CSJ. Decizia nr. 100/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 100/2003
Dosar nr. 33/2003
Şedinţa publică din 9 iunie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 13 februarie 2001, reclamanta C.S. a chemat în judecată Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, instanţa de judecată să dispună anularea Ordinului ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 54 din 16 ianuarie 2001, reintegrarea acesteia în funcţie şi obligarea la plata drepturilor salariale de care a fost lipsită.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că are calitate de funcţionar public şi a susţinut că eliberarea sa din funcţia publică de conducere a avut loc cu încălcarea Legii nr. 188/1999.
Prin sentinţa nr. 745 din 31 mai 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea, în sensul că a anulat ordinul atacat, a dispus reîncadrarea reclamantei într-o funcţie de execuţie de consilier IA, a obligat pârâtul la plata drepturilor salariale începând cu data de 16 ianuarie 2001 până la reîncadrarea efectivă şi a respins cererea privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Ordinul nr. 44 din 10 ianuarie 2001 şi anexa la acest act, emis în aplicarea HG nr. 12/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, s-a dispus eliberarea, printre alte persoane prevăzute în anexă, reclamantei din funcţia publică de conducere şi menţinere în funcţia de execuţie corespunzătoare gradului profesional şi a nivelului salariului de bază.
Prin adresa nr. 40085 din 16 ianuarie 2001 reclamantei i-a fost comunicată menţinerea sa în funcţia publică de execuţie.
La aceeaşi dată a fost emis Ordinul nr. 54/2001, prin care s-a dispus, fără nici o motivare, încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantei din funcţia publică de execuţie. În preambulul acestui ordin s-a menţionat că a avut loc o evaluare a aptitudinilor profesionale ale reclamantei, fără a se depune nici o dovadă în acest sens.
Prin emiterea acestui ordin s-au încălcat dispoziţiile Ordinului nr. 44/2001 emis de conducerea ministerului.
Totodată, cu referire la interogatoriul luat pârâtului, s-a reţinut că nu s-a făcut dovada sancţionării reclamantei.
Împotriva hotărârii primei instanţe, invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., pârâtul a declarat recurs.
S-a susţinut că instanţa de fond s-a pronunţat cu neobservarea dispoziţiilor HG nr. 12/2001, potrivit cărora structura organizatorică a ministerului s-a modificat, iar postul de conducere cât şi cel de execuţie al reclamantei au fost restructurate.
S-a mai susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra probei cu înscrisuri, respectiv carnetul de muncă al reclamantei, prin care se dovedea necorespunderea profesională a acesteia, cu referire la funcţiile de execuţie.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 2541 din 17 septembrie 2002, a respins recursul declarat de pârât, ca nefondat.
S-a reţinut că în temeiul Ordinului nr. 44 din 10 ianuarie 2001, reclamanta a fost eliberată din funcţia publică de conducere şi menţinută într-o funcţie publică de execuţie.
La 16 ianuarie 2001, în temeiul aceleiaşi hotărâri, prin Ordinul nr. 54, conducerea ministerului a dispus încetarea raporturilor de muncă în temeiul art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999.
Măsura este ilegală, deoarece în cauză nu s-a dovedit îndeplinirea cumulativă a condiţiei privind reducerea unor posturi, prin reorganizare, de natura celui ocupat de funcţionarul public şi că acesta refuză oferta Agenţiei Naţionale a funcţionarilor Publici.
În ceea ce priveşte omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra probei cu carnetul de muncă al reclamantei, critica formulată prin recurs este neîntemeiată întrucât, în raport de temeiul eliberării din funcţie, dovedirea corespunderii sau necorespunderii sub raport profesional este irelevantă.
Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, invocând motivul de casare prevăzut de art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
S-a susţinut că instanţele au interpretat greşit dispoziţiile art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999, neobservând că măsura reorganizării a fost determinată de dispoziţiile art. 10 din HG nr. 12/1990, prin care s-a stabilit reducerea numărului de posturi din cadrul ministerului.
Într-o primă etapă au fost restructurate funcţiile de conducere care nu mai corespundeau noii structuri organizatorice, după care s-a procedat la desfiinţarea unor posturi de execuţie şi la selecţionarea cadrelor.
Actele dosarului dovedesc reducerea unor posturi de natura celui ocupat de către reclamantă şi comunicarea listei persoanelor cărora le-au încetat raporturile de muncă Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, care nu a transmis ministerului nici o ofertă.
În concluzie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate şi pe fond respingerea acţiunii reclamantei.
Recursul în anulare este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin art. 10 din HG nr. 12/2001 numărul maxim de posturi la Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor a fost stabilit la 354.
În aplicarea acestei hotărâri, prin Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 44 din 10 ianuarie 2001, reclamanta a fost eliberată din funcţia publică de conducere de director general şi numită în funcţia publică de execuţie de consilier IA.
Prin Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 54 din 16 ianuarie 2001 s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantei din funcţia publică de execuţie menţionată.
La data de 23 martie 2001, prima instanţă a solicitat pârâtului, ca până la termenul de judecată din 19 aprilie 2001, să comunice actele care au stat la baza emiterii acestui din urmă ordin, contestat de către reclamantă.
Din actele depuse de către pârât nu rezultă realizarea evaluării profesionale şi constatarea necorespunderii profesionale, despre care se face vorbire în preambulul ordinului atacat şi nici reducerea unor funcţii publice de execuţie de natura celei ocupate de către reclamantă.
Or, cazul de încetare a raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici prevăzut de art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999 priveşte reducerea personalului ca urmare a reorganizării, prin reducerea unor posturi de natura celui ocupat de funcţionarul public.
Ca atare, în raport de probatoriul administrat, rezultă că în mod corect instanţele au constatat ilegalitatea ordinului a cărui anulare s-a cerut de către reclamantă.
Aşadar, instanţele au administrat probe, au evaluat probatoriul administrat şi au pronunţat hotărâri susţinute de probele dosarului, aşa încât criticile privind vădita netemeinicie, care în sensul dispoziţiilor art. 330 pct. 2 teza II C. proc. civ. vizează hotărârile aflate în vădită contradicţie cu materialul probator administrat sau cele care se întemeiază pe dovezi inexistente la dosar, se constată a fi neîntemeiate.
Pe de altă parte, teza I a aceluiaşi motiv de casare, invocat prin recursul în anulare, priveşte încălcarea unor dispoziţii de ordine publică, condiţionată de soluţionarea greşită a cauzei pe fond, ca urmare a acestei încălcări esenţiale a legii.
Or, în cauză nu se constată îndeplinită nici această condiţie, criticile formulate prin recursul în anulare cu privire la interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999, constatându-se a fi neîntemeiate.
Este de reţinut că, în raport de dispoziţiile art. 4 lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind stabilitatea funcţionarilor publici în exercitarea funcţiei publice, încetarea raporturilor de serviciu poate avea loc exclusiv în situaţia probării unuia din cazurile prevăzute de art. 89-92 din acelaşi act normativ.
În cauză nu s-a probat condiţia reorganizării, prin reducerea unor posturi, privind funcţia publică de execuţie, de natura celui ocupat de către reclamantă în urma eliberării din funcţia publică de conducere, aşa încât apare ca irelevantă în cauză stabilirea caracterului celei de a doua condiţii prevăzute prin art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999 privitoare la refuzul ofertei Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici de către funcţionarul public.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, ca nefondat.
Totodată, văzând şi cererea de cheltuieli de judecată dovedită cu actele depuse la dosar, Curtea va obliga intimatul-pârât, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei nr. 745 din 31 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, şi deciziei nr. 2541 din 17 septembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă intimatul-pârât Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor să plătească intimatei-reclamante C.S. 10.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iunie 2003.
| ← Impozit la bugetul local pentru construcţii speciale.... | CSJ. Decizia nr. 109/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
