ICCJ. Decizia nr. 121/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 121/2015
Dosar nr. 3220/1/2015
Şedinţa publică de la 14 septembrie 2015
Asupra cererii de revizuire formulată de revizuentul M.V.;
Din actele dosarului constată următoarele:
I. Într-un prim ciclu procesual, prin sentinţa penală nr. 14 din 6 noiembrie 2003, Curtea de Apel Cluj, secţia penală, a condamnat pe inculpatul M.V. la pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunilor de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. anterior şi fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 33 lit. a) din acelaşi cod. În baza art. 81 şi art. 82 C. pen. anterior, instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani.
Pentru a se pronunţa această hotărâre s-a reţinut, în esenţă, că revizuentul l-a ajutat pe numitul O.L.C., cercetat în Dosarul nr. 1233/P/1999 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, pentru a îngreuna şi zădărnici desfăşurarea urmăririi penale faţă de cel din urmă menţionat, prin întocmirea, în mod nereal, a unei declaraţii de retragere a plângerii prealabile în baza căreia revizuentul, în calitate de procuror şef la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, a dispus în mod nelegal încetarea urmăririi penale. Totodată, s-a reţinut că inculpatul a falsificat un înscris oficial în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin întocmirea declaraţiei de retragere a plângerii prealabile în numele părţii vătămate T.M. căruia i-a falsificat semnătura.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi inculpatul M.V.
Prin decizia penală nr. 1431 din 25 februarie 2005 pronunţată în Dosarul nr. 5461/2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis recursurile declarate în cauză, a casat sentinţa penală atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte a avut în vedere faptul că sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor privind compunerea instanţei, stabilind că în cauză nu erau aplicabile dispoziţiile potrivit cărora completul de judecată se compune din doi judecători, ci normele generale privind compunerea instanţei, care stabileau că judecarea faptelor de natura celor pentru care era judecat revizuentul trebuie realizată de un complet de judecată format dintr-un singur judecător.
Într-un al doilea ciclu procesual, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secţia penală, sub nr. 4055/2005, însă judecarea sa a fost strămutată către Curtea de Apel Iaşi, prin încheierea nr. 3893 din 23 iunie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin sentinţa penală nr. 65 din 6 decembrie 2006 pronunţată în Dosarul nr. 4669/45/2005, Curtea de Apel Iaşi a condamnat revizuentul la pedepsele de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 264 C. pen. anterior şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 289 C. pen. anterior. Totodată, în baza art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 543/2002, a constatat graţiată în întregime şi condiţionat pedeapsa de 3 luni închisoare, iar în baza art. 81 C. pen. anterior a stabilit termen de încercare de 2 ani, atrăgând atenţia inculpatului asupra disp. art. 7 din Legea nr. 543/2002 şi art. 83 C. pen. anterior.
De asemenea, în baza art. 81 C. pen. anterior, instanţa de fond a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. anterior, a stabilit, în baza art. 82 C. pen. anterior, un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni şi a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din acelaşi cod.
În baza art. 348 C. proc. pen. anterior, instanţa a desfiinţat înscrisul intitulat „declaraţie” datat, 15 noiembrie 1999, în dosarul de urmărire penală nr. 1233/P/1999 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs revizuentul M.V., iar prin decizia penală nr. 1672 din 27 martie 2007 pronunţată în dosarul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul inculpatului, a casat sentinţa penală nr. 65 din 6 decembrie 2006 a Curţii de Apel Iaşi şi a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Iaşi, reţinând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. anterior, fiind încălcate normele referitoare la publicitatea şedinţei de judecată.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Iaşi, iar prin sentinţa penală nr. 6 din 14 ianuarie 2008, în temeiul art. 42 şi art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen. anterior, competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, având în vedere faptul că începând din iulie 1993, revizuentul a fost numit în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, grad pe care l-a menţinut până la suspendarea din funcţie.
Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 19 februarie 2008 sub nr. 1574/1/2008.
Prin sentinţa nr. 1234 din 27 iunie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în baza art. 332 alin. (1) teza I şi alin. (2) C. proc. pen. anterior, restituirea cauzei la Parchet pentru refacerea urmăririi penale de către organul competent, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, reţinând că în cauză cercetarea penală s-a efectuat de un alt organ decât cel competent, aspect ce atrage sancţiunea nulităţii absolute, conform art. 197 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. pen. anterior.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar prin decizia nr. 103 din 23 februarie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 8794/1/2008, completul de 9 judecători, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre continuarea judecăţii la secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Astfel, instanţa de recurs a considerat că în mod neîntemeiat a apreciat instanţa de fond că urmărirea penală a fost efectuată de procurorii unei secţii necompetente din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deoarece nu există norme care să stabilească în mod expres competenţa unei structuri a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de efectuare a urmăririi penale, iar secţiile acestei unităţi de parchet şi, respectiv, procurorii ce funcţionează în cadrul acestora, fără distincţie, au competenţa materială generală în orice situaţie în care legea stabileşte competenţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin sentința nr. 340 din 5 martie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 1991/1/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a condamnat pe revizuent la 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. anterior.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior şi, în baza art. 81-art. 82 C. pen. anterior a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 luni închisoare, pe un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.
În baza art. 359 C. proc. pen. anterior a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. anterior privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. anterior, cu referire la art. 122 şi art. 124 din acelaşi cod, a încetat procesul penal pornit împotriva revizuentului M.V., referitor la infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. anterior, în cauză intervenind prescripţia specială a răspunderii penale.
Totodată, în baza art. 348 C. proc. pen. anterior, s-a dispus anularea înscrisului aflat la Dosarul nr. 214/P/2001, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, intitulat „declaraţie” şi datat 15 noiembrie 1999.
Împotriva sentinței nr. 340 din 5 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a declarat recurs revizuentul M.V., calea de atac fiind respinsă, ca nefondată, prin decizia nr. 639 din 11 octombrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 4096/1/2010.
II. Prin cererea înregistrată la C.E.D.O. la 21 martie 2011, condamnatul M.V. a solicitat instanţei europene să constate încălcarea art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, invocând durata nerezonabilă a procedurii penale îndreptate împotriva sa.
Prin declaraţia din 31 martie 2014 depusă la dosarul cauzei, Guvernul României a recunoscut existenţa unei încălcări a art. 6 din Convenţie, rezultând din durata nerezonabilă a procedurilor în care a fost implicat revizuentul din prezenta cauză şi a solicitat Curţii Europene radierea de pe rol a cererii formulate de acesta, în conformitate cu art. 37 din Convenţie.
Urmare declaraţiei sus-menţionate, prin hotărârea pronunţată în cauza nr. 49591/11, în temeiul art. 37 parag. 1 lit. c) din Convenţie, C.E.D.O. a luat act de termenii declaraţiei Guvernului României, atât cu privire la recunoaşterea încălcării art. 6 parag. 1 din Convenţie, cât şi de angajamentul de a se plăti revizuentului M.V. despăgubiri în valoare de 2.160 euro pentru prejudiciul moral şi material suferit, precum şi pentru cheltuielile de judecată. Totodată, considerându-se ca neîntemeiată continuarea examinării cererii, în ciuda solicitării în acest sens a revizuentului, Curtea a decis radierea cererii de pe rol.
III. La data de 11 februarie 2015, în temeiul art. 465 C. proc. pen., inculpatul M.V. a formulat cerere de revizuire a sentinţei penale nr. 340 din 5 martie 2010 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 1991/1/2009, rămasă definitivă prin decizia nr. 639 din 11 octombrie 2010 pronunţată în recurs de completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. 4096/1/2010. Cererea de revizuire a fost înregistrată sub nr. 588/1/2015.
În esenţă, revizuentul a solicitat desfiinţarea hotărârilor anterior indicate, iar în rejudecare, achitarea sa pentru faptele pentru care a fost condamnat.
Revizuentul a susţinut că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 465 C. proc. pen., întrucât consecinţele grave ale condamnării sale continuă să se producă atât în plan material, prin prisma negării dreptului revizuentului de a beneficia de pensia de magistrat, cât şi în plan nepatrimonial, prin atingerea dusă reputaţiei şi întregii sale cariere juridice şi prin afectarea vieţii de familie.
A apreciat că aceste consecinţe nu pot fi înlăturate prin reabilitare, ci exclusiv printr-o hotărâre de achitare, recunoaşterea încălcării art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, realizată în faţa Curţii Europene de către Guvernul României putând fi valorificată exclusiv pe calea revizuirii prevăzute de art. 465 C. proc. pen., întrucât desfăşurarea procedurilor în faţa instanţelor naţionale competente la mai bine de 9 ani de la data săvârşirii faptelor imputate a generat imposibilitatea administrării nemijlocite a probatoriului referitor la faptele imputate, cu consecinţa condamnării sale.
Prin sentinţa penală nr. 469 din 26 iunie 2015 pronunţată în Dosarul nr. 588/1/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a declinat către completul de 5 judecători al Înaltei Curţi c ompetenţa de soluţionare a cererii de revizuire.
IV. Analizând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate, se constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Din examinarea dispoziţiilor art. 465 C. proc. pen. rezultă că revizuirea unei hotărâri penale definitive presupune întrunirea cumulativă a mai multor condiţii ce se regăsesc în alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (4) din acest text de lege, respectiv:
a) printr-o hotărâre definitivă a C.E.D.O. s-a constatat încălcarea unor drepturi sau libertăţi fundamentale prevăzute de Convenţie ori s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluţionării amiabile a litigiului dintre stat şi reclamanţi;
b) consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi în prezent şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate;
c) cererea a fost formulată de o persoană având legitimare procesuală activă şi a fost introdusă la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere şi;
d) cererea de revizuire a fost introdusă în termenul de 3 luni, expres prevăzut de lege, calculat de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I a hotărârii definitive pronunţate de C.E.D.O.
Raportând condiţiile prevăzute de art. 465 C. proc. pen. la situaţia din speţă, completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că nu este îndeplinită condiţia legală şi obligatorie privind continuarea producerii consecinţelor grave ale încălcării Convenţiei europene după pronunţarea hotărârii Curţii Europene, condiţie ce presupune ca singurul remediu pentru asemenea consecinţe să constea în revizuirea hotărârilor interne.
În acest sens, promovarea unei cereri de revizuire întemeiată pe existenţa unei hotărâri definitive pronunţate de C.E.D.O. este un demers admisibil doar în măsura în care, prin raportare la natura dreptului a cărui încălcare a constatat-o instanţa europeană, încetarea consecinţelor grave ale violării Convenţiei este posibilă doar prin rejudecarea cauzei interne ce a stat la baza sesizării.
Or, atunci când încălcarea constatată de Curte a avut în vedere dreptul petiţionarului la judecarea cauzei sale într-un termen rezonabil, consecinţele acestei încălcări nu mai continuă să se producă ulterior rămânerii definitive a hotărârii pronunţate în cauza internă şi, cu atât mai puţin, după ce instanţa europeană a luat act de recunoaşterea unilaterală a statului pârât şi de angajamentul acestuia de a acorda o compensaţie financiară reclamantului pentru prejudiciul moral şi material suferit, precum şi pentru cheltuielile de judecată.
În speţă, în afară de compensaţia reprezentată de însuşi faptul constatării recunoaşterii de către Guvern a încălcării dreptului revizuentului, prin hotărârea pronunţată în cauza nr. 49591/11 Curtea europeană a considerat, totodată, că valoarea despăgubirilor propuse de Statul român este suficientă pentru a compensa în integralitate orice prejudiciul material sau moral încercat de revizuent ca urmare a judecării cauzei cu încălcarea unei durate rezonabile a procesului penal.
Ca atare, contrar celor susţinute de revizuent, completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că în speţă, consecinţele negative ale încălcării dreptului prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenţie au fost înlăturate în totalitate prin hotărârea C.E.D.O., astfel încât nu se mai poate pune problema remedierii respectivei încălcări prin revizuirea hotărârii definitive de condamnare în procedura instituită de art. 465 C. proc. pen.
Pentru considerentele ce preced, având în vedere neîndeplinirea condiţiilor cumulativ prevăzute de art. 465 alin. (1)-alin. (4) C. proc. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 465 alin. (10) C. proc. pen. Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.
Văzând prevederile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga revizuentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul M.V. împotriva sentinței penale nr. 340 din 5 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1991/1/2209, definitivă prin decizia penală nr. 639 din 11 octombrie 2010 pronunțată de completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. 4096/1/2010.
Obligă revizuentul la plata sumei de 140 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 118/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 32/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
