ICCJ. Decizia nr. 76/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 76/2015
Dosar nr. 1846/1/ 2015
Şedinţa publică de la 15 iunie 2015
Asupra apelului de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 1421 din 23 aprilie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 36817/63/2012* a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea 2/2013 prin care pct. 18 al art. 3859 C. proc. pen. a fost abrogat.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, secţia penală, a reţinut că inculpatul C.F. a formulat o cerere prin care a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (1) din Legea nr. 2/2013 prin care a fost modificat art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., în sensul că s-a restrâns câmpul de aplicare al acestor dispoziţii, cerere care a fost respinsă, ca inadmisibilă, apreciindu-se că dispoziţiile legale a căror constituţionalitate este criticată nu au legătură cu soluţionarea prezentei cauze, raportat la stadiul procesual în care se află aceasta.
În consecinţă, Înalta Curte, secţia penală, a constatat că nu este îndeplinită una dintre condiţiile cumulative prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată.
Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a constatat că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ:
a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;
c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate.
În cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a constatat că excepţia de neconstituţionalitate invocată, privind dispoziţiile art. II alin. (1) din Legea nr. 2/2013 vizează un text de lege care este în vigoare şi nu s-a constatat anterior printr-o decizie a Curţii Constituţionale că este neconstituţional, însă excepţia invocată că nu are legătură cu soluţionarea cauzei.
Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în Decizia penală nr. 1421 din 23 aprilie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 3817/63/2012*, inculpatul C.F. a formulat apel, apreciind că în mod greşit instanţa a dispus respingerea cererii ca inadmisibilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi, completul de 5 judecători, la sub nr. 1979/1/2014, fiind fixat termen la data de 16 iunie 2014.
Prin Decizia penală nr. 73 din data de 16 iunie 2014, Înalta Curte, completul de 5 judecători a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.F. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în Decizia penală nr. 1421 din 23 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 3817/63/2012*.
Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în Decizia penală nr. 1421 din 23 aprilie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 3817/63/2012*, inculpatul C.F. a exercitat pentru a doua oară calea de atac a apelului, apreciind că în mod greşit instanţa de fond a dispus respingerea cererii ca fiind inadmisibilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi, completul de 5 judecători, la data de 11 mai 2015, sub numărul 1846/1/2015, termenul de judecată fiind fixat pentru data de 15 iunie 2015.
Examinând cererea de apel, cu prioritate în ceea ce priveşte admisibilitatea acesteia, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că este inadmisibilă urmând a fi respinsă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui la liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul I Capitolul VII şi titlul III, Capitolul III C. proc. pen. admisibilitatea căii de atac a apelului este condiţionată de exercitarea acesteia potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 408 C. proc. pen. sunt susceptibile de reformare pe calea apelului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Aşadar, limitând calea de atac menţionată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicităţii acesteia, faţă de care posibilitatea legală a declarării mai multor apeluri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.
În cauză, se constată că inculpatul C.F. şi-a exercitat anterior dreptul la apel, astfel încât noua cale de atac, cu soluţionarea căreia Completul de 5 Judecători a fost sesizat, nu întruneşte cerinţele textului de lege menţionat, întrucât încalcă principiul unicităţii acestei căi de atac şi, ca atare este inadmisibilă.
Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză, inculpatul C.F. a declarat apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a raportat la prevederile art. 408 C. proc. pen., completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în Decizia penală nr. 1421 din data de 23 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 3817/63/2012*.
Văzând dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul inculpat la plata sumei de 125 lei cheltuieli judiciare către stat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de inculpatul C.F. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în Decizia penală nr. 1421 din data de 23 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 3817/63/2012*.
Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 125 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 75/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 77/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
