CSJ. Decizia nr. 21/2002. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 21
Dosar nr. 160/2002
Şedinţa publică din 17 februarie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 47 din 11 mai 2000, Tribunalul Giurgiu a condamnat, printre alţii, prin schimbarea încadrării juridice, pe inculpatul L.A. la 5 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi i) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Prin aceeaşi hotărâre, în baza art. 83 C. pen., instanţa de fond a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 274 din 3 martie 1998 a Judecătoriei Giurgiu şi a dispus executarea acesteia pe lângă pedeapsa de 5 ani, urmând ca, în final, inculpatul să execute 6 ani şi 6 luni închisoare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, din probatoriul administrat în cauză, că la 19 aprilie 1999 inculpatul, împreună cu alţi doi făptuitori condamnaţi în cauză, au sustras, prin efracţie, bare de aluminiu şi conductori electrici din incinta unei staţii de pompare. Cu această ocazie inculpaţii au distrus şi bunuri, prejudiciul total fiind de 89.380.883 lei.
Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, cât şi inculpaţii.
Apelul declarat de Parchet privea greşita încadrare juridică a faptelor, în sensul că întreruperea rezoluţiei infracţionale nu a venit din partea inculpaţilor, ci ca urmare a surprinderii acestora în mijlocul activităţii infracţionale, aşa încât aceştia nu au avut posibilitatea de a transporta efectiv bunurile sustrase la mijlocul de transport care îi aştepta în acest scop.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia penală nr. 40/A din 25 ianuarie 2001, a admis apelul declarat de procuror şi prin schimbarea încadrării juridice a condamnat pe inculpatul L.A. la 5 ani închisoare pentru infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) şi la 2 ani închisoare pentru infracţiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1), ambele cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Conform art. 83 C. pen., instanţa de apel a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 274 din 3 martie 1998 a Judecătoriei Giurgiu şi a dispus executarea acesteia pe lângă pedepsele aplicate în cauză, urmând ca în final inculpatul să execute 6 ani şi 6 luni închisoare.
Prin aceeaşi decizie, instanţa de apel a respins apelurile declarate de inculpaţi şi a menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpatul L.A. şi ceilalţi coinculpaţi au declarat recurs, criticile privind schimbarea încadrării juridice a faptei şi cuantumul pedepselor aplicate.
Recursurile declarate de către inculpaţi împotriva deciziei pronunţate în apel au fost respinse, ca nefondate, prin Decizia nr. 727 din 8 februarie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, cu motivarea că încadrarea juridică a faptei este corectă şi că la aplicarea pedepselor s-au respectat criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
La data de 4 noiembrie 2002, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 409, art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. proc. pen., susţinând că, prin reţinerea recidivei postcondamnatorii prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., cu referire la inculpatul L.A., instanţele au dat faptei săvârşite o greşită încadrare juridică.
S-a arătat că prin sentinţa penală nr. 274 din 3 martie 1998 Judecătoria Giurgiu l-a condamnat pe inculpatul L.A. pentru o faptă săvârşită în timpul minorităţii, aşa încât această pedeapsă nu poate constitui primul termen al recidivei.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate şi rejudecarea cauzei între aceste limite.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
La încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul L.A. a fost condamnat s-a reţinut săvârşirea acesteia în stare de recidivă postcondamnatorie.
În acest sens s-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 274 din 3 martie 1998 a Judecătoriei Giurgiu, menţinută prin Decizia penală nr. 412 din 16 septembrie 1998 a Tribunalului Giurgiu, definitivă prin nerecurare, inculpatul L.A. a fost condamnat la un an şi 6 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării, pentru săvârşirea la data de 18 noiembrie 1996, a infracţiunii de furt calificat.
Într-adevăr, potrivit art. 37 lit. a) C. pen. există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare a închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, înainte de începerea executării, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracţiune este închisoarea mai mare de un an.
Însă, inculpatul L.A., a săvârşit prima infracţiune de furt calificat la 18 noiembrie 1996.
În raport de aceste date, rezultă că inculpatul a săvârşit acea faptă anterior împlinirii vârstei de 18 ani.
Or, potrivit art. 38 alin. (1) lit. a) C. pen., la stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama, printre altele, de hotărârile de condamnare privitoare la infracţiunile săvârşite în timpul minorităţii.
Ca atare, cum condamnarea anterioară priveşte o infracţiune săvârşită în timpul minorităţii, hotărârea de condamnare a inculpatului pentru săvârşirea la 18 noiembrie 1996 a infracţiunii de furt calificat nu putea fi reţinută ca prim termen al recidivei postcondamnatorii.
În consecinţă, instanţele de judecată trebuiau să constate că, în ceea ce priveşte pe inculpatul L.A., nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen.
Aşadar, se constată că prin hotărârile atacate „s-a făcut o greşită aplicare a legii", ceea ce constituie caz de casare în sensul art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.
Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, se constată că la aplicarea acesteia, instanţele au respectat criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont şi de situaţia personală a inculpatului, dar şi de gradul de pericol social concret al infracţiunii comise. Este de reţinut că, mecanismul concret de săvârşire a infracţiunii, caracterul organizat şi valoarea prejudiciului, caracterizează un grad mare al pericolului social concret al faptelor.
În raport de toate aceste criterii, pedeapsa aplicată inculpatului apare ca fiind just proporţionalizată, corespunde scopului prevăzut de art. 52 C. pen. şi cum în cauză nu se constată aplicarea tratamentului juridic mai sever, reglementat ca o cauză generală şi facultativă, în cazul săvârşirii infracţiunii în stare de recidivă, rezultă că nu se impune modificarea acesteia.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 4141 cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate numai cu privire la acest inculpat, referitor la aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., va înlătura aplicarea acestor dispoziţii, va menţine pedepsele aplicate, precum şi celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează sentinţa penală nr. 47 din 11 mai 2000 a Tribunalului Giurgiu, Decizia penală nr. 40/A din 25 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti şi Decizia nr. 727 din 8 februarie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, numai cu privire la inculpatul L.A., referitor la aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. faţă de inculpatul L.A.
Menţine pedepsele privative de libertate stabilite acestui inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat prevăzută de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) şi de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.
Deduce perioada executată din durata pedepsei rezultante.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 209/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 210/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
---|