ICCJ. Decizia nr. 61/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 61/2015
Dosar nr. 661/1/2015
Şedinţa publică din 04 mai 2015
Asupra apelului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 2633 din 19 septembrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secția penală, în Dosarul nr. 1346/59/2013 a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de petentul A.G. împotriva sentinţei penale nr. 15/PI din 22 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Împotriva acestei decizii definitive, apelantul petent a formulat cerere de apel, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 16 februarie 2015.
Examinând apelul formulat în cauză, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru motivele arătate în continuare.
Potrivit art. 129 din Constituţia României, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”.
Aşadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală.
Din economia textului menţionat rezultă însă că hotărârile judecătoreşti, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.
Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 408 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.
În cauză, se constată că petentul a exercitat calea de atac împotriva unei decizii definitive, hotărâre nesusceptibilă de a fi atacată cu apel.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză, petentul A.P.G. a declarat apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a raportat la prevederile art. 408 C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casa ţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petent împotriva deciziei atacate.
Văzând dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul A.P.G. împotriva Deciziei penale nr. 2633 din 19 septembrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secția penală, în Dosarul nr. 1346/59/2013.
Obligă apelantul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 04 mai 2015.
← ICCJ. Decizia nr. 54/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 62/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
---|