ICCJ. Decizia nr. 94/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizii CSJ şi ICCJ - Completul de 5 Judecători

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizia penală nr. 94/2014

Dosar nr. 1942/1/2014

Şedinţa publică din 13 octombrie 2014

Deliberând asupra apelurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.1. Prin Sentinţa penală nr. 1039 din 22 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3446/1/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 25 C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.M. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru instigare la infracţiunea de folosire a influenţei sau a autorităţii de către o persoană cu funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Ca pedeapsă accesorie, s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., conform art. 71 C. pen. În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 82 C. pen.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.

S-a constatat că inculpatul B.M. a fost reţinut timp de 24 de ore la data de 19 ianuarie 2012 şi arestat preventiv în perioada 26 ianuarie 2012 - 15 mai 2012.

În baza art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul T.H.P.Ş. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau a autorităţii de către o persoană cu funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art. 139 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 145¹ C. proc. pen., a fost revocată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara dispusă faţă de inculpatul T.H.P.Ş..

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul B.M. la plata sumei de 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul T.H.P.Ş. la plata sumei de 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în procesul penal, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

2. Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 32 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 25 ianuarie 2013 a fost declinată în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpaţii B.M., G.B.N., T.H.P.Ş. şi D.G.M.

În motivare s-a reţinut că, faţă de incidentul procedural ivit, constând în împrejurarea că inculpatul T.H.P.Ş. a dobândit calitatea de deputat, în urma alegerilor parlamentare din data de 9 decembrie 2012, s-a constatat că în cauză sunt incidente art. 40 alin. (2) raportat la art. 29 C. proc. pen., în acord cu care, dobândirea calităţii de deputat, chiar dacă intervine după săvârşirea infracţiunii, atrage competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, s-a reţinut că prin Rechizitoriul din 19 martie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, în Dosarul nr. 220/P/201, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

a. B.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia deţinută, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000;

- instigare la infracţiunea de folosire a influenţei sau a autorităţii de către o persoană cu funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, art. 25 C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000;

- şantaj în legătură directă cu o infracţiune de corupţie, art. 194 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 17 lit. d¹) şi la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;

- fals intelectual în condiţiile participaţiei improprii şi în legătură directă cu o infracţiune de corupţie, art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 17 lit. c) şi 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;

- fals în înscrisuri sub semnătură privată (o infracţiune), art. 290 alin. (1) C. pen.;

- fals în declaraţii, art. 292 C. pen. (şase infracţiuni), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

b. T.H.P.Ş., pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau a autorităţii de către o persoană cu funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite, art. 13 din Legea nr. 78/2000;

c. G.B.N., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia deţinută, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, art. 12 lit. a), teza I din Legea nr. 78/2000;

- şantaj în legătură directă cu o infracţiune de corupţie, art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. d¹) şi la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

d. D.G.M., pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în condiţiile participaţiei improprii şi în legătură directă cu o infracţiune de corupţie, art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 17 lit. c) şi 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Învestită cu judecarea cauzei la data de 05 martie 2013, la primul termen de judecată, Înalta Curte a pus în discuţie, în virtutea art. 302 C. proc. pen., disjungerea cauzei faţă de inculpaţii T.H.P.Ş. şi B.M., în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, respectiv art. 25 C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000.

Apreciind că este în interesul unei bune judecăţi, în temeiul art. 38 C. proc. pen., Înalta Curte a dispus disjungerea cauzei, faţă de inculpaţii T.H.P.Ş. şi B.M., în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, respectiv art. 25 C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000, cu formarea unui nou dosar, privind pe aceşti doi inculpaţi, în care s-a fixat termen la data de 02 septembrie 2013, ora 12,00.

Subsecvent, restul cauzei, privind pe inculpaţii B.M., G.B.N. şi D.G.M., s-a trimis la Curtea de Apel Bucureşti pentru continuarea cercetării judecătoreşti, în raport cu celelalte infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B.M., şi pentru care nu s-a disjuns cauza, precum şi pentru toate infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii G.B.N. şi D.G.M.

A dispus formarea unui nou dosar, privind pe inculpaţii T.H.P.Ş. şi B.M. în care s-a fixat termen la data de 02 septembrie 2013, ora 12,00.

3. Instanţa de fond a constatat că prin actul de sesizare, faţă de inculpaţii B.M. şi T.H.P.Ş., a fost reţinută următoarea stare de fapt:

În perioada iulie 2011 - ianuarie 2012, prin încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la incompatibilităţi, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, inculpatul B.M. a efectuat operaţiuni financiare, ca fapte de comerţ, administrând în fapt SC E. SRL Bucureşti, în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul, a unor foloase materiale necuvenite, faptă prevăzută de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În aceeaşi perioadă de timp l-a determinat pe inculpatul T.H.P.Ş., vicepreşedinte al Biroului Politic Judeţean al Partidului Naţional Liberal - Filiala Ilfov, ca prin influenţa şi autoritatea acestuia, să identifice la un preţ convenabil un spaţiu de închiriat pentru punctul de lucru al SC E. SRL Bucureşti, în comuna Vidra, judeţul Ilfov şi să-i faciliteze încheierea unor contracte comerciale cu autorităţile locale în fruntea cărora se aflau membri P.N.L., faptă prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000.

În luna decembrie 2011, a exercitat acţiuni de constrângere asupra reprezentanţilor SC C.R.S. SA, N.M. şi V.M.S., în scopul continuării livrării de deşeuri reciclabile către SC E. SRL Bucureşti, deşi această din urmă societate nu îndeplinea condiţiile legale pentru astfel de livrări, faptă prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. d¹) şi la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În perioada iulie 2011 - ianuarie 2012, în calitate de vicepreşedinte al filialei P.N.L. Ilfov şi la îndemnul inculpatului B.M., inculpatul T.H.P.Ş. şi-a folosit influenţa afirmată asupra membrilor PNL care deţineau funcţii în administraţia locală, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru alţii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, faptă prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000;

În raport de obiectul învestirii, astfel cum a fost stabilit la termenul de la data de 11 iunie 2013, instanţa de fond a constatat că în actul de sesizare a fost descrisă ca acuzaţie în ceea ce îi priveşte pe B.M. şi T.H.P.Ş. infracţiunea de folosire a influenţei sau a autorităţii de către o persoană cu funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite săvârşită de inculpatul T.H.P.Ş., respectiv instigare la această infracţiune săvârşită de inculpatul B.M.

Prin actul de sesizare, Ministerul Public a arătat că relaţiile politice dintre inculpatul T.H.P.Ş. şi inculpatul B.M., dar mai ales scopul urmărit de acesta din urmă în întreţinerea unei astfel de legături sunt puse în evidenţă de replicile celor doi din cuprinsul unei convorbiri telefonice din data de 20 septembrie 2011: B.M.: "Mă, mâine, dacă e întâlnirea cu primarii, aş vrea să vin şi eu şi să-ţi spun de ce! Că o arunc aşa (...) le las câte o carte de vizită, înţelegi?", T.H.P.Ş.: "Te pun (...) te pun în legătură cu ăia şmecheri nu cu toţi fraierii!", B.M.: "Băi, tu îmi faci un semn şi când tu îmi faci (...) mă ciupeşti, înseamnă că îi dau cartea de vizită", "Că vreau să ţin legătura cu şmecherii, ştii (...)? Pe ce spuneam eu, când ne-am văzut ultima oară".

Acuzarea a arătat că, din ansamblul materialului probator administrat cu privire la această infracţiune, inculpatul T.H.P.Ş. s-a implicat activ, prin intermediul primarilor liberali din judeţul Ilfov în scopul obţinerii de foloase necuvenite pentru cei doi inculpaţi şi al asigurării unei bune desfăşurări a activităţii SC E., societate despre ai cărei administratori de fapt avea cunoştinţă. Astfel, încă din faza incipientă demarării activităţii efective a societăţii E., inculpatul T.H.P.Ş., în urma solicitărilor repetate ale inculpatului B.M. ("îmi trebuie în Ilfov, mă spaţiile alea de depozitare", "dar zi-i bă, vezi că te sună procurorul-şef de la Sectorul 4, are o treabă cu tine"), a efectuat demersuri pe lângă primarii oraşelor/comunelor din judeţul Ilfov pentru a identifica o locaţie pretabilă sortării deşeurilor. Concret, la data de 25 august 2011, T.H.P.Ş. i-a comunicat inculpatului că a stabilit o întâlnire cu "primarul de la Bragadiru" V.C., care: "e P.D. dar e prietenul meu bun". E mai valabil decât ăla al meu de la Jilava", asigurându-l totodată pe inculpat că nici în comuna Vidra nu sunt probleme, întrucât acolo "poate să negocieze bine pentru ele preşedintele său de acolo (n.n. cu referire la martorul T.M.).

Cu ocazia audierilor la urmărire penală, T.M. a declarat că l-a cunoscut pe inculpatul B.M. prin intermediul lui T.H.P.Ş., ulterior aflând că este procuror, "în contextul negocierilor pe care le purta cu un cetăţean arab care deţine fostele grajduri C.A.P. din comuna Vidra". În plus a învederat că a considerat că este bine să facă anumite servicii pentru inculpat în virtutea relaţiilor de colegialitate cu învinuitul T.H.P.Ş..

Spre sfârşitul lunii octombrie, aflând de la inculpatul G.B. despre intenţia Administraţiei Domeniului Public Sector 1, instituţie subordonată Consiliului Local Sector 1, de a disponibiliza începând cu data de 10 octombrie 2011 şi în conformitate cu H.G. nr. 841/1995 mai multe bunuri, inculpatul B.M. i-a solicitat inculpatului T.H.P.Ş. să identifice o primărie care să primească fictiv utilajele pentru a fi ulterior folosite în activitatea de sortare desfăşurată de SC E. SRL.

În urma discuţiilor, cei doi au convenit ca donaţia prietenului inculpatului B.M. să fie făcută către Primăria Ciolpani. Astfel, la indicaţiile inculpatului T.H.P.Ş., primarul C.B. a întocmit la data de 10 noiembrie 2011 adresa cu nr. 6342 către A.D.P. Sector 1, prin care se arăta interesat de preluarea cu titlu gratuit a cinci dintre bunurile ce urmau a fi disponibilizate.

Totuşi, din cuprinsul adresei menţionate, dar şi al procesului-verbal de predare-primire reiese că remiterea către Primăria Ciolpani a bunurilor respective s-a făcut la data de 09 noiembrie 2011 deci, cu o zi înainte ca numitul C.B. să individualizeze bunurile concrete pe care urma să le primească, aspect care dovedeşte conform acuzării că acestea fuseseră stabilite fără acordul acestuia, întocmirea Adresei nr. 6342/2011 fiind doar o formalitate necesară pentru a putea justifica în mod contabil provenienţa acestora.

La data de 25 noiembrie 2011 inculpatul B.M. a luat legătura cu "G.", angajat al Primăriei Ciolpani pentru a se asigura dacă "s-a făcut livrarea aia", după care i-a solicitat martorului S.R. să meargă la Ciolpani şi să aducă la firmă, "un tractor, o remorcă, un plug şi ifronul ăla". Întrucât la un moment dat, numitul C.B. "făcea pe niznaiul" şi nu înţelegea că acele utilaje "nu-i vin alea din cer, aşa" şi că "de la momentu' în care i-a făcut livrarea asta, (...) el ştia că nu le va ţine decât o zi, două, trei că nu-s ale lui" inculpatul B.M. i-a transmis lui S.R. numărul de telefon al primarului cu rugămintea de a-l suna "din partea lui H.", în condiţiile în care T. i-a recomandat să nu sune personal întrucât " s-ar putea să se interpreteze greşit şi să aibă probleme".

Inculpatul T.H.P.Ş. s-a arătat disponibil să-şi folosească influenţa ori de câte ori inculpatul i-a solicitat acest lucru. Astfel, atunci când "partenerii de la R. şi Ro." nu livrau deşeuri conform contractului "tema de lucru" a fost să afle "raportările R. pe reciclabile, la mediu, pe ultimele şase luni, lunar", iar răspunsul a venit prompt după numai o zi: "Aşteptăm mâine raportările de la mediu" !".

Inculpatul B.M. şi inculpatul T.H.P.Ş. au refuzat să facă declaraţii în cursul urmăririi penale cu privire la această învinuire.

Acuzarea a arătat că elementele probatorii rezultă şi din convorbirile telefonice purtate între inculpaţii B.M. şi T.H.P.Ş., acestea fiind edificatoare atât în ceea ce priveşte vinovăţia inculpatului B.M., sub forma intenţiei directe, de a-l determina pe inculpatul T.H.P.Ş. să-şi exercite influenţa asupra primarilor din judeţul Ilfov pentru obţinerea unor terenuri, unor spaţii de depozitare şi unor utilaje pentru firma SC E. SRL, cât şi vinovăţia inculpatului T.H.P.Ş., tot sub forma intenţiei directe, în exercitarea influenţei în vederea realizării folosului necuvenit.

4. Faţă de acuzaţiile formulate, instanţa de fond a desfăşurat cercetare judecătorească la următoarele termene:

La termenul de la 02 septembrie 2013, au fost discutate probele, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a apreciat ca fiind utilă proba testimonială formulată de către inculpatul B.M., prin apărătorul desemnat din oficiu, şi a dispus citarea martorilor N.F., N.M.G., W.M.A.M., W.M.I.A. şi H.G.

La termenul de la 2 octombrie 2013 instanţa s-a pronunţat cu privire la cererea de revocare a măsurii preventive formulate de B.M., a luat act de faptul că inculpaţii solicită să dea declaraţii după audierea martorilor şi ascultarea înregistrărilor convorbirilor dintre inculpaţi sau dintre aceştia şi martorii din cauză.

La acelaşi termen de judecată, instanţa de fond a dispus audierea martorilor C.B.C., N.F., N.M.G., W.M.A.M., W.M.I.A. şi H.G. şi ascultarea în continuare a înregistrărilor efectuate în cauză, înregistrări redate în procesele-verbale de transcriere aflate la dosarul de urmărire penală.

La termenul de la 17 octombrie 2013 au fost audiaţi martorii C.B.C., N.F., N.M.G., H.G. şi au fost ascultate înregistrărilor efectuate în cauză, înregistrări redate în procesele-verbale de transcriere aflate la dosarul de urmărire penală. De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a dispus, în continuarea cercetării judecătoreşti, citarea cu mandat de aducere a martorilor W.M.A.M. şi W.M.I.A. în vederea audierii.

La termenul de la 01 noiembrie 2013 au fost audiaţi martorii W.M.A.M. şi W.M.I.A. şi inculpatul T.H.P.Ş. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus efectuarea transcrierii integrale a declaraţiei inculpatului T.H.P.Ş. cu întrebările şi răspunsurile date. Inculpatul B.M. a precizat că îşi menţine declaraţia dată în faţa Curţii de Apel Bucureşti.

Având în vedere precizările reprezentantului Ministerului Public şi ale apărătorilor aleşi ai inculpaţilor, de la termenul de la 01 noiembrie 2013, în sensul că nu mai au alte probe, cereri sau excepţii de formulat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a constatat terminată cercetarea judecătorească şi a fixat termen pentru a se acorda cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.

În dezbateri, la termenul din 15 noiembrie 2013 apărătorul ales inculpatul T.H.P.Ş., avocat M.N. a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiuni pentru care este cercetat şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a solicitat achitarea.

Cel de al doilea apărător al inculpatului T.H.P.Ş., avocat L.V. a solicitat achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., apreciind că fapta nu există.

Apărătorul ales al inculpatului B.M., avocat F.Ş. a precizat că nu există fapte de determinare la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 şi a solicitat achitarea inculpatului în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Referitor la apărarea potrivit căreia norma care incriminează fapta ce face obiectul prezentului dosar nu este previzibilă, instanţa de fond a apreciat că previzibilitatea legii este îndeplinită atunci când cetăţenii dispun de informaţii suficiente şi prealabile asupra normei juridice aplicabile într-o situaţie dată, astfel încât persoana în cauză să poată înţelege care este sensul acesteia şi faptul că i se aplică. Caracterul unei norme de a fi lege presupune ca o persoană să poată prevedea într-o măsură rezonabilă consecinţele unui act de conduită. Situaţia particulară a celor doi acuzaţi (aceştia au studii superioare, unul dintre ei fiind procuror la data faptelor, iar celălalt membru al Parlamentului, autoritatea legiuitoare), face ca înţelegerea sensului legii să fie o activitate cotidiană pentru fiecare dintre ei.

Redactarea legilor nu poate avea însă o precizie absolută, datorită caracterului de generalitate al normei, având în vedere ca sunt destinate să se refere la o categorie largă de raporturi juridice. Atunci când dispoziţia legala dă naştere la interpretare nu înseamnă că norma ar avea un caracter imprecis şi în consecinţă ar fi lipsită de calitatea de lege. Previzibilitatea normei impune ca o persoană să poată deduce din conţinutul legii comportamentul interzis şi consecinţele ce decurg din actele sale astfel încât să se conformeze prescripţiilor legii.

S-a arătat că norma criticată are următorul conţinut:

Fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat, ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Instanţa a constatat că norma are acest conţinut din anul 2003 (art. 13 din Legea nr. 78/2000 a fost modificat prin art. I pct. 7 din Legea nr. 161/2003), iar fapta din prezenta cauză a avut loc în anul 2011, astfel că nu poate fi primită apărarea referitoare la faptul că cei doi acuzaţi au fost surprinşi de o dispoziţie legală nouă, asupra căreia nu au avut suficiente mijloace de informare pentru a se putea conforma. De altfel, în legătură cu înţelegerea conduitei corecte, instanţa a reţinut că T.H.P.Ş., în dialog cu B.M., a spus "Nu ştiu dacă-i bine să-l suni tu la telefon, să se interpreteze greşit, că trăim într-o ţară bolnavă şi tu sigur ai probleme".

Prima instanţă a reţinut, în ceea ce priveşte conţinutul normei, că legea enumeră limitativ subiecţii activi (persoana care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat, ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial), descrie într-o manieră clară conduita incriminată (folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite). Faptul că legea nu menţionează că folosirea influenţei ori autorităţii trebuie exercitată doar în propria organizaţie (partid, sindicat, persoană juridică fără scop patrimonial) conduce la concluzia că legiuitorul a considerat conduita ca având un caracter ilicit indiferent de locul sau persoanele faţă de care se manifestă. Dacă legea nu distinge între aceste ipoteze, consecinţa este că cel care interpretează legea nu este îndreptăţit să poată face o atare distincţie şi că, pe cale de interpretare, nu ar trebui limitată sfera de aplicare a legii, astfel cum solicită apărarea.

Totodată instanţa de fond a considerat că nu poate exista o confuzie, decurgând din norma de incriminare, între sprijinirea iniţiativelor membrilor unei circumscripţii electorale de către cel care îi reprezintă şi fapta de folosire a influenţei sau autorităţii, având în vedere că legea incriminează doar conduita care are ca scop obţinerea pentru sine ori pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite.

Cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii, instanţa de fond a precizat că infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 presupune un subiect activ calificat, elementul material constând în folosirea influenţei ori autorităţii, scopul constând în obţinerea pentru sine ori pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite şi vinovăţia sub forma intenţiei.

S-a apreciat că folosirea influenţei ori autorităţii reprezintă o conduită ilicită indiferent de persoanele faţă de care este exercitată (faţă de o singură persoană sau mai multe, faţă de o persoană fizică sau faţă de o persoană juridică) în considerarea scopului său (obţinerea de foloase necuvenite) şi indiferent dacă actul de conduită a fost motivat şi de alte circumstanţe cum ar fi relaţiile dintre cel care exercită influenţa şi cel care beneficiază de ea (rude, prieteni sau persoane faţă de care nu există asemenea relaţii).

Elementul material pentru folosirea influenţei sau a autorităţii se examinează strict din perspectiva conduitei persoanei acuzate, dacă au dat curs sau nu cererilor. Caracterul penal şi vinovăţia decurg din fapta persoanei acuzate, care şi-a folosit influenţa sau autoritatea în scopul obţinerii de foloase injuste. Cel care şi-a folosit influenţa răspunde pentru fapta proprie şi nu pentru fapta aceluia care a acceptat influenţa, astfel încât caracterul penal nu depinde de acceptarea influenţei de către o altă persoană. Punctul de vedere contrar ar conduce la o concluzie absurdă şi anume că denunţul persoanei faţă de care s-a exercitat influenţa ar înlătura caracterul penal al faptei celui care şi-a exercitat influenţa sau autoritatea.

Prima instanţă a precizat că infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 este o infracţiune de pericol, astfel încât nu este necesar ca folosul necuvenit să fi fost realizat, ci doar urmărit, neavând relevanţă dacă folosul necuvenit este pentru cel care exercită influenţa sau pentru un terţ (prieten, membru al familiei, un cunoscut, persoană fizică sau persoană juridică). Urmarea prevăzută de lege reprezintă o stare de pericol, fapta pune în pericol valorile sociale protejate de norma penală referitoare la încrederea publică (în activitatea desfăşurată de partide, sindicate, persoane juridice fără scop patrimonial) care presupune lipsa oricăror acte de folosire a influenţei pentru obţinerea de foloase necuvenite. Infracţiunea se consumă în momentul în care persoana acuzată şi-a folosit influenţa şi autoritatea în scopul de obţine un folos necuvenit. În aceste condiţii fapta este infracţiune atunci când există scopul obţinerii de foloase necuvenite, indiferent dacă foloasele au fost sau nu obţinute.

Caracterul necuvenit al folosului rezultă din modalitatea în care ar urma să fie obţinut, respectiv fie prin folosirea unor practici interzise, fie de către o persoană care nu putea să îl obţină în mod licit, fie cu privire la bunuri care nu puteau fi obţinute licit de cei în cauză. Orice modalitate de obţinere a foloaselor contrară legii realizează scopul cerut de norma de incriminare, atunci când cel acuzat a acceptat posibilitatea producerii acestui scop.

Cu privire la forma de participaţie a instigării, reţinută în sarcina inculpatului B.M., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a reţinut că potrivit art. 25 C. pen. instigator este persoana care, cu intenţie, determină pe o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. Pentru reţinerea vinovăţiei instigatorului nu are relevanţă dacă actele de determinare s-au făcut prin rugăminţi sau prin constrângere, prin acte de corupere sau prin apelarea la sentimentele de prietenie.

Cu privire la lipsa descrierii faptei în actul de acuzare şi imposibilitatea de a formula probe instanţa de fond a reţinut că în cauză a fost reţinută forma simplă a infracţiunii, apreciindu-se că întreaga activitate descrisă în situaţia de fapt se circumscrie unei activităţi unice de folosire a influenţei şi autorităţii, în baza aceleiaşi rezoluţii, iar întinderea în timp a acestei activităţi este o consecinţă naturală a modului în care a fost conceput planul infracţional, fără a fi de natură să influenţeze caracterul unitar al infracţiunii.

În ceea ce priveşte conţinutul acuzaţiei, instanţa de fond a considerat că din modul de formulare a acuzaţiei este vorba despre o infracţiune simplă, în cauză nefiind reţinută forma continuată a infracţiunii, apreciind că argumentul apărării referitor la lipsa de claritate a Rechizitoriului în raport de faptele comise este netemeinic. Infracţiunea are o formă continuată (art. 41 C. pen.) atunci când se săvârşesc mai multe acte de executare, în cazul de faţă acte de folosire a influenţei, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la intervale de timp distincte. Reţinerea în actul de acuzare a formei continuate ar fi presupus ca situaţia de fapt să reflecte reprezentarea de ansamblu a activităţii viitoare (legătura care uneşte acţiunile succesive săvârşite la intervale diferite). Cerinţa unităţii de rezoluţie infracţională deşi se referă la poziţia subiectivă a făptuitorului, se probează prin activitatea materială, obiectivă. Forma continuată a infracţiunii există atunci când, în fapt, se pot proba mai multe acte de executare, săvârşite în mod organizat, prin metode similare, inculpaţii având imaginea de ansamblu a activităţilor pe care le vor desfăşura, de exemplu anticipând atât modul în care vor acţiona cât şi foloasele care vor fi obţinute, persoanele de care vor avea nevoie pentru a susţine obţinerea foloaselor.

În speţă, instanţa de fond a constatat că este vorba despre sprijinul acordat activităţii unei singure firme SC E. SRL şi de folosul obţinut de aceasta firmă, astfel cum este descris pe larg în Rechizitoriu la filele 39 - 46, astfel că argumentul apărării referitor la lipsa de consistenţă a descrierii faptei în actul de acuzare este nefondat.

Totodată, instanţa de fond a precizat că referirile din actul de acuzare la probele care susţin trimiterea în judecată, transcrieri ale unor convorbiri telefonice, au oferit apărării posibilitatea de a înţelege acuzaţia şi probele pe care se fundamentează astfel încât, deoarece probele şi faptele pe care le susţin au fost la dispoziţia apărării, nu a fost încălcat dreptul al un proces echitabil.

Cu privire la eroarea de drept referitoare la caracterul penal al faptei, instanţa de fond a apreciat că nu poate fi primită deoarece legea consideră că nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, când făptuitorul, în momentul săvârşirii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei. Dispoziţiile anterioare se aplică şi faptelor săvârşite din culpă pe care legea penală le pedepseşte, numai dacă necunoaşterea stării, situaţiei sau împrejurării respective nu este ea însăşi rezultatul culpei. Necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a legii penale nu înlătură caracterul penal al faptei.

Cu privire la instigarea neurmată de executare, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 29 C. pen., actele de instigare neurmate de executarea faptei, precum şi actele de instigare urmate de desistarea autorului ori de împiedicarea de către acesta a producerii rezultatului, se sancţionează cu o pedeapsă între minimul special al pedepsei pentru infracţiunea la care s-a instigat şi minimul general. În cazul când pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă, se aplică pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani. Actele arătate anterior nu se sancţionează, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la care s-a instigat este de 2 ani sau mai mică, afară de cazul când actele îndeplinite de autor până în momentul desistării constituie altă faptă prevăzută de legea penală, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.

Cu privire la vinovăţia inculpaţilor B.M. şi T.H.P.Ş., instanţa de fond a apreciat că două elemente sunt esenţiale, respectiv pentru autor exercitarea influenţei şi urmărirea obţinerii de foloase necuvenite şi pentru instigator determinarea la exercitarea influenţei şi anticiparea obţinerii de foloase necuvenite decurgând din exercitarea influenţei.

Instanţa de fond a apreciat că edificatoare în dovedirea exercitării influenţei de către inculpatul T.H.P.Ş., ca urmare a instigărilor succesive din partea inculpatului B.M., sunt convorbirile telefonice dintre aceştia la obţinerea unor terenuri, unor spaţii de depozitare a unor utilaje gratuit pentru firma SC E. SRL, a sprijinului oferit de partid şi a unor date referitoare la actele R.

Prima instanţă a considerat că folosirea influenţei nu are caracter penal dacă nu se urmăreşte un folos injust. Instanţa a apreciat că în cazul obţinerii datelor de la R. (dat fiind caracterul public al acestora), în cazul închirierii spaţiilor (dat fiind că nu s-a dovedit obţinerea unui preţ care să favorizeze firma E.), în cazul prezentării primarilor (pentru că nu s-a menţionat un folos necuvenit), faptele sunt descrise în Rechizitoriu pentru a caracteriza relaţiile dintre cei doi şi nu pentru caracterul penal. Totodată, instanţa de fond a reţinut că aprecierea folosului ca fiind injust în considerarea calităţii de procuror a inculpatului B. căruia îi era interzis să exercite acte de comerţ, face parte din conţinutul infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia deţinută pentru care inculpatul este trimis în judecată într-o cauză separată.

În ceea ce priveşte transferul gratuit al utilajelor la o primărie pentru a fi preluate apoi de firma E., prima instanţă a apreciat că este îndeplinită condiţia urmăririi unui folos injust. În acest sens sunt declaraţiile martorului C.B.C. a confirmat legăturile cu inculpatul T. în cadrul aceluiaşi partid, discuţia cu acesta referitoare la preluarea utilajelor de către primăria Ciolpani, precum şi faptul că utilajele preluate erau funcţionale.

C.B. a întocmit la data de 10 noiembrie 2011 Adresa cu nr. 6342 către A.D.P. Sector 1, prin care se arăta interesat de preluarea cu titlu gratuit a cinci dintre bunurile ce urmau a fi disponibilizate. Din cuprinsul adresei şi al procesului-verbal de predare-primire rezultă că transmiterea către Primăria Ciolpani a bunurilor respective s-a făcut la data de 09 noiembrie 2011, cu o zi înainte ca primarul să individualizeze bunurile concrete pe care urma să le primească. Susţinerea acuzării în sensul că acestea fuseseră stabilite fără acordul acestuia, întocmirea Adresei nr. 6342/2011 fiind doar o formalitate necesară pentru a putea justifica în mod contabil provenienţa acestora este susţinută de convorbirile avute de B.M. La data de 25 noiembrie 2011 inculpatul B.M. a luat legătura cu "G.", angajat al Primăriei Ciolpani pentru a se asigura dacă "s-a făcut livrarea aia", după care i-a solicitat martorului S.R. să meargă la Ciolpani şi să aducă la firmă, "un tractor, o remorcă, un plug şi ifronul ăla". întrucât la un moment dat, numitul C.B. "făcea pe niznaiul" şi nu înţelegea că acele utilaje "nu-i vin alea din cer, aşa" şi că "de la momentu' în care i-a făcut livrarea asta, (...) el ştia că nu le va ţine decât o zi, două, trei că nu-s ale lui" inculpatul B.M. i-a transmis lui S.R. numărul de telefon al primarului cu rugămintea de a-l suna "din partea lui H.", în condiţiile în care T. i-a recomandat să nu sune personal întrucât "s-ar putea să se interpreteze greşit şi să aibă probleme".

Referitor la acelaşi aspecte, instanţa de fond a reţinut că inculpatul B.M., prin declaraţia dată în faţa magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti, a recunoscut că a discutat cu inculpatul T.H.P.Ş. pentru ca acesta, în calitatea de vicepreşedinte al PNL, să discute cu primarii din judeţul Ilfov pentru preluarea utilajelor de la ADP Sector 1, în vederea folosirii ulterioare de către SC E. SRL. De asemenea, inculpatul T.H.P.Ş. a recunoscut că, la rugămintea inculpatului B.M., a discutat cu primarul comunei Ciolpani pentru preluarea utilajelor de la ADP Sector 1.

În aceste condiţii, instanţa de fond a considerat că solicitarea adresată de inculpatul B. inculpatului T. de a interveni la un primar din acelaşi partid pentru a primi cu titlu gratuit utilaje ce urmau să fie folosite de SC E. SRL, cât şi intenţia de a se folosi utilajele de această firmă, a fost făcută cu intenţia de a obţine un folos necuvenit.

De asemenea, inculpatul T.H.P.Ş., folosindu-şi influenţa conferită de funcţia de vicepreşedinte al PNL - filiala Ilfov, a discutat cu primarul comunei Ciolpani să preia, cu titlu gratuit, cinci utilaje de la ADP Sector 1, în vederea punerii la dispoziţie a acestora firmei SC E. SRL, a cărei administrare în fapt era realizată de inculpatul B.M., aspect ce denotă intenţia inculpatului T. de a asigura realizarea unui folos necuvenit inculpatului B.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunilor, prima instanţă a reţinut că fapta pentru care au fost acuzaţi este pedepsită cu închisoarea de 1 la 5 ani, iar circumstanţele concrete de săvârşire a faptei de către persoane care nu au antecedente penale şi care nu au negat faptele în materialitatea lor, oferind însă ca explicaţie pentru actele din rechizitoriu relaţiile de prietenie, urmărirea unui folos material, care însă nu a fost realizat, au determinat instanţa de fond să reţină circumstanţe atenuante, în sensul art. 74 alin. (2) C. pen., astfel încât a aplicat o pedeapsă sub minimul prevăzut de lege, respectiv 6 luni închisoare pentru fiecare inculpat, iar ca pedeapsă accesorie, a interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare, faţă de lipsa unei probe clare de continuare a comportamentului infracţional, prima instanţă a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi prin suspendarea condiţionată a executării acesteia, iar în raport de modalitatea de executare a sancţiunii, neprivativă de libertate, şi de motivele care au determinat luarea acestei măsuri, în temeiul art. 139 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 145¹ C. proc. pen., a revoca măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara dispusă faţă de inculpatul T.H.P.Ş.

II. Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii B.M. şi T.H.P.Ş.

1. Prin motivele de recurs, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a criticat soluţia instanţei de fond sub aspectul individualizării judiciare apreciind că atât cuantumul pedepselor, cât şi modalitatea de executare nu sunt apte să conducă la atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Prin recursul formulat inculpatul B.M. a solicitat achitarea cu referire la art. 16 lit. c) C. proc. pen., apreciind că în cauză nu există probe din care să rezulte că a săvârşit infracţiunea pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată şi condamnarea în primă instanţă.

Inculpatul T.H.P.Ş., prin recursul formulat, a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate şi achitarea sa apreciind că fapta nu există sau că acesteia îi lipseşte un element constitutiv, respectiv latura subiectivă, învederând că prin intervenţia sa nu a urmărit niciun moment obţinerea unui folos material pentru sine sau pentru altcineva.

2. La termenul de judecată din data de 13 octombrie 2014, preşedintele Completului de 5 judecători a pus în discuţia părţilor calificarea căii de atac în raport cu dispoziţiile tranzitorii din Legea nr. 255/2013. Atât reprezentantul Ministerului Public cât şi inculpaţii, prin apărătorii aleşi, au apreciat calea de atac ca fiind apel.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători, după deliberare, în raport de dispoziţiile tranzitorii din Legea nr. 255/2013, a calificat calea de atac ca fiind apel.

Atât inculpaţii, cât şi reprezentantul Ministerului Public au arătat că nu au cereri de probatorii de formulat în cauză, iar inculpaţii, personal, au arătat că nu înţeleg să dea o declaraţie în faţa instanţei de apel.

3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, examinând hotărârea instanţei de fond atât prin prisma motivelor de apel invocate de Ministerul Public şi de inculpaţi, cât şi din oficiu, conform prevederilor art. 417 C. proc. pen. combinate cu art. 419 C. proc. pen., constată că prima instanţă, a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt, motiv pentru care şi-o însuşeşte ca atare, şi, pe de altă parte, a stabilit vinovăţia inculpaţilor, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză.

Mai înainte de a proceda la analiza motivelor de apel, instanţa de control judiciar constată că din considerentele hotărârii atacate rezultă că acuzaţiile de natură penală aduse inculpaţilor îmbracă forma simplă a infracţiunii prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 şi au strict legătură cu sprijinul solicitat, respectiv acordat unei societăţi în care inculpatul B. era direct interesat, în sensul preluării cu titlu gratuit de către aceasta a unor utilaje provenite de la A.D.P. sector 1 Bucureşti şi aflate formal în patrimoniul Primăriei Ciolpani din judeţul Ilfov.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că situaţia de fapt cu relevanţă penală are în vedere o activitate unică de folosire a influenţei şi autorităţii, prelungită în timp în mod natural prin raportare la modul în care a fost concepută activitatea infracţional; referirile din actul de sesizare privitoare la alte demersuri ale inculpatului B., în sensul obţinerii unor date de la R., al închirierii unor spaţii ori al prezentării sale unor reprezentanţi ai autorităţilor locale din judeţul Ilfov au fost făcute doar pentru a caracteriza relaţiile dintre inculpaţii B. şi T. şi a explica astfel contextul în care s-a ridicat problema exercitării influenţei şi autorităţii acestuia din urmă în limitele precizate anterior.

În aceste condiţii, având în vedere că motivele de apel ale Parchetului vizează strict individualizarea pedepselor, analiza instanţei de control judiciar se va limita la acuzaţia adusă inculpaţilor în legătură cu utilajele preluate de Primăria Ciolpani, în considerarea căreia prima instanţă a dispus o soluţie de condamnare a inculpaţilor.

În ce priveşte infracţiunea imputată inculpaţilor, incriminarea prevăzută în dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 78/2000 a fost impusă deoarece partidele politice, patronatele, persoanele juridice fără scop lucrativ au şi exercită un rol de primă mărime şi importanţă în viaţa socială, politică şi economică, pe care, în general, o pot influenţa negativ, în mod hotărâtor.

Influenţa şi autoritatea pe care le au şi de care se bucură persoanele care exercită funcţii de conducere în cadrul acestor structuri, nu numai în interiorul lor, dar şi în viaţa politică, economică şi socială, poate fi (şi adeseori este) folosită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru alţii de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, creându-se prin acestea evidente şi grave stări de pericol social.

Obiectul juridic special principal al infracţiunii sus-arătate îl constituie relaţiile sociale care se formează, desfăşoară şi dezvoltă, referitoare la corectitudinea, onestitatea persoanelor care îndeplinesc o funcţie de conducere într-un partid, într-o formaţiune politică, într-un sindicat ori într-o asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie în ceea ce priveşte folosirea influenţei ori autorităţii pe care acestea le au.

Infracţiunea fiind esenţialmente de pericol nu are obiect material pentru că fapta care determină şi defineşte elementul material al laturii obiective nu este îndreptată împotriva unor valori materiale, a unor existenţe corporale.

Infracţiunea este condiţionată de situaţia premisă constituită de preexistenţa partidului, sindicatului, patronatului sau persoanei juridice fără scop lucrativ în cadrul cărora îndeplineşte funcţia de conducere subiectul activ. Fără preexistenţa acestor structuri politice, sindicale, asociative nu poate fi concepută existenţa infracţiunii.

Infracţiunea poate fi săvârşită nemijlocit, în calitate de autor, numai de către persoana care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat, patronat ori persoană juridică fără scop lucrativ.

Suntem, aşadar, în prezenţa unei infracţiuni cu subiect activ calificat de calitatea impusă acestuia - persoană care să îndeplinească o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat, patronat ori persoană juridică fără scop lucrativ.

Infracţiunea poate fi săvârşită de către o singură persoană sau de către mai multe persoane, în toate formele de participaţie - ocazională, coautorat, instigare, complicitate, coautor neputând fi decât persoana care, în momentul săvârşirii faptei, are calitatea impusă autorului.

Subiectul pasiv este partidul, sindicatul, patronatul sau persoana juridică, asociaţia fără scop lucrativ în care deţine funcţia de conducere subiectul activ şi a căror autoritate, prestigiu, credibilitate şi forţă sunt lezate prin faptele acestuia de folosire a influenţei sau autorităţii sale în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Subiectul pasiv poate fi reprezentat şi de persoana care urmează să sufere o vătămare a intereselor sale legitime datorită intervenţiei ilicite a făptuitorului.

Elementul material al laturii obiective constă în fapta subiectului activ nemijlocit (a autorului) de a folosi influenţa sau autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Realizarea efectivă a foloaselor nu este însă, o condiţie de existenţă a infracţiunii.

Prin folosirea influenţei sau autorităţii pe care le are subiectul activ al infracţiunii, se înţelege întrebuinţarea, utilizarea, uzitarea capacităţii persoanei de a schimba o decizie sau hotărâre datorită funcţiei pe care o deţine.

Fapta autorului trebuie să se bazeze pe influenţa sau autoritatea pe care o are datorită funcţiei ocupate, dacă influenţa se datorează altor tipuri de relaţii, atunci nu se va putea reţine infracţiunea de faţă.

Folosirea se poate referi fie la influenţa, fie la autoritatea pe care le are subiectul activ, ori la amândouă, ele completându-se reciproc.

Atât influenţa cât şi autoritatea derivă din însăşi funcţia exercitată şi nu din calităţile individuale, personale ale persoanei învestită cu funcţie de conducere într-un partid sau într-un sindicat, patronat ori persoană juridică fără scop lucrativ, fiind inerente acestora.

Fapta de folosire a influenţei sau autorităţii nu poate fi realizată decât printr-o acţiune, infracţiunea fiind, aşadar, tipic şi exclusiv comisivă.

Folosirea impune necesarmente acţiunea, ea neputând fi săvârşită prin neîndeplinirea unui act, a unei activităţi la care cineva este obligat, astfel că, elementul material al laturii obiective a infracţiunii nu poate să constea într-o inacţiune, într-o conduită omisivă.

Urmarea socialmente periculoasă este definită de starea de pericol creată pentru relaţiile sociale care formează obiectul juridic special - principal şi secundar - al infracţiunii şi, prin aceasta, obiectul de protecţie al legii penale, respectiv crearea unei stări de pericol privind reputaţia entităţii la conducerea căreia se află subiectul activ (partid politic, sindicat, patronat, etc).

Odată apărută, ea implică prezenţa legăturii cauzale de determinare, de la cauză la efect, care trebuie să existe între ea şi elementul material, întregind astfel latura obiectivă a infracţiunii.

Deşi aparent, pentru existenţa infracţiunii, la nivel subiectiv, ar fi necesară doar o intenţie directă calificată prin scop - acela al obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, fapt ce derivă din natura infracţiunii, aceea de infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, o asemenea faptă poate fi comisă şi cu intenţie indirectă, scopul la care se referă legea subscriindu-se laturii obiective şi nu celei subiective a infracţiunii, scopul fiind o cerinţă esenţială ataşată elementului material.

Ca atare, infracţiunea există nu doar atunci când, ca urmare a folosirii influenţei sau autorităţii, persoana care îndeplineşte o funcţie într-un partid, sindicat, patronat, urmăreşte obţinerea unor foloase materiale, ci şi atunci când, deşi nu urmăreşte, acceptă asemenea foloase, în sensul că are cunoştinţă că cei asupra cărora are influenţă sau autoritate procură asemenea foloase pentru sine sau pentru altul.

Pe de altă parte, consumarea infracţiunii nu este condiţionată de obţinerea efectivă a banilor, bunurilor sau a altor foloase necuvenite, ci este suficient ca subiectul activ să acţioneze în acest scop.

Ca atare, pentru existenţa infracţiunii este lipsit de relevanţă dacă, în final, foloasele au fost obţinute sau nu, pentru că infracţiunea, fiind una de pericol, se consumă în momentul în care inculpatul foloseşte influenţa sau autoritatea în scopul propus, chiar dacă acesta a fost atins sau nu.

a. În ce priveşte critica formulată de inculpatul B.M., ce pune în discuţie lipsa probelor din care să rezulte că acesta a săvârşit infracţiunea pentru care a fost condamnat în primă instanţă, Completul de 5 judecători, constată că prin acţiunile întreprinse de către inculpatul B.M. de a-l determina pe inculpatul T.H.P.Ş. ca, în calitatea acestuia de vicepreşedinte al PNL filiala Ilfov, să-şi exercite influenţa asupra primarului comunei Ciolpani din judeţul Ilfov, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, respectiv preluarea unor utilaje cu titlu gratuit, sunt îndeplinite condiţiile participaţiei penale ale inculpatului B.M. la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 sub forma instigării, astfel încât critica este nefondată.

Contrar celor susţinute în apărare de către inculpatul B., din probatoriul administrat în cauză rezultă în mod cert că implicarea inculpatului în transferul utilajelor în litigiu de la A.D.P. sector 1 la Primăria Ciolpani s-a datorat unui interes strict personal, respectiv preluarea acestor utilaje cu titlu gratuit, în condiţiile în care acestea erau utile activităţii SC E. SRL pe care o controla.

Cum această preluare nu se putea face direct de la instituţia publică care le deţinea (A.D.P. sector 1), inculpatul B. a gândit şi pus în practică o modalitate prin care utilajele să ajungă în posesia societăţii în care era direct interesat, respectiv transmiterea lor iniţială cu titlu gratuit către o altă instituţie publică, urmată apoi de preluarea acestora de către SC E. SRL.

Prin urmare, pentru succesul operaţiunii era necesară identificarea unei instituţii publice care să accepte să se implice, ca verigă intermediară, în acest plan, instituţie asupra căreia inculpatul trebuia însă să aibă un control, în sensul de a fi sigur că aceasta va duce până la capăt planul conceput (decizia de preluare a utilajelor va fi urmată de o decizie similară, de transmitere a lor, cu titlu gratuit, către societatea inculpatului).

Cum inculpatul B. nu putea avea un control direct asupra unei instituţii publice, el a apelat la inculpatul T. care, deţinând o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic, putea să influenţeze decizia unor autorităţi locale (primari) conduse de membri ai aceluiaşi partid, în sensul dorit de către inculpatul B.

Că aşa au stat lucrurile, o dovedesc convorbirile telefonice purtate între cei doi inculpaţi, înregistrate în condiţii legale, necontestate de către aceştia şi având următorul conţinut:

- convorbirea din 26 octombrie 2011 ora 10,40:

B.M.: "H., fii atent aici ! Ştii că un prieten de-al meu vrea să doneze la o primărie (...)",

T.H.P.Ş.: "Da",

B.M.: " (...) de-a voastră",

T.H.P.Ş.: "Da, da"

B.M.: "(...) nişte utilaje pe care să le iau eu (...)"

T.H.P.Ş.: "Da"

B.M.: "M-a sunat acum, de fapt ieri şi m-a (...) mă (...) la telefon încontinuu (...)"

T.H.P.Ş.: "Da"

B.M.: "Băi, zi-mi primăria, zi-mi primăria!"

T.H.P.Ş.: "Ăă. Ciolpani, cred. Mă laşi 10 minute ?"

B.M.: "Deci îmi trebuie, dragul meu, că îmi trebuie să ştiu ca să ştiu ce îi spun. Dar după aia ştii că le iau de acolo, nu le las".

- convorbirea din 26 octombrie 2011 ora 11,03:

T.H.P.Ş.: "Ăă (...) Ciolpani."

B.M.: "Ciolpani, da? Da' ai un nume cum îl cheamă pe primar?"

T.H.P.Ş.: "Da. B.C."

- convorbirea din 26 octombrie 2011 ora 17,33:

T.H.P.Ş.: "Şi vezi că mi-a zis că trebuie (...) mi-a zis băiatul ăla că trebuie să fa (...) să facă o scrisoare în care să-i (...) da îi (...) ok, dar să facă o scrisoare, să-i spună: că-i dă asta, asta şi cu asta."

B.M.: "Da, mă, asta vroiam să-i spun. Asta, că-i face, asta vroiam să-i spun o dată şi după aia că-i dă mai multe şi tre' să vorbim că (...) mai multe. Şi mai aveam o treabă foarte importantă cu tine."

- convorbirea din 27 octombrie 2011 ora 13,19:

B.M.: " (...) Îmi trebuie şi mie datele de contact ale primarului, că-l sună G., mă, şi tre să (...) tre să-ţi explic ceva, în puşca mea, că nu (...) Îi trebuie telefonul, lui G. îi trebuie telefonul să-l sune".

T.H.P.Ş.: "0744 (...)"

B.M.: "Dă-mi pe SMS că nu (...) sunt la volan şi n-am nimic de scris"

T.H.P.Ş.: "OK. Ţi-l trimit pe SMS"

- convorbirea din 27 octombrie 2011 ora 13,29:

B.M. ."Am primit mesajul gol."

T.H.P.Ş.: "Nu ştiu să-ţi trimit de pe telefonul ăsta, nu ştiu (...)"

B.M.: "Fii atent. Stai aşa. Stai aşa că-mi notez. la zi! Zi. 0 (...) notez eu numărul acuma, că am ajuns undeva şi am (...) sunt la birou. (...)

B.M.: "(...) Cum îl cheamă?",

T.H.P.Ş.: "B.C.B. (…) Să spună că sună din partea mea".

Conţinutul acestor înregistrări dovedesc nu doar planul real al inculpatului B. în legătură cu respectivele utilaje (care trebuiau în final să ajungă la societatea sa), ci şi împrejurarea că, urmare a solicitării sale, inculpatul T. s-a conformat şi a luat legătura cu primarul comunei Ciolpani, determinându-l pe acesta din urmă să se implice în planul inculpatului B., în forma dorită de acesta.

În acest sens, inculpatul T. i-a comunicat inculpatului B. conţinutul discuţiei purtate cu primarul localităţii în cauză cu referire la utilajele ce trebuiau preluate, respectiv necesitatea întocmirii unui înscris din care să rezulte interesul localităţii de a primi cu titlu gratuit bunurile de la A.D.P. sector 1.

De altfel, acest înscris a şi fost întocmit de către martorul C.B., primarul comunei Ciolpani la data de 10 noiembrie 2011, deşi predarea-primirea bunurilor avusese loc cu o zi înainte, ceea ce dovedeşte caracterul formal al acordului exprimat de martor (doar pentru a se justifica scriptic intrarea bunurilor în patrimoniul primăriei).

Prin urmare, este dovedită exercitarea influenţei de către inculpatul T. asupra martorului C.B., prin raportare la calitatea lor, de persoană cu funcţie de conducere, respectiv membru ai aceluiaşi partid politic, în sensul preluării formale de către primăria condusă de acesta din urmă a utilajelor dorite de inculpatul B., care astfel obţinea un folos nu doar gratuit, ci şi necuvenit.

Împrejurarea că, în final, inculpatul B. a reuşit sau nu să beneficieze de foloasele necuvenite, respectiv de utilajele preluate de Primăria Ciolpani, nu condiţionează existenţa faptei ilicite de a determina o persoană să săvârşească o infracţiune, în condiţiile în care apelantul intimat inculpat T.H.P.Ş. şi-a exercitat influenţa asupra primarului comunei Ciolpani, primar din partea PNL, partid din care făcea parte şi deţinea calitatea de vicepreşedinte, influenţă concretizată prin preluarea utilajelor de către Primăria Ciolpani. Infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii fiind o infracţiune de pericol, aceasta s-a consumat în momentul intervenţiei acestuia pe lângă primarul comunei Ciolpani.

De altfel, demersurile inculpatului B. pe lângă inculpatul T. au continuat şi după ce utilajele au ajuns la Ciolpani, vizând de această dată asigurarea aducerii la îndeplinire a planului stabilit, respectiv posesia faptică a utilajelor pentru societatea controlată de către inculpatul B.

În acest sens, sunt relevante următoarele convorbiri telefonice:

- convorbirea din 18 noiembrie 2011 ora 15,03

B.M. (vorbind cu T.H.P.Ş.): "(...) Bine, nu de asta te-am sunat acuma. Deci, fii atent. Vreau să vorbeşti cu băiatul ăla la Ciolpani (...)"

T.H.P.Ş.: "Da."

B.M.: "(...) Dacă i-au ajuns produsele acolo, utilajele, că tre' să mi-l (...) tre' să aranjăm să mi le aducă, să mi le dea mie.

T.H.P.Ş.: Ok. Ok."

- convorbirea din 25 noiembrie 2011 ora 15,53

B.M.: "Vroiam să ştiu dacă s-a făcut livrarea aia la Ciolpani, atâta",

"G.": " Oo, da, da"

B.M.: " (...) să-mi spui şi mie care (...) care e al meu"

- convorbirea din 25 noiembrie 2011 ora 16,33

B.M. (vorbind cu S.R.): " Fii atent. Eu am aşa: am un tractor (...) un ifron, o remorcă (...) şi un plug de zăpadă la Ciolpani (...) Şi trebuie să mi le-aduc aicea (...) Când ajungi la Ciolpani, îţi spun eu, ştie primarul ce-ţi dă (...) îţi spun eu ce e de luat. Un trac (...) ţi-am zis, un tractor, o remorcă, un plug şi ifronul ăla."

- convorbirea din 28 noiembrie 2011 ora 17,08

B.M.: "Vorbeşti cu tipu' ăla de la Ciolpani?",

T.H.P.Ş.: " Da, mă întâlnesc cu (...) la Chitila cu el"

B.M.: "Spune-i c-o să vină zilele viitoare să-l caute R., un tip R."

- convorbirea din 30 noiembrie 2011 ora 14,37

B.M.: " Ciolpani !",

T.H.P.Ş.: " A! Păi, să se ducă băiatu' din partea mea."

B.M.: "(...) Da băiatu acela şi-a luat utilajele de-acolo?",

T.H.P.Ş.: "Habar n-am!"

B.M.: "(...) Dă-mi şi mie pe sms numele şi număru' că îl sun eu pe primar (...) Dă-mi şi mă descurc eu, văd eu."

T.H.P.Ş.: "(...) Nu e asta problema. Uite, ţi-l dau acum, ai cum să-l notezi? (...) Dar (...) Nu ştiu dacă-i bine să-l suni tu la telefon, să se interpreteze greşit, că trăim într-o ţară bolnavă şi tu sigur ai probleme"

- convorbirea din 30 noiembrie 2011 ora 14,43

B.M.: "îl suni (...) din partea lui H.. Reţii, H.?"

S.R.: "Da, reţin H. B.C. din partea lui H., aşa (...)"

B.M.: "Şi trebuie găsită o modalitate sa luăm utilajele alea de la el"

- convorbirea din 30 noiembrie 2011 ora 14,54

S.R.: "Am vorbit, da' el nu ştie nimic, mă. De ce mă pui sa vorbesc aşa aiurea (...)"

B.M.: "Şi ştie că tre să ne-aju (...) Şi ştie că tre să le dea.

S.R.: "Nu. Asta nu ştie!"

B.M.: "(...) R., ascultă-mă puţin! Eu credeam că un bulangiu prost, bătut în cap, idiot, cretin i-a spus (obscen) că nu-i vin alea din cer, aşa"

- convorbirea din 30 noiembrie 2011 ora 14,57

S.R.: "Da, eu l-am sunat şi i-am zis: " Din partea lu' H. Ok.",

B.M.: "Deci, eu (...) Deci la momentu' în care i-a făcut livrarea asta, înţelegi, el ştia că nu le va ţine decât o zi, două, trei că nu-s ale lui (...) Eu am crezut că idiotu' (...) Când îl sună cineva şi spune tre' să le dai mai departe, nu mai face gât. Acum îl sun (...)

S.R.: "(...) Dacă el ştia că tre să le gestioneze o zi, două (...)

B.M.: "Nu, o să-l sun (...) O să-l sune acum pe acesta, da' nu-mi răspunde la telefon şi o să-i zic: te duci frumuşel la el, îi dai doi pumni în gură şi gata!"

- convorbirea din 3 decembrie 2011 ora 13,51

B.M.: "Cu băiatul ăla din Ciolpani, dacă te vezi şi tu zilele astea, da?",

T.H.P.Ş.: " Da. Da. Da"

Din aceste convorbiri rezultă fără echivoc întreaga activitate infracţională, respectiv termenii înţelegerii (utilajele aparţineau scriptic primăriei Ciolpani, însă faptic ele erau destinate inculpatului B.), implicarea ambilor inculpaţi, în calitate de instigator, respectiv autor în exercitarea influenţei asupra primarului acestei localităţi pentru obţinerea folosului necuvenit în favoarea inculpatului B., dar şi iritarea acestuia din urmă din cauza tergiversării atingerii scopului propus.

Totodată, aceste convorbiri telefonice, necontestate de inculpaţi, infirmă susţinerile făcute de aceştia în apărare, potrivit cărora ei au acţionat cu bună-credinţă, animaţi exclusiv de dorinţa preluării de către o primărie mai săracă, cum era cea din Ciolpani, a unor utilaje casate.

Dincolo de împrejurarea că interesul real al preluării acestor utilaje rezultă fără echivoc din convorbirile telefonice anterior citate, explicaţia oferită de inculpaţi este rizibilă, mai ales în cazul inculpatului B., care era în acea perioadă magistrat, acesta neputând explica în mod logic şi credibil cum a ajuns să fie preocupat de bunăstarea unei comunităţi cu care nu avea nicio legătură şi, mai ales, cum se explică insistenţele sale (exercitate în mod susţinut timp de peste o lună) pentru rezolvarea acestei probleme.

De altfel, din niciun mijloc de probă (declaraţiile celor doi inculpaţi, ale martorului C.B., înregistrări ale convorbirilor telefonice) nu rezultă că ar fi existat vreun plan de folosire a utilajelor de către primăria căreia îi fuseseră donate, ceea ce confirmă o dată în plus lipsa unui interes propriu şi real al autorităţii publice locale în obţinerea acestora.

b. Referitor la criticile formulate de apărătorii aleşi ai apelantului intimat inculpat T.H.P.Ş., potrivit cărora fapta nu este prevăzută de legea penală sau că acesteia îi lipseşte elementul subiectiv, respectiv intenţia, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, reţine că acelaşi material probator demonstrează că intervenţia pe care inculpatul a făcut-o pe lângă primarul comunei Ciolpani, membru al PNL - filiala Ilfov, în calitatea sa de vicepreşedinte al PNL - filiala Ilfov, a vizat obţinerea unui folos necuvenit de către inculpatul B. (ce urma să fie beneficiarul real al utilajelor preluate de respectiva primărie), astfel încât fapta comisă de către inculpatul T. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000.

Susţinerile inculpatului T., în sensul că nu a cunoscut intenţia inculpatului B. de a prelua acele utilaje şi că a acţionat doar pentru a găsi o primărie mai săracă, care să preia cu titlu gratuit utilajele casate de A.D.P. sector 1, sunt infirmate de înregistrările convorbirilor telefonice redate anterior, mijloace de probă obiective şi necontestate de inculpat.

Dimpotrivă, inculpatul T. a cunoscut de la bun început planul inculpatului B. în legătură cu respectivele utilaje, interesul propriu al acestuia din urmă privitor la ele şi a răspuns în mod prompt la toate solicitările inculpatului B., acţionând în direcţia dorită de acesta.

De altfel, contextul în care au fost comise faptele analizate este unul mai larg şi, chiar dacă acesta este lipsit de semnificaţie penală, el demonstrează totuşi natura şi realitatea relaţiilor dintre inculpaţi, mai precis interesul inculpatului B., acceptat fără rezerve de către inculpatul T., de a trage foloase de pe urma calităţii deţinute de către acesta din urmă într-un partid politic.

În aceste condiţii, influenţa exercitată de către inculpatul T. la cererea inculpatului B. în legătură cu utilajele provenind de la A.D.P. sector 1 Bucureşti, reprezintă doar o concretizare al unui mod de operare, de această dată cu conotaţie penală, iar nu un fapt fără consecinţe juridice, aşa cum au încercat ambii inculpaţi să acrediteze.

c. În ceea ce priveşte critica formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, o apreciază ca nefondată din următoarele considerente:

Individualizarea pedepsei reprezintă una dintre cele mai importante şi sensibile operaţiuni juridice de a cărei acurateţe depinde în mod direct reuşita procesului de îndreptare şi recuperare a condamnatului, întrucât aceasta presupune, prin evaluarea gravităţii infracţiunii comise şi a periculozităţii infractorului, determinarea gradului de răspundere penală a inculpatului în raport cu care urmează să se stabilească pedeapsa şi modul de executare a acesteia.

Infracţiunea, ca faptă socialmente periculoasă, creează o tulburare socială, aduce o atingere valorilor sociale ocrotite de legea penală şi ordinii juridice. Pentru înlăturarea acestor consecinţe negative ale infracţiunii este necesar să se reacţioneze din partea societăţii, este necesar să se aplice anumite măsuri de constrângere juridică celor ce săvârşesc asemenea fapte. Mai mult, pentru înlăturarea neliniştii şi tulburării sociale, pentru restabilirea ordinii juridice trebuie ca persoanele care au săvârşit infracţiuni să fie de îndată trase la răspundere penală.

Pedeapsa constituie criteriul principal prin care legea penală, evaluează, determină şi diferenţiază gradul de pericol social abstract, generic al fiecărei infracţiuni în parte.

Aplicarea şi executarea pedepsei se realizează în vederea atingerii unor scopuri bine definite: pe de o parte, în scopul prevenirii săvârşirii de noi fapte penale din partea infractorilor, prin reeducarea acestora şi din partea altor persoane, prin exemplaritatea pedepselor, iar pe de altă parte, în scopul restabilirii liniştii sociale şi al reintegrării ordinii juridice.

Aplicarea şi executarea pedepselor pot conduce la atingerea scopurilor urmărite, dacă efectuarea lor are loc în timp util. În general, sancţionarea infractorilor prin aplicarea pedepsei devine cu atât mai eficace şi contribuie cu atât mai intens la realizarea scopurilor de mai sus, cu cât ea intervine într-un interval de timp cât mai scurt şi cât mai apropiat de momentul infracţiunii.

De asemenea, exemplaritatea, care decurge din supunerea celui condamnat la executarea pedepsei, devine cu atât mai puternică cu cât punerea în executare se produce neîntârziat după condamnare. În aceste condiţii, conştiinţa socială are încă vie şi exactă imaginea pericolului pe care îl prezintă fapta şi făptuitorul, a urmărilor dăunătoare sau primejdioase ale faptei săvârşite şi va reacţiona mai adecvat.

Cu atât mai mult, în condiţiile în care, în ultimii ani, în societatea românească am asistat la o tendinţă de creştere a faptelor de corupţie, ce au căpătat o amploare deosebită se impune ca justiţia să riposteze cu fermitate ori de câte ori se probează asemenea cazuri, ca o dovadă a faptului că statul de drept nu asistă pasiv la amplificarea şi propagarea acestora, la toate nivelurile, ci dimpotrivă, funcţionează şi, mai ales, reacţionează prin autorităţile şi pârghiile specifice puse în slujba propriilor cetăţeni.

Corupţia reprezintă o ameninţare majoră pentru democraţie, constituind o negare a drepturilor omului şi o încălcare a principiilor democratice, pentru echitatea socială şi pentru justiţie, erodând principiile unei administraţii eficiente, punând în pericol stabilitatea şi credibilitatea instituţiilor statului.

În raport de toate aceste consideraţii şi, mai ales, de materialul probator administrat în cauză, Completul de 5 judecători, constată că prima instanţă a procedat corect atunci când a reţinut că fapta imputată există, că acestea constituie infracţiune şi că a fost săvârşită de către inculpaţi, dispunând justificat condamnarea acestora.

Instanţa de control judiciar, procedând la o nouă evaluare a criteriilor de individualizare judiciară a pedepselor, prin raportare la cauza dedusă judecăţii, constată că prima instanţă a aplicat inculpaţilor pedepse corect individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ţinând seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoana fiecărui inculpat şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, reţinând justificat circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen., dar şi de modalitatea concretă de săvârşire a faptei, motiv pentru care, contrar solicitării reprezentantului Ministerului Public, va menţine pedepsele aplicate şi modalitatea de executare în raport cu criteriile generale enunţate.

Este real faptul că unul dintre inculpaţi este cercetat şi pentru alte infracţiuni, însă această împrejurare nu este suficientă prin ea însăşi să conducă la majorarea pedepsei aplicată în prezenta cauză ori la schimbarea modalităţii de executare a acesteia, în condiţiile în care în cauza disjunsă nu s-a pronunţat până la acest moment o hotărâre de condamnare definitivă.

Astfel, instanţa de control judiciar apreciază că pedepsele aplicate inculpaţilor sunt adecvate circumstanţelor în care faptele au fost săvârşite şi periculozităţii dovedite de inculpaţi, fiind de natură să asigure reinserţia socială a acestora, astfel încât nu există motive care să justifice agravarea tratamentului sancţionator stabilit de instanţa de fond.

În ce priveşte aplicarea legii penale în timp, Completul de 5 judecători, constată că dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 78/2000 nu au fost modificate în privinţa condiţiilor de incriminare şi limitelor de pedeapsă, odată cu intrarea în vigoare a noului C. pen. ori a legii de punere în aplicare a acestuia.

Cu toate acestea, având în vedere că legea nouă nu mai prevede circumstanţele atenuante reţinute de instanţa de fond, reţinând totodată şi efectele modalităţii de executare a pedepsei stabilită prin hotărârea apelată, instanţa de control constată că legea penală mai favorabilă incidentă în cauză este cea veche, respectiv Codul penal în vigoare la data săvârşirii infracţiunilor.

În concluzie, pentru considerentele arătate, în baza dispoziţiilor art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, va respinge ca nefondate apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii B.M. şi T.H.P.Ş. împotriva Sentinţei penale nr. 1039 din 22 noiembrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 3446/1/2013.

Văzând şi disp. art. 275 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii B.M. şi T.H.P.Ş. împotriva Sentinţei penale nr. 1039 din 22 noiembrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 3446/1/2013.

Obligă apelanţii intimaţi inculpaţi la plata sumelor de câte 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 lei, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile ocazionate cu soluţionarea apelului formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie vor rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 93/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI		ICCJ. Decizia nr. 94/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI →

ICCJ. Decizia nr. 94/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 94/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI