CSJ. Decizia nr. 109/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 109/2003
Dosar nr. 125/2003
Şedinţa publică din 22 iulie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 92 din 6 martie 2003 a Tribunalului Prahova, inculpatul C.D.G. a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de operaţiuni privind circulaţia drogurilor prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi a art. 74 alin. (1) şi (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost computată durata arestării preventive a inculpatului, cu începere de la 26 noiembrie 2002, iar în temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a dispus menţinerea acestei măsuri.
Prin Decizia penală nr. 212 din 23 aprilie 2003, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Împotriva deciziei menţionate inculpatul a declarat recurs, fiind fixat termen, pentru judecarea acestuia, la 16 septembrie 2003.
Ca urmare a modificărilor şi completărilor aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 281/2003 (M. Of., nr. 468/1.07.2003) cauza a fost pusă pe rol pentru verificarea legalităţii arestării inculpatului.
Prin încheierea din 15 iulie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, întemeindu-se pe prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, precum şi pe dispoziţiile art. 160d C. proc. pen., a constatat că măsura arestării inculpatului este legală şi a dispus prelungirea duratei acesteia pe timp de 30 de zile, începând de la 15 iulie 2003 până la 13 august 2003 inclusiv.
Inculpatul a declarat recurs împotriva acestei încheieri.
Susţinând că recursul este admisibil, deoarece pentru situaţii tranzitorii, s-ar impune să existe cale de atac împotriva încheierilor pronunţate în temeiul art. 160d C. proc. pen., apărătorul inculpatului a cerut să se constate încetarea de drept a acestei măsuri pe motiv că nu a mai fost prelungită după pronunţarea sentinţei.
Recursul nu este admisibil.
În adevăr, potrivit art. 141 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, „încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau menţinerea unei măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat".
Din această prevedere cu caracter restrictiv rezultă că, în materia la care se referă textul de lege menţionat, legiuitorul a înţeles să dea posibilitate să fie atacate cu recurs numai încheierile pronunţate în primă instanţă şi în apel.
O atare interpretare a dispoziţiilor art. 141 alin. (1) C. proc. pen. se impune şi pentru că nici prin art. 160d C. proc. pen., care se referă la obligativitatea verificării din oficiu, de către instanţa de apel şi de aceea de recurs, a legalităţii arestării inculpatului condamnat de instanţa de fond la pedeapsa închisorii sau detenţiunii pe viaţă, şi nici prin vreo altă dispoziţie a legii nu s-a prevăzut posibilitatea atacării cu recurs a încheierii prin care se dispune prelungirea sau revocarea acestei măsuri.
Or, dacă încheierea pronunţată în această materie de instanţa de apel poate fi atacată separat, cu recurs, în temeiul art. 141 alin. (1) C. proc. pen., pentru încheierea pronunţată, în aceeaşi materie, de instanţa de recurs, nu există temei legal pentru a fi atacată cu recurs.
O astfel de încheiere, pronunţată de instanţa de recurs, nu este susceptibilă de a fi atacată separat, cu recurs, cât timp o asemenea posibilitate ar impune învestirea cu judecarea recursului respectiv a unei instanţe ierarhic superioare celei fireşti, ceea ce ar fi inadmisibil pentru că s-ar încălca normele procedurale referitoare la competenţa instanţelor.
Inadmisibilitatea unei alte interpretări decât aceea care rezultă neîndoielnic din prevederile art. 141 alin. (1) C. proc. pen. mai este impusă şi de reglementarea de ansamblu cuprinsă în normele procedurale, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanţa firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul.
Aşa fiind, în raport cu aceste considerente, se impune respingerea recursului ca inadmisibil.
În consecinţă, urmează ca recursul declarat de inculpat să fie respins ca inadmisibil, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul C.D.G. împotriva încheierii din 15 iulie 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 2151/2003.
Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 22 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 100/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 209/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
