ICCJ. Decizia nr. 158/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia nr. 158/2014
Dosar nr. 2843/1/2014
Şedinţa publică de la 15 decembrie 2014
Asupra recursului de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele;
La data de 28 iulie 2014, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători Dosarul nr. 2843/1/2014, având ca obiect recursul declarat de V.D.M., judecător la Judecătoria Sighişoara, în contradictoriu cu C.S.M., secţia pentru judecători şi inspecţia judiciară, împotriva Hotărârii nr. 6/J din 28 mai 2014 a C.S.M., secţia pentru judecători în materie disciplinară.
În susţinerea recursului, magistratul a formulat critici de netemeinicie şi nelegalitate, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că, prin probele administrate, nu s-a dovedit îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012 şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi în consecinţă, respingerea în totalitate a acţiunii disciplinare exercitate împotriva sa.
Cu referire punctuală la situaţia concretă a anumitor dosare din cele examinate de secţia pentru judecători şi la dispoziţiile art. 151 şi art. 260 alin. (1) din Vechiul C. proc. civ. şi cele ale art. 306 şi art. 344 alin. (1) din Vechiul C. proc. pen., autoarea recursului a menţionat, în esenţă, că nu s-ar fi încălcat dreptul părţilor cu privire la soluţionarea cu celeritate a cauzelor, deoarece, pe de o parte, multe dintre respectivele cauze au fost soluţionate în 6 luni de la data înregistrării, iar altele în 3 ani şi, pe de altă parte, dispoziţiile legale menţionate nu limitează numărul de repuneri pe rol şi nici nu enumeră exhaustiv motivele ce trebuie avute în vedere de către instanţă la repunerea pe rol a cauzei, avându-se în vedere că, pentru a se pronunţa în mod procedural asupra lor, acestea trebuie puse, în prealabil, în discuţia părţilor.
Consideră magistratul recurent că numărul cauzelor în care a amânat succesiv pronunţarea este „neexagerat” raportat la numărul total de cauze soluţionate în perioada de referinţă şi că, la aprecierea caracterului imputabil al nerespectării dispoziţiilor legale privind soluţionarea cu celeritate a dosarelor, trebuie avute în vedere toate circumstanţele obiective, cu referire la complexitatea cauzelor în care a dispus amânarea pronunţării, volumul mare de muncă şi încărcătură mare pe judecător, ca urmare a preluării cauzelor de la completele de judecată desfiinţate, condiţiile improprii de muncă la sediul instanţei, îndeplinirea şi a altor atribuţii de serviciu, precum şi circumstanţelor personale.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 25 august 2014 la dosar, C.S.M. a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, solicitând respingerea ca atare a recursului şi a învederat, în esenţă, că nu poate avea calitate de parte în cauză, întrucât, potrivit art. 44 din Legea nr. 317/2004, republicată a îndeplinit, prin secţia sa, rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor, această calitate revenind Inspecţiei Judiciare, care are personalitate juridică.
Intimata Inspecţia Judiciară a depus, la rândul său, întâmpinare, înregistrată la data de 28 august 2014, prin care a invocat, în principal, pe cale de excepţie, în primul rând, excepţia nulităţii recursului. În acest sens, cu referire la art. 493 alin. (3), coroborat cu art. 245-248 şi la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., autoarea excepţiei a susţinut, în esenţă, că criticile de nelegalitate invocate nu ar fi indicate în mod explicit de către recurentă şi nu ar fi dezvoltate, fiecare în parte, cu respectarea dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., astfel încât acestea nu ar putea fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., invocate de magistratul recurent.
În al doilea rând, în ceea ce priveşte motivele de casare invocate, care vizează netemeinicia hotărârii recurate, în raport cu motivele expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ., s-a invocat inadmisibilitatea recursului.
Pe de altă parte, tot în temeiul art. 44 din Legea nr. 317/2004, republicată, intimata menţionată a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.S.M.
În subsidiar, Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând argumentele de fapt şi de drept din acţiunea disciplinară, care susţin, în opinia sa, legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate.
Ambele acte depuse de către intimaţi au fost comunicate recurentei.
La data de 15 septembrie 2014, recurenta judecător a formulat şi a ataşat la dosarul cauzei răspuns la întâmpinarea Inspecţiei Judiciare.
Sub un prim aspect, recurenta a menţionat că atât excepţia nulităţii recursului, cât şi excepţia inadmisibilităţii acestuia ar fi nefondate, întrucât, pe de o parte, a indicat concret motivele de nelegalitate, dezvoltarea acestora permiţând, în opinia sa, încadrarea în cele prevăzute de art. 488 alin (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, argumentaţia autoarei excepţiilor contravine principiului liberului acces la justiţie, literei şi spiritului legii.
Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.S.M., recurenta judecător a arătat că este de acord cu excepţia, aceasta fiind, întemeiată.
Referitor la susţinerile pe fond ale intimatei, magistratul a solicitat să fie respinse, ca nefondate, cu referire punctuală la argumentele prezentate în recurs.
Constatând că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum şi condiţiile de admisibilitate, în raport cu prevederile art. 51 alin (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin încheierea din data de 24 noiembrie 2014, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de V.D.M.
Având în vedere dispoziţiile art. 248 alin (1) C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate excepţia invocată de intimatul C.S.M, secţia pentru judecători.
Ţinând cont de faptul că, în speţă, Inspecţia Judiciară, care are personalitate juridică, este titularul acţiunii disciplinare şi întrucât, prin secţia pentru judecători, C.S.M. a pronunţat hotărârea atacată în calitate de instanţă de disciplină, în temeiul art. 134 alin. (2) din Constituţie şi ale art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, se va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.S.M., urmând a se respinge, în consecinţă, recursul, faţă de această autoritate.
Analizând hotărârea atacată, în raport cu criticile formulate de recurentă, cu apărările intimatei, precum şi cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed.
Se constată, în primul rând, că recursul vizează exclusiv soluţia de admitere a acţiunii disciplinare pentru abaterea prevăzută de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Nu este incident cazul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Susţinerile sumare şi nesistematizate formulate din perspectiva acestui motiv de recurs sunt contrazise de conţinutul hotărârii, în care instanţa de disciplină a expus argumentele de fapt, cu referire concretă şi detaliată la activitatea profesională a recurentei din perioada de referinţă, pe care le-a avut în vedere la stabilirea caracterului repetat şi imputabil al nesoluţionării cu celeritate a cauzelor şi care denotă îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 50 alin (2) din Legea nr. 317/2004, republicată, coroborat cu art. 425 alin (1) C. proc. civ.
De asemenea, în cuprinsul hotărârii se regăsesc considerentele pentru care au fost înlăturate, punctual, toate susţinerile invocate în apărare, instanţa de disciplină considerând că acestea nu justifică nerespectarea dispoziţiilor referitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor şi că tocmai acest mod deficitar de instrumentare a dosarelor, pe perioade mari de timp, suprapus pe un număr sporit de cauze repartizate, a condus la o încărcare a activităţii sale.
Se constată, aşadar, că faptele au fost corect examinate prin prisma împrejurărilor rezultate din întregul material probator administrat, fiind avute în vedere toate aspectele esenţiale pentru pronunţarea soluţiei şi, întrucât argumentarea este logică şi coerentă, precum şi în acord cu normele legale incidente, nu se poate reţine o nemotivare a hotărârii, fiind respectate prevederile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată.
Şi în ceea ce priveşte criticile expuse din perspectiva ipotezei de recurs prevăzută de art. 488 alin (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că susţinerile recurentei sunt neîntemeiate.
Astfel, se observă că argumentele dezvoltate de recurentă în susţinerea acestui motiv vizează încălcarea legii de drept substanţial, mai precis neîntrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare reţinute în sarcina sa, cu referire la latura obiectivă, latura subiectivă sau la urmările prejudiciabile ale faptei.
Trebuie precizat că, în speţă, regulile judecăţii sunt guvernate de dispoziţiile N.C.P.P., adoptat prin Legea nr. 134/2010.
Aşa cum rezultă din interpretarea teleologică a dispoziţiilor art. 483 alin (3) din legea menţionată, care reglementează obiectul şi scopul recursului în accepţiunea noului cod, recursul este o cale de atac care se poate exercita exclusiv pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie.
Faptul că recursul se poate exercita numai cu privire la nelegalitatea hotărârii atacate rezultă şi din prevederile art. 486 alin (1) lit. d) şi alin (3) C. proc. civ., care dispun că cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, printre celelalte menţiuni, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
De asemenea, această concluzie rezultă din structura art. 488 din codul menţionat, care prevede expres şi limitativ motivele de casare, niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea probelor şi reevaluarea situaţiei de fapt.
Prin urmare, rolul controlului exercitat de instanţa de recurs este limitat la verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel încât criticile recurentei vizând modul de apreciere a probelor şi stabilirea situaţiei de fapt nu pot fi examinate în actualul cadru procesual.
Se vor examina, prin urmare exclusiv criticile de nelegalitate.
În ceea ce priveşte fapta prevăzută de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul a stabilit că reprezintă abatere disciplinară „nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor”.
În ceea ce priveşte existenţa faptelor reţinute sub acest aspect în sarcina judecătorului V.D.M., se constată că Secţia pentru judecători a C.S.M., ca instanţă de disciplină, a stabilit în mod just existenţa laturii obiective, probele reliefând clar existenţa faptelor recurentei, a conduitei imputabile, a vinovăţiei, precum şi a urmărilor prejudiciabile.
Concret, s-a stabilit că, în anul 2013, judecătorul în discuţie a amânat pronunţarea în 249 de dosare, din care, într-un număr de 211 dosare de câte 1-2 ori (din care, de 2 ori în 54 de dosare), într-un număr de 31 dosare de câte 3-4 ori, într-un număr de 2 dosare de câte 5 ori şi a repus cauza pe rol într-un număr de 41 de dosare.
Dintre acestea, într-un număr de 87 de cauze a dispus amânarea pronunţării pe perioade mai mari decât termenele prevăzute de lege în acest scop.
În ceea ce priveşte situaţia pe anul 2012, s-a constatat că acelaşi judecător a amânat pronunţarea în 275 de dosare, din care, într-un număr de 243 de dosare de câte 1-2 ori (din care, de 2 ori în 59 de dosare), într-un număr de 29 de dosare de câte 3-4 ori, într-un număr de 4 dosare de câte 5 ori şi a repus cauza pe rol în 51 de dosare.
De asemenea, că, într-un număr de 92 de cauze, s-a dispus amânarea pronunţării pe perioade mai mari decât termenele legal prevăzute.
În situaţia în care, legiuitorul, într-adevăr, nu a stabilit care sunt criteriile care califică soluţionarea cauzelor cu celeritate, nu a limitat numărul de repuneri pe rol şi nici nu a enumerat exhaustiv motivele ce trebuie avute în vedere de către instanţă la repunerea pe rol a cauzei, o asemenea analiză cade în sarcina instanţei care judecă o cauză disciplinară.
Pe de o parte, chiar şi în lipsa unor astfel de criterii, situaţia de fapt anterior expusă şi în mare măsură, necontestată de recurentă, constând într-o atitudine ezitantă şi într-o exercitare necorespunzătoare a atribuţiilor judiciare în ceea ce priveşte cauzele examinate denotă încălcarea dispoziţiilor art. 260 alin (1) C. proc. civ. şi ale art. 306 C. proc. pen., în formele în vigoare la acel moment, precum şi a principiului necesităţii soluţionării cu celeritate a cauzelor, de către recurenta judecător, neavând relevanţă aprecierea subiectivă a magistratului, în sensul că numărul cauzelor în care a amânat succesiv pronunţarea ar fi „neexagerat”, raportat la numărul total de cauze soluţionate în perioada de referinţă.
Pe de altă parte, este de remarcat că, la aprecierea conduitei judecătorului V.D.M., ca fiind rezultatul unei modalităţi de lucru imputabile, instanţa de disciplină a avut în vedere, pe lângă elementul material al abaterii disciplinare (care se concretizează într-o acţiune neconformă cu îndatoririle profesionale), atât motivele indicate în încheierile de repunere pe rol a cauzelor, acestea constând în aspecte ce trebuiau invocate şi clarificate la primul termen de judecată cu procedura completă, cât şi o analiză de ansamblu a factorilor care au determinat şi, respectiv, a condiţiilor, în care s-a produs conduita culpabilă, într-o manieră repetitivă, perseverentă, a recurentei.
În acest sens, secţia pentru judecători în materie disciplinară, a constatat în mod corect dezinteresul şi lipsa de diligenţă ale judecătorului în studiul dosarelor, aceasta dovedind şi o nerespectare repetată a dispoziţiilor art. 112, art. 115, art 132, art. 138, art. 137, art. 167 şi art. 168 C. proc. civ., referitoare la lămurirea cadrului procesual, ordinea soluţionării excepţiilor, precum şi a prevederilor art. 313, art. 320, art. 321, art. 324, art. 331, art. 339 C. proc. pen.
Având în vedere că, într-adevăr, argumentele invocate în apărare, legate de volumul mare de muncă, lipsa unor condiţii adecvate de desfăşurare a activităţilor specifice, ca şi îndeplinirea altor atribuţii au fost analizate în mod corect şi că, pe bună dreptate, raportat la întreaga perioadă şi întregul cadru în care s-au desfăşurat faptele, instanţa de disciplină a apreciat că acestea nu sunt de natură să justifice modul de lucru defectuos şi amploarea cazurilor în care atribuţiile judiciare s-au exercitat necorespunzător, criticile recurentei formulate din perspectiva caracterului imputabil nu au relevanţa ce li se atribuie prin motivele de recurs şi nu sunt de natură să o exonereze pe recurentă de răspunderea disciplinară.
Prin maniera sa de lucru, astfel cum corect a fost reţinută şi argumentată de instanţa de disciplină, magistratul în cauză a fost cel care a tergiversat procedura de soluţionare a cauzelor, o consecinţă a acestor fapte, şi pe care recurenta încearcă să o minimalizeze, fiind încălcarea dreptului la soluţionarea cauzei cu celeritate şi într-un termen rezonabil, prevăzut de art. 6 pct. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, aspect ce nu poate fi pierdut din vedere la stabilirea răspunderii disciplinare a judecătorului, nefiind relevante aprecierile personale, pur subiective, ale recurentei, privind pretinsa soluţionare a respectivelor cauze în termene scurte.
În acest context, se constată că şi aserţiunii recurentei, privind lipsa unei normări a muncii, aspect, de altfel, real, îi lipseşte relevanţa juridică invocată de autoarea recursului, în condiţiile în care valoarea socială ocrotită o reprezintă atât relaţiile sociale referitoare la justiţie în sens restrâns, cât şi în sensul larg al acestei noţiuni, aceste relaţii transpunându-se în îndatoriri profesionale şi deontologice ale judecătorilor.
De altfel, toate aspectele obiective sau subiective invocate, deşi nu au fost reţinute ca fiind de natură a înlătura răspunderea disciplinară a judecătorului V.D.M., au fost avute în vedere la individualizarea sancţiunii disciplinare a avertismentului, cea mai puţin gravă dintre sancţiunile prevăzute de lege, aplicate, cu majoritate, recurentei.
Modalitatea concretă în care recurenta a înţeles să nesocotească, în fiecare caz în parte, dispoziţiile procedurale invocate, denotă existenţa factorului intelectiv şi volitiv ce conturează vinovăţia, ca element subiectiv al acestei abateri.
Se constată, aşadar, că faptele reproşate recurentei judecător intră în sfera de reglementare a dispoziţiilor art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după cum, în mod just, a fost reţinut de către instanţa de disciplină, prin hotărârea atacată fiind reliefate corect existenţa faptelor, a conduitei ilicite, a vinovăţiei, a urmării prejudiciabile şi a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi rezultatul produs, ceea ce susţine legalitatea încadrării lor în abaterea disciplinară prevăzută de textul legal menţionat.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 49 alin (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 496 alin (1) teza a II-a C. proc. civ. se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecăţii în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.S.M., secţia pentru judecători, şi respinge, în consecinţă, recursul declarat în contradictoriu cu acest intimat.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de V.D.M. împotriva Hotărârii nr. 6/J din 28 mai 2014 pronunţată de C.S.M., secţia pentru judecători în materie disciplinară.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 157/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 1/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
