ICCJ. Decizia nr. 32/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 32/2015
Dosar nr. 4294/1/2014
Şedinţa publică din 09 martie 2015
Asupra apelului de faţă
În baza actelor şi lucrărilor dosarului reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 530 din data de 04 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secția penală, în Dosarul nr. 5261/1/2013, în baza art. 2531 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.Ş. la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.
A fost aplicată pedeapsa accesorie în conţinutul prevăzut de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b) şi c) C. pen. anterior.
În baza art. 81, 82 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe un termen de încercare de 3 ani.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată şi executarea pedepsei accesorii.
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Având în vedere intrarea în vigoare la data de 1 februarie 2014 a noului C. pen., Înalta Curte a verificat prealabil în ce măsură infracţiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.Ş. mai este incriminată în dispoziţiile penale în vigoare, respectiv va stabili legea penală mai favorabilă.
Astfel, s-a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 2531 C. pen. anterior conflictul de interese se sancţionează cu o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durata maximă.
Conform art. 301 C. pen., conflictul de interese se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Examinând prin comparaţie efectele acuzaţiei din legea veche (art. 2531 C. pen. anterior) şi efectele acuzaţiei în legea nouă (art. 301 C. pen.) Înalta Curte a constatat că legea veche prevedea pedeapsa cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, iar legea nouă o sancţiune de la 1 la 5 ani închisoare. Astfel, legea veche care prevede un minim de 6 luni închisoare a fost apreciată ca fiind mai favorabilă decât legea nouă în care minimul este de1 an închisoare.
Având în vedere probatoriul administrat în cursul urmăririi penale coroborat cu probatoriul administrat în faţa sa, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători a reţinut în fapt următoarele :
Inculpatul B.Ş. a fost deputat în Parlamentul României în perioada 13 septembrie 2005 (legislatura 2004 - 2008, urmare a Hotărârii de validare nr. 28 din 13 septembrie 2005 - filele 11, 20 dup, când l-a înlocuit pe deputatul defunct T.Ş.) până în decembrie 2012 (legislatura 2008 - 2012, urmare a Hotărârii de validare nr. 40 din 19 decembrie 2008 - filele 12-19 dup), este căsătorit, are doi copii, iar fiica sa este C.C.V. (fii. 103 dup).
În legislatura 2008-2012, la Biroul parlamentar al inculpatului şi-au desfăşurat activitatea şapte persoane, şase în baza unor contracte civile - printre acestea fiind şi martorul P.N.M., iar fiica inculpatului, numita C.C.V., în baza unui contract individual de muncă (fila 122 dosar urmărire penală - răspunsul Serviciului de administrare resurse umane al Camerei Deputaţilor).
Cu privire la contractul individual de muncă, se reţine că după alegerea sa ca deputat, inculpatul B.Ş. a solicitat la data de 15 decembrie 2008 secretarului general al Camerei Deputaţilor aprobarea încadrării în muncă pe durată determinată a numitei C.C.V., în funcţia de expert (fii. 126 dosar urmărire penală).
Cererea formulată de către inculpat a fost însoţită de copiile actului de identitate al numitei C.C.V., a diplomei de inginer, precum şi a carnetul de muncă al acesteia (filele 131-145 dosar urmărire penală) aşa cum prevăd dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor.
Documentele depuse de către inculpatul B.Ş. au intrat în procedura prevăzută de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor şi au fost procesate la D.R.U., la Direcţia de salarizare şi la Serviciul juridic, pentru ca apoi să fie înaintate secretarului general al Camerei Deputaţilor, după cum rezultă din declaraţiile martorilor F.R., M.I. şi B.G.
Ca urmare, la data de 15 decembrie 2008, între C.C.V. - fiica inculpatului B.Ş. şi Camera Deputaţilor - reprezentată de secretarul general - martorul B.G., s-a încheiat contractul de muncă, care prevedea un salariu brut lunar de 1.404 lei + 15% spor confidenţialitate, pentru perioada 15 decembrie 2008 - sfârşitul mandatului deputatului B.Ş. (filele 123-125 dosar urmărire penală), contractul fiind avizat prealabil, atât de către inculpatul B.Ş., cât şi de către D.R.U., Direcţia de salarizare şi de Serviciul juridic din cadrul Camerei Deputaţilor.
La data de 08 august 2012, inculpatul B.Ş. a formulat o cerere (fii.129 dosar urmărire penală) prin care a solicitat reorganizarea activităţii în cadrul Biroului parlamentar din Baia Mare, Circumscripţia electorală Maramureş, şi ca urmare postului de expert al fiicei sale C.C.V. a fost desfiinţat începând cu 01 septembrie 2012 (fil.130 dosar urmărire penală). Contractului individual de muncă din 15 decembrie 2008 al fiicei inculpatului, expert în cadrul Biroului parlamentar al deputatului B.Ş., Circumscripţia electorală Maramureş, a încetat cu data de 14 septembrie 2012 urmare a Ordinului nr. 949 din 12 septembrie 2012 al secretarului general al Camerei Deputaţilor, emis în temeiul art. 65 C. muncii - desfiinţarea locului de muncă.
În perioada cât a fost angajată cu contract individual de muncă pe funcţia de expert în cadrul Biroului parlamentar al inculpatului B.Ş., fiica sa - numita C.C.V. a obţinut un venit net total în cuantum de 59.499 lei, respectiv 768 lei în decembrie 2008; 1.434 lei în ianuarie 2009; 1.418 lei/lunar în perioada februarie - septembrie 2009; 1.659 lei în octombrie 2009; 1.418 lei/lunar în perioada noiembrie 2009 - iunie 2010; 1.120 lei în iulie 2010; 1.090 lei/lunar în perioada august - decembrie 2010; 1.238 lei/ lunar în perioada ianuarie 2011 - august 2012; 650 lei în septembrie 2012, aşa cum rezultă din adresa din 2013 a Camerei Deputaţilor (fila 146 dup).
În contextul cauzei s-a reţinut că, infracţiunea de conflict de interese este fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură.
Elementul material al laturii obiective constă fie în îndeplinirea unui act, fie în participarea la luarea unei decizii. Pentru existenţa infracţiunii de conflict de interese legea nu cere ca îndeplinirea unui act sau participarea la luarea unei decizii să fie defectuoasă, fiind suficient ca autorul să acţioneze conform atribuţiilor de serviciu, deoarece în caz contrar, alături de conflictul de interese se va putea reţine şi o asemenea faptă abuzivă.
Sub acest aspect, Înalta Curte, secţia penală, a reţinut că inculpatul B.Ş. - deputat în Parlamentului României îndeplinea calitatea cerută de legea penală - aceea de funcţionar public, în accepţiunea dată de art. 147 C. pen. anterior.
Referitor la latura subiectivă, s-a reţinut că infracţiunea de conflict de interese se comite cu intenţie directă sau indirectă.
Astfel, făptuitorul trebuie să prevadă că prin îndeplinirea acelui act sau prin participarea la luarea acelei decizii se realizează un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură şi să urmărească sau să accepte acest rezultat. Legea nu prevede cerinţe esenţiale referitoare la scop sau mobil, cunoaşterea acestora interesând numai sub aspectul individualizării sancţiunii penale.
Din această perspectivă, Înalta Curte, secţia penală, a apreciat că probatoriul administrat demonstrează dincolo de orice dubiu că inculpatul B.Ş. a acţionat cu intenţie directă în comiterea infracţiunii de care este acuzat.
În acest sens, au fost apreciate ca fiind relevante declaraţiile martorilor F.R., M.I. şi B.G. care au confirmat modalitatea în care, în anul 2008, inculpatul B.Ş. a procedat la angajarea fiicei sale.
Aşadar, Înalta Curte, Secţia penală a apreciat că probatoriul administrat demonstrează dincolo de orice dubiu că fapta inculpatului B.Ş., care în data de 15 decembrie 2008, în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, Circumscripţia electorală Maramureş, a formulat cererea de angajare a fiicei sale C.C.V. la Camera Deputaţilor şi apoi a avizat contractul de muncă pe perioadă determinată din 2008, în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru fiica sa în cuantum de 59.499 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese prevăzute de art. 2531 C. pen. anterior.
La individualizarea pedepsei, Înalta Curte, secţia penală, s-a orientat spre minimul prevăzut de lege, având în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, circumstanţele în care s-a săvârşit fapta, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului şi vârsta acestuia.
În cauză instanţa de fond a apreciat că nu se impune reţinerea circumstanţelor atenuante, întrucât recunoaşterea anumitor împrejurări ca şi circumstanţe atenuante judiciare este posibilă numai dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana inculpatului, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei, ceea ce în cauză nu se justifică.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte, secţia penală, a considerat că scopul pedepsei poate fi atins prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei, astfel încât a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. anterior, care este lege penală mai favorabilă.
Astfel, întrucât legea veche a fost considerată mai favorabilă, i se vor i-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) şi c) C. pen. anterior, pedeapsă care, conform art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, a fost suspendată atrăgându-i-se, totodată, atenţia inculpatului atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. anterior.
Împotriva sentinţei penale nr. 530 din data de 04 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secția penală, în Dosarul nr. 5261/1/2013, în termenul legal, inculpatul B.Ș. a formulat apel, criticând soluţia atât sub aspectul nelegalităţii cât şi sub aspectul netemeiniciei, criticile orale formulate de acesta, prin intermediul apărătorului ales, fiind în detaliu redate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 8 decembrie 2014, sub nr. 4294/1/2014, fiind fixat termen de judecată la data de 9 februarie 2015.
Prin încheierea din data de 9 februarie 2015, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în baza art. 351 alin. (2) C. proc. pen. având în vedere că este primul termen de judecată acordat în cauză, văzând şi poziţia reprezentantului Ministerului Public, a constatat întemeiată cererea de amânare formulată de către apărătorul apelantului inculpat B.Ș. , în raport de imposibilitatea de prezentare, la acest termen de judecată, a inculpatului din motive medicale, precum şi împrejurarea că inculpatul doreşte să fie audiat în faţa instanţei de control judiciar, pe care a încuviinţat-o în consecinţă, acordând termen la data de 9 martie 2015, atrăgând atenţia totodată, asupra faptului că este singurul termen acordat în acest sens.
La termenul de judecată din data de 9 martie 2015, nemaifiind cereri prealabile de formulat ori excepţii de invocat, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în conformitate cu dispozițiile art. 420 alin. (6) C. proc. pen., a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părților la dezbateri în apel. Susținerile făcute cu ocazia dezbaterilor în apel au fost în detaliu consemnate în partea introductivă din prezenta decizie.
Atât prin motivele scrise de apel, cât şi prin susţinerile orale, apelantul inculpat B.Ş. a criticat, în principal, sentinţa sub aspectul greşitei condamnări, apreciind că instanţa de fond ar fi trebuit să dispună achitarea sa întrucât faptele reţinute în sarcina sa nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese prevăzută de art. 2531 C. pen. anterior, nefiind săvârşite cu vinovăţia prevăzută de lege, existând totodată în ceea ce îl priveşte o cauză de neimputabilitate prevăzută de lege.
În subsidiar s-a solicitat instanţei de control judiciar să se constate lipsa pericolului social al infracţiunii reţinute în sarcina sa.
Într-un alt subsidiar sentinţa a fost criticată pentru netemeinicie sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului, apărarea solicitând reindividualizarea acesteia în sensul reducerii cuantumului acesteia.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, examinând hotărârea instanței de fond atât prin prisma motivelor de apel invocate de inculpatul B.Ş., cât și din oficiu, conform prevederilor art. 417 C. proc. pen. constată că prima instanță, a reținut, în mod corect, situația de fapt şi vinovăția inculpatului, motiv pentru care și-o însușește ca atare.
Astfel, se reţine că instanţa de fond a făcut o judicioasă coroborare a mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, pe care le-a evaluat în mod unitar şi evidenţiind aspectele concordante ce susțin vinovăţia inculpatului constatând în aceea că B.Ş., în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, Circumscripţia electorală Maramureş, a formulat cererea de angajare a fiicei sale C.C.V. la Camera Deputaţilor şi apoi a avizat contractul de muncă pe perioadă determinată din 2008, în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru fiica sa în cuantum de 59.499 lei.
Pentru a aprecia astfel, instanţa de fond a avut în vedere probele strânse în cursul urmăririi penale, pe care le-a coroborat cu cele administrate nemijlocit în faza de cercetare judecătorească, respectiv raportul de evaluare din 27 septembrie 2013 al A.N.I. documentele care au stat la baza întocmirii acestuia; Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 40/2008 cu privire la validarea mandatelor deputaţilor aleşi; lista persoanelor angajate în cadrul Biroului parlamentar al inculpatului; copia contractului individual de muncă din 15 decembrie 2008 privind pe C.C.V.; cererea inculpatului B.Ş. în care solicita încadrarea în muncă a fiicei sale; copii de pe actele necesare angajării aflate în dosarul personal al salariatei; carte de identitate, diplomă de licenţă, carte de muncă; Ordinul nr. 949/2012 privind încetarea contractului individual de muncă; situaţia veniturilor nete lunare obţinute de C.C.V. în baza contractului de muncă; declaraţiile inculpatului,ale martorilor F.R. şi M.I.; dispoziţiile legislative în vigoare la data săvârşirii faptei dar şi ulterioare.
Prealabil verificării temeiniciei susţinerilor apelantului, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciază că se impune stabilirea în cauză a legii penale mai favorabile, conform prevederilor art. 5 din N.C.P.
Ca urmare, examinând cauza din această perspectivă şi realizând o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare), Înalta Curte constată că, dintre cele două legi penale succesive, cea care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpat este C. pen. anterior, în urma aprecierii globale a acestora şi a evaluării, în ansamblul lor, a tuturor dispoziţiilor incidente în cauza dedusă judecăţii.
Legea anterioară apare ca fiind mai favorabilă şi din perspectiva regimului sancţionator, minimul prevăzut de C. pen. din 1969 fiind mai scăzut decât minimul prevăzut de N.C.P., modalitatea de individualizare a pedepsei permiţând reţinerea unor circumstanţe atenuante care în noua reglementare nu se mai regăsesc, iar în ceea ce priveşte modalitatea de individualizare judiciară a executării pedepsei în legea veche este prevăzută instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei, în timp ce în N.C.P. avem instituţia amânării pedepsei care presupune îndeplinirea mai multor condiţii pentru acordare, precum şi îndeplinirea mai multor obligaţii pe perioada termenului de încercare.
Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că legea care conduce, în concret, la un rezultat mai blând pentru inculpatul B.Ş. este C. pen. anterior care, în ansamblul dispoziţiilor sale, raportat la condiţiile de incriminare şi de sancţionare a faptelor ce formează obiectul acuzaţiei penale şi creează acestuia o situaţie mai avantajoasă, motiv pentru care toate aspectele invocate în apel de acuzare şi apărare vor fi analizate prin raportare la prevederile acestuia, ca lege penală mai favorabilă, în conformitate cu prevederile art. 5 din N.C.P.
Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că analiza criticilor formulate de inculpatul B.Ş. impune anumite consideraţii teoretice după cum urmează :
Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, în vigoare la data încheierii contractul de muncă în cauză ( 15 decembrie 2008) , prevedea, în art. 38 alin. (6) că: „angajarea personalului birourilor parlamentare ale deputaților și senatorilor se face prin încheierea unui contract de muncă pe durată determinată sau a unui contract civil. În cazul angajării pe baza unui contract de muncă pe durată determinată, încadrarea salariaților se face prin ordin al Secretarului General al Camerei Deputaților sau al Senatului, după caz, la propunerea deputaților sau a senatorilor în cauză, iar în cazul contractului civil, acesta se încheie între deputații sau senatorii în cauză și persoana fizică”.
Prin Hotărârea nr. 1/2006 a Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului publicată în M. Of. nr. 498/2006 au fost aprobate Normele privind modul de utilizare și justificare a sumei forfetare aferente cheltuielilor efectuate de deputați și senatori în circumscripțiile electorale, norme care evidențiază faptul că această sumă forfetară se acordă lunar, iar aprobarea efectuării cheltuielilor se dă de către deputat, respectiv, senator, inclusiv, confirmarea realității și legalității efectuării acestor cheltuieli.
Astfel, potrivit art. 6 alin. (7) din Hotărârea nr. 1/2006, în cadrul birourilor se poate angaja personal cu contractul de muncă pe perioadă determinată, potrivit nomenclatorului funcțiilor prevăzut în anexa nr. 5 sau colaboratori, pe bază de contract civil, conform modelului prevăzut în anexa 7, cărora li se stabilesc atribuții și răspunderi potrivit legii. În cazul angajării pe baza unui contract de muncă pe perioadă determinată, conform modelului prevăzut în anexa 6 și statutului deputaților și senatorilor, încadrarea se face prin ordin al secretarului general al Camerei Deputaților/Senatului după caz, la propunerea deputaților și senatorilor în cauză. Cererea de încadrare în muncă pe durată determinată vizată de secretarul general al Camerei Deputaților/Senatului se va depune la D.R.U.S., respectiv, la D.R.U., anterior încetării raporturilor de muncă, conform modelului prevăzut în anexa nr. 8. Contractele de muncă și cele civile, pentru birourile parlamentare ale deputaților, vor fi vizate de Biroul contencios și se depun la D.R.U.S. din cadrul Camerei Deputaților. Contractul de muncă al personalului biroului deputatului/senatorului încetează la cererea deputatului/senatorului, în cazul în care titularului mandatului îi încetează calitatea de deputat/senator, potrivit legii.
Așadar, contractul individual de muncă pentru personalul angajat în cadrul unui birou parlamentar, este un contract tip, aprobat prin anexa nr. 6 la Hotărârea nr. 1/2006 a Birourilor permanente reunite ale celor două camere ale Parlamentului, contract ce conține clauze specifice acestei categorii, prevăzând obligații, atât pentru salariat, cât și pentru angajatorii: Biroul parlamentar și Camera Deputaților.
Avizarea contractului este făcută și de către deputat, semnătura și ștampila oficială a acestuia din urmă constituind o cerință obligatorie pentru validitatea contractului.
Anexa nr. 8 la Hotărârea nr. 1/2006 a Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului cuprinde modelul tip al cererii parlamentarului de încadrare în muncă a personalului la biroul său parlamentar, cu indicarea persoanei, funcției, salariului și perioadei de încadrare. A cest specific al regimului juridic aferent personalului încadrat la Birourile parlamentare se regăsește și în Regulamentul de organizare și funcționare a serviciilor Camerei Deputaților aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 31/2006, republicată.
În conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (8) din Anexa nr. 1 la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 31/2006, numirea în funcții a personalului la birourile parlamentare din circumscripțiile electorale se face exclusiv la propunerea deputatului respectiv, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţinând că exerciţiul acestui drept trebuie să aibă loc în condiţiile cadrului general de desfăşurare a funcţiei de deputat, care îi impuneau abţinerea de la acte în interes personal, cum ar fi procurarea unor foloase materiale membrilor familiei sale din fonduri publice.
În acest context, instanţa de control judiciar reţine că, potrivit art. 13 din Recomandarea nr. 10/2000 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, „conflictul de interese apare atunci când funcționarul public are un interes personal care influențează sau pare să influențeze îndeplinirea atribuțiilor sale oficiale cu imparțialitate și obiectivitate. Interesele private ale funcționarului public pot include un beneficiu pentru sine sau pentru familia sa, pentru rudele sale apropiate, pentru prieteni, pentru persoane sau organizații cu care funcționarul public a avut relații politice sau de afaceri. Interesul personal se poate referi și la orice datorii pe care funcționarul public le are față de persoanele enumerate mai sus.”
În ce priveşte neprevederea expresă la momentul comiterii faptei a interdicţiei de angajare la biroul parlamentar a membrilor familiei, este adevărat că aceasta a fost prevăzută de lege abia din anul 2013, odată cu modificarea Statutului deputaţilor şi senatorilor prin Legea nr. 219/2013, însă această împrejurare nu poate conduce la concluzia că, anterior respectivei modificări, faptele de acest tip nu cădeau sub incidenţa legii penale, căci prevederile prevăzute în respectivul Statut trebuiau raportate la celelalte dispoziţii legale în vigoare, cum era şi cazul art. 2531 C. pen. de la 1968.
Totodată, faptul că prin modificarea Legii nr. 96/2006 s-a introdus, ca abatere disciplinară, încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese şi s-a prevăzut expres interdicţia angajării membrilor familiei la birourile parlamentare, nu poate conduce la concluzia că asemenea fapte nu ar putea avea conotaţii penale, câtă vreme calificarea unei conduite ca fiind o abatere disciplinară este subsumată condiţiei ca aceasta să nu constituie, potrivit legii, o infracţiune, ceea ce este şi cazul în speţă (a se vedea art. 52 din Legea nr. 96/2006, în forma republicată în vigoare la data comiterii faptei).
Astfel,conform art. 2531 C. pen., infracţiunea de conflict de interese constă în: „fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv”.
Din interpretarea textului de încriminare, se constată că fapta intră în sfera ilicitului penal la momentul la care acţiunile funcţionarului public sunt în mod evident subsumate interesului particular în sensul că, urmare conduitei sale de a nu acţiona cu transparenţă şi de a nu se abţine de la luarea unei decizii, folosul material pentru oricare dintre persoanele menţionate norma de încriminare a fost realizat.
Incriminarea conflictului de interese presupune corectitudinea funcţionarului public în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, dar şi abţinerea acestuia de la luarea unor decizii de natură să-i confere, direct sau indirect, ori prin terţe persoane, un anumit avantaj material, fiind exclusă favorizarea rudelor. De asemenea, prin incriminarea faptei s-a urmărit ocrotirea relaţiilor sociale referitoare la apărarea intereselor legale ale persoanelor fizice sau publice împotriva intereselor ilicite ale funcţionarului public.
Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale pentru a căror formare, desfăşurare şi dezvoltare se cere exercitarea demnităţilor publice, funcţiilor publice şi a altor activităţi de interes public să se efectueze cu respectarea principiilor imparţialităţii, integrităţii transparenţei deciziei şi supremaţiei interesului public.
Subiectul activ nemijlocit al infracţiunii este calificat, respectiv funcţionarul public, care are competenţa de a îndeplini acte sau/şi de a participa la luarea deciziilor.
În accepţiunea dispoziţiilor art. 147 alin. (1) C. pen., prin funcţionar public se înţelege „orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145”; art. 145 C. pen. defineşte termenul public ca fiind „tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public”.
În Titlul III al Constituţiei României, intitulat „Autorităţile publice” sunt cuprinse reglementări privind Parlamentul, Preşedinţia, Guvernul, organele administraţiei publice şi autoritatea judecătorească.
În vederea stabilirii calităţii de funcţionar public în sensul normei penale, nu are relevanţă titlul însărcinării, sau modalitatea de învestire (alegere, numire, repartizare, concurs), fiind suficient ca subiectul calificat să exercite, în fapt, o însărcinare în serviciul unei autorităţi publice, instituţii publice, instituţii sau alte persoane juridice de interes public.
Astfel, în condiţiile în care mandatul parlamentar este definit ca o funcţie de demnitate publică (art. 16 alin. (3) Constituţie), persoana care ocupă această funcţie exercita atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul constitutiv şi al legii, în scopul realizării prerogativelor de putere cu care sunt investite la nivelul cel mai înalt în statul român.
Având în vedere sfera atribuţiilor ce intră în competenţa funcţiilor alese este justificată vocaţia acestora la calitatea de subiect activ pentru infracţiunea de serviciu şi pentru infracţiunea de corupţie.
Elementul material al infracţiunii se realizează printr-o acţiune de îndeplinire a unui act ori participarea la luarea unei decizii.
Termenul de act este folosit în descrierea intitulată conflict de interese în sensul de operaţie care trebuie efectuată de funcţionarul public, conform atribuţiilor acestuia de serviciu şi poate consta în întocmirea unui înscris, în elaborarea unor acte juridice, efectuarea unei constatări cu efecte juridice şi alte operaţii date în competenţa unui serviciu al persoanei juridice de drept public.
Prin luarea de decizii se înţelege o hotărâre luată în urma examinării unei stări, situaţii, nevoi, prin care se urmăreşte producerea unor consecinţe, realizarea unor obiective.
Participarea la luarea unor decizii înseamnă că făptuitorul să-şi fi adus o contribuţie la acea decizie în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Deşi inculpatul susţine că nu sunt îndeplinite cerinţele esenţiale ale elementului material, respectiv actele realizate de acesta - încheierea contractului individual de muncă şi avizul de angajare pe cererea înaintată Camerei Deputaţilor - nu sunt realizate în exerciţiul atribuţiilor de serviciu ale parlamentarului, ci doar în scopul organizării activităţii sale, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, contrar acestei susţineri, apreciază că actele efectuate de inculpat se pot realiza numai în calitate de parlamentar, în temeiul art. 38 din Statut, intrând în sfera atribuţiilor sale de serviciu şi produc efecte juridice în sfera relaţiilor sociale.
De asemenea, se reţine că prin actul îndeplinit sau decizia la care a contribuit inculpatul a determinat, în mod concret, direct, obţinerea unui folos material pentru fiica sa.
Astfel, prin „folos patrimonial” se înţelege orice fel de avantaj patrimonial (bunuri, împrumuturi, premii, prestări de servicii gratuite, promovarea în servicii). Norma de incriminare nu cere ca folosul să fie unul injust (persoana angajată să nu existe, angajatul să nu fi prestat activităţi remunerate) ci numai că acesta să fi fost efectiv obţinut printr-o procedură favorizantă.
Raportând consideraţiile teoretice la speţa de faţă se constată că, prin angajarea fiicei sale inculpatul B.Ş. nu a făcut altceva decât să direcţioneze banii publici, aflaţi la dispoziţia sa, către un membru al familiei sale, iar datorită acestui interes personal de natură patrimonială, este îndeplinită condiţia legală constând în neîndeplinirea atribuţiilor ce-i revin în calitate de deputat în Parlamentul României, în conformitate cu principiile care stau la baza exercitării demnităţii publice.
Totodată, se reţine că inculpatul B.Ş. a declarat că deşi nu contestă derularea evenimentelor în plan obiectiv, nu se consideră vinovat de comiterea infracţiunii pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, întrucât nu a avut reprezentarea că prin angajarea fiicei sale la biroul său parlamentar ar declanşa un conflict de interese, întrucât cererea de angajare a fiicei sale, cât şi a contractului individual de muncă au fost verificate şi avizate de mai multe direcţii din cadrul aparatului administrativ al Camerei Deputaţilor, contractul fiind avizat fără obiecţiuni de serviciul juridic.
Astfel, se constată că la propunerea şi cu avizul inculpatului (fila 126 dosar urmărire penală), a fost angajată în cadrul biroului său parlamentar din circumscripţia electorală nr. 26 din Baia Mare fiica sa C.C.V., în funcția de expert la biroul parlamentar al inculpatului, aceasta fiind remunerată din bani publici, fiind întrunit, așadar, elementul material al laturii obiective a infracțiunii de conflict de interese.
Relevanţă în acest sens prezintă declaraţiile martorilor B.G., martora F.R. şi M.I. care au arătat, în esenţă, că formularea propunerii de angajare la biroul parlamentar ţinea exclusiv de voinţa deputatului în cauză, în lipsa solicitării deputatului postul neputând fi ocupat, martorii precizând că nu aveau competenţa de a verifica sau de a stabili eventuale grade de rudenie ori situaţii de incompatibilitate sau de conflict între deputat şi persoana propusă pentru angajare. Martorii au mai arătat că propunerea de angajare sosea însoţită de toate documentele necesare semnării contractului de prestări serviciu, precum şi de contractul de muncă semnat de parlamentar.
În ceea ce priveşte argumentele inculpatului B.Ş. referitoare la relaţia de deplină încredere pe care trebuia să o aibă cu persoanele angajate, care să fie buni cunoscători a activităţii comunităţii pe care o reprezenta Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine că nici acestea nu pot fi reţinute ca valabile şi exoneratoare de răspundere penală.
Prin urmare, se reţine că, în condiţiile în care dreptul de a formula propunerile de angajare, de a încheia contracte civile în cadrul biroului său parlamentar aparţinea exclusiv inculpatului B.Ş., este evidentă intenţia frauduloasă a acestuia de a acţiona în interesul direct al familiei sale, în vederea obţinerii de foloase materiale din bugetul Camerei Deputaţilor, beneficiara acestor venituri fiind fiica sa.
În ce priveşte susţinerea în sensul ca inculpatul a săvârșit fapta în condițiile erorii de fapt, instanţa de control judiciar constată că nu este întemeiată, nefiind incidentă cauza de neimputabilitate invocate de către inculpat în susţinerea căii sale de atac.
Astfel, potrivit art. 51 C. pen. anterior (art. 30 C. pen. în vioare), „nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.
Pentru a fi incidenta aceasta cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei, trebuie să existe eroare, iar nu îndoiala, adică o cunoaștere nesigură, deoarece, în acest caz, săvârșirea faptei implica acceptarea de către făptuitor a rezultatului faptei sale, rezultat pe care el îl concepe ca posibil sau ca probabil.
Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reţine că inculpatul B.Ş. este absolvent al Facultății de drept, fiind deputat din anul 2004; pregătirea profesională şi funcţiile deţinute în forul legislativ al României prezumând faptul că inculpatul are o solidă pregătire în domeniul juridic, astfel încât nu se poate prevala de necunoaşterea legii (penale sau extrapenale) ori de necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a caracterului ilicit al faptei de comiterea căreia este acuzat.
Cu referire la critica formulată în subsidiar de inculpatul B.Ş., prin care acesta a arătat că fapta reţinută în sarcina sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine că, aceasta este neîntemeiată, prin raportare la datele concrete ale cauzei.
Astfel, instanţa de control judiciar reţine că, în conformitate cu prevederile art. 181 C. pen. anterior, nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă fapta prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret este lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Totodată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine că potrivit prevederilor art. 181 alin. (2) C. pen. anterior, la stabilirea gradului concret de pericol social trebuie să se ţină seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de împrejurările comiterii ei, de scopul urmărit, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, de persoana şi de conduita făptuitorului.
În concluzie, o faptă poate fi considerată ca lipsită în mod vădit de importanţă atunci când, datorită urmării neînsemnate pe care a produs-o asupra valorii sociale împotriva căreia a fost îndreptată (o vătămare neimportantă, o slabă rezonanţă socială) şi modului cum s-au realizat în fapt elementele ei constitutive, apare în mod vădit, obiectiv, că este lipsită de semnificaţie juridică penală.
Din perspectiva prevederilor art. 181 alin. (2) C. pen. anterior, prin raportare şi la argumentaţia ce precede, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că fapta reţinută în sarcina inculpatului B.Ş. prezintă în concret pericolul social specific pentru a fi calificată ca şi infracţiune.
Astfel cum a rezultat din materialul probator administrat în cauză, inculpatul B.Ş. a formulat cererea de angajare a fiicei sale C.C.V. la Camera Deputaţilor şi apoi a avizat contractul de muncă pe perioadă determinată din 2008 în baza căruia s-a realizat un folos material pentru fiica sa în cuantum de 59.499 lei., rezultând în mod cert că fapta există, corespunde conținutului legal din norma de incriminare și a fost săvârșită de inculpat cu vinovăția prevăzută de lege, astfel încât soluţia de condamnare dispusă împotriva inculpatului este legală şi temeinică.
Aspectele menţionate prevalează, în opinia instanţei de control judiciar la aprecierea gradului de pericol social al faptei săvârşite de către inculpat, care prin modul concret în care a acţionat şi-a asumat consecinţele adoptării unui comportament de nesocotire a legii şi nu îndreptăţeşte instanţa să aprecieze că fapta reţinută în sarcina sa este lipsită de pericolul social concret prevăzut de lege pentru a fi considerată infracţiune şi, în consecinţă să dea eficienţă acestei cauze de înlăturare a caracterului penal al faptei.
În ceea ce priveşte stabilirea pedepsei aplicate inculpatului B.Ş., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că instanţa de fond a avut în vedere toate criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege incriminator, împrejurările concrete în care infracțiunea a fost comisă, gradul ridicat de pericol social ce caracterizează astfel de fapte, urmarea socialmente periculoasă produsă, dar și persoana și conduita inculpatului, care s-a prezentat, în mod constant, în fața procurorului și a instanței, necontestarea, în esenţă, a faptelor, lipsa antecedentelor penale, suma efectiv obţinută în temeiul contractului de muncă, încetarea contractului din iniţiativa acestuia, precum și calitatea sa de deputat în cadrul Parlamentului României.
În aceste condiţii, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că pedeapsa aplicată inculpatului B.Ş. de un 1 an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării acesteia pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 C. pen. anterior a fost stabilită cu respectarea criteriilor generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, dar şi în vederea atingerii scopului prevăzut de art. 52 C. pen. anterior.
Prin urmare, faţă de cele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție în Complet de 5 Judecători constată că activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului B.Ş. întruneşte elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese şi că a fost dovedită prin mijloacele probatorii administrate în cauză, va respinge ca nefondat, apelul formulat de inculpatul B.Ș. împotriva sentinței penale nr. 530 din data de 04 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secția penală, în Dosarul nr. 5261/1/2013 .
În temeiul art. 275 C. proc. pen. apelantul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul B.Ș. împotriva sentinței penale nr. 530 din data de 04 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secția penală în Dosarul nr. 5261/1/2013.
Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 09 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 121/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 93/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
