O. nu a fost văzut vreodată la imobilul din strada Z. şi nu a semnat vreun act în legătură cu lucrările la acest imobil (a se vedea declaraţiile martorilor D.V., G.C., A.A., M.N., D.D.).

De asemenea, martora J.M. a aflat de la inculpata N.D. abia după declanşarea cercetărilor în cauză că proprietarul imobilului din strada C.T. este P.O.

Este relevant totodată şi faptul că nici măcar persoana care a întocmit proiectul pentru lucrările care urmau a fi executate la imobil, martorul A.C., nu l-a cunoscut pe „beneficiarul” documentaţiei întocmite şi nu l-a văzut vreodată pe P.O., realizând proiectul la solicitarea inculpatei J., care i-a transmis toate datele de care avea nevoie.

Persoanele care au dat declaraţii relevante în legătură cu numitul P.O. şi care au încercat să acrediteze o altă situaţie de fapt (îmbrăţişată de prima instanţă) au fost fie apropiaţi ai familiei N. (C.S., G.G., U.I.), fie soţia, respectiv copiii numitului P.O. (A.F., O.A. şi O.V.).

În legătură cu aceste persoane, Completul de 5 judecători constată că asupra lor planează ab initio o prezumţie de subiectivism, în condiţiile în care fie se află într-o anumită legătură cu persoanele cercetate, fie tind să-şi valorifice un interes material propriu (ca moştenitori legali ai defunctului P.O., în patrimoniul căruia se găsea de jure imobilul la data decesului).

Pe de altă parte, aceste persoane nu neagă împrejurările atestate de angajaţii SC C. SA, în sensul că P.O. nu a fost văzut la imobil şi nu a fost perceput ca adevăratul beneficiar al lucrărilor, ci încearcă să explice această situaţie (şi, prin aceasta, implicarea inculpaţilor N.) prin starea de boală, care l-ar fi împiedicat pe respectivul să acţioneze ca un adevărat proprietar.

Martora C.S. a susţinut că numitul P.O. călătorea mult şi avea probleme de sănătate, însă discuta cu inculpata N.D., iar atunci când era foarte ocupat, îi lăsa diverse sume de bani pentru achitarea facturilor la utilităţi, care erau aduse de numitul G. (persoana care se ocupa de „regia” imobilului din strada C.T). Acesta din urmă primea sumele de bani de la inculpată sau martoră şi achita respectivele facturi.

Martorul G.G. nu a confirmat implicarea sa în plata utilităţilor pentru imobilul din strada C.T. (ci doar în transferarea acestora pe numele noului proprietar), ci a afirmat că a locuit în imobil cu acordul lui P.O. din toamna anului 2001 şi până în septembrie 2003.

În această perioadă a supravegheat lucrările şi calitatea acestora, fiind rugat în acest sens nu de P.O., ci de inculpata N.D.

Martorul U.I., şofer al familiei N., a susţinut că mai înainte de începerea lucrărilor, a transportat-o pe inculpata N. la imobilul din strada C.T., unde aceasta s-a întâlnit cu P.O.

Cu această ocazie, P.O. i-ar fi explicat martorului unde se află biroul său, în ideea că în perioada următoare trebuia să-l transporte acolo pe numitul G., lucru care s-a şi întâmplat.

La câteva zile de la vizita lui G. la P.O., l-a ajutat pe primul să se mute în strada C.T.

Din declaraţia soţiei lui P.O., martora A.F. a rezultat că acesta ar fi manifestat un interes pentru imobilul din strada C.T. încă din anul 1998, însă achiziţionarea s-ar fi realizat prin 2001-2002, lucru despre care martora a aflat întâmplător de la contabila sa (fiind în acea perioadă deja separată în fapt de soţul său), în contextul în care acesta ar fi avut nevoie de bani pentru a învesti în imobil.

Martora nu cunoaşte amănunte despre renovarea imobilului şi nici dacă soţul său a primit vreo notificare pentru investiţiile făcute în imobil, dar ştie despre faptul că a fost vizitat în spital de nişte persoane în acest sens.

Din declaraţiile martorei a mai rezultat că P.O. i-a interzis să discute despre imobil, dar i-a spus înainte de a muri că acesta trebuie să rămână fiului său, C.

De asemenea, martora a afirmat că toate actele de proprietate ale lui P.O. s-au găsit într-o geantă diplomat, pe care a observat-o asupra fiului acestuia la spital, dar în legătură cu care P.O. a interzis orice discuţie.

În ce priveşte relaţia cu familia N., martora s-a întâlnit cu inculpaţii doar de 3 ori, ultima dată la înmormântarea soţului său.

Din declaraţiile copiilor lui P.O. (dintr-o căsătorie anterioară), martorii O.V.C. şi O.A.L., a rezultat că acesta le-ar fi spus despre achiziţionarea imobilului încă din timpul vieţii, însă doar fiul a făcut mai multe vizite în strada C.T. împreună cu tatăl său mai înainte de decesul acestuia.

În privinţa actelor de proprietate, nu se ştie cine le-a adus la notariat pentru dezbaterea succesiunii, însă ele nu au rămas în posesia moştenitorilor (cel puţin la data audierii lor în faza de urmărire penală).

Niciunul dintre copii nu a cunoscut amănunte despre renovarea imobilului şi nici despre natura relaţiilor tatălui lor cu familia N.

Ambii şi-au stabilit domiciliul în strada C.T., însă potrivit celor doi martori doar fiica lui P.O. locuieşte efectiv în imobil.

Examinând declaraţiile martorilor sus-menţionaţi (C.S., G.G., U.I., A.F., O.A. şi O.V.), Completul de 5 judecători, constată că acestea nu exprimă adevărul în legătură cu numitul P.O., întrucât nu se coroborează cu alte mijloace de probă obiective, existând totodată contradicţii chiar în conţinutul acestor declaraţii sau între ele.

În acest sens, între declaraţiile martorilor C.S., G.G. şi U.I. rezultă contradicţii cu privire la circumstanţele în care martorul G. a ajuns să locuiască în imobil.

Astfel, aşa cum s-a văzut, acesta a arătat în mod expres că a început să locuiască în strada C.T. începând cu toamna anului 2001, susţinând că a avut acordul lui P.O. în acest sens.

Or, în acea perioadă imobilul se afla încă în proprietatea de jure a T.C., astfel încât P.O. nu putea dispune în nici un fel asupra imobilului.

Prin urmare, susţinerile martorului G. sunt neadevărate.

Tot astfel sunt şi afirmaţiile martorului U., potrivit cărora după ce l-a dus pe martorul G. la P.O., l-a ajutat să se mute în strada C.T. Este evident că acest lucru nu s-a întâmplat, câtă vreme martorul G. locuia în imobil încă din toamna anului 2001, fapt confirmat de altfel şi de angajaţii SC C. SA care fuseseră trimişi în aceeaşi perioadă de inculpata J. pentru a pune în funcţiune instalaţia de încălzire.

Altă contradicţie există în legătură cu implicarea martorului G. în plata utilităţilor pentru imobilul din strada C.T.: acest lucru este afirmat doar de martora C., în timp ce martorul G. a făcut referire la un alt aspect, respectiv la demersurile pe care le-ar fi făcut pentru trecerea utilităţilor pe numele lui P.O.

În acest context, este de remarcat că, potrivit martorului G., el ar fi primit cheile de la imobil de la numita D.M., deşi aceasta fusese unul dintre coproprietarii care vânduseră imobilul T.C., nicidecum lui P.O.

În privinţa vizitelor făcute de P.O. la imobilul din strada C.T. (afirmate de fiul acestuia), este greu de acceptat că acestea ar fi avut loc, câtă vreme niciuna dintre persoanele care au lucrat la imobil nu l-a văzut vreodată acolo pe P.O., nici măcar martorul G. care a locuit în imobil pe toată durata lucrărilor.

În altă ordine de idei, declaraţiile acestor martori ridică un semn de întrebare cu privire la posibilităţile financiare ale lui P.O., în considerarea cărora instanţa de fond a apreciat că acesta dobândise cu adevărat imobilul.

Astfel, potrivit soţiei sale, P.O. avea nevoie de bani pentru a investi în imobil, după cumpărarea acestuia, prin urmare situaţia sa financiară nu era una extraordinară.

Pe de altă parte, potrivit martorei C., P.O. lăsa bani pentru plata utilităţilor, dar nu şi pentru lucrările propriu-zise, ceea ce ridică din nou un semn de întrebare asupra potenţei sale financiare.

Mai mult, deşi în perioada în care se găsea în spital ar fi primit vizita unor persoane în legătură cu lucrările executate (şi demult finalizate) la imobilul din strada C.T., el nu a achitat contravaloarea acestora.

Prin urmare, dacă era o persoană care şi-a permis să cumpere un imobil cu peste 300.000 de euro, cum de nu a avut resursele necesare pentru plata lucrărilor de renovare? Sau, presupunând că nu le-a avut, cum de a acceptat ca acestea să se desfăşoare [prezumându-se în mod absolut că aceasta este o decizie care aparţine întotdeauna proprietarului, iar nu prietenilor, oricât ar fi ei de apropiaţi (…)]?.

Declaraţiile persoanelor apropiate lui P.O. ridică un semn de întrebare şi cu privire la actele de proprietate ale imobilului.

Astfel, pe de o parte, soţia sa arată că ele s-ar fi aflat (alături de toate actele de proprietate ale lui P.O.) într-o geantă diplomat aflată în posesia fiului său, fapt pe care l-a constatat personal cu ocazia unei vizite la spital în anul 2006. Fiind chestionat în legătură cu aceasta, P.O. i-a interzis să mai pună întrebări pe acest subiect.

Pe de altă parte, fiind întrebat de procuror dacă a intrat în posesia actului de proprietate pentru imobilul din strada C.T. (când şi în ce împrejurări), acesta a arătat că nu este în posesia lor, că le-a văzut la dezbaterea succesiunii şi că singurul înscris pe care îl deţine este hotărârea judecătorească prin care s-a realizat partajul succesoral.

De altfel, în mod inexplicabil, imobilul din strada C.T. nu a fost menţionat în certificatul de moştenitor emis la scurt timp după deces (8 iunie 2006), ci abia în primul supliment, încheiat după 7 luni de la deces (11 decembrie 2006).

Or, câtă vreme eşti moştenitorul unui bun, nu este evident că deţii toate actele în legătură cu acesta, inclusiv cel prin care autorul tău a dobândit bunul?

Mai mult, dacă era de notorietate că defunctul avea în patrimoniu acest imobil (aşa cum a rezultat din declaraţiile celor trei moştenitori), cum se explică faptul că acesta nu a fost menţionat în primul certificat de moştenitor, ci abia după 6 luni de la emiterea acestuia?

În ce priveşte imobilul din strada C.T., din declaraţiile martorilor O.V. şi O.A. rezultă că după moartea lui P.O. ambii şi-au schimbat domiciliul la această adresă, însă numai fiica defunctului ar locui efectiv în imobil (în timp ce fiul a preferat să locuiască în continuare la bloc, într-o zonă de la periferia Bucureştiului).

Fără ca titularul folosinţei în prezent a imobilului să aibă o deosebită relevanţă pentru stabilirea adevăratei situaţii de fapt, este totuşi de remarcat faptul că, fiind emise mandate de aducere de către instanţa de fond la adresa din strada C.T. în vederea audierii celor doi martori, din procesul-verbal întocmit cu ocazia executării unuia din ele a rezultat că, potrivit jandarmului care asigura paza ambasadei Franţei (ce este situată vis-a-vis de imobilul în cauză), de la numărul 15 nu intră şi nu iese nimeni.

În realitate, declaraţiile celor 6 martori menţionaţi anterior nu reflectă adevărul în privinţa presupusei achiziţionări a imobilului din strada C.T. de către P.O. şi tind la stabilirea unei situaţii de fapt nereale, favorabile inculpaţilor N. şi J., fiind fără relevanţă raţiunile pe care le-au avut martorii pentru depoziţiile mincinoase făcute (servilismul faţă de inculpaţii N. - cum este cazul martorilor C., G. sau U. - ori speranţa că pot valorifica în propriul lor interes o situaţie care s-a precipitat prin decesul lui P.O. - cum este cazul martorilor A.F., O.A. şi O.V.).

- lucrările au fost executate de societăţi asupra cărora inculpata J.I.P. deţinea controlul (în principal, SC C. SA, dar şi SC V. SA şi SC R.G. SRL), iar o parte din contravaloarea acestor lucrări a fost achitată de către această inculpată.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpata J. a fost cea care a dispus ca lucrarea din strada C.T. să fie executată de către SC C. SA, societate pe care inculpata a continuat să o coordoneze şi să o controleze chiar şi după ce a fost numită ca inspector general de stat în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii.

Astfel, martorul D.V., a arătat că în anul 2002 a fost numit în funcţia de preşedinte al SC C. SA chiar de către inculpata J., deşi aceasta era deja plecată la Bucureşti, la I.SC. În acest sens, întrebându-l pe martorul S.S., acţionarul majoritar al societăţii, cine îi este şef şi de ordinele cui trebuie să asculte în ce priveşte activitatea firmei, acesta a indicat-o pe inculpata J.

În ce priveşte modul în care inculpata continua să coordoneze activitatea societăţii, din declaraţiile aceluiaşi martor a rezultat că o dată sau de două ori pe lună, de regulă sâmbata, inculpata se deplasa la Bacău şi le cerea martorilor D.V. şi P.C. un raport verbal cu privire la situaţia economică a firmei, proiectele aflate în lucru, încasări, punându-i-se la dispoziţie inclusiv documentele financiar-contabile. Mai mult, inculpata putea cere schimbarea unor persoane, dacă aprecia că acestea nu corespundeau profesional.

Afirmaţiile martorului D. în legătură cu implicarea inculpatei J. în activitatea SC C. SA a fost confirmată şi de martorii S.S., acţionar majoritar al societăţii, M.N., director executiv, P.C., membru al Consiliului de Administraţie, D.D., director economic, Ţ.M., director în cadrul societăţii, C.I., maistru constructor.

În ce priveşte implicarea SC C. SA în executarea lucrărilor la imobilul din strada C.T., aceasta a fost decisă în mod expres de către inculpata J., care a susţinut că societatea va primi bani din această lucrare.

Mai mult, fiind întrebată cu privire la existenţa unui contract cu beneficiarul şi a autorizaţiei de construcţie necesară desfăşurării acesteia, inculpata a afirmat în faţa martorului Ţ.M. că lucrează pentru prim-ministrul A.N. şi că nu-i va cere nimeni vreo autorizaţie.

Este de remarcat că tot inculpata J. s-a implicat şi în întocmirea proiectul tehnic al lucrării de către martorul A.C. Potrivit acestuia, inculpata a fost cea care l-a contactat pentru întocmirea documentaţiei, transmiţându-i toate datele de care avea nevoie, inclusiv identitatea beneficiarului (pe care de altfel martorul nu l-a cunoscut personal).

Martora D.D. a confirmat faptul că lucrările de la imobilul din strada C.T. au fost aduse pentru firmă de inculpata J. şi că pe perioada desfăşurării lor, aceasta a fost cea care a coordonat şi controlat toate activităţile specifice pentru derularea acestora lucrări. Beneficiarul a fost ţinut secret de către inculpata J., nu s-a încheiat vreun contract, însă atât muncitorii, cât şi persoanele care coordonau lucrările la faţa locului (martorii M.N., C.I. şi Ţ.M.) nu se fereau să spună că adevăratul beneficiar era familia N., cu atât mai mult cu cât o serie de materiale se regăseau puse în operă atât la imobilul din strada Z. (care aparţinea oficial inculpaţilor N.), cât şi la cel din strada C.T.

Potrivit martorului Ţ.M., inculpata J. dirija şi ordona plăţile către toţi furnizorii de materiale de finisaj aferente lucrărilor din C.T. În acest sens, martora P.C. a precizat că din dispoziţia inculpatei J. a achitat o factură emisă de către SC T.M. SA reprezentând contravaloarea unor lucrări de placaj din piatră efectuate la imobilul din C.T., beneficiarul menţionat pe factură fiind SC V. SA, deşi această societate nu avea vreo legătură cu imobilul din strada C.T. Totodată, potrivit martorului B.B., administrator la SC R.G. SRL, această societate a efectuat pentru imobilul din strada C.T. o uşă de garaj, o uşă din aluminiu tot la garaj şi o ramă la o centrală termică, lucrările fiind facturate către SC V. SA.

În legătură cu plata lucrărilor, în lunile februarie-martie 2003 martorul D. i-a comunicat inculpatei că s-au adunat cheltuieli mari neachitate pentru imobilul din strada C.T.

În aceste condiţii, inculpata J. a adus personal mai întâi suma de 978.000.000 ROL (pentru care a solicitat eliberarea mai multor chitanţe în numele lui P.O.), iar mai apoi 1.650.000.000 ROL, cerând să se mascheze această sumă sub forma unui împrumut acordat firmei de către inculpată, urmat de restituirea acestuia şi de emiterea unor noi dispoziţii de încasare a aceleiaşi sume (de asemenea în tranşe) de la P.O., ca şi cum acesta ar fi plătit-o în numerar (a se vedea şi declaraţia martorei D.D.).

Sintetizând cele expuse anterior, rezultă că inculpata J.I.P. a fost cea care a decis implicarea tuturor societăţilor pe care le controla în fapt în executarea lucrărilor de la imobilul din strada C.T., a furnizat toate datele necesare întocmirii proiectului tehnic, a dispus asupra plăţii furnizorilor externi şi a achitat personal o parte din contravaloarea lucrărilor executate de SC C. SA.

Completul de 5 judecători constată că soluţia de achitare a inculpaţilor N.A. şi J.I.P. pentru acele acte materiale ale infracţiunilor de luare, respectiv dare de mită care vizează imobilul din strada C.T. este netemeinică şi nelegală, fiind consecinţa neluării în considerare a întregului probatoriu administrat în faza de urmărire penală şi readministrat direct şi nemijlocit în cursul judecăţii.

Practic, fără a face vreo referire la amplul material probatoriu aflat la dosar, inclusiv la cel administrat în faza de judecată, prima instanţă şi-a însuşit apărarea inculpaţilor, reţinând că nu s-a făcut dovada caracterului simulat al tranzacţiei privind imobilul din strada C.T. şi, implicit, a faptului că adevăraţii beneficiari ai lucrărilor executate şi neachitate la acest imobil este inculpatul N.A.

Apărarea inculpaţilor, valorificată de instanţa de fond în motivarea soluţiei de achitare, a încercat să acrediteze ideea că adevăratul proprietar la imobilului din strada C.T. şi beneficiar al lucrărilor de renovare a fost P.O., iar implicarea inculpaţilor N., respectiv J. în efectuarea acestora s-a datorat fie stării grave de sănătate a susnumitului (în cazul inculpaţilor N.), fie dorinţei de a garanta pentru bonitatea beneficiarului (în cazul inculpatei J.).

Această apărare nu poate fi primită decât cu neluarea în considerare a întregului material probatoriu administrat în cauză.

Astfel, aşa cum instanţa de recurs a reţinut anterior, dovedirea actelor materiale de dare şi luare de mită în legătură cu imobilul din strada C.T., nu poate fi redusă la analiza posibilităţilor materiale ale T.C., respectiv P.O. de a dobândi succesiv acelaşi imobil.

Dincolo de aspectele deja analizate, care ridică serioase semne de întrebare asupra circumstanţelor în care s-a realizat dobândirea şi înstrăinarea imobilului, caracterul simulat al actului încheiat între T.C. şi P.O. a fost dovedit implicit, prin împrejurări ulterioare şi care au vizat circumstanţele în care s-au realizat lucrările de renovare la acest imobil.

Aceste circumstanţe, neavute în vedere de prima instanţă, vizează în esenţă următoarele aspecte:

- deşi prin ipoteză imobilul nu a aparţinut familiei N., este cert că o bună parte din materialele folosite la imobilul din strada C.T. (incluzând parchet, obiecte sanitare, obiecte de iluminat, piese de decoraţiune) au provenit din importurile din China efectuate prin SC V. SA, deja analizate şi asupra cărora chiar şi instanţa de fond a reţinut că au fost achitate cu banii familiei N.

Această împrejurare a fost reţinută chiar de instanţa de fond, ca situaţie de fapt, atunci când a analizat importurile din China, însă ea a fost omisă ulterior, cu ocazia analizei situaţiei imobilului din strada C.T.: „Ulterior, bunurile aflate în containerele depozitate în incinta Remat C. au fost preluate și transportate la imobilul din București, str. Z. și folosite la amenajarea respectivei construcții, precum și la imobilul din București, str. C.T. și imobilul din localitatea Cornu, județ Prahova, aflat în proprietatea soților N.”.

Prin urmare, implicarea soţilor N. în lucrările din strada C.T. nu s-a rezumat la un ajutor nepatrimonial acordat prietenului P.O., constând în supravegherea executării acestora, ci a implicat cheltuieli efective în legătură cu acest imobil, constând în contravaloarea unei părţi însemnate a materialelor folosite, inclusiv obiecte de decoraţiune.

Posibila apărare a inculpaţilor (pe care aceştia nu şi-au făcut-o, dar pe care instanţa de recurs o analizează strict ipotetic), în sensul că şi această conduită a lor s-ar explica prin aceeaşi relaţie de prietenie cu P.O., nu poate fi primită, în condiţiile în care inculpaţii N. au negat implicarea lor în importurile din China (nu poţi susţine mai întâi că bunurile nu-ţi aparţin, pentru ca apoi să invoci o situaţie contrară).

În consecinţă, implicarea patrimonială a inculpaţilor N. în lucrările la imobilul din strada C.T., dovedeşte că în fapt acesta le aparţinea (în condiţiile în care inculpata N.D. fusese desemnată de T.C. prin testament legatara universală).

- perceperea inculpaţilor N. ca adevăraţii beneficiari ai lucrărilor din strada C.T. s-a datorat atât conduitei adoptate de ei la faţa locului, cât şi implicării unor persoane apropiate de familia N. în aceste lucrări, inclusiv în probleme legate de costul acestora.

Aşa cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză, este de necontestat faptul că inculpaţii N. au fost văzuți în mai multe rânduri la imobilul din strada C.T., iar conduita adoptată de ei a fost una specifică beneficiarilor lucrărilor, dând indicaţii cu privire la diferite soluţii tehnice sau chiar arhitectonice care trebuiau adoptate, cu privire la destinaţia unor încăperi ori solicitând chiar un grafic de lucrări.

Mai mult, în acelaşi imobil s-au desfăşurat şi lucrări de recondiţionare a unor piese de mobilier care în mod cert aparţineau familiei N., provenind din imobilul inculpaţilor din localitatea Cornu şi fiind destinate după recondiţionare decorării imobilelor inculpaţilor din strada Z. şi, parţial, din localitatea Cornu.

Întreaga conduită a inculpaţilor manifestată la faţa locului a depăşit limitele unui ajutor dezinteresat acordat unui prieten aflat în dificultate, fiind greu de explicat de pildă cum un prim-ministru care, aşa cum însuşi inculpatul N.A. a afirmat-o, este extrem de ocupat cu problemele ţării, îşi găseşte totuşi timp să vină într-un imobil aparţinând unui prieten şi să dea indicaţii cu privire la destinaţia de birou a unei încăperi, contrazicându-şi în acest sens nu doar soţia, ci şi arhitectul care se ocupa de lucrare.

Mai mult, este greu de înţeles implicarea atât de activă a inculpatei N.D. în supravegherea lucrărilor, în condiţiile în care chiar ea a recunoscut în declaraţia dată în faţa instanţei de fond că P.O. avea o relaţie mai apropiată cu inculpatul N.A. decât cu ea.

Emiterea unor opinii cu privire la soluţii arhitectonice sau privitoare la finisaje, refacerea unor lucrări în acord cu propriile gusturi şi dorinţe, nu pot fi justificate prin prisma relaţiei de prietenie cu beneficiarul lucrărilor.

Implicarea familiei N. în această lucrare nu s-a rezumat la aportul celor doi inculpaţi (patrimonial şi nepatrimonial), ci a inclus şi persoane percepute ca apropiaţi ori „oameni de casă” ai inculpaţilor (cum este cazul arhitectului care a coordonat lucrările ori a numitului G. care a locuit pe perioada desfăşurării acestora în imobil şi i-a supravegheat la rândul său pe muncitori, implicându-se totodată în recondiţionarea elementelor de mobilier, în condiţiile arătate mai sus).

Pe de altă parte, interesul manifestat de inculpaţi prin intermediar (avocatul familiei) după finalizarea lucrărilor în legătură cu valoarea acestora, este inexplicabil doar prin prisma relaţiei de prietenie cu numitul P.O., cu atât mai mult cu cât în perioada în care acest demers a fost făcut, respectivul era încă în viaţă.

În ce priveşte relaţia de prietenie dintre familia N. şi P.O., aceasta nu a apărut suficient de bine conturată astfel încât să justifice un asemenea grad de implicare a inculpaţilor în lucrările din strada C.T.

Astfel, se observă că nu toţi membri familiei lui P.O. au fost la curent cu prietenia acestuia cu familia N. (a se vedea mărturiile copiilor), după cum argumentele invocate în sprijinul unei relaţii apropiate nu sunt convingătoare (a se vedea mărturia soţiei supravieţuitoare cu privire la cele trei ipostaze în care s-a văzut cu familia N. ori chiar declaraţia inculpatei N.D. evocată anterior).

Însă, dincolo de existenţa unei relaţii de prietenie care ar fi stat la baza conduitei inculpaţilor N. vis-a-vis de lucrările din strada C.T., esenţială este o altă împrejurare rezultată din probatoriul cauzei şi ignorată de instanţa de fond.

Aşa cum rezultă din actele medicale aflate la dosar, diagnosticarea lui P.O. cu boala gravă care i-a fost în final fatală s-a petrecut în anul 2003, acesta suferind ulterior mai multe intervenţii chirurgicale, tratamente specifice şi internări în spital şi decedând la data de 01 mai 2006.

Or, aşa cum o probează declaraţiile angajaţilor SC C. SA implicaţi în lucrările din strada C.T., acestea au demarat în primăvară anului 2002, situaţie în care se ridică în mod firesc întrebarea: ce l-a împiedicat pe P.O. să se implice personal în lucrările de renovare a imobilului care, prin ipoteză, îi aparţinea, măcar în perioada 2002-2003, înţelegând prin aceasta contactarea şi încheierea unui contract cu firma care le-a executat, respectiv cu proiectantul lucrărilor, semnarea situaţiilor de lucrări şi plata celor efectuate în această perioadă, prezenţa sa la faţa locului şi perceperea ca adevărat beneficiar al lucrărilor?

De asemenea, ulterior diagnosticării sale cu o boală gravă, de ce a preferat să-i implice pe inculpaţii N. în aceste lucrări, în condiţiile în care avea doi copii majori şi o soţie (care, chiar dacă era separată în fapt, avea o relaţie de afaceri cu P.O.)? Acceptând că inculpaţii N. aveau o experienţă mai mare în privinţa lucrărilor de construcţii (având în vedere situaţia imobilului din strada Z.), de ce nu şi-a mandatat persoanele apropiate să efectueze măcar plăţile pentru lucrările deja efectuate? Mai mult, cum se explică plata unei sume infime (şi aceea, efectuată de inculpata J.) în contul lucrărilor, deşi acestea fuseseră finalizate? Cum se explică interesul inculpatului N.A. pentru un grafic de execuţie, în condiţiile în care beneficiarul nu-şi îndeplinise obligaţia corelativă de plată a lucrărilor deja executate?.

În realitate, motivaţia implicării inculpaţilor N. în lucrările din strada C.T., cu trimitere la starea de sănătate a lui P.O., nu a existat, în condiţiile în care inculpaţii s-au implicat de la bun început în aceste lucrări, inclusiv în perioada în care problemele de sănătate invocate nu s-au manifestat.

Mai mult, aşa cum a dovedit-o probatoriul cauzei, deşi lucrările de renovare au început în anul 2002 (după luna ianuarie, când formal imobilul a fost dobândit de P.O.), implicarea SC C. SA în legătură cu acest imobil datează din toamna anului 2001 (prin punerea în funcţiune a instalaţiei de încălzire), perioadă în care imobilul aparţinea încă T.C. (şi, implicit, familiei N.).

Concluzionând, nu simpla implicare a familiei N. în lucrările de renovare a imobilului din strada C.T., ci maniera în care aceasta s-a făcut a condus la perceperea inculpaţilor N. ca fiind adevăraţii beneficiari ai lucrărilor executate, ceea ce pune în discuţie realitatea operaţiunii de vânzare-cumpărare a imobilului între T.C. şi P.O.

- lucrările la imobilul din strada C.T. au fost executate de societăţi controlate de inculpata J.I.P., aceleaşi care au fost implicate şi la imobilul din strada Z. aparţinând familiei N. (în principal, SC C. SA), şi nu au fost achitate.

Pronunţând soluţia de achitare şi pentru actele materiale legate de imobilul din strada C.T., instanţa de fond a omis să analizeze contribuţia inculpatei J. în demararea şi desfăşurarea lucrărilor, fiind vorba de aceeaşi persoană care a procurat foloase necuvenite familiei N. cu ocazia importurilor din China.

Instanţa de fond a reţinut că inculpata J. a acţionat doar ca un garant al bonităţii beneficiarului P.O., deşi chiar inculpata a declarat în faţa instanţei că „nu l-am cunoscut niciodată pe P.O.”.

În aceste condiţii, se pune firesc întrebarea: cum poate garanta cineva pentru bonitatea unei persoane pe care nu o cunoaşte?

Probatoriul administrat în cauză, ignorat de instanţa de fond, demonstrează în mod cert nu doar implicarea familiei N. în lucrările din strada C.T., ci şi a inculpatei J.I., ea fiind cea care a decis ca aceste lucrări să fie executate de SC C. SA chiar în lipsa unui contract şi a unei autorizaţii de construire. Mai mult, deşi inculpata nu a recunoscut acest aspect, ea a făcut şi o plată parţială în contul lucrărilor executate, solicitând ca aceasta să apară ca fiind făcută de P.O., persoană pe care inculpata nu a cunoscut-o vreodată.

De altfel, nu este de omis faptul că o bună parte din materialele folosite la lucrarea din strada C.T. au provenit din importurile din China, destinate familiei N. şi în care inculpata J. a fost de asemenea implicată, prin suportarea unor cheltuieli de către o altă societate asupra căreia îşi exercita autoritatea, respectiv SC V. SA (a se vedea anterior).

Prin urmare, şi în cazul inculpatei J. implicarea nu a fost doar de ordin nepatrimonial (deşi fără dispoziţia ei lucrarea din strada C.T. nu ar fi fost executată de SC C. SA), ci a implicat şi resursele ei financiare, în condiţiile în care acestea nu puteau proveni nici de la inculpaţii N. (care au negat explicit că ar fi făcut vreo plată în contul lucrării) şi nici de la P.O. (pe care inculpata J. nu l-a cunoscut).

Este cert astfel că inculpata J. a procurat foloase materiale (constând în lucrări neachitate şi sume de bani avansate în nume propriu) beneficiarului construcţiei din strada C.T., fiind evident că acest lucru nu era posibil decât dacă acesta ar fi fost cunoscut de către inculpată.

Or, câte vreme pe P.O., ca beneficiar „de jure” inculpata nu l-a văzut vreodată, în discuţie nu mai rămân decât inculpaţii N., ca beneficiari „de facto” ai foloaselor necuvenite menţionate anterior.

Pe de altă parte, valoarea ridicată a acestor foloase (de ordinul miliardelor de RON vechi) conduce nu doar la concluzia că era vorba despre un beneficiar cunoscut, ci şi la ideea că ele nu au avut un caracter gratuit, ci au urmărit o contraprestaţie din partea beneficiarului.

Or, o asemenea contraprestaţie nu putea proveni din partea lui P.O. (persoană necunoscută inculpatei şi cu care aceasta nu avea nici un fel de relaţie), ci doar din partea inculpatului N. (căreia inculpata îi era subordonată şi de care depindea menţinerea statutului său, dat de funcţia publică ocupată de inculpată).

Preocuparea de a ascunde adevăratul beneficiar al lucrărilor din C.T. nu a avut drept scop doar ocultarea averii reale a prim-ministrului României, ci şi disimularea foloaselor necuvenite de care acesta a beneficiat din partea inculpatei J., reprezentate de contravaloarea lucrărilor efectuate.

Prin urmare, implicarea inculpatei J. în lucrările din strada C.T., coroborată cu valoarea foloaselor necuvenite prestate şi cu împrejurarea că nu l-a cunoscut pe P.O., demonstrează că beneficiarul real al acestor lucrări a fost inculpatul N.A.

Concluzionând, toate cele trei aspecte analizate anterior (folosirea la lucrări a unor bunuri provenite din China şi plătite de familia N.; implicarea inculpaţilor N. şi a apropiaţilor acestora în desfăşurarea lucrărilor; implicarea inculpatei J. şi suportarea de către aceasta a unei părţi din cheltuieli, restul rămânând neachitate) reprezintă suficiente argumente care demonstrează că nu P.O., ci inculpaţii N. au fost beneficiarii reali ai acestor lucrări.

Simplul fapt că există un act autentic de vânzare-cumpărare, ca şi împrejurarea că după moartea lui P.O. imobilul a intrat în masa succesorală şi a fost stăpânit de către moştenitorii acestuia, nu sunt suficiente pentru a proba adevărata stare de fapt.

În realitate, din perspectiva legii penale atât actul autentic, cât şi împrejurarea (reală sau nu) a posedării imobilului de către alte persoane decât inculpaţii N. creează doar o prezumţie relativă (aparenţă) în legătură cu beneficiarul lucrărilor de renovare.

În acest context, nu este de neglijat interesul propriu al moştenitorilor defunctului P.O. de a susţine că imobilul a aparţinut cu adevărat acestuia, chiar dacă situaţia de fapt este alta, câtă vreme o asemenea conduită le-a adus un avantaj patrimonial (întrucât, în condiţiile decesului susnumitului şi a declanşării cercetărilor penale în legătură cu acest imobil, de conivenţă sau nu cu inculpaţii N., au înţeles să profite de situaţia „de jure” creată de existenţa actului autentic şi de lipsa de interes a acestora de a o contesta, dată fiind situaţia în care cei din urmă se aflau).

Or, aşa cum s-a arătat, probatoriul cauzei a răsturnat această prezumţie, demonstrând că starea de fapt nu s-a suprapus peste starea de drept, iar beneficiarii reali ai foloaselor necuvenite au fost inculpaţii N., iar nu P.O.

În ce priveşte persoana care a asigurat aceste foloase, ca şi scopul pentru care ele au fost date, considerentele expuse anterior îşi găsesc deplină aplicabilitate şi în situaţia imobilului din strada C.T., astfel încât ele nu vor fi reluate.

f. În privinţa lucrărilor de tâmplărie prestate la imobilul din localitatea Cornu.

Potrivit actului de sesizare, în conţinutul infracţiunii continuate de dare/luare de mită săvârşite de inculpaţii J.I., N.A. şi N.D. a fost reţinut ca şi act material remiterea/primirea sumei de 2.027.844.822,27 ROL reprezentând contravaloarea unor lucrări de tâmplărie cu geam termopan executate de SC R.G. SRL Bacău, societate controlată în fapt de către inculpata J.I.

În justificarea soluţiei de achitare a inculpaţilor şi pentru acest act material, instanţa de fond a reţinut în esenţă că probatoriul administrat în cauză nu a demonstrat fără echivoc că valoarea lucrărilor sus-menţionate ar fi depăşit suma de 60.000 de dolari achitată de aceştia cu titlu de preţ, iar implicarea inculpatei J. a urmărit ascunderea în acte a adevăratului beneficiar (inculpatul N.A.), ajutându-l astfel în cazul unui eventual control al averii (ocazie cu care s-ar fi putut pune problema justificării sumei precizate anterior).

Completul de 5 judecători reţine că din probatoriul administrat în cauză a rezultat cu certitudine următoarele:

- implicarea SC R.G. SRL în efectuarea lucrărilor de tâmplărie cu geam termopan la imobilul familiei N. din localitatea Cornu a fost decisă de către inculpata J., care exercita în fapt controlul asupra acestei societăţi;

- lucrările au fost efectuate în două etape: în primăvara anului 2003 (vizând casa propriu-zisă şi o cabană din lemn, aflată în apropiere) şi în vara anului 2003 (vizând o extindere a clădirii şi terasei);

- din dispoziţia inculpatei J., SC V. SA a achitat către SC R.G. SRL prin ordinele de plată din 25 aprilie 2003 şi din 14 mai 2003 suma totală de 2.300.000.000 ROL reprezentând contravaloarea facturilor nr. F23 din 30 aprilie 2003 şi F22 din 16 mai 2003, cu menţiunea „contravaloare tâmplărie aluminiu, geam termopan”;

- în aceeaşi perioadă SC R.G. SRL a efectuat lucrări de montaj tâmplărie atât la imobilul din strada Z., cât şi la cel din localitatea Cornu;

- în vara anului 2003, inculpaţii N.A. şi N.D. au achitat suma de 60.000 de dolari în contul lucrărilor efectuate pentru imobilul din Cornu, sumă ce a fost schimbată în RON de către un angajat al SC R.G. SRL, rezultând suma totală de 1.956.544.000 ROL.

Spre deosebire de situaţia importurilor din China (în cazul cărora inculpaţii N. au achitat contravaloarea bunurilor, dar nu şi datoria vamală şi cheltuielile interne legate de acestea) şi de cea a imobilului din strada C.T. (în cazului căruia inculpaţii nu au achitat nicio o sumă de bani, întrucât au pretins că imobilul nu le aparţinea), în cazul lucrărilor de tâmplărie executate de SC R.G. SRL la imobilul din localitatea Cornu este cert că inculpaţii N. au achitat o importantă sumă de bani.

Întrucât şi în acest caz acuzaţia adusă inculpaţilor este aceea de dare (inculpata J.), respectiv luare de mită (inculpaţii N.A. şi N.D.), probatoriul administrat în cauză trebuia să lămurească în primul rând dacă în urma lucrărilor efectuate la acest imobil aparţinând familiei N., aceasta a beneficiat de un folos necuvenit, concretizat în diferenţa dintre valoarea lucrărilor şi suma achitată de inculpaţi în condiţiile menţionate anterior.

Din acest probatoriu rezultă că lucrările de tâmplărie la imobilul din localitatea Cornu au fost executate de SC R.G. SRL în două etape, cele iniţiale fiind mai ample decât cele ulterioare (a se vedea declaraţia martorului B.B., administrator al societăţii). Cu toate acestea, valoarea lucrărilor executate în cea de-a doua etapă, astfel cum rezultă din înregistrările contabile, este superioară celei din prima fază.

Din acelaşi probatoriu rezultă că lucrările la imobilul din localitatea Cornu s-au desfăşurat în paralel cu cele de la imobilul din strada Z., situaţie care s-a repercutat asupra plăţilor efectuate de SC V. SA în baza facturilor emise de SC R.G. SRL.

Astfel, din suma totală de 2,3 miliarde RON vechi achitată de SC V. SA către SC R.G. SRL cu menţiunea „cumpărare-vânzare prestări servicii”, o parte a vizat materialele pentru imobilul din strada Z., iar o parte cele achiziţionate pentru lucrările la imobilul din localitatea Cornu, materialele fiind însă facturate împreună.

Pe de altă parte, aşa cum a rezultat şi din expertiza contabilă întocmită în faza de urmărire penală, pentru lucrările efectuate de SC R.G. SRL la imobilul din Cornu nu s-a încheiat un contract şi nu au existat devize de lucrări, astfel încât expertiza nu a putut preciza dacă există eventuale diferenţe între valorile înregistrate în contabilitatea societăţii şi devizele de lucrări cu privire la cheltuielile cu materialele, manopera, transportul şi chirii utilaje.

În privinţa materiilor prime şi materialelor, din expertiza contabilă rezultă că acestea au fost date în consum pe baza unor bonuri de consum, însă acestea prezintă multe ştersături cu pastă albă şi diferenţe între cele două exemplare cu privire la codul şi denumirea obiectivului pentru care s-au utilizat.

Mai mult, în faza de judecată a fost efectuată o expertiză tehnică în domeniul construcţiilor care a determinat suprafaţa totală a tâmplăriei din aluminiu existentă în cele două corpuri de clădire, rezultând astfel o valoare a lucrării inferioară sumei achitate de inculpaţii N.

În cauză nu s-au formulat obiecţiuni la acest raport de expertiză, fiind depusă o notă din partea Parchetului cu privire la conţinutul raportului prin care însă au fost contestate diferite aspecte în legătură cu expertiza efectuată şi, mai ales, cu valoarea lucrărilor prin raportare la preţul/metru pătrat al materialului utilizat.

În acest context, trebuie reţinut şi faptul că expertiza contabilă efectuată în faza de urmărire penală nu s-a putut pronunţa cu privire la structura costurilor practicate de SC R.G. SRL pentru lucrări executate în aceeaşi perioadă şi facturate altor beneficiari, întrucât nu au putut fi puse la dispoziţie documente relevante (contracte, devize de lucrări, facturi), societatea fiind desfiinţată la momentul efectuării expertizei.

Având în vedere toate aceste aspecte, Completul de 5 judecători, apreciază că probatoriului administrat în cauză cu privire la acest act material al infracţiunilor de dare şi luare de mită nu este unul concludent pentru a reţine vinovăţia inculpaţilor, existând dubii cu privire la valoarea reală a lucrărilor şi, implicit, la folosul necuvenit de care ar fi beneficiat inculpaţii N. din partea inculpatei J., dincolo de cel nepatrimonial reprezentat de neîntocmirea unor înscrisuri pe numele acestora (contract, factură, chitanţe), ajutor fără de care inculpaţii ar fi fost în dificultate în situaţia în care, în eventualitatea unui control al averii, ar fi trebuit să justifice suma achitată pentru lucrare, de 60.000 de dolari.

Este cert că şi în acest caz SC V. SA a efectuat plăţi în favoarea SC R.G. SRL, deşi între aceste societăţi nu existau relaţii contractuale, însă ţinând seama de circumstanţele în care lucrările de tâmplărie au fost efectuate de cea din urmă societate (în acelaşi timp la ambele imobile ale familiei N.), de faptul că nu au existat devize de lucrări, dar şi de împrejurarea că inculpaţii au achitat o sumă de bani în contul lucrării, nu se poate stabili în mod cert dacă partea din suma achitată pentru lucrarea din localitatea Cornu a fost un folos destinat familiei N. sau doar un avans pentru achiziţionarea materialelor (mai ales că potrivit declaraţiei martorei P.C., inculpata J. i-a spus iniţial că ulterior SC V. SA va primi sumele aferente acestor lucrări), în contextul în care nu au fost administrate probe concludente cu privire la valoarea reală a lucrărilor, distinct de menţiunile aflate în contabilitatea SC R.G. SRL.

Această concluzie este justificată în contextul în care, deşi lucrările din cea de-a doua etapă (când a fost primită suma de bani de la familia N.) au fost mai reduse, valoarea lor în contabilitate a fost mai ridicată. În ce priveşte această sumă, ea a fost achitată din proprie iniţiativă de inculpaţii N. (prin intermediar), fără a exista vreo discuţie prealabilă cu privire la cuantumul ei (pentru a se putea stabili dacă ea a reprezentat în concepţia inculpaţilor plata pentru întreaga lucrare sau doar pentru ceea ce urma să se execute în faza a doua).

Prin urmare, cu privire la acest act material al infracţiunilor de dare şi luare de mită, soluţia de achitare dispusă de instanţa de fond este fundamentată pe probatoriul administrat în cauză, astfel încât în aceste limite critica Parchetului nu este întemeiată.

Concluzionând, în urma readministrării probatoriului esenţial pentru soluţionarea cauzei, a valorificării unor mijloace de probă ignorate de instanţa de fond, dar şi al coroborării întregului material aflat la dosar, Completul de 5 judecători, a ajuns la o altă concluzie cu privire la existenţa faptelor şi vinovăţia inculpaţilor N.A., N.D. şi J.I.P. din perspectiva infracţiunilor de luare şi dare de mită imputate acestora prin actul de sesizare, în sensul că:

- în perioada 2002-2004, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de prim-ministru al României inculpatul A.N. a primit foloase necuvenite de la inculpata I.P.J. în valoare totală de 1.824.303,72 RON (18.243.037.290,81 ROL), din care 181.774,01 RON (1.817.740.105 ROL) reprezentând cheltuieli ocazionate de introducerea în țară a bunurilor cumpărate din China ca importuri efectuate de SC V. SA, precum și sume facturate de prestatorii interni pentru operațiunile de vămuire, transport pe calea ferată și cu mijloace auto, manipulare și pază a containerelor cu aceste bunuri aparţinând familiei soţilor N.A. şi N.D. şi 1.642.529,71 RON (16.425.297.185,81 ROL) reprezentând contravaloarea unor lucrări de construcţii şi renovare executate la imobilul situat în Bucureşti, str. C.T., sector 1, ce aparţinea în realitate inculpaţilor N.A. şi N.D., toate acestea în scopul menţinerii în funcţie a inculpatei J. (lucru care s-a şi realizat, inclusiv în condiţiile în care în anul 2004 instituţia condusă de aceasta a trecut în subordinea inculpatului N.A.);

- în aceeaşi perioadă, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul N.A. a primit de la martorul P.I., foloase necuvenite constând în prestarea serviciilor de achiziționare a unor bunuri din China, depozitarea lor temporară la sediul Ambasadei României din China, supravegherea încărcării bunurilor în containere și organizarea transportului pe parcurs extern, toate acestea în scopul menţinerii martorului în misiune în străinătate (lucru care s-a şi întâmplat, inclusiv prin numirea acestuia în funcţiile de consul general, şef al Consulatului General al României la Hong Kong şi Shanghai);

- parte din foloasele obţinute de inculpatul N.A. au fost primite în perioada 2002-2004, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale cu ajutorul soţiei sale, inculpata N.D., în scopul arătat anterior;

- în mod corespunzător, în perioada 2002-2004, în mod repetat şi în baza unei rezoluţii infracţionale unice, inculpata J.I.P. i-a remis inculpatului N.A., prim-ministru al României, foloase necuvenite în valoare totală de 1.824.303,72 RON (18.243.037.290,81 ROL), în scopul menţinerii sale în funcţia de inspector general de stat la Inspectoratul de Stat în Construcţii (I.SC), inclusiv după ce această instituţie a trecut în subordinea inculpatului N.A.

În raport de cele reţinute anterior, rezultă că faptele comise de inculpaţii N.A. şi N.D. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată, săvârşite în calitate de autor, respectiv complice, în timp ce faptele comise de inculpata J.I.P.D. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită în formă continuată.

În privinţa acesteia din urmă, în raport de momentul la care se consideră săvârşită infracţiunea (anul 2004), Completul de 5 judecători constată că sunt incidente dispoziţiile legale privind prescripţia răspunderii penale, în condiţiile în care s-a împlinit termenul special de prescripţie, de 7 ani şi 6 luni calculat conform art. 122 alin. (1) lit. d) şi art. 124 C. pen. (anterior modificării intervenite prin Legea nr. 63/2012), majorat cu durata de 3 luni şi 13 zile, în care judecata în Dosarul nr. 15083/1/2006 (cel în care faptele ce fac obiectul prezentei cauze au fost cercetate în primul ciclu procesual, finalizat cu restituirea cauzei la Parchet) a fost suspendată, ca efect al sesizării Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate.

În aceste condiţii, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va fi admis recursul Parchetului, casată în parte sentinţa şi condamnaţi inculpaţii N.A. şi N.D. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (cu reţinerea formei de participaţie a complicităţii prev. de art. 26 C. pen. în cazul inculpatei N.D.).

În cazul inculpatei J.I.P., în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. va fi încetat procesul penal pornit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Consecutiv soluţiei de condamnare a inculpaţilor N.A. şi N.D. pentru infracţiunea de luare de mită, urmează ca în baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. să se confişte de la inculpaţii N.A. şi N.D., în părţi egale, suma de 1.824.303,72 RON (18.243.037.290,81 ROL), dobândită prin infracţiunea de luare de mită şi de care ambii inculpaţi au beneficiat.

De asemenea, în vederea aducerii la îndeplinire a măsurii confiscării speciale, va fi menţinut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanța nr. 68/P/2008 din 25 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secţia de combatere a infracțiunilor conexe, infracțiunilor de corupție asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților N.A. și N.D.

1.2. în ce priveşte critica vizând soluţia de achitare a inculpatelor N.D. şi J.I.P. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată;

Instanţa de fond a dispus achitarea ambelor inculpate pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, ca urmare a inexistenţei faptelor de corupţie imputate inculpatului N.A., reţinându-se în esenţă că, de vreme ce acest inculpat nu a săvârşit infracţiunea de luare de mită, nu subzistă nici infracţiunea corelativă, care ar fi fost comisă în scopul ascunderii sau disimulării produsului obţinut din infracţiunea principală.

În privinţa inculpatei N.D., Completul de 5 judecători, constată că prin rechizitoriu aceasta a fost trimisă în judecată, între altele, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 şi cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că a fost beneficiara bunurilor obţinute de inculpatul N.A. ca urmare a săvârşirii infracţiunii de luare de mită (respectiv a bunurilor importate din China şi a lucrărilor de tâmplărie executate la imobilul proprietate comună din localitatea Cornu), în condiţiile în care a cunoscut de la început provenienţa lor.

Chiar dacă instanţa de recurs a ajuns la o altă concluzie cu privire la infracţiunea de luare de mită săvârşită de inculpaţii N.A. şi N.D., condamnarea lor pentru săvârşirea acestei infracţiuni nu schimbă soluţia instanţei de fond cu privire la infracţiunea de spălare de bani imputată inculpatei N.D., în condiţiile în care achiziţionarea bunurilor din China s-a făcut cu banii inculpaţilor N., iar lucrările de tâmplărie la imobilul din localitatea Cornu nu pot fi reţinute ca un act material al infracţiunii de luare de mită.

Este real faptul că sumele cheltuite din fonduri proprii de către inculpaţii N.A. şi N.D. pentru importurile din China (peste 500.000 de dolari) şi pentru lucrările de tâmplărie din localitatea Cornu (60.000 de dolari) nu par a fi justificate prin prisma averii declarate de inculpat în condiţiile legii, însă acest aspect nu face obiectul analizei prezentei cauze şi nu dă conţinut infracţiunii de spălare de bani imputate inculpatei N.D., în varianta reţinută în rechizitoriu.

Pe de altă parte, este de observat că în acelaşi act de sesizare s-a menţionat faptul că această infracţiune nu a fost reţinută şi în sarcina inculpatului N.A., întrucât acesta nu poate fi subiect activ atât al infracţiunii de luare de mită, cât şi al infracţiunii de spălare de bani.

Or, acelaşi raţionament este valabil şi în cazul inculpatei N.D., în condiţiile în care aceasta ar fi comis infracţiunea de luare de mită în varianta menţionată în rechizitoriu (adică incluzând, pe lângă foloasele reprezentând sumele achitate de SC V. SA în legătură cu importurile din China, şi valoarea propriu-zisă a acestora, ca şi contravaloarea lucrărilor la imobilul din localitatea Cornu).

Cu alte cuvinte, nu doar împrejurarea că anumite bunuri imputate cu titlu de mită, nu s-au dovedit a fi avut această natură, ci însăşi modalitatea în care a fost concepută acuzaţia de spălare de bani conduce la imposibilitatea reţinerii infracţiunii de spălare de bani în sarcina inculpatei N.D.

Este adevărat că inculpata s-a implicat activ nu doar în privinţa importurilor din China, ci şi în cazul lucrărilor de renovare a imobilului din strada C.T., fiind în egală măsură un beneficiar al prestaţiilor primite de inculpatul N.A. cu titlu de mită, însă aceste aspecte nu sunt suficiente pentru reţinerea infracţiunii de spălare de bani în sarcina inculpatei N.D., întrucât acuzarea în legătură cu această infracţiune a fost strict circumstanţiată (referindu-se doar la bunurile importate din China - iar nu şi sumele plătite de SC V. SA cu privire la acestea, precum şi lucrările la imobilul din localitatea Cornu - iar nu şi cele la imobilul din strada C.T.).

Prin urmare, ţinând seama de limitele acuzării formulate împotriva inculpatei N.D. ce au dat conţinut infracţiunii de spălare de bani, Completul de 5 judecători, constată că soluţia instanţei de fond cu privire la aceasta este legală şi temeinică, astfel încât sub acest aspect critica Parchetului este neîntemeiată.

În privinţa inculpatei J.I.P., în sarcina acesteia s-a reţinut prin actul de sesizare infracţiunea de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 şi cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. constând în:

- disimularea sumei de 2.628.000.000 ROL reprezentând mita dată inculpatului N.A., disimulată ca împrumut acordat SC C. SA, din care în realitate s-au decontat lucrări la imobilul din strada C.T., întocmindu-se fictiv dispoziţii de restituire a împrumutului către inculpata J. şi apoi de încasare de la P.O.;

- disimularea provenienţei sumelor din care au fost achitate bunurile achiziţionate de inculpaţii N. din China, prin introducerea lor în ţară ca şi importuri efectuate de SC V. SA, urmată de înregistrarea bunurilor ca fiind transferate la un punct de lucru al societăţii din Bucureşti;

- ascunderea beneficiarului real al lucrărilor la imobilul din strada C.T., prin înregistrarea şi facturarea lor pe un beneficiar fictiv, respectiv P.O.

Prin urmare, acuzaţiile aduse inculpatei J. au vizat în esenţă disimularea sumelor primite de inculpatul N.A. cu titlu de mită, fie că este vorba despre importurile din China, fie că este vorba despre lucrările efectuate la imobilul din strada C.T.

Aşa cum s-a văzut, probatoriul administrat în cauză a dovedit că inculpatul N.A., ajutat de soţia sa, inculpata N.D., a primit foloase necuvenite din partea inculpatei J.I.P. pentru menţinerea acesteia în funcţia publică deţinută, constând pe de o parte în valoarea datoriei vamale şi a altor cheltuieli interne (transport, pază) pentru bunurile achiziţionate din China, iar pe de altă parte în contravaloarea lucrărilor efectuate la imobilul din strada C.T., al căror beneficiar real a fost tot inculpatul N.A.

În ambele situaţii, foloasele necuvenite primite de inculpatul N.A. au fost disimulate pentru a se ascunde originea lor ilicită, respectiv faptul că provin din săvârşirea unei infracţiuni de corupţie.

Astfel, în cazul bunurilor din China, chiar dacă acestea au fost achiziţionate cu banii inculpaţilor N., datoria vamală şi cheltuielile interne în legătură cu aceste bunuri au fost suportate de către SC V. SA, societate controlată de către inculpata J.

Suma achitată cu acest titlu, reprezentând mită pentru inculpatul N.A., a fost mascată ca şi cheltuieli aferente unor importuri efectuate de către SC V. SA, deşi această societate nu a avut nicio relaţie comercială cu vreun partener chinez, iar bunurile aduse din China nu erau destinate activităţii sale, ci au fost folosite la cele trei imobile ale familiei N. (din Z., C.T. şi Cornu).

Aşa cum a rezultat din probatoriul cauzei (a se vedea în primul rând declaraţiile martorei P.C. şi documentele comerciale, vamale şi de transport), prin asumarea de către SC V. SA a acestor cheltuieli, inculpata J. a disimulat adevărata natură a sumelor plătite de respectiva societate, acestea reprezentând în realitate o mită primită de inculpatul N.A., cu sprijinul inculpatei N.D. (a se vedea implicarea acesteia în importurile din China, inclusiv sub aspectul folosirii de documente false la introducerea acestora în România).

În privinţa lucrărilor la imobilul din strada C.T., ceea ce s-a ascuns nu a fost doar natura sumei reprezentând contravaloarea acestora primită de inculpatul N.A., ci şi adevăratul beneficiar al lucrărilor efectuate şi neachitate ori a celor achitate de inculpata J.

În acest sens, modul în care s-au disimulat sumele plătite efectiv de către inculpata J. pentru inculpatul N.A., este unul specific operaţiunilor de spălare de bani, fiind vorba mai întâi despre un aşa-zis împrumut acordat societăţii constructoare de către inculpata J., urmat de restituirea acestuia, paralel cu încasarea din nou a aceleiaşi sume ca şi când ar fi reprezentat o plată parţială a lucrărilor efectuată de proprietarul din acte al imobilului, numitul P.O.

Pe lângă această sumă plătită efectiv de inculpata J. în contul lucrărilor la imobilul din strada C.T., contravaloarea sumei rămase neachitate, ce a reprezentat de asemenea un folos asigurat inculpatului N.A., a fost disimulată prin ocultarea adevăratului beneficiar al lucrărilor, creându-se în final aparenţa că în situaţia imobilului din strada C.T. ar fi vorba doar despre neachitarea unor lucrări de către proprietarul din acte P.O., iar nu despre o mită dată inculpatului N.A.

Modul în care inculpata J. a acţionat, direct sau prin intermediul celor trei societăţi comerciale pe care le controla (SC V. SA - în cazul importurilor din China, SC C. SA, în cazul lucrărilor din strada C.T. - şi SC R.G. SRL - în cazul lucrărilor de tâmplărie la imobilul din Cornu), a urmărit nu doar ascunderea faptului că inculpaţii N. au achitat din fonduri proprii (pe care probabil nu le puteau justifica legal) diverse bunuri sau lucrări (a se vedea bunurile cumpărate din China sau banii daţi pentru lucrarea de tâmplărie de la Cornu), ceea ce putea avea relevanţă doar din perspectiva justificării averii, însă nu face obiectul prezentei cauze.

În realitate, acest „ajutor” acordat de inculpata J. a fost însoţit de alte acte de disimulare, de această dată cu referire la foloasele materiale asigurate inculpatului N.A. de către aceeaşi inculpată, intenţia sa fiind aceea de a ascunde natura şi provenienţa reală a sumelor de care inculpatul N. a beneficiat din partea inculpatei J.

Prin urmare, în cazul inculpatei J.I., Completul de 5 judecători, constată că faptele acesteia întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, texte în baza cărora inculpata va fi condamnată.

În raport de aceste considerente, Completul de 5 judecători, constată că şi acest motiv de recurs formulat de Parchet este întemeiat, însă doar în parte, respectiv doar în privinţa soluţiei de achitare dispusă cu privire la inculpata J.I.P., sens în care aceasta va fi condamnată şi pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000.

1.3. Î n ce priveşte critica vizând soluţia de achitare a inculpatei J.I.P. pentru participație improprie la săvârşirea infracțiunii de fals intelectual la legea contabilității.

Prin actul de sesizare s-a reţinut că inculpata J. a dispus efectuarea de înregistrări inexacte în contabilitatea SC C. SA, SC V. SA şi SC R.G. SRL cu consecinţa denaturării rezultatelor financiare ale acestor societăţi reflectate în bilanţul contabil, în scopul ascunderii infracţiunii de luare de mită săvârşită de inculpatul N.A.

În acest sens, s-au reţinut cinci acte materiale ce intră în conţinutul unei infracţiuni continuate unice, din care trei au vizat înregistrarea în contabilitatea SC V. SA a unor cheltuieli efectuate în legătură cu imobilul din strada C.T., iar celelalte două au avut în vedere înregistrări în contabilitatea aceleiaşi societăți, dar şi a SC R.G. SRL a unor cheltuieli în legătură cu imobilul din localitatea Cornu.

Instanţa de fond a achitat-o pe inculpată şi pentru această infracţiune, în condiţiile în care actele materiale ce intră în conţinutul acestei infracţiuni au avut în vedere înregistrări în contabilitate în legătură cu imobilul din strada C.T. (cu privire la care prima instanţă a reţinut că nu a aparţinut familiei N.) şi din localitatea Cornu (cu privire la care intervenţia inculpatei nu a vizat decât ascunderea în acte a soţilor N., ca beneficiari ai lucrărilor).

Prin urmare, soluţia de achitare a inculpatei J. pentru participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual la legea contabilităţii, a fost pusă de instanţa de fond în directă legătură cu soluţia de achitare pentru infracţiunile de corupţie, decurgând în mod natural din aceasta.

Ţinând seama de considerentele expuse anterior cu privire la săvârşirea de către inculpaţi (şi) a infracţiunilor de corupţie ce li s-au reţinut în sarcină, în limitele arătate, este cert faptul că în contabilitatea SC V. SA au fost înregistrate anumite cheltuieli în legătură cu imobilul din strada C.T., pe baza facturilor emise de alte societăţi, respectiv SC R.G. SRL (pentru o uşă metalică montată la acest imobil) şi SC T.M. SA (pentru lucrări de placaje piatră executate la acelaşi imobil).

Aşa cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză, suportarea de către SC V. SA a acestor cheltuieli s-a făcut fără ca societatea să fie beneficiara bunurilor sau lucrărilor achitate, menţionate în facturile nr. F29 din 12 noiembrie 2003 emisă de SC R.G. SRL şi nr. F30 din 09 octombrie 2003 emisă de SC T.M. SA.

În realitate, implicarea SC V. SA sub această formă în lucrările la imobilul din strada C.T. a fost decisă de către inculpata J., care a dat dispoziţii de plată a acestor facturi (a se vedea declaraţiile martorilor P.C., B.B. şi O.A.).

Ulterior, aceste facturi au fost înregistrate în contabilitatea SC V. SA, deşi ele nu reflectau nişte operaţiuni comerciale reale, denaturând cheltuielile efectuate de societate în anul 2003 şi, prin aceasta, rezultatele financiare aferente acestui an, cu consecinţe asupra profitului realizat de firmă, dar şi asupra impozitelor datorate statului.

Suportarea de către SC V. SA a acestor cheltuieli în legătură cu imobilul din strada C.T. a constituit un folos necuvenit de care a beneficiat inculpatul N.A. din partea inculpatei J.I., iar evidenţierea în contabilitatea societăţii a facturilor aferente a avut drept scop ascunderea acestui folos şi, prin aceasta, a infracţiunilor de dare şi luare de mită săvârşite de inculpaţii J. şi N.

Prin urmare, Completul de 5 judecători, constată că faptele inculpatei J. de a-i determina pe martorii P.C. şi O.A. să efectueze înregistrări inexacte în contabilitatea SC V. SA în legătură cu imobilul din strada C.T., cu privire la cheltuieli suportate de societate în baza unor operaţiuni comerciale inexistente (SC V. SA nefiind adevăratul beneficiar al bunurilor şi lucrărilor menţionate în facturi), constituie participație improprie la săvârşirea infracțiunii de fals intelectual la legea contabilității în formă continuată prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 37 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 289 C. pen. și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, sens în care şi acest motiv de recurs al Parchetului este întemeiat.

În consecinţă, inculpata J. va fi condamnată şi pentru săvârşirea acestei infracţiuni.

1.4. Î n ce priveşte critica vizând înlăturarea prevederilor art. 17 din Legea nr. 78/2000.

Aşa cum a rezultat din sentinţa recurată, nereţinerea în încadrarea juridică a dispoziţiilor art. 17 lit. c), e) sau, după caz, h) din Legea nr. 78/2000, s-a datorat soluţiei de achitare a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor de corupţie ce le-au fost imputate (luare/dare de mită).

Or, în condiţiile în care Completul de 5 judecători a ajuns la o altă concluzie cu privire la vinovăţia inculpaţilor în legătură cu aceste infracţiuni, este evident că se impune păstrarea în încadrarea juridică a referirilor la art. 17 din Legea nr. 78/2000 în privinţa infracţiunilor de spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual la legea contabilităţii şi infracţiunea prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 reţinute în sarcina inculpatei J.I., fiind vorba despre infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie săvârşite de ea şi de inculpaţii N.A. şi N.D.

Prin urmare, şi acest motiv de recurs al Parchetului este întemeiat.

1.5. Î n ce priveşte greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, fiind vorba despre o critică regăsită atât în recursul Parchetului, cât şi în cel al inculpatului N.A., aceasta va fi tratată distinct, după examinarea motivelor de recurs formulate de inculpaţi.

2. În ce priveşte recursul declarat de inculpatul N.A.

Din examinarea motivelor de recurs formulate de inculpatul N.A. rezultă că acesta a formulat mai multe critici, care pot fi grupate în două categorii: pe de o parte cele prin care sunt puse în discuţie chestiuni procedurale (în esenţă, aspecte ce ţin de faza de urmărire penală), iar pe de altă parte cele prin care sunt puse în discuţie chestiuni ce vizează modul în care prima instanţă a soluţionat fondul cauzei (cu referire la soluţia de condamnare pentru infracţiunea de şantaj, încadrarea juridică şi individualizarea pedepsei).

Prealabil analizării motivelor de recurs formulate de inculpat, Completul de 5 judecători, precizează că acestea vor fi cenzurate prin prisma soluţiei pronunţate de instanţa de fond cu privire la fiecare dintre acuzaţiile aduse inculpatului prin actul de sesizare.

Astfel, spre deosebire de soluţia de condamnare, care poate fi analizată sub toate aspectele (aşadar, inclusiv sub aspectul motivelor care au stat la baza pronunţării acesteia), în cazul soluţiei de achitare, fiind vorba despre o rezolvare a acţiunii penale favorabile inculpatului, acesta nu mai poate pune în discuţie starea de fapt reţinută de instanţa inferioară după cum nu poate critica modul în care această instanţă a analizat probatoriul administrat în cauză, decât în măsura în care s-ar contesta temeiul procedural al soluţiei de achitare.

Cu alte cuvinte, în lipsa unui motiv de recurs vizând temeiul soluţiei de achitare, nu pot fi formulate critici ce ar viza exclusiv motivele care au stat la baza adoptării acesteia, căci motivarea unei hotărâri judecătoreşti face corp comun cu soluţia pronunţată cu privire la fiecare dintre faptele deduse judecăţii.

Prin urmare, este inadmisibil ca inculpatul să fie de acord cu soluţia de achitare şi temeiul ei procedural, dar în acelaşi timp să critice situaţia de fapt şi analiza probatoriului avute în vedere la pronunţarea soluţiei.

2.1. În privinţa criticilor vizând aspecte de procedură, acestea au fost circumscrise de inculpat cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., întrucât instanţa de fond nu s-ar fi pronunţat nici cu ocazia verificării regularităţii actului de sesizare şi nici prin sentinţa atacată asupra unor cereri esenţiale, de natură să-i garanteze drepturile şi să influenţeze soluţia procesului.

Contrar susţinerilor inculpatului, Completul de 5 judecători, constată că prin încheierea din 24 noiembrie 2010 instanţa de fond a analizat şi a răspuns motivat tuturor excepţiilor formulate atât de către acesta, cât şi de către ceilalţi coinculpaţi din prezenta cauză, în condiţiile art. 300 şi 332 C. proc. pen.

De asemenea, prin hotărârea pronunţată pe fondul cauzei, prima instanţă a analizat şi alte critici procedurale vizând probatoriul administrat în cauză (problema înregistrărilor convorbirilor purtate în mediu ambiental şi cea a calităţii de martor a lui P.I.), nefiind astfel incident cazul de casare invocat de inculpat.

Dincolo de acest aspect, reexaminând în condiţiile art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen. cererile şi excepţiile la care s-a făcut referire în motivele de recurs, Completul de 5 judecători, constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

a. În ce priveşte modul în care au fost respectate dispoziţiile cuprinse în sentinţa penală nr. 611 din 18 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind refacerea urmăririi penale şi a actului de sesizare a instanţei, Completul de 5 judecători, constată că organul de urmărire penală s-a conformat acestor dispoziţii în condiţiile în care au fost refăcute toate actele de urmărire penală cu privire la care această activitate era posibilă, valorificându-se însă ca atare documentele financiar - contabile sau de altă natură, ridicate cu ocazia cercetărilor iniţiale de la diferite entităţi, precum şi înscrisuri, bunuri şi valori predate de diferite persoane şi care, având o existenţă de sine stătătoare, independentă de orice act de cercetare penală, în mod obiectiv nu puteau fi refăcute.

Aşa cum se poate constata din examinarea dosarului de urmărire penală, după restituirea cauzei la procuror au fost reaudiaţi toţi martorii şi s-a dispus efectuarea mai multor constatări tehnico-ştiinţifice grafice, a unei expertize contabile, precum şi a unor percheziţii informatice.

Pe de altă parte, dispoziţia de refacere a urmăririi penale nu a privit actele premergătoare care au avut această calitate şi în dosarul iniţial nr. 8/P/2006, căci refacerea a avut în vedere exclusiv actele de urmărire penală, adică cele efectuate în dosarul de mai sus după ce s-a început urmărirea penală.

Prin urmare, actele premergătoare, ca şi procesul-verbal care le-a constat au rămas câştigate cauzei şi au putut fi valorificate ca atare în condiţiile 224 C. proc. pen.

b. În privinţa înregistrării convorbirilor purtate în mediu ambiental de inculpatul N.A. şi martorul C.O. în zilele de 13 şi 14 martie 2006, Completul de 5 judecători, constată că acestea au fost autorizate în condiţii legale, astfel încât criticile inculpatului sunt nefondate.

În acest sens, instanţa de recurs reţine că, chiar dacă formularea actuală a art. 91⁴ C. proc. pen. a fost introdusă prin Legea nr. 356/2006 (care a intrat în vigoare abia la 07 septembrie 2006), această împrejurare nu conduce la concluzia că la 13 martie 2006 nu era posibilă înregistrarea convorbirilor purtate în mediu ambiental.

Aşa cum se poate constata, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 356/2006, art. 91¹ C. proc. pen. şi-a modificat atât denumirea marginală, cât şi conţinutul, făcându-se astfel referire la „condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor prin telefon sau prin orice alt mijloc electronic de comunicare”.

În aceste condiţii, raţiunea noii reglementări a art. 91⁴ C. proc. pen., este aceea de a preciza că dispoziţiile art. 91¹ şi urm. referitoare la înregistrările convorbirilor sau comunicărilor prin telefon sau prin orice alt mijloc electronic de comunicare, sunt aplicabile şi în alte cazuri, cum ar fi înregistrările unor convorbiri purtate în mediu ambiental.

Este de observat că, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 356/2006, art. 91¹ C. proc. pen. nu era circumstanţiat la convorbiri sau comunicări prin telefon sau prin orice alt mijloc electronic de comunicare, ci referirea era generică, la „convorbiri sau comunicări”, ceea ce înseamnă că şi în acea perioadă era posibilă înregistrarea unor convorbiri purtate în alt mod decât prin telefon.

Acest lucru se deduce şi din alte dispoziţii legale, cum ar fi art. 91¹ alin. (7), care menţionau între dispoziţiile obligatorii ale încheierii de autorizare şi „persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus supravegherii”. Or, această din urmă menţiune nu s-ar fi justificat decât în situaţia în care ar fi interesat locul, iar nu mijlocul prin care se purta convorbirea a cărei înregistrare se autoriza, ceea ce conduce la concluzia posibilităţii de a fi înregistrate convorbiri purtate într-un anume loc, adică în mediu ambiental.

Prin urmare, prin adoptarea Legii nr. 356/2006 legiuitorul a dorit să introducă mai multă rigoare în reglementarea interceptărilor şi înregistrărilor audio-video, făcându-se referire atât la convorbiri sau comunicări (efectuate prin telefon, prin orice mijloc electronic de comunicare sau în mediu ambiental) a căror interceptare şi înregistrare era posibilă şi potrivit legislaţiei anterioare, cât şi la mijloace şi tehnici noi (cum ar fi localizarea sau urmărirea prin GPS, mijloace electronice de supraveghere).

În privinţa valorificării acestui mijloc de probă, aşa cum a rezultat din considerentele sentinţei atacate, instanţa de fond a reţinut nulitatea actului de procedură (ca efect al soluţiei de restituire a cauzei la procuror), dar nu şi a faptului probator, care a putut fi dovedit şi prin alte mijloace, în principal declaraţiile martorului C.O., care a confirmat conţinutul dialogurilor purtate cu inculpatul N.

Completul de 5 judecători constată că înregistrarea ambientală din 13 martie 2006 a fost autorizată cu titlu provizoriu de către procuror la aceeaşi dată pentru 24 de ore (de la 13 martie 2006 ora 9,30 la 14 martie 2006 ora 9,30) şi tot în aceeaşi zi (13 martie 2006 ora 17,30) instanţa competentă a confirmat ordonanţa procurorului şi a autorizat pe mai departe, pentru o perioadă de 29 de zile efectuarea de înregistrări ambientale a convorbirilor purtate între aceleaşi persoane (inculpatul N.A. şi martorul C.O.).

Contrar opiniei instanţei de fond, Completul de 5 judecători constată că soluţia de restituire a cauzei la procuror dispusă prin sentinţa penală nr. 611 din 18 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a afectat înregistrările convorbirilor purtate în mediu ambiental de inculpatul N.A. şi martorul C.O. în zilele de 13 şi 14 martie 2006.

Astfel, din actele existente la dosar rezultă că la data la care aceste convorbiri au fost înregistrate nu începuse urmărirea penală pentru infracţiunea de şantaj, în dovedirea cărora ele au fost ulterior invocate. Este adevărat că faţa de inculpatul N.A. se începuse urmărirea penală încă din 07 februarie 2006, însă această măsură a fost dispusă cu privire la alte două infracţiuni (art. 254 C. pen. şi art. 13 din Legea nr. 78/2000); abia la data de 26 iunie 2006 s-au extins cercetările şi s-a început urmărirea penală şi pentru infracţiunea de şantaj prev. de art. 13¹ din Legea nr. 78/2000, ceea ce înseamnă că actele întocmite anterior acestei date, dar strict cu privire la infracţiunea de şantaj au valoarea unor acte premergătoare.

Potrivit legislaţiei în vigoare la acea dată (ca de altfel, şi la data soluţionării prezentei cauze), interceptarea şi înregistrarea convorbirilor era posibilă şi în situaţia „pregătirii unei infracţiuni” dintre cele prevăzute de lege (inclusiv cele din Legea nr. 78/2000), adică anterior săvârşirii acesteia şi, implicit, începerii procesului penal (în particular, a urmăririi penale).

Or, toate actele întocmite anterior începerii urmăririi penale sunt acte premergătoare, iar potrivit celor expuse anterior valabilitatea acestora nu a fost afectată prin hotărârea de restituire a cauzei la procuror.

Prin urmare, valorificarea înregistrărilor convorbirilor purtate în mediu ambiental de inculpatul N.A. şi martorul C.O. în zilele de 13 şi 14 martie 2006 este perfect legală, cu atât mai mult cu cât ulterior, la data de 23 iunie 2006, a fost întocmit şi procesul-verbal prin care s-a constatat efectuarea actelor premergătoare, conform art. 224 C. proc. pen.

În privinţa condiţiilor în care aceste înregistrări au fost autorizate, Completul de 5 judecători constată că au fost respectate condiţiile prevăzute de art. 91¹ şi 91² C. proc. pen.

Astfel, ca urmare a sesizării olografe a martorului C.O. formulate vineri 10 martie 2006 ora 18,00 şi înregistrate la D.N.A. luni 13 martie 2006, privind solicitarea inculpatului N.A. de a se întâlni cu acesta în ziua de 13 martie 2006 ora 10,00, procurorul a dispus printr-o ordonanţă emisă în aceeaşi zi autorizarea cu titlu provizoriu a efectuării de înregistrări ambientale pentru înregistrarea discuţiilor purtate între cei doi la întâlnirea ce urma să aibă loc.

Autorizarea provizorie a fost dată pentru 24 de ore (de la 13 martie 2006 ora 9,30 la 14 martie 2006 ora 9,30).

În aceeaşi zi, (13 martie 2006 ora 17,30) instanţa competentă a confirmat ordonanţa procurorului şi a autorizat pe mai departe, pentru o perioadă de 29 de zile efectuarea de înregistrări ambientale a convorbirilor purtate între aceleaşi persoane (inculpatul N.A. şi martorul C.O.).

În privinţa judecătorului care a pronunţat încheierea din 13 martie 2006, acesta a fost preşedintele secţiei penale a instanţei căreia i-ar fi revenit competenţa să judece cauza în fond.

Instanţa a constatat astfel că sunt întrunite condiţiile prev. de art. 91² alin. (2) şi (3) C. proc. pen., întrucât emiterea ordonanței a fost justificată de celeritatea activităţii care urma să se desfăşoare, fiind vorba despre un caz de urgenţă în care întârzierea obţinerii autorizaţiei de la instanţă în condiţiile art. 91¹ alin. (1) C. proc. pen. ar fi adus prejudicii activităţii de urmărire penală.

Mai mult, prin încheierea din 25 iulie 2006 pronunţată în baza art. 91³ alin. (3) C. proc. pen., instanţa competentă a constatat că informaţiile aflate pe suporţii digitali, notele de redare a conţinutului celor două convorbiri ambientale şi procesele-verbale întocmite în cauză prezintă interes în cercetarea şi soluţionarea dosarului iniţial (nr. 8/P/2006).

Prin urmare, Completul de 5 judecători, constată că măsura provizorie dispusă de procuror a produs efecte limitate în timp şi a fost supusă cenzurii instanţei competente de îndată (chiar în aceeaşi zi); mai mult, instanţa nu doar că a confirmat ordonanţa procurorului (după ce a analizat dacă sunt întrunite condiţiile legale pentru aceasta), ci a admis autorizarea pe mai departe (pentru încă 29 de zile) a efectuării de înregistrări ambientale vizând convorbirile purtate de inculpatul N.A. şi martorul C.O., iar ulterior a reţinut că rezultatele activităţilor desfăşurate prezintă interes pentru soluţionarea cauzei.

În aceste condiţii au fost înregistrate convorbirile purtate în mediu ambiental în incinta Palatului Parlamentului (mai precis, biroul inculpatului N.A.) între acesta şi martorul C. în zilele de 13 martie 2006 (în baza autorizaţiei provizorii emise de procuror) şi 14 martie 2006 (în baza autorizaţiei emise de instanţa competentă).

În ce priveşte autenticitatea înregistrărilor, în cauză a fost efectuată o expertiză criminalistică, care a statuat că acestea nu sunt autentice, întrucât suporturile optice prezentate pentru expertizare nu erau unele originale, ci nişte copii.

Din conţinutul raportului de expertiză rezultă că lipsa de autenticitate a înregistrărilor a fost dedusă din faptul că ele nu au fost regăsite la data examinării în memoria volatilă echipamentului pus la dispoziţie (şi cu care acestea au fost efectuate), considerându-se că suportul original al înregistrărilor a fost respectivul echipament.

În acelaşi timp însă, expertul a arătat că nu se poate stabili cu certitudine dacă aceste înregistrări conţin eventuale intervenţii (ştersături, inserări, intercalări de cuvinte, fraze sau alte elemente de contrafacere), întrucât la examinarea acestora nu au fost găsite indicii utile în acest sens.

Completul de 5 judecători, reţine că autenticitatea înregistrărilor convorbirilor purtate între două persoane presupune stabilirea realităţii conţinutului acestora, adică lipsa unor elemente de contrafacere (în sens de intervenţie post-factum asupra acestui conţinut).

Împrejurarea că suporturile pe care se găsesc înregistrările nu sunt cele pe care acestea au fost imprimate la momentul la care convorbirile au avut loc, nu poate conduce la relativizarea ori chiar excluderea acestui mijloc de probă; conservarea în toate cazurile a suportului tehnic original (server, memoria calculatorului sau a echipamentelor folosite în înregistrările ambientale) nici nu ar fi posibilă, căci activităţile de acest gen sunt uzuale şi reclamă cu necesitate ştergerea periodică a respectivelor suporturi sau suprascrierea acestora.

Pe de altă parte, concluzia că înregistrările nu sunt autentice este în contradicţie cu constatarea lipsei unor indicii de contrafacere a acestora, situaţie în care utilitatea expertizei dispuse în cauză este mai mult decât discutabilă.

În acest context, este de observat că nici una dintre persoanele care apare în înregistrare nu a contestat că vocea i-ar aparţine şi doar una dintre ele (inculpatul N.) a pus sub semnul întrebării conţinutul înregistrărilor, susţinând fără exemple concrete că este vorba despre colaje sau despre redări trunchiate ale convorbirilor care au avut loc .

În privinţa martorului C., după ascultarea în şedinţă nepublică şi în mod nemijlocit a înregistrărilor, acesta a confirmat şi recunoscut în întregime conţinutul acestora.

Or, în lipsa unor elemente concrete care să contureze măcar indicii ale unor asemenea operaţiuni frauduloase, nu se justifică expertizarea înregistrărilor, cu atât mai mult cu cât concluziile obţinute în urma unui asemenea demers sunt lipsite de concludenţă.

De altfel, deşi inculpatul N. a contestat în principiu conţinutul convorbirilor redate (fără însă a depăşi stadiul unor simple alegaţii), în cuprinsul declaraţiilor sale acesta a făcut referiri şi a dat explicaţii cu privire la sensul discuţiilor purtate cu martorul C. şi a termenilor folosiţi cu acest prilej, ceea ce înseamnă că implicit acesta şi-a însuşit şi conţinutul acestor convorbiri.

Prin urmare, solicitarea de excludere a acestui mijloc de probă în considerarea concluziilor raportului de expertiză criminalistică efectuat în cauză nu este întemeiată.

În fine, în ce priveşte susţinerea potrivit căreia la data la care au fost făcute înregistrările nu exista dosarul de urmărire penală nr. 8/P/2006, aceasta este nefondată.

Aşa cum se poate constata din înscrisurile aflate la dosar, împotriva inculpaţilor N.A., N.D. şi J.I.P. fusese începută urmărirea penală pentru mai multe infracţiuni (art. 254 şi 255 C. pen., art. 13 din Legea nr. 78/2000, art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, art. 273 din Legea nr. 86/2006) prin rezoluţii emise la data de 07 februarie 2006 în Dosarul nr. 8/P/2006.

Prin urmare, la data la care a fost formulată sesizarea de către martorul C.O. (10 martie 2006), ce a stat la baza autorizării înregistrărilor convorbirilor purtate de acesta cu inculpatul N.A., dosarul de urmărire penală în care sesizarea a fost înregistrată (nr. 8/P/2006) exista.

c. În ce priveşte calitatea de martor a numitului P.I., aceasta a fost contestată de inculpat prin raportare la alte calităţi pe care aceeaşi persoană le-a avut în cauză (făptuitor, învinuit şi parte vătămată), punându-se astfel în discuţie credibilitatea afirmaţiilor pe care el le-a făcut în declaraţiile date în cauză.

Examinând actele aflate la dosar, instanţa de recurs constată că în Dosarul nr. 8/P/2006 numitul P.I. a avut iniţial calitatea de învinuit, fiind cercetat ca şi complice la infracţiunile prev. de art. 290 C. pen. şi art. 273 din Legea nr. 86/2006 comise de inculpatele N.D. şi J.I.P. în legătură cu bunurile importate din China.

Prin rechizitoriul întocmit în acel dosar de urmărire penală s-a dispus însă scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârşirea celor două infracţiuni (întrucât s-a apreciat că P.I. nu a acţionat cu forma de vinovăţie cerută de lege), precum şi neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (întrucât a denunţat această faptă mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat).

Dubla sa calitate, de parte vătămată şi martor, a fost reţinută prin acelaşi act de sesizare şi menţinută apoi în noul rechizitoriu întocmit în prezenta cauză în urma restituirii dispusă de instanţă în primul ciclu procesual.

Această dublă calitate s-a justificat prin raportare la obiectul judecăţii stabilit prin actul de sesizare, fiind parte vătămată în legătură cu una dintre infracţiunile imputate inculpatului N.A. (respectiv cea de şantaj) şi martor pentru celelalte infracţiuni imputate aceluiaşi inculpat, dar şi inculpatelor N.D. şi J.I.P. (luare/dare de mită, folosirea la autoritatea vamală a unor documente false şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, toate în legătură cu bunurile achiziţionate din China).

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, nu există un impediment legal ca o persoană să cumuleze cele două calităţi în aceeaşi cauză, în măsura în care ele se referă la infracţiuni distincte, fiind fără relevanţă dacă între infracţiunile care atrag această calitate există sau nu vreo legătură.

Singura incompatibilitate legală este cea dedusă din dispoziţiile art. 82 C. proc. pen., însă aceasta are în vedere opţiunea pe care o are persoana care a suferit o vătămare prin fapta penală ce face obiectul cercetărilor, în sensul de a participa la procesul penal fie ca parte (caz în care va fi citată şi audiată ca parte vătămată sau, după caz, parte civilă), fie ca martor (situaţie în care va figura în cauză exclusiv în această calitate).

Or, aşa cum se poate observa, P.I. a avut o dublă calitate şi a fost audiat ca parte vătămată, respectiv martor în legătură cu infracţiuni distincte, care au o existenţă de sine stătătoare, chiar dacă între ele există o legătură (una fiind comisă de unul dintre inculpaţi pentru a ascunde săvârşirea de către el, dar şi de alţii a altor infracţiuni).

Pe de altă parte, dincolo de împrejurarea că prin critica adusă (ce pune în discuţie calitatea de martor a numitului P.I.), inculpatul N.A. depăşeşte limitele în care putea ataca sentinţa instanţei de fond (a fost condamnat pentru o singură infracţiune, iar pentru cealaltă - în legătură cu care a fost audiat ca martor P.I. - a fost achitat, fără a se contesta temeiul soluţiei), Completul de 5 judecători îşi însuşeşte considerentele pentru care prima instanţă a înlăturat suspiciunea inculpatului privind lipsa de obiectivitate a martorului.

Astfel, afirmaţiile pe care martorul le-a făcut în declaraţiile date în cauză au fost dovedite şi prin alte mijloace de probă, în principal înscrisuri şi valori predate de acesta organelor de urmărire penală, ca şi declaraţiile martorei P.C., care au relevat scopul pentru care inculpata N.D., în calitate de soţie a inculpatului N.A., s-a deplasat de 6 ori în China, cuantumul sumelor predate martorului de familia N. şi modul în care acestea au fost cheltuite, completarea post-factum a facturilor externe pe baza documentelor în alb şi a listelor cu bunurile transmise în ţară de către martor, acte ce au fost ulterior folosite în faţa organelor vamale la efectuarea importurilor.

Concordanţa stabilită între bunurile achiziţionate (conform documentelor provenite de la furnizorii chinezi), evidenţele ţinute de către martor şi declaraţiile vamale de import exclude suspiciunea privind întocmirea pro causa a documentelor puse la dispoziţia organelor judiciare de către martor.

De altfel, ţinerea unor evidenţe a bunurilor achiziţionate şi expediate din China era absolut necesară, ţinând seama de clandestinitatea care a însoţit aceste operaţiuni.

Scrupulozitatea de care a dat dovadă martorul, care a păstrat toate aceste evidenţe (inclusiv cele privind sumele de bani primite de la familia N. şi cheltuite în interesul acestora) i-a vulnerabilizat pe inculpaţi, fapt pe care ei l-au sesizat şi care a determinat de altfel conduita infracţională ulterioară a inculpatului N.A., materializată în şantajarea martorului.

În privinţa sumei de bani predate organelor judiciare, ca fiind un rest din suma totală de aproximativ 700.000 de dolari primită de martor de la familia N. în perioada 2002-2004, este lipsită de relevanţă apărarea pe care inculpaţii au susţinut-o în mod constant, referitor la data emisiunii ori punerii în circulaţie a unora dintre bancnotele predate de martorul P. organelor judiciare.

Dincolo de posibilitatea ca bancnotele iniţiale să fi fost înlocuite de-a lungul timpului cu altele de valoare echivalentă (în condiţiile în care martorul a ţinut o evidenţă strictă a banilor primiţi de la familia N., fără a însemna că aceştia erau şi depozitaţi într-un loc distinct de celelalte sume aflate în posesia martorului, care îi aparţineau lui sau proveneau de la alte persoane), Completul de 5 judecători constată că însuşi inculpatul N. a confirmat implicit că suma de bani predată de martorul P. provenea de la familia N.

Astfel, cu ocazia dialogului avut cu martorul C.O. în ziua de 14 martie 2006 (înregistrat în baza autorizaţiei emise de judecător), în contextul încercării de a obţine schimbarea conduitei procesuale adoptate de martorul P., inculpatul N. a afirmat următoarele, cu referire la martor: „Deci, el (…) ăă (…) în ceea ce priveşte chestiunile de, dacă lucrurile merg bine (…). Păi are nişte bani, la el, care pot să rămână la el, ca să-şi acopere problemele (…)! Vă spun asta ca să (…). Deci, asta este strict între noi şi puteţi (…)”.

Pe de altă parte, suma de 118.650 dolari S.U.A. predată de martor a fost iniţial indisponibilizată de către organul de urmărire penală ca aparţinând inculpaţilor N.A. şi N.D., iar aceştia nu au înţeles să conteste în vreun fel ordonanţa procurorului prin care s-a instituit sechestrul asigurător, ceea ce înseamnă că aceştia au acceptat ideea că suma respectivă este a lor.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi ulterior, când după restituirea cauzei la Parchet şi disjungerea cercetărilor cu privire la una dintre infracţiuni (art. 13 din Legea nr. 78/2000, comisă de inculpatul N.A. în legătură cu finanţarea ilegală a campaniei sale electorale prezidenţiale din anul 2004), suma respectivă a fost din nou sechestrată (lucru posibil, întrucât măsura sechestrului instituită în dosarul inițial nr. 8/P/2006 a fost ridicată prin hotărârea de restituire a cauzei la procuror).

Mai mult, prin hotărârea de condamnare a inculpatului N. pentru infracţiunea menţionată anterior (a se vedea sentinţa penală nr. 176/2012 a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rămasă definitivă prin decizia Completului de 5 judecători nr. 160/2012), acesta a fost obligat la plata unor despăgubiri civile în cuantum de 33.374.525.258 ROL, fiindu-i de asemenea confiscată suma de 383.172.020 ROL, iar parte din aceste sume au fost acoperite chiar prin suma sechestrată, de 118.650 dolari S.U.A. (măsura sechestrului fiind menţinută prin hotărârea de condamnare).

Prin urmare, inculpatul a beneficiat implicit de pe urma sechestrării sumei în litigiu (având de plată efectiv o sumă mai mică decât cea menţionată în hotărâre), lucru care nu ar fi fost posibil decât dacă aceasta îi aparţinea.

Faţă de toate aceste considerente, Completul de 5 judecători constată că susţinerile inculpatului N.A. ce pun în discuţie calitatea de martor a numitului P.I., ca şi credibilitatea acestuia sunt neîntemeiate.

2.1. În privinţa criticilor vizând aspectele de fond, acestea au fost circumscrise de inculpat următoarelor cazuri de casare:

a. Art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., întrucât instanţa de fond ar fi comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei greşite hotărâri de condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.

Deşi inculpatul a invocat acest caz de casare, el a solicitat achitarea sa pentru neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de şantaj conform art. 10 lit. d) C. proc. pen., situaţie în care criticile sale urmează a fi analizate prin prisma altui caz de casare decât cel invocat, respectiv art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen.

Prealabil analizării criticii propriu-zise, Completul de 5 judecători va cenzura susţinerea inculpatului în sensul că Parchetul l-a folosit pe martorul C.O. pentru a încerca să-l determine pe acesta să recunoască săvârşirea unor pretinse fapte penale cu privire la sumele de bani date martorului P.I. pentru achiziţionarea bunurilor din China, conduita martorului C. având în opinia inculpatului N.A. un caracter provocator.

Atât din declaraţiile martorului C., cât şi din înregistrarea discuţiei avute cu inculpatul N. în 13 martie 2006 rezultă în mod cert că iniţiativa acestei întâlniri a aparţinut inculpatului, iar nu martorului.

Este evident că persoana care avea interesul ca o asemenea întâlnire să aibă loc era inculpatul N., întrucât el aflase de la avocatul său prezent la audierea martorului P. că acesta se hotărâse să spună adevărul cu privire la relaţia cu familia N. şi, mai mult, să pună la dispoziţia organelor de anchetă probele pe care le deţinea în sprijinul afirmaţiilor sale.

Mai mult, nu trebuie omis faptul că iniţiativa unei asemenea întâlniri s-a manifestat pe 10 martie 2006, adică a doua zi după audierea lui P.I., iar graba cu care această întâlnire trebuia să aibă loc demonstrează încă o dată că în cauză nu poate fi vorba despre o provocare din partea martorului C., aşa cum a susţinut inculpatul prin motivele de recurs.

Dincolo de faptul că nu martorul C. a fost cel care a avut iniţiativa întâlnirilor din 13 şi 14 martie 2006, este de observat şi conduita adoptată de acesta pe parcursul celor două întrevederi, astfel cum aceasta a fost surprinsă în înregistrările discuţiilor purtate cu inculpatul N.

Astfel, aşa cum şi instanţa de fond a constatat, martorul C. a avut o poziţie pasivă cu ocazia acelor discuţii, acestea fiind deschise şi apoi orientate de către inculpatul N., fără vreo contribuţie din partea martorului, care s-a rezumat să dea un răspuns problemelor ridicate de inculpat.

În acest sens, inculpatul i-a explicat martorului C. că a apelat la el datorită „autorităţii” pe care acesta o avea asupra martorului P., iar din întreaga discuţie purtată a rezultat că rolul martorului C. era acela de a-l determina pe martorul P. să-şi schimbe conduita procesuală într-un sens favorabil inculpatului N. (prin modificarea declaraţiilor şi neaducerea dovezilor la care făcuse referire la 09 martie 2006), sub ameninţarea că, în caz contrar, martorul P. va suferi consecinţele negative ale dezvăluirii faptului (real sau imaginar) că este ofiţer sub acoperire al unui serviciu de informaţii din România, dezvăluire care avea să se facă prin intermediul inculpatei J.

Sunt relevante următoarele pasaje din discuţiile purtate între inculpat şi martorul C.:

C.O.: Pe de (…) pe de altă parte nu vreau (…) ă (…) să ştiu pentru că ştiţi şi dumneavoastră, sunt implicate şi alte (…) ă (…) procese, alte structuri şi nu vreau să mă (…) să mă amestec. Nu vreau să mă amestec.

N.A.: Am înţeles. Domnu C., am nevoie de sprijinul dumneavoastră, totuşi, în chestiunea asta şi am să vă spun (…) ă (…) de ce.

C.O.: Da. Da.

N.A.: Ştiu că aveţi o anumită autoritate asupra lui şi (…) ştiu că şi domnu R. (…) ă (...) are o anumită autoritate asupra lui. Ă (…) el dacă avea o anumită strategie, trebuia să o discute şi cu mine.

C.O.: Nu a avut cum, domnu Preşedinte!

N.A.: Putea! (…) Ceea ce-a făcut el îmi creează o mare problemă. Suma aceea şi (…) ă (…) şi inventaru pe care l-a promis şi faptul că el a dat de bună (…). El a venit şi a anunţat că o să vină şi o să dea tot cu toate documentele, scrise de mână de soţia mea şi (…) ă (...) comenzi şi nu ştiu mai ce.

N.A.: (…) Deci, din acest moment (…). Deci, I.J. vrea să (…) vrea să anunţe să el i-a spus că era ofiţer sub acoperire,să ceară nu ştiu mai ce (…). Deci, iese un scandal şi iese o mizerie (…)

C.O.: (…) Dacă ea spune asta (…) ă (…) îşi pune o bombă sub fund.

N.A.: Deci, ea spune că el i-a spus chestia asta. Deci (…) Bun, eu vă spun! Deci, eu vă s (…)

C.O.: Domnu Preşedinte, e bine să nu spună lucrul acesta!

A.N.: E-n ordine! Eu (…)

C.O.: Dacă face asta deschide Cutie Pandorei şi absolut nimeni şi nimic nu o va putea închide.

N.A: Pentru că el a depus (…). Şi-atunci aş avea nevoie pentru că ea merge, I. (…) ă (…) J., va merge miercuri la (…) ă (…) la (…) la Parchet. Ş până miercuri ar trebui să ştim cum stau lucrurile.

C.O.: Păi, ăsta a plecat acasă!

N.A.: A plecat, e în China, acuma?

C.O.: Sigur.

N.A.: Păi, nu, el s-a dus acolo, să ia acuma (…) ă (…) ce le-au dat, ce-a declarat pe documente. Deci, asta este! Deci, a (…) Deci, a dat un document (…)

C.O.: Da aşa (…) aşa e (…) credeţi?

N.A: Păi, sigur.

C.O.: Aşa a zis el acolo?

N.A.: Da. A (…) Deci, în declaraţie, el a spus: Domne, vă dau un document (…) Nu ştiu ce le-a dat (…) Şi-a dat, deja, un document acolo (…) Iar acum când vine, el vrea să aducă de acasă tot ce are (…). Da. Da (…). Deci, problema este că dacă el acum (…). Eu cred (…) ăă (…) c-ar spune că nu-l mai are, n-a găsit, nu sunt datele (…) Că nu (…) nici nu ştiu cum poate fi oprit acest lucru!

C.O.: Nu ştiu să vă spun!

N.A.: Pentru ce (…)? Pentru ce este necesar să aducă el (...) ă (…) nu ştiu ce notiţe făcute pe container (…). Deci, vă daţi seama că este practic o colaborare cu ei, dincolo de ceea ce era (…) Ori, în condiţiile astea, sigur că I.J. (…)

N.A.: (…) Nu ştiu, da (…) dacă trimiteţi pe cineva la el, în China sau (…)?

C.O.: Nu, o să vorbesc cu el pe telefon, am cumpărat o cartelă de reîncărcare (…)

N.A: Da. Da (…) Spuneţi-i lucrurile astea (…) pentru că vreau (…) Ă (…) I.J. se duce (...) Cred c-ar fi foarte important să vorbiţi cu el pentru că (…) şi să vorbiţi astăzi sau mâine în aşa fel încât, în aşa fel încât să ştiu şi eu cum vorbesc, cu ce-i transmit I.J. Pentru că trebuie (…) Îi spui că sunt un prieten şi (…) Deci, am nevoie de un anumit sprijin în perioada asta, pentru că dacă nu vorbiţi (…) pierd şi una şi alta

N.A.: (…) Deci, ei vor face o operaţiune, preiau acum toate hârtiile, tot ce au, tot ce nu mai ştiu ce şi lor le lasă totul la (…) când vin aici la (…) la Parchet.

C.O: Am înţeles.

N.A: Şi de-asta eu cred că este foarte periculos jocu! Ori asta (…) Cum să spun? Mie nu-mi lasă posibilitatea decât a unui atac care să meargă pe toate zonele.

C.O.: am înţeles!

N.A: De la acuzaţiile care s-au făcut cu el în legătură cu anumite lucruri pe care le ştiţi, de la celelalte chestiuni pe care le spune I. şi pe care le ştiu şi-altele. Deci, asta, cum să spun? Chiar ajungem de (…) de (...) Inclusiv pe (...) pe (…)

C.O.: Am înţeles!

N.A.: Eu nu mai am decât posibilitatea decât cu autoritatea dumneavoastră. Deci, dacă el merge în continuare cu (...) Pentru că mie mi se pare din partea lui trădare! Deci, ceea ce-a făcut, este o trădare!

N.A.: Ă (...) vă rog să vorbiţi cu (…) cum se poate face şi daţi-mi un semn mâine sau luni, ar trebui, da?

N.A.: Ce vreau să vă rog, deci, (…) ă (…) ă (…) eu încerc să evit scandalurile pe toate (…) inclusiv pe zona lui, inclusiv (…) pentru că, vă repet, rămân decât două variante: ori găsesc o soluţie convenabilă cu el, ori îl decredibilizez ca om. N-am altă variantă.

În privinţa elementelor constitutive ale infracţiunii, Completul de 5 judecători constată că inculpatul N.A. a fost trimis în judecată şi condamnat de prima instanţă pentru varianta agravată a infracţiunii de şantaj, comisă de o persoană menţionată în art. 1 din Legea nr. 78/2000.

Analizând elementele constitutive ale acestei infracţiuni prin raportare la circumstanţele reale ale cauzei, instanţa de recurs reţine următoarele:

a.1. Elementul material al infracţiunii deduse judecăţii a constat într-o acţiune de constrângere, prin ameninţarea părţii vătămate cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru victimă (faptul că, în paralel cu calitatea sa de consilier economic numit la diferite misiuni ale României în străinătate, aceasta a fost şi este (şi) agent sub acoperire al unui serviciu de informaţii).

În acest context, inculpatul N. a susţinut în esenţă că amenințarea reținută în cauză nu a fost proferată de el, ci eventual de o altă persoană (coinculpata J.) și că această amenințare nu a fost adresată de el părții vătămate, ci a ajuns la cunoștința părții vătămate prin intermediul unei terțe persoane (martorul C.), nefiind aşadar îndeplinite condițiile privind elementul material al infracțiunii de șantaj.

Completul de 5 judecători reţine pe de o parte că atunci când elementul material al infracțiunii de șantaj constă într-o acțiune de amenințare, aceasta poate fi adresată victimei atât nemijlocit, cât şi printr-un intermediar (o terță persoană).

Pe de altă parte, se face o confuzie între acţiunea de ameninţare (care trebuie să aibă întotdeauna ca punct de plecare persoana făptuitorului) şi fapta păgubitoare viitoare la care se referă ameninţarea (şi care va putea fi comisă de un terţ, aflat în legătură cu cel care a exercitat constrângerea morală a victimei).

În cauză, acțiunea de amenințare a fost exercitată de inculpatul N., chiar dacă mediat (prin intermediul martorului C., care trebuia să-i transmită părţii vătămate P. „mesajul” inculpatului cu privire la conduita pe care martorul trebuia să o adopte) şi s-a referit la o faptă păgubitoare care urma să fie pusă în practică de asemenea printr-o terţă persoană (respectiv inculpata J., în cazul în care P.I. nu s-ar fi conformat cerinţelor inculpatului N.).

În acest context, este nefondată susţinerea că inculpatul N. ar putea să aibă cel mult calitatea de complice, căci acesta nu s-a rezumat să facă trimitere la ameninţarea lansată de o altă persoană (inculpata J.), ci a făcut vorbire despre acţiuni proprii („ nu-mi lasă posibilitatea decât a unui atac”, „ ori găsesc o soluţie convenabilă cu el, ori îl decredibilizez ca om”), fiind vorba despre o conduită activă a inculpatului.

Așa cum rezultă din conținutul înregistrărilor în mediul ambiental, inculpatul N. a fost cel care l-a convocat la biroul său de la Camera Deputaților pe martorul C.O. Unicul scop al convocării a fost acela de a ajunge prin intermediul acestuia la o înțelegere cu partea vătămată P., despre care aflase de la avocații săi (prezenţi la audierea acestuia ca învinuit în data de 09 martie 2006) că dăduse declarații care îl incriminau şi în plus era gata să pună la dispoziţia organelor judiciare documente în sprijinul afirmaţiilor sale.

Amenințările proferate de inculpat au fost unele explicite atât la prima întâlnire cu martorul C. din 13 martie 2006 [„ Mie nu-mi lasă posibilitatea decât a unui atac care să meargă pe toate zonele (…) De la acuzaţiile care s-au făcut cu el în legătură cu anumite lucruri pe care le ştiţi, de la celelalte chestiuni pe care le spune Irina şi pe care le ştiu şi-altele”], cât şi la cea de a doua, din 14 martie 2006 [„ eu încerc să evit scandalurile pe toate (…) inclusiv pe zona lui, inclusiv (…) pentru că, vă repet, rămân decât două variante: ori găsesc o soluţie convenabilă cu el, ori îl decredibilizez ca om. N-am altă variantă]”.

Din conținutul discuțiilor purtate în mediul ambiental rezultă că inculpatul N. nu a avut o comunicare directă cu martorul P. tocmai pentru că a realizat că, dată fiind poziția procesuală a acestuia, ar fi putut fi acuzat de săvârșirea unei noi infracțiuni. Martorul C. nu a fost ales însă întâmplător, inculpatul N. cunoscând că cei doi sunt prieteni și având încredere că acesta va trimite mesajul său martorului P.

În ce priveşte aptitudinea ameninţării proferate de a constrânge voinţa victimei (de a o alarma, de a-i insufla o stare de temere serioasă, suficient de puternică pentru a leza libertatea psihică a acesteia), Completul de 5 judecători constată că această condiție necesară pentru existența elementului material este îndeplinită în cauză.

Acțiunea de amenințare trebuie să fie susceptibilă de a alarma victima, prin conținutul sau modul de realizare, să fie virtual aptă să producă victimei o temere, chiar dacă aceasta nu a avut efectiv sentimentul temerii. Analizând însă contextul în care s-au petrecut faptele, amenințările lansate erau nu doar susceptibile de a produce virtual o alarmare, ci erau îndeplinite toate condițiile ca martorul să resimtă o stare de temere.

Pe de o parte această stare era determinată de faptul că știrea conform căreia martorul P. era ofițer sub acoperire (indiferent că era reală sau nu) ar fi determinat decizia autorităților române de a-l retrage pe acesta din diplomație (pentru că o asemenea informație ar fi trezit suspiciunea partenerilor externi cu privire la scopul activităților desfășurate de personalul consular), ceea ce însemna implicit pierderea locului de muncă de către numitul P.I., tatăl a trei copii și unic întreținător al familiei.

Împrejurarea că la acel moment raporturile de muncă ale părţii vătămate erau temporar suspendate, în condiţiile Legii nr. 269 din 2003 privind Statutul corpului diplomatic şi consular al României, ca efect al dobândirii calităţii de învinuit, nu sunt relevante în aprecierea caracterului compromiţător al dezvăluirilor ce urmau a fi făcute, căci în cazul în care asemenea afirmaţii ar fi fost lansate în spaţiul public, ele ar fi avut efecte definitive, iar nu temporare în ceea ce priveşte cariera părţii vătămate, spre deosebire de prima ipoteză (pentru care ar fi existat un remediu, în situaţia în care în final nu s-ar fi dispus trimiterea în judecată a persoanei cercetate).

De asemenea lipsit de relevanţă este dacă partea vătămată a avut sau nu calitatea de agent sub acoperire al unui serviciu de informaţii din România, căci ceea ce interesează este efectul compromiţător al unei asemenea dezvăluiri (inducerea unei suspiciuni cu privire la partea vătămată era suficientă pentru ca aceasta să nu mai fie trimisă în misiuni în străinătate, cu consecinţe nefaste, patrimoniale şi nu numai, pentru victimă).

Chiar dacă am accepta varianta că partea vătămată le-ar fi dezvăluit anterior inculpatelor N.D. şi J.I., precum şi martorei C.S. faptul că este ofițer acoperit, este o deosebire între dezvăluirea într-un cerc restrâns a unei astfel de informații şi aducerea ei la cunoștința opiniei publice, căci numai din acest moment afirmarea apartenenţei la un serviciu secret se poate transforma într-o faptă compromițătoare. Este evident că la momentul proferării ameninţării, informaţia respectivă nu era încă una publică, dar avea să devină astfel (cu toate consecinţele de rigoare) dacă partea vătămată nu ar fi abandonat conduita pe care şi-o asumase.

S-a mai argumentat că modalitatea concretă, specifică amenințării prevăzută în varianta agravată, respectiv darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, ridică probleme deoarece trebuie să fie vorba de o faptă și nu de o calitate profesională, iar această faptă trebuie să fie compromițătoare; or, calitatea de ofițer acoperit nu poate fi socotită compromițătoare.

Instanţa de recurs constată că amenințarea a privit darea în vileag a unei fapte, și anume că numitul P.I. era membru al corpului diplomatic, dar în fapt și ofițer al unui serviciu de informații, şi ca atare atribuțiile sale nu se mărgineau la însărcinările strict diplomatice. Când se apreciază natura compromițătoare a acestor fapte reale sau imaginare (de apartenență la un serviciu de informaţii), nu trebuie analizat în general, in abstracto, caracterul compromițător, ci cu aplicabilitate la speța respectivă, pentru a se verifica dacă amenințarea lansată reprezenta o faptă „păgubitoare pentru victimă”. Or, aşa cum s-a arătat anterior, este cert că prin darea în vileag a apartenenței la un serviciu de informații ar fi fost afectată cariera diplomatică a victimei, cu consecinţe patrimoniale evidente pentru aceasta şi familia ei (fiind de notorietate că veniturile persoanelor aflate la misiune în străinătate sunt sensibil mai mari decât cele obţinute în ţară).

Contrar celor susţinute de inculpat, acţiunea îndreptată împotriva victimei nu a urmărit decredibilizarea acesteia ca făptuitor, denunţător sau martor prin raportare la acuzaţiile aduse de acesta inculpatei J., ci, aşa cum însuşi inculpatul a afirmat-o explicit în dialogul cu martorul C., el urma să-l „ decredibilizeze ca om” pe P.I., în situaţia în care „nu ar fi găsit o soluţie convenabilă” cu acesta.

De altfel, este greu de acceptat că inculpatul N. l-ar fi convocat în două zile consecutive pe martorul C. doar pentru a-i comunica despre cât de lezată era inculpata J. de presupusele acuzaţii mincinoase pe care P.I. le-ar fi făcut la adresa sa, precum şi despre intenţia acesteia de a face public faptul că partea vătămată este ofiţer acoperit al unui serviciu de informaţii.

În realitate, inculpatul a acţionat potrivit propriului său interes, iar acesta impunea măsuri pentru „aducerea la ordine” a părţii vătămate, care spre deosebire de inculpata J., alesese să-l „trădeze” pe inculpat (aşa cum chiar acesta din urmă a afirmat).

Împrejurarea că inculpatul a „introdus-o în ecuaţie” pe inculpata J., ca persoană care urma să pună efectiv în practică ameninţarea proferată de inculpatul N., nu este decât o altă faţetă a conduitei constante pe care acesta a adoptat-o pentru a-şi disimula propriile fapte ilegale (a se vedea situaţia bunurile aduse din China ca importuri realizate de SC V. SA sau lucrările la imobilul din strada C.T. al căror beneficiar aparent era P.O.).

Pe de altă parte, starea de temere a fost alimentată și de faptul că unul din avocații pe care chiar inculpatul N. îl angajase pentru a-l asista pe P.I., îi sugerase acestuia că s-ar putea să fie nevoie să lipsească o perioadă mai lungă din ţară pentru a se sustrage chemării organelor de anchetă. Este adevărat că această abordare a apărătorului nu poate fi automat imputată inculpatului N., care poate nu a avut cunoștință de iniţiativa avocatului respectiv (deşi este puţin probabil că strategia apărării nu se discută cu clientul), dar având în vedere faptul că acesta fusese ales de familia N., că inculpatul avusese funcții importante în statul român și se bucura încă de multă influență (fiind în acel moment al treilea om în stat, prin calitatea sa de preşedinte al Camerei Deputaţilor, din care a demisionat abia pe 15 martie 2006, adică după cea de-a doua discuţie cu martorul C.), este verosimilă starea de temere pe care a resimţit-o martorul P. atunci când inculpatul N. i-a transmis că dacă nu se conformează va fi decredibilizat ca om, astfel încât nici din această perspectivă nu se poate pune sub semnul îndoielii aptitudinea ameninţării proferate de inculpat de a aduce atingere libertăţii psihice a victimei.

a.2. Această constrângere exercitată de către inculpatul N.A. a urmărit obţinerea unei anumite conduite din partea victimei, respectiv ca aceasta să facă ceva (să-şi retracteze declaraţiile acuzatoare la adresa sa), dar şi să nu facă ceva (să nu predea organelor de anchetă documentele şi valorile aflate în posesia sa, invocate în susţinerea afirmaţiilor făcute în declaraţiile menţionate anterior).

Aşa cum rezultă din dialogurile purtate cu martorul C., inculpatul N. avea nevoie de „un anumit sprijin” din partea lui P.I., iar atunci când a aflat de la martor că partea vătămată plecase deja în China pentru a aduce probele pe care le-a invocat în cuprinsul declaraţiei din 09 martie 2006, inculpatul şi-a pus problema „cum poate fi oprit acest lucru”, care era practic „o colaborare” cu organele de anchetă.

De asemenea, inculpatul a arătat că trebuia găsită „o coordonare” între declaraţiile inculpatei J., care era dispusă „să-şi asume lucrurile astea” şi conduita procesuală a părţii vătămate, eventual prin intermediul noului avocat al acesteia, A.V.

a.3. În fine, prin faptele comise inculpatul N.A. a urmărit obţinerea unui folos nepatrimonial atât pentru sine, cât şi pentru soţia sa, inculpata N.D., constând în îngreunarea probaţiunii cu privire la infracţiunea de luare de mită pentru care se începuse urmărirea penală faţă de ambii inculpaţi la data de 07 februarie 2006.

În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii de șantaj inculpatul N. a arătat că nu s-a dovedit scopul dobândirii în mod injust a unui folos pentru sine sau pentru altul.

Instanţa de recurs constată mai întâi că pentru existența infracțiunii de șantaj nu este necesar ca folosul urmărit de făptuitor prin conduita sa ilicită să fie neapărat unul material.

În speţă, scopul urmărit de inculpat a vizat absolvirea sa de vinovăţie, demonstrarea faptului că nu a săvârşit nicio faptă de corupţie, lucru care devenea improbabil în situaţia în care partea vătămată ar fi persistat în conduita procesuală pe care a adoptat-o începând cu declaraţia din 09 martie 2006.

Este indubitabil că inculpatul N. a acţionat conform propriului interes, acela de blocare a dosarului de corupţie în care era cercetat şi în care partea vătămată P.I., speriată inclusiv de perspectiva de a suporta rigorile legii penale pentru a-l ajuta pe inculpatul N.A., a luat hotărârea de a spune adevărul şi de a pune la dispoziţia organelor statului probele pe care le deţinea împotriva acestuia.

Ca atare, și din punct de vedere subiectiv condițiile de existență ale infracțiunii de șantaj sunt îndeplinite.

b. Art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., întrucât în mod greşit instanţa de fond a analizat acuzaţiile care i-au fost aduse prin rechizitoriu prin prisma infracţiunii de şantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000, iar nu a infracţiunii de încercare de a determina mărturia mincinoasă prev. de art. 261 C. pen.

Susţinerile inculpatului nu sunt întemeiate din următoarele perspective:

- obiectul juridic diferit al celor două infracţiuni.

În timp ce în cazul infracţiunii de şantaj valoarea socială ocrotită este libertatea psihică a persoanei, în cazul infracţiunii de încercare de a determina mărturia mincinoasă valoarea socială căreia i se aduce atingere prin conduita făptuitorului este înfăptuirea justiţiei.

În speţă, valoarea socială afectată prin acţiunea inculpatului N.A. este în primul rând libertatea victimei şi doar în subsidiar normala înfăptuire a justiţiei, căci prin constrângerea exercitată asupra părţii vătămate inculpatul a urmărit obţinerea unei anumite conduite din partea acesteia, ce ar fi contribuit la absolvirea de vinovăţie a inculpatului N.A., însă ar fi putut echivala şi cu o asumare a responsabilităţii de către victimă, astfel încât şi din această perspectivă atingerea adusă libertății personale este mai pregnantă.

- calitatea de martor a persoanei împotriva căreia se exercită încercarea de a determina mărturia mincinoasă.

Aşa cum rezultă din actele dosarului, la momentul exercitării constrângerii de către inculpatul N., numitul P.I. nu mai avea calitatea de martor, ci pe aceea de învinuit, aspect cunoscut de către inculpat, câtă vreme audierea în calitate de învinuit a lui P.I. a avut loc la 09 martie 2006 inclusiv în prezenţa apărătorului ales al inculpaţilor N.A. şi N.D. (avocat D.G.).

Prin urmare, inculpatul N. nu a constrâns la mărturie mincinoasă o persoană care avea calitatea procesuală de martor în cauză şi nici măcar una despre care se putea presupune că va dobândi această calitate (ipoteză deloc plauzibilă la acel moment, în condiţiile în care faţă de P.I. tocmai se începuse urmărirea penală în aceeaşi cauză).

- conduita pe care făptuitorul doreşte să o obţină din partea victimei.

În cazul infracţiunii prev. de art. 261 C. pen., constrângerea pe care făptuitorul o exercită vizează exclusiv determinarea martorului de a da declaraţii mincinoase în cauza în care este audiat.

În speță, constrângerea exercitată de inculpatul N.A. nu s-a limitat la o amenințare lansată pentru a-l determina pe numitul P.I. să dea anumite declarații în cauză favorabile inculpatului, ci a urmărit schimbarea conduitei pe care acesta a înţeles să o adopte odată cu dobândirea calităţii de învinuit.

Această conduită asumată de P.I. cu ocazia audierii sale din 09 martie 2006 a depăşit limitele unei declaraţii incriminatoare la adresa inculpatului N.A. și a inclus obligaţia pe care şi-a asumat-o din proprie iniţiativă cu privire la punerea la dispoziţia organelor de urmărire penală a unor documente în sprijinul afirmaţiilor sale (însemnări personale în care a consemnat mărfurile achiziţionate, valoarea lor, cantitatea aproximativă şi valoarea transportului extern), precum şi a sumei de aproximativ 120.000 de dolari S.U.A. rămasă din sumele date de familia N. pentru cumpărăturile din China în perioada 2002-2004.

Prin urmare, prin constrângerea exercitată asupra părţii vătămate, inculpatul N.A. nu avut în vedere doar schimbarea declaraţiei, ci a însăşi conduitei de cooperare cu organele judiciare adoptate de P.I., încercând să-l determine pe acesta să nu facă ceva (să nu predea organelor judiciare documentele şi sumele de bani la care a făcut referire în declaraţie).

Or, câtă vreme finalitatea urmărită de inculpatul N. a fost alta decât cea avută în vedere prin incriminarea din art. 261 C. pen., este evident că şi din această perspectivă activitatea sa infracţională nu poate fi circumscrisă infracțiunii de încercare de a determina mărturia mincinoasă.

În concluzie, faptele comise de inculpatul N.A. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000, iar nu pe cele ale infracţiunii de încercare de a determina mărturia mincinoasă prev. de art. 261 C. pen., astfel încât critica inculpatului este nefondată.

c. Art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., criticându-se cuantumul şi modalitatea de executare a pedepsei stabilite de instanţa de fond.

Fiind vorba despre o critică regăsită atât în recursul Parchetului, cât şi în cel al inculpatului N.A., aceasta va fi tratată distinct, după examinarea motivelor de recurs formulate de inculpaţi.

3. În ce priveşte recursul declarat de inculpata N.D.

Criticile formulate în recurs de către inculpata N.D. au vizat următoarele aspecte:

a. Greşita soluţionare a excepţiei privind nulitatea prezentării materialului de urmărire penală.

Aşa cum însăşi inculpata a arătat-o în motivarea scrisă a recursului, nerespectarea procedurii de prezentare a materialului de urmărire penală nu este prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute prev. de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., ci a celei relative prev. de art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen.

Aceasta înseamnă că în toate cazurile în care este pusă în discuţie nulitatea prezentării materialului de urmărire penală, partea care o invocă trebuie să dovedească nu doar neregularitatea comisă în această procedură, ci şi vătămarea care i s-a adus prin nerespectarea dispoziţiilor procedurale în materie.

În speţă, inculpata N.D. a contestat procedura de prezentare a materialului de urmărire penală cu referire la mai multe suporturi în format CD, DVD şi harddisk-uri, pretinzând că acestea nu i-au fost puse la dispoziţie de către organul de urmărire penală.

În realitate, aceste suporturi stocau informaţii deja aduse la cunoştinţa inculpaţilor (percheziţiile domiciliare, percheziţiile informatice, fotografii judiciare, anexe la raportul de constatare) şi regăsite în conţinutul dosarului de urmărire penală pus la dispoziţie cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, nefiind vorba aşadar despre probe noi.

Dincolo de faptul că inculpata nu a putut dovedi neregularitatea procedurii de prezentare a materialului de urmărire penală, ea nu a putut demonstra nici vătămarea adusă în cazul în care suporturile optice respective (ce stocau mijloace de probă regăsite în dosarul cauzei şi pe suport de hârtie), nu i s-ar fi pus la dispoziţie, în condiţiile în care aşa cum se poate constata din dosarul de fond, prima instanţă a dat curs solicitărilor formulate de inculpată şi a permis copierea informaţiilor aflate pe toţi suporţii în discuţie, rezolvând inclusiv problemele tehnice sau de altă natură ivite în această procedură.

Prin urmare, reiterarea aceleiaşi susţineri ca şi motiv de recurs (după ce ea a fost cenzurată de instanţa de fond prin încheierea din 24 noiembrie 2010) este lipsită de un interes procesual real (altul decât acela de a se tergiversa soluţionarea cauzei, ca efect al restituirii ei la Parchet), fiind vorba în cel mai bun caz despre o chestiune pur formală, fără vreo finalitate practică şi care nu a produs vreo vătămare dreptului la apărare al inculpatei N.D.

În consecinţă, critica formulată este nefondată.

b. Greşita condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 273 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În susţinerea acestui motiv de recurs, inculpata a contestat faptul că inculpaţii N. ar fi fost beneficiarii bunurilor importate din China, dar şi calitatea de martor a lui P.I. şi P.C.

În ce priveşte prima critică formulată de inculpată, instanţa de recurs constată că probatoriul administrat în cauză demonstrează fără putinţă de tăgadă că bunurile importate din China au aparţinut în cvasitotalitatea lor inculpaţilor N. (doar foarte puţine din acestea fiind achiziţionate pentru persoanele care au însoţit-o pe inculpată în aceste deplasări), fiind destinate şi regăsindu-se în cele trei imobile care le aparţineau în drept sau în fapt, din Bucureşti (strada Z. şi strada C.T.) şi Cornu.

Vastul probatoriu testimonial aflat la dosar, completat cu înscrisurile ridicate de organele de urmărire penală ori puse la dispoziţie de martorii P. şi P., dovedeşte că implicarea SC V. SA în importurile din China nu a avut vreo legătură cu activitatea acestei societăţi şi nu a avut la bază relaţii comerciale stabilite între societatea respectivă şi furnizori de bunuri din China.

Susţinerile inculpatei potrivit cărora bunurile importate din China nu ar fi aparţinut familiei N., ci SC V. SA ori SC C. SA care le-ar fi utilizat la diferite obiective aflate în construcţie, altele decât imobilele inculpaţilor N., sunt contrazise de întregul material probatoriu afla la dosar.

În acest sens, folosirea materialelor importate din China la lucrările executate la un hotel din N., susţinută de inculpaţi în apărare, este infirmată nu doar de martora P.C., ci şi de martorii Ţ.M. şi S.S., din depoziţiile cărora a rezultat că lucrările de renovare la acel hotel s-au efectuat după anul 2005, aşadar într-o altă perioadă decât cea în care s-au realizat importurile (2002-2004), iar materialele necesare au fost cumpărate de martorul Ţ.

Dincolo de aceste aspecte, la dosar există un amplu probatoriu testimonial deja analizat care demonstrează că achiziţionarea bunurilor din China s-a făcut la solicitarea şi cu banii inculpaţilor N., ceea ce exclude posibilitatea ca bunurile să fi aparţinut societăţilor menţionate.

Mai mult, acelaşi probatoriu dovedeşte că inculpata N.D. s-a implicat activ în sortarea bunurilor ajunse în România şi depozitate într-un spaţiu aparţinând unui prieten de familie, scriind împreună cu alte persoane (inculpata J. şi martora J.) iniţialele corespunzătoare celor trei locaţii în care bunurile trebuiau să ajungă: Z. (Z), C.T. (CT) şi Cornu (C).

De asemenea, aşa cum s-a văzut, materialele şi bunurile din containerele sosite din China au fost ulterior transportate şi folosite la lucrările de construcţii efectuate la cele trei imobile ori la decorarea acestora.

Această stare de fapt justifică activitatea infracţională contestată de inculpata N. şi pentru care aceasta a fost condamnată în primă instanţă, ce are în vedere formalităţile efectuate cu ocazia introducerii în ţară a bunurilor achiziţionate din China.

În condiţiile în care inculpaţii N. au avansat o importantă sumă de bani pentru aceste achiziţii, care nu îşi găsea acoperire în veniturile obţinute legal şi declarate conform legislaţiei în vigoare, era evident interesul acestora ca operaţiunea de cumpărare a bunurilor din China şi de aducere a acestora în România să aibă un caracter clandestin, acesta fiind asigurat prin implicarea SC V. SA, care a fost menţionată în actele folosite la autorităţile vamale ca beneficiară a importurilor în locul familiei N.

În acest sens, este de observat că martorul P.I. a transmis documente în alb atât inculpatei N.D., cât şi pe adresa SC V. SA, acestea fiind completate ulterior de reprezentanţii societăţii şi folosite la autorităţi pentru operaţiunile de vămuire.

Acest fapt dovedeşte implicarea inculpatei N.D., alături de inculpata J.I.P., în folosirea documentelor falsificate, în condiţiile în care toate înscrisurile primite de inculpata N. de la martorul P. au fost apoi date celeilalte inculpate, care a determinat la rândul său alte persoane să completeze şi să utilizeze aceste înscrisuri la autorităţile vamale.

Prin urmare, inculpata N.D. s-a implicat nu doar în procesul de achiziţionare a bunurilor din China (ea fiind cea care a înmânat personal martorului P. o parte din banii necesari cumpărării acestora şi a purtat o corespondenţă cu el, inclusiv olografă, cu privire la aceste achiziţii), ci şi în formalităţile de vămuire (prin determinarea martorului să transmită documente în alb şi alte înscrisuri, atât ei, cât şi SC V. SA, pentru a se asigura că identitatea familiei N., ca beneficiari reali ai importurilor, nu va fi cunoscută).

În ce priveşte cea de-a doua critică, ce pune în discuţie calitatea de martor a numiţilor P.I. şi P.C., instanţa de recurs constată că aceasta a fost deja analizată anterior, cel puţin cu privire la primul martor, considerentele expuse fiind pe deplin valabile şi în cazul martorei P.

c. Greşite considerente ale sentinţei atacate, care contrazic sau ignoră probele administrate în cauză şi din care rezultă o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de instanţă, probe care dacă ar fi fost corect interpretate ori luate în considerare, ar fi întărit soluţia de achitare deja dispusă cu privire la două infracţiuni şi ar fi condus la aceeaşi soluţie şi cu privire la infracţiunea pentru care a fost condamnată.

În legătură cu această critică, Completul de 5 judecători reiterează faptul că de esenţa unei căi de atac este cenzurarea unei soluţii, iar nu a considerentelor care au stat la baza adoptării acesteia.

Instanţa de control judiciar nu poate admite o cale de atac doar pentru a modifica sau completa motivarea unei soluţii care nu a fost contestată pe fondul ei, căci rejudecarea unei cauze ca efect al admiterii căii de atac presupune o reformare în tot sau în parte a soluţiei pronunţate de instanţa superioară (dându-se o nouă rezolvare laturii penale şi/sau celei civile), ceea ce nu s-ar întâmpla în cazul în care s-ar pune în discuţie doar considerentele hotărârii.

În situaţia în care prin hotărârea atacată s-a pronunţat o soluţie de achitare a inculpatului, nu pot fi formulate critici ce ar viza exclusiv motivele care au stat la baza adoptării acesteia aceasta, în lipsa unui motiv de recurs vizând temeiul soluţiei de achitare, căci motivarea unei hotărâri judecătoreşti face corp comun cu soluţia pronunţată cu privire la fiecare dintre faptele deduse judecăţii.

Prin urmare, este inadmisibil ca inculpatul să fie de acord cu soluţia de achitare şi temeiul ei procedural, dar în acelaşi timp să critice situaţia de fapt şi analiza probatoriului avute în vedere la pronunţarea soluţiei.

În speţă, aşa cum rezultă din motivarea scrisă a recursului, inculpata N.D. a solicitat în mod expres menţinerea soluţiei de achitare pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită şi pentru infracţiunea de spălare de bani, fără a formula vreo critică vizând temeiul soluţiei de achitare.

În aceste condiţii, în raport de cele expuse anterior, Completul de 5 judecători, este în imposibilitate de a analiza exclusiv considerentele care au stat la baza soluţiei de achitare, aşa cum a solicitat inculpata în dezvoltarea motivelor de recurs.

În consecinţă, recursul inculpatei N.D. este nefondat şi va fi respins conform art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

4. În ce priveşte recursul declarat de inculpata J.I.P.

Criticile formulate în recurs de către inculpata J.I.P. au vizat următoarele aspecte:

a. Nulitatea absolută a unor dispoziţii anterioare ale procurorului cu consecinţe asupra rezolvării cauzei penale (a se vedea soluţia dispusă faţă de mai multe persoane prin rechizitoriul emis în Dosarul nr. 8/P/2008 al D.N.A., audiate ulterior ca martor).

În esenţă, prin acest motiv de recurs se critică faptul că, ulterior restituirii cauzei la procuror, acesta nu s-a pronunţat din nou şi cu privire la persoanele care au avut calitatea de autori ai infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii din prezenta cauză.

Critica este neîntemeiată.

Completul de 5 judecători constată mai întâi că această critică nu s-a regăsit ca atare printre excepţiile formulate de inculpata J. ori de ceilalţi inculpaţi în condiţiile art. 300 sau art. 332 C. proc. pen., soluţionate de instanţa de fond prin încheierea din 24 noiembrie 2010, după cum ea nu a fost susţinută nici cu ocazia dezbaterilor ce au avut loc în faţa primei instanţe la data de 20 martie 2012.

Rolul instanţei de recurs este acela de a cenzura hotărârea instanţei de fond, dar şi modul în care aceasta a soluţionat diferitele cereri şi excepţii formulate în cauză; în acest sens, este inadmisibil să se ceară instanţei de recurs să se pronunţe pentru prima dată asupra unei excepţii vizând faza de urmărire penală, căci într-o asemenea situaţie nu se mai poate vorbi despre un control judiciar asupra actelor instanţei de fond, care este de fapt esenţa căii de atac.

Dincolo de aceste aspecte, aşa cum se poate constata atât din dispozitivul, cât şi din considerentele sentinţei penale nr. 611 din 18 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, restituirea cauzei la Parchet s-a dispus pentru a se reface urmărirea penală şi actul de sesizare a instanţei în cauza privindu-i pe inculpaţii N.A., N.D., J.I.P. şi V.M.C. ce fuseseră trimişi în judecată prin rechizitoriul emis în Dosarul nr. 8/P/2006 din 13 noiembrie 2006 al D.N.A., în condiţiile în care urmărirea penală se desfăşurase în acea cauză fără a fi îndeplinită cerinţa prevăzută de Legea nr. 115/1999.

Nulitatea constatată de instanţa de judecată a privit doar actele de urmărire penală şi actul de sesizare efectuate/întocmite faţă de inculpaţii din prezenta cauză (precum şi faţă de inculpatul V.M.C.), fără a se extinde asupra celorlalte soluţii dispuse prin rechizitoriul iniţial nr. 8/P/2006 cu privire la alte persoane decât cele trimise în judecată.

Prin urmare, soluţia dispusă iniţial de Înalta Curte a vizat doar persoanele trimise în judecată prin acel rechizitoriu, iar nu şi pe cele faţă de care s-a dispus o altă soluţie (neîncepere a urmăririi penale, scoatere de sub urmărire penală sau chiar disjungere), căci numai în privinţa celor dintâi se prezumă absolut că au fost vătămate prin modul în care s-a desfăşurat urmărirea penală, cu trimitere la dispoziţiile Legii nr. 115/1999.

De altfel, critica formulată este contrară chiar intereselor inculpatei J., căci dacă s-ar adopta punctul de vedere exprimat de aceasta, ar însemna că nici soluţia de disjungere dispusă faţă de ea pentru alte fapte (a se vedea pct. 5 din rechizitoriul menţionat anterior) nu mai este în fiinţă, iar una dintre consecinţe ar putea fi reluarea cercetărilor inclusiv cu privire la acestea.

În realitate, prin acest motiv de recurs inculpata J. a încercat să relativizeze valoarea probatorie a depoziţiilor unora dintre persoanele faţă de care s-au dispus soluţii de neurmărire sau netrimitere în judecată, făcându-se probabil trimitere la aceeaşi susţinere făcută în faţa primei instanţe, în sensul că declaraţiile acestor persoane ar fi fost influenţate de faptul că „sunt ţinute de Parchet sub presiune până la întocmirea rechizitoriului, fără a şti cu exactitate calitatea pe care o au în dosar”, că „respectivele persoane nu sunt nici în prezent libere de orice constrângeri, întrucât asupra soluţiei de scoatere de sub urmărire penală (…) se poate reveni oricând înlăuntrul termenului de prescripţie a răspunderii penale”.

Din conţinutul dosarului de urmărire penală rezultă că toate persoanele faţă de care iniţial s-a dispus o soluţie de neurmărire sau netrimitere în judecată au fost audiate după restituirea cauzei în calitate de martor (sau parte vătămată, în cazul lui P.I.), situaţie explicată chiar de procuror în cuprinsul rechizitoriului nr. 68/P/2008, care a arătat că soluţiile de netrimitere în judecată au rămas valabile, iar probatoriul care a inclus şi audierea persoanelor respective a fost refăcut doar pentru a respecta dreptul la apărare al inculpaţilor din prezenta cauză.

În ce priveşte termenul de prescripţie a răspunderii penale, este de observat că acesta s-a împlinit pentru toate infracţiunile pentru care s-au dat soluţii faţă de autorii faptelor la care au instigat parte din inculpaţii cercetaţi în prezenta cauză (art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, art. 290 C. pen., art. 37 din Legea nr. 82/1991, în acest ultim caz fiind vorba doar despre făptuitori, iar nu şi de învinuiţi).

Prin urmare, nu există nici un temei pentru a susţine că depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, care au sprijinit acuzaţiile formulate împotriva inculpaţilor din prezenta cauză, au fost în vreun fel determinate sau influenţate de soluţiile date cu privire la aceşti martori în rechizitoriul nr. 8/P/2006 şi care nu au mai fost reluate în noul rechizitoriu întocmit în cauză.

Mai mult, aceste declaraţii au contribuit la aflarea adevărului, însă nu au fost singurele probe pe baza cărora s-a stabilit vinovăţia inculpaţilor, existând în acest sens şi alte declaraţii sau înscrisuri care fac pe deplin dovada celor susţinute de martorii contestaţi de către inculpata J.

b. Încadrarea juridică greşită a unor fapte şi aplicarea unor dispoziţii legale inexistente la momentul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 273 din Legea nr. 86/2006.

În acest sens, s-a susţinut că la momentul săvârşirii faptelor era în vigoare Legea nr. 141/1997, iar nu Legea nr. 86/2006, care a fost publicată la 19 aprilie 2006 şi a intrat în vigoare la 60 de zile de la publicare.

Este real că faptele deduse judecăţii au fost comise sub imperiul vechiului C. vam. aprobat prin Legea nr. 141/1997, însă este de observat că atât sub legea anterioară, cât şi sub Legea nouă nr. 86/2006 incriminarea a rămas neschimbată atât din perspectiva elementelor constitutive, cât şi a tratamentului sancţionator (a se vedea infracţiunea prev. de art. 178 din vechiul C. vam. şi cea prev. de art. 273 din noul C. vam.).

În condiţiile în care la data trimiterii în judecată legea sub imperiul căreia faptele au fost comise nu mai era în vigoare, fără a fi însă vorba despre o dezincriminare de vreme ce infracţiunea a fost preluată ca atare şi în noua reglementare, în mod corect încadrarea juridică s-a făcut prin raportare la aceasta din urmă, nefiind un caz de aplicare retroactivă a legii penale.

Prin urmare, critica este nefondată.

c. Necitarea în calitate de parte vătămată a Autorităţii Naţionale a Vămilor, în calitate de reprezentant al statului, prin raportare la infracţiunea prev. de art. 273 din Legea nr. 86/2006.

Potrivit textului de lege menţionat, folosirea la autoritatea vamală a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate constituie infracţiunea de folosire de acte falsificate.

Prin urmare, infracţiunea prev. de art. 273 din Legea nr. 86/2006 este o variantă de specie a infracţiunii de uz de fals, care are în vedere natura distinctă a actelor falsificate folosite.

Fiind vorba despre o infracţiune de fals, ea nu este susceptibilă de latură civilă, întrucât urmarea imediată a acţiunii de folosire a înscrisului falsificat este o stare de pericol, iar nu o pagubă, nepunându-se în cauză problema stabilirii unei alte valori a drepturilor vamale, ci a realităţii documentelor comerciale şi de transport folosite la autoritatea vamală.

Dincolo de fondul criticii formulate, instanţa de recurs reţine că aceasta tinde în realitate la agravarea situaţiei părţii care a susţinut-o, căci consecinţa citării în cauză a Autorităţii Naţionale a Vămilor este posibilitatea formulării de pretenţii civile, care prin ipoteză vor trebui suportate inclusiv de inculpata J.

În consecinţă, nici această critică nu este întemeiată.

d. Ignorarea unor dispoziţii legale în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990

În esenţă, această critică a vizat lipsa plângerii prealabile în cazul infracţiunii prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, susţinându-se că această plângere era necesară prin raportare la perioada în care s-a desfăşurat activitatea infracţională (2002-2004); art. 282¹ care stabileşte că acţiunea penală se exercită din oficiu, a fost introdus abia prin Legea nr. 441/2006, aşadar după epuizarea activităţii infracţionale.

Instanţa de recurs reţine că practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în sens contrar celui susţinut de inculpata J.

Astfel, prin decizia penală nr. 3332/2007 s-au reţinut următoarele, cu referire la necesitatea unei plângeri prealabile în cazul infracţiunii prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990:

„ Este adevărat că termenii generali în care este redactat art. 155 din Legea nr. 31/1990 proclamă că acţiunea în răspundere contra administratorilor aparţine adunării generale. Dar, dispoziţia amintită nu poate avea în vedere acţiunea penală care se exercită din oficiu, şi aceasta din considerente de raţiune şi de text.

Astfel, procesul penal are la bază, între alte principii, şi principiul oficialităţii înscris în art. 2 C. proc. pen.

În acest sens, art. 2 alin. (2) C. proc. pen. prevede că actele necesare desfăşurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, afară de cazul când prin lege se dispune altfel. Cu alte cuvinte, acţiunea penală va putea fi exercitată întotdeauna de Ministerul Public, cu excepţia situaţiilor în care legea prevede că ea se pune în mişcare la plângerea prealabilă.

Infracţiunile reglementate în Legea nr. 31/1990 şi care se referă la administratori (între care şi cea în discuţie) nu fac parte din categoria celor pentru care acţiunea penală se porneşte la plângerea prealabilă şi când adunarea generală este în măsură să decidă promovarea plângerii împotriva administratorilor, situaţie în care numai aceasta poate aprecia dacă este cazul să se tulbure activitatea socială prin urmărirea administratorilor sau este de preferat ca problemele să fie soluţionate în cadrul intern.

Cât priveşte infracţiunea în discuţie, acţiunea penală se porneşte şi se exercită din oficiu de Ministerul Public, fără a avea nevoie de autorizarea adunării generale.

Prin prisma prevederilor art. 223 C. proc. pen., adunarea generală poate sesiza organul de urmărire penală cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, dar această posibilitate legală nu echivalează cu o condiţie de sesizare sau de autorizare obligatorie pentru punerea în mişcare a acţiunii penale şi în lipsa căreia urmărirea penală să nu poată începe.

De altfel, prin dispoziţiile ulterioare ale art. 282¹ din Legea nr. 31/1990 (text introdus prin art. I pct. 189 din Legea nr. 441/2006) se precizează expres că pentru infracţiunile cuprinse în Titlul VIII acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

În consecinţă, nefiind încălcate dispoziţii imperative privind sesizarea, autorizarea organului competent ori alte condiţii necesare pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, nu se poate discuta despre un caz de împiedicare a exercitării acţiunii penale, care să conducă la o soluţie de încetare a procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) combinat cu art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen” (a se vedea decizia penală nr. 3332/2007 publicată pe www.scj.ro).

Prin urmare, nici această critică nu este fondată.

e. Greşita condamnare a inculpatei pentru infracţiunile prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 273 din Legea nr. 86/2006, respectiv prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În acest sens, inculpata a contestat faptul că ar fi condus SC V. SA, că declaraţiile vamale ar fi conţinut date nereale, precum şi faptul că acestea ar face parte dintre actele falsificate avute în vedere de art. 177 şi 178 din vechiul C. vam.

Implicarea inculpatei J. în activitatea SC V. SA şi după numirea sa la Inspectoratul de Stat în Construcţii este dovedită de probatoriul testimonial administrat în cauză, respectiv declaraţiile martorilor P.C., H.E., O.A. şi M.D.

Astfel, deşi din luna februarie 2001 inculpata J. nu a mai avut nicio calitate în SC V. SA, ea a continuat să coordoneze activitatea acesteia, ca de altfel şi a celorlalte două societăţi, SC C. SA şi SC R.G. SRL, implicându-se activ mai ales în legătură cu lucrările efectuate de acestea la cele trei imobile aparţinând familiei N.

Autoritatea pe care inculpata a continuat să o exercite asupra celor trei societăţi a derivat atât din poziţia ocupată de inculpată în administraţia publică (având atribuţii de reglementare şi control chiar în domeniul în care îşi desfăşurau activitatea societăţile în cauză), cât şi din apropierea sa de familia unuia dintre cei mai puternici oameni din România.

În aceste condiţii, solicitările făcute de inculpata J. reprezentanţilor celor trei societăţi erau practic de nerefuzat, neexistând posibilitatea de a nu aduce la îndeplinire dispoziţiile date de aceasta.

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, cesiunea acţiunilor deţinute de inculpată în societăţile menţionate a fost una fictivă, doar pentru a evita crearea unei situaţii de incompatibilitate cu funcţia publică în care fusese numită, astfel încât şi după această dată inculpata şi-a păstrat în fapt toate atributele specifice funcţiilor anterior deţinute în societăţile amintite.

Acestea au fost circumstanţele în care inculpata Jianu a impus implicarea SC V. SA în importurile de bunuri din China pentru familia N., activitatea manifestându-se pe două planuri, ambele cu conotaţie penală: pe de o parte suportarea unor cheltuieli în legătură cu aceste bunuri (datoria vamală şi prestări de servicii interne), iar pe de altă parte acoperirea adevăraţilor proprietari ai bunurilor şi, prin aceasta, a beneficiarilor importurilor.

Astfel, cheltuielile suportate de societate au reprezentat o mită dată inculpatului N.A. de către inculpata J., prin intermediul societăţii pe care aceasta o controla în fapt, în timp ce ocultarea inculpaţilor N., ca beneficiari ai importurilor, dar şi a mitei date în condiţiile menţionate anterior au îmbrăcat forma mai multor infracţiuni comise fie de inculpata J. (a se vedea spălarea de bani), fie de alte persoane fără vinovăţie, dar la instigarea aceleiaşi inculpate (fals în contabilitate şi folosire la autorităţile vamale a unor acte falsificate).

În ce priveşte cea din urmă infracţiune, nu interesează declaraţiile vamale întocmite de comisionarii vamali şi eventuala conformitate a acestora cu conţinutul containerelor, ci fapte anterioare, constând în folosirea unor documente false la autorităţile vamale.

Or, aşa cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză, inculpata N.D. a obţinut prin intermediul martorului P.I. documente comerciale şi de transport în alb (cu antet şi ştampilă), ce proveneau de la comercianţi chinezi; aceste documente, însoţite de listele întocmite de martor pentru fiecare container în parte, au fost date apoi inculpatei J. care, în baza autorităţii pe care a continuat să o exercite asupra SC V. SA, i-a solicitat martorei P.C., administratorul de jure al societăţii, să completeze aceste documente cu datele cuprinse în listing-urile transmise de martorul P., creând astfel aparenţa unor importuri efectuate din China de către SC V. SA, deşi societatea nu avusese nicio legătură cu acestea şi nici un contact cu comercianţii chinezi.

Prin urmare, câtă vreme documentele comerciale şi de transport utilizate la autorităţile vamale au fost completate post-factum şi s-au referit la operaţiuni comerciale şi de import care nu au implicat în realitate societatea menţionată în aceste documente, ci familia N., este evident că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de folosire de acte falsificate sub forma participaţiei improprii, în condiţiile în care inculpata J. a determinat săvârşirea faptelor de către martora P.C. fără vinovăţie, sub imperiul constrângerii morale, cauză care înlătură caracterul penal al faptei conform art. 46 alin. (2) C. pen.

În consecinţă, critica ce pune în discuţie soluţia de condamnare a inculpatei J. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 273 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. este nefondată.

În ce priveşte infracţiunea prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., deşi s-a solicitat achitarea inculpatei, aceasta a recunoscut chiar prin motivele de recurs că banii retraşi din societate au fost folosiţi în interes personal, contestându-se doar cuantumul sumei (17.000 dolari S.U.A., iar nu 80.489 dolari S.U.A. ,5000 euro şi 1.817.740.105 ROL, aşa cum s-a reţinut în sentinţă.)

Aceeaşi inculpată a mai susţinut în motivarea recursului că nu mai avea nicio calitate în SC V. SA, situaţie în care apare cu atât mai nejustificată însuşirea unor sume de bani din conturile societăţii, în condiţiile în care aceste sume nu erau legal datorate inculpatei nici pentru perioada anterioară când aceasta activase în cadrul societăţii.

Cu toate acestea, chiar dacă vinovăţia inculpatei J. este dovedită, Completul de 5 judecători, constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile legale privind prescripţia răspunderii penale, în condiţiile în care s-a împlinit termenul special de prescripţie, de 7 ani şi 6 luni calculat conform art. 122 alin. (1) lit. d) şi art. 124 C. pen. (anterior modificării intervenite prin Legea nr. 63/2012), majorat cu durata de 3 luni şi 13 zile, în care judecata în Dosarul nr. 15083/1/2006 (cel în care faptele ce fac obiectul prezentei cauze au fost cercetate în primul ciclu procesual, finalizat cu restituirea cauzei la Parchet) a fost suspendată, ca efect al sesizării Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate.

Sub acest aspect, recursul inculpatei J. va fi admis, iar cauza rejudecată conform art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., cu consecinţa încetării procesului penal pornit împotriva inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, având în vedere disp. art. 10 lit. g) C. proc. pen.

f. Nelegala aplicare a măsurii confiscării şi a sechestrului asigurător.

Prin sentinţa atacată s-a dispus confiscarea de la inculpata J. a sumelor ridicate din casieria SC V. SA (80.489 dolari S.U.A. şi 5000 euro), dar şi a celor achitate de aceeaşi societate pentru importurile din China (în total 1.817.740.105 ROL), ca sume obţinute din săvârşirea infracţiunii prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 şi pentru care societatea în cauză nu s-a constituit parte civilă.

Sub aspectul sumelor confiscate, inculpata J. a contestat atât cuantumul acestora, cât şi titlul cu care au fost confiscate, în condiţiile în care inculpata a fost achitată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

În privinţa sumelor în valută, cuantumul acestora a fost stabilit prin coroborarea probelor testimoniale (a se vedea declaraţiile martorilor P.C., H.E. şi O.A.) şi a dispoziţiilor de plată existente la dosar şi semnate de inculpata J. (a se vedea raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cauză).

În privinţa sumelor în RON suportate de SC V. SA în legătură cu importurile din China, acestea au fost stabilite pe baza expertizei contabile efectuate în faza de urmărire penală şi au inclus datoria vamală achitată de societate, precum şi alte cheltuieli facturate de prestatorii interni pentru aceleaşi bunuri.

Măsura confiscării a fost întemeiată pe disp. art. 118 lit. e) C. pen., ca bunuri dobândite prin săvârşirea infracţiunii prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, considerându-se că aceste sume nu au format şi obiectul infracţiunilor de corupţie imputate inculpaţilor J.I.P., N.A. şi N.D., în condiţiile în care faptele nici nu au existat în materialitatea lor.

Aşa cum s-a reţinut în considerentele prezentei decizii, instanţa de recurs a ajuns la o altă concluzie decât instanţa de fond cu privire la existenţa infracţiunilor de dare şi luare de mită imputate celor trei inculpaţi, iar noua soluţie pe care urmează să o pronunţe instanţa de control judiciar se repercutează şi asupra măsurii de siguranţă a confiscării.

În acest sens, potrivit celor expuse anterior, sumele în RON plătite de SC V. SA cu titlu de datorie vamală şi alte cheltuieli datorate prestatorilor interni au reprezentat în realitate o mită dată de inculpata J.I.P. şi primită de inculpatul N.A., cu complicitatea soţiei sale, inculpata N.D.

Prin urmare, deşi temeiul de drept este acelaşi, respectiv art. 118 lit. e) C. pen., suma de 1.817.740.105 ROL urmează să fie confiscată de la persoanele care au primit-o cu titlu de mită, respectiv inculpaţii N.A. şi N.D.

În privinţa sumei în valută, aceasta nu a format obiectul mitei date de inculpata J., în condiţiile în care probatoriul administrat în cauză a demonstrat că bunurile din China achiziţionate pentru inculpaţii N. au fost achitate din banii acestora lăsaţi în acest scop martorului P.I., iar nu din sumele în valută ridicate de inculpata J. din casieria SC V. SA.

Cu toate acestea, sumele de bani respective au tot o provenienţă ilicită, fiind rezultatul unor acte de dispoziţie contrare intereselor societăţii, fără vreo legătură cu activitatea acesteia, săvârşite la instigarea şi în beneficiul inculpatei J.

Chiar dacă răspunderea penală a inculpatei nu va mai putea fi angajată şi pentru această infracţiune, ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale, ea nu trebuie să rămână cu beneficiul activităţii sale infracţionale, astfel încât în baza art. 118 lit. e) C. pen. va fi confiscată de la inculpata J. suma de 80.489 dolari S.U.A. şi 5.000 euro.

Prin urmare, în condiţiile în care suma confiscată de la inculpata J. va fi limitată la cea menţionată anterior, critica formulată de aceasta în recurs este întemeiată, însă pentru alte motive decât cele invocate.

În ce priveşte măsura sechestrului, aceasta a fost instituită de instanţa de fond în condiţiile art. 353 C. proc. pen. prin raportare la scopul măsurilor asigurătorii menţionat în art. 163 alin. (1) C. proc. pen.

În aceste limite, recursul inculpatei J. va fi admis, iar cauza rejudecată conform art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen.

5. În ce priveşte recursul declarat de partea civilă SC C. SA, Completul de 5 judecători, constată că acesta nu a fost motivat, iar din oficiu nu există nici un motiv de casare care să afecteze hotărârea atacată referitor la modul în care a fost soluţionată acţiunea civilă exercitată de această parte civilă, chiar dacă motivarea instanţei de fond este greşită.

În acest sens, instanţa de recurs reţine că pretenţiile civile formulate de SC C. SA au în vedere în realitate contravaloarea lucrărilor executate de această societate la imobilul familiei N. din strada C.T.

Or, potrivit celor expus anterior, această sumă este parte din mita primită de inculpatul N.A. de la inculpata J.I.P. şi face obiectul confiscării, în condiţiile art. 254 alin. (3) C. pen., iar nu plăţii către partea civilă.

Prin urmare, formularea de pretenţii civile în legătură cu această sumă excede cadrul procesual de faţă, ţinând seama de obiectul cauzei cu care instanţa a fost învestită, astfel încât recursul declarat de partea civilă este nefondat şi va fi respins conform art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

6. În ce priveşte individualizarea pedepselor, aceasta a fost criticată deopotrivă de Parchet şi inculpatul N.A., dar evident în sens contrar.

Astfel, Parchetul tinde la agravarea situaţiei inculpaţilor, susţinând în esenţă că la stabilirea cuantumului, dar şi a modalităţii de executare a pedepselor nu s-au avut în vedere în mod corespunzător toate criteriile de individualizare prevăzute de lege, astfel încât pedepsele aplicate inculpaţilor nu sunt în concordanţă cu scopul definit în art. 52 C. pen.

Dimpotrivă, inculpatul N.A. a criticat atât cuantumul pedepsei aplicate de prima instanţă, cât şi modalitatea de executare, solicitând a se avea în vedere persoana şi personalitatea sa, faptul că până la debutul „calvarului” reprezentat de cercetarea sa penală, a „sarabandei” de plângeri penale cu o evidentă tentă politică, a ocupat importante funcţii publice, lucru care nu ar fi fost posibil dacă nu ar fi avut statura profesională şi morală adecvată.

A invocat de asemenea prezenţa aproape zilnică în faţa organelor de anchetă de-a lungul a 2500 de zile şi că timp de peste 7 ani a trebuit să facă faţă anchetelor şi proceselor penale, în cel de faţă fiind angrenată şi soţia sa.

A arătat de asemenea că în această perioadă şi-a continuat activitatea didactică, publicistică şi politică.

Completul de 5 judecători, va analiza individualizarea pedepselor nu doar în limitele criticilor formulate de cei doi recurenţi, ci şi în contextul noilor condamnări decise de instanţa de control judiciar prin prezenta hotărâre cu privire la infracţiunea de luare de mită (în cazul inculpaţilor N.A. şi N.D.), respectiv la infracţiunile de spălare de bani şi fals în contabilitate (în cazul inculpatei J.I.P.).

Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

Criteriile ce trebuie avute în vedere la individualizarea pedepsei sunt, potrivit art. 72 C. pen., dispoziţiile părţii generale a C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În speţă, instanţa de recurs reţine că faptele deduse judecăţii se circumscriu corupţiei la cel mai înalt nivel, implicând persoana unui prim-ministru care şi-a folosit funcţia deţinută în statul român pentru obţinerea unor foloase, patrimoniale şi nu numai, din partea unor funcţionari care au ales această cale (mai mult sau mai puţin liber) pentru a se asigura că vor ocupa în continuare funcţiile deţinute.

Activitatea infracţională dedusă judecăţii nu s-a rezumat la corupţia clasică (dare şi luare de mită), ci a inclus şi alte infracţiuni, asimilate celor de corupţie (şantaj) sau în legătură directă cu acestea (spălare de bani, fals în contabilitate) ori prevăzute în legi speciale (folosirea de acte falsificate la autorităţile vamale).

Această multitudine de acte infracţionale, majoritatea derulate într-o lungă perioadă de timp (de circa 2 ani), se explică prin dorinţa inculpaţilor care le-au săvârşit de a ascunde faptele grave de corupţie comise de inculpatul N.A., în calitate de prim-ministru, ajutat de soţia sa, iar mai apoi, după devoalarea acestora, de a îngreuna sau chiar zădărnici probarea lor.

În egală măsură, activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţi s-a suprapus peste interesul inculpaţilor N. de a-şi ascunde adevărata situaţie materială şi de a se asigura că nu vor întâmpina dificultăţi în cazul (improbabil în acea epocă) în care s-ar fi declanşat un control al averii. Sunt astfel de reţinut sumele considerabile de bani vehiculate de inculpaţi şi nerecunoscute de ei (circa 700.000 dolari S.U.A. numai pentru importurile din China) ori recunoscute pentru a-şi susţine nevinovăţia (60.000 dolari S.U.A. pentru tâmplăria de la Cornu), care au fost achitate cash în diferite modalităţi (mape, plicuri, sac textil sau chiar decupaj realizat într-un top de hârtie tip A4), fără a se cere vreo dovadă pentru primirea lor (lucru de asemenea de la sine înţeles).

De asemenea, inculpaţii N. s-au prevalat de situaţia juridică aparentă a unui imobil care în realitate le aparţinea (casa din strada C.T.), de care au înţeles să se dezică public pentru a împiedica stabilirea răspunderii penale pentru infracţiunea de luare de mită (actul material ce a vizat contravaloarea lucrărilor de renovare a imobilului) şi a zădărnici o eventuală cercetare a averii lor reale.

Prin urmare, gravitatea faptelor deduse judecăţii nu se rezumă la actele de corupţie pură comise de inculpaţi, ci include permanenta preocupare a acestora de obstrucţionare a aflării adevărului atât cu privire la infracţiunile de corupţie, cât şi referitor la situaţia lor materială reală.

Această conduită a fost adoptată atât în perioada în care au fost comise faptele de corupţie (şi s-a concretizat în săvârşirea unor infracţiuni conexe sau prevăzute de legi speciale), cât şi după punerea lor sub învinuire (şi s-a manifestat sub forma şantajului comis de inculpatul N.A.).

În ce priveşte infracţiunea de şantaj, cele două convorbiri ambientale purtate cu martorul C.O. dezvăluie disperarea inculpatului N.A. de a împiedica aflarea adevărului atât cu privire la faptele de corupţie comise în legătură cu bunurile achiziţionate din China (pe care încearcă să le bagatelizeze), cât şi cu privire la planul secund (care pare mai important pentru inculpat), al unei posibile declanşări a controlului averii sale.

În acest context, inculpatul N. nu a avut nicio reţinere de a acţiona în cel mai pur stil mafiot, încercând să impună tăcerea persoanei care „l-a trădat” (aşa cum însuşi inculpatul s-a exprimat) prin dezvăluiri viitoare compromiţătoare pentru aceasta, ce aveau însă să fie făcute nu de către inculpat, ci de o persoană care, spre deosebire de partea vătămată P.I., a ales să-i fie credincioasă până la capăt (inculpata J.I.P.).

În privinţa circumstanţelor personale, în cazul inculpatului N. instanţa de recurs va reţine ca având un caracter atenuant pregătirea sa profesională şi acea parte a activităţii sale anterioare care a avut efecte benefice pentru statul român, date care urmează a fi valorificate în condiţiile art. 74 alin. (2) C. pen., însă numai în privinţa sancţiunii aplicate pentru infracţiunea de şantaj.

În cazul infracţiunii de corupţie, chiar dacă va reţine incidenţa aceleiaşi circumstanţe atenuante judiciare, urmează a constata că aceasta vine în concurs cu caracterul continuat al infracţiunii, ce reprezintă o cauză de agravare a pedepsei şi care lipseşte de efecte obligatorii circumstanţele atenuante în condiţiile art. 80 alin. (2) C. pen.

Instanţa de recurs va avea în vedere în acest context gravitatea deosebită a faptelor de corupţie de care inculpatul N.A. se face vinovat, ţinând seama de calitatea în care le-a comis, valoarea foloaselor patrimoniale obţinute şi perioada îndelungată de timp în care acţionat.

În egală măsură, conduita procesuală nesinceră, dublată de încercarea sa permanentă de a se prezenta ca o victimă a justiţiei şi de a da o conotaţie politică oricărui demers judiciar îndreptat împotriva sa, demonstrează că inculpatul N.A. nu a înţeles nici până acum importanţa valorii sociale lezate prin conduita sa infracţională şi nici modul în care funcţionează statul de drept, preferând să caute vinovăţii dincolo de propria sa persoană.

Acest mod de raportare la valorile apărate de legea penală, comun de altfel tuturor celor trei inculpaţi din prezenta cauză, impune un tratament sancţionator adecvat, care să reprezinte deopotrivă o sancţiune pentru încălcarea legii, dar şi un mijloc de reeducare a inculpaţilor (în ciuda vârstei pe care o au) în sensul conformării conduitei lor viitoare la rigorile legii penale.

În acelaşi timp, pedepsele aplicate inculpaţilor au menirea de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni nu doar de către inculpaţii din prezenta cauza, ci de oricare alte persoane care se gândesc să-şi folosească funcţia publică pentru obţinerea de avantaje personale într-o societate sufocată de corupţie, cum din păcate a fost şi este cea românească.

Faţă de aceste considerente, instanţa de recurs va aplica inculpaţilor pedepse cu închisoarea orientate în cuantum peste minimul special (singura excepţie fiind făcută în cazul infracţiunii de şantaj, ţinând seama şi de nivelul extrem de sever al minimului prevăzut de lege pentru această infracţiune), ce urmează a fi executate în regim de detenţie [mai puţin în cazul inculpatei N.D., a cărei activitate infracţională şi contribuţie concretă la comiterea faptelor au fost mai reduse, justificând modalitatea neprivativă de executare a pedepsei stabilită de instanţa de fond, cu majorarea însă a duratei termenului de încercare la limita maximă calculată conform art. 86² alin. (1) C. pen.].

În consecinţă, va înlătura aplicarea art. 86¹ - 86⁴ C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen. şi art. 359 C. proc. pen. în privinţa inculpatului N.A.

Va interzice inculpaţilor, ca pedeapsă accesorie, dar şi complementară (acolo unde legea o prevede în mod obligatoriu) exerciţiul drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice [art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.], precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Suplimentar, inculpatului N.A. i se va interzice şi dreptul de a ocupa o funcţie de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii [art. 64 lit. c) C. pen.], ţinând seama că a fost condamnat pentru fapte de corupţie comise în calitate de prim-ministru.

În consecinţă, prin raportare la critica vizând individualizarea pedepsei, sunt întemeiate doar susţinerile Parchetului, iar nu şi cele ale inculpatului N.A.

7. În privinţa cheltuielilor judiciare, inculpaţii au fost obligaţi diferenţiat la plata acestora de către instanţa de fond, care a avut în vedere soluţiile pronunţate în raport cu fiecare învinuire adusă inculpaţilor.

În condiţiile în care soluţiile de achitare au fost modificate prin prezenta decizie (cu excepţia celei vizând infracţiunea de spălare de bani imputată inculpatei N.D.), nu există nici un temei pentru păstrarea diferenţierii între inculpaţi sub aspectul suportării cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea fondului cauzei, astfel încât ei vor fi obligaţi la plata unor sume egale, respectiv câte 20.000 de RON fiecare.

În privinţa cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea căilor de atac, acestea vor fi suportate doar de părţile cărora li s-au respins căile de atac, respectiv partea civilă SC C. SA şi inculpaţii N.A. şi N.D., conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

În cazul recurentei inculpate J.I.P. onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

8. În concluzie, pentru considerentele şi în limitele arătate anterior, vor fi admise doar recursurile declarate de Parchet şi inculpata J.I.P., cu consecinţa rejudecării parţiale a cauzei conform art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. şi a menţinerii celorlalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Conform art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii N.A. şi N.D., precum şi de partea civilă SC C. SA Bacău împotriva aceleiaşi sentinţei penale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. şi inculpata J.I.P. împotriva sentinţei penale nr. 474 din 30 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 3862/1/2010.

Casează, în parte, sentinţa atacată şi, rejudecând:

I. Înlătură aplicarea art. 86¹ -86⁴ C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen. şi art. 359 C. proc. pen. în privinţa inculpatului N.A.

În baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 80 C. pen. condamnă pe inculpatul N.A., la 4 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta decizie cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prev. de art. 194 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

Ca pedeapsă accesorie, interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., conform art. 71 C. pen.

II. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpata N.D., la 3 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta decizie cu pedepsele de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. aplicate aceleiaşi inculpate pentru participație improprie la infracțiunea de folosire la autoritatea vamală de documente false în formă continuată prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 273 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

Ca pedeapsă accesorie, interzice inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., conform art. 71 C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit conform art. 86² C. pen.

În conformitate cu dispozițiile art. 86³ alin. (1) lit. a) – d) C. pen., pe durata termenului încercare, inculpata se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte trimestrial la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existență;

În temeiul art. 359 C. proc. pen. atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 86⁴ C. pen. cu referire la art. 83 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă executarea pedepsei accesorii.

III. Descontopeşte pedeapsa rezultantă, de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. aplicată inculpatei J.I.P. în pedepsele componente de 2 ani închisoare şi 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei J.I.P., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva aceleiaşi inculpate pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva aceleiaşi inculpate pentru participație improprie la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 condamnă pe aceeaşi inculpată la 4 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în formă continuată.

În baza art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 37 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 289 C. pen. și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 condamnă pe aceeaşi inculpată la 2 ani închisoare pentru participație improprie la infracțiunea de fals intelectual la legea contabilității în formă continuată.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. contopește pedepsele aplicate prin prezenta decizie cu pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. aplicată pentru participație improprie la infracțiunea de folosire la autoritatea vamală de documente false prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 273 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

Ca pedeapsă accesorie, interzice inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., conform art. 71 C. pen.

Constată că inculpata este arestată în altă cauză.

În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. confiscă de la inculpaţii N.A. şi N.D., în părţi egale, suma de 1.824.303,72 RON (18.243.037.290,81 ROL).

În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. confiscă de la inculpata J.I.P. sumele de 80.489 dolari S.U.A. şi 5.000 euro în echivalentul în RON la cursul Băncii Naţionale a României din ziua plăţii.

Menţine sechestrul asigurător instituit prin Ordonanța nr. 68/P/2008 din 25 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secţia de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților N.A. și N.D.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. obligă fiecare inculpat la plata sumei de câte 20.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare ocazionate de soluţionarea fondului cauzei.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii N.A. şi N.D., precum şi de partea civilă SC C. SA Bacău împotriva aceleiaşi sentinţei penale.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. obligă pe recurenţii inculpaţi N.A. şi N.D. la câte 1.100 RON cheltuieli judiciare către stat din care câte 100 RON reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. obligă pe recurenta parte civilă la 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată J.I.P. în sumă de 100 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 ianuarie 2014.

← ICCJ. Decizia 38/2014. Completul de 5 judecători.		ICCJ. Decizia 232/2013. Corupție. Trafic de influență. Legea... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

ICCJ. Decizia 232/2013. Corupție. Trafic de influență. Legea 78/2000 ICCJ. Decizia 236/2013. Abuz în serviciu contra intereselor publice